Siguranţa alimentară şi ambalarea

• Siguranța alimentară este definită ca respectarea cerințelor necesare

în timpul producției, procesării, depozitării, transportului și distribuirii
alimentelor și efectuării unor măsurători esențiale pentru asigurarea
unei producții alimentare sănătoase.
• Asigurarea siguranței materialelor care intră în contact cu alimentele
de la câmp la masă ca legătură finală a lanțului de siguranță
alimentară, determinarea efectului său asupra calității alimentelor și
siguranța și identificarea riscurilor pentru sănătate rezultate din aceste
materiale sunt obligatorii pentru protecția drepturilor consumatorilor.
 Interacțiunea mediu-ambalaj-aliment
PROCES SUBSTANȚE CARE MIGREAZĂ CONSECINȚE
Permeabilitate O2, H2O, CO2 Oxidare
Creștere microbiană
Pierdere de aromă
Deshidratare
Migrare Monomeri Siguranța produsului alimentar
Aditivi
Absorbție Componenți ai aromei Schimbarea culorii
Grăsimi Deteriorarea ambalajului
Acizi organici Schimbări organoleptice
Pigmenți
Coroziune Ioni ai metalelor Siguranța produsului alimentar
 Directive și reglementări UE privind ambalajele

• REGULAMENTUL (UE) NR. 1169/2011 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN

ȘI AL CONSILIULUI, din 25 octombrie 2011 privind informarea
consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a
Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 și (CE) nr. 1925/2006 ale
Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei
87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a
Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a
Parlamentului European și a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE și
2008/5/CE ale Comisiei și a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al
Comisiei
 Directive și reglementări UE privind ambalajele
• Regulamentul (UE) nr. 10/2011 stabilește norme pentru stabilirea
conformității materialelor din plastic și a specificațiilor, precum și restricții
legate de utilizarea unor astfel de substanțe. Restricțiile includ limite de
migrare, care specifică cantitatea maximă permisă de substanțe ce pot
migra în produsele alimentare. Migrarea totală a substanțelor dintr-un
material plastic într-un produs alimentar nu poate depăși valoarea de 60
mg/kg de produs alimentar.
• Încercarea de a da resurselor cea mai bună utilizare înseamnă că
reciclarea devine tot mai obișnuită în fabricație. Astfel, Regulamentul (CE)
nr. 282/2008 stabilește norme pentru plasticul reciclat, dat fiind că acesta
poate fi contaminat cu substanțe necunoscute.
 Directive și reglementări UE privind ambalajele
• REGULAMENTUL (CE) NR. 1935/2004 (Regulation (EC)1935/2004), este
un regulament cadru care stabilește reglementări privind materialele și
obiectele destinate să vină în contact cu produsele alimentare.
Principiul fundamental al regulamentului este că orice material sau
obiect destinat să vină în contact direct sau indirect cu produsele
alimentare trebuie să fie suficient de inert încât să împiedice transferul
de substanțe constitutive către produsele alimentare, în cantități mai
mari decât limita de la care acestea ar pune în pericol sănătatea
oamenilor sau să provoace o modificare inacceptabilă în compoziția
alimentului sau o alterare a proprietăților sale organoleptice.
 Directive și reglementări UE privind ambalajele
• Directiva 2000/13/CE a Parlamentului European şi a
Consiliului din 20 martie 2000 privind apropierea
legislaţiilor statelor membre referitoare la etichetarea şi
prezentarea produselor alimentare, precum şi la
publicitatea acestora

• REGULAMENTUL (CE) NR. 852/2004 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN

ȘI AL CONSILIULUI, din 29 aprilie 2004, privind igiena produselor
alimentare
 Directive și reglementări UE privind ambalajele
• Regulamentul (CE) nr. 2023/2006 asigură conformitatea constantă cu
cerințele în ceea ce privește fabricarea MCA-urilor prin:
■ incinte adecvate scopului și conștientizarea personalului cu privire la etapele
critice ale producției;
■ menținerea unor sisteme documentate de asigurare a calității și de control al
calității în incinte;
■ alegerea unor materii prime adecvate pentru procesul de fabricație în
vederea garantării siguranței și inerției obiectelor finite.
• REGULAMENTUL (CE) nr. 2023/2006, asigură faptul că
procesul de fabricație este bine controlat, astfel încât
specificațiile pentru FCM să rămână în conformitate cu
legislația:
- realizarea premiselor privind eficiența ambalajelor în
atingerea scopului pentru care sunt proiectate și
conștientizarea personalului în etapele critice de producție,
- sistemele de asigurare a calității și sistemele de control de
calitate susținute la producător,
- selectarea materiilor prime adecvate pentru procesul de
fabricație, în vederea asigurării siguranței articolelor finale.
Cadrul legislativ european
pentru toate tipurile de
materiale și ambalaje
destinate contactului cu
alimentele
 EVALUAREA FACTORILOR DE RISC DIN MATERIALE CARE
VIN IN CONTACT CU ALIMENTELE
• Caracteristica principala a materialului ce vine in contact cu
produsul alimentar, pentru pastrarea calitatii si securitatii
alimentului, este stabilitatea sa fata de produsul cu care vine
in contact.
• Inertia sau stabilitatea chimica se exprima prin migrarea de
componenti din ambalaj in produs, in cantitati care sa nu
prezinte un pericol pentru sanatatea omului si sa nu cauzeze
modificari ale compozitiei produsului sau ale proprietatilor
sale organoleptice.
• Materialele ce vin in contact cu alimentele nu trebuie sa cedeze
constituenti (=“migrare globala“) fara a depasi o anumita valoare, astfel,
Articolul 12 - Limita de migrare globală Regulamentul Comisiei
nr. 10/2011 prevede:
„1. Materialele şi obiectele din plastic nu îşi transferă componentele în
simulanţi alimentari în cantităţi mai mari de 10 miligrame de total de
componente eliberate pe dm2 de suprafaţă de contact (mg/ dm2).
2. Prin derogare de la alineatul (1), materialele şi obiectele din plastic
destinate să fie aduse în contact cu alimentele destinate sugarilor şi
copiilor mici, definite prin Directivele 2006/141/CE și 2006/125/CE ale
Comisiei, nu îşi transferă componentele în simulanţi alimentari în
cantităţi mai mari de 60 de miligrame de total de componente eliberate
pe kg de simulant alimentar.”
 Evaluarea factorilor de risc – actiuni intreprinse
• Monitorizarea obiectelor din ceramica. Determinarile de plumb, cadmiu,
cupru si crom în urma extracţiilor acide din obiectele de ceramică.
• Monitorizarea obiectelor „teflonate”. Determinarile de plumb, cadmiu,
cupru, crom si mangan în urma extracţiilor acide din obiectele.
• Evaluarea obiectelor din hartie si/sau carton care vin in contact cu
alimentele. Determinarea migrarii de metale grele si a formaldehidei.
• Evaluarea migrarii globale de componenti si a metalelor grele pentru
obiectele din material plastic care vin în contact cu alimentele.
• Evaluarea migrarii specifice de componenti – formaldehida din obiectele de
melamina care vin in contact cu alimentele.
• Evaluarea migrarii specifice de
componenti – formaldehida din obiectele
ce contin fibra naturala de tip bambus.
 Autoritatea Europeană pentru Siguranță Alimentară
(European Food Safety Authority-EFSA)
Pe site-ul EFSA, se pot obține informații privind substanțele care trebuie utilizate în
materialele care vin în contact cu alimentele.

• Plasticele - Reglementarea specifică privind materialele și

obiectele din plastic destinate să vină în contact cu produsele
alimentare (EC 10/2011) conține o listă pozitivă de monomeri și
aditivi care pot fi utilizați în materialele din material plastic care
vin în contact cu alimentele. Sunt reglementate articolele din
plastic din materiale mono- și multistrat, precum și straturile de
acoperire pe plastic și garniturile folosite la închiderea sticlelor și
borcanelor.
• Plasticele reciclate mecanic - provin din materiale care au intrat
deja în contact cu alimentele, de aceea, s-au stabilit noi
reglementări (EC 282/2008), care prevăd că, pentru procesul de
reciclare al plasticelor ce vor intra din nou în contact cu alimentele,
să se asigure o autorizație de la EFSA.
• Filmele de celuloză regenerată - sunt reglementate de Directiva
2007/42 /CE, care conține o listă de substanțe care pot fi utilizate
pentru fabricarea acestora. În plus, suprafețele imprimate nu pot
intra în contact cu produsele alimentare. În etapa de comercializare,
filmele de celuloză destinate să vină în contact cu alimentele
trebuie să fie însoțite de o declarație scrisă, alta decât cea de
vânzare cu amănuntul.
• Ceramicele - nu au fost reglementate individual, însă Directiva 84/500 /CE, (care
este în prezent în curs de revizuire de către comisia UE), stabilește limite de
migrare pentru cadmiu și plumb, metale grele cunoscute că migrează frecvent la
niveluri scăzute.
• Materialele active și inteligente - prelungesc durata de conservare prin eliberarea
sau absorbția de substanțe în sau de la alimente, spre sau de la mediul
înconjurător. Normele specifice din CE/450/2009 se aplică pentru a răspunde
scopului lor specific, de exemplu: Absorbția substanțelor din interiorul
ambalajelor alimentare, cum ar fi lichidul și oxigenul, eliberarea de substanțe în
produsele alimentare, cum ar fi conservanți, indicații despre expirarea alimentelor,
care își modifică culoarea, atunci când durata maximă de conservare sau
temperatura de depozitare este depășită, prin etichetare. Materialele active nu
includ sistemele care absorb substanțele care intră din atmosferă, cum ar fi
barierele cu oxigen activ. CE/450/2009 prevede stabilirea unei liste a Uniunii
privind substanțele permise pentru fabricarea de materiale active și inteligente.
 Calitatea de barieră
• Ambalajul alimentar, trebuie sa acționeze ca o barieră, stopând sau
diminuând spre limitele normale pătrunderea luminii, a temperaturii sau a
altor agenți fizici care ar putea conduce la deteriorarea însușirilor calitative
ale produselor.
• Rolul de barieră vizează și transferul gazos din interior către exterior,
pentru a evita pierderea aromelor specifice produsului, deshidratarea
acestuia, pierderea gazelor introduse în ambalaj în scopul conservării
produselor etc. Dacă materialul de ambalare nu oferă o barieră adecvată,
microorganismele pot să contamineze alimentele și să le facă nesigure.
Dacă materialul de ambalare permite transferul, de exemplu, a umezelii
sau a O2, din atmosferă poate apărea contaminarea microbiană. În această
situație, microorganismele prezente în alimente, dar care nu prezintă nici
un risc din cauza absenței inițiale a umezelii sau O2, ar putea fi apoi în
măsură să crească și să prezinte un risc de alterare.
• Suprafața de contact între aliment și ambalaj are, de asemenea, o
influență directă. Deoarece migrația este un proces care apare de
obicei treptat, perioada de timp pentru care alimentele și ambalajul
sunt în contact, ar trebui să fie luata în considerare atunci când se
încearcă să se anticipeze problemele de migrație potențiale. Astfel,
poate exista mai puțină îngrijorare de migrație pentru un produs
lactat răcit cu o durată de depozitare scurtă, decât pentru o cutie de
biscuiți cu o perioadă de pastrare de șase luni.
• Factorii intrinseci ai alimentului sunt de o mare importanță pentru
gradul de migrarea care ar putea să apară. Un potențial constituent
migrant al ambalajului este transferat treptat și provoacă creșterea
concentrației acelui constituent în aliment.
• În cele din urmă, un punct de echilibru este atins atunci când
concentrația constituentului în aliment și ambalaj, rămâne constantă.
Cantitatea constituentului în aliment, în punctul de echilibru, depinde de
afinitatea fizică a constituentului pentru ambalaj și aliment;
• de exemplu: gradul de migrație al unui monomer hidrofob, cum este
stirenul, este parțial dependent de conținutul în grăsimi al alimentelor.
Exercițiul de supraveghere a alimentelor realizat în Marea Britanie a
găsit niveluri de stiren (monomer) într-un total de 248 de eșantioane de
alimente, de la o mare varietate de producători și într-o mare varietate
de tipuri de ambalaje și dimensiuni.
• De asemenea, un pericol privind migrarea îl constituie și alte substanțe
adăugate în timpul procesului de polimerizare pentru modificarea
caracteristicelor materialelor (de ex. PVC plasticizator, hidrocarburi
minerale etc.).
• Alimentele pot să vină în contact sau în imediata apropiere a
cernelurilor tipografice, care pot reprezenta o amenințare mai mare la
siguranța și calitatea produsului decât materialul de bază al
ambalajului. Una dintre cele mai comune tipuri de cerneală și lac este
cerneala tratată cu UV. Aceasta este alcătuită din monomeri, inițiatori
și pigmenți. În timpul polimerizării, se formează polimeri care se leagă
ireversibil la ambalajul de bază și prinde colorantul în matricea de
polimeri, care asigură o calitate ridicată, rapidă și sigură pentru
suprafața imprimată. Migrarea acestor constituenți în produsul
alimentar poate reprezenta un risc pentru sănătate și poate afecta
aroma alimentului. În plus față de mirosul inerent al acestor
constituenți, se știe că interacțiunile dintre migranți și componentele
alimentare pot conduce la alterarea alimentului.
• Deși plasticele sunt o preocupare majoră privind migrarea și alte
materiale ca, hârtia, cartonul sau conservele, prezintă pericole de
migrare al unor constituenți.
• Pentru hârtie și carton, Clorofenolii pot fi responsabili pentru vicierea
calităților antiseptice. O investigație privitoare la un miros și un gust
deosebit de dezagreabil într-un transport de pudră de cacao, a constatat
că sacii de hârtie utilizați pentru ambalarea produsului conțineau un
clorofenol în hârtia sacului la niveluri de până la 520 μg/kg, iar în
lipiturile laterale ale acestora de până la 40000 μg/kg. S-a concluzionat
că acești clorofenoli au fost formați în timpul albirii pulpei de lemn
pentru fabricarea hârtiei, pentru care a fost utilizat ca biocid,
pentaclorofenolul în adeziv.
• Este important ca lemnul utilizat în construcția paleților, să fie, de
asemenea, lipsit de un astfel de tratament cu biocide.
• Pentru cutiile de conserve pericolul migrării apare de la filmele de
acoperiri interioare cum sunt de ex. rășinile epoxidice. Dintre toate
tipurile de acoperiri interioare pentru conserve, lacurile epoxifenolice
sunt cel mai mult utilizate (85-90%), atât pentru cutiile din doua și trei
piese, cât si pentru cutiile ambutisate.
• In timpul procesului de sterilizare, migrarea bisfenolilor din ambalaj in
aliment poate fi mai rapidă și mai intensă. O situație similară poate fi
întâlnită, de exemplu, in cazul unei instabilități termice a lacurilor
pentru conserve.
• Acest aspect este foarte important având in vedere toxicitatea,
Bisphenol A (BPA) prezentând activitate care perturbă sistemul
endocrin (disruptori endocrini - endocrine disruptor), iar Bisphenol A
diglycidyl ether (BADGE) fiind clasificat ca un compus cancerigen si
mutagenic.
 Interacţiunea dintre ambalaj şi produs

În general, interacțiunile legate de ambalarea produselor alimentare pot fi

împărțite în trei grupe:
• Migrare: transferul componentelor ambalajului în produsele alimentare
• Sorbție: transferul componentelor alimentare pe ambalaj
• Permeație: transferul componentelor prin ambalaje în ambele direcții.
 Fenomenul de migratie
Termenul de migraţie poate fi definit ca fiind transferul de substanţe
provenind de la peretele ambalajului către produsul ambalat prin
efecte de natură fizico-chimică.
Migraţia se clasifică în trei clase:
Clasa I: sisteme nemigratoare, cu sau fără prezenţa produsului.
Clasa II: migrare independentă, necontrolată de aliment deşi
prezenţa alimentului poate accelera migrarea.
Clasa III: migrare controlată de aliment; neglijabilă în absenţa
alimentului, dar semnificativă în prezenţa lui.
Migrarea se poate realiza prin:
• transferul constituenţilor din alimente în materialul de
ambalaj;
• absorbţia componentelor prezente în mediul intern prin
ambalaj în aliment.

Există două tipuri de migraţii:

• migraţia specifică măsoară transferul produselor sau
componenţilor bine identificaţi;
• migraţia globală se referă la transferul componenţilor în
produs la contactul dintre aliment şi ambalaj.
 Factori care afectează migrarea
Există mai mulți parametrii care afectează viteza migrării de la materialele care
intră în contact cu produsele alimentare:
- contactul direct sau indirect al materialului de ambalaj cu alimentele.
Caracteristicile materialelor care intră în contact cu produsele alimentare
(grosime, permeabilitate pentru materiale plastice); proprietățile chimice
(presiunea vaporilor, polaritatea, dimensiunea și structura moleculară) ale
migranților.
- concentrația inițială a migranților în materialul de ambalare.
- timpul de contact și temperatura. Deoarece migrarea are loc prin procese
fizico-chimice, aceasta crește semnificativ odată cu creșterea temperaturii.
- componentele care intră în contact cu materialul de ambalare (alimente sau
simulanți alimentari). În general, moleculele mici migrează mai repede decât cele
mai mari.
- migrarea depinde de timp. Un ambalaj alimentar compatibil la începutul
termenului de valabilitate poate fi incompatibil la sfârșitul termenului de
valabilitate (produse durabile). De exemplu, suprafața lichidă sau solidă,
apoasă sau uleioasă, cu umiditate/ grăsime, granulară sau suprafața
particulelor.
- alimentele cu o suprafață mare pe baza volumului lor (de exemplu suprafața
mare - paste făinoase) sunt de obicei mai sensibile la transport. Suprafața
diferită are un potențial de permeabilitate diferit față de migranți.
- un alt factor care trebuie luat în considerare în legătura dintre utilizarea
ambalajelor, consumul de alimente și datele privind migrarea sunt raportul
dintre suprafața ambalajului și volumul produsului alimentar. Transferul de
masă al substanței chimice este un fenomen al ariei de suprafață și depinde
de concentrația obținută în alimente sau stimulanții alimentari.
 Proprietăți ale metalelor utilizate în contact cu
alimentul
• Metalele tipic întâlnite ca MCA sunt aluminiul și aliajele sale,
aliaje ale fierului (oțelul, fontă), staniul, argintul, zincul, cuprul
și aliajele sale etc. Ambalajele metalice sunt frecvent utilizate în
combinație cu alte materiale, anume lacuri, pelicule, în special
pentru cutii, containere capace și sisteme de închidere.
• Metalele și aliajele pentru a putea fi utilizate ca MCA trebuie să
îndeplinească anumite limite de eliberare/migrare specifice
(LMS) stabilite de Comisia Europeană
 Metale considerate componenți principali
• Acoperirile (peliculele) organice sunt aplicate pe interiorul
conservelor metalice, atât din aluminiu cât și din oțel, pentru preveni
interacțiunea dintre metal și conținut; la exterior, peliculele au rolul
de a asigura durabilitate și a conferi estetică produsului;
• Fiind dată persistența Al în organism, EFSA a stabilit o limita
tolerabilă săptămânală de 1 mg/kg corp, iar Consiliul Europei a
stabilit o Consiliul Europei a stabilit o valoare a LMS de 5 mg/kg de
aliment;
• Stibiul poate fi detectat în majoritatea alimentelor, nivele mai mari
fiind observate în alimente ca: zahăr, ciocolată, prăjituri, produse pe
bază de carne și pește. Consiliul Europei a stabilit o valoare a LMS
pentru stibiu de 0.04 mg/kg de aliment;
 Metale considerate componenți principali
• Consiliul Europei a stabilit o valoare a LMS pentru crom de 0,250
mg/kg aliment, asumând faptul că o persoană de 60 kg consumă 1 kg
de aliment ambalat sau pregătit cu MCA din metale sau aliaje
metalice;
• Cobaltul este un element esențial omului, fiind prezent în vitamina
B12. Consiliul Europei a stabilit o valoare a LMS de 0,02 mg/kg,
asumând faptul că o persoană de 60 kg consumă 1 kg de aliment
ambalat sau pregătit cu MCA din metale sau aliaje metalice, luând în
considerare datele furnizate de EFSA ;
• Cuprul este folosit nealiat pentru ustensile de bucătărie, vase, utilaje
sau în aliaje ca alamă, bronz etc. Consiliul Europei a stabilit o valoare
a LMS de 4 mg/kg aliment, asumând faptul că o persoană de 60 kg
consumă 1 kg de aliment ambalat sau pregătit cu MCA;
 Metale considerate componenți principali
• Fierul. Este al patrulea cel mai abundent element din scoarța terestră, fiind
prezent în majoritatea alimentelor. Deoarece nu s-a putut determina o
limită toxicologica superioară, Comitetul de experți în MCA, a decis că
limitele specifice de eliberare trebuie stabilite conform principiului ALARA.
Datele furnizate de industrie și de statele membre UE au arătat că 40
mg/kg de aliment este o limită rezonabil de realizat, în prezent;
• Manganul. Este prezent în majoritatea alimentelor: cereale, legume, fructe,
nuci etc. Este utilizat la obținerea oțelului și a altor aliaje, obținerea sticlei
și a unor pigmenți. Consiliul Europei a stabilit o valoare a LMS de 1,8 mg/kg
aliment;
• Comisia Europeană a stabilit în 2005 un grup de restricții pentru migrarea
substanțelor ce conțin argint la 0,05 mg/kg aliment, având la bază limita
stabilită de OMS la 0,39 mg/persoană/zi. Expuneri repetate și pe termen
lung la argint pot conduce la anemie, retard mintal, schimbări degenerative
ale ficatului, afectarea rinichilor etc.
 Metale considerate componenți principali
• Magneziul este larg utilizat în medicină și farmacologie și joacă un rol
important în dieta umană. Lipsa magneziului din organism conduce la
depresie și anxietate, diabet, spasme musculare, crampe, boli
cardiovasculare, tensiune ridicată și osteoporoză. Excesul de
magneziul este eliminat pe cale naturală de sistemul renal, însă pot
apărea cazuri de otrăvire în special la copii și la persoanele cu
insuficiență renală.
În ceea ce privește MCA, magneziul este utilizat în special la obținerea
aliajelor de Al-Mg (doze de băuturi), în industria oțelului pentru
eliminarea sulfului și pentru obținerea fontei. Având în vedere cele
prezentate, se poate asuma faptul că eliberarea Mg din MCA nu se face
la doze care să producă efecte adverse, nefiind necesară stabilirea
unei limite specifice de eliberare.
 LMS
Simbol Nume
(mg/kg aliment)
Limite de migrare Al Aluminiu 5
specifică pentru metale Sb Stibiu 0,04
considerate componenți Cr Crom 0,250
principali Co Cobalt 0,02
Cu Cupru 4
Fe Fier 40
Mg Magneziu -
Mn Mangan 1,8
Mo Molibden 0,12
Ni Nichel 0,14
Ag Argint 0,08
Sn Staniu 100
Ti Titan -
V Vanadiu 0,01
Zn Zinc 5
 Metale considerate contaminanți
• Metalele și alte elemente pot fi prezente în mod natural în alimente
sau pot pătrunde în alimente ca urmare a activităților umane, în
diverse activități industriale și/sau agricole. Metalele care ridică
cele mai mari îngrijorări legate de efectele nocive asupră sănătății
umane sunt: mercur, plumb, cadmiu, staniu și arsen. Toxicitatea
acestor metale este cauzată de acumularea lor în țesuturile
biologice, ca urmare a expunerii la aceste metale din alimente și
mediu, proces cunoscut ca bioacumulare (Food Safety IR, 2009).
• Nivelele maxime permise în alimente pentru Hg, Pb, Sn, Cd au fost
stabilite în legislația europeană prin Regulamentul Comisiei nr.
1881/2006, pentru diverse alimente ca lapte, carne, pește, cereale,
legume, fructe și sucuri de fructe, stabilind totodată și un nivel
maxim permis pentru mercur în pește și în produse pe bază de
pește.
Limite de migrare specifică Simbol Nume LMS
(mg/kg aliment)
pentru metale considerate
As Arsen 0,002
impurități/contaminanți
Ba Bariu 1,2
Be Beriliu 0,01
Cd Cadmiu 0,005
Pb Plumb 0,010
Li Litiu 0,048
Hg Mercur 0,003
Tl Taliu 0,0001
 TESTAREA MATERIALELOR DIN HÂRTIE ȘI CARTON

• Regimul de reglementare și testare a materialelor și articolelor din

hârtie și carton ce intră în contact cu alimentele, va fi diferit de
sistemele existente pentru alte materiale care se bazează pe
controlul numeroaselor limite specifice de migrare.
• Există două tipuri principale de componente pentru care poate fi
necesară testarea conformității:
1. substanțe adăugate intenționat (IAS), inclusiv materiile prime și
materialele aplicate;
2. substanțe care nu sunt adăugate intenționat (NIAS). Acestea includ și
cantități de impurități care intră în lanțul de fabricație, ca și
constituenți minori ai materiilor prime și materialelor aplicate,
inclusiv produsele de reacție și degradare.
În aprecierea calității hârtiilor folosite ca ambalaj alimentar trebuie avute
în vedere următoarele aspecte particulare:
•Parametrii materialului fibros celulozic: origine, prelucrare,
pretratamente, compoziție;
•condițiile tehnologice de fabricare a hârtiei și cartonului, pH-ul;
•tratamentele la suprafață și compatibilitatea cu produsele alimentare;
•caracteristicile alimentelor care vin în contact cu ambalajul;
•influența apei, pH–ului etc.
•condițiile septice sau aseptice ale ambalării;
•condițiile de depozitare, transport și consum în limita termenului de
valabilitate.
 Cerințe pentru utilizarea maculaturii în materiale și
articole care vin în contact cu alimentele
Pentru a fi sigură utilizarea hârtiei și a cartonului fabricate din hârtie
reciclată ca materie primă pentru fabricarea ambalajelor din hârtie și
carton ce vin în contact cu alimente, trebuie luate în considerare
următoarele aspecte:
• destinația finală (tipul alimentelor, timpul de contact și temperatura
etc.) și probabilitatea transferului de constituenți din ambalaj în
aliment în timpul utilizării;
• calitatea, sursa și proporția de maculatură;
• tehnologiile aplicate la fabricarea hârtiei pentru a elimina
substanțele și materialele nedorite.
 Ghid de etichetare

• Prevederile se aplică materialelor și articolelor din hârtie și

carton destinate contactului cu produsele alimentare (care încă
nu sunt în contact cu produsele alimentare) comercializate de-a
lungul lanțului de aprovizionare și sectorului de vânzare cu
amănuntul. Aceste cerințe trebuie să fie prezentate într-un format
care să fie clar vizibil, lizibil și de neșters și într-un limbaj ușor de
înțeles de către cumpărători în conformitate cu domeniul de
utilizare.
Sunt 4 cerinte principale:
1. Cuvintele „Pentru contact alimentar” sau o
indicație specifică, cum ar fi filtre pentru mașini de
cafea, o sticlă de vin, o lingură de supă sau simbolul
alăturat
Înainte de etapa de vânzare cu amănuntul, nu există nicio
cerință de a plasa eticheta pe mărfurile în sine, dacă
informațiile au fost furnizate pe documentele însoțitoare.
Articolele din hârtie și carton comercializate în etapa de
vânzare cu amănuntul vor avea probabil eticheta pe ambalaj
sau pe articolele în sine. Cu toate acestea, dacă aspectul și
caracteristicile articolului indică clar faptul că este destinat
să vină în contact cu produsele alimentare, atunci nu este
necesară etichetarea.
2. Instrucțiuni relevante care să conducă la o utilizare sigură și adecvată a produsului.
Ori de câte ori este posibil, producătorul ar trebui să precizeze pentru ce aplicații din
domeniul "în contact cu alimentele" sunt adecvate și/sau nu sunt adecvate materialele
sau articolele din hârtia și carton (Declarația de conformitate ar putea fi folosită în
acest scop).
3. Denumirea sau denumirea comercială și, în ambele cazuri, adresa sau sediul
producătorului, procesatorului sau vânzătorului responsabil pentru introducerea pe
piață.
În majoritatea punctelor din lanțul de aprovizionare cu hârtie și carton, se recomandă
ca această cerință să fie satisfăcută prin utilizarea documentației (electronice sau pe
hârtie) care însoțește mărfurile.
4. Etichetare/ identificare adecvată pentru a asigura trasabilitatea
În majoritatea punctelor din lanțul de aprovizionare cu hârtie și carton, se recomandă
ca această cerință să fie satisfăcută prin utilizarea documentației (electronice sau pe
hârtie) care însoțește mărfurile. Se recomandă ca indicațiile din partea de etichetare
și trasabilitatea să fie luate în considerare împreună pentru a preveni dublarea
informațiilor.
Hârtiile și cartoanele utilizate ca ambalaje pentru alimente, în condiții
normale sau previzibile, trebuie să întrunească următoarele condiții:
• Să nu transfere constituenți către aliment în cantități care pot pune în
pericol sănătatea consumatorilor sau să nu determine modificări
inacceptabile în compoziția alimentului ori o deteriorare a caracteristicilor
organoleptice ale acestuia.
• Să aibă o calitate adecvată din punct de vedere microbiologic; pentru
materialele ce vin în contact cu alimente cu conținut de apă și/ sau grăsimi, o
atenție deosebită trebuie acordată agenților patogeni.
• Să nu elibereze substanțe care au un efect antimicrobian asupra
alimentului.
• Să se înscrie în limitele stabilite pentru Cd, Cr (VI), Pb, Hg, pentaclorfenol.
• Să se obțină din materii prime fabricate prin procese care reduc la
minimum formarea dioxinelor (dibenzodioxine sau dibenzofurani
policlorurați).
 Ambalajul alimentar ideal
Criteriile care tind să fie îndeplinite în proiectarea ambalajelor alimentare:
- Toxicitate zero, - Caracteristici ferme de închidere, cum ar
- Marketing puternic și extins, fi deschiderea, etanșarea și reetanșarea,

- Vizibilitate înaltă a produsului, - Abilitatea de a include etichetarea

- Control al umidității și gazelor,
- Performanță stabilă pe un interval de
temperatură mare,
- Rezistență mecanică adecvată (adică
rezistența la compresiune, uzură și
rezistență la străpungere),
corespunzătoare,
- Rezistența la migrare sau la scurgeri din
ambalaj,
- Protecție împotriva pierderii de aromă și
miros,
- Cost redus și disponibilitate,

- Manipulare ușoară a utilajului și - Transmisie controlată a gazelor necesare

coeficient adecvat de frecare, sau nedorite.
 Tipuri de teste pentru materialele ce vin în
contact cu produsele alimentare
Testele de migrare pot fi efectuate în patru moduri:
1. utilizând o celulă de testare pentru migrare,
2. prin prepararea unei poșete,
3. prin imersie totală,
4. prin umplerea ambalajului.

În funcție de forma și dimensiunile materialului sau

obiectului care urmează să fie testat, se alege una dintre
metode.
Testarea prin imersie totală
• Prin această metodă se taie mostre pentru a obține
specimene de 1 dm2 care sunt imersate în simulant. Cu un
test de imersiune, ambele fețe ale eșantionului sunt în
contact cu simulantul.
Testarea pe o singură parte folosind o celulă de migrare
• Când testarea folosește o celulă, numai o suprafață a
materialului este în contact cu simulantul.
• Acest lucru este deosebit de important pentru materialele
cu mai multe straturi.
Testarea pe o singură parte folosind o poșetă
• Pentru articole plate care au o rezistență suficientă la etanșare pentru
a forma pungi durabile, testarea laterală într-o pungă poate fi
preferată. Ca și la celula de migrare doar una dintre suprafețe este în
contact cu simulantul alimentar. Raportul suprafață/ volum într-o
pungă este în mod convențional 2 dm² de material la 100 ml de
simulant alimentar.
Testarea pe o singură parte prin umplere
• Pentru articolele sub formă de recipiente, este de obicei cel mai
convenabil să fie testate prin umplere cu simulantul alimentar.
•Pentru containerele foarte mari, testarea prin umplere poate să nu fie
posibilă și poate fi necesară fabricarea de specimene de testare mai
mici reprezentând articolul care va fi testat.
Migrarea componentelor sau a combinațiilor de materiale care
intră în contact cu produsele alimentare în alimentul ambalat,
depinde de proprietățile materialelor privind siguranța și
stabilitatea materialelor.
Migrarea compușilor este un proces bidirecțional, adică, compușii
sau componentele acestor materialele care vin în contact cu
alimentele pot migra din materiale în aliment, iar în egală măsură
compuși din alimente pot migra în materialul de ambalare.
Multe tipuri de materiale alimentare au matrice complexe, iar
determinarea substanței migrante este foarte complicată. Cea mai
bună metodă este determinarea migrării compușilor prin folosirea
de simulanți alimentari.
Există patru simulanți de bază pentru produsele alimentare:
· A - apă distilată (substituirea alimentelor neutre)
· B - soluție de acid diluat (de exemplu, soluție de acid acetic 3%
(greutate/ volum) - substituirea alimentelor acide;
· C - amestecuri de etanol/ apă (de exemplu soluție de etanol 10%
(v/ v) - substituirea alimentelor alcoolice;
· D - Uleiul de măsline sau izooctanul (înlocuirea alimentelor grase)
și amestec 50% etanol cu 50% apă (v/ v) (substituirea produselor
lactate)
În general, există două tipuri de teste de migrare:
1. Migrarea globală - OM (se monitorizează nivelul de transmitere al
tuturor compușilor/ componentelor polimerilor în aliment/ simulanți
alimentari)
Totalitatea substanțelor care pot migra (analize gravimetrice): mg/
dm2 (pentru sugari și copii mg/kg aliment/simulant alimentar)
Limita globală a fost impusă pentru a ne asigura că materialele nu
transferă cantități mari din substanțe nedorite în aliment care ar
provoca schimbări inacceptabile în acesta.
2. Migrarea specifică –SM: cantitatea dintr-o substanță specifică care
migrează • Unitate: mg/ kg
Limitele de migrare specifice pentru anumite substanțe sunt definite ca fiind nedetectabile la o
limită de detecție de 10 μg substanțe/ kg de aliment (sau simulant alimentar).
Determinarea analitică a migranților include trei etape principale:
1. extracția,
2. curățarea probelor dacă este necesară,
3. determinarea (în principal prin cromatografie).
Tipul de extracție și curățarea probelor utilizate depinde de cât de multă
substanță este de așteptat să fie prezentă și a caracteristicilor substanței și
matricea din care este extrasă.
Scopul etapei de curățare este eliminarea oricărei substanțe din aliment care
ar putea interfera sau care să împiedice semnalul investigației. Un alt scop
este eliminarea componentelor alimentare majore cum ar fi proteinele,
carbohidrații sau grăsimile, care ar putea încărca și deranja echipamentul
analitic.
 Testarea proprietăților fizice ale ambalajelor
alimentare
Testarea ambalajelor alimentare se face în conformitate cu condițiile standard ISO
2206, Ambalaje complete și pline cu conținut, Ambalaje, Transport de mărfuri,
Pregătirea eșantioanelor, Echipamente de testare, Măsurare umiditate, Testarea
performanțelor.
- Grosimi. Grosimea unui material este distanța perpendiculară dintre cele două
suprafețe ale materialului. Sunt multe proprietăți fizice ale materialelor de ambalaj
în funcție de grosime, de ex. Rata de transmisie a vaporilor de apă (Water Vapour
Transmission Rate - WVTR) și Rata de transmisie a gazelor (Gas Transmission Rate -
GTR) a unui film este invers proporțională cu grosimea (scade cu creșterea grosimii).
Aparate de măsură folosite pentru măsurarea grosimii: micrometre, șublere sau
aparate electronice de înaltă precizie (mai ales pentru filme). Pentru hârtie grosimea
este măsurată în inch, puncte de inch sau în mm (1 punct = 1/1000 dintr-un inch);
Pentru filme, grosimea este măsurată în microni, mils sau în gauge (25 microni = 1
mil = 1/1000 dintr-un inch = 100 gauge = 0,25 mm).
• - Densitatea hârtiei: (cunoscută și ca greutate de bază sau gramaj) este un termen utilizat
în industria celulozei și hârtiei pentru a indica o măsură a masei produsului pe unitate de
suprafață pentru un tip de hârtie sau carton. Termenul "densitate" nu este folosit în
sensul său tradițional de masă pe unitate de volum."Densitatea hârtiei", mai degrabă,
este o măsură a densității suprafețelor acesteia. Densitatea hârtiei poate fi de asemenea
folosită pentru a distinge hârtia de carton, deoarece cartonul are de obicei un gramaj mai
mare de 224 g/ m².
În mod obișnuit sunt utilizate două moduri de exprimare a densității hârtiei:
• Exprimată în grame pe metru pătrat (g/ m²), densitatea hârtiei este, de asemenea,
cunoscută sub numele de gramaj. Aceasta este măsura cea mai folosita.
• Exprimată în funcție de masă/ greutate pe număr de foi, este cunoscută ca greutate de
bază. Convenția folosită în Statele Unite și a altor câteva țări care utilizează dimensiunile de
hârtie din SUA sunt masa în pounds a 500 sau în unele cazuri 1000 coli de hârtie (pounds of a
ream adică 500 sau în unele cazuri 1000 coli) dintr-o anumită dimensiune de bază (brută, încă
netăiată). Hârtia japoneză este exprimată ca masa în kg a 1000 de coli.
• - Rezistența la spargere: Testul măsoară capacitatea unei unui eșantion de
hârtie, carton, folie, film, laminate din plastic, de a rezista la șocul pneumatic
sau hidraulic. Pentru filme, folii, laminate și hârtii, este utilizat testul
pneumatic. Hârtia grea și cartonul sunt testate hidraulic (kgf/cm2 sau lbs /sq.
inch).
• - Rezistența la sfâșiere: Hârtia este testată pentru proprietățile de rezistență la
sfâșiere în două moduri:
Sfâșiere internă: este măsurată forța necesară pentru a propaga o rupere internă.
Sfâșierea marginilor: Se măsoară forța necesară pentru inițierea unei rupturi.
Testul se face în ambele direcții ale hârtiei. Unitatea de măsură [mN (mili
Newton)].
Factorul de rupere este calculat ca rezistență la rupere pe unitatea de greutate de
bază a hârtiei și exprimat în mN / g / m2 sau dm2. Factorul de rupere = rezistența
la rupere / greutate.
• Rezistența la tracțiune: Procesul de testare presupune plasarea
eșantionului de testare în mașina de testare și întinderea lentă
până la rupere. În timpul acestui proces, este înregistrată alungirea
eșantionului funcție de forța aplicată.
Rezistența la tracțiune a unei hârtii este definită ca forța aplicată
paralel cu planul eșantionului cu lățimea și lungimea specificată,
care este încărcată cu o forță în condiții standard. Testul indică
durabilitatea și utilitatea hârtiei în operațiunile de ambalare, cum ar
fi, împachetarea, imprimarea etc.
• Rezistența la grăsimi: Rezistența la grăsimi este măsurată prin expunerea
unui eșantion în grăsimea care conține colorant roșu. Timpul necesar
pentru ca pata roșie să se afișeze pe partea neexpusă este o măsură a
acestei proprietăți. Pentru filmele de plastic, testul poate să se efectueze
direct în pungi utilizând ulei de arahide colorat cu vopsea roșie.
• Rata gazului de transmisie (GTR): Rata de transmisie a gazului este
determinată în mod normal prin măsurarea variației de presiune la volum
constant. Cantitatea de gaz care curge prin film este calculată ca volum la
NTP (temperatura și presiunea normală). GTR este o proprietate importantă
pentru a estima eficiența materialului de ambalare sau rezistența
ambalajului la fluxul de gaze și ajută la selectarea materialelor de barieră,
în principal pentru alimentele sensibile la oxigen.
• - Rata de transmisie a vaporilor de apă (WVTR): WVTR este o măsură a
cantității de vapori de apă în grame care va pătrunde de pe o parte a
filmului cu o suprafață de un metru pătrat în 24 de ore, când diferența de
umiditate relativă dintre cele două părți este menținută la 90% și 37,8°C.
Proprietatea este importantă pentru estimarea eficienței materialului de
ambalare sau a unui ambalaj pentru rezistența la vaporii de apă și este utilă
în luarea în considerare a selecției materialelor de barieră pentru
alimentele higroscopice.
Exemplu: Determinarea permeabilității la vaporii de apă
Principiu: Determinarea permeabilității vaporilor de apă este o analiză
gravimetrică. Silicagelul uscat introdus în cutii cu capac etanș executate din
materialul de ambalare, modifică greutatea proprie a cutiei, deoarece
silicagelul absoarbe vaporii de apă prin materialul de ambalare, din mediul
ambiant a cărui umiditate relativă și temperatură sunt cunoscute.
• Rezistența la șoc: Aceste teste sunt concepute pentru a
măsura capacitatea plasticelor de a rezista la ruperea prin șoc.
• Rezistența la abraziune: Această încercare este concepută
pentru a măsura capacitatea de a rezista la uzura suprafeței
prin frecare. Procedura constă în șlefuirea eșantionului cu o
roată de abraziune standard pentru un număr determinat de
rotații și măsurarea pierderii de greutate a eșantionului.
 Migrarea şi efectele asupra sănătăţii
În compozițiile materialelor care intră în contact cu alimentele, în funcție de
caracteristicile produsului alimentar, intra: monomeri, materii prime,
catalizatori, solvenți și aditivi (antioxidanți, plastifianți, stabilizatori termici,
coloranți și pigmenți), amestecuri cunoscute și necunoscute ale acestor
substanțe, impurități, reacții și produse de descompunere.
În fiecare zi, efectele toxice ale substanțelor chimice utilizate în materialele
nealimentare care vin în contact cu alimentele afectează cel mai des grupurile
de consumatori, în special copiii.
În plus, migranții specifici se pot uneori transforma în forme metabolice toxice
ale migranților și pot fi, de asemenea, dificil de identificat. Consumatorii nu
folosesc întotdeauna materialele de ambalaj așa cum sunt oferite și acest lucru
cauzează expuneri diferite.