Cerşetorul

Vedem in lume că există multi cerşetori. Cerşetor este acela care nu are nimic:
nici mâncare, nici imbrăcăminte, nici casă, nici bani, nici celelalte necesare
traiului, ci toate le cere de la oameni si le primeste de la ei. Intr-o asemenea
sărăcie se afla toti oamenii, de la cei distinsi până la cei nevoiasi, de la cei
bogaţi până la cei sărmani, de la stăpâni până la robi; si, intr-adevăr,
cerşetor este tot omul, chiar dacă nu-si cunoaşte lipsa.

1) Oricat de multe ar avea, nimic nu este al lui, ci al lui Dumnezeu,

nimic nu are de la el insusi, ci primeste de la Dumnezeu (vezi I Cor. 1:7).
Dumnezeu, ca un Bun si Indurat, isi deschide vistieria si daruieste tuturor toate,
cu mana Sa cea atoatedarnica. Aurul, argintul, arama sunt avutia lui Dumnezeu
si ne servesc noua in nevoile noastre. Mancarea cu care ne hranim; bautura cu
care ne potolim setea, ne racorim si ne mangaiem; imbracamintea cu care ne
acoperim si ne incalzim; casa in care ne odihnim si ne adapostim de vreme rea
si de furtuna; focul la care ne incalzim si la care ne fierbem mancarea; aerul
prin care ne pastram viata; lumina cu care ne luminam; dobitoacele toate –
animalele salbatice, pasarile si pestii – care slujesc nevoilor noastre, si celelalte,
toate sunt avutia lui Dumnezeu (vezi Psalm 23:1). El, ca un Iubitor de
oameni, după bunatatea Sa ne daruieste toate acestea ca unor
cersetori, necajiti si nenorociti. De aceea, toate cele necesare vietii
noastre sa le cerem in rugaciune: „Painea noastră cea de toate zilele
da-ne-o noua astazi”. Prin paine se intelege aici tot ce ne este de
trebuinta pentru intretinerea vietii noastre.
Vezi-ti, omule, sărăcia! Dumnezeu iti daruieste totul, ca unui cersetor si
sărac. Iti daruieste toate ale Sale, pentru ca tu nu ai nimic. Altfel, nu ai
putea trai nici macar o clipa.Dumnezeu cunoaste lipsa si sărăcia ta si Isi
deschide vistieria, din care iti daruieste bunatatile Sale pentru trebuintele vietii
tale. Din ceasul nasterii si pana in ceasul mortii tale, El iti arata propria
sărăcie. Gol te nasti, vii in lume fara nimic; gol iesi din lume, deci pleci tot fara
nimic (vezi Iov 1: 21; 1 Tim 6: 7). Tot ceea ce agonisesti de la nastere pana la
moarte numai tie iti slujeste si toate sunt bunatatile lui Dumnezeu, iar nu ale
tale. Dumnezeu iti daruieste toate acestea ca unui sărac si necajit, căci fara
acestea nu poti trai.
Invata deci:
Să-ti cunosti sărăcia si nenorocirea si, astfel, sa te smeresti. Esti cersetor
si sărac, căci nu ai nimic al tau, ci toate le primesti de la Dumnezeu.
Sa cunosti bunatatea dumnezeiască, care toate ni le daruieste noua, celor
cersetori si săraci.
Să-I multumesti pentru toate lui Dumnezeu, ca Datatorului tuturor
bunatatilor noastre. De la El primim orice bunatate, fara vreun merit al
nostru. Intotdeauna, cu vrednicie si cu dreptate, să-I multumim pentru toate.
Slava lui Dumnezeu, Binefacatorului, pentru toate!
De aici, vedem ca toti oamenii sunt deopotriva, intru sărăcie si necaz. Sărăcia
ii face pe toti egali. Fie ca cineva detine mult, fie ca detine putin, nimic
nu este al sau, ci este un bun strain.
De aceea nimeni nu trebuie sa se inalte asupra celorlalti si să-i
dispretuiască pe ceilalti. Tot ceea ce are cineva este de fapt bun strain,
iar nu al lui. De ce sa te mandresti cu cele straine?
Prin urmare, trebuie sa ne ajutam la nevoie unul pe altul. Toate cate le
avem sunt bunatatile lui Dumnezeu, de aceea trebuie sa le si
chivernisim după voia Sa. Casa noastră trebuie sa slujească pentru
odihna aproapelui nostru; hrana noastră trebuie să-l hranească pe
aproapele nostru; argintul si aurul nostru trebuie sa vina in ajutor
nevoilor aproapelui nostru; dobitoacele noastre trebuie sa slujească si
celorlalti oameni s.a.m.d.
Aceste invataturi si altele asemenea le desprindem din cunoasterea sărăciei
noastre si a bunatatii lui Dumnezeu fata de noi. Aceasta este sărăcia cea
vremelnica, materiala, careia ii suntem supusi cu totii.

2) Dacăa omul priveste inlauntrul inimii sale si cugeta la starea lui

launtrica, atunci isi va vedea sărăcia duhovnicească, mai rea decat cea
materiala, căci nu va gasi nimic in sine decat nenorocire, ticalosie,
păcate si intuneric. Nu va gasi credinta vie si nemincinoasa, rugaciunea
adevarata si din inima, recunostinta sincera si nefatarnica, dreptatea, iubirea,
curatia, bunatatea, milostivirea, blandetea, rabdarea, odihna, linistea, pacea si
celelalte bunatati duhovnicesti. Asa de sărac si necajit este omul! Iar dacăa
cineva detine vreo comoara, acela o are de la Dumnezeu, iar nu de la
sine insusi. Ea se datoreaza harului lui Dumnezeu, iar nu puterii
proprii. De aceea comoara duhovnicească este numita de cuvantul lui
Dumnezeu: rodul Duhului Sfant.
„Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdarea,
bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea, curatia” (Gal. 5:22-
23).

Sa ne cunoastem, creştine, sărăcia duhovnicească si sa cautam la Hristos

comoara cea duhovnicească, la Cel care, „bogat fiind, pentru noi a săracit,
ca noi cu sărăcia Lui sa ne imbogatim” (II Cor. 8: 9). Nu avem credinta
sincera; sa cautam, dar, sa ne imbogatim credinta: „Doamne! Ajuta necredintei
mele” (Marcu 9:24). Nu avem rugaciune adevarata; sa o cautam, dar, la El, ca
sa ne invete prin Sfantul Sau Duh sa ne rugam: „Doamne, invata-ne sa ne
rugam” (Luca 11:1). Nu stim cum sa multumim sincer si din inima; sa cerem si
aceasta de la El, ca sa ne invete sa multumim si să-L proslavim. Nu avem frica
lui Dumnezeu, nici dragoste, nici celelalte bogatii duhovnicesti; sa
batem, dar, la usa milostivirii Sale, ca sa ne deschida vistieria Sa
cerească. Pentru toate acestea ne-a poruncit sa ne rugam si toate acestea a
fagaduit sa ni le daruiască.
„Cereti si vi se va da; cautati si veti afla; bateti si vi se va deschide. Ca oricine
cere ia, cel care cauta afla, si celui ce bate i se va deschide (Matei 7:7-8).

„Pleaca, Doamne, urechea Ta si ma auzi, ca sărac si necajit sunt eu” (Psalm

85:1).

„Cauta spre mine si ma miluieste, după judecata Ta, fata de cei ce iubesc
numele Tau” (Psalm 118:132).

„Spre unii ca acestia Imi indrept privirea Mea: spre cei smeriti, cu duhul
umilit si care tremura la cuvantul Meu! – zice Domnul” (Is. 66:2).
„Cautat-a spre rugaciunea celor smeriti si n-a dispretuit cererea lor. Sa se scrie
acestea pentru neamul ce va sa vina” (Psalm 101:18-19).

3) Omul este sărac, pentru ca nu are prieteni adevarati si

sinceri. Adevarata dragoste nu poate sa fie decat reciproca, intr-un
singur cuget şi cu deplina intelegere. Rara este dragostea in fiii
oamenilor. Iar viclenia, şiretenia, minciuna şi fatarnicia se arata
aproape in toti.
„S-a imputinat adevarul de la fiii oamenilor. Desertaciuni a grait fiecare
catre aproapele sau, buze viclene in inima si in inima rele au
grait (Psalm 11:1-2).

Unul insala, altul minte, al treilea si al patrulea fac la fel. Deci trebuie sa ne
pazim si sa ne temem de oricine. Inima omului este „mai vicleana decat orice si
foarte stricata” (Ier. 17:9).

De se intampla sa avem prieteni care mai apoi devin vrăjmaşii nostri,

aflam astfel ca ei au fost prieteni mincinosi. Prietenul sincer este
intotdeauna prieten. Avem multi prieteni cand suntem fericiti – acestia sunt
ca umbra pe timpul insorit; dar cand se ascunde stralucirea fericirii noastre si
ziua bunastarii noastre se intuneca, atunci ei ca umbra se indeparteaza de noi si
se ascund.
Din aceasta intelegem limpede ca prietenia lor a fost mincinoasa. Adevarata
dragoste intotdeauna este alaturi de cei iubiti – si in fericire, si in
nefericire. Din unul ea face doi, pentru ca unde este unul, acolo se afla
si celalalt, chiar dacăa nu intotdeauna cu trupul, insa intotdeauna cu
inima. Prieten adevarat este cel care nu ne paraseste la necaz. Asadar,
cauta-ti un asemenea prieten cu atat mai mult astazi, cand oamenii
invata pana si cum sa insele, cum sa ademenească, sa batjocorească si
sa se clevetească unul pe altul.
O, sărmanilor creştini, cat v-ati indepartat de creştinii primelor veacuri, ale
caror „inima si suflet erau una” (Fapte 4:32). Din aceasta cunoasteti voi
insiva ca a voastra creştinatate este mincinoasa. Tatal minciunii,
diavolul, ii invata pe oameni sa se minta si sa se insele unul pe altul, sa
se amagească intre ei, ca astfel sa sece credinta si dragostea din inimile
oamenilor. Indura-Te de mostenirea Ta, Doamne, si pazeste ramasita poporului
Tau! Desertaciuni vorbeste fiecare catre aproapele sau, fiecare invata sa
minta, fiecare isi ascute limba ca un brici, spre clevetire, batjocura,
umilire si ocara. „Mantuieste-ma, Doamne, ca a lipsit Cel cuvios” (Psalm
11:1).
Creştine, care sunt prietenii in care iti pui nadejdea? Aici se vadeste
nenorocirea omului: nenorociri de la vecini, nenorociri de la cei ai casei,
nenorociri de la prieteni, nenorociri de la frati, nenorociri de la slugi si
robi. Nu poate fi dragoste mai mare ca cea dintre sot si sotie, dar si aici,
asa cum vedem, se strecoara multa vrajba: cate plangeri, clevetiri si
rele nu auzim şi la ei, unul impotriva celuilalt! Ce prietenie mai este
aceasta?! Sa se planga unul de altul si sa se clevetească.
Vezi, creştine, ca noi nu avem prieteni devotati si sinceri, pentru ca săraci
suntem si nu avem unde să-i gasim. Sa ne indreptam spre Hristos, sa ne
apropiem si sa ne alipim inimile de El. Fara indoiala, El ne iubeste pe
toti, si pe cei nevrednici, ca un Iubitor de oameni, pentru ca insusi
Sufletul Sau L-a pus pentru noi. Să-L iubim si noi pe El, ca pe Cel ce ne
iubeste pe noi, si astfel vom lega prietenie cu El, dar statornica
prietenie, adevarata, sincera, care nu se sfarseste, fericita si vesnica,
căci dragostea reciproca se transforma in prietenie. Atunci, chiar dacăa
intreaga lume ar fi in vrăjmăşie cu noi, nimic nu ne va vatama. „Voi
sunteti prietenii Mei” O, bunatatea! O, iubirea de oameni a lui Iisus! O,
cinstea si vrednicia creştina – „dacăa faceti ceea ce va poruncesc” – spune
Domnul (Ioan 15:14).
„Auzi, Doamne, glasul meu cu care am strigat; miluieste-ma si ma asculta. Ţie a
zis inima mea: pe Domnul voi cauta. Te-a cautat fata mea; fata Ta, Doamne,
voi cauta. Sa nu-ti intorci fata Ta de la mine si sa nu Te abati intru manie de la
robul Tau; Ajutorul meu fii, sa nu ma lepezi pe mine si sa nu ma lasi,
Dumnezeule, Mantuitorul meu” (Psalm 26:12-15).

„Iar mie a ma lipi de Dumnezeu bine este, a pune in Domnul nadejdea mea, ca
sa vestesc toate laudele Tale in portile fiicei Sionului” (Psalm 72:27).

Despre aceeasi
Oamenii săraci si sărmani, care traiesc in orice fel de sărăcie si lipsa, dacăa afla
un om bogat si generos, alearga toti la el si fiecare cere ajutor in sărăcia lui.
Unul cere de la el bani pentru nevoia lui, altul mancare, altul imbracaminte,
altul altceva si toti primesc ceea ce cer.

Creştine, noi toti suntem cersetori, nemernici si ticalosi, cum s-a spus mai
sus. In sărăcia noastră, cu atat mai mult in cea duhovnicească, nu ne
poate ajuta nimeni, in afara de Hristos. Noi stim ca El este bogat, ca
Dumnezeu, si Indurat, si Milostiv, si Iubitor de oameni. El poate si vrea ca toate
sa ni le daruiască noua. El, „bogat fiind, pentru noi a săracit, ca noi cu
sărăcia Lui sa ne imbogatim” (II Cor. 8:9). El a luat asupra Sa sărăcia
noastră, ca sa ne daruiască noua bogatia bunatatii Sale. El este pentru
noi, cei săraci, cei necajiti si sărmani, Limanul si Imbogatitorul. Catre El s-au
intors stramosii si parintii nostri in sărăcia, lipsa, mizeria si ticalosia lor si au
primit ajutor in tot ceea ce duceau lipsa, si s-au imbogatit prin mana Lui cea
atotindurata. Spre El alearga si astazi toti care il cunosc, primind cele necesare.

Sa ne apropiem si noi si sa ne alipim acestei adunari cucernice, sa alergam

catre El cu credinta si cu nadejde, ca sa primim si noi de la El mila si sa ne
imbogatim cu harul Sau. El nu alunga pe nimeni de la El.
„Pe cel ce vine la Mine, zice Domnul, nu-l voi scoate afara” (Ioan 6: 37)…

In primul rand, ne cheama la El pe noi, cei săraci si necajiti „Veniti la Mine toti
cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi” (Matei 11: 28). El
daruieste tuturor bunatatile cele materiale, vremelnice, deopotriva celor care Il
cunosc si celor care nu-L cunosc. Ei toate le primesc din Mana Sa cea
atotdarnica. Ne va darui si noua cele necesare, iar noi le vom primi. Slava
bunatatii Sale!
Se cade insa noua ca toate sa le cerem de la Hristos, precum cersetorii si
săracii, sa ne cunoastem si sa ne recunoastem sărăcia noastră si comoara
bunatatii Lui, pe care ne-o deschide noua, celor necajiti, si să-I
multumim. Bunatatile duhovnicesti le daruieste insa numai celor care Il
cunosc, care ii sunt credinciosi si care cer de la El cu credinta. Sa
cunoastem si noi necheltuita Sa comoara, precum si pe El Rascumparatorul
nostru, Mantuitorul si Imbogatitorul. Tatal Ceresc L-a trimis la noi, ca sa ne
imbogatească pe noi, cei săraci si necajiti. Intru El se afla toata
comoara fericirii noastre.
Sa alergam la Hristos cu credinta, să-I mărturisim sărăcia si lipsa
noastră, ca El sa privească la noi si sa ne daruiască, după cererea
noastră, in locul sărăciei noastre bogatia bunatatii Sale. Se cere insa de
la fiecare ca neincetat să-si cunoasca si să-si mărturisească propria
sărăcie, căci altfel nimic nu va primi. „Pentru ca Dumnezeu celor mandri
li se impotriveste, iar celor smeriti le da har” (I Petru 5:5). Fara
cunoasterea si mărturisirea sărăciei si lipsei, nu poate fi smerenie. O,
cersetorilor si săracilor, cu ce ne mandrim si ne proslavim? Săraci suntem cu
trupul, săraci suntem si cu duhul. Chiar dacăa avem bogatie materiala si
vremelnica, ea tot o avutie straina este, iar nu a noastră. Toate sunt ale lui
Dumnezeu, căci „al Domnului este pamantul si plinirea lui” (Psalm 23:1). Nu
detinem comoara duhovnicească si suntem cu atat mai nenorociti, cu cat nu ne
asumam sărăcia. Suntem orbi si nu ne cunoastem orbirea, suntem
nenorociti si nu ne recunoastem nenorocirea, suntem necajiti si nu ne
recunoastem mizeria, suntem ticalosi si nu ne recunoastem nemernicia.
Bogatia, prin harul lui Dumnezeu, este pregatita pentru toti si fiecaruia se
deschide vistieria, iar omul nu vrea să-si cunoasca si să-si accepte
sărăcia, sa se smerească si astfel sa primească harul lui Dumnezeu.
Numai celor smeriti li se da har.
O, cat de cumplit l-a molipsit si l-a orbit păcatul pe sărmanul om! In ce
netrebnicie a cazut chipul lui Dumnezeu! Nenorocit este omul care nu-si
cunoaste si nu-si asuma nenorocirea – de aceea nu primeste nimic.
Dumnezeu vrea să-l imbogatească, dar el nu vrea să-si recunoasca
sărăcia lui.
Creştine, intreaga izbanda sta in a ne cunoaste si a mărturisi sărăcia si
nenorocirea, inaintea lui Dumnezeu; numai astfel ne este chezasuita noua
bogatia harului Sau. Noua ne apartine vina de a nu fi dobandit comoara
duhovnicească. Sa ne cercetam si sa ne cunoastem sărăcia, pentru ca Domnul
sa umple lipsa si neajunsul nostru cu harul Sau. „Fiindca oricine se inalta pe
sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta” (Luca 18:14).

(din: Sfântul Ierarh Tihon de Zadonsk, Comoară duhovnicească, din

lume adunată, Editura Cartea Ortodoxă, Editura Egumeniţa, 2008)