O poetică a artei actorului – Ion Cojar

Ce este arta actorului? Un proces de creație, de interpretare? O metodă? Metodă înseamnă cale,
drum, procedeu sau ansamblu de procedee prin care se poate ajunge la cunoașterea
obiectivului, la descoperirea propriilor soluții la orice situații și probleme, la propriile adevăruri,
obiective și subiective despre lucruri.
Pedagogia în arta actorului nu este predare și învățare în sensul direct al cuvântului, ci este
cercetare și descoperire, proces de autodescoperire și autocunoaștere, de inițiere și
despecializare de obișnuințele comportamentale convenționale, dobândite în familie, școală, în
societate, dominate de ideile preconcepute, mai cu seamă cele referitoare la teatru și actorie.
Formarea unui student în arta actorului este un delicat proces de recuperare a totalității umane,
a întregului potențial individual, un complex formator de noi deprinderi, specifice unei activități
de performanță spirituală și psihofizică, de depășire a limitelor omului comun.
Clasa de arta actorului e un atelier de experimentare și de recuperare a celor cinci simțuri, a
tuturor tipurilor de memorie și imaginație. Este importantă însușirea mecanismului specific
al creativității actorului și anume, acela de a transforma convenția (tema propusă) în realitate
psihică, de unde derivă în mod natural și organic comportamente adecvate situațiilor scenice. În
arta actorului practica trebuuie să fie construită pe o teorie adecvată.
Practicianul – studentul în formare, pe lângă aptitudini, talent, pasiune și dorința de a învăța,
trebuie să resimtă și o foame imensă de cunoaștere teoretică și practică.
Procesele psihice nu se repetă aidoma, nu pot fi aceleași, ele nu se pot tipiza sau formaliza, nu
vor fi niciodată identice, dar prin intermediul exerițiilor specifice se pot antrena niște mecanisme
declanșatoare a proceselor psihice.
Arta actorului este două lucruri în același timp: rațiune și simțire. Actorul în momentul creației
autentice este o persoană cu două sau mai multe identități.
Este importantă gândirea prin imagini: fiecărui cuvânt i se atribuie o imagine anume, realitatea
înconjurătoare este percepută prin imagini și cele cinci simțuri.
Arta actorului este o artă sacră. Sacru este tot ce are semnificație, iar profan e tot ce nu are
semnificație.
ARTA ACTORULUI ESTE UN MOD DE A GÂNDI.
ARTA ACTORULUI ESTE UN MECANISM LOGIC SPECIFIC.
ARTA ACTORULUI ESTE UN MOD DE A ACȚIONA/DE A FACE.
ACTOR = CEL CARE FACE/ ACȚIONEAZĂ
Definirea noțiunii ACTOR: joc, transpunere, gândire, măiestrie, meșteșug, artă, creier, culoare,
mânie, înverșunare, dramă, severitate, preocupare, interes.
Actio-actionis – a acționa; ago-agere – a face
Actorul realizează, actualizează, înfăptuiește potențialități virtuale latente, din sfera posibilului.
Personajul din textul dramatic este un model posibil ce ni se comunică prin semne literale, deci
nu e decât un sistem semiotic. Pentru a deveni un sistem material, viu, acesta trebuie creat,
întruchipat, adus în actualitate, realizat, actualizat. Actualizarea este acțiunea specifică,
procesul înfăptuit de actor, fenomenul care se petrece cu propria sa ființă. Rolul (rostul,
menirea) pe care îl îndeplinește actorul în scenă este acela de a crea, de a aduce în real din
sfera posibilului, de a elibera prizonierul (personajul) din propria sa ființă și din lucrurile care-l
înconjoară. Esențial în procesul de învățare a artei actorului nu este ce sau cum face studentul –
actor, ci ce i se întâmplă în mod esențial pe parcursul exercițiilor. Între i se întâmplă sau nu i
se întâmplă nimic esențial stă deosebirea dintre adevăr și fals, între autenticitate și
artificialitate, între ceea ce e adevărat și ceea ce e jucat. Creația autentică e unică, indivizibilă și
irepetabilă. Orice reluare e altfel, dar tot într-un fel unic. Arta actorului se reinventează cu fiecare
mare personalitate, iar personalitățile sunt irepetabile. Arta actorului începe și piere o dată cu
fiecare mare actor.
Imitând profesionalismul, dar lipsindu-i competența, cunoașterea principiilor, a regulilor și
criteriilor specifice, diletantul se va găsi totdeauna la periferia artei.
Creația implică libertate de gândire și respectare de reguli, fără libertate nu există creație, dar
numai libertatea fără condiționări duce la haos. Încrederea în sine și în cel de lângă el e
ingredientul principal al coeziunii într-o echipă. Teatrul e o convenție, deci un artificiu.
Textul unei piese este o structură mult mai bogată, ce înglobează, pe lângă caractere, medii,
relații, conflicte, evenimente, idei, raporturi alcătuind universuri stilistice extrem de complexe.
Ca orice mesaj scris, textul piesei este un sistem de semne, de conotații, e un amplu sistem
semiotic codificat prin care ni se comunică universuri dramatice complexe. Actul scenic e un
sistem material, dinamic și contradictoriu, o realitate concretă, vie, care include și sistemul
semiotic al autorului, dar pe care-l depășește.
Energia care animă procesele creatoare depinde de miza pusă în joc de fiecare student, de
calitatea și valoarea motivației personale, de DE CE-ul jocului. Studentul pornește de la el însuși,
de la propria lui identitate, informație culturală, educație.
Toate personajele sunt în noi înșine, procesul de la mine la personaj are trei momente:
1. Eu în situația/situațiile dată/date
2. Descoperirea, rostul, rolul meu în convenția scenică
3. Asumarea conceptului, a mecanismului logic al personajului, substituirea Eu-rolul-
personajul
Disciplinele de bază, arta actorului și improvizația scenică au ca obiectiv fundamental:
inițierea și formarea de personalități creatoare, cunoașterea și asimilarea mecanismelor și legilor
creației scenice, însușirea principiului și metodelor celor mai eficiente în declanșarea
fenomenelor și proceselor care generează sisteme materiale vii specifice creației actorului.