Contaminanti Alimentari - Format Final v4

MARIA TOANĂ
CONTAMINANŢI ALIMENTARI
- Performanţe analitice şi reglementări legislative -
Editura MEGA Cluj-Napoca

2011
CONTAMINANłI ALIMENTARI – PERFORMANłE ANALITICE ŞI REGLEMENTĂRI LEGISLTIVE
Colecţia
UNIVERSITAS
Lucrare finanţată de Centrul Naţional de Management Programe,

PNCDI II, Programul 4 – Parteneriate în Domenii Prioritare,
Proiect 52-132/2008, FIBRESIG
Prof.dr. Carmen Socaciu

Prof.dr. Sevastita Muste
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

TOFANĂ, Maria
Contaminaţi alimentari : performanţe analitice si reglementări legislative
/ Maria Tofană. – Cluj-Napoca : Mega, 2011. - (Universitas).
ISBN: 978-606-543-166-9
663.05
© Maria Tofană, 2011
EDITURA MEGA
Cluj-Napoca
mail: mega@edituramega.ro
www.edituramega.ro
MARIA TOFANĂ
CONTAMINANŢI ALIMENTARI
- Performanţe analitice şi reglementări legislative -
Pesticide şi Micotoxine
Editura MEGA Cluj-Napoca

2011
Prefață
Producţia de alimente, ca oricare alt sector economic, are ca obiectiv

principal satisfacerea cerinţelor consumatorului, ca beneficiar final, nu numai în
sensul asigurarii calităţii produselor cât, mai ales, a inocuităţii acestora.
În acest sens, consumatorul are dreptul să pretindă produse alimentare de
calitate, sigure pentru consum şi accesibile ca preţ, drept, care a fost recunoscut
încă din 1943, de către participanţii la Conferinţa Naţiunilor Unite referitoare la
Alimentaţie şi Agricultură, când s-au pus bazele şi s-a creat Organizaţia Mondială
pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO). În toate documentele elaborate de către
FAO în ultimii 20 de ani, referitor la producerea bunurilor alimentare, siguranţa
alimentară şi protecţia consumatorului sunt probleme de primă prioritate. Analiza
contaminanţilor, ca şi componentă a controalelor oficiale, se face conform unor
reglementări legislative şi reprezintă un element de bază a oricărui sistem de
management al siguranţei alimentare, necesitând perfecţionarea continuă a noi
metode şi tehnologii, în vederea îmbunătăţirii separării, creşterii sensibilităţii,
selectivităţii şi aplicabilităţii metodologiilor analitice.
Prin această carte am dorit să conturez un mod de abordare referitor la
documentarea de specialitate în vederea implementării sistemului de management
al calităţii conform SR/EN ISO 17025 în laboratoarele de control a contaminanţilor
și a acreditării acestora.
Datorită multitudinii aspectelor care trebuie avute în vedere, pentru fiecare
tip de de contaminant, m-am limitat la prezentarea a doar două categorii:
pesticidele şi micotoxinele.
Cartea este structurată pe trei parţi, care, pe parcursul a şapte capitole,
încearcă să prezinte, pentru ambele tipuri de contaminanţi, cele trei mari direcţii
majore, obligatorii a fi tratate în abordarea contaminanţilor alimentari: prezentare
monografică, legislaţie şi analiză.
În partea întâi se prezintă contaminantul, mai mult sau mai puţin detaliat, cu
câteva dintre aspectele pe care aceasta le implică, şi anume: descrierea
contaminantului, surse de contaminare, modalități de reducere, probleme
toxicologice şi de metabolizare „in vitro” şi „in vivo”.
Partea a doua evaluează principalele reglementări legislative, naţionale şi
europene, cu privire la contaminanţi, cum sunt: limite maxime reziduale admise
(MRL) în diferite produse alimentare şi modalităţile de prelevare a probelor,
obligatorii a fi respectate în cadrul contolului oficial al micotoxinelor.
Partea a treia cuprinde, într-un capitol distinct, principalii paşi de validare ai
metodelor folosite în analiza contaminanţilor alimentari iar apoi în alte două
capitole, o succintă prezentare a metodelor de analiză pentru pesticide şi
micotoxine, urmată, pentru fiecare tip de contaminant, în parte, de descrierea
5
detaliată a câtorva proceduri de încercare standardizate folosite în determinarea

unor pesticide şi a unor micotoxine.
Prin conţinut şi structură, cartea are un declarat scop didactic şi se adresează,
în primul rând, cadrelor didactice, studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor din
învăţământul cu profil alimentar şi, nu în ultimul rând, specialiştilor din industria
alimentară şi din laboratoarele implicate în controlul oficial al alimentelor,
direcţiile sanitar-veterinare, institutele de sănătate publică şi de protecţie a
consumatorului.
Elaborarea şi publicarea acestei cărţi a fost posibilă prin suportul financiar al
Centrului Naţional de Management Programe, PNCDI II, Programul 4 –
Parteneriate în Domenii Prioritare, Proiect 52-132, FIBRESIG.
Mulţumesc tuturor membrilor colectivului de cadre didactice şi doctoranzi
din departamentul de Ingineria Produselor Alimentare de la USAMV Cluj, care şi-
au adus aportul la efectuarea cercetărilor desfăşurate in cadrul proiectului
FIBRESIG, în special D-nei asist. univ. dr. Simona Man, a cărei contribuţie
marcantă s-a materializat chiar într-un capitol relevant din teza sa de doctorat.
Deasemenea, multumesc soţului şi familiei pentru încurajări, înţelegere şi
preluarea unora dintre obligaţiile mele familiale.
Acest volum se doreşte a fi și un omagiu celei care a fost Prof. univ.dr.
Constanţa Virginia MODORAN, Geta – cum o apelam toți, plecată prematur dintre
noi, în urmă cu un an, sub a cărei coordonare a fost demarat Proiectul FIBRESIG.
Nu în ultimul rând, mărturisesc că motivaţia şi determinarea în începerea
acestei munci, deloc uşoare, le-o datorez studenţilor de la masterele de „Siguranţă
Alimentară şi Protecţia Consumatorului” precum şi „Managementul Calităţii
Alimentelor”, cărora am încercat să le uşurez munca de investigare, oferindu-le un
ghid privitor la documentarea care trebuie să preceadă implementarea sistemului de
management al calităţii în laboratoarele de control al contaminanţilor precum şi
acreditarea acestora conform standardului SR/EN/ISO-17025.
Ca orice început, volumul de faţă este perfectibil, fiind conştientă de limitele
lui, aşa încât, doresc să mulţumesc anticipat, tuturor acelora care, prin sugestii sau
critici constructive, vor contribui la îmbunătăţirea viitoarelor ediţii, având în vedere
atât importanţa domeniului, cât şi dinamica şi complexitatea abordărilor tematice.
Autoarea
6
CUPRINS
Prefață .................................................................................................... 3
Introducere............................................................................................. 7
Capitolul 1
PESTICIDELE - ÎNTRE NECESITATE ŞI RESTRICŢII ............. 17
Capitolul 2
CONTAMINAREA ALIMENTELOR CU MICOTOXINE ............ 61
Capitolul 3
REGLEMENTARI LEGISLATIVE PRIVIND
CONTAMINANTII ALIMENTARI.............................................. 87
Capitolul 4
PRELEVAREA PROBELOR PENTRU ANALIZA
CONTAMINANȚILOR.................................................................. 107
Capitolul 5
VALIDAREA METODELOR ANALITICE FOLOSITE
ÎN ANALIZA CONTAMINANȚILOR ALIMENTARI ............. 147
Capitolul 6
DETERMINAREA REZIDUURILOR DE PESTICIDE ................. 169
Capitolul VII
ANALIZA MICOTOXINELOR .......................................................... 193
BIBLIOGRAFIE ................................................................................... 211
7
INTRODUCERE
Obţinerea produselor alimentare este un proces amplu şi complex, în toate

etapele sale de derulare, atât prin diversitatea cerinţelor tehnologice calitative şi
igienice pe lanţul agro-alimentar care, sunt permanent evaluate şi monitorizate, cât
şi prin interferenţa, pe lanţ, a unor factori accidentali, sau nu, care pot conduce la
contaminarea produsului final.
Riscurile care pot apărea sunt de natură fizică, chimică sau biologică,
denumirea generică fiind de <Contaminanţi alimentari> care, pot fi prezenţi în
produsele alimentare datorită poluării mediului, practicilor de cultivare sau
depozitare sau proceselor de producţie.
Când contaminarea atinge anumite limite, ea reprezintă un pericol potenţial
pentru sănătatea umană. În acest sens, prin legislaţiile sanitar-veterinare ale fiecărei
tări şi ale Uniunii Europene, sunt stabilite reguli astfel încât, alimentele care se
comercializează pe piaţă să fie sigure pentru consum, stabilindu-se limite maxime
pentru contaminanţi, sub nivelul la care, aceştia, ar putea sa afecteze sănătatea
consumatorilor.
Anumiţi contaminanţi sunt formaţi fie pe cale naturală şi transportaţi prin
apă, aer sau sol fie rezultaţi ca produse secundare în procesul de producţie.
Indiferent de provenienţă, pericolul apare prin bioacumulare şi concentrare de-a
lungul lanţului agro-alimentar.
Necesitatea evaluării gradului de contaminare al produselor alimentare a
devenit, în ultimul timp, un obiectiv major atât al producătorilor de materii prime şi
procesatorilor precum şi al organismelor de decizie naţionale, regionale şi
internaţionale (Codex Alimentarius, 2001).
Referitor la Consumator şi organismele guvernamentale sau non-
guvernamentale de protecţie a Consumatorului, contaminarea rămâne, în
continuare, o ameninţare şi o îngrijorare. În acest sens, se poate vorbi de o
„Percepţie a consumatorului” despre contaminarea alimentelor, ca o realitate cu
potenţial de risc asupra sănătăţii sale, pe care o poate intui, aprecia, ignora dar
niciodata, evalua.
Din această cauză, toţi factorii responsabili, care au competenţe in
evaluarea riscurilor, trebuie să conlucreze pentru a oferi <certitudini>
consumatorului, privind inocuitatea alimentelor pe care le consumă respectiv,
gestionarea corectă a potenţialelor pericole reprezentate de contaminarea
alimentelor.
Dacă până nu demult alimentul, sub toate aspectele sale, era apreciat în
balansul cererii şi ofertei de către producător şi consumator, de cele mai multe ori
în interiorul unor graniţe, astăzi datorită globalizării producerii şi comercializării
bunurilor, rolul hotărâtor îl au organismele legislative şi executive, internaţionale şi
regionale.
9
Existenţa pieţelor libere transnaţionale implică găsirea unor soluţii şi

modalităţi de obţinere a produselor alimentare respectând norme comune în
procesarea, monitorizarea şi controlul calităţii şi siguranţei alimentelor.
Şi, dacă în ceea ce priveşte realizarea calităţii nutritive sau de prezentare a
unui produs, hotărâtoare sunt reţeta şi procesul, în ceea ce priveşte inocuitatea,
respectiv modalităţile practice de atingere a acesteia pot fi diferenţe de la o regiune
a globului la alta, deoarece factorii care o influenţează sunt diferiţi.
În vederea realizării dezideratului de Inocuitate a produselor alimentare, s-
a apelat la un concept integrativ şi anume, acela de <Siguranţă alimentară>. Prin
forţa sa de generalizare şi aplicabilitate pentru toate sistemele de producţie
alimentară de pe întreg globul, putem spune că acest concept poate fi interpretat ca
o paradigmă, recapitulând şi înglobând în sine, aceleaşi succesiuni de trepte şi
etape care conduc şi vor conduce, mereu, la acelaşi rezultat şi anume, produse
sigure pentru consum (Banu și col., 1982, 2007).
Această paradigmă este în acelaşi timp, şi <cale> şi <ţintă> adică stabileşte
măsuri, recomandări, reguli, coordonate dar reprezintă şi încredere respectiv,
certitudine.
Putem afirma, fără teama de a greşi că, prin Siguranţa alimentară, am intrat
într-o nouă eră şi anume o Eră a responsabilităţii şi a responsabilizării noastre.
Scopul declarat al Siguranţei alimentare este realizarea Protecţiei
consumatorului atât ca stare de drept - prin respectarea dreprului consumatorului
de a avea acces la acele produse care nu-i afectează sănătatea, cât şi ca stare de fapt
- adică acest drept să devină realitate.
În realizarea acestui deziderat-concept, la nivelul legislaţiei Uniunii
Europene, distingem atât strategii cât şi măsuri speciale (Codex Alimentarius,
2001), şi anume:
Strategii privind alimentele şi siguranţa acestora;
Strategii privind adaptarea la diversitate;
Măsuri speciale.
Dintre strategiile UE privind alimentele amintim:
o Elaborarea unei legislaţii coerente privind igiena
alimentară şi siguranţa alimentelor şi furajelor;
o Elaborarea normelor şi metodologiilor de punere în
aplicare şi control;
o Asigurarea cadrului instituţional adecvat privind
colectarea datelor ştiinţifice fundamentate, în baza cărora
să se ia deciziile
Strategiile UE privind Siguranţa alimentară au în vedere:
o Sănătatea şi bunăstarea animalelor;
o Sănătatea plantelor;
o Asigurarea inocuităţii alimentelor;
o Asigurarea trasabilităţii produselor alimentare „de la fermă
la consumator” fără a ţine cont de frontiere naţionale;
10
o Asigurarea desfăşurării libere a comerţului prin lărgirea
gamei de oferte;
o Elaborarea şi punerea în aplicare a unor standarde înalte de
siguranţă atât pentru produsele alimentare din UE cât şi
pentru cele din import.
Strategii privind adaptarea la diversitate:
o Sprijinirea producerii „alimentelor tradiţionale”
o Încurajarea inovării responsabile în contextul obţinerii aşa-
numitelor alimente noi, realizate cu ajutorul organismelor
modificate genetic, clonării şi nanotehnologiei.
o Sprijinirea realizării unor produse de calitate.
Măsurile speciale luate în UE în vederea protecţiei consumatorului ca şi
rezultat al implementării conceptului de Siguranţă alimentară, vizează următoarele:
o Utilizarea pesticidelor, a suplimentelor alimentare, a
coloranţilor, antibioticelor şi hormonilor;
o Adăugarea în alimente de vitamine, minerale, alte
substanţe nutritive sau aditivi alimentari;
o Evaluarea siguranţei ambalajelor de plastic şi a altor
materiale care intră în contact cu alimentul;
o Etichetarea corespunzătoare pentru ingredientele care pot
provoca alergii, pentru aditivii alimentari permişi cât şi
pentru unele specificaţii nutriţionale cum ar fi „conţinut
scăzut în grăsimi” sau „conţinut bogat în fibre”.
Pe lângă strategiile şi măsurile speciale, descrise mai sus, UE utilizează un
Sistem de Alertare Rapidă (SAR) care, are menirea de a preveni şi evita expunerea
consumatorilor la riscurile unor intoxicaţii alimentare (WHO, 2003). În cadrul SAR
sunt identificate riscurile atunci când apar, referitor la:
o Substanţele interzise;
o Contaminanţi la un nivel nepermis;
o Substanţe cancerigene.
Odată identificat riscul, este trimisă o alertă în toată Uniunea iar măsurile
care se iau pot consta în;
o Oprirea unui lot;
o Blocarea întregii încărcături cu un produs contaminat
de o anumită provenienţă (fermă, fabrică, port de
îmbarcare);
o Retragerea unor produse din depozite sau magazine.
Toate deciziile privitoare la existenţa, caracterizarea, monitorizarea sau
îndepărtarea riscurilor – chimice, fizice sau microbiologice – sunt luate în urma
consultării Autorităţii Europene pentru Siguranţă Alimentară (EFSA). Aceasta,
oferă consiliere în etapa de elaborare a proiectelor legislative sau atunci când
factorii de decizie se confruntă cu o ameninţare la adresa siguranţei alimentare.
11
Modul de acţiune are la bază principiul precauţiei, <acţionează fără întârziere>

atunci când oamenii de ştiinţă afirmă că există un potenţial pericol.
Verificarea transpunerii corecte a legislaţiei europene în legislaţia
naţională şi aplicarea acesteia de către toate statele membre se face de către
Comisia pentru Siguranţă Alimentară, care, efectuează inspecţii pe teren, în
interiorul şi în afara UE.
Oficiul Alimentar şi Veterinar inspectează unităţile de producţie
alimentară, însă principala obligaţie este să se asigure că guvernele ţărilor din
interiorul şi din afara UE dispun de infrastructura necesară verificării
producătorilor de alimente dacă, şi în ce măsură, respectă standardele de Siguranţă
alimentară (SR/EN/ISO 22000:2005).
În sensul celor prezentate, UE monitorizează, previne şi limitează
contaminarea produselor alimentare cu substanţe nedorite sau ca urmare a
activităţilor umane.
Referitor la definirea contaminanţilor se poate spune că sunt substanţe
care nu sunt adăugate intenţionat la obţinerea produselor alimentare. Prezenţa lor,
ca reziduu în aliment se datorează producerii, ambalării, transportului sau
depozitării produsului respectiv, sau în urma contaminării de către mediu. În
vederea limitării impactul negativ al contaminanţilor asupra produselor alimentare
şi a prevenirii riscurilor asupra sănătăţii publice, Uniunea Europeană (UE) ia
anumite măsuri în vederea reducerii conţinutului acestora la niveluri acceptabile şi
se asigură că acesta este menţinut la nivelurile cele mai mici din punct de vedere
toxicologic (WHO, 1997). Mai jos sunt prezentate principalele surse de
contaminare a alimentelor.
Fig.I Sursele de contaminare ale produselor alimentare.
12
Referitor la definirea contaminanţilor chimici, Comitetul Codex pentru
Aditivi Alimentari si Contaminanti (Codex Committee on Food Additives and
Contaminants - CCFACs) îi defineşte ca fiind orice substanţă prezentă,
neintenţionat, în aliment, ca rezultat al proceselor de producţie, incluzând producţia
primară, obţinerea, procesarea, prepararea, tratarea, ambalarea, transportul şi
depozitarea sau ca rezultat al contaminării din mediul înconjurător (Stănciuc şi
Rotaru, 2009).
Contaminanţii chimici, cunoscuţi şi sub denumirea de riscuri sau pericole
chimice, pot fi de provenienţe dintre cele mai diverse, Florea (2008), incluzând în
această categorie diferite clase chimice de compuşi(Fig. II):
- substanţe ajunse accidental din mediu sau din procesul
tehnologic;
- constituenţi naturali toxici şi antinutritivi;
- poluanţi din mediu;
- produşi rezultaţi din activitatea microbiană necontrolată;
- aditivi alimentari folosiţi necorespunzător(n.n.);
Fig. II Provenienţa contaminanţilor chimci şi clasele de contaminanţi
13
Regulamentul (CEE) nr. 315/93 interzice introducerea pe piaţă a

produselor alimentare care conţin o cantitate inacceptabilă de contaminanţi, fiind
obligatoriu pentru fiecare dintre statele membre UE, cu precizarea că, un stat
membru poate lua măsuri restrictive în raport cu prezentul regulament atunci când
are motive să considere că prezenţa unui anumit contaminant constituie un pericol
pentru sănătatea publică. În această situaţie, el informează celelalte state membre şi
Comisia Europeană cu privire la aceasta şi îşi motivează decizia. Comisia va
examina în termenul cel mai scurt motivele invocate de către statul membru şi va
lua măsurile care se impun după consultarea Comitetului permanent pentru lanţul
alimentar şi sănătatea animală. Acest Comitet asistă Comisia în privinţa tuturor
problemelor privind contaminaţii, inclusiv stabilirea toleranţelor maxime acceptate.
Din cadrul contaminanţilor chimici, cartea de faţă abordează doar două
grupe mari şi anume, pesticidele şi micotoxinele, tratarea făcându-se din trei
perspective: prezentarea contaminantului, legislaţia privind Limitele maxime
admise respectiv, prelevarea probelor iar, în final, metodele de anliză, cerinţele
analitice şi criterii privind validarea metodelor.
14
Partea I
PREZENTAREA ŞI DESCRIEREA UNOR CONTAMINANŢI
ALIMENTARI DE NATURĂ CHIMICĂ
15
Capitolul 1
PESTICIDELE
- ÎNTRE NECESITATE ŞI RESTRICŢII -
1.1. Pesticidele – Prezentare generală
Intr-o accepţiune clasică, termenul de pesticide cuprinde totalitatea

substanţelor folosite în agricultură pentru combaterea diferitelor categorii de
dăunători. Folosirea în agricultură a acestor substanţe s-a impus, în timp, ca o
necesitate deoarece a condus la obţinerea unor recolte mari şi stabile prin
asigurarea protecţiei plantelor faţă de atacul bolilor şi dăunătorilor. Conform unor
estimări făcute de unele organizaţii internaţionale, printre care FAO şi OMS,
interzicerea utilizării lor ar determina, pentru ţări cu o agricultură intensivă, o
scădere cu 50% a producţiei de cartofi, fructe şi bumbac şi de cel puţin 25% a
producţiei de carne, lapte şi lână. Termenul de pesticid a fost preluat din limba
engleză în care are sensul strict de antidăunător, “pest” = orice insectă dăunătoare.
În majoritatea cazurilor, pesticidele organice de sinteză îşi exercită
acţiunea lor toxică nu numai asupra paraziţilor şi dăunătorilor ci şi asupra
animalelor şi insectelor folositoare, existând şi riscul ca însuşi omul să fie afectat,
datorită reziduurilor toxice ingerate odată cu alimentele. Prezenţa acestor reziduuri
este componenta importantă a contaminării alimentelor prin fenomenul denumit
poluare.
Din cauza riscurilor mari pentru sănătatea animalelor şi consumatorilor,
pe care le ridică prezenţa pesticidelor în produsele alimentare, FAO/OMS, în
cadrul unor reuniuni internaţionale, au dezbătut problemele complexe ridicate de
prezenţa reziduurilor de pesticide în alimentaţie, elaborând o serie de recomandări.
Astfel, s-a subliniat necesitatea de a dezvolta sisteme eficiente de gestionare a
pesticidelor în contextul unei abordări integrate de management a vectorilor, printr-
o utilizare judicioasă a insecticidelor, stabilirea rezistenţei la insecticide, în
vederea reducerii riscurilor pentru sănătatea umană şi pentru mediu. În acest sens,
este esenţial ca programele de control elaborate de către experţii FAO/OMS să fie
implementate, monitorizate şi raportate. În cadrul Reuniunii comune FAO/OMS
din decembrie 1969 s-au stabilit principalele definiţii referitoare la utilizarea
pesticidelor şi la poluarea produselor alimentare.
În cele ce urmează, sunt prezentate aceste definiţii, din dorinţa de a
delimita o terminologie de specialitate frecvent întâlnită, în special în domeniul
siguranţei alimentare.
În tabelul de mai jos sunt prezentate, sintetic, definiţiile acestor noţiuni.
17
Tabelul 1.1
Termeni folosiţi în siguranţa alimentară
(Rozman și col., 2010)
Termen Definiţie
Reziduu de pesticide Cantitatea dintr-un produs chimic folosit la combaterea
bolilor şi dăunătorilor, care se găseşte în interiorul sau
exteriorul unui aliment (se exprimă în µg/ kg produs sau
ppm).
Reziduu neglijabil Cantitatea dintr-un produs fitofarmaceutic socotit fără
importanţă din punct de vedere toxicologic(se exprimă în
µg/ kg produs sau ppm).
Reziduu neintenţionat Cantitatea care se găseşte într-un produs ca urmare a
unor împrejurări fără legătură cu protecţia acestui
aliment contra paraziţilor(se exprimă în µg/ kg produs
sau ppm).
Limita practică de Cantitatea maximă de reziduuri neintenţionate admisă
reziduuri într-un produs alimentar(se exprimă în µg/ kg produs sau
ppm).
Doza zilnică Cantitatea dintr-un produs chimic care poate fi ingerată
acceptabilă (D) în fiecare zi, fără risc apreciabil; se exprimă în mg
produs chimic la greutate corporală (mg/kg corp).
Doza zilnică Este fixată pentru un produs fitofarmaceutic în scopul de
acceptabilă sub rezerve a limita folosirea acestuia în lipsa unui substituent mai
puţin periculos (mg/kg corp).
Doza zilnică Cantitatea de substanţă pentru o perioadă limitată
acceptabilă provizoriu (mg/kilogram corp).
Toleranţa Concentraţia maximă dintr-un reziduu, (autorizată în
interiorul sau exteriorul unui produs alimentar) în stadiul
recotării, păstrării, transportului, vânzării sau prelucrării
până în momentul consumului (se exprimă în µg/ kg
produs sau ppm).
Pentru a stabili valoarea toleranţei reziduurilor de pesticide în produsele

alimentare trebuie să se ţină seama de o serie de factori cum ar fi:
o consumul zilnic de substanţă;
o coeficientul de consum zilnic de produs alimentar;
o greutatea medie a consumatorului.
18
Reversul acţiunii benefice a pesticidelor îl constitue perturbarea
echilibrului ecologic şi riscul potenţial pentru om, care se pot manifesta sub două
aspecte :
Primul aspect este determinat de distrugerea duşmanilor naturali ai
daunătorilor, adică dereglarea reproducerii unor specii.
Al doilea aspect este legat de nocivitatea majorităţii pesticidelor
pentru celelalte specii decât dăunătorii împotriva cărora este
folosit: om, animale, peşti, păsări, insecte utile, plante.
Pentru om, riscul de intoxicaţie acută sau cronică poate fi, după cum se
observă în Fig.1.1, de natură profesională, accidentală, voluntară şi prin
contaminarea mediului înconjurător (sol, apă, aer, alimente) cu largi implicaţii,
deoarece intoxicaţiile sunt de obicei colective.
Fig. 1.1 Modalităţi de expunere la pesticide

(A- expunerea accidentală ; B- expunerea intenţionată)
1.2. Clasificarea pesticidelor
Din punct de vedere al evoluţiei pesticidelor, de la începutul folosirii lor în

agricultură, din anii 1920, acestea au cunoscut câteva etape de dezvoltare, astfel:
o pesticide de generaţia întâi - pesticidele utilizate în prima etapă,
între anii 1920-1945, între care diverse săruri anorganice şi
substanţe de origine vegetală;
19
o pesticide de generaţia a doua sau a DDT-ului – cele folosite după

cel de-al doilea război mondial; substanţe organice de sinteză,
insecticide organoclorurate şi organofosforice şi unele erbicide;
o pesticide de generaţia a treia - diferiţi hormoni produşi de insecte
care se pot folosi drept capcane specifice pentru fiecare dăunător;
În ideea unei mai bune sistematizări şi înţelegeri a rolului şi importanţei
pesticidelor, s-au impus câteva clasificări (WHO, 2010). Astfel, principalele
pesticide folosite pot fi împărţite după mai multe criterii: mod de acţiune, natura
dăunătorului combătut, structura chimică a compusului activ şi după toxicitate
(Tabelul 1.2.).
Există o mare varietate de pesticide, în unele ţări se folosesc peste 30.000
de produse, iar anual intră în uz aproximativ 10 noi produse. În ţara noastră sunt
autorizate peste 500 pesticide, care, pot fi clasificate ţinând cont de mai multe
criterii. Clasificarea şi reprezentaţii principalelor clase de pesticide sunt prezentate
în Tabelele 1.2 şi 1.3.
Conform descrierii din Codex Alimentarius al FAO/WHO (WHO, 2010),
pesticidele, in ansamblul lor, sunt agenţi chimici folositi in agricultura cu rol in:
A. - prevenirea/respingerea,
- distrugerea,
unor boli şi dăunători în timpul fabricaţiei, depozitării, transportului, sau
procesării produselor agricole(cereale, leguminoase, fructe, hrana pentru
animale, etc.) şi a unor produse alimentare;
B. - regulatori de creştere pentru plante
- cu efect defoliant
- agenţi de ofilire
- agenţi de inhibare
Tabelul 1.2.
Clasificarea pesticidelor după diferite criterii
(WHO, 2010)
Modul de Natura dăunătorului Structura chimică a Grupa de toxicitate
acţiune combătut compusului activ
DL50(mg/kg)
acţiune toxică Insecticide: pesticide І -extrem de toxice -
prin ingestie; organoclorurate; DL50<50
- substanţe
organoclorurate;
- substanţe
organofosforice;
- derivaţi
metilcarbamici.
acţiune toxică fungicide şi bactericide; pesticide II – toxice - DL50 =
20
pe cale organofosforice; 50-200
respiratorie;
acţiune toxică acaricide; pesticide carbamice, III-moderat toxice -
prin contact; respectiv DL50<200-1000
tiocarbamice;
produse cu acţiune pesticide IV- puţin toxice -
mixtă; nitrofenolice etc. DL50>1000
nematocide şi sterilizanţi
ai solului;
rodenticide,
moluscocide;
erbicide;
defolianţi şi desicanţi;
regulatori de creştere;
produse auxiliare.
*În raport cu gradul de toxicitate, exprimat prin DL50; mg/kg oral, la
şobolan
Din diversitatea domeniilor de utilizare, rezultă că pesticidele nu trebuie

considerate doar biocide deoarece ele au şi capacitatea de a regla creşterea plantelor
sau să aibă efecte de respingere/atracţie pentru insecte în special în timpul polenizării.
Astfel, pesticidele sunt utilizate in agricultură atât pentru mărirea potenţialului de
producţie cât şi pentru influenţarea creşterii plantelor, aducând beneficii producţiei
agricole (Watson, 1993).
Interesul deosebit pentru aceste categorii de substanţe este datorat, în
principal, folosirii unor cantităţi imense, conducând la creşteri însemnate de recolte
agricole, îmbunătăţirea stării de sănătate a animalelor, însă, pe de altă parte,
conducând la neajunsuri datorate supradozării, acumulării în sol, în apă, în
organismele vii, devenind un real pericol pentru mediul ambiant şi pentru sănătatea
consumatorilor. Din aceste raţiuni, folosirea acestor clase de substanţe este atent
monitorizată, atât prin determinarea dozele de folosire în scop benefic cât, mai
ales, a reziduurilor din produsele în care sunt încorporate (FAO/WHO, 1995).
1.2.1. Insecticidele
După cum reiese din tabelul 1.2. clasificarea insecticidelor se poate face
după câteva criterii, astfel:
- după locul de aplicare: sol sau frunze;
- după caracterul sistemic pentru planta;
- după modul de asimilare a acestora de către insecte;
21
- în funcţie de structura chimică;

- în funcţie de originea lor;
În cele ce urmează vor fi prezentate câteva dintre clasele cele mai importante
atât ca eficacitate de acţiune, cât şi ca domeniu de utilizare, iar in Tabelul 1.3 sunt
prezentate clasele şi unii dintre reprezentanţi.
a) Insecticide organoclorurate
Insecticidele organoclorurate sunt primele substanţe utilizate în scop de
protecţie împotriva insectelor patogene şi, din acest motiv, pot fi considerate ca
punct de pornire în dezvoltarea pesticidelor sintetice. Substanţele din această
categorie sunt caracterizate de o mare stabilitate chimică şi biochimică care,
combinată cu caracterul lor hidrofobic, conduc spre o bioacumulare a lor în
organismul uman şi animal. În acest sens, prezenţa insecticidelor organoclorurate
în laptele de mamă este utilizat ca şi indicator al expunerii unei populaţii la aceste
substanţe. Datorită caracterului lor persistent utilizarea numeroaselor insecticide
organoclorurate este interzisă în multe ţări industrializate. În ciuda dezavantajelor,
DDT -ul a dovedit că este foarte eficient în prevenirea malariei şi pentru aceasta
este utilizat încă în ţările tropicale.
Ca mod de acţiune, insecticidele organoclorurate interferează cu
sistemul nervos central al insectelor şi demonstrează o selectivitate scăzută. Din
punct de vedere al toxicităţii, sunt relativ toxice pentru mamifere şi foarte toxici
pentru peşti. Datorită utilizării excesive in decursul timpului se ajunge la
numeroase cazuri de rezistenţă.
Referitor la clasificare, se disting trei clase de insecticide
organoclorurate (WHO, 2010; Sannino, 2008)
:
o Grupa DDT-ului, inclusiv izomerii lui şi metaboliţii precum DDE, care
este metabolitul cel mai persistent, întâlnit în animale şi oameni;
o Grupul Hexaclor-Ciclohexanului incluzând izomerii acestuia şi lindanul;
o Grupul ciclodienelor incluzând aldrinul, dieldrinul.
În Tabelul 1.3 sunt prezentate clasele de pesticide şi structura unor
reprezentanţi.
b) Insecticide organofosforice
Pesticidele organofosforice prezintă un mecanism de bazat pe inhibarea
unor enzime vitale pentru sistemul nervos central, acetil-colinesterazele. Datorită
faptului că atât neuro-transmiţătorul cât şi enzimele sunt endogene pentru
mamifere, insecticidele organofosforice aduc cu ele o mai mare toxicitate acută în
organismul decât compuşii organocloruraţi. Principalele clase de insecticide
organofosforice sunt: ortofosfat, fosforotionat, fosforotiolat, fosforoditiolat, dupa
cum se poate vedea in Tab. 1.3.
În funcţie de natura radicalului R, fiecare clasa poate avea mai mulţi
reprezentanţi, fapt care aduce cu sine un mare numar de substanţe active posibile,
cu un spectru larg de acţiune şi cu proprietăţi fizico-chimice şi biologice
caracteristice. Această mare variabilitate structurală conduce şi la o mai mare
22
selectivitate, însă, reprezentanţii din această clasă sunt mult mai puţin persistenţi şi
nu se acumulează în ţesuturile grase, fapt care îi recomanda, compartaiv cu
pesticidele organoclorurate.
c) Insecticide carbamice
Insecticidele carbamice aparţin la trei clase diferite (Tab. 1.3) şi
manifestă acelaşi mecanism ca şi insecticidele organofosforice, prezentând însă o
toxicitate cronică sau acută, în general scăzută, excepţie făcând Aldicarp. Utilizarea
intensivă a acestor pesticide se datorează însă, în primul rând, caracteului lor
sistemic. d) Insecticide piretroide şi botanice
În expansiunea tot mai accentuată a insecticidelor naturale, piretroidele
ocupă un loc important, fiind produse de florile Chrysanthemum. Acestea sunt
formate dintr-un amestec de compuşi diferiţi, precum pyrethrinul (Tab. 1.3), a cărui
structură este de ciclopropan. Dezavantajul acestor compuşi constă în stabilitatea
lor redusă astfel că, au fost produşi analogii sintetici mai stabili şi chiar mai
eficienţi.
Aplicarea se face în doze relativ scăzute datorită eficacităţii ridicate,
reziduurile fiind şi ele scăzute iar ca mecanism de acţiune sunt asemănătoare
insecticidelor organoclorurate.
1.2.2. Fungicidele
Mucegaiurile reprezintă pericol, atât în fazele vegetative ale plantelor, în

câmp, cât şi în depozite, atât prin reducerea dramatică a recoltelor cât şi prin
producerea unor toxine deosebit de periculoase pentru animale şi om. Acest fapt a
condus la necesitatea găsirii unor modalităţi eficiente de inhibare şi combatere a
fungilor prin folosirea fungicidelor, substanţe aplicate pentru a evita îmbolnăvirile
plantelor cauzate de mucegaiuri. Clasificarea fungicidelor este asemănătoare cu cea
a insecticidelor, putând fi distinse următoarele clase(WHO, 2010; Sannino, 2008):
o Fungicide anorganice;
o Fungicide sistemice anorganice sau fungicide de contact;
o Fungicide nesistemice organice;
o Fungicide sistemice organice;
Fungicidele anorganice au fost utilizate deja pentru o lungă perioadă de
timp şi sunt bazate pe utilizarea unor medicamente mai puţin toxice precum
sulfurile sau sulfatul de cupru.
a) Fungicide nesistemice organice
Compuşii organo-mercurici, sunt substanţe active care sunt curent
utilizate special pentru dezinfecţia seminţelor. Aceşti compuşi sunt extrem de
neurotoxici şi, în plus, contribuie la poluarea mediului cu mercur, conducând la
serioase incidente de intoxicaţie prin consumul de cereale tratate.
Substanţele organo-tin, sunt substanţe tetravalente de tipul RSnX3,
R2SnX2 sau R3SnX. În special substanţele trialchil, precum tributiltinoxide, sunt
puternic fitotoxice. Aceste substanţe sunt utilizate, în special, pentru protecţia
construcţiilor şi a vapoarelor. Există o preocupare particulară referitoare la
23
utilizarea tributiltinoxidului deoarece este considerat un component xeno-

estrogenic, substanţă care mimează hormonul estrogen feminin, fiind asociat cu
incidenţa crescută de cancer la testicule şi descreşterea fertilităţii. Prin folosirea
acestei substanţe la tratarea vapoarelor, poate fi afectată fauna marină. Din acest
motiv, se urmăreşte prezenţa acestui compus chiar la concentraţii scăzute în
vederea monitorizării efectului toxic hormonal pentru peşti.
Ditiocarbamaţii sunt, probabil, cele mai utilizate fungicide din lume,
putând fi distinse trei clase diferite, derivând de la acidul
dimetilditiocarbamic(Tab.1.3). Persistenţa în plante a acestor substanţe se
datoreşte, în principal, solubilităţii lor scăzute în apă. O atenţie sporită se cere în
cazul folosirii prin aplicare pe frunze, fapt care impune, apoi, perioade lungi de
aşteptare care, trebuie respectate. Mecanismul de acţiune se bazează pe legarea
grupărilor tio la oligominerale esenţiale. Din punct de vedere toxicologic este
deosebit de îngrijorătoare apariţia etilen-tioureei(ETU) în timpul metabolizării,
degradării la depozitare sau chiar preparării alimentelor tratate, această substanţă
fiind suspectată a fi carcinogenă.
Hidrocarburile aromatice de tipul bifenilului, care este aplicat pe
fructele citrice, au o lungă tradiţie de utilizare, însă utilizarea unor hidrocarburi
aromatice clorurate precum pentaclor-nitrobenzenul şi pentaclor-fenolul crează
probleme în ceea ce priveşte persistenţa. Pentaclor-fenolul este folosit pentru
protecţia lemnului însă, folosirea acestuia la coteţele păsărilor a condus la
depistarea unor reziduuri de metaboliţi în carnea de găină, conferind cărnii un gust
de învechit.
Sufamidele şi imidele ftalice folosite împotriva mucegaiurilor, ca de
exemplu, captanul (Tabelul 1.3) eliberează în timpul metabolizării lui de către
mucegai, un component puternic reactiv, tiofosgen, agent cu specru larg la care nu
s-a găsit nici o rezistenţă. Utilizarea acestor compuşi este, totuşi, restrânsă datorită
caracteristicilor teratogene a unor compuşi similari.
Dicarboxi-imide precum iprodionul (Tab.1.3) sunt utilizate în special în
producţia legumelor şi a plantelor horticole, însă, folosirea lor intensivă poate
afecta producţia, prin reziduurile găsite.
b) Fungicide sistemice organice
Producerea şi folosirea fungicidele sistemice organice a început prin anii
1960, putându-se distinge diferite clase(Tabelul 1.3). Clasa Benz-imidazolului, cu
carbendazim, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi, sunt fungicide sistemice
tipice pentru frunze. Mecanismul de acţiune constă în inhibarea replicării celulare
şi sintezei, unele aspecte toxicologice datorându-se persistenţei atât în plante cât şi
în sol a acestor compuşi.
1.2.3. Erbicidele
Buruienile şi plantele dăunătoare sunt eliminate din culturile agricole prin

folosirea erbicidelor, care, pot fi clasificate fie în funcţie de tipul plantei pe care o
24
distruge, mono-sau di-cotiledonate sau în funcţie de caracterul lor sistemic şi locul
aplicaţiei, pe sol sau pe frunze. Clasele şi structura erbicidelor sunt prezentate în
tabelul 1.3.
Desigur, fiecare dintre aceste clasificări prezintă limite, nefiind suficient de
cuprinzătoare, de aceea, cea mai utilă este cea care le împarte în funcţie de modul
lor de acţiune(WHO, 2010; Sannino, 2008), fiind astfel grupate în:
o erbicide de contact
o erbicide sistemice, care pot fi:
o substanţe stimulatoare de creştere
o substanţe nestimulatoare de creştere
Dinitrofenolii sunt utilizaţi ca şi erbicide de contact pe frunze pentru
eliminarea dicotililor, fiind toxice pentru om ( DL50 = 25-65 mg/kg.zi) astfel că,
utilizarea unora dintre compuşi, ca de ex. dinoseb-ul a fost investigată datorită
efectelor teratogene dovedite.
Fenilcarbamaţii sunt utilizaţi ca şi erbicide şi agenţi regulatori de
creştere, un exemplu fiind clorpropanul, utilizat pentru inhibarea înmuguririi
roşiilor. Folosirea acestui compus este, de asemenea, sub observaţie datorită unor
presupuse efecte genotoxice.
Acidul carbamic, respectiv, fenoxi-alchilul are un mecanism de acţiune
comparabil cu al hormonului de creştere al plantelor, acidul indolilacetic. Derivaţii
acidului carbamic sunt folosiţi pentru eliminarea dicotililor. Unii dintre cei mai
cunoscuţi, acidul 2,4 D şi 2,4,5 T au fost utilizaţi, de asemenea, la o scară largă în
timpul războiului din Vietnam ca şi defolianţi. Aceste componente nu sunt
persistente şi au o toxicitate moderată însă pot apărea, ca impurităţi(până la 30
ppm), compuşi de tipul 2,3,7,8-tetraclorodibenzo-p-dioxinelor şi alţi compuşi
înrudiţi, cu grad de toxicitate foarte ridicat.
Substanţele fenilureice precum diuronul, sunt erbicide cu spectru larg
care sunt persistente în sol datorită absorbţiei lor de către substanţele humice.
Triazinele, cu reprezentanţii, atrazin şi simazin sunt compuşi
heterociclici cu azot folosiţi ca erbicide în special pentru porumb deoarece acesta
este rezistent la atrazin. Dezavantajul folosirii atrazinului constă în solubilitatea sa
mare în apă, ceea ce poate conduce la contaminarea apelor subterane şi de
suprafaţă cu reziduuri. Simazinul, care prezintă o solubilitate scăzută, manifestă un
caracter persistent.
Glifosatul este un erbicid fosforic organic cunoscut în mod deosebit, în
ultimul timp, în urma dezvoltării porumbului şi soiei modificate genetic, rezistente
la glifosat.
În tabelul 1.3. sunt prezentate principalele clase de pesticide şi unii dintre
reprezentanţii acestora.
25
Tabelul 1.3.
Reprezentanţii şi structura chimică a claselor de pesticide
(WHO, 2010; Sannino, 2008)
Clasa de pesticide Reprezentanţi Formual chimică Prezentare

INSECTICIDE
ORGANO- DDT
CLORURATE
26
DDE
LINDAN
ALDRIN
27
DIELDRIN
ENDOSULFAN
ORGANO-FOSFORICE HEPTENOFOS Clasa Ortofosfat
MEVINFOS
28
DICLORVOS
DEMETHON-S- Clasa Fosforotiolat

METIL
PARATION Clasa Fosforotionat
MALATION Clasa Fosforoditiolat
29
CARBAMICE CARBARIL Ester aril N-metil-
carbamat
ALDICARB Oximă carbamilată
BENFURACARB
30
CARBOFURAN N-(di)metil-ester cu
fenol heterociclic
PIRETROIDE PERMETRIN
CIPERMETRIN
31
DELTAMETRIN
IMIDACHLOPRID
AZADIRACHTIN
PIRETRIN
NEONICOTINOIDICE
BOTANICE
32
BENZIOLFENIL- TEFLUBENZURON
UREICE
DIFLUBENZURON
33
LACTONE ABAMECTIN
MACROCICLICE
FENPIROXIMAT
PIRAZOLI
34
TEBUFENPIRAD
FUNGICIDE
35
FTALIMIDE CAPTAN
DITIO-CARBAMAT ZIRAM
ZINEB
(Etilen-bi-ditiocarbamat)
36
PROPINEB
(Propilen-bi-
ditiocarbamat)
ETILEN-TIOUREE
(ETU)
(Compus de degradare a
ditio-carbamaţilor)
BENZIMIDAZOLI CARBENDAZIM
37
TIABENDAZOL
CAPTAFOL
IMAZALIL
CYMOXANIL
IPRODION
DICARBOXIMIDE
NITROGEN -
IMIDAZOLI
ALIFATICI
38
FAMOXADON
TRIAZOLI TEBUCONAZOL
39
MYCLOBUTANIL
MEPANYPIRIM
FLUDIOXONIL
NEUARIMOL
PIRIMIDINE
PIROLI
40
STROBILURINE AZOXISTROBIN
MORFOLINE DIMETHOMORPH
41
FENOLI SUBSTITUIŢI 2-FENIL FENOL
ERBICIDE
DIFENAMIDA
ATRAZIN
SIMAZIN
TRIAZINE
AMIDE
42
DINITROFENOLI DINOSEB
DINITROANILINE PENDIMETALIN
43
CLORO-ACETANILIDE ALACLOR
2,4,5,-T
MCPA
2,4-D
FENOXIALCANOIC
ACID CARBAMIC
ACID
44
FENILUREICE CLOROTOLURON
LINURON
45
SULFONIL-UREICE RIMSULFURON
AMIDOSULFURON
AMONIU CUATERNAR CLORMEQUAT
MEPIQUAT
AMITROL
TRIAZOLI
46
DIQUAT
PARAQUAT
CARBAMAŢI CLORPROPAN
47
ORGANOFOSFORICE GLIFOSAT
1.3. Contaminarea produselor alimentare cu pesticide
Contaminarea cu pesticide a produselor alimentare este o realitate

incontestabilă iar existenţa numeroaselor reglementări naţionale, regionale şi
internaţionale, diversitatea metodologiilor analitice şi multitudinea laboratoarelor
de control, certifică, ca fiind necesară abordarea şi elucidarea acestei probleme.
Pe plan mondial, un număr apreciabil de produse alimentare, atât de
origine vegetală sau animală, consumate sub formă naturală sau prelucrate
industrial, sunt contaminate cu doze apreciabile de reziduuri de pesticide. Prin
urmare, controlul reziduurilor de pesticide se face atât în produsele animale
(Communities (CE), 1990) cum sunt: carnea, grăsimea şi organele, şunca, laptele
şi produsele lactate, untul, carnea de pasăre, ouăle, produsele de peşte, cât şi în
cele vegetale: pâinea şi produsele făinoase provenite din grâu şi porumb, morcovi,
cartofi, tomate, fructe, etc., sau în cele conservate prin prelucrare industrială
(Communities (CE), 1996, 2003). Investigarea este obligatorie, cu atât mai mult cu
cât astfel de reziduuri au fost găsite chiar şi în produsele dietetice sau destinate
hranei copiilor, în special în produse din morcovi.
Contaminarea produselor alimentare cu pesticide se face pe căi diverse şi
multiple, realizându-se conform unor modele complexe, cu interacţiuni reciproce,
de-a lungul lanţului alimentar, un rol important avându-l atmosfera, hidrosfera şi
solul. Pe verigile lanţului alimentar se pot produce concentrări ale conţinutului în
reziduuri, ceea ce poate conduce la multipicarea efectelor toxicologice spre vârful
piramidei trofice. Astfel, se poate vorbi atât despre o contaminare a resurselor cât
şi a mediului, toate, în final, concentrându-se în aliment (JECFA, 1987, 1997,
1999). Bioacumularea pesticidelor în lanţul agro-alimentar este în strânsă legătură
atât cu stabilitatea compusului activ cât şi cu solubilitatea lui(Tabelul 1.4).
Tabelul 1.4.
Bioacumularea pesticidelor în lanţul agro-alimentar
(după Clarkson, 1995)
Contaminant Log Stabilitate Toxicitatea
lanţului
(octanol/apă)
Clordan Ridicat Ridicată Scăzută
Difenil Ridicat Ridicată Scăzută
policloruraţi
DDT Ridicat Ridicată Scăzută
Ftalaţi - Scăzută -
Tricloroetilena Ridicat Medie -
48
Hidrocarburi Ridicat Scăzută -
alifatice
Metoxiclor Ridicat Medie Ridicată
Conform recomandărilor specialiştilor fitopatologi, fiecare pesticid trebuie

să asigure protecţia plantei împotriva agentului vizat, astfel că, unele dintre aceste
substanţe ajung să-şi manifeste efectul, fie direct, în cazul celor cu acţiune de
suprafaţă ca urmare a aplicării, fie prin absorbţie şi translocare, în cazul celor cu
acţiune sistemică. În acest din urmă caz, substanţa activă este supusă unui proces
intens de degradare prin metabolizare, metaboliţii rezultaţi putând fi, la rândul lor
mai mult sau mai puţin toxici.
Existenţa în stare activă a unui pesticid este puternic influenţată de
radiaţia solară şi de o serie de reacţii enzimatice. Radiaţia solară provoacă
fotodegradarea compuşilor chimici, care este mult mai accelerată la umiditate
ridicată, ştiut fiind că, indiferent de modul de acţiune al unei substanţe, trebuie să
se evite perioadele ploioase. Toxicitatea pesticidelor se datorează atât
bioacumulării şi insolubilităţii în apă cât şi rezistenţei la degradare. Astfel, DDT-
ul(dicloro-difenil –tricloretanul) este transformat în DDE(1,1 – dicloro-2,2-bis(p-
clorofenil)etilena), care, este mai stabil şi toxic(Stănciuc şi Rotaru, 2008).
Dintre toate alimente, cerealele, acumulează cantităţi importante de
pesticide reziduale, contaminarea lor putându-se face la însămânţare, tratamente pe
vegetaţie sau la depozitare. Repartizarea reziduurilor este neuniformă în produsul
macinat, în făină, depinzând de gradul de extracţie al acesteia. Astfel, în cazul
tărâţelor, sau a făinii integrale, conţinutul este mai redus comparativ cu cel al făinii
cu grad de extracţie mare, care este mai bogată în substanţe grase. Această
distribuţie inegală a reziduurilor de pesticide în boabele cerealelor, explică, pe de
o parte, complexitatea investigaţiilor analitice care se fac pentru extracţie iar pe de
altă parte, obligativitatea respectării reglementărilor privind prelevarea probelor
(Savu și Georgescu, 2004).
Pe lângă tratamentele de suprafaţă care pot da remanenţă, fructele şi
legumele sunt expuse şi contaminării prin acumularea pesticidelor prin difuziunea
din sol în plante. Astfel că, deşi uneori cantităţile ce ajung în părţile aeriene ale
plantei pot să fie nesemnificative, cele care rămân în rădăcinile comestibile şi în
tuberculi pot fi apreciabile(Bara şi Laslo, 1997). Prezenţa unei cantităţi mari de
reziduuri de pesticide în legume şi fructe este influenţată de intervalul dintre
ultimul tratament aplicat şi momentul recoltării mai mult decât de numărul de
tratamente aplicate. Cu toate acestea, influenţa numărului de tratamente este şi ea
semnificativă şi trebuie luată în considerare. Astfel, prin tratarea strugurilor în
două etape cu Lindan a condus la o remanenţă de 0,1mg/kg, valoare aflată sub
limita admisă, pe când, în urma tratării în patru reprize, s-a ajuns la depăşirea
MRL-ului(Bara şi Laslo, 1997).
Pentru a evita unele aspecte de ordin toxicologic se impune ca, pentru
fiecare pesticid şi la fiecare cultură să se stabilească timpul de pauză dintre
49
tratament şi recoltă. Prin respectarea acestuia se poate evita apariţia efectelor

toxicologice nedorite, datorită faptului că pesticidele se vor degrada, în timp, până
la valori extrem de mici care nu mai periclitează sănătatea consumatorului.
Un factor decisiv care influenţează cantitatea de reziduuri este doza
folosită la hectar şi, mai ales, cea de la ultimul tratament. Bineînţeles că şi
condiţiile meteorologice pot determina, intr-o oarecare măsură, unele variaţii ale
cantităţii de reziduuri. Doza de folosire este în strânsă legătură cu un indicator
deosebit de important şi util, în acelaşi timp, pentru studiile toxicologice. Este
vorba de Concentraţia maximă admisă(CMA), sau Limita maximă admisă(LMA)
sau Limita maximă reziduală(MRL), denumiri sub care acest indicator este
cunoscut în legislaţia agro-alimentară şi a cărui valoare este stabilită astfel încât,
reziduurile de pesticide să nu aibă niciun efect asupra organismului uman.
Reglementările privind nivelul MRL-ului sunt stabilite la nivel european,
ţara noastră, ca membră a EU, preluând aceste valori în legislaţia noastră sanitar-
veterinară(M.O.p.I, 2005).
Pe lângă efectul toxic generat de reziduurile de pesticide, acestea manifestă
şi un efect de modificare a caracteristicilor organoleptice ale alimentelor, prin
modificări de gust şi miros, fapt care conduce la respingerea produselor de către
consumator.
În prezent, în protecţia plantelor se folosesc pesticide combinate pentru
a se asigura o mai bună eficacitate, datorată atât efectelului individual cât şi
sinergetic, deosebindu-se trei situaţii distincte:
• Efecte individuale însumate - acţiunea toxică rezultată, reprezentând
suma efectelor fiecărui component;
• Eefecte sinergetice - amestecul având o acţiune toxică mult mai
puternică decât suma acţiunilor componentelor;
• Efecte antagoniste – folosirea concomitentă poate conduce la o reducere
a activităţii toxice.
Tendinţa generală în folosirea pesticidelor este de înlocuire a celor de
sinteză cu unele naturale mai puţin toxice, extrase din diferite surse vegetale. În
ultimele decenii, aproximativ 80% din totalul insecticidelor a fost preluat de către
clasele de organofosfaţi, carbamaţi şi piretroizi, făcându-se trecerea de la
pesticidele nepolare şi persistente spre cele mai polare, uşor degradabile, cum sunt
N-metil-carbamaţii. Pe lângă acestea, un loc important pe piaţă şi-au făcut şi
nicotinoidele sintetice şi neo-nicotinoidele. Aceste noi clase de pesticide s-au
impus, din ce în ce mai mult, realizând protecţia plantelor la doze mici de
substanţă activă, cu persistenţă mai redusă şi prezentând acţiune sistemică.
Acestea aparţin claselor: carboximide, quinazoline, strobilurin, pirimidinei,
tiazolului, neonicotinoidelor şi morfolinei(Sannino, 2008)
50
1.4. Măsuri de reducere a conţinutului de pesticide din produsele
alimentare
Folosirea pesticidelor în agricultură reprezintă o necesitate iar din aceasta

rezultă că, în abordarea problemelor legate de poluarea alimentelor cu pesticide,
trebuie precizate două aspecte:
o pesticidele au fost şi vor ramâne un factor de care va beneficia
omenirea;
o pesticidele pot avea două efecte: distrugerea unui dăunătător
(efectul principal) şi poluarea mediului (alimente, apă etc.) ca
efect secundar.
De aici rezultă atât necesitatea unui control sever asupra reducerii efectelor
secundare la un minimum absolut cât şi cunoaşterea acestor efecte generate de
către fiecare substanţă utilizată şi riscurile pe care acestea le-ar putea antrena.
În acest sens, trebuie sa se studieze şi efectul proceselor tehnologice asupra
conţinutului de pesticide atât din produsele vegetale cât şi cele de origine animală.
Astfel, chiar prin spălarea produselor vegetale, se asigură eliminarea a 50
% din reziduuri; decojirea mecanică completează acţiunea spălării, iar cea chimică
asigură eliminarea aproape completă a reziduurilor. La fierbere şi sterilizare,
cantitatea de pesticide se reduce foarte mult. De la caz la caz, 20-80% din
reziduurile superficiale de pe vegetale sunt eliminate prin acţiunea combinată a
spălării, eliminării pieliţei şi a fierberii sau sterilizării. Aceste valori sunt
determinate de stabilitatea chimică a substanţelor active, de condiţiile de lucru, de
cantitatea de reziduuri (Bara şi Laslo, 1997).
În cercetările sale, privind influenţa unor tratamente termice asupra reducerii
conţinutului de pesticide organoclorurate din produsele de origine animală,
Muresan (2010), a arătat că, acestea sunt diferite de la un proces la altul,
elaborând, în acest sens chiar un model matematic predictiv privind comportarea
unor pesticide organoclorurate.
Astfel, tratamentul de afumare la rece aduce o reducere a conţinutului în
pesticide organoclorurate de până la 1%, pe când afumarea caldă şi pasterurizarea
ca şi tratamente combinate aduc o scădere de maxim 16%, iar în procesuld e
frigere la grătar reducerea poate să ajungă până la 48%. Procesul de coacere la
110οC, timp de o oră, poate conduce la scăderi de până la 56% iar înăbuşirea sub
presiune poate aduce eliminarea cu până la 92% a pesticidelor organoclorurate.
Referitor la comportamentul diferit al pesticidelor supuse acestor
tratamente, Mureşan (2010) concluziona că, în ceea ce priveşte compuşii analizaţi,
heptaclorul, respectiv, heptaclor-epoxidul sunt foarte rezistenţi la tratamentele
aplicate comparativ cu dieldrinul, DDT-ul şi lindanul. Dintre izomerii HCH, α-
HCH este cel mai rezistent la tratamentele aplicate, urmat fiind de β-HCH, δ-HCH,
şi γ-HCH.
51
1.5. Consideraţii toxicologice generale
În vederea aprecierii nivelului de contaminare al produselor alimentare,

precum şi în aprecierea toxicităţii pesticidelor, sunt des uzitaţi doi
indicatori(Stănciuc şi Rotaru, 2008):
Limita maximă de reziduu – LMR (Maximum Residue Limit),
care reprezintă concentraţia maximă de contaminant, în mg/kg
produs, legal admisă în aliment sau în hrana animalelor; această
valoare este specifică fiecărui produs;
şi
Doza zilnică admisibilă – DZA – care estimează cantitatea de
contaminant, în mg/kg corp şi zi care poate fi ingerată în timpul
vieţii fără a reprezenta un risc pentru sănătatea consumatorului.
Efectele toxice studiate pot fi acute sau cronice în funţie de modul şi durata
administrării sau ingerării toxicului. Curbele „doză-răspuns” sunt folosite pentru
cuantificarea creşterii răspunsului la modificarea dozei de administrare sau
expunere. Pe baza acestora, pentru contaminanţi, se stabileşte doza zilnică tolerată
DZT (Tolerable daily intake – TDI), respectiv pentru aditivi Doza zilnică
admisibilă – DZA (Daily intake - ADI). După cum se observă în Fig.1.2, există o
aşa numită dozei “prag”, sub care nu se observă nici un efect toxic.
Fig.1.2 Curba „doză-răspuns”
Doza cea mai ridicată la care nu se constantă nici un efect advers, la cele mai
susceptibile specii de animale sau sisteme model în timpul expunerii cronice, este
identificată ca şi Nivelul Efectului Advers Neobservabil (NOAEL). Valoarea
NOAEL este solicitată ca şi bază pentru fixarea standardelor de siguranţă umane
pentru prezenţa substanţelor chimice în dieta noastră, precum TDI sau ADI. TDI
sau Consumul Zilnic Tolerat se defineşte ca fiind consumul zilnic de substanţe
chimice particulare, exprimate pe unitatea de greutate corporală, care în timpul
vieţii nu va induce nici un efect advers la om. ADI-sau Consumul Zilnic
52
Acceptabil este similar cu TDI, dar este utilizat pentru aditivi şi reziduuri, în timp
ce TDI este utilizat pentru contaminanţi (Rozman și col., 2010). Aceste standarde
de siguranţă sunt calculate din valoarea NOAEL, prin considerarea a doi factori
suplimentari de siguranţă, UF1 şi UF2, aşa cum este arătat în formula următoare:
NOAEL
TDIsauADI =
UF 1 × UF 2
Primul factor de siguranţă este pentru extrapolarea de la animale sau sisteme

model la oameni, în timp ce al doilea factor consideră variabilitatea inter-
individuală în specia umană, cu referire la categoriile vulnerabile, cu deficienţe
imunitare, copii şi vârstnici(Stănciuc şi Rotaru, 2008).
Fiecare dintre aceşti factori de siguranţă este egal cu 10. Stabilirea Dozei
zilnice admisibile(DZA) şi a Limitei maxime de reziduuri(LMR) se bazează pe
studii toxicologice, relaţia dintre acestea fiind complexă. În cazul ingerării
accidentale a unor produse în care contaminanţii se regăsesc la nivelul de toxicitate
acută, situaţie în care sunt depăşite valorile DZA şi LMR, nu vor apărea efecte
negative asupra sănătăţii datorită coeficienţilor de siguranţă folosiţi în calculul
valorilor DZA.
Pentru substanţe chimice care tind să se bioacumuleze în corpul uman,
precum dioxinele, este considerat un Consum Săptămânal Tolerabil (TWI) în locul
TDI, care este calculată după cum urmează:
NOAEL
TWI = ×7
UF1 × UF 2
În studiile de toxicitate acută sunt observate nivele prag analoage cu cele

întâlnite pentru toxicitatea cronică, fiind definită o aşa numită Doză de Referinţă
Acută (ARfD) unde, în timpul unei singure expunerii nici un efect toxic acut nu
poate fi observat într-un individ(Rozman și col., 2010).
Unele substante chimice se consideră că nu au nici un prag sub care să nu fie
constatate efecte toxice. Cel mai întâlnit grup de astfel de substanţe chimice sunt
cel genotoxic, carcinogene. Se poate constata că suntem toţi supuşi la o continuă
expunere la doze mici de carcinogeni prin alimentaţia şi dieta noastră. Pentru
aceasta, probabil unele mecanisme protectoare neutralizează doze mici de
carcinogeni genotoxici din organismul nostru. Aceste mecanisme sunt slab înţelese
şi de aceea constant, nici un nivel prag nu a putut fi determinat pentru aceste
substanţe.
Conform principiilor fundamentale ale toxicologiei, se spune că, în general,
nu există substanţă toxică ci doză toxică, altfel spus, toate substanţele chimice sunt
dăunătoare, doza folosită diferenţiind otrava de medicament. Pentru evaluarea
toxicităţii unei substanţe, în toxicologie se foloseşte un parametru referitor la doza
de substanţă care provoacă moartea a 50% din animalele de experienţă, aceasta
53
notându-se cu DL50. În tabelul 1.6 este prezentată o clasificare a toxicităţii

substanţelor chimice în funcţie de valoarea DL50.
Tabelul 1.5.
Clasificarea toxicităţii substanţelor chimice în funcţie de valoarea DL50
(Stănciuc şi Rotaru, 2008)
Toxicitate DL50
Substanţe extrem de toxice ≤ 1 mg/kg corp
Substanţe puternic de toxice 1 - 50 mg/kg corp
Substanţe moderat toxice 50 - 500 mg/kg corp
Substanţe toxice > 500 mg/kg corp
1.6. Aspecte toxicologice privind prezenţa pesticidelor în alimente
Începând cu anii 1960, la o reuniune a Organizaţiei Mondiale pentru

Agricultură şi Alimentaţie (FAO) şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) s-au
pus bazele creării unui comitet de experţi JECFA (Joint FAO/WHO Expert
Committee on Food Additive), care să abordeze aspecte legate de aditivi şi
contaminanţi. Reziduurile de pesticide sunt şi subiectul dezbaterilor comitetului
JMPR(Joint FAO/WHO Meeting on Pesticide Residues), care evaluează un mare
număr de pesticide, publicând rezultatele în rapoarte anuale. În tabelul 1.5. sunt
prezentate, în ordine cronologică, documentele elaborate de către JMPR, începând
cu anul 1962.
Tabelul 1.6.
Lista principalelor documente JMPR privind problemele toxicologice ale
reziduurilor de pesticide din alimente
(http://www.who.int/foodsafety/chem/jmpr/publications/monographs/)
Nr. Documentul Publicaţia
crt.
1 Principiile care Report of a meeting of a WHO Expert
guvernează siguranţa Committee on Pesticide Residues held jointly
consumatorului cu with the FAO Panel of Experts on the Use of
privire la reziduurile de Pesticides in Agriculture. FAO Plant
pesticide Production and Protection Division Report,
No. PL/1961/11. WHO Technical Report
Series, No. 240, 1962
Evaluarea toxicităţii
2 FAO Meeting Report, No. PL/1965/10/1;
reziduurilor de pesticide
54
în produsele alimentare WHO/Food Add./27.65, 1965, nos 1-44 on
INCHEM
Evaluarea riscurilor
3 FAO Meeting Report, No. PL/1965/10/2;
pentru consumatori
WHO/ Food Add./28.65, 1965, nos 45-55 on
rezultate din utilizarea de
INCHEM
fumiganţi în protecţia
produselor alimentare
Evaluarea unor reziduuri
4 FAO/PL:CP/15; WHO/ Food Add./67.32,
de pesticide din alimente
1967, nos 56-74 on INCHEM.
1967 - Evaluarea unor
5 FAO/PL:1967/M/ 11/1; WHO/Food
reziduuri de pesticide din
Add./68.30, 1968, nos 75-109 on INCHEM.
alimente
1968 – Evaluarea unor
6 FAO/PL:1968/M/9/1; WHO/Food Add./69.35,
1969, nos 110-144 on INCHEM
alimente
1969 – Evaluarea unor
7 FAO/PL:1969/M/17/1; WHO/Food
Add./70.38, 1970, nos 145-177 on INCHEM
alimente
1970- Evaluarea unor
8 AGP:1970/M/12/1; WHO/Food Add./71.42,
1971, nos 178-204 on INCHEM
alimente
9 AGP-1971/M/9/1; WHO Pesticide Residues
Series, No. 1, 1972, nos 205-222 on
alimente
INCHEM.
10 AGP:1972/M/9/1; WHO Pesticide Residues
Series, No. 2, 1973, nos 223-252 on
alimente
INCHEM.
11 FAO/AGP/1973/M/ 9/1; WHO Pesticide
Residues Series, No. 3, 1974, nos 253-277 on
alimente
INCHEM.
12 FAO/AGP/1974/ M/11; WHO Pesticide
Residues Series, No. 4, 1975, nos 278-313 on
alimente
INCHEM..
13 AGP:1975/M/13; WHO Pesticide Residues
Series, No. 5, 1976, nos 314-353 on
alimente
INCHEM.
14 AGP:1976/M/14, 1977, nos 354-378 on
INCHEM.
alimente
Reziduuri de pesticide
15 FAO Plant Production and Protection Paper
55
din alimente: 1977 10 Sup, 1978, nos 379-424 on INCHEM.

Evaluări
din alimente: 1978
15 Sup, 1979, nos 425-455 on INCHEM.
Evaluăr
din alimente: 1979
20 Sup, 1980, nos 456-500 on INCHEM.
Evaluări
din alimente: 1980
26 Sup, 1981, nos 501-534 on INCHEM.
Evaluări
din alimente: 1981
42, 1982, nos 535-568 on INCHEM.
Evaluări
din alimente: 1982
49, 1983, nos 569-604 on INCHEM.
Evaluări
din alimente: 1983
61, 1985, nos 605-646 on INCHEM.
Evaluări
din alimente: 1984
67, 1985, nos 647-715 on INCHEM.
Evaluări
23 Part II - Toxicology. FAO Plant Production
din alimente: 1985
and Protection Paper 72/2, 1986, nos 716-734
Evaluări
on INCHEM.
din alimente: 1986
Evaluări
on INCHEM.
din alimente: 1987
Evaluări
on INCHEM.
din alimente: 1988
Evaluări
on INCHEM.
din alimente - 1989
and Protection Paper 100/2, 1990, nos 785-
Evaluări
801 on INCHEM.
Reziduuri de pesticide Toxicology. World Health Organization,
28
din alimente - 1990 WHO/PCS/91.47, 1991, nos 802-816 on
Evaluări INCHEM.
56
29 Part II - Toxicology. World Health
din alimente - 1991
Organization, WHO/PCS/92.52, 1992, nos
Evaluări
817-834 on INCHEM.
din alimente - 1992
Evaluări
835-854 on INCHEM.
din alimente - 1993
Organization, WHO/PCS/94.4, 1994, nos 855-
Evaluări
874 on INCHEM
din alimente - 1994
Evaluări
888 on INCHEM.
33 Part II - Toxicological and Environmental.
din alimente - 1995
World Health Organization, WHO/PCS/96.48,
Evaluări
1996, nos 889-910 on INCHEM.
34 Part II - Toxicological. World Health
din alimente - 1996
Evaluări
923 on INCHEM.
35 Part II - Toxicological and Environmental.
din alimente - 1997
World Health Organization, WHO/PCS/98.6,
Evaluări
1998, nos 924-942 on INCHEM.
din alimente - 1998
Evaluări
943-956 on INCHEM.
din alimente - 1999
Evaluări
968 on INCHEM.
din alimente - 2000
Evaluări
979 on INCHEM.
din alimente - 2001
Evaluări
992 on INCHEM.
din alimente - 2002
Organization, WHO/PCS/03.1, 2003
Evaluări
57
din alimente - 2003 Organization, WHO/PCS/04.1, 2005.

Evaluări
din alimente - 2004
Organization, WHO/PCS/06.1, 2006
Evaluări
din alimente - 2005
Organization, 2006.
Evaluări
din alimente - 2006
Organization, 2008.
Evaluări
din alimente - 2007
Organization, 2009.
Evaluări
din alimente - 2008
Organization, 2010.
Evaluări
din alimente - 2009
Organization, 2011.
Evaluări
din alimente - 2010
Organization, 2011.
Evaluări
Încă de la înfiinţara sa, în 1959, JMPR a recomandat ca FAO şi OMS să

elaboreze documente privind următoarele aspecte legate de reziduurile de
pesticide:
riscul privind consumul ridicat al reziduurilor de pesticide în
alimente şi furaje;
stabilirea unor principii privind toleranţa la pesticide;
fezabilitatea creării unui Cod Internaţional cu datele toxicologice
privind reziduurile şi folosiriea “în siguranţă” a produselor
alimentare.
Având în vedere avantajele folosirii pesticidelor dar şi efectele lor
negative, se apreciază că, producerea şi utilizarea lor nu pot fi oprite total, însă
trebuie luate măsuri ferme privind interzicerea folosirii acelor produse care sunt
deosebit de periculoase datorită toxicitatăţii şi remanenţei lor ridicate.
1.6.1. Mecanisme ale acţiunii toxice a pesticidelor
Pe lângă acţiunea benefică pe care o aduce folosirea pesticidelor în practica

agricolă, acestea pot să constituie şi un pericol pentru mediu şi sunt cunoscute sau
58
suspectate a fi toxice pentru om. Efectele toxice adverse pot include neurotoxicitate
acută, insuficienţe cronice de dezvoltare neuronală, disfuncţionalităţi ale
sistemelor: imunitar, reproducător şi endocrin, precum şi cancer. Studiile de
toxicitate îşi propun caracterizarea naturii şi amplorii efectelor toxice cauzate de
pesticide în scopul de a determina dozele la care nu există efecte adverse la
animalele de testare. Modul de expunere la pesticide are loc prin ingerarea unor
produse vegetale tratate care conţin reziduuri sau a unor produse din carne, lapte
sau oua provenite de la animale hranite cu furaje contaminate.
Pesticidele, datorită marii lor diversităţi, prezintă mecanisme de acţiune
foarte diverse asupra sistemelor biologice, putând fi clasificate, în câteva grupe
(Stenersen, 2004; EFSA, 2005):
→ Compuşi cu acţiune analoagă substratului sunt substanţele care au
structură asemănătoare cu substratul enzimelor pot concura cu acesta în
interacţiunea cu enzimele şi, ca urmare, inhibă activitatea lor. Astfel se explică
acţiunea anticolinesterazică a diferiţilor compuşi, în special a organofosforaţilor şi
carbamaţilor. Legarea pesticidelor fosforice şi a carbamaţilor cu colinesteraza este
ca urmare a structurii asemănătoare a acestora cu acetilcolina. Prin acţiunea
pesticidelor, colinesteraza îşi pierde activitatea catalitică. Spre deosebire de
compuşii organofosforici, carbamaţii reacţionează cu colinesteraza şi formează
complecşi mai puţin stabili.
→ Precursori cu structură analoagă substratului. În această grupă sunt
cuprinse substanţele care au o structură substratului în procesul de metabolism, de
exemplu, esterii acizilor tio- şi ditiofosforici care se descompun în organism prin
desulfurare oxidativă, cu formare de substanţe active anticolinesterazice, analogi –
P = O. Un alt exemplu de precursori cu structură analoagă substratului îl reprezintă
fluoracetaţii, care sunt folosiţi în agricultură ca raticide.
→ Toxice care interacţionează cu coenzimele. Aceste substanţe în mod
obişnuit, sunt conoscute şi sub denumirea de antivitamine.
Dintre coenzime, un rol important îl are piridoxinfosfatul, care intervine
în metabolismul diferiţilor aminoacizi, datorită participării, în calitate de factor, în
structura transaminazelor.
La o serie de reacţii participă în calitate de coenzimă şi acidul folic, care
sub formă de acid tetrahidrofolic, intervine în sinteza şi transportul grupărilor
oximetil.
S-a stabilit că DDT şi alte organoclorurate inhibă transferal de electroni
dependent de NAD+. O serie de fungicide ca dietilcarbamaţii şi ditiocarbamaţii
acţionează asupra enzimelor care conţin cupru.
→ Toxice care dereglează sinteza proteinelor. Această grupă cuprinde
substanţe cu structură asemănătoare aminoacizilor, ca antibioticele şi diferiţi
compuşi organici. Prin interferenţa lor în sinteza proteinelor provoacă anomalii
care determină dereglări metabolice.
→ Toxice care reacţionează cu grupările funcţionale ale proteinelor.
Aceste substanţe interferează grupările tiolice, aminice şi carboxilice ale
59
proteinelor. Grupările tiolice ale proteinelor pot fi legate, de asemenea, de diferiţi

agenţi alchilanţi.
→ Toxice care denaturează proteinele. Printe substanţele care provoacă
denaturarea structurii terţiare a proteinelor se pot menţiona diferiţi compuşi
amoniacali, cum sunt erbicidele: Herban, Dicuran, Diuron. Denaturarea determină
o pierdere a activităţii enzimatice.
→ Toxice care inhibă sinteza nucleotidelor. O serie de substanţe ca de
exemplu: benzimidazolul, diaminopuranul folosite ca şi pesticide, interferează în
sinteza bazelor azotate şi pot exercita o acţiune teratogenă.
→ Toxice care acţionează asupra hormonilor sau influenţează formarea
lor. Tioureea, uracilul, ditiocarbamaţii, inhibă sinteza hormonilor tiroidieni. DDD
reprezintă un inhibitor specific al funcţiilor glandelor suprarenale şi mecanismul de
acţiune constă într-o reducere masivă a secreţiei corticosteroizilor.
1.6.2 Acţiunea toxică asupra organismului
Studiile toxicologice referitoare la efectul unor contaminanți din clasele

pesticidelor au arătat că acestea, odată pătrunse în organism, pot provoca afecţiuni
ale sistemului nervos, insuficienţă coronariană, ciroză hepatică etc. IARC, 1986,
1993, 2002; JECFA, 1987, 1997, 1999). Aceste procese patologice pot apărea, de
asemenea, şi ca rezultat al reducerii reacţiei imunitare a organismului. Se
menţionează faptul că substanţele chimice în doze mici pot fi cauza creşterii
numărului de îmbolnăviri de hepatită, a măririi frecvenţei de bolnavi cronici
cardiovasculari şi chiar a intensificării bolilor infecţioase.
Pesticidele organofosforate pot provoca paralizie, neuropatie după 8-14
zile de la consumarea unor produse puternic poluate.
Pesticidele organoclorurate provoacă stări patologice cardiovasculare.
Cercetările efectuate pe iepure, cu doze mici de DDT, Lindan, Aldrin, au
demonstrate o creştere a sensibilităţii inimii la agenţii coronarospastici. Totodată
DDT, prin acumularea preferenţială a colesterolului, favorizează ateroscleroza.
Lindanul exercită efecte patologice asemănătoare, dar într-un grad mai redus.
Unele organoclorurate pot provoca granulocitoză şi anemie aplastică. S-
au descris cazuri de anemie hemolitică în urma manipulării necorespunzătoare a
amnestecurilor de Heptaclor, Dieldrin şi Toxafen.
60
Capitolul 2
CONTAMINAREA ALIMENTELOR
CU MICOTOXINE
2.1. Prezentare generală
Mucegaiurile, cunoscute ca ciuperci microscopice filamentoase, se pot

dezvolta pe produse vegetale (porumb, grâu) şi, în unele cazuri, pe produse de
origine animală (produse din carne, cârnaţi). Aceste mucegaiuri pot produce, în
condiții de mediu adecvate, compuși chimici toxici, cunoscuţi ca micotoxine (Şara
și Borbil, 2007; Berca, 2008).
Numele de micotoxină este format din combinarea unui cuvânt grecesc
“mykes” care înseamna ciupercă cu unul latinesc “toxicum” care înseamna otravă,
prin urmare, în traducere liberă ar însemna: “ciupercă otrăvitoare”.
Micotoxinele reprezintă un grup de metaboliţi secundari elaboraţi după
faza de creştere logaritmică a unor tulpini toxigene de Aspergillus (A. flavus, A.
parasiticus, A. versicolor, A.niger, A.wentii, A.ruber, A.ostianus, A.ochraceus),
Penicillium (P. puberulum, P. variabile, P. citrinum, P. frequentans) si Rhisopus
spp (Jackson și Jablonski, 2004). Aceste substanţe, aparţinând unor clase chimice
diverse, au capacitatea de a modifica structuri normale biologice, cu efecte
devastatoare atât la om cât şi la animale, plante şi bacterii. Ca şi localizare, aceşti
metaboliţi pot fi conţinuţi în sporii fungilor, în întreaga fungie sau, de cele mai
multe ori, sunt secretaţi în substratul de creştere, în mediu sau în alimente. Când
substratul de creştere este reprezentat de cereale, seminţele oleaginoase, nutreţuri
sau alte produse alimentare ce sunt consumate de om sau animale, direct sau prin
încorporare, consumatorii pot prezenta semne clinice particulare, ca urmare a
ingestiei alimentelor contaminate cu fungi toxigene (Brera și col., 2005). În
prezent, sunt cunoscuţi mai mult de 300 de reprezentanţi dar, din punct de vedere
ştiinţific, importanţă prezintă aproximativ 10 compuşi datorită, în special,
impactului toxicologic asupra sănătăţii umane şi animale. Speciile patogene cu
potenţial pericol pentru siguranţa alimentară şi unele dintre micotoxinele produse,
sunt prezentate în Tabelul 2.1.
61
Tabelul 2.1.
Specii producătoare de micotoxine
(Jackson și Jablonski, 2004; (Stănciuc şi Rotaru, 2008).
Agent producător Grupa Reprezentanţi-

Abreviere
Aspergillus flavus, Aflatoxine B1, B2, B2a, G1, G1a,

Aspergillus parasiticus G2, G2a,
Aspergillus nomius şi
Aspergillus Din metabolizarea M1, M2, GM1, GM2, P1,
pseudotamarii aflatoxinelor P2, Q1, Q2, aflatoxicolul
si aspertoxina
Aspergillus ochraceus, A. Ochratoxina A, B,C, α, β, 4R-OH-

alliaceus, A ostianus, OTA, 4S-OH-OTA, 10-
Penicillium viridicatum, OH-OTA
P. cyclopium, P. variable,
etc.
Aspergillus clavatus, A. Patulina Patulina

terreus, Penicillium
claviforme, P.expansum,
P.patulum, Byssochlamys
nivea, B. fulva
Fusarium graminearum, Zearalenona ZEA

F. tricinctum,
F.culmorum, F. sacchari
Fusarium Trichotecene - 150 de toxine conoscute

sporotrichioides,
F.langsethiae, F.poae, Trichotecene grupa A Toxina - T2, Toxina -
F.sporotrichioides, F. HT2, Neosolaniol, MAS,
acuminatum, F. DAS(anguidine)
langsethiae,
Myrothecium,
Trichothecene grupa B DON (Vomitoxin,
Stachybotrys,
Nivalenol (NIV), 3-
Trichoderma,
Acetil-DON şi 15-Acetil-
Cephalosporium,
DON, Fusarenon X,
Trichothecium şi
Scirpentriol, T-2 Tetraol
Verticimonosporium
62
Fusarium anthophilum, Fumonisine -28 de toxine;
F.dlamini, F.napiformi,
FB1, FB2, FB3, FB4
F. nygami, F.
moniliforme, F.
verticillioides, F.
proliferatum
Aspergillus versicolor, Sterigmatocistina Sterigmatocistina
A.nidulans. A.rugulosus
O-metil-
Sterigmatocistina
Penicillium puberulum, Acid penicilic

P. cyclopium, P.
canescens
Penicillium citrinum, P. Citrinina

viridicatum, Aspergillus
ochraceus
Fusarium sambucenum, Sambutoxina

F. oxysporum
Claviceps purpurea Micotoxine producătoare - peste 80 de alcaloizi

de ergotism
- ergonovina, ergotamina
Ergotoxina
Din punct de vedere chimic, Micotoxinele sunt caracterizate prin structuri

chimice diferenţiate, ca rezultat al producerii lor de către mai multe varietăţi de
ciuperci. Spre exemplificare, aflatoxinele prezintă structuri heterociclice puternic
oxigenate, ochratoxinele sunt reprezentate de o structură matriceală ca fiind un
derivat poliketidic de dihidro-izo-cumarină legată de fenil-alanină printr-o grupare
carboxi iar trichothecenele (deoxinivalenol -DON, NIV, Toxina- T-2, Toxina- HT-
2 şi diacetoxiscirpenol -DAS) sunt caracterizate de o structură chimică destul de
asemănătoare care prezintă o legătură dublă între C9 şi C10 şi o legătură epoxidică
cu grupări funcționale alcoolice şi esterice la C12–C13, acestea fiind responsabile
de toxicitatea acestor compuşi. Alte micotoxine relevante sunt zearalenone (ZEA)
şi metaboliții ei, care sunt structuri de lactone ale acidului rezorcilic cu caracter
estrogenic, fumonisinele(FB`s) care prezintă un lanţ carbonic liniar cu grupări
funcţionale esterice, carboxilice şi amino precum și patulina, care prezintă o
structură de lactonă polyketidică (Watson, 1993).
63
Efectele toxice ale micotoxinelor sunt, în principal, legate de

genotoxicitate, carcinogenitate, imunotoxicitate, mutageneză, nefrotoxicitate și
teratogeneză.
În natură există o varietate mare de ciuperci de la cele obişnuite care cresc
spontan în mediul natural(păduri, câmpii) sau sunt cultivate de obicei în sere, până
la specii microscopice care pot infesta recoltele, în faza de vegetaţie sau de
depozitare. Majoritatea acestor specii trăiesc pe materie organică moartă pe care o
ajută să se descompună în timp ce altele cauzează boli la plante.
Există şi mucegaiuri care pot fi folositoare în obţinerea unor produse
alimentare sau ca sursă pentru antibiotice si alte chimicale folositoare. În multe
regiuni de pe glob, unele specii de mucegaiuri sunt utilizate la condiţionarea unor
produse alimentare pentru a le conferi gust şi aroma placută. În acest sens pot fi
amintite următoarele utilizări favorabile pentru industria alimentară ale unor
mucegaiuri:
o Genul Penicillium şi în special specia roqueforti, utilizată la
prepararea brânzei roqueforti;
o Aspergillus camemberti folosită la prepararea brânzei camembert;
o Tulpinile de Penicillium expansum, nalgiovensis si viridicatum se
utilizează la prepararea unor salamuri crude maturate: Italian,
Sibiu, Turist, Unguresc, etc;
o Tulpini de mucegaiuri selecţionate şi utilizate la obţinerea unor
preparate enzimatice utilizate în tehnologiile industriale de
fabricare a produselor alimentare dietetice sau uşor digerabile;
o Specii de mucegaiuri utilizate în unele tehnologii industriale de
obţinere de produse alimentare pe cale fermentativă.
Pe de alta parte, ingerarea directă a unei ciuperci “toxice” în urma
neidentificării acesteia, este o cunoscută cauză a bolilor sau a morţii. Într-o
accepţiune curentă, termenul de “micotoxine” este rezervat unor compuşi chimici
toxici formaţi din puţine specii de ciuperci care colonizează repede recoltele în
câmp sau după strângerea recoltei devenind o potenţială ameninţare pentru
sănătatea umană sau animală prin ingerarea produselor alimentare obţinute din
aceste recolte (EFSA, 2004a, 2004b, 2004c, 2006). Majoritatea micotoxinelor sunt
stabile din punct de vedere chimic, astfel încât ele rezistă la depozitare sau la
procesare chiar şi când alimentele sunt gătite la temperaturi mari cum ar fi
temperaturile la care se coace pâinea sau la care se produc cerealele pentru micul
dejun. Prin urmare, este important să se evite condiţiile care pot conduce la
formarea de micotoxine, lucru dificil de realizat în cazul plantelor în faza
vegetativă în care, hotărâtoare, în acest sens, sunt condiţiile de climă. Odată ce
recolta este uscată în mod adecvat, creşterea ulterioară a mucegaiului şi eliberarea
de micotoxină pot fi prevenite pe parcursul depozitării şi transportului (Tangni,
2006).
Micotoxinele, prin structurile lor chimice foarte diferite, pot conduce la o serie
de efecte toxice dintre cele mai diverse:
64
o Efecte acute, care presupun cantităţi mari de toxine în mâncare, dar
astfel de incidente apar de obicei în zonele mai puţin dezvoltate ale
lumii unde posibilităţile de control sunt limitate sau, pot apărea, mai
ales la animale;
o Efecte cronice, care reprezintă motive serioase de îngrijorare, pentru
sănătatea pe termen lung a populaţiei şi care pot apărea în urma
consumului în cantităţi mici dar pe perioade mai îndelungate;
o Efecte carcinogenice, genotoxice, rinotoxice, hepatotoxice sau
imunotoxice.
Organizaţiile naţionale si internaţioanle evalueaza în mod constant riscul
produs de micotoxine asupra omului (WHO, 2002; European Commission, 2003;
Chandelier și col., 2004). Majoritatea ţărilor au acum, stabilite limite legale pentru
majoritatea micotoxinelor şi, mai ales pentru aflatoxine care sunt cele mai răspândite
şi mai toxice micotoxine, cu toate că aceste valori nu sunt deloc uniforme.
Orice recoltă care este depozitată mai mult de câteva zile este ţinta
creşterii mucegaiului şi formarii micotoxinelor (Desjardins, 2003). Micotoxinele
pot apărea în toate zonele geografiece, atât în zonele tropicale cât şi în cele
temperate, în functie de specia de ciupercă. Cele mai afectate produse alimentare
sunt cerealele, nucile, fructele uscate, cafeaua, cacaua, condimentele, semintele de
ulei, fasolea uscată, şi mai ales merele.
Micotoxinele se pot găsi şi în berea provenită din orz contaminat, alte
cereale sau struguri, precum şi în vinul obţinut din struguri mucegăiţi.
Micotoxinele pot intra în lanţul alimentelor prin carne sau alte produse animale
cum ar fi ouăle, laptele sau brânza în cazul în care animalele sunt furajate cu nutreţ
contaminat.
Dezvoltarea ciupercilor producătoare de toxine în depozite se face neuniform
fapt care conduce la o distribuţie inegală a mucegaiului în creştere şi a micotoxinei
asociate. Din această cauză este deosebit de importantă prelevarea probelor pentru
analiză, deoarece proba luată pentru analiză trebuie să fie cu adevărat reprezentativă.
Cele mai multe micotoxine sunt toxice în concentraţii foarte scăzute iar acest
lucru presupune selectarea unor metode sensibile pentru detectarea lor, deoarece atât
probele cât şi analizele reprezintă o provocare serioasă pentru analist (Kuiper-
Goodman, 2004). Dacă metodele nu oferă o performanţă satisfăcătoare se poate
întâmpla ca specii inacceptabile să fie acceptate sau ca unele contaminări sub nivelul
admis să fie respinse ceea ce poate cnduce la respingerea de la consum a unor loturi de
mii de kilograme, putând apărea conflicte din cauza rezultatului analizelor care, la
rândul lor, sunt foarte costisitoare. Aceste inadvertenţe în efectuare analizelor pot
genera situaţii conflictuale, mai ales dacă reputaţia comerciantului angrosist şi a
comerciantului în detaliu este pătată.
Dificultatea decontaminării (Debongnie și Pussemier, 2010) şi înlăturării
micotoxinelor odată formate dovedeşte că cea mai bună metodă de control este
prevenţia, fiiind studiate multe modalităţi care să reducă efectele contaminării prin
mucegaiuri producătoare de micotoxine. Exemple, în acest sens, ar fi speciile
rezistente la mucegai, metode alternative de cultivare a solului, tehnici de uscare şi
65
depozitare etc. Recent, abordările prin implementarea HACCP sunt evaluate ca

mijloc de identificare a Punctelor Critice de Control şi pot oferi modalităţi practice
de reducere a contaminării printr-un management al siguranţei produselor care să
conducă la reducerea sau eliminarea hazardului.
2.2. Clasificarea micotoxinelor
Micotoxinele sunt reprezentate de către un spectru larg de compuşi

chimici caracterizaţi prin diferite structuri moleculare rezultate din numeroasele
specii de ciuperci responsabile pentru producerea acestora, putându-se distinge
clase majore şi minore de micotoxine(Fig.2.1). După cum s-a precizat mai sus, deşi
au fost descrise aproximativ 300 de micotoxine, doar o proporţie mică a acestora
apar natural iar referitor la metodele de determinare ale micotoxinelor, acestea,
sunt eficiente doar pentru un număr relative restrâns de micotoxine (Watson,
1993).
Fig. 2.1. Clasificarea micotoxinelor
2.2.1. Clase de Micotoxine majore
66
2.2.1.1. Aflatoxinele
Cele mai importante specii de miceţi producători de aflatoxine, atât din

punct de vedere al numărului de tulpini toxigene, cât şi a cantităţii de aflatoxine
elaborate, sunt cele aparţinând speciilor A. flavus si A. parasiticus, foarte
asemănătoare din punct de vedere morfologic a căror taxonomie este încă destul de
controversată (Watson, 1993; EFSA, 2004a). Aflatoxinele, sunt compuşi cu efecte
puternic toxice, în special aflatoxina B1(AFB1) [Numărul CAS: 1162-65-8]. Pe
lângă acestea, tot producătoare de toxine sunt şi Aspergillus nomius şi Aspergillus
pseudotamarii.
Umiditate mai mare de 85% și temperaturi peste 25οC sunt favorabile
creşterii ciupercilor producătoare de aflatoxine în timpul depozitării.
Metaboliţii hidroxilaţi ai aflatoxinei B denumiţi Aflatoxinele M1 și M2
[numărul CAS:6885-57-0], sunt două toxine care pot apărea în lapte şi produse
derivate, ca urmare a metabolismului rapid al aflatoxinelor B1 și B2 (AFB2), la
animale hrănite cu furaje contaminate cu aflatoxine B.
Din punct de vedere chimic, aflatoxinele(Fig. 2.2.) provin dintr-o structură
de difurano-coumarină şi, potrivit structurii lor, se pot clasifica în două grupe largi:
seria de difurano-coumarino-ciclopentenone (incluzând AFB1 şi
AFB2[Numărul CAS: 7220-81-7]);
şi
seria difurano-coumarino-lactone (incluzând aflatoxină G1 (AFG1)
[numărul CAS: 1165-39-5], aflatoxină G2 (AFG2) [numărul CAS:7241-
98-7] şi aflatoxina M1 (AFM1) [numărul CAS: 6795-23-9]).
După cum s-a remarcat, seria G conţine un inel de D-lactone, în timp ce
seria B conţine un inel ciclopentenonă, care este responsabilă pentru toxicitatea
ridicata a celor din seria B. În tabelul 2.1. se pot vedea aflatoxinele cunoscute(B1,
B2, B2a, G1, G2, G1a, G2a, M1, M2, GM1, GM2, P1, P2, Q1, Q2, aflatoxicolul si
aspertoxina) şi genurile de ciuperci din care provin.
Aflatoxina cea mai importantă este B1, fiind cea mai toxică şi cea mai
frecvent întâlnită, în organismul animal ea este metabolizată şi transformată în
aflatoxina M1 care, se găseşte în special în ficatul animalelor şi în lapte.
Câteva dintre caracteristicile aflatoxinelor (Watson, 1993) prin care acestea
se diferenţiază sunt prezentate în Tabelul 2.2.
67
Fig.2.2. Formule structurale ale Aflatoxinelor
Tabelul 2.2.
Caracteristici ale aflatoxinelor
Criteriul de Caracteristici
diferenţiere
Conţinut în azot - aflatoxinele nu conţin azot, fiind derivaţi ai
cumarinei în care funcţia lactonă prezintă o mare
activitate biologică
Conţinut în oxigen - aflatoxinele conţin numeroşi heteroatomi de
oxigen, din care doi aparţin nucleului bifuranic care
conferă o mare stabilitate moleculei
Solubilitate - sunt solubile în solvenţi organici moderat
68
polari: cloroform, metanol, dimetilsulfoxid
- insolubile în solvenţi organici nepolari
(hidrocarburi saturate)
- abia solubile în apă (10–30 mg/mL)
Prin Demetilarea - rezultă Aflatoxine P al căror hidroxil este
grupării metoxil din foarte uşor esterificat în organism, obţinându-se
poz.17 compuşi sulfo- si glucurono-conjugaţi hidrosolubili şi
neextractibili cu cloroform
Stabilitate - foarte stabile în stare uscată la încălzire până
la topire
- în stare liberă sunt distruse de către radiaţiile
UV
- sunt uşor oxidabile
- sunt instabile la 3 > pH > 10
Prezentare în forma - In stare naturală sunt legate de proteine care le
naturală protejează
Caracteristici hormonale - aflatoxinele prezintă analogii structurale cu
hormonii steroizi, în particular estradiolul şi unii
corticosteroizi cu care pot intra în competiţie
Toxicitate - Toxicitatea acută şi puterea cancerigenă este
legată de prezenţa nucleului bifuranic nesaturat şi de
funcţia lactonei din nucleul cumarinic. Acest ansamblu
de caracteristici se regăseşte în cazul aflatoxinei B,
care posedă de asemenea, structura cea mai bogată în
elemente de toxicitate
Fluorescenţă în UV la AFB1 şi AFB2 – fluorescenţă albastră
365 nm AFG1 and AFG2 – fluorescenţă verde
2.2.1.2. Ochratoxinele
Ochratoxinele fac parte, din punct de vedere toxicologic, împreună cu

citrinina, acidul oxalic şi viridicatumtoxina, din grupul micotoxinelor nefrotoxice,
care sunt implicate în etiopatologia afecţiunilor renale întâlnite la om şi
animale(EFSA, 2006). Ele sunt produse de miceţi ce aparţin taxonomic genurilor
Penicillium şi Aspergillus.
Se cunosc trei tipuri de ochratoxine (Watson, 1993): A, B şi Alfa, având
următoarele formule structurale prezentate în Fig. 2.3., 2.4. si Tabelul 2.3:
69
Fig. 2.3. Formula structurală a Ochratoxinei A
Fig. 2.4. Formula structurală a Ochratoxinelor
Tabelul 2.3.
Diferiţi substituenţi din structura Ochratoxinelor
Denumire Abreviere Subtituentul

R1 R2 R3 R4
Ochratoxina OTA Fenilalanina Cl H H
A
Ochratoxina OTB Fenilalanina H H H
B
Ochratoxina OTC Fenilalanina Cl H H
C
Ochratoxina OTα OH Cl H H
α
Ochratoxina OTβ OH H H H
β
4R-Hidroxi- OTA- Fenilalanina Cl H H
70
Ochratoxina A OH
4S-Hidroxi- OTA- Fenilalanina Cl OH OH
Ochratoxina A OH
10-Hidroxi- OTA- Fenilalanina Cl H H
Ochratoxina A OH
Ochratoxina A (7-carboxi-5-cloro-8-hidroxi-3, 4-dihidro-R-metil

izocumarin-amida L, Beta-fenilalaninei) este cea mai toxică, fiind produsă şi în
cantitatea cea mai mare. Pentru producerea de ochratoxină Aspergillus flavus are
nevoie de o temperatură cuprinsă între 20 şi 30 grade Celsius şi o umiditate relativă
de cel puţin 52%.
Ochratoxina A (C20H18ClNOS) este o substanţă cristalină, incoloră,
prezintă activitate optică în cloroform şi fluorescenţă în lumină ultravioletă de 254
ăi 366 nm. Greutatea ei moleculară este de 403, iar punctul de topire de 90 grade
Celsius când este cristalizată din benzen şi 169 grade Celsius când este cristalizată
din xilen. Spectrul UV al soluţiei etanolice de ochratoxină se caracterizează prin 2
benzi de absorbţie la 213 şi 322 nm. Prin hidroliza acidă ochratoxina A eliberează
L-beta-fenilalanina şi acid lactonic, optic activ, cunoscută sub denumirea de
ochratoxina alfa. Ochratoxina A, este puţin solubilă în apă, dar foarte solubilă în
solvenţi organici precum şi în soluţie apoasă de bicarbonat de sodiu. Ea este relativ
stabilă la caldură, dar prin autoclavare este distrusă în intregime.
Ochratoxina B (C20H19NO6) prezintă în lumina UV fluorescenţă
albastră. Micotoxina pură se prezintă sub forma unei substanţe cristaline incolore,
cu greutatea moleculară de 369, fiind rar întâlnită în condiţii naturale de mediu. In
1971, ochratoxina B a fost pusă în evidenţă în furajele de la o ferma de porcine
SUA.
Ochratoxina B se mai găseşte în cereale şi legume ca: grâu, orz, ovăz,
secară, fasole și arahide, fiind pusă în evidenţă, în acestea, în anul 1972(EFSA,
2006).
2.2.1.3. Patulina
Patulina a fost izolată prima dată în laborator, fără ca prezenţa ei în

furaje, cereale, fructe, în general în produse vegetale, să fi fost asociată cu stări
toxice pe care sa le fi produs omului sau animalelor.
Patulina (Fig.2.5) este un antibiotic toxic produs de un număr mare de
fungi, Aspergillius (clavatus, giganteus, terreus) precum si Byssochlamys nivea
genurilor Penicillium (urticae, expansum, griseofulvum, cyclopium, divergens
(Watson, 1993; WHO, 2002).
Patulina a fost izolată de către Birkinshaw (1943) din Penicillium
patulum şi apoi din Penicillium expansum.
71
Fig. 2.5. Formula structurală a Patulinei
În tabelul 2.4. sunt prezentate câteva caracteristici ale patulinei.
Tabelul 2.4.
Caracteristici ale Patulinei
diferenţiere
forma de în stare pură este o substanţă cristalină
prezentare
masa 154
moleculară
punctul de 1100 C
topire
solubilitate solubilă în apă, cloroform, alcool, acetat de etil, şi
puţin solubilă în eter şi benzen
insolubilă în eter de petrol
insolubilă în soluţii alcaline şi chiar în apă
distilată, unde este complet distrusă în răstimpul a trei
luni
stabilitate Se conservă însa bine în cloroform şi benzen
decontaminare descompunerea patulinei în prezenţa glutationului
dispariţia micotoxinei din sucul de mere
fermentat timp de 2 saptamani cu Saccharomyces spp
reacţionează cu compuşi conţinând o grupare
sulfhidril, cu care formează un produs stabil si lipsit de
activitate biologică
Patulina a fost găsită în: căpşuni, pepeni, ardei roşii şi verzi, tomate,
castraveţi, morcovi, mere şi pere putrezite. Aceasta nu a fost găsită în: ţelină,
conopidă, varza roşie, ridichi, hrean, ceapă, vinete, substraturi care nu au constituit
probabil medii favorabile de multiplicare a fungilor.
72
2.2.1.4. Trichotecenele
Trichotecenele sunt un grup de compuşi chimici biologic activi rezultaţi ca

produşi de metabolism ai unor culturi de fungi din specia Fusarium,
Cephalosporium, Myrothecium, Trichotecium, Trichodermium, Stachiobotris
(Watson, 1993; Kuiper-Goodman, 2004).
Grupul trichotecenelor cuprinde aproximativ 43 micotoxine dar numai 7
dintre acestea (toxina T-2, toxina HT-2, diacetoxiscirpenolul, neosolaniolul,
fusarenona-X, nivalenolul si deoxinivalenolul) sunt produse în cantităţi
semnificative şi responsabile de anumite afecţiuni, fiind implicate mai frecvent în
patologia veterinară, două dintre ele fiind cele mai cunoscute şi mai frecvent
întâlnite(Fig. 2.6 și tabelul 2.5). Atât la animale cât şi la om trichotecenele (12, 13-
epoxi-trichotecenele), produc imbolnăviri grave, manifestate prin: refuzul hranei,
diaree, tulburări nervoase, avorturi, necroze ale pielii, hemoragii şi necroze în
organe şi ţesuturi, modificări ale tabloului sanguin (leucopenie) sau degenerescenţa
măduvei osoase (Kuiper-Goodman, 2004).
Fig.2.6. Formula structurala a Trichotecenelor
Tabelul 2.5.
Caracteristici ale Trichotecenelor
diferenţiere
solubilitate solubile in solventi organici de polaritate medie
relativ insolubile in solventi nepolari, ca de
exemplu hexanul
Derivatii alcoolici ai trichotecenelor sunt mult
mai solubili in solventi polari
clasificare pe Grupa A: include majoritatea compusilor cu
baza solubilităţii lor functii ester si hidroxil ( toxina T-2, neosolaniolul,
73
diacetoxiscirpenolul) care sunt mai solubili in

cloroform, acetat de etil, dietileter si acetona
Grupa B: cuprinde compusii cu multiple functii
hidroxil, dar fara nici un grup ester ( nivalenolul,
scirpentriolul, deoxinivalenolul), care sunt solubili in
solventi polari cum ar fi: apa, alcooli, acetonitrilul.
Unii compusi din grupa B pot fi extrasi cu solventi
utilizati pentru trichotecenele grupei A
stabilitate Trichotecenele au stabilitate remarcabila in
conditii de mediu care include variatii moderate de
temperatura si pH; de asemenea oxigenul, lumina nu le
afecteaza capacitatea toxica
decontaminare Datorită marii lor stabilităţi, nu sunt distruse in
timpul procesului de preparare si stocare a furajelor si
alimentelor contaminate
Substantele alcaline si acizii le modifica
structura si implicit insusirile
Fungii producatori de trichotecene se dezvolta în condiţii de teren pe

cereale, legume, fructe, iar în laborator pe medii sintetice şi naturale.
2.2.1.5. Zearalenona
Zearalenona (toxina F-2) (Fig. 2.7 şi Tabelul 2.6). este o lactonă a

acidului resorcilic(lactona acidului 6-9, 10-hidroxi-6-oxo-trans-1-undecenil-β-
resorcilic), cu structura chimică asemănătoare hormonilor steroizi(au fost descrişi
16 derivati), produsă de miceţi din genul Fusarium care, în funcţie de doza şi
reactivitatea organismului animal, exercită asupra acestuia efecte estrogenice sau
anabolizante (Watson, 1993; EFSA, 2004b)
Fig 2.7. Formula structurală a Zearalenonei
74
Tabelul 2.6.
Caracteristici ale Zearalenonei(Toxina F-2)
diferenţiere
masa moleculară 318
punct de topire 164-1650C
absorbtia maximă în UV la 236 nm, 274 nm si 316 nm
Fluorescenţă la lumină zearalenona da o fluorescenta albastra –verde
UV (360 nm)
proprietăţi biologice estrogenice si anabolice
stabilitate relativ ridicata a acesteia in medii neutre, precum si la
temperaturi ridicate (80-1200C)
decontaminare In medii alcaline (pH peste 11) tratamentul
termic distruge zearalenona in cateva zeci de minute,
aceasta fiind probabil in legatura cu modificarile care
se produc la nivelul inelului resorcil-lactona
Zearalenona poate fi de asemenea distrusa cu
ajutorul agentilor oxidanti cum ar fi peroxidul de
hidrogen
Toxicitatea substraturilor contaminate cu toxina
F-2 poate fi redusa sau chiar anulata prin tratarea lor
cu solutii apoase de amoniac sau peroxid de hidrogen
si apoi aplicarea unui tratament termic
Fungii producători de zearalenonă se multiplică în condiţii naturale cel

mai adesea pe porumb şi orz, iar în laborator pe medii sau chiar pe produse
naturale. Studii microbiologice au evidenţiat faptul că orezul autoclavat, cu
umiditatea de 45-60% poate constitui un mediu excelent pentru producerea toxinei
F-2 de catre F. roseum.
Maladia se caracterizează printr-o edematie hipertrofică a vulvei şi
glandelor mamare. Prezenţa zearalenonei în furajele administrate animalelor a
condus la diminuarea fecundităţii şi a indicelui de insămânţări artificiale. Spre
deosebire de alte micotoxine, prin întreruperea alimentaţiei contaminate cu
zearalenonă, efectele estrogene dispar (EFSA, 2004b).
2.2.1.6. Fumonisina
În 1988 au fost caracterizate structurile fumonisinelor (Watson, 1993):

FB1, BB2, FB3, FB4, un nou grup de micotoxine care au fost purificate plecând de
la culturile de Fusarium moniliforme, fiind identificate 28 de toxine(Tabelul 2.1.).
Cel mai abundent si mai toxic reprezentant este Fumonisina B1(FB1) [CAS
75
number: 116355-83-0] care, din punct de vedere chimic este un diester al acidului
propan-1,2,3 - tricarboxylic şi acidului 2-amino-12,16-dimethyl-3,5,10,14,15-
pentahidroxi-eicosanoic(Fig.2.7) .
Proporţia fumonisinelor este: 70-80% FB1, 15-25% FB2 iar FB3 în jur de
3-8% din total, câteva dintre caracteristicile lor fiind prezentate în Tabelul 2.8.
Fig 2.8. Formula structurală a Fumonisinei B1(FB1)
Tabelul 2.7.
Caracteristici ale Fumonisinelor
diferenţiere
- prezentare Pulbere alba higroscopică
- stabilitate FB1 şi FB2 sunt stabile 6 luni la 25 οC, în
acetonitril-apă(1:1)
- solubilitate Solubilă în: apă, acetonitril-apă, metanol
datorită celor 4 grupări carboxilice şi hidroxilice libere
şi grupării amino libere
Insolubilă în solvenţi organici ca: cloroform,
hexan,
2.2.2. Clase de Micotoxine minore
2.2.2.1. Alcaloizii din ergot – Ergotoxina

Alcaloizii din cornul secarei(ergot) sunt produşi de către ciupergi din genul
Claviceps care invadează organele femeieşti ale plantei gazdă şi înlocuieşte ovarul cu
un ţesut fungic denumit cornul secarei. Mai întâi a fost izolată ergotoxina care are
efecte toxice mai mari decât cele terapeutice ulterior, în 1918 fiind izolată şi
ergotamina, primul alcaloid folosit în terapeutică. Alcaloizii din ergot sunt compuşi
indolici care, din punct de vedere al biosintezei derivă din L-triptofan şi reprezintă
76
cel mai mare grup de metaboliţi fungici cu azot găsiţi în natură fiind izolaţi peste 80
de alcaloizi, majoritatea produşi de diferite specii de Claviceps(peste 70 de alcaloizi),
unii dintre ei fiind implicaţi în sindroame nervoase sau gangrenoase la om sau
animale în urma consumului de grâne contaminate cu ergot (Watson, 1993).
Alcaloizii din ergot se împart în 4 grupe majore pe baza unor asemănări chimice:
1. Grupa Clavinelor: agroclavina, elimoclavina şi lisergol;
2. Grupa Acidului lisergic;
3. Grupa Amidelor acidului lisergic: ergina, ergonovina,
methergina, methisergida li LSD;
4. Grupa Ergopeptinelor: ergotamina, ergovalina, aergosina şi a-
ergocriptina
2.2.2.2. Citrinina
Citrinina este o nefrotoxină [CAS number: 518-75-2] produsă de unele

specii de Penicillium şi Aspergillus(tabelul 2.8), fiind utilizat, iniţial ca antibiotic,
dar în urma testării pe animale s-a constatat că produce nefropatii, intârzie
creşterea şi chiar produce moartea. Frecvent, ea apare împreună cu OTA cu care
prezintă un efect sinergetic (Watson, 1993).
Tabelul 2.8.
Caracteristici ale Citrininei
diferenţiere
masa moleculară 250
forma de prezentare substanţă cristalină
Cristalizată din alcool, citrinina (C13H14O5)
formează cristale aciforme de culoare galbenă-citrin,
care în lumină UV de 366 nm prezintă fluorescenţă
galbenă strălucitoare.
punct de topire 170-1710C
solubilitate putin solubila in apa
solubila in solutii diluate de NaOH si NaCO3
Solubilă in majoritatea solventilor organici
Citrinina a fost izolata din orezul infectat cu P.citrinum apărând şi în alte
cereale: în grâu, secară, orz, ovăz. Nivelul de citrinină găsit în unele furaje
contaminate a fost de 0,07-80mg/kg.
2.2.2.3. Alți reprezentanți ai micotoxinelor minore
În Tabelul 2.9. sunt prezentate şi alte câteva clase de micotoxine minore

(Watson, 1993), cărora li s-a acordat o mai mică importanţă în cercetare pe de o
parte datorită cantităţilor neînsemnate în care pot apărea natural iar pe de altă parte
datorită toxicităţii mult mai scăzute comparativ cu cea a micotoxinelor majore.
77
Tabelul 2.9.
Caracteristici ale unor micotoxine minore
Micotoxine Caracteristici
Acidul Acidul ciclopiazonic [CAS number: 18172-

cyclopiazonic 33-3] este produs de către Penicillium cyclopium şi
alte specii de ciuperci incluzând Aspergillus flavus.
Datorită acestei caracteristici el poate apărea
împreună cu aflatoxinele în diferite produse. Este un
inhiobitor specific al Ca2+ - ATP-azei în zonele de
stocare intracelulară a Ca2+. Prezent în concentraţii
ridicate, este considerat a fi un neurotoxic care
poate fi fatal la ingestie sau inhalare.
Sterigmatocistina Sterigmatocistina, [CAS number: 10048-13-
2] este produsă în special de Aspergillus nidulans( a
se vedea Tabelul2.1.) şi Aspergillus versicolor,
apărând în cereale mucegăite, boabe de cafea verde
şi brânză, deşi există relativ puţine informaţii
privind prezenţa ei în alimente. Conţine un nucleu
de xantonă şi este considerată ca precursor al
AFLAB1 în biosinteză, fiind un carcinogen al
ficatului similar cu AFLA B1.
Moniliformina Moniliformina [CAS number: 71376-36-6]
apare în cereale fiind produsă de specii de Fusarium
care includ: F. acenaceum, F. subglutinans şi
F.proliferatum, din punct de vedere chimic fiind
sarea de sodiu sau potasiu a 1-hidroxi-ciclo-but-1-
ena – 3,4-diona. Sărurile de sodiu şi potasiu sunt
solubile în apă şi solvenţi polari. Această
micotoxină nu a fost studiată deoarece pare sa nu fie
carcinogenică iar pentru a manifesta efecte
toxicologice sunt necesare concentraţii ridicate.
Gliotoxina Gliotoxina[CAS number: 67-99-2] este
produsă de o larga varietate de mucegaiuri, printre
care şi de Gliocladium fimbriatum şi Aspergillus
fumigatus fiind o toxină cu o acţiune puternic
imunosupresoare acţionând împotriva sistemului
imunitar fiind implicată şi în infecţiile cauzate de
78
Candida albicans. Din punct de vedere chimic
aparţine unui grup de metaboliţi fungici, unii dintre
ei toxici, denumiţi epi-poli-tio-di-oxo-piperazine.
Citreoviridina Citreoviridina[CAS number: 77-92-9] este o
neurotoxină fiind un metabolit al lui Penicillium
citreoviride şi P. toxicarium precum şi a altor specii
de Penicillium. Din punct de vedere chimic este o
moleculă neobişnuită formată dintr-un ciclu lactonic
conjugat cu un ciclu furanic. Apare împreună cu
aflatoxinele în porumb ceea ce poate conduce la
ideea că interacţionează în îmbolnăvirea
animalelor. Cauzează paralizii, dispnee, tulburări
cardiovasculare şi pierderea vederii animalelor de
experienţă.
Micotoxine Aceste micotoxine sunt produse de către un
tremorgene spectru larg de ciuperci aparţinând genurilor:
Penicillium, Aspergillus, Claviceps şi Acremonium.
Pe baza asemănărilor chimice, cel puţin 20 de
micotoxine au fost identificate ca tremorgene –
compuşi capabili să inducă tremurul sever al
muşchilor la unele vertebrate. Aceste toxine pot fi
împăţite în patru grupe:
1. Penitreme(Penitrems group)
2. Fumitremorgene
verruculogene(Fumitremorgen
verruculogen group)
3. Paspaline(Paspaline group)
4. Triptoquivaline(Tryptoquivaline
group)
Acidul Penicilic Acidul penicilic [CAS number: 90-65-3] este
o micotoxină poliketidică produse de mai multe
specii de Aspergillus şi Penicillium ca de ex.: P.
cyclopium şi P. canescens, fiind hepatotoxică pentru
unele specii de animale şi de asemenea poate afecta
inima.
Fusaproliferina Fusaproliferina este o sesquiterpenă toxică
izolată din fusarium proliferatum, un patogen des
întâlnit în cereale fiind toxic în culturi de celule de
insecte şi umane. Este cunoscut şi ca având efecte
teratogenice asupra embrionilor de pui.
79
2.3. Factori care influenţeză dezvoltarea mucegaiurilor şi producerea

micotoxinelor
2.3.1. Generalităţi
Contaminarea cu micotoxine a produselor agroalimentare este

condiţionată de o serie de factori care pot favoriza dezvoltarea ciupercilor, având
în vedere faptul că infectarea produselor cu sporii de mucegai are loc încă din
câmp, în timpul recoltării, condiţionării, depozitării şi distribuţiei în reţeaua de
consum (EFSA, 2004b). Factorii favorizanţi influenţează direct viteza de poluare,
aceştia fiind, în principal, reprezentaţi de:
- condiţiile meteorologice;
- temperatura;
- umiditatea relativă;
- încărcătura fungică.
Cercetările fundamentale de micotoxicologie, ca punct de plecare pentru
elucidarea aspectelor practice implicate de dezvoltarea micotoxinelor, se dezvoltă
pe trei directii principale:
- cercetări micologice;
- cercetări micotoxicologice propriu-zise;
- cercetări de evaluare a toxicitaţii micotoxinelor pe
animalele de laborator şi de producţie.
O mare importanţă o prezintă primele două direcţii de cercetare care au ca
obiect al cercetării substratul nutritiv, furajul sau alimentul suspectat a fi cauza
îmbolnăvirilor. De altfel obiectivul principal al cercetării micotoxicologice este
determinarea extensivităţii şi intensivitatea contaminării furajelor cu micotoxine cu
deosebire a nutreţurilor concentrate în concordanţa cu dinamica dezvoltării
fungilor în substrat.
Din aceste motive, furajele trebuie, în mod sistematic şi periodic verificate
în vederea depistării micotoxinelor cu scopul de a asigura substraturi nutritive
salubre pentru animalele care le consumă. Aceste aspecte fac parte integrantă din
obiectivele siguranţei alimentare, referindu-se la două dintre componentele
importante ale lanţului alimentar: plantă şi animal. Raţiunea supravegherii
permanente este evidentă dacă se ţine seama de faptul că ingredientele raţiei
furajere pot fi contaminate în orice fază a ciclului de producţie, începând cu faza de
vegetaţie a plantelor si continuând cu procesul de depozitare şi prelucrare a lor. Din
aceste motive se impune atenta supraveghere a tuturor etapelor lanţului agro-
alimentar şi găsirea de modalităţi tot mai eficiente de reducere a contaminară
(Dancea și col., 2004;
Fiecare micotoxină e produsă de una sau mai multe specii de ciuperci
foarte specifice, în multe cazuri o specie poate forma mai mult decât o toxină.
80
De exemplu aflatoxinele pot fi formate de Aspergillus flavus, Aspergillus
parasiticus şi de alte Aspergilli, în timp ce Ochratoxina A este considerată a fi în
principal produsul a Aspergillus ochraceus în regiunile tropice şi Penicillium
verrucosum în zonele temperate. Totuşi prezenţa unei ciuperci recunoscute ca
producătoare de toxine nu implică automat prezenţa toxinei asociate pentru că în
formarea ei sunt implicaţi mai mulţi factori. Pe acelaşi raţionament mergând,
absenţa unui mucegai vizibil nu garantează absenţa toxinelor pentru că mucegaiul
poate să fi dispărut lăsând toxina intactă (EFSA, 2004b).
Prezenţa micotoxinelor în substratul furajer nu este în mod necesar legată
de existenţa speciei care le-a elaborat asa cum reiese din faptul că la o umiditate de
până la 13% se dezvoltă A. restricus, la 13-14% A. glaucus, la 14-15% A.
versicolor, la 16% A. flavus, la 18-19% Mucor spp., levuri, bacterii.
În urma investigatiile micologice calitative s-a evidenţiat o flora micotică
polimorfă, dominată de genurile Fusarium, Penicillium si Cladosporium care
infestează puternic boabele de porumb, sorg şi nutreţuri combinate ce includ în
reţeaua lor aceste materii prime.
2.3.2. Incidența micotoxinelor în cereale și furaje
Spre deosebire de produsele alimentare de origine animală, cele de origine

vegetală reprezintă substraturi foarte convenabile dezvoltării miceților și elaborarii
micotoxinelor. În timpul depozitării, cerealele și alte produse vegetate devin
substraturi convenabile dezvoltării miceților și sintezei micotoxinelor, dacă au un
grad mare de umiditate, iar depozitarea se face în spații cu umiditatea atmosferică
mai mare de 80% și cu temperatura >20°C. Condițiile de contaminare cu miceți a
produselor alimentare vegetale sunt multiple. Contaminarea poate să provină din
aer, sol sau este adusă de insecte, sub formă de conidii, micelii sau scleroţi
(Chandelier și col., 2004). Insectele pot fi simpli vectori sau pot favoriza
dezvoltarea fungilor prin distrugerea învelişului graunţelor. Grăunţele de porumb,
grâu, orez, orz, ovăz, bumbac și arahidele sunt principalele surse de micotoxine
pentru om și animate.
Pe boabele de porumb, în zonele cu climă temperată,
mucegaiurile se dezvoltă, în special, în timpul depozitării în condiții de umiditate
relativă de 70%-90%. Dezvoltarea miceților poate avea loc și pe câmp când
condițiile de temperatură și umiditate sunt convenabile. În boabele de porumb,
acumularea aflatoxinelor poate avea loc în timp scurt de la contaminare, obţinându-
se valori de 238 ppb și 2.500 ppb dupa 2 și respectiv 11 zile de la contaminarea
experimentală. Acumularea de micotoxine pare liniară pe o perioadă de 2
săptămâni de dezvoltare a miceților. În condiții de umiditate, un număr mare de
probe investigate pot fi contaminate cu aflatoxine. Boabele de porumb pot fi
contaminate deseori cu specii de Fusarium care produc alte toxine decât aflatoxina,
cum sunt zearalenona și ochratoxina. În boabele de porumb contaminate se pot găsi
cantităţi apreciabile de zearalenona. Această toxină se acumuleaza în cantitatea cea
mai mare în partea proteică a bobulul, în partea solubilă în apă și în celuloză.
81
Partea amidonoasă conține numai 1 % din zearalenonă. Din aceste date rezultă că
porumbul consumat integral de către animale este mai toxic decât faina de porumb
care este consumată, în principal, de om.
Boabele de grâu, secara și orz după 1-2 luni de depozitare
necorespunzătoare, în urma dezvoltării diverşilor miceți, pot conține diferite
micotoxine: ochratoxine, stenigmatocistine, acid penicilinic, aflatoxine, s.a. După
măcinarea seminţelor, ochratoxina A trece, în mare parte, în produsele rezultate,
cantitatea cea mai mare rămânând în tărâţe și cea mai mică în făină. Făina poate fi
contaminată cu fungi micotoxigeni care, în cazul depozitării în locuri cu umiditate
ridicată, se multiptică și elaborează diferite micotoxine. În acest mod, micotoxinele
ajung în pâine, paste făinoase și alte produse de panificaţie. Procesul de fermentare
a aluatului reduce parțial cantitatea inițiala de micotoxine, dar nesemnificativ. În
schimb, coacerea nu influenţează cantitatea de micotoxine din produse. Dacă la
aluat se adaugă bromaţi care au o acţiune oxidantă importantă, cea mai mare parte
din micotoxinele prezente se inactivează.
Seminţele de floarea soarelui sunt mai puţin expuse mucegăirii, de
aceea în ele se găsesc, de obicei, cantităţi mici de micotoxine, în special aflatoxine.
Aceste seminţe sunt invadate, de regulă, de miceți în timpul recoltării și
depozitării. Recoltarea în perioade umede și călduroase și irigarea plantelor în
perioada de maturare, ca și lipsa de condiționare a seminţelor imediat după
recoltare, înainte de depozitare, reprezintă factori determinanţi pentru dezvoltarea
micețibor și sinteza micotoxinelor. Rafinarea uleiului de floarea soarelui prin
metodele actuale, reduce foarte mult conținutul său în aflatoxine, datorită tratării cu
substanţe alcaline și eliminrii lor din ulei prin tratarea acestuia cu pământ
decolorant sau filtrării prin placi de celuloză-azbest. Dacă decolorarea se face cu
acid citric, detoxifierea este mai eficientă. Datorită celor de mai sus, uleiul de
floarea soarelui rafinat se poate considera liber de micotoxine, chiar dacă este
fabricat din seminte contaminate.
2.3.3. Toxicitatea micotoxinelor
Micotoxicozele sunt boli ale omului și animalelor produse de micotoxine

care ajung în organism odată cu ingerarea alimentelor respectiv a furajelor.
Micotoxinele se găsesc în sporii și talul miceților sau ca produși de secreție ai
acestora în substraturile pe care se dezvoltă. Micotoxicozele, spre deosebire de
micoze care sunt boli determinate de prezența fungilor în organismul afectat,
reprezintă entități morbide produse de toxinele fungilor, numite micotoxine, care
sunt agenți abiotici ajunși în organismul uman sau animal odată cu alimentele sau
furajele (Bolger și col., 2001). Ele nu presupun prezența fungului în organismul
afectat și uneori, nici în substratul pe care au fost elaborate micotoxinele.
Numeroase produse alimentare sau furajere de origine vegetala, cum sunt făina de
grâu, secara sau de porumb, șroturile de arahide, diferite fructe pe care s-au
dezvoltat fungi toxigeni, în urma prelucrărilor suferite, nu mai conțin decât
82
micotoxine care au rezistat acestor procese, în timp ce fungii care le-au produs au
fost distruși.
Expunerea la micotoxine a fost asociată cu problemele de sănătate asupra
omului şi animalelor, natura efectelor toxice variind în funcţie de structura chimică
şi concentraţia micotoxinelor, timpul de expunere, speciile de animale şi starea
sănătăţii. S-a demonstrat că efectele biologice ale micotoxinelor sunt variate, dar
este dificil de precizat corelațiile directe între consumul de alimente contaminate
cu micotoxine şi simptomele, uneori neclare, produse de acestea. Alimentele
contaminate cu micotoxine ajunse în organism sunt parţial reţinute de ficat
afectând, repetat, sistemul nervos, plămânii, pielea, iar altă parte se elimină prin
urină şi fecale (European Commission, 2002).
Micotoxinele cu cea mai mare însemnătate în sănătatea publică şi
agroeconomică includ aflatoxine, ochratoxine, trichothecene și zearalenona.
Micotoxinele sunt întâlnite într-o gamă largă de produse utilizate în hrana
oamenilor şi animalelor. Consumarea furajelor contaminate de către animalele
domestice poate avea ca rezultat contaminarea unor alimente ca: lapte, carne şi
diferite produse din acestea. Aceste toxine provoacă toxicităţi acute şi cronice.
Unele micotoxine sunt foarte toxice pentru ficat altele atacă rinichii, sistemul
nervos central sau sistemul circulator. Toxicitatea acută are ca rezultat instalarea
rapidă a unor sindroame imediat sesizabile şi uneori fatale. Unele micotoxine sunt
cancerigene pentru animale în timp ce altele se implică în reacţiile sistemului
imunitar IARC, 1986, 1993, 2002; JECFA, 1987, 1997, 1999).
83
PARTEA a II-a
REGLEMENTĂRI LEGISLATIVE PRIVIND CONTROLUL SI
MONITORIZAREA CONTAMINANŢILOR ALIMENTARI
85
CAPITOLUL III
REGLEMENTARI LEGISLATIVE
PRIVIND CONTAMINANTII ALIMENTARI
3.1. Reglementări generale privind contaminanţii chimici – riscuri

chimice
Prezenţa contaminanţilor în alimente este un subiect de permanent interes şi

de mare actualitate pentru Comunitatea Europeană, înţelegând prin contaminanţi
alimentari orice substanţă (diferită de ingrediente) prezentă în alimente, fără să fi
fost adăugată intenţionat, ca rezultat al producţiei (inclusiv activităţile privind
creşterea plantelor şi animalelor şi a substanţelor folosite în medicina veterinară).
De asemenea, contaminanţii pot apărea în urma prelucrării, preparării, a
diverselor tratamente, împachetării, ambalării, transportului sau manipulării
alimentelor sau ca rezultat al contaminării mediului înconjurător. Aditivii
alimentari, adjuvanţii tehnologici şi aromele, alături de corpurile străine, cum ar fi
fragmentele de insecte, părul de animale, nu sunt incluse în această definiţie.
Contaminanţii sunt reprezentaţi, în principal, de micotoxinele produse de
metabolismul mucegaiurilor, de pesticide şi de metalele grele, respectiv cadmiul,
plumbul, zincul, cuprul, staniul şi mercurul. Pesticidele sunt produse de uz
fitosanitar, folosite pentru combaterea bolilor, daunătorilor, buruienilor sau
regulatorilor de creştere, putând fi asimilate unor "medicamente" pentru plante.
Utilizarea neraţională şi neprofesională a acestor produse în agricultură determină
acumularea de reziduuri în produsele de origine vegetală care pot să depăşească
limitele maxime admise şi care pot afecta sănătatea oamenilor. Începând cu
legumele şi fructele, precum cartoful şi merele, până la cele mai sofisticate produse
preparate din carne, lactate şi panificaţie, toate pot fi potenţial expuse la
contaminare. În acest context, singura problemă este cantitatea de contaminanţi
existentă în fiecare produs. Pentru a preveni asemenea situaţii este interzisă
comercializarea alimentelor care conţin contaminanţi peste limitele admise de
normele igienico-sanitare în vigoare. În ceea ce priveşte pesticidele, în România
sunt înregistrate mai mult de 350 de substanţe active care se regăsesc în mai mult
de 800 de produse comerciale omologate (insecticide, fungicide, erbicide etc.) ce
pot fi utilizate în agricultură. În fiecare an, un număr de pesticide sunt interzise,
dar, în acelaşi timp, apar produse comerciale noi care conţin substanţe încadrate în
această categorie. Legislaţia comunitară, privind reziduurile de pesticide în
produsele de origine vegetală, a fost transpusă de Ministerul Agriculturii şi preluată
de către Agenţia Naţională Sanitară Vereinară şi pentru Siguranţa Alimentară -
ANSVSA, şi este completată cu legislaţia privind produsele de origine vegetală
procesate. În acest sens, a fost elaborat şi adoptat "Programul de supraveghere şi
control pentru anul 2005 privind reziduurile de pesticide şi contaminanţi în produse
87
alimentare". La elaborarea acestuia, ANSVSA a avut în vedere atât tipurile de

contaminanţi şi produsele la care se acordă o atenţie deosebită la nivelul Uniunii
Europene, cât şi capacitatea analitică existentă în reţeaua proprie de laboratoare. În
cadrul aceluiaşi program s-a inclus şi controlul pesticidelor din fructe (citrice,
banane) din import, cât şi alte fructe (mere, prune, struguri), cereale (grâu,
porumb), floarea-soarelui, cartofi, provenite atât din import, cât şi din producţia
autohtonă. De asemenea, s-a specificat frecvenţa probelor care vor fi prelevate de
către inspectorii oficiali ai ANSVSA astfel: pentru produsele din import se vor
preleva probe la primele importuri pentru fiecare ţară de origine, având în vedere
că în România predomină fructele din import. În cazul înregistrării depăşirilor
limitelor maxime admise, va fi marită frecvenţa de prelevare, aceeaşi procedură
aplicându-se şi pentru produsele autohtone identificate cu depăşiri. Începând din
anul 2004, ANSVSA are, printre atribuţiile sale, monitorizarea şi controlul
reziduurilor de pesticide în alimentele de origine vegetală şi animală. De asemenea,
Direcţia Generală pentru Siguranţa Alimentelor (DGSA) este abilitată să aplice
măsuri în cazul depăşirii limitelor maxime admise de reziduuri de pesticide în
alimente. Toate instituţiile implicate în identificarea reziduurilor de pesticide în
alimente sau produse de origine vegetală colaborează cu ANSVSA, pentru a
comunica depăşirile limitelor maxime admise de reziduuri de pesticide, aceasta
fiind singura instituţie abilitată în aplicarea măsurilor de control. Prin programele
sale de monitorizare şi control şi prin capacitatea analitică a laboratoarelor din
subordine care, în această perioadă, prin intermediul fondurilor SAPARD, sunt
aduse la nivel tehnic european, ANSVSA supraveghează piaţa agroalimentară din
România.
Reglementările europene stipulează, în ceea ce priveşte reziduurile de
substanţe de tratament (pesticide, medicamente sau stimulatori de creştere), care se
regăsesc, de regulă, în materia primă, că, în cazul în care nivelul toxicologic al
acestora ar deveni inacceptabil în produsele alimentare(ca produse finite),
produsele respective nu se pot comercializa. Dar pentru contaminanţii
naturali(proveniţi din mediu sau ca urmare a apariţiei şi dezvoltării unor ciuperci
producătoare de toxine) este imposibil de previzionat gradul de contaminare altfel
că, pentru aceştia dar, şi pentru cei din prima categorie, nivelul lor trebuie
monitorizat în cadrul controalelor oficiale, prin metode analitice performante
pentru a fi ţinut la valori cât mai scăzute posibil.
În acest sens, în Uniunea Europeană sunt reglementări privind nivelurile
maxime pentru contaminanţii cu cel mai mare impact asupra consumatorului fie
din cauza toxicităţii lor crescute, fie a ponderii alimentelor, care-i conţin, în
consum. Acestea includ micotoxinele, metalele grele (ca plumbul şi mercurul),
dioxinele şi nitraţii. Nivelurile sunt stabilite pe baza avizelor ştiinţifice furnizate de
către Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară (EFSA) iar autorităţile
statelor membre sunt responsabile pentru prelevarea probelor din produsele
alimentare veghind la respectarea legislaţiei în domeniu(Council Regulation (EC)
2001; FAO, 2004; Commission Reg. (EU), 2006).
88
Pentru produsele alimentare importate, ţara de origine este responsabilă
pentru respectarea legislaţiei UE, iar acest lucru este controlat şi verificat la
frontierele Uniunii Europene şi pe piaţa de desfacere.
Dacă, în timpul controalelor lor, autorităţile naţionale identifica un risc,
acestea pot suspenda sau restrânge temporar producţia sau distribuţia aceslor
produse. În aceste situaţii care implică un risc deosebit pentru consum, trebuie să
informeze de îndată celelalte state membre şi Comisia Europeană şi sa-si motiveze
decizia lor.
Sistemul de alertă rapidă pentru alimente şi furaje - RASFF (Rapid Alert
System for Food and Feed) transmite informaţii între autorităţile naţionale
competente, Comisia Europeană şi de EFSA, care să permită actiuni rapide. Statele
membre ale UE, Comisia Europeană, EFSA, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein
sunt membre ale Sistemului de alertă rapidă
(http://ec.europa.eu/food/food/rapidalert/index_en.htm).
Comisia Europeană delegă Oficiul Alimentar şi Veterinar să analizeze
aplicarea corectă a dispoziţiilor legale şi a măsurilor de prevenire în Statele
membre şi statele terţe.
Acesta ia măsuri, urmăreşte si face recomandări care trebuie să fie puse în
aplicare de către autorităţile naţionale (http://ec.europa.eu/food/fvo/index_en.htm).
Procedurile de control şi răspuns se bazează pe un proces de controale prin
sondaj efectuate de către statele membre. În cazul în care este identificat un risc,
sunt rapid luate măsuri corespunzătoare. Statele membre efectuează prelevarea şi
analiza randomizată a produselor alimentare, raportând periodic constatările şi iau
măsuri când probele nu sunt conforme cu legislaţia, raportări care sunt puse la
dispoziţia tuturor statelor membre.
Cercetarea, cofinanţată de Comisia Europeană, formeaza coloana vertebrală
a legislaţiei UE privind contaminanţii iar măsurile comunitare sunt re-evaluate în
mod regulat în lumina celor mai recente cunoştinţe ştiinţifice din domeniu.
Un pericol chimic poate apărea atunci când dozele sau nivelurile de
substanţe chimice ajung la niveluri toxice. Pericolele pot fi accidentale, cauzate de
substanţe adăugate intenţionat în alimente, însă în cantităţi mai mari decât cele
admise, ca aditivii, sau să provină pe cale naturală din diferite surse de
contaminare(după cum s-a vazut în capitolele anterioare).
În ceea ce priveşte controlul şi monitorizarea contaminării întâlnim patru
etape distincte, care se regăsesc în toate bunele practici de producţie:
I. Controlul înainte de producţie presupune:
- specificaţii pentru materii prime;
- certificarea furnizorilor;
- controale la producător;
- asigurarea ambalajelor recomandate;
II. Controlul înainte de folosire presupune:
- revizuirea scopului privind utilizarea de substanţe chimice;
- asigurarea purităţii corespunzătoare;
- respectarea reţetelor de fabricaţie;
89
- respectarea etichetării;
- controlul cantităţilor recomandate;
III. Controlul condiţiilor de depozitare şi manipulare presupune:
- asigurarea condiţiilor de temperatură şi umiditate impuse;
- prevenirea apariţiei şi dezvoltării ciupercilor şi mucegaiurilor
producătoare de toxine;
IV. Inventarierea tuturor substanţelor chimice implicate sub o formă
sau alta intr-un proces tehnologic:
- substanţe de igienizare;
- substanţe impotriva insectelor şi rozătoarelor;
3.2. Reglemetări legale privind prezenţa pesticidelor în alimente
După cum s-a prezentat, pe larg, pesticidele sunt folosite pentru protecţia
culturilor atât înainte cât şi după recoltare, împotriva buruienilor, bolilor şi
dăunătorilor. O posibilă consecinţă a utilizării lor poate fi prezenţa de reziduuri în
produsele alimentare. Din acest motiv, este necesar să se asigure că aceste
reziduuri nu ar trebui să fie găsite în produsele alimentare sau în hrana pentru
animale, la niveluri care prezintă un risc inacceptabil pentru om. În acest sens, au
fost stabilite Limitele maxime reziduale (MRL) care sunt stabilite de Comisia
Europeană pentru a proteja consumatorii împotriva expunerii la niveluri
inacceptabile de reziduuri de pesticide din alimente şi din hrana pentru animale.
Până la 1 septembrie 2008, legislaţia pentru reziduurile de pesticide a fost în
responsabilitatea comună a Comisiei şi a statelor membre (Communities, 1976,
1986). Din 1976 au fost stabilite mai mult de 45.000 MRL-uri de către EU, pentru
245 de pesticide din diferite produse, cum ar fi: cereale (Directiva 86/362/EEC),
alimente de origine animală (Directiva 86/363/EEC), fructe şi vegetale şi alte
produse din plante (Directiva 76/895/EEC şi Directiva 90/642/EEC).
Pentru zecile de mii de pesticide şi combinaţii pentru care nu existau
reglementări comunitare privind MRL-ul, statele membre pot stabili limite, la nivel
naţional, în vedrea facilitării schimburilor comerciale şi protecţia consumatorilor.
Însă siguranţa consumatorilor dintr-o ţară nu înseamnă neapărat că toţi
consumatorii din UE sunt protejaţi, deoarece inclusiv modelele de consum
alimentar diferă de la un stat la altul.
Neconcordanţele existente între statele membre UE, în privinţa MRL-ului
la pesticide, au condus la luarea unei decizii de armonizare a legislaţiei ţărilor
membre UE, astfel că, începând cu 1 septembrie 2008 este aplicabil un nou cadru
legislativ al Regulamentului (CE) nr. 396/2005, privind reziduurile de pesticide
definind un nou set de reguli, pe deplin armonizate între statele membre,
simplificând reglementările de până atunci privind MRL-urile pentru pesticide,
asigurând în acelaşi timp o mai bună protecţie a consumatorilor în întreaga UE. În
viziunea noilor norme, MRL-urile au fost obiectul unei evaluări comune a UE
pentru a se asigura că toate categoriile de consumatori, inclusiv cele vulnerabile,
90
cum ar fi copiii şi sugarii sunt suficient protejate (Commission(CE), 2006). Mai
mult decât atât, noile dispoziţii comunitare armonizate, facilitează comerţul prin
eliminarea barierelor tehnice. Înainte de luarea unei decizii despre adoptarea unui
MRL, deciziile trebuie să fie argumentate ştiinţific iar evaluarea dozelor zilnice să
fie argumentate de către Autoritatea Europeană privind Siguranţa
Alimentară(EFSA).
În tabelul 3.1. sunt prezentate cele şapte anexe ale Regulamentului (EC)
395/2005 care prezintă MRL-urile şi produsele la care acestea se aplică.
Tabelul 3.1.
Anexele la regulamentul (EC) 395/2005
ANEXA nr. Ce reglementează/Domeniu de aplicare
Anexa 1 A fost stabilită prin Regulamentul (CE) 178/2006 şi
conţine lista de produse pentru care se aplică MRL;
Conţine 315 produse inclusiv fructe şi legume,

condimente, cereale, produse de origine animală.
Anexa 2 Conţine Lista tuturor MRL-urilor din UE şi
consolidează legislaţia existentă înainte de 1
septembrie 2008;
Prezintă MRL-uri pentru 245 de pesticide.

Anexa 3
Prezintă lista aşa-numitelor “MRL-uri
temporare ale UE”;
Este un rezultat al procesului de armonizare în
care se enumeră pesticidele pentru care, înainte de 1
septembrie 2008, MRL-urile erau stabilite doar la
nivel european;
Prezintă MRL-uri pentru 471 pesticide.
Anexa 4 Prezintă lista pesticidelor pentru care nu este nevoie
de stabiliraea unui MRL datorită riscului scăzut.
Anexa 5 Prezintă lista pesticidelor pentru care se va aplica o
limită prestabilită, alta decât 0,01 mg/kg
Anexa 6 Prezintă lista cu factorii de conversie ai MRL-urilor
pentru produsele prelucrate
Anexa 7 Prezintă lista de pesticide foloste ca fumigene pentru
care statele membre sunt autorizate să aplice derogări
speciale înainte ca produsele să fie introduse pe piaţă.
Reglementarea (CE) Nr. 396/2005 a Parlamentului European şi a Consiliului
din 23 Februarie 2005 se referă la nivelurile maxime reziduale în sau pe alimente
sau furaje de origine vegetală sau animală şi modifică Directiva Consiliului
91/414/EEC. În tabelul 3.2 sunt prezentate reglementările şi amendamentele aduse
Reglementării (CE) Nr. 396/2005.
91
Tabelul 3.2.
Regulamentul (EC) 396/2005 şi amendamentele sale
Anexe/Amendamente Anexe/Amendamentele
Amendament la Reglementarea (CE) Nr. 299/2008 a Parlamentului
Regulamentul (CE) European și Consiliului din 11 martie 2008 cu privire
Nr 396/2005 la puterile conferite Comisiei privind implementarea
Reg. (CE) nr. 396/2005,
Anexa I Reglementarea Comisiei (EU) nr. 600/2010 din 8 iulie
2010: amendament – Anexa I la reg. Reg. (CE) nr.
396/2005, cu privire la adăugiri și modificări referitor
la unele variatăți sau produse la care se aplică același
MRL.
Reg. Comisiei (EC) nr. 178/2006 din 1 februaie 2006
– amendament la Reg. (CE) nr. 396/2005, stabilind
Lista din Anexa I a alimentelor și furajelor la care se
aplică MRL-urile
Anexele II, III şi IV Reg. Comisiei (EU) nr. 978/2011 din 3 oct. 2011 –
amendamente: Anexa II și III la Reg. (CE) nr.
396/2005 privind MRL-urile pentru: acetamiprid,
biphenyl, captan, chlorantraniliprole, cyflufenamid,
cymoxanil, dichlorprop-P, difenoconazole,
dimethomorph, dithiocarbamates, epoxiconazole,
ethephon, flutriafol, fluxapyroxad, isopyrazam,
propamocarb, pyraclostrobin, pyrimethanil și
spirotetramat, în sau pe anumite produse.
Reg. Comisiei (EU) nr. 813/2011 din 11 aug. 2011 –
396/2005 privind MRL-urile pentru: acequinocyl,
emamectin benzoate, ethametsulfuron- methyl,
flubendiamide, fludioxonil, kresoxim-methyl,
methoxyfenozide, novaluron, thiacloprid și
trifloxystrobin în sau pe anumite produse.
Reg. Comisiei (EU) nr. 559/2011 din 7 iunie 2011 –
396/2005 privind MRL-urile pentru: captan,
carbendazim, cyromazine, ethephon, fenamiphos,
thiophanate-methyl, triasulfuron și triticonazole în sau
pe anumite produse.
Reg. Comisiei (EU) nr. 524/2011 din 24 mai 2011 –
396/2005 privind MRL-urile pentru: biphenyl,
deltamethrin, ethofumesate, isopyrazam,
92
propiconazole, pymetrozine, pyrimethanil și
tebuconazole în sau pe anumite produse.
396/2005 privind MRL-urile pentru: benalaxyl,
boscalid, buprofezin, carbofuran, carbosulfan,
cypermethrin, fluopicolide, hexythiazox, indoxacarb,
metaflumizone, methoxyfenozide, paraquat,
prochloraz, spirodiclofen, prothioconazole și
zoxamide în sau pe anumite produse.
396/2005 privind MRL-urile pentru: abamectin,
acetamiprid, cyprodinil, difenoconazole,
dimethomorph, fenhexamid, proquinazid,
prothioconazole, pyraclostrobin, spirotetramat,
thiacloprid, thiamethoxam și trifloxystrobin în sau pe
anumite produse.
amendament la Anexa III la Reg. (CE) nr. 396/2005
privind MRL-ul pentru chlorantraniliprole (DPX E-
2Y45) în sau pe morcovi.
Reg. Comisiei (EU) nr. 310/2011 din 28 martie 2011
– amendamente la Anexa II și III la Reg. (CE) nr.
396/2005 privind MRL-urile pentru: aldicarb,
bromopropylate, chlorfenvinphos, endosulfan, EPTC,
ethion, fenthion, fomesafen, methabenzthiazuron,
methidathion, simazine, tetradifon și triforine în sau
pe anumite produse.
Reg. Comisiei (EU) nr. 893/2010 din 8 oct. 2010 –
amendamente la Anexa II și III la Reg. (CE) nr.
396/2005 privind MRL-urile pentru: acequinocyl,
bentazone, carbendazim, cyfluthrin, fenamidone,
fenazaquin, flonicamid, flutriafol, imidacloprid,
ioxynil, metconazole, prothioconazole, tebufenozide
și thiophanate-methyl în sau pe anumite produse.
396/2005 privind MRL-urile pentru: chlorothalonil,
clothianidin, difenoconazole, fenhexamid,
flubendiamide, nicotine, spirotetramat, thiacloprid și
thiamethoxam în sau pe anumite produse.
93
Reg. Comisiei (EU) nr. 750/2010 din 7 iulie 2010 –

396/2005 privind MRL-urile pentru: acetamiprid,
acibenzolar-S-methyl, amisulbrom, ametoctradin,
azoxystrobin, bixafen, dimethomorph,
dithiocarbamates, fludioxonil, imazalil, pirimicarb,
prohexadione, prosulfocarb, pyraclostrobin,
tebuconazole, thiacloprid and triclopyr în sau pe
anumite produse.
amendamente la Anexa II, III și IV la Reg. (CE) nr.
396/2005 privind MRL-urile pentru: azoxystrobin,
aminopyralid, boscalid, buprofezin,
chlorantraniliprole, cypermethrin, cyprodinil,
difenoconazole, flusilazole, fosetyl, imidacloprid,
indoxacarb, Isoxaflutole, ethephon, fenitrothion,
lambda-cyhalothrin, mandipropamid, metazachlor,
methomyl, profenofos, prothioconazole,
pyraclostrobin, spinetoram, spirotetramat,
tebuconazole, thiacloprid, triadimefon, triadimenol și
trifloxystrobin în sau pe anumite produse.
Reg. Comisiei (EU) nr. 304/2010 din 9 aprilie 2010 –
amendamente la Anexa II la Reg. (CE) nr. 396/2005
privind MRL-urile pentru 2-phenylphenol în sau pe
anumite produse.
Reg. Comisiei (EU) nr. 1097/2010 din 16 nov. 2010 –
amendamente la Anexa II la Reg. (CE) nr. 396/2005
privind MRL-urile pentru: dimethoate, ethephon,
fenamiphos, fenarimol, methamidophos, methomyl,
omethoate, oxydemeton-methyl, procymidone,
thiodicarb and vinclozolin în sau pe anumite produse.
Reg. Comisiei (EU) nr. 1050/2009 din 28 oct. 2009 –
396/2005 privind MRL-urile pentru azoxystrobin,
acetamiprid, clomazone, cyflufenamid, emamectin
benzoate, famoxadone, fenbutatin oxide,
flufenoxuron, fluopicolide, indoxacarb, ioxynil,
mepanipyrim, prothioconazole, pyridalyl, thiacloprid
și trifloxystrobin în sau pe anumite produse.
396/2005 privind MRL-urile pentru: azoxystrobin,
atrazine, chlormequat, cyprodinil, dithiocarbamates,
94
fludioxonil, fluroxypyr, indoxacarb, mandipropamid,
potassium tri-iodide, spirotetramat, tetraconazole, și
thiram în sau pe anumite produse.
Rectificare la Reg. Comisiei (EU) nr. 256/2009 din 23 martie 2009
Regulamentul – amendamente la Anexa II și III la Reg. (CE) nr.
Comisiei (EC) Nr. 396/2005 privind MRL-urile pentru azoxystrobin și
822/2009 fludioxonil în sau pe anumite produse.
Rectificare la Regulamentul Comisiei (CE) Nr. 149/2008 din 29
Regulamentul ianurie 2008 de modificare a Reg. (CE) 396/2005 a
Comisiei (EC) Nr. parlamentului European şi a Consiliului prin stabilirea
149/2008 anexelor II, III şi IV de stabilire a nivelurilor maxime
de reziduuri pentru produsele reglementare de anexa I.
Anexa VII Regulamentul Comisiei/CE) Nr. 260/2008 din 18
Martie 2008, care amendează regulamentul(CE) Nr.
396/2005 a Parlamentului European şi a Consiliului
prin stabilirea Anexei VII care listează substanţele,
produsele, combinaţiile active, acoperite de o
derogare privind tratamentele post-recoltare cu
fumiganţi.
396/2005 privind MRL-urile pentru pesticidele din
anumite produse alimentare.
Monitorizarea reziduurilor de pesticide este obligatorie în vederea

evaluării corecte a expunerii umane la pesticide prin intermediul rpoduselor
alimentare. Stabilirea, de către agenţiile guvernamentale şi de Comisia Uniunii
Europene, a nivelurilor maxime reziduale (MRL) de pesticide în produsele
alimentare s-a făcut cu scopul de a garanta siguranţa consumatorilor şi de a
reglementa comerţul internaţional.
Valorile MRL-urilor sunt cuprinse, în general, între 0,01 – 10 mg/kg,
depinzând atât de aliment cât şi de substanţa activă din pesticid, valorile cele mai
mici sunt caracteristice compuşilor interzişi, aceste valori fiind considerate a fi
chiar limitele de detecţie (LOD) pentru respectivele substanţe (Directiva 1986/362/
EC şi 1990/642/ EC).
Directivele EC/642/1990 şi EC/39/1999 stabilesc norme specifice privind
prezenţa reziduurilor de pesticide în laptele destinat copiilor mici şi formulele
pentru copii precum şi în alimentele pe baza de cereale pentru copii. Directivele
menţionate, solicită ca produsele alimentare destinate acestor categorii, să nu
conţină niveluri detectabile de reziduuri de pesticide, ceea ce înseamnă, nu mai
mult de 0,01 mg/kg. În plus, este interzisă folosirea pesticidelor puternic toxice
(ADI=0,5mg/kg coprp/zi) în alimentele pentru copii stabilindu-se un MRL cuprins
între 0,003 şi 0,008 mg/kg pentru acestea (Directivele EC/13/2003 şi EC/14/2003).
95
Performanţele analitice atinse în domeniul determinării contaminanţilor

alimentari, în speţă, în analiza pesticidelor, a condus la posibilitatea coborârii, tot mai
mult, a limitei de detecţie a reziduurilor, putându-se, astfel stabili valori ale MRL-urilor
extrem de reduse, pentru mare parte dintre substanţele cu toxicitate mare.
Utilizarea pesticidelor este reglementată tipic pe o bază naţională, precum
şi în cadrul UE, această legislaţie incluzând specificaţiile utilizării produselor
particulare pe culturi particulare. Principiile listei pozitive sunt, de asemenea
aplicabile, similar cu cea a aditivilor alimentari. Pentru a aduce pe piaţă un nou
produs, o întreagă evaluare a toxicităţii trebuie prezentată autorităţilor rsponsabile,
un element foarte important în legislaţie incluzând specificaţiile limitelor maxime
reziduale(MRL-ul). În această legislaţie sunt precizate unele perioade de retragere
după aplicarea unor pesticide particulare.
După cum s-a mai amintit, o valoare MRL este calculată pe bazele nivelului
ADI, luând în considerare media greutăţii corporale (60 kg) şi consumul maxim
zilnic a unui tip de cultură (400g).
Nivelele de toleranţă sunt corectate pe baza încercărilor în câmp unde doza
minimă necesară este determinată experimental. Din această cauză este important
să realizăm că dacă MRL-ul creşte aceasta nu înseamnă că se întâmplă un risc
imediat pentru consumator.
Agenţia Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor-
ANSVSA, a finalizat reglementarea regimului contaminanţilor în România.
3.3. Reglemetări legale privind prezenţa micotoxinelor în produsele

alimentare
Reglementările privind stabilirea nivelurile de micotoxine din produsele

alimenatre sunt influențate de o serie de factori atât științifici cât și de natură
socio-economică. Aceștia pot include(Egmond și Jonker, 2004):
- date disponibile de natură toxicologică;
- date privind prezența micotoxinelor în diferite produse ;
- cunoștințe privind distribuția concentrației micotoxinelor în
interiorul lotului ;
- date disponibile privind metodele analitice d edeterminare ;
- legislația altor țări cu care există schimburi;
- nevoia de resurse alimentare în cantități suficiente.
Primii doi factori oferă informațiile necesare pentru evaluarea expunerii și
analiza riscului care reprezintă baza științifică pentru reglementările privind
stabilirea MRL-urilor.
Reglementările sunt luate, în primul rând, pe baza cunoașterii efectelor
toxice ale micotoxinelor. JECFA(Joint Expert Committee on Food Additive)
reprezintă organismul științific al WHO (World Health Organization) și FAO
(Food and Agricultural Organization) care evaluează riscurile pe care le implică
cele mai semnificative micotoxine: aflatoxinele, ochratoxina A, patulina,
96
fumonisinele, zearalenona și anumite tricothecene incluzând deoxinivalenolul -
DON (FAO, 2004).
În februarie 2001, o sesiune a JECFA, cea de-a 56-a, a fost special dedicată
micotoxinelor, cînd au fost complet evaluate sau reevaluate fumonisinele B1, B2 și
B3, ochratoxina A, DON, toxinele T-2 și HT-2 precum și aflatoxina M1. Raportul
prezintă, pentru fiecare micotoxină, unele aspecte legate de: explicații privind
micotoxinele, absorbția și excreția, studii toxicologice și evaluarea finală. În cadrul
evaluării micotoxinelor, s-a pus accentul și pe metodele analitice, prelevarea
probelor, efecte adverse asociate ingerării precum și controlul micotoxinelor.
Evaluării micotoxinei M1 i s-a acordat o atenție deosebită (Egmond și Jonker, 2004).
Astfel JECFA, răspunzând unei solicitări a Comitetului Codex pentru aditivi
alimentari și contaminanți la cea de-a 32-a sesiuni a Codex alimentraius, în cadrul
unui studiu de evaluare a riscului privind expunerea la Aflatoxina M1, a comparat
aplicarea a două standarde pentru laptele contaminat la limite de 0,05g/kg și 0,5
g/kg în EU, respectiv în SUA. Calculele arată că, prin luarea în considerare a celui
mai rău caz posibil, riscul de cancer de ficat atribuit folosirii limitelor maxime
propuse de Aflatoxină M1 de 0,05 µg/kg și 0,5 µg/kg sunt foarte mici și nu există
niciun beneficiu semnificativ pentru sănatate din reducerea limitei de la 0,5 µg/kg
la 0,05 µg/kg (Egmond și Jonker, 2004). Pe baza studiilor toxicologice,
organismele mondiale de resort, au calculat doza zilnică tolerabilă-TDI(Total Daily
Intake) pentru mai multe micotoxine (Tabelul 3.3)
Tabelul 3.3
Doza zilnică tolerabilă (TDI) pentru micotoxine
(Egmond și Jonker, 2004).
Micotoxina Doza zilnică Organism responsabil Anul

tolerabilă elaborării
cu elaborarea
(TDI)
ng/kg cop/zi
Ochratoxina A 4 Health Canada 1989
1996
5 Nordic Council 1991
5 EU 1998
14 JECFA 1996
2001
Fumonisine 2000 EU 2000
2000 JECFA 2001
400 Health Canada 2001
97
Deoxinivalenol 3000 Health Canada 1985

1000 EU 1999
1000 JECFA 2001
Zearalenone 100 Health Canada 1987
500 JECFA 2000
200 EU 2000
Patulina 400 JECFA 1996
400 EU 2000
În situaţia în care ne găsim astăzi, este aproape imposibil să se cerceteze

toate alimentele pentru a se determina micotoxinele ce ar putea fi conţinute în
aceste alimente. Şi mai dificil ar fi să se diferenţieze mucegaiurile cu potenţial
toxigen, decarece o asemenea investigaţie necesită numeroşi specialişti, aparatură
specifică şi un timp suficient pentru determinări.
Ca o dificultate în plus pentru verificarea şi aprecierea nocivităţii
fungilor se mai adaugă si faptul că în cadrul unei specii pot să apară atât fungi
toxigeni cât şi inofensivi.
În ceea ce priveşte micotoxinele, acestea prezintă unele caracteristici specifice:

- spre deosebire de toxinele bacteriene ele nu declanşează o
imunoreacţie;
- rezistă la diferitele procese tehnologice utilizate în
industria alimentară.
Micotoxinele şi, mai ales aflatoxinele sunt, în general, compuşi foarte
stabili, nefiind deloc sau numai prea puţin influenţate de căldură. Astfel, prin
autoclavare se pot distruge sau inactiva numai cantităţi minore de micotoxine.
Radiaţiile gama nu manifestă un efect distructiv semnificativ, în schimb radiaţiile
UV reduc mult toxicitatea micotoxinelor, însă completa distrugere a acestora nu
este posibilă decât prin arderea produselor contaminate.
Micotoxinele, aşa cum s-a mai arătat, fac parte din cele mai diferite
grupe chimice, putând fi găsite sub formă de compuşi „simpli” cum ar fi de
exemplu acidul β-nitropropionic, până la peptide ciclice.
98
O problemă importantă este aceea că, o specie de mucegai poate forma
una sau mai multe micotoxine. Pe de altă parte, diferite varietăţi de mucegaiuri,
provenind de la aceeaşi specie sau de la specii diferite pot sintetiza unul şi acelaşi
produs metabolic (aceeaşi micotoxină).
Unele micotoxine deşi sunt puţin solubile în apă (aflatoxinele, citrinina,
patulina), totuşi difuzează în produsele alimentare care conţin apă cum ar fi
brânzeturile, şunca, preparatele din carne, gemurile, pulpele de fructe, etc, (de la
locul unde apare miceliul înspre interiorul produsului alimentar).
Alte micotoxine, cum ar fi sterigmacistina, nu ies din miceliul intact, şi
de aceea nu prezintă un risc pentru sănătatea omului decât atunci când mucegaiul
este consumat împreună cu alimentul respectiv.
Din punct de vedere al importanţei sanitare interesează în primul rând
micotoxinele potenţial carcinogenetice, apoi cele mutagene şi teratogene. Un
aspect important din punct de vedere sanitar îl constituie aflatoxina M1 din „laptele
de iarnă” produs de metabolizarea în organismul vacilor a aflatoxinei B1 în lapte se
elimină mai mult de 50% din aflatoxina ingerată de animal. Aflatoxina M1 poate
deci ajunge şi în laptele destinat sugarilor (lapte praf).
Rezidii de aflatoxină au fost puse în evidenţă şi în pireul de arahide, în
carnea şi ficatul de găină, în ou, în ficatul de porc, etc. Mai trebuie să relevăm
faptul că patulina a fost evidenţiată în sucul de mere, cidru, obţinute din fructe
alterate (putrezirea brună a fructelor de către Penicilium expansum). În sucurile de
mere sau mere răzuite s-au găsit până la 0,9ng/g de produs.
În multe ţări europene la ora actuală se discută pe marginea limitelor
maxime admisibile de aflatoxine. S-a ajuns la unele puncte de vedere comune, dar
punctul de vedere al agricultorului joacă un rol important în vederea soluţionării
posibile. Astfel, o ţară producătoare nu va permite decât cu greu aceeaşi severitate
pe care o solicită ţara consumatoare. Legat de această problemă este şi aspectul
privind modul de furajare a animalelor, deoarece cel puţin pentru aflatoxine şi
ochatoxina A se ridică problema rezidiilor în lapte, carne ouă.
În Germania, concentraţia maximă admisă de aflatoxină B1 este de
5µg/kg, iar pentru totalitatea aflatoxinelor (B1+B2+G1+G2) valoarea maximă de
10µg/kg. Această limită a fost însuşită şi de Danemarca şi Ţările de Jos. În UE
aceste valori sunt încă discutate şi unele obstacole nu pot fi trecute cu vederea de
unele ţări asociate.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a propus o limită mult mai mare, de
30µg/kg, având în vedere lipsa de proteină în ţările slab dezvoltate şi aprovizionarea
grea a unor regiuni, mai ales sub raportul unor seminţe leguminoase.
În privinţa preparatelor enzimatice obţinute din micelii pentru industria
alimentară, acestea nu trebuie să conţină, după FAO/OMS, mai mult de 5µg/kg
aflatoxină B1. Alte micotoxine vor fi limitate mai târziu după ce metodele analitice
vor fi puse la punct şi situaţia contaminării va fi cunoscută mult mai bine.
Alte state europene au introdus şi ele reglementări, dar după cât se
cunoaşte din literatură, sunt greutaţi şi se întâmpină dificultăţi la stabilirea unui
prag maxim de contaminare. Sunt ţări ca Elveţia care nu admite deloc prezenţa
99
aflatoxinei B1 în produsele alimentare, iar Anglia şi Franţa s-au alăturat

Comunităţii UE (Report EUR, 1997). Ungaria şi Polonia au stabilit limite maxime
la nutreţuri, considerând că de la acestea se pot contamina cea mai mare parte din
produsele alimentare (lapte şi derivate, carne şi produse din carne). Statele Unite
ale Americii au introdus un amendament prin care se interzice întrebuinţarea în
comerţ a mărfurilor brute provenite din porumb şi arahide cu un conţinut de
aflatoxine mai mare de 20µg/kg.
În continuare sunt prezentate limitele de toleranţă ale aflatoxinelor în
diferite ţări(Tabelul 3.4) precum și Limitele maxime admise pentru micotoxine în
unele produse alimentare(Tabelul 3.5)
Tabelul 3.4.
Limite de toleranţă pentru aflatoxine din diferite produse alimentare
Ţara Alimentele Toleranţa în µg/kg
aflatoxină
Belgia Toate produsele alimentare 40
Brazilia Unt de cocos (export) 50
Canada Nuci şi produse cu nuci, unt de cocos 15
Danemarca Produse din Brazilia, produse importate de 5-10
Comunitatea Europeană
Admite limitele impuse de Comunitatea
Franţa 5-10
Europeană
Italia 50
Arahide de import
India 30
Făină de arahide
Israel 20
Toate produsele alimentare
Norvegia 600
Ulei de seminţe din import
Polonia 5
Toate produsele alimentare şi nutreţurile
Suedia importate 5-10
Toate produsele alimentare 600
Anglia Ulei de arahide 50
Arahide 0-500
U.S.A. Ulei de arahide 15
Arahide de consum (B1+B2+G1+G2) =20
Alte alimente şi nutreţuri
România Produse alimentare (B1+B2+G1+G2) = 5
(normă provizorie)
100
Tabelul 3.5.
Niveluri maxime admisibile pentru micotoxine în produsele alimentare
(Regulamentul (CE), 1881/2006)
Micotoxina/ Niveluri maxime
admise
Produse alimentare
µg/kg
AFLATOXINE B1 Sumă M1
de B1,
B2, G1
și G2
Alune de pământ (arahide) și alte semințe și fructe 8,0 15,0 -
oleaginoase
Migdale, fistic și sâmburi de caise destinate consumului 8,0 10,0 -
uman direct sau utilizării ca ingredient în produsele
alimentare
Alte fructe cu coajă tare, precum și produsele prelucrate 2,0 4,0 -
din acestea, destinate consumului uman direct sau
utilizării ca ingrediente în produsele alimentare
Fructe uscate care urmează a fi sortate sau supuse altui 5,0 10,0 -
tratament fizic înaintea consumului uman sau a utilizării
ca ingrediente în produse alimentare
Toate cerealele și toate produsele derivate din cereale, 2,0 4,0 -
incluzând produsele din cereale prelucrate
Porumb și orez care urmează a fi sortate sau supuse altui 5,0 10,0 -
tratament fizic înaintea consumului uman sau a utilizării
ca ingrediente în produse alimentare
Lapte brut lapte tratat termic și lapte destinat fabricării de - - 0,05
lactate
Următoarele specii de mirodenii: 5,0 10,0 -
Capsicum spp. (fructe uscate derivate, întregi sau
măcinate, inclusiv ardei iute, pudră de ardei iute, ardei
Cayenne și boia de ardei)
Piper spp. (fructe derivate, inclusiv piper alb și negru)
Myristica fragans (nucșoară)
Zingiber officinale (ghimbir)
Curcuma longa (șofran de India)
Amestecuri de mirodenii care conțin una sau mai multe
dintre mirodeniile menționate mai sus
101
Produse alimentare pe bază de cereale prelucrate și 0,1 - -

alimente pentru sugari și copii mici
Preparate de lapte praf pentru sugarii mici și preparate de - - 0,025

lapte praf pentru sugarii mari, incluzând lapte pentru
sugarii mici și lapte pentru sugarii mari
Produse alimentare dietetice cu indicație medicală 0,10 - 0,025
specială (9) (10) destinate în mod specific sugarilor
OCHRATOXINA A
Cereale neprelucrate 5,0
Toate produsele derivate din cereale neprelucrate, inclusiv produsele 3,0
alimentare pe bază de cereale prelucrate și cerealele destinate
consumului uman direct
Stafide (currants și sultanine) 10,0
Cafea boabe prăjită și cafea prăjită măcinată, cu excepția cafenelei 5,0
solubile
Cafea solubilă (cafea instant) 10,0
Vinuri (inclusiv vinuri spumante și exclusiv vinurile licoroase și 2,0
vinurile cu o tărie alcoolică de cel puțin 15 % vol) și vinurile de fructe
Vinuri aromatizate, băuturi pe bază de vinuri aromatizate și cocteiluri 2,0
din vinuri aromatizate
Suc de struguri, suc de struguri concentrat după reconstituire, nectar 2,0
de struguri, must de struguri și must de struguri concentrat după
reconstituire destinate consumului uman direct
Preparate pe bază de cereale prelucrate și alimente pentru copii 0,5
destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică
Preparate dietetice pentru utilizări medicale speciale, destinate în 0,5
special sugarilor
Mirodenii 30 µg/kg
Capsicum spp. (fructe uscate derivate, întregi sau măcinate, inclusiv de la 1.7.2010
ardei iute, pudră de ardei iute, ardei Cayenne și boia de ardei) până la
30.6.2012
Piper spp. (fructe derivate, inclusiv piper alb și negru)
Myristica fragans (nucșoară)
15 µg/kg
Zingiber officinale (ghimbir)
începând cu
Curcuma longa (șofran de India) 1.7.2012
Amestecuri de mirodenii care conțin una sau mai multe mirodenii din
102
cele menționate mai sus
Lemn dulce (Glycyrrhiza glabra, Glycyrrhiza inflate și alte pecii) 20 µg/kg
Lemn dulce, ingredient pentru infuzii de plante
Extracte de lemn dulce pentru utilizarea în alimente, în special în 80 µg/kg
băuturi și produse de cofetărie
PATULINĂ
Sucuri de fructe, sucuri de fructe concentrate după reconstituire și 50
nectar de fructe
Băuturi spirtoase, cidru și alte băuturi fermentate derivate din mere 50
sau care conțin suc de mere
Produse solide din mere, inclusiv compot de mere, piure de mere 25
destinate consumului direct
Suc de mere și produse solide din mere, inclusiv compot de mere și 10
piure de mere destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică, etichetate
și vândute ca atare
Preparate pentru copii, altele decât cele pe bază de cereale prelucrate 10
DEOXINIVALENOL
Cereale neprocesate, altele decât grâul dur, ovăzul și porumbul 1250
Grâu dur și ovăz neprocesate 1750
Porumb neprelucrat, cu excepția porumbului neprocesat destinat 1750
procesării prin măcinare umedă
Cereale destinate consumului uman direct, făină de cereale, tărâțe și 750
germeni sub formă de produse finale comercializate pentru consum
uman direct
Paste făinoase (uscate) 750
Pâine (inclusiv produse de panificație), produse de patiserie, biscuiți, 500
snackuri și cereale pentru micul dejun
Produse alimentare pe bază de cereale și alimente pentru copii 200
Fracțiuni rezultate din măcinarea porumbului cu dimensiunea 750
particulelor > 500 microni, clasificate la codul NC 1103 13 sau 1103
20 40, și alte produse rezultate din măcinarea porumbului cu
dimensiunea particulelor > 500 microni și care nu se folosesc pentru
consumul uman direct, clasificate la codul
particulelor ≤ 500 microni, clasificate la codul NC 1102 20, și alte
103
produse rezultate din măcinarea porumbului cu dimensiunea

particulelor ≤ 500 microni și care nu se folosesc pentru consumul
uman direct, clasificate la codul NC 1904 10 10
ZEARALENONĂ
Cereale neprocesate, altele decât porumbul 100
Porumb neprocesat cu excepția porumbului neprocesat destinat 350
prelucrării prin măcinare umedă
Cereale destinate consumului uman direct, făină de cereale, tărâțe și 75
germeni ca produse finale comercializate pentru consumul uman
direct
Ulei de porumb rafinat 400
Pâine (inclusiv produse mici de panificație), produse de patiserie, 50
biscuiți, snackuri și cereale pentru micul dejun, cu excepția
snackurilor pe bază de porumb și a cerealelor pentru micul dejun pe
bază de porumb
Porumb destinat consumului uman direct, snackuri pe bază de porumb 100
și cereale pentru micul dejun pe bază de porumb
Produse alimentare pe bază de cereale procesate (cu excepția 20
produselor alimentare pe bază de porumb procesat) și alimente pentru
copii destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică
Produse alimentare pe bază de porumb procesat destinate sugarilor și 20
copiilor de vârstă mică
consumul uman direct, clasificate la codul NC 1904 10 10
uman direct, clasificate la codul NC 1904 10 10
FUMONISINE Suma B1 + B2
Porumb neprocesat (18), cu excepția porumbului neprocesat destinat 4000

procesării prin măcinare umedă
Porumb destinat consumului uman direct, produse alimentare pe bază 1000
de porumb destinate consumului uman direct
Cereale pentru micul dejun pe bază de porumb și snackuri pe bază de 800
porumb
104
Produse alimentare pe bază de porumb procesat și alimente pentru 200
copii destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică
consumul uman direct, clasificate la codul NC 1904 10 10
uman direct
105
CAPITOLUL IV
PRELEVAREA PROBELOR PENTRU ANALIZA
CONTAMINANȚILOR
4.1. Generalităţi
Distribuția concentrației micotoxinelor în produse este un factor deosebit de

important de care trebuie să se țină seama în prelevarea probelor reprezentând în
vederea eliminării erorilor. Această distribuție poate să fie extrem de neuniformă,
după cum se constată în cazul aflatoxinelor din alune, la care, numărul probelor
contaminate poate fi foarte mic dar, nivelul d econtaminare poate fi extrem de
ridicat. Dacă se neglijează asigurarea unei probe reprezentative, concentrația
micotoxinelor într-un lot inspectat poate fi, adesea, greșit estimată.
De aceea, când se stabilesc criteriile de prelevare dintr-un produs în care
micotoxinele sunt distribuite heterogen, trebuie luat în considerare atât riscul
consumatorului cât și cel al producătorului. Design-ul procedurilor de prelevare a
reprezentat, de mult timp, o grijă deosebită a Codex alimentarius, astfel încât au
fost prezentate astfel de planuri d eprelevare pentru principalele produse
contaminate cu micotoxine (Egmond și Jonker, 2004; Reg. (CE) nr. 401/2006 ).
Performanţele analitice ale unei metode de determinare a contaminanţilor
depind, într-o măsură considerablă, de prelevarea şi conservarea probelor. Din
acest motiv toate aspectele privind prelevarea, transportul şi conservarea probelor,
până în momentul analizei, sunt legiferate prin Regulamente europene, acestea
fiind obligatorii pentru toate statele membre.
Comisia Europenă, prin Regulamentul (CE) nr. 466/2001 al din 8 martie
2001 de stabilire a nivelurilor maxime pentru anumiți contaminanți din produsele
alimentare, precizează limitele maxime pentru diferitele micotoxine din anumite
produse alimentare. În acest regulament se face trimitere la modul de prelevare şi
conservare al probelor deoarece prelevarea probelor, în cazul micotoxinelor, joacă
un rol foarte important în analiza conținutului, acestea găsindu-se distribuite în
loturi, într-un mod eterogen. Din acest motiv, este obligatoriu să fie prevăzute
criteriile generale pe care trebuie să le respecte metodele de prelevare a probelor,
acestea fiind stipulate in Regulamentul (CE) Nr. 401/2006.
Deasemenea, există reglementări privitoare la stabilirea unor criterii
generale pe care trebuie să le îndeplinească şi respecte metodele de analiză pentru
ca laboratoarele în care se face control micotoxinelor din produsele alimentare sau
din furaje să folosească metode cu niveluri de performanță comparabile (SR EN
ISO/CEI 17025:2005).
107
Astfel, reglementările europene, în domeniul analizei micotoxinelor din

alimente şi furaje stabilesc:
Modalităţile de prelevare a probelor;
Modul de conservare şi transport;
Păstrarea probelor până la analiză;
Metodele de analiză recomandate;
Criteriile de performanţă ale metodelor de analiză
Eterogenitatea distribuţiei micotoxinelor într-un lot poate fi generată de mai
mulţi factori:
Dimensiunile diferite ale boabelor de cereale, ale fructelor: grâu,
porumb, cafea, smochine uscate, arahide;
Posibilitatea contaminării simultane cu mai multe tipuri de
micotoxine;
Condiţiile de depozitare neuniforme pot conduce la contaminări
neuniforme;
Ţinând cont de cele expuse, pentru a se obține același nivel de
reprezentativitate al gradului de contaminare, greutatea eșantionului global, pentru
loturile de produse alimentare prezentând particule de mari dimensiuni, este firesc
să fie superioară greutății produselor alimentare formate din particule mai fine.
Spre deosebire de distribuția micotoxinelor în produsele cerealiere neprelucrate,
pentru produsele transformate aceasta este, în general, mai puțin eterogenă, astfel
că, se impune simplificarea normelor care reglementează prelevarea probelor
pentru aceste produse.
4.2. Metode de prelevare a probelor pentru controlul oficial al

conținutului de micotoxine
- prelucrare după Regulamentul (CE) nr. 401/2006 -
4.2.1. Proceduri şi dispoziţii generale
a) Proceduri generale
Toate laboratoarele în care se desfăşoară controlul oficial al conținutului
de micotoxine din produsele alimentare, sunt obligate să prevadă proceduri
generale de prelevare a probelor făcând trimitere la reglementările europene în
domeniu. Probele globale astfel obținute se consideră reprezentative pentru loturi
iar determinarea conținutului de micotoxine în probele de laborator va face referire
la limitele maxime stabilite de Regulamentul (CE) nr. 466/2001 cu amendamentele
ulterioare.
Trebuie precizat că, pentru stabilirea gradului de contaminare cu micotoxine,
Controalele oficiale se realizează în conformitate cu dispozițiile Regulamentului
(CE) nr. 882/2004.
În paragrafele care urmează, se va descrie modul de prelevare a probelor
pentru produsele prezentate în Tabelul 4.1.
108
Tabelul 4.1.
Metode de prelevare reglementate prin Regulamentul (CE) Nr. 401/2006
Paragraf Denumire Scopul
metodă
metodă de prelevare utilizată
pentru controlul oficial al
conținuturilor maxime de:
5.2.2. Metoda de
- aflatoxină B1
prelevare a probelor
pentru cereale și - aflatoxine totale
produse cerealiere
- ochratoxină A
- toxine de Fusarium
5.2.3. Metoda de
conținutului maxim pentru:
pentru fructele uscate, - aflatoxina B1
inclusiv stafide și
- aflatoxinele totale
produse derivate, cu
excepția smochinelor - ochratoxina A
uscate
5.2.4. Prelevarea metodă de prelevare trebuie

probelor pentru utilizată pentru controlul oficial al
smochine uscate, conținutului maxim de:
arahide și fructe cu
- aflatoxină B1
coajă lemnoasă
- aflatoxine totale
5.2.5.
conținutului maxim pentru:
Metoda de
- aflatoxina B1
pentru mirodenii - aflatoxinele totale
5.2.6. Metoda de metodă de prelevare utilizată
prelevare a probelor pentru controlul oficial al
pentru lapte și produse conținutului maxim de:
lactate, lapte praf
- aflatoxină M1
pentru sugari și lapte
praf pentru copii mici,
109
inclusiv lapte pentru

sugari și lapte praf
formula 2
5.2.7. Metoda de
conținutului maxim de:
pentru cafea și pentru - ochratoxină A
produsele pe bază de
cafea
pentru sucurile de conținutului maxim stabilit pentru:
fructe, inclusiv pentru
- ochratoxina A din vin,
sucul și mustul de
suc de struguri și must de struguri
struguri, și pentru cidru
și vin - patulină din sucuri de
fructe, nectaruri de fructe, băuturi
spirtoase, cidru și alte băuturi
fermentate produse din mere sau
conținând suc de mere
pentru produsele solide conținutului maxim de:
pe bază de mere,
- patulină
inclusiv cele pentru
sugari și copii de vârstă
mică, și pentru sucul de
mere
metodă de prelevare folosită
conținuturilor maxime stabilite
pentru:
- aflatoxine
- ochratoxina A
- toxinele de Fusarium
din alimentele pentru sugari
și alimentele prelucrate pe bază de
cereale, destinate sugarilor și
copiilor de vârstă mică;
110
- aflatoxine
- ochratoxina A
5.2.10. Metoda de din alimentele dietetice
prelevare a probelor pentru sugari (altele decât laptele și
pentru alimentele pentru produsele lactate), destinate unor
sugari și alimentele scopuri medicale speciale;
prelucrate pe bază de
- patulină din alimentele
cereale, destinate
pentru sugari, altele decât
sugarilor și copiilor de
alimentele transformate pe bază de
vârstă mică
cereale, destinate sugarilor și
copiilor de vârstă mică
În vederea înţelegerii corecte a termenilor folosiţi în reglementările

privind prelevarea probelor, în tabelul 4.2. prezentăm definirea principalilor
termeni utilizaţi.
Tabelul 4.2.
Definirea principalilor termeni utilizaţi în prelevarea probelor
(Cf. Reg. (CE) Nr. 401/2006)
Nr.crt. Termenul Definirea termenului
folosit
1 lot cantitate identificabilă de produs alimentar
livrată la un moment dat și pentru care agentul
responsabil stabilește că are caracteristici
comune, cum ar fi:
- originea
- varietatea
- tipul ambalajului
- ambalatorul
- expeditorul
- marcajul
2 sublot parte dintr-un lot mare căreia i se aplică metoda
de prelevare și care a fost desemnată în acest
sens; fiecare sublot trebuie să fie separat fizic și
identificabil
3 probă cantitate de materie prelevată dintr-un singur
elementară punct al lotului sau al sublotului
111
4 probă globală totalul combinat al tuturor probelor elementare

prelevate dintr-un lot sau sublot
5 probă de probă destinată laboratorului
laborator
Deosebită importanţă în prelevarea probelor îl are modul de prezentare,

respectiv ambalare pentru depozitare sau comercializare al mărfurilor, cum ar fi:
o Vrac
o Recipiente sau ambalaje individuale(sacii)
o Ambalaje pentru vânzarea cu amănuntul
Metoda de prelevare a probelor se aplică tuturor formelor diferite sub care
mărfurile se introduc pe piață astfel că, pentru prelevarea probelor din loturile
comercializate în ambalaje individuale, precum sacii sau ambalajele pentru
vânzarea cu amănuntul, se poate utiliza următoarea formulă:
Unde:
- greutatea: exprimată în kg
- frecvența prelevării probelor: numărul de ambalaje
individuale care separă prelevarea a două probe
elementare, fiecare prelevare fiind efectuată la fiecare n
saci (zecimalele se rotunjesc la numărul întreg cel mai
apropiat).
a) Dispoziţii generale
Dispoziţiile generale se referă la câteva aspecte de care trebuie avut
grijă şi care trebuie respectate la prelevarea probelor, indiferent de modalitatea
concretă sub care se face aceasta. Aceste dispoziţii se referă atât la personal, tipul
produselor, precauţii care trebuiesc luate cât şi la modul concret de prelevare,
depozitare şi conservare al probelor până la analiză.
În tabelul 4.3. sunt prezentate aceste dispoziţii generale conform
reglementărilor.
Tabelul 4.3.
Dispoziţii generale în prelevarea probelor
(Cf. Reg. (CE) Nr. 401/2006)
Nr.crt. Aspectul Dispoziţii generale
vizat
1 Personalul - prelevarea probelor se realizează de către
112
o persoană instruită şi mandatată în acest sens,
desemnată de către statul membru al UE
2 Materia din - normele specifice de prelevare a probelor
care se privind evaluarea contaminării cu micotoxine
prelevează prevăd ca loturile mari să fie împărțite în
probe subloturi din care se prelevează probe separat;
- toate loturile care urmează să se
examineze fac obiectul unei eșantionări separate
3 Precauții - se are în vedere obţinerea identităţii probei
de laborator cu proba globală;
- în timpul prelevării și pregătirii probelor,
se iau precauții pentru evitarea unor modificări
care ar putea afecta:
- conținutul de micotoxine
- determinarea analitică
- reprezentativitatea probei
globale
- siguranța alimentară a loturilor
din care se prelevează probe
- adoptarea de măsuri necesare
pentru a garanta siguranța persoanelor care
efectuează prelevarea probelor(instruire,
echipamente de protecţie şi de prelevare)
4 Probele - probele elementare se prelevează din
elementare diferite puncte distribuite în întregul lot sau sublot
- orice derogare de la această normă se
semnalează în procesul verbal
5 Pregătirea - proba globală se obține prin însumarea
probei probelor elementare(specifică fiecărui tip de
globale produs)
6 Probe - probele identice destinate unor eventuale
identice măsuri executorii, comerțului (apărării) și
arbitrajului se prelevează din proba globală
omogenizată
- această procedură nu trebuie să contravină
legislației statelor membre privind dreptul
agenților economici din sectorul alimentar
113
7 Ambalarea - pentru ambalare se folosesc recipiente

și curate dintr-un material inert
transportul
- recipientul oferă protecție:
probelor
- împotriva riscurilor de
contaminare
- împotriva deteriorării ce poate
surveni în timpul transportului
- se iau precauțiile pentru evitarea
modificării compoziției probei în timpul
transportului sau depozitării
8 Sigilarea și - fiecare probă oficială se sigilează la locul
etichetarea prelevării
probelor
- eticheta conţine informaţii de identificare
în conformitate cu dispozițiile în vigoare în statul
membru
- se întocmește un proces verbal care să
permită identificarea sigură a fiecărui lot din care
se prelevează probe, specificându-se: data și locul
prelevării probelor, prelevatorul, precum și alte
informații suplimentare necesare
4.2.2. Prelevarea probelor de cereale și produse cerealiere

Această metodă de prelevare este utilizată pentru controlul oficial al

conținutului maxim de aflatoxină B1, aflatoxine totale, ochratoxină A și toxine de
Fusarium, din cereale și produse cerealiere.
Greutatea probei elementare trebuie să fie de aproximativ 100 de grame, cu
excepția cazului în care există alte specificații iar la prelevarea probelor trebuie să
se ţină seama de greutatea unității de vânzare cu amănuntul(g), identificându-se
cinci situaţii posibile, după cum se poate vedea în Tabelul 4.4. După cum rezultă
din cele prezentate, la prelevarea probelor pentru determinarea contaminării cu
micotoxine, exită o corelaţie directă între greutatea lotului, sublotului, greutatea
unităţii de vânzare cu amănuntul pe de o parte şi greutatea probei globale şi
numărul de probe elementare care trebuie prelevate, pe de altă parte(Tabelel 4.4.,
4.5. şi 4.6.).
Acceptarea sau respingerea unui lot sau sublot în cazul contaminării cu
micotoxine a cerealelor şi produselor cerealiere are loc în urătoarele situaţii:
114
Se acceptă lotul/sublotul, în cazul în care proba de laborator nu
depășește limita maximă, luând în considerare corecția pentru
recuperare și pentru gradul de incertitudine al măsurării;
Se respinge, în cazul în care proba de laborator depășește în mod
clar limita maximă, luând în considerare corecția pentru recuperare
și pentru gradul de incertitudine al măsurării.
Tabelul 4.4.
Corespondenţa dintre greutatea unităţii de vânzare cu amănuntul
şi cea a probei globale
(Cf. Reg. (CE) Nr. 401/2006)
Nr.crt. Greutatea Greutatea probei globale
unității de
vânzare cu
amănuntul(g)
1 g ≥ 100 grame Proba globală va cântări mai mult de 10 kg
2 g >> 100 grame Trebuie să se extragă 100 grame din fiecare
dintre aceste unități pentru a alcătui proba
elementară; Această operație se poate efectua
în momentul prelevării probei sau în laborator
fără ca prelevarea să ducă la consecințe
comerciale inacceptabile datorită deteriorării
lotului, caz în care se poate utiliza o altă
metodă de prelevare
3 g = 500 grame Proba globală poate fi obținută prin însumarea
unui număr de probe elementare inferior celui
sau
indicat în tabelele 4.5. şi 4.6., cu condiția ca
g = 1 kg greutatea sa să fie egală cu greutatea cerută
pentru proba globală, după cum se indică în
tabelele respective
4 g < 100 grame Dacă această diferență de greutate este
neglijabilă, se consideră că o unitate
echivalează cu o probă elementară, obținându-
se o probă globală de mai puțin de 10 kg
5 g << 100 grame Proba elementară este formată din două sau
mai multe unități, astfel încât greutatea sa să se
apropie cât mai mult posibil de 100 grame
Tabelul 4.5.
Corespondenţa dintre greutatea lotului, sublotului
115
şi greutatea probei globale

(Cf. Reg. (CE) Nr. 401/2006)
Produs Greutatea (G) Greutatea Numărul de Greutatea
lotului (tone) sublotului probe probei
(Gsl) sau elementare globale
numărul de (Nel) (Ggl) (kg)
subloturi
Cereale G ≥ 1 500 500 tone 100 10
și
300 < G < 1 500 3 subloturi 100 10
produse
cerealiere 50≤ G ≤ 300 100 tone 100 10
G < 50 – 3-100 (*) 1-10
(*) În funcție de greutatea lotului – a se vedea tabelul 4.6.
Tabelul 4.6.
Numărul de probe elementare care trebuie prelevate
în funcție de greutatea lotului
(Cf. Reg. (CE) Nr. 401/2006)
Greutatea (G) lotului Numărul de probe Greutatea
(tone) elementare probei globale
(kg)
G ≤ 0,05 3 1
0,05 < G ≤ 0,5 5 1
0,5 < G ≤ 1 10 1
1<G≤3 20 2
3 < G ≤ 10 40 4
10 < G ≤ 20 60 6
20 < G ≤ 50 100 10
Din punct de vedere al derulării prelevării probelor pentru cereale şi
produse cerealiere, metodele de prelevare se vor diferenţia în funcţie de greutatea
loturilor, fiind direct legate de determinarea greutăţii probei elementare, respectiv
destinaţia produselor şi anume:
• Metoda de prelevare a probelor pentru cereale și produse
cerealiere în cazul loturilor cu o greutate mai mare sau egală
cu 50 tone;
116
• Metoda de prelevare a probelor pentru cereale și produse
cerealiere în cazul loturilor cu o greutate mai mică de 50
tone;
• Prelevarea probelor în etapa de comercializare cu amănuntul;
În tabelul 4.7. sunt prezentate principalele metode de prelevare şi

obiectivele care trebuie realizate în cadrul fiecărei metode.
Tabelul 4.7.
Metodele de prelevare a probelor pentru cereale și produse cerealiere în
funcţie de greutatea şi destinaţia lotului
(Cf. Reg. (CE) Nr. 401/2006)
Nr.crt. Metoda de prelevare Obiectivele metodei
1. Prelevarea probelor Împărţirea fiecărui lot în subloturi în
pentru cereale și conformitate cu Tabelul 4.5., condiția fiind ca
produse cerealiere în subloturile să se poată separa din punct de
cazul loturilor cu o vedere fizic iar în cazul în care lotul nu este
greutate mai mare sau nu poate fi separat fizic în subloturi, se
sau egală cu 50 tone prelevează din acesta cel puțin o sută de
probe elementare;
Deoarece nu întotdeauna greutatea unui lot
este un multiplu exact al greutății
subloturilor, greutatea sublotului poate să fie
cu maximum 20 % mai mare decât greutatea
specificată
Prelevarea probelor de face separat din
fiecare sublot
Stabilirea numărului de probe elementare: o
sută
Greutatea probei globale = 10 kg
În cazul în care nu este posibilă aplicarea
metodei de prelevare a probelor descrise
anterior, datorită unor consecințe comerciale
inacceptabile pe care le-ar determina
deteriorarea lotului (din cauza formei
ambalajului, a mijlocului de transport etc.), se
poate aplica o altă metodă de prelevare a
probelor, cu condiția ca aceasta să fie cât se
poate de reprezentativă și să facă obiectul
unei descrieri complete, documentate
corespunzător;
Se poate recurge, de asemenea, la o altă
metodă de prelevare atunci când, în mod
117
concret, este imposibil să se utilizeze metoda

de prelevare menționată anterior;
Acesta este, în special, cazul loturilor de
cereale de mari dimensiuni care sunt stocate
în depozite sau a cerealelor stocate în silozuri
2 Prelevarea probelor Prelevarea probelor cu 10 până la 100 de
pentru cereale și probe elementare, în funcție de greutatea
produse cerealiere în lotului, obținându-se o probă globală de 1
cazul loturilor cu o până la 10 kg
greutate mai mică de Pentru loturile foarte mici de cereale și produse
50 tone cerealiere (≤ 0,5 tone), se poate preleva un
număr mai mic de probe elementare, dar, în
acest caz, proba globală care însumează toate
probele elementare trebuie, de asemenea, să
cântărească cel puțin 1 kg
3 Prelevarea probelor Prelevarea probelor pentru produsele
în etapa de alimentare în etapa de comercializare cu
comercializare cu amănuntul se realizează, în măsura
amănuntul posibilului, în conformitate cu dispozițiile
menționate în tabelul 4.4.;
În cazul în care acest lucru nu este posibil, se
poate utiliza o altă metodă de prelevare a
probelor în această etapă, cu condiția ca
aceasta să garanteze o probă globală suficient
de reprezentativă pentru lotul din care se
prelevează probe și să facă obiectul unei
descrieri complete și documentate
corespunzător;
În toate cazurile proba globală trebuie să
cântărească cel puțin 1 kg;
În cazul în care porțiunea din care trebuie
prelevate probe este prea mică pentru
obținerea unei probe globale de 1 kg,
greutatea acesteia din urmă poate fi mai mică
4.2.3. Prelevarea probelor pentru fructele uscate, inclusiv stafide și

produse derivate, cu excepția smochinelor uscate
Această metodă de prelevare se utilizează pentru controlul oficial al

conținutului maxim de aflatoxina B1și aflatoxinele totale din fructele uscate, cu
excepția smochinelor uscate și ochratoxina A din stafide (stafide currant,
„stafide”și sultanine).
118
aceleaşi situaţii ca şi în cazul cerealelor, după cum s-a menţionat, mai sus, în
tabelul 4.4. Şi în cazul prelevării probelor pentru fructe uscate, inclusiv stafide și
produse derivate, cu excepția smochinelor uscate există o corelaţie directă între
greutatea lotului, sublotului, greutatea unităţii de vânzare cu amănuntul pe de o
parte şi greutatea probei globale şi numărul de probe elementare care trebuie
prelevate, pe de altă parte(vezi Tabelul 4.4., şi Tabelel 4.8. şi 4.9.).
micotoxine a fructelor uscate, inclusiv stafide și produse derivate, cu excepția
smochinelor uscate are loc în urătoarele situaţii:
Se acceptă lotul/sublotul, în situaţia în care valoarea contaminării
pentru proba de laborator nu depășește limita maximă, luând în
considerare atât Coeficientul de recuperare cât şi Incertitudinea de
măsurare;
Tabelul 4.8.
Corespondenţa dintre greutatea lotului, sublotului şi greutatea probei gobale
(Cf. Reg. (CE) Nr. 401/2006)
Produs Greutatea Greutatea Numărul de Greutatea
(G) lotului sublotului probe probei
(tone) (Gsl) sau elementare(Nel) globale (Ggl)
numărul de (kg)
subloturi
Fructe ≥ 15 15-30 tone 100 10
uscate
< 15 – 10-100 (*) 1-10
(*) În funcție de greutatea lotului – a se vedea Tabelul 4.10.
Din punct de vedere al derulării prelevării probelor pentru fructele uscate,

inclusiv stafide și produse derivate, cu excepția smochinelor uscate, metodele
de prelevare se vor diferenţia în funcţie de greutatea loturilor, fiind direct legate de
determinarea greutăţii probei elementare, respectiv destinaţia produselor şi anume:
• Metoda de prelevare a probelor pentru fructele uscate (loturi
≥ 15 tone), cu excepția smochinelor;
• Metoda de prelevare a probelor pentru fructele uscate (loturi
< 15 tone), cu excepția smochinelor;
119
• Metode specifice de prelevare a probelor pentru fructele

uscate, cu excepția smochinelor uscate, comercializate în
pachete vidate;

Tabelul 4.9.
Metodele de prelevare a probelor pentru fructele uscate, inclusiv stafide și
produse derivate, cu excepția smochinelor uscate în funcţie de greutatea şi
destinaţia lotului
(Cf. Reg. (CE) Nr. 401/2006)
1. Prelevarea probelor Fiecare lot se va împăţi în subloturi conform
pentru fructele uscate tabelului 4.8., cu condiția ca subloturile să se
(loturi ≥ 15 tone), cu poată separa fizic;
excepția smochinelor
Ţinând cont de faptul că greutatea lotului nu
este întotdeauna un multiplu exact al greutății
subloturilor, greutatea sublotului poate să fie cu
maximum 20 % mai mare decât greutatea
specificată.
Se prelevează probe din fiecare sublot separat.
Numărul de probe elementare: o sută.
Greutatea probei globale = 10 kg.
Când nu este posibilă aplicarea acestei metode
de prelevare a probelor datorită unor consecințe
comerciale inacceptabile pe care le-ar
determina deteriorarea lotului (ex.: forma
poate de reprezentativă și să facă obiectul unei
descrieri complete, documentate corespunzător.
2 Prelevarea probelor Pentru loturile de fructe uscate cu o greutate
pentru fructele uscate mai mică de 15 tone, cu excepția smochinelor,
(loturi < 15 tone), cu se realizează schema de prelevare a probelor cu
excepția smochinelor 10 până la 100 de probe elementare, în funcție
de greutatea lotului, obținându-se o probă
globală de 1 până la 10 kg.
Din tabelul 4.10 se poate determina numărul de
probe elementare care trebuie prelevate în
120
funcţie de greutatea lotului.
3 Prelevarea probelor în Prelevarea probelor pentru produsele alimentare

etapa de în etapa de comercializare cu amănuntul se
comercializare cu realizează, în măsura posibilului, în
amănuntul conformitate cu dispozițiile de prelevare a
probelor menționat în acest tabel;
Daca nu se poate apica aceată metodă, se poate
utiliza o altă metodă de prelevare a probelor, cu
condiția ca aceasta să garanteze obținerea unei
probe globale suficient de reprezentative pentru
întreg lotulul supus analizei, și să facă obiectul
corespunzător;
În oricare dintre cazuri, proba globală trebuie să
cântărească cel puțin 1 kg
prelevate probe este prea mică pentru obținerea
unei probe globale de 1 kg, greutatea acesteia
din urmă poate fi mai mică.
Metode specifice de Pentru loturile cu o greutate mai mare sau egală
prelevare a probelor cu 15 tone, se prelevează cel puțin 25 de probe
pentru fructele uscate, elementare, formând o probă globală de 10 kg;
cu excepția
Pentru loturile de mai puțin de 15 tone, se
smochinelor uscate,
prelevează 25 % din numărul de probe
comercializate în
elementare menționate în tabelul 4.10., astfel
pachete vidate
încât să se obțină o probă globală cu o greutate
egală cu cea cerută în același tabel.
121
Tabelul 4.10
în funcție de greutatea lotului de fructe uscate
Greutatea lotului (tone) Numărul de Greutatea
probe probei globale
elementare (kg)
≤ 0,1 10 1
> 0,1-≤ 0,2 15 1,5
> 0,2-≤ 0,5 20 2
> 0,5-≤ 1,0 30 3
> 1,0-≤ 2,0 40 4
> 2,0≤ 5,0 60 6
> 5,0-≤ 10,0 80 8
> 10,0-≤ 15,0 100 10
4.2.4. Prelevarea probelor pentru smochine uscate, arahide și fructe cu

coajă lemnoasă
Această metodă de prelevare se foloseşte în controlul oficial al conținutului

maxim de aflatoxină B1 și de aflatoxine totale stabilit pentru smochine uscate,
arahide și fructe cu coajă lemnoasă.
câteva cazuri specifice după cum se vede din Tabelul 4.11. Şi în cazul prelevării
probelor pentru smochine uscate, arahide și fructe cu coajă lemnoasă există o
corelaţie directă între greutatea lotului, sublotului, greutatea unităţii de vânzare cu
amănuntul pe de o parte şi greutatea probei globale şi numărul de probe elementare
care trebuie prelevate, pe de altă parte(Tabelel 4.11., şi Tabelel 4.12. şi 4.13.).
micotoxine a smochinelor uscate, arahidelor și fructelor cu coajă lemnoasă se
diferenţiază în funcţie de trei situaţii posibile, direct corelate cu destinaţia finală,
respectiv cu greutatea probei globale, după cum reiese de mai jos:
1) Pentru smochine uscate, arahide și fructe cu coajă lemnoasă
care fac obiectul unui tratament de sortare sau unui alt
tratament fizic:
se acceptă, în cazul în care proba globală sau media
probelor de laborator este conformă cu limita maximă,
122
ţinând seama şi de corecția dată de Coeficientul de
recuperare(R) şi de cea dată de Incertitudinea de
măsurare(U);
se respinge, în cazul în care proba globală sau media
probelor de laborator depășește în mod clar limita
maximă, ţinând seama şi de corecția dată de Coeficientul
de recuperare(R) şi de cea dată de Incertitudinea de
măsurare(U);
2) Pentru smochine uscate, arahide și fructe cu coajă lemnoasă
destinate în mod direct consumului uman:
se acceptă, în cazul în care nici una dintre probele de
laborator nu depășește limita maximă, ţinând seama şi de
corecția dată de Coeficientul de recuperare(R) şi de cea
dată de Incertitudinea de măsurare(U);
se respinge, în cazul în care una sau mai multe probe de
laborator depășește în mod clar limita maximă, ţinând
seama şi de corecția dată de Coeficientul de
recuperare(R) şi de cea dată de Incertitudinea de
măsurare(U);
3) În cazul în care proba globală cântărește mai puțin de 12 kg:
se acceptă, în cazul în care proba de laborator nu
depășește limita maximă, ţinând seama şi de corecția dată
de Coeficientul de recuperare(R) şi de cea dată de
Incertitudinea de măsurare(U);
se respinge, în cazul în care proba de laborator depășește
în mod clar limita maximă, ţinând seama şi de corecția
dată de Coeficientul de recuperare(R) şi de cea dată de
Incertitudinea de măsurare(U);
Tabelul 4.11.
(Cf. Reg. (CE) Nr. 401/2006)
unității de
vânzare cu
amănuntul(g)
123
cu condiţia ca prelevarea să nu conducă la

consecințe comerciale inacceptabile datorită
deteriorării lotului, caz în care se poate utiliza
o altă metodă de prelevare
sau
indicat în tabelele 4.12., 4.13. şi 4.14., cu
g = 1 kg condiția ca greutatea sa să fie egală cu
greutatea cerută pentru proba globală, după
cum se indică în tabelele respective.
Tabelul 4.12.
Corespondenţa dintre greutatea lotului, sublotului
şi greutatea probei globale
(loturi ≥15 tone)
lotului (tone) sau numărul de probe probei
subloturi elementare globale (kg)
Smochine ≥ 15 15-30 tone 100 10
uscate
< 15 – 10-100 (*) ≤30
Arahide, ≥ 500 100 tone 100 30
fistic, nuci de
> 125 și < 5 subloturi 100 30
Brazilia și
500
alte fructe cu
coajă ≥ 15 și ≤ 125 25 tone 100 30
lemnoasă
< 15 – 10-100 (*) ≤30
În ceea ce priveşte derularea prelevării probelor pentru smochine uscate,

arahide și fructe cu coajă lemnoasă, metodele de prelevare se vor diferenţia în
124
funcţie de greutatea loturilor, fiind direct legate de determinarea greutăţii probei
elementare, respectiv destinaţia produselor şi anume:
• Metoda de prelevare a probelor pentru smochine uscate,
arahide și fructe cu coajă lemnoasă (loturi ≥15 tone);
• Metoda de prelevare a probelor pentru smochine uscate,
arahide și fructe cu coajă lemnoasă (loturi < 15 tone);
• Metoda de prelevare a probelor pentru produsele derivate și
alimentele compuse;
• Metoda specifică de prelevare a probelor pentru arahide,
fructele cu coajă lemnoasă, smochinele uscate și produsele
derivate comercializate în pachete vidate;

Tabelul 4.13.
Metodele de prelevare a probelor pentru smochine uscate, arahide și
fructe cu coajă în funcţie de greutatea şi destinaţia lotului
(Cf. Reg. (CE) Nr. 401/2006)
1. Metoda de prelevare Fiecare lot se împarte în subloturi în
a probelor pentru conformitate cu tabelul 4.12, cu condiția ca
smochine uscate, subloturile să se poată separa fizic.
Având în vedere că greutatea lotului nu este
coajă lemnoasă
întotdeauna un multiplu exact al greutății
(loturi ≥15 tone)
specificată.
Se prelevează probe separat din fiecare
sublot.
Greutatea probei globale = 30 kg, care se
amestecă și se împarte în trei probe de
laborator egale, de 10 kg fiecare, înainte de a
fi macinată (nu este necesară împărțirea în
trei probe de laborator, în cazul arahidelor și
a fructelor cu coajă lemnoasă care fac
obiectul unui tratament ulterior de sortare sau
altor tratamente fizice și în cazul în care
există o instalație care să permită
125
omogenizarea probei de 30 kg).

Fiecare probă de laborator de 10 kg se macină
fin și se amestecă cu grijă pentru a obține o
omogenizare completă.
pe care le-ar determina deteriorarea lotului
(din cauza formei ambalajului, a mijlocului
de transport etc.), se poate aplica o altă
metodă de prelevare a probelor, cu condiția
ca aceasta să fie cât se poate de reprezentativă
și să facă obiectul unei descrieri complete,
documentate corespunzător.
2 Metoda de prelevare Numărul de probe elementare care trebuie
a probelor pentru prelevate, minimum zece și maximum o sută,
smochine uscate, depinde de greutatea lotului.
Cifrele din tabelul 4.14., prezentat în
coajă lemnoasă
continuare, se pot folosi pentru determinarea
(loturi < 15 tone)
numărului de probe elementare care trebuie
prelevate, precum și împărțirea ulterioară a
probei globale.
Greutatea probei globale ≤ 30 kg care se
amestecă și împarte în două sau trei probe de
laborator egale, cântărind maximum 10 kg,
înainte de a fi măcinată (nu este necesară
împărțirea în două sau trei probe de laborator
în cazul smochinelor uscate, arahidelor și
fructelor cu coajă lemnoasă care fac obiectul
unui tratament ulterior de sortare sau altor
tratamente fizice și în cazul în care există o
instalație care să permită omogenizarea
probei cântărind maximum 30 kg).
În cazul în care proba globală cântărește mai
mult de 30 kg, aceasta se împarte în probe de
laborator după cum urmează:
- proba globală < 12 kg: nu se împarte în
probe de laborator;
- 12 ≤ proba globală < 24 kg: se împarte în
126
două probe de laborator;
- proba globală ≥ 24 kg: se împarte în trei
probe de laborator.
Fiecare probă de laborator se macină fin și se

amestecă cu grijă pentru obținerea unei
omogenizări complete.
corespunzător.
3 Metoda de prelevare 3.1. Produse derivate cu particule foarte fine,
a probelor pentru precum făina sau untul de arahide
produsele derivate și (distribuție omogenă a contaminării cu
alimentele compuse aflatoxine):
- Numărul de probe elementare: o sută;
pentru loturile mai mici de 50 tone, numărul
probelor elementare variază de la zece la o
sută în funcție de greutatatea lotului (a se
vedea tabelul 4.15.);
- Greutatea probei elementare trebuie să fie
de aproximativ 100 grame. În cazul în care
lotul este ambalat pentru vânzarea cu
amănuntul, greutatea probei elementare
depinde de greutatea unității de vânzare cu
amănuntul;
- Greutatea probei globale, amestecată
suficient, este de 1 până la 10 kg.
127
3.2. Alte produse derivate de o dimensiune

relativ mare a particulei (distribuție
eterogenă a contaminării cu aflatoxine)
Se aplică aceeași metodă de prelevare a
probelor și aceleași criterii de acceptare ca în
cazul smochinelor uscate, al arahidelor și al
fructelor cu coajă lemnoasă (pct.1 şi 2 din
prezentul tabel).
4 Prelevarea probelor Prelevarea probelor din produse alimentare în
în etapa de etapa de comercializare cu amănuntul se
amănuntul conformitate cu dispozițiile menționate în
acest tabel.
pot utiliza alte metode performante de
prelevare a probelor în această etapă, cu
condiția ca acestea să garanteze obținerea
unei probe globale suficient de reprezentative
pentru lotul din care se prelevează probe și să
facă obiectul unei descrieri complete,
În oricare dintre cazuri, proba globală trebuie
să cântărească cel puțin 1 kg.
5 Metoda specifică de 5.1. Fistic, arahide, nuci de Brazilia și
prelevare a probelor smochine uscate:
pentru arahide,
- Pentru loturile cu o greutate mai mare sau
fructele cu coajă
egală cu 15 tone, se prelevează cel puțin
lemnoasă, smochinele
cincizeci de probe elementare formând o
uscate și produsele
probă globală de 30 kg
derivate
comercializate în - Pentru loturile de mai puțin de 15 tone, se
pachete vidate prelevează 50 % din numărul de probe
elementare menționate în tabelul 4.14, astfel
încât să se obțină o probă globală cu o
greutate egală cu cea cerută în același tabel.
128
5.2. Fructe cu coajă lemnoasă, altele decât
fisticul și nucile de Brazilia:
Pentru loturile cu o greutate mai mare sau
douăzeci și cinci de probe elementare
formând o probă globală de 30 kg;
încât să obțină o probă globală cu o greutate
5.3. Produse derivate din fructe cu coajă
lemnoasă, smochine și arahide cu particule
de dimensiune mică:
Pentru loturile cu o greutate mai mare sau
douăzeci și cinci de probe elementare
formând o probă globală de 10 kg;
Tabelul 4.14.
în funcție de greutatea lotului și de numărul de subdiviziuni ale probei
globale (loturi < 15 tone)
Greutatea Numărul Greutatea probei globale Numărul de
lotului de probe (kg) (în cazul produselor probe de
(G)(tone) elementare ambalate pentru vânzarea laborator
cu amănuntul, greutatea constituite pe
probei globale poate să baza probei
difere (Tabelul 4.13. pct.1) globale
G ≤ 0,1 10 3 1 (nu se împarte)
0,1 < G ≤ 0,2 15 4,5 1 (nu se împarte)
0,2< G ≤ 0,5 20 6 1 (nu se împarte)
0,5 < G ≤ 1,0 30 9 (– < 12 kg) 1 (nu se împarte)
129
1,0 < G ≤ 2,0 40 12 2

2,0 < G ≤ 5,0 60 18 (– < 24 kg) 2
5,0 < G ≤ 10,0 80 24 3
10,0 < G ≤ 100 30 3
15,0
Tabelul 4.15.
în funcție de greutatea lotului
Greutatea lotului (G) Numărul de probe Greutatea probei globale
elementare (kg)
(tone)
G≤1 10 1
1< G ≤ 3 20 2
3 < G ≤ 10 40 4
10 < G ≤ 20 60 6
20 < G ≤ 50 100 10
4.2.5. Metoda de prelevare a probelor pentru mirodenii


cinci situaţii posibile, după cum se poate vedea în Tabelul 4.16. După cum rezultă
din cele prezentate, la prelevarea probelor pentru determinarea contaminării cu
micotoxine, exită o corelaţie directă între greutatea lotului, sublotului, greutatea
unităţii de vânzare cu amănuntul pe de o parte şi greutatea probei globale şi
numărul de probe elementare care trebuie prelevate, pe de altă parte(Tabelel 4.16.,
4.17. şi 4.18.).
micotoxine a mirodeniilor are loc în urătoarele situaţii:
Tabelul 4.16.
130
şi cea a probei globale pentru mirodenii
(Cf. Reg. (CE) Nr. 401/2006)
unității de
vânzare cu
amănuntul(g)
2 g >> 100 grame Trebuie să se extragă 100 grame din fiecare dintre
aceste unități pentru a alcătui proba elementară;
Această operație se poate efectua în momentul
prelevării probei sau în laborator fără ca
prelevarea să ducă la consecințe comerciale
inacceptabile datorită deteriorării lotului, caz în
care se poate utiliza o altă metodă de prelevare
sau
tabelele respective
Tabelul 4.17.
Împărțirea loturilor în subloturi în funcție de produs și de greutatea lotului
lotului (tone) sau numărul probe probei
de subloturi elementare globale (kg)
Mirodenii ≥ 15 25 tone 100 10
< 15 – 5-100 (*) 0,5-10
131
În ceea ce priveşte derularea prelevării probelor pentru mirodenii,

metodele de prelevare se vor diferenţia în funcţie de greutatea loturilor, fiind direct
legate de determinarea greutăţii probei elementare, respectiv destinaţia produselor
şi anume:
• Metoda de prelevare a probelor pentru mirodenii (loturi ≥ 15
tone)
• Metoda de prelevare a probelor pentru mirodenii (loturi < 15
tone)
• Prelevarea probelor în etapa de comercializare cu amănuntul
• Metode specifice de prelevare a probelor pentru mirodeniile
comercializate în pachete vidate

Tabelul 4.18.
Metodele de prelevare a probelor pentru mirodenii în funcţie de greutatea
şi destinaţia lotului
(Cf. Reg. (CE) Nr. 401/2006)
a probelor pentru conformitate cu tabelul 1, cu condiția ca
mirodenii (loturi ≥ 15 subloturile să se poată separa fizic. Având în
tone) vedere că greutatea unui lot nu este
întotdeauna un multiplu exact al greutății
specificată.
Se prelevează probe din fiecare sublot
separat.
Greutatea probei globale = 10 kg.
132
corespunzător.
2 Metoda de prelevare În cazul loturilor de mirodenii cu o greutate mai

a probelor pentru mică de 15 tone, schema de prelevare a probelor
mirodenii (loturi < 15 se realizează cu 5 până la 100 probe elementare,
tone) în funcție de greutatea lotului, obținându-se o
probă globală de 0,5 până la 10 kg.
Cifrele din Tabelul 4.19 pot fi folosite pentru
determinarea numărului de probe elementare
care trebuie prelevate.
3 Prelevarea probelor Prelevarea probelor din produse alimentare în

în etapa de etapa de comercializare cu amănuntul se
amănuntul conformitate cu dispozițiile de prelevare a
probelor menționate în prezenta parte.
aceasta să garanteze obținerea unei probe
globale suficient de reprezentative pentru
lotul din care se prelevează probe și să facă
obiectul unei descrieri complete și
În oricare dintre cazuri, proba globală trebuie
să cântărească cel puțin 0,5 kg.
obținerea unei probe globale de 0,5 kg,
greutatea acesteia din urmă poate fi mai mică.
4 Metode specifice de Pentru loturile cu o greutate mai mare sau
prelevare a probelor egală cu 15 tone se prelevează cel puțin
pentru mirodeniile douăzeci și cinci de probe elementare,
comercializate în formând o probă globală de 10 kg;
pachete vidate
elementare menționate în tabelul 4.19, pentru
a se obține o probă globală cu o greutate
133
Tabelul 4.19.
Numărul de probe elementare care trebuie prelevate în funcție de greutatea
lotului de mirodenii (loturi ≥ 15 tone)
Greutatea lotului (tone) Numărul de Greutatea probei
probe globale(kg)
elementare
≤ 0,01 5 0,5
> 0,01-≤ 0,1 10 1
> 0,1-≤ 0,2 15 1,5
> 0,2-≤ 0,5 20 2
> 0,5-≤ 1,0 30 3
> 1,0-≤ 2,0 40 4
> 2,0-≤ 5,0 60 6
> 5,0-≤ 10,0 80 8
> 10,0-≤ 15,0 100 10
4.2.6. Metoda de prelevare a probelor pentru lapte și produse lactate,

lapte praf pentru sugari și lapte praf pentru copii mici, inclusiv lapte pentru
sugari și lapte praf formula 2
Această metodă de prelevare trebuie utilizată pentru controlul oficial al

conținutului maxim de aflatoxină M1 stabilit pentru lapte și produse lactate,
precum și pentru laptele praf pentru sugari și lapte praf pentru copii mici, inclusiv
pentru laptele pentru sugari, laptele praf formula 2 și alimentele dietetice pentru
sugari (lapte și produse lactate), destinate unor scopuri medicale speciale.
micotoxine a probelor de lapte și produse lactate, lapte praf pentru sugari și lapte
praf pentru copii mici, inclusiv lapte pentru sugari și lapte praf formula 2, are loc în
următoarele situaţii:
134
Pentru determinarea conţinutului de aflatoxină M1 din lapte, produse
lactate, lapte praf pentru sugari și lapte praf pentru copii mici, inclusiv lapte pentru
sugari și lapte praf formula 2, proba globală trebuie să cântărească cel puțin 1 kg
sau 1 litru, excepţie făcând cazul în care acest lucru este imposibil, de exemplu, în
cazul în care proba este compusă dintr-o singură sticlă. Numărul minim de probe
elementare care trebuie prelevate dintr-un lot este indicat în tabelul 4.20 şi depinde
de forma sub care sunt comercializate în mod obișnuit produsele respective.
Pentru produsele lichide vândute în vrac, se va avea grijă ca omogenizarea
să se realizeze înainte de prelevarea probelor prin amestecare manuală sau
mecanică, cu grijă fără a afectata calitatea produselor. Deoarece, în acest caz, se
presupune că distribuția aflatoxinei M1 într-un lot dat este omogenă, este suficient
să se preleveze trei probe elementare dintr-un lot pentru a forma proba globală.
Toate probele elementare, în multe cazuri formate probabil din sticle sau cutii, au o
greutate similară. Fiecare probă elementară cântărește cel puțin 100 grame pentru
ca proba globală să atingă cel puțin 1 kg sau 1 litru.
Orice derogare de la această metodă de prelevare se semnalează în procesul
verbal.
Tabelul 4.20.
Numărul minim de probe elementare care trebuie prelevate dintr-un lot
Forma de Volumul sau Numărul minim Volumul sau

comercializare greutatea lotului de probe greutatea minimă
(în litri sau kg) elementare ce a probei globale
trebuie prelevate (în litri sau kg)
Vrac – 3-5 1
Sticle/cutii ≤ 50 3 1
Sticle/cutii 50-500 5 1
Sticle/cutii > 500 10 1
Prelevarea probelor în etapa de comercializare cu amănuntul

Prelevarea probelor din produse alimentare în etapa de comercializare cu
amănuntul se realizează, în măsura posibilului, în conformitate cu cele precizate
mai sus.
În cazul în care acest lucru nu este posibil, se poate utiliza o altă metodă de
prelevare a probelor în această etapă, cu condiția ca aceasta să garanteze obținerea unei
probe globale suficient de reprezentative pentru lotul din care se prelevează probe și să
facă obiectul unei descrieri complete, documentate corespunzător. În cazul în care
porțiunea din care trebuie prelevate probe este prea mică pentru obținerea unei probe
globale de 1 kg, greutatea acesteia din urmă poate fi mai mică.
135
4.2.7. Metoda de prelevare a probelor pentru cafea și pentru produsele

pe bază de cafea
Această metodă de prelevare se va folosi pentru controlul oficial al

conținutului maxim de ochratoxină A din boabele de cafea prăjită, din cafeaua prăjită
măcinată și cafeaua solubilă. Greutatea probei elementare este de aproximativ 100
grame, cu excepția cazului în care există alte specificații. În cazul loturilor ambalate
pentru vânzarea cu amănuntul, greutatea probei elementare depinde de greutatea
unității de vânzare cu amănuntul după cum reiese din Tabelul 4.21.
micotoxine a probelor de lapte și produse lactate, lapte praf pentru sugari și lapte
praf pentru copii mici, inclusiv lapte pentru sugari și lapte praf formula 2, are loc în
următoarele situaţii:
Tabelul 4.21.
(Cf. Reg. (CE) Nr. 401/2006)
unității de
vânzare cu
amănuntul(g)
cu condiţia ca prelevarea să nu conducă la
consecințe comerciale inacceptabile datorită
deteriorării lotului, caz în care se poate utiliza
o altă metodă de prelevare
sau
136
tabelele respective.
Tabelul 4.22.
Împărțirea loturilor în subloturi în funcție de produs și de greutatea lotului
Produs Greutatea Greutatatea Numărul Greutatea

lotului sau de probe probei
(tone) numărul de elementare globale
subloturi (kg)
Boabe de cafea ≥ 15 15-30 tone 100 10
prăjită, cafea prăjită
< 15 - 10-100 (*) 1-10
măcinată și cafea
solubilă
Tabelul 4.23.
Numărul de probe elementare care trebuie prelevate în funcție de greutatea
lotului de boabe de cafea prăjită, de cafea prăjită măcinată și de cafea solubilă
Greutatea lotului (tone) Numărul de Greutatea

probe probei globale
elementare (kg)
≤ 0,1 10 1
> 0,1-≤ 0,2 15 1,5
> 0,2-≤ 0,5 20 2
> 0,5-≤ 1,0 30 3
> 1,0-≤ 2,0 40 4
> 2,0-≤ 5,0 60 6
137
> 5,0-≤ 10,0 80 8

> 10,0-≤ 15,0 100 10
În ceea ce priveşte derularea prelevării probelor pentru boabe de cafea

prăjită, de cafea prăjită măcinată și de cafea solubilă, metodele de prelevare se vor
diferenţia în funcţie de greutatea loturilor, fiind direct legate de determinarea
greutăţii probei elementare, respectiv destinaţia produselor şi anume:
• Metoda de prelevare a probelor pentru boabele de cafea
prăjită, pentru cafeaua prăjită măcinată și cafeaua solubilă
(loturi ≥ 15 tone);
(loturi < 15 tone);
comercializate în pachete vidate;

Tabelul 4.24.
Metodele de prelevare a probelor pentru boabele de cafea prăjită,
pentru cafeaua prăjită măcinată și cafeaua solubilă
în funcţie de greutatea şi destinaţia lotului
(Cf. Reg. (CE) Nr. 401/2006)
a probelor pentru conformitate cu tabelul 4.22, cu condiția ca
boabele de cafea subloturile să se poată separa fizic. Având în
prăjită, pentru vedere că greutatea lotului nu este
cafeaua prăjită întotdeauna un multiplu exact al greutății
măcinată și cafeaua subloturilor, greutatea sublotului poate să
solubilă (loturi ≥ 15 varieze cu maximum 20 % față de greutatea
tone) specificată.
Se prelevează probe din fiecare sublot
separat.
Numărul de probe elementare: 100.
Greutatea probei globale = 10 kg
138
poate de reprezentativă și să facă obiectul unei
descrieri complete, documentate corespunzător.
2 Metoda de prelevare a În cazul loturilor de boabe de cafea prăjită, de
probelor pentru cafea prăjită măcinată și de cafea solubilă cu
boabele de cafea o greutate mai mică de 15 tone, schema de
prăjită, pentru prelevare a probelor se realizează cu 10 până
cafeaua prăjită la 100 probe elementare, în funcție de
măcinată și cafeaua greutatea lotului, obținându-se o probă
solubilă (loturi < 15 globală de 1 până la 10 kg. Cifrele din tabelul
tone) 4.23, pot fi folosite pentru determinarea
numărului de probe elementare care trebuie
prelevate.
3 Metoda de prelevare a În cazul loturilor cu o greutate mai mare sau
probelor pentru egală cu 15 tone, se prelevează cel puțin
boabele de cafea douăzeci și cinci de probe elementare,
prăjită, pentru formând o probă globală de 10 kg;
cafeaua prăjită
În cazul loturilor de mai puțin de 15 tone, se
măcinată și cafeaua
solubilă
comercializate în
pachete vidate
4 Prelevarea probelor Prelevarea probelor din produsele alimentare
în etapa de în etapa de comercializare cu amănuntul se
amănuntul conformitate cu dispozițiile menționate în
acest tabel.
aceasta să garanteze obținerea unei probe
globale suficient de reprezentative pentru
lotul din care se prelevează probe și să facă
obiectul unei descrieri complete și
139
Pentru oricare dintre cazuri, proba globală
trebuie să cântărească cel puțin 1 kg.
obținerea unei probe globale de 1 kg,
greutatea acesteia din urmă poate fi mai mică.
4.2.8. Metoda de prelevare a probelor pentru sucurile de fructe,

inclusiv pentru sucul și mustul de struguri, și pentru cidru și vin
Această metodă de prelevare se utilizează pentru controlul oficial al

conținutului maxim stabilit pentru:
o ochratoxina A din vin, suc de struguri și must de struguri,
o patulină din sucuri de fructe, nectaruri de fructe, băuturi spirtoase, cidru și
alte băuturi fermentate produse din mere sau conținând suc de mere.
Proba globală cântărește cel puțin 1 litru, cu excepția cazului în care acest
lucru este imposibil, de exemplu, în cazul în care proba este compusă dintr-o
singură sticlă. Numărul minim de probe elementare care trebuie prelevate din lot
este indicat în tabelul 4.25. Numărul de probe elementare stabilit depinde de forma
sub care sunt comercializate în mod obișnuit produsele respective. În cazul
produselor lichide vândute în vrac, în măsura posibilului și în măsura în care nu
este afectată calitatea produselor, lotul este amestecat cu grijă, chiar înainte de
prelevarea probelor, fie printr-o metodă manuală, fie prin una mecanică. Deoarece,
în acest caz, se poate presupune că distribuția ochratoxinei A și a patulinei într-un
lot dat este omogenă, este suficient să se preleveze trei probe elementare dintr-un
lot pentru a forma proba globală. Toate probele elementare, în multe cazuri formate
probabil din sticle sau cutii, au o greutate similară. Fiecare probă elementară
cântărește cel puțin 100 grame pentru ca proba globală să atingă cel puțin 1 litru.
Orice abatere de la această metodă de prelevare se semnalează în procesul verbal.
Lotul/sublotul se acceptă sau se respinge în următoarele situaţii:
o se acceptă, în cazul în care proba de laborator nu depășește limita
maximă, luând în considerare corecția pentru recuperare și
gradul de incertitudine al măsurării;
o se respinge, în cazul în care proba de laborator depășește în mod
clar limita maximă, luând în considerare corecția pentru
recuperare și gradul de incertitudine al măsurării.
Tabelul 4.25.
Numărul minim de probe elementare care trebuie prelevate dintr-un lot
140
Forma de comercializare Volumul Numărul Volumul sau
sau minim de greutatea
greutatea probe minimă a
lotului (în elementare probei
litri) care trebuie globale (în
prelevate litri)
Vrac (suc de fructe, - 3 1
băuturi spirtoase, cidru,
vin)
Sticle/cutii (suc de fructe, ≤ 50 3 1
băuturi spirtoase, cidru)
Sticle/cutii (suc de fructe, 50-500 5 1
Sticle/cutii (suc de fructe, > 500 10 1
Sticle/cutii de vin ≤ 50 1 1
Sticle/cutii de vin 50-500 2 1
Sticle/cutii de vin > 500 3 1
Prelevarea probelor din produsele alimentare în etapa de comercializare cu

amănuntul se realizează, în măsura posibilului, în conformitate cu dispozițiile
menționate mai sus. În cazul în care porțiunea din care trebuie prelevate probe este
prea mică pentru obținerea unei probe globale de 1 kg, greutatea acesteia din urmă
poate fi mai mică iar dacă acest lucru nu este posibil, se poate utiliza o altă metodă
de prelevare a probelor în această etapă, cu condiția ca aceasta să garanteze
obținerea unei probe globale suficient de reprezentative pentru lotul din care se
prelevează probe și să facă obiectul unei descrieri complete și documentate
corespunzător.
4.2.9. Metoda de prelevare a probelor pentru produsele solide pe bază

de mere, inclusiv cele pentru sugari și copii de vârstă mică,
și pentru sucul de mere
Această metodă de prelevare trebuie utilizată pentru controlul oficial al

conținutului maxim de patulină fixat pentru produsele solide pe bază de mere,
inclusiv cele pentru sugari și copiii de vârstă mică, și pentru sucul de mere.
141
Proba globală trebuie să cântărească cel puțin 1 kg, cu excepția cazului în

care acest lucru este imposibil, de exemplu în cazul în care se prelevează probe
dintr-un singur ambalaj unitar. Numărul minim de probe elementare care trebuie
prelevate dintr-un lot este indicat în tabelul 4.26. În cazul produselor lichide, în
măsura posibilului, lotul este amestecat cu grijă, chiar înainte de prelevarea
probelor, fie printr-o metodă manuală, fie prin una mecanică. Deoarece, în acest
caz, se poate presupune că distribuția patulinei într-un lot dat este omogenă, este
suficient să se preleveze trei probe elementare dintr-un lot pentru a forma proba
globală.
Toate probele elementare au o greutate similară. Fiecare probă elementară
cântărește cel puțin 100 grame, astfel încât proba globală să atingă cel puțin 1 kg.
Orice derogare de la această metodă de prelevare se semnalează în procesul verbal.
o se acceptă, în cazul în care proba de laborator este conformă cu
limita maximă, luând în considerare gradul de incertitudine al
măsurării și corecția pentru recuperare;
clar limita maximă, luând în considerare gradul de incertitudine
al măsurării și corecția pentru recuperare.
Tabelul 4.26.
Numărul minim de probe elementare ce trebuie prelevate din lot
Greutatea Numărul minim de Greutatea
lotului probe elementare care probei
trebuie prelevate globale
(în kg)
(în kg)
< 50 3 1
50-500 5 1
> 500 10 1
În cazul în care lotul este format din ambalaje unitare distincte, numărul de
ambalaje care trebuie prelevate pentru a forma proba globală este indicat în tabelul
4.27.
142
Tabelul 4.27.
Numărul de unități ambalate (probe elemetare) care trebuie prelevate
pentru a forma proba globală,
în cazul în care lotul este format din unități ambalate distincte
Numărul de Numărul de ambalaje unitare Greutatea probei

ambalaje unitare care trebuie prelevate globale (kg)
dintr-un lot
1-25 1 ambalaj unitar 1
26-200 aproximativ 5 %, cel puțin 2 1
ambalaje unitare
> 100 aproximativ 5 %, maximum 10 1
ambalaje unitare
Prelevarea probelor din produsele alimentare în etapa de comercializare cu

menționate anterior în prezenta parte. În cazul în care acest lucru nu este posibil, se
poate utiliza o altă metodă de prelevare a probelor în această etapă, cu condiția ca
aceasta să garanteze obținerea unei probe globale suficient de reprezentative pentru
lotul din care se prelevează probe și să facă obiectul unei descrieri complete și
documentate corespunzător. În cazul în care porțiunea din care trebuie prelevate
probe este prea mică pentru obținerea unei probe globale de 1 kg, greutatea
acesteia din urmă poate fi mai mică.
4.2.10. Metoda de prelevare a probelor pentru alimentele pentru sugari

și alimentele prelucrate pe bază de cereale,
Această metodă de prelevare se foloseşte pentru controlul oficial al

conținuturilor maxime stabilite pentru:
o aflatoxine, ochratoxina A și toxinele de Fusarium din alimentele
pentru sugari și alimentele prelucrate pe bază de cereale,
destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică;
o aflatoxine și ochratoxina A din alimentele dietetice pentru sugari
(altele decât laptele și produsele lactate), destinate unor scopuri
medicale speciale;
o patulină din alimentele pentru sugari, altele decât alimentele
transformate pe bază de cereale, destinate sugarilor și copiilor de
vârstă mică.
143
o Pentru controlul conținutului maxim de patulină din sucurile de

fructe și din produsele solide pe bază de mere, destinate sugarilor
și copiilor de vârstă mică, trebuie să se folosească metoda de
prelevare descrisă în partea I din anexa I din Regulamentul (CE)
Nr. 401/2006).

o se acceptă, în cazul în care proba de laborator este conformă cu
limita maximă, luând în considerare corecția pentru recuperare și
gradul de incertitudine al măsurării;
clar limita maximă, luând în considerare corecția pentru
recuperare și gradul de incertitudine al măsurării.
Pentru produsele alimentare destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică se

va folosi metoda de prelevare a probelor pentru cereale și produse cerealiere
descrisă la Cap. IV paragraful 4.2.2., astfel ca:
o Numărul de probe elementare care trebuie prelevate depinde de
greutatea lotului și este cuprins între 10 și 100, în conformitate cu
dispozițiile prevăzute în tabelul 4.6. de la paragraful 4.2.2.
o În cazul loturilor foarte mici (≤ 0,5 tone), se poate preleva un
număr inferior de probe elementare, dar, în acest caz, proba
globală care reunește toate probele elementare trebuie, de
asemenea, să cântărească cel puțin 1 kg.
o Greutatea probei elementare este de aproximativ 100 grame.
o În cazul loturilor ambalate pentru vânzarea cu amănuntul,
greutatea probei elementare depinde de greutatea unității de
vânzare cu amănuntul și, în cazul loturilor foarte mici (≤ 0,5 tone),
aceasta trebuie să fie de așa natură încât, prin adunarea probelor
elementare, să se obțină o probă globală de mai puțin de 1 kg.
Orice derogare de la această metodă de prelevare trebuie
semnalată în procesul verbal.
o Greutatea probei globale, suficient amestecate, este de 1 până la 10 kg.
Prelevarea probelor de produse alimentare în etapa de comercializare cu

menționate anterior. În cazul în care acest lucru nu este posibil, se poate utiliza o altă
metodă de prelevare a probelor în această etapă, cu condiția ca aceasta să garanteze
obținerea unei probe globale suficient de reprezentative pentru lotul din care se
prelevează probe și să facă obiectul unei descrieri complete și documentate
corespunzător. În cazul în care porțiunea din care trebuie prelevate probe este prea
mică pentru obținerea unei probe globale de 1 kg, greutatea acesteia din urmă poate fi
mai mică.
144
PARTEA a III-a
PERFORMANŢE ANALITICE
ÎN DETERMINAREA CONTAMINANŢILOR ALIMENTARI
145
Capitolul V
VALIDAREA METODELOR ANALITICE
FOLOSITE ÎN ANALIZA CONTAMINANȚILOR ALIMENTARI
5.1. Generalităţi
Conform FAO/WHO, 1997 (Codex Alimentarius Commission

Procedural Manual, 10th Ed. 56-64), metodele de analiză se clasifică în funcţie de
destinaţie şi de performanţa lor în:
o Metode de Tip 1 – Metode Definite – sunt metode de confirmare
care identifică analitul fără dubii şi dau informaţii
cantitative;
o Metode de Tip 2 – Metode de referinţă – conduc la estimări
cantitative a concentraţiei reziduurilor;
o Metode de Tip 3 – Metode alternative aprobate – sunt definite
ca urmărind screening-ul, sunt de obicei semi-
cantitative;
o Metode de Tip 4 – Metode de încercare, aşa numitele “Tentative
Methods”.
Majoritatea metodelor de determinare a reziduurilor de pesticide sunt
calificate, conform acestei clasificări, ca metode de încercare, deoarece doar cele
care au fost subiectul unor studii interlaboratoare, conform protocoalelor
internaţionale, pot primi atributul de Tip 1, 2 sau 3.
Pentru metodele definite de Codex ca Tip 1, 2 sau 3, parametri statistici
estimaţi pentru Reproductibilitate sunt, în general, obţinuţi prin studii colaborative
interlaboratoare.
Metodele recomandate de Codex Alimentarius sunt:
- cele publicate în cărţi, manuale, articole;
- cele care prezintă studii colaborative sau de validare într-
un număr mare de laboratoare;
- metodele multi-reziduu;
- metodele care au aplicabilitate în analiza “la” sau “sub”
MRL (limita maximă reziduală);
- metodele care au aplicabilitate ca metode de rutină.
Laboratoarele în care se fac determinări de contaminanţi alimentari trebuie
să demonstreze că are măsuri de asigurare a calitătii care dovedesc capabilitatea sa
şi anume:
- utilizarea de metode de analiză validate care
demonstrează că laboratorul produce rezultate de
încredere;
147
- utilizarea de proceduri documentate de control intern al

calităţii;
- demonstrarea participării la scheme PT (de evaluare a
performanţelor), de comparări interlaboratoare;
- să fie acreditat conform unui referenţial (SR EN ISO / CEI
17025:2005).
Fiecare laborator îşi are propria politică privind tipurile de metode pe care
le aplică, aceasta fiind în funcţie şi de resursele financiare şi umane de care dispune
iar nevoia de metode noi sau optimizare, respectiv revizuire a celor existente este
determinată atunci când:
- nu există alte metode;
- cele existente nu sunt bune, complete sau suficient de
eficiente.
Rezultatele determinărilor analitice depind de o serie de factori care le pot afecta
acurateţea, aceşia putând fi împărţiţi în trei grupe principale, după cum se observă
în Tabelul 5.1
Tabelul 5.1.
Factorii care pot afecta calitatea rezultatelor
Nr.crt. Grupa de factori Factorii individualizaţi
1 Factori prelevarea
instrumentali şi
omogenitatea
tehnici
pregătirea probei
metoda de încercare
echipamente
2 factori umani cunoştinţele şi pregătirea de bază
experienţa practică şi dobândită prin
instruiri
3 factori de mediu condiţiile atmosferice
poluarea / contaminarea
alte caracteristici
Instrumentele validării
- “probe oarbe”:
- de reactivi;
- de probe propriu-zise;
- probe curente;
- materiale / soluţii fortificate / îmbogăţite;
148
- probe injectate (se pot adăuga şi alţi
analiţi nu numai cel de interes);
- materiale caracterizate în activităţi
anterioare;
- etaloane,
- MR;
- MRC;
- tehnicile statistice inclusiv analize
multiple.
Folosirea metodelor validate
- metodele trebuie să fie adecvate scopului;
- laboratorul care aplică o metodă validată trebuie să-şi
demonstreze performanţele;
5.2. Criterii de validare pentru performanţa metodelor

(prelucrare după: ISO 5725, 1994; Communities, 2002;
Document SANCO, 2009)
Chiar dacă validarea metodelor de desfăşoară conform unor protocoale

bine stabilite, nu există o procedură general valabilă pentru validare, însă sunt
câţiva parametri care trebuie estimaţi şi anume: reprezentativitatea, repetabilitatea
şi reproductibilitatea metodei de încercare. În cazul metodelor standardizate se
consideră că ele au fost validate iar laboratoarele care le utilizează trebuie doar să
verifice dacă aplicarea acestora este corectă. În oricare dintre situaţii, procedura de
validare aplicată trebuie documentată şi implementată în sistemul calităţii sau
Manualul Calităţii.
Validarea unei metode, respectiv profunzimea validării, depind de
maturitatea metodei, fiind determinate de câţiva factori, astfel ca metodele să
corespundă scopului pentru care au fost propuse, după cum se vede în Tabelul 5.2.
Tabelul 5.2.
Criterii şi factori de care se ţine seama la alegerea tipului de validare
Nr.crt. Criterii de Factori determinanţi

validare
1 Scopul metodei sănătate
alimentaţie
mediu
2 Tipul metodei metode noi
metode folosite de câteva laboratoare
149
metode stabilite / validate deja dar la care s-

au făcut modificări
metode standardizate
3 Profunzimea necesităţi
validării
costuri
posibilităţi
riscuri
4 Posibilităţi de utilizarea şi importanţa crucială a etalonării
validare
intercomparări inclusiv folosirea de MR şi
metode de referinţă
analiza surselor de eroare sistematică şi
întâmplătoare
personal bine calificat şi cu judecată
profesională corespunzătoare
simulare şi modelare
5 Paşi parcurşi de capacitatea metodei de a rezolva problema /
validare cerinţele clientului
demonstrarea capabilităţii tehnice a metodei
în interiorul domeniului său de aplicabilitate
6 Acceptarea determinată intern în laborator
procedurii de
convenită prin acord între client şi laborator
validare
acceptată de autorităţi / organismul de
acreditare
7 Abordarea abordare ştiinţifică:
procedurilor de
- se evaluează reprezentativitatea,
validare
repetabilitatea şi reproductibilitatea pe baza
datelor de literatură sau investigaţiilor;
- trebuie demonstrat că s-a studiat influenţa
diferiţilor factori şi că aceştia sunt ţinuţi sub
control.
abordarea comparativă:
- metoda este evaluată prin compararea
rezultatelor obţinute prin metoda supusă
150
validării cu cele obţinute printr-o metodă deja
validată care a fost dezvoltată pentru acelaşi
scop;
- dacă nu este posibil se aplică comparările
interlaboratoare
8 Tipuri de Organizarea de studii interlaboratoare( de
validare obicei 8 laboratoare – full collaborative
study)
Organizarea de studii în 3 laboratoare (3
analişti – three laboratory model;
Organizarea de studii în două laboratoare ( a
two laboratory “peer review”);
Validarea internă în cadrul unui singur
laborator
Din cele prezentate se poate deduce că procesul de validare a metodelor

decurge gradual, astfe ca, înainte ca o metodă să fie supusă validării prin
comparare între laboratoare, ea trebuie validată în cadrul unui laborator, de obicei
laboratorul care a pus-o la punct sau dezvoltat-o ceea ce se numeşte: “Validarea in-
house” şi prin care se garantează:
validitatea metodei înainte de a o supune unui experiment prin
cooperare care implică costuri importante;
că metoda validată este aplicată corespunzător de analişti înainte
de a o supune unui studiu complex;
că laboratorul furnizează evidenţa privind corectitudinea metodei
în condiţiile în care nu există date dintr-un experiment în
cooperare sau organizarea acestuia implică costuri pe care
laboratorul nu şi le poate permite sau nu se justifică,
identificarea şi evaluarea tuturor parametrilor şi cuantificarea
incertitudinii.
Unul dintre scopurile declarate ale validarii unei metode constă în
evidenţierea surselor de eroare, respectiv cuantificarea erorilor prin stabilirea
“bugetelor” de incertitudine. Pentru a reprezenta sursele de eroare se foloseşte aşa
numita “scară a erorilor” conform căreia rezultatul rezultă din următoarea
însumare:
REZULTATUL = valoarea adevărată
+ eroarea de justeţe a metodei
+ eroarea de justeţe a laboratorului
+ efectul datorat modului de conducere a metodei
(variaţiile zilnice, schimbarea analiştilor, a reactivilor, echipamentelor,
condiţiile de mediu)
151
+ eroarea de repetabilitate
Unde:
- efectul datorat modului de conducere a metodei se
studiază în validările “in house” prin efectuarea de
analize duble pe acelaşi material în diferitele
situaţii;
- reproductibilitatea se studiază prin experimente în
colaborare, scheme PT. Dacă nu sunt posibile
aceste studii o bună estimare a abaterii standard a
reproductibilităţii σH pentru o concentraţie c a
analitului se poate obţine folosind funcţia lui
Horwitz:
- eroarea de justeţe a metodei şi laboratorului pot fi

stabilite dacă există MRC de matrice apropiată
probelor curente care sunt analizate prin metoda
care face obiectul validării. Se obţine o combinare
a celor două erori estimatul fiind diferenţa dintre
rezultatul mediu şi valoarea certificată. Se mai pot
folosi şi:
o materiale care au fost analizate într-o
schemă PT;
o probe fortificate / injectate şi
recuperarea.
5.3 Parametrii de performanţă ai metodelor
În literatura de specialitate, referitor la validarea metodelor, vom întâlni

exprimări diferite, dar cu acelaşi înţeles, referitor la parametri specifici sau
criteriile de performanţă care trebuie evidenţiaţi, precizaţi/cuantificaţi şi apoi
monitorizaţi în urma validării.
Cele mai multe ghiduri care prezintă validarea metodelor fac referire la
următoarele criterii de performanţă pe care trebuie să le îndeplinească metodele
validate şi care, vor fi exprimate în valori cuantificabile, prin intermediul
parametrilor de performanţă:
Specificitate/Selectivitate;
Sensibilitate;
Limita de detecţie;
Limita de cuantificare;
Intervalul de lucru şi linearitatea;
Exactitatea;
152
Justeţea;
Fidelitatea;
Precizia (repetabilitatea, reproductibilitatea);
Robusteţea;
Recuperarea;
Acurateţea;
Incertitudinea măsurării.
În cele ce urmează sunt prezentate, într-o succesiune graduală a
complexităţii cerinţelor, aceste criterii de performanţă şi modul lor de
determinare, respectiv evidenţiere.
a) Specificitatea sau Selectivitatea

Dacă ar fi să dăm o definiţie sumară a specificităţii, ţinând cont de ceea ce se
evidenţiază prin ea, am putea afirma că, specificitatea se poate proba prin căutarea
interferenţelor unui set de probe „blank” reprezentative. În cele ce urmează sunt
prezentate principalele aspecte legate de confirmarea identităţii şi selectivităţii
(tabelul 5.3), respectiv modalitatea practică de evidenţiere sub forma unei referinţe
rapide(tabelul 5.4).
Tabelul 5.3
Cerinţe privind confirmarea identităţii şi specificităţii
Nr.crt. Parametrul Cerinţe pentru evaluarea Observaţii
monitorizat parametrului
1 Confirmarea Trebuie să se stabilească - Eficacitatea etapei de
identităţii dacă semnalul obţinut este separare a analitului şi
datorat doar analitului nu şi etapa de măsurare a
altor substanţe interferente selectivităţii / specificităţii
condiţionează în ce măsură
alţi compuşi vor interfera
sau nu în evaluarea
analitului
2 Selectivitatea - Sunt măsuri care - Pentru simplificare, se
şi evaluează încrederea în poate considera că
specificitatea metoda de măsurare în specificitatea este 100%
prezenţa interferenţelor; selectivitate deşi nu este
întotdeauna;
- Se determină abilitatea
metodei de a măsura - Când nu se poate executa
analitul la diferite adăugări această etapă se declară că
deliberate de interferenţi; anumiţi analiţi nu interferă
deşi este greu de declarat;
- Când nu se ştie dacă
există sau nu interferenţe - Se fac experimentări doar
se compară rezultatele cu pentru ceea ce ar putea
153
cele obţinute prin altă interfera şi analistul decide

metodă independentă. când sistează studiul
interferenţelor;
- Prezenţa interferenţelor
poate reduce sau creşte
semanlul şi deci va
influenţa curba de
etalonare;
- Confirmarea prin tehnici
diferite creşte încrederea în
metodă;
- Trebuie studiată
posibilitatea ca un analit să
existe sub mai multe forme
în probă.
Tabelul 5.4
Confirmarea identităţii şi selectivităţii/specificităţii
printr-o referinţă rapidă
Cerinţe Frecvenţa Evaluare/Determinare Observaţii
determinăril
/Decizie
or
Analizarea - o singura Folosirea rezultatelor Datele
probelor şi data tehnicilor de confirmare obţinute sunt
materialelor de pentru: analizate dacă
referinţă: pot conferi
- evaluarea abilităţii
suficientă
- prin metoda metodei de a confirma
încredere
studiată identitatea analitului;
- prin alte - abilitatea de a măsura
metode analitul în lipsa
independente interferenţelor
Analiza probelor - o singura Examinarea efectului În situaţia în

ce conţin diferite data interferenţelor, de creştere care sunt
cantităţi de sau inhibare la evidenţiate
presupuse cuantificarea analitului interferenţe,
interferenţe în metoda va
prezenţa trebui
analitului dezvoltată
154
suplimentar
b) Sensibilitatea
Se spune că o metodă are sensibilitate când o mică schimbare a
concentraţiei analitului cauzează o mare schimbare în semnalul măsurat. De obicei,
pentru un domeniu de concentraţie, semnalul de răspuns este proporţional cu
variaţia concentraţiei, în cazul ideal, curbele de calibrare sunt sub formă de drepte,
exprimând o relaţie liniară între semnalul de răspuns şi concentraţia soluţiei
standard.
c) Limita de detecţie(LoD)
Limita de detecţie reprezintă un parametru important în validarea
metodelor de analiză a contaminanţilor deoarece trebuie sa fie corelată cu mărimea
Limitei maxime reziduale admise(MRL). Acest lucru reprezintă, pentru fiecare
laborator de analiză a reziduurilor sau contaminanţilor din alimente, o adevărată
provocare, deoarece, determinările trebuie să se facă la nivel de micrograme sau
nanograme, ceea ce presupune existenţa unor echipamente de separare şi detecţie
pe măsură, a căror achiziţie şi întreţinere solicită resurse financiare considerabile.
În sensul cerinţelor expuse mai sus, fiecare laborator trebuie să analizeze
următoarele aspecte concrete:
- în cazul determinărilor care implică valori scăzute ale concentraţiilor de
măsurat, sau pentru analizele de „urme”, trebuie precizată care este cea
mai joasă concentraţie de analit care poate fi determinată cu încredere;
- se acceptă şi folosirea termenului de: „valoare minimă detectabilă”;
- în cazul validării se poate prezenta ca „limită de detecţie”, nivelul de
concentraţie a analitului la care detectarea devine problematică;
- ca modalitate practică de evaluare pentru LoD, este suficient sa se
determine ca:
Unde:
LoD = Limita de detecţie pentru un anumit analit;
s = Abaterea standard a valorii probei oarbe.
Protocoalele de validare acceptă şi determinarea Limitei de detecţie(LoD)
printr-o referinţă rapidă, pentru evaluări cantitative, conform Tabelului 5.5. şi,
pentru evaluări calitative, conform Tabelului 5.6.
Tabelul 5.5
Determinarea Limitei de detecţie (LoD) pentru evaluări cantitative
- Referinţă rapidă -
Modalitate de analiză Evaluarea datelor obţinute şi calcularea (LoD)
a) 10 Probe oarbe Se determină:
155
independente măsurate
Abaterea standard „s” pentru:
o singură dată fiecare
a) valorile probei oarbe;
sau
b) valorile probei oarbe fortificate;
b) 10 Probe oarbe
independente Exprimarea LoD ca şi concentraţia de analit ce
fortificate la cea mai corespunde la:
scăzută concentraţie
a)
acceptată, măsurate o
singură dată fiecare
sau
b)
Această abordare presupune că un semnal mai mare decât 3s peste valoarea probei
oarbe ar putea fi dat în mai puţin de 1 % din cazuri şi de aceea este mai probabil să
apară din alte motive, astfel că abordarea (a) este folositoare numai în cazul în care
proba oarbă dă o abatere standard diferită de zero. Obţinerea unei valori adevărate
(reale) a probei oarbe poate fi dificilă.
c) 10 Probe oarbe Se calculează Abaterea standard „s” a valorilor probei
independente oarbe fortificate,
fortificate la cea mai
Se exprimă LoD(din ipoteza încercărilor) ca şi
scăzută concentraţie
concentraţia de analit ce corespunde la o valoare de:
acceptată, măsurate o
Observaţii:
- „Cea mai mică valoare acceptată” a concentraţiei este considerată a fi cea
mai mică concentraţie pentru care poate fi obţinut un grad de incertitudine
acceptabil;
- Se acceptă ca şi o practică curentă(normală) în calcularea LoD: evaluarea
probei şi probei oarbe separat şi determinarea diferenţei dintre valorile obţinute,
după cum reiese din formulă:
Unde:
Cp - concentraţia de analit corespunzătoare semnalului probei
156
Co - concentraţia de analit corespunzătoare semnalului probei
oarbe
Dacă măsurătorile sunt executate în condiţii de repetabilitate, se consideră că
aceasta este, de asemenea, o măsură a fidelităţii repetabilităţii.
Determinarea Limitei de detecţie poate depinde de matrice, într-o măsură

mai mică sau mai mare, astfel că, pentru acelaşi analit, aceasta va avea valori
diferite în funcţie de matricea în care se găseşte. Acest lucru se explică prin faptul
că atât valoarea medie a determinărilor cât şi abaterea standard pentru proba oarbă
depind de matrice.
Între evaluările cantitative şi cele calitative ale unui contaminant(analit)
există diferenţe în ceea ce priveşte determinarea LoD. Astfel, pentru determinări
calitative este suficient să avem o concentraţie limită sub care specificitatea nu mai
poate fi identificată. Această limită poate varia dacă experimentele se fac cu
reactivi diferiţi, pe probe fortificate sau injectate. În Tabelul 5.6 avem
exemplificarea pentru identificarea pozitivă a analitului la concentraţii sub 200
µgg-1.
Tabelul 5.6.
Determinarea Limitei de detecţie (LoD) pentru evaluări calitative
Modalitate de analiză Evaluarea datelor obţinute şi calcularea
(LoD)
Probe oarbe injectate cu analit Se va realiza o curbă de răspuns a rezultatelor
pentru un şir de nivele de pozitive/sau negative ( %) faţă de
concentraţii. concentraţie, din care va fi posibil să se
determine, prin interpolare, limita de
Pentru fiecare nivel de
concentraţie la care încercarea devine
concentraţie va fi necesar să se
nesigură.
facă 10 măsurări repetate
independente. Pentru fiecare
nivel, măsurările repetate trebuie
făcute la întâmplare.
Analiza calitativă – Ilustrarea determinării concentraţiei pe cotă-parte
Concentraţia µg/g Nr. de determinări Rezultate pozitive /

repetate rezultate negative
200 10 10/0
100 10 10/0
157
75 10 5/5
50 10 1/9
25 10 0/10
Obs.: La o concentraţie de 75 µg/g se constată că avem o certitudine de doar 50%
de obţinere a rezultatului corect.
d) Limita de cuantificare(LoQ)
Cuantificarea reprezintă exprimarea valorică a conţinutului dintr-un anumit
analit. Se mai numeşte şi determinare cantitativă sau dozare a concentraţiei
analitului în probă. Ca mărime, valoarea concentraţiei determinate ne oferă o
imagine momentană, fără însă a avea certitudinea gradului de corelare al acestei
valori, determinată într-un laborator oarecare, cu valoarea adevărată, trasabilă la
sistemul internaţional de măsurători şi, în acest fel, reproductibilă în oricare alt
laborator. În acest sens, vorbim despre necesitatea asigurării calităţii rezultatelor
unei analize, ajustând valoarea determinată cu corecţiile necesare pentru a o
apropia căt mai mult de valoarea „reală” sau „adevărată”.
Limita de cuantificare (LoQ) reprezintă cea mai mică cantitate măsurată
peste care, sau începând de la care, determinarea analitului se face cu un grad de
acurateţe şi repetabilitate specificat. În general, limita de cuantificare a unei
metode este asociată cu limita ei de detecţie. În practică, limita de detecţie trebuie
să fie determinată doar când limita de cuantificare a metodei este apropiată de
valorile prevăzute pentru Limita maximă reziduală(MRL). Limita de detecţie este,
în general, mai puţin importantă decât limita de cuantificare, deoarece niciodată
nivelurile maxime reziduale(MRL-urile), stabilite prin reglementări(FAO/OMS),
nu sunt chiar egale cu zero.
În contextul celor expuse, în analiza contaminanţilor, este obligatorie
determinarea Limitei de cuantificare (LoQ) care este cea mai joasă concentraţie de
analit care poate fi determinată cu un nivel acceptabil de fidelitate a repetabilităţii
şi exactităţii. Protocoalele de validare a metodelor recomandă determinarea ei
astfel:
Unde, „s” este deviaţia standard a mediei probei oarbe.

Trebuie precizat că, atât LoD cât şi LoQ reprezintă nivele analitice la care
cuantificarea este imposibilă. Limita de cuantificare (LoQ) se poate determina,
similar celei de detecţie printr-o, aşa-numită, „referinţă rapidă” care, de fapt,
reprezintă un protocol de analiză care trebuie urmat pentru a o determina, după
cum se prezintă în Tabelul 5.7.
Tabelul 5.7.
Determinarea Limitei de cuantificare (LoQ)
158
Modalitate de analiză Evaluarea datelor obţinute şi calcularea (LoQ)
a) 10 Probe oarbe - Abaterea standard „s” a valorii probei oarbe
independente măsurate o
Exprimarea LoQ ca o concentraţie de analit ce
corespunde la una dintre valori obţinute din
însumarea următoare:
LoQ = valoarea probei oarbe + 5s; 6s; 10s.
Obs.: Obţinerea unei valori adevărate (reale) a probei oarbe poate fi
dificilă.
b) Cote-părţi fortificate ale Calcularea abaterii standard „s”, a valorii
unei probe oarbe la diferite analitului la fiecare concentraţie. Reprezentarea
concentraţii de analit grafică a lui „s”, faţă de concentraţie şi stabilirea
apropiat de LoD. unei valori pentru LoQ prin interpolare.
Măsurarea, o singură dată Exprimarea lui LoQ ca cea mai scăzută con-
fiecare, a 10 determinări centraţie de analit care poate fi determinată cu un
repetate pentru fiecare nivel nivel acceptabil de incertitudine.
de concentraţie.
Obs.:
În mod normal LoQ face parte din studiul ce determină intervalul de lucru. Nu
trebuie determinat prin extrapolare sub cea mai mică concentraţie de probă oarbă
fortificată.
Dacă măsurările sunt făcute în condiţii de repetabilitate, se obţine de asemenea o
fidelitate a repetabilităţii măsurării la această concentraţie.
e) Intervalul de lucru şi linearitatea

Atât în analiza calitativă cât şi în cea cantitativă a contaminanţilor,
intervalul de lucru este în strânsă legătură cu Limita maximă admisă(MRL-ul) a
contaminantului în matricea alimentară supusă analizei. În cazul în care, pentru
anumiţi contaminanţi, nu sunt stabilite limite oficiale, investigarea analitică se va
desfăşura în domeniul de concentraţii de deasupra limitei de detecţie sau de
cuantificare. Astfel, pentru fiecare metodă cantitativă trebuie să se determine
intervalul de concentraţie al analitului, de linearitate, pentru care poate fi aplicată
metoda, prin folosirea de Materiale de referinţă certificate(MRC), materiale de
referinţă sau etaloane(MR) sau probe fortifiate.
În vederea determinării intervalului de lucru şi a linearităţii, se va ţine
cont de următoarele:
o Concentraţia cea mai mică, care reprezintă limita inferioară,
poate fi limita de detecţie(LoD) sau cea de cuantificare(LoQ);
o Valoarea MRL-ului va fi o valoare din interiorul intervalului
linear de calibrare, de obicei la mijlocul acestui interval;
159
o Nu se admite ca MRL-ul sa fie identic cu LoD sau LoQ,

impunându-se folosirea unor echipamente performante, cu
sensibilitate ridicată, atât pentru separare cât si pentru
identificare şi cuantificare;
o Atât limita inferioară cât şi cea superioară depind de
performanţele echipamentului folosit;
o Intervalului de lucru poate să fie extins pe mai multe domenii de
concentraţii însă, în interiorul lui, trebuie să existe un interval
linear al răspunsului;
o Între semnal şi concentraţie trebuie să existe o relaţie lineară;
o Calcularea regresiei nu este suficientă pentru a stabili linearitatea
aşa încât, studiul linearităţii implică determinarea semnalului
analitic pentru zece concentraţii, respectiv puncte de calibrare
diferite, însă din raţiuni practice, se pot accepta şi numai numai
şase;
o În interiorul intervalului linear, poate să fie şi numai un singur
punct de etalonare;
o Intervalul de lucru linear diferă pentru diferite matrici, chiar
dacă este vorba de acelaşi contaminant, fie datorită
interferenţelor fie performanţei metodei.
În tabelul 5.8 este prezentat, sintetic, ca Referinţă rapidă, modul de

evidenţiere a intervalului linear şi de lucru.
Tabelul 5.8.
Determinarea intervalului linear şi de lucru
- Referinţă rapidă –
Analize Nr. Ce se calculează Comentarii
încercări
repetate
1) Probă oarbă + MR 1 Se reprezintă grafic Concentraţiile trebuie
–uri sau probe oarbe răspunsul (axa y) în preparate independent şi
fortificate cu funcţie de concentraţii nu din cote părţi;
concen-traţii diferite; (axa x);
Prin aceste experimentări
Se identifică prin se paote confirma,
Se vor folosi cel examinare vizuală vizual, dacă intervalul de
puţin 6 concentraţii intervalul linear şi lucru este linear;
+ proba oarbă; limitele maxime şi
minime ale intervalului
de lucru;
Se trece la pct.2;
2) MR – uri sau 3 Se reprezintă grafic Acest pas este necesar
probe oarbe răspunsul (axa y) funcţie pentru a verifica dacă
fortificate cu cel de concentraţii (axa x); domeniul de lucru e
160
puţin 6 concentraţii Se identifică prin linear şi unde trebuie
diferite în intervalul examinare vizuală folosit un singur punct
de linearitate valorile aberante care nu pentru etalonare;
trebuie să fie inclusie în
curba de calibrare(dreapta Nu este recomandată
de regresie); eliminarea valorilor
Se calculează coeficientul aberante fără o verificare
de regresie; prealabilă pe concentraţii
Se calculează şi se foarte apropiate;
reprezintă grafic valorile
reziduale (diferenţa dintre Dacă varianţa între
valorile y obţinute determinările paralele
experimental şi cele din este proporţională cu
curbă, pentru fiecare concentraţia atunci se
valoare a lui x); calculează regresia
O distribuţie ponderată în locul celei
întâmplătoare a curbei neponderate;
confirmă linearitatea;
Diferenţele sistematice În anumite situaţii se pot
indică nelinearitate; folosi şi curbe nelineare;
Se trece la 3;
Nu se recomandă funcţii
mai mari de gradul 4;
3) Similar ca pentru Ca pentru LoQ ; Se lucrează cu
LoQ (b) concentraţii succesive
LoQ determină practic din ce în ce mai scăzute
limita de jos a până ce exactitatea şi
intervalului de lucru; fidelitatea devin
inacceptabile.
f) Exactitatea
Exactitatea, ca parametru de validare al unei metode se referă, cu
predilecţie, asupra rezultatului analizei, exprimând gradul de concordanţă între
rezultatul unei încercări şi valoarea de referinţă acceptată (reală/adevărată) a
măsurândului(analitului). În vederea evaluării exactităţii, în validare, se cuantifică
atât efectele erorilor sistematice cât şi cele întâmplătoare asupra rezultatului.
Deasemenea, trebuie evaluată incertitudinea de măsurare asociată rezultatului.
g) Justeţea
Unul dintre cei mai relevanţi parametri de validare ai unei metode îl
reprezintă justeţea. Ca definire şi ca reprezentare, justeţea este o expresie a
gradului de concordanţă între valoarea medie obţinută într-un şir mare de rezultate
ale unei încercări şi o valoare de referinţă acceptată. Se exprimă în termeni de
componente ale justeţii (bias).
161
În Figura 5.1. se prezintă o interpretare grafică a măsurătorilor de justeţe(bias).
Figura 5.1 Tipuri de componente de justeţe (bias)

Obs. Eroarea de justeţe a metodei şi cea a laboartorului se consideră că
acţionează în aceeaşi direcţie însă, în realitate, nu se obţine mereu această situaţie.
În vederea demonstrării şi exprimării acestui parametru, se vor avea în

vedere următoarele:
o compararea mediei rezultatelor cu o valoare cunoscută;
o fie se fac experimente faţă de o valoare de referinţă fie faţă de o
metodă de referinţă;
o ideală e folosirea de materiale de referinţă certificate(MRC) dar
se pot folosi şi Materiale de referinţă(MR) sau etalonare
asemănătoare probelor curente;
o când nu există MRC se prepară MR prin injectarea materialelor
de bază(fortifierea) cu MR sau alte materiale stabile şi pure;
acestea trebuie verificate din punct de vedere al stabilităţii şi
păstrate ulterior ca “probe de control al calităţii”;
o dacă se aplică o metodă alternativă se compară rezultatele
obţinute pentru aceeaşi probă prin cele 2 metode;
o probele folosite în exprimarea justeţei pot fi: MRC, etaloane
validate intern sau probe fortifiate;
o eroarea de justeţe a laboartorului rezultă din erorile sistematice
specifice laboratorului şi implementarea metodei în laborator,
determinându-se pe probe sau cu metode de referinţă;
o se recomandă utilizarea tehnicilor statistice la interpretarea
rezultatelor;
162
În tabelul 5.9 este prezentată o modalitate practică rapidă de determinare a
exactităţii şi justeţei
Tabelul 5.9.
Determinarea exactităţii şi justeţei
Analize Nr. Ce se calculează Comentarii
încercări
repetate
a) probă oarbă + MR – 10 Se calculează media probei Caracterizarea MR
uri analizate prin meto- oarbe deduse din media care depinde de
da supusă validării analitului în MR; incertitudinea probei
Se compară cu valoarea oarbe ca fiind o
adevărată sau acceptată probă oarbă
pentru MR; adevărată;
Se obţine o măsură a erorii de
justeţe a metodei;
b) probă oarbă şi MR / 10 Se calculează media probei Metoda
probei sau probe oarbe deduse din media independentă poate
analizate prin metoda analitului în MR / probe; avea propria eroare
supusă validării şi o de justeţe deci nu se
metodă independentă Se compară cu măsurările obţine o măsură
(preferabil primară) similare efectuate prin absolută a
metoda primară; exactităţii;
Se obţine o măsură a erorii de Metoda primară de
justeţe a metodei raportată la obicei nu are eroare
metoda primară / indepen- de justeţe deci este o
dentă. măsură mai bună a
exactităţii.
h) Fidelitatea
Fidelitatea reprezintă o măsură a gradului de apropiere dintre rezultatele
independente ale unei încercări obţinute în condiţii prevăzute/precizate. Se exprimă
ca abatere standard a împrăştierii rezultatelor şi se determină în condiţii de
repetabilitate şi reproductibilitate. In vederea precizării fidelităţii ca parametru al
velidării se vor avea în vedere următoarele:
- se determină repetabilitatea şi reproductibilitatea;
- repetabilitate şi reproductibilitatea depind de concentraţia de
analit şi de aceea experimentările trebuie efectuate pe concentraţii
diferite;
- se poate obţine şi o fidelitate intermediară când se schimbă
condiţiile din interiorul laboratorului;
- fidelitatea se aplică metodelor cantitative ca abatere standard (s)
sau abatere standard relativă (RSD);
163
- se pot obţine date printr-o tehnică confirmatorie dacă există o

astfel de metodă
- se folosesc probe fortificate şi nefortificate şi se determină
raportul: valoare fals pozitivă/negativă.
i) Precizia
Precizia metodei prezintă strânsa legătură dintre rezultatele testelor
independente obţinute din materialul omogenizat şi în condiţiile de lucru existente.
Se exprimă prin Repetabilitate şi Reproductibilitate şi poate fi estimată când
validarea este făcută prin studii de comparări interlaboratoare. În lipsa unor astfel
de studii se vor face estimări ale repetabilităţii în acelaşi laborator de către acelaşi
analist prin probe duplicat iar reproductibilitatea de către 2 analişti prin folosirea
de probe duplicat.
i1) Repetabilitatea
repetabilitatea este o măsură a variabilităţii când se
execută de acelaşi analist în aceleaşi condiţii;
din abaterile standard se calculează limita de
repetabilitate r;
indică dacă diferenţele între două determinări paralele,
executate în condiţii de repetabilitate, sunt semnificative.
i2) Reproductibilitatea
reproductibilitatea este o măsură a variabilităţii când se
execută de analişti diferiţi în laboratoare diferite sau în
condiţii diferite;
din abaterile standard se calculează limita de
reproductibilitate R;
indică dacă diferenţele între două determinări paralele
executate în condiţii de reproductibilitate, sunt
semnificative.
În Tabelul 5.10 este prezentată o modalitate practică de evidenţiere şi

determinare a fidelităţii repetabilităţii şi reproductibilităţii.
Tabelul 5.10.
Determinarea fidelităţii repetabilităţii şi fidelităţii reproductibilităţii
Analize Nr. de Ce se calculează Comentarii
repetiţii
(indepen-
dente)
Etaloane, MR sau probe
oarbe fortificate la diferite Se calculează Se determină abaterea
concentraţii din intervalul de 10 abaterea standard standard a repetabilităţii
lucru (s) pentru fiecare pentru fiecare
concentraţie concentraţie
a) acelaşi analist,
164
echipament, laborator la
intervale scurte de timp
b) analişti şi echipamente 10 Se calculează Se determină abaterea
diferite, acelaşi laborator la abaterea standard standard a
intervale mari de timp (s) pentru fiecare reproductibilităţii
concentraţie intralaborator pentru
fiecare concentraţie
c) analişti, echipamente, 10 Se calculează Se determină abaterea
laboratoare diferite la abaterea standard standard a
intervale mari de timp (s) pentru fiecare reproductibilităţii
concentraţie interlaboratoare pentru
fiecare concentraţie
Se impun experimente
în colaborare
j) Robusteţea
este o măsură a independenţei rezultatelor faţă de mici modificări
efectuate asupra formei de prezentate a analitului(MR, MRC, etc.);
se aplică la investigaţiile privind efectul asupra fidelităţii sau
exactităţii.
În tabelul 5.11. se prezintă o modalitate practică de încercare a robusteţii metodei
Tabelul 5.11.
Determinarea robusteţii metodei
Analize Nr. de repetiţii Ce se calculează Comentarii
Se identifică variabilele care Se analizează Se determină efectul Se proiectează

pot avea efect semnificativ fiecare set al modificării fiecărei controlul calităţii în
asupra performanţei metodei; condiţiilor condiţii asupra mediei; scopul controlării
experimentale o variabilelor critice;
Se fac experimentări singură dată Se ordonează
(analizând MR, probe de variabilele în ordinea Se centralizează
concentraţii cunoscute sau creşterii efectului aceste variabile
MRC) pentru a supraveghea asupra performanţei pentru activitatea
efectul asupra exactităţii şi metodei. de perfecţionare a
fidelităţii al schimbărilor metodei
sistematice ale variabilelor.
k) Recuperarea
analitul poate fi prezent în diferite forme, fapt care se poate repercuta
asupra eficienţei unor procese de extracţie cantitativă;
165
se foloseşte la evaluarea eficienţei metodei de a detecta analitul în

integralitate;
se aplică tehnica injectării sau fortificării (metoda adaosurilor).
În tabelul 5.12. se prezintă o modalitate practică de determinare a Coeficientului de

recuperare.
Tabelul 5.12.
Determinarea Coeficientului de recuperare
Analize Nr. de Ce se calculează Comentarii

repetiţii
Probe oarbe cu matrice 6 Se determină recuperarea Probele fortificate
sau probe nefortificate analitului la diferite trebuie comparate cu
şi fortifi-cate cu analitul concentraţii cele similare nefortifi-
de interes pentru inter- cate pentru a evalua
valul de concentraţie Recuperarea (%) = recuperarea netă a
(C1 – C2) / C3 x 100 fortificării;
Unde: Recuperările din probele

- C1 – conc. determinată fortificate sau matricile
în proba fortificată; de probe oarbe vor fi
- C2 – conc. determinată mai bune decât probele
în proba nefortificată; reale în care analitul este
- C3 – concentraţia de aproape limitat;
fortificare;
În funcţie de cum a fost
MRC - uri Se ordonează variabilele în obţinut şi caracterizat
ordinea creşterii efectului MRC – ul se poate
asupra performanţei obţine recuperare >
metodei; 100%
Se determină recuperarea
analitului raportată la
valoarea certificată.
echipamentelle trebuie să îndeplinească cerinţele metodei validate;

personalul trebuie instruit privind metoda validată;
trebuie stabilit câte probe se manipulează o dată;
trebuie asigurat necesarul de materiale, reactivi, etaloane / MR / MRC;
dacă se fac modificări într-o metodă validată, trebuie reluat procesul de
validare.
l) Acurateţea
166
Acurateţea – este strâns legată de erorile sistematice şi “regăsirea”
(recovery). În general acurateţea la sau sub MRL (sau nivelul de interes) trebuie să
fie egală sau mai mare decât acurateţea deasupra MRL sau nivelului de interes.
Procentul de regăsire -“recuperarea” – (adăugarea analitului la “blank”) compară
cantitatea găsită prin analiză cu cea adăugată probei. La o concentraţie relativ
mare, regăsirea se aşteaptă să fie 100%. La concentraţii scăzute şi în particular cu
metode care implică un număr mare de paşi incluzând: extracţia, izolarea,
purificarea şi concentrarea, - “recuperarea”- este de cele mai multe ori scăzut.
Referitor la ce valoare are “recuperarea” este de dorit ca aceasta să aibă o mică
variabilitate.
m) Incertitudinea de măsurare
La calculul incertitudinii de măsurare, trebuie luate în considerare următoarele
aspecte:
rezultatele pe termen lung ale fidelităţii;

incertitudinea etalonării;
influenţele de mediu;
pentru metodele standardizate se poate estima din reproductibilitate
dacă se dovedeşte că repetabilitatea într-un laborator este mai mică sau
egală cu cea de la cercetarea metodei în vederea standardizării.
167
Capitolul 6
DETERMINAREA REZIDUURILOR DE PESTICIDE
6.1. Metodologii analitice utilizate în analiza reziduurilor de

pesticide
Controlul reziduurilor de pesticide în alimente se impune datorită toxicităţii
acestora, în special cea de tip cronic pentru om, dintre care cele mai periculoase
sunr cele referitoare la: hepatotoxicitate sau toxice ale sistemului endocrin. Dintre
pesticide, cele organoclorurare ridică cele mai delicate probleme, datorită
stabilităţii lor mari faţă de agenţii atmosferici şi insolubilităţii în apă, ceea ce face
să crească încărcarea solului, a vegetaţiei, a apei, în urma tratamentelor repetate şi
a acumulării lor. Astfel de pesticide, care poluează furajele, în urma consumului
acestora de către animale, ajung în ţesutul lor adipos, fiind liposolubile, sau se
excretă în lapte sau ouă, realizându-se astfel, o poluare generală a alimentelor,
unde se păstrează timp îndelungat.
Pesticidele organofosforice, deşi foarte nocive din punct de vedere al
toxicităţii acute, nu se acumulează când sunt ingerate în cantităţi mici, fiind rapid
degradate în organism. Ele sunt mai instabile în mediu şi astfel, remanenţa lor este
mult mai mică, de numai câteva zile.
Pentu a analiza numărul mare de probe al căror tratamente cu pesticide
este necunoscut, se folosesc metode analitice capabile să determine simultan un
număr mare de reziduuri de pesticide. Cu ajutorul acestor metode multireziduu se
pot determina pesticide care diferă prin modul lor de acţiune, utilizare şi clasificare
chimică. Cele mai utilizate metode multireziduu pot fi folosite, de asemenea, şi
pentru detecţia metaboliţilor, impurităţilor şi a produşilor de alterare ai pesticidelor.
Determinarea reziduurilor de pesticide se poate face atât prin HPLC cât şi prin GC
cu diferiţi detectori(FDA, 1999).
În selectarea metodele de determinare a reziduurilor de pesticide bazate pe
Gaz-cromatografie, se ține seamă de infrastructura specifică necesară dar și de cea
existentă. Este obligatorie achiziționarea standardelor în vigoare de către fiecare
laborator, privind metodele analitice recomandate pentru pesticide.
Cele mai folosite și recomandate metodologii analitice spre a fi
implementate sunt cele din categoria Metodelor Multireziduu şi anume (FDA,
1999; ISO/CD 2000; ISO 2000a și b; SR EN ISO 14182, 2001; SR EN 12393-
1:2003a, b și c; Bayat și col., 2011):
- Determinarea Pesticidelor organoclorurate prin Gaz-
cromatografie cu detector ECD;
- Determinarea pesticidelor organofosforice prin Gaz-
cromatografie cu detector FTD;
- Determinarea pesticidelor organoclorurate şi
organofosforice prin Gaz-cromatografie cuplată cu
Spectrometria de masă (GC-MS);
169
o Principalele avantaje ale metodei multireziduu oferită de Ecochem

sunt:
- pot fi identificate şi determinate aproximativ 400 de
pesticide;
- oferă informaţii aproape complete despre reziduurile de
pesticide şi despre pesticidele mai puţin întâlnite, prezente
în proba de analizat;
- rezultatele analizei sunt disponibile într-un timp relativ
scurt, în ciuda faptului că sunt monitorizate un număr
mare de pesticide;
- este soluţia optimă în cazul în care mai mulţi factori pot
influenţa prezenţa potenţială a pesticidelor sau a
reziduurilor de pesticide;
- este cea mai bună soluţie din punctul de vedere al
raportului cost-cantitate de pesticide monitorizată.
o Principalele avantaje ale metodelor “ţintă” oferite de Ecochem sunt:
- este soluţia optimă pentru monitorizarea specifică a unor
anumiţi compuşi, mai ales în cazul unor compuși care au
fost detectați anterior și/sau care sunt de interes;
- pot fi folosite în cazul în care unele substanţe, altele decât
pesticidele, afectează rezultatul obţinut prin metoda
multireziduu, şi acesta devine greu de interpretat;
- este cea mai avantajoasă soluţie din punct de vedere
financiar, în cazul în care se monitorizează doar anumite
pesticide sau un grup de pesticide.
Metodele multireziduu se bazează, în general, pe principii asemănătoare

diferențiindu-se doar, prin unele etape de separare și purificare care țin de matricea
alimentară. Cele mai cunoscute metode sunt prezentate în “Pesticide Analytical
Manual” si “Modular Multiresidual Analysis in Food LMBG 00.00 34 S19”.
“Pesticide Analytical Manual – volumul I” (a 3-a editie, 1994 si reviziile
respective), a fost publicat de Food and Drug Administration şi este disponibil pe
website-ul : http://www.cfsan.fda.gov precum şi volumul II (1971 si reviziile
respective).
Ecochem a adoptat “Modular Multiresidual Analysis in Food LMBG
00.00 34 S19” ca punct de pornire pentru analizele sale. Metoda multireziduu este
axată în special pe analizele alimentelor, furajelor şi a apei.
- Extractia probelor
Include omogenizarea probei în vederea obţinerii probei analitice.
Scopul acestei etape este prepararea unei probe reprezentative care să fie folosită în
continuare. Etapa de extracţie este cea mai variabilă, depinzând de proprietăţile
materialului de analizat. De aceea, s-au dezvoltat mai multe proceduri de extracţie,
care au fost împărţite pe module. Aceste module sunt interconectate şi pot fi
170
combinate. In general, proprietăţile fizico-chimice (de ex.: pH, conţinutul de apă)
ale probelor analitice sunt aduse între limitele cerute, şi numai după aceea are loc
etapa de extracţie multiplă cu amestec de solvenţi organici (acetonă, ciclohexan,
acetat de etil sau diclormetan). Extractul este apoi filtrat, iar reziduul de apă
conţinut de extract este îndepărtat cu sulfat de sodiu anhidru. Extractul astfel
obţinut este concentrat prin evaporarea solvenţilor, putând fi apoi analizat prin
cromatografia de reţinere pe gel.
- Purificarea extractului
Purificarea extractului ce conţine reziduuri de pesticide şi o cantitate
variabilă de impurităţi, se realizează prin cromatografia de reţinere pe gel. După
injectarea extractului în coloana cromatografică, faza mobilă (amestec de
ciclohexan/acetat de etil) curge peste adsorbant, impurităţiile fiind separate în
funcţie de masa lor moleculară, şi numai fracţiunea de interes ce conţine
reziduurile de pesticide este captată. Fracţiunile de fază mobilă sunt adunate şi
solvenţii organici sunt evaporaţi.
- Determinarea/detecţia
Extractul concentrat este analizat cu ajutorul unui gaz-cromatograf având ca
detector un spectrometru de masă. Substanţele prezente în extract sunt separate în
gaz-cromatograf în funcţie de polaritatea şi volatilitatea lor. Fiecare compus este
purtat cu viteze diferite prin coloana de fază mobila (heliu), intrând în detectorul de
masa la timpi de retenţie diferiţi. Inainte de a intra în detectorul de masă, compuşii
sunt ionizaţi prin ionizare electronică sau chimică, rezultând ionii specifici fiecărui
compus, care sunt apoi monitorizaţi şi identificaţi.
- Procesarea datelor
Această etapă include analiza unor cantităţi importante de date, în
vederea obţinerii unei expresii numerice a concentraţiei reziduurilor de pesticide şi
a unor valori predefinite a parametrilor de control. Dacă se găsesc valori pozitive,
se vor realiza teste suplimentare precum, verificarea rezultatului cu o cantitate
cunoscută adaugată din compusul ce a fost detectat sau verificarea răspunsului
compusului. In mod similar, dacă parametrii de control pre-definiţi (de ex.
regăsirea unei cantităţi cunoscute de pesticide adaugată, reproductibilitatea
rezultatelor obţinute în urma mai multor analize efectuate pe aceeaşi probă, etc.) nu
se regăsesc, atunci întreaga analiză trebuie refăcută. Deosebit de importantă, în
cromatografia de gaze, este cunoașterea unor parametri caracteristici importanți,
precum: timpul de retenție(TR) al fiecărui compus și Limita de detecție și cea de
cuantificare, aceasta din urmă, reprezentând concentrația minimă dintr-un compus
de la care începând, are loc determinarea in condiții de repetabilitate și
reproductibilitate. În tabelul 6.1 sunt prezentate câteva dintre limitele de detecție
ale unor pesticide iar în Fig. 6.1 se prezintă, un flux analitic generic, folosit la
extracția, purificarea și determinarea prin gaz-cromatografie a rezidurilor de
pesticide din produsele alimentare.
Tabelul 6.1.
Limita de detecţie la GC-MS pentru diferitele tipuri de pesticide
171
Pesticide reziduale– PhEur. 2002 – Capitolul 2.8.13
Parametrii Limita de Parametrii Limita de

detectie detectie
[mg/kg] [mg/kg]
Alachlor 0,02 Fenitrothion 0,5
Aldrin and dieldrin (sum) 0,05 Fenvalerate 1,5
Azinfos-ethyl 1,0 Fonofos 0,05
Bromopropylate 3,0 Fozalon 0,1
Chlordan (sum of cis-,trans- 0,0 Heptachlor (sum of 0,05
and oxychlordan) 5 heptachlor and
heptachlorepoxide)
Chlorfenvinfos 0,5 Hexachlorbenzene 0,1
Chlorpyrifos 0,2 Hexachlorocyclohexane – 0,3
isomers (with exception
of γ-isomer)
Chlorpyrifos-methyl 0,1 Lindan (γ- 0,6
hexachlorocyclohexane)
Cypermethrin (and isomers) 1,0 Malathion 1,0
DDT (sum p,p´-DDT, o,p´- 1,0 Methidathion 0,2
DDT, p,p´-DDE a o,p´-TDE)
Deltamethrin 0,5 Parathion 0,5
Diazinon 0,5 Parathion-methyl 0,2
Dichlorvos 1,0 Permethrin 1,0
Dithiocarbamates (expressed 2,0 Piperonylbutoxid 3,0
as CS2)
Endosulfan (sum of isomers 3,0 Pirimifos-methyl 4,0
and endosulfan-sulfate)
Endrin 0,05 Pyrethrins (sum) 3,0
Ethion 2,0 Quintozen (sum of 1,0
quintozen,
pentachloranilin and
methyl-
pentachlorfenylsulfide)
172
Figura 6.1. Fluxul analitic al determinării pesticidelor prin GC-MS
173
În cele ce urmează sunt prezentate trei dintre metodele de determinare a

reziduurilor de pesticide organoclorurate şi organofosforice din trei tipuri de
matrici alimentare: produse alimentare negrase, lapte şi grăsime animală.
6.2. Determinarea reziduurilor de pesticide organoclorurate şi

organofosforice din produsele alimentare negrase
( prelucrare după metodele descrise în SR EN 12393-1:2003a, b și c)
Principiul metodei şi domeniul de aplicare

Reziduurile de pesticide organoclorurate şi organofosforice se extrag din
probă cu acetonitril şi eter de petrol, se purifică prin trecere pe coloană de florisil şi
se eluează cu un amestec de eter etilic şi eter de petrol.
Eluatul se concentrează şi se determină cantităţiv reziduurile de pesticide
organoclorurate prin cromatografie în fază gazoasă.
Pregătirea probei pentru analiză
Se face conform SR EN 12393-1:2003 şi 12393-2:2003. Pregătirea
probelor de laborator, dacă este posibil se face imediat după primire. Dacă acest
lucru nu este posibil, se depozitează în ambalaje etanşe la rece (la 4ºC sau la -20ºC
în cazul probelor congelate). Produsele congelate, se lasă să se decongeleze înainte
de omogenizare.
Specificitate / Interferenţe
Pe lângă reziduuri, extractele obţinute conform SR EN 12393-2:2003,
conţin substanţe coextrase care pot interfera în analiză. Pentru a purifica extractele
brute, se pot folosi câteva metode, pe care stas-ul respectiv le specifică de la L la P
pentru purificarea produselor alimentare negrase. În procedura de față, pentru
purificarea extractelor vom folosi metoda O (SR EN 12393-2:2003b) prin extracţie
cu acetonitril, partiţie lichid-lichid cu eter de petrol şi purificare pe coloană de
Florisil.
Reactivi și Echipamente
Toţi reactivii trebuie să fie de calitate corespunzătoare pentru analiza
reziduurilor de pesticide. Reactivii şi echipamentele necesare sunt prezetate în
Tabelul 6.2.
Tabelul 6.2.
Reactivi şi echipamente folosite la determinarea reziduurilor de pesticide
Reactivii folosiţi
- acetonitril purificat, (se amestecă 4 l acetonitril cu 1 ml acid ortofosforic şi 30 g

pentaoxid de fosfor într-un balon de sticlă cu fund rotund. Se adaugă perle din
sticlă şi se distilă între 81°C şi 82°C, fără ca temperatura să de păşească 82°C);
174
- Celită 545;
- eter etilic anhidru, liber de peroxizi (se distilă pe biluţe din sticlă) conţinând
2% V/V etanol;
- eter de petrol cu punct de fierbere de la 40°C la 80°C (se distilă pe granule de
potasiu sau hidroxid de sodiu);
- clorură de sodiu (se încălzeşte la 500°C cel puţin 4 h, se lasă să se răcească şi
se depozitează într-un recipient etanş);
- soluţie de clorură de sodiu saturată;
- sulfat de sodiu anhidru, calcinat la 500ºC cel puţin 4 h, se lasă să se răcească
în exicator şi se depozitează într-un recipient etanş;
- Florisil  (Floridin sau echivalent), 150 µm sau până la 250 µm (60…100
mesh). Se activează prin încălzire cel puţin 5h între 130°C şi 135°C. Se lasă
să se răcească la temperatura camerei şi se păstrează în exicator într-un
borcan închis ermetic. Adsorbantul astfel tratat îşi păstrează activitatea numai
4 zile. Poate fi reactivat ulterior prin acelaşi tratament. Activitatea
adsorbantului trebuie verificată din când în când prin eluarea etaloanelor de
pesticide după cum urmează: se trece prin coloana de adsorbţie 1 ml soluţie
etalon de pesticid sau amestec) în n-hexan sau octan. Se eluează aşa cum este
descris în modul de lucru şi se concentrează. Se determină recuperarea prin
GC;
- solvent de eluţie A: eter etilic/eter de petrol 6/94 (v/v);
- solvent de eluţie B: eter etilic/eter de petrol 15/85 (v/v);
- solvent de eluţie C: eter etilic/eter de petrol 50/50 (v/v);
Echipamente de măsurare şi încercare şi materiale
- cromatograf de analiză în fază gazoasă model GS- 2010, prevăzut cu detector

cu captură de electroni (ECD) şi cu detector flam fotometric (FTD);
- coloană cromatografică capilară, model RESTEK faza RTx-5, cu grosimea
filmului de 0,4 µm, lungime 20 m şi diametru interior de 0,18 mm;
- coloană cromatografică capilară, model Alltech faza ATTM -5, cu lungimea
- coloană de sticlă pentru sulfat de sodiu anhidru, cu lungimea de 300 mm şi
diametrul interior de 22 mm;
175

- evaporator rotativ;
- balanţă analitică;
- cilindru gradat;
- vată de sticlă;
- pâlnie de separare de 1l.
Soluţii etalon:
Soluţiile etalon folosite sunt prezentate în Tabelul 6.3.
Tabelul 6.3.
Soluţii etalon de pesticide organoclorurate şi organofosforice folosite la
analiza reziduurilor de pesticide
Soluţie etalon de Soluţii etalon de 200 Substanţe etalon de
pesticide µg/ml în solvent (hexan pesticide individuale
organoclorurate de 95% şi acetonă 5%)
200µg/ml în
hexan:toluen 1:1 ce
conţine un amestec de
20 pesticide
1. aldrin 1. azinophos methyl 1. Mevinfos
2. α-BHC 2. bolstar 2. Diclorvos
(sulprofos)
3. β-BHC 3. Diazinon
3. chlorpyrifos
4. δ-BHC 4. Forat
4. coumaphos
5. γ-BHC (lindane) 5. Ethion
5. demeton, o and s
6. α-chlordane 6. Ronel
6. diazinon (Fenchlophos)
7. γ-chlordane
7. dichlorvos 7. Metil-paration
8. 4,4'-DDD
8. disulfoton 8. Etil-paration
9. 4,4'-DDE
9. ethoprop 9. Disulfoton
10. 4,4'-DDT
10. fensulfothion 10. Clorpirifos
11. dieldrin
11. fenthion 11. Malathion
12. endosulfan I
12. merphos
13. endosulfan II
13. methyl parathion
14. endosulfan
sulfate 14. mevinphos
176
15. endrin 15. naled
16. endrin aldehyde 16. phorate
17. endrin ketone 17. ronnel
18. heptachlor 18. stirofos
(tetrachlorvinpho
19. heptachlor
s)
epoxide (B)
19. metal azimfos
20. methoxychlor
20. trichloronate
Condiţionarea coloanei cromatografice RTx-5

Temperatura injector: 100ºC;
Gaz purtător: He, cu debit total de 8.5 ml/min.;
Debit de purjare: 3.0 ml/min;
Raport de splitare: 5:1;
Temperatura coloană: 50ºC;
Programul pentru condiţionarea coloanei este prezentat în tabelul de mai
jos:
Etape Rata Temperatura Timp de menţinere

( C/min)
ο
( C)
ο
(min)
0 - 50.00 2.00
1 10.00 300.00 30.00
2 - 10.00 50.00 0.00
Temperatura detector: 315ºC;

Gaz make-up: N2/aer cu debit total de 3.0 ml/min.
Condiţii de lucru pentru determinarea pesticidelor organoclorurate
Programul de lucru al coloanei în timpul analizei este prezentat în tabelul de
mai jos
177
Etape Rata Temperatura Timp de

menţinere
( C/min)
ο
( C)
ο
(min)
0 - 150.00 7.00
1 4.00 262.00 0.00
2 25.00 300.00 5.00

Condiţionarea coloanei cromatografice ATTM –5 pentru pesticide
organofosforice
Gaz purtător: He;
Debit total de 15.0 ml/min.;
Gaz make-up: He 27.5 ml/min;
H2: 4.5 ml/min;
Aer: 145 ml/min.
Condiţii de lucru pentru determinarea pesticidelor organofosforice
Gaz purtător: He;
Debit total:13 ml/min.;
Program coloană:
Etape Rata Temperatura Timp de stagnare

(οC/min) (οC) (min)
0 - 120.00 1.00
1 3.00 300.00 2.00
2 - - -

Debit: 27.5ml/min.
Gaz make-up: He cu debit total de 27.5 ml/min.;
H2: 4.5 ml/min;
Aer:145 ml/min;
Modul de lucru
178
Se mărunţeşte fin proba şi se amestecă atent pentru a se obţine probe omogene.
Extracţie
Extracţia se realizează în funcţie de tipul matricii alimentare supuse analizei
după cum se reiese din tabelul 6.4.
Tabelul 6.4.
Extracţia produselor în funcţie de umiditatea lor
Nr.crt. Tipul produselor supuse Modul de extracţie
extracţiei
1 Produse cu umiditate mai - se cântăreşte 100 g (m) din proba
mare de 75g/100g şi care pregătită în vasul omogenizatorului;
conţin sub 5 g zahăr/100
- se adaugă 200 ml acetonitril şi 10 g
g produs
Celită ®545;
- se amestecă cu viteză mare timp de 2
min;
- se filtrează într-un cilindru gradat
printr-o pâlnie care conţine un dop de
vată de sticlă;
- se înregistrează un volum (F);
- se transferă filtratul măsurat într-o
pâlnie de separare de 1l.
2 Produse cu umiditate mai - se cântăreşte 100 g (m) din proba
mare de 75g/100g şi care pregătită în vasul omogenizatorului,
conţin de la 5 g/100 g
- se adaugă 200 ml acetonitril şi 10 g
până la 25g/100 g zahăr
Celită ®545;
min.;
vată de sticlă;
3 Produse uscate sau cu - se cântăreşte cu exactitate între 20 şi
umiditate mică 50 g (m) din proba pregătită în vasul
omogenizatorului;
- se adaugă 350 ml amestec de extracţie
179
(acetonitril/apă –65:35 V/V);

min;
vată de sticlă;
Partiţie
Se măsoară 100 ml eter de petrol cu acelaşi cilindru gradat şi se toarnă în pâlnia de
separare care conţine filtratul. Se agită energic timp de 2 min., se adaugă 10 ml
soluţie saturată de clorură de sodiu şi aproximativ 600 ml apă şi se amestecă bine
timp de 15 s prin mişcări dute-vino energice. Se lasă să se separe straturile, se
îndepărtează stratul apos şi se spală atent stratul organic cu două porţii a 100 ml
apă. Se îndepărtează straturile apoase, se transferă stratul organic într-un cilindru
gradat de 100 ml şi se măsoară volumul (P) al extractului de eter de petrol
recuperat, se adaugă aproximativ 15 g de sulfat de sodiu, se agită energic şi se
filtrează.
Se concentrează extractul între 5 ml şi 10 ml pentru transfer în coloană.
Pregătirea coloanei
Se umple tubul cromatografic cu Florisil pentru a se obţine după presare o
coloană de 10 cm. Se acoperă capătul adsorbantului cu 1 cm până la 2 cm de sulfat
de sodiu. Se spală adsorbantul cu aproximativ 50 ml eter de petrol şi se
îndepărtează lichidele de spălare.
Purificare
Se pune balonul evaporatorului rotativ sub coloană pentru a prinde eluatul. Se
transferă extractul în eter de petrol în coloană, lăsându-l să treacă cu o viteză de cel
mult 5 ml/min. Se spală recipientul cu două porţiuni a câte 5 ml eter de petrol,
turnând lichidele de spălare în coloană, se spală pereţii coloanei cromatografice cu
mici porţiuni suplimentare de eter de petrol şi se eluează cu o viteză de 5 ml/min cu
200 ml solvent de eluare A. Se eluează în continuare cu 200 ml solvent de eluare B
într-un balon de rotavapor separat şi se eluează din nou cu 200 ml solvent C în alt
balon. Se concentrează separat eluatele pentru examinare prin GC.
Cantitatea de probă S, în grame, trecută prin coloană se determină după formula:
În care:
180
m – masa probei, în grame;
F – volumul măsurat a filtratului, în mililitri;
T – volumul total, în mililitri (mililitri de apă din probă plus mililitri de
acetonitril adăugat, mai puţin volumul empiric de contracţie);
P – extractul măsurat de eter de petrol, în mililitri;
100 – volumul eterului de petrol folosit la extracţie, în mililitri.
Obs.:Volumul de contracţie este considerat egal cu 5 ml pentru probe care conţin

de la 80g/100 g până la 95 g/100 g apă când se folosesc pentru extracţie 200 ml
acetonitril.
Calculul pentru produse uscate sau cu umiditate redusă:

Cantitatea de probă se calculează la fel ca pentru fructe şi legume, cu excepţia ca T
este egal cu (ml apă + ml de amestec de extracţie adăugat – corecţia pentru
concentraţia de volum, în mililitri). Dacă conţinutul de apă al probei este < 10
g/100 g, nu se face calculul de mai sus şi se foloseşte amestecul de extracţie ca T.
Conţinutul mediu de apă din unele vegetale şi alimente este prezentat în Tabelul
6.5.
Tabelul 6.5.
Conţinutul mediu de apă din unele vegetale şi alimente
Nr. Conţinutul mediu Vegetale şi alimente
crt. de apă (în g/100g)
1. 5 Pudră de cacao
2. 10 Cereale, condimente, cafea boabe, ceai, produse de
ceai
3. 75 Banane, ridichi
4. 80 Mazăre, stafide (negre), cartofi, pătrunjel, struguri
5. 85 Ananas, mere, pere, stafide (roşii), cireşe, portocale,
prune, arpagic
6. 90 Conopidă, fasole (verde), brocoli, căpşuni,
grapefruit, foi de varză, kohlrabi, pepene, morcovi,
must, piper, piersici, ciuperci, sfeclă roşie, varză
roşie, spână c, varză, lămâi, sfeclă de zahăr
(comestibilă), ceapă.
7. 95 Cicoare, andive, castraveti, ridiche, rubarbă, salată,
ţelină, sparanghel, roşii
Se efectuează două determinări din aceeaşi probă. Se injecteaza în GC o cantitate

de 0,5 µl pentru cele doua determinari folosindu-se detector ECD pentru
determinarea pesticidelelor organoclorurate şi detector FTD pentru determinarea
pesticidelor organofosforice.
Trasare curbă de etalonare
Se trasează automat prin intermediul soft-ului echipamentului.
181
Preparărea soluţiilor trasarea curbei de etalonare:

Din standardul de pesticide se preparǎ soluţia etalon stoc, care are
valabilitate douǎ sǎptǎmâni. Se iau 100 µl soluţie etalon de pesticide
organoclorurate de 200 ppm cu o pipetǎ automatǎ şi se intoduc într-un balon cotat
de 25 ml. Se aduce la semn conţinutul balonului cu hexan. Se obţine astfel soluţia
etalon stoc de 800 ppb.
200 ppm·V = 800 · 10-3 ppm · 25 ml
V = 100 µl
În tabelul 6.6. sunt prezentate concentraţiile soluţiilor etalon obţinute din
soluţia etalon stoc pentru realizarea curbei de calibrare.
Tabelul 6.6.
Concentraţiile soluţiilor etalon obţinute din soluţia etalon stoc
Nr.crt. Concentraţia soluţiei Mod de preparăre

etalon
1 Soluţia standard de Din soluţia stoc de 800 ppb se iau cu o

100 ppb pipetǎ automatǎ 625 µl care se introduc
într-un balon cotat de 5 ml şi se aduce
la semn cu hexan.
800 ppb ·V1= 100 ppb · 25 ml
V1 = 625 µl
2 Soluţia standard de 80 Din soluţia stoc de 800 ppb se iau cu o
ppb pipetǎ automatǎ 500 µl care se introduc
la semn cu hexan.
800 ppb ·V2= 80 ppb · 5 ml
V2 = 500 µl
ppb pipetǎ automatǎ 1000 µl care se
introduc într-un balon cotat de 25 ml şi
se aduce la semn cu hexan.
800 ppb ·V3= 32 ppb · 25 ml
V3= 1000 µl
182
la semn cu hexan.
800 ppb ·V4= 16 ppb · 25 ml
V4 = 500 µl

la semn cu hexan.
800 ppb ·V5= 8 ppb · 25 ml
V5 = 250 µl
Exprimarea rezultatelor şi exactitate

1. Calcul
Conţinutul în pesticide organoclorurate, X, exprimat în părţi pe milion
(mg/Kg), se calculează cu formula:
în care:
V1 volumul soluţiei etalon injectat în aparat, în microlitri;
V2 volumul probei injectate în aparat, în microlitri;
V3 volumul final al extractului probei, în centimetri cubi (10 cm3);
Ce concentraţia soluţiei etalon;
m cantitatea de probă luată în lucru, în grame;
hp înălţimea vârfului probei;
he înălţimea vârfului etalonului, în milimetri;
R coeficientul de recuperare a reziduurilor de pesticide
Ca rezultat se ia media celor două determinări dacă îndeplinesc condiţiile de

repetabilitate.
2. Fidelitate
a) Repetabilitate şi Reproductibilitate
Mai jos, în Tabelul 6.7 sunt prezentate diferenţele acceptate între rezultatele
obţinute în condiţii de repetabilitate şi reproductibilitate. Valorile intermediare, se
determină prin interpolare.
183
Tabelul 6.7.
Diferenţele acceptate între rezultatele obţinute în condiţii de repetabilitate
şi reproductibilitate
Concentraţia Diferenţă (±) mg/kg
reziduului mg/kg În condiţii de În condiţii de
repetabilitate reproductibilitate
0.010 0.005 0.01
0.100 0.025 0.05
1.000 0.125 0.25
Se estimează incertitudinea extinsă iar rezultatul final se corectează cu

incertitudinea de măsurare.
Stabilirea coeficientului de recuperare (R) a reziduurilor de pesticide
organoclorurate
Se cântăresc de două ori câte 10 g probă. La una dintre probele cântărite se
adaugă o cantitate cunoscută din soluţia etalon de lucru (1µl).
Cele două probe notate cu P şi P+Et se trec prin toate etapele de lucru.
Se injectează în aparat volume egale din cele două probe (P şi P+Et) şi un
volum din soluţia etalon de lucru egal cu cel introdus în probă (1µl).
Pe cromatogramele obţinute se măsoară înălţimea vârfurilor.
Coeficientul de recuperare se calculează cu formula:
în care:
A( P + Et ) aria de sub vârful cromatografic al probei în care s-a
introdus soluţia etalon, în milimetri pătrati;
A( P ) aria de sub vârful cromatografic al probei, în milimetri pătrati;
Ae aria de sub vârful cromatografic al soluţiei etalon, în
milimetri pătrati;
Coeficientul de recuperare obţinut pentru fiecare component în parte nu

trebuie să fie mai mic de 70%.
6.3. Determinarea reziduurilor de pesticide organoclorurate şi
organofosforice din lapte praf (prelucrare după ISO 2000a și b)
Pregătirea probei pentru analiză

Se face conform SR EN 1528-1:2004, SR EN 1528-2:2004 şi SR EN
1528-3:2004. Pregătirea probelor de laborator, dacă este posibil se face imediat
după primire. Dacă acest lucru nu este posibil, se depozitează în containere
184
corespunzatoare, bine inchise, în stare de congelare la cel puţin –18oC. Probele
primite la laborator care sunt total sau partial degradate nu sunt folosite pentru
analize.
Daca nu este posibil să se efectueze analiza completa a probei intr-o
singura zi sau daca uneori este necesara depozitarea extractelor de proba peste
noapte, acestea se vor depozita intr-un frigider la cca 4 oC, la intuneric, intr-un
recipient bine inchis sau la -18 oC la intuneric.
Fazele de purificare nu se intrerup.
Specificitate / Interferenţe
Pe lângă reziduuri, extractele obţinute conform SR EN 1528-2:2004,
conţin substanţe coextrase care pot interfera în analiză. Pentru a purifica extractele
brute, se pot folosi câteva metode, pe care standardul SR EN 1528-3:2004 le
specifică de la A la H pentru purificarea produselor alimentare grase. În cele ce
urmează, pentru purificarea extractelor este prezentată metoda A: Partitie
lichid/lichid cu acetonitril şi purificare pe coloană de Florisil.
Reactivi:
Toţi reactivii trebuie să fie de calitate corespunzătoare pentru analiza
reziduurilor de pesticide.
Verificarea purităţii reactivilor:
Solvenţii – se verifică puritatea prin injectarea lor în GC în aceleaşi condiţii
ca cele folosite în metoda. Cromatograma nu trebuie să prezinte nici o impuritate
interferentă. Se extrage sau se concentrează acetonitrilul sau clorura de metilen la
acelaşi volum ca cel folosit în metoda şi se examineaza soluţia rezultată prin GC ca
mai sus.
Apa – Se extrag 10 părţi în volum de apă cu o parte în volum de n-hexan,
clorură de metilen sau oricare alt solvent nemiscibil cu apa, folosit în metodă. Se
concentrează extractul cu factorul cerut de metoda respectivă şi se verifică
puritatea prin GC în aceleaşi condiţii ca cele folosite în metodă. Cromatograma nu
trebuie să prezinte nici o impuritate interferentă.
Săruri anorganice – se extrag sărurile anorganice, de exemplu clorura de
sodiu (după purificare) sau orice altă soluţie apoasă folosită, cu n-hexan, clorură de
metilen sau orice alt solvent nemiscibil cu apa, folosit în metodă. Se concentrează
extractul cu factorul cerut de metoda respectivă şi se verifică puritatea prin GC în
aceleaţi condiţii ca cele folosite în metodă. Cromatograma nu trebuie să prezinte
nici o impuritate interferentă.
Adsorbanţi – se eluează o cantitate de adsorbant egală cu cea folosită în
metoda analitica cu tipul şi volumul corespunzător de solvent sau amestec de
solvent. Se concentrează eluatul aşa cum se indică în metoda analitică şi se verifică
puritatea prin GC. Cromatograma nu trebuie să prezinte nici o impuritate
interferentă. Se verifică regulat activitatea adsorbantilor: se trece 1ml soluţie etalon
în n-hexan conţinând 0,1mg/l lindan, heptaclor, aldrin, heptaclorepoxid şi dieldrin
şi 0,3mg/l endrin prin coloana de adsorbţie. Se eluează şi se concentrează. Se
determină gradul de recuperare prin cromatografie în faza gazoasă. Florisil  este
185
satisfăcător dacă lindanul, heptaclorul, aldrinul şi heptaclorepoxidul sunt eluaţi

cantităţiv cu soluţia de eluţie A şi dieldrinul şi endrinul cu soluţia de eluţie B.
Substanţe etalon şi soluţii etalon – se folosesc substanţe active cu puritate
de cel puţin 95% şi de calitate trasabilă, ca etaloane pentru analiza reziduurilor.
Substanţele etalon se depozitează la -20°C ramânând stabile cel puţin 1an sau 2.
Pentru a permite echilibrarea sunt lăsate să revină la temperatura ambiantă înainte
de deschiderea flacoanelor. în general soluţiile stoc cu o concentraţie de 1mg/ml
ramân stabile timp de 2-3 luni cu condiţia de a le depozita într-un frigider antiex la
cca. 4°C.
- Acetona (purificarea se face pe perle de sticlă);
- n-hexan (purificarea se face prin distilare pe granule hidroxid de sodiu);
- amestec de extracţie: acetonitril + clorură de metilen 75:25 (v/v);
- eter de petrol cu punct de fierbere de la 40°C la 60°C (purificarea se face prin
distilare pe granule de potasiu sau hidroxid de sodiu);
- acetonitril purificat (se amestecă 4 l acetonitril cu 1 ml acid ortofosforic şi 30 g
pentoxid de fosfor într-un balon de sticlă cu fund rotund. Se adaugă perle din
sticlă şi se distilă între 81°C şi 82°C, fără ca temperatura să de păşească 82°C);
- acetonitril saturat cu eter de petrol (9 părţi acetonitril şi o parte eter de petrol,
preparăt înainte de începerea lucrului şi agitat energic);
- apa bidistilată;
- soluţie saturată de clorură de sodiu (înainte de preparărea soluţiei se încălzeşte
clorura de sodiu la 500°C cel puţin 4 h);
- sulfat de sodiu anhidru , calcinat la 500ºC cel puţin 4 h se lasă să se răcească în
exicator şi se depozitează într-un recipient etanş;
- Florisil  (Floridin sau echivalent), 150 µm sau până la 250 µm (60…100
mesh). Se activează prin încălzire la 650°C timp de 4h, se transferă imediat
într-un recipient închis ermetic şi se pastrează la întuneric. Inainte de folosire
se încalzeşte la 130°C timp de minim 5h şi se lasă să se răcească în exicator;
- solvent de eluţie A: eter etilic/eter de petrol 6/94 (v/v);
- solvent de eluţie B: eter etilic/eter de petrol 15/85 (v/v);
- solvent de eluţie C: eter etilic/eter de petrol 50/50 (v/v).
Echipamente de măsurare şi încercare şi materiale
- cromatograf de analiză în fază gazoasă model GC- 2010, prevăzut cu detector
cu captură de electroni (ECD) şi Fotometric Flam Detector (FTD);
- coloană cromatografică capilară, model RESTEK faza RTx-5, cu grosimea
- coloană cromatografică capilară, model Alltech faza ATTM -5, cu lungimea
- evaporator rotativ;
- baie de ultrasunete;
186
- agitator magnetic;
- cuptor de calcinare apt de a fi reglat de la 400ºC la 600ºC;
- etuva;
- sistem de evaporare sub azot tip „Termobloc”;
- frigider pentru pastrarea extractelor de probe;
- centrifuga cu racire;
- pâlnie de separare de 250ml, 500ml şi 1000ml;
- baloane cotate;
- tuburi Ependorf;
- hartie de filtru;
- mojar şi pistil;
- cilindru gradat
Soluţiile etalon de pesticide organoclorurate şi organofosforice folosite la
analiza reziduurilor de pesticide sunt aceleaşi cu cele prezentate în paragraful
anterior în tabelul 7.1.
Condiţionarea coloanei cromatografice RTx-5 pentru pesticide
organoclorurate:
Program coloană este acelaşi cu cel prezentat anterior la Paragraful 6.1.
Condiţii de lucru pentru determinarea pesticidelor organoclorurate
Programul coloanei este acelaşi cu cel prezentat la paragraful 6.1.
Condiţionarea coloanei cromatografice ATTM –5 pentru pesticide
organofosforice
Gaz purtător: He;
Debit total de 15.0 ml/min.;
Gaz make-up: He 27.5 ml/min;
187
H2: 4.5 ml/min;

Aer: 145 ml/min.
Condiţii de lucru pentru determinarea pesticidelor organofosforice
Gaz purtător: He;
Debit total:13 ml/min.;
Programul coloanei este acelaşi cu cel prezentat în paragraful 6.1.
Debit: 27.5ml/min.
Gaz make-up: He cu debit total de 27.5 ml/min.;
H2: 4.5 ml/min;
Aer:145 ml/min;
Mod de lucru
Se omogenizeaza proba de lapte praf.
a) Extracţia grasimii
Se dizolvă 20g lapte praf în 30ml apă şi se lasă să stea 4h. Se adaugă 50ml
acetonă şi se omogenizează timp de 2min. Se centrifughează timp de 5 min. la
1500 rpm. Se transferă faza superioară într-o pâlnie de separare de 500ml şi se
repetă extracţia cu 35 ml acetonă. Se centrifughează din nou, se combină fazele
superioare, se adaugă 70ml de n-hexan şi se amestecă. Se evaporă la evaporatorul
rotativ faza de n-hexan la 35ºC, într-un balon cântărit, până la aproximativ 1ml şi
se îndepartează solventul rămas folosind un curent slab de azot.
b) Extracţia pesticidelor
Se cântăresc 2 porţiuni de grăsime (max. 0,5g) în eprubete de centrifugă,
se adaugă 3ml amestec de extracţie (acetonitril + clorură de metilen 75:25 v/v) şi
se omogenizează la baie de ultrasunete. Se centrifughează la 3000 rpm timp de
20min la -15ºC. Se separă fazele prin decantarea fazei superioare într-o eprubetă,
se încălzeşte uşor grăsimea rămasă pe fundul eprubetei de centrifugă până când se
topeşte, prin folosirea băii de apă şi se repetp extracţia folosind 3 ml de amestec de
extracţie. Se colectează fazele organice şi se îndepartează solventul rezidual la
35ºC folosind un curent slab de azot.
c) Partiţia acetonitril/eter de petrol
Se cântăreşte şi se introduce o probă de grăsime mai mică sau egală cu 3g
într-o pâlnie de separare de 250ml şi se adaugă eter de petrol încât să se obţină un
volum total de grăsime şi eter de petrol de 15ml. Se adaugă 30 ml de acetonitril
saturat cu eter de petrol şi se agita energic timp de 1min. Se lasa să se separe şi se
scurge stratul de acetonitril intr-o palnie de separare de 1000 ml care contine 650
ml apa, 40ml solutie saturata de clorura de sodiu şi 100ml eter de petrol. Se extrage
stratul de eter de petrol în palnia de 250ml cu 3 portiuni suplimentare de 30 ml
acetonitril saturat cu eter de petrol. Se agita energic de fiecare data timp de 1min.
188
Se combină toate extractele în palnia de 1000ml, se aduce palnia de separare în
pozitie orizontala şi se agita bine timp de 30-45s. Se lasa să se separe straturile şi
se trece faza apoasa intr-o palnie de separare de 1000ml. Se adaugă 100ml eter de
petrol în cea de a 2-a palnie de separare, se agita energic timp de 15s şi se lasa să
se separe. Se indeparteaza faza apoasa. Se combină faza de eter de petrol cu cea
din prima palnie de separare. Se spală cu 2 portiuni de cate 100ml de apa. Se
indeparteaza apa de spalăre şi se trece eterul de petrol printr-o coloana de sulfat de
sodiu anhidru. Se clateste palnia, apoi coloana cu 3 portii de cca. 10ml eter de
petrol. Se combină extractele şi se lasa să se evapore impreuna cu eterul de petrol
rezultat de la spalăre intr-un rotaevaporator până la un volum de cca. 10 ml care se
transferă în coloana de florisil.
Cromatografia pe coloana de Florisil 
Se pregăteşte coloana cromatografică cu 10 cm de Florisil  activat (dupa
tasare) şi se acoperă cu 1 cm sulfat de sodiu anhidru. Se umectează coloana cu
40ml până la 50ml eter de petrol. Se plasează un balon de rotavapor sub coloana
de florisil pentru a colecta eluatul. Se transferă soluţia obţinută în coloană. Se
verifică ca debitul de curgere prin coloană să nu depăşească 5ml/min. Se spală
balonul de 2 ori cu cate 5ml eter de petrol. Se transferă spalările în coloană. Se
spală pereţii tubului cu mici cantităţi suplimentare de eter de petrol, apoi se eluează
cu 200 ml solvent de eluţie A cu cca. 5ml/min. Se schimbă balonul de colectare şi
se eluează cu 200 ml solvent de eluţie B cu cca. 5 ml/min. Se schimbă balonul de
colectare şi se eluează cu 200 ml solvent de eluţie C cu cca. 5 ml/min. Se
concentrează fiecare eluat separat până la un volum mic adecvat, într-un
evaporator. Dacă se cere un volum mai mic de 5ml se folosesc tuburi Ependorf şi
un sistem de evaporare sub azot tip „Termobloc. Dacă este necesară o purificare
suplimentară aceasta se realizează pe a 2-a coloană de Florisil  proaspăt preparată.
Primul eluat (A) conţine compuşii organocloruraţi cu excepţia endrinului şi
dieldrinului care se regăsesc în cel de al doilea eluat (B). Compuşii organofosforici
pot să apară în toate cele 3 eluate.
Determinare
Se prepară cel puţin 2 soluţii etalon de pesticide în solventul care urmează
să fie folosit pentru extractul final (de obicei eter de petrol sau n-hexan). Se
recomandă ca concentraţia acestora să înglobeze concentraţia probabilă a
extractelor finale. În cromatograful adus la condiţiile de lucru prevăzute se
injectează volume egale din extractele finale obţinute şi din cele 2 sau mai multe
soluţii etalon. Este esenţial să se injecteze soluţii etalon înainte şi după injectarea
porţiunilor purificate de extracte de probă.
Rezultatele obţinute pornind de la 2 injectări ale aceleiaşi soluţii etalon nu
trebuie să difere cu mai mult de 5% (poate fi folositor să se prevadă includerea
unui etalon intern).
Se verifica ca etaloanele şi probele să fie solubilizate în acelaşi solvent; în caz
contrar profilele de evaporare diferite ar putea modifica timpii de retenţie şi ariile
sau înălţimile picurilor.
189
O determinare cantitativă este posibilă numai daca media recuperărilor din

determinări multiple ale substanţei respective se situează în domeniul 70% până la
110% pentru fiecare compus determinat. Respectarea acestei condiţii trebuie
verificata periodic prin măsurări repetate a recuperărilor din probe îmbogăţite cu
cantităţi cunoscute din substanţa etalon respectiva.
Se efectuează două determinări din aceeaşi probă.
Teste de confirmare
Confirmarea identităţii şi cantităţii reziduurilor se efectuează când este
depaşită LMR şi se realizează cu ajutorul GC-MS.
Trasare curbă de etalonare
Se trasează automat prin intermediul soft-ului echipamentului.
Preparărea soluţiilor trasarea curbei de etalonare:
Din standardul de pesticide se preparǎ soluţia etalon stoc, care are
valabilitate douǎ sǎptǎmâni. Se iau 100 µl soluţie etalon de pesticide
organoclorurate de 200 ppm cu o pipetǎ automatǎ şi se intoduc într-un balon cotat
de 25 ml. Se aduce la semn conţinutul balonului cu hexan. Se obţine astfel soluţia
etalon stoc de 800 ppb.
200 ppm·V = 800 · 10-3 ppm · 25 ml
V = 100 µl
Din soluţia etalon stoc se preparǎ standardele etalon pentru realizarea curbei
de calibrare similar cu cele prezentate în paragaful 6.1. în tabelul 6.3.
Exprimarea rezultatelor şi exactitate
a) Calcul
Se calculează concentraţia de reziduuri din proba din raportul
cromatogramelor probei şi a etalonului sau a seriei de etaloane. Se exprimă aceasta
concentraţie prin raportare la produsul global sau la grăsime în funcţie de cerinţele
analizei. Recuperarea pentru doua determinări paralele trebuie să fie cuprinsa în
intervalul 70% - 110%.
Conţinutul în pesticide, X, exprimat în părţi pe milion (mg/Kg), se
calculează cu formula:
în care:
V1 volumul soluţiei etalon injectat în aparat, în microlitri;
V2 volumul probei injectate în aparat, în microlitri;
V3 volumul final al extractului probei, în centimetri cubi (10
cm3);
Ce concentraţia soluţiei etalon;
m cantitatea de probă luată în lucru, în grame;
190
hp înălţimea vârfului probei;
he înălţimea vârfului etalonului, în milimetri;
R coeficientul de recuperare a reziduurilor de pesticide
Ca rezultat se ia media celor două determinări dacă îndeplinesc condiţiile de
repetabilitate.
Fidelitate
a) Repetabilitate:
Următorul tabel arată diferenţele acceptate între rezultatele obţinute în
condiţii de repetabilitate. Valorile intermediare, se determină prin interpolare.

reziduului mg/kg
0.010 0.005
0.100 0.025
1.000 0.125
b) Reproductibilitate:
Următorul tabel, arată diferenţele acceptate între rezultatele de analiză în
condiţii de reproductibilitate. Valorile intermediare se determină prin interpolare.

reziduului mg/kg
0.01 0.01
0.10 0.05
1.00 0.25
Se estimează incertitudinea de măsurare şi se corectează rezultatul cu

aceasta şi cu coeficientul de recuperare.
Stabilirea coeficientului de recuperare (R) a reziduurilor de pesticide
organoclorurate
Se cântăresc de două ori câte 10 g probă. La una dintre probele cântărite se
adaugă o cantitate cunoscută din soluţia etalon de lucru (1µl).
Cele două probe notate cu P şi P+Et se trec prin toate etapele de lucru
prevăzute.
Se injectează în GC volume egale din cele două probe (P şi P+Et) şi un
volum din soluţia etalon de lucru egal cu cel introdus în probă (1µl).
Pe cromatogramele obţinute se măsoară înălţimea vârfurilor.
Coeficientul de recuperare se calculează cu formula:
191
în care:
A( P + Et ) aria de sub vârful cromatografic al probei în care s-a
introdus soluţia etalon, în milimetri pătrati;
A( P ) aria de sub vârful cromatografic al probei, în milimetri
pătrati;
Ae aria de sub vârful cromatografic al soluţiei etalon, în
milimetri pătrati;
Coeficientul de recuperare obţinut pentru fiecare component în parte nu
trebuie să fie mai mic de 70%.
192
Capitolul VII
ANALIZA MICOTOXINELOR
7.1. Criterii aplicabile pregătirii probelor și metodelor de analiză

utilizate pentru controlul oficial al conținutului de micotoxine din
produsele alimentare
Metodele descrise în cele acest capitol se referă la cele folosite în controlul oficial
al conţinutului de micotoxine din produsele alimentare şi furaje. Metodele de analiză
utilizate pentru controlul produselor alimentare respectă dispozițiile de la punctele 1 și 2
din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 882/2004(Egmond și Jonker, 2004).
Analiza micotoxinelor reprezintă o provocare şi o sarcină deosebit de grea
pentru un laborator şi acest lucru din două motive majore:
Primul se referă la instruirea personalului şi în special a analistului în
tehnicile de analiză a micotoxinelor;
Al doilea se referă la capabilitatea laboratorului, atât în sensul dotării
acestuia cu echipamente performante(calibrate, etalonate şi verificate
metrologic) adecvate scopului propus, cât mai ales, la capacitatea
acestuia de a produce rezultate de calitate în condiţii de repetabilitate
şi reproductibilitate.
Cele două deziderate nu pot fi atinse decât în Laboratoarele acreditate în care
este implementat Sistemul de management al calităţii conform SR EN ISO/CEI 17025.
Referitor la normele de calitate aplicabile Laboratoarelor, acestea trebuie să respecte
dispozițiile articolului 12 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004 privind controalele
oficiale efectuate pentru a asigura respectarea legislației privind hrana animalelor și
produsele alimentare. De asemenea, în acelaşi scop pot fi evidenţiate şi dispozițiile
tranzitorii prevăzute la articolul 18 din Regulamentul (CE) nr. 2076/2005 al Comisiei
din 5 decembrie 2005 privind dispozițiile tranzitorii de aplicare a Regulamentelor (CE)
nr. 853/2004, (CE) nr. 854/2004 și (CE) nr. 882/2004 ale Parlamentului European și
ale Consiliului și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 853/2004 și (CE) 854/2004
(JO L 338, 22.12.2005, p. 83).
Una dinte etapele hotarâtoare în asigurarea calităţii şi exactităţii rezultatelor
la analiza micotoxinelor o reprezintă prelevarea şi conservarea probelor. Din acest
motiv, în capitolul 4 au fost prezentate modalităţile de prelevare a probelor,
conform reglementărilor în vigoare, pentru principalele produse alimentare care
sunt supuse controalelor oficiale în ceea ce priveşte conţinutul de micotoxine iar în
capitolul 5 au fost prezentate criteriile de validare şi de performanţă ale metodelor
analitice. În cele ce urmează reiterăm câteva aspecte specifice analizei
micotoxinelor, de care trebuie să se ţină seamă, referitor la:
a) Precauţii privind omogenizarea probelor;
193
b) Calculul proporției coajă/parte comestibilă la fructele cu coajă

lemnoasă întregi;
c) Tratarea probei primite în laborator;
d) Probele identice;
e) Metode analitice şi citerii de performanţă pe care acestea trebuie sa
le îndeplineasc;.
f) Adaptarea la scopul prevăzut.
a) Precauții
Datorită distribuţiei eterogene a micotoxinelor într-un lot, se impune o
atenție deosebită la pregătirea și, în special, la omogenizarea probelor. Atunci când
omogenizarea are loc în laborator, trebuie omogenizată proba în totalitate la
laborator. În cursul analizei aflatoxinelor, este necesar să se evite pe cât posibil
lumina zilei, deoarece aflatoxina se descompune progresiv sub influența luminii
ultraviolete.
b) Calculul proporției coajă/parte comestibilă la fructele cu coajă
lemnoasă întregi
Limitele fixate pentru aflatoxine prin Regulamentul (CE) nr. 466/2001 se
aplică părții comestibile. Conținutul de aflatoxine din partea comestibilă se poate
stabili după cum urmează:
- probele de fructe cu coajă lemnoasă pot fi decojite, astfel încât
conținutul de aflatoxine să poată fi stabilit în partea comestibilă;
- procedura de pregătire a probei poate fi aplicată fructului cu coaja
lemnoasă.
Metoda de prelevare și metoda de analiză trebuie să prevadă o estimare a
greutății sâmburilor din proba globală. Aceasta se estimează după stabilirea unui
raport care să caracterizeze proporția dintre coajă și partea comestibilă la fructele
întregi. Acest raport se utilizează pentru stabilirea cantității de sâmburi din proba
globală utilizată pentru pregătirea probei și metoda de analiză.
În acest sens, în vederea stabilirii raportului dintre sâmburi şi coaja
lemnoasă, se prelevează, la întâmplare, aproximativ o sută de fructe cu coajă
lemnoasă întregi dintr-un lot sau luate din fiecare probă globală și puse deoparte.
Pentru fiecare probă de laborator se poate obține proporția, cântărind fructele
întregi, îndepărtând coaja și cântărind părțile de coajă și de sâmburi. Această
proporție dintre coajă și partea comestibilă, odată stabilită de laborator pe baza
unui anumit număr de probe, poate fi luată în considerare în analizele ulterioare.
Cu toate acestea, în cazul în care se constată că o probă de laborator depășește
limitele stabilite, proporția se stabilește, pentru această probă, cu ajutorul celor
aproximativ o sută de fructe puse deoparte din proba respectivă.
c) Tratarea probei primite în laborator
Odată constituită proba de laborator, fiecare probă se macină fin și se
amestecă atent printr-un procedeu care asigură o omogenizare completă. În cazul în
care conținutul maxim se aplică materiei uscate, conținutul de substanţă uscată din
194
produs se stabilește pe baza unei părți din proba omogenizată, cu ajutorul unui
procedeu a cărui precizie în acest sens a fost demonstrată.
d) Probele identice
Probele identice destinate măsurilor executorii, comercializării (apărării) și
arbitrajului se prelevează din produsul omogenizat, în măsura în care acest lucru nu
contravine legislației statelor membre privind dreptul agenților economici din
domeniul alimentar.
e) Metodele analitice şi citeriile de performanţă ale acestora
Metodele de determinare a micotoxinelor folosite în controlul oficial trebuie
sa fie validate şi să răspundă câtorva cerinţe privind parametri de calitate astfel
încât rezultatele obţinute să poată fi recunoscute oriunde în lume. În acest sens,
toate metodele propuse şi folosite în analiza micotoxinelor vor fi optimizate prin
testarea și îmbunătățirea stabilităţii operaţionale a sistemelor propuse în condiții
reale de lucru. Este obligatorie compararea performanţelor analitice ale metodelor
dezvoltate cu cele ale metodelor ELISA și HPLC.
Conform celor expuse, metodele pot fi:
metode sensibile și rapide de determinare a markerilor enzimatici
bazate pe electrozi modificaţi chimic cum este analiza prin injectare
în flux cu detectie chemiluminometrică /amperometrică;
metode experimentale ale unor sisteme de analiză pentru determinarea
micotoxinelor bazate pe imunosenzori/imunoanaliză în flux;
metode rapide de evaluare a unor inhibitori enzimatici din alimente
bazate pe biosenzori/analiză în flux;
metode ELISA, HPLC, LC/MS/MS.
În tabelul 7.1 sunt prezentate câteva dintre definiţiile şi modul de calcul al
unor parametri de performanţă folosiţi în caracterizarea metodelor analitice, care
au fost descrise pe larg în Capitolul 6 de validare a metodelor.
Tabelul 7.1.
Definirea şi modul de calcul al unor criterii de performanţă
folosite în analiza micotoxinelor
Criteriul de performanţă/ Formula Definirea criteriului
de calcul a criteriului
repetabilitatea - r valoarea sub care se preconizează că diferența
absolută dintre rezultatele a două încercări
individuale, obținute în condiții de repetabilitate
(adică aceeași probă, același analist, aceeași
aparatură, același laborator și interval scurt de
timp), se situează într-o anumită limită de
probabilitate -de obicei 95 %
abaterea standard - sr calculată din rezultatele obținute în condiții
de repetabilitate.
abaterea standard relativă calculată din rezultatele generate în condiții
195
de repetabilitate
-ASRr
reproductibilitatea – R valoarea sub care se poate preconiza că

diferența absolută dintre rezultatele testelor
individuale, obținute în condiții de
reproductibilitate (adică pentru un material
identic obținut de analişti din laboratoare
diferite, care utilizează metoda de încercare
standardizată), se situează într-o anumită
limită de probabilitate - de obicei 95 %
abaterea standard calculată din rezultatele în condiții de
reproductibilitate
- sR
abaterea standard relativă calculată din rezultatele obținute în condiții
de reproductibilitate
- ASRR
Limitele de detecție ale metodelor

folosite nu sunt precizate, deoarece
valorile de fidelitate sunt date la
concentrațiile care prezintă interes
Fidelitatea conform ecuației Horwitz Valorile de fidelitate sunt calculate conform
ecuației Horwitz, unde:
- ASRR este abaterea standard relativă,
calculată din rezultatele obținute în condiții
de reproductibilitate(ca mai sus);
- C este rata de concentrație (adică 1 = 100
g/100 g, 0,001 = 1 000 mg/kg);
- Aceasta este o ecuație de fidelitate generală,
despre care s-a stabilit că este independentă
de produsul analizat/de matrice, și că depinde
numai de concentrație în majoritatea
metodelor de analiză de rutină
În situaţia în care legislația comunitară nu impune metode specifice pentru

determinarea conținutului de aflatoxine din produsele alimentare, laboratoarele pot
196
alege orice metodă, cu condiția ca metoda aleasă să îndeplinească criteriile de
performanţă din Tabelul 7.2.
Tabelul 7.2.
Criteriile de performanţă pe tipuri de micotoxine
Criterii de performanţă pentru Aflatoxine
Criteriu Variaţia de Valoarea Valoarea maximă

concentraţie recomandata autorizată
Blancuri de valoare Toate Neglijabilă -
Recuperare - 0,01-0,05 µg/kg 60 până la 120 % -
Aflatoxina M1 >0,05 µg/kg 70 până la 110 % -
Recuperare - < 1,0 µg/kg 50 până la 120 % -
Aflatoxine B1, B2, 1-10 µg/kg 70 până la 110 % -
G1, G2
> 10 µg/kg 80 până la 110 % -
Fidelitate ASRR Toate Derivată din 2 × valoarea
ecuația lui derivată din
Horwitz ecuația lui
Horwitz
Fidelitatea ASRr poate fi calculată înmulțind cu 0,66 fidelitatea ASRR la
concentrația care prezintă interes
Obs.:
- Valori care trebuie aplicate atât aflatoxinei B1, cât și sumei B1 + B2 + G1 + G2.
- Dacă sumele diferitelor aflatoxine B1 + B2 + G1 + G2 trebuie înregistrate,
răspunsul fiecăreia dintre ele la sistemul de analiză trebuie să fie cunoscut sau
echivalent.
Criterii de performanță pentru ochratoxina A
Conținut µg/kg Ochratoxina A

ASRr % ASRR % Recuperare %
<1 ≤ 40 ≤ 40 50 până la 120
1-10 ≤ 20 ≤ 30 70 până la 110
Criterii de performanță pentru patulină
197
Conținut µg/kg Patulină

< 20 ≤ 30 ≤ 60 50 până la 120
20-50 ≤ 20 ≤ 30 70 până la 105
> 50 ≤ 15 ≤ 25 75 până la 105
Criterii de performanță pentru deoxinivalenol
Conținut µg/kg Deoxinivalenol

> 100-≤ 500 ≤ 20 ≤ 40 60 până la 110
> 500 ≤ 20 ≤ 40 70 până la 120
Criterii de performanță pentru zearalenonă
Conținut µg/kg Zearalenonă

≤ 50 ≤ 40 ≤ 50 60 până la 120
≤ 50 ≤ 25 ≤ 40 70 până la 120
Criterii de performanță pentru fumonisina B1 și B2
Conținut µg/kg Fumonisina B1 și B2

≤ 500 ≤ 40 ≤ 60 60 până la 120
≤ 500 ≤ 30 ≤30 70 până la 110
Criterii de performanță pentru toxinele T-2 și HT-2
Conținut µg/kg Toxine T-2

50-250 ≤ 40 ≤ 60 60 până la 130
> 250 ≤ 30 ≤50 60 până la 130
Toxine HT-2
198
100-200 ≤ 40 ≤ 60 60 până la 130
> 200 ≤ 30 ≤ 50 60 până la 130
Estimarea incertitudinii de măsurare, calcularea

coeficientului de recuperare și înregistrarea rezultatelor
Mai multe detalii cu privire la procedurile privind estimarea incertitudinii de
măsurare și evaluarea coeficientului de recuperare sunt prezentate în Capitolul 6 la
Validarea metodelor analitice, fiind deasemenea, disponibile în raportul intitulat
„Report on the relationship between analytical results, measurement uncertainty,
recovery factors and the provisions of EU food and feed legislation” (Raport
privind relația dintre rezultatul analizei, incertitudinea de măsurare, factorii de
recuperare și dispozițiile legislației comunitare privind produsele alimentare și
hrana animalelor)
(http://europa.eu.int/comm/food/food/chemicalsafety/contaminants/report-
sampling_analysis_2004_en.pdf ).
Rezultatul analitic trebuie să fie înregistrat sub formă corectată sau fără a fi
corectată pentru recuperare. Însă trebuie să se precizeze modul de înregistrare și
nivelul de recuperare. Rezultatul analitic corectat în privința recuperării se
folosește pentru verificarea conformității.
Rezultatul analitic(R) trebuie raportat ca:
Unde:
- x este rezultatul analizei
- U este incertitudinea de măsurare extinsă, utilizându-se un factor de
acoperire 2 care conduce la un nivel de încredere de aproximativ 95 %.
Pentru produsele alimentare de origine animală, este de asemenea posibil să
se ia în considerare incertitudinea de măsurare prin stabilirea limitei de decizie
(CCα), în conformitate cu Decizia 2002/657/CE a Comisiei (JO L 221, 17.8.2002,
p. 8., modificată prin Decizia 2004/25/CE (JO L 6, 10.1.2004, p. 38).
Prezentele norme de interpretare a rezultatului analitic în vederea acceptării
sau respingerii lotului sunt aplicabile rezultatului analizei probei destinate
controlului oficial. În cazul analizei realizate în scopuri de apărare sau de arbitraj,
se aplică normele naționale.
f) Adaptarea la scopul prevăzut

În cazul în care există un număr limitat de metode de analiză complet
validate, se poate adopta o abordare bazată pe adaptarea la scopul prevăzut, care
definește un singur parametru, funcția de adaptare la scopul prevăzut, pentru a
evalua acceptabilitatea metodelor de analiză. Această funcție este o funcție a
199
incertitudinii, care specifică nivelurile maxime ale incertitudinii sub care se

consideră că adaptarea la scopul prevăzut este asigurată.
Datorită numărului limitat de metode de analiză validate în întregime prin
studiu în colaborare, în special pentru determinarea conținutului de toxine T-2 și
HT-2, abordarea prin funcția incertitudinii, care precizează incertitudinea maximă
acceptabilă, poate fi folosită, de asemenea, pentru a evalua caracterul adecvat
(adaptatarea la scopul prevăzut) al metodei de analiză care urmează să fie folosită
de laborator. Laboratorul poate folosi o metodă care produce rezultate în limitele
incertitudinii standard maxime care, poate fi calculată utilizându-se următoarea
formulă:
unde:
- Uf - este incertitudinea standard maximă (µg/kg);
- LOD - este limita de detectare a metodei (µg/kg);
- α - este un factor numeric constant care urmează să fie folosit în
funcție de valoarea C. Valorile care urmează să fie folosite sunt
precizate în Tabelul 7.3.:
Tabelul 7.3.
Valorile numerice corespunzătoare constantei α
în formula menționată, în funcție de concentrația care prezintă interes
C (µg/kg) α
≤ 50 0,2
51-500 0,18
501-1 000 0,15
1 001-10 000 0,12
> 10 000 0,1
C - este concentraţia care prezintă un interes (µg/kg).
În cazul în care metoda analitică duce la obținerea de rezultate cu valori ale

incertitudinii mai mici decât incertitudinea standard maximă, metoda se consideră
ca fiind la fel de potrivită ca una care respectă criteriile de performanță menționate
în Tabelul 7.2.
200
7.2. Determinarea Ochratoxinei A din Orz şi Cafea prăjită
Principiul metodei
Extracţia Ochratoxinei A din orz prin amestecare cu soluţie de acetonitril-
apă. Purificarea extractului prin trecere printr-o coloană de imunoafinitate.
Extracţia Ochratoxinei A din cafea prăjită prin amestecare cu metanol şi bicarbonat
de sodiu. Purificarea extractului mai întâi prin trecere printr-o coloană cu fenil-
silan şi apoi printr-o coloană de imunoafinitate. Separarea Ochratoxinei A prin
HPLC cu fază inversă şi determinarea prin fluorescenţă.
Aparatură şi reactivi
Reactivii folosiţi sunt de calitate analitică recunoscută şi apă distilată sau

apă care corespunde cel puţin calităţii 1 de puritate. Solvenţii trebuie să aibă
calitatea pentru analiză HPLC.
În Tabelul 7.4 sunt prezentaţi reactivii folosiţi şi aparatura necesare pentru
determinarea Ochratoxinei A din orz şi cafea prăjită.
Tabelul 7.4
Reactivi şi aparatură folosite în analiza micotoxinelor
Aparatură
- aparat HPLC compus din :
- sistem de injecţie variabil;
- pompă HPLC în regim izocrat;
- coloană analitică de separare cu fază inversă;
- detector de fluorescenţă;
- sistem de înregistrare a datelor;
- spectrometru UV;
- fiole din sticlă, cu capacitate de minim 10 ml;
- pipete automate, cu capacitate de 5 ml, 1 ml şi 200 µl cu vârfuri de
pipetă potrivite;
- dispozitiv de vid care permite conectarea coloanelor de fenil silan şi
de imunoafinitate;
- rezervoare şi îmbinări potrivite pentru coloanele de imunoafinitate;
- pompă de vid, aptă să realizeze un vid de 10 mbar şi capacitate de
pompare de 18 l/min;
201
- agitator magnetic;
- centrifuga cu racire;
- tuburi de centrifugă;
- hârtie de filtru, cu dimensiunile porilor de 20 µm-25 µm sau similară;
- filtre pentru seringă de folosinţă unică, cu membrană de polisulfon cu
diametrul de 25 mm şi pori de 0.2 µm;
Reactivi
- clorură de sodiu;
- fosfat disodic;
- fosfat monopotasic;
- clorură de potasiu;
- soluţie de hidroxid de sodiu, ρ(NaOH)=8.0g/l ;
- tampon fosfat salin (PBS) : se dizolvă 8 g clorură de sodiu, 1.2 g
fosfat disodic, 0.2 g fosfat monopotasic şi 0.2 g clorură de potasiu în
900 ml apă distilată ; se reglează pH-ul la 7.4 cu soluţie de hidroxid
de sodiu, apoi se diluează la 1 l cu apă;
- soluţie de bocarbonat de sodiu ρ(NaHCO3)=30g/l;
- acid acetic glacial;
- metanol;
- acetonitril;
- toluen;
- amestec de toluen şi acid acetic glacial (99+1);
- amestec de solvenţi pentru extracţia orzului: se amestecă 6 părţi în
volum de acetonitril cu 4 părţi în volum de apă;
- amestec de solvenţi pentru extracţia cafelei prăjite: o parte în volum
de metanol cu o parte în volum soluţie de bicarbonat de sodiu;
- solvent de injecţie: se amestecă 30 părţi în volum de metanol cu 70
părţi în volum de apă şi o parte în volum de acid acetic glacial;
- fază mobilă: se amestecă 102 părţi în volum de apă cu 96 părţi în
volum de acetonitril şi 2 părţi în volum de acid acetic glacial, se
filtrează printr-un filtru de 0.2 µm şi se degazează înainte e folosire;
- reactiv de spălare 1 pentru coloana de fenil silan: se amestecă 20
202
părţi în volum de metanol cu 80 părţi în volum de soluţie de
bicarbonat de sodiu;
- reactiv de spălare 2 pentru coloana de fenil silan ρ(NaHCO3) = 1g/
100ml: se dizolvă 1 g bicarbonat de sodiu în 90 ml apă într-un balon
cotat de 100ml şi se aduce la semn cu apă;
- reactiv de eluare a coloanei de fenil silan: se amestecă 7 părţi în
volum de metanol cu 93 părţi în volum de apă;
- soluţie stoc de ochratoxină A : se dizolvă 1 mg ochratoxină A (forma
cristalină) sau conţinutul unei fiole în amestecul de solvenţi pentru a
se obţine o soluţie de aproximativ 20 µg/ml până la 30 µg/ml
ochratoxină A. Se înregistrează curba de absorbţie la lungimea de
undă între 300-370 nm în paşi de 5 nm , în cuve de cuarţ cu drum
optic de 1 cm şi amestec de solvenţi ca martor. Se identifică lungimea
de undă pentru maximul de absorbţie şi se calculează concentraţia de
masă a ochratoxinei A în micrograme / mililitru, după formula :
Amax × M × 1000
ρota = ε ×δ
unde: Amax - absorbţia determinată la maximul curbei de absorbţie;

M - masa moleculară relativă a ochratoxinei A;
ε - coeficientul relativ de absorbţie molară a ochratoxinei A
în amestecul de solvenţi;
δ - drumul optic al cuvei de cuarţ, în centimetri;
- soluţie etalon de ochratoxină A: se diluează soluţia stoc cu amestec de

solvenţi pentru a se obţine o soluţie etalon cu o concentraţie de masă
de 10 µg/ml;
- soluţie de etalonare de ochratoxină A: se pipetează 200 µl din soluţia
etalon de ochratoxină A de 10 µg/ml într-o fiolă de sticlă şi se
diluează la 1 ml cu 800 µl amestec de solvenţi. Se obţine o soluţie de
ochratoxină A de 2 µg /ml, din care se pipetează 100 µl într-o fiolă
de sticlă. Se evaporă solventul sub curent de azot, se redizolvă în 10
ml solvent de injecţie filtrat printr-un filtru de 0.2 µm, obtinându-se
o soluţie de etalonare de 20 ng/ml;
- soluţie de îmbogăţire: se pipetează 100 µl soluţie etalon de
ochratoxină A într-o fiolă de sticlă. Se diluează la 2 ml cu 1.9 ml
203
amestec de toluen şi acid acetic. Se obţine o concentraţie de 500

ng/ml ochratoxină A;
- coloană de imunoafinitate;
- coloană de fenil silan pentru extracţie în fază solidă;
Mod de lucru
Modul de pregătire, extracţie şi purificare al probelor de orz şi de cafea este
prezentat în Tabelul 7.5.
Tabelul 7.5.
Extracţia şi purificarea probelor de orz şi cafea
Orz
Extracţie:
Se cântăreşte cu exactitate de 0.1 g, o probă pentru analiză de 25 g orz măcinat

(sită cu ochiuri de 0.5 mm), în vasul mixerului. Se adaugă 100 ml amestec de
solvenţi de extracţie. Se închide vasul şi se amestecă timp de 3 min la viteză
mare de aproximativ 20000 min-1. Se filtrează extractul prin hârtie de filtru.
Purificare pe coloana de imunoafinitate:

Se pregăteşte coloana de imunoafinitate conform instrucţiunilor
producătorului. Se pipetează 4 ml probă filtrată într-un pahar de 100 ml din
sticlă (sau similar) şi se diluează cu 44 ml PBS. Se conectează coloana de
imunoafinitate la dispozitivul de vid şi se ataşează rezervorul la coloana de
imunoafinitate. Se adaugă tot extractul diluat al probei în rezervor şi se
trece prin coloana de imunoafinitate. Debitul nu trebuie să depăşească 5
ml/min. Coloana de imunoafinitate nu trebuie lăsată fără lichid în ea. Se spală
coloana de imunoafinitate cu 10 ml apă. Se usucă coloana de imunoafinitate
prin trecerea ei a cel puţin de două ori volumul ei de aer prin ea. Se scoate
coloana de imunoafinitate din dispozitivul de vid şi se pune deasupra unei
fiole.
Prepararea soluţiei de probă:
Se eluează ochratoxina A într-o fiolă cu un solvent potrivit recomandat de
producătorul coloanei de imunoafinitate. Se evaporă eluatul coloanei de
204
imunoafinitate la sec sub un curent de azot, de ex. la aproximativ 50 ºC. Se
redizolvă în 1.0 ml solvent de injecţie, care a fost mai întâi filtrat printr-un
filtru de 0.2 µm.Se transferă într-o fiolă HPLC (V3). Aceasta este soluţia de
analiză a probei.
Cafea prăjită
Extracţia:
Se cântăreşte cu exactitate de 0,1 g, o probă pentru analiză de 15 g cafea prăjită
măcinată (sită cu ochiuri de 1 mm) într-un flacon conic de 500 ml. Se adaugă
150 ml solvent de extracţie . Se astupă flaconul şi se agită încet timp de 30 min.
Se filtrează extractul prin hârtie de filtru. Se transferă aproximativ 50 ml
extract de cafea într-un tub de centrifugă şi se centrifughează 15 min la
1300rpm.
Purificare pe coloană de fenil silan:
Se ataşează o coloană de fenil silan la dispozitivul de vid dar nu se aplică vid
la coloană (dacă este cazul se poate folosi azot sub presiune pentru a ajuta
curgerea în etapa de pregătire a coloanei). Se spală coloana cu 15 ml metanol
urmată de 5 ml de soluţie de bicarbonat de sodiu. Se îndepărtează soluţiile de
spălare.
Se pipetează 10 ml extract de cafea centrifugat într-un pahar de sticlă şi se
adaugă 10 ml soluţie de bicarbonat de sodiu. Se trece acest extract diluat prin
coloana de fenil silan cu un debit maxim de 5 ml/min. Se spală coloana de
fenil silan cu 10 ml reactiv de spălare 1, cu un debit de maxim 5 ml/min,
urmată de spălare cu 5 ml reactiv de spălare 2. Se deconectează coloana de
fenil silan din dispozitivul de vid şi se usucă coloana prin pomparea a cel puţin
trei volume de aer de 10 ml peste materialul de umplutură, folosind o seringă.
Apoi se pune coloana peste un vas de colectare corespunzător şi se eluează
ochratoxina A cu 10 ml reactiv de eluare a coloanei de fenil silan cu un debit
maxim de 5 ml/min.
Purificare pe coloană de imunoafinitate:
Se diluează eluatul coloanei de fenil silan cu 30 ml PBS. Se conectează
coloana de imunoafinitate la dispozitivul de vid şi i se ataşează rezervorul. Se
adaugă extractul de probă diluat în rezervor şi se trece prin coloana de
imunoafinitate. Debitul nu trebuie să depăşească 5 ml/min. Coloana de
imunoafinitate nu trebuie lăsată să se usuce. Se spală coloana de
imunoafinitate cu 10 ml de apă. Se scoate coloana de imunoafinitate din
dispozitivul de vid şi se pune deasupra unei fiole.
205
Pregătirea soluţiei de analiză a probei:

Se eluează ochratoxina A într-o fiolă folosind patru porţiuni de câte 1 ml de
solvent de eluţie la recomandarea producătorului. Se evaporă eluatul coloanei
de imunoafinitate la sec sub curent de azot de exemplu la aproximativ 50ºC.
Se redizolvă în 1 ml solvent de injecţie şi se filtrează printr-un filtru de 0.2
µm. Se transferă într-o fiolă HPLC (V3). Aceasta este soluţia de analiză a
probei.
Analiza HPLC
Curba de etalonare
Se trasează la începutul fiecărei zile de analiză sau ori de câte ori se
modifică condiţiile cromatografice. Se prepară soluţii de etalonare HPLC în 5
baloane cotate de 5ml. Se diluează fiecare soluţie de etalonare la semn cu
solventul de injecţie filtrat. În tabelul 7.6 sunt prezentate soluţiile etalon pentru
curba de etalonare.
Tabelul 7.6.
Pregătirea soluţiilor de etalonare HPLC
Nr. soluţie Soluţie de Solvent de Concentraţie

de etalonare etalonare injecţie filtrat (ng/ml)
HPLC (µl) (µl)
1 125 4875 0,5
2 250 4750 1,0
3 500 4500 2,0
4 1250 3750 5,0
5 2500 2500 10,0
Condiţii de lucru HPLC

Prin respectarea specificaţiile pentru coloană (dimensiuni 4.6 mm x 250
mm cu mărimea particulelor de 5µm) şi faza mobilă, s-au dovedit
corespunzătoare următoarele reglaje:
- debit fază mobilă (coloană): 1,0ml/min;
- detecţie fluorescenţă:
206
lungime de undă de emisie: 460 nm;
lungime de undă de excitare: 333 nm;
-volum de injecţie: 100 µl (V4).
Identificare
Se identifică compusul de determinat prin compararea timpului de
retenţie al picului respectiv din probă cu picul substanţei etalon din
cromatogramă.
Uneori se dovedeşte utilă identificarea picului prin injecţie simultană de
soluţie de probă şi de soluţie etalon.
Determinare
Pentru a efectua determinarea prin metoda etalonului extern, se
integrează aria picului sau se determină înălţimea picului şi se compară
rezultatul cu valoarea corespondentă pentru substanţa etalon cu cea mai
apropiată arie sau înălţime sau se foloseşte o curbă de etalonare. În cazul curbei
de etalonare, se pot prepara mai multe soluţii cu concentraţii în domeniul de
liniaritate a curbei de etalonare.
Se injectează volume egale de soluţie de probă şi soluţii etalon folosite la
curba de etalonare.
Dacă conţinutul de ochratoxină A din probă este în afara curbei de
etalonare, se ajustează cantitatea de probă injectată prin diluarea soluţiei de
probă.
Calcul
Se citeşte din curba de calibrare cantitatea de ochratoxină A din cota
parte de soluţie de probă pentru analiză injectată în coloana HPLC, în
nanograme. Se calculează fracţia de masă de ochratoxină A, WOTA în micrograme
pe kilogram cu formula:
în care:
ma - masa de ochratoxină A din cota parte de soluţiei de probă injectată în
coloană, în nanograme;
V4 - volumul cotei părţi de soluţie de analizat injectată în coloană în mililitri;
207
V3 - volumul soluţiei de probă, în mililitri (V3 = 1,0 ml);

V2 - volumul filtratului probei luat pentru purificare, în mililitri (orz V2 = 4,0
ml , cafea prăjită V2 = 10 ml) ;
V1 - volumul solventului de extracţie, în mililitri (orz ms= 100 ml, cafea prăjită
V1 = 150 ml);
M5 - masa probei extrase, în grame(orz m5 = 25 g, cafea prăjită m5 = 15 g);
Rezultatele se exprimă în micrograme pe kilogram, echivalent cu nanograme pe
gram.
Fidelitate
o Test interlaboratoare
In Tabelul 7.7 sunt prezentate detaliile unor teste de comparare
interlaboratoare privind fidelitatea metodei pentru orz şi cafea. Valorile rezultate
s-ar putea să nu fie aplicabile la alte domenii de concentraţie sau alte matrici
decât cele prezentate în tabele.
Repetabilitate
Diferenţa absolută dintre două rezultate de analiză independente,
executate pe material identic, de acelaşi operator, folosind acelaşi echipament în
interval scurt de timp, nu trebuie să depăşească limita r a repetabilităţii în mai
mult de 5 % din cazuri.
Reproductibilitate
Diferenţa absolută dintre două rezultate de analiză, obţinute pe material
identic, în două laboratoare, nu trebuie să depăşească limita R a reproductibilităţii în
mai mult de 5 % din cazuri.
208
Tabelul 7.7
Date de fidelitate pentru orz şi cafea
Proba Martor Nivel Nvel Nivel Martor

a
scăzut mediu ridicat îmbogă
ţit
Date de fidelitate pentru orz
Valoare medie x , 0,1 1,3 3,0 4,5 3,7

µg/kg
Abaterea standard a 0,04 0,32 0,37 0,64 0,16
repetabilităţii sr µg/kg
Abatere relativă 26 24 12 14 4
standard a repetabilităţii
RSDr, %
Limita repetabilităţii 0,112 0,896 1,036 1,792 0,448
r[r= 2,8 x s,], µg/kg

reproductibilităţii SR,
µ g/kg
standard a
reproductibilităţii,
RSDR %
Limita 0,280 1,232 1,456 1,876 1 ,204
reproductibilităţii R[R
= 2,8 x SR], µg /kg
Recuperare, % - - - - 93%
±10%
Date de fidelitate pentru cafea
Valoare medie x , 0,2 1,2 2,7 5,5 3.5

µg/kg
209
repetabilităţii sr µg/kg
standard a repetabilităţii
RSDr, %
Limita repetabilităţii 0,112 0,756 0,868 0,308 0,588
r[r= 2,8 x s,], µg/kg

reproductibilităţii SR,
µ g/kg
standard a
reproductibilităţii,
RSDR %
Limita 0,308 0,896 1,120 2,184 1,288
reproductibilităţii R[R
= 2,8 x SR], µg /kg
Recuperare, % - - - - 88%
±15%
a) - Setul de date pentru proba martor este la nivelul limitei de detecţie
Buletin de analiză
Buletinul de analiză trebuie să conţină următoarele date:

- toate informţiile necesare pentru identificarea probei) tipul probei,
originea probei, destinaţia);
- referire la standardul european care descrie metoda de lucru;
- data şi modul de eşantionare folosit (dacă se cunoaşte);
- data analizei probei;
- rezultatele obţinute şi unităţile în care rezultatele au fost exprimate;
- orice incident observat în timpul analizei;
- orice detaliu de operare nespecificat în metodă sau privit ca opţional,
care ar fi putut influenţa rezultatele.
210
BIBLIOGRAFIE
1. Adler, C. M., 2002, Mycotoxins. Characteristics, Sampling Methods and

Limitations, Envorocheck, INC.
2. Arim, R.H., Aguialdo, A.A., Tanaka, T., Yoshizawa, T., 1999,
’Optimization and validation of a minicolumn method for determining
aflatoxins in copra meal’, J.A.O.A.C. 82, 877-882.
3. Banu, C., Bărăscu, E., Stoica, A., Nicolau, A. 2007, Suveranitate,
securitate şi siguranţă alimentară, Ed. ASAB, Bucureşti.
4. Banu, C., Preda, N., Vasu, S.S. 1982, Produsele alimentare şi inocuitatea
lor, Ed. Tehnică, Bucureşti.
5. Bara V., Laslo, C. 1997, Elemente de ecotoxicologie şi protecţia mediului
înconjurător, Ed. Universităţii din Oradea, Oradea.
6. Bayat Sara, Sari, A. E., Bahramifar, N., Younesi, H., Reza Dahmarde
Behrooz, 2011, ‘Survey of organochlorine pesticides and polychlorinated
biphenyls in commercial pasteurized milk in Iran’, In: Environ Monit
Assess, 175, 469–474.
7. Bennett J.W., 2003, ’Mycotoxins’, Clinical microbiology Reviews, 497-
516.
8. Berca M., 2008, ’Micotoxinele: o problemă veche dar nouă pentru
siguranţa alimentară’, Conferinţa Bayer Crop Science, Calitatea în cultura
cerealeleor, Prevenirea apariţiei micotoxinelor, Bucureşti.
9. Beyer Angelika, Biziuk, M., 2007, ’Applications of sample preparation
techniques in the analysis of pesticides and PCBs in food’, In: Food
Chemistry 108, 669–680.
10. Bolger M., Coker, R.D., Dinovi, M., Gaylor, D., Gelderblom, M.O.,
Paster, N. , Riley,R.T., Shephard G., Speijers, J.A., 2001, ’Safety
Evaluation of Certain Mycotoxins in Food: Fumonisins’, Food and
Agriculture Organization of the United Nations Paper 74, World Health
Organization Food Additives, Series 47, 103–279.
11. Brera C., Angelini, S., Debegnach, F., De Santis, B., Turrini A., Miraglia,
M. 2005, ’Valutazione analitica dell’esposizione del consumatore alla
fumonisina B1’, Rapporti Istisan 05/42 44-52, Proceedings of the First
Italian National Congress on Mycotoxins, M. Miraglia and C. Brera (Eds.).
12. Candlish, A.A.G., 1991, ’The Determination of Mycotoxins in Animal
Feeds by Biological Methods’ In: J.E. Smith and R.S. Henderson (Eds.),
Mycotoxins and Animal Foods, CRC Press, Boca Raton.
13. Chandelier A., Michelet, J.Y., Tangni, E.K., Baert, K., Moons, E., Vinkx,
C. 2004, ’Mycotoxin surveys in Belgium and toxigenic Fusarium in
Belgian wheat’, In: Logrieco A. and Visconti A. (Eds), An overview on
211
toxigenic fungi and mycotoxins in Europe, Kluwer Academic Publishers,

Dordrecht, 11-32.
14. Clarkson, T.W., 1995, ’Environmental contaminants in the food chain’,
American Journal of Clinical Nutrition, 61, (Suppl.:682-686).
15. Codex Alimentarius 2001, Code of Practice for sources directed measures
to reduce contamination of food with chemicals, Codex Alimentarius-
CAC/RCP 49-2001.
16. Commission Directive 1986, EC/362/1986, Off. J. Eur. Commun., L221,
37 and following updates.
17. Commission Directive 1990, EC/642/1990, Off. J. Eur. Commun., L350,
71 Union, Brussels, and following updates.
18. Commission Directive 1999, EC /39/1999, Off. J. Eur. Commun., L124, 8.
19. Commission Directive 2003a, EC/13/2003, Off. J. Eur. Commun., L41, 33.
20. Commission Directive 2003b, EC/14/2003, Off. J. Eur. Commun., L41, 37.
21. Commission Regulation 2001, (EC) No 466/2001 – ‘Setting maximum
levels for certain contaminants in foodstuffs’, Official Journal of the
European Union.
22. Commission Regulation 2006, Setting maximum levels for certain
contaminants in foodstuffs, Commission Regulation (EC) 1881/2006 of 19
December 2006.
23. Commission Regulation, 2006, Laying down the methods of sampling and
analysis for the official control of the levels of mycotoxins in foodstuffs,
Commission Regulation (EC) N 401/2006.
24. Communities, E. 1976, ’Council Directive 76/895/EEC of 23 November
1976 relating on the fixing of maximum levels for pesticide residues in and
on fruit and vegetables’, Official Journal of the European Communitie,.
25. Communities, E. 1986, ’Council Directive 86/362/EEC of 24 July 1986 on
the fixing of maximum levels for pesticides residues in and on cereals’
Official Journal of the European Communities.
26. Communities, E. 1990, ’Council Regulation (EEC) No. 2377/90 of 26 June
1990 laying down a Community procedure for the establishment of
maximum residue limits of veterinary medicinal products in foodstuffs of
animal origin’, Official Journal of the European Communities: L224.
27. Communities, E. 1995, ’Commission Directive 95/45/EC of 26 July 1995
laying down specific purity criteria concerning colours for use in
foodstuffs’ Official Journal of the European Communities.
28. Communities, E. 1996, ’Council Directive 96/23/EC of 29 April 1996 on
measures to monitor certain substances and residues thereof in live animal
products and repealing Directives 85/358/EEC and 86/469/EEC and
212
Decisions 89/187/EEC and 91/664/EEC’, Official Journal of the
European Communities.
29. Communities, E. 1997, ’Commission Decision of 27 October 1997 fixing
the levels and frequencies of sampling provided for by Council Directive
96/23/EC for the monitoring of certain substances and residues thereof in
certain animal products (97/747/EC)’, Official Journal of the European
Communities.
30. Communities, E. 2002, ’Commission Decision of 12 August 2002
implementing Council Directive 96/23/EC concerning the performance of
analytical methods and the interpretation of results’, Official Journal of the
European Communities: L 221/8 - L 221/35.
31. Communities, E. 2003, ’Regulation (EC) No. 2003/2003 of the European
Parliament and of the Council of 13 October 2003 relating to fertilisers’,
Official Journal of the European Union: L 304/1 - L 304/193.
32. Council Regulation (EC) No 2375/2001, Amending Commission
Regulation (EC) No 466/2001 setting maximum levels for certain
contaminants in foodstuffs, Official Journal of the European Union.
33. Dancea Zoe, Baba, A., Morar, Maria V., Cătoi,C., Macri, A., Drochner W.,
Schollenberger M., 2004, ’Occurrence of fungi with mycotoxic potential in
grain of Transylvania and potential hazardous effects in broiler chicken’,
Mycotoxin Research Volume, 20, No. 1, 19-23.
34. Debongnie Ph., Pussemier L., 2010, ’Quantifying in vitro efficiency of
mycotoxin binders: BC50 (“Binding Concentration 50”) - case studies:
zearalenone on yeasts cell walls (YCW), aflatoxin on clays’, World
Mycotoxin Forum, Noordwijkerhout, The Netherlands.
35. Desjardins, A.E., 2003, ’Trichothecenes: From yellow rain to green
wheat’, ASM News, 69(4).
36. Document SANCO, 2009, Method validation and quality control
procedures for pesticide residues analysis in food and feed, Document No.
SANCO/10684/2009.
37. Dunne C. M. M., Smyth M., 1993. ‘Multimycotoxin Detection and Clean-
up for Aflatoxins, Ochratoxin and Zearalenone in Animal Feed Ingredients
using High Performance Liquid chromatography and Gel permeation
Chromatography’, Journal of Chromatography, 629, 229-235.
38. Egmond H. P., M. A. Jonker, 2004,‘Factors affecting mycotoxin
regulation in the food Industry’ în N. Magan and M. Olsen, Mycotoxins
in food Detection and control, Ed. CRC Press Boca Raton Boston New
York Washington, DC, Published by Woodhead Publishing Limited,
Abington Hall, Abington, Cambridge CB1 6AH, England, 49-66.
213
39. EFSA 2004a, ’Opinion of the Scientific Panel on Contaminants in the

Food Chain related to Aflatoxin B1 as undesirable substance in animal
feed’, The EFSA Journal, 39: 1-27.
40. EFSA 2004b, ’Opinion of the Scientific Panel on Contaminants in the
Food Chain on a request from the Commission related to Zearalenone as
undesirable substance in animal feed’, The EFSA Journal, 89: 1-35.
41. EFSA 2004c, ’Oppinion of the Scientific Panel on Contaminants in Food
Chain on a request from the Commission related to ochratoxin A (OTA) as
undesirable substance in animal feed’, The EFSA Journal, 101: 1-36.
42. European Commission, 2002a, Assessment of dietary intake of OTA by the
population in EU member states, European Commission, SCOOP-task
3.2.7.
43. Europeennes, C. 2002b, ’Decision de la Commission du 12 aout 2002
portant les modalites d'application de la directive 96/23/CE du Conseil en
ce qui concerne les performances des methodes d'analyse et l'interpretation
des resultats’ Journal officiel des Communautes europeennes: L 221/8 - L
221-36.
44. Europeennes, C. 2003a, ’Directive 2003/78/CE de la Commission du 11
aout 2003 portant fixation de prelevement d'echantillons et des methodes
d'analyse pour le controle officiel des teneurs en patuline des denrees
alimentaires’, Journal officiel des Communautes europeennes: L 203/40 -
L 203/44.
45. European Commission, 2003b, Collection of occurrence data of Fusarium
toxins in food and assessment of dietary intake by the population of EU
member States, European Commission SCOOP-task 3.2.10.
46. European Food Safety Assessment (EFSA), 2006, Opinion of the scientific
panel on contaminants in the food chain on a request from the commission
related to OTA in food, Question N EFSA-Q-2005-154.
47. European Food Safety Assessment (EFSA)., 2005, Opinion of the scientific
committee on a request from EFSA related to a harmonized approach for
risk assessment of substances which are both genotoxic and carcinogenic,
EFSA J., 282 1–30.
48. FDA, 1999, Pesticide Analytical Manual, Vol. I: Mutiresidue Methods,
FDA, USA.
49. Food and Agriculture Organization (FAO), 1993, Sampling plans for
aflatoxin analysis in peanuts and corn, Food and Nutrition Paper 55.
50. Food and Agricultural Organization, World Health Organization, 1995,
Evaluation of Certain Food Additives and Contaminants, 44th report of
the joint FAO/WHO Expert Committee on Food Additives, Tech. Report
Series Volume 859, WHO, Geneva.
214
51. Food and Agriculture Organization of the United Nations (FAO), 2004,
Worldwide regulation for mycotoxins in food and feed in 2003, Food and
Nutrition Paper 81, Rome.
52. Gavrilescu Elena, 2008, Noţiuni generale de ecotoxicologie, Ed. Sitech,
Craiova.
53. Ghid ISO / CEI 1996, Termenii generali şi definiţiile lor privind
standardizarea şi activităţile conexe, Ghid ISO / CEI – 2:1996.
54. IARC, 1986, Monographs on the Evaluation of the Carcinogenic Risk of
Chemicals to Humans, Vol. 40, IARC, Lyon.
57. ISO 1993a, Apple juice, aplle juice concentrates and drinks containing
aplle juice-Determination of patuluin content -Part 1: method using high
performance liquid chromatography, ISO 8128-1:1993.
58. ISO 1993b, Apple juice, aplle juice concentrates and drinks containing
aplle juice-Determination of patuluin content -Part 2: method using thin
layer chromatography, ISO 8128-2:1993.
59. ISO 5725, 1994, Exactitatea (fidelitatea şi justeţea) metodelor de
măsurare şi a rezultatelor - Partea 1-6, SR-EN/ISO 5725.
60. ISO 1998a, Foodstuffs-Determination of ochratoxin A in cereals and
cereal products-Part 1: High performance liquid chromatography method
with silica gel clean up, ISO 15141-1:1998.
61. ISO 1998b, Foodstuffs-Determination of ochratoxin A in cereals and
cereal products-Part 2: High performance liquid chromatography method
with carbonate clean up, ISO 15141-2:1998.
62. ISO/CD 2000, Milk and milk products – Determination of organochlorine
pesticides and polychlorobiphenyls – Methode using capillary gas-liquid
chromatography with electron capture detection, ISO/CD 8260 -2000.
63. ISO 2000a, Milk and milk products - Determination of residues
organochlorine compounds (pesticides) – Part 1 : General considerations
and axtraction methods, ISO 3890 – 1 :2000.
64. ISO 2000b, Milk and milk products - Determination of residues
organochlorine compounds (pesticides) – Part 2: Test methods for crude
extract purification and confirmation, ISO 3890 – 2 :2000.
65. ISO 2003, Foodstuff - Determination of aflatoxin B1 and the total content
of aflatoxins B1, B2, G1, G2 in cerealas, nuts and derived products-High
performance liquid chromatographic method, ISO 16050:2003;
215
66. ISO/DIS 2005, Milk and milk powder-Determination of aflatoxin M1

content- Clean-up by immunoaffinity chromatography and determination
by high-performance liquid chromatography, ISO/DIS 14501-2005.
67. ISO 2005, Milk and milk powder-Determination of aflatoxin M1 content-
Clean -up by immunoaffinity chromatography and determination by thin -
layer chromatography, ISO 14674:2005.
68. JECFA, 1987, Evaluation of certain food additives and contaminants,
Thirty-first report of the Joint FAO/WHO Expert Committee on Food
Additives, WHO Technical Report Series 759, and corrigendum.
Forty-sixth report of the Joint FAO/WHO Expert Committee on Food
Additives, WHO Technical Report Series, 868.
Forty-ninth report of the Joint FAO/WHO Expert Committee on Food
Additives, WHO Technical Report Series 884.
71. Jackson L., Jablonski, J. 2004, ’Fumonisins’ In: N. Magan and M. Olsen
(Eds.), Mycotoxins in Food: Detection and Control, Woodhead Publishing,
Cambridge, England.
72. Kamimura H, Nishijima M, Yasuda K, Ushiyama H, Tabata S, Matsumoto
S, Nishima T, 1985, ’Simple, rapid cleanup method for analysis of
aflatoxins and comparison with various methods’, J.Assoc.Off.Anal.Chem.,
68(3), 458-461.
73. Kaushik G., Santosh Satya, S.N. Naik, 2009, ’Food processing a tool to
pesticide residue dissipation – A review’, Food Research International, 42,
26–40.
74. Kuiper-Goodman T., 2004, ’Risk assessment and risk management of
mycotoxins in food’, In: N. Magan and M. Olsen (Eds.), Mycotoxins in
Food Detection and Control, Woodhead Publishing, Cambridge, England,
3–27.
75. Măruţoiu C., Puiu S., Moise M.I., Soran L., Măruţoiu O.F., Boboș L.,
2004, ‘Optimization of the separation of some aflatoxins by thin-layer
chromatography’, J. Planar Chromatogr., 17, 372-374.
76. Măruţoiu C., Maria Tofană, Delia Nica-Badea, Andreea Popescu, (2005),
Cromatografia pe strat subtire, Analiza produselor alimentare, Editura
Etnograph, Cluj-Napoca.
77. Măruţoiu C., Tofana Maria, 2001, Analiza micotoxinelor, Editura Napoca
Star Cluj-Napoca.
78. Morar Oana Aniţa, Cornelia Braicu, Constanţa Virginia Modoran, V.
Florian, 2008, ’Comparative analysis of the mycotoxic evaluation of wheat
216
seeds from Transylvania area’, Journal of Agroalimentary Processes and
Technologies, 293-296.
79. Muresan Crina, 2010, ’Cercetări privind influența proceselor tehnologice
asupra pesticidelor organoclorurate prezente în carne și preparatele din
carne’, Teză de doctorat, USAMV, Cluj-Napoca.
80. Monitorul Oficial, 2005, Ordin nr. 147/29.12.2004, pentru aprobarea
Normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind
reziduurile de pesticide din produsele de origine animală şi non-animală şi
reziduurile de medicamente de uz veterinar în produsele de origine
animală, Monitorul Oficial al Romaniei, partea I.
81. Nicholas W. Turner, Sreenath Subrahmanyam, Sergey A. Piletsky, 2009,
’Analytical methods for determination of mycotoxins:A review’, Analytica
Chimica Acta, 632, 168–180.
82. Pérez De Obanos A, González-Peñas E, López De Cerain, 2005, ’Influence
of roasting and brew preparation on the ochratoxin A content in coffee
infusion’, Food Addit Contam., 22(5):463-71.
83. Pierard, J.Y., Depasse, C., Delafortrie, A., Motte, J.C., 2004, ’Multi-
mycotoxin determination methodology’, in Meeting the Mycotoxin
menace, Barug, D., van Egmond, H., Lopez-Garcia, R., van Osenbruggen,
T. and Visconti, A. (Eds), Wageningen Academic Publishers, 255-268.
84. Pussemier L, Pierard J-Y , Anselme M, Tangni E.K, Motte J-C, Larondelle
Y., 2006, ’Development and application of analytical methods adapted to
the determination of mycotoxins in organic and conventional cereals’,
Food Additives and Contaminants, 23(11), 1208-1218.
85. Reif K., Metzger W., 1995, ’Determination of aflatoxins in medicinal
herbs and plant extracts’, Journal of Chromatography A, 692, 131-136.
86. Rozman Karl K., John Doull, Wayland J., Hayes, Jr., 2010, ‘Dose and
Time Determining, and Other Factors Influencing, Toxicity’ in Krieger,
R.(Ed.), Handbook of Pesticide Toxicology, ACADEMIC PRESS,
Riverside, U.S.A, 3-102.
87. REGULATION (EC) 2005, Maximum residue levels of pesticides in or on
food and feed of plant and animal origin and amending Council Directive
91/414/EEC, REGULATION (EC) 2005, No 396/2005 OF THE
EUROPEAN PARLIAMENT AND OF THE COUNCIL of 23 February
2005, OJ L 70, 16.3.2005, 1.
88. Regulamentul CE, 2006a, Metode de prelevare a probelor şi de analiză
pentru controlul oficial al conținutului de micotoxine din produsele
alimentare, Regulamentul CE nr. 401/2006 AL COMISIEI din 23
februarie 2006, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, 23.02.2006; J.O. L
70, 140-162,.
217
89. Regulamentul (CE) 2006b, Regulamentul (CE) nr. 1881/2006, Stabilirea

nivelurilor maxime pentru anumiți contaminanți din produsele alimentare,
JO L 364, 5.
90. Report EUR 1997, Risk assessment of aflatoxins, Report EUR 17526EN,
Directorate-General for Industry Luxembourg, Office for Official
Publications of the European Communities.
91. Sannino Anna, 2008, ’Pesticide residue in Food contaminants and residue
analysis’, In: D. Barcelo (Ed), Elsevier Radarweg, Amsterdam, Oxford,
275-302.
92. Savu C., Narcisa Georgescu, 2004, Siguranţa alimentelor – riscuri şi
beneficii, Ed. Semne, Bucureşti, 48-56.
93. Scudamore K.A., Nawaz S., Hetmanski M.T., 1998, ’Mycotoxins in
Ingredients of Animal Feeding Stuffs: II: Determination of Mycotoxins in
Maize and Maize products’, Food Additives and Contaminants, 15, 1, 30-
55.
94. SR EN ISO 2005, Sisteme de management al sigurantei alimentelor.
Cerinte pentru orice organizatie din lantul alimentar, SR EN ISO
22000:2005.
95. SR 13324, 1995, Nutreturi. Determinarea continutului de zearalenona din
nutreturi.
96. SR EN ISO 14182, 2001, Nutreturi.Determinarea reziduurilor de pesticide
organofosforice.
97. SR ISO 6651, 2001, Nutreturi. Determinarea continutului de aflatoxina
B1.
98. SR EN ISO 9000:2001, Sisteme de management al calităţii. Principii
fundamentale şi vocabular.
99. SR EN 12393-1:2003, Produse alimentare negrase. Metode multireziduu
pentru determinarea gaz-cromatografica a reziduurilor de pesticide.
Partea 1: Consideratii generale.
100. SR EN 12393-2:2003, Produse alimentare negrase. Metode
multireziduu pentru determinarea prin cromatografie în faza gazoasa a
reziduurilor de pesticide. Partea 2: Metode de extractie si purificare.
101. SR EN 12393-3:2003, Produse alimentare negrase. Metode
multireziduu pentru determinarea gaz-cromatografica a reziduurilor de
pesticide. Partea 3: Determinare si teste de confirmare.
102. SR EN ISO/CEI 17025:2005, Cerinţe generale pentru competenţa
laboratoarelor de încercări şi etalonări.
103. SR EN ISO 22000:2005, Sisteme de management al sigurantei
alimentelor. Cerinte pentru orice organizatie din lantul alimentar.
218
104. Stănciuc Nicoleta, Gabriela Rotaru, 2008, Managementul Siguranţei
alimentelor, Editura Acadmica, Galaţi.
105. Stenersen, J., 2004, Chemical pesticides: mode of action and toxicology,
Ed. CRC PRESS, Boca Raton, USA.
106. Şara A., Borbil S., 2007, Miceţi şi micotoxine, Ed. Risoprint, Cluj-
Napoca.
107. Tangni E.K., Pussemier L. 2006, ’Ochratoxin A and citrinin loads in
stored wheat grains: impact of grain dust and prediction using ergosterol
measurements’, Food Additives and contaminants, 23(2): 181-189.
108. Trucksess, M., Brumley W., Nesheim S., 1984, ’Rapid quantitation and
confirmation of aflatoxins in corn and peanut butter, using a disposable
silica gel column, thin-layer chromatography and GC/MS’, J.A.O.A.C., 67,
973-975.
109. Watson DH., 1993, Safety of Chemicals in Food: Chemical
Contaminants, New York: Ellis Horwood.
110. World Health Organization (WHO), 1997, HACCP: Introducing the
Hazard Analysis and Critical Control Point System, WHO/FSF/FOS/97.2,
Geneva.
111. World Health Organization (WHO), 2002, Evaluation of certain
mycotoxins in food, Fifty-sixth report of the joint FAO/WHO Expert
Committee on Food Additives, WHO Technical Report Series 906,
Geneva.
112. WHO 2003, Assuring Food Safety and Quality: Guidelines for
Strengthening National Food Control Systems, Rome 2003.
113. WHO, 2010, The WHO Recommended Classification of Pesticides by
Hazard and Guidelines to Classification, WHO Press, Geneva, Switzerland
114. Zheng Z., Hanneken J., Houchins D., King R.S., Lee P., Richard J.L.,
2005, ’Mycopathologia, AOAC’, In: C.P. Arlington (Ed.), International,
Official Methods of Analysis, Vol. II, 17th ed.
115. http://e.c.europa.eu/food/plant/protection/pesticides/implementation_reg
_396_2005.pdf
116. http://www.mycotoxins.org
117. http://www.who.int/foodsafety/chem/jmpr/publications/monographs/en/
index.html
219

Contaminanti Alimentari - Format Final v4

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Contaminanti Alimentari - Format Final v4

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MARIA TOANĂ

Editura MEGA Cluj-Napoca

Lucrare finanţată de Centrul Naţional de Management Programe,

Prof.dr. Carmen Socaciu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

© Maria Tofană, 2011

Editura MEGA Cluj-Napoca

Producţia de alimente, ca oricare alt sector economic, are ca obiectiv

detaliată a câtorva proceduri de încercare standardizate folosite în determinarea

BIBLIOGRAFIE ................................................................................... 211

Obţinerea produselor alimentare este un proces amplu şi complex, în toate

Existenţa pieţelor libere transnaţionale implică găsirea unor soluţii şi

Modul de acţiune are la bază principiul precauţiei, <acţionează fără întârziere>

Fig.I Sursele de contaminare ale produselor alimentare.

Fig. II Provenienţa contaminanţilor chimci şi clasele de contaminanţi

Regulamentul (CEE) nr. 315/93 interzice introducerea pe piaţă a

1.1. Pesticidele – Prezentare generală

Intr-o accepţiune clasică, termenul de pesticide cuprinde totalitatea

Pentru a stabili valoarea toleranţei reziduurilor de pesticide în produsele

Fig. 1.1 Modalităţi de expunere la pesticide

1.2. Clasificarea pesticidelor

Din punct de vedere al evoluţiei pesticidelor, de la începutul folosirii lor în

o pesticide de generaţia a doua sau a DDT-ului – cele folosite după

Din diversitatea domeniilor de utilizare, rezultă că pesticidele nu trebuie

- în funcţie de structura chimică;

Mucegaiurile reprezintă pericol, atât în fazele vegetative ale plantelor, în

utilizarea tributiltinoxidului deoarece este considerat un component xeno-

Buruienile şi plantele dăunătoare sunt eliminate din culturile agricole prin

Clasa de pesticide Reprezentanţi Formual chimică Prezentare

DEMETHON-S- Clasa Fosforotiolat

MALATION Clasa Fosforoditiolat

AMONIU CUATERNAR CLORMEQUAT

1.3. Contaminarea produselor alimentare cu pesticide

Contaminarea cu pesticide a produselor alimentare este o realitate

Conform recomandărilor specialiştilor fitopatologi, fiecare pesticid trebuie

tratament şi recoltă. Prin respectarea acestuia se poate evita apariţia efectelor

Folosirea pesticidelor în agricultură reprezintă o necesitate iar din aceasta

1.5. Consideraţii toxicologice generale

În vederea aprecierii nivelului de contaminare al produselor alimentare,

Fig.1.2 Curba „doză-răspuns”

Primul factor de siguranţă este pentru extrapolarea de la animale sau sisteme

În studiile de toxicitate acută sunt observate nivele prag analoage cu cele

notându-se cu DL50. În tabelul 1.6 este prezentată o clasificare a toxicităţii

1.6. Aspecte toxicologice privind prezenţa pesticidelor în alimente

Începând cu anii 1960, la o reuniune a Organizaţiei Mondiale pentru

din alimente: 1977 10 Sup, 1978, nos 379-424 on INCHEM.

din alimente - 2003 Organization, WHO/PCS/04.1, 2005.

Încă de la înfiinţara sa, în 1959, JMPR a recomandat ca FAO şi OMS să

1.6.1. Mecanisme ale acţiunii toxice a pesticidelor

Pe lângă acţiunea benefică pe care o aduce folosirea pesticidelor în practica

proteinelor. Grupările tiolice ale proteinelor pot fi legate, de asemenea, de diferiţi

1.6.2 Acţiunea toxică asupra organismului

Studiile toxicologice referitoare la efectul unor contaminanți din clasele

2.1. Prezentare generală

Mucegaiurile, cunoscute ca ciuperci microscopice filamentoase, se pot

Agent producător Grupa Reprezentanţi-

Aspergillus flavus, Aflatoxine B1, B2, B2a, G1, G1a,

Aspergillus ochraceus, A. Ochratoxina A, B,C, α, β, 4R-OH-

Aspergillus clavatus, A. Patulina Patulina

Fusarium graminearum, Zearalenona ZEA

Fusarium Trichotecene - 150 de toxine conoscute

Penicillium puberulum, Acid penicilic

Penicillium citrinum, P. Citrinina