Catanescu Claudia Maria

Grupa I, an II, TD Medicina traditionala araba in stomatologie

MEDICINĂ TRADIŢIONALĂ ARABĂ

ÎN STOMATOLOGIE

După cum bine se cunoaşte, după moartea Profetului Mahomed, în

jurul anului 653 d.H., Omar devine succesor al acestuia şi totodată fruntaş
al lumii musulmane. Totodată, caracterul lumii politice islamice, cultura şi
învăţământul au suferit o profundă schimbare.

Astfel, la sfârşitul secolului al VII-lea d.H., zona de nord şi de est a

Africii, dar şi aproape toată Peninsula Iberică (teritoriul Spaniei şi
Portugaliei de azi), au ajuns sub dominaţie arabă (musulmană).

SCOALA ARABA

În timpul primilor ani de cuceriri şi transformări, fanaticii şi în acelaşi

timp fataliştii califi aparţinând dinastiei Omeyyaz-ilor, având capitala la
Damasc, în Siria au ignorat cu bună ştiinţă, atât dezvoltarea culturii, dar şi
a învăţământului. În tot acest interval se remarcă o stagnare extrem de
accentuată în absolut toate domeniile: muzică, literatură, medicină,
matematică, astronomie, etc.

Totuşi, către mijlocul secolului al VIII-lea d.H., califii aparţinând

dinastiei Abbasiz-ilor (aceştia i-ai înfrânt pe Omeyyazi şi au preluat puterea
şi influenţa asupra lumii musulmane), cu capitala la Bagdad, pe teritoriul
actualului Irak, au încurajat atât dezvoltarea învăţământului, cât şi a
culturii (de fapt a tuturor ştiinţelor), insistând în mod deosebit asupra
medicinei.

În anul 756 d.H., sub conducerea califului Abd-er-Rahman (vlăstar şi

supravieţuitor al dinastiei Omeyyaz-ilor), s-a format Califatul de Vest cu
Catanescu Claudia Maria
Grupa I, an II, TD Medicina traditionala araba in stomatologie

sediul la Cordoba, în Spania. Se remarcă astfel splitarea puterii arabe, în

Europa, dar şi în Africa şi în Peninsula Arabică, dar nu şi splitarea culturală
şi religioasă. Din contră, acestea vor rămâne permanent înfrăţite şi se vor
ajuta şi completa până în ziua de astăzi.

In secolul X-lea d.H., oraşul Cordoba, autointitulat “cel mai civilizat

din Europa”, dispunea de aproximativ 70 de biblioteci, 900 de băi publice,
50 de spitale, dar şi de o universitate impunătoare. Multe dintre aceste
edificii, le regăsim şi astăzi în oraşul Cordoba, după mai bine de 1300 de
ani.

Când ne referim la scrierile şi manuscrisele din această perioadă, ca

fiind arabe, ne referim de fapt la limba in care aceştia scriau: era vorba
“lingua franca” a Islamului. Majoritatea acestor învăţaţi “care ştiau şi a
scrie” erau născuţi de regulă in Persia (actualul Iran) sau în Spania, mulţi
dintre aceştia fiind evrei. Este cunoscută dealtfel în acea perioada, toleranţa
musulmanilor faţă de cei, care aparţineau religiei mozaice.

Una din cele mai mari contribuţii, pe care aceşti învăţaţi le-au adus la
formarea şi dezvoltarea culturii universale, a fost păstrarea şi traducerea
din limbile greacă şi latină în limbile arabă şi ebraică a lucrărilor lui
Aristotel, Galen şi Pliniu cel Bătrân.

Astfel, primele şcoli medicale europene (Salerno in Italia şi Montpellier

in Franţa), au utilizat aceste texte, care au fost traduse din nou din arabă şi
ebraică, în limba latină “brută”. De fapt, traducerea cuvintelor greceşti în
limba arabă, a fost una din cele mai importante reuşite intelectuale ale
califilor din Bagdad.

S-a remarcat în mod deosebit marele calif Abbasid Harun al-Rashid,

având capitala la Bagdad care, fiind foarte interesat de limbile străine, a
incurajat traducerile in limba arabă din limbile: greacă, latină, persană,
asiriană şi indiană. In anul 791 d.H., califul Harun al-Rashid le-a scris
tuturor guvernatorilor din provinciile imperiului său, cerându-le să
Catanescu Claudia Maria
Grupa I, an II, TD Medicina traditionala araba in stomatologie

încurajeze invăţământul şi să ofere recompense studenţilor, care

promovează examenele.

Astfel, califul Harun al-Rashid l-a desemnat pe un învăţat sirian, de

religie creştină, Yuhanna ibn-Masawayh, să traducă texte medicale vechi în
limba arabă. S-a remarcat deasemenea, Hunain ibn-Ishaq (809-877 d.H.),
care a tradus in limba arabă texte originale greceşti, scrise de Galen,
Oribasius, Paul din Egina, Dioscorides, Hipocrate, Platon, Aristotel şi
Arhimede, precum şi texte din Vechiul Testament.

Deşi literatura arabă (musulmană islamică) s-a concentrat foarte mult

pe sănătate şi tratamentul bolilor, pentru stomatologie s-au găsit extrem de
puţine referiri. Cele mai multe tratate medicale arabe recapitulează vechile
cunoştinţe şi adaugă pe ici, pe colo observaţii bazate pe experienţa şi
practica contemporană.

Unul din cele mai vechi tratate găsite este Firdaus al-bikma (Paradisul
înţelepciunii), scris de Ali ibn-Sahl Rabban at-Tabari, in jurul anului 850
d.H. şi care aminteşte de stomatologie, oferind explicaţii, privind originea
dinţilor, tratamentul respiraţiei fetide (al halenei) şi reţete pentru o respiraţie
cât mai proaspătă.

Abia in secolul al X-lea d.H. găsim scrieri (legate de numele a patru

minţi luminate ale medicinii arabe), strâns legate de stomatologie.

Rhazes cunoscut şi ca Abu-Bakr Muhammad ibn-Zakariya al-Razi

(841-926 d.H.) a scris mai multe cărţi, multe dintre acestea s-au pierdut şi
doar câteva au fost traduse. Cea mai mare realizare este Kitab al-Hawi sau
Liber continens (Compilation), o selecţie de lucrări clasice, la care Rhazes a
adăugat propriile observaţii, dar şi pe cele ale contemporanilor. Este vorba,
de fapt, de un excelent studiu al stomatologiei musulmane din secolul al
VII-lea d.H., până in secolul al X-lea d.H.

Kitab al-Mansuri este probabil prima carte de ştiinţă din vechime,

care tratează în detaliu morfologia (antomia) dinţilor. Astfel, Rhazes
identifică cu foarte multă precizie şi acurateţe fiecare dinte şi modul de
Catanescu Claudia Maria
Grupa I, an II, TD Medicina traditionala araba in stomatologie

actiune al mandibulei. Ideile, in ceea ce priveşte terapia dentară, sunt in cea

mai mare parte empirice (de exemplu, Rhazes sugerează instilarea unor
tincturi in ureche, pentru a preveni durerea dentară; aplicarea uleiului
încins, pentru tratarea dinţilor cariaţi; obturaţii din alaun şi mastic;
folosirea substanţelor astringente, pentru a preveni mobilizarea dinţilor). Ca
şi mulţi dintre contemporanii săi, Rhazes era impotriva extracţiilor. Atunci
când acesta era inevitabilă, Rhazes sugera mai intâi aplicarea unei paste cu
arsenic in jurul dintelui, pentru a-l mobiliza.

Ali Abbas. La scurt timp după moartea lui Rhazes, alt medic persan,
Ali ibn’l-Abbas al-Majusi (mort in anul 994 d.H.) a publicat o lucrare
excelent realizată şi anume, Royal Book (Cartea Regală). Aceasta cuprindea
de fapt intreaga medicină arabă şi includea şi un capitol special, dedicat
bolilor dinţilor. Ca şi predecesorul său, sugera aplicarea unor ace incălzite la
roşu, pentru a preveni odontalgiile. Dacă acest tratament ar fi eşuat, Ali
Abbas recomanda extracţia.

Albucasis (abu-al-Qasim Khalaf ibn-’Abbas al-Zahrawi), este

considerat ca fiind cel mai mare medic al Califatului de Vest. Acesta s-a
născut în anul 936 d. H. in oraşul Cordoba, pe teritoriul Spaniei de astăzi.
Tot în Cordoba şi-a desăvârşit educaţia şi tot acolo a şi practicat şi a şi
predat. A realizat marele tratat Al-Tasrif (The Method), o enciclopedie de
medicină şi chirurgie, in care sunt prezentate in detaliu câteva sute de
instrumente chirurgicale. O parte a acestui tratat, De chirurgia, tradusă şi în
limba latină, i-a adus de fapt cea mai mare faimă.

Totodată, Albucasis a fost recunoscut, ca fiind primul mare chirurg

oral. El a inţeles, că tartrul de pe suprafaţa dinţilor este una din cauzele
principale a bolii parodontale şi a dat instrucţiuni precise, pentru realizarea
unui detartraj corect (a descris foarte precis şi în amănunt instrumentele
utilizate pentru detartraj şi modul lor de folosire).

Următorul fragment din capitolul intitulat “Curăţirea dinţilor” arată

importanţa pe care o acorda Albucasis detartrajului: “Uneori, pe suprafaţa
dinţilor şi sub gingie se depozitează tartru, care este rugos, arată urât, este
Catanescu Claudia Maria
Grupa I, an II, TD Medicina traditionala araba in stomatologie

de culoare neagră, verde sau galbenă, este aderentă de gingie, iar in timp,
dintele este denudat. Se face detartrajul, până când dintele ramâne neted şi
culoarea neplăcută (neagră, verde sau galbenă) dispare. Uneori este
suficientă o singură şedinţă, alteori trebuie revenit a doua zi, a treia sau
chiar şi a patra zi, până când se obţine efectul dorit”.

Totodată, Albucasis arată importanţa protejării structurilor

inconjurătoare dintelui, căruia i s-a realizat o cauterizare cu fierul incins, şi
anume: “după cauterizare, pacientul trebuie să ţină în gură, timp de o oră,
unt”.

De fapt, Albucasis considera dintele ca fiind “un organ nobil” şi indica

cu greu extracţia, dar a avut o mare contribuţie la metodele de extracţie.
Considera în acelaşi timp cã, pacientul, din cauza durerii cerea extracţia
dintelui, mai ales dacă barbierul lucra şi ca chirurg.

Albucasis sugera tehnica de extracţie a dinţilor în felul următor: “este

necesar să se detaşeze gingia de dinte şi apoi acesta să fie mişcat, până se
luxează. Cel care realizează extracţia ţine capul pacientului ferm intre
genunchi, aplică o pereche de forcepsuri şi extrage dintele în direcţia
corectă, astfel incât să nu-l fractureze.

Când dintele este cariat, este necesară obturarea lui, astfel incât să
nu se rupă sub presiunea instrumentelor.... Este obligatoriu să se ţină
seama de aceste reguli, nu aşa cum fac bărbierii, care aduc injurii mari
pacientului (ruperea dintelui, lăsarea unei rădacini in alvelolă, extracţia
dintelui impreună cu o bucată in osul maxilar, etc).” Acest fragment arată,
că cei care practicau extracţia erau bărbierii (probabil şarlatani), dar şi
chirurgi sau medici.

Albucasis recomanda ligatura dinţilor mobili, chiar replantarea lor şi

legarea de dinţii vecini, pentru a-i stabiliza. Când un dinte lipsea, el sugera
inlocuirea cu un dinte artificial din os de bou şi legarea de un dinte sanatos.
A descris chiar şi extirparea unei hiperplazii gingivale, probabil a unui
epulis: “se face indepartarea lui, prin tăierea de la rădăcină şi apoi se lasă
Catanescu Claudia Maria
Grupa I, an II, TD Medicina traditionala araba in stomatologie

să se scurgă puroiul sau sângele. Ulterior se vor aplica pulberi astringente

(pentru cauterizare) şi pentru vindecare”.

Avicenna (abu-’Ali al-Husayn ibn-Sina; 980-1037 d.H.): probabil cel

mai mare intelectual al lumii musulmane. Acesta a luat “masterul” in Coran
la vârsta de 10 ani. A fost apoi interesat de ştiinţă, mai ales de logică, i-a
citit pe Euclid si pe Ptolemeu.

La vârsta de 16 ani Avicenna şi-a terminat studiile de medicină (in

biografia lui a scris: “medicina nu este o ştiinţă dificilă şi de aceea am
excelat in foarte scurt timp”).

La vârsta de 21 de ani, acesta a realizat o enciclopedie, cuprinzând

elemente despre toate ştiinţele existente în acea perioadă, (cu excepţia
matematicii). Avicenna scria câte 50 de pagini in fiecare seară. Cea mai
faimoasă lucrare a sa este Al-Qanun, este de fapt cel mai cunoscut text
medical din toate timpurile.

Datorită acestui text, Avicenna a obţinut titlul de “prinţ al doctorilor”.

În ceea ce priveşte tratamentul dentar, Avicenna a descris puţine noutăţi. A
susţinut importanţa păstrării dinţilor curaţi (folosirea substanţelor abrazive,
cum ar fi: sare, carcasă de melc arsă). A studiat cauzele durerilor dentare,
fracturile de maxilare (reducerea corectă, ocluzia dentară corespunzătoare,
imobilizarea cu bandaje).

Farmacologie şi igiena orală. Deşi au existat foarte mulţi adepţi,

care s-au preocupat de studiul medicinei, in lumea musulmană nu au fost
realizate progrese in studiul anatomiei. De fapt, Coranul interzicea strict
disecţiile; arabii aveau o aversiune pentru sânge, ceea ce i-a făcut reticenţi
la realizarea intervenţiilor chirurgicale, inclusiv la extracţia dentară, care era
privită ca o ultima solutie de tratament. Astfel, medicii arabi s-au
concentrat pe alte metode de vindecare, dar nu chirurgicale. Au studiat
foarte mult plantele şi puterea lor farmaceutică şi totodată au formulat
conceptele de bază in chimie (alcooli, alcali, elixir). In lumea arabă,
farmacologia devine o profesie respectată, separată de medicină; farmaciştii
Catanescu Claudia Maria
Grupa I, an II, TD Medicina traditionala araba in stomatologie

arabi (herboriştii) conduceau propriile farmacii şi eliberau medicamente, in

funcţie de prescripţiile scrise ale medicilor.

Profetul Mahomed şi igiena orală. Profetul Mahomed s-a născut la

Mecca, in jurul anului 570 d.H. A introdus bazele igienei orale in lumea
arabă, prin includerea ei in religia musulmană. Astfel, Coranul prevede
curăţirea corpului de 5 ori pe zi, înainte de fiecare rugăciune, deci şi
spălarea pe dinţi. Recomandă spălarea pe dinţi cu misswak (siwak) din
copacul Salvadora persica, lemn ce conţine bicarbonat de sodiu, acid tanic,
dar şi alte substanţe astringente, cu efecte benefice asupra gingiilor. Acest
lemn se ţine in apă timp de 24 ore, până când fibrele se separă.

Se spune că Profetul Mahomed, pe patul de moarte fiind, a cerut

misswak-ul, şi apoi a murit câteva minute mai târziu.

În final, nu putem omite existenţa mai multor situaţii, in care este

indicat misswak-ul. Aceste ocazii au fost descrise de un teolog musulman,
care se numea ibn-Abdin, şi anume:

- când dintele devine galben;

- când se schimbã gustul;

- după ce te scoli din pat;

- înainte de rugăciune.
Catanescu Claudia Maria
Grupa I, an II, TD Medicina traditionala araba in stomatologie

Bibliografie selectivă

1.Andre-Bonnet, J.L.: Histoire generale de la chirurgie dentaire. Paris.

Societe Auteurs Moderne, 1910.

2.Bettmann, O.,L. : A pictorial history of medicine. Springfield, III:

Charles C. Thomas, 1956 .

3.Entralgo, P.L.: Historia universal de la medicina. Barcelona: Salvat

Editores, 1974.

4.Inglis, B.: A history of medicine. Cleveland and New York, World,

1975.

5.Malvin, E.,R.: Dentistry, an illustrated history. Harry N. Abrams,

Inc., Publishers, New York.

6.Nabavi, M.H.: Hygiene und medizin im Koran. Stuttgart. Ferdinand

Enke, 1967.