1.

Nevoile umane şi clasificarea lor

Orice activitate economică este orientată spre satisfacerea nevoilor umane. Omul pentru a supravieţui
are nevoie de hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, instruire etc.
Nevoile umane – cerinţele materiale, economice, sociale, spirituale de mediu ecologic al vieţii si activităţii
oamenilor.
Nevoile umane au următoarele trăsături:
1) Nevoile umane sunt nelimitate în număr (creşterea în continuu a nevoilor umane în baza progresului
tehnico - ştiinţific constituie o lege economica generală);
2) Nevoile umane sunt limitate în volum;
3) Nevoile umane sunt concurenţiale şi substituibile (cafeaua – ceaiul - compotul);
4) Nevoile umane sunt complementare şi deseori realizarea lor este interdependentă (legătura între
anumite lucruri);
5) Nevoile umane au caracter reproductibil şi repetabil (proces de repetare).
Nevoile umane pot fi grupate în:
a) Nevoi inferioare (apa, pâine) şi superioare (cunoştinţe, ştiinţe);
b) Nevoi directe de consum (îmbrăcămintea, încălţămintea, mâncare) şi nevoi indirecte de producţie
(materie primă);
c) Nevoi absolute (apa, aer) şi nevoi relative (vizitarea teatrelor, cinematografelor);
d) Nevoi actuale (de a poseda locuinţă) şi nevoi viitoare (de a zbura pe lună).
În literatura economică toate nevoile sunt clasificate în 3 grupe:
1. Nevoile naturale (fiziologice, biologice);
2. Nevoile sociale (convieţuire, comunicare);
3. Nevoile spirituale (de instruire, de perfecţionare profesională, culturală).

2. Resursele şi clasificarea lor

Orice activitate umană presupune utilizarea anumitor resurse economice.
Resurse economice – totalitatea elementelor, condiţiilor, premizelor directe şi indirecte, reale şi
monetare, care sunt utilizabile şi pot fi atrase în procesul de producere a bunurilor economice si serviciilor
necesare pentru satisfacerea nevoilor umane.
Resursele economice pot fi divizate în:
1. Resursele materiale, care la rândul lor se împart în:
a) resurse primare (fondul funciar, silvic, bogăţiile subterane, flora, fauna);
b) resursele derivate (utilajul, maşinile, instalaţiile, clădirile).
2. Resursele umane, care la rândul lor se împart:
a) resursele primare (populaţia);
b) resursele derivate (stocul de cunoştinţe, descoperirile ştiinţifice, brevetele etc.)
Resursele economice au caracter limitat, de aceea apare problema fundamentală de utilizare raţională a
resurselor economice. Raritatea resurselor reflectă legea economică generală.
Legea economică generală – volumul, structura si calitatea resurselor evoluează mai încet decât
volumul, structura nevoilor umane.
Raritatea resurselor economice înaintează problema alegerii raţionale şi determinarea costului acestei
alegeri.

3. Bunurile economice ca rezultat al activităţii economice

Bunul economic – rezultatul utilizării eficiente a resurselor economice, care satisface anumite nevoi
personale sau sociale.
Bunurile economice pot fi grupate în:
1) Bunuri economice relativ libere aflate în natură (aer, lumina solară, apa, vânt etc.)
2) Bunuri economice limitate (terenuri agricole, cărbune, gaz);
3) Bunuri materiale (îmbrăcăminte, utilaj),
4) Bunuri nemateriale;
5) Bunuri directe de consum personal (alimentare si nealimentare);
6) Bunuri indirecte cu destinaţie de producţie (materie prima, maşini, instalaţii);
7) Bunuri iniţiale (materie primă);
8) Bunuri intermediare (făina, ciment);
9) Bunuri finale cu destinaţie de consum personal, social şi productive.
În condiţiile economiei de piaţă majoritatea bunurilor economice se manifestă în formă de marfă.
Marfa – reprezintă un bun economic creat în baza factorilor de producţie care întruchipează cheltuieli de
factori de producţie şi care este destinat pentru schimb prin mecanismul de cumpărare-vânzare.
Marfa se manifestă în următoarele forme:
1) În formă de obiecte de consum personal şi productiv;
2) În formă de resurse naturale (loc de pământ, cărbune, petrol, gaz);
3) În formă de forţă de muncă;
4) În formă de capital real (maşini, utilaje);
5) În formă de servicii manageriale şi de marketing;
6) În formă de rezultate ale activităţii ştiinţifice (brevete, inovaţii);
7) În formă de moneda şi hârtii de valoare;
8) În formă de bunuri materiale şi nemateriale.
Marfa are 2 laturi:
1) Utilitatea (valoare de întrebuinţare);
2) Valoarea (valoare de schimb).
Utilitatea – reflectă gradul de satisfacere a nevoilor umane.
Utilitatea se manifestă în următoarele forme:
a) Unitară (utilitatea unei persoane);
b) Totală (utilitatea unui anumit număr de consumatori);
c) Marginală (utilitatea ultimei partide de bunuri care satisfac cerinţele consumatorului).
Utilitatea mărfii are următoarele trăsături:
1) Utilitatea serveşte ca bază a bogăţiei în orice ţară;
2) Utilitatea se manifestă în procesul de consum al bunurilor, a mărfurilor;
3) Utilitatea depinde de proprietăţile şi calităţile naturale ale bunului respectiv;
4) Utilitatea nu depinde de calitatea factorilor de producţie încorporaţi în bunul dat;
5) Utilitatea are caracter istoric. Odată cu dezvoltarea progresului tehnico – ştiinţific apar noi utilităţi ale
bunului respectiv.
Valoarea de schimb – reprezintă raportul dintre două mărfuri care conţin aceeaşi cantitate de factori de
producţie (exemplu: 1 kg de carne = 50 kg de cereale).

4. Fazele activităţii economice

Activitate economică – reprezintă un proces complex de atragere, alocare şi utilizare eficientă a
resurselor economice în scopul satisfacerii nevoilor umane.
Principalele forme de activitate economică sunt:
a. De producţie; b. De circulaţie (de schimb); c. De repartiţie (distribuire); d. De consum.
Aceste 4 forme de activitate formează fazele procesului de producţie. Între cele 4 faze de producţie exista
o interdependenţă.
1) Faza de producţie include activităţile legate de combinarea factorilor de producţie şi de producere a
bunurilor economice.
Producţia este divizată în:
Producerea bunurilor materiale: producţia industrială, producţia agricolă, producţia în domeniul de
construcţie, producţia de servicii materiale (servicii comunale, servicii de comerţ, servicii de transport etc.)
Producerea bunurilor nemateriale: producţia de servicii nemateriale (servicii juridice, servicii medicale,
servicii de instruire etc.), producţia bunurilor nemateriale (producţia obţinută în urma activităţii
intelectuale: manuale, tablouri, opera etc.)
2) Faza de circulaţie (schimb)include activităţile economice legate de comercializarea bunurilor
economice, păstrarea şi depozitarea bunurilor.
3) Faza de repartiţie include activităţile legate de procesul de distribuire şi redistribuire a venitului
naţional cât şi a veniturilor obţinute în urma utilizării factorilor de producţie (salariul, dobânda, profitul,
dividendul etc.)
4) Faza de consum include activităţile legate de organizarea si exercitarea consumului personal şi
productiv.