Adevarata poveste a acarului Paun

Cine a fost acest acar si cum s-a ajuns ca numele lui sa

fie folosit atunci cind ne referim la o persoana in spatele
careia se arunca greselile altora? Iata povestea acarului
anonim devenit celebru in urma unei catastrofe feroviare.
S-a petrecut in 1923. Acesta este si numarul acceleratului
implicat zilele trecute in accidentul feroviar de la
Bistrita.
„Groaznica ciocnire de trenuri“
Pe 4 iulie 1923, gara Vitileanca (azi, Sahateni), din
judetul Buzau, era zguduita de un grav accident feroviar.
Acceleratul 701, plecat din Bucuresti catre Chisinau, s-a
ciocnit cu un marfar. Acceleratul nu avea programata
nicio oprire prin halte, asa ca a intrat din plin in trenul
stationat pe linia 4. Locomotiva si primul vagon s-au dat
peste cap, urmatoarele trei au fost complet sfarimate. Au
murit in acea dimineata zeci de oameni. Vestea a ajuns cu
repeziciune la toate ziarele din tara care au scos editii
speciale. „Doua echipe de soldati au plecat cu trenuri
speciale la locul catastrofei pentru a ajuta la ridicarea
sfarimaturilor si scoaterea oamenilor dintre ruine, dintre
care, numerosi soldati si oficeri. La orele 18,00, a plecat
de la Vitileanca spre Bucuresti un tren special, ducind 60
de raniti. Au fost scosi 78 de morti si peste 200 de raniti.
Majoritatea cadavrelor este oribil mutilata si e imposibil
sa fie identificate masele de carne singerinda“, scria in
editia de seara, cotidianul „Patria“. Victimele au ajuns la
spitalele din Ploiesti, Buzau si Bucuresti. „La gara, s-au
petrecut scene groaznice. Vaetele ranitilor si strigatele de
durele ale celor indoliati umpleau vazduhul“.
Calatorii l-au alergat pe acar
Primele cercetari ale autoritatilor au stabilit, evident, vina
personalului din statia CFR Vitileanca. Seful garii lipsea
de la serviciu in momentul accidentului. Era pasager chiar
in trenul accelerat si, fiindca a fost si el grav ranit, i s-a
trecut cu vederea vina. Asa ca nu mai raminea decit un
singur tap ispasitor, celalalt angajat, acarul Ion Paun,
omul care schimba macazul si care a dat intrare trenului
pe linia ocupata. Cind a vazut catastrofa, omul a rupt-o la
fuga pe cimp, „pentru a scapa de furia calatorilor ramasi
care pornisera sa linseze pe vinovatii inferiori“. Pina la
sosirea autoritatilor, „au fost furati bani, bagajele si hirtii
de valoare de la raniti si morti“. Primul sosit la fata
locului a fost generalul Vaitoianu, ministrul internelor,
care, intimplator, trecea pe acolo, cu alt tren. „S-a oprit la
Vitileanca si a supravegheat personal operatiile de salvare
tardiva“. In Bucuresti, ministerele au inceput sa se puna in
miscare. La Ambulanta Clinica, unde soseau raniti pe
banda rulanta, a venit din Sinaia si printul Carol. „De
asemenea, prim-ministrul a instiintat pe Suveranul despre
cea mai mare noua nenorocire a cailor ferate romane“.
Vinovatii cauta vinovatul
„Ancheta a stabilit ca numerosi calatori au murit fiindca
calatoreau pe acoperisuri, scari si tampoane. Mechanicul
Georgescu care conducea trenul mortii, a scapat ca prin
minune neatins.“ In zilele urmatoare, ziarele s-au mai
domolit, anuntind ca numarul mortilor e de numai 66, iar
al ranitilor, 105. Consiliul de Ministri a stabilit ca
Bratianu, Mosoiu si Anghelescu sa isi mai spele din
pacate, vizitind ranitii din spitale. „Guvernul va acorda
mici ajutoare familiilor lovite“, s-a mai decretat. „Acarul
Ion Paun e inca nedescoperit. Vinovati mai mari nu sint
cautati“. Gazeta Transilvaniei din 11 iulie scria despre
faptul ca generalul Mosoiu, ministrul comunicatiilor de
atunci, a tinut sa asiste la inmormintarile victimelor de la
Vitileanca. Au fost si 25 de ceremonii intr-o singura zi.
Generalul, principalul acuzat al ziarelor, a rostit cuvinte
„atingatoare“: „Vars peste voi o lacrima in numele
guvernului“. Discursurile lui au fost comentate cu
sarcasm. Acest ministru responsabil de transportul pe
calea ferata a fost numit sa se ocupe, tot el, si de ancheta.
„Impartialitatea acestei anchete este de pe acum asigurata.
Noi nu stim ce va stabili dl. Mosoiu. Stim insa, ceea ce nu
va stabili: vinovatia dumisale“, era batjocorit Mosoiu prin
presa, scriu cei de la monitorulexpres.ro.
Acarul a schimbat macazul
Principala preocupare a ministrului era sa gaseasca un tap
ispasitor pe care sa-l ofere zecilor de familii indoliate. De
ochii lumii, era cautat acarul Paun. Omul era acasa, in
Mizil, dar, in realitate, nimeni nu i-a batut la poarta. Ion
Paun s-a predat singur inspectiei de miscare din gara
locala. Pe 6 iulie, acarul a participat chiar si la
reconstituirea imprejurarilor in care s-a petrecut tragedia.
„Faptul e foarte displacut pentru dl. general Mosoiu care
ar fi putut stabili mai comod vinovatia acarului in absenta
lui. Totusi, e bine ca s-a gasit tapul ispasitor“, se scria prin
ziarele vremii. Ministrul era subiectul caricaturilor si
pamfletelor. „N-am eu, draga, nicio vina, Constiinta mi-e
senina, Si-mi mingii, discret, amarul. Anchetind, am
rezultatul Ca acolo, vinovatul, E ori acul,
ori acarul“. Nici Tancred Constantinescu, directorul CFR,
nu a scapat de batjocura ziarelor. „Traim sub regimul
celei mai detestabile administratiuni de cale ferata si
accidentele de tot felul se succed cu o uimitoare
regularitate. Sint vinovati care trebuie pedepsiti pentru
toate aceste culpabile asasinate. Averea statului este
pagubita cu sume fabuloase si nu se mai poate ingadui
musamalizarea atitor nenorociri.“
A fost despagubit dupa moarte
Dar ce s-a intimplat pina la urma cu acarul Paun? Evident,
a facut puscarie. Ar fi stat mult si bine dupa gratii, daca
nu ar fi fost gura presei. Asa ca, a primit doar o luna de
inchisoare si o amenda cit pretul unui bilet de tren. Dupa
ani buni, cind i s-a facut in sfirsit dreptate, omul si-a cerut
si salariile din urma. Le-a primit nevasta lui, la o luna
dupa ce a acarul de legenda a murit, prin anii ’60. In scurt
timp, a murit si ea. Consistenta mostenire a ajuns la cei
patru baieti ai lui Paun. Care s-au facut si ei tot ceferisti,
in gara Mizil. Satul Vitileanca si-a schimbat denumirea in
Sahateni, printr-o hotarire a sfatului popular din regimul
comunist. In locul de linga halta unde fusesera ingropati
20 de morti gasiti fara acte, tot prin ordin de partid, s-a
plantat porumb. Asa se incheie povestea unui biet acar
gasit responsabil pentru ditamai dezastrul, intr-o vreme
cind deraierile si ciocnirile de trenuri erau frecvente, iar
sistemul trebuia scuturat de la virf. Orice asemanare cu
persoane si intimplari reale este pur intimplatoare.