Izotopii sunt specii de atomi care au acelasi numar de protoni in nucleu, diferind prin

numarul de neutroni, deci prin numarul de masa. Denumirea acestora se face indicand
in stanga simbolului elementului corespunzator numarul atomic si numarul de masa:

Cei trei izotopi ai litiului, caracterizati de acelasi numar de protoni, dar cu numar
diferit de neutroni (3, 4 si respectiv 5) sunt prezentati in Figura 2.

Termenul de nuclizi este utilizat pentru a descrie anumiti izotopi, in

special in cazul in care se urmareste sublinierea proprietatilor nucleare, si
mai putin a celor chimice. Termeni utilizati frecvent in asociere cu anumite
particularitati ale structurii nucleului sunt: izotoni – izotopi ai diferitelor
elemente cu acelasi numar de neutroni ( si sunt izotoni, deoarece
ambii au cate 20 de neutroni in nucleu); izobari – izotopi ai diferitelor
elemente cu acelasi numar de masa ( si sunt izobari, deoarece
clorul are 17 protoni si 20 neutroni, deci 37 nucleoni, ca si argonul, care are
18 protoni si 19 neutroni) si izomeri – izomeri identici din toate punctele de
vedere cu exceptia continutului energetic al nucleului si modul in care se
dezintegreaza radioactiv (cel dintai exemplu de izomerie nucleara a fost dat
de O. Hahn la elementul protactiniu).

Printre elementele cu cei mai multi izotopi se afla plumbul, cu 10, si

xenonul, cu 9 izotopi.

Nu toate elementele prezinta mai multi izotopi, 21 fiind

monoizotopice. Dintre cele care exista intr-o singura forma (sau care
prezinta in mare majoritate un anumit izotop) se pot enumera: beriliul,
fluorul, sodiul, aluminiul, fosforul, scandiul, magneziul, cobaltul, arsenul,
itriul, niobiul, rodiu, iodul, cesiul, praseodimul, terbiul, aurul si bismutul.
Aproape toate au Z impar.

Fenomenul de izotropie explica existenta maselor atomice

fractionare ale elementelor. Proportia de izotopi care intra in alcatuirea unui
element mixt natural este intotdeauna aceeasi, indiferent de originea lui[2].

Ca a urmare numarului identic de protoni din nucleu, izotopii unui

aceluiasi element sunt caracterizati de proprietati extrem de asemanatoare,
ceea ce face ca separarea lor sa fie dificila. Printre metodele care permit
separarea izotopilor se pot enumera:

 distilarea fractionata, bazata pe faptul ca acei compusi ce contin izotopi

mai grei au tensiune de vapori mai mica;

 centrifugarea, care se bazeaza pe diferenta de masa – moleculele mai

grele se vor aduna la periferie;

 termodifuziune, care are la baza distributia moleculelor dupa masa intr-un

amestec gazos continut intre doi pereti verticali, dintre care unul mai cald
si unul mai rece;

 difuziunea prin pereti porosi, care are la baza inversa proportionalitate

intre viteza de curgere a unui gaz printr-un orificiu ingust cu densitatea
acestuia;

 separarea electromagnetica, care utilizeaza principiul spectrografului de

masa;

 separarea prin schimb chimic – la circulatia unei solutii de sulfat de

amoniu printr-o coloana, in contracurent cu amoniac gazos, are loc un
schimb intre 15NH3 din faza gazoasa si ionii 14NH4+ din solutie, rezultand
in sporirea abundentei de 15NH3 de peste 150 de ori.

IZOTOPI RADIOACTIVI
Criteriul de impartire al izotopilor in radioactivi, respectiv stabili,
este tendinta lor de a se modifica spontan, emitand radiatii ,  sau .
Razele  si  au fost puse in evidenta in 1899 de E. Rutherford, iar cele  de
catre P. Vilard. Natura acestor radiatii difera: particulele  sunt atomi de
heliu diionizati (nuclee de heliu), razele  sunt formate din electroni in
deplasare, iar razele  sunt vibratii electromagnetice, analoge razelor
luminoase si razelor X, dar cu lungime de unda mult mai mica.
 In conditii speciale, cum ar fi cele existente intr-un reactor nuclear sau
intr-un accelerator de particule, nici un izotop nu este stabil. Un criteriu
general de comparare a stabilitatii in reprezinta raportul dintre masa
componentelor atomului (protoni, neutroni, electroni) si masa atomului
insusi. Cu cat aceasta diferenta este mai mare, cu atat acel izotop este mai
stabil. Aceasta diferenta, (care poarta denumirea de defect de masa),
reflecta energia de legatura a nucleului atomic, care se poate exprima cu
ajutorul relatiei lui Einstein, E = mc2, unde m este defectul de masa.

Dintre izotopii naturali, 50 sunt radioactivi, dezintegrandu-se in timp.

In urma acestui proces, izotopul radioactiv trece intr-un izotop stabil. De
exemplu, tritiul (3H), trece, in urma emisiei unui electron, in 3He.

UTILIZARI ALE IZOTOPILOR RADIOACTIVI

Domeniile de utilizare ale radioizotopilor sunt diverse, cele mai
importante fiind:

 in medicina:

 diagnosticare fara chirurgie;

 radioterapie a cancerului;

 reducerea durerilor in cancerul osos;

 sterilizarea instrumentelor medicale;

 aplicatii medicale si dentare ale razelor X;

 diagnosticare prin rezonanta magnetica;

 depistare radioscopica al tumorilor;

 in biologie si protectia mediului:

 investigarea cailor de raspandire a agentilor poluanti;

 urmarire a animalelor in habitatul natural;

 cercetari in cresterea plantelor.

 in procesele industriale:
  polimerizarea materialelor plastice;

 masuratori ale proceselor de curgere;

 testari nedistructive ale calitatii componentelor metalice;

 testarea densitatii in producerea de uleiuri.

 in procese de asigurare a securitatii:

 detectoare de fum;

 sterilizarea alimentelor;

 eradicarea daunatorilor;

 semnalizare in cladiri.

 in domeniul energetic:

 producerea energiei