Pasajele cu font albastru sunt pentru examen

Furia

1. Conceptul de furie
2. Somatizarea furiei
3. Furia în conflicte
4. Managementul furiei: mecanisme de apărare și tehnici de control
4.1. Mecanisme de apărare
4.2. Comportamente (Tehnici) de gestiune /control al furiei
4.2.1. Managementul furiei proprii
4.2.2. Managementul furiei celuilalt

 În negociere manifestarea furiei poate avea efecte aşteptate, dar şi surprinzătoare:

- Afirmarea furiei poate stimula un răspuns furios şi rezistenţa la colaborare, compromiţînd
astfel acordul. Conflictul generat de furie este distructiv, deoarece odată înfuriate una pe
alta, părţile implicate în conflict devin mai puţin eficiente în rezolvarea problemelor cu
care se confruntă. Un studiu a dovedit că negociatorii furioşi au arătat o atitudine mai
puţin pozitivă faţă de interesele fiecăruia în cadrul negocierii. Ca urmare, negociatorii
supăraţi unul pe celalalt au descoperit mai puţine soluţii mutuale benefice faţă de
negociatorii care nu erau supăraţi.
- Negociatorul care etalează furia (reală sau fictivă) transmite oponentului ideea că se simte
sigur pe poziţii, caz în care este posibil ca celălalt să facă concesii nejustificate.

4.2.1. Managementul furiei proprii

Cele mai multe studii şi traininguri recomandă eliberarea, exprimarea necenzurată, „să i
se dea drumul” furiei1. În realitate, însăşi manifestarea furiei ne alimentează furia, înfuriindu-ne
mai tare. Atitudinea diametral opusă şi-a pus întrebarea: ar trebui ca părţile să nu facă cunoscute
emoţiile, deci să nu discute nemulţumirile pe care le au? Răspunsul găsit a fost că totul depinde
de motivaţia disputanţilor: dacă ei vor să-şi îndrepte furia împotriva celuilalt considerând că
astfel o vor disipa, rezultatul va fi o mai mare furie şi un conflict mai distructiv şi greu de
rezolvat; în schimb, dacă disputanţii intenţionează să-şi discute împreună nemulţumirile pentru a
rezolva problema, atunci sunt şanse ca întîlnirea să fie productivă, deşi poate nu lipsită de un
schimb de replici acide.
Primul pas în gestiunea furiei proprii este conştientizarea furiei. Aflăm cum ne afectează,
cum să îi facem faţă şi ce anume ne-o provoacă2.

1 Fisher, Ury şi Patton, 1991; Rubin, Pruitt şi Kim, 1994.

2 Guy Burgess and Heidi Burgess (Eds.). Beyond Intractability. Conflict Research Consortium, University of
Colorado, Boulder. Posted: September 2003 <http://www.beyondintractability.org/essay/anger/>.

1
 Studiile asupra atribuirii sugerează utilizarea programelor de training 3 pentru dobîndirea
unor alternative la exprimarea furiei:
 în primul rînd, informarea oamenilor în legătură cu eroarea fundamentală de atribuire, care
explică învinuirile şi furia ambilor parteneri;
 în al doilea rând, a-i învăţa pe oameni să practice empatia, pentru a putea adopta în mod
empatic perspectiva celeilalte persoane în scopul înţelegerii factorilor incontrolabili care au
determinat-o să se comporte aşa cum a făcut-o. Cercetările au arătat că după empatizare
răzbunările sunt mai rare.
Evident, se poate întîmpla ca cineva să-şi menţină convingerea vinovăţiei agresorului chiar
şi după ce a aflat care au fost factorii situaţionali determinanţi. Tot atît de adevărat este faptul că
unele învinuiri sunt corecte, iar furia trăită de victimă poate fi justificată, într-o anumită măsură.
Dar întotdeauna furia face mai mult rău decît bine într-o relaţie, chiar şi cînd este justificată. De
aceea, trainingurile de managementul conflictului sau de mediere ar trebui să-i înveţe pe oameni
să-şi utilizeze energia şi motivaţia furnizate de furia justificată mai degrabă pentru rezolvarea
problemei, decît pentru răzbunare, pentru întoarcerea răului primit.

Paginile următoare conțin patru mini-ghiduri, un gen de vademecum în controlul furiei

proprii. Unele tehnici se pot repeta, dar aceasta nu diminuează cu nimic utilitatea materialului.

Asociaţia Psihologilor Americani (A.P.A.) recomandă cîteva modalităţi de management

al furiei:
 Relaxarea4: exerciţii de relaxare de bază: respiraţia adîncă, repetarea lentă a unei expresii
relaxante cum ar fi “relaxează-te” sau “ia-o uşor”; utilizarea imageriei liniştitoare pentru a
vizualiza o situaţie relaxantă; exerciţii de relaxare (ca yoga).
 Reconceptualizarea (reframing) – o schimbare fundamentală a modului de gîndire: a folosi
gîndirea pozitivă; a evita termeni ca întotdeauna sau niciodată, care pot folosi ca să ne
justifice supărarea; a folosi logica despre noi înşine pentru a preveni comportamentul
iraţional; şi a învăţa să ne schimbăm abordarea – de exemplu a ruga în loc de a impune.
 Problem solving – cînd supărarea are rădăcini reale, abordarea problem-solving poate ajuta
la diluarea sentimentelor puternice. Facem un plan pentru a repara situaţia şi pentru
abordarea bine intenţionată a acesteia.
 Ameliorarea comunicării – oamenii supăraţi tind să sară direct la concluzii şi să reacţioneze
exagerat. Încetinind şi gîndindu-ne la ceea ce spunem, putem evita complicaţiile. De
asemenea, să ne asigurăm că înţelegem ce spune celălalt, înainte de a-i răspunde. Să ascultăm
motivele furiei celuilalt şi să încercăm să nu fim prea critici. Ascultarea este tot atît de
importantă pentru comunicare, ca şi vorbitul5.
3 Travis, C., 1989. Anger. The Misunderstood Emotion. New York: Simon & Schuster.
4 American Psychological Association, Controlling Anger -- Before It Controls You, apud Barker, Phil. "Anger."
Beyond Intractability. Eds. Guy Burgess and Heidi Burgess. Conflict Research Consortium, University of Colorado,
Boulder. Posted: September 2003 <http://www.beyondintractability.org/essay/anger/>.
5 Vezi şi Ana Stoica-Constantin, 2004, Conflictul interpersonal, Iaşi, Polirom, “Principii şi atitudini pentru
rezolvarea conflictului prin dialog”, pp. 68-70.

2
 Utilizarea umorului – Refuzînd să vă luaţi prea în serios, puteţi reduce supărarea. Încercaţi să
folosiţi imageria umoristică pentru a vă însenina dispoziţia sau pentru a face haz de sine
însuşi. Totuşi, trebuie evitat umorul sarcastic, care este doar o altă expresie a furiei. Va trebui
să nu rîdeţi pur şi simplu de propriile probleme, ci să folosiţi umorul pentru a aborda
problema mai constructiv.
 Schimbarea mediului – deseori mediul contribuie la supărare, producîndu-ne iritare şi furie.
Luăm o pauză. Ne programăm timpul personal. Cînd presiunea emoţională devine prea
intensă, ieşim pentru 15 minute pentru a ne împrospăta.

Lelord & André (2003, pp. 46-57):

Teoria cognitivă a furiei spune că „Ne enervăm pentru că gândim.”. Prin urmare, să ne schimbăm
modul de a gândi, ca să ne enervăm mai rar.
1. Ierarhizaţi-vă priorităţi-le. Nu tot ce ni se întâmplă merită să ne enerveze. Scrieţi o listă de
situaţii obişnuite, în cazul cărora hotărâm să nu ne mai enervăm şi pregătim cîteva fraze
linistitoare pentru momentul când simţim că ne enervăm.
2. Luaţi în calcul şi punctul de vedere al celuilalt.
3. Noaptea e un sfetnic bun. Amânați răspunsul, nu reacționați pe loc. Între timp vă reevaluați
situația, puteți cere un sfat, vă gândiți bine la ccea ce veți spune. Atenție, nu prelungiți prea
mult durata, din două motive: a) furia vă poate trece complet și nu mai sunteți motivat să
discutați cu celălalt, care, în necunoștință de cauză, vă va putea enerva din nou; b) puteți să
căpătați renumele de persoană care stă și ”rumegă” (ruminează) în colțul său.
4. Lăsați-l și pe celălalt să vorbească, pentru a se explica.
5. Faceți atac la problemă, nu la persoană, cu alte cuvinte concentrați-vă pe comportamentul
care v-a iritat, nu invocați și situațiile anterioare, nu-l acuzați, nu-l jigniți.
6. Întrerupeți întrevederea dacă simțiți că vă pierdeți controlul.
7. În fine, întoarceți spatele unei relații, dacă aceasta este o sursă permanentă de enervare și nu
reușiți să schimbași lucrurile.

Alte modalități de management al furiei proprii (Stoica-Constantin, 2004, pp. 281-282)

▪ Recurgerea la efortul fizic, muscular, prin :

- Mişcare: sport energic, alergare, dans.
- Masaj, în special al gîtului, omoplaţilor şi antebraţelor.
- Menaj, treburi mai dificile în gospodărie şi grădinărit.
- Mişcări puternice, violente:
- spargerea /aruncarea /distrugerea unui obiect;
- izbirea ritmică a unei saltele, cu pumnii;
- mototolirea unui ziar, « stoarcerea » unui prosop;
- “împingerea” peretelui, cu umerii, spatele, braţele.
▪ Strigăte (în pădure, la meci, spectacole)

3
 ▪ Confesiune, discuţii cu persoane apropiate, telefoane la prieteni (este bine să avem un grup de
suport).
▪ Plînsul, consumat pe termen scurt. Dacă îl prelungim obținem efectul invers – ne alimentăm
starea proastă (”Nu plângi pentru că ești trist, ci ești trist pentru că plângi”).
▪ Consumul (moderat) de dulciuri creşte glicemia, care stimulează secreția de serotonină;
aceasta acționează asupra sistemului limbic, rezultatul fiind creșterea concentrației de
endorfine din sânge (hormonii plăcerii).
▪ Alte practici:
- schimbarea decorului (individul pleacă în călătorie sau iese afară «pentru a lua aer»);
- ameliorarea imaginii de sine (merge la coafor, cosmetician),
- scrierea unei reclamaţii /scrisori în stil filipic (urmată imediat de distrugerea ei şi
aruncarea la coşul de gunoi) ;
- distrugerea simbolică a persoanei care ne-a provocat suferinţa (Milton Erikson).
- satisfacerea unei plăceri (muzică, râs, miros, sex). Plăcerea duce la înmulțirea numărului
de celule imune, care combat cortizolul (hormonul stresului).
Practicile nocive cele mai răspândite sunt reprezentate de efectul distructiv al plăcerii – faptul
că dă dependență. Drogurile, sexul, jocurile de noroc, consumul bulimic de alimente (”sindromul
văduvei”). Drogurile schimbă structura creierului, zone întregi funcționând diferit su deloc.

4.2.2. Managementul furiei celuilalt

1. Există un bias al acuzatului, care semnifică faptul că dacă suntem acuzaţi de un

comportament rău, de regulă nu reuşim să înțelegem, să acceptăm în faţa noastră înşine şi a
celorlalţi, gradul în care am lezat pe cineva. De aceea, programele de instruire se pot centra şi pe
biasul acuzatului şi pe oferirea de strategii pentru a-l ajuta pe făptuitor să contracareze acest bias,
în interesul reducerii furiei victimei şi al încheierii conflictului. De exemplu, făptuitorul
(acuzatul) să caute factorii controlabili printre factorii care l-au determinat să săvîrşească fapta:
a. În cazul în care indivizii identifică şi factori controlabili printre factorii determinanţi, ei îşi
pot asuma o oarecare responsabilitate pentru răul făcut şi sunt apţi să-şi ceară scuze.
Cercetările confirmă faptul că scuzele sunt eficiente în disiparea furiei.
b. Uneori, chiar după căutarea factorilor aflaţi sub controlul propriu, care l-au determinat să
acţioneze traumatizant faţă de o altă persoană, individul ar putea ajunge totuşi la concluzia că
nu a avut altă posibilitate decât să acţioneze în acel fel, sau că nu a intenţionat să producă un
rău, sau că nu a produs niciun rău. În astfel de situaţii este recomandabil ca agresorul
(acuzatul) să ofere o explicaţie a comportamentului său. Astfel, el aduce la cunoştinţa
acuzatorului factorii ascunşi care sunt evidenţi numai pentru el şi pe care acuzatorul nu îi
poate cunoaşte.
Este o certitudine că explicaţiile privind dezvinovăţirea făptuitorului (prin reducerea
erorii fundamentale de atribuire) contribuie la reducerea furiei sau dorinţei de răzbunare, dar se
pare că în unele situaţii, încă nedeterminate de cercetarea ştiinţifică, acest efect de liniştire nu se
produce.

4
 2. Ascultarea activă. Faţă de un agresor furios cea mai indicată strategie este ascultarea
activă cu rol de informare şi, implicit, de liniştire. Faptul că el simte din partea noastră că îi
recunoaştem şi acceptăm emoţiile, cît şi defularea rezultată din exprimarea prin limbajul verbal
a problemei sale, îl detensionează.
3. Utilizarea unora din tehnicile programării neurolingvistice (PNL): reflectarea poziţiei
corporale, gesturilor, vocii.

Obținerea unui acord cu o persoană furioasă (“Filmul” unei experienţe de gestiune a furiei
celuilalt)

Obiectivul
Reprimarea impulsului de a răspunde
necorespunzător (câteva secunde): prin
contraatac, prin disculpare, transfer de
responsabilitate sau acceptare pasivă,
Instituirea self-controlului:
Introspecţie (cîteva secunde)
Oprirea tiradei interlocutorului prin apelarea
repetată, pe nume, profesie, gen.
Informarea noastră şi liniştirea interlocutorului
prin “Ascultare activă”.
Exprimarea explicită a bunelor intenţii
Limbajul asertiv
Comunicare
Identificarea soluţiei
Stabilirea înţelegerii (acordului)
Acţiuni
Acte realizate simultan:
1. Respiraţii adânci (2-3).
2. Tehnici sui-generis de calmare
(număratul până la 10, vizualizarea unor
scene relaxante, etc.).
3. Tehnici de programare neurolingvistică
(NLP): tehnica “oglinzii”.
Răspundem la întrebarea Ce simt acum?
Cu ton în descrescendo, începînd cu tonul
ridicat, dar cu o treaptă mai jos decât el:
Radu! Radu! Radu!
Întrebări.
Spunem că îl preţuim, dorim să rămânem
prieteni etc.
Ne prezentăm punctul de vedere fără să-l
învinuim, să ne arătăm iritaţi şi fără să-i
prescriem comportamentul.
Discuţie, dezbaterea problemei, cu voinţa de
a rezolva conflictul prin câştig-câştig.
Evităm limbajul prescriptiv şi atribuim
celuilalt paternitatea ideii, pentru a obţine
susţinerea ideii noastre şi implementarea de
după discuţie. Ambele evită reactanţa şi
devalorizarea reactivă.
Se stabilesc:
1. acţiunile de viitor ale fiecăruia,
2. calendarul (opţional) şi
3. sancţiunile pentru nerespectarea
acordului.

5
6