RC

Operatiuni militare in primul razboi mondial

August 1916

Ofensiva Flămânda (sau Manevra Flămânda), care a avut loc între 29

septembrie și 5 octombrie 1916, a fost o bătălie peste Dunăre a Armatei a II-a a
României în timpul Primului Război Mondial. Aceasta a reprezentat un efort
consecvent făcut de Armata Română pentru a opri înaintarea spre sud a Puterilor
Centrale conduse de feldmareșalul August von Mackensen. Bătălia s-a încheiat
prin victoria tactică a Puterilor Centrale.
Atacul a început pe 29 septembrie la 80 de kilometri distanță de la Flămânda,
lângă Oltenița, la Zimnicea în direcția flancului de vest al lui Mackensen, cu
superioritatea forțelor române în trupe de infanterie și echipament de artilerie.
Totuși, încercarea Armatei Române de a trece Dunărea a fost încetinită de Flotila
Dunăreană a Marinei Imperiale Austro-Ungare.

Pe 1 octombrie, două divizii române trec Dunărea la Flămânda și construiesc un

cap de pod de 14 km lățime și 4 km adâncime. În aceeași zi, diviziile unite române
și ruse atacă frontul Dobrogean cu puțin succes. În noaptea dintre 1 și 2 octombrie
o furtună puternică produce mari distrugeri podului de vase pe care forțele române
îl foloseau pentru trecerea Dunării. Eșecul de a sparge frontul dobrogean,
culminând cu lupta infanteriei în vecinătatea Flămândei pe 3 octombrie, îl face pe
generalul Averescu să anuleze întreaga operațiune și să își concentreze forțele
pentru a lansa o contraofensivă la ofensiva Puterilor Centrale din Transilvania.
Operația de la Flămânda „- subiect de studiu excelent în manualele de
artă militară – a fost o improvizație cu efecte dezastruoase pentru
începutul campaniei anului 1916 în România”.[9]
[9]
Teofil Oroian, Eșec răsunător: Operațiunea de la Flămânda o improvizație dezastruoasă

septembrie-octombrie 1916
'
Flămânda, judeţul Teleorman
Manevra de la Flămânda (septembrie/octombrie 1916). Operaţiune strategică de amploare a forţelor

române participante la Primul Război Mondial, având obiectivul de a forţa Dunărea şi a asigura un cap de

pod pe malul bulgăresc în vederea slăbirii ofensivei bulgaro-germano-turce îndreptată împotriva Constanţei.

Iniţiativa acţiunii a aparţinut generalului Alexandru Averescu, comandantul Armatei III române, manevră

care, deşi puternic contestată, este în cele din urmă acceptată de comandamentul român. La 18

septembrie/1 octombrie 1916, începe transbordarea trupelor pe vase, operaţiune desfăşurată pe durata

întregii dimineţi, fără a se înregistra replici semnificative din partea forţelor inamice.

Forţele debarcate ocupă poziţii în perimetrul localităţii Rehovo, pe malul bulgăresc. În paralel, unităţile de

geniu încep construcţia podului de pontoane, în vederea trecerii materialului greu şi a artileriei. Condiţiile

meteorologice nefavorabile afectează serios ritmul lucrărilor, în timp ce aviaţia inamică provoacă pierderi

trupelor române şi, implicit, lucrărilor de construcţie. Cu toate acestea, podul este finalizat şi va permite

trecerea, până în dimineaţa zilei de 19 septembrie/2 octombrie 1916, a efectivelor a două divizii din cadrul

forţelor Armatei III, care ocupă poziţii pe malul bulgăresc.

Vremea nefavorabilă îngreunează în continuare trecerea Dunării, ploile masive făcând, practic, imposibilă

deplasarea artileriei. În acelaşi timp, două monitoare austriece, însoţite de două vedete rapide, profită de

creşterea cursului fluviului şi atacă malul românesc, ameninţând existenţa podului de pontoane. Sub tirul

artileriei române, forţele navale austriece iniţiază o serie de atacuri cu nave încărcate cu explozibil asupra

podului, dar acestea eşuează. Utilizând mine plutitoare, austriecii reuşesc, în cele din urmă, avarierea

podului, întrerupând, astfel, trecerea forţelor române.

În paralel, evenimentele de pe teatrul de operaţiuni din Transilvania, mai precis înfrângerea de la Sibiu şi

retragerea spre Braşov, impun comandamentului român reevaluarea situaţiei. Ameninţarea străpungerii de

către trupele germano-austriaco-ungare a trecătorilor din Carpaţi duce la adoptarea deciziei de încetare a

trecerii Dunării şi, ulterior, de iniţiere a retragerii. Această operaţiune se realizează în noaptea de 21

septembrie/4 octombrie – 22 septembrie/5 octombrie 1916, după care podul de pontoane este desfăcut.
Impactul operaţional al Manevrei de la Flămânda (jud. Teleorman) a fost unul redus, înaintarea fiind oprită

înainte de a se putea angaja în luptă toate forţele. După retragere, trupele disponibilizate au fost utilizate cu

succes în oprirea ofensivei inamice din Transilvania, pe înălţimile carpatice.

Bibliografie

 George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011