Ion Druță (n.

3 septembrie 1928, Horodiște, județul Soroca, România) este un Ion Druță a lucrat la ziarele „Țăranul sovietic”, „Moldova socialistă” (devenită
scriitor, poet, dramaturg și istoric literar din Republica Moldova, membru de mai târziu „Moldova Suverană”) și la revista „Femeia Moldovei”. Primul volum
de schițe și nuvele, La noi în sat, apare în anul 1953, urmat de alte lucrări de
onoare al Academiei Române.
proză scurtă și de romanele Frunze de dor, Povara bunătății noastre. În anul
Ion Druță s-a născut pe 3 septembrie 1928, în satul Horodiște, județul 1969 se stabilește cu traiul la Moscova, publicând în limba română și în limba
interbelic Soroca, Regatul României (în prezent în raionul rusă.
Dondușeni, Republica Moldova). A absolvit școala de silvicultură și Cursurile Opere dramatice
superioare de pe lângă Institutul de Literatură „Maxim Gorki” al Uniunii
Scriitorilor din U.R.S.S.. Din 1969 se stabilește la Moscova, Rusia.[5]
 Casa Mare (1959)
Primele povestiri ale prozatorului sunt publicate la începutul anilor '50. Operele  Păsările Tinereții noastre (1971)
sale, adunate în 4 volume, Frunze de dor, Balade din câmpie, Ultima lună de  Doina (1979)
toamnă, Povara bunătății noastre, Clopotnița, Horodiște, Întoarcerea țărânii în
 Cervus divinus (1977-1981, 1987)
pământ, Biserica albă, Toiagul păstoriei ș.a. fac parte din „fondul de aur” al
literaturii naționale contemporane  Sfânta sfintelor (1977)[11]

Din 1987 Ion Druță este președinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din Nuvele
Republica Moldova, post în care a fost ales unanim la Adunarea Generală a
scriitorilor. Este decorat cu mai multe ordine și medalii, deține titlul de Scriitor  Sania, nuvelă (1953)
al Poporului. În 1967, scrie piesa Casa Mare, nuvela Ultima lună de toamnă și  Toiagul păstoriei, nuvelă
romanul Balade din câmpie (prima parte a dilogiei Povara bunătății noastre),  La noi în sat (1953), volum de schițe și nuvele
Ion Druță a primit Premiul de Stat al R.S.S. Moldovenești.[6] În 1990 fost ales  Ultima lună de toamnă, nuvelă
ca membru de onoare al Academiei Române[4], iar la 30 decembrie 1992
 Samariteanca, nuvelă
membru titular al Academiei de Științe a Republicii Moldova.[7] A fost inclus în
 Horodiște
lista celor 10 scriitori din lume pentru anul 1990 („Moldova Literară” din 26 iulie
1995).[6] Romane
Creația druțiană este apreciată de contemporani. După cum
menționează Mihai Cimpoi, „prin caracteristicile ei esențiale, opera lui Ion  Frunze de dor (ediția I, Editura de Stat a Moldovei, 1957)[12] - reeditat de
Druță ... este în total o expresie a rezistenței spirituale și morale în fața a tot ce mai multe ori
subminează naționalul, umanul, sacrul”. În anii regimului totalitar comunist  Povara bunătății noastre - dilogie (1963; 1968) (prima carte
sovietic, Ion Druță s-a ridicat deasupra principiului abordării realității de pe intitulată Balade din câmpie a apărut în 1963, iar dilogia integrală a apărut
poziții de clasă. în 1968 la Moscova)[5]
La 26 august 2008 i-a fost acordat Premiul de Stat in anul 2008 și titlul de  Clopotnița
„Laureat al Premiului de Stat” pe anul 2008, pentru contribuția de excepție la  Întoarcerea țărânii în pământ
dezvoltarea culturii și literaturii naționale și universale. [8]  Biserica albă
 Păsările tinereții noastre (1971)
La 11 septembrie 2009 Ion Druță a devenit primul cavaler al Ordinului „Bogdan
Întemeietorul”. Președintele Republicii Moldova Vladimir Voronin l-a decorat pe
Druță „în semn de profundă gratitudine pentru contribuția sa deosebită la
renașterea națională, pentru merite în dezvoltarea relațiilor culturale cu țările
străine și activitate prodigioasă în vederea sporirii prestigiului Moldovei pe plan
internațional”.[9][10]
Ion Druță
Povara bunătății noastre

Povara bunătății noastre este o dilogie scrisă de prozatorul

moldovean Ion Druță și formată din două cărți: Balade din
cîmpie și Povara bunătății noastre. Cele două romane urmăresc
destinul comunității rurale din satul basarabean Ciutura din Câmpia
Sorocii în anii de dinainte de Primul Război Mondial și până în 1945
(prima carte), apoi în primii ani ai regimului sovietic instaurat după
cel de-al Doilea Război Mondial (cea de-a doua carte).
Romanul Balade din cîmpie a fost scris în 1961 și publicat în 1963 la
Editura Cartea Moldovenească din Chișinău în limba română cu
caractere chirilice.[2] O continuare a acestui roman a fost scrisă în
1967, ambele romane formând o dilogie intitulată Povara bunătății
noastre. Dilogia a fost publicată în traducere rusă în 1968, în
biblioteca revistei Drujba narodov a Casei Editoriale „Izvestia”
din Moscova, și în 1969, la Editura Molodaia Gvardia din Moscova.
Prima ediție în limba română (cu caractere chirilice) a dilogiei Povara
bunătății noastre a fost publicată în 1970 la Editura Cartea
Moldovenească din Chișinău.
Textul a fost revizuit de autor în 1984, 1990 și 2005, în unele ediții
apărând ca un singur roman în două volume, iar în alte ediții ca două
romane. Ediția definitivă a dilogiei a fost publicată în 2012 de editura
Cartier din Chișinău, fiind coordonată de autor.[3]Romanul lui Ion
Druță este considerat de critici a fi unul reprezentativ pentru literatura
română de pe malul stâng al Prutului.
„Nici o organizație din republică nu a avut și nu are intenția să înainteze la
Premiul de Stat lucrarea „Povara bunătății noastre”, deoarece în ea este
prezentat un tablou denaturat al realizării prefacerilor socialiste în satul
moldovenesc, iar aceste prefaceri sunt prezentate ca fiind străine,
dușmănoase pentru țăran (...). Contrar adevărului vieții, I. Druță vede
orânduirea colhoznică ca o nenorocire pentru popor, asociind-o cu
războiul. (...) Opera în întregime este marcată de tendința clară a autorului
de a poetiza principiile patriarhale din trecut, bazate pe proprietatea privată
și pe neacceptarea noului mod de viață socialist. —Ivan Bodiul
Structură Personaje
Structura cărții a suferit unele modificări de la o ediție la alta, fiind
Onache Cărăbuș - un țăran guraliv și hâtru, dar sărac
modificate atât numărul, cât și titlurile capitolelor; ediția definitivă
cuprinde următoarele capitole:
 Tincuța - soția lui Onache, o femeie harnică și plină de voie bună
Balade din cîmpie   Povara
Nuța bunătății
- fiica lui Onachenoastreși a Tincuței
 o Cap. I Cina ceaNicolai
Mircea Moraru - fiul lui Moraru, soțul Nuței, sergent în Armata
de taină
o Cap. I Minunea cerească Sovietică
o Cap. II Fratele nostru, pelinul
o Cap. II Casa de pe dealul mare  Haralampie (în alte ediții Haralambie) zis „Buliharul” - fost frate de cruce cu
o Cap. III Vița-de-vie
Onache, țăran bogat
o Cap. III Molda Cap. IV Bursucii absolvent a șase clase la liceul industrial
 Nicăo- fiul lui Haralampie,
o Cap. IV Glasul vetrelor străbune o Cap. V Darul măsurii
din Soroca
o Cap. V Pădure, verde pădure  Cap. VITincuței
o - mătușa
Ileana Nopțile fără lună
o Cap. VI Semănătorii și culegătorii  o șiCap.
Nicolai VII Miluirea
Grigore Moraru - doi frați care-și aveau casele în aceeași ogradă
o Cap. VII Vremea șezătorilor, vremea nunților  învățătorul
Cap. VIII Colindele din
MicuoMiculescu - și colindătorii
Ciutura
o Cap. VIII Nopți de vară, nopți de cîmpie  Tudorache
o Cap. - fiul
IX lui Grigore
Ultimul Moraru, vărul lui Mircea
oaspete
o Cap. IX Maci roșii, maci fierbinți  Nikolai - un ostaș sovietic
o Cap. X Cîntecul zăpezilor ce a fost găzduit două săptămâni de Onache
Cărăbuș
o Cap. X Norocul o Cap. XI Izolarea
 Safta
o Cap. XI Ostințe pentru copii o Cap. XII Fluturi negri
o Cap. XII Domnișoara în alb  Focşa
o  Costache Mihai
Povara bunătății noastre  Molda

 Cap. I Cina cea de taină

 Cap. II Fratele nostru, pelinul
 Cap. III Vița-de-vie
 Cap. IV Bursucii
 Cap. V Darul măsurii
 Cap. VI Nopțile fără lună
 Cap. VII Miluirea
 Cap. VIII Colindele și colindătorii
 Cap. IX Ultimul oaspete
 Cap. X Cîntecul zăpezilor
 Cap. XI Izolarea
 Cap. XII Fluturi negri

Rezumat
Acțiunea dilogiei se petrece în satul ficțional Ciutura din Câmpia
Sorocii, urmărind evoluția comunității rurale de la începutul
secolului al XX-lea și până în anii '50 ai aceluiași secol. Aflat într-o
vâlcică dintre două dealuri: unul mare (înspre răsărit) și altul mic
(înspre apus), satul era populat de răzeși de viță veche, sărăciți de
vremurile vitrege care se abătuseră asupra Basarabiei.
Balade din cîmpie
Într-una din zilele de primăvară, poposește în Ciutura „oarecum
abătută, întristată de marile urâțenii ale acestei lumi” o fiară mitică,
considerată a fi Marele Apărător al câmpiei trimis de Dumnezeu
pentru a-i apăra pe oamenii acelor locuri de haitele sălbatice de lupi.
Dulăul se stabilește în ograda lui Onache Cărăbuș. Țăran hâtru și
proaspăt căsătorit, Onache începuse să-și construiască o casă pe
dealul mare, după ce se certase cu fratele său de cruce Haralampie
care își construise casa pe dealul mic. Dar, spre deosebire de
Haralampie care alesese un pământ fertil ca loc de casă, Onache a
nimerit un pământ sterp și bătut de vânturi. Poposirea dulăului
(numit Molda după cățeaua lui Dragoș Vodă din
legenda descălecatului Moldovei) în curtea lui Onache determină
tratarea cu respect a stăpânului de către săteni și contribuie la
creșterea bunăstării gospodăriei. După vreun an de la acea
întâmplare, Molda începe brusc să urle și fuge în pădure, fără a se
mai întoarce. A doua zi, ciuturenii află că începuse Primul Război
Mondial.
După ce a luptat timp de patru ani în Armata Rusă,[2] Onache
Cărăbuș ajunge într-o primăvară pe malul stâng al Nistrului și află că
râul devenise granița între Rusia și Regatul României. Dornic să
ajungă acasă, el se aruncă noaptea în apele umflate de sloiuri de
gheață ale Nistrului și, sleit de puteri pe la mijlocul râului, este salvat
de Molda, care-l văzuse de pe stâncile aflate pe malul drept și sărise
în ajutorul său. Ajuns în Basarabia, Onache află că satul Ciutura
arsese chiar în noaptea sosirii sale. Într-o duminică frumoasă de la
începutul lunii mai, Onache merge cu Tincuța la pădure, urmat de
câteva perechi de soți tineri, iar în ziua următoare ei se apucă serios
de treabă și își refac gospodăriile distruse de foc.[2] La vreo nouă luni
s-au născut în sat unsprezece copii, printre care și Nuța, fiica lui
Onache.
Odată cu trecerea timpului, Haralampie devine tot mai bogat,
cumpărând pământurile vecine. Fiul său, Nică, elev la un liceu
industrial din Soroca, se îndrăgostește de Nuța, iar cei doi tineri
decid să se căsătorească. Înainte de nuntă, Nuța suferă un accident și
devine șchioapă, iar Nică se căsătorește cu fata primarului din satul
vecin Nuieluși; mireasa era urâtă, dar avea o zestre mare. Doi ani
mai târziu, pe când se întorcea de la cosit într-o noapte de vară,
ciutureanul Mircea Moraru se întâlnește cu Nuța care venea de
la Iași și cei doi tineri petrec împreună o noapte de dragoste în căruța
cu fân, iar fata se mută apoi la casa bărbatului său.
Onache Cărăbuș este mobilizat în Armata Română în primăvara
anului 1940, dar se întoarce acasă după ce Basarabia fusese ocupată
de către URSS. Ocupanții sovietici împărțiseră țăranilor moșia unui
arendaș din Nuieluși, iar familia Cărăbuș primise două hectare
semănate cu maci, starea materială a ciuturenilor îmbunătățindu-se
mult. Eliberarea Basarabiei de către Armata Română a dus la
reinstalarea vechilor rânduieli, iar țăranii ce ocupaseră moșia
arendașului au fost cercetați de jandarmi și bătuți. Cei doi băieți ai lui
Onache au plecat pe front și au murit în război.[2]
După reocuparea Basarabiei de către URSS în primăvara anului 1944
casele ciuturenilor i-au găzduit timp de două săptămâni pe ostașii
sovietici ce înaintau înspre vest. Chiaburul Haralampie (al cărui fiu,
Nică, se refugiase în România) a fost ridicat de autorități și deportat
la o mină de minereuri radioactive din Munții Ural, iar averea lui a
fost împărțită țăranilor săraci. Mircea Moraru, soțul Nuței, intrase ca
voluntar în Armata Roșie în vara anului 1941, fusese avansat până la
gradul de sergent și primise trei decorații, printre care și ordinul
„Slava”. În calitate de soție a unui ostaș decorat, Nuța primește
ajutoare importante din partea statului sovietic, devenind stăpâna
unei frumoase gospodării. Într-un final, după cinci ani de absență,
Mircea revine în satul Ciutura, dar pare un om total schimbat.
Povara bunătății noastre
În primii ani după război în pădurile Basarabiei s-au aciuat bande de
luptători antisovietici (foști prizonieri români, dezertori din Armata
Roșie sau felurite haimanale) care atacau sovietele sătești. În satul Ciutura
sosesc ofițeri de miliție care formează echipe de tineri voluntari pentru a
lupta cu bandiții, iar nopți la rând liniștea satului este tulburată de focuri
de arme automate. Într-una din zilele de vară, în timp ce se aflau pe câmp
la cules de floarea soarelui, Mircea și Nuța se întâlnesc cu Nică, ce se
îndrepta spre Prut, sperând să poată trece clandestin granița în România.
Cei trei împart împreună un prânz sărăcăcios, iar Nică îi ajută la treburile
câmpului, după care se desparte definitiv de ei. Denunțat de un localnic,
Mircea este anchetat de un maior de la sovietul raional Pământeni, dar este
lăsat liber.
În anii 1946-1947 Basarabia traversează o perioadă cumplită de secetă, iar
mulți localnici din Ciutura mor din cauza foametei. Pământurile sătenilor
fuseseră luate de stat și grupate într-un colhoz în care oamenii trebuiau să
presteze zile de muncă.[2] Puținele roade ale câmpului sunt confiscate de
autoritățile sovietice. Slăbită de necazurile ultimilor ani, Tincuța moare în
anul 1950, iar Onache începe să-și înnoiască vechea casă. Nuța avea acum
trei copii, iar Mircea urmase cursurile de tractoriști și începuse să lipsească
cu săptămânile de-acasă. După o discuție cu socrul său, Mircea își dă seama
că munca grea îl îndepărtase de familie și îi răpise pofta de viață așa că
renunță la meseria de tractorist și se întoarce în sat, unde este numit
brigadier la colhoz.
Rămasă însărcinată a patra oară, Nuța se simte neglijată de Mircea și se
gândește să meargă la Pământeni să facă avort, dar renunță după ce simte
primele zbateri ale fătului. Ea naște în ajunul Crăciunului, iar soțul ei
organizează o mare cumătrie, la care bătrânul Onache nu mai este poftit. El
vine într-un final la rugămintea Nuței, dar înțelege că timpul său a trecut și
că satul îi devenise străin. Rămas tot mai singur, Onache acceptă să lucreze
ca pazniс al unor mașini striсate, abandonate în сâmp. Nopți la rândul,
bătrânul își analizează viața și își amintește de rudele, prietenii și dușmanii
care muriseră, precum și de cățelușa Molda. Simțindu-și sfârșitul, bătrânul
pornește într-o seară spre casă și face focul în sobă, veghindu-l pentru
ultima dată. Odată cu stingerea focului, Onache moare și el.
ONACHE CĂRĂBUȘ
Onache Cărăbuș-Țăran simplu, prezentat în opera «Povara bunătății
noastre» ca personajcomplex ce prezintă o imagine generală al unui
întreg popor.Cărăbuș este în primul rînd un părinteiubitor ce îi
dorește numai bine și uneori își aratădragostea către Tincuța.El este
depistat în mai multe ipostaze.De exemplu ca un personaj puțin
ironic și hazliu dar iscusit în maestria de a vorbi ce se percepe în
timpul dialogurilor efectuate:” Dusmanul meu dusmanul meu si lasa-l sa
stea aici, in fata mea , caci e o parte din soarta mea”
El este caracterizat și direct de către autor:"Ţărâna era cea mai mare
dragoste a lui Cărăbuş, fiind iubit și el de pămînt și de aceea era
norocos. E mare lucru când omul are noroc şi Onache Cărăbuş părea să-l aibă
”de aici se depisteaz că el este aparatorul virtuţilor şi tradiţiilor
naţionale, purtătorul principal al ideilor de vatră
părintească,muncă cinstită,optimism,afirmat chiar şi în cele mai
complicate condiţii ale realităţii El mai este caraterizat și de
alte personaje cum ar fi Mircea Moraru « cînd lui Mircea i se facea dor
de-un omcumsecade (...) resărea in minte acelasi Onache» în acest fragment
se poate percepe nunumai părerealui Mircea dar și părerea
întregului sat.
Oricine știa că el e un suflet sensibil la frumos, un filosof cu uncuget
sanatos, bun, intruchipînd astfel intreaga Ciutura. Prin spiritu
de dreptate si adevar, si prin multe alte calități , Onache poate fi
considerat o constiinta treaza apoporului.
TINCA
Tincuţa este soţia lui Onache Cărăbuş, personajul principal din opera lui
Druţă.În opinia mea, se încadrează în tipul uman al ţăranului, fiind un
personaj realist şi complet.Tincuţa este numită de către săteni
!cărăbuşoaica" din cauza numelui de familie a luiOnache
Personajul este prezentat în lucrare ca o femeie harnică şi binevoitoare.De
asemenea, se caracteriza ca fiind o persoană smerită şi cu credinţă în
Dumnezeu,acceptînd viaţa cum este, iar în momentul cînd trebuia să
moară , se ducea micuţă şităcută, cu supuşenia unui copil cu poruncă
Din spusele autorului , înţelegem că a avut o viaţă destul de grea , însă
mereu găsea să ofere o parte din dragostea şi atenţia ei fiecăruia chipul ei
ostenit, ce zîmbea cudragoste şi înţelegere pentru fiecare .
În opinia mea, personajul este un adevărat model de urmat, avînd un
caracter puternic ce a făcut faţă vieţii sale cu mult curaj şi fără a se
uita înapoi. (rin prisma acestui personaj sunt reprezentate cele mai
importante valori, cum ar fi iubire, sacrificiul ,întelegerea, fidelitatea
şi adevărul.(ersonajul prin infinita sa frumusee a sufletului ilustrează
o lume bună, o lume demnă, o lume unde toţi sunt fericiţi, unde
nimeni nu este supus chinurilor din timpurile celea.
Povara bunătăţii noastre, ca şi întreaga operă druţiană, se
încadrează perfect în legile existenţei fi inţei umane
Povara bunătății noastre
raportate nu numai la istoria propriu zisă a individului şi
civilizaţiilor, dar şi la întinsurile nemărginite ale
cosmosului, ale universului. Cei trei stâlpi pe care se de Ion Druta
sprijină neamul – pământul, istoria şi limba – sunt de
neconceput în afara tuturor componentelor naturale şi
istorice ale stăpânilor şi robilor acestei lumi.