Trenuletul salubritatii. Exista o referire scurta, tot in George Potra (vol. 2, pag.

320), in cadrul scurtei recenzii

facute de autor la cartea jurnalistului francez, stabilit la Bucuresti, Frederic Dame – "Bucarest en 1906". Intre
paginile 249-260 ale acestei din urma lucrari, in capitolul V. Edilitate, se vorbeste despre gunoaiele produse
de Bucuresti: 600 m3 pe zi, 220000 m3 pe an si despre "trenuletul din spatele Institutului medico-legal, care
le transporta in afara orasului, precum si in diferite gropi mari unde se aruncau". Mai departe se pomeneste
existenta a 4 crematorii de gunoi: Tunari, Negru Voda, Bellu si cimit. Sf Vineri (probabil groapa de gunoi
pomenita in Groapa lui Eugen Barbu). Este singurul loc in care am citit ceva despre acest trenulet. Probabil
mergea pe sinele de tramvai, dar altceva nu stiu. Banuiesc ca gunoaiele carate cu acest trenulet erau duse la
cematoriul de gunoi Bellu, fiind cel mai aproape si singurul situat de aceeasi parte a centrului cu Salubritatea
(deci gunoaiele n-ar fi avut de traversat tot centrul).

Între timp am aflat traseul trenuleţului salubrităţii, fără să am şi alte informaţii (cînd a funcţionat, ce vehicule
circulau etc...). Traseul l-am văzut pe o hartă de la anticariatul librăriei Noi, pe care nu m-am decis încă să
ofer preţul cerut. Nu mai ştiu din ce perioadă e harta, dar umple probabil un gol cronologic din care nu am
informaţii. Salubritatea era unde e acum Biblioteca Naţională în construcţie, pe Splai. Trenuleţul mergea pe
splai (sau Văcăreşti) - Timpuri Noi - Văcăreşti - Str Traversei. Groapa de gunoi era în Parcul Tineretului de
astăzi, puţin mai la sud de crematoriul uman, cam în dreptul str Ilie Şerban de astăzi, zona Cuţitul de Argint.
Iată, fotografiate peste gard (numai camera era peste gard, capul meu nu - eu vedeam numai pe ecranul
camerei), în Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida, tramvaiele pe care aceştia le deţin. A se remarca starea şi
modul de depozitare/conservare a celorlalte exponate, în special avionul.
În prim plan se vede un tramvai cu cai, iar în spatele său unul electric. Pe cel cu cai se vede, pe plăcuţă, cum
că a fost restaurat la URAC. Cînd se va deschide curtea muzeului, mai la vară, am să încerc să le pozez din
interior, de aproape.