Sunteți pe pagina 1din 3

Danezii, descendentii geto-dacilor

„Dacii au emigrat cu familiile şi cu oamenii lor în Dania şi Norvegia”-Nicolae Olahus, Arhiepiscopul


Strigonului

Multa vreme, pe hartile istorice ale Europei puteai gasi speficicate doua regiuni cu numele de Dacia. Una era in regiunea
carpato-danubiano-pontica iar cealalta era acolo unde acum se afla in prezent Danemarca. Insa asta nu-i totul: regii
danezi spuneau despre originile lor ca ar fi legate de vechii regi ai Daciei.

Teoriile istorice precum au fost cea din evul mediu atribuita imparatului Carol cel Mare sau mai tarziu cea a
renascentistului Enea Silvio Piccolomini si chiar cea a lui Dimitrie Cantemir, domnitorul Moldovei si in acelasi timp istoric,
care spuneau ca danezii sunt descendentii dacilor au fost multa vreme considerate controversate si s-a invocat mai
degraba o coincidenta de nume si astfel o confuzie despre originea adevarata a danezilor.

Ce se stie clar este faptul ca gotii din Europa de rasarit s-au refugiat din calea navalirii hunilor si au ajuns pana in
Scandinavia. Daca acceptam ca de fapt gotii si getii sunt una si aceeasi populatie asta inseamna ca geto-dacii au ajuns
pana in Scandinavia.In evul mediu danezii spuneau ca stramosii lor s-au numit initial daci si ca au venit in zona Marii
Baltice de la Marea Neagra.
Dupa unii cercetatori o parte din danezi isi spuneau daci iar cei din tribul iutilor isi spuneau goti (geti).
In anul 1867, in lucrarea sa de referinta intitulata „Zamolxis primus Getarum legislator“, Carolus Lundus (Karl Lund)
remarca asemanarea dintre credintele religioase ale vikingilor si ale geto-dacilor, Zamolxis fiind zeul comun. Chiar si in
cartea sa se observa o usoara confuzie intre geti si goti ( Ex: Getarum , Gothicum) dar e clar ca prin geti/gotii din
Danemarca se face referire la tribul iutilor.

Lupul dacic, care in timp s-a transformat in dragon sau in alte animale fantastice cu care vikingii danezi isi impodobeau
corabiile, a ramas un animal important asa cum era si la daci si este prezent si in mitologia nordica. Lupul este prezent
atat pe corabiile vikinge, stilizat pe scuturi sau transformat in dragon cat si pe multe alte obiecte. Pana si steagul dacic,
dracones, este prezent la vikingii danezi si folosit in lupta, inclusiv in momentul cand iutii, anglii si saxonii vor invada
Britania.
O vreme indelungata, regii danezi se auto-intitulau „reges daciae”, pastrand astfel vie memoria ancestrala a originii
lor. La 1275, este menţionat un rege danez numit Petrus de Dacia , aflat în fruntea unui… „Colegiu al Daciei”! O baladă
normandă afirmă ca normanzii (danezii, stabiliţi în nord-vestul Franţei) îşi au originea la “mult marele fluviu Dunăre…
numiţi Dani, care erau anticii Daci…”

Daca stam sa ne gandim ca Iutii impreuna cu Anglii si Saxonii, navigand pe Marea Nordului au invadat Marea Britanie in
secolul IV, absorbind sau distrugand popoarele celtice de acolo si punand bazele civilizatiei anglo-saxone am putea spune
ca geto-dacii au descalecat in Marea Britanie de cel putin trei ori:

1) prima data geto-dacii au insotit trupele Imperiului Roman cand acestea stapaneau inca Britania; au ramas dovezi ale
trecerii si ale stationarii lor
2) in secolul IV "geto-dacii" din Danemarca, iutii anglii si saxoniii invadeaza si cuceresc o buna parte din Britania
3) invazia recenta a dacilor moderni din Romania, romanii care au invadat inca o data Britania

S-ar putea să vă placă și