Sisteme de trasabilitate a

ALIMENTELOR ECOLOGICE
 Aspecte particulare ale trasabilităţii în sectorul ecologic
Conform Comisiei Codex Alimentarius, ecologic este un termen utilizat pe etichetă care
denotă produse:
• obţinute în acord cu standardele de producţie ecologică şi
• certificate de un organism sau autoritate de certificare (GL 32-1999, Rev. 1-2001).

La nivel mondial, mai mult de 140 ţări sunt certificate în obţinerea alimentelor şi
băuturilor ecologice.

La nivelul Uniunii Europene, Reglementările 2092/91 şi 1804/1999 stabilesc următoarele:

condiţiile minime de producţie şi procesare pentru ca un produs să îndeplinească cerinţele de
ecologic;
condiţiile de inspecţie specifice pentru toţi operatorii în domeniu, valabile atât pentru UE cât şi
pentru ţările din exteriorul uniunii;
cerinţele legale în vederea utilizării şi protejării etichetei ecologice în diferite limbi europene;
logo-uri voluntare pentru identificarea produselor ecologice.
 În UE, logo-urile pentru alimentele ecologice au fost stabilite prin Reglementările
331/2000 şi 1788/2001, varianta în limba engleză fiind prezentată în figura următoare:

Succesul alimentelor ecologice are la bază câştigarea/menţinerea încrederii

consumatorilor prin utilizarea în producţie a unor practici speciale de cultivare/creştere şi
certificarea şi conştientizarea implicaţiilor majore pe care le are alimentaţia asupra
sănătăţii organismului uman
 Pentru producătorii de alimente ecologice, implementarea unor ST
reprezintă un element important în certificarea şi recunoaşterea internaţională şi
o cerinţă de bază pentru a avea prioritate pe piaţa din ţările dezvoltate, unde
produsele lor se pot vinde la preţuri mult mai mari. Din acest punct de vedere,
agricultura ecologică a căpătat în ultimii ani o amploare deosebită, în special în
ţările în curs de dezvoltare.

În România, producţia ecologică se defineşte prin obţinerea de produse agroalimentare

•fără utilizarea produselor chimice de sinteză,
•în conformitate cu regulile de producţie ecologică,
•care respectă standardele, ghidurile şi caietele de sarcini naţionale şi
•sunt atestate de un organism de inspecţie şi certificare.
 Clauzele referitoare la trasabilitatea alimentelor ecologice
menţionează cerinţe legate de:
etichetare;
inspecţii şi certificare;
identificarea şi păstrarea înregistrărilor;
Etichetarea alimentelor ecologice.
condiţii de export;
cerinţe specifice pentru animalele vii. Conform art. 10 din ECC 2092/91, logo-ul UE poate fi
utilizat pe eticheta alimentului doar dacă acesta îndeplineşte
cerinţele UE, fiind comercializat (ambalat sau preambalat)
direct de către producător sau de către procesator,
consumatorului final.
Eticheta trebuie să conţină numele producătorului
primar, procesatorului şi distribuitorului, alături de numele
sau codul organismului de certificare.
Păstrarea înregistrărilor
Anexa III din aceeaşi reglementare face referire la:
cerinţele minime de inspecţie şi certificare şi la
documentaţia necesară pentru a demonstra în mod obiectiv organelor de certificare
corectitudinea practicilor ecologice utilizate.
Înregistrările trebuie arhivate şi păstrate astfel incât să permită identificarea şi trasarea
următoarele elemente:
• furnizorilor/distribuitorilor/comercianţilor/exportatorilor, după caz, şi trebuie să cuprindă
numele, adresa, numărul de telefon, fax, adresa de e-mail;
• natura şi cantităţile de produse agricole materii prime, ingrediente şi materiale auxiliare,
precum şi data livrării şi/sau recepţionării;
• etapele procesului de procesare, în special în punctele critice pentru siguranţa alimentului, a
facilităţilor de depozitare, procedurilor de manipulare, de tratare a produselor potenţial
nesigure, etc.;
• numărul de lot sau alt sistem de identificare a loturilor (lotizarea); lotizarea trebuie
efectuată pentru materii prime, ingrediente, materiale auxiliare, ambalaje, etc.;
• alte informaţii relevante pentru organismele de control autorizate şi a celor de certificare.
 La transport/comercializare/export, produsele ecologice trebuie însoţite de înregistrări care să facă
referire la numele produsului şi la metoda de producţie ecologică, marca de identificare în acord cu
sistemele de marcare acceptate la nivel naţional.
În continuare, sunt prezentate, ca exemplu o serie de înregistrări specifice creşterii şi
comercializării animalelor vii. Astfel, pentru a facilita inspecţiile, ST trebuie să cuprindă:
• specia cu informaţii detaliate legate de: origine şi data achiziţionării, perioada de conversie, marca
de identificare şi înregistrări veterinare;
• vârsta, numărul de capete, greutatea (în caz de abatorizare), marca de înregistrare şi destinaţia;
• detalii legate de situaţiile de deces a animalelor;
• hrana: tip, suplimente utilizate, proporţia diferitelor ingrediente per porţie, perioada de
transhumanţă (dacă este cazul), etc.;
• tratamente veterinare: data tratamentului, diagnostic, tip de tratament, metoda de tratare, prescripţii
veterinare speciale, perioade de carantină, etc.;
• alte documente relevante, cum ar fi copii ale certificatelor care denotă caracterul ecologic.
Trebuie specificat că cerinţele prezentate sunt necesare elaborării şi implementării unor ST şi nu
reprezintă cerinţe de etichetare.
 Oportunităţi şi constrângeri ale implementării ST în sectorul ecologic

O analiză succintă a beneficiilor şi riscurilor în producţia şi comercializarea produselor ecologice

este dificil de realizat.

Pentru producători, profitul nu este garantat, deoarece exportul presupune costuri suplimentare
de certificare.
Pe de altă parte, se consideră că agricultura ecologică poate oferi o serie de avantaje luând în
considerare:
conservarea resurselor naturale;
îmbunătăţirea fertilităţii solurilor;
reducerea eroziunilor;
creşterea biodiversităţii;
îmbunătăţirea nivelului calitativ al alimentaţiei prin consumul unor alimente sănătoase şi sigure
pentru consum.
 Cu toate acestea, exporturile de alimente ecologice se confruntă cu aceleaşi probleme
generale ca şi exportul alimentelor convenţionale:
• subvenţiile diferite din agricultură pot deforma piaţa şi comerţul;
• limitarea accesului de informaţii, în special în ceea ce priveşte cerinţele obligatorii,
criterii de calitate, practici acceptate, cerere, logistică pe piaţa externă;
• acces limitat la finanţare, în special pentru producătorii mici;
•lipsa mijloacelor adecvate de transport şi depozitare, incluzând aici facilităţi pentru
manipularea separată a alimentelor ecologice, existând riscul ca acestea să fie
comercializate ca alimente convenţionale;
•lipsa unei legislaţii adecvate şi armonizate pentru agricultura ecologică
•lipsa infrastructurii necesare pentru certificare
 Piaţa alimentelor ecologice se confruntă la ora actuală cu:
mai multe standarde în sectorul privat,
o serie de reglementări naţionale,
2 standarde internaţionale pentru agricultura ecologică (IFOAM - Internafional
Federation of Organic Agriculture Movements şi Codex) şi
multe sisteme de acreditare.

Această multitudine de cerinţe şi reglementări,

lipsa de armonizare a legislaţiei,
lipsa de încredere şi recunoaştere mutuală
sunt considerate obstacole majore pentru dezvoltarea continuă şi rapidă a agriculturii
ecologice, în special în ţările în curs de dezvoltare.
 Trasabilitatea este considerată de către producători ca element cheie în
securizarea certificării internaţionale a alimentelor ecologice.

Implemenlarea unui ST reprezintă o cerinţă de bază pentru producătorii din

sectorul ecologic pentru
 obţinerea certificării şi
 câştigării unui segment de piaţă în ţările dezvoltate. Aici, consumatorii sunt
dispuşi să plătească un preţ mai mare cu cca. 10-30% pentru produsele
ecologice comparativ cu cele convenţionale (Barrett şi al., 2001).
Pentru elaborarea şi implementarea unor ST, producătorii din sectorul ecologic
pot apela la:
 asistenţă tehnică şi financiară din partea autorităţilor;
 dezvoltarea şi punerea în practică a unor ghiduri sau proceduri standard de
implementare a ST în vederea armonizării şi atingerii aceluiaşi nivel de
echivalenţă;
 iniţierea formării unor organizaţii/grupuri care să pledeze în dezbaterile
internaţionale probleme de interes comun;
 dezvoltarea unor infrastructuri şi legislaţie naţionale care să ţină cont de
condiţiile agro-ecologice specifice fiecărei ţări.
Constrângerile şi costurile implementării unor proceduri de trasabilitate
depind în mare măsură de obiectivele şi caracteristicile sistemelor adoptate.

 în unele situaţii/sectoare, sistemele bazate doar pe documente şi

înregistrări sunt suficiente pentru atingerea obiectivelor prestabilite şi
îndeplinirea cerinţelor obligatorii;

 în altele însă, este absolut necesară dezvoltarea unor instrumente analitice

mult mai avansate pentru identificarea şi trasarea produselor.

Este clar că un sistem eficace de trasabilitate a furajelor şi a alimentelor a

devenit crucial pentru industrie şi consumator.
În ceea ce priveşte carnea, de exemplu, este foarte important să se stabilească
trasabilitatea fie şi a unei singure bucăţi, de la măcelarul de la care a fost
cumpărată, până la animalul de la care provine.

Un ST trebuie să permită
 documentarea produsului şi
 localizarea acestuia în cadrul lanţului furajer şi alimentar.

De asemenea, el trebuie să contribuie la:

depistarea cauzelor neconformităţilor şi
la anularea produsului sau retragerea lui.
Stabilirea unor ST în sectorul ecologic este considerată a fi:
mai dificilă pentru ţările în curs de dezvoltare, deoarece condiţiile economice, tehnice şi
structurale din aceste ţări sunt foarte diferite,
în timp ce ţările bogate beneficiază de un suport logistic mult mai avansat în acest sens
(infrastructură, beneficii politice, subvenţii, etc.).

Prin urmare, se poate considera că:

armonizarea standardelor pentru trasabilitate,
inspecţii şi certificare în sectorul ecologic
vor facilita exportul produselor, publicarea standardului ISO/DIS 22005:2007 fiind cum nu se
poate mai oportună.
 Analiza SWOT pentru implementarea ST in sectorul ecologic
PUNCTE TARI PUNCTE SLABE
 Cresterea pietii globale pentru
alimentele ecologice
 Cresterea cererii de alimente ecologice
 Lipsa cunostintelor in
domeniul ST si a
la export (ex. pentru alimentele cu caracter sistemelor de
sezonier) management;
 Preturi mai mari
 Lipsa suportului
 Beneficii la nivel social si in domeniul
financiar si tehnic din
protectiei mediului partea autoritatilor
Transabilitatea:
 Riscul ca alimentele
 pilon de baza pentru productia ecologica
ecologice sa fie
 necesara pentru mentinerea/
confiscate in vami sau
recunoasterea autenticitatii alimentelor comercializarea lor ca
ecologice produse conventionale
 element cheie pentru certificarea
internationala
 OPORTUNITATI
 Acces la informatii
 Caracteristicile practicilor agricole si
infrastructura faciliteaza identificarea si
trasarea alimentelor ecologice
 Promovarea si sustinerea din partea
autoritatiilor
 Posibilitatea accesarii fondurilor
structurale sau a altor programe de
finantare
 Dezvoltarea unor programe si a unei
politici nationale de promovare a
agriculturii ecologice
 Dezvoltarea unor sisteme internationale
pentru armonizare si echivalenta
 Parteneriate cu agentii internationale de
certificare, agentii nationale de
dezvoltare, organizatii guvernamentale,
companii comerciale internationale, etc
CONSTRANGERI
 Absenta legislatiei adecvate
si a infrastructurii pentru
acreditarea si certificarea
alimentelor ecologice
 Costuri ridicate pentru
certificarea de catre
organismele internationale
 Complexitatea procedurilor
de import si certificare, care
presupun un volum mare de
documente si inregistrari
cu intarzieri semnificative
 Certificari multiple pentru a
putea accede pe toate
pietele din tarile dezvoltate
 Analiza costurilor şi a beneficiilor trasabilităţii

Pentru evaluarea costurilor şi a beneficiilor elaborării unui ST trebuie luate în considerare

următoarele aspecte:
gradul de extindere a sistemului;
necesitatea conformării la cerinţe de trasabilitate atât a produselor autohtone cât şi a
celor importate.
complexitatea produsului, numărul ingredientelor şi sursa acestora, cu determinarea
dimensiunii lotului de produs pentru care sistemul este fezabil;
numărul caracteristicilor relevante pentru care trebuie păstrate înregistrări, ţinând cont
de faptul că odată cu creşterea volumului de informaţii înregistrate şi arhivate în lanţul
alimentar cu atât costurile sunt mai mari;
disponibilitatea informaţiilor pentru organele de control.
Procedurile de certificare a alimentelor ecologice se bazează pe păstrarea informaţiilor şi a
înregistrărilor relevante de către toţi participanţii la lanţul alimentar ecologic.
Trasabilitatea în sectorul ecologic poate avea o serie de efecte pozitive:

creşterea economică prin reducerea incidentelor;

reducerea numărului cazurilor de îmbolnăviri;
promovează creşterea încrederii consumatorilor în calitatea alimentelor.

Prin:
îmbunătăţirea informării în cadrul proceselor,
o mai bună comunicare între participanţii la lanţul alimentar şi
prin identificarea rapidă şi eficientă a problemelor

trasabilitatea poate contribui la reducerea costurilor de îmbolnăvire.

 Concluzii
 sistemul de trasabilitate a produselor alimentare conform ISO 9001:2000, înreagistrează și
urmărește parcursul de producție, începând de la prelucrarea de la furnizori a materiilor
prime, până la trecerea prin fluxul tehnologic și distribuirea produselor finite.
 Agricultura ecologică reprezintă un sistem de management al producţiei, care promovează
îmbunătăţirea agroecosistemelor, cuprinzând biodiversitatea, ciclurile biologice şi
activitatea biologică a solurilor.
 Implementarea unor ST pentru producătorii de alimente ecologice reprezintă un element
cheie în certificarea şi recunoaşterea internaţională şi o cerinţă de bază pentru a avea
prioritate pe piaţa din ţările dezvoltate, unde produsele lor se pot vinde la preţuri mult mai
mari.
Trasabilitatea ridică o serie de probleme (Mallet,2003):
implementarea ST este un proces complicat, care necesită investiţii;
 ST pot prezenta multiple diferenţe în privinţa performanţei, a încrederii oferite şi a
costurilor;
 nu întotdeauna sistemele client-furnizor sunt compatibile;
excesul de informaţii poate face dificilă prelucrarea informaţiilor esenţiale;
 încrederea în ST este dată de performanţa sistemelor informatice aplicate, dar
este şi o consecinţă a managementului aplicat de operatori;
lipsa personalului calificat în domeniu, care să furnizeze suport tehnic şi soluţii etc.;
 lipsa unei legislaţii armonizate;
costuri ridicate pentru certificare.
 costurile de implementare şi complexitatea ST sunt uneori prohibitive, fiind
necesare elaborarea unor ghiduri de bună practică în trasabilitate (GTP), care
să orienteze operatorii spre soluţii eficiente de urmărie a produselor
alimentare pe tot lanţul de producţie-distribuţie-consum.
In UE, termenul este adesea corelat cu etichetarea şi informarea consumatorului.

Dezvoltarea unor ST îmbunătăţite poate aduce multe beneficii producătorilor din

sectoarele alimentare:
 creşterea nivelului calitativ al produselor;
 facilitarea accesului pe pieţele bogate, corelată cu
 disponibilitatea consumatorilor de a plăti un preţ mai mare pentru produsele
ecologice trasabile.
Bibliografia
1.Aldescu Teodora, 2008, Agricultura ecologică în România. Prezent şi perspective, Revista Bioterra,
nr. 1, p.7-9
2.Borda, D., Sava, N., Rotaru, G., Stanciu, S., 2006, Oportunităţi şi constrângeri în aplicarea
sistemelor trasabilităţii produselor alimentare, Calitatea şi management, Calitate şi management, nr.
3, anul V, ISSN 1582-9511
3.Gheorghe Miron Costin , Alimente ecologice, Ed.Academică,Galaţi,2008
4.***SR EN ISO 9000:2006-Sisteme de managementul calităţiii. Principii fundamentale şi
vocabulary
5.***SR EN ISO 8402:1995. Managementul și asigurarea calității.Vocabular
6.***SR EN ISO 9000:2006 – Sisteme de management al calităţii. Principii fundamentale şi
vocabular
7.***SR EN ISO 9000:2000 descrie fundamentele sistemelor de management ale calităţii şi specifică
terminologiile aplicabile acestora.
8.*** Council Regulation (EEC) No 2092/91 of 24 June 1991 on organic production of agricultural
products and indications referring thereto on agricultural products and foodstuffs
9.***Regulament 178/2002/ CE
10.***Regulament 852/ 2004/ CE
11.***Regulement 2092/91/ CE
12.***Regulement 1804/1999/ CE