BOLNAVUL ÎNCHIPUIT (fr.

LE MALADE IMAGINAIRE):

Comedia în 3 acte, reprezentată coregrafic (de către balerini) încă din 1673, pe scena de la
Palais-Royal, din Paris, aparţine acelui grup de piese, incluzând aici şi Le Médecin volant (Doctorul
zburător), L'Amour médecin (Dragostea unui doctor), Le Médecin malgré lui (Doctor fără voie) şi
Monsieur de Pourceaugnac, în care obiectul satirei este profesia medicală. E ultima piesă a lui
Molière, interpretată chiar de el, iar pe când juca pentru a patra oară rolul lui Argan, scriitorului i se
face brusc rău, iar după câteva ceasuri se va stinge din viaţă. Lucrarea exploatează două pasiuni
arzătoare ale umanităţii din toate timpurile, anume dorinţa de a trăi şi frica de moarte.
Personajele comediei:

1. Argan – bolnav închipuit;

2. Béline – a doua soţie a lui Argan;
3. Angélique – fiica lui Argan şi iubita lui Cleante;
4. Louison – fetiţa lui Argan şi soră cu Angélique;
5. Béralde – fratele lui Argan;
6. Cléante – iubitul lui Angelique;
7. Domnul Diafoirus – medic;
8. Thomas Diafoirus – fiul său şi pretendent la mâna Angeliquei;
9. Domnul Purgon – medicul lui Argan;
10. Domnul Fleurant – spiţer;
11. Domnul De Bonnefoi – notar;
12. Toinette – fată în casă;
13. Doctor.

Moliere ne înfăţişează mai întâi un spectacol ridicol, în care obsesiva preocupare a lui Argan,
un bărbat viguros, este chiar sănătatea lui. La sfârșitul lunii, el socoteşte dacă a luat toate
medicamentele ce i-au fost date, şi în funcţie de numărul acestora încearcă să înţeleagă efectul lor.
Frica de boală şi de moarte îl determină pe eroul nostru, să aibă o credință oarbă, plină de superstiţii,
referitoare la arta vindecării. Cine erau însă în acele timpuri cei care practicau această artă şi care era
calitatea serviciilor prestate de către medici? Astfel apar în piesa lui Moliere alte tablouri. Alături de
maniac (Argan) stau şarlatanii, adică falşii doctori, care doar îi amăgesc pe bieţii oameni că ar fi
bolnavi. Ipohandria personajului principal este întreţinută de către doctori şi spiţeri, foarte deosebiţi
unii de alţii: Diafoirus-tatăl, grav şi prudent, Diafoirus-fiul, pedant şi stupid, Purgon, fanatic şi mânios,
Fleurant, speculant.

1
 De bolnavul închipuit se ocupă în principal, doi doctori. Lui Diafoirus, primul dintre ei, îi place
să trateze oamenii, urmând doar regulile acestei arte, astfel nefiind îngrijorat despre ceea ce s-ar putea
întâmpla. El observă că nefericirea celor vârstnici provine de foarte multe ori din aceea că doresc ca
vindecarea lor să fie una totală, lucru de multe ori peste putinţa doctorului. Pe de altă parte,
superstiţiosul Purgon, celălalt doctor, îl face pe Argan să creadă dacă nu va fi vizitat de el trei zile la
rând, va muri. Drept urmare, bietul bolnav ajunge să fie furios și să amenințe pe cei din jur, atunci
când uită să ia chiar şi cel mai banal medicament dintre cele prescrise de doctorul său. Argan rămâne,
în ceea ce priveşte relaţia sa cu doctorul, cel mai ascultător pacient. Când i se prescrie plimbarea prin
cameră, urmărind un anumit număr de paşi, el se supără foarte mult că a uitat să întrebe dacă trebuie să
umble de-a lungul sau de-a latul încăperii!?

Pentru a se pune bine cu medicul personal, Argan merge până într-acolo încât pune la cale
căsătoria fiicei sale cu Thomas Diafoirus, fiul doctorului, chiar dacă Angelique nu doreşte acest lucru.
Din fericire, fata îşi găseşte un aliat puternic în slujnica Toinette, care ajută să oprească acest mariaj
ridicol. La rându-l său, adevăratul iubit al Angeliquei, Cleante doreşte să se facă medic, însă cu toate
că ştie cât de dificil este, cei din jur îi spun că e de ajuns doar să aibă bonetă şi halat, restul ţinând
isteţime. Vedem de aemenea, în această piesă cum dragostea dezordonată a vieții este distrugătoare a
toată virtutea morală. Argan, sclav al doctorului Purgon, este şîn acelaşi timp şi un soț nebun, înșelat,
un tată nedrept, un bărbat egoist și furios. Noua sa soţie se comportă urât, abuzând de slăbiciunea
soțului nebun, şi îi alungă copiii din prima căsătorie.

În concluzie, comedia lui Moliere reprezintă imaginea adevărată a ceea ce se întâmplă în

multe familii. Autorul critică două vechi prejudecăți ale societății anume, teama de moarte și dragostea
de viaţă, ca slăbiciuni tipic umane. Chiar el recunoaşte că nu a putut să determine pe oameni să
apeleze mai puţin la doctori, însă condamnă ignoranța și barbaria unora dintre aceştia din urmă.