Prim ajutor-C1

Primul ajutor este o interventie rapida si calificata in caz de accident sau

imbolnavire acuta cu scopul de a inlatura cauza, de a ameliora suferinta si de a
preveni complicatiile.
Interventia trebuie sa fie cat mai aproape de momentul accidentului.
Persoana care acorda primul ajutor trebuie sa fie calificata, adica sa cunoasca
domeniul, nu neaparat sa fie medic (“Mai intai sa nu faca rau si apoi sa salveze”).
 Actiunea trebuie facuta corect si urgent, pentru a nu agrava starea
accidentatului.
 Inlaturarea cauzei suferintei-adica scoaterea din situatia de accident,
inlaturarea durerii.
 Evaluarea leziunilor accidentatului.
 Asigurarea supravegherii functiilor vitale ale victimei.
 Ajutoarele sunt dirijate de un cunoscator.
 In caz de fracturi, dupa stapanirea hemoragiei, se improvizeaza atele, dupa
care se face un tratament antiseptic al plagilor.

Primul ajutor medical:

 Acordarea de medicamente, analgezice, antialgice, calmante, algice;
 Transportul bolnavului: transportul de la locul accidentului la masina si
transportul cu masina;
 Transportul se face cu persoane ajutatoare.

Trusa de prim ajutor:

-antiseptice (alcool 70%; tinctura de iod; apa oxigenata; rivanol;

hipermanganat; sulfamide-saprosan), cheleni antispastici (pe baza de atropina,
scobutil, foladon);
-seruri si vaccinuri-produse medicamentoase ce contin anticorpi gata
formati, seruri, microbi prelucrati in formol);
-fasa (banda), vata, leucoplast, pense, foarfeca, bisturiu;
-atele-obiecte de lemn de anumite dimensiuni, folosite in scop de suport
pentru segmentele fracturate.
Prim ajutor-C2

Asepsie si antisepsie

Infectia este producerea de microbi. Microbii sunt vietati din mediul

inconjurator care influenteaza activitatea organismului uman. In general exista un
echilibru intre macroorganisme si microorganisme. Uneori acest echilibru rupe,
distruge, aparand bolile infectioase si plagile infectate (in cazul plagilor).
Microbii patrund in corp prin mai multe modalitati: traumatisme, contuzii sau
prin cai naturale. Exista microbi saprofiti-care exista si nu provoaca afectiunea
organelor si microbi patogeni-in numar redus, care in anumite conditii pot provoca
imbolnaviri sau infectii ale plagilor.
Pentru dezvoltarea microbilor trebuiesc niste conditii, pe care uneori plagile
le realizeaza in zona neasigurata.
Gradul de rezistenta este dat atat natural, cat si artificial. Prin sangele
placentar mama transmite o anumita cantitate de sange fatului. Alaptarea-prin laptele
matern copilul preia o cantitate mare de anticorpi. In primele luni copiii sunt vaccinati;
vaccinurile sunt suspensii de corpi microbieni prelucrati.
Organismul uman isi formeaza o alta posibilitate de rezistenta, si anume
imunitatea dobandita prin vaccinare. In anumite circumstante unele persoane primesc
ser (substanta provenita din sangele unui animal vaccinat impotriva unei boli). Prin
aceste seruri noi introduc in organism anticorpi gata formati. Trecerea prin boala lasa
in urma ei un grad de rezistenta-imunitatea pentru o boala.
Prin contactul dintre organismul nostru si doze mai mici de microbi impotriva
infectiei avem metode prin care noi putem sa impiedicam contaminarea (asepsie si
antisepsie).
Asepsia (profilactica) este o metoda prin care este impiedicata
contaminarea plagilor. Asepsia se bazeaza pe sterilizarea instrumentelor si
materialelor folosite.
Antisepsia (curativ) este o metoda prin care distrugem microbii deja existenti
in plaga.

Metode de sterilizare:
-instrumente: fierberea in vase acoperite 30 minute; fierberea la vapori
supraincalziti (temperatura-120 grade C; presiune-1 armosfera); aer supraincalzit
(pupinel)-mic dulapior cu pereti dublii, conectat la un sistem electric, pe partea din fata
are un sistem de urmarire a temperaturii interioare (se pot atinge 180 grade C).
-sisteme de sterilizare centralizata-in care persoana prelucreaza diferite
instrumente.
-sterilizare prin flambare.
-dezinfectia cu tablete de formol-este un produs dezinfectant de mare
eficacitate. Se foloseste sub forma de solutie, dar si sub forma de tablete de
formalina, care prin incalzire degaja formol.
-dezinfectia mainilor-prin spalare cu apa si sapun, insotita de frecarea
mainilor cu o perie, carpa rugoasa.
-dezinfectia cu alcool.

Antiseptice si dezinfectantele:
-antsepticile sunt substante cu actiuni bacteriostatice si bactericida;
 -dezinfectantele sunt substante care distrug bacteriile.
 Alcoolul (70%) este antiseptic de suprafata foarte bun. Se foloseste in jurul plagilor.
Alcoolul in plaga este iritant.
 Iodul se foloseste sub forma de tinctura (1-3%); este un bactericid, fungicid
(ciuperci).
 Antiseptice oxidante (apa oxigenata)-prin oxigenul pe care-l degaja are 2 roluri:
unul mecanic si un rol dezinfectant si citofilactic (ocazioneaza dezvoltarea
tesuturilor moi). In plagile arse se recomanda spalaturi zilnice cu apa oxigenata (2-
3 pe zi).
 Permanganatul de potasiu este folosit in solutii slabe de 1/4000 si 1/10000; se
foloseste in spalaturi, este un dezinfectant foarte bun antifungic al mucoaselor.
 Detergentii cationici de tip Bromocit sunt dezinfectanti si antiseptici de suprafata cu
rol antifungic. Sunt folositi in cantitate de 1% pentru dezinfectarea suprafetei si in
jurul plagilor.
 Cloraminele elibereaza clor activ; este un foarte bun antifungic; este bun si in
profunzime.

Pentru tratamenul plagilor:

-substante: tinctura de iod, hipermanganat…;
-antiseptice: sulfamide, saprosan, antibiotice sub forma de pulberi,
creme;
-instrumente: pense, foarfeci, pansamente, leucoplast.

Timpi:
 Curatirea si tratarea jurului plagii (spalarea cu apa si sapun, alcool, tinctura de
iod).
 Curatirea si tratarea plagii (apa, rivanol, sulfamida).
 Acoperirea plagii (comprese in straturi multiple, peste comprese-vata 2-3
straturi).
 Fixarea materialelor (fesi, leucoplast, mastisol).

Prim ajutor-C3, C4

Contuzii si plagi

Contuziile sunt traumatisme produse de forte mecanice care determina

leziuni si tulburari functionale, dar care nu intrerup integritatea tegumentului, pana
cand plagile determina leziuni cu pierderea integritatii.
Contuziile superficiale intereseaza stratul superficial al pielii, dar care prin
leziuni microscopice se pot acumula microbi. Exista si leziuni ce intereseaza muschii,
tendoanele, oasele.
In diagnosticare vorbim despre anamneza, simptome si semn clinic; in
anamneza pacientul vorbeste despre accident si mecanismele de producere. Durerea
are o consistenta variabila.
Examenul clinic ne arata:
-escoliatiile-intereseaza stratul cornos;
-roseata tegumentara-se datoreaza unei iritatii tegumentare a vaselor,
iritatie care este provocata de lovitura;
 -flictena-leziuni la nivelul superficial al pielii sub forma unei basici ce
contine un lichid serocitriu si lichid sangviolent (acest lichid provine din spatiile
interstitiale);
-echimozele sunt o alta forma datorata capilarelor, care spargandu-se
permit iesirea sangelui, care se intinde peste aceste capilare. Daca cantitatea este
mai mare se formeaza un hematom. Echimozele au culoare albastra, violacee, iar
spre vindecare verde, galbena;
-petesiile sunt hemoragii capilare punctiforme, introdermice, ce pot
aparea ca urmare a unor traumatisme, dar si a unor boli dermice.
Tumefierea inseamna modificarea de volum de sange in dreptul loviturii;
umflatura-lichid dintr-un organ iese din celula si se aseaza printre celulele distruse;
umflatura este mai mare daca a fost interesat si un vas de sange.
Complicatiile leziunilor: hematomul rezulta din spargerea unor vase in urma
unor traumatisme. Datorita gravitatii sangele coboara in cavitati.
Hematoamele pot fi mici (superficiale) sau voluminoase, in functie de vas.
Cateodata pot fi circumscrise sau difuze. Din punct de vedere clinic, hematomul se
caracterizeaza prin: modificari de volum, durere (provocata de corpusculi nervosi si de
distrugerea provocata de substante). Hematoamele mici se resorb si se vindeca.
Hematoamele mari ori se complica, ori patrund printr-un organ cavitar.
Infectiile apar si ele in contuzii mai ales prin infectarea microscopica fata de
plagi sau preexistentei microbilor in corp, care se fixeaza in anumite zone unde avem
disfunctii circulare.
Socul traumatic inseamna o reactie de aparare a organismului la un
traumatism. Trasaturi: paloare; extremitati reci; hipotens; puls mic (filiform); reflexe
intarziate si chiar pierderea constiintei.
Complicatii (sechele): miozita coleara ca si hematomul calcificat. Miozita
inflameaza la nivelul membranei ca urmare a rupturii unui vas. Miozita coleara
inseamna depunere de calcar.
Ischemia musculara este datorata distrugerii unor vase de sange dintr-un
muschi traumatizat. Se formeaza o irigatie colaterala care nu are aceeasi valoare ca
circulatia originala si cateva zone raman nevascularizate.

Notiuni de prim ajutor in contuzii:

-combaterea durerii (antialgice, spalarea cu substante antiseptice,
frictiune cu punga de gheata)-se interzic masajele sau caldura locala; se recomanda
imobilizarea, pansamentul;
-recuperarea functiilor prin kinetoterapie; abia aici se fac masaje; exista
recuperari prin electroterapie (in leziuni profunde).
Plagile sunt leziuni traumatice cu interesarea integritatii tegumentului: plagi
accidentale, chirurgicale; plagi contuzii zdrobite, taiate (profunde, se lipesc rapid) si
intepate (periculoase, insotite de infectii).
Exista plagi mari, mici si plagi recente, sub 6 ore (neinfectioase) si peste 6
ore (considerate infectioase).
Diagnosticarea in plagi: se tine seama de anamneza (conditiile de accident,
agentul vulnerant si sansa de infectare). Durerea este un semn important care tine de
suprafata. La palpare gasim corpi straini, fracturi, hematoame, impotenta functionala.
Primul ajutor este tratamentul corect al plagii, apoi asistenta de specialitate.
Tipuri de pansamente:
-pansament de protectie;
-absorbant (mai gros-absoarbe secretii);
 -pansament compresiv;
-pansament umed (se foloseste imbibat cu solutie Burov);
-pansament cu malai incins (cu scop revulsiv);
-pansament cu sare.
Plagile vechi merg mai incet ca evolutie. Sunt plagi cu detritusuri (cu tesut
rupt, decelat). Plagile vechi necesita curatarea chirurgicala.
Cicatrizarea plagilor este un proces de vindecare locala a accidentului la
nivelul plagii, depinzand de gradul de superficialitate. Capilarele ramase intregi aduc o
cantitate de hematii trombocite si se formeaza de la marginea plagii celulei noi de
tesut conjunctiv. Aceasta celula se inmulteste si formeaza tesuturi de neoformare.
Tesuturile de neoformare sunt mai proaste.
Complicatii: suprainfectiile (hipergranulatii-tesuturi marite mai mult decat
trebuie).

Hemoragiile

Hemoragiile sunt iesirea sangelui in afara sistemului venos ca urmare a

intreruperii continuitatii peretilor vasculari. Hemoragiile sunt insotite de tulburari locale
si generale, de aceea ele sunt considerate complicatii frecvente ale accidentelor,
indiferent de fortele care produc traumatismele.
Clasificare:-in functie de cantitatea de sange pierdut:
 hemoragii mici (se pierd cca. 10% din volumul de sange circulant);
 hemoragii mari (pana la 30%);
 hemoragia cataclismica (peste 30%)-mortala.
-debitul hemoragiei (cantitatea de sange in unitatea de timp).
-timpul scurs de la accident pana la aparitia semnelor clinice:
 hemoragii primitive (cand semnele apar imediat acestea sunt la
exteriorul-in plagi);
 hemoragii secundare-creeaza compresiune in functie de cantitatea de
sange (semnele apar la 1-2 saptamani);
-in functie de comunicarea vasului sectionat cu exteriorul:
 hemoragii externe (primitive);
 hemoragii interne (sangele se poate acumula la diferite nivele).
Hemoragiile interne:
-propriu-zise: hemoragia intracerebrala, hemotoraxul, hemopericardul,
hemoperitonul, hemartroza-hemoragie intraarticulara;
-exteriorizate: epistatsistul-curge sange din vas; hemoptizia-sangerare la
nivelul sistemului bronsic; hematemeza-hemoragie la nivelul superior al aparatului
digestiv; melena-hemoragie digestiva exteriorizata pe cale inferioara odata cu
fecalele; hematuria-hemoragie la nivelul aparatului urinar.
In functie de tipul vasului sectionat:
 hemoragie arteriala: sange rosu in care curgerea sangelui este
sacadata ritmic de sistola;
 hemoragie venoasa (inchisa);
 hemoragie capilara (in picatura).
Semnele clinice: complicatie majora a hemoragiei este socul hemoragic.
Complicatie in timp a hemoragiei este anemia. Si una si alta duc la suferinta tisulara
prin lipsa suportului nutritiv.
Primul ajutor in hemoragie: are 2 etape:
 a).hemostaza-spontana
-terapeutica: -medicamentoasa;
-mecanica-directa si indirecta;
-provizorie;
-definitiva.
b).compensarea hemoragiei.

1).Hemostaza spontana este realizata de organism in cadrul functiei de

autoaparare. Se bazeaza pe interventia a 2 factori: factorul vascular, care
reactioneaza prin vasoconstrictie si factorul endoteliotrombocitar (coagulare).
Hemostaza terapeutica medicamentoasa: se folosesc substante
medicamentoase care potenteaza unul din cei 2 factori naturali, spasmul sau
agregarea trombocitelor. Avem medicatie vasoconstrictoare sau hemostatica.
Hemostaza terapeutica mecanica:
-indirecta: poate fi compresia la distanta pe un plan dur osos. Se aplica
in hemoragia unor artere mari (carotidiana); compresiunea circulara in garou.
-directa: pansament compresiv; comprimarea capetelor sectionate cu
degetele in plaga.
Crioterapia incetineste fluxul sangvin.
Hemostaza definitiva: pansament, electrocoagulare, legatura vasculara cu
fire neresorbabile.
2).Compensarea hemostazei cuprinde totalitatea masurilor care au drept
scop restabilirea functiilor circulare, reechilibrarea hemodinamica, restabilirea
respiratiei si nutritiei vasculare.
Oxigenoterapia prelungita: instalata precoce, transfuzii: pozitia de circulatie
redusa (trendelenburg)-scop-irigarea tesuturilor mobile (cord, plamani, creier).

Prim ajutor-C5

Socul

Socul reprezinta un sindrom complex care este de fapt un raspuns adaptativ

nespecific al organismului la o agresiune. Este un mod de raspuns specific al
organismelor evoluate care au un sistem nervos simpatic. Ca diferentiere socul
trebuie diferentiat de colapsul periferic. Socul este o forma de insuficienta circulatorie
acuta, care implica o tulburare grava si durabila a dinamicii microcirculatiei cu perfuzia
deficitara a tesuturilor si suferinta viscerala multipla, care pune in pericol viata.
Colapsul periferic este prabusirea brusca si tranzitorie a circulatiei fara
modificarea dinamicii circulatorii in periferie, fluxul capilar nefiind modificat si deci fara
suferinta viscerala.

Clasificarea socurilor se face in functie de cauza care a determinat socul:

a).socul hipovolemic: cu volum sangvin circulant scazut. Apare in socul
hemoragic-cand s-a pierdut mai mult de 30% din volumul sangvin circulant fara ca
hemoragia sa fi fost compensata; socul din arsuri-arsurile intinse in care se face
pierderea unei cantitati mari de lichid plasmatic=plasmoragie; socul prin deshidratare-
prin pierderi digestive care se realizeaza prin varsaturi greu de stapanit sau prin
diaree abundente.
b).socul cardiogen este socul in care exista o tulburare a functiei cardiace;
el poate aparea in 2 situatii: defect de pompa a inimii (in infarctul de miocard), cand
scade functia contractila a cordului (in obstacole in calea umplerii sau golirii
ventriculului stang).
c).socul septic (infectios)-agresiune din partea unor agenti microbieni la
adresa organismului. In infectii importante poate aparea bacterenie (bacterie in
sange).
d).socul anafilactic (alergic)-este forma de raspuns a organismului in cazul
unei alergii declansata de alergene diverse, de la polen, praf si chiar medicamente
(penicilina). O alta reactie este alergia la intepaturi de insecte.
e).socul neurogen-soc prin mecanisme nervoase; este socul declansat de
durere intensasocul traumatic, emotii puternice; il intalnim in general la
politraumatizati.

Evolutia socului: socul se imparte din punct de vedere fiziopatologic in 2

etape:
Socul responsiv (reversibil): in urma agresiunii sau a hipovolimiei apare o
reactie simpaticotonica puternica. Aceasta este responsabila de o vasoconstrictie
periferica. Ca o forma de adaptare a organismului, in urma privarii de sange a
tesuturilor din periferie, apare o redistribuire a cantitatii restante de sange in sensul
unei circulatii preferentiale. Aceasta circulatie preferentiala va fi in avantajul organelor
vitale (cord, creier, plamani, rinichi) si a musculaturii scheletice si se va face in dauna
extremitatii segmentelor. Aceasta este etapa de soc reversibil sau responsiv.
Socul refractar (ireversibil): dupa instalarea circulatiei preferentiale, in
periferie, datorita lipsei aportului de substante nutritive incep sa se utilizeze ca sursa
de energie proteinele din propriile structuri musculare=fenomen de autocanibalism.
Din distrugerea proteinelor rezulta metaboliti acizi care vor initia un proces de
vasoplegie (relaxare) impotriva vasoconstrictiei periferice, iar sangele va incepe sa
stagneze in periferie accentuand hipovolemia. In aceste conditii creste vascozitatea
sangelui, apar microtrompi care vor afecta circulatia din intregul organism, initiind
distrugeri structurale.

Aspectele clinice: sunt grupate pe aparate:

Manifestarile aparatului cardiovascular: tensiunea arteriala sistolica care
scade foarte mult, in principiu sub 60-80 mm coloana de mercur. Depinde de valoarea
anterioara a presiunii arteriale. Tahicardia este cu atat mai mare cu cat tensiunea este
mai ridicata. Pulsul periferic este rapid si foarte slab.
Manifestarile cutanate: paloarea tegumentului, iar in faza de soc refractar
paloarea se combina cu aspectul mamorat (pete palide). Tegumentele sunt reci si
umede.
Manifestarile urinare: intr-o prima etapa se instaleaza oliguria (scaderea
cantitatii de urina eliminata), pentru ca dupa sa se instaleze anuria (absenta eliminarii
de urina).
Manifestarile aparatului respirator: se instaleaza dispnee (dificultate in
respiratie) cu polipnee.
Manifestarile aparatului digestiv: ficatul este cel care sufera pentru ca nu
mai poate face epurarea organismului. Pe de alta parte apare la nivelul intestinului o
lipsa de activitate cu metabolism ( lipsa de gaze).
 Manifestarile creierului: nu neaparat pierdere de constienta, ci tulburare-o
stare paradoxala de agitatie (prin hiperexcitatie cerebrala) si apoi coma.
Manifestarile vegetative: transpiratii, greata si varsaturi.

Atitudinea terapeutica si primul ajutor: in ordinea importantei actiunii de

interventie ele ar trebui sa fie:
 Refacerea volumului sangvin circulant: cat mai precoce si datorita acestui motiv se
prefera solutii macromoleculare;
 Tratamentul circulator simptomatic (vasoactiv);
 Rezolvarea insuficientei respiratorii acute si cu ameliorarea hipoxemiei; se face cel
mai eficient prin administrare de O2 prin sonda naturala sau cu respiratie artificiala.
 Tratament specific formei de soc: antibiotic-soc infectios; substante cu calciu-soc
alergic…
Atentie la pozitia in care asezam accidentatul; intr-un soc hipovolemic
acesta trebuie asezat in trendeleburg (cu picioarele in sus); soc cardiogen-trunchiul
mai sus decat picioarele; in inconstienta-decubit lateral.
Indiferent de temperatura mediului, accidentatul in stare de soc se inveleste
in paturi pentru ca are probleme de termoreglare. I se administreaza pe tot parcursul
drumului, si chiar si dupa aceea, cantitati mici, dar repetate, de lichide. Administrarea
apei minerale inhiba reflexul de varsatura prin bulele de CO2. Stop respirator-
respiratie artificiala; combaterea durerii se face cu antialgice.

Proceduri termice pentru prim ajutor: termoterapia apartine medicinei

fizicale si foloseste mijloace tehnice aplicate local sau general. In mod curent
termoterapia se foloseste pentru factorul termical si crioterapia pentru factorul termic
rece.
Termoterapia-efectul aplicatiilor calde este in principal efect antialgic
sedativ, antispastic, decontractant si efect de activare a circulatiei intr-o anumita zona.
In timp se descrie un fenomen de augmentare imunologica in anumite boli. Efectele
generale ale aplicatiilor calde sunt de crestere a temperaturii centrale a corpului.
Forme de aplicare ale termoterapiei:
a).aplicatii locale-de parafina incalzita: cam 15-20 minute. Parafina
trebuie sa fie cat mai aproape de temperatura de topire;
b).aplicatia cu gel termolabil-o punga asemanatoare termorezistentei
de la lada frigorifica. Trebuie pusa in apa fierbinte si cedeaza foarte lent dupa aceea;
c).saculetul cu sare incalzita;
d).forma electrica;
e).electroterapia cu efect de incalzirea tesuturilor.
Aplicatiile generale se fac prin scufundare in bai cu apa la temperatura
crescuta (42-45 grade C)-in hipotemia generalizata. Efectul imunologic este folosit in
spondilita anchiopoietica. Cea mai folosita termoterapie locala este in contracturi
musculare (lombosciatica de cauza musculoligamentara).
Crioterapia-efectele sunt efect antialgic, vasoconstrictor, hemostatic si
antiinflamator. Principalul efect este cel hemostatic inflamator, de aceea crioterapia
locala este folosita in traumatisme pentru a opri hemoragia.
Modalitati de aplicare:
a).compresa cu apa rece care se improspateaza la cateva minute; in
total se tine 30-40 minute; se poate repeta de 3-4 ori pe zi;
b).punga cu gel termolabil la temperatura joasa;
 c).aplicarea locala de punga cu gheata sparta (15-20 minute); are
avantajul ca apa nu curge;
d).masajul cu calupul de gheata (5-8 minute)-obligatoriu se are grija ca
apa scursa sa fie stearsa cu un prosop pentru ca provoaca contractie;
e).pulverizarea cu chelen;
f).impachetari reci cu cearceafuri ude-apa in care se inmoaie acestea
este de 15 grade C.

Prim ajutor-C6

Arsurile

1).Arsurile termice reprezinta ansamblul modificarilor lezionale si

functionale produse de agenti termovulneranti, care pot fi: solizi, lichizi, gazosi. Agentii
solizi dau arsura cea mai profunda, dar limitata ca extindere. Agentii lichizi dau arsura
limitata in profunzime, dar extinsa. Agentii gazosi dau arsuri intermediare.
Agentii termovulneranti pot actiona prin contact direct, provocand arsura
cutanata sau indirect (mediat) prin aerul atmosferic, aparand arsuri patologice si
insolatie (sindrom de supraincalzire; secundar arsurii cutanate). In afara de aceste
cauze se mai descriu agresiunea termica, in urma actiunii razelor Rontgen, ultraviolete
si a energiei atomice.
Clasificarea arsurilor:
 In functie de profunzimea arsurii:
-de gradul I (superficiala-eritematoasa);
-de gradul II (flictenulara);
-de gradul III (necrotica).
Arsura de gradul I se manifesta clinic printr-o congestie puternica a
tegumentului, care se inroseste si da o usturime dureroasa urmata de edem periferic
si de o pigmentare trecatoare (ex.: arsura solara). Edemul se explica prin
extravazarea lichidelor in tegument, iar usturimea se explica pe de o parte prin
distensia tesuturilor in urma edemului si tensionarea filetelor nervoase periferice si in
al doilea rand prin descarcarea unor substante algogene din tesutul agresionat termic.
Aceasta arsura este la nivelul epidermului, se vindeca in cateva zile si lasa in urma o
hiperpigmentare pasagera si o deshuamare. Nu lasa cicatrici.
Arsura de gradul II poate fi superficiala si profunda. Se caracterizeaza clinic
prin aparitia flictenelor, care sunt vezicule pline cu lichid. Acest tip de arsura afecteaza
si epidermul si dermul. O deosebire intre arsura de gradul II superficiala si cea
profunda este vindecarea: in cea superficiala vindecarea este fara cicatrici, pentru ca
nu este lezat stratul profund germinativ al pielii; in cea profunda stratul profund este
distrus, iar vindecarea se face prin epitelizare centripeta din aproape in aproape, de la
marginea arsurii, ramanand cicatrice. Daca diametrul arsurii depaseste 5 cm,
epitelizarea necesita un timp mai indelungat si ingrijiri de specialitate. O alta deosebire
intre arsura de gradul II superficiala si cea profunda este durerea resimtita de bolnav-
este mai intensa in cea superficiala si mai putin intensa in cea profunda, datorita
distrugerii terminatiilor nervoase.
Arsura de gradul III se caracterizeaza prin distrugerea pielii in toata
grosimea ei (epiderm, derm si o parte din hipoderm). Aici se incadreaza si arsurile
care cuprind mase musculare, chiag osos, mergand pana la carbonizarea unui
segment. in urma arsurilor de gradul III rezulta un placar (eruptie necrotica) negru-
violaceu, care dupa detasare lasa o plaga urata, de cele mai multe ori infectata. In
arsurile de gradul III vindecarea se face cu cicatrice, iar in cazul arsurilor extinse este
necesara grafa de piele.
 In functie de suprafata arsurii:
Suprafata arsurii se apreciaza prin regula lui Wallace: cap-9%; trunchi-18%;
spate-18%; membre superioare-9%; perineul-1%; membre inferioare-18%.
Aceasta regula este folosita in evaluarea arsurilor. Daca arsurile depasesc
36% din suprafata corporala devin mortale (o arsura de gradul III nu depaseste 10%
din suprafata corporala).
Evolutia arsurilor termice este in functie de gravitate, care la randul ei se
apreciaza prin 3 factori: profunzime (adancime), intinderea in suprafata, varsta
accidentatului. Arsurile de peste 10% sunt grave pentru ca pielea reprezinta un
“organ” al omului important prin cantitate (70% din greutatea corpului), prin functiile
sale de protectie mecanica, termica, antimicrobiana. Are si functie chimica (aciditatea
sudoripara), functie de sinteza a vitaminei D, secretie a melaninei, receptie.
Arsurile de gradul I si II superficiale au o evolutie buna, nepunand probleme
terapeutice.
Arsurile de gradul II profunde si III sunt arsuri grave care se vindeca in timp
mai scurt sau mai lung, se vindeca prin cicatrici retractile, care devin sechele
disfunctionale, in functie de localizare si intindere. In evolutia acestora se intalnesc 3
perioade: perioada imediata de soc; perioada de resorbtie a edemelor; boala arsilor-
perioada toxica si infectioasa.
Asistenta de urgenta si primul ajutor: pentru a interveni eficient trebuie
sa tinem seama ca arsul are dureri, ca poate intra sau fi in stare de soc si ca exista un
mare potential de infectie.
Primul gest terapeutic este ameliorarea durerii prin antialgice, pentru a
elimina aparitia socului. Imediat se trece la prevenirea sau limitarea infectarii, care se
realizeaza printr-un pansament protector, ocluziv si usor compresiv.
La arsi sunt necesare masuri suplimentare de asepsie; materialul folosit
pentru pansament va fi steril (inclusiv vata si fasa); se lucreaza cu manusi sterile.
Se acorda o atentie deosebita flictenelor care nu se sparg, ci se conserva.
Daca arsul evolueaza bine (fara febra, durere) pansamentul se poate pastra si 10-12
zile, pentru a proteja insulele de epitelizare. Nu se dau antibiotice de la inceput, pentru
ca acestea agraveaza in plus organismul. Nu se aplica niciodata pomezi la o arsura
grava pentru ca intarzie epitelizarea. Orice arsura grava se transporta la spital.

2).Arsurile chimice: substante chimice ce produc arsuri: acizi (sulfuric,

azotic, clorhidic); baze (hidroxid de potasiu si sodiu, varul); saruri (peroxidul de
hidrogen sau perhidrolul); fosfor metalic.
In functie de modul de actiune a agentului chimic deosebim 2 feluri de arsuri
chimice:
a).arsura chimica calorica-se bazeaza pe producerea efectului caloric de
contact; leziunile sunt similare celor din arsurile termice;
b).arsura chimica caustica (necrotica)-determina necroze cutanate prin
deshidratarea tisulara sau prin efect iritativ.
Primul ajutor: pe primul plan se situeaza necesitatea dezactivarii
substantei si se realizeaza cu substante specifice de dezactivare, in functie de agentul
chimic care a produs arsura. Atunci cand nu cunoastem substanta, se foloseste
spalarea abundenta cu apa, in scopul dilutiei substantei active si eliminarii reactiei
exotermice. Dupa spalarea zonei arse se aplica aceleasi masuri de prim ajutor.
Particularitatile procesului de vindecare constau in faptul ca la arsurile
chimice apare hiperpigmentarea si cicatrizarea se face de tip cheloid (cu cicatrizari
inestetice si disfunctionale).

3).Arsurile electrice: arsura electrica este o leziune localizata care apare la

trecerea curentului electric prin tesuturi. Arsura electrica este o necroza cutanata
uscata. Particularitatea arsurii electrice este ca, desi ca extindere este limitata, ca
profunzime este foarte adanca determinand probleme in vindecarea tesutului
subcutanat. Agresiunea electrica la nivelul organismului poate sa se produca prin
electricitate naturala sau artificiala.
Agresiunea electrica naturala apare in urma unor descarcari electrice. In
acest caz apare un efect local sub forma unor linii rosii cutanate, prin arsuri (de gradul
III termic), prin hemoragii cutanate. Moartea prin trasnet se datoreaza dezorganizarii
sistemului nervos central, inima putandu-si pastra pentru un timp activitatea.
Agresiunea electrica artificiala poate determina: leziuni locale si leziuni
sistemice.
Efectele agresiunii electrice depind de intensitatea curentului; caracterele lui
(continuu sau alternativ); tensiunea lui (voltaj); rezistenta locala a tegumentului la
trecerea curentului prin el; traiectul curentului prin corp; durata agresiunii electrice;
marimea si natura electrozilor. Actiunea curentului electric se materializeaza prin efectl
caloric.
Modificarile tisulare sunt de 2 feluri: la suprafata-leziune similara cu o arsura
termica profunda; subiacent in masa musculara-manifestari similare ischemiei post
traumatice.
Primul ajutor este la fel ca in arsura termica profunda. Orice arsura electrica
trebuie indrumata spre un centru de chirurgie plastica.
Electrocutarea este manifestarea sistemica generata de electroagresiuni.
Efectele depind in primul rand de traseul curentului electric prin corp si interesarea
organelor vitale.
In electrocutare pot apare:
-stop respirator;
-tulburari de ritm cardiac (fibrilatie ventriculara).
Cand electrocutarea nu este mortala, poate fi urmata de alte tipuri de
leziuni: hemiplegie, aplazie, atrofie optica, leziuni digestive sau renale.
Primul ajutor: curentul alternativ de retea (220 W) are asupra
musculaturii scheletice efect tetonizant si accidentatul ramane in contact cu sursa
electrica. In primul rand se intrerupe curentul, dupa care accidentatul se inlatura de la
locul accidentului. Dupa aceasta se face resuscitarea respiratorie si apoi solicitarea
salvarii antisoc.

Prim ajutor-C7

Organismul uman este un organism homeoterm-cu temperatura constanta-

temperatura care se mentine cu ajutorul unor mecanisme fiziologice care controleaza
pe de o parte termogeneza, iar pe de alta termoliza.
 Atunci cand aceste mecanisme sunt depasite apar o serie de tulburari care
raman localizate atunci cand temperatura centrala a corpului nu se modifica si devin
generalizate cu potential letal atunci cand temperatura centrala a corpului se modifica.

Stari patologice acute provocate de caldura

Insolatia este o stare patologica produsa de actiunea intensa si prelungita a

razelor solare asupra capului (extremitatii cefalice). Actiunea la nivelul capului este de
vasodilatatie puternica responsabila de edem cerebral. In insolatie temperatura
centrala a corpului este nemodificata, iar ca factor de protectie se utilizeaza diferite
mijloace de acoperire a capului. Cel mai eficiant este parul. Forma cea mai frecventa
este forma congestiva.
Simptome: pe primul plan apare o cefalee intensa care da senzatia unui
cerc dureros. La aceasta se asociaza ameteli si fotofobie. Caracteristica pentru
insolatie este greata, uneori insotita de varsaturi. In cazuri grave bolnavul devine
confuz, isi pierde cunostiinta, tegumentele fetei si conjunctivele oculare sunt rosii.
Primul ajutor: scoaterea accidentatului din mediu; transportul intr-un mediu
racoros; foarte importanta este pozitia in care-l asezamcu capul mai sus decat
trunchiul, pentru a favoriza decongestionarea cerebrala. Stropim accidentatul cu apa
rece sau folosim alte mijloace de crioterapie: punga cu gheata sparta pusa pe frunte,
comprese reci. Adjuvant accidentatului i se administreaza cantitati mari de lichide.
Daca avem tulburari de respiratie si ritm cardiacresuscitare. In cazurile grave se
transporta accidentatul la spital pentru administrarea unor substante diuretice, in
scopul scaderii edemului cerebral.
Insolatia nu are nici o legatura cu termogeneza.
Sindromul de supra-incalzire este o stare patologica in care tulburarile
sunt in intreg organismul si se datoreaza depasirii mijloacelor de pastrare a
temperaturii centrale a corpului in limite normale. Poate culmina cu socul caloric.
Factorii favorizanti sunt factorii ce impiedica termoliza:
 iradierea;
 conductia;
 convectia;
 evaporarea.
Favorizarea sindromului de supra-incalzire este facut de temperatura
ridicata a aerului; umiditatea crescuta din atmosfera; lipsa curentilor de aer; climatul
marin; efortul fizic in zile calde, umede, fara curenti de aer.
Simptome: tabloul clinic este dominat de o stare de astenie fizica cu ameteli,
cu puls slab si frecvent cu hipotensiune arteriala, cu crampe musculare. Corpul este
acoperit cu un strat de transpiratie. Temperatura centrala a corpului creste, iar
bolnavul devine confuz si isi pierde constienta.
Primul ajutor: in toate cazurile bolnavul trebuie transportat la spital; pana la
sosirea salvarii se transporta bolnavul la umbra, se stropeste tot corpul cu apa rece,
se infasoara in cearceafuri ude, reci. Se mai pot face dusuri reci sau aplicatii de punga
cu gheata in zone reflexogene (inghinal, prehepatic, axilar). De mare importanta este
oxigenoterapia. Pe masura ce scade tensiunea arteriala tinde spre soc
caloricmortal.
 Starile patologice acute provocate de frig

Putem avea tulburari si leziuni locale datorate unei crioagresiuni limitate. Si

stare generala-hipotermie generalizata: temperatura centrala a corpului scade;
aceasta ultima stare culmineaza cu moartea prin inghetare, atunci cand temperatura
centrala a corpului scade sub 24 grade C.
Degeraturile sunt leziuni ale extremitatilor determinate de crioagresiune,
cand temperatura locala la nivelul tegumentului ajunge pana la -1, -2 grade C.
Degeraturile sunt favorizate de intensitatea frigului, de durata expunerii la frig. Aparitia
degeraturilor este dependenta de o serie de factori intrinseci, cum ar fi experienta
genetica, starea circulatorie periferica, starea de nutritie, carentele vitaminice si
proteice, starea tesutului adipos, anemia, fumatul (nicotina determina ateroscleroza,
care afecteaza sistemul circulator). Mai exista si factori extrinseci: incaltamine prea
stramta sau prea subtire.
Simptome: sub influenta frigului apare o vasoconstrictie periferica care
determina scaderea irigatiei tesuturilor. Daca crioagresiunea se prelungeste, atunci se
instaleaza o vasodilatatie periferica si o anumita vasoplegie. Se produc modificari de
vascozitate a sangelui cu formarea de microtrombi, care pot determina microtromboze
vasculare.
Dupa gravitatie, degeraturile se impart in 4 grupe:
-degeratura de gradul I este degeratura edematoasa; la cateva ore dupa
expunerea la frig apare edemul, cu cianoza periferica si cresterea temperaturii locale.
Aceste manifestari se sting local fara nici o interventie si dupa 7-8 zile apare
descuamarea epidermica. Este benigna si total reversibila.
-degeratura de gradul II este degeratura flictenulara - afectarea
epidermului si dermului cu dezvoltarea flictenelor la interspatiul dintre cele 2.
Tegumentele sunt edematiate, rosii, apar flictene. Dupa 10-12 zile acestea se usuca si
in cateva saptamani starea tegumentelor este perfect normala.
-degeratura de gradul III este degeratura necrotica-crioagresiunea
afecteaza si hipodermul. Se formeaza un placard negru care dupa cateva saptamani
se detaseaza lasand o plaga ulcerata cu potential de infectie. Aceasta plaga se
vindeca greu (2-3 luni), iar epitelizarea se face cu cicatrice.
-degeratura de gradul IV este degeratura gangrenoasa-gangrena uscata
care afecteaza toate tesuturile pana la os, rezultand detasarea extremitatilor.
Degeraturile de gradul I si II sunt usoare; cele de gradul III si IV sunt grave,
cu sechele.
Sechelele degeraturilor:
-de ordin trofic-aparitia tegumentelor atrofice, unghii casante, cicatrici
retractile;
-nervoase-parestezii, amorteli, senzatii anormale, dureri in extremitati;
-vasculare-extremitatile raman reci si palide, cu tulburari de circulatie
periferica, cu disparitia pulsului periferic si claudicatie intermitenta in musculatura
adiacenta (carcei).
Ca localizare, cele mai frecvente sunt degeraturile degetelor picioarelor si
mainilor si cele ale urechii.
Primul ajutor vizeaza scoaterea din mediu si ridicarea temperaturii
extremitatilor inghetat. Acest lucru se realizeaza in 2 moduri, in functie de gravitate:
-in degeraturile usoare se folosesc mijloace de termoterapie blanda.
Extremitatea trebuie incalzita folosind caldura propriului corp sau invelindu-l intr-un
material moale. Se poate face un masaj usor;
 -in degeraturile grave se folosesc mijloace de termoterapie brutala; se
introduce extremitatea in apa la o temperatura de 40-42 grade C si se tine aproximativ
15 minute.
Se interzice in orice situatie masajul traumatizant cu gheata. Putem da
substante vasodilatatoare sau cantitati mici de alcool (pana la 50 ml). In degeraturile
grave se transporta accidentatul la spital pentru ca necesita tratament profilactic,
antiinfectios si antitetanic.
Hipotermia generalizata cuprinde ansamblul tulburarilor sistemice produse
de scaderea temperaturii centrale a corpului sub 35 grade C. Poate aparea prin
suprasolicitarea mijloacelor fiziologice de termogeneza, fie prin incapacitate de reactie
in caz de obosela, stare de ebrietate. Cele mai afectate organe sunt rinichii, plamanii
si in primul rand creierul. Moartea prin inghet apare datorita unei hipoxii care
bulverseaza activitatea centrilor nervosi; apar tulburari respiratorii majore, tulburari de
ritm cardiac cu fibrilatie ventriculara si stop cardiac. Toate acestea pleaca de la hipoxia
cerebrala.
Simptome: hipotermia se instaleaza treptat:
-cand temperatura scade sub 35 grade C, organismul se apara prin
contractii musculare generalizate de tip frison, deci termogeneza. Daca acest mijloc
este depasit, atunci temperatura scade catre 30 grade C, senzatia de frig incepe sa fie
inlocuita printr-o senzatie de bine, dar cu o acuta stare de oboseala care determina
individul sa se opreasca pentru a se odihni. Hipotermicul devine somnolent, dezvolta
halucinatii, intra in stare confuzionala si intra in stare de inconstienta.
-cand temperatura scade catre 25 grade C se instaleaza o dezordine
respiratorie de ritm cardiac.
Primul ajutor:
-teoria clasica: pentru hipotermie nu foarte grava; se bazeaza pe
incalzirea treptata a individului. Activarea circulatiei se face dupa transportul intr-o
incapere neincalzita, prin incalzirea treptata a aerului si masaj general bland, dar
persistent, pana la recolorarea tegumentelor. Daca se face un viraj brusc de la paloare
catre congestie tegumentara, atunci se reiau masurile: se scade temperatura in
camera si se incalzeste mai lent.
-teoria moderna se bazeaza pe decongelarea rapida; inghetatul este
scufundat intr-un bazin cu apa la 40-42 grade C si este mentinut pana cand
temperatura centrala a corpului ajunge la 35 grade C.
In ambele situatii, dupa incalzire accidentatul este transportat intr-o camera
cu temperatura de comfort, este bine acoperit cu paturi, saci de dormit si i se dau
cantitati mici, repetat, de lichide din ce in ce mai calde, indulcite si cu adaos de
substante excitante (ceai, cacao, cafea,…). Se pot da si cantitati mici de alcool, dar
numai dupa ce temperatura centrala a corpului a ajuns la 35 grade C.
Prim ajutor-C8

Politraumatisme vertebro-medulare

Coloana vertebrala este un segment al aparatului locomotor care are functie

de sustinere si de rezistenta. Rezistenta coloanei vertebrale este data de alternanta
dintre elementele dure date de corpurile vertebrale si discuri, zone articulare, dar si
dintre zonele articulare cu mobilitate (coloana cervicala si lombara) si zone relativ
rigide (coloana dorsala si sacru).
 Traumatismele vertebro-medulare se produc prin caderi de la inaltime,
traumatisme vertebrale directe si prin accidente rutiere. Ca mecanisme patogenice,
cel mai frecvent sunt implicate: hiperextensia, hiperflexia brusca, torsionarea si
tasarea vertebrala care apare in caderile de la inaltime.
Hiperflexia brutala apare in accidente rutiere la coloana vertebrala in
impactul a 2 vehicule, cand se produce din fata (decelarea). Este cel mai grav
mecanism de producere a traumatismelor vertebro-medulare, datorita mecanismelor
care apar: ruptura ligamentelor posterioare cu patrunderea apofizei odontoide a
axisului in substanta medulara; smulgerea ligamentului interspinos; luxatia articulatiilor
vertebrale posterioare; luxarea anterioara a vertebrelor.
Hiperextensia brusca se produce la impactul a 2 vehicule din spate. Se
produce accelerare si capul este proiectat in spate, in aceasta situatie este mai putin
grav, deoarece exista o anumita elasticitate a ligamentului anterior care ajuta si deci,
este doar o intindere a ligamentului anterior. Se poate rupe inelul fibros in partea
anterioara; se pot produce luxatii vertebrale, fracturi marginale, posterioare,
vertebrale. Torsiunea determina in special leziuni mixte de tip luxatii si entorse
asociate cu fracturi ale corpurilor vertebrale.
Clasificarea leziunilor:
1).Leziuni vertebrale: sunt fracturi de corp vertebral, fracturi de arc
vertebral, fracturi de apofize, fracturi de lame vertebrale, fracturi ale aparatului disco-
ligamentar.
2).Leziuni medulare: in functie de gravitate determina:
-sindromul de intrerupere totala medulara (soc medular)-se manifesta
clinic prin paraplegie flasca sub nivelul leziunii, anestezie si pierderea reflexelor,
reaparitia reflexelor cu paraplegie spastica (reflexe sfincteriene); apoi evolutia se face
catre vindecare sau atrofii musculare cu disparitia reflexelor, febra…;
-sindromul de intrerupere partiala a maduvei cu paralizie de partea
afectiunii, cu tulburari de sensibilitate motorie si cu anestezie termica de parte opusa;
-sindromul radicular: leziune minora a continutului (a radacinii nervoase)
cu dureri de tip algic si mialgic.
Clasificarea topografica a leziunilor medulare:
1).superioare lui C4: sunt letale datorita lezarii bulbului si tulburarilor
respiratorii;
2).fracturile C4-C7 determina tetraplegie si tulburari de respiratie;
3).fracturile dorso-lombare determina paraplegie flasca, spastica si
tulburari sfincteriene;
4).tulburarile polului terminal-atingerea functiilor sacrate cu tulburari
sfincteriene si tulburari sacrate.
Principii de tratament: in acordarea primului ajutor evaluarea este pe
primul loc, ne intereseaza durerea ca intensitate, localizare, atitudini vicioase ale
segmentelor vertebrale, contractura reflexa a musculaturii paravertebrale, impotenta
vertebrala si conditiile producerii accidentului.
Pentru aceasta evaluare se contraindica: evaluarea accidentatului in
ortostatism si se evita manevrele de redresare, care pot agrava leziunile medulare.
Transportul: 4-5 persoane pentru asezarea pe targa, cu capul, toracele,
bazinul in acelasi plan; pentru ca leziunile coloanei dorsale in decubit dorsal; pentru
fracturile coloanei lombare in decubit ventral; pentru fracturile de bazin in decubit
dorsal.
 Fixarea capului se face cu saci de nisip asezati lateral, folosirea coleretei;
trunchiul se fixeaza cu chingi; se foloseste salvarea anti-soc, se face sub stricta
supraveghere pentru a se depista la timp socul traumatic.
Descoperirea existentei de leziuni medulare se face numai prin examen
radiologic (RMN, CT). Prognosticul “ad vitam” este 50% pentru leziuni cervicale si se
amelioreaza treptat pana la leziuni lombare. Fracturile simple vertebrale se trateaza
prin imobilizare in corset gipsat.

Traumatismele toracelui

In politraumatisme pot fi simple si grave. Cele simple includ contuzia

parietala, superficiala si placa tegumentara toracala si fractura costala unica fara
complicatii penetrante.
Diagnostic: starea generala este buna, fara modificari de ritm si amplitudine
cardiaca si respiratorie; exista doar durere si pentru diagnostic pledeaza anamneza.
Prim ajutor: crioterapia, antialgice, supravegherea accidentatului; in fisura
costala unica se foloseste infasurarea bolnavului cu fasa lata.

Traumatismele grave

Leziunile parietale:
1) Emfizemul subcutanat este provocat de fractura costala cu penetratie sau in mod
secundar unui pneumotorax; in mod normal nu este grav decat prin dimensiuni, cand
este mare putand determina emfizemul disecant la nivelul muschilor gatului, toracelui,
abdomenului.
2) Fracturile costale:
-unice penetrante: se asociaza cu fracturi ale vertebrelor toracale, fracturi de
stern, clavicula sau mai rar de omoplat;
-multiple (in volet): se realizeaza prin sectionarea a 2-3 coaste adiacente cu 2
focare de fractura, realizand voletul (placa toracica) cu compartare paradoxala. In
respiratie aceasta compartare deterioreaza functia respiratorie determinand: dispnee,
cianoza si treptat insuficienta respiratorie;
Primul ajutor se face prin realizarea unei relative solidaritati a voletului prin
folosirea unor benzi adezive late care fixeaza indirect prin piele voletul la restul
toracelui.
-fracturile primelor coaste+clavicula se asociaza frecvent cu rupturi vasculare
sau de plex brahial si mai rar cu rupturi ale arborelui bronsic;
-fracturile ultimelor coaste determina frecvent leziuni diafragmatice sau
leziuni ale viscerelor abdominale hepatice si splenice.
3) Fracturile sternului se asociaza cu leziuni de cord, de aorta, de diafragm, de
bronhii sau de artere mamare interne.
Leziunile parentimatoase:
1) Contuzia pulmonara: o alveolita hemoragica care in evolutia normala regreseaza in
6-7 zile; intr-un traumatism toracic este util atunci cand se suspecteaza o contuzie
pulmonara sa se evalueze parenchimul nefunctional; in proportie de peste 20%
alveolita nu regreseaza, ci se extinde, de aceea este necesara ventilatia asistata;
2) Dilacerarea pulmonara (hematom) este forma cea mai grava de traumatism
toracic, in care exista o hemoragie colectata intr-o cavitate neoformata, fara pereti
proprii, obtinuta prin distrugerea parenchimului functional. Este foarte frecventa la
tineri (sub 25 de ani) datorita elasticitatii. Evolutia este favorabila, in functie de
extinderea zonei putand persista doar sechele minore de tipul unor cicatrici stelate,
benzi dupa resorbtia hematomului.
3) Pneumatocelul (pseudochist toracic)-leziune aerica (hidroaerica) fara perete
propriu; poate fi bazal, mediastinal si este tot o urmare a unei dilacerari pulmonare.
Leziunile pleurale:
1) Pneomotoraxul se realizeaza in fractura penetranta, care permite comunicarea
dintre spatiul pleural si exterior. Se agraveaza cu fiecare inspiratie, care permite
patrunderea unei noi mase de aer in spatiul pleural; criteriile de gravitate sunt
bilateralitatea, impingerea plamanului spre mediastin si modificarea cupolei
diafragmatice.
Clinic apar dispneea (pe expir), cianoza, scaderea tensiunii arteriale.
Primul ajutor este esential pentru viata bolnavuluiobturarea orificiului cu
un pansament steril si o banda adeziva.
2) Hemotoraxul: prezenta sangelui in cavitatea pleurala tot prin fractura penetranta cu
urmari asupra functiilor respiratorii-cel sub 500 ml se resoarbe treptat si nu necesita
evacuare; cel peste 500 ml necesita functia pleurala de evacuare. In plus, clinic se
deterioreaza si activitatea cardiovasculara.
Primul ajutor: crioterapia locala; transport la spital pentru evaluare si
evacuare.
3) Chilotoraxul: prezenta limfei in cavitatea pleurala prin leziuni ale canalului toracic;
diferenta se face doar la punctie.

Leziunile mediastinale:
1) Rupturi traheo-bronsice: in 30-50% din cazuri duc la moarte in primele ore dupa
accident. Semne specifice: dispnee, hemofizie, sange rosu+emfizem pulmonar,
pneumotorax.
2) Pneumomediastin: aer in mediastin; insoteste celelalte 2 leziuni;
3) Rupturi de aorta: sunt foarte grave; in 80-90% din cazuri duc la deces. Leziunea
este la nivelul intimei, cu sau fara adventicea; transportul se face de urgenta;
4) Alte leziuni vasculare: vene cave; vase pulmonare; artere pulmonare; artere
mamare interne;
5) Leziuni cardiace: pneumopericard; hemopericard; rupturi miocardice; rupturi
septale; dezinsertii valvulare; infarct miocardic secundar leziunii coronarelor;
6) Leziuni esofagiene: foarte rar post traumatic; secundare unei hipertensiuni
abdominale, care determina pneumomediastin.

Traumatismele abdominale

Sunt izolate, simple (contuzii superficiale, plagi nepenetrante).

Traumatismele abdominale grave intereseaza organele abdominale, organele
interperitoneala, apar hemoragii prin rupturi sau manifestari de tip infectios (peritonita).
Loviturile laterale la nivelul peretelui abdominal produc rupturi ale ultimelor
coaste si hemoragii interne prin interesarea ficatului sau splinei. Loviturile mediale la
nivelul peretelui abdominal duc la explozia stomacului, intestinului, cu deversarea
continutului in spatiul intraperitonean si aparitia peritonitei.
Aspecte clinice:
-in caz de hemoragii interne se constata tegumente umede, reci si
palide, agitatie, sete intensa, oligoanurie, durere foarte intensa datorata rupturii
heptice sau splenice;
 -in caz de peritonita: aspectul palid, cenusiu al fetei, varsaturi, sughit,
iritatie, durere in zona impactului, dar care treptat devine durere in bara (abdomen de
lemn), cresterea temperaturii.
Prim ajutor-transportarea urgenta catre o sectie chirurgicala; pe timpul
transportarii se asista functia cardiaca, punga cu gheata pe abdomen, antialgice,
sedative, pansament protector.

Traumatismele bazinului

Sunt frecvente in sindromul de strivire, prin compresiune; dificil de

diagnosticat, abia dupa radiografia de bazin (de fata, de profil, de ¾). Prezinta
complicatii grave: viscere; aparat urinar (hematurie)+durere; ruptura a vezicii urinare si
uretrei.
Cand ruptura vezicii urinare se face intraperitoneal semnalele clinice sunt de
peritonita; cand rupturile se produc extraperitoneal se produce extrabazarea urinei cu
risc de infectie si de leproza a tesuturilor.
Primul ajutor: transportarea de urgenta la spital, transportarea pe targa in
decubit dorsal cu membrele inferioare flectate; antialgice.

Prim ajutor-C9

Entorsele

Entorsele sunt leziuni traumatice care se produc sub actiunea unor forte
divergente, fara a se modifica raportul anatomic normal dintre suprafetele osoase
articulare.
Prim ajutor: masurile de prim ajutor constau in:
-repausul articular prin imobilizarea provizorie la locul accidentului a
articulatiei traumatizate, in pozitie de semiflexie;
-combaterea durerii prin administrarea de antialgice sau infiltratii locale
cu solutii de novocaina sau xilina 1%;
-pozitie procliva;
-limitarea edemului si hemoragiei prin aplicatii locale reci (comprese reci,
punga cu gheata) sau pulverizatii cu kelen.

Luxatiile

Luxatiile sunt leziuni traumatice produse sub actiunea unor forte care
determina dislocarea capetelor osoase articulare (deci cu pierderea raporturilor
normale dintre suprafetele componente articulare).
Prim ajutor: se acorda la locul accidentului si consta in:
-imobilizarea segmentului;
-combaterea durerii prin administrare de antialgice;
-limitarea edemului si hemoragiei prin aplicatii locale reci (comprese reci,
pungi cu gheata, kelen);
-transportul accidentatului la un spital cu sectie de ortopedie.
Reducerea luxatiilor de catre nespecialisti se poate face numai daca:
-a fost stabilita cu precizie directia in care extremitatea osoasa a migrat la
nivelul articulatiei;
 -luxatia este recenta, adica au trecut maxim 30-45 de minute de la
producerea ei;
-masa musculara din jurul articulatiei nu este hipertrofiata;
-salvatorul este convins ca nu exista complicatii (fracturi, compresiuni
musculare sau nervoase).
In situatia cand exista unul din aceste cazuri este obligatorie imobilizarea
segmentului in pozitia in care se gaseste fara a tenta reducerea luxatiei si apoi
transportul accidentatului la unitatea medicala specializata.

Fracturile

Fracturile sunt leziuni osoase traumatice caracterizate prin intreruperea

continuitatii tesutului osos, sub actiunea directa sau la distanta a unui agent
vulnerant.
Prim ajutor: masurile de prim ajutor constau in:
-combaterea durerii prin antialgice si infiltratii cu novocaina %;
-reducerea fracturii-doar de catre pesoanele calificate;
-imobilizarea provizorie a regiunii respective;
-protectia termica a accidentatului.
Reducerea fracturii reprezinta repunerea in contact a capetelor osoase
fracturate, rafacand astfel forma anatomica a osului.
Imobilizarea provizorie a unei fracturi trebuie realizata pana la efectuarea
transportului accidentatului la spital, deoarece, in primul rand, transportul expune la
complicatii, uneori de mare gravitate (transformarea unei fracturi inchise in fractura
deschisa, sectionarea de vase, nervi, muschi), iar in al doilea rand, accidentatul are
dureri foarte mari, determinand uneori chiar starea de soc.
Etapele imobilizarii provizorii sunt:
-prima manevra care se face la locul accidentului, in cazul in care
diagnosticam o fractura, este de a imobiliza manual zona lezata, cu ambele maini
introduse simultan de-o parte si de alta a focarului de fractura si numai dupa aceasta
obligatorie manevra putem aseza bolnavul in pozitie optima pentru a continua
acordarea primului ajutor;
-in cazul unei fracturi la nivelul membrelor se vor imobiliza ambele
articulatii, supra- si subiacenta focarului de fractura;
-dupa asezarea atelelor, infasarea incepe intotdeauna de la nivelul
focarului de fractura, la inceput in sens proximal, catre articulatia cea mai puternica si
apoi se va face imobilizarea articulatiei distale;
-atelele folosite la imobilizarea provizorie a unei fracturi trebuie sa fie
lungi, in asa fel incat sa depasesca cu 4-5 cm atat articulatia proximala, cat si pe cea
distala;
-salvatorul nu va face manevre de asezare a osului in pozitia normala,
imobilizarea facandu-se in pozitia in care se gaseste osul fracturat, in caz contrar
putand aparea complicatii deosebit de grave (hemoragii arteriale, leziuni nervoase).
Imobilizarea definitiva se va face dupa transportul accidentatului la o unitate
sanitara de specialitate si consta in aplicarea tratamentului ortopedic sau chirurgical.

Transportul accidentatilor

Transportul se face diferit in functie de mai multi factori: locul leziunii;

gravitatea leziunii; numarul de persoane; mijloacele existente la locul accidentului.
 Transportul accidentatilor se face: fara mijloace ajutatoare; cu mijloace
specializate; cu mijloace improvizate.
Transportul fara mijloace ajutatoare:
 Transportul de catre o singura persoana
Se poate face in cazuri simple, fara leziuni importante (in special fara fracturi) si se
realizeaza prin mai multe tehnici:
-transportul prin sprijinirea accidentatului se realizeaza de catre salvatorul
ce se afla alaturi de accidentat si care, cu o mana il sprijina pe sub axila opusa, iar cu
cealalta tine mana adiacenta a victimei trecuta pe sub umerii sai;
-transportul pe bratele salvatorului se realizeaza prin introducerea mainilor
salvatorului sub coapsele si respectiv sub umerii victimei, ridicand-o;
-transportul pe spatele salvatorului se realizeaza prin plasarea salvatorului
cu spatele intre picioarele accidentatului constient, prinzandu-i membrele inferioare
sub regiunea poplitee. Accidentatul cuprinde cu bratele gatul salvatorului, iar cu
coapsele trunchiul acestuia;
-transportul pe umerii salvatorului se realizeaza in cazul accidentatilor
inconstienti, prin plasarea acestora pe unul sau ambii umeri ai salvatorului.

 Transportul de catre mai multe persoane:

-transportul sprijinit: pe doua ajutoare, se realizeaza in cazul lipsei fracturilor
si a leziunilor grave, fiind aplicat accidentatilor constienti. Accidentatul este plasat
intre cele doua ajutoare si se fixeaza de gatul acestora;
-transportul pe “scaun din maini” se utilizeaza in cazul accidentatilor
constienti; scaunul se poate face din doua maini (leziuni la membrele superioare si la
cele inferioare) sau patru maini (leziuni ale membrelor inferioare);
-transportul “unul dupa altul” este o metoda deficitara, care suprasolicita
coloana vertebrala si capul, favorizand asfixia si aspiratia bronsica; se utilizeaza numai
la accidentatii constienti, fara leziuni ale segmentelor mentionate;
-transportul pe brate se realizeaza de catre 2 sau 3 salvatori; se utilizeaza pe
distante scurte si este primul timp al plasarii accidentatului pe targa.
 Transportul cu mijloace specializate:
Targa este constituita dintr-un plan drept, avand lungimea de aproximativ
200 cm si latimea de 60 cm; trebuie sa fie confectionata dintr-un material
nedeformabil (lemn, aluminiu…), radiotransparent (recomandabil), pentru a se putea
efectua radiografiile necesare fara deplasarea inutila a accidentatului. Capul targii
trebuie sa fie mobilizabil, pentru a crea un plan inclinat, necesar in transportul
anumitor categorii de accidentati (toraco-pulmonari, abdominali).
 Transportul cu mijloace improvizate:
-plan dur oferit de: o scandura lata sau mai multe scanduri solidarizate intre
ele; o usa demontata; plansee din lenm sau metal;
-targi improvizate: din doua prajini introduse printr-un sac, caruia i se desfac
colturile; o patura cusuta latura cu latura; un scaun cu speteaza si manere, fixat la
doua prajini; o patura sau cearsaf rasucit la doua laturi pe cate o prajina.
Prim ajutor-C10

Traumatismele musculare

Leziunile musculare pot fi produse prin actiunea fortelor externe sau prin
actiunea unor forte interne.
1.Fortele externe determina tipuri lezionale in functie de mecanismul
direct sau indirect care a determinat producerea lor. Astfel:
-prin mecanism direct pot apare: contuzia musculara; ruptura musculara;
ruptura de tendon;
-prin mecanism indirect pot apare: atrofia musculara; retractura
musculara.
2.Fortele interne: cel mai mare numar de leziuni apar ca urmare a
necoordonarii intre actiunea musculaturii agoniste si antagoniste.
 Contractura musculara: in acest caz nu este vorba de o leziune musculara, ci
de o tulburare functionala manifestata printr-o tetanizare reflexa, brusca, la nivelul
unui muschi aflat in activitate.
Primul ajutor: se recomanda aplicatii locale calde (perna electrica, saculet cu
sare incalzita) in scop analgetic si decontracturant. Se pot folosi metode blande de
masaj. Se recomanda administrarea de lichide bicarbonatate. Contractura musculara
de efort (fara cauze neurologice) are o evolutie favorabila cedand in 3-4 zile fara
tratament. Dupa 7-10 zile cu musculatura afectata se poate relua orice tip de efort,
respectand insa principiul progresivitatii.
 Intinderile musculare reprezinta forma cea mai usoara de leziune musculara
produsa prin mecanism endogen.
Primul ajutor: prima masura consta in punerea in repaus a segmentului
corporal implicat. Se fac aplicatii locale reci (comprese reci, punga cu gheata); se
contraindica aplicatii calde. Intinderile musculare se vindeca fara sechele in timp
scurt (5-10 zile). Dupa 24 de ore de la accident, pentru a grabi vindecarea, se pot folosi
mijloace care activeaza circulatia locala cum ar fi aplicatiile calde sau proceduri
electroterapice.
 Rupturile musculare:
a).fibrilare-intinderea excesiva a fibrelor musculare, peste limitele de
elasticitate momentana a muschiului respectiv.
Primul ajutor: aplicatii reci 15-30 minute; dupa aceasta se va efectua un
bandaj compresiv utilizand fasa elastica in scopul limitarii edemului si hemoragiei.
segmentul lezat va fi imobilizat in pozitie antalgica (usoara flexie a articulatiilor
adiacente muschiului lezat) si se vor administra antialgice per os. Se contraindica
masajul; de regule sunt suficiente 2-4 saptamani pentru o vindecare completa.
Imobilizarea segmentara se va mentine 10-14 zile. Dupa 2-3 zile de la accident se pot
folosi mijloace fizicale de ameliorare a circulatiei locale.
b).fasciculare-ruperea completa a fibrelor unui fascicul muscular.
Primul ajutor: aplicatii locale reci (punga cu gheata), bandaj compresiv si
imobilizarea segmentului lezat de preferat pe atela. De cele mai multe ori este
suficient repausul.
c).totale-survin in mod exceptional sub actiunea fortelor interne.
Primul ajutor: se are in vedere ameliorarea durerii si diminuarea hemoragiei
printr-un mijloc adecvat de hemostaza. Se face urgent transportul la spital pentru
tratament chirurgical.
  Tendinitele: reactiile inflamatorii posttraumatice sau prin suprasolicitare,
localizate la nivelul tendoanelor musculare.
Primul ajutor: cele mai eficiente proceduri sunt cele crioterapice, masajul cu
gheata fiind cel mai folosit si cu efecte antialgice si antiinflamatorii foarte bune.
Repausul muscular segmentar se impune pana la amendarea completa a fenomenelor
dureroase. Aceste masuri pot fi completate cu medicatie antiinflamatorie.
 Ruptura de tendon apare fie prin mecanism endogen (contractie violenta
musculara), fie sub actiunea unor forte traumatice externe. Ruptura de tendon se
poate produce la nivelul unui tendon normal, dar mai frecvent la un tendon “uzat” ce
prezinta mici calcificari si elasticitate scazuta.
Primul ajutor: se imobilizeaza segmentul in pozitie antalgica si se transporta
accidentatul la un serviciu de chirurgie. Pe timpul transportului se pot folosi aplicatii
locale reci in scop antalgic si de limitare a eventualei vasodilatatii posttraumatice.
Tratamentul este de obicei chirurgical (sutura tendonului).

Prim ajutor-C11

Politraumatisme

Politraumatismul este o stare patologica reprezentata de totalitatea leziunilor

acute pe care le sufera accidentatul in urma actiunii bruste, violente a agentilor
vulneranti (fizici, chimici, psihici), caracterizata, de cele mai multe ori, de dereglarea
functiilor cardio-respiratorie si circulatorie.
Conduita ce trebuie urmata in cazul politraumatizatilor este: precizarea
diagnosticului la locul accidentului; stabilirea prioritatilor terapeutice; efectuarea
metodelor adecvate de reanimare; asigurarea unui transport promt si corect.
Pentru salvarea vietii accidentatului, de urgenta se vor controla (conform
ordinii) permeabilitatea cailor aeriene superioare, respiratia si sistemul cardio-
vascular.
Gatul se examineaza prin inspectia si palparea usoara pentru identificarea
deformarilor, contuziilor, plagilor, fracturilor de coloana vertebrala si, in general, a
oricarei anormalitati.
Capul nu se mobilizeaza. Se inspecteaza si se palpeaza cu blandete bolta
craniana, pentru identificarea contuziilor, plagilor (evidentiate prin urme de sange
prin par), eventualelor fragmente osoase sau depresii craniene.
Toracele se examineaza prin inspectie si palpare, pentru decelarea
eventualelor contuzii, plagi (simple sau penetrante), obiecte implantate, fracturi. Se
observa miscarile cutiei toracice; o expansiune inegala a hemitoracelui de ambele parti
indica leziuni ale coastelor sau plamanilor, impunand aplicarea pansamentului ocluziv
pentru plagile penetrante si pansament provizoriu pentru fracturile costale simple sau
multiple.
Abdomenul se examineaza cu atentie pe toata suprafata sa, se constata
existenta plagilor simple si penetrante, obiectele implantate, precum si prezente
spasmelor, contracturilor si durerilor. Semnele clinice in hemoragiile interne sunt:
tegumente palide, reci, umede; agitatie, confuzie; matitate abdominala deplasabila,
distensie abdominala; hipotensiune progresiva, puls rapid.
Pelvisul se inspecteaza si palpeaza pentru depistarea deformarilor,
protruziilor osoase, durerilor. Fracturile pubiene pot fi insotite de rupturi ale vezicii
urinare si ale uretrei.
 Zona genitala se controleaza pentru evidentierea oricaror leziuni ce impun
aplicarea masurilor de prim ajutor. Ruperea uretrei impune extragerea urinei prin
punctie suprapubiana.
Membrele inferioare: se deceleaza prin inspectie si palpare orice decolorare
tegumentara, deformare regionala, mobilitate anormala, crepitatii osoase.
Membrele superioare pot suferi traumatisme ale partilor moi-plagi, cu
interesare nervoasa si vasculara, sau ale oaselor-fracturi, ceea ce implica efectuarea
hemostazei si imobilizarii provizorii. Paralizia membrului superior apare in fracturi ale
coloanei vertebrale cervicale.

Prim ajutor-S1

1).Pansamentul plagilor este actul chirurgical prin care este protejata o

plaga pentru a evita patrunderea microbilor in aceasta sau pentru a distruge microbii
existenti in ea.
Pentru a evita patrunderea microbilor in plaga se aseaza materiale
sterilizate, iar manevrarea se face cu instrumente sterilizate.
a).Sterilizarea este activitatea de distrugere a microbilor printr-o anumita
tehnica sau mijloace, urmarindu-se distrugerea microbilor:
-fierbere: 30 minute din momentul in care apa a atins punctul de
fierbere;
-fierbere in cutii speciale;
-sterilizare prin aparat, apa sub presiune- autoclav –trebuie sa
atinga 2 atmosfere si jumatate;
-aparat pupinel cu aer cald, pereti dublii, electric;
-flambare la flacara locala;
-calcatul-cu fierul cald (70-80 grade)-materiale moi.
b).Reguli de efectuare a unui pansament: se procedeaza in asa fel incat sa
oprim patrunderea microbilor in plaga (cel care acorda primul ajutor trebuie sa se
spele pe maini; spalarea jurului plagii).
Straturile de tifon si vata trebuie sa fie multiple si groase (motive de frig-
plaga trebuie sa stea la temperatura corpului-37 grade). Daca plaga n-are sange se
reface lent.
Asezarea bolnavului-plaga trebuie sa stea orizontal.
c).Fixarea pansamentului se face cu fasa, bandaj, leucoplast sau cu solutie
adeziva.
2).Materiale necesare la primul ajutor: comprese (plicuri cu comprese
sterile); vata; instrumente (pense hemostatice si anatomice, foarfeca, bisturiu); diferite
pulberi, substante: alcool diluat 60-70 grade (nu se foloseste alcoolul pe plaga;
alcoolul coaguleaza proteina), tinctura de iod, hipermanganat de potasiu, apa
oxigenata, rivanol, pulbere de sulfamina, antibiotic, amestec de antibiotic cu vaselina.
3).Timpii prin care trece tratamentul unei plagi:
 Curatarea jurului plagii: asezarea bolnavului si ajungerea la plaga (dezbracarea
pacientului in zona interesata). Stergem jurul plagii (spalare); se folosesc pense si
tampoane. Pe margine se da cu tinctura de iod sau chiar alcool.
 Tratamentul plagii propriu-zise: sub jet de apa oxigenata sau rivanol. Dupa ce
plaga este curatata se trece la tratarea plagii. Se acopera cu substante complet
plaga, inclusiv 1-2 cm in jurul plagii, iar buzele plagii trebuie bine acoperite.
 Acoperirea plagii cu medicamente, comprese, vata: acoperire cu comprese sterile;
se acopera toata plaga si 2-3 cm in jur, peste care se pun cateva straturi de vata.
 Fixarea materialelor puse pe plaga: fixarea se face cu fasa, leucoplast sau o
solutie adeziva (Mastisol). Daca este plaga mica, atunci dupa 24 de ore se reface
pansamentul. Daca este plaga mai mare, atunci pacientul trebuie transportat la
spital.

Prim ajutor-S2

Bandajarea

-infasarea pansamentului;
-folosirea leucoplastului.
Infasarea (bandajarea) este o metoda de fixare a meterialelor pe plaga;
felul infasarii depinde de locul plagii.
Infasarea incepe cu partea distala si se apropie de marginea proximala.
Intre aceste 2 capete forme este variata. Fixarea finala se face la capatul proximal.
Materiale necesare: fasa, leucoplast, benzi elastice.
Modalitati de pansament:
-infasare circulara;
-infasare in spirala-se aplica in zonele denivelate (tronconice);
-infasare rasfranta;
-infasare in 8 (la articulatii);
-infasare in manuse (la nivelul palmei, a unor degete sau a policelui);
-infasarea capului (capelina; capastru; infasarea barbiei sau nasului);
-infasare in esartfa-este o naframa cu 3 colturi.
Infasarea circulara se aplica pe segmentele cilindrice. Se face in cerc in
sensul acelor de ceasornic, fasa mergand una deasupra celeilalte, continuandu-se
pana ce se acopera plaga.
Infasarea rasfranta este invartirea fesei cu 180 grade dupa ce in prealabil s-
a facut infasare in spirala.
Infasarea in 8: se trage o tura circulara sub articulatia “cotului”, se urca
oblic, se face o tura circulara si se coboara peste articulatie.
Infasarea in manuse: se trage o tura circulara deasupra articulatiei
pumnului, se continua cu infasarea longitudinala pe fata anterioara si posterioara a
mainii; se continua aceasta manevra pana acoperim palma si apoi se trag ture
circulare, iar legarea se face deasupra mainii.
Infasarea policelui: o tura circulara deasupra articulatiei pumnului; se
continua prin ture longitudinale in lungul degetului, apoi se fac ture circulare si se
leaga deasupra incheieturii.
Infasarea a 2 degete: se face in exclusivitate pe degete prin ture circulare;
se leaga la baza degetului
Infasarea capului (capelina): se aplica in portiunea pielii paroase a capului.
Se trag ture de fixare fronto-occipitale (2-3), se continua cu ture fronto-occipitale
longitudinale pana se acopera plaga. Benzile se acopera cu ture circulare si se leaga
la ceafa.
Capastrul: se ia o bucata de tifon de 70 cm si se taie la ambele capete pe
mijloc, la mijloc ramanand circa 10 cm netaiati. Partea netaiata se fixeaza de barba,
buza sau nas. Legarea: marginea de jos trece deasupra urechii si se prinde in partea
de sus a capului, iar cea de sus la nivelul cefei.
Esartfa este o bucata de panza triunghiulara; 2 capete din cele 3 se leaga
deasupra gatului, mana este in unghi drept si se trece peste esartfa, iar capatul se
prinde in sus.
Bandajarea umarului: in plagile umarului fasa se fixeaza de bratul opus, cel
sanatos; se trece prin spate, se acopera plaga, se trece pe sub axila; se mai da o tura
pe sub omoplat, in spate prin fata toracelui peste umarul bolnav.

Prim ajutor-S3

Hemoragii

Hemoragiile sunt iesirea sangelui dintr-un vas traumatizat. Gravitatea unei

hemoragii tine de felul vasului (profund sau la suprafata) si de felul vasului. Hemoragia
este capilara, venoasa si arteriala, fiecare avand cateva caracteristici:
a).hemoragia arteriala: sangele arterial este de culoare deschisa (rosu
deschis); sangele arterial se scurge in ritmul pulsatiilor inimii; sangele arterial curge
abundent din cauza presiunii inimiihemoragiile arteriale sunt mari. Vasul arterial are
o structura mai groasa decat vasul venos, o elasticitate mai mare si o musculoasa mai
mare. Vasul arterial are o structura mai groasa. Cantitatea de sange care se pierde
provoaca hemoragii mari, periculoase adeseori.
b).hemoragia venoasa are un sange mai inchis la culoare (rosu inchis catre
maro), deoarece sangele venos contine CO2. Vasul venos este mai subtire; sangele
venos nu pulseaza; cantitatea de sange se aduna intr-un loc cu sansa de coagulare
mai rapida.
c).hemoragia capilara este in general superficiala, nu este abundenta, curge
incet; se coaguleaza si se opreste foarte repede; daca o tamponezi nu se vede locul
de emergenta. Se coaguleaza foarte repede, deoarece este de suprafata si vine in
contact cu oxigenul. La pielea obrazului avem o circulatie bogata in capilare.
Primul ajutor in hemoragii: hemostaza provizorie –cea definitiva se
face in spital. Salvatorul trebuie sa fie calm si competent, sa cunoasca ce are de facut.
Hemoragia depinde de cantitatea ei, de structura si dimensiunile vasului. O hemoragie
sub 500 g este recuperata de organism in timp; intre 500 g-1 kg organismul resimte
(simptomele organismului in acest caz sunt unele care perturba viata); peste 1,5 kg
este mortal, inima bate in gol si mai repede. Inima se poate recupera usor la pierderi
mici.
In situatii de hemostaza:
 compresiunea direct in plaga: vezi locul de unde curge sangele si apesi cu un
tampon;
 pensarea cu degetele a vasului de sange: intr-o plaga vedem de unde curge
sangele si prindem cu degetele;
 pensarea unui vas de sange: la fel ca la pensarea cu degetele, numai ca aceasta
se face cu o pensa hemostatica;
 compresiunea unui vas de sange din care porneste vasul lezat;
 flexarea unui membru pe altul (ex.: antebrat pe brat) cu un stop facut la nivelul
articulatiei (ex.: cotului);
 pozitia verticala a segmentului;
 turnarea in plaga de coagulante (in plagi mici): plasma, apa oxigenata, fibrina;
acestea ajuta ca si O2 la procesul de coagulare.
Materiale necesare pentru hemostaza: 1-2 fase; o pensa hemostatica; un
garou; un leucoplast.
Garoul este un tub de cauciuc elastic, care prin intindere poate compresa
traseele sangelui din vasele unui segment. se aplica prin strangere circulara si
innodare, dupa care se aplica un creion, o bucata de lemn care prin intoarcere face o
staza mai puternica. Garoul, atunci cand strange, strange toata circulatia, nu numai pe
cea a vasului lezat. De fiecare data se desface garoul dupa ½-1 h si se lasa cateva
secunde fara, punandu-se un tampon.
Hemostaza prin flexia antebratului pe brat: salvatorul palpeaza pulsul arterei
humerale (in santul bicipital, sub biceps), facand o presiune asupra acesteia. Un ajutor
preia aceeasi presiune. Salvatorul fixeaza un tampon, o fase la incheietura mainii, la
cot. Ajutorul apasa in pozitia aceasta si se face o tura circulara la nivelul articulatiei
pumnului si continua cu un pansament in 8.
Hemostaza la nivelul piciorului prin flexia gambei pe coapsa: bolnavul este
culcat in decubit dorsal; se face o compresiune pe artera iliaca, incercand sa oprim
macar partial curgerea sangelui; cu aceasta compresiune bolnavul este intors in
decubit lateral (dreapta sau stanga, in functie de membrul pe care se face
hemostaza); compresiunea este preluata de ajutor; salvatorul introduce 1-2 fase sau
un prosop sub genunchi (sub poplitee), apasa gamba pe picior si trage o tura de fixare
la nivelul articulatiei gleznei, apoi infasarea in a articulatiei genunchiului.
Artere superficiale care pot fi comprimate in caz de hemoragie:
 artera carotida se poate palpa la nivelul cartilajului tiroid (deasupra traheei), pe
marginea exterioara a acestuia, langa muschiul sternocleiodmastoidian; se face o
apasare de 1-2 cm si se simte pulsul carotidei;
 artera subclaviculara se penseaza, se pipaie si se opreste cu policele si 2-3 degete
deasupra claviculei (cu policele dedesubtul claviculei). Se simte pulsul arterei
subclaviculare;
 aorta abdominala: se palpeaza la nivelul ombilicului cu o presiune puternica;
 artera iliaca externa: se preseaza in zona iliocecala;
 artera femurala: se palpeaza in dreptul triunghiului lui Scarpa, in mijlocul zonei
inghinale (zona de plecare a coapsei);
 artera pedioasa: se palpeaza in 1/3 inferioara a gambei, deasupra metatarsului, pe
marginea flexorului tibialului anterior;
 artera radiala: se palpeaza la marginea apofizei stiloide;
 artera temporala superficiala: la copii este slab.
Prim ajutor-S4

Entorsele sunt leziuni traumatice la nivelul articulatiei, care nu scot din

articulatie capetele osoase. Le intalnim la nivelul gleznei si genunchiului.
Clinic, o entorsa se manifesta prin: durere la nivelul articulatiei; lichid
hemoragic in articulatie (echimoza)-colorarea tegumentului; umflatura; modificari
microscopice de structura; impotenta functionala.
Materiale necesare: fase, leucoplast, banda elastica.
Entorsa gleznei se imobilizeaza astfel: bolnavul este culcat cu piciorul in
semiflexie; cu o fasa se trag ture circulare peste planta, dupa care se urca oblic peste
articulatia gleznei. Urmeaza ture circulare deasupra gleznei, se continua cu
pansament in 8 pana ce se acopera complet articulatia.
Entorsa din articulatia genunchiului: in aceste entorse sunt interesate
ligamentele interne, ligamentele incrucisate.
Imobilizare: bolnavul este in decubit dorsal cu gamba in semiflexie; se
bandajeaza cu o tura de bandaj gamba pana deasupra genunchiului. se trage o tura
circulara deasupra gleznei si deasupra genunchiului. Se taie benzi de leucoplast de
50-60 cm lungime. Se intind benzile de pe fata interna a gambei pana pe fata interna
si posterioara a coapsei. Cu a doua banda se incepe de pe fata interna si posterioara
a coapsei si se trece prin spatele celeilalte si se fixeaza pe fata laterala in dreptul
articulatiei, in forma unui X. Se trag mai multe benzi pe langa ele pana blocheaza
genunchiul, iar apoi se acopera cu bandaj elastic. Este necesara imobilizarea in fese
gipsate provizoriu.

Luxatiile sunt leziuni traumatce la articulatiile mari, in care capetele

osoase sunt deplasate intra si extraarticular. Acestea se intalnesc la membrele
superioare. Activitatea desfasurata la nivelul unei luxatii se numeste reducerea
luxatiei.
Luxatia de umar se poate recupera prin mai multe procedee:
-procedeul Hipocrate-pacientul este culcat in decubit dorsal; salvatorul
se aseaza de partea luxatiei, se descalta de un pantof si introduce calcaiul in axila
accidentatului. In acest timp trage lateral si in jos cu ambele maini de antebratul
victimei. Toate luxatiile se controleaza chirurgical si radiologic.
-procedeul Vanarlt-pacientul este asezat lateral pe un scaun; pe
marginea spatarului se aseaza o fasa; salvatorul trage de mana victimei in jos si
lateral.
-procedeul Djionelite-bolnavul este culcat in decubit dorsal cu capul in
afara patului sau a unei mese tari si cu bratul in afara (10-20 grade pentru a ceda
contra). In timp ce salvatorul impinge in axila, alta persoana trage de antebrat.
Luxatia cotului (cauza este caderea in mana sau cot): oasele se deplaseaza
posterior. Humerusul si radiusul se petrec unul peste altul. Bolnavul este asezat pe un
scaun, ajutorul prinde radacina bratului si trage spre el, iar salvatorul prinde antebratul
si trage spre el.