Sunteți pe pagina 1din 10

CONDITII ACORDARE CONCEDIU PARTENAL - CCC

SOLICITAT DE TATA

Analizam mai jos cazul unui salariat care doreste sa intre in concediu de crestere si ingrijire
copil. Avand in vedere ca sotia acestuia nu lucreaza si nu beneficiaza de concediu de
maternitate, vom stabili daca tatal poate intra in concediu de crestere si ingrijire copil imediat
dupa nasterea copilului sau daca va trebui sa astepte 42 de zile prevazute pentru lauzie.

In situatiile enumerate mai sus, precum si in orice alte situatii in care nu sunt indeplinite cerintele
legale pentru acordarea concediului de maternitate si a indemnizatiei aferente, concediul si
indemnizatia pentru cresterea copilului reglementate prin dispozitiile OUG 111/2010 se acorda
incepand cu data nasterii copilului, daca cererea este depusa in termen de 60 de zile lucratoare
de la acea data.

Atentie! Daca mama nu lucreaza si nu a lucrat in cele 12 luni anterioare nasterii copilului,
tatal natural al copilului poate solicita concediu crestere copil de la data nasterii copilului
daca cererea este depusa in termen de 60 de zile lucratoare de la acea data.

Cererile pentru acordarea drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta,


reprezentand indemnizatie sau stimulent de insertie, si documentele din care rezulta
indeplinirea conditiilor legale de acordare a acestora se depun la primaria comunei,
orasului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului Bucuresti pe raza careia
solicitantul isi are domiciliul sau resedinta.

In concluzie, tatal poate beneficia de concediu si indemnizatie pentru crestere copil de la


data nasterii copilului daca depune cererea in termen de 60 de zile de la data nasterii
copilului. In situatia in care termenul de 60 de zile este depasit, va beneficia de concediu si
indemnizatie pentru crestere copil de la data depunerii cererii.

Iata cum se stabilesc drepturile la stimulent de insertie si indemnizatie:

a) incepand cu ziua urmatoare celei in care inceteaza, conform legii, concediul de maternitate,
daca cererea este depusa in termen de 60 de zile lucratoare de la acea data;
b) incepand cu data nasterii copilului, daca cererea este depusa in termen de 60 de zile
lucratoare de la acea data, in cazul persoanelor care nu indeplinesc conditiile, conform legii,
pentru acordarea concediului de maternitate si a indemnizatiei aferente;
c) incepand cu data adoptiei, a instituirii tutelei, plasamentului sau incredintarii, daca cererea este
depusa in termen de 60 de zile lucratoare de la data la care s-au aprobat ori, dupa caz, s-au
instituit masurile de protectie a copilului;

Codul Muncii 2018


Vezi detalii aici

Ghid practic de salarizare


Vezi detalii aici

Evaluarea angajatilor in 8 pasi


Vezi detalii aici

d) de la data depunerii cererii, pentru toate celelalte situatii, inclusiv pentru cazul in care cererea
a fost depusa peste termenele prevazute la lit. a)-c).

Iata care sunt actele doveditoare privind realizarea de venituri, precum si nivelul lunar,
trimestrial sau anual al acestora, eliberate de angajator sau de organele competente, dupa
caz:

a) dovada eliberata de angajator sau de entitatile asimilate angajatorului, care au calitatea de


platitori de venituri supuse impozitului, din care sa rezulte ca persoana indreptatita a realizat timp
de 12 luni in ultimul an anterior nasterii copilului venituri din salarii, sau, dupa caz, de autoritatea
competenta, in caz de dizolvare, faliment ori lichidare judiciara a angajatorului;

b) dovada privind veniturile realizate in anul fiscal anterior celui in care s-a nascut copilul si/sau,
dupa caz, dovada privind venitul calculat in vederea platii anticipate a impozitului, precum si copia
deciziei de impunere, eliberata de autoritatile competente, in cazul persoanelor care realizeaza
venituri din activitati independente si/sau din activitati agricole;

c) dovada eliberata de organele competente, in cazul persoanelor care realizeaza venituri


profesionale neimpozabile;

d) dovada eliberata de organele competente, in cazul asociatilor unici, privind veniturile realizate
de acestia;
e) adeverinta eliberata de platitorul indemnizatiei de maternitate, potrivit OUG 158/2005
privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, aprobata cu modificari si
completari prin Legea 399/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, de angajator sau, dupa
caz, de casa teritoriala de asigurari de sanatate ori de agentia judeteana pentru ocuparea fortei
de munca;

f) dovada eliberata de autoritatile competente, de angajatori sau, dupa caz, declaratia pe propria
raspundere, din care sa rezulte data de la care solicitantul se afla in concediu crestere copil;

g) copia contractului de munca sau, dupa caz, dovada eliberata de angajatori ori de autoritatile
competente straine sau romane, tradusa si legalizata, care sa ateste perioadele in care au fost
realizate activitati profesionale si care sunt totalizate conform prevederilor Regulamentului (CE)
nr. 883/2004 al Parlamentului European si al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea
sistemelor de securitate sociala, denumit in continuare Regulamentul nr. 883/2004 si ale
Regulamentului (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 16 septembrie
2009 de stabilire a procedurii de punere in aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind
coordonarea sistemelor de securitate sociala, precum si veniturile aferente acestor activitati,
inclusiv cele provenite din perioadele de somaj si concedii medicale. Aceste prevederi se aplica si
persoanelor care au realizat activitati salariale ori independente in statele care aplica prevederile
Regulamentului (CEE) nr. 1.408/1971 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor
de securitate sociala in raport cu lucratorii salariati si cu familiile acestora, care se deplaseaza in
cadrul Comunitatii, pentru situatiile prevazute la art. 90 alin. (1) din Regulamentul nr. 883/2004.

Nu uitam faptul ca salariatul poate beneficia de concediu pentru cresterea copilului:

pana la implinirea varstei de un an;


pana la implinirea varstei de 2 ani;
pana la implinirea varstei de 3 ani in cazul copilului cu handicap.

La solicitarea concediului pentru cresterea copilului salariatul va trebui sa isi exprime optiunea
pentru un an sau doi ani. Optiunea astfel exprimata nu poate fi modificata.

Pentru copilul cu dizabilitate care a implinit varsta de 3 ani, salariatii pot beneficia de concediu
pentru ingrijirea copilului pana la varsta de 7 ani.

Articole similare actualizate 2014:


- Acte necesare pentru acordarea indemnizatie de crestere copil
- Mod de calcul indemnizatie de crestere copil

Analiza realizata de specialistii PortalCodulMuncii.ro


de LegislatiaMuncii.ro

Reminder: Concediul şi
indemnizaţia de creştere a
copilului 2017: Cum se
acordă acum
în Relații de muncă & Asigurări sociale, 1 Septembrie 2017

Simona VoiculescuRedactor-șef adjunct, avocatnet.ro

Oricare dintre părinți poate cere, în anumite condiții, concediul și


indemnizația de creștere a copilului, potrivit legislației în vigoare.
Anul 2016 a adus modificări importante modului de acordare a
concediului, iar de azi avem din nou o plafonare a indemnizației
aferente, însă una mult mai generoasă decât precedenta. În aceste
condiții, readucem în prim-plan principalele informații ce trebuie
știute despre concediul și indemnizația de creștere.

Persoanele care au realizat timp de cel puțin 12 luni venituri


impozabile în ultimii doi ani anteriori datei nașterii copilului pot
să beneficieze de concediul pentru creşterea copilului (CCC)
în vârstă de până la doi ani (respectiv trei ani, pentru copilul cu
handicap), precum și de o indemnizaţie lunară, așa cum prevede
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010.

"Persoanele care, în ultimii doi ani anteriori datei naşterii


copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi
asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri
din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse
impozitului pe venit (...), beneficiază de concediu pentru creşterea
copilului în vârstă de până la doi ani, respectiv trei ani, în cazul
copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie
lunară", prevede actul normativ amintit.

De precizat că, în decursul anului trecut, prevederile ordonanței au


fost modificate, iar până la intervenirea schimbărilor condiția era ca
părintele să fi realizat venituri în ultimul an dinaintea nașterii
copilului său și trebuia să opteze între CCC până la vârsta de un an a
copilului și CCC până la vârsta de doi ani.
În afară de banii obţinuţi din salarii, activităţi independente,
activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, cele 12 luni de venituri
necesare anterior naşterii copilului pot fi constituite integral şi din
perioade în care, de exemplu, solicitanţii au beneficiat de şomaj,
concediu medical, pensie de invaliditate sau concediu fără plată
pentru creşterea copilului.

De azi, indemnizația de creștere e din nou


plafonată
Potrivit ordonanței, indemnizația lunară pentru creșterea copilului
se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete
realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori
datei naşterii copilului şi nu poate fi mai mică de 85% din
cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată.

În prezent, salariul minim brut este de 1.450 de lei, astfel


că indemnizația nu poate fi mai mică de 1.233 de lei. Iar începând
cu luna septembrie 2017 intră în vigoare din nou un plafon, ceea ce
înseamnă că nicio indemnizație nu va putea fi mai mare de 8.500
de lei.

În plus, nivelul indemnizației crește cu 85% din cuantumul


salariului minim pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină
gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil
provenit dintr-o astfel de naștere, potrivit ordonanței.

Actul normativ prevedea doar o limită minimă a


indemnizaţiei încă din iulie 2016, atunci când vechea limită
maximă a dispărut. Înainte de această schimbare, indemnizația se
raporta la indicele social de referință (ISR, a cărui valoare este de
500 de lei). Astfel că cei care alegeau CCC de un an puteau primi cel
puțin 600 de lei și cel mult 3.400 de lei, iar pentru cei care alegeau
concediul de doi ani, indemnizația nu urca mai mult de 1.200 de lei.
Practic, noua limită maximă, ce va fi valabilă începând
cu indemnizaţiile aferente lunii septembrie 2017, va fi mult
mai generoasă decât precedenta (cu 5.100 de lei mai mare, mai
exact).
În 2016, după ce a fost eliminată limita maximă a indemnizației, un
beneficiar din județul Sibiu, de exemplu, a ajuns să încaseze peste
150.000 de lei lunar (aproape 36.000 de euro), iar Ministerul
Muncii a anunțat că 242 dintre cei 142.990 de beneficiari ai
concediului și indemnizației de creștere consumau, la acel moment,
o treime din bugetul alocat indemnizațiilor de creștere. Redacția
noastră a tratat subiectul pe larg în acest articol.

Ambii părinți pot cere acordarea concediului de


creștere
După cum prevede OUG nr. 111/2010, oricare dintre părinţii
fireşti ai copilului poate să beneficieze de concediul de creștere a
copilului și de indemnizație. Mai mult, acestea se cuvin pentru
fiecare dintre naşteri, dacă părinții au mai mult de un copil.

În principiu, dacă sunt respectate condițiile enunțate mai sus


privitor la realizarea veniturilor impozabile, părinții pot cere
indemnizația și intrarea în concediu dacă mai îndeplinesc
următoarele condiții:

 sunt cetăţeni români, cetăţeni străini sau apatrizi (adică fără


cetăţenie);
 au domiciliul/reşedinţa pe teritoriul României;
 locuiesc în România împreună cu copilul/copiii pentru care solicită
drepturile şi se ocupă de creşterea şi îngrijirea acestuia/acestora.

Principiul acordării CCC este că perioada la care are dreptul fiecare


părinte nu este transferabilă celuilalt. În situația în care ambele
persoane din familie au dreptul la CCC, regula este că cel puțin o
lună din perioada totală a CCC este alocată uneia dintre persoanele
care nu a solicitat acest drept. Astfel că, dacă mama intră în
concediul de creştere, tatăl trebuie să stea şi el în concediu, în locul
mamei, cel puţin o lună.
Care sunt documentele necesare
Pentru a beneficia în mod legal de concediul și indemnizația de
creștere a copilului, părintele interesat trebuie să depună o
cerere, conform OUG nr. 111/2010, însoțită de următoarele
documente (nu sunt necesare copii legalizate):

 copia actului de identitate al solicitantului şi a certificatului de


naştere al copilului pentru care se solicită dreptul ori, după caz, de
livretul de familie, certificate pentru conformitate cu originalul de
către persoana care primeşte documentele;
 actele doveditoare privind calitatea solicitantului şi relaţia acestuia
cu copilul/copiii pentru care solicită dreptul, după caz;
 actele doveditoare care să ateste veniturile obţinute în ultimele 12
luni înainte de data naşterii copilului;
 dovada eliberată de angajator sau organele competente privind
veniturile realizate;
 dovada privind suspendarea activităţii pentru perioada în care se
solicită concediul pentru creşterea copilului;
 orice alte documente care să ateste îndeplinirea condiţiilor de
eligibilitate.

Acestea se depun, potrivit ordonanței, la primăria comunei,


oraşului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului
Bucureşti pe raza căreia solicitantul îşi are domiciliul sau
reşedinţa. Cererile sunt soluţionate prin decizie în 15 zile
lucrătoare de la înregistrarea la agenţiile teritoriale (unde au fost
trimise de primării), acestea fiind comunicate solicitanţilor în cinci
zile lucrătoare de la emitere.

Ce venituri se pot obține în CCC


Regula este că beneficiarul indemnizației de creștere a
copilului nu poate să mai realizeze și alte venituri în perioada CCC,
aceasta ducând la suspendarea dreptului la indemnizație
(suspendare care va interveni în ziua imediat următoare). Totuși,
OUG nr. 111/2010 a prevăzut și câteva excepții de la această regulă:
 persoana primește diverse sume în baza legii, a contractului colectiv
de muncă sau a contractului individual de muncă, acordate în
perioada concediului pentru creşterea copilului, altele decât cele
rezultate din desfăşurarea efectivă a unei activităţi în perioada de
concediu;
 cel îndreptățit primeşte indemnizaţii în calitate de consilier local sau
judeţean, indiferent de nivelul acestora;
 beneficiarul realizează, în decursul unui an calendaristic, venituri
supuse impozitului, prin desfăşurarea efectivă a unei activităţi în
perioada de concediu, al căror nivel nu depăşeşte de trei ori
cuantumul minim al indemnizaţiei, stabilit potrivit ordonanței.

În acest din urmă caz, părintele are voie să obţină venituri


impozabile, fără să-i fie suspendată plata indemnizaţiei,
dacă acestea nu depăşesc 3.697,5 lei într-un an calendaristic
(1.232,5 lei x 3).

Ordonanța Guvernului mai stabilește că dreptul la indemnizaţie


se suspendă începând cu ziua următoare celei în care
părintele se regăsește într-unul dintre cazurile de suspendare. Spre
exemplu, plata se suspendă în ziua următoare celei în care părintele
este decăzut din drepturile părintești, celei în care beneficiarul a
decedat, celei în care copilul este abandonat sau internat într-o
instituție de ocrotire sau celei în care realizează venituri la care nu
avea dreptul.

Acasa » Consiliere » Concediul pentru cresterea copilului obligatoriu pentru tata cel putin o luna » In cazul
parintilor necasatoriti, tatal e obligat la o luna de concediu?

In cazul parintilor necasatoriti, tatal e obligat la o


luna de concediu?
mariana87

Intrebarea a mai fost postata pe acest site si a primit raspuns. Eu ma aflu in aceeasi situatie,
numai ca cei de la AJPIS nu imi recunosc dreptul de a beneficia si de ultima luna de concediu,
din moment ce nu sunt casatorita cu tatal copilului si nici nu mai locuim impreuna.

Potrivit celor de la AJPIS, tatal este obligat sa efectueze o luna de concediu, pentru ca a
recunoscut copilul. Am citit HG nr. 57/2012 si OUG 111/2010 si de acolo reiese ca eu, in calitate
de persoana singura, beneficiez de concediul integral. Intrebarea mea este cum pot sa procedez
legal in asa fel incat cei de la AJPIS sa-mi recunoasca dreptul de a efectua si ultima luna de
concediu?

Daca cineva de pe aceste forum a trecut printr-o situatie similara, va rog sa-mi impartasiti din
experienta dvs.

1 raspuns la aceasta intrebare

Ana Maria Popa

Intr-adevar, in cazul persoanelor singure nu este valabila prevederea legala care obliga celalalt
parinte sa efectueze minim o luna din durata totala a concediului de crestere a copilului.

Parintii necasatoriti, dar al caror copil este recunoscut, trebuie sa se adreseze Directiei pentru
Protectia Copilului in vederea efectuarii anchetei sociale. In mod normal Serviciul Autoritatea
Tutelara efectueaza aceasta ancheta sociala in urma careia reiese faptul ca parintii nu locuiesc
impreuna. Cei de la Protectia Copilului ar trebui sa te lamureasca in privinta procedurii exacte (in
lege nu exista prevederi specifice pentru CCC).

Acasa » Consiliere » Concediul pentru cresterea copilului obligatoriu pentru tata cel putin o luna » Tatal nu
indeplineste conditiile de acordare a concediului de crestere a copilului

Tatal nu indeplineste conditiile de acordare a


concediului de crestere a copilului
savuiuliana

Daca tatal nu are 12 luni consecutive pe cartea de munca nu poate beneficia de indemizatie
crestere copil in luna in care trebuie sa stea acasa.

A depus cerere la directia generala de plati a municipiului bucuresti si cei de acolo au spus ca in
luna aceea raman eu in locul lui si voi lua si indemnizatia.

Problema este ca cei de la servici nu au gasit nici o lege care sa specifice ca voi lua eu
indemnizatia in locul lui si tot odata voi sta in luna respectiva.

1 raspuns la aceasta intrebare

Ana Maria Popa

Legea care obliga parintele care nu a solicitat concediul de crestere a copilului sa efectueze cel
putin o luna din durata totala a acestuia se aplica numai in situatia in care ambii parinti au
dreptul la indemnizatia de crestere copil.

Daca tatal nu are acest drept, insa tu ca mama il ai, vei efectua tu intreaga durata a concediului
de crestere a copilului pentru care ai optat.

Citeste te rog si acest articol: Sunt obligati sa efectueze minim o luna de concediu de crestere
copil parintii care nu dreptul la concediul de crestere copil?

S-ar putea să vă placă și