Problematica gestuală în abordarea personajului cehovian

Stimată comisie,
Vă adresez această scrisoare de intenție pentru a-mi exprima dorința de a aplica pentru
Masteratul de ,,Arta actorului” din cadrul Facultății de Litere din Craiova.

Menționez că decizia de a aplica pentru acest program de Masterat, provine din

profunda dorință de a-mi continua studiile în domeniul artei actorului, pentru a avea
oportunitatea de a-mi perpetua evoluția profesională și de a-mi consolida și prolifera atât
cunoștiințele teoretice, cât și cele practice.

Astfel, pe parcursul celor doi ani de studii de Master, îmi doresc să aprofundez
problematica gestuală, în abordarea personajului cehovian.

Gestul este acțiunea care lamurește ceea ce gândește și traiește cineva. De aceea
consider că acesta este convingător în susținerea trăirii scenice. Corpul este instrumentul cel
mai de seamă al actorului. Astfel pozitia umerilor, felul în care ne mișcam picioarele, expresia
ochilor și a buzelor sunt elemente importante în transmiterea emoției către spectator. Chiar și
felul în care zâmbim trădează dacă suntem autentici sau doar ne prefacem. Toate acestea
afectează modul în care vorbim cu partenerul și frecvența cu care suntem întrerupți. Felul în
care ne aranjăm brațele și picioarele când ne așezăm oferă o multitudine de informații despre
dispoziția și intenția noastră.

De-a lungul timpului istoricii au elaborat tipologii de expresie gestuală , prin care
semnificația conținută într-o anumită formă este privilegiată. Astfel regăsim gesturi care se
traduc prin ceremoniale de salut, de concediere, de întâmpinare, gesturi rituale de doliu sau
jelire. Gesturile sunt socotite a exprima realitățile ascunse , sufletul , viciile și virtuțile
persoanei. Astfel metode care să exprime un interior viruos au apărut încă din cele mai vechi
timpuri, observând că odată cu acestea ia naștere ceea ce istoricii au numit ,,disciplina”
gesturilor, al cărei scop ținea către găsirea și reglementarea modalităților prin care exteriorul
corpului putea contribui la remodelarea ființei interioare a individului. De aceea consider că
actorul este obligat să pună întrebări și să caute răspunsuri referitoare la identitatea
personajului căruia îi dă viață.

Nu cred în actorul care își estompează acțiunile, ci în actorul care le sporește și le

valorifică. Desigur că acestea trebuie să fie în concordanță cu scopul scenic al acestuia, altfel
sunt doar o formă. Actorul controlează în mod voluntar gestul, însă acesta este executat în
sensul de a produce o semnificație care nu este neapărat dependentă de textul vorbit. Însă prin
stimularea imaginației, actorul poate ajunge la închegarea emoției prin gest, rezultatul final
fiind imprsia de viu.

Pornind de la lecturarea textului și până la puterea lui în scenă, ne dăm seama că

actorul se lovește de o serie de obstacole care îi îngreunează atingerea adevărului scenic,
personajul căpătând o existență dublă, ca ființă ficțională, dar și vie, cea determinată de
substanța psihică a omului-actor. De aceea consider că este foarte important ca actorul să
cunoască și să se documenteze continuu în vederea încercării de a atinge perfecțiunea scenică.
Dar acest lucru se poate realiza doar printr-o aprofundare a psihicului propriu, căci cum
spuneam la începutul eseului meu, corpul este cel mai important instrument al actorului, de
aceea el trebuie remodelat continuu, astfel încât să se plieze cât mai bine pe caracteristicile
personajului. Actorul și personajul său fac un schimb continuu de identitate și afectiune în
realizarea actului artistic, fiecare proiectând unul asupra celuilalt ceva din esența proprie. De
aceea gestica îi este cumva impusă artistului, însă se contopește cu esența ticurilor gestuale ale
acestuia. Însă pentru a ajunge la această contopire este nevoie de o muncă asiduă, repetițiile
jucând un rol vital în atingerea acestui obiectiv. Desigur că în urma repetițiilor, actul artistic
riscă să se mecanicizeze, de aceea este important ca artistul să exploreze continuu noi și noi
mijloace de expresie. Nu trebuie să alunecam însă în reprezentarea simbolică, căci riscăm ca
spectatorii să nu înțeleagă sensurile creației noastre și să nu empatizeeze cu noi. Căci
important nu este să plângă actorul, ci spectatorul. Stanislavski condamna construirea rolului
prin procedee deja elaborate, încurajând nașterea rolului din interiorul actorului pus față în
față cu situația dată.

Consider că un alt element important în atingerea obiectivului pe care mi l-am propus

este pregătirea fizică și mentală în vederea subjugării emoțiilor pe care actorul le resimte
atunci când intreprinde actul artistic. Stângăcia actorului care nu poate să își stăpanească
emoțiile fiind vizibilă pe scenă, acestea destabilizând structura gestuală și efectul asupra
privitorului. De aceea artistul trebuie să caute mereu ca gesturile lui, inflexiunile vocii,
precum și privirea acestuia să acompanieze trăirea. Nu cred că o prezență scenică foarte bună
este fondată doar pe talent, acesta singur nefiind suficient pentru poziționarea psihică și fizică
corecta a actorului pe scenă, ci este nevoie de mult exercițiu. ,,Talentul fără muncă se
risipește, iar munca fără talent nu sporește.”
 Pentru actorii săi, Brook propune drept coordonate principale exercițiile și lucrul în
comun. Alegerea acestei strategii de muncă cu actorii făcându-se datorită conștientizării
faptului că pe scenă, în timpul spectacolului, relația dintre personaje este fundamentală, și ea
trebuie să apară drept una fluidă și dinamică, doar așa putând da naștere unui sentiment de
viață concentrată. Teatrul său dorește să renunțe la surplus-ul material, la tot ce a fost preluat
ca gest mecanizat, automatic.

Însă stările profund emoționale pot fi date și de absența gestului, acestea fiind
esențializate. Tăcerea este elementul care ține spectatorul în gardă, cum se întâmplă de
exemplu în opera cehoviană, unde lumea este într-o continuă degradare, atât fizică, cât și
morală. Personajele cehoviene acumulează furia până în momentul punctului culminant, unde
răbufnesc. În piesele lui Cehov personajul nu ne este dezvăluit de la început, ci treptat, autorul
arătându-ni-l în toată nimicnicia lui. Eroii nu comunică și nu gesticulează prea mult unul cu
altul, dezvaluindu-se în izolare după ,,principiul aisbergului”, lăsând să se ghicească
profunzimile ascunse dincolo de suprafața lucrurilor. Astfel opera cehoviană se remarcă
printr-o zguduitoare viziune tragica și o atmosferă de stagnare. Lumea lui este o una calmă,
resemnată în fața sorții, care își bea în tăcere ceaiul, cu gesturi încete. Cuvintele autorului sunt
simple, iar faptele personajelor sunt absolut obișnuite. ,, În viața reală, oamenii nu se omoară,
nu se spânzură, nu-şi fac declaraţii de dragoste la tot pasul. Mănâncă, beau, pierd vremea şi
spun prostii. Asta trebuie să arătăm pe scenă, pentru că asta se întâmplă în realitate.”-spunea
Cehov. În teatrul autorului rus, nu se întâmplă nimic la exterior, unitatea de acțiune fiind
înlocuită de unitatea de atmosferă. Personajele sunt devorate de plictis, vorbesc despre
speranțe și se otrăvesc cu angoase.

De aceea, pe parcursul celor doi ani de studii de Master, îmi doresc să aprofundez
problematica gestuală, în abordarea personajului și construirea rolului cehovian. George Banu
îl vedea pe Cehov un apropiat al nostru, ci nu un contemporan. Astfel îmi doresc, ca în final,
cei doi ani de studiu să se concretizeze într-un spectacol care să propuna un Cehov
modernizat, unde timpul să nu mai aibă răbdare. Îmi propun să ajung la un univers cehovian
al agitației, unde calmul și resemnarea să nu aibă loc. Gesturile și acțiunile să fie multiple,
tăcerea să muțească, iar lumea să fie una nevrotică, discursivă, care se consumă. Voi aborda și
studia texte cehoviene care mă vor ajuta în obținerea rezultatului scontat, iar studiul efectiv se
va materializa în lucrarea de disertație.
 De asemenea îmi propun ca în cadrul programului de Master să îmi dezvolt
cunoștiințele din domeniul artei actorului și prin intermediul studierii psihologiei gestuale a
personajelor cehoviene să îmi conzolidez bazele creației artistice.

Consider că aceste noțiuni psihologice pe care le voi dobândi, cunoștințele in

domeniul gesticii, precum și studierea operei cehoviene sunt foarte benefice pentru procesul
de lucru al unui actor, deoarece acestea conduc la o profundă însușire a personajului jucat.

Din propria perspectivă, studiile de licență pe care le-am urmat, au pus baza necesară
efectuării Master-ului în domeniul Artei Actorului, iar noțiunile teoretice și practice pe care
le-am dobândit, precum și capacitățile de învățare rapidă, de analiză și sinteză a informațiilor,
mă recomandă pentru acest program de Masterat.

Cu deosebită considerație,
Ellis Dinculeană