MASAJUL REFLEXOGEN

Un alt masaj, care se practica astazi pe scara mare în întreaga lume, este
masajul reflexogen. El consta în masarea anumitor zone limitate ale corpului, în
scopul obtinerii unui efect la distanta de zona masata (la nivelul unor organe,
muschi, functii ale sistemului nervos, etc.)

Reflexele (lat. reflexus=reflectat, rasfrânt) sunt activitati fundamentale ale

sistemului nervos, prin care sunt reglate relatiile existente dintre diferitele parti ale
organismului, cât si cele dintre organism si mediul înconjurator. J.Bossy defineste
reflexul ca fiind un raspuns rapid al structurilor biologice la un stimul anume,
specific si localizat cu precizie.

Reflexele sunt de doua categorii: neconditionate (congenitale) si

conditionate (dobândite prin repetitie). Reflexele pot fi cutanate, subcutanate,
încrucisate, posturale, autonome etc. În reflexul autonom, impulsul nu ajunge
pâna la sistemul nervos central, fiind dirijat catre ganglionii nervosi paravertebrali
(sau medulari), generând un raspuns reflex la nivelul acestora. Acest raspuns este
trimis direct la organul sau muschii deserviti de acesta. Mecanismele reflexe au o
valoare terapeutica recunoscuta stiintific. Daca la nivelul acestor cai sau al centrilor
nervosi se produc anumite modificari, actul reflex nu mai are loc, sau se produce
alterat (exagerat, încetinit sau chiar aberant).

Câteva exemple de mecanisme reflexe: introducerea piciorului sanatos într-

un vas cu apa calda, produce, pe cale reflexa, vasodilatatie la piciorul bolnav
(procedura folosita la tratamentul arteriopatiilor 616b17g cronice obliterante);
apasarea blânda pe globii oculari era folosita de vechii clinicieni în
tratamentul de urgenta al tahicardiei paroxistice, (suferinta
caracterizata prin cresterea brusca si rapida a batailor inimii la 120-
220 pe minut) pentru rarirea batailor inimii. În astfel de cazuri, vechii
clinicieni mai foloseau si o alta metoda: atingerea omusorului (luetei) cu
vârful degetului sau cu coada unei linguri.

Filozoful, matematicianul si fizicianul Rene Descartes (1596-1650) a fost

primul om de stiinta care a vorbit despre actele automate ale organismului uman.
El spunea ca „fiziologia trebuie înteleasa si explicata prin fenomene mecanice",
carora le-a dat numele de reflexe.

Catre anul 1860, medicii germani, Metzgers, de Cornelius, de Miiller si

Kirchberg exerseaza stimularea unor puncte reflexe de pe piele.
 In 1893 neurologul englez H. Head vorbeste, într-un articol publicat în
revista Brain, de zone hiperalgice aparute pe piele în anumite boli. Aceste zone
sunt cunoscute astazi sub numele de „Zonele Head". Cam în acelasi timp, medicul
englez J. Mackenzie intuieste rapoartele reflexe dintre anumite organe si unele
zone de pe piele, care ar putea fi folosite în scopuri terapeutice.

Intemeietorul reflexoterapiei moderne este considerat Barczewski. El a

folosit pentru prima data masajul digital al unor puncte de pe piele în scopuri
terapeutice (1911). Dupa numai sase ani, Van Veen (Haarlem) a comunicat
rezultate terapeutice interesante obtinute tot prin stimularea unor zone de pe
piele.

în 1937 profesorul W. Kohlrausch observa contractura persistenta a unor

muschi, care apare în unele boli, în anumite zone. Prin stimularea acestor zone, cu
masaj digital, s-au obtinut rezultate surprinzatoare în foarte multe suferinte.
Despre un astfel de fenomen vorbeau si vechii chinezi, ei denumind respectiva
contractura musculara „sfoara".

Mai înainte de Kohkausch, o maseoza germana, pe nume Dicke,

descoperise, întâmplator, masajul conjunctiv reflexogen.

Principiile reflexoterapiei îsi au radacina în vechile doctrine filozofice, din

Egipt si nu numai. Filozofii antici vorbeau despre asemanarile si corespondentele
dintre macrocosmos si microcosmos, afirmând ca: „Ce este sus este si jos, ce este
jos este si sus; totul corespunde în univers".

Bazele neurobiologice ale reflexologiei moderne (reflexo-diagnostic si

reflexoterapie) le-a pus profesorul francez de anatomie Jean Bossy de la
Facultatea de Medicina de la Montpellier. În concluziile sale el spune: „Masajul unui
punct dureros de pe piele poate avea o actiune directa, actionând pe o zona,
dureroasa sau nu, printr-o actiune reflexogena care inhiba durerea îndepartata,
adesea viscerala".

si tot Jean Bossy mai spune: „Reflexele cele mai simple, elementare
(cutanate, vasculare, osteo-artro-musculare) sunt exceptional monosinaptice, cel
mai adesea ele având trei elemente situate în acelasi segment: un neuron aferent,
senzitiv (protoneuron); un neuron eferent, motor (motoneuron) sau autonom; unul
sau mai multi interneuroni scurti".

In practica se folosesc mai multe feluri de masaj reflexogen: pe muschi, pe

tesutul conjunctiv, pe talpi, picioare, mâini, ureche, mucoasa nazala etc.

1.Masajul muscular reflexogen.

 Cel dintâi medic care a descoperit cresterea tonusului muscular, într-o
anumita zona a corpului, în cazul îmbolnavirii unui anumit organ, a fost Mackenzie.
El a descoperit, în timpul palparii, o contractura neobisnuita în unele boli acute
(gastrita acuta, apendicita acuta, colecistita acuta), contractura care era sensibila
la miscari si persista o bucata de vreme dupa vindecare. În suferintele subacute
contractura era mai putin evidenta.

Acelasi Mackenzie a mai observat ca suferintele unor organe se manifesta

prin contracturi, mereu în acelasi loc, ca de exemplu în suferintele
ficatului numai între omoplatul drept si coloana vertebrala.

Profesorul Kohlrausch, care studia de multa vreme acest fenomem, a reusit

sa stabileasca organul bolnav si chiar suferinta sa, în functie de localizarea
contracturii (hipertonie musculara), pe care o descoperea printr-o palpare
minutioasa cu vârful degetului. Dupa lungi observatii, lui Kohlrausch i-a venit ideea
actionarii asupra acestor contracturi prin masaj digital. În felul acesta el a obtinut
ameliorarea câtorva suferinte. Asa a luat nastere masajul muscular reflexogen.

S-au mai încercat si alte mijloace pentru suprimarea contracturilor

musculare în anumite zone ale corpului, în scopuri terapeutice. Cel mai eficient s-a
dovedit masajul digital.

Masajul muscular reflexogen foloseste o serie de manevre, în functie de

contractura.

- pentru o hipertonie limitata vibratii sau frictiuni blânde, ritmice;

- pentru o hipertonie întinsa vibratii ceva mai energice.

În foarte multe cazuri, suferinta se manifesta nu prin hipertonie locala, ci

prin hipotonie (asociata cu atonia organului respectiv). În acest caz se folosesc
frictiuni sau framântari energice, care au rolul de a stimula tonusul respectivelor
organe.

Hipertonia musculara reflexa se întâlneste în numeroase boli: entorse,

luxatii, fracturi, hernie discala, crampa scriitorului, angiospasme, varice, ulcer
varicos, dureri de cap, dureri lombare, boli de inima, angina pectorala, traheo-
bronsita acuta, bronsita cronica, scleroemfizem pulmonar, boli de stomac, boli de
ficat , boli genito-urinare, nevralgii, paralizii etc.

2.Masajul conjunctiv reflexogen

 Aceasta metoda terapeutica a fost descoperita întâmplator în anul 1929 de
catre maseoza germana, Dicke. Suferinda de arteriopatie cronica obliteranta, la
unul din membrele inferioare, ea statea mult timp în pat. Într-una din zile, a avut
ideea de a-si masa cu vârful degetelor câteva zone împastate de pe piele, pe care
le descoperise întâmplator în regiunea sacrata si pe crestele oaselor bazinului
(iliace). Dupa nenumarate zile de automasaj, bolnava a observat aparitia unor
furnicaturi la nivelul piciorului bolnav si usoare senzatii de caldura locala. Ulterior
si-a extins masajul si în regiunea trohanteriana (fata externa a coapsei), prin
manevre mai energice, executate ore întregi. Dupa trei luni de automasaj energic,
zilnic, durerile din membrul bolnav s-au ameliorat simtitor.

Cazul a facut multa vâlva în lumea medicala, „miraculosul" tratament fiind

preluat de o clinica medicala universitara din Fribourg, care l-a aplicat si în alte
boli: miocardita, insuficienta coronariana, hipertensiune arteriala etc. Acest masaj,
denumit de medicii germani „Bindegewebsmassage" (masaj conjunctiv) a fost
folosit ulterior în clinicile germane de pediatrie, ortopedie, neurologice, ginecologie
etc.

0 contributie importanta la dezvoltarea masajului conjunctiv au avut-o

medicii germani Teirich-Leube, Kohlrausch si Kliber, ultimul publicând o lucrare de
specialitate, intitulata „Segmentherapie ", în care si-a prezentat propriile sale
observatii.

Toti medicii practicieni erau convinsi ca masajul tesutului conjunctiv

actioneaza asupra sistemului nervos vegetativ, obtinând, în felul acesta,
ameliorarea unor tulburari functionale ale anumitor organe. Unii dintre ei stimulau
zonele respective nu numai cu masaj, dar si cu alte mijloace: caldura locala
(împachetari), injectii locale cu substante anesteziante.

La Congresul Mondial de masaj si kineziterapie, din 1959, de la Paris, Dr.

Teirich-Leube a prezentat o comunicare privind studiile si cercetarile sale în
domeniul masajului reflex terapeutic. Cu aceasta ocazie a vorbit si despre masajul
lui Dicke.

Ţesutul conjunctiv, format din celule cu aceeasi structura si aceleasi functii,

face legatura între tesuturi si între acestea si organe, având, în acelasi timp, si un
rol de sustinere. Ţesutul lax subcutanat contine fibre elastice (care îi confera
elasticitatea) si fibre colagene (care îi confera rezistenta).

Ţesutul conjunctiv, care se gaseste în piele, în stratul adipos, în cartilagii, în

oase, în muschi etc., reprezinta 16% din greutatea corpului, continând si 23% din
apa întregului organism. Functiile sale sunt reglate de sistemul nervos si sistemul
endocrin, ceea ce explica actiunea sa reflexogena.
 În unele boli, tensiunea tesutului subcutanat creste, zona respectiva
devenind palpabila si chiar vizibila, din cauza retractarii pielii. Aceste modificari,
mai mult sau mai putin evidente, sunt în functie de cantitatea tesutului conjunctiv
din acea zona. Ea are centrul retractat, în raport direct cu disfunctia organului, iar
periferia infiltrata. Zona respectiva este ferma la pipait.

Zonele tesutului conjunctiv sunt mai mult sau mai putin vizibile,
descoperirea lor prin palpare minutioasa depinzând de experienta terapeutului.

Tehnica:

Mai întâi se inspecteazâ si se palpeaza zona respectiva, cu multa rabdare,

cu vârful degetelor. Pentru aprecierea tensiunii tesuturilor din zona, se palpeaza,
printr-o rulare usoara, pliul pielii. Descoperirea acestor zone reflexogene se face
dupa o lunga practica.

Masajul consta din presiuni si frecari putemice cu vârful degetelor, manevre

care produc senzatii de „smulgerea" pielii, de „tâietura" sau „ruptura" locala.

În timpul unui astfel de masaj, pielea este usor deplasata pe tesuturile

subiacente, manevra respectiva producând dureri foarte vii. In acelasi timp pielea
se înroseste, se reliefeaza usor, capatând un aspect zebrat, fenomene care
persista în urmatoarele 36 de ore. Acestea, spun profesionistii, sunt reactiile
normale ale masajului conjunctiv.

Cu toate ca masajul este digital, senzatiile produse dau impresia ca

manevrele respective au fost efectuate cu unghia.

Dupa masaj se recomanda repaus de 1-2 ore. La începutul tratamentului se

face câte o sedinta pe zi, apoi la 2-3 zile. Rezultatele sunt pozitive dupa 4-5
sedinte, mai ales în tulburarile cronice.

Principalele indicatii:

- dureri;

- tulburari circulatorii periferice: picioare grele, crampe musculare, varice, etc.;

- boli cardio-respiratorii: astm bronsic, bronsite cronice, dureri precordiale, etc.;

- boli ale aparatului digestiv: stomac, ficat, pancreas, constipatie, migrena;

- boli ginecologice, menopauza;

- boli reumatice cronice, lumbago, etc.

 3.Masajul vertebral reflexogen
0 metoda terapeutica mai putin cunoscuta la noi în tara, dar foarte
raspândita în America de Nord si Europa de Vest, este chiroterapia. Ea mai este
cunoscuta si sub alte denumiri: osteoterapie, osteopatie, chiropractica, manipulari,
medicina osteopata si vertebroterapie.

Chiroterapia (gr.kheir=mana; therapia=lecuire) consta din folosirea

mâinilor, cu ajutorul carora terapeutul imprima anumite miscari unei articulatii, în
scopul ameliorarii sau chiar vindecarii, pe cale reflexa, a unor suferinte locale sau
la distanta. Miscarile respective sunt de mai multe feluri: presiuni, împingeri,
tractiuni, rasuciri si masaje.

Manipularile provoaca reflexe la distanta, care au o influenta pozitiva asupra

unui organism bolnav. Despre reflexele produse cu ocazia manipularilor vertebrale
s-a ocupat, la începutul secolului al XX-lea, medicul american Albert Abrams.
Foarte multe dintre efectele acestor manipulari erau asemanatoare celor obtinute
prin acupunctura.

Abrams a studiat, în acelasi timp, si reflexele vertebrale produse prin

percutia cu vârful degetului a apofizelor spinoase sau prin exercitarea de presiuni
paravertebrale.

Bazele reflexoterapiei vertebrale moderne (spondilo-terapie) au fost puse

de Albert Abrams. Percutia apofizelor spinoase ale vertebrelor actioneaza asupra
ganglionilor si viscerelor corespunzatoare.

Stimularea locala poate fi facuta cu vârful degetului sau prin percutia (cu
marginea mâini) pe degetul aplicat pe vertebra. Percutiile vor fi blânde, regulate,
într-un ritm de 65 pe minut.

Se mai folosesc presiuni cu vârful degetelor, paravertebral, unilateral sau

bilateral, timp de 10 secunde, pe anumite puncte.

Manevrele vor fi alternate cu pauze: percutii (4-5 secunde), pauza de 2-3

minute, apoi presiuni paravertebrale (10-15 secunde).

4.Masajul reflexogen al talpilor si al picioarelor

Masarea unor puncte de pe talpi si picioare, în scopuri terapeutice, este o

practica foarte veche, ea aflându-se de milenii în arsenalele terapeutice ale
medicinii traditionale din China si India, fiind preluata, din secolul al VI-lea, si de
japonezi.
 În antichitate se credea ca pe suprafata unor segmente ale corpului, printre
care si picioarele, sunt reprezentate toate organele. Medicii vremurilor au observat
ca unele zone de proiectie devin sensibile când organul respectiv se îmbolnaveste.
De aici ideea de a fi masate cu degetul sau cu alte mijloace pentru ameliorarea
unor suferinte.

Masajul punctelor de pe talpi si picioare (podopunctura) se practica astazi

pe scara mare în estul Asiei, metoda adoptata la jumatatea secolului trecut si de
numerosi terapeuti naturisti din Europa si America de Nord. Un merit deosebit în
raspândirea acestei metode îl are specialistul america, W. H. Fitzgerald, care a
denumit-o zonoterapie.

În Japonia zilelor noastre exista specialisti care practica, nu numai

presopunctura talpilor si picioarelor în scopuri terapeutice, dar si diagnostice,
specialitatea lor fiind cunoscuta sub denumirea de sokushindo,

În Japonia profesionistii folosesc urmatoarele zone reflexogene:

-zonele Hirata: reprezentate de 12 benzi orizontale, fiecare fiind în relatie cu

un anumit organ: trahee si bronsii, plamâni, inima, ficat, vezica biliara, splina-
pancreas, stomac, rinichi, intestin gros, intestin subtire, vezica, organe genitale.La
nivelul piciorului se gasesc proiectate: arborele bronsic, plamânii, inima, ficatul si
vezicula biliara.

- zonele Sokushindo, ilustrate prin cartografii precise, în care coloana

vertebrala se afla pe marginea interna a labei piciorului;

- zonele Shiatsu, cu 44 de puncte pe picior.

În China se folosesc 32 de puncte pentru podopunctura, situate în afara

meridianelor. La rândul lor, specialistii taiwanezi folosesc 25 de puncte situate pe
picior.

În SUA podopunctura a constituit obiect de studiu pentru numerosi

specialisti, printre care: Fitzgerald, Riley (cercetarile sale fiind preluate de suedeza
Eunice Ingham), R.A.Dale.

Masajul talpilor picioarelor sunt folosite astazi în foarte multe tari

occidentale, în scop diagnostic si terapeutic.

Reflexodiagnosticul consta din reperarea punctelor sensibile sau chiar

dureroase de pe talpi, printr-o palpare minutioasa cu vârful unui deget. Punctele
sensibile semnifica suferinta organelor proiectate în acel loc.
 Reflexoterapia consta din stimularea punctelor sensibile, în ordinea indicata
pentru fiecare boala, cu vârful degetului, cu un instrument improvizat (betigas de
lemn, cu vârful rotunjit al stiloului, al unei baghete de sticla etc.). Punctele se
maseaza câteva minute pâna la disparitia durerii locale si a granulatiilor de sub
piele. Aceste manevre deblocheaza energiile din corp si îmbunatatesc circulatia
sângelui si obtin, pe cale reflexa, normalizarea functiei organului respectiv.

Masajul se executa nu numai pe talpi, dar si la nivelul picioarelor pe o piele

curata si sânatoasâ (fara bataturi, rani, tumori etc.).

Înainte si dupa tratament, se executa masajul blând al talpilor, cu palma,

timp de 20-30 de secunde. Pentru suferintele acute se recomanda 1-3 sedinte pe
zi, durata lor putând fi pâna la 30 de minute, iar pentru cele cronice, 2-3 sedinte
pe saptamâna.

În timpul masajului bolnavul va sta culcat cu fata în sus, iar masorul într-o
pozitie cât mai comoda, asezat pe un scaun. El se va concentra strict asupra
masajului, alte activitati simultane (conversatii, privit la televizor) fiind interzise.

5.Masajul reflexogen al mâinilor

Ca si picioarele, mâinile prezinta numeroase zone reflexogene ce pot fi
folosite în scopuri diagnostice si terapeutice. Importanta degetelor mâinilor este cu
mult mai mare decât a picioarelor, mai ales degetul mare pe care se gasesc
numeroase astfel de zone. De asemenea, pielea spatiilor interdigitale poseda zone
reflexogene, ca de exemplu cel dintre degetul mare si aratator.

Punctele sensibile sau chiar dureroase pot fi stimulate prin masaj digital, cu
pulpa degetului, sau chiar cu unghia, timp de câteva secunde. Unii terapeuti
folosesc pentru zone mai întinse stimulari cu dintii unui pieptene sau ciupirea pielii,
mai ales la vârful degetelor, cu un cârlig de rufe.

De reflexologia mâinilor s-au ocupat cercetatori americani (Fitzgerald,

Dale), japonezi (Hirata, Yamamoto) si, bineînteles, chinezi, care încadreaza mâinile
în microsistemele de acupunctura. Un aport deosebit în aceasta privinta l-a avut
profesorul francez J. Bossy, care a întocmit si o cartografie a mâinilor.

Autorii chinezi vorbesc de puncte de acupunctura pe mâini (fata palmara si

dorsala), situate în afara meridianelor.

6.Masajul lingual reflexogen

Din cele mai vechi timpuri limba a fost una din oglinzile sanatatii omului. si
astazi modificarile limbii (forma, culoare, pete, crapaturi, rugozitati etc.) sunt
elemente pretioase în stabilirea unui diagnostic. Modificarile aparute pe proiectia
unui organ semnifica suferinta sa.

0 mare importanta asupra acestui aspect îl acorda si medicii homeopati,

care stabilesc diagnosticul si cu ajutorul modificarilor descoperite pe limba.

Limba ocupa un loc important si în medicina traditionala chineza. Pe fata

dorsala, pe linia mediana, se gaseste meridianul „Trei focare" si proiectia
urmatoarelor organe: rinichi, splina, inima, ficat, vezicula biliara si plamân.

0 limba este examinata prin inspectie si palpare cu vârful unui deget, spalat
si badijonat cu alcool.

Pe limba se gasesc si zone reflexogene care pot fi stimulate cu vârful

degetului, prin apasari continue sau printr-un masaj circular, timp de 2-3 minute.
Zonele mai mari pot fi stimulate prin apasari cu coada unei linguri, care se aplica
mai întâi pe vârful limbii, câteva secunde, dupa care este deplasata spre regiunea
dorita.

Reflexodiagnostic:

- Zone usor împastate sau usor dureroase catre centrul limbii semnifica suferinte
ale mâinilor si picioarelor.

- Zonele organelor proiectate pe limba, acoperite cu depozite albicioase, gri,

hasurate sau brazdate de mici crapaturi, semnfifica suferinta lor.

7.Masajul reflexogen pe ureche

0 alta zona reflexogena, folosita în scopuri terapeutice dar si diagnostice,

este pavilionul urechii. Prima sa cartografie, completa, apartine medicului francez
Paul Nogie considerat si parintele auriculoterapiei moderne, cel care a pus bazele
teoretice si practice ale acestei metode. Nogier a fost cel dintâi care a intuit
proiectia, pe fata interna a pavilionului urechii, a unui fat cu capul în jos. Tot el a
întocmit si prima cartografie completa pavilionului urechii. Ulterior, J. Bossy a
întocmit reprezentarea inervatiei somatice si viscerale pe pavilionul urechii. Pe
ureche sunt proiectate toate organele corpului. Stimularea punctelor de proiectie
ale organelor respective, prin masaj cu un stilet metalic sau din sticla, subtiri, cu
ace speciale, cu anumiti curenti electrici, generati de aparate speciale, poate
produce ameliorarea unor suferinte: dureri de orice fel, rinita alergica, astm
bronsic, migrena, insomnie etc.

Urechea este si ea oglinda sanatatii noastre: lobul inferior bine dezvoltat

înseamna o vitalitate crescuta; un lob inferior subtire si brazdat pe centru
înseamna scaderea vitalitatii; un lob inferior umflat si rosu semnifica o proasta
circulatie periferica, mai ales cea a limfei; o ureche rotunda si mare este întâlnita
la persoane cu activitate intelectuala intensa. Manevre reflexogene la îndemâna
oricui: tragerea de lobul urechii si purtarea de inele mici, stimuleaza acuitatea
vizuala; tragerea de lobul urechii mareste atentia (manevra folosita la unii scolari);
tragerea în sus a pavilionului urechii, de partea sa superioara, creste forta
membrelor inferioare; tragerea înapoi, din partea mijlocie, creste forta bratelor;
ciupirea marginii pavilionului produce revigorarea organismului, ca si frecarea
întregului pavilion.
 Terapia YUMEIHO

Terapia yumeiho consta în manipulari articulare, masaj si presopunctura.

Având oasele bazinului drept baza, coloana vertebrala este stâlpul în jurul caruia
este distribuit, simetric, corpul uman. Deoarece este o stricta interdependenta
între articulatiile bazinului (pozitia, starea si biomecanica acestora) si starea
coloanei vertebrale (deci implicit a întregului organism), tehnica yumeiho propune
abordarea terapeutica începând cu diagnosticarea starii articulatiilor bazinului. De
asemenea, terapia yumeiho coreleaza o anumita tipologie patologica cu o anumita
pozitie (predominanta) a centrului de greutate al corpului uman.

Bolile apar din cauza dezechilibrelor din corp. Omul are capacitatea naturala
de a corecta aceste dezechilibre. Aceasta este capacitatea de autovindecare sau
forta vitala. Daca omul pierde aceasta capacitate, el nu poate rezista în fata bolii si
apare ca simptom durerea, îmbolnavirea. Restabilirea echilibrului organismului
uman este o prioritate absoluta, este singura modalitate de a ne mentine în viata,
de a fi sanatosi . Aceasta terapie este cel mai bun remediu pentru a creste
capacitatea proprie de vindecare prin restaurarea echilibrului corpului uman,
plecând de la structuri anatomice care por fi corectate – echilibrate manual si
influentând astfel structuri si functii care nu pot fi influentate în mod direct prin
metode terapeutice manuale.

În societatea moderna cu un grad înalt de civilizatie, cu stiinte puternic

dezvoltate, noi suntem obligati sa traim mult timp într-un mediu de viata neplacut
si miscarea noastra este insuficienta atât sub aspectul cantitatii cât si al calitatii.
Fiecare parte a corpului omenesc, daca nu este pusa în functiune dupa legile
naturii, se atrofiaza si degenereaza, iar functia sa slabeste, rezultând diferite boli.
Simptomele timpurii ale unor boli, sunt durerile usoare de sold si slabiciunile
membrelor inferioare. Dupa cum se cunoaste, greutatea corpului uman este
distribuita în mod egal la nivelul membrelor inferioare. În cazul în care centrul de
greutate al corpului este deplasat din pozitia sa centrala, situat fiind predominant
la stânga sau la dreapta, membrele inferioare vor fi solicitate inegal (prin
distributia asimetrica a greutatii asupra lor). În consecinta membrul inferior
suprasolicitat v-a obosi primul, si greutatea corpului v-a fi transferata asupra
celuilalt. În acest fel centrul de greutate oscileaza stânga dreapta (si deseori
anterior-posterior) în functie de capacitatea membrelor inferioare de a-l sustine.

Deseori însa putem constata anomalii de simetrie (si pozitie) ale oaselor coxale, la
nivelul articulatiilor sacro-iliace, (alteori si la nivelul articulatiilor coxo-femurale).
Aceste anomalii de pozitie sau pur functionale duc la evidentierea unor inegalitati
(aparente!) în lungime ale membrelor inferioare. Aceasta diferenta de lungime are
grave consecinte asupra corpului uman, aceasta deoarece prin înclinarea laterala a
bazei coloanei vertebrale (prin dezechilibrul bazinului) se induc curburi patologice
ale acesteia (scolioze). Tulburarile de pozitie ale vertebrelor datorate acestor
curburi patologice au repercursiuni grave asupra starii de sanatate a întregului
organism (faciliteaza: artroza vertebrala; discopatiile –hernieri, tasari, degenerari
discale-; iritatiile radiculare care pot genera tulburari functionale ale organelor
interne.

Care sunt urmarile unei pozitii defectoase ale coxalelor? - Suprasolicitarea

unuia dintre membrele inferioare, afectarea coloanei vertebrale si a musculaturii
întregului corp.

Sa cunoastem mai în detaliu cazul slabirii membrului inferior drept (centrul de

greutate al corpului deviat spre stânga).

De ce slabeste membrul inferior drept? Aceasta slabire este cauzata de o anomalie

de pozitie sau/si functionala a coxalului drept. Aceasta tulburare contracta si
produce dureri ale muschilor în consecinta împiedica circulatia sângelui la nivelul
piciorului drept. În terapia yumeiho aceasta situatie este definita ca "tip de
dislocare a coxalului drept" sau „tipul devierii pozitiei centrului de greutate spre
stânga”.

Bolnavul în acest caz are o constitutie slaba, deseori subponderal si va fi predispus

la suferinte (tulburari functionale) ale organelor digestive cum ar fi: diaree;
insuficienta hepatica; hiperciditate gastrica; diskinezii biliare; inflamatii intestinale.
Femeia cu acest tip de dislocare sufera frecvent de afectiuni ginecologice.

Slabirea membrului inferior stâng o numesc "tipul dislocarii coxalului stâng".

Bolnavul de acest tip este obez, raceste usor si adesea sufera de constipatie si
insuficienta cardiaca si pulmonara. Slabirea ambelor membre inferioare este
numita "tipul mixt". La început, suferindul de acest tip simte slabirea unui membru
si îsi sprijina corpul pe celalalt. Apoi acesta putin câte putin slabeste din cauza
greutatii corpului excesiv sprijinita asupra sa. Ca rezultat dislocarea coxala se
agraveaza, coloana vertebrala ia forma de S si patologia se va complica din ce în
ce mai mult.

Coloana vertebrala constând din 24 vertebre adevarate, mobile, este partea

cea mai instabila a corpului uman. Vertebrele, daca sunt dislocate încep sa apese
maduva spinarii si (sau) baza nervilor spinali. Ca urmare apar dureri si tulburari în
zonele comprimate sau în organele inervate de acesti nervi. În afara de aceasta,
dislocarea vertebrelor afecteaza ligamentele, muschii, nervii si obstructioneaza
circulatia sângelui si a limfei. Prin urmare apar multe suferinte.

Daca oasele bazinului (coxalele cu articulatiile acestora), în calitate lor de

baza de sustinere, nu sunt îndreptate, toate stradaniile de a îndrepta coloana
vertebrala si de a reda simetria functionala a acesteia (deci si a aparatului
musculo-ligamentar care o deserveste).

În ce stadiu este dislocarea oaselor soldului?

Linia umerilor si linia ce uneste coxalele sunt paralele si orizontale la

oamenii cu oasele soldului normale fie ca se sta în picioare sau culcat (vezi figura
A).

Când coloana vertebrala se intersecteaza cu linia coxalelor formând un

unghi drept, atitudinea corporala este normala, membrele inferioare au aceeasi
lungime. Vom explica mai jos situatia în care coxalul drept este dislocat.

Primul stadiu al dislocarii coxale:

În clinostatism ventral (culcat pe burta) latura dreapta a liniei coxalelor este mai
înalta decât cea stânga, asemenea si linia umerilor. (Vezi figura B). Coxalul dislocat se
rasuceste înspre înapoi, cu soldul drept mai înalt decât stângul. Articulatia soldului din
dreapta se rasuceste intern din cauza dislocarii coxalului drept, cu membrul inferior drept
mai scurt (aparent) decât cel stâng. Stând sau mergând, la un om cu oasele
soldului normale greutatea corpului se repartizeaza egal pe cele doua membre
inferioare. Suferindul de dislocare a coxalului drept trebuie sa-si încline corpul spre
dreapta, având membrul inferior drept mai scurt decât stângul. Pentru a sustine
corpul înclinat, piciorul stâng trebuie sa suporte mai mult decât jumatate din
greutate. Pentru a mentine pozitia verticala a corpului, vertebrele toracale si
lombare se curbeaza spre dreapta, iar vertebrele cervicale spre stânga si capul se
înclina spre dreapta. Linia coxalelor devine înalta în partea stânga si joasa în
partea dreapta, iar linia umerilor devine astfel ca la pozitia culcat (Vezi figura C).
Deoarece coxalul drept dislocat se misca spre înainte, stângul va arata mai înalt
decât dreptul. Umarul drept, influentat de curbarea spre dreapta a coloanei
vertebrale, se misca spre înainte si corpul se rasuceste spre stânga.
 Al doilea stadiu al dislocarii:

Daca dislocarea coxalului drept ramâne necorectata timp îndelungat,

treptat, piciorul stâng oboseste datorita supraîncarcarii. În acest timp, membrul
inferior drept înca mai poate suporta greutatea. Când greutatea se transmite
membrului inferior drept, articulatia coxala dreapta, care deja s-a curbat intern, se
roteste putin spre exterior, iar membrul inferior drept devine tot mai lung.
Deoarece greutatea se transmite piciorului drept, partea supraiacenta a coloanei
vertebrale deja curbata spre dreapta nu se mai poate îndrepta ca si înainte, ea
poate numai sa utilizeze curbura spre stânga a coloanei de deasupra pentru a
mentine echilibrul corpului. Iata de ce întregul corp ia forma de "S".

Pentru a mentine echilibrul coloanei vertebrale curbate supraiacente, linia

umerilor se ridica în stânga si coboara în dreapta. Umerii se misca spre înainte si
se rotesc spre dreapta. Un astfel de corp este numit "corp de sarpe". (Vezi figura
D).

Al treilea stadiu al dislocarii coxale:

Când situatia se înrautateste si mai mult, membrul inferior drept, care ar

trebui sa fie mai scurt decat cel stâng, devine la fel de lung ca si stângul, în ciuda
dislocarii coxalului drept, când persoana este culcata ventral. În cazurile serioase
membrul inferior drept devine ceva mai lung decât stângul pentru a-l proteja de
suportarea unei sarcini prea mari. Într-o situatie si mai grava, dislocarea coxalului
stâng se impune, deci membrele inferioare par identice ca lungime. Caracteristicile
combinate ale dislocarii coxalelor drept si stâng se numesc "tipul mixt".

Dislocarea coxala devine mai serioasa, deoarece greutatea corporala se

transmite alternativ de la membrul inferior drept la cel stâng si invers, coloana
vertebrala desenând figuri complicate în zig-zag. În afara acestora, si articulatiile
coxale dreapta si stânga se disloca continuu în acest stadiu.

Dislocarea coloanei vertebrale se extinde nu numai la articulatiile umerilor,

coatelor, pumnilor si degetelor, ci chiar si la coaste. Similar, dislocarea coxala se
extinde la articulatiile genunchilor, gleznelor si degetelor picioarelor. Aceasta prin
tulburarile de biomecanica articulara induse (care se transmit prin lanturile cinetice
la nivelul întregului aparat locomotor.

Ce fel de boli produce dislocarea coxala

Bolile produse de dislocarea coxala sunt foarte diverse. Mai jos este redat
rezultatul analizei acestora în urma unui studiu îndelungat.

(1) Tipul dislocarii coxalului drept (tipul tensionarii articulatiei coxale

drepte) - tip de afectare a nervilor parasimpatici - hipofunctii ale ficatului si
stomacului, slabire, diaree, boli ginecologice si altele.

(2) Tipul dislocarii coxalului stâng (tipul tensionarii articulatiei coxale

stângi) - tip de afectare a nervilor simpatici - hipofunctii ale inimii si plamânilor,
adipozitate, constipatie, raceala si altele.

(3) Tipul mixt (tipul dislocarii coxalului drept combinat cu tipul tensionarii
articulatiei coxale stângi sau tipul rigidizarii articulatiilor coxale drepte si stângi, sau
tipul dislocarii coxalului stâng combinat cu tipul tensionarii articulatiei coxale
drepte, sau tipul tensionarii articulatiilor coxale drepte si stângi) - apetit selectiv,
greutate corporala variabila, constipatie si diaree (alternativ), simptome generale
de tipul (1) si (2).
Prin corectarea anomaliilor si suferintelor instalate la nivelul aparatului locomotor
se va ameliora starea generala de sanatate a omului.
BIBLIOGRAFIE

1. SABIN IVAN – Masajul pentru toti, ed.Coresi, 2001

2. ELENA LUMINIŢA SIDENCO – Masajul în kinetoterapie, ed. Fundatia

„România de mâine”, Bucuresti 2003

3. ADRIAN N. IONESCU – Masajul, procedee tehnice, metode, efecte, aplicatii

în sport, ed. ALL 1994

4. LIVIU BULUs – Masajul terapeutic clasic suedez , ed. SYLVI 2001

5. ION DAN AURELIAN NEMEs – Masoterapie – masaj si tehnici

complementare, ed. Orizonturi universitare Timisoara 1999

6. A.RĂDULESCU, E.TEODOREANU – Fizioterapie – masaj terapeutic, ed.

Medicala 2002

7. MASAYUKI SAIONJI – Miracolul secolului XX, ed. Eurobit 1994

MANEVRELE PRINCIPALE ALE MASAJULUI CLASIC

NETEZIRE - 1. SIMPLA

- 2. GREBLĂ

- 3. SERPUITA

- 4. CLESTE

- 5. CU DEGETELE

- 6. ALTERNATIVA

- 7. CU INGREUIERE

- 8. CONCENTRICA

- 9. LUNGA

- 10. INCRUCISATA

- 11. COMBINATA

FRICTIUNE - 1. RECTILINIE

- 2. SPIRALA

- 3. CLESTE

- 4. GREBLA

- 5. CIRCULARA

- 6. CU INGREUIERE

FRAMANTAT - 1. CUTA
 - 2. INEL

- 3. LUNG

- 4. CLESTE

- 5. CU PUMNII

- 6. SERPUIT

TAPOTAMENT - 1. TOCAT

- 2. PLESCAIT

- 3. PERCUTAT

- 4. CU PALMELE

- 5. CU PUMNII

- 6. CAUS

VIBRATIE - 1. SIMPLA

- 2. TREPIDATIE

- 3. COMBINATA

MANEVRELE AUXILIARE ALE MASAJULUI CLASIC

CERNUT - 1. LOVIRE

- 2. PRESARE

RULAT
SCUTURAT

TRAGERE

CIUPIT - 1. RULARE

- 2. TAIERE

- 3. TRAGERE

- 4. PRESIUNE

PRESIUNE