Prof.

Done Silvia Ionela

Scoala Gimnaziala “C. Baicoianu” Tancabesti

METODE FOLOSITE ÎN GEOMETRIE PENTRU REZOLVAREA

OPTIMĂ A PROBLEMELOR

Problemele de coliniaritate şi concurență sunt prezente în programa şcolară începând cu clasa a

VI-a (concurenta medianelor), clasa a VII-a (concurenţa mediatoarelor şi a înălţimilor, Teorema lui Ceva
pentru concurenţă şi Teorema lui Menelaus pentru coliniaritate), clasa a VIII – a (Teorema lui Desargues,
concurenţa unor linii importante în tedraedru, generalizări ale Teoremei lui Menelaus), clasa a IX-a şi a
X a (folosirea calculului vectorial) şi clasa a XI-a (calcul analitic) în rezolvarea unor astfel de probleme.

Studiul geometriei contribuie într-o foarte mare măsură la dezvoltarea însuşirilor psihice ale
elevilor şi îi înarmează cu o serie de cunoştinţe şi deprinderi folositoare în practică. Un loc însemnat îl
ocupă rezolvările de probleme.

Pentru a înlesni rezolvarea problemelor de geometrie, elevii trebuie îndrumaţi să ţină seama de
următoarele reguli:

1) Citirea atentă a enunţului problemei şi construirea corectă a figurii, deoarece numai pe o figură corectă
se poate raţiona just.

2) Însuşirea enunţului problemei; elevul trebuie să înţeleagă cu claritate ce se dă şi ce se cere.

3) Cunoaşterea unor anumite procedee şi metode pentru rezolvarea problemelor de geometrie

4) Construirea de raţionamente noi pe baza axiomelor, definiţiilor şi a altor raţionamente învăţate anterior
ca teoreme şi chiar probleme.

5) Stabilirea relaţiilor între diferitele elemente ale figurilor şi scrierea lor cu ajutorul simbolurilor din
matematică, pe baza raţionamentelor teoretice, care să îngăduie elevului să urmărească lanţul de judecăţi
care formează demonstraţia problemei
6) Discuţia problemei.

În unele probleme de geometrie, o soluţie găsită nu încheie rezolvarea unei probleme, deoarece mai
trebuie examinate şi condiţiile care ne arată existenţa şi a altor soluţii, numărul lor, dar şi diverse cazuri
particulare care pot apărea.

7) Verificarea soluţiilor problemei.

O soluţie găsită prin rezolvarea unei probleme trebuie verificată, în special cele de construcţii geometrice.

Metodă este un procedeu de lucru, un cuvânt care provine din grecescul methodos (meta = după
şi odos = cale, care tradus, înseamnă „ cu calea” sau „ după drumul”).

În matematică, prin metodă se înţelege calea raţională care trebuie urmată pentru a demonstra sau
a rezolva o problemă.

În geometrie există o mare varietate de probleme, astfel încât, oricâte încercări s-ar face, nu se
poate delimita o metodă de alta în mod strict, sau nu se poate afirma că problema nu se poate rezolva
decât după o anumită metodă. Totuşi, un mare grup de probleme se poate rezolva mai simplu într-un fel,
alt grup în alt fel şi se găsesc multe căi de rezolvare, unele mai simple, altele mai greoaie, motiv pentru
care elevii trbuie să cunoască acele metode care li se par optime, sau în limbajul lor, mai uşoare.

Cunoaşterea celor mai întâlnite metode pentru rezolvarea problemelor de geometrie este necesară
tuturor celor care studiază această ramură a matematicii, care este cea mai legată de practică, deoarece,
pe de o parte îi fereşte de încercări făcute la întâmplare, iar pe de altă parte, le dezvoltă capacitatea de a
generaliza, fapt care le dă posibilitatea să lege între ele problemele care se rezolvă după o anumită schemă
de raţionament.

Metodele pentru rezolvarea problemelor de geometrie se împart în două grupe principale:

generale şi particulare. Cele generale sunt sinteza şi analiza care se aplică în demonstrarea unui număr
foarte mare de teoreme şi probleme. Există însă şi metode particulare, ca cele provenite din fizică şi
mecanică (geometria vectorială) sau cele la care se aplică algebra (geometria analitică), care conduc la
rezultat sub o formă mai uşoară, accesibilă şi elegantă.

În evoluţia geometriei ca studiu al figurilor geometrice din plan şi spaţiu, metodei de a raţiona
direct pe figură, numită şi metodă sintetică, i s-a adăugat metoda analitică, propusă de R. Descartes.
Această metodă, prin care calculul algebric vine în sprijinul geometriei şi care a impulsionat într-o măsură
considerabilă studiul algebrei, s-a extins încât a lăsat într-o anumită umbră metoda sintetică şi a impus,
printr-un abuz, termenul de geometrie analitică. Geometria nu poate fi decât una. Metodele ei pot fi mai
multe. Geometria reprezintă cel mai bun antrenament al logicii.

Raportul între metodele sintetică şi analitică, generator de dispute în matematica şcolară, a

influenţat permanent programele şcolare şi expunerile din manuale.
Adepţii metodei sintetice susţin că această metodă dezvoltă, în mare măsură, gândirea elevilor şi
componentele psihice ale creativităţii. Susţinătorii metodei analitice apreciază că raţionamentul sintetic
este prea greoi pentru elevi şi cred că metoda sintetică poate să le bareze unora dintre ei accesul spre
geometrie.

Metoda analitică a gâştigat teren după cel de-al doilea război mondial, mai ales în ţările din
Europa de Vest şi SUA, apoi şi în ţările est-europene.
Subliniem că metoda analitică a generat un progres al geometriei atât prin rezolvarea unor
probleme vechi cât şi prin ridicarea a noi probleme şi extinderea unor rezultate. Această metodă a făcut
posibilă conceperea spaţiilor cu mai mult de trei dimensiuni, a stat la baza introducerii metodei
diferenţiale. Pe scurt, metoda analitică se află la originea geometriei moderne

După cum spunea matematicianul american G.Polya în lucrarea sa „Cum rezolvăm o problemă?”,
în matematică nu există „o cheie magică” prin care s-ar deschide toate uşile şi ar rezolva toate problemele,
ci se pot da numai sfaturi de abordare a rezolvării. Sfaturile date de profesor precum: descompunerea
problemei în elemente componente, căutarea unor analogii, abordarea cazurilor particulare, folosirea
desenului şi multe altele sunt binevenite, dar adevărata învăţare se realizează prin însăşi desfăşurarea
acestei activităţi.În lucrarea amintită anterior, Polya scria: „Dacă vreţi să rezolvaţi o problemă trebuie...
să rezolvaţi probleme”. Este bine şi necesar să menţionăm două aspecte, aparent paradoxale:
l. De multe ori se învaţă mai cu folos prin rezolvarea unei probleme... rezolvate (folosindu-ne de
alte metode);
2. Uneori, nerezolvarea unei probleme poate fi mai utilă pentru formarea priceperilor, decât
rezolvările dintr-o bucată dar care în afară de satisfacţia succesului imediat s-ar putea să nu lase „urme”
care să fie folosite şi la alte probleme. Formarea deprinderilor ţine de însuşirea unor automatisme. Din
punct de vedere metodic apare contradicţia între tendinţa de a face multe exerciţii pentru formarea acestor
deprinderi şi grija de a nu cădea în rutină, în formalism. Desigur, prin acumulări cantitative, priceperile
se transformă în deprinderi.