Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Copiii se vor grupa în funcție de medalionul primit și descoperă materialele de lucru de la Zâna Iarna. Găsesc în prima cutie, numerotată cu
cifra 1, materialele necesare pentru desfășurarea activităților liber alese, jetoane reprezentând aria de stimulare și cerințele temei acesteia.
Câte un copil din fiecare grupă, va alege jetonul cu aria de stimulare, unde vor lucra, tot prin metoda – Mâna oarbă.
Pentru că Zâna va trece prin multe probe la concursul la care își dorește să participe și va trebui să rezolve sarcini diferite, eu zic să îi
arătăm pentru început, cum știm noi să colorăm, să construim, cât suntem de harnici și isteți. Cei mai buni dintre voi, vor putea participa la
concursul ZÂNELOR.
De aceea, astăzi vom organiza și noi un consurs, care se numește ” Prietenii Zânei Iarna”. Se prezintă panoul unde fiecare grupă va primi
câte o steluță pentru sarcinile corect realizate.
Se prezintă temele și sarcinile de lucru de la centrele pe arii de stimulare deschise și se atrage atenția asupra modului de lucru, pentru că
este concurs.
Copiii rezolvă sarcinile de lucru în echipă, apoi se realizează expunerea și aprecierea lucrărilor, prin metoda – Turul galeriei. Grupele care
au respectat sarcinile de lucru vor primi câte o steluță drept recompensă, pe panoul de concurs.
Copiii descoperă materialele de lucru primite de la Zâna Iarna, din cutia nr. 2,
Se anunță denumirea, sarcina și regula jocului, iar apoi se desfășoară jocul propriu-zis.
Varianta 1 – Rezolvă corect !
Prima variantă de joc, o vom desfășura cu ajutorul metodei „Cubul”. Fiecare culoare (față) a cubului, va reprezenta o cerință a metodei :
descrie, compară, asociază, analizează, aplică, argumentează.
Pentru că avem 4 echipe și 6 cerințe, două dintre acestea, care ilustrează pe cub un grup de copii, se vor rezolva prima dată, cu toți copiii
grupei (jocul de probă). Cele două sarcini de pe cub, pe care le rezolvăm împreună, vor fi: ”descrie și argumentează”, pentru a da posibilitatea
copiilor să se exprime matematic.
Cele 6 cerințe propuse sunt:
1. Descrie elementele reprezentate și formează grupe după mărime.
2. Compară numărul de elemente al celor două mulțimi, adaugă vecinul acestora.
3. Analizează înălțimea brazilor, alcătuiește un șir crescător cu aceștia.
4. Caută și potrivește (asociază) forme asemănătoare din imaginea dată cu piesele geometrice.
5. Împarte (aplică) copiii (5) pe cele două săniuțe, în mod diferit.
6. Formează o mulțime cu tot atâtea elemente și explică (argumentează) cum ai procedat?
Câte un copil din fiecare echipă, va rostogolii cubul și în funcție de culoarea la care acesta se va opri, copiii vor alege un plic de aceeași
culoare, în care se află o sarcină de lucru și cerințele acesteia.
Copiii se vor așeza pe aceleași patru grupe și efectuează sarcina primită. După aceea, vor prezenta colegilor planșa și modul de rezolvare.
Vor fi apreciați și recompensați su steluțe.
Varianta nr.2 – Corectează greșeala !
A II-a variantă a jocului, se va desfășura tot pe cele patru grupe.
Pentru că bagheta magică a Zânei s-a stricat, lucrările pregătite de Zână, s-au amestecat iar noi va trebui să descoperim greșelile pe care
bagheta le-a făcut și să le corectăm.
Ca variantă de joc, vom desfășura jocul ”Corectează greșeala”. Pe cele patru grupe, vom realiza următoarele teme (pe unități de învățare):
(ANEXE)
1. Forme geometrice: ”Imagini corecte.”
2. Formare de mulțimi: ”Fiecare obiect la mulțimea lui.”
3. Poziții spațiale: ”Care este locul meu ?”
4. Numerația 1 - 5: ”Așează și potrivește ! ”
Copiii rezolvă cerințele variantei de joc, apoi fiecare grup își prezintă lucrarea realizată. Se fac aprecieri atât colective cât și individuale.
Echipa câștigătoare, mai primește o steluță.
Varianta nr.3 Compune și descifrează problema !
În cadrul fiecărei grupe, copiii vor primi câte o fișă de lucru individuală (o imagine sugestivă cu o problemă ilustrată). Fiecare copil va
efectua problema individual și va încercui rezultatul obținut.
Copiii prezintă (pe grupe) problemele matematice realizate de ei și rezultatul individual, al acestora. ( Ex. În imagine, avem 3 copii care se
dau cu sania pe derdeluș. Imaginea prezintă un copil, care vine spre derdeluș cu săniuța.
Copiii realizează problema: Dacă pe derdeluș avem 3 copii care se dau cu sania și mai vine încă un copil, câți copii sunt în total pe
derdeluș? R: Pe derdeluș, vor fi în total 4 copii care se dau cu sania. (Voi pregăti 4 variante de probleme).
Se fac aprecieri atât colective cât și individuale. Se apreciază rezolvarea problemelor și copiii primesc steluțe. Vor primi steluțe, echipele
care nu au nici un membru care a dat răspunsul greșit.
ADE: DOS - activitate practică – aplicație ”Tablou pentru Zâna Iarna” (Omul de zăpadă)
Două grupe vor realiza Omul de zăpadă din: 2 bulgări (mic + mare)
1 pălărie (dreptunghi + pătrat roșu) ,
2 ochi,
1 pătrunjel scurt - (nas)
1 gură roșie
1 mătură groasă (braț)
1 fular lat
3 nasturi mari
Două grupe vor realiza Omul de zăpadă din: 3 bulgări (mic + mijlociu + mare)
1 pălărie (dreptunghi + pătrat verde)
2 ochi,
1 morcov lung- (nas)
1 gură roșie
2 mături subțiri (brațe)
1 fular îngust
5 nasturi mici.
Se prezintă un om de zăpadă care să redea versurile de mai sus, dar se atrage atenția copiilor că acesta e un om de zăpadă nefericit, pentru
că nu este bine realizat. Noi vom lucra mult mai îngrijit și o vom bucura pe Zână. Se realizează un joc: ”Mănușa”, pentru încălzirea mușchilor mici
ai mâinilor.
Copiii lucrează respectând cerințele de pe cartonașul primit. Vor utiliza doar piesele indicate.
La finalul lucrărilor, aceștia vor trebui să descrie și să le compare între ele 2 câte 2, pe cele care nu sunt identice și să descopere cu
ajutorul - metodei Diagrama Venn – pentru că oamenii de zăpadă realizați, au și elemente comune . Se realizează aprecierea copiilor, pentru munca
depusă.
Tranziție: ” Bucuroși că bine am lucrat,
Acum frumos ne ridicăm
Și în rând ne așezăm,
Unul după altul rândul îl formăm
Și o mică pauză luăm.”
ADE: DLC – educarea limbajului - ”Iarna”, autor necunoscut – memorizare
În cadrul fixării poeziei ”Iarna”, câte un copil desemnat din fiecare grupă formată la începutul zilei, va trebui să redea poezia (fără ajutorul
educatoarei), pentru a primi o steluță pe panoul de concurs.
La finalul activității de educarea limbajului, ”Zâna Iarna”, va avea un mesaj audio, pentru copii.
”- Felicitări copii! Chiar dacă voi nu m-ați putut vedea, eu v-am văzut, pentru că eu sunt pretutindeni să știți! Cu ajutorul vostru, sunt sigură
că voi putea câștiga ”Concursul Zânelor”. Le voi povesti tuturor ce copii harnici și isteți sunt în grupa ”Fluturașii”. Îmi doresc foarte mult să vă
jucați împreună un joc distractiv, care se numește: ”Ștafeta bulgărilor de zăpadă”. Drept mulțumire, la finalul activității, doamna educatoare vă va
da recompense, mici amintiri de la mine (Zâna Iarna).”
Copiii se grupează din nou pe cele patru grupe, așezați în rând, unul după altul. Primul copil din fiecare rând va avea în mână o lingură, iar
în ea este ”un bulgăre” (o minge din poliester).
Copiii vor avea de parcurs o distanță de aproximativ 20-25 de metri, (până la lacul înghețat) fără să cadă bulgărele (mingea) din lingură, și
să se întoarcă alergând, să predea lingura celui de al doilea coleg din rând, care are lingura pregătită.
Dacă bulgărele ”alunecă” din lingură, copiii trebuie să reia jocul de la început.
Copiii care au realizat ștafeta bulgărelui, se așează ultimii în rândul fiecărei echipe, iar echipa câștigătoare este aceea care termină prima de
transportat bulgării.
Se explică, se demonstrează, și se execută jocul propus ”Ștafeta bulgărilor de zăpadă” o singură dată. Echipa aflată pe locul I, va primi o
steluță pe panoul de concurs.
Încheierea activității:
Copiii își exprimă părerile și sentimentele cu privire la activitatea desfășurată . Educatoarea, apreciază activitatea copiilor pe parcursul
întregii zile, se află clasamentul echipelor se realizează premierea copiilor. Aceștia primesc PREMII (recompense).
Scop: Participarea şi implicarea activă a copiilor în vederea stimulării comunicării, favorizării interrelaţionării, împărtăşirii cu ceilalţi şi formării
comportamentului empatic la preşcolari.
Obiective operaţionale:
Cognitiv-informale:
O1 - să-şi salute colegii şi educatoarea;
O2 - să sesizeze absenţa unui coleg;
O3 - să observe vremea de afară, oferind verbal câteva caracteristici ale acesteia;
O4 - să identifice ziua, luna și anul;
O5 - să raporteze numărul la cantitate și cantitatea la număr
O6 - să formeze piramida Zânei Iarna – a obiectelor de iarnă;
Psihomotorii:
O7 - să execute exercițiile fizice pentru fiecare segment al corpului:
O8 - să execute mișcările sugerate de textul cântecului;
O9 - să descopere materialele didactice de la ghicitori.
O10 - să așeze corect jetoanele;
O11 - să utilizeze corect materialele puse la dispoziție
Afectiv-atitudinale:
O12 – să-și exprime dorințele, satisfacțiile, emoțiile prin utilizarea mijloacelor de comunicare verbală și non-verbală;
O13 - să manifeste încredere în forțele proprii prin angajarea în rezolvarea sarcinilor.
Strategii didactice:
Metode şi procedee: conversaţia, explicaţia, jocul, demonstrația, ghicitoarea, „cerc interior-cerc exterior”, observația, problematizarea.
Materiale didactice: panoul- Întâlnirea de dimineață, prezența, calendarul naturii, piramida, ghicitori, imagini cu cifre (ce ilustrează
răspunsul la ghicitori) și jetoane cu: sănii, mănuși, căciuli, fulare, Zâna Iarna).
Forma de organizare: frontal, individual, în grup.
Bibliografie selectivă:
***Aplicarea noului curriculum pentru educația timpurie-o provocare?, Editura Diana, Pitești, 2008;
***Educația este un orizont, nu o destinație..., Scrisoare metodică, M.E.C.I, 2008-2009;
***Bane, C., „Bună dimineața! Mă bucur că ești aici”-manualul cadrului didactic pentru întâlnirea de dimineață, C.E.D.P, 2004.
I. JOC DE ROL:
Obiective operaționale:
Cognitiv-informale:
O1 - să rezolve corect sarcina dată (prăjituri de formă triunghiulară, pătrată, rotundă și dreptunghiulară).
Psihomotorii:
O2 - să modeleze aluatul;
O3 - să manevreze corect formele de prăjituri;
O4 - să așeze pe farfurie prăjiturile.
Afectiv-atitudinale:
O5- să colaboreze cu membri grupului în pregătirea prăjiturilor.
Strategii didactice:
Metode și procedee: conversația, explicația, demonstrația, exercițiul.
Materiale didactice: aluat, castroane, farfurii, forme de prăjitură, tăvi, bonetă+șorț,
față de masă
Forme de organizare: individual, în grup.
II. BIBLIOTECĂ:
Tema: „ Povestitorii ” - reconstituirea poveștilor, cu ajutorul imaginilor
Obiective operaționale:
Cognitiv-informale:
O6 – să numescă titlul poveștilor în funcție de personajele întâlnite în imagini;
O7 - să observe acțiunea imaginilor;
O8 - să le așeze în funcție de ordinea lor cronologică ;
Psihomotorii:
O9 - să selecteze planșele didactice ;
O10 - să afișeze imaginile pe flanelograf;
Afectiv-atitudinale:
O11 - să coopereze în activitatea de grup comunicând cu partenerii;
O12 - să-și exprime sentimente în legătură cu conținutul poveștilor.
Strategii didactice:
Metode și procedee: observația; conversația, explicația, analiza, exercițiul, munca în grup.
Materiale didactice: planșe didactice care redau cele două povești: ”Ursul păcălit de vulpe” și ”Povestea fulgului de zăpadă”,
bolduri, flanelograf.
Forme de organizare: individual, în grup.
III. ARTĂ:
Obiective operaționale:
Cognitiv-informale:
O13 - să denumească materialele descoperite pe mese;
O14 - să numească personajele din imagine;
O15 - să îi dea un titlu tabloului realizat.
Psihomotorii:
O16 - să aplice culoarea pe suprafață dată (în contur), utilizând instrumentele de lucru și culori adecvate;
O17 - să mânuiască corect materialele pentru realizarea temei de lucru.
Afectiv-atitudinale:
O18 - să participe activ, printr-o conduită afectivă generală de empatie.
Strategii didactice:
Metode și procedee: conversația, explicația, demonstrația, exercițiul.
Materiale didactice: fișa de colorat, sub forma unui tablou, suportul cu creioane colorate.
Forme de organizare: individual.
IV. CONSTRUCȚII:
Obiective operaționale:
Cognitiv-informale:
Strategii didactice:
Obiective operaționale:
Cognitiv-informale:
O1 – să descrie și să formeze mulțimi cu formele geometrice, după criteriul mărimii;
O2 - să compare numărul de elemente a două mulțimi (2-4), adăugând mulțimea care lipsește(3);
O3 - să ordoneze crescător brazii în funcție de înălțimea lor;
O4 - să asocieze formele unor obiecte prezentate cu figurile geometrice corespunzătoare din imagine;
O5 - să descompună nr.5 - împarte cei 5 copii pe două sănii (în două moduri diferite);
O6 - să formeze mulțimi cu tot atâtea elemente, ca mulțimea dată, prin adăugarea/scăderea obiectelor;
O7 - să îmbine formele geometrice date, realizând o lucrare în grup;
O8 - să formeze mulțimi după felul obiectelor și să raporteze numărul de obiecte al fiecărei mulțimi la cifra corespunzătoare;
O9 - să plaseze corect (prin lipire) jetoanele primite, în poziția spațială adecvată;
O10 - să raporteze corect numărul și cifra la cantitate și invers;
O11 - să verbalizeze acțiunile întreprinse și constatările efectuate, utilizând un limbaj adecvat;
O12 - să compună probleme matematice simple, (adăugarea/scăderea a 1,2 elemente) și să exprime răspunsul acestora;
O13 - să formeze mulțimile potrivite, pentru a putea realiza omul de zăpadă;
O14 - să poziționeze bulgării de zăpadă în mod corespunzător (de jos în sus, unul deasupra celuilalt) și accesoriile acestuia;
O15 - să realizeze tablourile ”Omul de zăpadă”, respectând cerințele date și să le compare cu ajutorul metodei Wenn;
O16 - să asculte cu atenţie poezia , să reţină conţinutul acesteia, să demonstreze că l-a înţeles;
O17 – să redea poezia ”Iarna” în mod expresiv;
O18 - să formuleze întrebări și să redea răspunsul prin metoda stelară, pe baza textului poeziei.
Psihomotorii:
Afectiv-atitudinale:
O22 - să participe activ, în spiritul regulilor jocului aducând contribuție la reușita echipei.
Sarcina didactică: - Rezolvarea diverselor sarcini legate de cele patru unități de învățare: să descrie, să compare, să asocieze, să analizeze, să
aplice, să găsească greșeala, să compună și să rezolve probleme matematice.
Reguli de joc: Copilul unei grupe, desemnat de educatoare, aruncă cubul și rezolvă cerința împreună cu echipa sa.
Copiii descoperă și corectează în echipă, greșelile matematice de pe planșa de lucru.
Copiii compun și rezolvă probleme ilustrate individual.
Răspunsurile corecte sunt aplaudate și notate cu câte o steluță.
Elemente de joc: surpriza, întrecerea, aplauzele, mânuirea materialului didactic, acordarea recompenselor.
Strategii didactice:
Metode și procedee: conversația, explicația, demonstrația, exercițiul, jocul, expunerea, observația, problematizarea, metoda
piramidei, metoda cubului, metoda diagramei Wenn, metoda exploziei stelare, munca în echipă.
Materiale didactice: jetoane cu nori, brazi, fulgi și oameni de zăpadă, postere cu sarcinile de lucru, carioci, imagini cu probleme
ilustrate, machete pentru ilustrarea problemelor matematice, steluțe decupate, pălării, material mărunt – elemente decorative de
iarnă, carton colorat pentru tablouri ,, jetoane cu cifrele 1-5, om de zăpadă confecționat, accesorii pentru oamenii de zăpadă, lipici,
jetoane cu indicații de la Zâna Iarna, planșă didactică ce ilustrează acțiunea poeziei, 5 stele de culori diferite, recompense.
Forme de organizare: frontal, individual, în grup.
Bibliografie selectivă:
Copiii sunt așezați pe cele patru grupe, în rând, unul după altul. Primul copil din fiecare rând va avea în mână o lingură, iar în ea este ”un
bulgăre” (o minge de poliester).
Copiii vor avea de parcurs (mers) o distanță de aproximativ 5 metri, până la lacul înghețat și înapoi, fără să cadă bulgărele (mingea) din
lingură, să-l predea celui de al doilea coleg din rând, care are lingura pregătită. Copilul care a efectuat jocul, se așează ultimul în rând.
Regula jocului: Fiecare copil trebuie să parcurgă toată distanța (până la bol);
Dacă bulgărele alunecă din lingură, copiii trebuie să reia jocul de la început.
Copii care au realizat transportul bulgărelui, se așează ultimii în rândul fiecărei echipe;
Câștigătoare este acea echipă care termină prima de transportat toți bulgării în bolurile pregătite.
OBIECTIV OPERATINAL
EVENIMENT DIDACTIC
TEMPORALE
OBSERVAȚII
EVALUARE
CONȚINUT
PROCEDURALE
ACTIVITATEA ACTIVITATEA
EDUCATOAREI COPIILOR
ORGANIZARE
METODE SI
PROCEDEE
FORME DE
MIJLOACE
ÎNVĂȚARE
DURATA
DE
01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 11
1.Moment Asigurarea mediului și climatului instructiv-
organiza educativ optim desfășurării activității: mobilie-
toric amenajarea spațiului de desfășurare a rul grupei
activității;
O1 pregătirea materialului demonstrativ și
distributiv.
5
O2 Întâlnirea de dimineață : „Surprizele iernii”, conversația panoul în grup
min
Salutul, Prezența, Împărtășirea cu ceilalți, povestirea, cu:
.
O3 Activitatea de grup, (realizarea piramidei), ghicitoarea prezența individ observarea
Noutatea zilei. piramida calenda comporta
O4 Captarea atenției se realizează prin scrisoarea de rul frontal mentului
2.Captarea Momentul la Zâna Iarna: naturii verbal și
psihologic 5
atenției O5 Dragi copii din grupa mare, piramida non verbal
min
Eu sunt Zâna Iarna jetoane, al copiilor.
O6 Și am o mare supărare, plicuri
La concurs eu am plecat
Dar bagheta magică s-a stricat......
O9
...................................................................
- Daaaaa.....! audiția scrisoarea
- Vreți să o ajutăm pe Zâna Iarna?
O10 de la
dialogul Zâna frontal
O11 Iarna
- Dacă vă doriți să o ajutați pe Zâna Iarna să
O12 poată participa la concursul Zânelor, trebuie să jetoane
aveți exercițiu și să fiți foarte bine pregătiți. Ea pentru
O13 va avea de trecut mai multe probe: piramida
Copiii repetă cele trei probe
- proba matematică, iernii
prin care trebuie să treacă Zâna
- proba artistică
- concurs de recitări. Iarna.
- Eu vă propun să organizăm și noi astăzi un
astfel de concurs și să vedem cine poate participa
3.Anunțarea Conștienti alături de Zâna Iarna, la concursul
2
temei și a zarea Zânelor.
min
obiectivelor obiective Concursul nostru se numește: ”Prietenii iernii”
Copiii ascultă și repetă tema
lor și trebuie să demonstrăm că suntem: prelegerea
zilei: ”Prietenii iernii”.
buni matematicieni, lucrăm frumos și îngrijit și explicația
că putem învăța și recita poezii. De asemenea
trebuie să dăm dovadă de bunătate și rapiditate
pentru a participa la ”Concursul Zânelor”.
frontal
Anunțarea - Cu ajutorul cubului vom desfășura jocul: - Pe cub observăm două 5
și explica ”Rezolvă corect !” grupuri de copii. min
rea jocului - Ce observăm pe cub, diferit de ceea ce aveam metoda un cub Observarea
până acum? Copiii ascultă cu atenție cubului 6 plicuri capacității
- Acele sarcini pe care le avem în plicurile roz și
cerința. 6 planșe de a
galben, va trebui să le rezolvăm împreună, apoi
fiecare grup va alege cu ajutorul cubului un plic, explicația diferite înțelege o
vom vedea ce ni se cere și apoi vom rezolva cerință
sarcinile în echipă. dată.
Echipa care rezolvă corect, va primi o steluță
pe panoul de concurs. - În imagine avem mai multe
Vom rezolva sarcina din plicul roz. figuri geometrice. demonstra planșa evaluarea
- Ce avem în imagine?
O1 Demonstra - Formele geometrice sunt ția didactică cunoștințe
rea jocului - Cum sunt acestea? pătrat mic roșu, tringhi mare dialogul flanelo lor matema
roșu, dreptunghi mare, cerc graf tice cu
mic, etc. frontal privire la
- Așa este. Noi va trebui să formăm o grupă cu - Un copil vine la flanelograf și formarea
piesele geometrice mari și una cu formele încercuiește cu carioca cele exercițiul carioci de mulțimi
geometrice mici. două grupe, după mărimea lor. și forme
- Noi avem mulțimi de obiecte geometrice
( fetițe – rochițe, băieți - conversația planșa
O6 - Dar în imaginea din plicul galben, ce avem? mașini) explicația didactică indivi-
- Noi avem în prima mulțime, jetoane dual
mulțimea fetelor, 3 fete și în a problemati-
- Câte obiecte avem în prima mulțime (fetelor)? doua mulțime, mulțimea zarea frontal
rochiilor, 2 rochii.
- Copiii au la dispoziție
Voi va trebui să modificați a doua mulțime cu
materialele necesare și rezolvă exercițiul indivi-
elemente de același fel, pentru a avea tot atâtea sarcina didactică. dual
elemente ca prima. (adăugare sau scădere) Copiii își aleg plicul cu sarcina
Acum pentru că ați înțeles despre ce este vorba de lucru cu ajutorul cubului, se observarea
în jocul nostru, va trebui să ne împărțim pe grupe
așează la masă și apoi rezolvă modului de
și să rezolvăm sarcinile de la Zâna Iarna în
echipă: cerința, în echipă: colaborare
O20 Desfășu Varianta1: al copiilor.
rarea Echipele de lucru, vor primi o denumire adăugată 10
jocului la cea inițială (sugestivă a sarcinii de lucru.), în 2. Descoperă nr. 3, vecinul nr. min
propriu-zis funcție de sarcina aleasă. 2-4. Așează cifra și mulțimea exercițiul planșe
2. ”Vecinii” – vor avea de comparat numărul de corespunzătoare acestuia. munca în didactice
O2 elemente al celor două mulțimi și să găsească și 3. Formează șirul crescător prin echipă carioci
să formeze mulțimea vecinului care lipsește.
trasarea unor linii de la fiecare jetoane
3. ”Măsurătorii” - vor avea de analizat mărimea
O3 brazilor și să realizeze cu ajutorul cifrelor un șir brad, la cifra potrivită mărimii indivi-
crescător (scund – înalt). acestora. dual
4. ”Detectivii” vor asocia formele unor obiecte 4. Trasează linii de la o formă în grup
O4 cu figurile geometrice din imagine. geometrică, la anumite obiecte metoda
5. ”Antrenorii” vor împărții copiii care sunt de aceeași formă. cubului
O5 pregătiți de concurs, pe două sănii, în două 5. Copiii împart fetițele și
moduri diferite.
băieții în 2+3 sau 1+4 sau 3+2,
după cum vor dori, prin trasare
de linii. 5
Copiii observă cu atenție min
Copiii au la dispoziție 5 min. pentru a realiza imaginile și găsesc soluții instructajul
O19 sarcinile de lucru. pentru a le rezolva. observația
Copiii definitivează lucrările. problemati
La finalul acestora, își vor expune și argumenta
Copiii își prezintă lucrările. zarea
lucrările realizate.
O11 Copiii sunt apreciați de către educatoare. munca în panou
Grupa care rezolvă corect, primește o steluță pe echipă pentru evaluarea
panoul de concurs. expoziția cunoștințe
lucrărilor 2 lor matema
Varianta2 ” Corectează greșelile !” Copiii își vor alege lucrările, în min tice pe
- Dragi copii, pentru că bagheta magică a Zânei funcție de medalionul avut și exercițiul indivi- unități de
Iarna s-a stricat, lucrările s-au amestecat, iar noi jetonul de pe imagine. dual învățare
va trebui să găsim greșelile și să le corectăm. în grup
Ne vom juca jocul: ”Corectează greșelile !” conversația planșele
Voi pune la dispoziția copiilor lucrările realizate Copiii observă imaginile explicația realizate frontal
incorect, pentru a descoperi greșelile și a nu le primite. observația greșit de
mai repeta. instructajul Zâna
1. ”Imagini corecte !” exercițiul Iarna
O7 2. ”Fiecare obiect la mulțimea lui.” munca
O8 3. ”Care este locul meu ?” individuală 10
O9 4. ”Așează și potrivește ! ” Copiii lucrează pe o altă fișă, aplicație min
O10 - Vă rog să vă uitați cu atenție și să corectați cerințele acesteia, în mod munca în planșe
greșelile cu mare grijă, pentru a putea participa la
corect. echipă pentru
concurs cu Zâna Iarna.
Copiii își prezintă rezultatul corecta
La finalizarea fișelor, copiii le prezintă apoi se lucrărilor realizate. rea evaluarea
O11 apreciază munca copiilor și li se dau recompense. cerințelor Indivi- cunoștințe
dual lor matema
Varianta 3 Copiii compun problema: în grup tice pe
Voi da copiilor câte o fișă de lucru individuală (o - Dacă pe derdeluș avem 3 Conversația fișe de unități de
O12 imagine sugestivă cu o problemă ilustrată). copii care se dau cu sania și explicația lucru învățare
O21 Fiecare copil va compune problema individual și mai vine un copil la săniuș, câți problemati carioci
va încercui rezultatul obținut. copii sunt în total pe derdeluș? zarea evaluarea
Apoi o rezolvă: individuală
R: Pe derdeluș, vor fi în total 4 Indivi- 5 a copiilor
copii care se dau cu sania. dual min cu privire
Copiii rezolvă problemele rezolvarea fișe de la
Educatoarea le spune copiiilor să rezolve fișa de ilustrate individual. de lucru rezolvare
O11 lucru singuri, pentru că acestea sunt diferite. probleme de
Voi da copiilor 4 imagini diferite cu probleme exercițiul probleme
ilustrate, pentru a putea observa modul individual scris
de rezolvare a problemelor matematice. Indivi-
Se fac aprecieri atât colective cât și individuale. Copiii primesc steluțe. dual
Se dau recompense copiilor.
6.Obținerea Desfășu
performan rarea Domeniul om și societate: 2
țelor activității - După cum v-am spus copii, Zâna Iarna va Copiii ascultă explicațiile min
practice trebui să treacă și printr-o probă practică, așa că, educatoarei. explicația omul de
ea ne-a trimis să realizăm tabloul ”Omul de zăpadă
zăpadă”.
- După ce pregătim toate materialele necesare,
vom încadra omul de zăpadă pe mijlocul
imaginii, începând cu partea de jos a foii de frontal
lucru.
Vom lipi bulgării de jos în sus, începând cu cel
mai mare dintre ei, apoi vom adăuga celelalte
elemente, corespunzător, pentru a obține tablouri 2
pentru expoziție. min
Se vor recita versurile: Copiii ascultă poezia. recitarea
Eu sunt omul de omăt, audiția
Singur nu mai vreau să fiu.
N-am cu cine să mă joc
Și pe alți copii, nu-i știu.
Mă bucur că v-am aflat
Poate că-mi veți da și mie
Un fular și-o pălărie; frontal
Fiindcă, astea sunt cam vechi,
Suflă vântul prin urechi...
Și, de-aceea am răcit. Observarea
Vorbesc gros și răgușit. 3 capacității
Educatoarea prezintă o imagine sugestivă cu a Copiii observă imaginea min de a
omului de zăpadă din poezia noastră. sugestivă. observarea înțelege o
Trebuie să realizați tablouri frumoase, îngrijite planșă cerință
și să respectați anumite cerințe de la Zână. didactică dată.
Cerințele și toate materialele de care aveți
O13 nevoie sunt în plicurile pentru fiecare grupă.
”Citim” cu atenție cerințele și grupăm lângă Copiii ”citesc ” cerințele de le în grup
coala pe care vom lipi tabloul, doar elementele Zâna Iarna. problemati indivi-
necesare realizării ”Omului de zăpadă”: zarea dual
jetoane
analiza
I: 2 bulgări (mic + mare) cu
O21
1 pălărie (dreptunghi + pătrat roșu) , 2 ochi, cerințele
1 pătrunjel scurt – (nas), 1 gură roșie,
Zânei indivi-
1 mătură groasă (braț), 1 fular lat
3 nasturi mari. Copiii formează mulțimi cu dual
elementele omului de zăpadă mânuirea
indicate pe jetonul de la Zâna materialelor carton A3
II: 3 bulgări (mic + mijlociu + mare)
1 pălărie (dreptunghi + pătrat verde) Iarna. didactice pentru
2 ochi, 1 morcov lung- (nas) tablouri,
1 gură roșie, 2 mături subțiri (brațe)
1 fular îngust, 5 nasturi mici.
O14 Indivi- 10 Observarea
Înainte de a începe, ne vom pregăti mușchii mici dual min modului de
ai mâinilor pentru realizarea lucrărilor prin jocul: Copiii se pregătesc de în grup colaborare
Hai la joacă ! realizarea lucrărilor. ”Se spală accesorii: al copiilor.
pe mâini, se clătesc, se șterg, exercițiul bulgări,
închidem și deschidem nas, achi,
pumnii”...
- Spor la lucru vă doresc și să reușiți să obțineți gură,
O21 Copiii lucrează respectând
cele mai frumoase tablouri pentru a primi o pălărie,
cerințele de pe cartonașul
steluță la concursul nostru.
O15 primit. Vor utiliza doar piesele asamblarea nasturi,
indicate pentru fiecare grupă. lipirea mături, Indivi-
fulare din dual
Analiza și La finalul lucrărilor, aceștia vor trebui să le Copii descoperă elementele 3 evaluarea
descrie și să le compare între ele 2 câte 2, pe hârtie
aprecierea comune ale oamenilor de min abilităților
O16 lucrărilor cele care nu sunt identice și să descopere cu zăpadă (ochii și gura) și le comparația practice a
ajutorul - metodei diagrama Venn, elementele
obținute așează în ”căsuța zăpezii”. conversația lucrările copiilor
comune ale acestora.
metoda în grup
obținute
Se realizează aprecierea copiilor, pentru munca diagramei
O21 depusă. Copiii părăsesc sala de grupă, Wenn casa 5
pentru o scurtă pauză. oame min
Tranziție pentru ADE: Copiii intră în sala de grupă jocul
nilor de
” Bucuroși că bine am lucrat, cântând cântecul ”Hai la joacă frontal
Acum frumos ne ridicăm zăpadă
afară !”
Și în rând ne așezăm, jetoane
Unul după altul rândul îl formăm
Și o mică pauză luăm.”