Sunteți pe pagina 1din 49

Serviciul Român de Informaţii

ROMÂNIA

II
SER


RM
VI
CI
UL FO
ROM IN
ÂN D E

Centrul de Informare Centrul de Coordonare


pentru Cultura de Securitate Operativă Antiteroristă

BIOTERORISMUL
şi armele biologice în lume
www.sri.ro
Linie telefonică gratuită
pentru semnalarea riscurilor teroriste

Cum poţi fi de folos?


Dacă observi amănunte, telefonează!

0800.800.100
Persoane care manifestă interes pentru procurarea obiective importante sau aglomerate;
de substanţe care ar putea fi folosite în scopuri Staţionarea îndelungată şi nejustificată a unor
teroriste; autoturisme în apropierea unor zone de
importanţă deosebită, misiuni diplomatice sau alte
Persoane care confecţionează, deţin, transportă locaţii în care prezenţa populaţiei este numeroasă;
sau manipulează ilegal, armament, muniţii,
substanţe care ar putea fi folosite în scopuri Interesul unor persoane pentru studierea
teroriste; insistentă a unor locuri aglomerate (gări feroviare
sau de metrou, aerogări, mari centre comerciale,
Prezenţa repetată sau prelungită a unor persoane obiective turistice, sportive sau culturale);
neautorizate în zona unor obiective care ar putea
constitui ţinte ale unor atacuri teroriste (misiuni Chestionarea nejustificată în legătura cu subiecte
diplomatice străine, sedii ale unor instituţii care, la prima vedere, nu ar prezenta interes
internaţionale etc.); (programul de funcţionare al unor instituţii,
momente ale zilei de maximă aglomeraţie,
Interesul nejustificat al unor persoane pentru momentul schimbării personalului care asigură
studierea sau obţinerea de date referitoare la paza la ambasade);
obiective importante;
Interesul unor persoane pentru studierea
Tendinţa unor persoane de a fotografia sau filma insistentă a căilor de acces feroviar, rutier,
Telefon cu acces gratuit. Abuzul se pedepseşte.
Serviciul Român de Informaţii

Centrul de Informare pentru Centrul de Cooperare


Cultura de Securitate Operativă Antiteroristă

Inamicul invizibil

Bioterorismul
şi armele biologice în lume
Serviciul Român de Informaţii

Centrul de Informare pentru Centrul de Cooperare


Cultura de Securitate Operativă Antiteroristă

Inamicul invizibil
Bioterorismul
şi armele biologice în lume

„Terorismul este o problemă a oamenilor care


plonjează într-o logică a urii fără limite, pentru
care toate valorile ce fundamentează societatea
noastră occidentală şi mai ales respectul faţă de
viaţa umană nu mai au curs”
Christian Delanghe
Cuprins

1. Terorismul internaţional actual ............................................ 4

2. Armele de distrugere în masă ............................................... 6


2.1. Scurt istoric privind utilizarea armelor
de distrugere în masă........................................................... 9
2.2. Folosirea armelor de distrugere
în masă în epoca modernă .................................................. 11

3. Bioterorismul ...................................................................... 18
3.1. Arma biologică, agenţii patogeni şi
formele lor de manifestare clinică ..................................... 18
3.2. Tipuri de bioterorism. Riscurile războiului biologic ... 28

4. Noile pericole şi biosecuritatea .......................................... 31

5. Reglementări legislative în domeniul bioterorismului........ 36

6. Ecouri mass-media.............................................................. 41

Bibliografie ............................................................................. 44

3
1. Terorismul internaţional actual
În domeniul securităţii, omenirea se confruntă în
prezent cu o multitudine de pericole, riscuri şi ameninţări.
Printre acestea, un loc important prin efectele negative pe care
le generează, îl ocupă terorismul internaţional sau global.
Acesta îşi face cunoscută prezenţa în lume printr-o gamă largă
de metode, atât violente (atentatele), cât şi nonviolente
(comunicate, revendicări, jurăminte, îndemnuri la recrutare).
În ceea ce priveşte „fenomenul terorist” nu s-a ajuns
încă la o definiţie unanim acceptată, care să acopere toate
aspectele acestui flagel, nici în literatura de specialitate şi nici
în cadrul reglementărilor juridice.
Noţiunea de „terorism” cunoaşte, în schimb, o varietate
de definiţii. Cercetătorii olandezi Alex Schmid şi Albert
Jongman 1 au inventariat 109 definiţii academice şi oficiale ale
terorismului şi le-au analizat principalele elemente: 83,5% -
violenţă; 65% - ţel politic; 51% - elemente ale inducerii
sentimentelor de frică şi teroare; 21% - menţinerea caracterului
nediscriminatoriu; 17,5% - victimizarea civililor.
Acest fenomen are o plajă foarte largă de scopuri şi
obiective şi nu poate fi redus la ceea ce s-ar numi „patologie
socială”. El este un produs al societăţii omeneşti şi apare, în
mod extrem, ca un summum al acumulărilor negative.
“Terorismul se prezintă ca un fenomen social extrem de
complex, constând în manifestarea spectaculoasă a violenţei,
cu scopul de a atrage atenţia, a înspăimânta, a chinui şi a
1
Alex Schmid et. al., Political Terrorism: A New Guide To Actors,
Authors, Concepts, Data Bases, Theories and Literature, 1984.

4
impune un anumit tip de comportament, uneori printr-o gamă
foarte diversificată de acţiuni-limită, în care omul este
deopotrivă armă şi victimă, călău şi condamnat.” 2
Toate statele, organizaţiile internaţionale, alianţele sau
coaliţiile au abordat, într-o formă sau alta, problema
terorismului, după atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001
din SUA.
Consiliul de Securitate al ONU a adoptat, la 8
septembrie 2004, rezoluţia 1566 de luptă împotriva
terorismului, care se alătură rezoluţiilor 1267/15 octombrie
1999, 1373/28 septembrie 2001, 1540/28 aprilie 2004,
afirmând că „terorismul este una dintre cele mai grave
ameninţări împotriva păcii şi securităţii internaţionale”.
Statul român, în conformitate cu Legea nr. 535 din 25
noiembrie 2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului,
defineşte acest flagel ca fiind „ansamblul de acţiuni şi/sau
ameninţări care prezintă pericol public şi afectează securitatea
naţională, având următoarele caracteristici:
a) sunt săvârşite premeditat de entităţi teroriste,
motivate de concepţii şi atitudini extremiste, ostile faţă
de alte entităţi, împotriva cărora acţionează prin
modalităţi violente şi/sau distructive;
b) au ca scop realizarea unor obiective specifice, de
natură politică;
c) vizează factori umani şi/sau factori materiali din
cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, populaţiei
civile sau al oricărui alt segment aparţinând acestora;
d) produc stări cu un puternic impact psihologic asupra
populaţiei, menit să atragă atenţia asupra scopurilor
urmărite.”

2
Gheorghe Văduva, Terorismul. Dimensiune geopolitică şi geostrategică.
Războiul terorist. Războiul împotriva terorismului, Centrul de Studii
Strategice de Securitate, Bucureşti, 2002.

5
Absenţa unui punct de vedere comun, unanim
recunoscut şi acceptat în ceea ce priveşte definirea terorismului
la nivel internaţional face ca multe dintre măsurile adoptate de
către ONU pentru prevenirea şi combaterea acestui flagel să fie
dificil de pus în practică.
Conform raportului TESAT 2007 există, însă, două
modalităţi de clasificare a terorismului internaţional:
– în funcţie de obiective:
¾ Terorismul etnic;
¾ Terorismul de stat;
¾ Terorismul de tip religios;
¾ Terorismul politic.
– în funcţie de mijloacele folosite:
¾ Terorismul chimic;
¾ Terorismul biologic;
¾ Terorismul nuclear;
¾ Terorismul radiologic;
¾ Cyberterorismul.
2. Armele de distrugere în masă
Din aceeaşi categorie a riscurilor şi ameninţărilor grave
la adresa păcii şi securităţii internaţionale, precum şi la adresa
drepturilor fundamentale ale omului, face parte şi proliferarea
armelor de distrugere în masă. Cumularea acesteia cu
terorismul, prin aceasta înţelegând întrebuinţarea în acţiuni
teroriste a armelor chimice, biologice, radiologice şi nucleare
(terorismul CBRN), agravează meninţarea cu care omenirea
se confruntă.
În orice moment există posibilitatea folosirii armelor de
distrugere în masă de către anumite grupări teroriste, nu numai
ca riposte asimetrice, ci şi ca modalităţi extreme de
implementare sau de impunere a unor precepte religioase

6
fundamentaliste, de reacţie la globalizare, de „pedepsire” a
unor populaţii, etnii etc.
Deşi sistemele de control, acordurile şi tratatele de
neproliferare au încetinit într-o anumită măsură cursa
înarmărilor CBRN, preocupările privind dezvoltarea şi
perfecţionarea acestora continuă.
Principiile terorismului nu s-au schimbat de-a lungul
timpului, ci s-au modificat doar modalităţile de organizare şi
realizare a atentatelor, precum şi mijloacele folosite în
desfăşurarea acestora.
Terorismul CBRN înseamnă folosirea sau ameninţarea
cu folosirea violenţei, utilizând armele nucleare, biologice,
chimice şi radiologice sub diferite forme şi prin intermediul
diferitelor mijloace, în locuri populate, cu scopul de a ucide cât
mai mulţi oameni într-un timp cât mai scurt, pentru a crea
panică şi derută, a înfricoşa, a induce şi menţine o stare de
teroare în rândul populaţiei vizate şi a atrage atenţia mass
media şi opiniei publice internaţionale.
Terorismul CBRN este o „armă” a celor care nu posedă
o putere militară convenţională, fiind un fenomen internaţional
considerat cel mai periculos.
Terorismul CBRN este o ameninţare asimetrică,
deoarece constituie un mijloc prin care se caută obţinerea unor
avantaje faţă de un adversar mai puternic, valorificându-se
vulnerabilităţile acestuia, fără pierderi sau cu pierderi cât mai
mici.
Sunt considerate arme de distrugere în masă:
a. Armele explozive – la producerea lor se pot întrebuinţa
materiale incendiare (fosfor, magneziu, napalm etc.), produse
chimice industriale (lichide şi gaze inflamabile, acizi, cloruri,
oxidanţi etc.) şi, nu în ultimul rând, diferite improvizaţii
realizate din combinaţii de substanţe. Acestea sunt mult mai
uşor de procurat decât armele nucleare, biologice, chimice şi
radiologice. Totodată, nu trebuie exclusă nici varianta ca

7
anumite state să sprijine unele grupări teroriste prin furnizarea
de astfel de armament, în condiţiile în care, indirect, urmările
producerii acţiunilor teroriste le-ar aduce beneficii.
b. Armele nucleare – reprezintă cea mai gravă ameninţare la
adresa umanităţii, iar întrebuinţarea lor într-un eventual atentat
terorist poate să pericliteze chiar existenţa vieţii pe planetă.
Faptul că anumite state deţin arsenal nuclear sau
tehnologii de producere a armei nucleare întreţine riscul
producerii, în orice moment, a unui atentat terorist în care să se
întrebuinţeze acest tip de armament.
Deşi sistemele de control, acordurile şi tratatele
internaţionale cu privire la neproliferarea armelor nucleare fac
dificilă procurarea lor, acest lucru nu este totuşi imposibil.
Traficul ilegal de tehnologii şi echipamente nucleare
este favorizat de existenţa unor deficienţe în controlul
tehnologiilor şi stocurilor de muniţie nucleară, precum şi de
achiziţionarea ilegală, de către organizaţii neguvernamentale şi
teroriste, a unor materiale utilizate în producerea armamentului
nuclear. Totodată, insecuritatea unor depozite, instalaţii
nucleare, muniţii dezafectate etc. facilitează achiziţionarea
ilicită, de către grupări interesate, a unor materiale radioactive:
uraniu, plutoniu, litiu, beriliu, cobalt, cesiu, stronţiu, rodiu,
cadmiu, scandiu, mercur şi seleniu.
În categoria actelor teroriste de acest tip trebuie incluse
şi potenţialele atacuri asupra obiectivelor nucleare (centrale,
institute de cercetare, depozite de deşeuri etc.).

c. Armele chimice – la fabricarea lor se pot întrebuinţa diferite


reziduuri chimice, industriale şi farmaceutice, precum şi
substanţe toxice provenite din producţia de vopseluri şi lacuri,
pesticide, baterii de plumb, mercur etc.
Terorismul chimic implică utilizarea unor dispozitive
convenţionale sau artizanale capabile să disperseze diferiţi
agenţi chimici de luptă, cum ar fi: gaz sarin, acid cianhidric,

8
precursori neurotoxici, agenţi toxici binari, cianură de sodiu,
acid sulfuric, amoniac, iperită.
Această formă de terorism este favorizată de un control
deficitar asupra agenţilor chimici letali, de proliferarea
comerţului ilegal şi mascat cu produse sau substanţe chimice.
În categoria terorismului chimic intră şi provocarea
intenţionată de accidente în obiectivele care procesează
substanţe chimice şi care pot avea ca rezultat apariţia zonelor
contaminate care afectează viaţa şi mediul înconjurător.
d. Armele biologice – arme de distrugere în masă care
utilizează ca încărcătură microorganisme sau toxine cauzatoare
de boli grave, mortale în majoritatea cazurilor, care pot ajunge
în organism prin piele, inhalare sau pe tractul digestiv.
Bioterorismul constă în utilizarea sau ameninţarea cu
utilizarea acestei arme în scopuri revendicative, cu intenţia
declarată de a afecta sănătatea publică şi/ sau mediul
înconjurător.
2.1. Scurt istoric privind utilizarea armelor de distrugere în
masă
Primele „arme chimice” - „fumuri toxice” 3 au fost
utilizate în jurul anului 424 î.e.n. în războiul peloponeziac.
Primii utilizatori ai „armei biologice” (în jurul anului 400
î.e.n.) pot fi consideraţi sciţii, care au utilizat săgeţi înmuiate în
corpuri în descompunere sau sânge amestecat cu bălegar.
Spartanii obişnuiau să arunce asupra cetăţilor asediate
bucăţi de lemn umectate cu sulfuri. Literaturile greacă, persană
şi romană descriu modul în care erau utilizate animale moarte

3
Thucydides, The Peloponnesian War 2, ch. 77; Encyclopedia of Bioethics,
1995 ed., s.v. „Warfare: Chemical and Biological Weapons,” 2544;
Seymour M. Hersh, Chemical and Biological Warfare: America`s Hidden
Arsenal, (Indianapolis: Bobbs-Merril Company, 1968).

9
pentru contaminarea fântânilor 4 . De asemenea, între anii 960-
1279, în China au fost utilizate primele „fumuri cu arsenic”5 , în
timpul războaielor purtate de dinastia Sung.
Mongolii, în asediul fortăreţei Kaffa din Crimeea, în
timpul războiului purtat între anii 1346-1347, au utilizat
cadavrele celor răpuşi de ciumă cu scopul de a infecta sau de a
crea o breşă în rândul apărătorilor fortului 6 .
Veneţienii şi-au câştigat notorietatea în secolul al VI-lea
prin folosirea otrăvurilor pentru eliminarea adversarilor politici
şi religioşi. Se pare că şi Napoleon a utilizat în conflictele
armate baionete contaminate cu cianuri, iar în timpul războiului
civil din America s-a folosit acid hipocloric la fabricarea
proiectilelor.
În secolul al XV-lea, spaniolii au infestat vinul francez
cu sânge provenit de la bolnavii de pestă şi, tot atunci, Pizzaro
a distribuit amerindienilor din America de Sud îmbrăcăminte
contaminată cu variolă.
În secolul al XVI-lea, acelaşi virus a fost utilizat de
englezi pentru impregnarea păturilor distribuite triburilor
amerindiene care îi ajutau pe francezi.
În războiul împotriva Suediei din anul 1710, trupele
ruseşti au folosit metoda la care, cu 400 de ani în urmă, a recurs
şi armata tătară – respectiv utilizarea cadavrelor celor răpuşi de
ciumă.
La 22 aprilie 1915, Regimentul 35 Pionieri ai armatei
germane a lansat o încărcătură de aproximativ 180 tone de clor
asupra poziţiilor franceze de pe frontul din Flandra. Începând
cu anul 1917, în timpul luptelor au fost utilizate substanţe
4
Istoria războiului biologichttp://emedicinehealth.com/biological
warfare/article_em.html.
5
Hersh, Chemical and Biological Warfare, 3; Paul Halsall, Course Reading
On Chinese Dynastic History for Brooklyn College, http://academic.
brooklyn.cuny.edu/core9/phalsall/texts/chinhist.html.
6
United States Army Medical Research Institute of Infections Diseases
(USAMRIID), „Medical Defense Against Biological Warfare Agents
Course: History Of Biological Warfare” Encyclopedia of Bioethics, 2545.

10
toxice de luptă noi, cum ar fi: arsinele, acidul cianhidric,
clorcianul şi bromcianul. Cea mai toxică substanţă din timpul
Primului Război Mondial a fost iperita (numele provine de la
localitatea franceză Ypres, unde a fost întrebuinţată, pentru
prima dată, de germani).
Pe teritoriul României, armata germană a lansat, la 17
aprilie 1917, un atac chimic asupra Regimentului 1 Vânători de
Munte. Următorul a avut loc pe 5 iulie în acelaşi an, asupra
Regimentului 24 Artilerie, pe un front de 3 km, în zona
Costieni-Gârleşti-Moldoveni-Nămoloasa 7 .
Perioada dintre cele două războaie mondiale a fost
marcată de întrebuinţarea armelor chimice de către Japonia şi
Italia împotriva Chinei şi Abisiniei (Etiopiei).

2.2. Folosirea armelor de distrugere în masă în epoca


modernă
În cel de-al doilea Război Mondial, japonezii au recurs
la utilizarea armei chimice împotriva trupelor chineze din
Extremul Orient. De asemenea, finalul acestei conflagraţii
mondiale a fost marcat de întrebuinţarea, pentru prima dată, a
armei nucleare – atacurile aviatice ale armatei S.U.A. de la
Hiroshima şi Nagasaki (Japonia).
În timpul războiului din Vietnam, americanii au folosit
substanţe erbicide defoliante (determină căderea frunzelor),
desicante (produc uscarea progresivă a vegetaţiei) şi sterilizante
(afectează solul). Aceste substanţe nu intrau sub incidenţa
Protocolului de la Geneva din anul 1925 şi nici în Convenţia
privind interzicerea armelor chimice.
În perioada Războiului Rece, substanţele toxice de luptă
au fost folosite în conflicte locale. Dintre acestea, se pot
evidenţia: folosirea de către Egipt a iperitei, în timpul
7
Colonel (r) Gheorghe Florea Creangă STOILEŞTI – Istoria Apărării
Civile, Ed. Porto Franco, 1993, pag. 86.

11
conflictului din Yemen, din perioada 1963-1967; războiul
dintre Laos şi Cambogia din perioada 1978-1983; folosirea de
către Irak a iperitei şi tabunului, în timpul conflictului cu
Iranul, din perioada 1980-1988; folosirea de către Irak a
substanţelor toxice la Halabja, în anul 1988, fapt ce a provocat
numeroase victime în rândul populaţiei civile, în special în
rândul copiilor şi femeilor.
În anii `70, s-a folosit ricin pentru asasinarea
disidenţilor bulgari Gheorghe Markov şi Vladimir Kostov.
În anul 1988, Irak-ul diseminează substanţe toxice în
Halabja, provocând victime în rândul populaţiei civile,
preponderent copii şi femei.
În 1972, la Chicago, un extremist de dreapta a fost
arestat pentru posesia a 35 de g de culturi cu virus de tifoidă. El
intenţiona să le deverseze în rezervoarele de apă ale oraşului,
cu scopul de a crea „o nouă rasă de stăpâni“.
În 1976, primarii mai multor oraşe din S.U.A. au fost
destinatarii unor scrisori pe ale căror plicuri fusese utilizat
adeziv impregnat cu germeni letali.
În anul 1979, în rândul persoanelor care lucrau într-o
unitate militară de microbiologie (Ekaterinburg, Rusia), s-a
înregistrat o epidemie de antrax pulmonar, în urma căreia au
murit peste 60 de persoane. 8
În 1983, poliţia americană a arestat doi fraţi care aveau
asupra lor câteva zeci de grame de agenţi biologici mortali.
În anul 1984, în SUA, membrii sectei Bhagwan Shree
Rajneesh au infestat hrana unor restaurante din Oregon cu
Salmonella Tiphi, provocând 750 de cazuri de îmbolnăvire,
scopul constituindu-l „intenţia de a influenţa rezultatele unor
alegeri locale“. În septembrie acelaşi an, o fiolă conţinând
tetanos a fost expediată, prin poştă, în suburbiile New York-
ului.

8
Ludovic Păun – Bioterorismul şi armele biologice, Editura Amaltea,
Bucureşti, 2003, pag. 77.

12
În anul 1986, membrii grupării teroriste Tigrii Eliberării
Eelamului Tamil (LTTE) au mixat cianură de potasiu cu stocuri
de ceai ale statului Sri Lanka 9 , în încercarea de a distruge
producţia şi exportul acestui produs.
În 1989, o echipă ştiinţifică americană a demonstrat că
o muscă de origine mediteraneană, a cărei larvă se dezvoltă în
fructele de livadă, fusese introdusă în mod voluntar în diferite
zone din California. Primarul din Los Angeles şi câteva ziare
au primit o scrisoare prin care un grup revendica actul,
exprimându-şi în acest mod dezacordul faţă de practicile
agricole californiene.
La 27 iunie 1994, în Matsumoto, Japonia, membri ai
organizaţiei Aum Shinrikyo au pulverizat gaz sarin dintr-un
vehicul în mişcare. Atacul era o reacţie la punerea sub acuzaţie
a organizaţiei în faţa Curţii Districtuale Nagano. Ţintele erau
cei trei judecători ce prezidau audierile. În urma incidentului au
murit 7 oameni, iar 270 au fost grav afectaţi.
În data de 20 martie 1995, aceeaşi organizaţie,
intenţionând să ucidă zeci de mii de civili pentru a provoca
dezastru şi panică, a plănuit plasarea a 11 pachete conţinând
gaz sarin (în final au fost folosite 6 dintre acestea) în trenurile
care circulau pe trei linii importante de transport subteran,
utilizate zilnic de peste 5 milioane de călători. Garniturile
vizate soseau în staţia centrală Kasumigaseki dimineaţa, în
perioada de vârf, în intervalul 8:00 şi 8:10. Atacul s-a soldat cu
12 morţi şi rănirea a peste 5000 de persoane. De asemenea, a
reuşit să creeze panică şi haos nu numai în staţia de metrou, ci
în tot oraşul.
Experţii în arme chimice sunt de părere că efectele ar fi
fost cu mult mai grave dacă nu s-ar fi greşit dozarea

9
Jane`s International DefenseReview, http://idr.janes.com.

13
concentraţiei sarinului, iar sistemul de diseminare nu ar fi avut
eficacitate redusă.
Secta Aum a repetat atacul în patru staţii din Tokyo, cu
aceeaşi metodă, la data de 4 iulie 1995, dar nici atunci
dispozitivele nu au funcţionat.
După doar două săptămâni, la 5 mai, membrii Aum
Shinrikyo au pus pachete cu acid cianic într-o toaletă din staţia
de metrou Shinjuku, Tokyo. A fost sesizată prezenţa
pachetelor, iar poliţia a acţionat înainte de a se produce vreun
incident.
Tot în 1995, Irak-ul a admis că deţine bacillus anthracis,
toxina botulinică şi alfa-toxina, declarând că este pregătit să le
folosească.
Toate acestea demonstrează că, deşi în 1972 s-a semnat
Convenţia împotriva folosirii armelor biologice, cercetările în
domeniul armelor biologice au continuat. Dintre cele şapte
state identificate de Departamentul de Stat al SUA ca sponsori
ai terorismului internaţional, cel puţin cinci sunt suspectate că
ar derula programe de înarmare cu agenţi biologici, însă nu
există dovezi în acest sens.
De la sfârşitul anului 1992, în SUA au fost înregistrate
mai multe epidemii complexe, cu efecte pe arie largă: 400.000
de cazuri de îmbolnăvire cu crypto-spori din apă, în
Milwaukee; în primăvara lui 1993, o epidemie respiratorie cu
cauze neidentificate; în toamna lui 1994, 250.000 de cazuri de
intoxicaţii alimentare cu salmonela.
Epidemiile de ciumă în India, febra hemoragică
(determinată de virusul Ebola) în Africa Centrală, afecţiunile
cauzate de virusul Nipah în Malaezia şi Singapore, gripa aviară
în Hong Kong, virusul Hendra în Australia au necesitat
intervenţia internaţională în timpul investigaţiilor. Încă din
fazele incipiente ale anchetei, s-a luat în calcul posibilitatea ca
aceste incidente să fie considerate atacuri bioteroriste, dar nu
au existat dovezi în sprijinul acestor ipoteze.

14
De la atacul din Tokyo din 1995, s-a remarcat o creştere
a numărului de incidente cu agenţi toxici sau infecţioşi. Până la
sfârşitul anilor '90, FBI a investigat foarte multe cazuri sprivind
procurarea sau folosirea materialelor chimice, biologice,
radiologice sau nucleare. Astfel, Agenţia a deschis 74 de astfel
de anchete în 1997 şi 181 în 1998, concluzionând că 80%
dintre cazuri erau alarme false, în celelalte reuşindu-se
dejucarea planurilor teroriste.
La 5 octombrie 2001, în Florida, SUA, în urma inhalării
bacilului care provoacă antrax, editorul unui tabloid a decedat.
Urme ale acestui agent patogen au fost identificate la sediul
American Media Inc. (AMI) din Boca Raton, unde victima îşi
avea biroul. La testările efectuate asupra personalului şi a celor
care vizitaseră clădirea în acea perioadă, au fost depistate încă
două cazuri de expunere la antrax. Nu s-a găsit sursa de la care
a provenit bacilul.
La 20 octombrie 2001, în Washington DC, SUA, au fost
expediate trei scrisori ce conţineau spori de antrax, avându-i ca
destinatari pe Tom Daschle, membru al Senatului şi Tom
Brokaw, de la NBC News, precum şi redacţia ziarului „The
New York Post”. Toate trei erau trimise din oraşul Trenton. Nu
au existat victime.
Trei zile mai târziu însă, în New Jersey, doi angajaţi ai
poştei şi-au pierdut viaţa în urma inhalării sporilor de antrax,
iar alţi doi au fost spitalizaţi.
La 2 noiembrie 2001, în Karachi, Pakistan, a fost
depistată o scrisoare conţinând spori de antrax, care era
adresată ziarului „Daily Jang”. Nu s-au înregistrat victime.
În Santiago, o trimitere poştală similară a avut ca efect
îmbolnăvirea a treisprezece persoane.
La 13 noiembrie, în acelaşi an, dr. Antonio Banfi a
primit o scrisoare care avea ştampila poştei din Zurich, dar
adresa de returnare era Orlando. Părându-i-se suspect, medicul
nu a deschis scrisoarea, iar poliţia a trimis-o pentru verificări

15
Institutului de Sănătate Publică. Treisprezece persoane au fost
expuse la antrax.
De la sfârşitul anului 2005, pe site-urile Al-Qaeda este
publicat un manual pentru producerea unui mecanism de
dispersare a acidului cianic. Dispozitivul oferă posibilitatea
utililizării unor substanţe foarte uşor de procurat: cianura de
sodiu (soluţie folosită ca otravă pentru şobolani şi curăţarea
produselor din metal) şi hidrogen. Din combinarea celor două
substanţe rezultă un lichid incolor, foarte volatil şi stabil în
reacţie cu apa. Inhalat, sub formă de gaz, este letal.
Mecanismul poate fi acţionat de la distanţă.
Totodată, manualul Al-Mubtakkar precizează
potenţialele ţinte: case rău famate, teatre, pieţe şi magazine
mari, sinagogi, trenuri (staţiile nu sunt incluse, deoarece în
aceste locuri sunt montate camere de supraveghere), şcoli,
spitale, baruri şi restaurante, bănci, cinematografe, săli de
gimnastică, cazinouri, biserici, birouri guvernamentale.
Instrucţiunile Al-Mubtakkar au utilitate şi pentru
organizarea/ desfăşurarea altor tipuri de activităţi vizând
destabilizarea societăţii prin provocarea de panică în masă,
crearea de disfuncţii în sistemul de transport şi
supraaglomerarea instituţiilor medicale.
Osama bin Laden a făcut publică intenţia Al-Qaeda de
a-şi procura arme de distrugere în masă, agenţii chimici fiind
cel mai uşor de obţinut şi folosit.
În noiembrie 2006, spionul rus Alexandr Litvinenko a
decedat în urma afecţiunilor provocate de iradiere. Poloniul
210, izotopul extrem de radioactiv şi de toxic identificat în
organismul victimei, este un material extrem de rar şi greu de
obţinut. Deşi acest derivat al uraniului, descoperit de chimista
poloneză Marie Sklodowska Curie, în anul 1898, se găseşte în
cantităţi mici şi în natură, el este obţinut, preponderent, pe cale
sintetică. Specialiştii în radiaţii şi chimie afirmă că este nevoie
de un echipament foarte complicat, de tipul unui reactor

16
nuclear, pentru a produce o cantitate suficientă de poloniu care
să provoace moartea unei persoane. Cercetătorii au precizat că
asasinarea lui Litvinenko nu a fost opera unor amatori, ci a unei
organizaţii teroriste sau chiar a unui stat puternic.
În prezent, un considerabil potenţial de risc la adresa
securităţii este generat de pericolul sustragerii de arme chimice
din depozitele Rusiei, ţară care are cel mai mare arsenal de
acest tip - aproximativ 40.000 de tone. Trebuie menţionat că
Rusia înregistrează întârzieri în ceea ce priveşte respectarea
calendarului stabilit de Convenţia pentru Arme Chimice,
referitor la dezafectarea acestui arsenal, program finanţat cu 2
miliarde dolari de SUA, Canada şi UE, cu termen de finalizare
anul 2012.
Profesorul Danny Soham, de la Universitatea Bar Illan
din Tel Aviv, afirma într-un interviu că, în viitor, vor apărea
două pericole. Primul se referă la riscul înlocuirii de către
terorişti a sporilor de antrax cu agenţi patogeni ai unor boli
cumplite, cum sunt pesta (ciuma) sau febra hemoragică. Al
doilea are în vedere schimbarea modului în care acţionează
teroriştii – nu se vor limita la expedierea de plicuri contaminate
cu spori de antrax, ci vor infesta sistemele de aerisire ale unor
clădiri sau vor pulveriza agenţi patogeni de la bordul unor
avioane. În prezent nu pot fi anticipate direcţiile spre care se
vor orienta acţiunile teroriştilor. 10
După 11 septembrie 2001, pericolul unor atacuri
teroriste de amploare asupra populaţiei din oricare parte a lumii
nu mai este doar o ipoteză de lucru. Terorismul chimic,
biologic sau nuclear reprezintă, la ora actuală, una dintre cele
mai grave ameninţări la adresa tuturor statelor. Având în
vedere tendinţa de amplificare a violenţelor interetnice şi
religioase, precum şi a numărului cazurilor de încălcare a

10
Lt. Cristian Tun-Comşa – „Consideraţii privind terorismul contemporan”,
www.actrus.ro.

17
drepturilor omului în anumite zone „fierbinţi” de pe glob,
analiştii în domeniu au atenţionat asupra accentuării riscului
utilizării acestor tipuri de arme în acţiunile teroriste, subliniind
caracterul imperativ al stabilirii, în regim de urgenţă, a unor
măsuri vizând neproliferarea.
Răspunzând nevoii de informaţii în acest domeniu,
Proiectul pentru Neproliferarea Armelor Chimice şi Biologice
din cadrul Centrului de Studii pentru Neproliferare al
Institutului Monterey a creat o bază de date deschisă, care
cuprinde toate incidentele din această categorie înregistrate în
lume, începând cu anul 1900.

3. Bioterorismul

Concluziile desprinse din stoparea proliferării nucleare


în ultima jumătate a secolului trecut nu au valabilitate în cazul
proliferării biologice în secolul XXI. Limitarea dezvoltării
armamentelor în cele două blocuri din timpul Războiului Rece
şi neproliferarea multilaterală nu pot reprezenta modele pentru
a contracara această nouă provocare. Mai mult decât în
perioada proliferării nucleare, civilizaţia trebuie să facă faţă
propriului viitor biologic.

3.1. Arma biologică, agenţii patogeni şi formele lor de


manifestare clinică

Specialiştii definesc arma biologică drept „un mijloc


sau dispozitiv prin care se produce diseminarea unui agent
biologic, inclusiv a vectorilor unor agenţi biologici (cum ar fi

18
unele specii de insecte), cu efecte vătămătoare sau letale
pentru oameni, animale şi culturi agricole” 11 .
Agenţii biologici sunt ”organisme vii, de orice natură,
sau materiale infectate, derivate din ele, care sunt utilizate în
scopuri ostile şi în mod intenţionat pentru a genera morbiditate
şi mortalitate, efecte care depind de capacitatea lor de
multiplicare”. 12
În esenţă, agent biologic poate fi orice microorganism
(bacterie, virus, fung, parazit) sau toxină (produs al unui
organism viu) capabil să provoace îmbolnăvirea sau moartea
unui alt organism viu (uman, animal sau vegetal).
Categoria microorganismelor include bacteriile (de
exemplu, cele care produc antraxul, ciuma sau tularemia),
viruşii (cauzează boli precum variola, frigurile galbene şi febra
hemoragică) şi fungii (care acţionează în special asupra
recoltelor agricole).
Toxinele sunt produse ale plantelor sau
microorganismelor incluzând, printre altele, ricina şi toxina
bacilului botulinic. Acestea pot fi obţinute şi prin sinteză
chimică.

Potenţialul de risc este generat de tipurile, caracteristicile


şi căile de diseminare a agenţilor biologici:
• Bacteriile sunt organisme unicelulare (antrax,
tularemia);
• Rickettsii sunt paraziţi intracelulari care se reproduc şi
se dezvoltă în interiorul celulelor animale (tifos, febra
Q);

11
Marin Măciucă, Gheorghe Toma – Dimensiunea militară a securităţii în
condiţiile accelerării procesului globalizării, Editura U.N.Ap., Bucureşti,
2004;
12
Spencer R.C., Wilcox M.H., Agents of biological warfare. Rev Med
Microbiol, 1993, nr.4, pp. 138-143.

19
• Viruşii sunt paraziţi intracelulari de 100 de ori mai mici
decât bacteria (Smallpox, Ebola);
• Fungii sunt microorganisme care pot afecta omul sau
culturile de cereale (histoplasmoză);
• Toxinele sunt otrăvuri naturale, „fabricate” de către
organisme vii, dar pot fi obţinute şi sintetic.
Avantajele utilizării acestor tipuri de agenţi biologici ca
arme de distrugere în masă sunt următoarele:
• producţia industrială se realizează după metodologia de
fabricare a iaurtului, berii, antibioticelor sau
vaccinurilor;
• majoritatea echipamentelor necesare producerii acestora
are dublă utilizare (sunt întâlnite atât în industria civilă,
cât şi în cea militară), astfel că sunt comercializate pe
piaţa liberă;
• există culturi precursoare de agenţi patogeni depozitate
în laboratoare specializate;
• pot fi transmişi cu uşurinţă către ţintele vizate, fiind
utilizate inclusiv fenomenele meteorologice;
• au eficacitate sporită: cantităţi mici de substanţă pot
produce efect maxim, pe o arie largă.
Identificarea declanşării unui atac cu agenţi biologici şi
toxine este problematică, întrucât, de regulă, în cazul producerii
acestuia, semnele clinice sunt similare cu cele ale unei epidemii
obişnuite. În plus, odată cu dezvoltarea sistemelor de detecţie,
se produc şi noi viruşi/ toxine dificil de detectat.
Prevenirea contaminării biologice a fost şi este o
provocare pentru toate structurile militare şi civile, tehnologiile
de ultimă generaţie pe care le deţin încercând să rezolve
problema contracarării agenţilor „high-tech”, cum mai este
denumită „moartea nevăzută”. A preveni o epidemie sau

20
pandemie este mai uşor decât să încerci să-i limitezi/ elimini
efectele.
Potrivit unui grup de experţi americani în prevenirea şi
controlarea bolilor, agenţii cei mai periculoşi sunt:
Agenţii din categoria A – agenţi biologici care pot afecta
grav sănătatea publică, având potenţial ridicat de diseminare pe
scară largă.
• Variola - se transmite de la persoană la persoană, prin
contact direct sau prin intermediul unui obiect contaminat, dar
nu prin apă sau prin aer. Se declanşează la 12 sau la 14 zile de
la contaminare, prin febră ridicată, dureri violente de cap şi
lombare. Ulterior apare o erupţie cutanată (pete roşii) pe faţă,
pe piept şi pe picioare. Izolarea bolnavilor şi vaccinarea permit
stoparea epidemiei. Mortalitatea este între 20% şi 50% din
cazuri. Tratamentul se limitează la administrarea de antibiotice
specifice infecţiilor bacteriene. Nu se justifică vaccinarea
anticipată contra variolei, deoarece vaccinul poate fi el însuşi
periculos. Maladia este considerată ca fiind eradicată din 1979,
iar din 1984 vaccinarea nu mai este obligatorie.
• Antraxul - maladie infecţioasă, cauzată de sporii unei
bacterii, Bacillus anthracis, care se poate transmite pe cale
cutanată sau respiratorie. De secole, animalele şi oamenii au
fost victimele acestei maladii. Cercetările asupra acestui
microorganism, precum şi în ceea ce priveşte utilizarea lui ca
armă biologică datează din anul 1980. În prezent, 17 ţări sunt
suspectate că ar deţine un asemenea arsenal. În cazul unui atac
terorist, transmiterea pe calea aerului este cea mai periculoasă.
Simptomele apar în şapte zile, manifestându-se prin iritaţii
asemănătoare celor provocate de înţepăturile de insecte, înainte
de a lăsa pe piele o ulceraţie de 1 - 3 cm şi o escară neagră.
Această maladie este gravă în absenţa tratamentului, dar bacilii
cunoscuţi sunt sensibili la antibiotice. În caz de neaplicare a
tratamentului adecvat, mortalitatea este de 20% şi se datorează
21
septicemiei. Forma cutanată a bolii este cea mai uşoară,
manifestându-se prin ulceraţii necrotice şi hemoragice care,
tratate la timp, se vindecă în câteva săptămâni. Forma
pulmonară începe cu febră mare, senzaţie de sufocare, iar în
decurs de 24 ore de la apariţia simptomelor, dacă nu se
intervine, boala duce la deces prin hipoxie şi şoc septic,
majoritatea cazurilor fiind letală. Nici forma digestivă nu este
mai blândă, începând cu greţuri, vărsături, febră, hemoragie
digestivă, ulterior apărând ascita (o cantitate mare de lichid în
cavitatea abdominală) şi, după 2-5 zile, decesul, în 25% - 60%
dintre situaţii.
De menţionat că atacul biologic cu antrax comis de secta
Aum, în 1998, a rămas fără urmări, deoarece a fost realizat cu o
tulpină nepatogenă a acestei bacterii.
• Ciuma – boală infecto-contagioasă produsă de Yersinia
pestis. Este transmisă cel mai frecvent de rozătoarele sălbatice,
prin intermediul puricilor. Datorită faptului că germenii
răspunzători de transmiterea afecţiunii sunt sensibili la
antibiotice, aceasta poate fi uşor de tratată, dacă se intervine la
timp. În fiecare an, OMS raportează între 2000 şi 4000 de
cazuri de ciumă în întreaga lume. Se manifestă prin febră
ridicată, oscilantă, adesea însoţită de delir şi de halucinaţii,
precum şi de tulburări digestive intense. Semnul său
caracteristic este prezenţa unei „bube”, un ganglion inflamat,
voluminos, situat sub braţ. Câteodată, „buba” se deschide şi
bolnavul se poate vindeca, dar există şi un număr relativ mare
de cazuri în care pacientul moare în câteva zile din cauza unei
septicemii generalizate. Mortalitatea este între 50% şi 90%
pentru cazurile netratate şi de 15% în cazurile tratate.
• Tularemia – determinată de Francisella tularensis şi
febrele hemoragice virale, cunoscute sub denumirile de febra
Lassa şi Ebola, sunt maladii extrem de contagioase şi, în cele
mai multe cazuri, letale. Rozătoarele şi insectele sunt
pricipalele „rezervoare” de viruşi. Omul se poate infecta dacă

22
intră în contact cu animale purtătoare de virus sau cu urina,
saliva, excrementele, sângele sau secreţiile unei persoane
bolnave (Ebola). Principalele simptome sunt: febră foarte mare,
oboseală, ameţeli, spasme şi dureri musculare, epuizare. În
cazul febrei hemoragice cauzată de virusul Ebola, bolnavii sunt
afectaţi de hemoragiile multiple, care ating tubul digestiv,
plămânii, ochii. Ca arme biologice, febrele hemoragice sunt
puţin eficace deoarece subiectul contaminat moare atât de
repede încât nu are timp să transmită maladia. Nu există
tratament şi nici profilaxie pentru febrele hemoragice. În cazul
infestării cu Ebola, mortalitatea este între 50% şi 90% din
cazuri.
• Marburg - febră hemoragică virală descoperită prima
oară în oraşul Marburg din Germania. Mortalitatea este între
25% şi 100% din cazuri şi, cu toate că s-a produs un vaccin,
aflat în faza de testare, încă nu se poate vorbi de existenţa unui
remediu.
• Botulismul – afecţiune extrem de periculoasă ca formă
de manifestare, determinată de Toxina botulinică. Aceasta
poate contamina apa potabilă, poate fi introdusă în alimente sau
dispersată în atmosferă. Ingerarea, inhalarea sau contactul
ochilor sau al unei răni de pe piele cu o cantitate infimă sunt
suficiente pentru a provoca intoxicaţii grave şi tulburări
neurologice mortale. Simptomele clasice: tulburări de vedere,
dificultate în exprimare, dificultăţi la înghiţire, oboseală
extremă. Dacă semnele clinice nu sunt rapid diagnosticate, se
instalează paralizia membrelor şi a sistemului respirator. În caz
de ingerare, primele simptome apar între 15 şi 36 de ore. Se
poate trata cu o antitoxină care va preveni evoluţia spre formele
cele mai grave. În urmă cu cinci decenii, 50% dintre cazuri
erau mortale. În prezent, numai în 8% dintre situaţii se ajunge
la deces. Întrucât toxina botulinică este sensibilă la clorul din
apă, o contaminare la scară mare, prin reţeaua de apă potabilă,
este puţin probabilă.

23
• Ricina – toxina din ricinus communis. În anumite
condiţii este foarte periculoasă, în special dacă este injectată,
înghiţită sau inhalată. Nu există antidot. Dacă ajunge în căile
respiratorii, moartea se produce în timp de 36-48 de ore.
În timpul celui de-al doilea Război Mondial, în Statele
Unite şi în Marea Britanie s-au efectuat cercetări vizând
fabricarea unei bombe cu ricină. Numele de cod al substanţei
era "Compound W". Arma biologică a fost testată, dar
niciodată utilizată.
De-a lungul timpului, ricina a fost folosită pentru
asasinarea mai multor disidenţi politici bulgari aflaţi în exil la
Londra, de notorietate fiind cazul lui Gheorghi Markov, ucis în
1974 în capitala engleză, cu ajutorul unei umbrele cu vârful
otrăvit cu ricină. Imediat după asasinat, ricina a intrat pe lista
substanţelor cu utilizare în scopuri teroriste, gradul de
periculozitate fiind direct proporţional cu uşurinţa cu care poate
fi procurată.
Cantităţi importante de ricină au fost descoperite în
Orientul Mijlociu, iar presa străină afirma că, în 2001, în
Afganistan, într-o clădire din Kabul aparţinând reţelei Al-
Qaeda, au fost identificate indicii privind utilizarea ricinei.
Ricina se numără printre produsele toxice căutate de
inspectorii însărcinaţi cu dezarmarea Irakului, ţară suspectată
că ar fabrica arme de distrugere în masă.
Uleiul de ricin - cunoscut pentru efectul său laxativ -
este extras din plantă, în vreme ce ricina este extrasă din
seminţele de ricin. Substanţa volatilă extrasă din seminţele şi
tulpina plantei cu acelaşi nume este de două ori mai toxică
decât veninul de cobra.
Ricina are însă şi potenţial medical. Cercetătorii din
domeniu sunt interesaţi de folosirea sa împotriva cancerului şi
chiar a virusului HIV, dar amploarea fenomenului terorist face
ca atenţia să fie îndreptată nu spre calităţile medicale ale

24
plantelor, ci spre potenţialul de pericol pe care l-ar putea
reprezenta acestea.
Agenţii din categoria B – sunt relativ uşor de
diseminat şi au rate mici de mortalitate.
• Bruceloza (specia Brucella) – boală infecţioasă
cauzată de bacteria de tip Brucella care se transmite între
animale, oamenii infectându-se la contactul cu acestea sau cu
produsele lor. La aceştia, infestarea are o simptomatologie
similară răcelilor: febră, dureri de cap şi de spate şi slăbiciune
fizică. Pot să apară însă infecţii severe ale sistemului nervos
central sau afecţiuni ale inimii.
• Encefalita virală – maladie indusă de viruşi alfa, cum
ar fi encefalita cabalină, dar cel mai frecvent, de cei care
determină apariţia oreionului, rubeolei, rujeolei, gripei şi a
mononucleozei (virusul Epstein-Barr). Aceşti viruşi pot
provoca maladii grave şi în unele situaţii pot infecta creierul şi
genera encefalita.
Prin înţepăturile ţânţarilor şi ale căpuşelor,
preponderent vara şi la începutul toamnei, se poate transmite
encefalita indusă de un alt grup de viruşi (arboviruşi).
De asemenea, deşi foarte rar, infecţia cu virusul rabic
(virusul turbării) poate produce encefalită, în forma letală, dacă
tratamentul nu este instituit înaintea apariţiei simptomelor.
• Holera – boală infecţioasă acută, produsă de vibrionul
holeric (Vibrio cholerae), care determină alterarea gravă a stării
generale şi evoluţia spre mortalitate în 50 până la 80% dintre
cazurile netratate. Vibrionul holeric (Vibrio comma sau Vibrio
cholerae), izolat de Koch în 1883, face parte din familia
Vibrionae, genul Vibrio, şi este un bacil aerob.
După cum se precizează şi într-un raport al OMS,
"virusul holerei poate fi diseminat practic oriunde, dar formele
de manifestare nu apar decât în zonele receptive, adică acelea
unde igiena este îndoielnică, iar mijloacele de control asupra
stării de sănătate limitate". Astfel, în prezent, această maladie

25
pare să caracterizeze numai ţările în curs de dezvoltare, cu o
infrastructură sanitară deficitară, deşi cazuri "importate" pot
apărea sporadic şi în celelalte ţări.
Principala sursă de infecţie cu vibrioni holerici este
omul bolnav, în convalescenţă sau purtătorul sănătos cronic,
care, în condiţiile lipsei de igienă, îi poate transmite
persoanelor sănătoase fie prin contat direct, fie prin consumul
de apă sau alimente contaminate (carne, lapte, fructe, legume şi
chiar fructe de mare, scoici şi stridii, după cum a dovedit
epidemia din 1973, din Italia).
• Stafilocociile sunt maladii infecţioase produse de
stafilococii (bacterii Gram pozitive) prezenţi în aer, în apă şi pe
toate suprafeţele; omul îi găzduieşte în fosele nazale, intestin,
glandele sudoripare şi pe piele.
Infecţiile cu stafilococi pot fi contagioase şi se transmit
direct (prin contact cu focarele cutanate infectate) sau indirect
(prin intermediul mâinilor).
• Infecţiile cu Salmonella sunt printre cele mai
răspândite boli de tip alimentar, contaminând omul prin
ingestia de mâncare sau apă infectată.
Alimentele care transmit cel mai adesea salmonella
sunt: carnea (în special de pui), ouăle şi produsele lactate deşi
majoritatea produselor contaminate arată şi miros normal.
Omul mai poate fi expus la infecţia cu salmonella şi prin
contactul cu animalele de companie. În special reptilele sunt
purtătoare ale bacteriei (şopârle, ţestoase, şerpi).
Există două tipuri de infecţii cu salmonella. Simptomele
încep să-şi facă apariţia, de regulă, la 12 până la 72 de ore după
ingerarea alimentului contaminat. Totodată, sunt situaţii de
contaminare cu salmonella în care nu apar simptomele
specifice timp de un an, persoanele în cauză fiind purtători cu
capacitatea de a infesta alţi oameni.
Un alt tip de salmonella, întâlnit mai rar, este cel care
are forme de manifestare mai grave, printre care şi febra

26
enterică (sau febra tifoidă). Acest tip de salmonella poate
infesta persoanele care călătoresc în ţările slab dezvoltate din
Asia sau Africa.
Categoriile cele mai expuse la riscul de a dezvolta o
infecţie cu salmonella sunt copiii, vârstnicii şi persoanele cu
probleme ale sistemului imunitar.
Majoritatea cazurilor de infecţii cu salmonella se
vindecă fără tratament, într-o săptămână. Antibioticele nu sunt
folosite în mod normal pentru tratarea salmonellozei, deoarece
aceasta, de obicei, nu răspunde la antibiotice, iar medicaţia
poate întârzia eliminarea bacteriei din corp. Totuşi,
antibioticele sunt folosite în cazul febrei enterice sau atunci
când infecţia se răspândeşte din intestine în fluxul sangvin.
Alimentele congelate care au fost anterior contaminate
cu salmonella împiedică dezvoltarea bacteriei, dar nu o distrug,
aceasta fiind distrusă doar prin procedeu termic.

Agenţii din categoria C – sunt patogeni care pot fi


realizaţi în laborator şi care au un potenţial mare de a produce
morbiditate sau mortalitate (exemple: virusul nipah şi
tuberculoza rezistentă la medicamente).

Agenţii se pot transmite prin mai multe căi, dintre care


doar două sunt susceptibile de a atinge un număr mare de
persoane: pe cale digestivă şi pe cale aeriană.

a. Pe cale digestivă. Unele microorganisme induc


maladia, nu atât prin multiplicarea lor, cât prin acţiunea
toxinelor. Toxinele sunt produse de bacterii. Ingerarea
toxinelor induce boala. Acest tip de contaminare nu este
considerată ca fiind periculoasă decât în cazul utilizării în
aglomerările de populaţie care dispun de rezervoare de apă în
care aceste toxine ar putea fi deversate.

27
b. Pe cale aeriană. Cei mai mulţi agenţi utilizaţi în
bioterorism pot fi transmişi pe cale aeriană. Aceştia se
multiplică, inducând maladia după o perioadă de incubaţie
variabilă. Riscul cel mai mare de contaminare a mii sau chiar
zeci de mii de persoane îl prezintă potenţiala diseminare în
timpul manifestărilor publice sau sportive, folosindu-se avioane
utilitare (care pulverizează insecticide pe culturi) sau
dispozitive tip aerosol.

3.2. Tipuri de bioterorism. Riscurile războiului biologic

Utilizarea organismelor vii (microorganismelor) în


scopuri ostile, pentru a induce disabilităţi, a îmbolnăvi sau a
provoca moartea reprezintă ceea ce generic numim ultima
frontieră a terorismului modern.
La selecţia agenţilor biologici pentru utilizarea lor în
producerea armelor biologice se au în vedere, printre altele:
a. Evidenţierea unor caracteristici proprii agenţilor
etiologici ai bolilor infecţioase (transmisibilitate, virulenţă,
patogenitate, rezistenţa în mediul exterior, capacitatea de a
produce spori, posibilitatea de a fi transformaţi în aerosoli),
necesare pentru determinarea „potenţialului de utilizare a
armelor biologice ca agenţi etiologici ”;
b. Posibilitatea de a interveni asupra biologiei
naturale a agenţilor etiologici (prin inginerie genetică) pentru a
le amplifica potenţialul ca arme biologice.
Atacul cu arme biologice reprezintă evoluţia agenţilor
etiologici ai bolilor infecţioase (naturali sau modificaţi prin
inginerie genetică) răspândiţi în mediul înconjurător, prin
tehnici adecvate scopului urmărit. Atacul cu arme biologice are
în vedere două obiective:

28
a. Producerea efectului catastrofic asupra populaţiei
civile, inclusiv asupra structurilor şi funcţionalităţii unităţilor
de sănătate publică şi asistenţă medicală. Caracterizate prin
mortalitate şi morbiditate, aceste atacuri surclasează uneori
capacitatea de răspuns a unităţilor medicale şi provoacă panică.
b. Inducerea în rândul populaţiei a fricii şi terorii.
Cunoaşterea evoluţiei bolilor infecţioase constituie un
factor decisiv pentru recunoaşterea atacului cu arme biologice,
identificarea condiţiilor de apariţie şi pregătirea ripostei. 13
Proiectele militare ale teroriştilor privind biomuniţiile
se concentrează asupra celei mai eficiente modalităţi de
diseminare a armelor biologice. Calea de dispersare cea mai
facilă este cea sub formă de aerosoli, aceasta permiţând
răspândirea pe arii întinse a agenţilor biologici, la distanţe mari.
Pentru a avea efectul scontat, dimensiunea particulelor din
aerosoli trebuie să aibă valori între 1 şi 5 µm, întrucât cele al
căror diametru depăşeşte 5 µm sunt reţinute în fosele nazale.
În utilizarea biomuniţiilor, teroriştii iau în considerare
următoarele aspecte:
1. posibilitatea de alegere a agentului biologic în funcţie
de ţintă;
2. producerea de pierderi mari;
3. flexibilitatea rezultatelor;
4. inexistenţa distrugerilor materiale;
5. costul redus de fabricaţie.
Agenţii biologici au un potenţial de pericol ridicat, sunt
relativ ieftini, uşor de procurat, manevrat şi transportat, iar
faptul că au o dublă întrebuinţare (civilă şi militară) facilitează
disimularea lor. Astfel, armele biologice au costuri reduse
comparativ cu armele chimice sau nucleare, tipurile de muniţie

13
Report Summary Public Health Assessment of Potential Biological
Terrorism Agent Emergi ng Infectious Diseases, Vol. 8, No. 2, February
2002

29
utilizate asigură transportul agentului biologic până în zona
vizată pentru diseminare, într-un interval de timp care îi asigură
eficacitatea, iar aria de răspândire poate fi mai mare.
Construirea unei arme biologice implică multiple
cunoştinţe şi competenţe în domenii precum: biologia,
microbiologia, aerobiologia, patologia, fizica aerosolilor etc.
Potrivit unor studii ale serviciilor de informaţii occidentale,
etapele procesului de fabricare a biomuniţiilor (identificarea,
izolarea, selecţionarea, cultivarea şi recoltarea oricărui
organism susceptibil să pună în pericol sănătatea publică) sunt
uşor accesibile, datele necesare putând fi obţinute din publicaţii
de specialitate în domeniul chimiei, fizicii, agriculturii etc., dar
şi de pe Internet. Pentru producerea clandestină a unor agenţi
biologici se poate apela la echipamentul civil cu care sunt
dotate spitalele, laboratoarele de cercetări şi chiar fabricile de
bere.
Datorită preţului scăzut şi a faptului că nu necesită
capacităţi şi experienţă tehnică înaltă, arma biologică mai este
numită „arma săracilor”.
Mai mult, întrucât echipamentul folosit în procesul de
fabricaţie a armelor biologice poate avea şi utilizare civilă, este
foarte dificil să se descopere dacă o anumită ţară desfăşoară un
program de producere a lor (spitalele, laboratoarele şi chiar
unele fabrici de produse alimentare, cum ar fi cele de băuturi
alcoolice, pot crea, în mod clandestin, în condiţii relativ simple,
agenţi biologici care ar putea constitui „arme” teribile în mâna
unor persoane/grupări interesate). Orice control efectuat pentru
a depista existenţa sau producerea acestora poate fi inutil,
având în vedere că într-un interval de numai câteva minute se
poate şterge orice urmă care ar permite identificarea unor astfel
de preocupări.

30
4. Noile pericole şi biosecuritatea
În ceea ce priveşte confruntarea civilizaţiei cu noua
provocare reprezentată de domeniul securităţii biologice,
începând cu anii ’90 s-au conturat următoarele tendinţe:
a. Apariţia unor boli infecţioase noi. (HIV/SIDA şi
alte tipuri de agenţi patogeni, boli sau epidemii, cum ar fi ebola
şi hantavirus 14 ). Boli binecunoscute, ca de exemplu
tuberculoza, au evoluat în variante rezistente la medicamente.
Un alt exemplu în acest sens îl constituie gripa aviară (tip
de gripă cauzată de mutaţia virusului gripal de tip A,
subtipurile H5 şi H7, care afectează în principal păsările,
migratoare şi domestice, dar poate infecta şi specii de
mamifere). Cercetările efectuate asupra acestei maladii au
relevat că proiecţia geografică a răspândirii acesteia NU
corespunde cu hărţile de migraţie a păsărilor ci, mai degrabă, în
proporţie de 90%, cu nivelul de poluare al zonelor afectate.
De menţionat este faptul că gradul de poluare dintr-o
anumită zonă este direct influenţat de cantitatea de dioxină
(clasă de compuşi chimici artificiali greu biodegradabili şi
foarte toxici pentru organismul uman) din mediul respectiv.
Acest produs toxic rezultă în urma proceselor de combustie din
incineratoare, crematorii, centralele de producere a energiei
termice pe bază de cărbuni, petrol sau derivaţi, fabrici de
reciclare a cauciucurilor uzate şi a deşeurilor din mase plastice,
dar şi din gazele de la ţevile de eşapament.
Din aer, apă şi sol, dioxina ajunge în plante, apoi la
animale, dar şi la oameni, prin intermediul alimentelor,
devenind responsabilă de deteriorarea sistemului imunitar al
omului şi incapacitatea acestuia de a lupta natural cu viruşii.

14
Febra hemoragică cu sindrom renal, o afecţiune renală acută de origine
infecţioasă, cauzată de virusul Hantaan, cunoscută şi sub denumirea de
febră hemoragică de Coreea.

31
Astfel, un grad de poluare ridicat facilitează scăderea imunităţii
populaţiei din zona respectivă.
În cazul gripei aviare, rata ridicată a mortalităţii este
explicată prin lipsa unui sistem imunitar uman „specializat”
împotriva acestui virus, dar încă nu există dovezi certe că gripa
aviară s-ar putea transmite şi de la om la om. Dacă însă o
persoană suferă de depresie imunitară complicată şi prezintă o
afecţiune de etiologie infecţioasă, există posibilitatea ca aceasta
să contacteze boala.
Evoluţiile din ultimii ani ale bolilor infecţioase au
determinat Academia Naţională de Ştiinţe a SUA şi, ulterior,
Administraţia americană, să îşi focalizeze atenţia asupra
ameninţării reprezentate de acestea.
De asemenea, o atenţie deosebită faţă de securitatea
mediului a fost acordată în cadrul şedinţei Consiliului de
Securitate al ONU din aprilie 2008, dedicat energiei, climei şi
securităţii globale, care a introdus pe agendă aspecte legate de
relaţia economie (energie)- resurse - poluarea gravă a mediului
şi încălzirea globală.
b. Proliferarea terorismului. Acţiunile teroriste în care
se recurge la arme de distrugere în masă vizează indivizii şi pot
fi executate în mod direct şi indirect.
Acţiunile directe se desfăşoară, de regulă, în locuri
publice şi efectele acestora se repercutează direct şi nemijlocit
asupra oamenilor. Acestea pot face victime în momentul
executării sau într-un timp foarte scurt. Acţiunile teroriste se
pot desfăşura în pieţe, stadioane, săli de spectacole, magazine,
instituţii de învăţământ şi cultură, precum şi în mijloacele de
transport în comun. În astfel de acţiuni se poate folosi toată
gama de arme de distrugere în masă, inclusiv mijloace
incendiare. Metodele aplicabile în astfel de acţiuni sunt
următoarele: bombe cu acţiune telecomandată sau cu explozie
întârziată, maşini (colete) capcană şi, nu în ultimul rând, atacuri

32
sinucigaşe (atacul cu bombă asupra oraşului Oklahoma din
aprilie 1995).
Acţiunile indirecte se desfăşoară în diferite locuri, iar
efectele acestora se produc într-un interval de timp mai mic sau
mai mare, în funcţie de tipul şi categoria armei de distrugere în
masă folosite. Acţiunile teroriste indirecte se pot realiza prin
contaminarea, iradierea sau infestarea mediului (surse de apă,
ambient, culturi agricole, depozite, ferme de păsări şi animale
etc.). În astfel de situaţii se folosesc, de regulă, arme chimice,
biologice şi chiar radiologice (ex. tentativa sectei Aum, în
1993, de a disemina bacterii de antrax în centrul oraşului
Tokyo, atacul cu gaz sarin de la metroul japonez, în martie
1995).
Pe lângă arme de distrugere în masă, în acţiunile
teroriste se pot utiliza şi substanţe chimice otrăvitoare, cu efect
asemănător cu cel al armelor chimice (ierbicide, pesticide,
cianuri etc.).
c. Încălcarea BWC 15 . Din 1972, când a fost semnată
Convenţia asupra armelor biologice, numărul ţărilor care
efectuează cercetări în domeniul biologiei militare s-a triplat.
Aceste ţări sunt concentrate în zonele de conflict din Orientul
Mijlociu (Iran, Irak, Israel şi Libia) şi din Asia (Taiwan, Coreea
de Nord).
O sursă evidentă de îngrijorare este reprezentată de
încercarea unora dintre aceste ţări de a recruta specialişti ruşi
care au lucrat la programul de cercetare biologică în domeniul
militar. Iranul, care suspectează Irakul de folosirea agenţilor
biologici în timpul războiului irakiano-iranian din anii ’80, este
una dintre acestea, iar Siria şi Israelul sunt bănuite că deţin
arsenale substanţiale de viruşi. De asemenea, unele surse susţin
că Irakul a sprijinit Libia în implementarea propriului ei
program de producere a viruşilor, sub acoperirea unor instituţii

15
Biological Weapons Convention.

33
medicale. Însă sancţiunile aplicate Libiei de către O.N.U. au
dejucat eforturile depuse de către Moammar El Gaddafi în
această privinţă. Încălcarea gravă a Convenţiei a fost constatată
după Războiul Rece şi primul conflict din Golf. Irakul (stat
semnatar care a ratificat convenţia după 1991) a condus un
program de fabricare a antraxului şi a altor agenţi biologici.
Detaliile au fost făcute publice de către inspectorii ONU, cu
ocazia controlului efectuat după Războiul din Golf.
La sfârşitul anilor '70, serviciile secrete americane au
descoperit că în împrejurimile localităţii Sverdlovsk (Rusia), în
apropierea unui laborator militar, mai multe persoane au
decedat în urma infestării cu antrax. Oficialii sovietici au
declarat că decesele au fost cauzate de o intoxicaţie alimentară
şi că au fost luate toate măsurile pentru a stopa epidemia.
Astfel, au înscenat depistarea unei mari cantităţi de
carne infectată, au ucis 300 de câini vagabonzi, au incendiat 30
de case contaminate şi au pus cadavrele în containere etanşe. Şi
în prezent, această explicaţie stârneşte încă multe întrebări. În
unele familii din Sverdlovsk, doar o singură persoană a avut o
infecţie alimentară, deşi mai mulţi membri ai familiilor
respective consumaseră din acea carne infectată. Rapoartele de
la spital întocmite acelor bolnavi au fost distruse înainte ca
anchetatorii să le poată examina.
Programul sovietic din acea vreme urmărea dezvoltarea
armelor pe bază de variolă, un puternic agent contagios.

d. Efectele dramatice ale dezvoltării biotehnologiei.


Descoperirea structurii ADN (1953) şi punerea la punct a
tehnologiei de recombinare a acestuia (după 20 de ani) au
permis, pentru prima dată, manipularea directă a genomilor din
organism (grupuri de cromozomi, diferiţi genetic, dar care
formează o unitate). Pericolul reprezentat de noile descoperiri
în domeniul biotehnologiei (reacţia de polimerizare în lanţ - anii
‘80) nu derivă numai din experimentele cu microorganisme

34
patologice. Studiile asupra sistemului imunitar şi a genomului
uman (tehnologii de manipulare a ADN – ului) conduc,
implicit, la descoperiri care permit identificarea unor noi
metode de periclitare a sănătăţii indivizilor şi a mediului.
Biotehnologia a luat amploare în anii ’90 în întreaga
lume. În Statele Unite, industria în acest domeniu s-a dublat în
perioada 1993-1994, iar în 2001, aceasta asigura aproximativ
500.000 de locuri de muncă şi contribuia cu 47 miliarde de
dolari la venitul anual. În China, în aceeaşi perioadă,
aproximativ 20.000 de oameni lucrau în 200 de laboratoare de
biotehnologie. În ianuarie 2004, Comisia pakistaneză pentru
energie atomică a făcut publică hotărârea de a pregăti oameni
de ştiinţă din ţări musulmane, în domeniul biotehnologiei.
Singapore este o altă ţară care investeşte miliarde de dolari în
acest domeniu, care ocupă locul patru în economia naţională.
Globalizarea biotehnologiei nu a fost realizată prin
decizii naţionale, ci este rezultatul extinderii cooperării, la
scară mondială, în ceea ce priveşte cercetarea în domeniu,
pentru obţinerea de vaccinuri destinate combaterii potenţialilor
agenţi biologici.
Potrivit analiştilor, riscul utilizării armelor biologice
este în creştere, anumite ţări luând măsuri de prevenire a
acestuia. Astfel, în Franţa, planul Biotox, creat după 11
septembrie 2001, prevede reconstituirea stocurilor de vaccin
împotriva variolei, iar un laborator de urgenţă poate interveni
24 de ore din 24. Spitalele se dotează cu materiale speciale
pentru a face faţă atacurilor chimice şi biologice. De asemenea,
s-a luat măsura creşterii concentraţiei de clor în apa potabilă, în
scopul de a neutraliza o eventuală contaminare a acesteia.
Preocupările în domeniu s-au materializat şi în
responsabilizarea unui institut în ceea ce priveşte detectarea
timpurie a urgenţelor sanitare, inclusiv a cazurilor de meningită
şi de infestare cu antrax.

35
5. Reglementări legislative în domeniul bioterorismului
Definiţia armelor de distrugere în masă a fost adoptată
în Comisia de Armament din cadrul O.N.U. la 12 august 1948
şi confirmată prin Rezoluţia Adunării Generale a O.N.U. nr.
32/84B din 12 decembrie 1977. Aceasta lua în considerare
armele explozive atomice, armele cu material radioactiv,
armele letale chimice şi biologice şi alte arme ce vor fi
dezvoltate în viitor, care vor avea caracteristici comparabile, ca
efect de distrugere, cu cele ale bombei atomice sau ale armelor
menţionate anterior.
Dreptul internaţional umanitar include armele de
distrugere în masă, nucleare, radiologice, biologice şi chimice
în categoria armelor a căror folosire în conflicte armate este
interzisă. Acestea se înscriu în categoria mijloacelor şi
metodelor de război cu efecte nediscriminante, care afectează
în aceeaşi măsură combatanţii şi obiectivele militare, ca şi
populaţia şi bunurile civile.
Prin aceste caracteristici, armele de distrugere în masă
contravin principiilor de bază consacrate în dreptul
internaţional umanitar, încadrându-se în criteriile care justifică
interzicerea metodelor şi mijloacelor de război.
Preocupările privind elaborarea unui instrument juridic
internaţional pentru interzicerea folosirii în război a armelor
chimice precum şi a celor biologice s-au materializat prin
semnarea, la 17 iunie 1925, la Geneva, a Protocolului privind
interzicerea folosirii în război a gazelor asfixiante, toxice sau
similare şi a mijloacelor bacteriologice de luptă. Acesta a
introdus în dreptul internaţional interdicţia „folosirii în război a
gazelor asfixiante, toxice sau similare, ca şi a tuturor lichidelor,
substanţelor sau procedeelor asemănătoare” şi a „mijloacelor
bacteriologice de luptă”, cu alte cuvinte, două dintre categoriile
de arme de distrugere în masă, cele chimice şi cele biologice.

36
În aceste condiţii, a apărut necesitatea unor instrumente
de drept internaţional public, care să interzică şi activităţile de
dezvoltare, producere, stocare a armelor chimice şi a celor
biologice şi să prevadă eliminarea stocurilor existente de astfel
de arme. Prin Rezoluţia Adunării Generale a O.N.U. nr.
3603/XXIV, a fost condamnată utilizarea armelor chimice şi
biologice, fiind contrare Dreptului Internaţional Umanitar. S-
a decis introducerea pe ordinea de zi a Comitetului pentru
dezarmare de la Geneva elaborarea unor instrumente de
interzicere completă a celor două categorii de arme de
distrugere în masă. Primul domeniu abordat a fost cel al
armelor biologice.
După trei ani de negocieri, Convenţia cu privire la
interzicerea perfecţionării, producţiei şi stocării armelor
bacteriologice (biologice) şi cu toxine şi la distrugerea lor
(BTWC) a fost elaborată în cadrul Comitetului pentru
dezarmare de la Geneva, la începutul anului 1972. Aceasta a
fost deschisă spre semnare la 10 aprilie 1972, la Londra,
Moscova şi Washington, şi a intrat în vigoare la 26 martie
1975. Până în prezent, Convenţia a fost semnată de 169 de state
şi ratificată de 153 de state.
BTWC este primul tratat universal care interzice o
întreagă categorie de arme de distrugere în masă -
bacteriologice (biologice) şi toxice – reprezentând o
componentă-cheie a cadrului universal pentru dezarmare
generală şi neproliferare.
România a ratificat Convenţia privind interzicerea
dezvoltării, producţiei şi stocării armelor bacteriologice şi cu
toxine şi distrugerea acestora prin Decretul 253 din 6 iulie
1979, publicat în Buletinul Oficial al RS România nr.57 din 7
iulie 1979, instrumentele de ratificare fiind depuse la 25 iulie
1979.
România consideră BTWC ca fiind piatra de temelie a
eforturilor de împiedicare a agenţilor biologici şi toxici de a fi

37
dezvoltaţi şi utilizaţi în scopuri militare, în conformitate cu
prevederile Articolului I al acestui document, care stipulează că
statele-părţi nu pot dobândi sau deţine arme biologice în nicio
circumstanţă.
În esenţă, Convenţia obligă statele părţi:
• să nu perfecţioneze, producă, stocheze, dobândească şi
să nu obţină prin niciun mijloc agenţi microbieni, alţi agenţi
biologici sau toxine, în cantităţi care nu pot fi justificate pentru
scopuri profilactice, de protecţie sau alte scopuri paşnice,
precum şi arme, echipament şi mijloace de transport la ţintă
destinate folosirii în scopuri ostile sau în conflicte armate a
unor asemenea agenţi;
• să distrugă sau să convertească pentru scopuri paşnice,
cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 9 luni de la intrarea
în vigoare a Convenţiei, toţi agenţii biologici, toxinele, toate
armele, echipamentul şi mijloacele de transport la ţintă;
• să nu transfere nimănui, direct sau indirect, ori să nu
ajute, să nu încurajeze sau să nu incite, în niciun mod, alt stat,
grup de state sau organizaţii internaţionale să producă sau să
dobândească agenţi biologici, toxine, arme, echipament sau
mijloace de transport la ţintă.
De subliniat că toate obligaţiile prevăzute de Convenţie
îngrădesc dobândirea armelor biologice de către entităţi
teroriste din statele părţi la aceasta. Astfel, interdicţiile privind
perfecţionarea, producerea, dobândirea şi obţinerea prin alte
mijloace se referă explicit atât la folosirea în conflicte armate,
cât şi în alte scopuri ostile, cum sunt cele teroriste. Interdicţia
privind transferul, ajutorul, încurajarea, incitarea în producerea
sau dobândirea armelor biologice se referă nu numai la state, ci
şi la orice entitate, deci şi la terorişti sau organizaţii teroriste.
În ceea ce priveşte cadrul legislativ din România în
materie de bioterorism, principala dispoziţie legală care se
aplică este Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi
combaterea terorismului, care constituie, sub aspectul

38
conţinutului său, o reglementare completă, abordând
fenomenul terorist din cât mai multe puncte de vedere, inclusiv
cel al armelor biologice.
Totodată, este incriminată activitatea de cercetare şi
dezvoltare a acestor arme, din cauza faptului că organizaţiile
teroriste au asemenea preocupări, iar rezultatele obţinute pot fi
puse în aplicare prin săvârşirea de acte teroriste cu efecte
distructive deosebite.
În prezent, pericolului unui război mondial nuclear i s-a
alăturat şi cel al unui război biologic, care tinde să devină o
ameninţare serioasă la securitatea globală. Astfel, se impune o
reglementare riguroasă a domeniului importurilor şi
exporturilor unor asemenea categorii de tehnologii.
La noi în ţară funcţionează Agenţia Naţională de
Control al Exporturilor (ANCEX), care este autoritate naţională
în domeniul controlului exporturilor şi importurilor de produse
strategice (produse militare, produse şi tehnologii cu dublă
utilizare), categorie în care se înscriu şi tehnologiile privind
armele biologice. Astfel, potrivit OUG nr. 158/1999 privind
regimul exporturilor şi importurilor de produse strategice,
în categoria produselor strategice se înscriu şi tehnologiile
referitoare la armele biologice (art.5, alin.1, lit. a).
Bioterorismul constituie un fenomen care, în ultimul
deceniu, a căpătat amploare şi dimensiune internaţională. În
scopul prevenirii acestuia, ONU apreciază ca fiind
fundamentală cooperarea între organizaţiile internaţionale,
regionale şi sub-regionale.
Rolul important al Consiliului Europei în domeniul
sănătăţii a fost reafirmat în Tratatul de reformă convenit de
către şefii de state şi de guverne ai UE la Lisabona, la 19
octombrie 2007, care îşi propune să consolideze importanţa
politică a sănătăţii. Activitatea privind domeniul sănătăţii la
nivel comunitar aduce un plus de valoare acţiunilor statelor
membre în: sfera evaluării ştiinţifice şi a prevenirii bolilor,

39
pregătirea şi reacţia la epidemii şi bioterorism, strategiile de
abordare a riscurilor asociate unor boli şi stări specifice,
activitatea privind siguranţa alimentelor, produselor medicale,
combaterea fumatului, legislaţia privind sângele şi transplantul
de organe, calitatea apei şi a aerului, precum şi lansarea unui
număr de agenţii active în domeniul sănătăţii.
Consiliul Europei îşi poate aduce contribuţia la
sănătatea mondială şi prin luarea unor măsuri concrete pentru
ameliorarea sănătăţii, punând în aplicare acordurile
internaţionale în domeniu, cum ar fi Convenţia cadru a
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru combaterea
fumatului (FCTC), Regulamentul sanitar internaţional (IHR),
coroborate cu deciziile agenţiilor competente ale Organizaţiei
Naţiunilor Unite, ale Băncii Mondiale, Organizaţiei
Internaţionale a Muncii etc.
Preocupările europene în domeniul sănătăţii au dus la
apariţia unor instrumente de supraveghere, control, prevenire şi
combatere cum ar fi: Autoritatea Europeană pentru Siguranţa
Alimentelor (EFSA), Sistemul de Supraveghere European,
Sistemul de Alertă şi Reacţie Rapidă (EWRS). În urma
activităţii acestora s-au elaborat Strategia de la Lisabona, al
şaptelea program-cadru de cercetare, Iniţiativa tehnologică
comună privind medicamentele inovatoare, Programul
competitivitate şi inovare şi politica regională. Cu toate
acestea, sunt necesare acţiuni suplimentare, cum ar fi Strategia
pentru securitate şi sănătate la locul de muncă 2007-2012, care
are, de asemenea, un rol determinant.
Infracţiunile de bioterorism sunt fapte contrare legii,
care au anumite trăsături ce le imprimă un caracter de pericol
social crescut, care necesită o sancţionare mai aspră. Din cauza
acestor caracteristici, faptele despre care vorbim constituie o
categorie aparte în tabloul infracţiunilor de terorism
“consacrate” în legislaţia penală de pretutindeni, iar
sancţionarea lor ar trebui adaptată la noile realităţi.

40
Riscurile sunt la nivel planetar. Nu există frontiere în
calea variolei sau a ciumei. Ameninţarea este globală şi de
aceea şi riposta trebuie să fie globală. În acest sens, ONU
apreciază ca fiind fundamentală cooperarea între organizaţiile
internaţionale, regionale şi sub-regionale. Comunitatea
internaţională trebuie să intervină prin împiedicarea deţinerii/
utilizării de arme de distrugere în masă de către grupuri sau
entităţi non-statale în vederea asigurării protecţiei populaţiei,
atât în prezent, cât şi în viitor, împotriva consecinţelor
terorismului.
6. Ecouri mass media
„România se pregăteşte pentru atacuri bioteroriste”
27-10-2008, Gardianul, Val Vâlcu
„Autorităţile au început pregătirea ripostei la atacuri
teroriste cu agenţi biologici sau pentru lupta cu boli infecţioase
grave de care omenirea credea că a scăpat odată pentru
totdeauna. Holera, ciuma si antraxul ar putea face mii de
victime dacă agenţii patogeni sunt răspândiţi de formaţiuni
teroriste, acţionând pe teritoriul naţional sau transfrontalier.
Aceştia ar mai putea lansa atacuri cu virusuri ale
febrelor hemoragice, tip Ebola, sau cu germeni “banali” de
tipul Salmonella ori Shigella, microbul ce produce dizenteria.
Cu o întârziere de un an faţă de recomandările Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii, guvernul se pregăteşte să adopte o
hotărâre ce va permite începerea programului de supraveghere
a teritoriului. Este greu de crezut că până în 2012, aşa cum cere
OMS, vom avea o reţea de supraveghere şi intervenţie care să
poată detecta şi contracara orice eveniment, biologic, chimic
sau nuclear care ar pune în pericol sănătatea publică.
Un avion plecat dintr-o capitală europeană ar putea
ateriza de urgenţă în România pentru că un pasager are
hemoragie şi febră. În prezent, nici măcar în marile aeroporturi
nu sunt echipe pregătite să intervină daca bolnavul este suspect

41
de Ebola sau altă febră hemoragică, afecţiuni ce se transmit pe
cale aeriană şi care ar putea afecta oraşe întregi. Pentru
limitarea riscului unei epidemii sunt necesare costume de
protecţie similare celor spaţiale, laboratoare mobile cu
capacitate de decontaminare, unităţi de carantinare, personal
antrenat. Potrivit col. (r) doctor Viorel Ordeanu, de la Centrul
de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare, doar armata are astfel
de unităţi, pentru apărarea proprie în zonele de operaţiuni.
Teroriştii ar putea fi tot mai aproape de momentul în care
dobândesc capacitatea de a lansa atacuri cu germeni de înalt
potenţial patogen. Rezervoarele naturale ale unor boli grave nu
au fost eradicate. În SUA, de pildă, se înregistrează anual
câteva zeci de cazuri de ciumă, în statele din sudul ţării, iar
Africa sau Asia au condiţii şi mai bune pentru apariţia unor
focare epidemice. Manipularea şi „cultivarea” agenţilor
patogeni sunt posibile, iar spaţiul ocupat de bombele biologice
sau de mediile de transport este redus. Un pachet cu mâncare
sau un termos poate vehicula germenii, ca şi persoanele care
acceptă voluntar sau inconştient contaminarea şi se află în
perioada de incubaţie a bolii. Un mare impact socio-economic
ar putea avea şi afecţiunile transmise de la animal la om.

Americanii se tem pentru Europa


Regulamentul Sanitar Internaţional, adoptat de OMS, a
intrat în vigoare la 15 iunie 2007. Scopul acestor reguli este de
a oferi un răspuns la răspândirea internaţională a bolilor care
privesc sănătatea publică, evitându-se interferenţele cu turismul
şi comerţul internaţional. Până în 2012, ţara noastră are
obligaţia să pună în practică prevederile Regulamentului, fiind
necesare atât modificări legislative, cât şi investiţii în
infrastructură. Capacităţile esenţiale trebuie să poată detecta
apariţia unor cazuri de boală sau decese peste limita aşteptată
în zona respectivă şi la data evaluării. Aceasta presupune
diagnostic clinic, examinări de laborator, evaluarea riscului
prin stabilirea factorilor care pot favoriza răspândirea bolii,
luarea măsurilor adecvate de sănătate publică, raportarea

42
cazurilor la nivelurile imediat superioare, notificarea urgentă a
cazurilor la OMS, prin Centrul Focal Naţional RSI 2005.
Cartea Verde semnată de ţările Uniunii Europene
stabileşte măsuri asemănătoare celor recomandate de OMS, iar
specialiştii americani au avertizat Europa că se află mult în
urmă cu pregătirile de ripostă antiteroristă, neglijând riscul unui
atac biologic. În acest sens, NATO va iniţia cooperări pe linie
militară pentru a creşte gradul de protecţie la atacuri
bioteroriste. România nu are încă laboratoare dotate la nivelul
patru de securitate, existente la nivel mondial, un singur
laborator de gradul trei funcţionând în domeniul medicinii
veterinare.

Măsuri de biosecuritate
Conform Regulamentului Sanitar Internaţional din
2005, la nivelul porturilor, aeroporturilor şi punctelor terestre
de trecere a frontierei desemnate, România trebuie să asigure:
♦ diagnosticul şi tratamentul călătorilor şi animalelor
cu semne de boală. Vor trebui desemnate unităţi medicale şi
veterinare locale care, la nevoie, vor izola şi trata persoanele
sau animalele;
♦ spaţiile necesare, separate de restul călătorilor, pentru
interviul cu persoanele suspecte de boală sau bolnave;
♦ spaţiile necesare pentru carantinarea călătorilor
bolnavi, preferabil în afara punctelor de frontieră;
♦ aplicarea măsurilor de dezinsecţie, deratizare,
dezinfecţie, a bagajelor, a vehiculelor încărcate cu marfă, a
containerelor, a pachetelor poştale etc.;
♦ aplicarea măsurilor de control la intrarea şi ieşirea
călătorilor atunci când un eveniment de sănătate publică cu
potenţial transfrontalier impune astfel de măsuri;
♦ accesul la echipamente speciale pentru personalul
instruit în vederea asigurării zonei de carantină.”

43
Bibliografie

1. Păun, Ludovic – Bioterorismul şi armele biologice,


Editura Amaltea, 2003;
2. Pentru patrie, nr. 3, martie 2007;
3. Guşteriţean, Costel – Riscuri CBRN în teatrele de
operaţii: ameninţarea biologică (1), www.rft.forter.ro;
4. Impact strategic, nr. 2/2005, Universitatea Naţională
de Apărare, Centrul de Studii Strategice de Apărare şi
Securitate;
5. Văduva, Gheorghe – Terorismul. Dimensiune
geopolitică şi geostrategică. Războiul terorist.
Războiul împotriva terorismului, Centrul de Studii
Strategice de Securitate, Bucureşti, 2002;
6. Schmid, Alex et. al., Political Terrorism: A New Guide
To Actors, Authors, Concepts, Data Bases, Theories
and Literature, 1984;
7. Delanghe, Christian – La guerre contre le terrorisme,
18.09.2001, www.fr.strategie.org.;
8. Rapport de 2-eme phase 51-eme session nationale
Comité 2 – Les Fragilites de l’Europe face au
terrorisme, mai 1999;
9. Măciucă, Marin, Toma, Gheorghe – Dimensiunea
militară a securităţii în condiţiile accelerării
procesului globalizării, Editura U.N.Ap., Bucureşti,
2004;
10. Spencer R.C., Wilcox M.H., Agents of biological
warfare. Rev Med Microbiol, 1993, nr.4, pp. 138-143;
11. Report Summary Public Health Assessment of
Potential Biological Terrorism Agent Emerging
Infectious Diseases, Vol. 8, No. 2, February 2002;

44
12. Ştefan, Teodoru, Barna, Cristian – Globalizarea
ameninţărilor asimetrice, Editura A.N.I, Bucureşti,
2007;
13. Chiş, Ioan, Popa, Cristina – Terorismul contemporan –
fenomen şi infracţiune, Editura A.N.I, Bucureşti, 2007;
14. Tun-Comşa, Cristian – Consideraţii privind terorismul
contemporan, www.actrus.ro;
15. Jane`s International Defense Review, http://
idr.janes.com;
16. Vâlcu, Val – România se pregăteşte pentru atacuri
bioteroriste, Gardianul, 27.10.2008.

Centrul de Informare pentru Cultura de


Securitate

Bucureşti, str. Dimitrie Paciurea, nr. 12, sector 2


Tel. 021.410.61.36
Fax. 021.410.58.12
dpc@sri.ro

Colectiv redacţional

Oana Magdalena Ciobanu


Marius Bercaru
Sorin Sava
Alina Manda–Topârceanu
Mihai Manea

45
www.sri.ro
www.sri.ro

www.sri.ro www.sri.ro
www.sri.ro

www.sri.ro
BRIGADA ANTITERORISTĂ

FORŢA DE ELITĂ