Universitatea '' Dunărea de Jos '' Galaţi

Facultatea de Arte

Arte plastice - Pictura

CLAR-OBSCURUL in PICTURA

Coordonator ştiinţific:

Lector Univ Liliana Negoescu

Studenta:

Patrascan Violeta
Anul II - Facultatea de arte, Secţia: Pictură

1
Introducere

La începutul Renasterii lumina era încă folosită mai ales ca mijloc de modelare a volumelor.
Lumea este luminoasă, obiectele sînt inerent luminoase, iar umbrele se aplică pentru redarea rotunjimii.
În Cina cea de taină a lui Leonardo putem detecta o conceptie diferită. Aici lumina cade ca o fortă activă,
dintr-o anumită directie, într-o cameră întunecoasă, dînd trăsături de strălucire fiecărei figuri, peretilor, ca
si tăbliei mesei. Efectul este împins la maximum în picturile lui Caravaggio si Latour, care pregătesc
ochiul pentru proiectoarele electrice din epoca noastră. Această lumină tăios focalizată animă spatiul cu
miscări directionate. Uneori ea frânge unitatea corpurilor, trasînd pe suprafete linii ce mărginesc
întunericul. Ea atîtă simtul vizual prin contraste violente si prin desfigurarea jucăusă a formelor familiare.
O comparatie cu filmele de la Hollywood n-ar fi total deplasată, căci în ambele cazuri impactul razelor
orbitoare, dansul umbrelor si taina întunericului dau fiori tonici nervilor nostri.

Incepand din prima parte a secolului al XV-lea, multi dintre artistii occidental s-au folosit de optica
– intelegand prin aceasta oglinzi si lentile (sau o combinative a acestora) – ca sa creeze proiectii
insufletite. Unii dintre artisti s-au folosit de aceste imagini proiectate de-a dreptul ca sa produca desene si
picturi , si n-a trecut mult pana cand aceasta modalitate de reflectare a lumii- acest nou mod de a avedea –
s-a raspandit pe scara larga. Multi istorici de arta au argumentat ca anumiti pictori s-au folosit de camera
obscura in lucrul lor – Canaletoo si Vermeer, in mod special, sunt deseori citati .

Camera lucida nu proiecteaza o imagine reala a subiectului , ci o iluzie optica a acestuia. Atunci cand iti
misti capul , totul se misca odata cu el , iar artistul trebuie sa deprinda sa faca notatii foarte repede, astfel
incat sa fixeze pozitia ochilor, a anasului si a agurii, ca sa capteze “asemanarea”. Este o munca de
concentrare. Mijloacele optice solicita un iluminat puternic, iar iluminatul puternic produce umbre
profunde.

Primul gand care vine in minte este faptul ca este atacat conceptual de geniu artistic innascut. Dar
instrumentele optice nu deseneaza, ci doar mana artistului poate sa faca asta, ceea ce pretinde un mare
talent. Si instrumentele optice nici nu fac ca desenatul sa fie mai simplu. Dar , pentru un artist de acum
sase secole, proiectiile optice puteau sa fi infatisat o noua si insufletita cale de a privi si de a reprezenta

2
lumea materiala. Optica le-ar fi daruit artistilor noi unelte, prin intermediul carora sa creeze imagini mai
apropiate de cele reale si mai percutante.

Conceptia popular despre un artist este aceea a unui erou , precum , sa zicem, Van Gogh sau Cezanne,
luptandu-se de unul singur sa reprezinte lumea intr-o forma noua si insufletita. Artistul medieval sau cel
din vremea Renasterii nu era astfel. Artistii aveau ateliere spatioase, in care slujbele erau ierarhizate. Ii
atrageau pe cei mai talentati, iar varfurile erau rapid promovate. Ei produceau unicele imagini existente.
Maestrul facea parte din puternica elita sociala. Imaginile vorbeau si imaginile detineau puterea. Si inca
mai este asa. Prin urmare desenele optice nu deseneaza, nu pot sa faca tablouri . Picturile si desenele sunt
facute de mana omeneasca. “Tot ceea ce afirm aici este ca Veermer s-a folosit de o camera obscura,
artistii au avut la dispozitie o unealta si au folosit-o in moduri necunoscute pana atunci de istoria
artei.” (David Hockney)

Camera lucida (“camera luminata” in

latina) este un dispozitiv optic care reflecta o
imagine “fantoma” a scenei din fata sa in jos pe
panza sau hartie astfel incat se poate desena peste
imaginea reflectata. Astfel artistul poate sa-si traseze
reperele si chiar contururile mult mai rapid si mai
exact , imbunatatindu-si considerabil acuratetea
lucrarii.

Camera obscura, in schimb (“camera intunecata”, in latina), consta intr-un aparat de

forma paralelipipedica, de dimensiuni variabile, cu un orficiu rotund
practicat pe una dintre fetele laterale, astfel incat lumina venita dintr-
o anumita parte a subiectului se reflecta, prin acel orificiu, proiectand
imaginea pe peretele din spate al cutiei , si oferindu-I artistului
posibilitatea de a beneficia de o perspective corecta in copierea
acesteia, sporind astfel realismul lucrarii grafice. Se spune ca prima
camera obscura a fost create in secolul al X-lea de Ibn al Haitham;
Leonardo da Vinci a descries un asemea aparat in Codex Atlanticus.

3
 Un bun exemplu il reprezinta frumoasele desene portretistice ale lui Ingres care se gasesc in
Muzeul National Gallery din Londra, straniu de “precise” in privinta trasaturilor, totusi desenate la o
scara nefiresc de mica.

Madame
Louis Francois –
Ingres
Alaturi este o
reproducere a schitei de
portret a lui Ingres cu
Madame Louis –Francois
Godinot. Forma este atat
de precisa si de exacta. E
posibil ca intai sa fi fost
trasat capul , privind-o pe
doamna printr-o camera
lucida si facand cateva
notatii pe hartie, fixandu-I
pozitia parului , a ochilor,
a narilor si a colturilor
gurii (de observant
umbrele profunde). Mai
tarziu a desenat
hainele,dar petru aceasta a
fost neoie sa-si mute udor
camera lucida. Si se poate
observa usor cate de mare
este capul femeii in comparative cu trupul, mai ales cand ne raportam la umeri si la maini. Daca Ingres si-
a mutat camera lucida ca sa ajunga la haine, s-o fi petrecut o usoara modificare in gradul de marire,
aceasta explicand diferenta de scara observata.

4
Ambasadorii lui Hans Holbein (sus) dateaza din 1533,unde tabloul este plin de obiecte curbate . Globul
ceresc de pe raftul de sus, de exemplu este perfect reprodus. Modelele de pe draperia din spate si de pe
fata de masa sunt pe deplin credibile prin modul in care urmeaza pliurile. Liniile longitudinilor si cele ale
latitudinilor de pe globul pamantesc aflat pe raftul de jos urmaresc la perfectiune curbura sferei, dupa
cum se intampla si cu cuvantul “Africa” . iar portativul musical e infatisat cu precizie pe paginile
ondulate ale cartii deschise. Ciudata forma din prim-plan este un craniu deformat : Holbein l-a facut sa se
intinda. O asemenea deformare poate fi obtinuta prin miscarea suprafetei pe care e proiectata
imaginea.Am obtinut detaliul de mai jos al craniului strangandu-l la loc, la forma initiala. Pare foarte
“adevarat “ N-o fi acesta un indiciu in sprijinul afirmatiei ca Holbein a folosit instru,mente optice ?

5
 Exista dovezi in tablourile lui Robert Campin si jan van Eyck faptul ca stiau de oglinzi si
lentile- cele doua elemente de baza ale aparatului modern – fiindca au pictat cate una in unele dintre
tablourile lor de prin jurul lui 1430.

6
 La o proiectie cu oglinda- lentila,imagine utilizabila nu este niciodata cu mult mai mare de
treizeci de centimetri: aceasta este o caracteristica optica a tuturor oglinzilor concave, indifferent de cat
de mari ar fie ele. In afara acestui “dulce loc”, e imposibil sa obtii o focalizare precisa a imaginii.
Tablourile realizate cu ajutorul oglinzii-lentila trebuie, de aceea,sa fie foarte mici, sau alcatuite ca un
colaj de mici ochiri: portrete, detalii ale mainilor. Ale vestmintelor, ale picioarelor, fragmente de
peisaje…

Proiectiile prin intermediul oglinzii lentila are un aspect distictiv: obiectele sunt vazute frontal, cu
lumini si umbre puternice, un fundal intunecat si cu o profunzime redusa, taote aceste caracteristici fiind
impuse de limitele echipamentului. Artistii au gasit metode de depasire a acestor dificultati , “coland”
diferite elemente, astfel incat sa obtina un tablou mai mare, numai ca elementele acestea tot frontal sunt
vazute si in plan apropiat. Atunci cand lentilele conventionale au devenit suficient de mari si de o calitate
destul de buna incat sa poata fi folosite in locul oglinzilor concave(undeva prin sec XVI) , un artist deja
scolit in privinta utilizarii proiectiilor prin oglinda-lentila a descoperit un avantaj deosebit : un camp
visual mai larg. Cativa artisti au parcurs aceasta tranzitie, dar ea se evidentiaza cel mai clar in lucrarile lui
Caravaggio. El s-a folosit de lentile cu atata imaginatie, incat exemplul sau a inceput sa-si manifeste
influenta de-a lungul
Europei, tinerii artisti
facand pelerinaje in Italia
ca sa-I vada tablourile si
sa invete de la discipolii
sai, caravaggistii.

Lentilele cele noi ale lui

Caravaggio i-au permis sa
nazuiasca spre imagini
mereu mai complexe si
mai naturaliste. Deasupra
este Cina de la Emmaus ,
pictat de el intre 1596-
1598. Priviti remarcabilul
racurci al bratelui

7
Sfantului Petru din dreapta, si ale lui Hristos, din centru. Desi acceptam reprezentarrea lui Caravaggio ca
fiind fireasca, daca privim mai indeaproape, observam cateva discrepante caudate. Mana dreapta a lui
Hristos e de aceeasi marime cu cea a lui Petru, desi se presupune ca s-ar afla mai aproape de noi, si mana
dreapta a lui Petru pare mai mare decat mana sa stanga, care de asemenea, e mai aproape. Acestea pot fi
decizii artistice deliberate, sau pot reprezenta o consecinta a miscarii lentilei si ale panzei in timpul
refocalizarii, din cauza problemelor generate de adancimea campului.

Naturalismul sporit a lui Caravaggio si utilizarea iluminatului puternic au exercitat o enorma influenta si
s-au raspandit curand in restul Europei , in mod special in Spania si in Olanda .o intrebare pe care am
putea s-o punem este : cum se face ca atatia artisti ar fi putut sa-l urmeze ata de bine si atat de repede,
fara stangacii?

Acum nu e necesat ca toti pictorii sa foloseasca instrumente optice, ca lucarile lor sa aiba un “aspect
optic”. Rubens a fost impresionat de Coborarea in mormant de Caravaggio, pe care a vazut-o la Roma.
Chiar a copiat-o alterand in chip interesant pozitia teatrala a personajelor, astfel incat spatial sa devina
mai coherent si mai realist .Comparand reproducerea lui Rubens cu originalul lui Caravaggio , putem
observa imediat ca personajele lui Rubens au mai multa greutate si mai multa viata. Ele stralucesc de
viata intr-un mod in care n-o fac cele ale lui Caravaggio. In privinta greutatii, priviti-I doar pe cei doi
Hristosi morti : personajele lui Rubens din spatele lor par sa se miste , nu sa pozeze, precum cele ale lui
Caravaggio. Rubens le permite actorilor sai iluzia spatiului ; Caravaggio le depoziteaza imaginile, pe
vertical, pe panza lui.

8
Merita sa repetam ca instrumentele optice nu lasa urme: ele doar ofera o imagine, o infatisare , un mijloc
de masurare. Tot artistul e cel raspunzator pentru conceptie, fiind necesar mult talent pentru depasirea
problemelor tehnice si pentru transpunerea imaginii in pictura. Totusi, in clipa in care intelegi profunda
influenta a mijloacelor optice asupra picturii, precum si faptul ca ele au fost folosite deartisti, incepi sa
privesti altfel tablourile. Observi asemnari izbitoare intre artisti pe care, in mod normal, nu i-ai fi asociat ;
observe diferente importante intre pictori care, in mod traditional,erau considerate ca facand parte din
aceeai grupare; observe distorsiuni si discontinuitati in tablouri, dificil de explicat, cu exceptia cazului in
care s-ar fi folosit, sub o forma sau alta, instrumentele optice.

9
Bibliografie

- Wikipedia.com
- David Hockney Stiinta Secreta : redescoperind tehnicile uitate ale vechilor maestr,
Grupul Editorial Rao 2001
- Psihologia ca arta vizuala Rudolf Arnheim

10