Sunteți pe pagina 1din 7

“ Caracterizarea hârtiilor şi cartoanelor destinate ambalajelor alimentare”

(Sinteză)

Introducere
Proiectul de cercetare realizat in perioada 2006-2008 a avut drep obiectiv
principal, elaborarea unei metodologii de analiza a hartiilor si cartoanelor destinate
ambalajelor alimentare conform recomandarilor CE.
Dezvoltarea producţiei de ambalaje este stâns legată de extinderea
producţiei de materiale şi a bunurilor de larg consum. Ambalajul constituie un
element economic important, având implicaţii profunde asupra folosirii raţionale şi
eficiente a resurselor de materii prime şi materiale în sfera producţiei şi circulaţiei
mărfurilor. Nevoia de protejare a produselor a apărut din timpuri imemorabile,
odată cu grija de a se conserva şi păstra surplusul de produse.
Hârtia este un compozit de natură fibroasă, cu un gramaj cuprins între 7-150
g/m2, care poate fi utilizată la ambalarea diverselor produse.
Materialele folosite la confecţionarea ambalajelor destinate sectorului
alimentar trebuie să îndeplinească următoarele condiţii :
 să aibă un grad ridicat de stabilitate fizico-mecanică;
 să nu influenţeze caracteristicile organoleptice, fizico-mecanice sau valoarea
nutritivă a produsului alimentar cu care vine în contact în timpul prelucrării,
manipulării, transportului sau păstrării acestuia;
 să nu confere toxicitate produsului alimentar cu care vine în contact;
 să se asigure produsului alimentar o protecţie eficientă faţă de alte
impurificări accidentale.
Ambalajele din hârtie/carton au ponderea cantitativă cea mai mare (37%),
fiind urmate de cele din materiale plastice (22%). Se estimează că numai 30% din
producţia de ambalaje se utilizează în scopuri industriale, restul de 70% folosindu-
se de către consumatorii casnici. În prezent ambalarea produselor alimentare se
face preponderent în hârtie/carton sau materiale complexe de ambalare destinate
industriei alimentare, farmaceutice şi cosmetice.
Piaţa Comunităţii Europene cât şi cea a SUA are reglementări stricte în
privinţa folosirii hârtiei şi cartonului procesate în ambalaje destinate sectorului
alimentar vizând următoarele aspecte:
 puritate ridicată;
 conţinut redus de metale grele (Pb, Cd, Cr, Hg, Ni, Ca, Fe, Mg, Cu, Zn, Mn,
Al, etc);
 compoziţia fibroasă să fie doar pastă virgină;
 toţi componenţii de aditivare să fie avizaţi sanitar;
 interzicerea folosirii înălbitorilor optici (compuşi stilbenici);
 impunerea verificării migrării oricăror contaminanţi în alimente;
 verificarea încărcării microbiene şi normarea acesteia.
Problema ambalajelor, in particular a celor papetare destinate sa vina in
contact direct cu alimentele, a constituit si este in continuare un subiect deosebit de
important.
Aceasta preocupare pentru ambalajele alimentare constituie o tema si
pentru Comisia Europeana de specialitate (EC) inca din anul 1976, cand s-a
elaborat in acest sens prima Directiva 76/893/EEC. De atunci, s-au adus numeroase
completari si imbunatatiri, astazi fiind in vigoare Directiva Cadru 89/109/eec in care
sunt precizate principiile generale referitoare la toate ambalajele destinate
sectorului alimentar. Modificarile aduse in timp, mai ales in ultimii 20 ani, sunt
considerate de multi ca perfectibile, atat din punct de vedere al continutului actelor
normative din domeniu, cat si aplicarii acestora din punct de vedere juridic in
diferitele tari ale Europei.
Sunt in discutii, natura si numarul testelor specifice necesare, limitele
maxim admisibile ale contaminantilor anorganici si organici, posibilitatea testarii
migratiei elementelor contaminante din ambalaj spre aliment, dar in deosebi,
problema admiterii ambalajelor obtinute din maculatura.
Problema cu care se confruntă astăzi producătorul de ambalaje destinate
sectorului alimentar este că în România pe lângă lipsa unor norme clare care să
stabilească limitele maxime admisibile a unor substanţe cu acţiune potenţial
periculoasă (toxică) pentru organismul uman în ambalajele respective, a
inexistenţei unei metodologii clare de determinare a contaminanţilor din ambalaje
alimentare şi ghidului legislativ de bună practică a sortimentelor de hârtii şi
cartoane procesate în ambalaje alimentare, se confruntă cu concurenţa neloială a
folosirii hârtiilor de tip offset, a celei provenite din deşeuri sau chiar hârtie rezultată
ca deşeu de la tipografii.
Pe lângă hârtia sau cartonul propriu-zis , de orice provenienţă, nu se ţine
seama de potenţialii factori nocivi care pot avea surse diverse şi cu acţiuni directe
sau indirecte, într-o perioadă scurtă sau mai lungă atât asupra alimentului ambalat
în asemenea sortimente de hârtie şi carton cât mai ale asupra consumatorului, şi nu
în ultimul rând asupra echilibrului ecologic.
Se poate concluziona că ne confruntăm cu un fapt generalizat în toată ţara,
cel a utilizării în scopul ” strict ” al profitului imediat, de hârtii şi cartoane procesate
în ambalaje alimentare necorespunzătoare pentru produselor alimentare ambalate .
Au fost studiate metodele acceptate şi utilizate, în Europa şi în lume, care
conduc la idenficarea şi aprecierea numărului de microrganisme, precum şi la
stabilirea limitei de toxicitate a produselor papetare destinate ambalajelor
alimentare. Acestea au fost grupate , după o serie de indicatori specifici, astfel:
1. Numărul total de colonii ( NTC )
2. Indice de colonii pe suprafaţă ( ICS )
3. Bacterii endospore
4. Constituenţi antimicrobieni
5. Rezistenţa fungilor
6. Proprietăţi de barieră antimicrobiană pentru materiale
7. Proprietăţi toxicologice
Încă din 1930 s-a stabilit că hârtia şi cartonul folosite la ambalarea alimentelor
pot fi transmiţătoare de contaminanţi (combinaţii toxice, ioni ai metalelor grele,
nitriţi, nitraţi, alţi compuşi toxic activi din stratul de cretare, din aditivi, materiale de
umplere, etc.). Astfel utilizarea la ambalare a materialelor care respectă
normativele igienico-sanitare impuse de legislaţia în vigoare, constituie una din
măsurile eficiente pentru evitarea acestui risc.
Eliminarea sau limitarea factorilor daunatori din hartiile si cartoanele
destinate pentru ambalarea diferitelor alimente a constituit de mai mult timp o
preocupare majora, atat pentru cercetatori, cat si pentru producatorii si procesorii
de astfel de ambalaje. Initial, aceste preocupari mai mult de interes stiintific, au
devenit extrem de importante, fiind considerate acum ca o problema de interes
public.
In 18 Sept. 2002, tarile participante in Consiliul Europei, prin Comitetul
de Ministrii a acestuia, in cea de a 80-a sedinta a reprezentantilor din Austria,
Belgia, Cipru, Danemarca, Franta, Germania, Irlanda, Italia, Luxenburg, Olanda şi
Norvegia, Portugalia, Slovenia, Spania, Suedia, Elvetia si Anglia, au adoptat
REZOLUTIA AP (2002)1, privind normele referitoare la conditiile pe care trebuie sa
le indeplineasca: “Materialele si articolele din hartie si carton care urmeaza sa vina
in contact cu produsele alimentare”.
Prin aceasta rezolutie s-a urmarit, in principal:
a. Ridicarea nivelului de protectie a consumatorului, in sens mai larg, in
domeniul produselor cu impact direct sau indirect din “lantul de productie si livrare”
a alimentelor pentru populatie, dar si din cel al pesticidelor, produselor cosmetice si
farmaceutice, realizandu-se in acest scop o legislatie pentru reglementarea si
controlul calitatii, eficientei si protectiei fata de substantele toxice.
b. Integrarea populatiei comunitatii europene, printr-o politica coerenta,
prin implementarea acestor noi reglementari in toate tarile care au aderat la CE, in
vederea eliminarii barierelor psihologice, educative, culturale, sociale, profesionale
si financiare, dintre aceste populatii.
c. Armonizarea legislatiilor nationale ale tarilor participante privind
sanatatea publica, in particular cu referire la domeniul hartiilor si cartoanelor care
intra in contact direct cu diferite alimente.
Prin anexele adoptate ale acestei rezolutii s-au precizat, in principal,
urmatoarele aspecte:
 domeniul de aplicare privind materialele de ambalare a alimentelor, inclusiv
pentru hartii si cartoane ca si pentru confectiile realizate din aceste materiale;
 definirea clara de “hartii si cartoane fabricate din celuloze naturale sau
albite”, precum si limitele privind utilizarea fibrelor reciclate conform acestei
rezolutii;
 specificatii referitoare la conditiile de fabricarea acestor materiale pentru
ambalare, modificari neacceptabile in compozitia acestor materiale sau/si
deteriorarea acestora, conform Art.2 al Directivelor 89/100/EEC;
 stabilirea, unui “Ghid de buna practica la fabricarea ambalajelor”, destinate
acestui domeniu, precum si, a unei liste de substante si materiale care pot fi
utilizate la fabricarea, respectiv procesarea hartiilor si cartoanelor destinate
ambalajelor pentru alimente;
 conditiile microbiologice si masurile antimicrobiene impuse, precum si
ghidul, conditiile si metodele de analiza recomandate pentru ambalajele
papetareş
 in sfarsit, conform Tab.1 din Documentul tehnic Nr.1, sunt date valorile QM
adoptate prin Rezolutia CE AP(96)4.
Evident, aceasta lista cu elemente anorganice si organice potential toxice este
incomplecta. Numarul elementelor si substantelor astazi total sau partial interzise
este mult mai mare si deseori variaza de la o tara la alta, in raport cu normele
interne admise.
Tabelul 1. Valorile admise pentru QM
Substanta/element QM, in mg/dm2 hartie
Cadmiu 0.002 “
Plumb 0.003 “
Mercur 0,002 “
Pentaclorfenol 0,15 mg/Kg hartie

Materiale si metode

Metodologia de investigare şi metodele de analiză utilizate în studiul de


faţă, sunt sintetizate în schema din figura 1.
Conform Directivei CE 89/109 şi a rezolutiei adoptată în septembrie 2002, în
cazul hârtiilor şi cartoanelor care vin in contact cu alimentele se impun urmatoarele
analize:
1. Extracţia cu apă rece (EN 645)
2. Extracţia cu apă caldă (EN 647)
3. Determinarea rezidului la evaporarea extractului apos (EN 920)
4. Determinarea conţinutului de Pb, Cd, Cr in extractul apos (EN 12498)
5. Determinarea conţinutului de Hg in extractul apos (EN 12497)
În afara acestor teste se determina reziduurile extractelor apoase după
evaporare (EN 920) şi în unele cazuri aceste reziduuri ca şi pentru principalele
materiale utilizate, se pot analiza prin spectroscopia FTIR.

Figura 1. Schema generală de analiză a hârtiilor şi cartoanelor


destinate ambalajelor alimentare

În vederea elaborarea metodologie de lucru privind determinarea


conţinutului de metale grele din hârtiile şi cartoanele destinate ambalajelor
alimentare, s-au consultat culegerile de STAS-uri şi normele europene din domeniu,
metodele de lucru şi tehnicile de investigare fiind cuprinse într-un manual de
laborator, special conceput pentru aceste tipuri de analiză.
S-a elaborat metodologia de identificare şi determinare a substanţelor
potenţial toxice din hârtii şi ambalaje papetare folosite în industria alimentară
avându-se în vedere următoarele aspecte particulare:
 Parametrii materialului fibros – origine, prelucrare, pretratamente, compoziţie;
 Condiţii tehnologice de fabricare a hârtiei şi procesarea acesteia în ambalaj
papetar;
 Tratamentele de suprafaţă şi compatibilitatea cu produsele alimentare;
 Caracteristicele produselor alimentare care vin în contact cu ambalajul;
 Condiţiile aseptice şi septice ale ambalării;
 Condiţiile de depozitare, transport, manipulare şi consum în limita termenului
de valabilitate;
 Definirea toxicului şi a toxicităţii în cadrul hârtiilor şi ambalajelor papetare
folosite în industria alimentară;
 Metodele de izolare şi de determinare a substanţelor potenţial toxice în hârtii,
cartoane şi ambalaje utilizate sau neutilizate.
Determinările realizate pentru analiza calitativă şi cantitativă privind substanţele
toxice în domeniul hârtiei şi ambalajelor papetare vor fi extinse la alte sortimente
de hârtie şi cartoane cu diverse gramaje, compozitie fibroasă variată şi diverse
clase de aditivi utilizate frecvent în producţia curentă.
În vederea caracterizării fizico-chimică a unor sortimente de hârtie
s-a elaborat o metodologie de lucru privind determinarea conţinutului de metale
grele din hârtiile şi cartoanele destinate ambalajelor alimentare prin consultarea
culegerilor de STAS-uri şi a normelor europene din domeniu. Metodele de lucru şi
tehnicile de investigare s-au inserat într-un manual de laborator, special conceput
pentru aceste tipuri de analiză.
Determinarea conţinutului elementelor organice potenţial toxice din
produsele papetare destinate ambalajelor alimentare s-a realizat în conformitate cu
metodele recomandate de analiza din rezolutia AR(2002)1. Pentru determinarea
substanţelor toxice organice s-a folosit cromatografia în gaz (CG). Compuşii
separaţi prin aceasta metodă se pot recupera individual prin simpla condensare şi
apoi supuşi - daca este cazul - investigaţiilor suplimentare prin metode ca:
spectrometria de masă (SM), spectroscopia FTIR, UV-VIS, de fluorescenţă,
cromatografia de înaltă performanţă (HPLC), sau metodelor hibride de tipul
cuplajelor GC-SM, HPLC-SM.
In afara metodelor de analiză prezentate mai sus, normele CE mai prevăd şi
determinarea reziduului la evaporare (EN 920) iar unele laboratoare acreditate
pentru analiza hârtiilor şi cartoanelor care vin in contact direct cu produsele
alimentare recomandă şi înregistrarea spectrelor FTIR a rezidurilor obţinute prin
evaporarea extactelor apoase şi a celor rezultate la extracţia cu n-heptan.
In vederea determinarii elementelor anorganice şi organice potenţial toxice din
ambalajele utilizate pentru produsele alimentare s-au folosit următoarele materiale
fibroase: Celuloză sulfat naturală de răşinoase; Celuloză sulfat înălbită de
răşinoase; Hârtie sulfat naturala 80g/m2; Hârtie din celuloză sulfat înălbită fără
înălbitori optici 60g/m2; Hârtie din celuloză sulfat înălbită cu înălbitori optici 80g/m2.
Din rezultatele obţinute s-au putut evidenţia, foarte clar, diferenţele in
conţinutul de ioni metalici şi substanţe organice în produsele papetare studiate,
funcţie de procedeul de fabricaţie, de furnizor şi de condiţiile de procesare a
ambalajelor papetare. Datele obţinute arată că, produsele papetare studiate se
incadrează în limitele admise în ceea ce priveşte conţinutul metalelor grele din
extractul apos.

Recomandări privind fabricarea hârtiilor şi cartoanelor destinate


ambalajelor care vin în contact direct cu alimentele

Din analizele efectuate, ca si din datele existente in literatura de


specialitate, rezulta ca lemnul folosit la obtinerea celulozelor constituie o sursa
importanta de contaminare cu elemente anorganice potential toxice, Pb, Cd si Cr,
precum si ioni de Fe, Zn si Ni considerati netoxici in hartiile de ambalaj alimentar.
Cantitatea de ioni anorganici, relativ ridicata in lemnul utilizat pentru
fabricarea celulozei, depinde de specia lemnului, locul de recoltare, precum si de
conditii geo-climatice in care aceste s-a dezvoltat.
Tinand seama de cele mentionate mai sus, se recomanda:
 Aprovizionarea, stocarea si alimentarea cu lemn, pentru fabricarea
celulozei destinata ambalajelor papetare pentru alimente, sa fie realizate cu
atentie sporita, privind zonele de colectare, calitate, esenta, etc. Periodic, se
impune efectuarea de analize prin metoda SAA, privind continutul de elemente
anorganice potential toxice.
 Programarea fabricatiei celulozei destinata ambalajelor papetare pentru
alimente,in perioade compacte si separat de celulozele cu alte destinatii (de ex.
papetare). Evident, aceasta implica si o alimentare corespunzatoare a circuitului
cu lemn selectat in acest scop, precum si aplicarea diferentiata a parametrilor
tehnologici pentru fierbere, spalare, sortare si mai ales albire.
 Procedeul de fierbere sulfat prin chimicalele obisnuite de fierbere, dar cu
restrictii pentru unii acceleratori de separarea ligninei din lemn, ca de exemplu
antrachinona, poate fi utilizat pentru obtinerea celulozei destinata hartiilor de
ambalaj care vor veni in contact direct cu alimente. Reamintim ca prezenta maxim
admisa de antrachinona este de 30 mg/Kg hartie a.u.
 Atentie sporita este necesara si la controlul continutului ionilor anorganici
potential toxici din lesia de fierbere alba si din cea neagra adaugata. Acelasi
control periodic se impune si asupra lesiilor rezultate din operatiile de regenerare
(ardere, caustizare, etc).
 Apa industriala, functie de sursa – suprafata sau adancime poate inregistra,
sezioner, variatii mari in ioni metalici. In acest caz, se impune monotorizarea
astfel incat continutul metalelor grele sa se inscrie in limitele Cd < 0,005-0.2
mg/L, Cr, Pb < 0.05 mg/L si Hg < 0,001 mg/L .
 Apele reciclate rezultate din circuitul de albire-spalare,mai ales cand nu se
utilizeaza procedeul TFC, trebuie atent controlate si directionate astfel incat sa nu
afecteze continutul de elemente minerale sau/si organice toxice in celuloza final
rezultata.
 In mod obisnuit, pentru o instalatie de fabricarea celulozei, periodic revizuita
si intretinuta, folosita fara alternante frecvente pentru obtinerea diferitelor
celuloze, deci preponderent doar pentru celuloza destinata ambalajelor papetare
pentru alimente, nu se impun restrictii speciale.
 Grija sporita se impune la conexiunele circuitelor, conductelor si respectiv
lipiturilor si ansamblarii necorespunzatoare ale acestora, deorece ele pot constitui
surse de ioni metalici cu efect toxic.
 Referitor la tehnologia obtinerii celulozelor destinate ambalajelor papetare
pentru alimente, operatiile de fierbere si spalare, in cazul procedeului sulfat (cu
remarca utilizarii restrictive a unor aditivi mentionati anterior), nu impune
aplicarea unor parametrii speciali, decat doar cele impuse de realizarea
caracteristicilor fizico-mecanice solicitate de beneficiarii produselor respective.
Evident, aceste operatii trebuiesc realizate corect, sub control si fara abateri de la
tehnologia adoptata.
 In sfarsit, cu privire la operatia de albire se recomanda utilizarea procedeului
TCF, cu secventele cele mai convenabile in care se include si treapta de
chelatizare, variabile functie de celuloza din rasinoase, respectiv din foioase. Dupa
cum se cunoaste, prin acest procedeu, in oricare din variantele folosite, se obtin si
alte avantaje de ordin economic, energetic si de protectia mediului ambiant.
 Aplicarea, cu atentie sporita, a controlului, monitorizarii si efectuarii
analizelor stabilite, atat pentru celuloza albita, cat si cea naturala (daca aceasta
este destinata ambalajelor alimentare).
 Determinarea periodica, folosind metoda spectroscopiei de absorbtie
atomica (SAA), a ionilor metalici de Pb, Cr, Cd,Cr, Fe si Zn, continuti in lemn si in
celuloza albita sau naturala, final deshidratata.
Limitele maxime admise conform normelor CE (SR EN 12498 si SR EN
12497, respectiv SR EN 645 in extract apos la rece si SR EN 647 in extract apos la
cald), fiind urmatoarele:
In extractul apos: Cd < 0,5 mg/Kg Pb<3,0 mg/Kg Hg<0,3 mg/Kg
In produsul finit, absolut uscat:
Cd< 0,002 mg/dm² Pb<0,003 mg/dm² Hg<0,002μg/dm²
 Pentru controlul substantelor organice potential toxice se vor efectua analize
periodice, folosind metoda gaz cromatografica (GC).
Limitele maxime admise, in conformitate cu normele CE, fiind:
 Formaldehida (conform EN 15442) < 1mg/dm²
 Alte aldehide, exprimate in glioxal <1,5 mg/dm²
 Pentaclorfenol (conform EN 15329) < 0,15 mg/dm²
 Monitorizarea si controlul adecvat a calitatii apelor folosite in circuitul de
fabricarea celulozei, atat la apa proaspata, cat si, mai ales, la cele recirculate. Se
reclama o atentie sporita la dirijarea apelor din operatia de albire si dupa spalarea
celulozelor respective.
 Datele analizelor efectuate se cer atent monitorizate spre a putea face
unele conexiuni in cazul aparitiei de elemente contaminante anorganice sau/si
organice, necesare luarii unor măsuri tehnologice adecvate.
Rezultatele cercetării fac obiectul a patru articole publicate şi a unei comunicări
prezentată la un simpozion cu participare internaţională.
1