Extras din curs de Etica si Deontologie Academica: 1.

Fundamente filosofice
ale eticii academice
Cunoașterea experiențelor morale trăite la nivel de conștiință individuală, a
normelor etice implicite și explicite, a acțiunilor și deciziilor morale, a relevanței și
întemeierii codurilor etice aparțin eticii aplicate. În plan mai general, această disciplină
este o ramură a domeniului filosofic numit de întreaga tradiție filosofică modernă, în
frunte cu Immanuel Kant domeniul, „filosofie practică” sau „rațiune practică”.
În genere, toate domeniile eticii aplicate propun, cu argumente raționale, o nouă
conexiune între comportamentele etice tradiționale, numite metaforic „morala bunicii”,
și
valorile pluraliste și relativiste, specifice societății globale în care trăim. Experții în
etica
academică au o pregătire filosofică generală și, în același timp, o serie de competențe
intelectuale interdisciplinare specifice domeniului de etică aplicată în care activează. De
pildă, pentru domeniul legat de etica noilor tehnologii, experții domeniului posedă atât o
educație filosofic-etică, cât și una legată de anumite specializări inginerești:
automatică,
calculatoare, programare etc. Experții în domeniul eticii academice sunt, de regulă, cadre
didactice cu formație filosofică și cunoscători ai unor domenii adiacente de științe
umane
– sociologie, drept, economie etc.
Pe de o parte, etica academică a devenit alături de celelalte arii de cercetare a
moralității1 un domeniu distinct de reflecție și gândire critică care a reorientat actul
tradițional de filosofare, centrat de obicei pe teme de metafizică, ontologie sau
gnoseologie, către comunitatea academică și viață publică interesată de învățământ și
educație. Pe de altă parte, cum arătam, etica academică aparține domeniului filosofiei
practice sau al rațiunii practice - într-un sens cu mult mai larg decât îl înțelegea Kant - ce
1 Ne gândim la bioetică, etică în afaceri, etica informației și computerelor, etica mediului, etica noilor
tehnologii, etica dragostei și sexualității, etica în conflictele internaționale, etică în rela ții interna ționale,
etică în mass-media, neuroetică, roboetică, etică politică, etică socială, etica cercet ării, etica viitorului,
etica
dreptății între generații etc.
6
trebuie distins de domeniul de cercetări filosofice aparținând rațiunii teoretice. Distincția
despre care vorbim este subtilă și implică anumite explicații suplimentare, pentru că
termenul „rațiune” este polisemantic și desemnează multiple înțelesuri care trebuie
precizate prin definiții sau contextual.
Trebuie spus, înainte de toate, că ideea de filosofie practică sau de rațiune practică
își are originea în filosofia modernă, unde a fost net distinsă de filosofia sau rațiunea
teoretică. Este drept că și grecii aveau o „filosofie practică”, însă, în mod ciudat pentru
reflexele noastre de gândire, această filosofie practică avea ca scop ultim fericirea, iar
activitatea care aducea cea mai multă fericire era ceea ce grecii numeau theoria, cuvânt
care este tradus prin contemplare2 și de la care provine cuvântul „teorie”. Pentru
Aristotel, „limitele contemplării sunt și cele ale fericirii: cu cât contempli mai mult, cu
atât ești mai fericit; și asta nu în mod accidental, ci în virtutea contemplării însăși, a
cărei
valoare este intrinsecă”3. Așadar, în cultura greacă, distincția dintre „rațiunea practică”
și
cea „teoretică” nu-și are locul, cele două întâlnindu-se în faptul că cea mai „teoretică”
activitate este, în același timp, și activitatea etică prin excelență.