SPECTRUL ELECTROMAGNETIC SI VITEZA LUMINII

IN VID

Spectrul electromagnetic reprezintă totalitatea radiaţiilor electromagnetice existente

în univers. Aceste radiaţii au frecvenţe cuprinse între aproximativ 10 23 herți şi la 0 herți. Nu
există totuşi o delimitare teoretică exactă a acestui spectru, întrucât practic lungimea de undă
poate avea orice valoare, valoarea maximă fiind dimensiunea universului. În funcţie de
utilitatea radiaţiei electromagnetice, spectrul electromagnetic este împărțit în mai multe
regiuni, dintre care de importanţă deosebită pentru noi este regiunea spectrului vizibil (între
400 şi 700 nanometri), adică acele frecvenţe ale spectrului care pot fi interpretate de către
ochi. Nu există graniţe precise între aceste regiuni, prin urmare delimitările prezente mai jos
numai aproximative şi sunt stabilite în scop didactic, dar şi operaţional, pentru a crea o idee
clară despre dimensiunile acestor zone ale spectrului electromagnetic.

Clasificarea spectrului electromagnetic:

In functie de frecventa sau lungimea de unda cu care radiatia se repeta in
timp,respectiv in spatiu,undele electromagnetice se pot manifesta in diverse forme.
Spectrul radiatiilor electromagnetice este împărțit după criteriul lungimii de undă în câteva
domenii, de la frecvențele joase spre cele înalte:

-radiatii radio
-microunde
-radiatii infrarosii

-radiatii luminoase

-radiatii ultraviolete

-radiatii X

-radiatii gamma

Undele radio - se folosesc și pentru transmiterea semnalelor de televiziune, pentru

comunicații prin satelit și telefonie mobila.

Microundele sunt folosite atât în comunicații cât și în cuptorul cu microunde, care se

bazează pe absorbția relativ puternică a radiațiilor de această frecvență în apă și materiile
vegetale și animale. Undele milimetrice se folosesc de exemplu în astronomie.

Radiația (lumina) infraroșie este foarte utilă în analize fizico-chimice

prin spectroscopie. De asemenea ea se mai utilizează pentru transmiterea de date fără fir dar
la distanțe mici, așa cum este cazul la aproape toate telecomenzile pentru televizoare și alte
aparate casnice.

Lumina vizibilă
Doar o mică porţiune din spectrul electromagnetic este accesibilă simţului uman al văzului -
domeniul vizibil. Celulele în formă de conuri de la nivelul ochilor acţionează pe post de
receptori setaţi pe frecvenţele corespunzătoare acestei benzi înguste a spectrului
electromagnetic. Celelalte porţiuni ale spectrului sunt caracterizate de lungimi de undă prea
mari ori prea mici (respectiv energii prea mari) pentru a putea fi decodificate cu limitatele
resurse biologice ale oamenilor.

Spectrul electromagnetic - domeniul vizibil.

Clic pe imagine pentru a o mări.

Dacă trecem printr-o prismă întregul spectru accesibil ochiului uman, lungimile de undă se
separă în toate culorile curcubeului, fiecare având o lungime de undă diferită.

Radiația (lumina) ultravioletă este responsabilă pentru bronzarea pielii.

Razele X (sau Röntgen) sunt folosite de multă vreme în medicină pentru vizualizarea
organelor interne.

Razele gamma se produc adesea în reacții nucleare.

 UNDE LUMINOASE:
Spectrul vizibil: lungime de undă între 400 nm (violet) şi 700 nm (roşu). Fiecare dintre
aceste lungimi de undă, începând cu 400nm şi terminând cu 700nm, este asociată, la nivelul
creierului nostru, unei culori distincte. Unitatea de măsură cea mai folosită pentru lungimea de
undă este nm (nano-metrul). Altfel spus, 1nm = 10-9m.

Spectrul vizibil e cel ilustrat mai jos:

Culorile Red, Green şi Blue sunt numite culori primare şi sunt reprezentate foarte sugestiv în
imaginea de mai jos.Culorile fundamentale se găsesc între următoarele valori de frecvenţă:
Roşu: 610 – 700 nm
Portocaliu: 590 – 610 nm
Galben: 570 – 590 nm
Verde: 500 – 570 nm
Albastru: 450 – 500 nm
Indigo: 430 – 450 nm
Violet: 400 – 430 nm
UNDE INFRAROSII:

Infraroşii: lungime de undă între 0.7 şi 300 µm. În această gamă intră radiaţia corpului
uman. Prin captarea acestei radiaţii de către dispozitive speciale este posibilă detectarea
prezenţei organismelor vii chiar şi în condiţii de vizibilitate zero. Soarele nu este singurul
generator de radiatii infrarosii, ci toate obiectele calde - cele aflate peste temperatura de 0
absolut - emit radiatii infrarosii. Cu cat un obiect este mai cald cu atat emite mai multa
energie sub forma de radiatii infrarosii, micsorandu-si lungimea de unda a radiatiei din
spectrul corespunzator. Chiar si corpul omenesc emite radiatiii infrarosii in lungimea de
unda 9-11µm. Pe aceste radiatii se bazeaza aparatele de vedere pe timp de noapte sau
cele care creaza imaginea termica a unui obiect sau a unei persoane.
Razele infrarosii nu sunt vizibile pentru ochiul uman, dar pielea noastra le percepe ca si
caldura. Din acest motiv, deseori, in loc de radiatii infrarosii se foloseste expresia "radiatii
termice".

Microundele: lungime de undă între 1 mm şi 1 m. Sunt folosite, de pildă, de cuptoarele cu

microunde. Microundele sunt unde radio. Frecventa de unde radio cea mai utilizata este 5,5
Ghz. In aceasta frecventa undele radio au o proprietate interesanta: sunt absorbite de apa,
 grasimi si zaharuri si tot in aceasta frecventa nu sunt absorbite de majoritatea plasticelor,
sticla sau ceramica/portelan.

VITEZA LUMINII IN VID

Lumina (şi toate celelalte forme de radiaţie electromagnetică) călătoresc în vid cu o
viteză de circa 300.000 km/s, iar în aer ceva mai încet. Viteza luminii în vid reprezintă o
constantă universală, notată cu c , şi, conform teoriei relativităţii, nimic nu poate fi mai
rapid. Într-o secundă o rază de lumină ar putea înconjura de peste 7 ori Pământul pe la
Ecuator, pe când călătoria ei de la Soare la Pământ, pe o distanţă de circa 150.000.000 km,
durează cam 8 minute.
Viteza luminii în vid este la ora actuală determinată precis la valoarea de 299.792.458
m s-1 . Această valoare este folosită la aflarea unor distanţe lungi prin măsurarea timpului
necesar unui puls de lumină să ajungă într-un loc şi să se întoarcă. Reprezintă de asemenea
baza anului lumină (distanţa parcursă de lumină într-un an), o unitate folosită la măsurarea
unor distanţe astronomice foarte mari. La o scară mai redusă, valoarea vitezei luminii permite
o determinare foarte precisă a distanţelor iar metrul este definit la ora actuală ca lungimea
drumului parcurs de lumină într-o fracţiune de 1/299.792.458 dintr-o secundă. Determinări
experimentale de mare precizie au demonstrat stabilitatea foarte mare a valorii vitezei luminii
în vid: măsurătorile de laborator au arătat că variaţia vitezei de propagare pentru raze de
lumină de culori (lungimi de undă) diferite se încadrează într-o abatere de valori ce reprezintă
unu la 1014 parte din valoarea

Valoarea vitezei luminii în vid exprimată în diverse unităţi de măsură

metru pe secundă 299.792.458(exactă)

1.079.252.848,8
kilometru pe oră
(exactă)

milă pe oră ≈ 670.616.629,3844

milă pe secundă ≈ 186.282.397,0512

Durata parcurgerii în vid a unor distanţe de către un semnal luminos

Un metru 3.30nanosecunde
Un picior 1.00 nanosecunde determinată.

Un km 3.30microsecunde Determinările cantitative

ale valorii vitezei luminii au
O milă 5.4 microsecunde devenit de-a lungul timpului din
ce în ce mai precise, odată cu
În jurul Pământului laecuator 0.13 secunde
perfecţionarea metodelor şi
dispozitivelor experimentale.
De la Pământ la Lună 1.282 secunde
Începând din anii 1940, toate
De la Soare la Pământ 8.28 minute măsurătorile efectuate au avut o
eroare relativă de măsurare sub
Un parsec 3.26 ani 0,005%.Rezultatele măsurătorilor
ulterioare convergeau spre
De la Alpha Centauri la Pământ 4.4 ani
valoarea de 299 792 450
În jurul galaxiei 100.000 de ani
m/s.Cunoaşterea valorii cu o
precizie atât de mare a ridicat
De la galaxia Andromedala Pământ 2.5 milioane de ani problema redefinirii etalonului
pentru unitatea de
De la un capăt la celălalt capăt al Universului 156 miliarde de ani lungime.Fizicianul
maghiar Zoltán Bay propune
în 1965 înlocuirea etalonului unităţii de lungime cu un etalon bazat pe definiţia unităţii de
timp şi valoarea vitezei luminii.El a motivat propunerea pe baza studiilor sale legate de
stabilitatea şi precizia de măsurare a vitezei luminii.În anul 1983, al 17. Congres
Internaţional pentru Greutăţi şi Măsuri, ţinut la Paris, a adoptat o nouă definiţie pentru metru
şi anume:

Metrul este lungimea drumului parcurs de lumină în vid în timp de 1/299 792 458 dintr-o
secundă.

Valoarea utilizată în această definiţie pentru durată se baza pe cea mai precisă determinare a
valorii vitezei luminii la acea dată, efectuată în cadrul laboratoarelor NBS.Cu această definiţie,
valoarea vitezei luminii devenea „exactă”, în sensul că ea rezultă din calculul bazat pe
definiţia metrului şi a secundei.

Exista mai multe metode de determinare a vitezei in vid,cum ar fi:metoda Ole

Romer,Fizeau,Micelson.
 METODA LUI MICHELSON

Experimentul din 1882 al lui Albert Michelson este probabil cea mai cunoscuta
metoda de masurare a vitezei luminii, reprezentând de fapt o îmbunatatire a metodelor
folosite de Fizeau si Foucault. În acest experiment (reprezantat în diagrama) Michelson a
folosit un aparat alcatuit dintr-o prisma care se putea roti, o lentila convexa si o oglinda
concava.

O raza de lumina de la o sursa S cade pe o prisma care se roteste foarte repede

când aceasta se afla în pozitia AB. Lumina este focalizata de o lentila convexa L pe suprafata
unei oglinzi concave M, al carei centru de curbura se afla în centrul lentilei. Raza este
reflectata si se întoarce la prisma aflata acum în pozitia CD. Aici este reflectata si formeaza o
imagine într-un punct S’. În experimentul lui Michelson din 1882 distanta LM era de circa 610
m iar prisma era rotita de o turbina la o frecventa de 256 rotatii pe secunda. Prin masurarea
distantei SS’ el a dedus viteza luminii din toate celelalte date. În 1931 Michelson a realizat
ultima sa masuratoare în California. El a montat oglinda fixa la Mount San Antonio si prisma
la circa 35 km departare la Observatorul Mount Wilson. Aceasta crestere enorma a „drumului”
luminii a fost realizata prin proiectarea unei oglinzi octogonale perfecte, astfel încât imaginea
era mult mai luminoasa decât la folosirea unei singure oglinzi. Prin reglarea vitezei de rotatie,
Michelson a reusit ca lumina emisa pe drumul sau de 70 km de pe o fata a prismei sa fie
captata la întoarcere pe fata urmatoare, aflata exact în aceeasi pozitie cu cea precedenta. În
acest fel imaginea S’ coincide cu punctul S si inconvenientul masurarii distantei a fost
eliminat. Acest experiment a dus la aflarea valorii de 299.796 km s-1, dar nesiguranta cu
privire la conditiile atmosferice limiteaza precizia acestei masuratori.