Capitolul 4 – STUDIU DE CAZ : GRECIA

4.1. Caracteristicile esenţiale ale economiei grecești

Grecia este o ţară cu o economie mixtă: capitalistă cu o mare parte a producţiei în proprietatea
statului. Principalele ramuri de producţie sunt: turismul, industria alimentară, tutunului, textilă,
chimică, fabricarea produselor din metal, mineritul, rafinărie.
Grecia are o economie de piaţă cu o intervenţia limitată a statului, caracterizată printr-o creştere
dinamică începînd cu mijlocul anilor '90. Această dinamică e rezultatul politicii macroeconomice
disciplinate în cadrul programului de convergenţă din anii 1994-1999, program ce permite
Greciei să îndeplinească criteriile stabilite de Tratatul de la Maastricht privind Uniunea
Economică şi Monetară, precum şi reformele în perspectivă în toate sectoarele economice, bazate
pe reducerea rolului statului în economie şi atragerea de investiţii străine. La 01 ianuarie 2001
Grecia devine al 12-lea membru al Zonei Euro.
Grecia tradiţional a fost o ţară agrară, dar în ultimii ani importanţa sectorului primar şi secundar
s-a redus, rolul principal revenind serviciilor.
Industria greacă a fost permanent în creştere. Industria prelucratoare include un număr mare de
întreprinderi mici şi mijlocii, caracterizate printr-o flexibilitate înaltă şi iniţiativă. Agricultura
continuă să prezinte una din principalele surse de venit. Condiţiile climaterice sunt favorabile
pentru creşterea multor fructe şi legume (măsline, struguri, pepeni, piersici, roşii şi portocale sunt
principalele culturi în Grecia). Activitatea sectorului primar mult timp a primit subvenţii de la
UE. La etapa actuală politica agrară prevede îmbunătăţirea competitivităţii produselor agricole si
anume în domeniul producerii, mecanismului de prelucrare şi marketingului, modernizarea
infrastructurii agricole.
Sectorul de servicii, unul din cele mai importante şi dezvoltate sector economic al Greciei, care
constituie 70% din PIB şi 61% din indicatorul ocupării populaţiei. Cele mai importante sfere a
sectorului de servicii sunt turismul, navigarea, activitatea bancară şi comerţul.
În domeniul turismului statul duce o politica, prin intermediul Organizaţiei Tursitice Greceşti
(EOT), de dezvoltare calitativă a formelor alternative ale turismului.
Comerţul naval grecesc se află pe primul loc la nivelul UE, deţinînd 50% din totalul
comerţului naval a UE, şi locul 5 la nivel mondial.
În ceea ce priveşte domeniul bancar, în Grecia a avut o liberalizare a acestui sector, prin
vînzarea de către stat a pachetelor de control a mai multor bănci. Mai multe bănci au fost vîndute

3
sectorului privat. Chiar şi în cazul Băncii Naţionale Greceşti investorii privaţi deţin mai mult de
50% din capitalul băncii.
În ceea ce priveşte comerţul principalele pieţe de desfacere a produselor greceşti sunt
Germania, Italia, SUA, Franţa, precum şi statele asiatice. Grecia importă o mare parte din
resursele energetice, echipamente de transport şi o mare parte din produsele mecanice şi
electrice. Principalii state din care Grecia importă marfurile şi serviciile respective sunt
Germania şi Italia (deţinînd cote mai importante), la care se alătură Franţa, Olanda, Marea
Britanie, Statele Unite etc.
În ceea ce priveşte investiţiile, principalele domenii in care grecii au investit sunt:
telecomunicaţiile, industria alimentară, sectorul bancar, asigurările şi investiţiile financiare.
Practic, din intregul capital investit, 58% se regăseşte în domeniul telecomunicaţiilor, 18% în cel
al industriei alimentare, 8% în producţie, 6% în sectorul bancar, 3% in reţele de distribuţie şi 1%
în construcţii.
Din momentul aderării Greciei la Zona Euro (anul 2001) economia acestui stat a cunoscut
următoarea evoluţie:

Deci, conform graficului se observă o tendinţă de scadere a economiei din Grecia începand cu
anul 2007, astfel ca în anul 2009 creşterea ei devine negativă.
La momentul actual economia Greciei trece printr-o perioada foarte grea, ea fiind una din ţările
cele mai afectate de criza economică.

4
4.2. Economia Greciei – de la dezvoltare la o criză profundă

La începutul anului 2009, toată Europa privea spre Grecia cu o oarecare invidie. Cel mai
pesimist scenariu al Comisiei Europene arăta că Grecia va avea în anul 2009 o creştere
economică de 0,3%, prognoză care excludea din start posibilitatea recesiunii.
Arma cu care Grecia a luptat împotriva crizei s-a întors între timp împotriva ei, fapt pentru care
astăzi, Uniunea Europeană se uită cu îngrijorare la economia acestei ţări.
Cunoscută pentru economia subterană foarte dezvoltată, Grecia a beneficiat de avantajul unui
mediu de afaceri destul de animat, fapt ce a determinat un şomaj ţinut un timp la cote reduse.
„Aproape 35% din greci nu sunt salariaţi, având ocupaţii nedeclarate oficial, în urma cărora pot
scăpa de impozit”, spunea Michalis Massourakis, şef de departament la Alpha Bank, a doua
bancă din Grecia. Această situaţie permite unei mari părţi din populaţie să aibă o situaţie
economică înfloritoare, arăta analistul la începutul acestui an.
Totul este cauzat de faptul că, de exemplu, turismul, foarte dezvoltat în Grecia, este înglobat
într-o proporţie uriaşă în economia subterană. De aici, tot ce ţine de el: transportul, hotelurile,
restaurantele, construcţiile. Prima consecinţă este un venit la bugetul de stat foarte redus în raport
cu activitatea economică existentă, iar statul nu mai poate face faţă cheltuielilor mari ale unui
sistem generos de pensii şi indemnizaţii de şomaj. Deci ca rezultat Grecia publică pentru anul
2009 o datorie publică de 113,4% din PIB şi un deficit de 9,4 %, în condiţiile în care normele
pentru zona euro sunt de 60% pentru datoria publică şi 3% pentru deficit.
În momentul în care a aderat la zona euro, datoria bugetară a Atenei depăşea 100% din PIB-ul
ţării. Începând cu 2001 însă, dată la care s-a alăturat Uniunii Monetare Europene, Grecia a intrat
într-o fază de creştere economică, media anuală a acesteia fiind de 4 % începând cu acest
moment şi până în 2008. Însă, relaţia Atenei cu Uniunea nu a fost una complet transparentă, căci,
aşa cum a fost descoperit acum scurtă vreme, cifrele pe care Grecia le prezenta Comisiei nu erau
cele corecte. Deşi grecii au informat europenii că deficitul lor este de 5% pentru 2009, acesta
atingea de fapt 12.7%. În acest context, încrederea investitorilor a fost complet zdruncinată. De
altfel, speculaţiile pe seama viitorului ţării nu au întărziat să apară, provocând diminuarea
investiţilor, dar şi a consumului.
Există mai multe păreri vizavi de cauzele declanşării crizei din Grecia.
De exemplu Angela Merkel a învinuit băncile de investiţii pentru criza greacă, în timp ce
culisele acesteia dezvăluie cum Goldman Sachs şi JPMorgan au ajutat Grecia contra cost pentru
ca apoi să speculeze căderea euro împreună cu cea a economiei elene. Această criză aduce o rază

5
de soare pentru Europa de Est, care va fi mai atractivă pentru investitori decât periferia zonei
euro (Grecia, Portugalia, Spania).
Tranzacţiile obscure dintre Grecia şi mai multe bănci americane au început însă mult mai
devreme, imediat după aderarea Atenei la zona euro, în 2001. Potrivit “Liberation”, Goldman
Sachs s-a aflat în fruntea unui grup mai numeros de speculatori care a ajutat Grecia, pentru ca
apoi să lovească economia elenă şi să obţină un nou profit în urma prăbuşirii euro. Pentru a
ascunde Bruxelles-ului deficitul peste limitele UE, guvernul grec a primit de la Goldman Sachs
un ajutor de circa 3 miliarde de euro, ascuns în spatele unor tranzacţii cu produse financiare
derivate. Banca americană a primit un comision de 300 de milioane de dolari, conform “New
York Times”. Aceeaşi publicaţie a dezvăluit ca instrumentele puse la cale de Goldman Sachs au
fost aplicate şi în alte ţări europene, precum Italia, iar cotidianul “Liberation” scrie că Portugalia
şi Spania ar putea fi următoarele eurovictime ale Wall Street-ului.
Paul Krugman, laureatul Nobelului pentru Economie din 2008 spunea că Grecia “a fost
iresponsabilă din punct de vedere financiar” şi că s-a folosit de Goldman Sachs pentru a-şi masca
această iresponsabilitate în faţa instituţiilor UE, însă adevărata problemă este că elitele europene
au făcut presiuni asupra unor state precum Grecia, Portugalia sau Spania pentru a adopta euro
fără a fi pregătite pentru acest pas.
Alţi economişti susţin că Goldman Sachs nu a făcut decât să accepte un comision în schimbul
unui serviciu financiar, în timp ce cauzele creşterii necontrolate a deficitului bugetar al Greciei
stau în etatizarea economiei, în care statul deţine companiile energetice, poşta, companiile de
transport şi cazinourile.
Ministrul grec de Finanţe, Georgios Papaconstantiniou, a apărat politica ţării sale, spunând că
utilizarea metodelor Goldman Sachs era legală, conform normelor UE, în momentul în care au
fost aplicate.
Multi economisti cred ca bancile de pe Wall Street, precum Goldman Sachs, ar fi putut avea un
rol important in a ajuta Grecia si alte tari din zona euro sa-si ascunda problemele fiscale. Nu ar fi
prima data cand asa ceva s-ar intampla, avand in vedere ca, in 2007, bancile au fost invinuite de
faptul ca au vandut ipoteci deosebit de riscante investitorilor, cauzand criza imobiliara din Statele
Unite.
Goldman Sachs a intrat pe piaţa din Atena in 2002, aranjînd tranzacţii masive in vederea
reducerii costurilor finanţării datoriilor publice, care ajunseseră la un nivel de peste produsul
intern brut anual. Făcînd schimburi valutare de aproximativ cinci miliarde de euro, a ajutat
Grecia să ramînă in limitele Uniunii Europene privind deficitul bugetar.
De la începutul crizei din Grecia, Bruxelles a incercat să impună reguli mai stricte pentru
tranzacţii şi pentru modul în care statele membre dau rapoartele financiare. Totuşi, acest lucru nu

6
a împiedicat investitorii să se teamă de regiune, iar probleme s-au extins şi la alte ţări, care, în
ultimii ani, au folosit tranzacţiile financiare pentru a-şi ascunde datoriile si deficitul.
Directorul general al Eurostat (organismul care se ocupă cu statistica Comisiei Europene)
Walter Radermacher consideră că o parte din răspunderea pentru declanşarea crizei în Grecia îi
revine şi guvernelor unor state din cadrul UE. Deja în anii 2004-2005 au apărut probleme în
legătura cu recepţionarea informaţiei din Atena. Necatînd la aceasta, propunerea Comisiei
Europene de a lărgi împuternicirile Eurostat-ului, nu a fost susţinută de toate guvernele. Din
acest motiv Eurostat nu a deţinut instrumentele necesare, cu ajutorul cărora ar preveni criza.
Radermacher a afirmat că şi alte state au prezentat informaţii nu prea reale. Însă cazuri grave de
falsificare nu au fost înregistrate în nici un stat din UE, pe cînd Grecia e un caz special. În acest
stat nu există un sistem eficient de acumulare a datelor statistice. De exemplu, pîna în ziua de azi
nu se fixează cheltuielile spitalelor finanţate din bugetul de stat, în cadrul comunităţilor şi a altor
organe ale administraţiei publice locale, evidenţa mijloacelor financiare este organizată la un
nivel nesatisfăcător.
După parerea reprezentanţilor businessului în domeniul turismului din Grecia, cauza declanşării
crizei în Grecia este modul de viaţa „comunist” a funcţionarilor publici în cadrul unui stat
capitalist european. Ziua de lucru a unui funcţionar public durează pîna la orele 14.00, salariul
mediu lunar constituie 2500 euro, la care se adaugă alte suplimente la salariu, cum ar fi salariul
al 13-lea şi al 14-lea. Pe cînd în sectorul privat salariul constituie 700-800 euro lunar. Aici apare
întrebarea: de unde apar aşa condiţii benefice în cadrul structurilor de stat? Raspunsul este:
alegerile electorale. Fiecare partid care dorea să vină la guvernare făcea promisiuni generoase
alegătorilor săi. Din moment ce acest partid ajungea la guvernare, el îşi îndeplinea promisiunile.
Astfel venea un partid la guvernare care majora numarul locurilor în strucutirile de stat şi majora
salariile. La următoarele alegeri venea alt partid care utiliza aceeaşi procedură.
Ca rezultat, numărul funcţionarilor creştea continuu, la perioada actuală numărul lor a atins un
million, comparativ cu sectorul privat, unde sunt angajaţi nu mai mult de 5 mln de oameni. Mai
mult ca atat, salariul funcţionarilor publici creştea regulat, uneori chiar mai des decat o dată pe
an. Pentru plata salariului anual se cheltuie 45 mlrd euro. Aceste sume enorme Grecia le obţinea
din creditele externe contractate, ceea ce a dus ca datoria publică a Greciei să atingă 300 mlrd
euro. Europa acorda aceste credite Greciei, avînd încredere în datele statistice privind starea
economiei, prezentate de către Grecia.
O altă cauză a crizei a fost evaziunea fiscală şi corupţia. Cu toate că Grecia se află într-o criză
profundă, totuşi în rîndul celor mai bogaţi oameni din Europa figurează mulţi greci. În cadrul
instituţiilor bancare pe contul lor figurează în total aproximativ 400 mlrd euro, ce constituie o
sumă mai mare decat suma datoriei acumulată de întregul stat. În acelaşi timp, din salariile

7
funcţionarilor de stat, care este plătit oficial, se reţine în întregime impozitele, în timp ce
businessul ascunde o parte din veniturile obţinute. Ca rezultat aceasta influienţeaza negativ
bugetul de stat la partea venituri. Se presupune că aceste fenomene sunt cauzate de organizarea
neeficientă a sistemului de impozitare din Grecia. Astfel, conform legislaţiei fiscale greceşti cu
cat venitul impozabile e mai mare, cu atat cota impozitului e mai mare, ajungand pana la 45%.
Aceasta si-i motivează pe contribuabili să nu-şi prezinte în declaraţie veniturile reale.
Conform estimărilor preliminare, pentru neplata impozitelor Grecia pierde aproximativ 50-70
mlrd euro.
În opinia lui Matthew Lynn, editorialist Bloomberg şi autor al unei cărţi despre criza din Grecia,
cauza principală a crizei nu numai a Greciei, dar a întregii Uniuni Europene este moneda euro şi
singura soluţie de a pune capăt permanent “jocului de domino este împărţirea zonei euro în zone
monetare, adică grupuri de state cu nevoi similare de politică monetară”.
El observă că, pentru fiecare ţară, criza pare să plece de la motive diferite: probleme fiscale în
Grecia, un sistem bancar prăbuşit în Irlanda, deficit bugetar în Portugalia, căderea pieţei
imobiliare în Spania, datoria publică uriaşă în Italia sau un sistem învechit de asistenţă socială
din Franţa.
Iar singurul numitor comun este moneda euro.
Faptul că Grecia a intrat în zona euro “cosmetizând” datele despre buget nu se aplică şi în cazul
Irlandei.
“Irlanda a avut o economie foarte solidă în ultimii 20 de ani şi, în plus, odată cu apariţia crizei,
irlandezii au luat toate măsurile de austeritate posibile, în timp ce grecii şi-au băgat capul în
pământ”, notează autorul.
“Pe scurt, problema nu este Irlanda. Este moneda euro. Logica acestui fapt este irefutabilă. Şi,
dacă moneda unică este la rădăcina crizei, problemele nu se vor opri aici”, consideră
editorialistul.
Astfel, fiecare criză a încrederii va fi declanşată de un alt factor determinant în fiecare ţară, dar
problema fundamentală este apartenenţa la moneda euro, care a împiedicat adaptarea politicii
monetare la modelul fiecărei economii şi problemele fiecărui stat.
“Când s-a lansat moneda euro, s-a pariat pe faptul că împărtăşirea aceleiaşi monede va aduce
convergenţă unui grup de economii foarte diferite, permiţând Băncii Centrale Europene să
opereze o singură politică monetară pentru toate statele. A fost o teorie interesantă, dar s-a
dovedit a fi greşită”, a mai spus Matthew Lynn.
În concluzie, principalele cauze de declanşare a crizei din Grecia au fost atat evaziunea fiscală
şi corupţia în proporţii mari, ce au dus la reducerea veniturilor incasate la bugetul de stat, cat şi

8
cheltuielile bugetare excesive legate de salarizare şi un sistem social generos, ceea ce a cauzat
apariţia unor deficite bugetare enorme şi a unei datorii publice crescînde.
Partea cea mai gravă - pentru pieţele de capital- este că deficitul bugetar al Greciei este dintre
cele mai profunde, în timp ce criza economică a marcat ţara mult mai puţin decât Spania, Irlanda
sau Anglia.
Grecia nu a cunoscut nici prăbuşirea imobiliarului, nici faliment de bănci. Încetinirea
economiei corespunde nivelului mediu observat în Europa. Adevărata problemă a Greciei este
că deficitul ei este cronic şi dublat de o incapacitate la fel de cronică a statului de a se reforma.

4.3. Măsurile de austeritate – mijloc de ieşire din impas a economiei greceşti

Imediat dupa alegerile din octombrie 2009, cand noul Guvern a denunţat „greaua moştenire” a
guvernului anterior, deficitul descoperit era de 13% din PIB, fata de 6%, cat se ştia oficial. In
noiembrie, „agentura” Fitch a coborat ratingul Greciei, ceea ce a dus la reacţii in lant pe piaţă.
Statele şi investitorii se intrebau cat de solidă sau dimpotrivă, cat de vulnerabilă era economia
elenă. De la „modelul” grec s-a trecut la „pericolul” elen.
În aceste condiţii, noua guvernare elenă a fost pusă în situaţia de a alege acele măsuri pentru a
preveni un faliment al statului. Astfel, primul ministru Papandreou în decembrie 2009 a anunţat o
serie de măsuri menite să salveze economia elenă, cum ar fi:
 salariile din domeniul public să fie îngheţate;
 posturile eliberate de plecările la pensie să fie înlocuite doar în proporţie de unu din cinci;
 diminuarea salariilor miniştrilor şi directorilor întreprinderilor din sectorul de stat;
 introducerea unui nou impozit pentru veniturile ce depăşesc 50000 de euro pe an;
 demararea anchetelor asupra bunurilor personale în funcţie de salariile declarate de
particulari;
 pentru prima dată în istoria Greciei, “rechiziţionarea” poliţiei pentru a lupta împotriva
evaziunii fiscale, un sport naţional în această ţară unde, după unele statistici, 40 la sută
din cetăţeni nu plătesc impozit.
Gândite ca exemplare, măsurile anunţate de guvernul grec ţintesc în mod clar două categorii
sociale: bogaţii, adică medici, avocaţi, profesiuni liberale care ascund beneficiile şi plasează
banii în străinătate, şi funcţionarii, unanim criticaţi pentru ineficacitate şi care reprezintă

9
jumătate din populaţia activă. Prin aceste măsuri, guvernul de la Atena speră să aducă sub 3 la
sută din PIB actualul deficit situat la 12,7 la sută încă din 2013.
În această perioadă (decembrie 2009) Grecia nu a avut intenţia să ceară ajutorul Fondului
Monetar Internaţional. Guvernul de la Atena spera că o serie de privatizari ar putea permite
rezolvarea enormului deficit public. Cu un deficit care depaşeşte PIB, Grecia nu are prea multe
soluţii.
Una ar fi solicitarea unui ajutor din partea FMI, la care au apelat şi alte ţări din regiune, dar
Guvernul socialist de la Atena a respins categoric o asemenea soluţie. Ministrul de finanţe
Giorgios Papaconstantinu, a anunţat că o serie de privatizări ar putea aduce în jur de 2,5
miliarde de euro.
Cum Grecia face parte din zona euro, solidaritatea europeană era nu numai necesară, dar chiar
obligatorie. Astfel, Comisia Europeană a trimis în Grecia o misiune de observare, care a pregătit
un raport cu propuneri concrete. Raport în care experţii europeni critică felul în care Guvernul de
la Atena gestionează de fapt banii publici.
Au fost criticate, pe rând, lipsa de cooperare între diferitele servicii publice, proasta organizare
a instituţiilor, lipsa de claritate în distribuirea responsabilităţilor şi existenţa unor practici care nu
îi incită la responsabilitate pe agenţii de stat, ca de pildă faptul că unele informaţii sunt transmise
telefonic, aşa că nu rămâne nici o urmă scrisă.
Tot în această perioadă o delegaţie a Fondului Monetar Internaţional era aşteptată la Atena. FMI
parea decis să-i ofere un ajutor tehnic Greciei. Echipa de experţi care urma să rămane timp de o
săptămână în Grecia urma să examineze împreună cu reprezentanţi ai Guvernului eventualitatea
unei asistenţe tehnice, privitoare la reformarea sistemului de pensii, la politica fiscală şi la
gestionarea bugetului.
Ceea ce nu înseamnă deocamdată că FMI îi va acorda un ajutor financiar direct, sub formă de
împrumut. Ajutor de care Grecia ar avea totuşi nevoie şi care i-ar restabili credibilitatea pe plan
internaţional, după ce enormul deficit al finanţelor publice a fost sancţionat de agenţiile de
evaluare financiară.
Experţii internaţionali amintesc faptul că ţări ca România şi Ungaria au beneficiat de ajutor de
la FMI, precum şi de intervenţia Uniunii Europene, reuşind astfel să calmeze speculaţiile
împotriva lor. O problema este că un scenariu identic nu se poate aplica şi în cazul Greciei, dintr-
un motiv foarte simplu : ţara face parte din zona euro. Până acum, nici o ţară din Euroland nu a
primit ajutor de la Fondul Monetar Internaţional. Ajutor care ar apărea ca un fel de recunoaştere
implicită a faptului că zona euro nu e capabilă să-şi rezolve singură problemele. Programele de
sprijin ale FMI sunt întotdeauna însoţite de condiţii foarte precise. Chiar dacă de la criza asiatică
din 1998 FMI şi-a mai "îndulcit" procedurile, el nu a renunţat totuşi la această ingerinţă în

10
politica economică a ţărilor în care intervine : nici un ajutor, fără o politică economică vizând
însănătoşirea finanţelor.
Pentru Bruxelles, a accepta intervenţia FMI-ului ar însemna a accepta ca o instanţă din afara
UE să dicteze politica unui stat membru. Un scenariu cu atât mai inacceptabil cu cât - după cum
explică un economist care lucrează în mod regulat cu FMI - "condiţiile impuse de acesta pot să
se suprapună cu cele ale Uniunii Europene, ceea ce poate crea serioase probleme de coerenţă".
O intervenţie a FMI ar prezenta totuşi şi numeroase avantaje. Fondul Monetar Internaţional e
din afara UE, deci neutru. "E mai uşor pentru el decât pentru autorităţile germane să-i ceară
Greciei măsuri de austeritate", nota un alt economist, adăugând că FMI "dispune de o
competenţă inegalată în acest domeniu, pe care Europa încă nu o posedă". Experienţa a dovedit
că atunci când pieţele atacă o ţară, adevăratul colac de salvare susceptibil să calmeze spiritele îl
constituie intervenţia FMI-ului. Iată deci că scenariul unei intervenţii a Fondului Monetar
Internaţional în Grecia ar prezenta mai multe avantaje.
La 15 ianuarie 2010 guvernul grec a prezentat Comisiei Europene un program "de stabilitate şi
de creştere economică", menit să scoată ţara din actuala criză financiară. Ministrul grec al
Finanţelor a precizat că programul de ieşire din criză e un fel de "foaie de parcurs", care va
asigura reducerea deficitului public şi a datoriei publice. Ministrul s-a arătat conştient de faptul
că în Grecia există probleme de structură, ceea ce a dus la un enorm deficit de credibilitate pe
plan internaţional. El a declarat că programul este ambiţios, dificil, dar realist.
Practic, se prevede pentru anul 2010 un deficit public de 8,7% din PIB. În 2009, deficitul era de
12,7%. Datoria publică, una dintre cele mai importante din zona euro a fost în 2009 de 113,4%
din PIB, iar ea va creşte anul acesta până la 120,4%, ca să se stabilizeze apoi, în 2011 şi să scadă
începând din 2012.
Pentru a se atinge aceste cifre, cheltuielile publice, care reprezintă actualmente 52% din PIB
vor fi reduse până la 47,7% în 2013. Se va pune capăt unor privilegii fiscale şi vor fi luate măsuri
severe împotriva fraudei fiscale. Vor fi reduse primele funcţionarilor şi cheltuielile în spitale.
Aceste măsuri de austeritate au trezit nemulţumiri în rîndul sindicaliştilor care au organizat
demonstraţii ample de stradă. Practic, Grecia a fost paralizată de o grevă de amploare. Mai toate
instituţiile, de la şcoli la spitale, de la ministere la serviciile poştale au anunţat că se închid.
Sindicatele din sectorul public şi privat au făcut apel la o grevă de 24 de ore, pentru a respinge
planul de austeritate, care îi atinge în primul rând pe salariaţi.
Guvernul elen era ferm convins ca nu e nevoie de un anumit sprijin financiar din partea UE, că
necesarul de finanţare va fi acoperit pîna la mijlocul lunii martie 2010. Totuşi, Ministerul
Finanţelor din Germania a pregătit un plan de salvare a Greciei care prevedea un pachet de

11
finanţare externă de 20-25 miliarde de euro, la care ar urma să contribuie toate statele membre
din zona euro.
La 3 martie 2010 Guvernul grec a anunţat noi măsuri economice, menite să scoată ţara din criza
financiară. Este răspunsul Greciei la cererea comisarului european însărcinat cu Afacerile
Economice şi Monetare, Ollie Rehn, care a insistat pentru ca Executivul de la Atena să anunţe
măsuri suplimentare de austeritate - deficitul public trebuie redus anul acesta la 8,7% din PIB.
Planul prevede în principal majorarea TVA cu 2%, care va trebui să aducă o creştere a PIB de
0,5% şi 1,3 miliarde de euro în trezoreria statului. Alte măsuri au în vedere îngheţarea pensiilor
funcţionarilor şi a salariaţilor din domeniul privat, reducerea cu 30% a celui de-al 13-lea salariu
şi cu 60% a celui de-al 14-lea, încasat de unele categorii de funcţionari. Taxele pe alcool şi pe
benzină vor creşte, la fel ca preţul ţigărilor, mai ieftine în Grecia decât în alte ţări europene şi
care va face un salt de 63%. Impozitul imobiliar va fi şi el majorat.
FMI a sprijinit noile măsuri bugetare prezentate de Guvernul de la Atena. Ministrul grec de
Finanţe a anunţat un plan menit să aducă economii de 4,8 miliarde de euro. Acest plan prevede
atat reducerea deficitului public cat şi recaştigarea încrederii pieţelor, evitand astfel prabuşirea
pur şi simplu a economiei Greciei.
După cum am menţionat, la început guvernul grec nu vedea necesitatea obţinerii unul ajutor
financiar din partea UE, însă înasprirea crizei l-a condiţionat să apeleze la acest ajutor. Mai mult
ca atat, două împrumuturi în valoare de 20 de miliarde de euro ajung la scandenţă în lunile
aprilie şi mai. Pe acestea ar trebui să le plătească europenii în cazul în care Grecia n-o poate
face.Astfel Grecia a solicitat ajutor din partea Germaniei, Franţei, chiar şi SUA.
La început Germania s-a arătat reticentă privind un ajutor destinat Greciei, iar Atena s-a întors
timid către Franţa, dar conform planului european şi Germania şi Franţa şi Marie Britanie (ţară
ce nu se află în zona euro) ar trebui să sară în ajutor. Alte ţări din afara zonei euro sunt de
asemenea prevăzute să se implice în această operaţiune de salvare financiară a unei economii a
zonei euro. Astfel Uniunea Europeană pregăteşte un plan de salvare financiară a Greciei, la care
vor participa Franţa, Germania, Marea Britanie şi alte ţări care nu fac parte din zona euro.
În acelaşi timp, premierul grec a menţionat că dacă UE nu-i va acorda un ajutor statului elen,
Grecia va fi nevoită să ceară ajutor de la FMI. Însă contractarea unor datorii internaţionale
presupune şi dobînzi ridicate, fapt ce va înrautăţi situaţia din Grecia, deoarece ea va fi nevoită să
achite decenii la rand dobanzi exagerate, ceea ce ar condamna ţara la o recesiune profundă şi
prelungită.
Astfel, summit-ul de primăvară al UE, care ar fi trebuit să se axeze pe economia europeană a
următorilor zece ani şi pe schimbările climatice a devenit o reuniune de criză privind situaţia
Greciei. Un plan de salvare a ţării a fost pus la punct de cei 16 şefi de stat şi de guverne ai zonei

12
euro, cu ocazia summit-ului european, iar planul combină împrumuturi europene cu un împrumut
de la FMI. Dobânda la care împrumuturile vor fi acordate va fi una rezonabilă şi nu va fi
speculativă.
Acordarea unui astfel de ajutor financiar Greciei a trezit controverse. Economistul german
Joachim Starbatty consideră că pachetul de ajutor extern reprezintă o subvenţie interzisă de
legislaţia europeană, deoarece dobânda de 5% oferită de liderii zonei euro pentru împrumutul de
30 de miliarde de euro promis anul acesta Greciei este mai mică decât randamentul de piaţă al
obligaţiunilor de stat ale Greciei. Şi într-adevăr, Tratatul de la Maastricht nu permite aşa-
numitele pachete de bailout, în cazul în care unul dintre cele 16 state din zona euro se confruntă
cu dificultăţi financiare severe. Acestă înverşunare a germanilor împotriva sprijinului acordat
Greciei e în parte motivată : Germania, care va avea cea mai importantă contribuţie, în valoare de
8,4 miliarde de euro riscă în realitate să plătească şi mai mult.
În aprilie 2010 s-a început un dialog între Grecia, FMI şi UE. Ca rezultat pe lîngă ajutorul de 30
de miliarde euro din partea UE, Grecia va obţine încă 15 mlrd euro din parte FMI. Însă pentru a
obţine acest ajutor s-a încheiat un acordul asupra programului de austeritate cerut de Atena între
Guvernul grec, Comisia Europeană şi FMI. Sunt prevăzute economii de 30 de miliarde de euro
pe trei ani, pentru a readuce deficitul bugetar în limita de 3%.
Deci planul de austeritate a fost înăsprit şi prevedea următoarele modificări:
 în sectorul pensiilor, măsurile sunt următoarele: vârsta minimă de pensionare este de 60
de ani, se reduc pensionările anticipate. Vârsta legală de pensionare, care este acum de 65
de ani pentru bărbaţi şi 60 de ani pentru femei, va fi legată de speranţa medie de viaţă.
Perioada minimă de contribuţie va creşte treptat de la 37 la 40 de ani, în 2015. De
asemenea, pensiile vor fi ajustate, nu după ultimele salarii pe care le-a avut un angajat
înainte de a părăsi câmpul muncii, ci în funcţie de venitul mediu obţinut de acesta de-a
lungul activităţii sale profesionale;
 în sectorul bugetar, noul pachet de măsuri de austeritate prevede îngheţarea salariilor
angajaţilor până în 2014, tăierea celui de-al 13-lea şi al 14-lea salariu pentru bugetarii
care câştigă peste 3.000 de euro pe lună şi plafonarea acestor bonusuri la 1.000 de euro
pentru cei cu remuneraţii sub acest prag. Sporurile fuseseră deja reduse cu 30% în cadrul
precedentelor măsuri de austeritate. Diversele indemnizaţii de care beneficiau
funcţionarii şi care reprezentau o parte importantă din venitul lor, vor fi reduse din nou,
cu 8%, după ce au mai fost o dată diminuate anterior cu 12%;
 în domeniul fiscalităţii, TVA-ul, deja majorat în martie cu 2%, va creşte din nou de la
21% la 23%. Accizele pe carburant, ţigări şi alcool vor creşte şi ele cu 10%, în timp ce

13
 veniturile la bugetul de stat vor fi rotunjite graţie unor noi taxe de mediu şi pe licenţele de
jocuri de noroc sau celor percepute anual companiilor care au avut un profit considerabil.
 reducerea investiţiilor publice, precum şi liberalizarea pieţei transporturilor şi a energiei;
 în sectorul privat se va stabili un nou salariu minim pentru tineri şi pentru şomerii de
lungă durată.
În primul rând, deşi programul de reformă este fără îndoială ambiţios, dar în acelasi timp şi
unul realist, bazat pe un scenariu macroeconomic prudent (deci cu probabilitate de ameliorare a
creşterii), dinamica unei datorii viabile reprezintă parte integrantă a planului de corectare fiscală.
Atingerea ţintelor fiscale ale programului de reformă este facilitată de reformele structurale
fiscale.
În al doilea rând, agenda mai largă a reformelor structurale cuprinsă în programul de ajustare
contribuie la sporirea potenţialului de creştere pe termen mediu al Greciei, îmbunătăţind astfel
dinamica sustenabilităţii datoriilor. În plus, reforma sistemului de pensii sporeşte viabilitatea pe
termen lung a finanţelor publice.
În al treilea rând, cei care susţin restructurarea datoriei Greciei au tendinţa de a subevalua
costurile economice şi politice de amploare ale unei astfel de măsuri. Restructurarea datoriei ar
avea efecte negative severe asupra întregii economii şi asupra sistemului financiar din Grecia, cu
consecinţe neprevăzute pentru întreaga zonă euro şi economie globală.
În mai 2010 ţările din zona euro şi Fondul Monetar Internaţional au ajuns la un acord asupra
unui ajutor de 110 miliarde de euro, pe o perioadă de 3 ani, pentru a evita falimentul Greciei. Cea
mai mare parte a sumei provine de la europeni. În schimb Grecia a acceptat să ia măsurile de
austeritate cerute de organismele financiare, pe care premierul George Papandreu le-a calificat ca
fiind “mari sacrificii”. UE va furniza Greciei 80 de miliarde de euro, în timp ce restul banilor vor
proveni de la FMI.
Astfel prima tranşă în sumă de 20 de miliarde de euro a fost acordată chiar în luna mai. De ce
atîta grabă? Pentru că Grecia mai avea încă 2 săptămîni pană cînd va intra în incapacitate de
plată. Cu alte cuvinte, pană pe 15 mai, cand e scadentă pe titlurile de stat, Grecia avea nevoie de
10 mlrd euro.
Dupa un val de măsuri de austeritate care a declanşat ample proteste în stradă, Grecia a reuşit să
caştige lauda Fondului Monetar Internaţional, care consideră că statul elen a realizat un "start
puternic" în ceea ce priveşte punerea in aplicare a unui program ce se întinde pe o durata de trei
ani, cu reforme fiscale si structurale, care vizează depaşirea crizei.
La etapa actuală, datorită măsurilor implementate, Grecia a reuşit să-şi reducă deficitul bugetar
în raport cu PIB cu 6 puncte procentuale. De asemenea se prevede o majorare a perioadei de
acordare a împrumutului de 110 miliarde euro de la 3 ani la 7,5 ani.

14
4.4. Cei patru piloni în jurul cărora gravitează măsurile de austeritate în
Europa

Vistieria statului este goală aproape în toate statele din Europa, iar deficitul a devenit ţinta
tuturor acestor ţări. Măsurile de austeritate gravitează în jurul unor piloni cum ar fi:
 reducerea ajutoarelor sociale;
 reducerile de posturi si salarii in sectorul public;
 folosirea "armei" fiscale;
 şi masurile care vizează pensionarii.
În ceea ce priveşte prima dintre măsuri, Regatul Unit are cele mai mari reduceri, bugetul
asigurărilor sociale urmând să ajunga la 194 miliarde lire sterline (222 miliarde de euro), acesta
fiind un prim obiectiv al planului de austeritate prezentat de catre coaliţia de guvernamânt.
Cu riscul de a face obiectul unei vii dezbateri, ministrul de Finante George Osborne a anunţat,
luni, ca ajutorul social va fi redus şi nu va mai depăşi media din Marea Britanie, aproximativ 500
de lire sterline pe săptămână (580 euro). În urma acestei decizii, 1,2 milioane de familii britanice
nu vor mai beneficia de ajutor social, facându-se o economie de aproximativ un miliard de lire
sterline.
Alocațiile vor fi şi ele reduse, ceea ce ar putea duce la un exod în masă a familiilor în suburbii,
căci traiul în mijlocul oraşelor a devenit inaccesibil pentru familiile din clasa de mijloc.
În Portugalia, proiectul de buget pentru 2011 prevede o reducere a venitului minim şi
eliminarea de alocaţii familiale pentru cei cu venituri mari. Deja afectate de o reforma
controversată în sectorul muncii, prin reducerea îndemnizaţiilor, Spania a decis să renunţe la
ajutorul pentru nou nascuţi si la cel pentru şomeri pe termen lung.
Pentru cel de-al doilea pilon, privind reducerile de salarii şi de posturi în sectorul public, Grecia
este cel mai bun exemplu. Dupa ce au decis să reducă salariile funcţionarilor în 2010, proiectul
preliminar privind buget pentru 2011 prevede o reducere suplimentară cu mai mult de 2% a
salariilor în serviciul public şi de 3,3% pentru investiţiile publice. Angajările în sectorul public
au fost îngheţate, cu excepţia unor domenii precum sănătate, educaţie şi securitate.
Guvernul portughez a anunţat, la rândul sau, o scădere de 5% a fondului de salarii, prin
diminuarea salariilor de peste 1.500 de euro. În Spania, bugetul pe 2011 prevede o scădere de
16% a cheltuielior de la ministere şi de 7,9% ale statului pe ansamblu. Chiar familia regală va
trebui să strângă cureaua, pentru prima data în istoria sa, având un buget cu 5,2% mai mic.

15
 În Regatul Unit, al cărui sector public are mai mult de 6 milioane de persoane, adica 21% din
forţa de muncă totală, salariile mai mari de 21.000 de lire sterline pe an vor fi ingheţate următorii
doi ani. Mai mult decât atât, reduceri severe vor afecta multe domenii, cu excepţia serviciilor de
sănătate şi de asistenţă pentru dezvoltare, iar bugetul ministerelor ar trebui să scadă cu 25% în
următorii patru ani.
Sectorul public francez nu este nici el scutit: 31.638 posturi vor fi tăiate in 2011, o cifră uşor
mai scăzută decât în 2010, când s-au facut 33.749 de concedieri. Ministerul Educaţiei, ca în
fiecare an, este cel mai grav afectat de reducerile de locuri de munca, aici făcându-se 16.000 de
disponibilizări.
Politica de reducere a posturilor va continua prin înlocuirea numai a jumătate din funcţionarii
care vor ieşi la pensie (62.000 de persoane estimări pentru 2011). Pana în 2013, asta va insemna
reducerea a 97.000 de locuri de muncă.
Deşi pentru multe ţări creşterea fiscalităţii este soluţia cea mai la indemâna, ea este, de
asemenea, una dintre cele mai dificile de utilizat. În acest sens, fiecare tară încearca să găseasca
cea mai bună strategie.
Grecia a crescut deja rata de TVA cu 2% în primăvara anului trecut, ajungand la 21%, şi a mărit
taxele pentru alcool, tutun, combustibili şi bunuri de lux. Aceste măsuri au dus la îngreunarea
traiului pentru greci, iar estimările Guvernului arată o inflaţie de 4,6% în acest an şi 2,2% în
2011.
Creşterea taxelor este o masuraă la fel de severă şi în Regatul Unit. În ianuarie 2011, TVA va
creşte de la 17,5% la 20%, ceea ce ar reprezenta 13 miliarde de lire sterline pe an în plus în
vistieria statului.
Impozitul pe profit a fost deja majorat de la 18% la 28%, o masură sustinută de către membrii
coaliţiei liberal-democrate, cei care au solicitat şi o relaxare a presiunii asupra gospodăriilor cu
venituri mici, prin ridicarea pragului impozitului pe venitul anual de la 6.000 de lire la 7.475 de
lire sterline, din aprilie 2011, care va scuti 880.000 contribuabili. Băncile, care au jucat un rol
important in declanşarea crizei în Regatul Unit, vor plăti şi ele un impozit care va aduce doua
miliarde de lire sterline pe an.
În Portugalia, in 2011, TVA se va mări cu doua puncte procentuale, ajungand la 23%. Guvernul
spaniol, care a prezentat bugetul pe 2011, vrea o creştere a impozitului pe venituri mari.
Reforme drastice se înregistrează la nivel mondial şi în cadrul sistemelor de pensii. Cele mai
multe ţări au prezentat planuri în acest sens, însă există şi ţări cum ar fi Franţa care au iniţiat
astfel de măsuri înainte de declanşarea crizei economice.
În Grecia, această reformă este cea mai drastică, întrucât s-a decis creşterea vârstei de
pensionare de la 60 la 65 de ani şi o scădere semnificativă a cuantumului pensiilor. In Portugalia,

16
guvernul a anunţat în 2011 o îngheţare a pensiilor. În Spania, deşi nimic nu a fost încă decis,
guvernul vrea o creştere de la 65 de ani la 67 de ani a vârstei de pensionare.
În Franţa, controversata reformă este la Senat, în curs de examinare, şi se aşteaptă ca o creştere
a vîrstei minime de pensionare de la 60 la 62 de ani să se facă pana in 2018. Vârsta minimă
pentru a primi o pensie completă, indiferent de perioada de cotizare, va creşte şi ea de la 65 la 67
de ani.
Pe lângă aceşti 4 piloni ai austerităţii, o altă măsură luată de către UE recent este decizia privind
monitorizarea bugetelor naţionale. Această procedură are ca scop controlul nivelului de
imprumut si prevenirea unor viitoare crize de datorii.
Începând cu anul 2011, cei 27 de membri ai Uniunii Europene vor trebui să trimită în avans, la
instituţiile Uniunii Europene, propunerile lor de buget, pentru ca Bruxelles-ul să poată analiza
planurile lor înainte ca acestea să intre în vigoare.
Această procedură va permite ca politicile economice şi bugetare ale statelor membre să fie
monitorizate în paralel pe o durată de şase luni în fiecare an, începând cu 2011, pentru a detecta
orice inconsistenţe şi dezechilibre care ar putea sa apară.
Cel mai faimos exemplu de politică financiară iresponsabilă a fost cea a Greciei, o ţară care a
trimis rapoarte financiare false la Bruxelles, de-a lungul a mai multor ani, în vreme ce nivelul
datoriei publice a scapat de sub control. Când acest lucru a fost descoperit, Grecia a fost nevoită
sa facă un împrumut de 110 miliarde euro la FMI şi Uniunea Europeanş pentru a-şi putea plăti
datoriile scadente.
Unii membri ai Uniunii Europene, în special Marea Britanie, au fost reticenţi la aceasta
inițiativă care ar putea sa fie considerată ca o încălcare a suveranităţii naţionale. Marea Britanie a
fost de acord cu iniţiativa numai dupa ce a fost sigură că datele bugetare vor fi prezentate în faţa
parlamentului naţional inainte de a fi trimise la Bruxelles.
Oficialii de la Bruxelles, au subliniat ca procedura de monitorizare nu va permite Uniunii
Europene să treacă peste deciziile parlamentelor naţonale, însemnand ca decizia finală va ramâne
la guvernele naţionale.
Uniunea Europeana încearcă prin aceste măsuri să prevină viitoarele recesiuni sau crize
financiare în economia blocului european şi sa menţină sub control nivelul datoriilor statelor
membre.

17
4.5. Contribuţii personale.

Criza economică mondială a afectat fiecare stat din Uniunea Europeană. De asemenea Grecia
nu face excepţie din această listă. Din contra, ea este considerată unul din statele cele mai
afectatea de criza bugetară şi cea a datoriilor. Grecia este veriga slabă a zonei euro. Atena are un
sector public supradimensionat, ce consumă o bună parte a bugetului, şi care este, în plus, corupt
şi ineficient, ceea ce ridică probleme serioase în colectarea taxelor, spre exemplu. De asemenea,
Grecia are un important deficit al contului curent şi o datorie publică ce depăşeşte capacităţile de
plată ale ţării.
În anul 2010, noul guvern grecesc publică pentru anul 2009 o datorie publica de 113,4% din
PIB şi un deficit bugetar de 9,4%. Trebuie de menţionat că normele pentru zona euro prevazute
de Tratat sunt de 60% pentru datoria publică şi 3% pentru deficit.
Asigurând un nivel înalt de viaţa a populaţiei, îndeosebi al sectorului public, prin acordarea
unor salarii generoase Grecia a ajuns în situaţia unui deficit bugetar, care urma să fie acoperit. Ca
soluţie s-a acceptat emiterea obligaţiilor de stat, pentru obţinerea mijloacelor financiare în scopul
acoperirii acestui deficit bugetar. În acelaşi timp emiterea obligaţiilor de stat, are ca rezultat
creşterea datoriei publice. Transformarea unei datorii în monedă străină la o rată de schimb
favorabilă a dus la un flux de venit în Trezoreria Greciei. Grecia a trebuit să îl ramburseze, dar
plata datoriei a fost amânată până la expirarea termenului convenit. Această tranzacţie a fost una
de swap valutar, una din aşa numitele instrumente derivate OTC, care implică bănci de investiţii.
Împreună, acestea formează o piaţă imensă şi non-transparentă. Deci, Grecia a devenit atractivă
pentru Goldman Sachs şi JPMorgan, care urmau să obţină cîştiguri imense în urma scăderii euro.
Cu toate că mulţi economişti consideră ca Goldman Sachs sunt cei vinovaţi în situaţia în care a
ajuns Grecia, totuşi ei nu sunt cauza principală a crizei declanşate. Ei doar au contribuit la
înrăutaţirea situaţiei.
Totuşi una din cauzele principale a declanşării crizei este economia subterană foarte dezvoltată,
şi mai ales în domeniul turismului, ramura care deţine cea mai mare pondere în economia elenă.
Si nu numai turismul, dar şi ramurile adiacente, adică transportul, hotelurile, restaurantele,
construcţiile. Se presupune că aceste fenomene sunt cauzate de organizarea neeficientă a
sistemului de impozitare din Grecia. Din acest motiv, bugetul pierde o mare parte din veniturile
încasate. Ca rezultat, statul nu poate face faţă cheltuielilor mari ale unui sistem generos de pensii
şi îndemnizaţii de şomaj.
O altă cauză este etatizarea economiei elene. Statul elen deţine companiile energetice, poşta,
companiile de transport şi cazinourile, ceea ce a dus la creşterea necontrolată a deficitului
bugetar.

18
 Pe lîngă cauzele enumerate se mai poate de menţionat şi acea falsificare a datelor statistice
prezentate organului Eurostat de către Grecia mulţi ani la rând. În baza acestor date Europa îşi
creea imaginea în ceea ce priveşte disciplina financiară a Greciei, şi deci acorda credite Greciei,
avînd încredere în datele statistice privind starea economiei elene. Dacă Grecia ar prezenta
situaţia reale, criza ar putea fi prevenită.
De asemenea cauza crizei din Grecia poate fi privită şi în moneda euro, aşa cum consideră
Matthew Lynn autorul cărţii despre criza din Grecia. Problema apare din motivul că fiecare stat
din zona euro are politica sa monetară, pe cînd Banca Centrala Europeană are o politică
monetară unică pentru toate ţările membre. Absenţa unor politici economice şi bugetare comune,
dar şi a unor mecanisme instituţionale de răspuns la criză reprezintă una din probleme zonei
euro.
În fine, toate aceste cauze au dus la declanşarea crizei în Grecia, criză care poate fi caracterizată
prin existenţa unul deficit bugetar cronic şi o datorie publică enormă, la care statul elen nu poate
face faţă, neavînd resursele financiare necesare. Din aceste considerente Grecia ar putea ajunge
în situaţia unei incapacităţi de plată la data scadenţei obligaţiunilor, şi deci ar putea avea loc un
default. În această situaţie Uniunea Europeană ar trebui să intervină în rezolvarea acestei
probleme. Default-ul unei ţări din cadrul Uniunii Monetare ar descredita Uniunea şi ar demonstra
ineficienţa acestei uniuni.
Însă unii finanțişti sunt de părerea că Grecia nu reprezintă un pericol pentru zona euro, deoarece
cota acestei ţări în cadrul celor 16 state membre constituie doar 2,7%. Pe de altă parte,
incapacitatea ei de plată ar putea trage după sine statele slabe din punct de vedere financiar ca de
exemplu Spania şi Portugalia. Ca rezultat va suferi întregul sistem bancar european, în primul
rînd cel francez şi german.
La început guvernul grec a încercat să-şi reducă deficitul bugetar prin implementarea a unei
serii de măsuri, numite măsuri de austeritate. Toate aceste măsuri erau îndreptate spre:
 reducerea cheltuielilor bugetare (îngheţarea salariilor din domeniul public, eliberarea
posturilor de plecare la pensie să fie înlocuite de unu din cinci, diminuarea salariilor
miniştrilor şi directorilor întreprinderiloe din sectorul de stat);
 creşterea veniturilor bugetare (introducerea unui nou impozit pentru veniturile ce
depăşesc 50000 de euro pe an, demararea anchetelor asupra bunurilor personale în
funcţie de salariile declarate de particulari, „rechiziţionarea” poliţiei pentru a lupta
împotriva evaziunii fiscale, intentarea unor serii de privatizări )
Cu toate că la început guvernul grec nu vedea necesitatea apelării la un sprijin financiar din
partea UE, odată cu înăsprirea crizei, cînd unele datorii deveneau deja scadente, totuşi Grecia a

19
simţit necesitatea obţinerii acestui sprijin, solicitînd ajutor din partea Germaniei, Franţei, chiar şi
a SUA.
Premierul grec a menţionat că dacă UE nu-i va acorda un ajutor statului elen, Grecia va fi
nevoită să ceară ajutor de la FMI. Însă contractarea unor datorii intenaţionale presupune şi
dobânzi ridicate, fapt ce va înrăutăţi situaţia din Grecia, doarece ea va fi nevoită să achite decenii
la rând dobânzi exagerate, ceea ce ar condamna ţara la o recesiune profundă şi prelungită.
În fine s-a decis ca împrumutul acordat Greciei să fie constituit prin combinarea împrumuturilor
europene cu un împrumut de la FMI, cu o dobîndă rezonabilă, şi nu speculativă.
În aceasta situaţie Grecia s-a obligat să implimenteze o nouă serie de măsuri de austeritate, ce
au atins atât domeniul salariilor funcţionarilor publici cât şi domeniul fiscal, prin majorarea
diferitor taxe şi impozite, inclusiv şi TVA, măsuri menite să reducă deficitul bugetar.
Toate acestea măsuri au trezit nemulţumiri în rândul populaţiei. Grecia până în ziua de azi e
invadată de greve.
Totuşi în final dacă Grecia va îndeplini acest program de austeritate, necătînd la nemulţumirile
trezite în rîndul populaţiei, ea va reuşi să-şi reducă deficitele bugetare şi va putea face faţă
datoriilor publice.

Implementarea riguroasă a măsurilor convenite şi, acolo unde este posibil, depăşirea
obiectivelor propuse (de exemplu în ce priveşte execuţia bugetară) este cheia pentru recâştigarea
credibilităţii şi corectarea dezechilibrelor. Reformele structurale, inclusiv continuarea procesului
de liberalizare şi de reglementare a mai multor sectoare, trebuie să continue pentru a facilita
creşterea şi ocuparea, şi pentru a îmbunătăţi competitivitatea.
Programul de reformă al Greciei, ambiţios şi implementat în avans, se află pe drumul cel bun
pentru a facilita revenirea la stabilitatea macroeconomică şi financiară, şi la o creştere mai
puternică şi mai echilibrată pe termen mediu. Implementarea lui hotărâtă ar trebui să întărească
credibilitatea şi încrederea atât a cetăţenilor cât şi a investitorilor.
De mulţi economişti criza din Grecia e considerată ca un “virus”, sau cum l-au numit “virusul
Ebola” pentru continentul European. Astfel, ţările cu probleme financiare au fost numite
"PIIGS" (iniţialele de la Portugalia, Irlanda, Italia, Grecia si Spania). Aceste state ţări ameninţă
stabilitatea economica din restul Europei cu datoriile lor excesive.
Criza datoriilor suverane în general, şi cazul Greciei în special, au dezvăluit slăbiciuni sistemice
în guvernanţa economică a Uniunii Europene. Propunerile ambiţioase ale Comisiei Europene
pentru a întări guvernanţa economică vor spori supravegherea fiscală preventivă, vor crea un
cadru pentru combaterea dezechilibrelor macroeconomice aflate în stadiu incipient şi, ca o ultimă

20
soluţie în cazul eşuării măsurilor preventive, vor crea un mecanism robust de soluţionare a
crizelor.
Criza din Grecia nu a reprezentat doar un punct de cotitură în dezvoltarea economică a ţării, ci a
oferit şi un stimul necesar combaterii punctelor slabe structurale ale guvernanţei economice a
Uniunii Europene şi a zonei euro.

BIBLIOGRAFIE:

1.http://old.cotidianul.ro/drama_economiei_grecesti_o_productie_wall_street-
108426.html;
2. http://www.ziare.com/articole/criza+economica+grecia;
3. http://www.ziare.com/economie/stiri-economice/grecia-masurile-anticriza-
incurajeaza-economia-subterana-1003608;
4.http://www.tirmagazin.ro/index.php?
option=com_content&view=article&id=2108:-criza-economica-din-grecia-un-
efect-de-domino&catid=13;
5.http://www.europuls.ro/index.php?
option=com_content&view=article&id=428:grecia-
uniune&catid=107:politica-economica&Itemid=1242;
6. http://crisis-blog.ru/crisis-pulse/vneocherednoj-sammit-es-byl-posvyashhen-
grecii.html#ad;
7. http://www.newsland.ru/News/Detail/id/496570/cat/94/;
8. http://www.infomondo.ro/articol/moneda-euro-cauza-principala-a-crizei-
din-ue-8578.html;
9. http://www.tititudorancea.com/z/criza_din_grecia_ridica_intrebari.htm;
10. http://nraducanu.wordpress.com/2010/05/06/ce-se-poate-invata-din-criza-
greciei/;

21
11.http://www.tititudorancea.com/z/bugetele_nationale_monitorizate_uniunea
_europeana.htm
CUPRINS

4.1. Caracteristicile esenţiale ale economiei grecești

4.2. Economia Greciei – de la dezvoltare la o criză profundă

4.3. Măsurile de austeritate – mijloc de ieşire din impas a

economiei greceşti

4.4. Cei patru piloni în jurul cărora gravitează măsurile de

austeritate în Europa

4.5. Contribuţii personale

4.6. Grecia in ziua de astazi – ultimele probleme cu care se confrunta

4.6.1. Grecia amenință economia mondială

4.6.2. Grecia va ieși din zona euro, dacă se va abate de la programul de

reforme

4.6.3. Romania fata de eventuala criza declansata de iesirea Greciei din zona

euro

4.6.4. Bulgaria beneficiaza de pe urma crizei elene

22
23