Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Dezvoltarea SNC PDF
Dezvoltarea SNC PDF
Definiţie
• Sistemul nervos este principala componentă integratoare a organismului cu mediul, cât şi a sistemelor de organe
în cadrul organismului. El are rolul de a primi şi transmite mesaje reglând activitatea individului în mediul
ambiant şi menţinându-i integritatea.
• Sistemul nervos uman este cel mai complex sistem fizic cunoscut la specia umană; el constă din câteva miliarde
de unităţi interactive a căror modele de activitate constant schimbătoare sunt reflectate în fiecare aspect al
comportamentului şi experienţei umane.
• Sub termenul generic de sistem nervos sunt reunite sistemul nervos central şi sistemul nervos periferic. Sistemul
nervos central reprezintă partea esenţială în care sunt localizaţi centrii de corelaţie şi coordonare şi reuneşte
encefalul şi măduva spinării.
• Dezvoltarea (ontogeneza) sistemului nervos central reprezintă o serie foarte bine organizată de stadii complexe
apărând într-o secvenţă temporală specifică.
• Din punctul de vedere al clinicianului şi anatomopatologului, dezvoltarea normală a creierului poate fi rezumată la
şase stadii principale:
• Formarea structurilor creierului: 0-20 săptămâni;
• Migrarea neuronală: 6-20 săptămâni;
• Proliferarea celulară şi creşterea creierului: 0 săptămâni – 12 ani;
• Diferenţierea, maturarea, sinaptogeneza: 12 săptămâni – 12 ani;
• Moartea celulară programată: până la 6 luni postnatale;
• Mielinizarea: 13 săptămâni – 30 ani
• Noţiunile incluse în aceste stadii sunt indispensabile pentru fundamentarea patogenezei anomaliilor creierului
care, în ultima decadă, sunt tot mai bine cunoscute. Totuşi, prezentarea dezvoltării sistemului nervos central într-o
succesiune cronologică este la început necesară pentru a putea apoi relua şi suprapune fenomenele de migrare,
proliferare, creştere, diferenţiere, moarte celulară programată şi mielinizare.
Originea SNC
• ectoderm (NEUROECTODERM)
• ↑
• substanţe inductoare
• ↑
• mezoderm axial (NOTOCORD)
• Placă neurală
• Şanţ neural
• Tub neural
- deschis la extremităţi NEUROPOR
• cranial
• caudal
Neurulaţia
• Neurulaţia începe în ziua a 18-a când lungimea embrionului este cuprinsă între 1 până la 1,5 mm.
• O arie de ectoderm îngroşat – placa neurală – se formează în urma inducţiei exercitate de notocord şi
mezodermul subjacent. Placa neurală formează creierul şi măduva spinării. În zilele 20 şi 21 şanţul neural se
formează pe linia mediană iar pe laturile lui apar plicile neurale. Ariile care vor forma creierul anterior, mijlociu şi
posterior pot fi identificate în acest stadiu timpuriu. Începând cu ziua 22 plicile neurale încep să fuzioneze pentru
a forma tubul neural şi canalul central.
Migrarea crestelor neural
• Când plicile neurale, în porţiunea lor rostrală fuzionează, crestele neurale sunt formate de fiecare parte a tubului
neural. Crestele neurale migrează la scurt timp după închiderea tubului neural şi formează ganglionii senzitivi,
simpatici şi parasimpatici; celulele cromafine ale medulosuprarenalei, melanocitele din piele, neuronii din pereţii
tractului gastrointestinal şi ţesutul conjunctiv facial.
STADIUL DE 5 VEZICULE
• În timpul săptămânii a cincea atât prozencefalul cât şi rombencefalul se divid în două porţiuni astfel încât cele trei
vezicule cerebrale primitive (primare) vor dezvolta cinci vezicule cerebrale secundare.
• Prozencefalul se divide în telencefal (cranial) şi diencefal (caudal) iar rombencefalul în metencefal (cranial) şi
mielencefal (caudal). În interiorul fiecăreia dintre veziculele cerebrale amintite canalul neural este transformat
într-o cavitate denumită ventricul primitiv. Aceşti ventriculi primitivi vor forma ventriculii definitivi ai creierului
matur. Cavitatea rombencefalului devine ventriculul al patrulea, cavitatea mezencefalului devine apeductul lui
Sylvius, cavitatea diencefalului devine ventriculul al treilea şi din cavitatea telencefalului se dezvoltă perechea de
ventriculi laterali ai emisferelor cerebrale.
• Între săptămâna a patra şi a cincea tubul neural se flectează brusc la trei nivele. Prima dintre aceste flectări este
flexura mezencefalică sau flexura cranială. Între mielencefal şi măduva spinării se realizează o flexură ventrală –
flexura cervicală – în timpul săptămânii a cincea.
• Dezvoltarea curburilor cranială şi cervicală se corelează strâns cu curbarea craniocaudală a embrionului.
• În schimb, în decursul săptămânii a cincea, la nivelul punţii în dezvoltare se produce o flexiune dorsală. Până la
săptămâna a opta adâncirea acestei flexiuni pontine pliază metencefalul (inclusiv cerebelul în evoluţie) înapoi spre
şi pe mielencefal. Flexura pontină se formează poate drept rezultat a creşterii diferenţiate la nivelul porţiunii
ventrale a metencefalului.
Dezvoltarea măduvei spinării (MS)
vezicula cerebrală primitivă
restul tubului neural uniform calibrat devine MS
• Pe secţiune transversală, tubul neural la nivelul măduvei spinării, apare turtit transversal, cu pereţii subţiri,
neuroepiteliali şi cu o cavitate largă. Stratul neuroepitelial se diferenţiază în ependimoblaste şi neuroblaste.
Ultimele generează stratul de manta – viitoarea substanţă cenuşie medulară.
• Neuronii de la nivelul măduvei spinării (zona de manta) se organizează pentru a forma patru plăci sau coloane
celulare: două bazale (sau ventrale) şi două alare (sau dorsale).
• Acest model fundamental al coloanelor alare şi bazale, rădăcinilor senzitive - dorsale şi rădăcinilor ventrale –
motorii este detectabil la nivelul ultimelor trei vezicule cerebrale precum şi a nervilor cranieni, dar la un nivel
superior. De asemenea, acest model este complicat şi mai mult pe parcursul dezvoltării când grupe de neuroni
migrează de la locul lor de origine pentru a forma nuclei la distanţă.
• La nivelul mezencefalului, metencefalului şi mielencefalului ca şi la nivelul măduvei spinării toate tipurile de
celule se dezvoltă pe seama celulelor neuroepiteliului ce tapetează canalul neural.
• Proliferarea iniţială a acestor celule generează întâi neuroblastele care migrează periferic. Ulterior proliferarea
neuroepiteliului va forma glioblastele care la fel, migrează periferic unde se diferenţiează în astrocite şi
oligodendroglii.
• Neuroblaştii se grupează pentru a forma zona de manta ce înconjoară neuroepiteliul proliferant. Ultimul limitează
canalul ependimar şi este denumit de aceea zonă ventriculară.
• Fibrele neuronale produse de către neuronii de manta formează o zonă marginală, exterioară stratului de manta.
• Stratul de “manta” dă naştere substanţei cenuşii a SNC în timp ce stratul marginal formează substanţa albă
denumită aşa datorită tecilor de mielină ce îmbracă fibrele nervoase.
• Stratul marginal conţine fibre nervoase aferente şi eferente SNC ca şi fibrele unor tracturi ce se îndreaptă spre
nivele superioare sau inferioare în SNC.
Dezvoltarea neuroblaştilor
Ascensiunea “aparentă” a MS
Anomalii de închidere a tubului neural şi a canalului vertebral
Dezvoltarea creierului
• Faza de veziculă cerebrală primitivă UNICĂ
• Faza de TREI vezicule cerebrale primitive
– prozencefal
– mezencefal
– rombencefal
• Faza de CINCI vezicule cerebrale primitive (săptămâna 5 i.u.)
– prozencefal
• telencefal – emisferele cerebrale
• diencefal
• talamus
• hipotalamus
– mezencefal
– rombencefal
• punte
• bulb
• Concomitent evoluează (CAVITATEA) lumenul tubului neural.
Dezvoltarea rombencefalului
• Diferenţierea tubului neural primitiv începe în regiunea metencefalului. La acest nivel pereţii tubului neural se
deschid posterior şi dinăuntru - înafară aşa încât placa acoperişului este strâmtată şi subţiată în timp ce plăcile
alare şi bazale se aşează aproape paralel una cu alta – totuşi sunt situate într-un plan oblic. Canalul neural al
rombencefalului (viitorul ventricul IV) este (în vedere dorsală) structurat ca un diamant, cu punctul cel mai larg
localizat la flexura pontină.
• Marginile dorsale ale plăcii alare de pe care se formează placa acoperişului sunt denumite buze rombice.
• Cranial faţă de flexura pontină buzele rombice sunt îngroşate şi cad peste acoperişul tubului neural.
• Această porţiune metencefalică a buzei rombice va da naştere cerebelului.
• Placa subţire a acoperişului constă în principal dintr-un strat de ependim şi este acoperită de un strat bine
vascularizat al piei mater denumit tela choroidea.
• De fiecare parte a liniei mediane piamater şi ependimul formează o zonă de structuri fine, digitiforme, ce se
proiectează în ventriculul patru.
• Această zonă denumită a plexurilor coroide este specializată pentru a secreta LCR. Lichidul cerebrospinal
circulă permanent prin canalul central al măduvei spinării şi ventriculii creierului şi, de asemenea, prin spaţiul
subarahnoidian, învelind SNC, şi se va drena în sinusurile venoase ale durei mater craniene.
• LCR ajunge în spaţiul subarahnoidian pe calea a trei orificii ce se deschid în acoperişul ventriculului patru: o
singură deschidere mediană (gaura lui Magendie) şi două laterale (găurile lui Luschka).
• Bulb
ventricul IV
• Punte
Derivatele rombencefalului
• Dezvoltarea mielencefalului duce la formarea bulbului. Dezvoltarea metencefalului duce la formarea a două
structuri diferite: puntea şi cerebelul.
• Puntea conţine mai ales tracturi de fibre care conduc informaţii spre: scoarţa cerebrală, cerebel şi măduva spinării.
• Aceste tracturi apar iniţial pe seama straturilor marginale ale coloanelor bazale metencefalice.
Dezvoltarea cerebelului
• Cerebelul se dezvoltă pe seama buzelor rombice ale metencefalului. El începe să se dezvolte la finele săptămânii a
şasea.
• Buzele rombice metencefalice se îngroaşe la sfârşitul săptămânii a şasea pentru a produce o pereche de plăci
cerebeloase (primordii cerebeloase)
• În luna a doua porţiunile craniale ale buzelor rombice, crescând, se unesc pe linia mediană formând un primordiu
unic ce acoperă ventriculul patru.
• La mijlocul lunii a treia cerebelul începe să proemine dorsal, formând o îngroşare în formă de halteră la
extremitatea cranială a rombencefalului.
• Cerebelul în evoluţie este separat într-o porţiune cranială şi alta caudală printr-un şanţ transvers denumit fisura
posterolaterală. Porţiunea caudală constând dintr-o pereche de lobi floculonodulari reprezintă porţiunea cea mai
primitivă a cerebelului. Porţiunea cea mai mare, cranială, constă dintr-o îngroşare mediană denumită vermis
conectând o pereche de emisfere cerebeloase largi.
• Substanţa cenuşie a cerebelului este dispusă la exterior sub forma unui strat denumit scoarţa cerebeloasă dar şi în
interior sub forma unor nuclei profunzi.
• De fiecare parte a cerebelului, se formează patru grupe de nuclei profunzi: dinţat, globos, emboliform şi fastigial.
Toate aferentele la scoarţa cerbeloasă sunt retransmise prin aceşti nuclei. Scoarţa cerebeloasă are o
citoarhitectonie extrem de regulată pe toată suprafaţa cerebelului. Tipurile de celule din scoarţă sunt aşezate în
straturi.
• Scoarţa ca şi nucleii profunzi cerebeloşi sunt produşi printr-un proces complex de diferenţiere.
• Neuroepiteliul de la nivelul buzelor rombice metencefalice urmează o iniţială proliferare pentru a produce zona de
manta ventriculară şi straturile marginale.
• Stratul ventricular proliferativ este acum denumit stratul germinativ intern şi noul strat este denumit strat
germinativ extern (sau stratul extern granular).
• Începând cu săptămâna a patra straturile germinative intern şi extern urmează o foarte regulată diviziune celulară
ce produce variate populaţii de neuroblaşti cerebeloşi. Stratul germinativ intern dă naştere neuroblaştilor primitivi
nucleari care migrează pentru a forma nucleii cerebeloşi. În plus, acest strat produce două tipuri de neuroblaşti
care migrează în cortex: neuroblaştii primitivi Purkinje (care vor forma neuronii Purkinje) şi neuroblaştii Golgi
care se vor diferenţia pentru a forma neuronii Golgi. Când fiecare neuroblast primitiv Purkinje migrează spre
cortex el emite un axon care menţine conexiunea sinaptică cu neuroblaştii din nucleii cerebeloşi în evoluţie.
• Stratul germinativ extern urmează trei unde de proliferare pentru a produce în succesiune trei populaţii
neuroblastice care rămân în scoarţa cerebeloasă: neuroblaştii în coşuleţ, cei granulari şi neuroblaştii stelaţi.
Neuroblaştii granulari şi câţiva dintre neuroblaştii stelaţi şi în coşuleţ sunt dispersaţi profund faţă de celulele
Purkinje unde formează stratul granular al cortexului definitiv. Mecanismul deplasării în profunzime a acestora
este neclar.
Dezvoltarea mezencefalului
• Mezencefalul este iniţial un centru de releu dar conţine, de asemenea, nucleii a patru nervi cranieni, centrii
auditivi şi vizuali. O mare parte a mezencefalului este constituit din substanţă albă, în principal de marile tracturi
care îl conectează la creierul posterior şi la măduva spinării.
• Nucleii motori de origine ai nervilor oculomotor (III) şi trohlear (IV) sunt localizaţi în mezencefal ca şi o porţiune
a nucleului senzitiv al nervului trigemen (V).
• Dintre aceşti nuclei doar doi - aparţinând oculomotorului (III) - se dezvoltă pe seama neuroblastelor
mezencefalice. Nucleii trohlearului (IV) şi nucleul mezencefalic al trigemenului sunt originari în metencefal şi
ulterior sunt transferaţi mezencefalului.
• Coliculii superiori şi inferiori se dezvoltă pe seama neuroblaştilor plăcilor alare ce migrează medial în acoperişul
mezencefalului.
• Îngroşarea acoperişului mezencefalului produsă prin migrarea neuroblaştilor la acest nivel este ulterior
subdivizată printr-un şanţ median într-o pereche de corpi bigemeni ce ulterior se vor lăsa fiecare divizaţi printr-un
şanţ transvers într-un colicul superior şi unul inferior
Dezvoltarea prozencefalului
• Pe seama prozencefalului se dezvoltă două vezicule cerebrale secundare: diencefalul şi telencefalul.
• Telencefalul dă naştere emisferelor cerebrale şi comisurilor dar şi creierului olfactiv.
Dezvoltarea diencefalului
• Plăcile alare ale diencefalului formează talamusul, hipotalamusul şi epitalamusul.
• Plăcile bazale diencefalice nu se dezvoltă.
• Talamusul şi hipotalanusul se diferenţiează pentru a forma complexe nucleare cu funcţii diferite.
• La sfârşitul săptămânii a cincea, talamusul şi hipotalamusul sunt vizibile ca îngroşări pe suprafaţa interioară a
canalului neural diencefalic, separate printr-un şanţ adânc denumit şanţul hipotalamic.
Dezvoltarea glandei hipofize
• Glanda hipofiză este formată din diencefal şi din punga lui Rathke.
• În timpul săptămânii a treia un diverticul numit infundibulum se dezvoltă în podeaua ventriculului trei şi creşte
ventral, în direcţia stomodeumului.
• Simultan apare o placodă ectodermală în acoperişul stomodeumului şi se invaginează pentru a forma un diverticul
- punga lui Rathke - ce creşte dorsal, spre infundibul. Punga lui Rathke pierde apoi conexiunile sale cu
stomodeumul şi formează un săculeţ fin ce este aplicat pe suprafaţa cranială a infundibulului.
Dezvoltarea telencefalului
• Vezicula telencefalică în dezvoltarea sa generează emisferele cerebrale, comisurile, bulbii şi tracturile olfactive.
• Dezvoltarea emisferelor cerebrale este iniţiată în ziua 32 când acestea apar ca o pereche de excrescenţe ale
telencefalului.
• Până în săptămâna 16 emisferele cerebrale sunt ovale şi cresc rapid în sens posterior pentru a acoperi diencefalul.
Acoperişul subţire şi pereţii laterali ai fiecărui emisfer reprezintă viitorul cortex cerebral. Planşeul este gros şi
conţine un agregat neuronal denumit corpus striatum care va genera doi din cei trei nuclei bazali ai emisferelor
cerebrale.
• Ca şi cortexul cerebelos, cortexul cerebral se plicaturează într-un model din ce în ce mai complex de lobi şi
girusuri pe măsură ce emisferele cresc.
• Acest proces începe în luna a patra prin apariţia unei mici adâncituri în peretele lateral al fiecărui emisfer cerebral
denumită fosa cerebrală laterală.
• Extremitatea caudală a fiecărui emisfer se alungeşte, se încurbează ventral şi apoi creşte spre înainte, încrucişând
această fosă. Se formează astfel lobul temporal al emisferului cerebral, iar fosa devine o despicătură adâncă
denumită şanţul lateral cerebral. Porţiunea cerebrală care iniţial a format planşeul medial al fosei este acoperită de
lobul temporal şi este denumită insula.
• Până în luna a şasea alte câteva şanţuri cerebrale apar. Dintre acestea: şanţul central separă lobii frontal şi parietal,
iar şanţul occipital separă lobul occipital. Modelul detaliat al girusurilor formate pe suprafaţa emisferelor variază
de la individ la individ.
• Fiecare emisferă conţine câte un diverticul al ventriculului primitiv telencefalic denumit ventricul lateral. Iniţial,
ventriculul lateral ocupă cea mai mare parte a emisferului dar, prin îngroşarea scoarţei este progresiv diminuat. La
limita între peretele medial şi inferior al fiecărui emisfer peretele cerebral nu se îngroaşă ci rămâne fin şi epitelial.
• Această zonă formează o adâncitură longitudinală în ventriculul lateral denumită fisura coroidă.
Dezvoltarea ventriculilor cerebrali
• Expansiunea canalului neural la nivelul veziculelor cerebrale primare şi secundare şi în emisferele cerebrale dă
naştere ventriculilor cerebrali.
• Sistemul ventricular constă din ventriculii laterali în emisferele cerebrale, ventriculul trei la nivelul diencefalului,
apeductul cerebral (a lui Sylvius) în mezencefal şi ventriculul patru în rombencefal.
Dezvoltarea comisurilor CORPUL CALOS
• Comisurile care conectează emisferul cerebral drept şi stâng se formează printr-o subţiere a extremităţii craniale a
telencefalului, zonă care reprezintă închiderea finală a neuroporului anterior. La nivelul acestei zone se pot
distinge două structuri: dorsal, placa comisurală şi ventral, lamina terminalis.
Săptămâna 10 i.u.
• Primele fibre comisurale care se dezvoltă la nivelul plăcii comisurale aparţin comisurii anterioare formată pe
parcursul săptămânii a şaptea (interconectând bulbii olfactivi şi centrii olfactivi ai celor două emisfere).
• În timpul săptămânii a noua apare comisura fornicală sau hipocampală (între hipocampul drept şi stâng – porţiuni
filogenetic vechi ale emisferelor cerebrale localizate adiacent fisurii coroide).
• În timpul săptămânilor următoare începe să se formeze corpul calos – masiv, arcuat.
• Porţiunea cea mai anterioară a corpului calos apare prima, în timp ce spleniul (porţiunea sa posterioară) se va
forma mai târziu, pe parcursul vieţii fetale.
• Moartea celulară programată – apoptoza este prezentă în mod natural în dezvoltarea SNC.
• Apoptoza apare în momentele în care ţesutul nervos suferă procese ca separarea, fuziunea, plierea, cavitaţia sau
când ţesuturile sunt remodelate şi numărul celulelor este ajustat. Gene specifice par a fi implicate în controlul
apoptozei ca şi unii hormoni.
Mielinizarea
• La naştere creierul reprezintă aproximativ 25% din volumul creierului adult. O parte din creşterea postnatală este
datorată creşterii dimensionale a corpilor neuronali şi proliferării prelungirilor neuronale. O mare parte a creşterii
însă, rezultă pe seama mielinizării fibrelor nervoase.
• Celulele Schawann mielinizează axonii în periferie şi oligodendroglia mielinizează axonii SNC. Celulele
Schwann sunt derivate de la nivelul crestelor neurale şi migrează până la nivelul nervilor periferici. Ele necesită
interacţiunea cu neuronii pentru a se diferenţia complet.
• Mielinizarea nu este necesară pentru funcţiunea axonului, fenomenul de conductibilitate apărând înainte ca
mielinizarea să fi început în timpul dezvoltării.
• Mielinizarea serveşte la creşterea vitezei de conducere a impulsului nervos.
• Celulele Schwann se pot divide iar proliferarea pare să apară după contactul cu axonul.
MALFORMAŢII SNC
• Definiţie:
- devierea (oprirea) unei etape a morfogenezei
cerebrale normale
• Clasificare:
- anomalii genetice (mutaţii, aberaţii cromozomiale)
- agresiuni externe diverse (malformaţii secundare)
ANOMALII CITOARHITECTONICE
- anomaliile neurogenezei
- de multiplicare neuronală (MICROCEFALIE)
- de migrare neuronală (HETEROTOPIE şi POLIMICROGIRIE)
ANOMALII – SIMPTOME
- Microcefalia
- Lisencefalia (agirie, pachigirie)
- Hidrocefalie
LEZIUNI CEREBRALE PRENATALE
- Encefalopatia hipoxico – ischemică (creer imatur)
- leziuni de substanţă albă (leucomalacie multichistică)
- leziuni de substanţă cenuşie
- leziuni combinate (necroză combinată – encefalopatie multichistică)
- hidranencefalie – necroză masivă a emisferelor cerebrale
HEMORAGII CEREBRALE (hidrocefalie posthemoragică)