Elemente de compoziție într-un text dramatic

și dezvoltarea personajului în acest context

Actul este principala diviziune a operei dramatice care structureaza subiectul,

reprezentând o etapa a desfasurarii actiunii în piesa de teatru. Actul este alcatuit din scene si,
uneori, din tablouri.Termenul desemneaza principala impartire a unei piese de teatru,
caracterizata printr-o actiune inchegata si independenta corespunzand unui moment oarecare
de sine statator din evolutia subiectului.

Scena este o diviziune dintr-un act sau tablou si marcheaza iesirile si intrarile personajelor
în scena. Termenul are mai multe sensuri:
1. Spațiu al teatrului în care se desfășoară spectacolul dat de actori în fața publicului.
2. Parte sau diviziune a unui act, a unui text dramatic, limitele scenei sunt marcate, destul de
conventional, prin intrarea si iesirea unui personaj, mai ales în teatrul clasic.
3. Într-o operă epică sau dramatică, desemnează o singură întâmplare sau un episod important,
impresionant, de aceea apar nuanțele când se vorbește despre scenă, aceasta putând fi comica,
tragică, dramatică, terifiantă, sentimentală.

Replicile reprezinta interventiile personajelor, care constituie aspectul literar al textului

dramatic. Unitatea minimală din care este contruit un dialog, reprezentată de o intervenție a
unui participant. Într-o secvență de dialog, replicile diverșilor participanți se succed rapid
având de regulă dimensiuni reduse și se condiționează reciproc (decurg una din alta).
Replicile pot fi verbale, nonverbale (gesturi, mimică, tăcere) sau cu structură mixtă. În textul
scris sunt folosite variate procedee pentru a semnala natura replicilor dintr-un dialog (în textul
narativ apar intervențiile naratorului sau anumite semne de punctuație, pe când în textul
dramatic apoi indicațiile scenice). Replicile verbale nu sunt identice în mod obligatoriu cu
propozițiile sau frazele: o unitate sintactică poate fi alcătuită din replicile a doi emițători
diferiți, poate fi segmentată și repartizată în replici diferite ale aceluiași emițător sau poate fi
lăsată neterminată când se presupune că receptorul aduce o completare necesară.

Indicațiile scenice cuprind îndrumările autorului scrise între paranteze si destinate

actorilor sau regizorului în vederea montării personajelor. Ele se referă la componența
decorului, la gesturile, mimica, intonația sau mișcarea actorilor (acțiuni nonverbale și
paraverbale), la sunetul și la luminile spectacolului.

Atunci când un actor primește un personaj pe care trebuie să-l joace într-un spectacol
începe lucrul prin lectură la masă. În timpul acestor lecturi actorul are și perioada lui de
pregătire individuală. Putem numi această etapă ca fiind o analiză amănunțită asupra
personajului primit. De exemplu, rolul asistentei Miss Ratched,pe care l-am jucat în
spectacolul Zbor deasupra unui cuib de cuci, m-a intrigat încă de la primele lecturi și cu atât
mai mult când, treptat, prin repetiții, mi-am asumat datele personajului. Construcția
personajului nu a însemnat doar perioada în care eu am lucrat practic ci, totodată, și analiza
psihologică cu toate informațiile pe care le oferă romanul Zbor deasupra unui cuib de cuci, de
Ken Kesey. În construcția acestui personaj care, la suprafață, arată doar calmitate, control
deplin și putere dar, în același timp, un interior tumultos, am luat în calcul tot ce ascunde
interiorul său, tot ce se află sub această mască exterioară, tot ce o determină să fie crudă.
Astfel se propune o metodă de lucru care presupune anumiți pași.
1. Obiectivul global – am încercat să-mi dau seama ce-și dorește cel mai mult Miss
Ratched prin toate acțiunile sale și am ajuns la concluzia că deși ea este Sora Șefă a clinicii de
psihiatrie Salem State Hospital, în realitatea și ea însăși suferă de o boală psihologică – dorința
de manipulare.
Își exercită autoritatea deplină printre pacienți, ea fiind cea care le decide medicamentele
și privilegiile. Privelegii de care îi lipsește în cazul în care aceștia nu se comportă adecvat. Aici
și-a creat propria sa lume, după cum spune Harding: ,,Ea și-a dedicat viața acestei opere. Nu
are viață personală, nici soț. Nu știe decât muncă, muncă și iar muncă”.
Ea are un sistem al ei de funcționare, pe care îl impune și pacienților. Aceștia trebuie să
discute tot ce îi ,,roade pe dinăuntru” și dacă aud ceva interesant ,,să raporteze imediat Sorei
Șefe”. Ajunge să creadă că așa este normal, le impune pacienților ideea de societate, la care ei
trebuie să se raporteze, și îi face să creadă că ei nu sunt apți pentru aceasta. Conduce această
secție, manipulându-i pe toți, atât pe pacienți cât și personalul, folosind metode pentru a umili
și a degrada, Daniel J. Viktus explică aceste proceduri:
 Secția este condusă de asistenta Ratched, care controlează procesul de transformare al
bărbaților în mașini. Acest proces de transformare al pacienților în automatele ascunse
implică pierderea sexualității lor, a masculinității și a individualității1.

2. Obiectivul scenei – acesta trebuie foarte bine clarificat pentru că actorul trebuie să
știe fără nici o urmă de îndoială ce joacă în fiecare secundă.

3. Obstacolel – este foarte important ca un actor să stabilească clar împreunp cu

regizorul obstacolele fizice, emoționale și mentale care fac dificil de atins obiectivul global și
obiectivul scenei. De exemplu, Miss Ratched era foarte perturbată emoțional atunci când Mc
Murphy devia discuțiile din timpul terapiei de grup și schimba subiectul propus de ea.

4. Substituirea – este o metodă folosită de actori pentru a crea situații de viață cât mai
autentice. De exemplu, dacă ai o colegă care într-un spectacol este mama ta poți folosi imaginea
mamei reale pe scenă.

5.Imaginile interioare – de regulă, atunci când citim sau când cineva ne povestește
ceva mintea noastră generează imagini vizuale. Așa actorii trebuie să reușească să transmită
publicului aceste imagini și de asemean ei trebuie să-și creeze un film interior al lor care stă la
baza desfășurării unui spectacol. În crearea acestui film interior în cazul personajului Miss
Ratched m-a ajutat foarte mult romanul care a stat la baza scenariului creat pentru spectacol
unde asistenta Reatched este mult mai diabolică, descrierea fiind mai bogată și mai
precisă însă, textul pentru un spectacol nu ne-a permis să arătăm toate informațiile despre
monstrul pe care ni-l înfățișează Ken Kesey.
6. Intenția și acțiunea – ele trebuiesc clar definite de către actor pentru a ști cu exactitate
ce joacă. Intenția se naște din gând, care trebuie lăsat să funcționeze logic și mai apoi se naște
și acțiunea.

7. Momentul anterior al unei scene – un actor trebuie să ia în calcul cu ce încărcătură

emoțională atacă un început de scenă.

8. Faptele – acestea vorbesc despre noi, despre starea noastră de spirit. Este esențial
pentru un actor să-și stabilească exact care îi sunt acțiunile în scenă pentru a nu transmite
informații eronate, care nu sunt în concordanță cu personajul pe care ar trebui să-l joace.

1
Vitkus, “Madness And Misogyny In Ken Kesey’s One Flew Over The Cuckoo’s Nest” in Alif, Journal of
Comparative Poetics, 1994
 9. Monologul interior – un actor mereu are sentimente și gânduri pe care nu le spune pe
scenă, asta înseamnă că el și-s construit personajul 100% și că a înțeles foarte bine tot ce a avut
de jucat. Dacă monologul interior nu există înseamnă că nu există o construcție a personajului.

10. Circumstanțele anterioare- în contrucția unui personaj nu se ia în calcul doar

momentul actual ci trebuie să se țină cont de toate informațiile care întregesc povestea unui
individ. Într-un fel va suferi o fată îndrăgostită care este singură în viață și într-un alt fel o fată
răsfățată. De exemplu, în cazul asistentei Miss Ratched am ținut cont că există 20 de ani de
când ea nu a avut altă ocupație decât să conducă această instituție, nu a avut soț, nu a avut o
viață personală după cum spune Harding :,,Ea și-a dedicat viața acestei opere. Nu are viață
personală, nici soț. Nu știe decât muncă, muncă și iar muncă”. Este cunoscut faptul că
oamenii care fac parte din acest domeniu, uneori, apelează chiar ei la persoane calificate.
Cu toate că putem afirma simplu și scurt despre Miss Ratched că este un monstru sub
masca ei bine calculată, o astfel de analiză în detaliu a personajului este absolut necesară în
construirea unui personaj. Un actor, într-un spectacol, are de jucat acțiuni după acțiuni, astfel
analiza pe scene relevă anumite detalii cheie pentru construcția unui personaj. Această analiză
pe mine m-a ajutat să descopăr propriile tactici de manipulare ale Sorei Șefe pentru ca mai
apoi să le pot transforma în acțiune.
În crearea unui personaj ca Miss Ratched nu este suficient să pornești cu ideea că este o
persoană rea, la fel ca în viață oamenii sunt răi sau buni din diferite motive și acționează diferit.
Un actor trebuie să știe ce determină personajul său să acționeze într-un anumit fel și astfel
apare această analiză care trebuie să conțină relațiile cu celelalte personaje, viziunea
personajului despre lume, secretele personajului, dorințele, motivele determinante, evoluția pe
parcursul unei piese de teatru. Toate acestea sunt necesare pentru a aplica metoda stanislavkiană
care învață actorii că trebuie mereu să-și pună întrebări despre personajele interpretate, că ei
trebuie să treacă prin stările, emoțiile, senzațiile personajului, că trebuie să apeleze la memoria
afectivă, că trebuie să apeleze la magicul ,,Dacă” care te îndeamnă să te pui în situația scenică
dată. Cum ar putea un actor să aplice sistemul lui Stanislavski fără o anchetă amănunțită asupra
personajului?

Loredana – Adelina Adăscăliței, anul II master –

Arta Actorului de music – hall, Facultatea de Arte