SUPORT DE CURS

Mașinist la mașini
pentru terasamente
Cod COR 834201 www.urscertificari.ro
 2

PRELIMINARII
Maşinistul la maşini pentru terasamente (numit in continuare „masinist”) este conducătorul de maşini
şi utilaje pentru terasamente, persoana angajata care conduce/exploateaza, întreţine şi supraveghează
instalaţii, agregate şi utilaje destinate executării lucrărilor de terasamente, conform cărţii tehnice a acestora.
Maşinistul preia sarcinile de lucru de la şeful de lot/şeful punctului de lucru, care il informeaza despre
activitatea ce o va desfăşura cu maşina/utilajul pe care il conduce, pe baza unei proceduri/instrucţiuni în care
se vor face referiri clare la tipul lucrarilor, modul de lucru (săparea, încărcarea, compactarea, nivelarea etc.),
cum va alimenta maşina/utilajul (carburant / energie electrică), perimetrul disponibil, însuşirea unor reguli
specifice de SSM si PSI precum şi unele aspecte legate de calitatea lucrărilor executate.
Datorită complexităţii activităţilor, practicarea ocupaţiei este condiţionată de deţinerea unor
competenţe referitoare la: lucrul împreună cu echipa, capacitatea de a comunica (de a primi şi transmite
informaţii), însuşirea şi aplicarea normelor privind protecţia muncii şi PSI, cunoaşterea şi aplicarea
procedurilor de calitate a lucrărilor de terasamente, execuţia lucrărilor conform tehnologiei specifice precum şi
întreţinerea şi executarea de lucrari de intretinere minore ale utilajului.
Maşinile pentru terasamente sunt utilizate cu preponderenţă la lucrările de sapaturi de pământ şi în
construcţia de drumuri executând operaţii de: încărcat; săpat şi transportat; săpat şanţuri şi canale;
profilat/nivelat; scarificat; defrişat/curăţat terenul; compactat terenul etc.

CAP. I . COMPETENȚE FUNDAMENTALE

CF TEMA 1. COMUNICAREA LA LOCUL DE MUNCĂ

Generalități:
Tematica generală a prezentarii se referă la o problemă de actualitate - Tehnicile de comunicare, analizate ca
parte a relatiilor interpersonale, dar si în cadrul comunicării publice, particularizată în tiparul specific -
discursul.
De ce acesta prezentare? Pentru că reprezintă o sinteză a diferitelor componente ale comunicării umane -
psihologice, sociologice, lingvistice, etc - si, în acest fel, devine un instrument util pentru individ în încercarea
personală de a întelege actul comunicării. Teoriile sunt prezentate într-un mod simplu, cu reflectare în
aspectele particulare ale interactiunii sociale, astfel încât individul să asimileze într-un timp foarte scurt
"axiomele" care să fie aplicate în dezvoltarea si eficientizarea comunicării.
Prezentarea este structurata în două părti:
Tehnici de comunicare în relatiile interpersonale ;
Tehnici de comunicare publică -Discursul.
Prezentarea consta în analiza separată a elementelor comunicării, finalizate printr-o construire treptată a
imaginii de ansamblu a comunicării - coerentă si unitară.

Tehnici de comunicare în relațiile interpersonale:

Această primă parte a prezentarii tratează relatia dintre trăsăturile de personalitate si actul comunicării, la
intersectia celor două orizonturi: psihologia persoanei si stiintele comunicării.
În ceea ce priveste introducerea în problematica psihologiei persoanei, se prezintă sintetic structurile
personalitătii si nivelurile de manifestare (Eul, Sinele, Supraeul), dar si principalele componente ce intervin în
comunicare la nivelul personalitatii: afectivitatea, motivatia, atitudinea, comportamentul.
Dezvoltare competentelor de comunicare se realizează prin analizarea unui program de sugestii si reguli
practice prezent în fiecare din componentele actelor interpersonale: a conversa, a argumenta, a seduce, a
sugestiona, a manipula, a tăcea, a asculta, a scrie.
A conversa: reguli ale conversatiei în limbajul logic si limbajul afectiv; stiluri de conversatie, forme
eficiente si forme aberante, perceptia interpersonală, atribuirea
A argumenta: pragul construirii unei teorii a argumentatiei, conditiile si metodele de eficientizare a
argumentării si o interesantă tipologie a sofismelor, descrierea unui model explicativ al procesului de
persuasiune
A seduce: foarte interesante principii ale atractiei interpersonale, factorii care intervin în formarea primei
impresii sau la aparitia atractiei interpersonale, inclusiv în situatii dificile.
 3

A sugestiona: relatia dintre argumentare si sugestie; sunt prezentate tipurile de mesaje pe care se pot aplica
elemente sugestive, conditiile eficientei sugestiei si strategiile de a rezista interventiilor sugestive.
A manipula: structura manipulării comportamentale prin comunicare, tipuri si tehnici de manipulare
interpersonală (cu exemple relevante).
A tăcea: ipostaze ale tăcerii, tipuri de oameni care tac si oameni care nu stiu să tacă; modalitătile de a păstra
o taină.
A asculta: tipurile ascultării, caracteristicile psihologice ale persoanelor care stiu sau nu să asculte, ascultarea
activă, ca abilitate.
A scrie: planificarea mesajului, sugestii pentru dezvoltarea competentei de comunicare scrisă, caracteristicile
psihologice ale personalitătii în scris, accentuarea si estomparea comunicării în scris.
În esentă, prezentarea de fata reprezintă un material de referintă pentru persoanele interesate de
eficientizarea comunicării si de relatia ei cu planul persoanei.

Tehnici de comunicare publică. Discursul:

Conceptul de discurs, factorii integranti ai discursului, factorii integranti semantici, factoriintegranti estetici.
Mecanisme generative ale discursului, exigentele de ordin logic si semantic, operatiile structurante.
Componenta argumentativă - demonstratia, structura demonstratiei, tipologia argumentelor, operatii
fundamentale în contextul ideatico-logic, principii de organizare ale argumentelor, sofismele, persuasiunea si
mesajul persuasiv, discursul retoric, efectele persuasive, reguli de tehnică argumentativă, retorică, tehnici ale
persuasiunii
Componenta informativă - atributele informării, devieri ale informării, principiile informării
Componenta explicativă - explicatie si prescriptie, devieri ale explicatiei
Componenta sugestiv-sugerativă - factorii amplificării sugestiei, predispozitiile individuale implicite si
sugestive
Componenta manipulativă - dezinformarea, distorsiunea semantico-logică, zvonul, mezinformarea, strategia
semantică
Componenta critică - definire, legile criticii
Componenta para -verbală - pronuntia, accentul, intonatia, tonul, debitul, pauza, fluenta
Componenta non -verbală - pantomima, mimica, proxemica
Extralogici ale discursului - Logica autoritătii, Logica socială, Logica afectivitătii.
Obiectivele prezentarii:
* Discutarea motivelor pentru care comunicarea eşuează
* Explicarea strategiilor de îmbunătăţire a abilităţilor de comunicare
* Descrierea caracteristicilor comunicatorului de succes
* Evidenţierea modului în care intenţiile inconştiente se pot reflecta în mesaj
* Înţelegerea diferitelor strategii de comunicare , a modului în care pot fi organizate şi a momentului în care
pot fi utilizate
* Descrierea argumentelor pro şi contra politicii uşii deschise – înţelegerea motivelor pentru care poate fi
contraproductivă
* Înţelegerea forţelor şi slăbiciunilor comunicării scrise şi a celei orale
* Explicarea principiului feed-back-ului şi a procesului de comunicare* Identificarea diferitelor moduri prin
care poate fi acordat feed-back-ul
* Înţelegerea metodelor potrivite de acordare a feed-back-ului
Comunicarea reprezintă unul dintre cele mai dificile aspecte ale muncii unui manager. Sursa majorităţii
problemelor de comunicare o constituie diferenţa dintre conţinutul mesajului sau impactul pe care managerul
intenţionează să-l transmită şi modul în care ceilalţi membri ai organizaţiei (echipei) recepţionează mesajul.
Prezentarea de fata arata câteva dintre modalităţile prin care managerii pot reduce diferenţa dintre mesajul
transmis de ei şi mesajul receptat de angajaţi.
Una dintre cele mai potrivite căi prin care managerul poate deveni mai eficient este să afle ce impact au
acţiunile şi cuvintele lui asupra celor din jurul său. Cheia pentru a cunoaşte impactul mesajului asupra
celorlalţi rezidă în provocarea unei reacţii din partea lor, feed-back-ul., ceea ce implică insa si un risc.
În relaţiile personale, oamenii sunt din ce în ce mai deschişi faţă de ceilalţi, pe măsură ce capătă mai multă
încredere unii în alţii. În context organizaţional, lucrurile se schimbă datorită, pe de o parte, faptului că
managerul deţine puterea, iar pe de altă parte, faptului că informaţiile sunt distorsionate la trecerea lor prin
canalele informale de comunicare. Există metode de dezvoltare a unei strategii comunicaţionale eficiente care
le facilitează managerilor asigurarea receptării corecte a mesajelor lor, ca şi metode de obţinere a feed-back-
ului necesar.
 4

De asemenea, există feed-back nu numai între manager şi subalterni, ci şi între manager şi alţi manageri sau
inte manager si alte persoane din afara firmei. Atunci când discută cu superiorii lor ierarhici, managerii se
confruntă cu multe dintre problemele cu care se confruntă subalternii lor in comunicarea cu propriul
manager, atunci când li se acordă posibilitatea feed-back-ului. Atunci când discută cu subalternii lor,
managerii trebuie să cunoască standardele pe care subalternii trebuie să le atingă, gradul în care un angajat
trebuie să îşi îmbunătăţească performanţele şi consecinţele unui eventual eşec. Comunicarea având drept
subiect aşteptările managerului cu privire la performanţe ar trebui să înceapă înainte de angajarea
subalternului.
Comunicarea se află, fără îndoială, în topul primelor cinci probleme cu care se confruntă orice manager,
deoarece comunicarea reprezintă unul din principalele sale motive de îngrijorare.
Oamenii comunică verbal unii cu alţii (faţă în faţă sau telefonic), prin mesaje scrise (scrisori, memo-uri sau
rapoarte), nonverbal (gesturi sau mimică) sau prin intermediul unei a treia persoane (printr-un mesager). Pot
apărea o serie de obstacole în încercarea unei persoane de a-şi expune ideile în cuvinte în faţa celorlalţi.
Oamenii declară adesea că nu comunică unii cu alţii. Motivul este că ei nu au făcut apel la un proces
colaborativ, de cooperare, ei nu au căzut de acord asupra schemelor de comunicare, nu au adoptat împreună
decizii, au dat vina unii pe alţii în cazul eşecurilor şi s-au evitat unii pe alţii cât au putut de mult. Prin urmare,
lipsa de comunicare este adesea un simptom al altor probleme.
Abilităţile de comunicare nu numai că sunt importante, dar nevoia pentru ele este universală. Oricine are
nevoie să comunice în mod eficient cu ceilalţi.

Obiectivul comunicarii:
Comunicarea îşi propune să conducă la întelegerea intenţiilor unui individ prin interacţiune cu alţii. În general,
se consideră că un manager este un comunicator de succes dacă:
1. oamenii simt că au primit suficiente informaţii de la el. Acest lucru înseamnă de obicei că subalternii înţeleg
ce se întâmplă în organizaţie şi în echipa/unitatea în care lucrează, mai ales aspectele legate de locurile lor de
muncă;
2. oamenii simt că mesajele şi informaţiile pe care le primesc sunt clare şi precise;
3. oamenii simt că managerul îi ascultă şi înţelege ce vor să spună.
În contrast, se poate spune despre un manager că nu comunică în mod adecvat, în situaţia în care
următoarele condiţii sunt îndeplinite:
1. nu sunt transmise suficiente informaţii. Oamenii sunt confuzi, se simt “în ceaţă”, apar schimbări sau
trebuie adoptate decizii/îndeplinite activităţi despre care nu sunt informaţi sau nu le înţeleg;
2. mesajele transmise sunt neclare, confuze sau contradictorii. Atunci când sunt repartizate sarcini de lucru,
oamenii simt că nu înţeleg pe deplin ceea ce li se spune sau simt că nu au posibilitatea de a înţelege
conţinutul mesajului;
3. fluxul comunicaţional nu este repartizat în mod egal. Unii oameni află despre întâmplări, evenimente sau
schimbări, iar alţii nu;
4. acţiunile/activităţile efectuate nu reflectă conţinutul mesajului comunicat. Neîncrederea apare atunci când
oamenilor li se spune un lucru, dar observă că acţiunile lor sunt în contradicţie cu mesajul transmis;
5. comunicarea este blocată. Frustrările apar atunci când oamenii solicită informaţii şi nu primesc nici un
răspuns, datorită faptului că cererea lor a fost blocată, pierdută sau deviată;
6. nimeni nu ascultă. Datorită faptului că procesul de comunicare implică două părţi (un emiţător şi un
receptor), fluxul comunicaţional este întrerupt în situaţia în care receptorul nu este disponibil sau nu este o
persoană dispusă să petreacă timp ascultându-i pe ceilalţi.
Comunicarea poate urma o serie de direcţii – de sus în jos, de jos în sus şi din/pe lateral. Comunicarea de sus în
jos este folosită pentru transmiterea mesajului superiorilor şi poate îmbrăca o varietate de forme, precum ar
fi memo-urile, manualele de politici ale unitatii, buletine, ordinele directe şi declaraţiile cu privire la misiune.
Acest tip de comunicare este esenţial pentru buna funcţionare a unei unitati, putând fi dăunător pentru
supravieţuirea acesteia în situaţia în care devin singurul mod acceptabil de transmitere a informaţiilor. Acest
tip de comunicare unilaterală poate îngrădi inovaţia şi poate determina creşterea insatisfacţiei salariaţilor în
cadrul unitatii.
Trebuie stabilit un echilibru între comunicarea de sus în jos şi comunicarea de jos în sus. Angajaţii sunt
familiarizaţi cu diferitele aspecte ale mediului unitatii şi au nevoie de un canal de comunicatie prin care
cunoştinţele lor să fie împărtăşite superiorilor. Practica recentă a demonstrat faptul că managerii care
primesc informatii (feed-back ) de la subalternii lor sunt mai eficienţi în îndeplinirea sarcinilor lor decât ceilalţi.
Într-o unitate mai pot fi întâlnite comunicarea în plan orizontal şi cea în diagonală/în plan oblic, ca modalităţi
de întărire a coordonării între diferitele sale departamente. Se poate întâmpla ca cei din producţie să îşi
 5

coordoneze activităţile şi să facă schimb de informaţii cu inginerii, ceea ce creează nevoia de comunicare si
plan orizontal (comunicarea între persoane cu funcţii egale în ierarhia organizaţiei).
Comunicarea oblică reprezintă cea mai puţin folosită modalitate de comunicare, datorită faptului că
traversează liniile ierarhice tradiţionale de autoritate. Angajaţii situaţi pe poziţii ierarhice inegale în diferite
departamente pot simţi totuşi nevoia de a comunica direct între ei – mai ales atunci când acest lucru permite
evitarea pierderii de timp. Comunicarea oblică, datorită faptului că îi pune în legătură directă pe emiţător şi pe
receptor, se poate dovedi mai eficientă şi mai precisă, în unele situaţii, decât modalităţile tradiţionale de
comunicare .
Există o serie de condiţii care pot determina nereuşita procesului de comunicare De obicei managerii comunică
personal prin contact direct, interpersonal, dar şi într-un mod mai formal, prin memo-uri, directive, discursuri
sau alte metode.

Comunicarea organizationala:
La nivelul unitatilor, comunicarea este mai amplă, de obicei mai formală şi mai structurată. Pe lângă
canalele formale de obţinere a informaţiilor (în sus, în jos şi pe/din lateral), în unitati există şi o reţea
informală.
Prin intermediul cercetărilor,au fost determinate o serie de elemente referitoare la comunicare . Astfel, în
urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că deschiderea în comunicare este direct legată de eficacitatea
organizaţională, iar comunicarea deschisă dintre şefi şi subalterni este esenţială pentru climatul
organizaţional.
Specific subalternilor este faptul că ei distorsionează informaţiile atunci când le transmit şefilor lor şi se tem
de represalii în situaţia în care le transmit acestora informaţii nefavorabile . Deşi subalternii preferă stilul
consultativ atunci când au de a face cu superiorii lor, tot ei sunt de părere că este puţin probabil ca acest stil
să poată conduce la obţinerea rezultate mai bune decât ameninţarea directă atunci când ei sunt şefi .
Ca şi în comunicarea interpersonală, managerul trebuie să se gândească la impactul dorit şi la strategie atunci
când comunică prin canalele organizaţionale.
Intenţiile unui manager pot să nu fie comunicate în memo-ul sau în mesajele pe care le transmite, iar mesajul,
la rândul său, poate fi distorsionat sau greşit înţeles chiar dacă este clar prezentat.
În elaborarea unei strategii pentru comunicarea eficientă la nivel organizaţional trebuie avute în vedere
următoarele aspecte:

c. Comunicarea verbală versus comunicarea scrisă:

Un alt aspect al strategiei comunicaţionale îl reprezintă adoptarea deciziei de a comunica oral, în scris
sau în ambele moduri. De asemenea, se pune problema deciziei de a comunica faţă în faţă/unu la unu sau într-
un grup mai larg. De exemplu, este posibilă transmiterea unui mesaj personal, în scris fiecărei persoane cu
care se doreşte a se comunica, dar acest lucru cere mult timp. Alternativa este trimiterea aceluiaşi mesaj scris
tuturor persoanelor. Cu echipamentele de procesare actuale, această din urmă procedură necesită puţin timp,
dar are drept efect pierderea impactului personal pe care îl produce un mesaj faţă în faţă/unu la unu.
Pe de altă parte, este posibil, dacă se alege o strategie comunicaţională orală, ca managerul să vorbească cu
fiecare subaltern în parte. De asemenea, managerul ar putea decide să îi adune pe oameni laolaltă şi să le
furnizeze informaţiile în cadrul unei şedinţe.
Există argumente pro şi contra acestor strategii, comunicare scrisă sau orală, faţă în faţă/unu la unu sau în
grup.
Dacă există o procedură deschisă, orală de discutare cu grupul, avantajul evident al comunicării în ambele
sensuri este însă pierdut dacă nu este permis angajaţilor să pună întrebări pentru clarificare. Managerul ar
trebui să ţină cont de următorii factori în luarea unei decizii cu privire la această strategie:
(1) timpul disponibil;
(2) importanţa mesajului;
(3) gradul de receptivitate/deschidere a receptorului;
(4) abilitatea managerului de a prezenta mesajul în scris sau verbal.
Uneori este recomandabilă transmiterea unor anumite mesaje importante oamenilor înaintea unei întâlniri
deschise. Acest lucru le permite oamenilor să citească mesajul şi să se pregătească pentru întâlnire. O astfel
de procedură ar putea fi folosită şi în cazul întâlnirilor faţă în faţă/unu la unu.
O altă procedură des utilizată o reprezintă purtarea unei discuţii deschise asupra unui aspect, clarificarea
nelămuririlor şi încheierea unei înţelegeri, urmate de redactarea rezumatului acestei înţelegeri.

d. Utilizarea reţelei informale:

 6

Încă de la începuturile istoriei umanităţii, oamenii şi-au transmis în mod informal mesaje unii altora.
Acest lucru a fost caracterizat drept bârfă, comunicare / reţea informală, povestire, răspândire de zvonuri sau
“radio şanţ”. Acest proces este prezent în unităţile militare, biserici, şcoli, cartiere de locuinţe şi unitati.
Dacă un mesaj este transmis unei persoane şi apoi retransmis alteia, fără a exista ocazia de a-l repeta
sau de a-l clarifica, mesajul se scurtează şi este distorsionat. Anumite elemente câştigă sau pierd în
importanţă, altele sunt distorsionate, iar impactul mesajului se modifică.
Elementele reale sunt adesea prezente într-un mesaj informal. Cineva aude o conversaţie, citeşte un memo
confidenţial sau vede un document şi apoi transmite atât fapte, cât şi semnificaţii. Uneori fluxul
informaţional în sine creează probleme. De exemplu, într-o unitate, directorul general se întâlneşte în fiecare
luni cu membrii conducerii. Informaţiile sunt împărtăşite tuturor şi nu s-au pus restricţii în legătură cu aceste
informaţii referitor la modul în care pot fi transmise mai departe. Unii dintre participanţii la întâlnire au
transmis aceste informaţii subalternilor lor, în timp ce alţii nu au făcut acest lucru. Cei care au auzit
informaţiile le-au transmis celor care nu le-au auzit. Prin transmitere, informaţiile s-au scurtat şi au fost
distorsionate. În scurt timp, cei care le primeau au devenit nemulţumiţi de transmiterea prin canale
informale, deoarece informaţiile primite nu reflectau realitatea. Astfel, mesajul directorului general a avut un
impact neaşteptat.
Transmiterea informaţiilor de sus în jos nu a oferit date clare şi precise membrilor organizaţiei. Problema a
fost depăşită prin trimiterea de rezumate scrise ale şedinţei personalului de conducere la toate
departamentele organizaţiei putând fi citite de orice angajat.
Reţeaua informală poate fi folosită prin furnizarea regulată de informaţii reale şi corecte. În cazul metodei
denumită “şedinţă de informare/împărtăşire de informaţii”, managerul invită un grup de 6-12 angajaţi pentru
o şedinţă cu o durată de două ore. Fiecărei persoane i se cere să spună ceea ce se petrece în aria sa de
activitate – ce fac oamenii, ce întrebări pun, cu ce probleme se confruntă. Acest lucru îi permite managerului
atât să afle ceea ce se petrece în cadrul organizaţiei prin înregistrarea discuţiei, cât şi să ofere informaţii
precise care pot fi transmise celor care participă la şedinţă.
În marea majoritate a cazurilor, accentul cade prea mult pe abilităţile de vorbire şi nu pe cele de ascultare. În
societatea actuală, eficienţa comunicării este echivalată cu eficienţa vorbirii, dar comunicarea reprezintă o
monedă cu două feţe. Aproape toţi oamenii eşuează în a folosi latura ascultării în avantajul lor. Motivele sunt
variate, incluzând mulţi factori disturbatori:
* externi (de pildă, sunetul telefonului);
* interni (de exemplu, presiuni psihice familiale).
În plus, ascultarea este o activitate dificilă, care solicită mai mult efort decât vorbirea, fiind un proces activ şi
nu unul pasiv.
Adevărul este că oamenii, fără să vrea, depun eforturi serioase pentru a deveni slabi ascultători. Ei nu vor să
fie nepoliticoşi, aşa că devin maeştri în arta prefăcătoriei (de exemplu, emit câte un “aha/oho” sau dau din
cap). Pe scurt, oamenii devin maeştri în “a dormi cu ochii deschişi”.
Printre metodele prin care pot fi depăşite obiceiurile ascultării pasive se numără următoarele:
1. Urmărirea sensului, a întregului sens al mesajului. A auzi ceea ce spune cineva nu este acelaşi lucru cu a
înţelege ce vrea să spună acea persoană. Ascultătorul trebuie să fie activ;
2. Reţinerea de la evaluări. Un ascultător eficient nu comentează de o manieră critică ideile vorbitorului.
Evaluarea trebuie făcută după exprimarea unei idei complete, altfel se rupe şirul ideilor vorbitorului;
3. Colaborarea cu vorbitorul. Răbdarea în ascultare şi ajutorul dat vorbitorului în exprimarea ideilor sunt
esenţiale. Discursul este un proces inexact de comunicare, înţelesul cuvintelor/frazelor ieşind mai bine la iveală
în urma unei conversaţii dintre vorbitor- ascultător;
4. Verificarea perceperii înţelesului mesajului. Acest lucru permite verificarea acurateţii ascultării. Un vorbitor
poate reformula unele cuvinte/fraze, acoperind astfel golurile existente în comunicare .
Este importanta ascultarea pentru manageri, identificând obiceiurile proaste pe care managerii trebuie să le
depăşească pentru a fi comunicatori eficienţi. Se recomandă următoarele trei metode mentale de manipulare
care pot facilita ascultarea eficientă :
1. Anticiparea următoarei idei a vorbitorului. Acest lucru asigură ascultarea agresivă şi învăţarea prin
comparaţie şi contrast;
2. Identificarea elementelor cheie ale unei conversaţii. Identificarea elementelor de sprijin ale punctelor
principale ale discuţiei va mări capacitatea ascultătorului de a reţine ideile esenţiale;
3. Elaborarea de rezumate mentale. Atunci când vorbitorul ia o pauză, ascultătorul eficace recapitulează ceea
ce s-a spus, organizându-şi mental ideile exprimate.

Feedback-ul: metoda de îmbunatatire a comunicarii:

 7

În viaţa organizaţională actuală, angajaţii au învăţat să îşi mascheze şi să îşi ascundă sentimentele, în
special faţă de cei care ocupă poziţii ierarhice înalte. De aceea, este adesea dificil de ştiut care a fost
adevăratul impact al mesajului asupra celorlalţi. Rezultatul poate fi numai un zâmbet politicos, acordul verbal
sau consensul aparent, emiţătorul presupunând, în mod eronat, că aceste semne de feedback extern din
partea receptorului reprezintă adevărul.
O persoană care dispune de bune abilităţi de comunicare interpersonală poate determina şi verifica impactul
real pe care spusele sale l-au avut, având capacitatea de a stabili dacă eventuala problemă derivă dintr-o
inabilitate de comunicare sau din sistemul de filtrare al celorlalţi.
În procesul îmbunătăţirii performanţele legate de comunicare, probabil că nici o abilitate nu este mai
importantă decât aceea de a primi feedback precis şi corect în ceea ce priveşte impactul propriului mesaj
asupra celorlalţi. Acest lucru necesită sensibilitate, datorită faptului că, cei mai mulţi oameni se tem în faţa
confruntării directe cu cineva care îi întreabă despre performanţele lor. Nu este uşor pentru o persoană aflată
pe o poziţie ierarhică inferioară într-o unitate să se confrunte cu o persoană cu un statut mai înalt, pentru a-i
acorda un feedback nesolicitat şi probabil nedorit. Riscurile implicate, din perspectiva persoanei de pe nivelul
mai scăzut, sunt atât de mari, încât, dacă situaţia rămâne intolerabilă, cea mai sigură strategie este aceea de
a tăcea şi de a spera că trecerea timpului va îmbunătăţi condiţiile existente.
Această strategie tăcută a schimbării minimale, larg utilizată pentru rezolvarea problemelor cu cei care au un
impact negativ asupra noastră, maschează realitatea şi ţine ascunse frustrările. Însă, până în momentul în
care adevărul iese la iveală, consecinţele negative ale unei relaţii slab dezvoltate sunt dificil de monitorizat.
Rolul consultanţilor în comunicare poate fi uneori acela de a-i convinge pe membrii unitatii să adune date care
să reprezinte feedback-ul necesar efortului de a scoate adevărul la suprafaţă.
Prin crearea unui climat organizaţional în care ceilalţi să se simtă în siguranţă sau să se simtă recompensaţi
prin împărtăşirea de informaţii, este mai probabilă primirea unui feedback precis.
O metodă simplă este aceea de a invita subiectul la o discuţie faţă în faţă/unu la unu. În mod ideal, aceasta
este precedată de un memo scris sau de o solicitare verbală care specifică scopul întâlnirii, pentru a-i oferi
subiectului posibilitatea de a se pregăti. Iată un exemplu:
Domnule X,
Doresc foarte mult să cunosc opiniile dvs. referitoare la performanţele mele manageriale. Consideraţi că ceva
din ceea ce fac creează probleme celorlalţi? Aveţi vreo sugestie în legătură cu modul în care mi-aş putea
creşte nivelul eficienţei? Aş dori, mai ales, să aud părerile dvs. în legătură cu modul în care am putea
îmbunătăţi şedinţele de evaluare a performanţelor, metoda de stabilire a sarcinilor şi procedurile de stabilire
a obiectivelor. Mi-ar plăcea să ne întâlnim săptămâna viitoare pentru a discuta aceste lucruri. Secretara mea
vă va telefona pentru a stabili data şi ora în care pot veni în biroul dvs. pentru o discuţie.Vă mulţumesc,Y .
Numeroşi manageri preferă ca superiorii lor să vină în birourile lor pentru o astfel de discuţie. Alţii consideră
că este potrivit ca problemele să fie discutate în biroul şefului în cadrul unor întâlniri regulate. Oamenii se pot
pregăti mai bine pentru aceste discuţii dacă sunt la curent cu aspectele şi domeniile specifice care vor fi
discutate.
O altă metodă utilizată este aceea de a solicita subiectului (fie verbal, fie printr-un memo) să îşi exprime în
scris punctele de vedere referitoare la anumite chestiuni. Iată un exemplu:
Domnule X,
Încerc să îmi îmbunătăţesc eficienţa managerială. Aţi putea să vă faceţi timpul necesar pentru a scrie
sugestiile pe care le aveţi în legătură cu domeniul revizuirii performanţelor, al stabilirii de sarcini şi al stabilirii
de obiective? Încercaţi să fiţi cât mai cinstit cu putinţă. Consider că este importantă determinarea impactului
pe care îl am asupra celorlalţi, atât pozitiv cât şi negativ.Vă mulţumesc,Y .
Într-o solicitare directă a feedback-ului verbal sau în scris, persoana rugată poate considera că este urmărită,
cercetată. Dacă şeful este cel care face cererea, subalternul se poate simţi obligat să coopereze, dar nu îi este
uşor datorită riscului implicat. Datorită faptului că aceste cereri directe nu sunt anonime, subalternul se poate
întreba cât de tranşant poate fi fără a da impresia de rea voinţă. În general, este mai puţin ameninţătoare
acordarea de feedback prin sugestii decât prin declararea unor opinii negative.
Un grad mai mare de anonimat rezultă din împărţirea angajaţilor în subgrupuri de 3 - 4 oameni care se
întâlnesc pentru a discuta 30 - 45 de minute în urma unei solicitări de acest gen. Iată un exemplu în acest
sens:
Sunt foarte preocupat de problema eficacităţii mele ca manager. Aş aprecia dacă aţi putea să mă ajutaţi la
următoarea şedinţă prin formarea de subgrupuri care să identifice tipul meu de comportament sau orice altă
procedură care pare să reducă eficacitatea operaţiunilor noastre. De asemenea, aş dori să întocmiţi o listă a
lucrurilor pe care consideraţi că le fac bine şi pe care aţi dori să le fac în continuare. Aţi fi de ajutor dacă mi-aţi
oferi sugestii concrete pentru îmbunătăţire (identificaţi domeniile precise de luat în considerare). Nu voi fi
prezent la întâlnirea dintre dvs. Puteţi depune un rezumat scris la secretara mea. Nu este necesară
 8

precizarea numelor deoarece sunt mai interesat de informaţii decât de sursă. Dacă un anumit subgrup ar dori
să vorbească direct cu mine, aş aprecia această oportunitate.
O altă metodă este ca managerul să se întâlnească cu toţi angajaţii pentru a le solicita soluţii pentru
îmbunătăţirea activităţilor lor. O astfel de discuţie este de obicei dinainte planificată şi dialogul este mai
deschis decât în formatul subgrup; o atmosferă de preocupare şi ajutor reciproc va conduce la cel mai util
schimb de informaţii. O metodă folositoare o reprezintă exprimarea opiniilor managerului cu privire la anumite
probleme şi solicitarea opiniilor subalternilor.
Formatul poate varia de la caz la caz. Managerul îşi poate sintetiza consideraţiile sale cu privire la stilul său
managerial şi poate cere opiniile de la fiecare angajat în parte. Angajaţii pot forma subgrupuri temporare şi
apoi, pot sintetiza discuţia generală. Când managerul şi/sau subalternii nu pot anticipa efectele împărtăşirii de
informaţii cu privire la subiecte mai delicate, este recomandată solicitarea prezenţei unui consultant, al cărui
rol este acela de a ajuta la orientarea activităţilor şi evitarea direcţionării discuţiei către teme/subiecte
neproductive.
Instrumentele scrise reprezintă o altă cale de oferire de feedback în condiţii de anonimat. Managerul sau cei
de la Departamentul Personal pun în circulaţie un chestionar în vederea colectării de date de la angajaţi cu
privire la performanţele managerului. Printre instrumentele existente se numără: matricea Blake-Mouton,
Sistemele I-IV ale lui Likert, instrumentele telemetrice ale lui Hall şi profilul managementului resurselor
enunţat de ştiinţele comportamentale.
Datele colectate pot conduce la identificarea modului în care managerul este perceput şi a modului în care îşi
poate îmbunătăţi stilul managerial. Unele instrumente cuprind întrebări deschise (de exemplu: Ce trebuie să
facă această persoană pentru a-ş îmbunătăţi performanţele în acest domeniu?), care furnizează diferite
variante specifice de schimbare.
Avantajele utilizării de instrumente pe scara largă, se concentrează pe probleme frecvente, pot fi repetate la o
dată ulterioară şi păstrează anonimatul celor chestionaţi. Uneori este potrivită angajarea unei echipe externe
specializată în schimbare, care să colecteze datele şi apoi, sa le
expună celor din sistem pentru a fi utilizate în planificarea programului de schimbare.
Utilizarea acestei tehnici presupune ca managerul să scrie o evaluare a performanţelor sale şi apoi să le ceară
celorlalţi să o confirme sau să o infirme, să împărtăşească eventualele reacţii şi să facă sugestii pentru
îmbunătăţire. Un exemplu care poate fi utilizat este memo-ul de mai jos; sub fiecare enunţ trebuie lăsat un
spaţiu liber pentru reacţiile şi sugestiile evaluatorului:
Am scris următoarea evaluare a performanţelor mele manageriale. Aţi putea, vă rog, să indicaţi dacă sunteţi
sau nu de acord cu diferitele puncte exprimate şi să indicaţi reacţiile pe care le aveţi
Consider că fac bine următoarele lucruri:
1. Sunt punctual şi nu lipsesc niciodată la întâlniri şi nu îi fac pe oameni să mă aştepte.
2. Sunt dependent de îndeplinirea sarcinilor şi solicitărilor.
3. Sunt o persoană muncitoare, care manifestă o mare loialitate faţă de companie şi de obiectivele acesteia.
Am identificat de asemenea următoarele aspecte negative în stilul meu managerial:
1. Sunt mai degrabă o persoană închisă, nu comunic foarte mult sau foarte uşor cu ceilalţi. Vreau să schimb
această stare de lucruri, dar nu ştiu exact cum să fac.
2. Am tendinţa de a respinge ideile noi şi de a întrerupe oamenii în şedinţe. Nu sunt sigur cum reacţionează
oamenii la acest lucru.
3. Oamenii se tem puţin de mine şi nu se simt bine discutând cu mine. Nu ştiu din ce cauză provoc aceste
reacţii şi nici cum le-aş putea evita.
O formă a evaluării împărtăşite este folosită în evaluarea performanţelor atunci când angajatul îşi evaluează
performanţele şi apoi este verificat de superiorii săi ierarhici. Această tehnică constituie baza planificării
creşterii performanţelor.
De obicei consultanţii externi sunt folosiţi pentru a colecta date cu privire la feedback. Aceste persoane fie pot
veni din exteriorul companiei, fie pot face parte din Departamentul de Instruire/ Training sau din
Departamentul Personal al unitatii.
Consultantul poate utiliza o varietate de metode pentru a obţine feed-back. Îl poate observa pe manager la
şedinţe, în rezolvarea problemelor sau la lucru.
Consultantul poate de asemenea să îi intervieveze pe colegi/subalterni sau să administreze instrumente cu
ajutorul cărora să întocmească un profil sumar.
Avantajul utilizării unei persoane din exterior este acela că de obicei poate vedea lucruri cu care cei din interior
s-au obişnuit şi poate pătrunde în domenii care nu sunt accesibile managerului. Dezavantajul poate fi acela că
managerul şi subalternii săi pot deveni dependenţi de consultant şi nu învaţă să dea şi să primească feed-
back-ul, care reprezintă o componentă principală a relaţiei lor de lucru.
 9

Pentru majoritatea oamenilor, furnizarea de informaţii superiorilor este o activitate riscantă. Atunci când
încearcă pentru prima dată acest lucru, angajatul urmăreşte îndeaproape reacţia şefului, pentru a vedea dacă
va mai acorda vreodată sau nu feedback.

Ascultarea, în locul explicaţiilor şi justificărilor:

Tendinţa de a explica sau de a justifica acţiunile la primirea feed-back-ului ar trebui evitată. Atunci când
solicită feedback, sarcina de a asculta şi de a înţelege cade în grija managerului. Acest lucru nu înseamnă că
managerul este obligat să creadă sau să accepte informaţiile; responsabilitatea sa este aceea de a încerca să
înţeleagă de ce cealaltă persoană se simte sau reacţionează într-un anumit fel.
Comportamentul defensiv întrerupe fluxul comuni-caţional deoarece oamenii înţeleg că managerul este mai
interesat să se justifice decât să înţeleagă impactul pe care îl are asupra celorlalţi.

Cerere pentru mai multe informaţii:

În special în procesul deschis de acordare de feed-back verbal, pot fi obţinute mai multe informaţii dacă
persoana care le primeşte încurajează şi sprijină fluxul continuu al feed-back-ului prin remarci de genul:
« Acest lucru îmi este de ajutor. Spune-mi mai mult. Ai putea să îmi spui şi altceva despre asta? ».
Verificarea datelor:
Pentru a se asigura că a înţeles ce vrea să spună cealaltă persoană, managerul ar trebui să sintetizeze ceea ce
a auzit şi să se asigure că cealaltă persoană a înţeles bine.

Exprimarea aprecierii şi planificarea viitorului:

După feedback, managerul trebuie să conştientizeze riscul pe care şi l-a asumat persoana care i-a acordat
feed-back-ul şi să îşi exprime recunoştinţa pentru efortul depus de aceasta. De asemenea, este un moment
potrivit pentru a planifica viitoarea şedinţă de primire a feedback-ului, care are toate şansele să fie mai puţin
stresantă pentru subaltern şi, prin urmare, mai productivă decât prima.
Managerii sunt implicaţi adesea în acordarea de feedback subalternilor lor şi nu doar de a-l primi de la aceştia.
Din când în când, în ciuda eforturilor mari depuse de conducere pentru angajarea şi instruirea salariaţilor, se
întâmplă ca un angajat să eşueze în încercarea sa de a-şi îndeplini obiectivele minimale stabilite pentru
continuarea contractului său de muncă.
Interviul de evaluare a performanţelor este o ocazie potrivită pentru transmiterea acestor informaţii. Interviul
ar trebui să includă o definire a direcţiei ce trebuie urmată pentru remedierea acestor neajunsuri. Trebuie
stabilite obiective clare şi o procedură de monitorizare a progresului angajatului.
Situaţia ideală presupune ca managerul să identifice punctele tari ale angajatului ca bază pentru stabilirea
obiectivelor şi a consecinţelor pe care le-ar putea avea eşecul. Toate acestea trebuie scrise în câte un exemplar
pentru angajat, manager şi Departamentul Personal, care o va include în dosarul angajatului. Această întâlnire
trebuie abordată ca o întâlnire consultativă, dar, în anumite cazuri, este nevoie de enunţarea clară a
eventualelor consecinţe ale eşecului în obţinerea schimbării dorite .

CONCLUZII:
Comunicarea interpersonala are ca scop crearea competentei necesare, în procesul de comunicare în
care este implicat pe timpul desfasurarii tuturor activitatilor specifice privind primirea si transmiterea
informatiilor, a codurilor de semnalizare, de modul în care participa la discutii, atât cu colegii din echipa, cât si
cu personalul din conducere .
Comunicarea verbala sau non verbala, transmisa prin mijloacele de comunicare specifice
(comunicare directa, prin telefon mobil, coduri de semnalizare, etc.), catre interlocutori (care pot fi : colegi de
echipa, sefi ierarhici, etc.), se face tinând cont de urmatoarele criterii :
- comunicarea se face utilizând un limbaj adecvat situatiei si interlocutorului ;
- informatiile sunt exprimate clar, concis si la obiect, astfel încât comunicarea sa fie eficienta ;
- metoda de comunicare este adecvata scopului si importantei comunicarii ;
- informatiile transmise sunt analizate si selectate cu discernamânt, pentru a se asigura acuratetea si
relevanta acestora ;
- comunicarea se face pe ton politicos, iar informatiile sunt transmise cu operativitate ;
- comunicarea se face utilizând mijloacele de comunicare adecvate situatiei .
Comunicarea masinistului cu echipa va urmari urmatoarele aspecte :
- capacitatea de a comunica politicos si eficient în situatii concrete ;
- utilizarea corecta a mijloacelor de comunicare din dotare ;
- tonul utilizat si atitudinea fata de interlocutor ;
- capacitatea de a se adapta la interlocutor si la situatii neprevazute ;
 10

- claritatea în exprimare ;
- capasitatea de sinteza ;
- cunoasterea terminologiei de specialitate si a codului de semnalizare.

CAP. I . CF TEMA 2. LUCRUL IN ECHIPA

In orice activitate succesul este, de cele mai multe ori, rodul efortului comun, al muncii in echipa.
Reusitele sau infrangerile nu se datoreaza in exclusivitate nici sefului, nici subalternilor, ci sunt rezultatul
ambelor parti. Realitatea ne demonstreaza ca nu e suficient ca un grup profesional sa fie format din
personalitati puternice, competente si cu experienta. Daca intre acestea nu exista compatibilitati , intelegere
reciproca, viziuni si motivatii comune centrate pe acceptarea scopului propus, solidaritate si camaraderie, nu
se pot obtine rezultate meritorii.
Valorificarea potentialului de munca al fiecaruia, evolutia in cariera profesionala nu se indeplinesc fara
a lucra si a respecta cerintele formarii si mentinerii spiritului de echipa. La aceasta stare care potenteaza
calitatea si randamentul muncii fiecaruia se ajunge numai atunci cand oamenii inteleg ca intregul nu este egal
cu suma partilor, ci cu ceva mai mult, care se naste din interactiunea cu grupul, din armonia relatiilor
interpersonale, din identificarea oamenilor cu valorile si scopurile grupului.
A lucra intr-un grup dezbinat in care certurile si neintelegerile sunt frecvente, orgoliile si antipatiile,
atitudinile de izolare, de desconsiderare sau indiferenta predominante, in care fiecare incearca pe cont propriu
sa-si rezolve problemele, in care denigrarea celuilalt este practicata in mod curent, este fara indoiala un
obstacol serios pentru a munci cu placere. Pentru a nu se ajunge la aceasta situatie, fiecare trebuie sa
contribuie la transformarea unui numar de oameni ce muncesc la un loc, intr-un grup omogen si functional.
Intr-o adevarata echipa este nevoie de promovarea unor reguli de genul:
1. Respectati-va colegii, tratati-i asa cum ati vrea sa fiti voi tratati, ca pe oameni capabili, cu calitati
frumoase, cu trebuinte, aspiratii si scopuri la fel de legitime ca ale voastre.
2. Lucrati bine si intens, urmariti sa aveti performante nu pentru a-i surclasa pe colegi, a le dovedi ca
sunteti mai inteligent si mai priceput decat ei, sau pentru a demonstra sefului ca sunteti mai valoros decat
oricine, ci din intelegerea necesitatilor muncii, a nevoii de a indeplini bine indatoririle de serviciu.
3. Comunicati curent, informati-va reciproc, consultati-va cu ceilalti, ajutati-va in procesul pregatirii si
derularii unei actiuni; in caz de succes, bucurati-va impreuna, in caz de esec, pastrati-va calmul si luciditatea,
nu va invinuiti unul pe altul; cautati impreuna cauzele esecului si reluati de la capat si cu incredere, actiunea
initiala.
4. Nu transformati divergentele de opinii si solutii in motive de cearta sau acuze. Priviti-le ca pe ceva
firesc, cautati sa sesizati elementele comune, aveti taria de a recunoaste si a aprecia deschis ideea celuilalt
atunci cand este mai buna.
5. Evitati denigrarea si calomnia, nu comentati negativ diversi colegi si nu formati grupulete care sa
dezbine echipa.
6. Ajutati-va si cooperati activ. Acceptati ideea ca astfel va completati reciproc nu din compasiune, ci
pentru a acoperi sau substiui nepriceperea celuilalt, ci pentru reusita actiunii, pentru indeplinirea activitatilor
organizatiei.
7. Indiferent de valoare si experienta, de aport personal la realizarile grupului nu va dati aere de
superioritate, evitati aroganta si trufia, ci promovati lauda sincera si indemnul prietenesc.
8. Apreciati cu franchete si onestitate rezultatul muncii colegilor, nu le subapreciati initiativele si
stradaniile de a obtine performante. Discutati pe marginea lor, invatati din experienta celorlalti, cereti-le
ajutorul atunci cand aveti nevoie.
9. Nu-i invinuiti pe altii pentru greselile personale. Asumati-le, recunoasteti deschis in ce consta vina
voastra, acest lucru va consolida imaginea voastra in ochii colegilor.
10. Dezvoltati si consolidati sentimentul de prietenie, impartasiti din trairile, framantarile si satisfactia
voastra, abordati cu tact si discretie si problemele care depasesc cadrul profesional.
Lucru în echipa are în vedere dezvoltarea abilitatilor specifice acestui gen de colaborare, echipa, ai
caror membri pot forma un grup unitar compact, eficient, în locul si momentul pe care afacerea
dumneavoastra o cer.
Iata câteva dintre elementele cele mai semnificative pe care departamentul de lucru în echipa îl poate oferi
angajatilor dumneavosatra si - deci - afacerii dumneavoastra:
» O mai buna comunicare ;
» Un moral mai ridicat ;
» O motivare superioara ;
» Tehnici de confruntare si rezolvare a unei probleme ;
 11

» Delimitarea punctelor problematice si de discutie importante ;

» Asumarea responsabilitatilor, alegerea momentului decisional ;
» Încredere sporita ;
» Folosirea eficienta a resurselor ;
» O mai buna gestionare a timpului ;
» Dezvoltarea abilitatilor de planificare .
Activitatea specifica de lucru în echipa, ofera o ocazie foarte buna de a scoate în evidenta calitatile de
“component al echipei” , precum si abilitatile de lucru în echipa, pe de-o parte, dar si dezvoltarea unui
adevarat spirit de echipa între oameni care muncesc împreuna zi de zi, pe de alta parte.
Scopul urmarit de noi este acela de a crea un eveniment concretizat printr-un pachet de activitati care sa
satisfaca cerintele dumnavoastra si sa va ofere un eveniment de neuitat, de care sa se bucure toti
participantii.
În functie de diversitatea activitatii desfasurate, în conditiile în care fiecare specialist îsi face treaba sa,
având ca imediat efect cresterea frontului de lucru, apare necesitatea muncii în echipa. De la echipa de
zugravi, instalatori, constructori, continuând cu echipele de interventie în urgente medicale, formatiile
sportive sau muzicale, grupele de comando sau echipele de management, echipa are un nume, o specialitate,
un coordonator si inevitabil un renume, cladit pe experienta anterioara.
La prima vedere o echipa este cu atât mai valoroasa cu cât este alcatuita din indivizi mai pregatiti, mai
experimentati, dar poate include si începatori. Configuratia echipei poate fi stabila, nu se modifica deloc sau
cu mare dificultate, asocierea sau excluderea membrilor este la latitudinea coordonatorului.
În unele situatii membrii echipei pot lucra fara sa se întâlneasca sau fara sa se cunoasca, alteori este
inevitabil sa utilizeze un spatiu comun .
Componentii echipei sunt de obicei individualitati configurate, trecuti, cum se spune, aparând
inevitabil asperitati, ifose, individualismele sau egoismul unora. Altii sunt din nastere altruisti, deschisi la
conexiuni, elastici în conduita si actiune. Un balans continuu trebuie realizat între initiativa si rutina,
improvizatie si metoda, raspundere si nepasare, actiune si renuntare, curaj si teama, cinste si lasitate.
Din dozarea însusirilor enumerate, rezultatele sunt întotdeauna diferite de asteptari, cu abateri dintre cele
mai neprevazute. Structura complexa a indivizilor face ca niciodata sa nu existe doua echipe cu
comportamente similare, dupa cum nu gasesti nici doi indivizi identici. Sunt asadar foarte rare situatiile în
care bilantul actiunilor sa nu cuprinda si nemultumiri, reprosuri, pierderi, pagube. De aici începe alta încercare
pusa în fata echipei: asumarea greselilor si implicit a raspunderii, suportarea pedepselor si a penalitatilor,
atenuarea animozitatilor, asigurarea climatului de armonie.
În functie de trasaturile genetice ale oamenilor unii pot lucra foarte bine în echipa, altii suporta cu greu
colectivul si înclina spre evolutii individuale.
Românii nu sunt buni echipieri, insa au o buna perspicacitate, cu fantezie creatoare peste medie, dotati cu
inteligenta si condusi de intuitie, ei suporta insa cu greu pozitiile de dependenta, raspunderile, influentele,
preferând sa-si asigure autonomia de actiune, libertatea deciziei si implicit asumarea raspunderii. Ei sunt buni
performeri individuali, atât cât permite situatia si nu mai mult decât puterile fiecaruia. Ei sunt puternici, dar
nu pot face performanta decât în sistemele organizate ale altora.
Disponibilitatea privind munca în echipa este o cerinta curenta a anunturilor de recrutare, iar prezenta
calitatilor necesare sau din contra lipsa lor, pot fi factori decisivi in angajarea unei persoane ori in mentinerea
ei intr-o organizatie. Necesitatea muncii in în echipa a devenit tot mai evidenta pe masura ce angajatorii au
inceput sa tina cont de nevoia de comunicare si contact uman a propriilor angajati, constientizand valoarea si
motivatia dialogului si sustinerii reciproce într-o echipa. Munca în echipa prezinta numeroase avantaje:
primele si cele mai evidente sunt cele legate de climatul afectiv pozitiv care se presupune a se constitui în
echipa.
Membrii unei echipe ajung sa se cunoasca foarte bine, conlucrand la depasirea dificultatilor curente. In plus
diversitatea si varietatea solutiilor oferite creste cu fiecare membru. Lucrul in echipa poate fi de aceea extrem
de motivant, deoarece fiecare activitate desfasurata aduce cu sine experienta contactului cu ceilalti si bucuria
de a beneficia de sprijinul acestora.
In felul acesta, angajatorul îsi fidelizeaza odata in plus angajatii, pentru ca nimic nu regreta oamenii mai mult
la schimbarea unui loc de munca decat lipsa unui fost coleg la noul loc de munca. Daca aceste legaturi ajung
sa fie puternice, confortul afectiv poate înlocui si compensa alte lipsuri inclusiv in salarizare. Iata de ce, lucrul
in echipa este adesea folosit ca mijloc de combatere si diminuare a rutinei zilnice. Nu salariul se constituie in
cel mai important factor de motivare ci continutul muncii, natura sarcinilor curente si modul in care aceasta
activitate, prestata 8-10 ore pe zi in fiecare zi, corespunde cel mai bine necesitatilor interne de crestere si
dezvoltare.
 12

Ce inseamna o munca de rutina: este o munca care nu aduce nimic nou in planul solicitarilor reale. Oamenii
simt ca se pot detasa si ca pot aplica acelasi model de rezolvare in fiecare zi. La un moment dat chiar,
anumite activitati pot fi efectuate cu jumatate de atentie, ceea ce lasa timp pentru meditatie si in paralel
pentru intarirea convingerii ca nu mai este nimic de invatat si deci ca este timpul unei schimbari. In acest
moment oamenii incep sa caute sa compenseze, urmarind sa identifice diverse mijloace prin care pot depasi
plictiseala si plafonarea. Astfel de debusee pot fi discutiile cu colegii sau alte mici activitati (un joc pe
calculator, lectura unui ziar, etc.) posibil de efectuat in momentele mai libere. Daca mijloacele de compensare
nu sunt suficiente, treptat se acumuleaza tot mai mult stres si frustratie in legatura cu activitatea curenta
ce trebuie rezolvata, intrându-se intr-un cerc vicios. Discutia cu un coleg, impartasirea problemelor pot insa
diminua mult efectele negative ale rutinei.
Pe de alta parte, munca în echipa isi poate avea si reversul sau, in cazul in care echipa e fost prost construita
ori exista conflicte. Faptul de a depinde de cineva poate fi destul de frustrant (jenant) pentru unii, mai ales
atunci cand partenerii nu isi respecta angajamentele si termenele sunt depasite in lant, întârzierea
amplificandu-se continuu. Iata de ce se acorda atât de multa importanta prezentei unor calitati absolut
necesare, functie de specificul fiecarei activitati.
Comunicarea, dialogul si capacitatea de a interactiona eficient, de a raspunde operativ cerintelor altora, de a
putea prelua creativ ideile din grup si de a oferi in acelasi timp, fara egosim sprijin celorlalti, sunt principalele
cerinte dar si calitati ale unui bun « membru al echipei ». Rabdarea si toleranta privind neajunsurile celorlalti
desavarsesc calitatea unui membru al echipei.
Echipa înseamna comunicare directa si fatisa, obligând membrii din componenta sa la asumarea constanta a
responsabilitatii propriilor sarcini, deoarece neindeplinirea acestora e imediat sanctionata de grup.
De obicei, de la inceput, oamenii se declara ca fiind buni jucatori de echipa, gata sa faca fata oricaror sarcini si
gata sa dialogheze cu oricine, deschisi la ideile si sugestiile altora. Un simplu test psihologic de comunicare
poate insa anula aceste afirmatii, aratând o persoana care lucreaza mai bine individual si care prefera
singuratatea. Iata de ce disponibilitatea exprimata trebuie sa fie reala.
Foarte apreciate astazi sunt evenimentele grupate sub denumirea de « construirea echipei », deoarece
dincolo de aparente pot exista nemultumiri in colectiv. In functie de disponibilitatile unei firme, se pot concepe
programe complexe de aplanare a conflictelor si de crestere a gradului de întelegere si coeziune intre oameni.
Pe cat de bine pot functiona unele echipe, pe atat de rau pot functiona altele, in care obstructionarea
reciproca ori invidia sunt situatii curente.
In concluzie, intelegerea autentica a conceptului de “munca în echipa » si aplicarea lui in practica, inseamna
beneficii reale de ambele parti: angajator, respectiv angajat.

CONCLUZII:
Lucrul în echipa se refera la identificarea sarcinilor care îi revin masinistului, în echipa de lucru si în
colaborarea acestuia cu ceilalti membrii din echipa, în vederea realizarii sarcinilor ce îi revin. Sarcinile
specifice muncii în echipa se identifica tinând cont de urmatoarele :
- stabilirea rolurilor în functie de sarcina specifica care este realizata de echipa ;
- atributiile specifice fiecarui membru al echipei, stabilite de comun acord în functie de sarcina specifica
indicata de seful direct ;
- propunerile de îmbunatatire a activitatii echipei, discutate si acceptate în comun de echipa .
Activitatile sau sarcinile specifice echipei, in cazul cursului de fata, pot fi :
- pregatirea utilajului pentru lucru ;
- semnalizarea si analizarea defectelor aparute ;
- aplicarea normelor de protectia muncii si PSI;
- activitati legate de reviziile tehnice periodice ;
- întretinerea uneltelor si a echipamentelor specifice ;
- curatenia la locul de munca.
Efectuarea muncii în echipa devine eficienta daca :
- conditiile de lucru pentru desfasurarea normala a activitatii sunt asigurate prin participarea tuturor
membrilor echipei ;
- sarcinile echipei sunt rezolvate prin implicarea tuturor membrilor echipei de lucru ;
- munca în echipa este efectuata cu respectarea drepturilor la opinie ale celorlalti membrii ai echipei ;
- încadrarea activitatilor echipei în normele de lucru si de timp se face prin respectarea sarcinilor specifice
si a responsabilitatilor individuale ale membrilor echipei .

CAP. I . CF TEMA 3. PLANIFICAREA ACTIVITĂȚILOR ZILNICE

 13

3.1. Identificarea activităților zilnice:

Pentru a identifica activiățile zilnice, pentru a le programa sau pentru a le prioritiza eficient, putem apela la
un managment al timpului eficient, acesta presupune un set de reguli care trebuiesc sa fierespectate:
stabilirea unei rutine zilnice, valorificarea momentelor în care te simți plin energie și stabilirea pauzelor
pentru momentele de energie scăzută, respectarea termenelor limită, rezolvarea problemelorimportante,
omiterea chestiunilor neimportant, fixarea unor perioade de timp grupate pentru finalizarea proiectelor,
gruparea activităților similare, abordarea unei situații în ansamblu, fără să te pierzi in detalii,alocarea unei
perioade mai mari de timp decât estimat inițial, pentru fiecare sarcină, pentru situațiile neprevăzute.
Se ştie că un lucru bine făcut are la bază o etapă premergătoare. Planificarea trebuie să fie
premergătoare oricăror activităţi. Există persoane care consideră că planificarea este necesară, altele care
apreciază că aceasta ar putea lipsi. Cea de-a doua poziţie este determinată de numărul mare de documente
cere se elaborează.
Planificarea este acţiunea de anticipare şi pregătire a activităţilor pe baza unui program, concretizat
în planuri de activitate cu caracter periodic (anuale, trimestriale, lunare, zilnice).

In sensul Legii 319/2006, sunt definiti urmatorii termeni :

Lucrator : orice persoană care desfăşoară o activitate pentru un angajator, în condiţiile legii, inclusiv
studenţii, elevii în perioada efectuării stagiului de practică, precum şi ucenicii, membrii cooperatori, membrii
asociaţiilor familiale, persoane fizice autorizate, cu excepţia personalului care prestează activităţi în
gospodării particulare ca personal domestic;
Angajator: orice persoană fizică sau juridică care este titulara raportului de muncă sau de serviciu, cu
lucrătorul respectiv şi care are responsabilitatea întreprinderii şi/sau unităţii;
Alti participant la procesul de munca:
- persoane aflate în unitate în perioada de verificare prealabilă a aptitudinilor profesionale în vederea
angajării;
- persoane care vizitează întreprinderea şi/sau unitatea;
- persoane care prestează activităţi în folosul comunităţii;
- persoane care prestează activităţi în regim de voluntariat;
- şomerii, în perioada de reconversie profesională în care prestează activitatea pentru care sunt pregătiţi;
- orice altă persoană pentru care contractul individual de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă şi pentru
care se poate face dovada prevederilor contractuale şi a prestaţiilor efectuate prin orice
alt mijloc de probă.

3. Instruirea lucratorilor:
Instruirea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă are ca scop însuşirea cunoştinţelor şi formarea
deprinderilor de securitate şi sănătate în muncă.
Legea 319/2006 cu completarile si modificarile ulterioare, privind securitatea si sanatatea in munca, stabileste
ca fiecare agajator trebuie sa se asigure ca fiecare participant la procesul de munca “să primească o instruire
suficientă şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii, în special, sub formă de informaţii şi instrucţiuni de
lucru, specifice locului de muncă şi postului său”.
Instruirea trebuie sa se faca:
a) la angajare;
b) la schimbarea locului de muncă sau la transfer;
c) la introducerea unui nou echipament de muncă sau a unor modificări ale echipamentului existent;
d) la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru;
e) la executarea unor lucrări speciale.
Instruirea trebuie să fie adaptată evoluţiei riscurilor sau apariţiei unor noi riscuri, periodică şi ori de câte ori
este necesar.
Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la nivelul întreprinderii şi/sau al unităţii se
efectuează în timpul programului de lucru.
Perioada în care se desfăşoară instruirea prevăzută de Legea 319/2006 cu completarile si modificarile
ulterioare, este considerată timp de muncă.
Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă cuprinde 3 faze:
a) instruirea introductiv-generală;
b) instruirea la locul de muncă;
c) instruirea periodică.
 14

4. Supravegherea sanatatii. Accidente de munca:

Masurile de supraveghere corespunzatoare a sanatatii lucratorilor, in functie de riscurile privind sanatatea si
securitatea in munca, conform legii, sunt asigurate de medici specialisti de medicina muncii.

4.1. Accidente de munca:

In sensul prevazut de Legea 319/2006 cu completarile si modificarile ulterioare, accidentul de munca este
definit astfel: „Vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută profesională, care au loc în
timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, şi care provoacă incapacitate
temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces”.
In sensul prevederilor Legii 319/2006, se considera accident si accidentul suferit de cei care urmează cursuri de
calificare, recalificare sau perfecţionare a pregătirii profesionale, în timpul şi din cauza efectuării activităţilor
aferente stagiului de practică.

Accidentele, in functie de gravitatea consecintelor provocate, se clasifica astfel :

a) accident care produce incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile;
b) accident care produce incapacitate temporară de muncă de peste 3 zile;
c) accident care produce invaliditate;
d) accident mortal;
e) accident colectiv, când sunt accidentate cel puţin trei persoane în acelaşi timp şi din aceeaşi cauză.

5. Echipamentul individual de protectie a muncii :

Hotarârea nr. 1048 din 09/08/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea
de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă, defineste echipamentul de
protectie a muncii ca fiind : «Orice echipament destinat să fie purtat sau ţinut de lucrător pentru a-l proteja
împotriva unuia ori mai multor riscuri care ar putea să îi pună în pericol securitatea şi sănătatea la locul de
muncă, precum şi orice element suplimentar sau accesoriu proiectat în acest scop».
Orice echipament individual de protecţie trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să fie corespunzător pentru riscurile implicate, fără să conducă el însuşi la un risc mărit;
b) să corespundă condiţiilor existente la locul de muncă;
c) să ia în considerare cerinţele ergonomice şi starea sănătăţii lucrătorului;
d) să se potrivească în mod corect persoanei care îl poartă, după toate ajustările necesare.
Echipamentul individual de protecţie se distribuie gratuit de angajator, care asigură buna sa
funcţionare şi o stare de igienă satisfăcătoare prin intermediul întreţinerii, reparării şi înlocuirilor necesare.
Condiţiile de utilizare a echipamentului individual de protecţie, în special durata purtării, sunt
determinate în funcţie de gravitatea riscului, frecvenţa expunerii la risc, caracteristicile postului de lucru al
fiecărui lucrător şi de performanţa echipamentului individual de protecţie.
Echipamentul individual de protecţie poate fi utilizat numai în scopurile specificate şi în conformitate
cu fişa de instrucţiuni, cu excepţia împrejurărilor specifice şi excepţionale.

7. Acordarea primului ajutor in caz de avarii si accidente :

Primul ajutor in caz de accidente trebuie sa fie acordat la locul unde s-a produs accidentul, de catre
orice persoana care este pregatita pentru aceasta (salvator);
Asistenta medicala de urgenta ocupa un loc special in ingrijirea medicala, trebuind sa rezolve, prompt
si competent, cazurile care pun in pericol imediat viata bolnavului: accidente de munca, de circulatie,
hemoragii, afectiuni acute cu dezechilibru respirator sau circulator etc.;
Pentru rezolvarea acestor cazuri, asistenta medicala de urgenta se acorda in trei etape:
- la locul accidentului;
- in timpul transportului;
- in unitatile sanitare.
Acordarea primului ajutor la locul procucerii unui accident este o obligatie profesionala.
In conformitate cu legislatia actuala in vigoare de protectie a muncii (Legea 319/2006 cu modificarile
si completarile ulterioare), obligatia de a asigura securitatea si sanatatea angajatilor, in toate aspectele
referitoare la munca, revine conducatorului unitatii. Obligatia salariatilor in domeniul securitatii si sanatatii
nu va afecta principiul responsabilitatii conducatorului unitatii.
In unitatile cu riscuri profesionale, sunt organizate servicii medicale de intreprindere, in a caror
obiectiv intra si primul ajutor in caz de accidente. Cel care acorda primul ajutor (salvatorul) nu inlocuieste
medicul dar, prin masurile pe care le aplica, el trebuie sa reuseasca sa evite:
- inrautatirea starii accidentatului;
 15

- aparitia altor complicatii;

- producerea mortii victimei.
Salvatorul de la locul de munca este important si de neinlocuit, deoarece:
- el se gaseste la locul si momentul producerii accidentului;
- el este colegul de munca al victimei.
Competenta salvatorului este limitata, dar absolut necesara si de cele mai multe ori suficienta. Actiunea sa se
termina atunci cand victima este preluata de salvatorii-profesionisti, in unitati medicale.
ATENTIE: Cand NU sunteti pregatit pentru acordarea masurilor de prim ajutor si va gasiti in preajma unui
accidentat, nu interveniti cu orice pret: aceasta constituie o grava eroare!
 La ordinul salvatorului sosit, anuntati accidentul si cereti ajutor de specialitate;
 Chemati pe cel mai apropiat salvator;
 Anuntati cat mai repede orice accident, oricat de benign (usor) ar parea, la cel mai apropiat
post de prim ajutor si chemati salvatorul;
 Organizati protectia victimei si preveniti extinderea starii de accident;
 Nu atingeti victima.

In cazul producerii unui accident, interventia imediata a salvatorului are in vedere:

- analiza situatiei;
- protejarea victimei;
- examinarea victimei;
- anuntarea accidentului;
- acordarea primului ajutor;
- supravegherea victimei si asteptarea sosirii echipei de specialitate.
Prima obligatie a fiecarui salvator este de a asigura securitatea victimei (evitarea unei explozii, electrocutare,
strivire), de a elimina orice cauza imediata care ar putea actiona in defavoarea ei.
Victima va fi deplasata de la locul accidentului numai daca pericolul de accidentare continua sa existe
si ii agraveaza starea.
Salvatorul trebuie sa indeparteze persoanele care, prin agitatia pe care o creaza, prin actiuni sau
sfaturi nepotrivite, dauneaza salvarii victimei, instituind un “baraj de securitate” marcat vizibil in jurul
victimei.

7.1. Principiile de bază în acordarea primului ajutor:

În toate cazurile de acordare a primului ajutor, este important:
- sa se asigure locul accidentului;
- sa ia măsurile de prevenire pentru ca starea de fapt să nu se înrăutăţească;
- sa stabilească contactul cu persoana bolnavă sau accidentată;
- sa acţioneze corespunzător când persoana accidentată sau bolnavă este lipsită de
cunoştinţă; sa aline durerea; sa stabilească priorităţile.

Asigurarea locului accidentului:

Personalul de prim ajutor trebuie, în primul rând, să asigure securitatea persoanei accidentate, a celor din jur,
cât şi a lui însuşi. De fapt, aceasta înseamnă scoaterea persoanei accidentate din zona în care a avut loc
accidentul, dacă există pericol de incendiu, explozie etc.

Măsuri de autoprotecţie:
Cei care acordă primul ajutor vin în contact direct cu persoane rănite, intoxicate sau care pot suferi de o boală
transmisibilă. Ca atare, sunt necesare măsuri de autoprotecţie pentru cel care intervine.
De aceea:
- La persoanele otrăvite cu substanţe toxice pulverizate: se va spăla bine cu apă curată faţa acestora, înainte
de a executa manevrele de respiraţie artificială.
- La persoanele intoxicate cu gaze într-o încăpere închisă: înainte de a se acorda primul ajutor, vom chema
personalul de specialitate, pentru a scoate victimele din mediul toxic. Prevenirea contaminări cu boli
transmisibile prin sânge (ex. hepatita B şi SIDA):
- La manevra de respiraţie artificială: teoretic, singurul risc poate să îl constituie sângele din gura victimei. Se
aplică un material filtrant pe faţa accidentatului.
- La oprirea hemoragiei: teoretic, singurul risc este numai dacă cel care acordă primul ajutor are răni.
În acest caz:
- îşi va pansa rănile;
 16

- dacă accidentatul sângerează şi este inconştinet, se va apăsa pe zona hemoragică, utilizând un strat gros de
ţesătură sau se va face compresie cu mâna acoperită de un material impermeabil, pentru a se evita contactul
cu sângele victimei;
- după îngrijirea unui accidentat, spălaţi-vă cu grijă mâinile cu apă şi săpun!

Resuscitarea cardio-pulmonară:
Resuscitarea trebuie să fie efectuată numai pe indivizii care sunt în stare de inconştienţă, nu respiră şi
prezintă o posibilă întrerupere a circulaţiei sângelui (nu au puls). O persoană în această situaţie se află în
stare de comă. Scopul resuscitării este de a scoate pacientul din această situaţie şi de a preveni decesul.

Acţionaţi rapid:
Este extrem de important pentru creier să aibă un flux continuu de oxigen. Celulele creierului pot tolera numai
o scurtă întrerupere a fluxului de oxigen, de obicei între 3-5 minute.

Examinarea şi tratamentul:
Scuturaţi umărul accidentatului şi strigaţi: „Sunteţi treaz?”.
Dacă nu există nici o reacţie:
- strigaţi după ajutor; deschideţi căile de acces ale aerului, vedeţi dacă pacientul respiră (pentru aceasta,
folosiţi numai 5 secunde!).
Dacă pacientul nu respiră:
- palpaţi-i pulsul (pentru aceasta, folosiţi doar 5 secunde).
Dacă nu respiră, dar are puls:
- începeţi respiraţia artificială.
Dacă nu respiră şi nu are puls:
- începeţi manevrele de resuscitare cardio-pulmonară. Pulsul este examinat la gât, prin palparea
cu degetul arătător şi cel mijlociu pe partea laterală a mărului lui Adam, în scobitura dintre trahee şi muşchiul
gâtului (artera carotidă).

Deschiderea căilor de acces al aerului:

Când persoana care acordă primul ajutor asigură deschiderea căilor de acces ale aerului, unei persoane în stare
de inconştienţă, în primul rînd trebuie să înlăture toţi corpii străini vizibili, care
obturează gura şi gâtul. Apoi, înclină spre spate capul accidentatului,aşează o mână pe frunte şi cu două
degete de la cealaltă mână ridică mandibula, fără a închide gura accidentatului.

Respiraţia artificială (metoda „gură la gură”):

- După ce aţi deschis căile de acces al aerului, verificaţi dacă pacientul respiră.
– Verificaţi dacă pacientul are puls.
– Blocaţi nările pacientului între două degete; insuflaţi aer şi verificaţi dacă se ridicăcutia toracică. Folosiţi
două secunde pentru fiecare insuflare.
– Lăsaţi aerul să iasă afară şi verificaţi dacă se decompresează toracele. Menţineţicapul accidentatului în
aceeaşi poziţie.

Resuscitarea cardiacă:
– Găsiţi locul de apăsare corespunzător.
– Localizaţi sternul.
– Punctul de apăsare va fi situat deasupra limitei inferioare a sternului, la o distanţă de 2 degete.
– Aşezaţi palma mâinii peste punctul de presare şi cealaltă palmă peste prima. Ridicaţi degetele de pe
cavitatea toracică.
– Apăsaţi drept în jos, de 80-100 ori/min.
– Apăsaţi de sus în jos cca. 4-5 cm la o persoană adulă. Dacă pacientul nu respiră şi nu are puls, executaţi 15
compresiuni externe ale pieptului la două insuflaţii (resuscitarea cardio-respiratorie).

Plăgi şi bandaje:
Pielea este un organ cu funcţii importante pentru viaţă. Dar factorii externi îi pot cauza leziuni care necesită
acordarea primului ajutor.
După profunzime, se disting:
- tăieturi simple, cu afectarea exclusivă a pielii;
 17

- tăieturi complexe, când vătămarea cuprinde, după caz, oase, vase de sânge, nervi, tendoane, muşchi sau
organe interne.
Diferite tipuri de plăgi:
– Sfâşierea, frecarea produc plăgi superficiale. Dacă nu se infectează, ele se vindecă fără a lăsa cicatrice.
– Inciziile adânci, provocate de tăişuri ascuţite, pot sângera din abundenţă. Tăietura este de obicei curată.
Sângerarea are un efect de curăţare şi, astfel, pericolul infectării este mic, dacă obiectul care a produs rana nu
a fost murdar sau ruginit.
– Penetrări prin străpungere (cu un cui, cuţit, geam) cu o deschizătură mică de intrare şi un canal îngust de-a
lungul tăieturii. Atingerea organelor interne este frecventă şi, adeseori, impurităţile pătrund adânc în ţesuturi,
mărind riscul infectării. Toate plăgile provocate prin înjunghiere (ale pieptului sau abdomenului) trebuie
tratate de medic, fiind pericol de perforare. Tot mediul trebuie să examineze şi secţionarea încheieturilor,
pentru a se evita infecţiile.
– Plăgile provocate prin împuşcare pot avea aspecte diferite, în funcţie de calibrul armei şi de viteza glonţului.
Când este lovit de un glonţ, osul se sfarmă. Orificiul de intrare al glonţului poate fi mic şi adânc, iar cel de
ieşire poate fi larg şi zdrenţuit, ţesuturile fiind rupte şi însângerate. Schijele provoacă o combinaţie de răni
zdrobite şi răni adânci, similare celor provocate prin împuşcare.
Complicaţii ale plăgilor:
– Sângerarea: va înceta de la sine în cazul tăieturilor minore. Când pierderile de sânge sunt mari, există
pericolul întreruperii circulaţiei.
– Infecţia: pielea este un înveliş protector împotriva impurităţilor care pot pătrunde în corp. Când pielea este
ruptă şi intervenise infecţia, plaga se inflamează, temperatura creşte, ţesutul se umflă şi, după un timp, se
formează o plagă purulentă.
– Vătămările interne: datorită pericolului perforaţiei, ca în cazul rănilor de cuţit în piept şi abdomen sau
infectării articulare în cazul tăieturilor în articulaţii, toate aceste plăgi trebuie tratate de medic.
– Tetanos: plăgile infectate, cum sunt cele zdrobite sau tăiate, pot conduce la tetanos, complicaţie ce poate fi
observată abia după câteva zile de la infectare.
Primul ajutor în cazul plăgilor prin tăiere:
– Acoperiţi rana şi opriţi sângerarea;
- Ţineţi ridicată, pe cât posibil, zona afectată a corpului;
- Preveniţi întreruperea circulaţiei;
- Transportaţi rănitul la o unitate sanitara sau spital;
- Acoperiţi rana şi opriţi sângerarea.
Tăieturile mici, deschise, pot fi tratate cu apă curată, cu apă şi săpun. Marginile deschise ale tăieturii trebuie
să fie puse cap la cap, înainte de acoperirea plăgii cu un bandaj sau comprese. Dacă tăietura este mare şi
trebuie să fie tratată de medic, persoana care acordă primul ajutor trebuie să cureţe rana şi apoi să aplice un
bandaj curat. De obicei, se acoperă cu o compresă. Este important ca nimeni să nu atingă interiorul compresei
cu degetele. Sângele, impurităţile, fragmentele de corpi străini nu se îndepărtează, deoarece aceasta poate
provoca o sângerare şi mai mare, crescând pericolul infectării.
– Ca bandaj, folosiţi faşa, care se prinde în trei puncte. Bandajele trebuie să fie aplicate solid şi sigur, dar nu
prea stâns, ca să pună în pericol circulaţia sângelui. Puneţi bandajul compresiv sau de susţinere peste
tăietură, în funcţie de tipul rănii.
– Prevenirea întreruperii circulaţiei. În cazul tăieturilor mari şi al pierderilor masive de sânge, există pericolul
unei întreruperi a circulaţiei (vezi prevenirea – la cap. „Fracturi”).
– În ceea ce priveşte transportul persoanei accidentate – vezi cap. „Transportul unui accidentat”.
Bandajarea:
Înainte de a aplica un bandaj, trebuie să ştiţi care este funcţia lui. Multe persoane aplică bandajul numai
pentru a acoperi aspectul neplăcut al unei plăgi. Un bandaj are următoarele funcţii:
- protejarea împotriva infecţiilor: bandajul pe rană;
- oprirea hemoragiei: bandaje compresive;
- protejarea tăieturilor: bandaje de susţinere.
Bandajul pentru răni/ tăieturi:
Este format din 2 părţi: o parte interioară şi una exterioară. Bandajul interior trebuie să fie curat şi să acopere
toată suprafaţa tăieturii, pentru a o proteja de impurităţi. Compresele sterile sunt bune, în special ca bandaje
interioare. În cazuri de urgenţă, se poate folosi o batistă curată.
O compresă simplă, fixată cu o rolă de tifon, este bandajul folosit în mod obişnuit.
Un bandaj exterior funcţionează ca un suport pentru bandajele interioare. La fel de bine se poate folosi o
bandă elastică sau un bandaj elastic.
Bandajul compresiv:
 18

Se foloseşte pentru o tăietură adâncă – ce produce o hemoragie serioasă. Acoperiţi tăietura cu bandaje curate.
Aşezaţi un obiect care să exercite presiune (piatră, o bucată de lemn) pe bandajul de deasupra rănii. Asiguraţi
bandajul printr-o acoperire circulară.
Aşezaţi rănitul într-o poziţie ridicată. Apăsaţi bandajul. În cazul unei hemoragii, un bandaj exterior este aşezat
ca un bandaj compresiv (aşa cum este descris la cap. „Hemoragii” –Tratamentul în cazul hemoragiei externe).
Acest bandaj exterior nu este neapărat necesar să fie steril.
Bandajul de susţinere:
O rană a mâinii se bandajează aplicând o compresă pe mână şi o rolă în palmă.
Mâna este susţinută prin aşezarea antebraţului într-o eşarfă. Braţul trebuie să fie ridicat în poziţia diagonală.
Acest bandaj trebuie să protejeze zona afectată de traume externe. Astfel, se vor reduce durerea şi
complicaţiile. O bandă elastică este foarte funcţională ca bandaj de susţinere.
Informaţii generale despre bandaje:
– Bandajele se folosesc fie ca să acopere rănile şi să oprească hemoragia, fie pentru susţinere.
– Un bandaj se aplică cu multă siguranţă, dar nu aşa strâns încât să afecteze circulaţia. Evitaţi folosirea
şnururilor pentru fixarea bandajelor.
– Printr-o bandajare corectă, se va evita frecarea rănii de pielea sănătoasă. O astfelde frecare se poate
produce, mai ales, la bandajarea picioarelor sau a mâinilor.
– Nodul bandajului nu trebuie aşezat niciodată pe rană. Când bandajul se aplică peste o articulaţie, el trebuie
să aibă o poziţie înclinată. Această poziţie este cea mai confortabilă pentru rănit, permiţându-i o mobilitate
mai mare a articulaţiei.
Fracturile:
Scheletul uman este compus din aproximativ 220 de oase, legate între ele prin articulaţii şi muşchi. O fractură
sau ruptură poate fi cauzată de suprasolicitare, violenţă externă sau presiune.
Tipuri de fracturi:
Persoana care acordă primul ajutor trebuie să fie capabilă să deosebească o fractură închisă de una deschisă.
La fractura închisă, pielea nu este străpunsă, în timp ce la cea deschisă apare plaga. Rana poate fi cauzată de
o forţă externă sau de fragmenteleosoase ce forţează ieşirea prin piele. Deosebim deci:
fracturi închise – fără răni deschise în zona osului rupt, şi
fracturi deschise – cu răni deschise peste fractură .
SEMNE:
– Poziţie nefirească a membrului;
– Mişcare nenaturală a membrului
– Braţ sau picior „scurtat”.
Complicaţiile fracturilor:
Sângerarea. O fractură deschisă poate provoca sângerarea pielii, a muşchilor sau ruperea vaselor mari de
sânge. Şi fractura închisă poate provoca o sângerare, chiar majoră, dar se evidenţiază numai când apare
umflarea zonei vătămate.
Infecţia. În cazul oricărei fracturi deschise, există riscul infectării. De aceea, cel ce acordă primul ajutor trebuie
să acţioneze corect şi rapid.
Afectarea nervilor. Fragmente ascuţite de os pot vătăma nervii adiacenţi, ceea ce are ca efect paralizia sau
pierderea sensibilităţii. Persoana care acordă primul ajutor trebuie să se gândească la aceasta în timpul
tratamentului sau al transportului.
Primul ajutor:
– Opriţi sângerarea şi acoperiţi rana.
– Imobilizaţi, pe cât posibil, partea vătămată.
– Preveniţi întreruperea circulaţiei.
– Transportaţi cu atenţie accidentatul la spital.
Imobilizarea cu atele:
În cazul fracturilor oaselor lungi, ca cele ale gambei, coapsei, braţului şi antebraţului, pentru a se menţine cât
mai fixe, sunt necesare atelele.
 19

Criteriile de care trebuie să ţineţi cont:

- Atelele trebuie să fie suficient de lungi ca să imobilizeze articulaţiile superioară şi inferioară focarului de
fractură. De exemplu, pentru fractura de antebraţ, atelele trebuie să cuprindă atât
articulaţia cotului, cât şi pe cea a mânii.
– Pentru a evita strânsoarea şi frecarea, căptuşiţi atelele;
- Evitaţi întreruperea circulaţiei;
- Atela trebuie să fie rigidă, dar nu prea grea. Ca materiale, puteţi folosi: cartonul,metalul, plasticul, ziare,
pături (înfăşurate).
Imobilizarea fără atele:
Pentru aceasta, se vor folosi materiale textile: eşarfe, triunghiuri de pânză etc. La o astfel de imobilizare,
pentru fracturile membrului superior se va folosi ca atelă trunchiul, iar pentru fracturile membrului inferior se
va folosi ca atelă membrul inferior sănătos.

Prevenirea întreruperii circulaţiei.

În cazul apariţiei unei hemoragii, este important să se prevină întreruperea circulaţiei. Dacă persoana care
acordă primul ajutor este sigură de acest pericol, atunci:
- opreşte hemoragia;
- aşează persoana accidentată pe spate, cu picioarele ridicate şi sprijinite, astfel încât o cantitate
suplimentară de sânge să se scurgă dinspre picioare spre organele vitale ale corpului;
- ţine accidentatul acoperit, dar nu excesiv; calmează durerile;
- nu dati lichide accidentatului;
- chemati ajutor, transportati rapid accidentatul la spital.

Fracturi ale membrului superior:

 20

Pentru fracturile antebraţului şi ale încheieturii mânii, este necesară o simplă eşarfă. Folosiţi două eşarfe în
cazul fracturilor antebraţului, braţului şi claviculei. În caz de urgenţă, se poate folosi ca eşarfă de prindere, o
cămaşă sau o bluză.
Fracturi ale membrului inferior:
Pentru fracturile de şold, sunt necesare, pentru imobilizare, două atele; una externă, de la subsuoară până sub
articulaţia gleznei şi una internă sau interioară, de la rădăcina membrului fracturat şi până sub articulaţia
gleznei.
În cazul imobilizării fără atele, se vor folosi materiale improvizate – eşarfe, baticuri, bucăţi de pânză – cu
ajutorul cărora membrul inferior fracturat va fi fixat de membrul inferior fără fractură. Se vor folosi pentru
aceasta cca.5 bucăţi de pânză, cu care se va asigura fixarea în puncte diferite, începând de la coapsă şi până la
articulaţia gleznei.
Fracturile costale:
Aceste fracturi, atât cele deschise, cât şi cele închise, pot provoca leziuni ale cutiei toracice, plămânilor şi ale
vaselor de sânge. Deşi s-ar putea ca fracturile să nu fie vizibile, accidentatul poate însă scuipa sânge şi spumă
de sânge, uşor rozată.
Aşezaţi un bandaj în jurul cutiei toracice, pentru mai multă stabilitate şi pentru alinarea durerii.
Fractura câtorva coaste este serioasă şi poate avea drept urmare oprirea respiraţiei.
Fracturile coloanei vertebrale:
Aceste fracturi pot provoca leziuni ale măduvei spinării, care au drept consecinţă paralizii.
Este foarte important ca salvatorul să examineze pe cât posibil accidentatul la locul unde s-a produs
accidentul. Posibilitatea unei fracturi de coloană se evidenţiază prin următoarele semne: contractură
musculară în zona fracturată, asociată sau nu cu deplasări evidente ale vertebrelor. Ele pot fi însoţite de
următoarele simptome: amorţeli sau lipsa de control (paralizie) a unei zone a corpului, durere ca o şfichiuire de
bici la nivelul gâtului. Lipsa de control sau amorţeli ale corpului de la gât în jos evidenţiază o fractură acoloanei
cervicale.
Lipsa de control sau amorţeli ale corpului de la mijloc în jos evidenţiază o fractură a coloanei lombare. În
situaţia în care există suspiciuni de fractură a coloanei vertebrale, deplasarea accidentatului se va face numai
dacă este absolut necesar şi numai păstrând rectitudinea coloanei vertebrale.
Primul ajutor în entorsa gleznei.
Cea mai frecventă entorsă este cea a gleznei.
Următoarele recomandări sunt aplicabile pentru toate entorsele:
- Ridicaţi piciorul afectat;
- Aplicaţi un bandaj elastic strâns;
- Scădeţi temperatura zonei afectate, prin aplicarea pachetelor cu gheaţă pebandaj.
După acordarea primului ajutor, este necesar un examen medical pentru depistarea unei eventuale fracturi.
Hemoragiile:
Hemoragiile pot fi: externe şi interne. Hemoragia internă nu este vizibilă. O persoană poate avea hemoragie
internă din cauza ruperii vaselor de sânge sau aorganelor interne.
Hemoragia externă:
– Hemoragia masivă din arteră: sângele se scurge în exterior în pulsaţii, în ritmul pulsului accidentatului.
– Hemoragia venelor: un flux continuu de sânge.
– Hemoragia capilară: o mică scurgere de sânge care, de regulă, se opreşte singură. O rapidă pierderea sângelui
este mai periculoasă decât o hemoragie lentă şi continuă. În hemoragia arterială, sângele se scurge în afară, în
pulsaţii; hemoragia pune viaţa în pericol şi trebuie să fie oprită imediat. De asemenea, şi hemoragia din venele
mari poate fi periculoasă.
Primul ajutor in hemoragii:
– Exercitaţi presiune asupra punctului hemoragic.
– Folosiţi o compresă sau, în cazuri urgente, orice materiale textile curate disponibile. Ridicaţi zona
hemoragică şi, în acelaşi timp, presaţi rana bandajată.
– Aşezaţi persoana accidentată în aşa fel încât rana sângerândă să fie mai sus decât planul corpului.
Sângerarea va fi, astfel, diminuată, iar în cazul sângerărilor capilare, acestea se vor opri.
– Aplicaţi un bandaj compresiv. Puneţi o compresă peste rană şi strângeţi apoi cu clame. Aşezaţi un obiect
(piatră, o bucată de lemn) deasupra compresei şi bandajaţi rana.
Bandajul trebuie să fie aplicat stâns, aşa încât hemoragia să se oprească. Dacă rana continuă să sângereze,
după aplicarea bandajului, măriţi compresia printr-o curea, eşarfă etc.
– În cazul unei amputări, braţul sau piciorul se vor bandaja complet şi se poate aplica garoul.
 21

– Dacă este amputat un braţ sau un picior, bontul trebuie să fie complet bandajat. Dacă este posibil, odată cu
accidentatul, braţul sau piciorul trebuie, de asemenea, transportate la spital. Ele vor fi ţinute la rece, într-o
pungă de plastic pusă, la rândul ei, întro altă pungă de plastic cu gheaţă şi puţină apă.
Important în cazul hemoragiei masive:
- datorită pericolului de întrerupere a circulaţiei, aşezaţi persoana accidentată culcată pe spate, cu picioarele
ridicate. O persoană lipsită de cunoştinţă trebuie întotdeauna aşezată într-o poziţie laterală stabilă;
- calmaţi durerile şi imobilizaţi fracturile;
- nu daţi niciodată lichide unei persoane accidentate şi care prezintă o posibilă întrerupere a circulaţiei
sângelui; protejaţi persoana accidentată împotriva frigului.
Când accidentatul prezintă o hemoragie masivă, opriţi hemorgia şi asiguraţi imediat transportul acestuia la
spital.

Tratamentul hemoragiei nazale:

Hemoragia nazală (epitaxis) se poate opri dacă accidentatul stă în poziţie verticală, se apleacă puţin înainte şi
îşi apasă cu degetele ambele nări, circa 5-10 minute.

Arsurile:
Cauzele cele mai frecvente ce pot provoca leziuni prin arsuri sunt: accidente casnice (apă fierbinte, ceai, cafea,
grăsimi); incendiile; accidentele de muncă; accidentele de maşină, barcă, avion; accidentele provocate prin
electrocutare.
Gravitatea arsurilor se măsoară în trei grade:
- arsurile de gradul I sunt leziuni superficiale; pielea este
roşie, uscată şidureroasă (asemănătore arsurilor obişnuite,
provocate de soare).
- arsurile de gradul II conduc la leziuni mai profunde, dar care
nu ajung la straturile cele mai joase ale pielii. Tegumentele
afectate sunt roşii şi dureroase. Pe aceste zone se formează
băşici umplute cu un lichid ce conţine plasmă, care se scurge
în afara vaselor mici de sânge .
În cazul arsurilor prin opărire, se produce o combinaţie între
arsurile de gradul I şi cele de gradul II.

- arsurile de gradul III: aici, leziunea pătrunde şi mai adânc, străbătând toate straturile pielii. Aceste arsuri
provoacă răni sau carbonizează suprafaţa arsă.

Primul ajutor in caz de arsuri:

– Primul lucru ce trebuie făcut este răcirea imediată a zonei arse, cu apă rece, timp de până la o jumătate de
oră sau până când, îndepărtând apa de pe zona arsă, durerile nu se mai simt. Prin răcirea locului, se previne şi
pătrunderea mai adâncă a arsurii în ţesuturile pielii.
Îmbrăcămintea arsă de pe piele nu trebuie îndepărtată decât în cazul în care ea arde înăbuşit.
– Faza următoare o constituie bandajarea suprafeţei arse. Folosiţi comprese sterile, cearceafuri sau prosoape
curate.
– Mai trebuie prevenită întreruperea circulaţiei, care survine, de obicei, când suprafaţa pielii este arsă în
proporţie mai mare de 20%. (Determinarea gradului de întindere a unei arsuri se poate aprecia astfel:
suprafaţa unei mâini reprezintă cca.1% din suprafaţa întregului corp; un braţ – 9 %; un picior – 18 %;
abdomenul şi toracele – 18 %, iar spatele tot cca. 18 %).
De asemenea, trebuie supravegheată şi respiraţia, căci accidentaţii arşi pot inhala aer foarte cald sau gaze
otrăvitoare. Tratamentul final pentru cei cu arsuri de gradul II şi III trebuie făcut la spital. Deci, atenţie la
transport!

Electrocutari:
Arsuri prin electrocutare:
Tipuri de arsuri:
– Arsuri prin contact. Sunt localizate, de obicei, pe braţe şi picioare (părţi ale corpului ce vin în contact direct
cu firele electrice).
 22

– Arsuri în formă de arc. Sunt cauzate de o scânteie produsă între două fire electrice. Este suficient ca o
persoană să se afle în zona în care se produce scânteia, pentru ca vătămarea să se producă. Într-un spaţiu
deschis, scânteia este superficială, dar într-un spaţiu închis, ea va fi explozivă, iar urmările foarte serioase. Un
copil poate suferi un şoc electric care-i poate determina oprirea respiraţiei şi a inimii.
– Combinaţia contact-arc. Se poate produce dacă o persoană în contact cu pământul vine în contact cu o altă
persoană, în momentul în cre aceasta suferă un şoc electric.
Primul ajutor in caz de electrocutare:
1. Scoaterea victimei de sub influenţa curentului electric trebuie făcută rapid. Dacă accidentul a fost produs
de curent de joasă tensiune, este mai uşor, căci puteţi scoate victima fără a vă pune propria viaţă în pericol,
trăgând-o de haine. În cazul curentului de înaltă tensiune, acţiunea este periculoasă pentru persoana
salvatoare. Excepţie face cazul când persoana care acordă primul ajutor poate ajunge la sursa principală de
direct şi o poate întrerupe.
2. Stingerea incendiului. Când persoana accidentată are hainele în flăcări, acestea trebuie stinse fie cu apă, fie
acoperind accidentatul cu o pătură. Nu aruncaţi apă peste instalaţiile electrice, până nu a fost întreruptă
alimentarea de la curentul electric.
3. Reanimarea. Dacă accidentatul nu are puls şi nu respiră, îi faceţi respiraţie artificială (gură la gură) şi masaj
cardiac.
4. Scăderea rapidă a temperaturii corpului. În acest scop, se foloseşte apa rece. Procedeul trebuie să continue
circa 30 de minute.
5. Bandajarea. Plăgile din arsura prin electrocutare sunt curate şi trebuie doar protejate împotriva infectării.
Se vor aplica comprese curate, prosoape, cearceafuri.
6. Transportul la spital este absolut necesar, căci oprirea inimi poate surveni subit, chiar la câteva ore de la
producerea accidentului.

Otrăviri, intoxicaţii:
Semne generale care ne orientează spre otrăvire: - persoană este fără cunoştinţă; prezinta
crampe abdominale, greaţă; diaree, voma. Sunt plante otrăvitoare, medicamente, cutii cu toxic lângă victimă;
miros de gaz într-o cameră cu una sau mai multe persoane lipsite, mai mult sau mai puţin, de cunoştinţă.
Trebuie să acţionăm rapid. Primul ajutor trebuie acordat corect. Transportul la spital se va face rapid. Pentru
a acţiona corect, trebuie să se cunoască natura toxicului.
Otrava poate pătrunde în organism pe următoarele căi:
- gură (prin înghiţire);
- plămân (prin inhalare);
- piele (prin absorbţie).
Toxice prin înghiţire:
Plante, ciuperci:
- provocaţi vărsătura, dacă victima este conştientă (salvatorul introduce 2 degete în gura victimei, până la
baza limbii şi le mişcă uşor, până cînd aceasta începe să vomite);
- apoi, daţi victimei să bea multă apă;
- aşezaţi victima în poziţie laterală stabilă; dacă nu respiră, nu are puls, efectuaţi manevrele de resuscitare.
Sodă caustică, acizi, petrol: Apar leziuni grave în gură, gât, esofag, stomac. Masuri de prim-ajutor:
- nu provocaţi vărsătura;
- aplicaţi comprese reci la gât; aşezaţi victima în poziţie laterală stabilă;
- transportaţi-o rapid la spital, sub supraveghere.
Intoxicaţii prin inhalare:
Cele mai frecvente sunt cele cu monoxidul de carbon (CO): gaze de eşapament, arderea incompletă a
combustibilului într-o sobă fără sistem de aerisire, pivniţe,
– victima se scoate la aer;
– salvatorul trebuie să se protejeze!;
– se deschid căile de acces ale aerului;
– se efectuează manevre de resuscitare, dacă este cazul;
– se aşează victima în poziţie laterală stabilă;
– se transportă obligatoriu cat mai rapid la spital.
Toxice care pătrund prin piele:
Substanţe cum sunt cele folosite în agricultură pentru combaterea dăunătorilor: ex. parathion (Verde de Paris)
etc. Primul ajutor:
– spălaţi pielea victimei cu multă apă;
– menţineţi calmul victimei;
 23

– supravegheaţi-i funcţiile vitale;

– dacă este necesar, efectuaţi manevrele de resuscitare;
– transportaţi victima la spital. Atenţie la autoprotecţie!

Inţepături de insecte şi muşcături de şarpe veninos:

Semne generale: vărsături, contracţii musculare, tremurături, greutate în respiraţie. Primul ajutor:
- pungă cu gheaţă pe locul înţepăturii/muşcăturii;
- supravegheaţi victima pentru a observa dacă prezintă semne de întrerupere a circulaţiei sângelui sau de
sufocare;
- transportaţi-o de urgenţă la spital.

Muşcături de animale:
Primul ajutor:
- plaga muşcată se bandajează;
- dacă aceasta sângerează, opriţi hemoragia.
Persoana muşcată se va prezenta obligatoriu şi cât mai repede la medic. Acesta va stabili tratamentul. Plăgile
muşcate prezintă riscul transmiterii turbării (rabiei) de la animalul bolnav la om. Rabia este o boală
infecţioasă netratabilă, mortală. Se poate evita îmbolnăvirea numai prin vaccinare antirabică, efectuată din
timp şi corect pentru plăgile muşcate, considerate ca posibil infectate cu virusul rabiei.

Insolaţia:
Cea mai obişnuită formă de insolaţie este cauzată de expunerea prelungită la soare. Insolaţia apare mai des la
militari sau la muncitorii care lucrează în arşiţa soarelui sau în unităţile industriale cu temperaturi înalte şi la
persoanele care stau prea mult la soare. În cazul unei insolaţii, temperatura corpului depăşeşte 40 grade C.
Este o situaţie gravă, trebuie să se acţioneze rapid, altfel se poate ajunge la deces.
Simptomele insolatiei:
Semnele instalării insolaţiei pot apărea pe neaşteptate. Ele constau în ameţeală, sete, dureri de cap,
dezorientare, comportament apatic, greaţă, contracţii musculare, pierderea cunoştinţei, febră.
Primul ajutor:
– Scăderea temperaturii corpului celui în cauză, prin aducerea lui la umblă şi stropirea cu apă rece.
– Administrarea de lichide nealcoolizate persoanelor conştiente.
– Transportarea la spital, pentru control.

8. Instructiuni specifice SSM pentru masinist utilaje:

Instructiunile de securitate si sanatate in munca sunt elaborate in conformitate cu legislatia nationala de
sanatate si securitate in munca in vigoare si fac parte dintr-un sistem unitar de reglementari in cadrul
societatii, sistem care cuprinde urmatoarele acte legislative:
 Constitutia Romaniei privind dreptul la munca, protectia sociala si ocrotirea santatii;
 Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare;
 Legea nr. 186/2006 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.171/2005 pentru modificarea
si competarea Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale;
 Normele de aplicare de aplicare a Legii 346/2002 (Ordinul nr. 450/825/2006) ce prevede asigurarea pentru
accidente de munca si boli profesionale;
 Legea 319/2006 - legea securitatii si sanatatii in munca care creaza cadrul general de reglementare la nivel
national a problematicii securitatii si sanatatii in munca (SSM);
 Legea nr. 240/2004 privind raspunderea producatorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte;
 H.G. nr. 1425/2006 ce prevede norme metodologice de aplicare a legii nr. 319/2006, care cuprinde
principalele masuri de securitate si sanatate in munca, general valabile pentru orice activitate;
 H.G. nr. 971/2006 privind cerintele minime pentru semnalizarea de securitate si/sau de sanatate la locul de
munca;
 H.G. nr. 1048/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru utilizarea de catre lucratori a
echipamentelor individuale de protectie la locul de munca;
 H.G. 1051/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru manipularea manuala a maselor
care prezinta riscuri pentru lucratori, in special de afectiuni dorsolombare;
 H.G. nr. 1091/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru locul de munca;
 HG nr. 1051/2006privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru manipularea manuală a maselor
care prezint a riscuri pentru lucrători, în special de afecţiuni dorsolombare
 24

 H.G. nr. 1146/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru utilizarea in munca de catre
lucratori a echipamentelor de munca;
 H.G. nr.1756/2006 privind limitarea nivelului emisiilor de zgomot in mediul produs de echipamentele
destinate utilizarii in exteriorul cladirilor;
 H.G. 600/2007 privind protectia tinerilor la locul de munca
 H.G. nr. 300/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru santierele temporare sau
mobile;
 Hotarare nr. 355/2007- privind supravegherea sanatatii lucratorilor;
 O.U.G. 99/2000 - referitoare la perioadele cu temperaturi extreme;
 O.U.G. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata, cu modificarile ulterioare;

8.1. Lucratorii au in principal urmatoarele obligatii :

 Sa utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele periculoase, echipamentele de transport şi alte
mijloace de producţie;
 Sa utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi, după utilizare, să îl înapoieze sau să îl
pună la locul destinat pentru păstrare;
 Sa comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă despre care au
motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, precum şi orice
deficienţă a sistemelor de protecţie;
Pentru orice activitate susceptibila sa prezinte un risc de expunere la agenti biologici, natura, gradul si
durata de expunere a lucratorilor vor fi determinate, pentru a putea evalua orice risc pentru sanatatea sau
securitatea acestora si pentru a stabili masurile ce trebuie luate.
Conducatorii de autovehicule au obligatia sa efectueze controlul medical anual (in afara de prevederile legii
securitatii si sanatatii in munca), avind in vedere ca sarcina principala de munca consta in conducerea
autovehiculului pe drumurile publice privind transportul de persoane respectiv materiale.
In functie de specificul activitatii desfasurate, se interzice lucrul in cadrul activitatii respective, al
lucrătorilor care prezinta diverse afectiuni, constatate la controlul medical si care constituie contraindicatii
pentru desfasurarea activitatii in conditii de securitate.
Lăţimea căilor de circulaţie din hale, depozite, santiere sau alte încăperi de lucru se va stabili în funcţie de
felul circulaţiei, gabaritele mijloacelor de transport utilizate şi demensiunile materialelor sau pieselor care se
transportă. Lăţimea lor nu poate fi mai mică de 2 metri.

Căile de circulaţie trebuie să fie :

- Marcate vizibil pentru a fi uşor de recunoscut;
- Să aibă legături cât mai directe spre căile de evacuare;
- Să fie menţinute permanent libere şi curate încât să permită evacuarea rapidă a pesoanelor in caz de
urgenta.
Suprafeţele căilor de circulaţie pentru persoane trebuie să fie netede şi nealunecoase iar cele destinate
circulaţiei vehiculelor trebuie să nu prezinte denevilări, să fie rezistente la compresiune, şocuri şi uzură.
Căile de circulaţie pentru persoane şi trecerile amplasate la înălţime vor fi marcate corespunzator/ protejate
cu balustrade înalte de cel puţin 1 m (in functie de situatie), prevăzute cu legături de separaţie orizontale
întermediare, iar la partea inferioară cu o bordură înaltă de cel puţin 20 cm.
Golurile din planşee sau din ziduri vor fi acoperite cu capace sau grilaje rezistente, care să permită preluarea
sarinilor rezultate din activităţile care se desfăşoară la locul de munca respectiv sau vor fi îngrădite cu
balustrade şi marcate cu indicatoare de securitate. În cazul utilizării de capace sau grilaje, acestea vor fi
asigurate contra deplasării.
Golurile, şanţurile, rigolele situate în zonele de circulaţie vor fi acoperite sau marcate cu indicatoare, iar în
timpul nopţii vor fi semnalizate cu mijloace luminoase (felinare, avertizoare sau înscripţii luminoase) acolo
unde este cazul.
Conducerea excavatorului/buldozerului/buldoexcavatorului in timpul deplasarilor de la un punct la altul si
exploatarea lui in timpul lucrului trebuie sa se faca conform instructiunilor de exploatare.
Exploatarea excavatorului dotat cu echipament de ridicat trebuie sa se faca conform prevederilor
reglementarilor in vigoare. Este interzisa deplasarea excavatorului cu cupa incarcata.
In timpul deplasarii excavatorului este interzisa asezarea sau scoaterea platelajelor.
Este interzis a se trece cu cupa goala sau incarcata pe deasupra cabinei autobasculantei, precum si si
ramanerea soferului in cabina in momentul descarcarii cupei.
Incarcarea trebuie sa se faca prin spate sau prin partile laterale ale autobasculantei.
Este interzisa depozitarea materialelor inflamabile pe platforma excavatorului.
 25

Excavatorul trebuie folosit numai cand poate actiona de pe teren plan si rezistent, in raport cu presiunea
exercitata de senilele sau pneurile acestuia pe suprafata terenului.
In timpul fixarii cablurilor, este interzisa punerea in functiune a mecanismelor excavatorului.
Traseul pentru deplasarea excavatorului trebuie sa fie bine nivelat si eliberat de obstacole. Pe terenurile
slabe trebuie sa se prevada podine continue din dulapi sau grinzi pentru deplasarea excavatorului pe senile.
Este interzis oricarei persoane stationarea sau circulatia in raza de actiune a excavatorului.
Se interzice utilizarea cablurilor de ridicare/tractiune inadite.
Lucrul simultan, in trepte, a doua excavatoare situate unul in dreptul altuia, este permis numai in cazul cand
intervalul pe orizontala al excavatorului de pe frontul de lucrul este de cel putin 20 m.
Se interizice deplasarea cu mijloace proprii a excavatoarelor pe drumuri cu pante mai mari decat 15 grade.
Coborarea trebuie sa se execute cu ajutorul unui tractor. Se interzice asezarea grinzilor , traverselor etc. sub
senilele excvatorului pentru a-l frina .
Inceperea lucrului, deplasarea excavatorului, schimbarea regimului de lucru, precum si orice manevra trebuie
sa se execute numai dupa ce s-au dat in prealabil semnale avertizoare ( fluier, sirena, clopot claxon) .
Pe excavator trebuie sa fie asezat codul de semnalizare, care trebuie adus la cunostinta tuturor angajatilor
ce au acces la lucrarille de constructii din raza de actiune a excavatorului.
Mecanicul excavatorului (masinistul) trebuie sa observe starea locului in care se manevreaza excavatorul, iar
in cazul aparitiei pericolului de surpare sa indeparteze excavatorul intr-un loc sigur, sa anunte salariatii si sa
aduca la cunostinta conducatorului locului de munca.
In cazul in care excavatorul nu este dotat cu scara, se interzice orice interventie la scripetii bratului mobil al
excavatorului, daca acesta nu este sprijinit de sol.
Lucrul cu excavatorul trebuie sa se efectueze conform unui program stabilit anterior.
Se interzice circulatia sau stationarea personalului intre excavator si mijloacele ce se incarca si sub bratul
mobil sau cupa acestuia, in timpul cat excavatorul este in functiune.
In timpul functionarii excavatorului, conducatorul acestuia nu trebuie sa permita accesul in cabina a nici
unei persoane, exceptie facand personalul de revizie si control tehnic.
Se interzice efectuarea oricaror lucrari sau stationarea si circulatia personalului in frontul de lucru cand
excavatorul este in functiune, in cazul in care se lucreaza cu o singura treapta, iar in cazul in care se lucreaza
cu doua trepte se admite lucrul in frontul de lucrul numai la trepata superioara.
In timpul exploatarii excavatorului se interzice executarea urmatoarelor actiuni:
 schimbarea gradului de inclinare a bratului mobil in cazul in care cupa este plina ;
 punerea in miscare a mecanismelor de intoarcere sau deplasare, in timpul cand cupa se infige in sol;
 izbirea cupei de senile ;
 izbirea cupei de peretii vehiculelor ;
 rem orca rea sa u t ra gerea cu bra t ulexcavatorului a oricarui obiect din apropiere.
Rotirea excavatorului si mutarea acestuia in frontul de lucru trebuie sa se faca numai atunci cand cupa nu
atinge solul.
Franarea partii de sus a excavatorului la punctul de golire, avand cupa umpluta, trebuie sa se faca fara
bruscari.
La oprirea excavatorului, chiar si pentru putin timp, mecanicul trebuie sa sprijine cupa pe sol. Curatarea
cupei si schimbarea dintilor trebuie sa se faca numai dupa ce cupa a fost asezata pe sol.
Se interzice salariatilor stationarea pe masini in timpul incarcarii acestora cu excavatorul.
Incarcarea masinilor cu excavatorul trebuie sa inceapa numai dupa avertizarea sonora, efectuata de
conducatorul acestuia.
Manevrarea masinilor trebuie sa se faca numai la semnalul conducatorului excavatorului.
Este interzisa manevrarea cupei excavatorului peste cabluri de alimentare electrica, neprotejate contra
loviturilor mecanice.
Se interzice conducatorului excavatorului sa incredinteze coechipierului comanda excavatorului. Se interzice
stationarea, deplasarea sau lucrul excavatorului la o distanta mai mica de 6 m de marginea sapaturilor.
In timpul lucrului, mecanicului excavatorului trebuie sa urmareasca miscarea cupei .
Intoarcerea cupei, in vederea incarcarii, trebuie sa se faca numai dupa ce este degajata de material.
Descarcarea cupei trebuie sa se faca de la inaltimea minima ce permite deschiderea acesteia.
Mecanicul nu trebuie sa paraseasca excavatorul in timp ce cupa este suspendata. Cand paraseste
excavatorul trebuie sa sprijine cupa pe sol.
Sunt interzise deplasarea excavatorului si modificarea razei lui de actiune cu cupa incarcata. In timpul
deplasarii excavatorului, cupa trebuie tinuta la o inaltime de cel putin 0,5 m de sol.
In timpul mutarii excavatorului, bratul mobil trebuie pus in directia senilelor, iar cupa trasa de catre brat.
 26

In timpul mutarii excavatorului, se intrezice insotitorilor sa se afle inaintea lui la o distanta mai mica de
decat raza vizuala a manipulantului.
Mecanicul deservent trebuie sa cunoasca si sa respecte prevederile prezentelor norme si cartilor tehnice
privind exploatarea si intretinerea excavatorului.
Toate mecanismele excavatorului trebuie sa fie in perfecta stare de functionare.
Excavatoarele trebuie sa aiba dispozitiv de semnalizare acustica si COD DE SEMNALIZARE afisat in cabina si
cunoscut de toti cei pe care ii deservesc.
In cazul cand excavatorul este folosit la derocari, inaltimea frontului de excavatie nu poate sa depaseasca
inaltimea maxima de taiere a utilajului.
Drumul pe care se deplaseaza utilajul trebuie sa fie in prealabil amenajat in functie de natura terenului.
In timpul incarcarii pamantului, balastului, etc., se interzice stationarea personalului in raza de actionare a
bratului si cupei excavatorului.
Este interzis sa se lucreze cu excavatorul pe timp de ceata sau iluminat necorespunzator al frontului de
lucru, mai ales in raza de actiune a utilajului.
In cazul cand conducatorul utilajului observa anumite modificari la starea abatajului, fiind pericol de surpare,
este obligat sa indeparteze imediat utilajul din zona periculoasa.
In timpul fixarii cablurilor, este interzisa punerea in functiune a mecanismelor excavatorului.
In cazul infasurarii cablurilor pe tambure cu ajutorul motorului, este absolut interzis muncitorilor sa indrepte
cablul cu mainile.
In timpul functionarii excavatorului, nu se admit nici un fel de lucrari auxiliare, pe partea frontala de lucru,
iar lucratorii nu trebuie sa se gaseasca sub cupa bratului excavatorului, in raza de lucru a acestora si nici pe
prisma de surpare a pamantului.
Latimea platformei de lucru trebuie sa asigure posibilitatea deplasarii utilajului si a mijloacelor de transport.
Distanta minima intre cea mai proeminenta parte a mecanismului si marginea platformei trebuie sa fie cel
putin 1,50 m, in functie de natura terenului si greutatea utilajului.
Miscarea utilajului de sapat trebuie sa fie prevazuta cu semnalizarea acustica.
Deplasarea excavatorului pe o distanta mai mare se va face cu cupa goala asezata in axul excavatorului.
Cupa va fi orientata strict in directia deplasarii la inaltimea de 0,5-0,9 m deasupra solului.
Este interzisa reglarea franelor in timp ce cupa incarcata se ridica sau se roteste, precum si atunci cand de
capatul sagetii atarna liber o greutate.
Este interzisa franarea brusca a rotirii platformei de sus a excavatorului, cand acesta are cupa incarcata.
Trecerea excavatorului pe sub conductori electrici este interzisa daca intre gabaritul excavatorului si
conductori nu se asigura distanta stabilita de norme.
Este interzisa executarea oricarei reparatii la excavator cu motorul in functiune.
Este interzisa urcarea si coborarea pe excavator in timpul functionarii acestuia.
Este interzis sa se lucreze fara limitatorul de rotire a organului de lucru si a se cupla brusc mecanismul de
rotire.
Este interzis a se lucra in terenuri tari sau inghetate.
Este interzisa deplasarea excavatorului daca echipamentul nu este blocat.
Este interzisa circulatia pe pante longitudinale mai mari de 10% si pante transversale mai mari de 10%.
Este interzis a se lucra cu cupa inversa sau dreapta fara asigurarea si franarea rotilor de conducatori.
La lucru in schimburi este interzis a se parasi utilajul, inainte de sosirea masinistului de schimb, caruia i se
preda masina, informandu-l de starea si comportarea ei.
Cazoroacele de pamant ramase la partea de sus a frontului de lucru trebuie date jos de catre excavatorist,
imediat ce ele au aparut.
In timpul pregatirii traseului pentru deplasarea excavatorului, cupa trebuie sa fie indreptata in partea opusa
si lasata jos.
Se interzice folosirea dispozitivelor de intoarcere si miscare in timp ce cupa se infige in pamant.
In timpul deplasarii excavatorului prin autopropulsie, trebuie ca bratul sa fie indreptat in directia deplasarii
lui, adica in directia osiei din fata. Bratul excavatorului in acest timp trebuie retras. Deplasarea se va face
numai pe teren nivelat si cu cupa goala.
La descarcarea materialului excavat (pamant, balast, etc.) direct in autovehicule, conducerea cupei deasupra
autovehiculului se va face prin rotirea acesteia dinspre partea dinapoi a autovehiculului catre partea din fata
sau prin partea laterala si oprirea deasupra platformei caroseriei (benei) la mijloc.
Este interzis a se trece cu cupa deasupra cabinei autovehiculului, a se descarca in autovehicul de la inaltime
si a sta pe autovehicul in momentul descarcarii.
Este interzisa ramanerea soferului in cabina in timpul incarcarii autovehiculului, cu exceptia
autobasculantelor care au bena cu capac.
 27

Nu se admite executarea nici unei lucrari auxiliare pe partea frontului de lucru, pe prisma de surpare a
pamantului si nici in raza de actiune a excavatorului.
Este interzisa parasirea utilajului cu cupa ridicata si franta.
Este interzis a se trece cu cupa excavatorului peste cabina de comanda a autovehiculului.
In timpul executarii sapaturilor se vor frana si bloca sistemul de mers (roti sau senile).
In timpul executarii saparii cu excavatorul se interzice:
• schimbarea gradului de inclinare a sagetii in cazul cand cupa este plina;
• reglarea, franarea sau efectuarea oricarei reparatii;
• punerea in miscare a mecanismelor de intoarcere sau deplasare in timpul cat cupa se infige in sol;
• lovirea cupei de senile;
• lovirea cupei pe peretii verticali.

Amplasarea excavatorului si autobasculantei admisa la incarcare se va face astfel incat in caz de avarie sa
poata fi scoasa din front prin tragerea cu alt utilaj.
Pe timpul incarcarii autoutilitarei, excavatoristul trebuie sa roteasca partea mobila a excavatorului (atat cu
cupa de incarcare, cat si la cupa de revenire), astfel incat partea din cabina (bordul de comanda, unde sta el)
sa nu fie niciodata spre frontul de lucru, pentru a putea fi protejat in cazul surparii frontului.
Pentru executarea lucrarilor de intretinere si exploatare a echipamentelor electrice ale excavatorului vor fi
respectate prevederile stabilite pentru “Instalatiile electrice” si va fi admis numai electricianul calificat si
autorizat care cunoaste bine schemele electrice ale utilajului.
Este interzisa stationarea persoanelor straine in excavator, cand se lucreaza cu instalatia electrica de joasa
sau inalta tensiune.
Lucrarile de actionare la celule de inalta tensiune si tablourile electrice de inalta si joasa tensiune se vor dota
cu platforme si covoare electroizolante corespunzatoare.
Manevrele colectoare a deconectarii aparaturii din dotare cat si manipularii cablurilor aflate sub tensiune se
executa de catre electricienii autorizati dotati cu mijloace de protectie (manusi, cizme electroizolante, ochelari
de protectie), in baza carnetului operativ al electricianului.
Lucrarile de reparatie in instalatiile elctrice de joasa tensiune si inalta tensiune se executa numai cu
intreruperea totala a curentului electric si legarea la pamant.
In timpul cat excavatorul nu lucreaza, el va fi asigurat, cupa va fi lasata la sol, iar cabina incuiata cu cheia.
Manevrarea excavatorului este permisa numai de catre un masinist (mecanic) calificat pentru acest utilaj.
Se interzice urcarea persoanelor straine pe excavator, in special in timpul lucrului, pentru a nu distrage
atentia deserventului de la miscarile de manevrare si franare.
Sunt interzise repararea, montarea, demontarea si incarcarea in trailere a excavatoarelor, precum si
deplasarea acestora de la un loc de munca la altul, fara aprobarea maistrului (inginerului mecanic) care poarta
raspunderea acestor operatiuni.
Trecerea excavatorului peste lucrari de poduri, podete, etc. poate fi admisa numai dupa verificarea
rezistentei lucrarii de arta si a gabaritului respectiv.
Se va marca (inscriptiona) bratul excavatorului cu interdictia “ NU INTRATI IN ZONA DE ACTIUNE A
EXCAVATORULUI “.
La incetarea lucrului deserventul excavatorului este obligat a pune cupa pe sol, a pune toate comenzile la
zero si a asigura excavatorul contra rasturnarilor, alunecarilor sau pornirilor intamplatoare in timpul
repausului.
Predarea utilajului schimbului urmator se va face obligatoriu in baza carnetului de bord al masinii,
utilajului unde se vor consemna toate observatiile si defectiunile tehnice aparute in timpul lucrului.

CAP. II TEMA IV.2.

CUNOASTEREA SI RESPECTAREA CERINTELOR NORMELOR P.S.I. CUNOASTEREA SI
MANIPULAREA MIJLOACELOR DE STINS INCENDII.
ORGANIZAREA INTERVENTIEI LA INCENDII

Legea 307/2006 privind apararea impotriva incendiilor, defineste conceptul ca fiind : « ansamblul integrat de
activitati specifice, masuri si sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar si de informare
publica, planificate, organizate si realizate, in scopul prevenirii si reducerii riscurilor de producere a incendiilor
si asigurarii interventiei operative pentru limitarea si stingerea incendiilor, in vederea evacuarii, salvarii si
 28

protectiei persoanelor periclitate, protejarii bunurilor si mediului impotriva efectelor situatiilor de urgenta
determinate de incendii”.

Obligatii privind apararea impotriva incendiilor:

In sensul Legii 307/2006 privind apararea impotriva incendiilor, « persoanele fizice si juridice sunt obligate sa
respecte reglementarile tehnice si dispozitiile de aparare impotriva incendiilor si sa nu primejduiasca, prin
deciziile si faptele lor, viata, bunurile si mediul ».

« Persoana care observa un incendiu are obligatia sa anunte prin orice mijloc serviciile de urgenta, primarul
sau politia si sa ia masuri, dupa posibilitatile sale, pentru limitarea si stingerea incendiului.
In cazul in care anuntul de incendiu s-a facut cu rea-credinta, fara motiv intemeiat, autorul raspunde
contraventional sau penal, potrivit legii, si suporta cheltuielile ocazionate de deplasarea fortelor de
interventie ».
In caz de incendiu, orice persoana trebuie sa acorde ajutor, cand si cat este rational posibil, semenilor aflati in
pericol sau in dificultate, din proprie initiativa ori la solicitarea victimei, a reprezentantilor autoritatilor
administratiei publice, precum si a personalului serviciilor de urgenta.
In cazul incendiilor produse la paduri, plantatii, culturi agricole, miristi, pasuni si fanete, persoanele aflate in
apropiere au obligatia sa intervina imediat cu mijloacele de care dispun, pentru limitarea si stingerea acestora.

Fiecare salariat are, la locul de munca, urmatoarele obligatii principale:

a) sa respecte regulile si masurile de aparare impotriva incendiilor, aduse la cunostinta, sub orice forma, de
administrator sau de conducatorul institutiei, dupa caz;
b) sa utilizeze substantele periculoase, instalatiile, utilajele, masinile, aparatura si echipamentele, potrivit
instructiunilor tehnice, precum si celor date de administrator sau de conducatorul institutiei, dupa caz;
c) sa nu efectueze manevre nepermise sau modificari neautorizate ale sistemelor si instalatiilor de aparare
impotriva incendiilor;
d) sa comunice, imediat dupa constatare, conducatorului locului de munca orice incalcare a normelor de
aparare impotriva incendiilor sau a oricarei situatii stabilite de acesta ca fiind un pericol de incendiu, precum
si orice defectiune sesizata la sistemele si instalatiile de aparare impotriva incendiilor;
e) sa coopereze cu salariatii desemnati de administrator, dupa caz, respectiv cu cadrul tehnic specializat,
care are atributii in domeniul apararii impotriva incendiilor, in vederea realizarii masurilor de aparare
impotriva incendiilor;
f) sa actioneze, in conformitate cu procedurile stabilite la locul de munca, in cazul aparitiei oricarui pericol
iminent de incendiu;
g) sa furnizeze persoanelor abilitate toate datele si informatiile de care are cunostinta, referitoare la
producerea incendiilor.

Stingatoare de incendiu:
Stingătoarele sunt principalul mijloc de intervenție pentru stingerea începuturilor de incendii, ușor de utilizat
și la îndemâna oricui. Corecta lor alegere și amplasare, dar și deprinderea utilizării lor devin de mare
importanță pentru limitarea și stingerea, încă din faza incipientă, a incendiilor care pot aduce pagube imense.
Stingătoarele sunt acele dispozitive acționate manual care conțin o substanță ce poate fi
refulată și dirijată asupra unui focar de ardere, sub efectul unei presiuni create în interiorul
respectivului recipient. Sunt proiectate pentru a fi acționate manual, iar din punctul de vedere al
conținutului pot fi: portabile-cu o masă de greutate mai mică sau egală cu 20 kg) sau
transportabile/carosabile (pe roți)-cu o masă de greutate totală de peste 20 kg.
Principiul de functionare:
Stingătoarele au un principiu de funcționare bazat pe refularea produselor de stingere conținute sub efectul
unei presiuni interne, asigurată prin diverse procedee, funcție de soluția constructivă aleasă de producător. Se
identifică trei tipuri de stingătoare:
1. Substanța de stingere este îmbuteliată sub presiune, soluție specifică stingătoarelor cudioxid de carbon;
2. Presiunea este asigurată de un gaz propulsor care este introdus încorpul stingătorului în momentul
utilizării, gazul fiind păstrat într-o butelie din interiorul stingătorului și eliberat prin spargerea unei membrane
sau deschiderea unui ventil din componența recipientului. Această soluție este utilizată în cazul stingătoarelor
cu apă, pulbere sau spumă;
3. Presurizare permanentă cu un gaz propulsor.
Gazele propulsoare permise sau combinații permise ale acestora sunt: aer, argon, dioxid decarbon, heliu și
azot. Conform prevederilor normative din România (SR EN 3-7).
 29

În acest moment, în România, este interzisă utilizarea stingătoarelor cu haloni și a celor

cu spumă chimică.
În privința stingătoarelor transportabile avem două tipuri:
‐ Stingător cu apă, pe bază de apă și cu spumă cu o masă de greutate de 45 – 50 litri;
‐ Stingător cu pulbere cu o masă de 50 kg.

Recipientul stingătorului (corpul);

Accesorii, fixate sau înfiletate pe corpul stingătorului și
care includ cel puțin: capacul, dispozitivul de control,
ansablul furtun și/sau pâlnii ori duze, dispozitivul de
operare;
Stingătoarele portabile sunt prevăzute cu robinet de
control cu autoînchidere care permite ca încărcarea să fie
întreruptă temporar. Cele cu o masă de substanță de
stingere mai mare de 3kg sau volum mai mare de 3 litri
sunt prevăzute cu furtun de refulare de minim 400 mm
sau mai mare funcție de încărcătură.

Funcționarea stingătorului se bazează pe principiul sifonului: gazul propulsor antrenează substanța de

stingere din recipient și o dirijează prin furtunul de refulare spre focar.

Tipuri de incendii, alegerea stingatoarelor, stingerea incendiilor

Ghid de alegere a stingatoarelor :
CLASA DE INCENDIU Pulbere CO2 Spuma

A MATERIALE SOLIDE da - da
hartie, lemn, textile, cauciuc,
paie

B MATERIALE LICHIDE
da da da
benzina, petrol, ulei, alcool,
vopsea

C GAZE
da da -
metan, hidrogen, propan,
acetilena

D METALE da - -
litiu, aluminiu, potasiu, sodiu,
magneziu

E INSTALATII ELECTRICE da da -
intrerupatoare, motoare,
transformatoare

Exista 4 tipuri de agenti de stingere care sunt incarcati in stingatoare de diverse capacitati.

1. Dioxid de carbon CO2:

 foarte eficient in cazul incendiilor cu flacara deschisa
 timp de descarcare: 10…20s
 Precautii:
 se utilizeaza pentru incendii de mica anvergura
CO2 poate afecta, prin contact, epiderma (-78 grade C)

2. Pulbere:
 30

 rapid si eficient in cazul incendiilor cu flacara deschisa

 timp de descarcare: 10….20s
 Precautii: pagube colaterale dupa stingere:
 pulberea se imprastie peste tot
limiteaza vizibilitatea.

3. Spuma mecanica (agent de stingere+apa):

 eficient in cazul incendiilor cu flacara deschisa
 timp de descarcare: 30….60s
 pagube minime dupa stingere
 Precautii:
 pericol de electrocutare
 timp relativ mare de descarcare

4. Apa (Furtun cu apa):

 eficient in cazul incendiilor de anvergura cu flacara deschisa sau mocnita
 timp de descarcare: nelimitat
 Precautii:
 pagube colaterale
 pericol in cazul lichidelor inflamabile
 pericol de electrocutare

Tipuri de stingatoare:
1. Stingator cu pulbere:
Cele mai utilizate stingatoare sunt cele care au ca agent de
stingere pulberea, acestea acoperind toata gama de clase de
incendii A, B, C, D.
Stingatoarele cu pulbere sunt presurizate permanent, agentul
propulsor utilizat fiind azotul ce prezinta stabilitate la variatiile
de temperatura si este ecologic.
Recipientii stingatoarelor sunt executati din otel sau aluminiu.

Stingatoarele cu pulbere sunt echipate cu robineti din alama cu parghie de declansare, dotati cu supapa de
siguranta cu arc pentru autodeclansare la 20-24 bari si inel de siguranta cu sigiliu.
Furtunul de evacuare este executat din cauciuc, cu intaritura textila stratificata si dotat cu duza din alama
galvanizata. Manometrul este de tip EBUR, de inalta precizie. Pulberea utilizata este tip ABC sau BC; nu este
coroziva, abraziva si este ecologica.
Se utilizeaza pentru echipamente electrice aflate sub tensiune mai mica de 1000 V.
2. Stingator cu spuma mecanica;
Stingatoarele presurizate pe baza de spuma sunt utilizate cu mare eficienta pentru
stingerea inceputului de incendiu la focare de tip A si B.
Ele sunt presurizate permanent, agentul propulsor utilizat fiind azotul, ce prezinta
stabilitate la variatiile de temperatura si este ecologic.
Agentul de stingere utilizat este spuma.
Recipientii stingatoarelor pe baza de spuma sunt executati din otel sudat sau
aluminiu si sunt protejate la interior. Stingatoarele pe baza de spuma sunt echipate
cu robineti din alama cu parghie de declansare, dotati cu supapa de siguranta cu arc
pentru autodeclansare la 20-24 bari si inel de siguranta cu sigiliu.
 31

Furtunul de evacuare este executat din cauciuc cu intaritura textila stratificata. Duza de spuma este realizata
din alama galvanizata, proiectata si executata pentru a obtine un grad de infoiere corespunzator, o lungime a
jetului si un timp de descarcare optime.
Manometrul este tip EBUR, de inalta precizie.
ATENTIE! Nu se utilizeaza pentru echipamentul electric!
3. Stingator cu CO 2 :
Stingatoarele cu dioxid de carbon sunt utilizate la stingerea incendiilor din clasele B, C si E, in spatii interioare
si exterioare.
Stingatoarele cu dioxid de carbon au o dubla actiune asupra focarului: inlocuirea oxigenului atmosferic si
racirea focarului prin evacuarea agentului de stingere sub forma de zapada carbonica. Stingatoarele cu CO2 au
recipientii din otel sau aluminiu, recipienti care sunt testati la o proba de presiune de 250 bar, in conformitate
cu normele in vigoare (EN).
Furtunul de evacuare este executat din cauciuc cu insertie dubla de metal, iar duza de evacuare de inalta
performanta este realizata dintr-un plastic izolator special impotriva racirii mainii.
Se utilizeaza pentru echipamente electrice aflate sub tensiune mai mica de 1000 V.
Ce este si cum izbucneste focul:
 Focul este rezultatul unei reactii de combustie chimica, de obicei reactia dintre oxigenul aflat in
atmosfera si un anumit material combustibil (ca de exemplu lemnul sau benzina). Bineinteles ca
lemnul sau benzina nu iau foc doar pentru ca sint inconjurate de oxigenul din natura. Pentru ca reactia
de combustie sa aiba loc, trebuie ca materialul combustibil sa ajunga la temperatura de ignitie. Deci,
dupa cum se vede, pentru producerea focului avem nevoie de trei elemente:
 caldura extrema
 oxigen
 material combustibil
Stingatoarele de incendiu au rolul de a neutraliza cel putin unul din cele trei elemente de mai sus. In acest
fel, incendiile sint oprite.
Cum se lupta impotriva incendiilor:
In cazul izbucnirii unui incendiu primul lucru care trebuie facut este de a se da alarma in cladirea respectiva si
de a se anunta imediat pompierii. Apoi, daca viata nu va este pusa in pericol, ajutati la evacuarea cladirii
afectate. Abia dupa acea incercati stingerea incendiului doar daca:
 focul este inca mic si redus ca intindere;
 nu sinteti in pericol de intoxicare cu fum;
 aveti o cale de retragere din calea focului sigura;
 instinctul va spune ca totul este OK ;
 Tot timpul aveti in vedere sa nu va apropiati prea mult de foc. Distanta recomandata de la care puteti
folosi stingatorul in siguranta este de 6-7 metri de la focarul de incendiu.

Cum se folosesc stingatoarele de incendiu:

 32

 Este important sa stiti cu exactitate locul unde se afla

stingatoarele de incendiu si tipul acestora.
 Stingatoarele de incendiu pot fi grele, de acea este o idee buna
sa luati un stingator in mana pentru a vedea cat este de greu
si daca il puteti manui cu usurinta.
 De asemenea este important sa cititi instructiunile de folosire
tiparite pe fiecare stingator.
 In cazul in care va trebui sa folositi stingatorul intr-un incendiu
real, trebuie sa stiti cum sa-l manuiti:
 scoateti piedica de siguranta
 indreptati furtunul la baza focului
 apasati manerul pentru a permite eliberarea agentului de
stingere
 miscati furtunul, astfel incit sa stingeti incendiul pe toata aria.

Cum si unde se pastreaza stingatoarele de incendiu:

 Stingatoarele de incendiu trebuie plasate in locuri vizibile si usor accesibile.
 Instructiunile de functionare trebuie sa fie lizibile.
 Piedica de siguranta trebuie sa fie prezenta.
 Stingatoarele trebuie sa fie in stare buna, fara urme de rugina sau coroziune.
 Indicatorul de presiune trebuie sa indice presiunea corecta.
 Stingatoarele de incendiu trebuie inspectate periodic pentru a va asigura ca sunt in stare buna de
functionare.

Observații privind eficiența tipurilor de stingătoare:

 Stingătoarele cu apă pulverizată pot fi utilizate, cu rezultate satisfăcătoare, pentru stingerea
lichidelor combustibile cu temperatura de inflamabilitate mai mare de 550 oC, unsorilor, grăsimilor și
altor substanțe ce se topesc mai ușor;
 Stingătoarele cu spume speciale se folosesc pentru stingerea solvenților polari și trebuie să fie
conforme cu SR EN 1568-4;
 Stingătoarele cu dioxid de carbon (CO2) sau pulbere pot fi folosite pentru stingerea focarelor mici din
spații închise, nu sunt recomandate la spații mari, deschise. Stingătoarele cu dioxid de carbon (CO2) se
utilizează de la distanță asupra componentelor electronice înașa fel încât acestea să nu fie deteriorate
prin răcire în urma contactului direct cu particulele înghețatede gaz (zăpadă carbonică).

CAP. II CG TEMA V.1. APLICAREA NORMELOR DE PROTECTIA MEDIULUI

1: GENERALITATI.
1.1. Prezentele norme au fost elaborate in conformitate cu art. 37 din Ordonanta Guvernului
nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor.
1.2. Conform Legii protectiei mediului nr. 137/1995, sunt necesare studii de impact pentru orice lucrare de
infrastructura rutiera, care poate avea un impact asupra mediului prin natura, dimensiunea sau amplasarea
sa. Procedura de intocmire a studiului de impact si a bilanturilor de mediu se desfasoara conform Ordinului
ministrului apelor, padurilor si protectiei mediului nr. 125/1996 pentru aprobarea Procedurii de reglementare a
activitatilor economice si sociale cu impact asupra mediului inconjurator.

1.3. Lucrarile de infrastructura rutiera au impacturi directe si indirecte, pozitive si negative sau cumulate
asupra mediului inconjurator. La elaborarea proiectelor se respecta prevederile Legii nr. 137/1995, al carei
obiect il constituie reglementarea protectiei mediului, obiectiv de interes public major, pe baza principiilor si
elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabila a societatii.

Definitii:
mediu - ansamblul de conditii si elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul si subsolul, toate straturile
atmosferice, toate materiile organice si anorganice, precum si fiintele vii, sistemele naturale in interactiune,
cuprinzand elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale si spirituale;
factor de impact - componenta a activitatii umane, care produce efecte asupra mediului inconjurator;
impact asupra mediului - afectarea caracteristicilor fizico-chimice si structurale ale componentelor naturale
ale mediului, reducerea diversitatii si productivitatii biologice a ecosistemelor naturale si antropizate,
 33

afectarea echilibrului ecologic si a calitatii vietii, cauzata, in principal, de poluarea apei, atmosferei si solului,
supraexploatarea resurselor, gospodarirea si valorificarea lor deficitara, ca si prin amenajarea
necorespunzatoare a teritoriului.
Factorii de impact pot fi:
emisii - poluare directa a mediului ca efect al traficului;
deseuri - poluare directa a mediului ca efect al activitatii de intretinere si exploatare a infrastructurii rutiere.
1.4. Modalitatile de implementare a principiilor si elementelor strategice pentru protectia mediului sunt:
- armonizarea programelor de dezvoltare a drumurilor cu politicile de protectie a mediului;
- obligativitatea procedurii de evaluare a impactului drumului asupra mediului, in faza initiala a proiectelor,
programelor sau activitatilor.
Evaluarea impactului asupra mediului cuprinde urmatoarele etape:
a)studiul situatiei existente a factorilor de impact, inaintea inceperii lucrarilor de constructie a drumurilor,
va permite administratorului drumului sa prevada in faza de proiectare masurile de protectie necesare.
Procesul de evaluare a impactului trebuie sa se desfasoare concomitent cu fazele de proiectare.
Documentatiile tehnice pe baza carora se solicita acordul de mediu vor fi avizate de catre administratorul
drumului, care verifica urmatoarele:
- respectarea prevederilor Ordinului ministrului apelor, padurilor si protectiei mediului nr. 125/1996;
- efectuarea de analize asupra factorilor de mediu pentru situatia existenta in teren;
- propunerile si recomandarile privind masurile de reducere a impactului generat de noua lucrare, precum si
propuneri privind programul de monitorizare pe parcursul executiei si in exploatare;
b)pe parcursul executiei lucrarilor, antreprenorul general este raspunzator de respectarea tuturor conditiilor
legate de impactul asupra mediului;
c)la terminarea lucrarilor de executie a lucrarilor, in cadrul lucrarilor de receptie se va verifica realizarea
lucrarilor de protectie a mediului, conform documentatiei de proiectare.
1.5.Cheltuielile aferente masurilor de protectie a mediului, evaluate de proiectant pe baza studiilor de
impact, preliminare si finale, vor fi nominalizate cantitativ si valoric in studiile de fezabilitate intocmite.
1.6.Concomitent cu elaborarea proiectelor se vor intocmi studii de impact pentru urmatoarele lucrari:
- de constructie si modernizare a drumurilor;
- de reparatii capitale ale drumurilor;
- de reabilitare a drumurilor.

CAP. II CG TEMA V. 2.
2: PROTECTIA MEDIULUI CA URMARE A IMPACTULUI DRUM-MEDIU INCONJURATOR,
LA LUCRARILE DE DRUMURI

Definitie: biodiversitate - variabilitatea organismelor vii din ecosistemele terestre si acvatice si din cadrul
complexurilor ecologice din care acestea fac parte; diversitatea cuprinde variabilitatea din cadrul speciilor,
intre specii si intre/in cadrul ecosisteme/lor.
Protejarea unor specii si organisme rare, amenintate cu disparitia, conservarea biodiversitatii si instituirea
de arii protejate, precum si masurile stabilite de autoritatea de protectie a mediului sunt prioritare in raport
cu alte interese. Autoritatea centrala de protectie a mediului, cu consultarea Academiei Romane si a Comisiei
Nationale UNESCO, stabileste criteriile pentru instituirea ariilor protejate si de conservare a biodiversitatii.

2.1. Protectia apelor si a ecosistemelor acvatice:

2.1.1.La lucrarile de drumuri prevazute la pct. 1.6., se va asigura protectia apelor de suprafata, subterane si a
ecosistemelor acvatice, care are ca obiect mentinerea si ameliorarea calitatii si productivitatii naturale ale
acestora, in scopul evitarii unor efecte negative asupra mediului, sanatatii umane si bunurilor materiale.
Controlul respectarii reglementarilor de protectie a apelor si a ecosistemelor acvatice este organizat si
exercitat de catre autoritatile din domeniul mediului, apelor, sanatatii si de alte autoritati, potrivit
competentelor legale.

2.1.2.Conceperea si elaborarea unui traseu de drum se vor realiza prin alegerea solutiei optime, pentru
evitarea prejudiciilor ireversibile aduse mediului acvatic de orice tip. Sistemul de scurgere a apelor trebuie sa
 34

fie proiectat si intretinut pentru a proteja drumul si terenurile adiacente, sa fie compatibil cu mediul
inconjurator. in cazul in care drumul strabate zone umede, se vor executa lucrari specifice pentru eliminarea
apelor, pentru a evita fenomenele de baltire. Lucrarile de executie a infrastructurii rutiere vor respecta zonele
de protectie sanitara impuse de legislatia in vigoare.

2.1.3.Pentru protectia faunei acvatice se vor prevedea, in proiectele intocmite ca urmare a studiilor de
impact, masuri conform legislatiei in vigoare, astfel incat lucrarile de drumuri sa nu dauneze faunei acvatice si
sa protejeze speciile rare intalnite.

2.1.4.Executia lucrarilor de infrastructura se va face astfel incat contaminarea potentiala a cursurilor de apa,
lacurilor, panzei freatice sa fie evitata. Amplasarea lucrarilor de arta - poduri, viaducte, ziduri de sprijin, tunele
- se va face astfel incat sa se evite:
- modificarea dinamicii scurgerii apelor prin reducerea sectiunilor albiilor;
- intreruperea scurgerilor apelor subterane.

2.1.5.Apele de pe suprafata drumului se vor colecta in santurile laterale drumului, prevazute si dimensionate
conform legislatiei in vigoare. Evacuarea apelor se face conform reglementarilor din acordul de mediu.

2.1.6.Deversarea apelor uzate menajere in santurile laterale drumului este interzisa. Evacuarea apelor uzate
menajere, provenite de la amenajarile colaterale drumului, neracordate la un sistem de canalizare, se face prin
instalatii de preepurare sau fose septice vidanjabile, care trebuie sa fie proiectate si executate conform
normativelor in vigoare si amplasate la cel putin 10 m fata de cea mai apropiata locuinta. Instalatiile se
executa si se intretin in buna stare de functionare de catre beneficiarul acestor lucrari.

2.2.Protectia atmosferei:
Definitie: protectia atmosferei urmareste prevenirea, limitarea deteriorarii si ameliorarea calitatii acesteia
pentru a evita manifestarea unor efecte negative asupra mediului, sanatatii umane si bunurilor materiale.

2.2.1.Prin studiul de impact al situatiei existente se identifica poluarea pe un santier, pe baza estimarii
datelor de trafic (numarul, tipul si viteza autovehiculelor).
Indicatorii calitativi ai emisiilor in atmosfera nu vor depasi valorile rezultate in urma calculelor privind
dispersia poluantilor in atmosfera, valori prevazute in acordul de mediu.

2.2.2.Pentru stabilirea masurilor de protectie impotriva zgomotelor si vibratiilor, prin studiul de impact care
se intocmeste, se au in vedere urmatoarele aspecte:
- identificarea zonelor sensibile la zgomot si vibratii, cauza sensibilitatii;
- identificarea principalelor surse locale de zgomot;
- verificarea existentei unor reglementari locale in ceea ce priveste nivelul de zgomot si vibratiile, atat in
cursul zilei, cat si in cursul noptii;
- masurarea nivelului de zgomot ambiant existent.
Nivelul de zgomot masurat, exterior asezarilor umane, va respecta prevederile legislatiei in vigoare. Protectia
poate fi realizata prin montarea de panouri fonoabsorbante, imbracaminte antizgomot la trecerea prin
apropierea locuintelor. Dimensionarea acestora se realizeaza in functie de conditiile locale si conform
standardelor.

2.3.Protectia solului:
2.3.1.Antreprenorul este obligat ca, inaintea amplasarii santierului, sa obtina acordul de mediu.
Amplasamentul organizarii de santier se face, de preferinta, in zone neimpadurite, zone care si-au pierdut
total sau partial capacitatea de productie pentru culturi agricole sau silvice, stabilirea acestuia facandu-se pe
baza de studii ecologice, avizate de organele de specialitate.

2.3.2.Antreprenorii lucrarilor de drumuri, lucrari amplasate pe terenuri agricole si forestiere, sunt obligati sa
ia masuri de depozitare a stratului de sol fertil decopertat, in vederea refolosirii acestuia, de prevenire a
eroziunii solului si de stabilizare permanenta a suprafetelor drumurilor in lucru, in special inaintea perioadei de
iarna.

2.3.3.Pe parcursul desfasurarii lucrarilor de executie a drumurilor, antreprenorul va lua masuri pentru
asigurarea stabilitatii solului, coreland lucrarile de constructie cu lucrarile de ameliorare a terenurilor afectate.
 35

La executia terasamentelor se va evita folosirea materialelor cu risc ecologic imediat sau in timp indelungat
(care nu sunt biodegradabile).

2.3.4.Beneficiarii lucrarilor de investitii, care detin terenuri pe care nu le mai folosesc, vor proceda la redarea
acestora in conformitate cu legea privind regimul juridic al drumurilor.

2.3.5.Drumurile, prin lucrarile de exploatare si intretinere, pot afecta calitatea solului prin modificarea
structurii, dereglarea echilibrelor ecosistemelor, modificarea habitatelor, divizarea teritoriului, intreruperea
cailor de deplasare a faunei, consumul de teren agricol sau cu alta destinatie productiva. Pe durata exploatarii
si intretinerii drumurilor se vor respecta masurile de protectie a mediului in conformitate cu legislatia in
vigoare:
- se vor mentine in buna stare de functionare amenajarile antipoluante si de protectie a mediului;
- se vor marca zonele sensibile ecologic, cu indicarea regimului de circulatie si prin informarea publicului
asupra importantei ecologice a obiectivului;
- dupa caz, se vor realiza plantatii rutiere pentru protectia solului.

2.4.Protectia mediului forestier:

In cursul executiei lucrarilor pe santier si pe durata exploatarii si intretinerii, atat antreprenorul general, cat
si administratorul drumului vor lua toate masurile de protectie a fondului forestier in conformitate cu
cerintele legislatiei in vigoare. Zonele in care s-au depozitat materialele provenite din excavatii vor fi
reamenajate la terminarea lucrarilor, conform conditiilor impuse prin acordul de mediu.

2.5.Protectia siturilor arheologice si istorice:

Prin constructia unui obiectiv, se inlesneste accesul la siturile arheologice si istorice existente sau la altele
noi, descoperite in timpul lucrarilor de constructii. Pe durata executiei este necesar sa se prevada masuri
pentru a se asigura o protectie adecvata a acestora.

2.6.Protectia zonelor cu valoare peisagistica si a zonelor naturale protejate:

2.6.1.Autorizarea executarii lucrarilor de drumuri in parcuri nationale, rezervatii naturale, precum si in alte
zone protejate, de interes national, delimitate conform legii, se face conform aprobarilor legale in vigoare.
2.6.2.Un santier sau un traseu de drum nou trebuie sa se incadreze armonios in peisajul inconjurator, sa
utilizeze cat mai bine configuratia terenului si perspectivele avantajoase si sa devina chiar o atractie turistica
propriu-zisa. Structura constructiilor poate fi aleasa astfel incat prin selectarea materialelor de constructie sa
se armonizeze cu ansamblul peisagistic specific zonei.

2.7.Regimul deseurilor:
2.7.1.Principalele produse generate de activitatea de constructie sau de intretinere a drumurilor, ce pot fi
clasate ca deseuri, sunt materialele rezultate din decapari si din demolari.
In activitatea de constructie si intretinere a infrastructurilor rutiere se va tine seama de reglementarile in
vigoare in colectarea, transportul, depozitarea si reciclarea deseurilor.
2.7.2.Obligatiile ce rezulta din prevederile Legii nr. 137/1995 sunt urmatoarele:
- se vor recicla deseurile refolosibile, prin integrarea lor, in masura posibilitatilor, in lucrarile de drumuri, in
conformitate cu incercarile de laborator;
- deseurile ce nu pot fi reciclate prin integrarea in lucrarile de drumuri se vor colecta, depozita si preda
centrelor de colectare sau se vor valorifica direct prin predare la diversi consumatori;
- se vor depozita deseurile ce nu pot fi reciclate numai pe suprafete special amenajate in acest scop;
- se vor respecta conditiile de refacere a cadrului natural in zonele de depozitare, prevazute in acordul si/sau
autorizatia de mediu;
- intretinerea utilajelor si vehiculelor folosite in activitatea de constructie si intretinere a drumurilor se
efectueaza doar in locuri special amenajate, pentru a evita contaminarea mediului.
2.7.3.In cazul accidentelor in care sunt implicate autovehicule, ridicarea caroseriilor, curatarea locului
accidentului de resturi de metal si sticla, decopertarea solului imbibat cu produse petroliere si alte substante
periculoase, refacerea vegetatiei, precum si repararea imbracamintei rutiere si lucrarile de consolidare a
drumurilor avariate intra in sarcina celor vinovati de producerea incidentului, conform normelor in vigoare
privind stabilirea si sanctionarea contravenientilor la normele privind exploatarea si mentinerea in buna stare
a drumurilor publice.

2.8. Protectia mediului/habitatului uman:

 36

Legea nr. 137/1995 stipuleaza obligativitatea respectarii principiilor ecologice in procesul de dezvoltare
social-economica, pentru asigurarea unui mediu de viata sanatos pentru populatie. Amplasarea drumurilor,
autostrazilor trebuie sa se faca fara a prejudicia in vreun fel salubritatea, ambientul, spatiile de odihna,
tratament si recreere, starea de sanatate si de confort a populatiei. in acest scop se au in vedere urmatoarele:
- realizarea, dezvoltarea si intretinerea spatiilor verzi - aliniamente de arbori si perdele de protectie, cu rol
atat antipoluant - impotriva noxelor, zgomotului, cat si estetic;
- folosirea, in masura posibilitatilor, a unor tipuri de imbracaminte rutiera absorbanta fonic;
- executia, unde este posibil, de piste pentru biciclisti;
- executia de treceri la nivel sigure pentru pietoni;
- executia de amenajari speciale pentru persoanele cu handicap.

3: DISPOZITII FINALE:
Prevederile prezentelor norme nu sunt limitative. Protectia mediului inconjurator va respecta intreaga
legislatie existenta in domeniu, adaptata la conditiile specifice generate de activitatea de executie si de
intretinere a drumurilor.

4: REFERINTE LEGISLATIVE:
Legea nr. 18/1991 - Legea fondului funciar, republicata
Legea nr. 137/1995 - Legea protectiei mediului
Legea nr. 26/1996 - Codul silvic
Legea nr. 107/1996 - Legea apelor
Ordonanta Guvernului nr. 27/1992 privind unele masuri pentru protectia patrimoniului cultural national
Ordonanta Guvernului nr. 33/1995 privind masurile pentru colectarea, reciclarea si reintroducerea in circuitul
productiv a deseurilor refolosibile de orice fel
Ordonanta Guvernului nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor
Hotararea Guvernului nr. 36/1996 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor la normele privind
exploatarea si mentinerea in buna stare a drumurilor publice
Hotararea Guvernului nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism
Hotararea Guvernului nr. 101/1997 - pentru aprobarea Normelor speciale privind caracterul si marimea
zonelor de protectie sanitara
Ordinul Ministrului apelor, padurilor si protectiei mediului nr. 462/1993 pentru aprobarea Conditiilor tehnice
privind protectia atmosferei si a Normelor metodologice privind determinarea emisiilor de poluanti atmosferici
produsi de surse stationare
Ordinul Ministrului apelor, padurilor si protectiei mediului nr. 125/1996 pentru aprobarea Procedurii de
reglementare a activitatilor economice si sociale cu impact asupra mediului inconjurator
Ordinul Ministrului sanatatii nr. 536/1997 pentru aprobarea Normelor de igiena si a recomandarilor privind
mediul de viata al populatiei.

CAP. II CG TEMA VI
APLICAREA NORMELOR DE SIGURANTA A CIRCULATIEI
CAP. II CG TEMA VI .1 VERIFICAREA SISTEMELOR TEHNICE ALE UTILAJULUI

Verificarea sistemelortehnice cuprinde următoarele activităţi:

- examinarea vizuală a utilajului în faza de staţionare;
- examinarea vizuală a utilajului la funcţionarea în gol;
- examinarea vizuală a utilajului la funcţionarea în sarcină, în timpul desfăşurării procesului tehnologic de
lucru.
Examinarea maşinii (utilajului, echipamentului, subansamblului, etc.) constă în efectuarea următoarele
activităţi:
- inspecţia şasiului şi a capotajelor;
Şasiul nu trebuie să prezinte deformaţii, modificări, deteriorări sau uzuri pronunţate. Cordoanele de sudură nu
trebuie să prezinte fisuri. Capotajele trebuie să fie complete şi să nu prezinte deformaţii sau uzuri pronunţate
(coroziune). Părţile vopsite ale maşinii nu trebuie să prezinte pete de rugină.

- inspecţia grupului de acţionare (motorul diesel):

Motorul diesel trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
 37

- pornirea uşoară a motorului la rece;

- motorul trebuie să funcţioneze uniform, fără zgomote şi vibraţii anormale;
- sistemul de alimentare cu combustibil, sistemul de ungere, sistemul de răcire, sistemul de aspiraţie a aerului,
sistemul de evacuare a gazelor trebuie să fie complete şi să funcţioneze la parametrii indicaţi în cartea
maşinii.

- inspecţia transmisiei:
Transmisia trebuie să funcţioneze fără şocuri şi zgomote anormale şi fără pierderi de lubrifiant.

- inspecţia instalaţiei hidraulice:

Motoarele hidraulice trebuie să răspundă prompt la comenzi şi să nu existe pierderi de ulei în instalaţia
hidraulică. Dacă nu sunt îndeplinite aceste condiţii avem neconformitate.

- inspecţia sistemului de deplasare (pe şenile sau pe pneuri):

Dacă lipsesc papuci de şenilă, dacă galetii, lanţurile sau roţile de antrenare (stelate)/rotilor de intindere sunt
vizibil uzate, dacă şenilele sunt slabe, nu se utilizeaza utilajul si se anunta seful ierarhic superior.

Inspecţia sistemului de deplasare pe roţi:

Starea pneurilor roţilor (tăiate sau uzate până la ştergerea proeminenţelor de aderenţă).
Fixarea jenţilor cu toate piulitele de fixare. Dacă lipseşte cel puţin o piuliţă de fixare, nu se utilizeaza utilajul si
se anunta seful ierarhic superior.

Inspecţia mecanismului de rotire a platformei superioare:

Dacă pinionul sau coroana dinţată au dinţi rupţi ori vizibil uzaţi, iar frâna la rotire nu funcţionează, este o
neconformitate ce creaza mari riscuri. Dacă rotirea se face cu şocuri, ori nu funcţionează dispozitivul de
blocare la rotire, avem de asemenea o neconformitate ce genereaza mari riscuri.

Inspecţia sistemului de calare:

Cilindrii hidraulici au pierderi de ulei sau garniturile pistoanelor sunt uzate.
Lipseşte cel puţin o talpă a dispozitivului de calare sau dacă tălpile sunt deformate.

Inspecţia echipamentului de lucru - cupă dreaptă şi cupă inversă

Echipamentul de lucru al excavatorului este format din: braţ, mâner, cupă (în diverse soluţii constructive) şi
instalaţia hidraulică de acţionare a acestora.

Exemple de tipuri de cupe care se

montează pe excavator
 38

CAPACITATEA NOMINALĂ A CUPEI:

Determinarea capacităţii nominale a cupei de excavator: Capacitatea utilă a cupei este diferită (A, B, C
conform figurii) în funcţie de natura materialului încărcat în aceasta. Tabelul conţine valorile coeficientului de
umplere a cupei dat ca procent din capacitatea maximă de încărcare a acesteia.

Tipul materialului încărcat Coeficientul de umplere

Mâl umed sau argilă nisipoasă A=100...110 %
Nisip şi pietriş B= 95%...110 % Gradul de umplere al cupei
Argilă dură, tenace C=80...90 %
Roci bine fragmentate C=60...75 %
Roci de râu fragmentate C=40...50 %

Inspecţia echipamentului de lucru se face parcurgând următoarele etape:

- examinarea braţului;
- examinarea cupei - dacă aceasta este spartă sau lipsesc dinţi;
- examinarea mecanismului de basculare a cupei;
- examinarea mecanismului de manevrare a braţului;
- examinarea mecanismului de manevrare a mânerului (balansierului).
Funcţionarea acestora se face cu şocuri sau jocuri mari constituie neconformitate.

Conducerea utilajului pe drumurile publice:

Atunci cand utilajul executa marsul fara a fi urcat pe platforma (trailer), deplasarea se face respectand cu
rigurozitate regulile de circulatie prevazute de Codul Rutier. Utilajul este condus in conditii de siguranta, la
parametri recomandati de producator, manevrele specifice trebuie efectuate cu precizie si operativitate.
Codul Rutier (OUG 195/2002 cu modificarile si completarile ulterioare). Circulatia utilajelor:

Pentru realizarea sarcinilor functionale, utilajele au nevoie sa se deplaseze pe cai de transport

(drumuri, alei, parcari etc.). Circulatia utilajelor este permisa numai pe caile de comunicatie (drumuri) si pe
platforme iar suprafetele de circulatie trebuie sa fie clar delimitate si suprafata de rulare trebuie sa fie
corespunzatoare cu conditiile de circulatie cerute de producator, in cartea tehnica a utilajului. Este interzisa
deplasarea pe suprafete cu denivelari, cu gropi, cu camine fara capace, pe poduri si pasarele care nu asigura
gabaritele de trecere si/sau nu asigura portanta la greutatea proprie a utilajului + greutatea incarcaturii
transportate. Este interzisa circulatia pe pante si rampe a caror inclinare depaseste valoarea

maxima admisa data cartea tehnica a utilajului (in general, nu se va circula cu utilajul pe pante a caror
inclinare depaseste 10-12 grade). Din punct de vedere al clasificarii cailor de transport pe care circula utilajele,
exista doua situatii:
a) Circulatia pe drumurile deschise circulatiei publice. Conditia necesara pentru accesul utilajelor pe astfel
de drumuri este ca utilajele sa fie inmatriculate ca vehicule lente, la unitatea administrativ-teritoriala
(primarie) pe raza careia se afla sediul social sau punctul de lucru, dupa caz, al detinatorului instalatiilor,
in conformitate cu Regulamentul aplicabil privind inmatricularea vehicolelor lente, regulament valabil pe
teritoriul unitatii administrativ-teritoriale respective (comuna, oras, municipiu). Prevederile din acest
regulament vor fi aplicate obligatoriu de catre masinist. Trebuie cunoscut ca pot exista tronsoane de drum pe
care este interzisa circulatia utilajelor, chiar daca sunt inmatriculate. Inmatricularea ca vehicul lent a utilajului
presupune si incheierea unei polite de asigurare civila.
Incalcarea acestor reguli constituie infractiune la Codul Rutier si il expune pe masinist cercetarii penale si
aplicarii sanctiunilor corespunzatoare. De asemenea, utilajul poate fi implicat in accidente, in urma carora pot
rezulta pagube materiale sau ranirea/decesul unor persoane. In lipsa unei polite de asigurare, masinistul, in
solidar cu conducerea persoanei juridice detinatoare a utilajului, in afara sanctiunilor penale sau
contraventionale, dupa caz, va suporta contravaloarea despagubirilor si penalitatilor.
Utilajele vor fi dotate obligatoriu cu avertizor optic (girofar de culoare galbena), cu avertizor sonor
(claxon), cu faruri pentru directia inainte si cu lampi de semnalizare pentru schimbarea directiei de mers.
Este interzisa cu desavarsire circulatia pe drumurile deschise circulatiei publice a utilajelor
neinmatriculate sau care nu sunt dotate conform celor expuse mai sus.
 39

b) Circulatia pe caile de acces interioare ale persoanei juridice detinatoare sau in incinta santierului. In
acest caz, utilajul nu este obligatoriu sa fie inmatriculat ca vehicul lent. Echiparea obligatorie a utilajului va fi
cea standard data de producator si va corespunde, dupa caz, cu prevederile din regulamentul privind circulatia
pe caile interioare ale persoanei juridice detinatoare, acolo unde s-a elaborat un astfel de regulament.
In ambele situatii (a si b), masinistul va respecta obligatoriu regulile de circulatie, marcajele si
semnalizarile prezente pe caile de transport precum si, dupa caz, semnalizarile agentilor de circulatie (pe
drumurile deschise circulatiei publice) sau a agentilor insarcinati cu dirijarea circulatiei (pe caile de acces
interioare ale persoanelor juridice detinatoare a utilajelor). Masinistul va observa continuu configuratia
drumului, va respecta intocmai traseele prestabilite (acolo unde este cazul) si va respecta regulile privind
prioritatea de trecere instituite prin semnalizari (semafoare, semne de circulatie etc.) si marcaje. In
conducerea utilajului, pot interveni urmatoarele semne de circulatie:

Indicatorul „Cedeaza trecerea”:

Se amplaseaza pe drumul public fara prioritate, la intersectia acestuia cu un drum public prioritar. La
intalnirea acestui indicator, conducatorul de vehicol este obligat sa reduca viteza si sa se asigure ca pe drumul
prioritar nu circula autovehicule, si abia apoi poate sa patrunda in intersectie. Daca pe drumul prioritar circula
alte autovehicule, conducatorul auto este obligat sa opreasca pentru a le acorda prioritate.

Indicatorul „Oprire”:
Indicatorul Oprire (Stop) este instalat pe drumul public fara prioritate, la intersectia acestuia cu un drum
public prioritar, cand vizibilitatea este redusa. Conducatorul de vehicul care intalneste acest indicator este
obligat sa opreasca in locul cu vizibilitate maxima, fara a depasi coltul intersectiei, si sa acorde prioritate
tuturor vehiculelor care circula pe drumul prioritar.

Indicatorul “Prioritate pentru circulatia din sens invers”:

Se monteaza pe sectoarele de drum ingustat unde nu au loc sa circule doua vehicule unul pe langa celalalt,
fiind precedat de indicatorul Drum ingustat. La intalnirea acestui indicator, conducatorul autovehiculului
pierde prioritatea fata de toate autovehiculele care circula din sens opus. Acest indicator poate fi insotit si de
un panou aditional pe care sunt precizate categoriile de autovehicule carora li se adreseaza acest indicator.

Indicatorul „Accesul interzis”:

In general, se amplaseaza pe drumurile cu sens unic, pe sensul pe care nu este permisa circulatia.
Acest indicator poate fi insotit si de un panou aditional pe care sunt precizate categoriile de
autovehicule care au voie sa intre pe sectorul de drum respectiv, carora nu li se adreseaza deci
restrictia de fata.

Indicatorul „Circulatia interzisa in ambele sensuri”:

 40

Se amplaseaza la intrarea pe drumurile publice pe care accesul vehiculelor este interzis. Acest indicator
poate fi insotit si de un panou aditional pe care sunt precizate categoriile de autovehicule exceptate.

Indicatorul „Accesul interzis tractoarelor

si masinilor autopropulsate pentru lucrari”:
Poate fi intalnit in localitati, pe drumurile publice pe care accesul tractoarelor si masinilor autopropulsate
pentru lucrari (inclusiv utilajele terasiere) este interzis.

Indicatorul „Limitare de viteza”:

Este montat pe sectorul de drum unde viteza de circulatie a vehiculelor trebuie limitata la valoarea de pe
indicator. Pentru utilaje, limitarea poate fi de la 5 km/h la 25 km/h. Zona de actiune incepe din dreptul
indicatorului si se termina la intalnirea indicatorului “Sfarsitul limitarii de viteza” sau “Sfarsitul tuturor
restrictiilor”.

Indicatorul „Prioritate fata de circulatia din sens invers”:

Montat pe sectoarele de drum ingustat unde nu au loc sa circule doua vehicule unul pe langa celalalt
indicatorul din imagine este precedat de indicatorul Drum ingustat. La intalnirea acestui indicator,
conducatorul autovehiculului are prioritatea fata de toate autovehiculele care circula din sens opus.

Indicatorul „Trecere la nivel cu o cale ferata cu bariere sau semibariere”

Se amplaseaza la 50 m (in oras)/ 150 m (in afara localitatilor) inainte de trecerea la nivel cu o cale ferata
cu bariere sau semibariere. Conducatorul autovehicolului este obligat sa reduca viteza la intalnirea acestui
indicator. In oras, amplasarea indicatorului se va face pe acelasi stalp cu panoul suplimentar cu o dunga rosie
oblica, iar in afara orasului pe panoul suplimentar cu trei dungi rosii oblice.

Indicatorul „Trecere la nivel cu o cale ferata fara bariere”:

Indicatorul din imaginea alaturata se amplaseaza la 50 m (in oras) / 150 m (in afara localitatilor) inainte
de trecerea la nivel cu o cale ferata fara bariere. La intalnirea acestui indicator, conducatorul autovehicolului
este obligat sa opreasca, inainte de a traversa calea ferata, pentru a se asigura.

Indicatorul „Trecere la nivel cu o cale ferata simpla, fara bariere”:

Amplasate la 6-10 m de trecerea la nivel cu o cale ferata simpla, fara bariere indicatoarele obliga
conducatorul de vehicul sa opreasca in locul cu vizibilitate maxima, dar fara a depasi acest indicator, pentru a
se asigura ca nu se apropie niciun tren.
 41

Indicatorul „Trecere la nivel cu o cale ferata dubla, fara bariere”:

Amplasate la 6-10 m de trecerea la nivel cu o cale ferata dubla, fara bariere indicatoarele obliga
conducatorul de vehicul sa opreasca in locul cu vizibilitate maxima, dar fara a depasi acest indicator, pentru a
se asigura ca nu se apropie niciun tren.

Indicatorul „Coborare periculoasa”:

Indicatorul alaturat se amplaseaza la 100-200 m de inceputul sectorului de drum, cand panta depaseste
7%. Conducatorul autovehicolului nu este obligat sa reduca viteza, dar nu are voie sa stationeze pe toata
lungimea pantei. Daca, in varful pantei, vizibilitatea este redusa sub 50 m, toate manevrele sunt interzise.
Daca drumul nu este suficient de lat pentru a permite trecerea a doua vehicule unul pe langa celalalt, are
prioritate cel care urca fata de cel care coboara.

Indicatorul „Urcare cu inclinare mare”:

Se instaleaza la 100-200 m de inceputul sectorului de drum, cand panta depaseste 7%. Conducatorul
autovehicolului nu este obligat sa reduca viteza, dar toate manevrele sunt interzise. Daca drumul nu este
suficient de lat pentru a permite trecerea a doua vehicule unul pe langa celalalt, avand prioritate cel care urca
fata de cel care coboara.

Indicatorul „Drum ingustat”:

Indicatoarele din imaginile alaturate se amplaseaza la 100-200 m de locul in care sectorul de drum incepe
sa se ingusteze pe ambele parti cu cel putin jumatate de metru. La intalnirea acestui indicator, conducatorul
autovehicolului este obligat sa reduca viteza, iar manevrele de oprire, stationare, mersul inapoi si intoarcerea
sunt interzise. Indicatorul poate fi insotit si de indicatoare pentru reglementarea prioritatii de drum ingustat.
In acest caz toate manevrele sunt interzise (inclusiv depasirea) .

Indicatorul „Ocolire”:
Indicatorul din imaginea alaturata se amplaseaza inaintea unui obstacol aflat pe partea carosabila, pe
care conducatorul auto trebuie sa il ocoleasca in sensul indicat de sageata.

Inspecţia echipamentului de lucru – draglină:

Dacă la cablul de susţinere şi tracţiune a cupei sunt rupte mai mult de 10 spire pe metrul liniar, avem
neconformitate. Dacă rolele de dirijare a cablului sunt excesiv uzate sau gripate, se consemnează
neconformitate.

Inspecţia echipamentului de lucru la excavatorul cu braţ telescopic:

Dacă tronsoanele braţului culisează în salturi, cu zgomote anormale şi pierderi de ulei hidraulic, avem
neconformitate.
 42

Inspecţia cabinei şi a postului de conducere:

Dacă lipsesc scările de acces prevăzute de producător, dacă lipsesc geamuri, dacă geamurile au fost înlocuite
cu alte placaje, dacă lipsesc oglinzile retrovizoare, dacă lipseşte ori nu funcţionează claxonul, se acordă
neconformitate. Dacă uşile nu au încuietori standard ori lipsesc garniturile de cauciuc de pe contur, avem
neconformitate.

Verificarea sistemului de franare:

Condiţii privind sistemul de frânare:
1. Ansamblul sistemelor de frânare cu care este echipat un vehicul trebuie să fie compus din
frâna de serviciu, frâna de securitate şi frâna de staţionare.
1.1. Frânare de serviciu - trebuie să permită reducerea progresivă a vitezei şi oprirea
automobilului şi, după caz, a combinaţiei de vehicule; echipamentul pentru frânarea de serviciu
trebuie să aibă două circuite independente, fiecare circuit acţionând cel puţin două roţi amplasate
pe părţi diferite. Conducătorul trebuie să poată obţine această frânare de pe locul său de
conducere, fără să ridice mâinile de pe comanda direcţiei.
1.2. Frânare de securitate - frânarea de securitate, care să permită reducerea progresivă a
vitezei şi oprirea automobilului şi, după caz, a combinaţiei de vehicule, în cazul defectării
echipamentului pentru frânarea de serviciu. Conducătorul trebuie să poată obţine această frânare
de pe locul său de conducere, păstrând cel puţin o mână pe comanda direcţiei.
1.3. Frânare de staţionare - trebuie să permită menţinerea vehiculului imobilizat pe o pantă
ascendentă sau descendentă de cel puţin 18% (12% atunci când autovehiculul tractează o remorcăîncărcată),
chiar şi în absenţa conducătorului, elementele active rămânând menţinute în poziţia destrângere prin
intermediul unui dispozitiv cu acţionare pur mecanică. Conducătorul trebuie săpoată obţine frânarea de pe
locul său de conducere, cu excepţia remorcilor unde sistemul deacţionare al frânei de staţionare poate fi
activat de către o persoană aflată lângă vehicul, pe sol.
2. Sistemele care asigură frânarea de serviciu, frânarea de securitate şi frânarea de staţionare
pot avea părţi comune, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
2.1. trebuie să existe cel puţin două comenzi independente una de alta şi uşor accesibile
conducătorului de pe locul său;
2.2. comanda sistemului de frânare de serviciu trebuie să fie independentă de cea a sistemului
de frânare de staţionare;
2.3. dacă funcţia sistemului de frânare de securitate este preluată de sistemul de frânare de
serviciu, acesta trebuie să aibă două circuite independente.
Toate neconformitatile vor fi aduse la cunostinta sefului ierarhic superior.

CAP. II CG TEMA VI .2. PREGATIREA UTILAJULUI PENTRU DEPLASAREA PE PLATFORMA:

Verificarea gabaritului:
Definiţiile dimensiunilor de gabarit şi elementele de care se ţine cont la măsurare sunt următoarele:
1. lungimea vehiculului cuprinde toate elementele acestuia, inclusiv pe cele proeminente aflate în faţă şi în
spate (bare de protecţie, roata de rezervă etc.), cu excepţia următoarelor componente:
• ştergătoare şi elemente ale instalaţiei de spălat;
• plăci de înmatriculare faţă / spate;
• sigilii vamale, inclusiv dispozitive de fixare şi de protecţie ale acestora;
• elemente de cauciuc sau plastic în afara gabaritului;
• echipament de iluminare / semnalizare;
• oglinzi şi alte dispozitive ajutătoare pentru vizibilitate indirectă;
• prize de aer;
• trepte de acces şi dispozitive de agăţare;
• platforme şi rampe de acces, dacă în poziţia lor pliată (care corespunde stării vehiculului pregătit de mers)
ies din gabarit cu cel mult 300 mm;
• elemente de cuplare la autovehicule;
• dispozitive pentru fixarea prelatei, ca şi protecţiilor lor;
• parasolare exterioare;
• ţevile de troleu de la vehiculele cu propulsie electrică.
2. lăţimea vehiculului cuprinde toate elementele acestuia, inclusiv pe cele fixe care ies în relief la partea
laterală (butucul roţilor, mânerele uşilor, barele de protecţie etc.), cu excepţia următoarelor componente:
• sigilii vamale, inclusiv dispozitive de fixare şi de protecţie ale acestora;
 43

• dispozitive de fixare a prelatei şi de protecţie a acestora;

• indicatoare pentru presiune critică în pneuri;
• apărători de noroi flexibile;
• echipamentele de iluminat şi semnalizare;
• oglinzi laterale retrovizoare şi alte dispozitive ajutătoare pentru vizibilitate indirectă;
• scări retractabile;
• pentru vehiculele de categoria M2 şi M3, rampele de acces, platformele de ridicat şi echipamentele similare în
ordine de mers, care nu depăşesc cu mai mult de 10 mm laterala vehiculului;
• deformările pneurilor la nivelul punctului de contact cu solul;
3. înălţimea vehiculului cuprinde toate elementele acestuia, inclusiv deflectorul şi pantografele (în poziţia
coborâtă), cu excepţia antenelor.
4. ampatamentul autovehiculului sau remorcii – distanţa între planele perpendiculare pe planul longitudinal
median al vehiculului şi care trec prin centrele a două axe consecutive.
Pentru vehiculele cu trei axe sau mai multe, se indică ampatamentele între roţile consecutive începând
curoata cea mai din faţă spre roata cea mai din spate; ampatamentul total este suma acestor distanţe.
Ampatamentul semiremorcii reprezintă distanţa de la axa pivotului de remorcare, în poziţie
verticală, la planul vertical conţinând axa primei osii a semiremorcii. În cazul semiremorcilor cu
două sau mai multe axe, se aplică aceeaşi regulă ca la un vehicul cu trei sau mai multe axe.
5. ecartamentul unei axe – distanţa dintre dreptele de intersecţie ale planelor mediane ale
roţilor cu planul de sprijin. Pentru două roţi jumelate, planul median este planul echidistant faţă
de flancul interior al unei roţi şi flancul exterior al celeilalte roţi.
6. consola spate – distanţa între planul vertical ce trece prin centrele roţilor din spate şi un
punct extrem din spate de pe vehicul, ţinând cont de toate elementele fixate rigid pe vehicul.
5. Modificările dimensiunilor unui vehicul sunt acceptate numai în limitele stabilite de către
producător. În cazul în care aceste limite au fost depăşite, omologarea individuală se poate acorda
numai dacă rezultatele încercărilor de stabilitate şi de manevrabilitate, efectuate conform
prevederilor din RNTR-2, sunt favorabile.

CAP. II CG TEMA VI .3. CONDUCEREA UTILAJULUI SI A ECHIPAMENTELOR PE DRUMURILE PUBLICE

Tractarea, încărcarea şi transportul:
Orice vehicul care circula pe drumurile publice trebuie sa corespunda normelor tehnice privind siguranta
circulatiei rutiere, protectia mediului si utilizarea conform destinatiei.
Masinistul de utilaje cale si terasamente pentru a conduce utilajele in conditii de siguranta pe drumurile
publice trebuie sa aplice procedurile de intretinere a utilajului si sa respecte prevederile legislatiei rutiere.
Inainte de a efectua deplasarea pe drumurile publice cu utilajul din dotare se asigura ca elementele de rulare,
franare si pastrarea vizibilitatii ale acestuia sunt intretinute corect si permanent pentru evitarea aparitiei in
timpul deplasarii a evenimentelor rutiere.
Pentru a fi conduse pe drumurile publice, utilajele trebuie sa fie dotate cu truse medicale de prim-ajutor,
triunghiuri reflectorizante si stingatoare de incendiu omologate, truse de scule si vesta reflectorizanta.
Masinistul se asigura inaintea deplasarii pe drumurile publice ca utilajul este dotat cu elementele specificate la
alineatul anterior.
In cazul in care in urma inspectiei utilajului masinistul constata nereguli acestea sunt raportate cu
promptitudine persoanelor abilitate care pot decide remedierea lor.
Functie de gabaritul utilajului acesta trebuie semnalizat corespunzator prevederilor legale la deplasarea pe
drumurile publice. Traseul pe care se va deplasa utilajul trebuie ales in functie de gabaritul, tonajul acestuia si
de restrictiile de circulatie impuse de sectorul de drum.
Recuperarea utilajelor terasiere trebuie realizatănumai cu dispozitive de tractare dimensionate suficient.
Se vor utiliza punctele de tractare prescrise de către producător.
În timpul încărcării şi transportului, utilajele terasiere şi dispozitivele auxiliare necesare se vor asigura
împotriva mişcărilor involuntare.
Mecanismul de rulare şi şasiul utilajului terasier se vor curăţa de noroi, zăpadăşi gheaţă astfel încât rampele
să poată fi accesate fără pericol de alunecare.
La transportul pe camion, pe o remorcă cu platformăjoasă sau pe calea ferată, utilajul terasier se va asigura în
mod corespunzător cu ajutorul unor pene de sprijin şi prin fixarea în punctele de ancorare.
Înainte de deplasare, se va vizita drumul ce trebuie parcurs pentru a determina dacă străzile sunt destul de
late, dacă deschiderile podurilor şi trecerilor sunt suficient de mari şi dacă pavajul străzilor şi al drumurilor şi
podurile prezintă o capacitate portantă suficientă.
 44

Transportarea utilajului:
IMPORTANT ! Persoana responsabila pentru transport trebuie sa se asigure ca incarcarea , pozitionarea,fixarea
si transportul masinii pe o remorca sau un alt vehicul se realizeaza conform legilor si reglementarilor
aplicabile.
Piese dezasamplate pentru transport :

CAP. III . COMPETENTE SPECIFICE

CS TEMA 7. EFECTUAREA LUCRARILOR DE SAPARE

PREZENTARE GENERALĂ. NOŢIUNI INTRODUCTIVE:

Asa cum s-a precizat in preambul, Maşinistul la maşini pentru terasamente este deserventul care
exploatează şi asigură întreţinerea utilajelor (scarificatoare, excavatoare, buldozere, gredere şi autogredere,
screpere şi autoscrepere, încărcătoare frontale cu o cupă), în vederea executării lucrărilor de terasamente.

Sarcinile si obligatiile maşinistului la maşini pentru terasamente:

- va urmări continuu funcţionarea în bune condiţii a motorului, presiunea uleiului în sistemul de ungere şi
indicaţiile aparatelor de bord.
- asigură funcţionarea in condiţii de siguranţă a utilajelor pentru terasamente şi este preocupat de buna
funcţionare a acestora dar si de realizarea lucrărilor conform documentaţiilor tehnice si măsurătorilor puse la
dispoziţie de către constructor.
- îşi organizează locul de muncă şi se îngrijeşte ca mijlocul de muncă - utilajul să fie alimentat cu carburantul
si lubriianţii necesari funcţionării şi a echipamentului de lucru corespunzător lucrărilor ce le are de executat.
- trebuie sa aibă capacitatea de a lucra in echipă cu ceilalţi muncitori constructori si sa utilizeze corect
limbajul de specialitate.
- urmăreşte in permanentă consumurile speciice de carburant si lubriianţi realizate de utilaj si completează
întocmai şi la toate rubricile raportul de lucru.
- se preocupă de obţinerea la sfârşitul zilei de lucru a confirmărilor de către beneficiar a timpilor delucru
prestaţi cu utilajul şi a cantităţilor fizice executate. După obţinerea conirmărilor se îngrijeşte să predea
raportul de lucru zilnic la şeful punctului de lucru.
- are competenţa ca la terminarea lucrărilor ce le avea de executat să solicite şefului de şantier să fie
repartizat la alte lucrări astfel ca utilajul să nu staţioneze.
- conştientizează propria activitate identificând oportunităţile pentru dobândirea si asimilarea de noi
cunoştinţe si deprinderi. Dovedeşte competenţe sociale si civice in sensul participării in mod eficace si
constructiv la viaţa socială şi profesională.
Lucrările de terasament. Tehnologia executării mecanizate a lucrărilor de terasament:
7.1. Clasificarea lucrărilor de terasament.
7.2. Clasificarea şi proprietăţile pământurilor.
7.3.Clasificarea utilajelor;
7.4. Executarea săpăturilor cu excavatoarele dotate cu diferit echipament de lucru (cupă inversă, cupă
dreaptă, draglină, graifer etc.).
7.5. Executarea lucrărilor de terasament cu buldozere, greidere, screpere.
7.6. Executarea umpluturilor (în spaţii largi şi înguste).
7.1. Clasificarea lucrărilor de terasamente:
Totalitatea proceselor de lucru legate de excavare, deplasare şi compactare a solului sunt reunite într-o
singură noţiune de „lucrări de terasament".
Construcţia obiectivelor de destinaţie industrială, civilă, hidrotehnică etc. sunt legate de executarea
lucrărilor de terasament.
 45

Complexul de lucrări de edificare a construcţiilor din pământ este divizat în:

a) lucrări pregătitoare (curăţirea teritoriului, epuismente, demolarea construcţiilor existente,
formarea reţelei geodezice de repere, defrişarea stratului vegetal etc.);
b) lucrari auxiliare (asigurarea proprietăţilor fizico-mecanice necesare şi stabilităţii construcţiilor din
pământ: excavare, deplasarea şi compactarea solului);
c) lucrări de amenajare a terenului.
Suprafaţa terenului pe care urmează să se execute construcţii trebuie pregătită în prealabil prin
lucrări specifice, numite lucrări pregătitoare:
- defrişarea mecanizată a terenului;
- curăţirea (dezafectarea) terenului;
- scarificarea mecanizată terenului;
- săparea şi îndepărtarea stratului vegetal;
- trasarea şi şablonarea lucrărilor de pământ.
În mod obligatoriu se identifică, se marchează şi se protejează instalaţiile subterane existente pentru evitarea
deteriorărilor.
Defrişarea mecanizată a terenului constă în îndepărtarea de pe amplasament a tufişurilor, arbuştilor,
arborilor, precum şi a rădăcinilor, cioatelor sau alte materiale lemnoase; în cazul rămânerii lor în pământ, prin
putrezire, ar produce goluri ce pot constitui surse de infiltraţie a apelor sau pot favoriza tasări neuniforme cu
consecinţe grave asupra construcţiilor.
Curăţirea (dezafectarea) terenului: În cadrul procesului tehnologic de defrişare mecanizată a
terenului se pot executa una sau mai multe din activităţi tehnologice:
- defrişarea mecanizată a tufişurilor şi arbuştilor;
- doborârea arborilor, cu sau fără scoaterea rădăcinilor acestora;
- scoaterea rădăcinilor şi cioatelor existente.
În procesul tehnologic de curăţire mecanizată a terenului pot interveni următoarele activităţi:
- îndepărtarea crengilor, cioatelor şi rădăcinilor scoase, precum şi a pietrelor de dimensiuni mici aflate la
suprafaţa terenului;
- săparea şi îndepărtarea vegetaţiei de baltă;
- îndepărtarea deşeurilor.
Săparea şi îndepărtarea stratului vegetal. Executarea săpăturilor în terenurile a căror categorie de
dificultate la săpare este superioară categoriei specifice mijloacelor de care se dispune, necesită o afânare
prealabilă.
Afânarea sau scarificarea constă în dislocarea pământului de la suprafaţa terenului, pe adâncime de
10 - 100 cm şi întoarcerea sau răscolirea lui. Se poate realiza cu pluguri trase de tractor, scarificatoare,
ciocane pneumatice de abataj şi explozivi. În alegerea soluţiei optime de afânare trebuie să se ţine seama de :
categoria de teren, volumul de lucrări şi metoda de săpare aleasă.
Săparea şi îndepărtarea stratului vegetal este necesară din considerente tehnologice, caracteristicile
fizico-mecanice ale pământului vegetal fiind improprii utilizării lui în procese de construcţie, dar este necesară
şi din considerente economice, deoarece stratul vegetal constituie o valoare funciară.
Se deosebesc două procedee tehnologice de săpare a stratului vegetal:
- săparea cu deplasarea stratului pentru formarea depozitelor. Procesul se realizează cu buldozere, screpere şi
autoscrepere.
- săparea stratului vegetal şi strângerea în depozite provizorii de unde se încarcă în transport şi se transportă
de la şantier.
Săparea este condiţionată uneori de realizarea simultană a unor procese auxiliare: evacuarea apelor
din incinta gropii de fundaţie sau sprijinirea malurilor gropii. Se disting două metode de lucru pentru
executarea lucrărilor de evacuare a apelor din incinta săpăturilor:
- epuismente directe - constau în pomparea directă şi continuă a apelor din precipitaţii, precum şi a celor care
se infiltrează prin pereţii sau parte inferioară a săpăturii;
- epuismente indirecte - coborârea generală temporară a nivelului pânzei freatice sub nivelul cotei inferioare a
săpăturii.
Evacuarea directă a apelor din incinta săpăturii se aplică când afluxul apelor nu este prea mare, iar
pământul este coeziv. Pentru evacuare, apele se colectează în şanţuri deschise amplasate la nivelul cel mai jos
al săpăturii. De regulă şanţurile se execută în afara suprafeţei lucrărilor de bază. În cazul săpăturilor sprijinite,
şanţurile de scurgere se fac în incinta acestora. Apele sunt dirijate de pantele fundurilor gropilor şi de unde
sunt evacuate prin pomparea în afară incintei săpăturii.
Pentru pompare directă se folosesc pompe centrifuge absorbante-refulate, monoetajate şi de joasă
presiune. Pompele submersibile funcţionează total sau parţial sub nivelul apei.
 46

Epuismentele indirecte gravitaţionale (drenuri) interceptează apa subterană din stratul freatic
permeabil la nivelul de separaţie cu stratul inferior impermeabil. Drenarea apei subterane se recomandă când
stratul impermeabil este înclinat, debitul de apă este relativ mic, iar coborârea nivelului este necesară atât în
timpul execuţiei cât şi a exploatării construcţiei.
Epuismente indirecte mecanice se utilizează când debitele de infiltraţie sunt mari. Pentru coborârea
temporară a nivelului pânzei freatice se utilizează două sisteme de lucru:
- puţuri filtrante de diametru mare, când terenuri sunt coezive şi cu permeabilitate mare;

- puţuri filtrante de diametru mic sau filtre aciculare, când terenuri sunt necoezive şi cu permeabilitate
redusă.

Sistemul cu filtre aciculare reduce temporar nivelul apei freatice pentru a facilita, în modul cel mai
practic şi economic posibil, executarea de lucrări de terasament în straturile de pamant.
Acest sistem constă într-o serie de conducte de colectare orizontale care sunt conectate la o pompă
aspiratoare de vid. Pe aceste conducte de colectare sunt montate, pe distanţe variabile, racorduri flexibile care
sunt conectate la conducte de ridicare care pot fi introduse în sol până la adâncimea dorită şi care au la
extremităţi sistemul de colectare, unde debitul de apă freatică poate fi captat. Pentru a reduce nivelul apei
freatice cu 4 – 4,50 m, poate fi folosită o singură instalaţie în interiorul sau în apropierea lucrărilor de
terasament (în executarea de săpături).
Sistemul de captare constă într-o ţeavă perforată cu extremitate ascuţită şi un corp filtrant metalic
solid, care sortează solul din jurul său pentru a produce un strat fluid de nisip în jurul corpului filtrant care la
rândul său permite doar trecerea apei fără particule solide.
 47

În principiul, coborârea generală a nivelului pânzei freatice se face în felul următor:

- se execută săpătură până la nivelul apelor subterane;
- în jurul gropii de fundaţie se execută puţuri filtrante de diametru mare sau filtre aciculare;
- se pompează apa coborând nivelul apelor subterane cu circa 50 cm. sub cota de fundare;
- se continua săpătura şi se execută lucrările de fundaţii în uscat.
În cazul pământurilor prăfoase şi argiloase care cedează greu apa, eficacitatea filtrelor aciculare poate
fi mărită utilizând drenarea electroosmotică. În acest scop în dreptul filtrelor aciculare se infing bare metalice
care se leagă la catodul unei surse de curent continuu, filtrele aciculare servind drept anod.
Trasarea şi şablonarea lucrărilor de pământ. Prin trasarea se înţelege operaţia de transpunere din
planurile de execuţie, pe teren a formei şi dimensiunilor exacte a construcţiei ce urmează să fie executate.
Pentru trasare este necesară stabilirea unei reţele de puncte fixe, de coordonate cunoscute materializate pe
teren:
- reţea de construcţii;
- reţea topografică locală;
- reţea de pătrate (reţea specială de trasare).
Pentru simplificarea trasării se alege reţeaua de trasare specială care se leagă la reţeaua topografică
existentă.
Trasarea construcţiilor este alcătuită din următoarele operaţii:
a) identificarea şi verificarea ca poziţie şi alcătuire a reperelor de trasare din reţeaua specială de
trasare folosită;
b) fixarea poziţiei construcţiei pe amplasament alinând punctele, caracteristicile ale construcţiei
(colţuri, intersecţii) şi trasarea iniţială a axelor principale;
c) proiectarea şi construirea împrejmuirii de trasare. Împrejmuirea se construieşte paralel cu conturul
construcţiei, rectilinie, orizontală;
d) materializarea punctelor ce aparţin axelor pe îmrejmuirea de trasare;
e) materializarea axelor prin punctele din afara incintei şantierului.
f) trasarea gropilor de fundaţie. Lucrările de pământ încep cu trasarea pe teren a limitelor gropilor
folosind pentru aceasta axele principale materializate prin sârme întinse pe marginile de pe împrejmuirea.
Groapa de fundaţie se consideră terminată după ce sa controlat lărgimea şi adâncimea ei şi nu s-au
constatat abateri inadmisibile de la proiect.

7.2. Clasificarea şi proprietăţile pământurilor:

Scoarţa terestră este compusă dintr-o mare varietate de roci. Rocile se pot defini ca asocieri de
materiale solide legate între ele prin forţe de coeziune, fie direct, fie prin intermediul unui liant.
După modul de formare, rocile se împart în trei clase principale:
7.2.1. Roci magmatice sau eruptive care au luat naştere prin consolidarea magmei;
- 7.2.2. Roci sedimentare care prezintă depozite de substanţa formate prin:
- acumularea produselor rezultate din sfărâmarea şi eroziunea unor roci;
- prin precipitaţii de natură chimică şi soluţii apoase.
7.2.3. Roci metamorfice care provin din transformarea rocilor preexistente, ca urmare a schimbărilor
condiţiilor de presiune, temperatură şi chimice.
Rocile compacte, stâncoase sau semistâncoase, sunt caracterizate prin rezistenţe mecanice mari.
Pământurile sunt definite ca medii disperse alcătuite din mai multe faze:
- faza solidă - particule solide care formează scheletul mineral;
 48

- faza lichidă - apa din fazele dintre particulele solide, pori;

- faza gazoasă - aerul şi gaze din pori.
Între fazele pământurilor există o interacţiune.
În funcţie de absenţa sau prezenţa unor forţe de legătură între particulele solide, pământurile se
împart în două categorii: necoezive şi coezive.
Pământurile necoezive sunt alcătuite din fragmente de rocă între care nu există forţe de legătură (de
coeziune).
Geologia face următoarea clasificare a pământurilor necoezive:
- blocurile - sunt bucăţi de rocă desprinse din masivele stâncoase şi semistâncoase, cu dimensiuni mai
mare de 200 mm.;
- bolovănişuri - sunt formate din fragmente de roci cu muchiile rotunjite având dimensiuni între 20 -
200 mm.;
- pietrişul - este alcătuit din fragmente de rocă având dimensiuni dominate de 2 - 20 mm.;
- nisipurile - sunt formate din fragmente mici de rocă cu dimensiuni de 0.05 - 2 mm. Este grupa cea
mai răspândită de pământuri necoezive.
Pământurile coezive sunt formate din particulele între care există forţe de legătură sau coeziune.
Există o mare diversitate de pământuri coezive care se deosebesc după originea geologică, compoziţia
mineralogică etc. Asupra coeziunii influenţează dimensiunea şi granulometria particulelor, natura
mineralogică, umiditate etc. În categoria pământurilor coezive intră: pământurile argiloase (argilă groasă,
argilă, argilă nisipoasă); pământurile prăfoase (praf, praf argilos, praf nisipos).
Caracteristica pământurilor de a fi sau nu coezive este foarte importantă din punct de vedere
tehnologic deoarece în funcţie de ea, se stabileşte soluţia de executare a săpăturilor, cu sau fără sprijiniri. În
cazul săpăturii fără sprijiniri (săparea deschisă), sau executării umpluturilor, taluzul trebuie să fie stabil, adică
să nu alunece sau să se prăbuşească.
Taluzarea constă în săparea, respectiv aşezarea în umplutură a pământului sub un unghi cu orizontală,
care să-i asigure stabilitatea.
La pământurile necoezive stabilitatea unui taluz este asigurată dacă: tg ß≤ tg φ / c S
unde: ß - unghiul cu orizontală al taluzului realizat;
φ - unghiul taluzului natural (unghiul pe care îl formează taluzul unui volum de pământ cu orizontală);
c s- coeficient de siguranţă (1.1 - 1.5).

La pământurile coezive (argile, roci) asigurarea stabilităţii este influenţată nu numai de " φ " şi "cs" ci şi de
greutatea specifică γ a , înălţimea taluzului "h" şi coeziunea pământului "c".
Săparea pământului determină o afânare, respectiv o creştere a volumului acestuia. Afânarea se numeşte
iniţială, dacă este imediat după săpare, şi remanentă, dacă are loc după un interval de timp (peste 1 - 2 ani),
interval în care are loc o îndesare naturală a pământului. Mărimea afânării se exprimă prin coeficientul de
afânare K a :K a = γ n /γ a ≥ 1.0
unde: γ n - greutatea specifică în starea naturală;
γ a - greutatea specifică în starea afânată.
Gradul de îndesare caracterizează starea de îndesare a unui pământ şi posibilitatea de a mai fi îndesat prin
aplicarea unor încărcări. Valoarea gradului de îndesare I d este:
I d = (e max - e) /( e max - e min ) x100
unde: e - indiciile porilor în stare naturală;
e max - indiciile porilor în stare de afânare maximă;
e min - indiciile porilor în stare de îndesare maximă.
Capacitatea de îndesare C exprimă proprietatea pământurilor necoezive de aşi reduce volumul printr-o
redistribuire a particulelor în detrimentul volumul de goluri, sub acţiunea unor forţe exterioare. Capacitatea de
îndesare se stabileşte cu relaţia:C i = (e max - e min ) / e min
Cu cât este mai mare capacitatea de îndesare, cu atât pământul considerat poate avea variaţii mai mari de
volum.

Umiditatea afectează greutatea pământului ce urmează să fie săpat şi transportat, precum şi folosirea lui în
procesul de împrăştiere şi compactare. Gradul de umiditate S r reprezintă raportul volumului apei conţinută în
porii pământului V a şi volumul total al porilor V p şi este:
S r = ys ·W / 100 ·e· y w
unde:
ys- greutatea volumului a scheletului pământului (kN/m3);
W - umiditatea naturală (%);
 49

yw- greutatea specifică a apei (kN/m3);

e - indiciile porilor.
După gradul de umiditate pământurile pot fi: uscate, umede şi foarte umede.

Plasticitatea este o proprietate a pământurilor coezive aflate între anumite limitele de umiditate. Ea
reprezintă capacitatea pământurilor de a se deforma sub acţiunea forţelor exterioare, fără variaţia volumului.
Plasticitatea unui pământ se apreciază pe baza indiciilor de plasticitate Ip, de consistenţă I c şi de lichiditate IL.
Indiciile de plasticitate reprezintă intervalul de umiditate în care pământurile pot fi modelate şi se
defineşte ca diferenţa între limita superioară de plasticitate-de curgere W L şi limita de plasticitate W p .
Ip = WL - Wp (%)

După valoarea lui I p , pământurile pot fi:

- neplastice (Ip= 0): nisip, nisip prăfos; cu plasticitate redusă (Ip< 10): nisipuri şi praf argilos;
- cu plasticitate mijlocie (Ip= 11 ... 20): argilă nisipoasă şi prăfoasă;
- cu plasticitate mare (Ip= 21 ... 35): argilă slabă; cu plasticitate foarte mare (Ip> 35): argilă grasă.
Indiciile de consistenţă exprimă cantitativ starea de consistenţă a pământului între cele două stări
extreme posibile: starea solidă şi starea curgătoare:
I C = (W L - W) / (W L - W P )= (W L - W)/ I P (%)
Indiciile de lichiditate ( I p ) se exprimă cu relaţia:
I L = ( W – W P )/IP
După valoarea indicilor de consistenţă ( I p ) şi de lichiditate ( I L ) , pământurile pot fi în stări de consistenţă de
la curgătoare pentru I c = 0 şi I L = 1, până la tare, pentru I c = 1şi IL = 0.

7.3. CLASIFICAREA UTILAJELOR:

Utilajele pentru construcţii se pot clasifica astfel:

- utilaje şi echipamente pentru săpat şi încărcat:

• excavatoare cu o cupă:
• excavatoare cu cupă dreaptă
• excavatoare cu cupă inversă
• excavatoare draglină (cupă trasă)
• excavatoare cu graifer
• încărcătoare frontale • buldoexcavatoare

- utilaje şi echipamente pentru afânat, împrăştiat şi nivelat terenul:

• buldozere
• scarificatoare
• screpere
• gredere

- utilaje pentru compactat (pământ, balast, asfalt etc):

• compactoare la care compactarea se realizează prin presare (rulare)
• compactoare la care compactarea se realizează prin vibrare
• compactoare la care compactarea se realizează prin batere
• compactoare la care vibrarea se realizează mixt

7.3.1. UTILAJE PENTRU SĂPAT ŞI ÎNCĂRCAT:

a. EXCAVATOARE:
Excavatoarele (denumirea lor provine de la cuvintele latineşti "ex"= din şi "cavus" = scobit, gol) sunt prin
definiţie utilaje de săpat. Ele sunt dotate cu mecanisme de propulsie şi au o multiplă folosire la lucrările de
construcţii, putând executa o gamă variată de operaţii dintre care cele mai frecvente sunt lucrările terasiere.
Excavatoarele sunt utilizate la săpături (canale, corectări de albii, fundaţii, consolidări de maluri etc.) la
construcţii de pământ sau de anrocamente (diguri, baraje, batardouri etc.), la pregătirea terenului pentru
 50

construcţii (platforme, căi de comunicaţie), la extragerea, depozitarea şi încărcarea în mijloace de transport a

agregatelor şi materialelor de construcţii (în cariere, balastiere).
Excavatoarele sunt maşini autopropulsate, echipate cu motoare cu ardere internă sau motoare electrice,
având o mare mobilitate şi autonomie de acţiune. Ele se pot deplasa pe terenuri cu proil variat şi nu necesită
drumuri special amenajate, putându-şi crea singure platforme de circulaţie la punctele de lucru.
Excavatoarele de tip universal pot fi folosite cu diferite echipamente de săpat şi de încărcat (cupă dreaptă,
cupă inversă, draglină, draifer etc) sau cu alte dispozitive de lucru (macarale sonete, maiuri, vibrosunete etc).
După o clasificare generală, ţinând seama de criterii constructive şi funcţionale, aceste utilaje pot fi
împărţite în două grupe principale: excavatoare cu o cupă şi excavatoare cu mai multe cupe. Excavatoarele cu
o singură cupă au o acţiune discontinuă în timpul lucrului, iar excavatoarele cu mai multe cupe au o acţiune
continuă.

a.1. Excavatoarele cu o cupă:

A.Clasificare. Construcţie:
Sunt utilaje universale din grupa utilajelor de terasamente pentru săparea pământului cu ajutorul unei
singure cupe.
Clasificarea excavatoarelor cu o cupă se poate face după mai multe criterii:
a) După sistemul de antrenare:
- excavatoare cu motoare Diesel
- excavatoare cu motoare electrice
- excavatoare cu acţionare mixtă Diesel - electrică
- electrică sau Diesel - hidraulică (electrohidraulică)

b) După numărul motoarelor de antrenare:

- excavator cu un motor
- excavator cu mai multe motoare de antrenare

c) După sistemul de acţionare a echipamentului de lucru:

- cu acţionare hidraulică
- cu acţionare mecanică (prin cabluri)

d) După gradul de universalitate:

- excavatoare universale
- excavatoare semiuniversale
- excavatoare cu destinaţie specială

e) După sistemul de deplasare:

- pe roţi cu pneuri
- pe şenile
- pe şine de cale ferată
- păşitoare
- plutitoare

f) După construcţia echipamentului de lucru (de săpare):

- cupă dreaptă
- cupă întoarsă
- draglină
- graifăr
- cupă cu braţ telescopic

Excavatorul cu o cupă se compune din următoarele organe principale:

- Un şasiu rigid alcătuit din grinzi metalice proilate, pe care este ixată o platformă metalică, deasupra căreia
sunt montate: motorul de antrenare, mecanismele (troliile) de manevrare a organelor de lucru şi mecanismele
de rotire a platformei. Sub platformă sunt asamblate mecanismele de deplasare, inclusiv cărucioarele cu
 51

şenile. La partea frontală a platformei este montată săgeata (braţul), pentru susţinerea organului de lucru;
săgeata are capătul inferior fixat prin articulaţii rezistente la grinda frontală a şasiului, astfel încât capătul ei
superior să se poată mişca în plan vertical.
- Organul de lucru (cupa), este prins prin urechi cu bolţuri la capătul unei grinzi metalice chesonate (mânerul
cupei), ce trece printr-un ghidaj ixat pe săgeată.
- Cu ajutorul unui sistem de scripeţi şi de cabluri de oţel (cablul de ridicare a cupei, de tragere a cupei, de
ridicare a săgeţii şi de tragere şi împingere a mânerului cupei, se pot obţine manevre simultane sau succesive
de mişcare a cupei prin: ridicarea sau coborârea săgeţii, împingerea sau tragerea mânerului cupei, ridicarea
sau coborârea cupei.

B. Scheme constructive, scheme de acţionare şi procesul de lucru al excavatoarelor cu o cupă:

B.1. Excavatoare hidraulice cu echipament unificat (lingură dreaptă şi întoarsă) pentru diferite lucrări de
săpat:
Săparea se execută în principal prin bascularea mânerului 2 cu ajutorul cilindrului 5 faţă de articulaţia de
prindere a acestuia la braţul 1.
După încărcarea cupei cu pământ, întregul echipament de lucru este ridicat cu ajutorul cilindrilor 4 la
înălţimea necesară descărcării. În acelaşi timp are loc rotirea platformei superioare împreună cu echipamentul
de lucru până în momentul în care acesta ajunge deasupra punctului de descărcare. În continuare se descarcă
cupa prin bascularea ei cu ajutorul cilindrului 6. Se readuce întregul echipament de lucru în poziţia iniţială şi
ciclul se repetă.

Fig. 1 Excavator hidraulic cu echipamen

unificat de lingura dreapta si intoarsa:
a) cu lingura intoarsa pe roti cu pneuri;
b) cu lingura intoarsa pe senile;
c) cu lingura dreapta pe senile;
1) brat; 2) maner, 3) cupa; 4) cilindru
hidraulic cu actionare a bratului; 5
cilindru de manevrare a manerului; 6
ciclindru de basculare a cupei;
7) platforma superioara rotativa;
8) cadru inferior; 9) roti cu pneuri; 10
senile.

Excavator hidraulic pe pneuri

La aceste excavatoare echipamentul de bază este cel

cu lingură întoarsă, echipamentul cu lingură dreaptă
fiind utilizat de obicei pentru lucrări de încărcare.
Aceste excavatoare fac parte din categoria maşinilor
universale, deoarece sunt prevăzute de regulă cu mai
multe echipamente de schimb.

B. 2. Excavatoare hidraulice cu echipament de cupă dreaptă pentru lucrări în condiţii grele de carieră.
 52

1) platforma superioara rotativa;

2) senile;
3) brat;
4) maner;
5) ghidaj articulat;
6) cupa;
7) palan de ridicarea cupei;
8) palan de sustinere a bratului;
9) cadru inferior

Fig. 2 Excavator mecanic pentru lucrări cu mîner

alcătuit din două grinzi:

Specific acestor excavatoare este faptul că cilindrii 4 de acţionare a mânerului (cilindrii de săpare) sunt fixaţi
spre extremitatea inferioară a braţului, aproape de articulaţia de prindere a acestuia la platformă, ceea ce
determină solicitări mai reduse în braţ în timpul lucrului.
Ciclul de lucru este similar cu cel al excavatoarelor cu lingură întoarsă.
Descărcarea cupei se face prin bascularea peretelui inferior al acestuia cu ajutorul a doi cilindri hidraulici fixaţi
pe peretele ei posterior.

Excavator mecanic cu braţ monobloc cu cupă dreaptă

1 - sistem de deplasare pe şenile; 2 - platformă rotitoare; 3 - sistem de rezemare a platformei rotitoare; 4 -
braţ; 5 -ghidaj articulat; 6 - mecanism de împingere a mânerului; 7 - mâner; 8 - peretele inferior basculant al
cupei; 9 -cupă; 10 - mecanism de ridicare a cupei; 11 - mecanism de manevrare a braţului.

Excavator hidraulic cu cupă inversă

1 - sistem de deplasare; 2 - platformă rotitoare; 3 - braţ; 4 - mâner; 5 - cupă; 6 - mecanism manevrare braţ; 7 -
mecanism manevrare mâner; 8 - mecanism manevrare cupă.
Săparea se execută de regulă prin bascularea ansamblului mâner-cupă faţă de articulaţia braţ-mâner cu
ajutorul cilindrului 7 pentru manevrarea mânerului. In pământuri slabe, săparea se poate realiza prin
acţionarea cupei cu ajutorul cilindrului 8 prin intermediul unor bare articulate, care asigură creşterea
unghiului de basculare a cupei. Descărcarea materialului din cupă se realizează prin bascularea cupei.
Mecanismul de rotire a platformei excavatorului este format din motor hidraulic, frână normal închisă,
reductor, pinion, montate pe partea rotitoare, precum şi coroana dinţată montată pe inelul nerotitor al
rulmentului de sprijin al platformei. Pe platforma rotitoare se mai află şi motorul diesel, grupul de pompe,
aparatajul hidraulic, cabina cu sistemul de comandă şi control, echipamentul de lucru format din braţ, mâner
şi cupă. Pe lângă excavatoarele decapacitate mare şi medie, o largă utilizare au căpătat şi excavatoarele
hidraulice de mică capacitate (miniexcavatoare), care asigură importante avantaje pentru lucrări de volum
mic , în spaţii înguste.
 53

Miniexcavatoarele sunt prevăzute cu un mecanism de rotire suplimentar, care permite rotirea braţului faţă de
platforma rotitoare, asigurând posibilitatea de săpare în imediata apropiere a construcţiilor.
De asemenea se manifestă tendinţa echipării excavatoarelor cu diferite organe de lucru, mai ales la
excavatoarele de mică capacitate: cupe de diferite dimensiuni, ciocan hidraulic, echipament pentru lucrări de
demolare a construcţiilor, burghiu pentru forarea găurilor în pământ, şi altele.
O largă răspândire a căpătat în ultimii ani încărcătorul-excavator (buldoexcavatorul), prevăzut atât cu
echipament de încărcător (buldozer) în partea din faţă a maşinii de bază, cât şi cu echipament de excavator
cu cupă inversă în partea din spate. Pentru condiţii speciale de lucru sau realizat excavatoare speciale, care se
poate utiliza la săparea pe teren accidentat.

B.3. Excavatoarele cu braţ telescopic:

Spre deosebire de excavatoarele obişnuite cu o singură cupă, excavatoarele cu braţ telescopic au lungime a
braţului variabilă, posibilitatea de a-l roti în jurul axei lui longitudinale şi de a-l înclina atât în sus cât şi în jos.
Aceste excavatoare sunt dotate cu 18 - 20 echipamente de lucru destinate diferitelor lucrări.
Braţul excavatorului, de regulă de secţiune triunghiulară, este prevăzut cu un tronson de bază în care
glisează un tronson de vârf. Glisarea tronsonului de vârf din interiorul celui de bază se face pe role, cu ajutorul
unui cilindru hidraulic şi a unui palan.

Fig. 3 Excavatorul cu brat telescopic S-1201T,

produs de I.U.G. - Progresul Braila.

Lungimea de telescopare variază, de la un model la altul, între 2,0 şi 5,0. Cupa de săpat sau încărcat, ca şi
dintele de scarificator sunt montate articulat la extremitatea exterioară a tronsonului de vârf, putând fi
 54

basculate cu un cilindru hidraulic. Tronsonul de bază al braţului se sprijină, prin intermediul unor role montate
în plan perpendicular pe axa lui longitudinală, pe un suport aşezat pe platforma rotativă a excavatorului.
Această sprijinire permite rotirea braţului în jurul axei sale longitudinale. Rotirea se poate face, fie cu un
cilindru hidraulic, fie cu un motor hidraulic şi o transmisie cu roţi dinţate.
În primul caz se asigură o rotire a braţului la unghiuri de +45 grade, iar în cazul al doilea de +90 grade.
Suportul braţului poate fi basculat în plan vertical cu ajutorul a doi cilindri hidraulici, ceea ce permite
realizarea săpării la diferite niveluri - atât sub nivelul de sprijin a maşinii, cât şi deasupra acestui nivel - şi
descărcarea materialelor săpate direct în vehicule de transport.
La unele dintre modele adâncimea de săpare ajunge la 7,3 m, iar înălţimea de descărcare de 9,4 m.
Rotirea platformei superioare a excavatorului se face fie cu unul sau două motoare hidraulice rotative, fie cu
doi cilindri hidraulici orizontali. Platforma superioară este montată pe cadrul inferior, care se sprijină, la rândul
lui pe roţi cu pneuri sau pe două şenile.
În funcţie de echipamentul de lucru, aceste excavatoare pot i utilizate la lucrări de săpare a şanţurilor sau
gropilor la taluzări, la nivelări, la operaţii de descărcare - încărcare.
Caracteristici tehnice principale ale unor excavatoare cu o cupă cu acţionare hidrostatică pe roti cu pneuri:

Puterea Capacitatea cupei (mc) Sistem hidrostatic Masa maşinii

motorulu (to)
i (CP)
Marca maşinii Lingură Lingură Drag- Graifăr Presiune Debit (l/min)
întoarsă dreaptă lină (daN/cm2)
P - 801 80 0,35 - - - - -
0,70 16,2
P-801-A 80 0,35 - - - - -
0,80 15,1
K- 406A 54 0,40 0,4 - 0,25 140 2x100
0,32 8,85
USD 114 a 120 - - - - -
(cu braţ 0,6-
telescopic) 0,8 20,2
E- 2514 40 0,25 0,25 - - 130 2x160 8,9
-
Poklain TY -
30 0,19 0,25 0,2 300 30 7,52
30 TY - 45
45 0,30 0,50 0,5 250 40 10
Liebherr A- - - -
900 A-902 A- 51 0,46 0,8 280 10,7-11,3
912 A-922 67 0,9 1,0 280 12,6-16,1 17-
88 1,15 1,0 280 18 19,8-21,2
106 1,30 2,0 280
Hy -Mac-610 86,5 0,5 - - 0,573
 55

AA Raza maxima de sapare

AB Adancimea maxima de sapare
AC, AD Coordonatele punctului de inceput al
saparii, pe traiectoria rectilinie, de lungime
AW
BD Inaltimea maxima de descarcare
BJ Raza maxima de descarcare

Caracteristici tehnice principale ale unor excavatoare cu o cupă cu acţionare hidrostatică pe senile:
Marca Puterea Capacitatea cupei (m3) Sistem hidrostatic Masa
maşinii motorulu Lingură Lingură Drag- Graifăr Presiune Debit maşinii
i (CP) întoarsă dreaptă lină (daN/cm ) (l/min) (to)
2

S -501 55 0,34 - - - 280 2x90 12,8

0,56
S-801 80 0,35 0,70 - - - 280 2x150 17,4
SM -801 80 0,35 0,70 - - - 280 2x150 18,9
DH - 801 80 - - 0,5-0,6 - 280 2x150
S1201T (cu braţ 120 0,75 - - - 280 23,5
telescopic) 0,9
S-1202 105 0,8 - - - 280 2x175 25
1,0
DH -1201 105 - - 0,8-1,2 - 280 2x175 29,9
S-3602 2x180 1,35 ;3,3 - - - 280 4x167 60
SC - 3602 2x180 - 2,85 -- - 280 4x167 75
3,212
DH - 3602 2x180 - - 0,8-2,5 - 280 4x167 32,5
SC - 7001 2x380 - 5- 8 - - 280 - 140
E- 2513 40 0,25 0,25 - - 130 2x100 8,0
K -408 54 0,25 0,6 - 0,25- 120 2x100 9,5
0,32
K - 606 110 0,55- 0,91,2 - 0,55 - 2x150 15,3
0,77
UDS -110 P 125 0,6-0,8 - - - -- - 16,4
(cu braţ telescopic)
DH - 411 180 0,8 - 2,0 - - - - - 27

C. Mecanismele de acţionare ale excavatoarelor hidraulice cu o cupă:

Excavatoarele hidraulice cu lingură dreaptă sau întoarsă sunt prevăzute cu următoarele mecanisme:
 56

a. Mecanismul de acţionare a mânerului, alcătuit dintr-un motor hidraulic rectiliniu (cilindru hidraulic);
b. Mecanismul de acţionare a braţului, alcătuit din unul sau două motoare rectilinii;
c. Mecanismul de rotire a platformei superioare, alcătuit din unul sau două motoare hidraulice rotative şi
transmisie cu roţi dinţate;
d. Mecanismul de deplasare, alcătuit din unul sau două motoare hidraulice rotative şi transmisii cu roţi
dinţate;
Excavatoarele cu lingură dreaptă destinate lucrărilor în carieră sunt prevăzute suplimentar cu un
mecanism de acţionare a peretelui inferior al cupei alcătuit din două motoare hidraulice rectilinii.
Excavatoarele hidraulice cu braţ telescopic sunt dotate cu următoarele mecanisme de acţionare a
echipamentului de lucru:
a. Mecanismul de telescopare a braţului, alcătuit dintr-un motor hidraulic rectiliniu şi un palan;
b. Mecanismul de basculare a cupei, alcătuit dintr-un motor hidraulic rectiliniu;
c. Mecanismul de manevrare a braţului în plan vertical, alcătuit din unul sau două motoare hidraulice
rectilinii;
d. Mecanismul de rotire a braţului în jurul axei sale longitudinale, alcătuit fie dintr-un motor hidraulic
rectiliniu, fie dintr-un motor hidraulic rotativ şi o transmisie cu roţi dinţate

Echipamentul de graifer este întâlnit, în principal, la excavatoarele hidraulice pentru cupe cu capacităţi mici,
unde cupa se închide şi se deschide hidraulic, precum şi excavatoarele mecanice, pentru cupe cu capacităţi
mari, care sunt manevrate prin cabluri. Alcătuirea este similară cu ceea a excavatorului echipat cu cupă
inversă sau cu cupă draglină.

Cupa este alcătuită din două părţi articulate între

ele, prevăzute la partea inferioară cu dinţi. Cupa este
suspendată de cablul de ridicare , iar elementele din
care este alcătuită sunt prinse cu cablul de închidere
. Prin intermediul pârghiilor se produce închiderea
fălcilor .Pentru evitarea răsucirii cupei în aer.
graiferul este dotat cu un cablu de reţinere
,prevăzut cu un dispozitiv automat de întindere.
Modul de lucru se deosebeşte de al excavatoarelor
prevăzute cu celelalte echipamente prin faptul că
raza de săpare este constantă pentru aceeaşi
înclinare a săgeţii şi poate fi modificată numai
atunci când excavatorul nu lucrează.

Excavatorul echipat cu graifer sapă din poziţie fixă sub nivelul de deplasare, pe aceeaşi verticală sau descriind
în plan o circumferinţă de rază constantă.
Săparea se desfăşoară astfel: prin slăbirea cablului de ridicare cupa reazemă în cablul de tracţiune şi se
deschide; în această situaţie, se derulează simultan ambele cabluri iar cupa este lăsată să cadă pe verticală şi
să se înfigă cu dinţii în pământ; prin manevrarea concomitentă a cablurilor de ridicare şi de tracţiune, cupa se
închide executând săparea pământului şi umplerea ei; cupa plină este ridicată cu ajutorul cablului de ridicare şi
de tracţiune care ţine închisă cupa; prin rotirea excavatorului cupa este adusă deasupra locului de descărcare,
operaţie care se produce prin slăbirea cablului de ridicare, ceea ce are drept efect deschiderea cupei rămasă
agăţată în cablul de tracţiune.
La excavatorul cu comenzi hidraulice operaţiile de închidere şi deschidere a cupei se efectuează cu ajutorul
unor cilindrii de presiune.
Graiferele sunt folosite într-o măsură mai mică la săparea pământului în spaţii largi, însă sunt indicate pentru
spaţii restrânse şi înguste atât pentru săpare (gropi de fundaţii pentru silozuri, coşuri de fum, stâlpi
prefabricaţi etc.), cât şi pentru aşezarea pământului în straturi la lucrările de umplutură. Graiferele mari sunt
folosite la lucrări de încărcare în mijloace de transport, cu preluarea materialului din depozite.
 57

Se utilizează cu bune rezultate la săparea în pământuri de categoriile I şi II în cazul pământurilor lipicioase cu

umiditate mare sau la săparea sub apă. Nu pot fi folosite la săparea pământurilor în terenuri de categoriile III
şi IV.
Excavatoarele echipate cu cupă graifer execută săpături în abataje laterale sau frontale.
Pentru a reduce efectul suprasarcinii pe care o constituie prezenţa excavatorului pe marginea gropii, se
urmăreşte ca acesta să fie amplasat, în timpul lucrului, în dreptul unui colţ. Este de asemenea important să se
sape întâi conturul şi apoi mijlocul secţiunii pentru a împiedica alunecarea cupei spre centru.

3.1.2. Excavatoare mecanice pentru lucrări în condiţii grele de carieră:

A.Construcţie şi funcţionare:
Aceste excavatoare se execută în mai multe variante constructive dintre care menţionăm următoarele:
- excavatoare cu braţ alcătuit dintr-o singură grindă şi mâner din două grinzi (vezi ig.7.8)
- excavatoare cu mâner dintr-o singură grindă şi braţ din două tronsoane prinse între ele articulat (vezi fig.5 şi
6)
- excavatoare cu mâner dintr-o singură grindă şi braţ auxiliar oscilant de
împingere a mânerului Principalele părţi componente ale excavatoarelor mecanice sunt aceleaşi ca la
excavatoarele hidraulice.

Fig. 4 Excavator mecanic pentru lucrari de

cariera cu miner alcatuit din doua grinzi
1) platforma superioara;
2) senile;
3) brat;
4) miner;
5) gridaj articulat;
6) cupa;
7) palan de ridicarea cupei;
8) palan de sistinere a bratului;
9) cadru inferior

Fig. 5 Excavator mecanic de cariera pe doua

senile, cu miner dintr-o singura grinda si brat
din doua tronsoane prinse intre ele articulat:
1) cupa;
2) miner;
3) brat;
4) platforma superioara rotativa;
5) senile;
6) instalatia de forta;
7) palan de ridicare;
8) rolee;
9) gridaj articulat;
10) postul de comanda
 58

Fig. 6 Excavator mecanic de mare capacitate pe

senile multiple cu miner dintr-o singura grinda si
brat din doua tronsoane prinse intre ele articulat.

Fig. 7 Excavator mecanic de cariera cu miner

dintr-o singura grinda si mecanism oscilant
de impingere:
1) cupa;
2) miner;
3) brat;
4) brat oscilant;
5) articulatie universala;
6) bara mobila;
7) troliul mecanismului de impingere; 8) cablu
de impingere;
10) platforma superioara;
11) senile.

În primul caz, (vezi fig.4), mânerul este alcătuit din două grinzi paralele, care se sprijină pe braţ, la partea
lor posterioară, prin intermediul unui ghidaj articulat.
În cazul al doilea (vezi fig.5, 6), mânerul este alcătuit dintr-o singură grindă, sprijinită pe tronsonul inferior
al braţului prin intermediul ghidajului articulat.
În cazul al treilea (vezi fig.7), mânerul este alcătuit dintr-o singură grindă, trece liber prin spaţiul dintre cele
două grinzi ale braţului. Extremitatea posterioară a mânerului este prinsă, printr-o articulaţie universală, la
extremitatea superioară a unui braţ auxiliar oscilant, legat la rândul lui articulat la o bară deplasabilă pe
direcţia longitudinală. La aceste excavatoare braţul are rolul de a susţine numai planul de ridicare a cupei.
La excavatoarele mecanice de carieră, săparea se execută de regulă prin ridicarea cupei în acelaşi timp cu
împingerea (presarea) ei în pământ. Mecanismul de împingere a mânerului cupei asigură, în funcţie de
categoria de pământ în care sapă, grosimea corespunzătoare a brazdei. După umplerea cupei cu pământ
săpat, întreg echipamentul de lucru împreună cu platforma superioară se rotesc către punctul de descărcare.
Cu ajutorul unui cablu se trage zăvorul peretelui inferior al cupei, iar aceasta se descarcă în vehiculul de
transport sau în grămadă. Se readuce echipamentul de lucru în poziţia de început a săpării şi ciclul se repetă.

B. Mecanismele şi schemele de acţionare ale excavatoarelor mecanice de carieră:

De regulă mecanismele excavatoarelor mecanice de carieră sunt acţionate cu motoare electrice individuale. În
majoritatea cazurilor de la motorul principal de curent alternativ se acţionează generatoarele electrice de
curent continuu, care la rândul lor acţionează motoarele electrice de curent continuu ale mecanismelor de
ridicare a cupei, de împingere a minereului, de rotire şi deplasare.
În figura 1, este dată schema unui excavator de carieră cu mânerul alcătuit din două grinzi paralele.
Mecanismul de împingere a mânerului, în acest caz, este montat chiar pe braţ şi este alcătuit dintr-un motor
electric, o transmisie cu roţi dinţate şi două cremaliere, montate pe grinzile mânerului.
La excavatoarele care au mânerul alcătuit dintr-o singură grindă şi braţul din două tronsoane, se utilizează de
obicei mecanisme de împingere a mânerului cu cabluri (vezi i g.8), acţionate de trolii montate pe platforma
rotativă.
 59

Fig. 8 Mecanism de impingere cu cablu: 1) motor electric; 2) reductor; 3) cuplaj de moment maxim; 4) frina; 5)
tambur; 6) cablu de impingere; 7) cablu de retragere; 8) miner.
La excavatoarele la care mânerul, alcătuit dintr-o singură grindă, este prins articulat de un braţ auxiliar
oscilant (fig.7), împingerea sau retragerea mânerului se realizează de la troliul 7, monta pe platforma 10, cu
ajutorul a două cabluri, 8 şi 9, care deplasează longitudinal bara mobilă 6.
Mecanismul de ridicare a cupei este montat pe platforma rotativă şi este alcătuit din unul sau două motoare
electrice, o transmisie cu roţi dinţate şi unul sau doi tamburi de acţionate a cablului de ridicare.
Mecanismul de rotire a excavatoarelor mari de carieră este alcătuit din două sau mai multe motoare electrice,
care prin intermediul unor reductoare, ixate pe platforma rotativă, acţionează câte un pinion care angrenează
o roată dinţată ixată pe cadrul inferior al excavatorului (ig. 9).
Mecanismul de deplasare în cazul folosirii acţionării electrice individuale, poate i amplasat în întregime pe
cadrul inferior al excavatorului.

3.1.3. Excavatoare dragalină:

Excavatorul cu draglină se deosebesc de excavatoarele cu lingură dreaptă sau întoarsă prin aceea că legătura
dintre cupă şi braţ este asigurată prin elemente flexibile (cabluri şi lanţuri), ceea ce dă posibilitatea ca, la
aceeaşi capacitate de cupă, să se lucreze la distanţe mult mai mari de corpul excavatorului decât la lingura
dreaptă sau întoarsă. Pătrunderea cupei în pământ la aceste excavatoare are loc datorită greutăţii proprii a
cupei şi din această cauză ele nu pot lucra în pământuri tari.
Excavator cu draglină
1 - maşină de bază pe şenile cu
platformă rotitoare; 2 - braţ; 3 -
cupă; 4 - cablu de tragere a
cupei; 5 - lanţuri de tragere; 6 -
lanţuri de ridicare; 7 - cablu de
echilibrare; 8 - cablu de ridicare a
cupei; 9 - dispozitiv de ghidare a
cablului de tragere; 10 - troliul
principal cu două tobe (toba de
tragere şi toba de ridicare a
cupei);11 - cablu pentru
manevrarea braţului;12 - rola de
echilibrare; I - V poziţii ale cupei
în timpul ciclului de lucru.

Pentru acţionarea excavatorului cu draglină se foloseşte de regulă sistemul diesel-hidraulic, cu

motor diesel ce pune în mişcare mai multe pompe hidraulice, iar acestea alimentează motoarele hidraulice
rotative ale mecanismelor de deplasare şi rotire, precum şi motoarele hidraulice rotative pentru acţionarea
troliilor draglinei.
 60

Fig. 9 Schema cinematica a mecanismului de rotire:

1) miner;
2) reductor;
3) arbore de iesire cu pinion;
4) coroana dintata fixata de cadrul inferior

Ele sunt utilizate la săparea de gropi sub nivelul bazei excavatorului, săparea canalelor de irigaţii, scoaterea
pietrişului şi nisipului din cariere sau de sub apă.
Excavatoarele cu draglină pot fi:
- pe două şenile pentru capacitatea cupei până la 4.. .4,6 mc
- păşitoare pentru capacităţi mari şi foarte mari 4.. .168 mc.

A. Excavatoare draglină pe şenile:

Corpul excavatorului de bază alcătuit din şenile, cadrul inferior platforma rotativă, este acelaşi ca la
excavatorul cu lingură dreaptă sau întoarsă. Se modiică numai echipamentul de lucru şi troliile de acţionare a
cupei.
Braţul excavatorului este alcătuit în majoritatea cazurilor dintr-o grindă spaţială cu zăbrele, iar în unele cazuri
dintr-o grindă cheson de lungime variabilă funcţie de capacitatea cupei.

Fig. 10 Vedere de ansamblu a dragalinelor

hidraulice produse de I.U.G. - Progresul Braila
a) dragalina DH-801;
b) dragalina DH-3602

Cupa este prinsă la cablurile de tracţiune şi de ridicare prin intermediul unor lanţuri cu zale rotunde. Un cablu
de echilibrare face legătura suplimentară între cablul de tracţiune şi arcada superioară a cupei. Troliile de
acţionare ale celor două cabluri sunt montate pe platforma rotativă a excavatorului fiind acţionate fie
mecanic, fie hidraulic, în funcţie de sistemul de acţionare a excavatorului de bază.
Săparea cu draglina se execută în modul următor: în timp ce cupa se află la extremitatea superioară a
braţului, deasupra punctului de săpare, cu muchia tăietoare în jos prin desfăşurarea cablului de ridicare, cupa
cade şi pătrunde cu muchia tăietoare în pământ; prin înfăşurarea cablului de tracţiune, cupa se deplasează
către excavator şi execută săparea până se umple cu pământ. La sfârşitul săpării, cupa încărcată este ridicată
mai întâi deasupra terenului, prin frânarea cablului de ridicare şi înfăşurarea în continuare a celui de
tracţiune,iar
după aceea către capătul superior al braţului, prin înfăşurarea cablului de ridicare şi desfăşurarea frânată a
celui de tracţiune. În acest mod în timpul ridicării cupei către extremitatea superioară a braţului, cablul de
echilibrare este întins şi cupa este menţinută într-o poziţie aproximativ orizontală, uşor înclinată spre partea
sa posterioară. În timpul ridicării cupei, se efectuează şi rotirea platformei superioare către punctul de
descărcare. În continuare se slăbeşte cablul de tracţiune şi în consecinţă şi cel de echilibrare şi cupa se
răstoarnă cu muchia tăietoare în jos şi se descarcă. Se roteşte platforma superioară a excavatorului împreună
cu echipamentul de lucru către locul de săpare şi ciclul se repetă.

B. Excavatoare cu draglină păşitoare:

La efectuarea unor volume mari de săpături în pământuri slabe, la care capacitatea portantă a terenului este
de asemenea redusă, se utilizează draglinele păşitoare (fig. 11).
 61

Fig. 11 Ansablu general al unei dragaline pasitoare:

1) cercul de sprijin;
2) platforma rotativa;
3) mecanism de pasire;
4) brat;
5) cupa;
6) cablu de ridicare;
7) cablu de tractiune;
8) cadru;
9) punctul de comanda

Construcţia, prinderea şi acţionarea cupei se face în acelaşi mod ca la draglinele pe şenile. Construcţia braţului
poate fi realizată în diferite variante.
Speciic acestor excavatoare, este faptul că deplasarea lor de la un punct de lucru la altul se face prin păşire cu
ajutorul a două tălpi, fixate pe platforma rotativă a excavatorului. În timpul săpării maşina se sprijină pe un
cadru de formă circulară, pe care se sprijină pe role platforma superioară rotativă.

C. Mecanisme de păşire şi principiul de funcţionare:

a) Mecanism de păşire cu cilindrii hidraulici:
În timpul lucrului, platforma superioară a excavatorului se reazemă pe cercul de sprijin. Cele două tălpi de
sprijin, prinse de platforma cu cilindrii hidraulici sunt în poziţie ridicată şi se rotesc împreună cu platforma.
Cilindrii au rolul de ridicare şi de tracţiune. Deplasarea se execută în direcţia contrară poziţiei
echipamentului de lucru. Coborârea tălpilor pe teren se realizează prin deplasarea spre exterior a tijelor
cilindrilor. În continuare prin apăsarea cilindrilor asupra tălpilor,
corpul excavatorului împreună cu cercul de sprijin se ridică înclinându-se spre partea echipamentului de lucru.
Acţionând cilindrii în sens invers, aceştia trag corpul excavatorului şi îl deplasează, după care corpul
excavatorului se reazemă din nou pe cercul de sprijin şi ciclul se repetă. Schimbarea direcţiei de deplasare se
realizează prin simpla rotire a platformei superioare.

b) Mecanism de păşire cu bielă - manivelă: În acest caz, pe arborele montat în corpul excavatorului, este
prevăzut bolţul, de care este prinsă articulat grinda triunghiulară, legată de talpă. Biela face legătura dintre
grinda triunghiulară şi corpul excavatorului. Păşirea se realizează prin rotirea arborelui. În timpul lucrului
corpul excavatorului se reazemă pe cercul de sprijin, iar tălpile prinse de platforma superioară se rotesc
împreună cu aceasta.

c) Mecanism de păşire cu manivelă şi braţ oscilant: În acest caz, la arbore este prins articulat excentric braţul,
la extremitatea
inferioară a căruia este legată articulat talpa. Capătul superior al braţului culisează în ghidaj, ixat de corpul
excavatorului. Păşirea se efectuează prin rotirea arborelui.

d) Mecanism de păşire cu disc excentic:

Şi în acest caz în timpul lucrului corpul excavatorului se sprijină pe cercul de sprijin, iar tălpile, prinse de
platforma inferioară sunt ridicate de pe teren. Prin rotirea arborelui în direcţia de înaintare, bolţul acţionează
asupra barelor (ixate rigid de cadrul de ghidare) şi deplasează tălpile coborându-le pe suprafaţa terenului.
Rotind în continuare arborele, corpul excavatorului este ridicat, se înclină către înapoi şi este deplasat.

e) Mecanism de păşire cu sector circular:

Deplasarea se realizează cu ajutorul a două sectoare circulare, ixate excentric pe arbore.

3.1.4. Excavatoare cu mai multe cupe:

Generalităţi. Clasificare. Domeniu de utilizare
Excavatoarele cu mai multe cupe sunt maşini de săpat cu acţiune continuă, care, deplasându-se sau rotindu-
se, execută în acelaşi timp şi săparea cu ajutorul unor cupe prinse de un lanţ în mişcare, sau de o roată (rotor)
care se roteşte.
Pământul luat de cupe prin săpare este ridicat de ele şi descărcat, fie într-un buncăr pentru încărcare în
vehiculele de transport, fie pe un transportor cu bandă, care îl aruncă lateral. Excavatoarele cu mai multe
cupe, executând săparea continuu, realizează săparea unui metru cub de pământ cu un consum de energie
 62

mult mai redus decât excavatoarele cu o cupă (care sapă ciclic). De asemenea ele pot efectua săparea pe
întreaga înălţime a taluzului şi aproape într-o formă definitivă. Excavatoarele cu mai multe cupe sunt mai
puţin universale decât cele cu o cupă, iar condiţiile optime de folosire a lor sunt acelea în care volumul
lucrărilor din aceeaşi categorie este suicient de mare.
După modul în care execută săparea, excavatoarele cu mai multe cupe pot fi:
• cu săpare longitudinală;
• cu săpare transversală
• cu săpare radială.

Excavatoarele cu săpare longitudinală au echipamentul de lucru aşezat după axa longitudinală a maşinii.
Acestea sunt utilizate la săparea şanţurilor pentru conducte sau cabluri sau la executarea canalelor de irigaţii.

Excavatoarele cu săpare transversală au echipamentul de lucru aşezat după o direcţie perpendiculară pe

direcţia de deplasare a maşinii. Asemenea excavatoare sunt utilizate la săparea taluzelor (deasupra sau sub
nivelul de sprijin), a canalelor la irigaţii sau la extragerea argilei la fabricile de cărămizi sau ciment.

Excavatoarele cu săpare radială execută săparea prin rotirea întregului echipament de lucru, împreună cu
platforma superioară, în plan orizontal, în acelaşi timp cu rotirea rotorului port - cupe în plan vertical. La unele
modele braţul echipamentului de lucru poate avea o mişcare de avans longitudinal, ceea ce permite
executarea mai multor săpături radiale la acelaşi nivel din aceeaşi poziţie a şenilelor.
Asemenea excavatoare se folosesc în principal la executarea săpăturilor în straturi pentru extragerea
materialelor(minereurilor) în cariere.

A. Excavatoare cu săpare longitudinală

După construcţia echipamentului de lucru, aceste excavatoare pot i:
• cu lanţuri port-racleţi
• cu lanţuri port-cupe
• cu roată port-cupe

A.l. Excavatoare cu lanţuri port-racleţi (cuţite):

Fig. 12 Excavator cu sapare longitudinala cu Fig. 13 Excavator cu sapare longitudinala cu lanturi

lanturi portracleti cu echipamentul de lucru portracleti cu echipamentul de lucru prins prin
prins articulat la masina de baza intermediul unui cadru intermediar: 1) masina de baza;
2) echipament de lucru; 3) cadru auxiliar; 4,5
cilindrihidraulici
Excavatoarele cu lanţuri port-racleţi sunt destinate săpării şanţurilor de lăţimi sub 400 mm şi adâncimi până
la 1,2...1,6 m.Vederea de ansamblu a unor asemenea excavatoare este dată de figurile12 si 13:
Echipamentul de lucru este prins articulat la partea posterioară a maşinii de bază, putând fi manevrat în plan
vertical cu unul sau doi cilindrii hidraulici. La unele modele (fig. 12), echipamentul este prins direct la maşina
de bază. În acest caz, prin bascularea echipamentului de lucru, se modifică în acelaşi timp atât adâncimea de
săpare a şanţului, cât şi înclinarea traiectoriei de săpare, ceea ce face ca volumul de pământ transportat de
un raclet (care depinde de înclinarea traiectoriei) să fie mai mic la adâncimi maxime de şanţ. Pentru a asigura
volume maxime de pământ în faţa racleţilor, în unele cazuri (fig. 13) la partea posterioară a maşinii se prevede
un cadru suplimentar, intermediar prins articulat la maşină. De acest cadru se prinde în continuare, articulat,
echipamentul de lucru. Manevrarea pe verticală a cadrului intermediar se face cu cilindri hidraulici fixaţi de
 63

maşina de bază, iar a echipamentului de lucru cu cilindrii i xaţi pe cadrul intermediar. În acest mod există
posibilitatea de modiicare a adâncimii şanţului prin înclinarea numai a şanţului intermediar şi menţinerea sub
înclinare constantă a lanţului port - racleţi.
Cuţitele - raclecţi antrenate de lanţuri, realizează săparea şi transportul pământului spre partea superioară a
şanţului, unde transportul elicoidal îl împrăştie lateral. În acelaşi timp maşina deplasându -se, se realizează
săparea continuă a şanţului.
Acţionarea tuturor mecanismelor se face de la motorul termic principal al maşinii de bază. Pentru a asigura o
mare varietate a vitezelor de deplasare a excavatorului în timpul lucrului, se utilizează sisteme hidrostatice de
acţionare a deplasării prevăzute cu pompe cu debit reglabil.
Ridicare echipamentului de lucru se efectuează de asemenea hidraulic, iar acţionarea lanţurilor port-racleţi se
poate face fie printr-o transmisie mecanică, fie tot hidraulică.
A.2. Excavatoare cu elindă şi lanţuri port-cupe:
Excavatoarele cu săpare longitudinală cu lanţuri port-cupe sunt utilizate la săparea şanţurilor de lăţimi mai
mari de 0,4 m şi adâncimi maxime de 3 ,5.7 m. După construcţia echipamentului de lucru excavatoarele cu
lanţuri port- cupe pot fi împărţite în două grupe şi anume:
- excavatoare cu cadrul echipamentului înclinat în timpul lucrului,
- excavatoare cu cadrul echipamentului vertical.

Fig. 14 Vedere de ansamblu a unui

excavator cu sapare longitudinala cu
lanturi portcupe cu cadru inclinat:
1) motor;
2, 3, 4) cadre;
5) lantportcupe;
6) transportor;
7) role;
8) senile;
9) cablu de ridicare

Fig. 15 Vedere de ansamblu a unui

excavator cu sapare longitudinala cu
lanturi portcupe cu cadru vertical:
1) motor;
2, 4, 5) cadre;
3) transmisie cu lant;
6) lant;
7) cupa;
8) transportor;
9) senila;
10) cablu

La excavatoarele cu cadrul înclinat, pământul săpat de cupe este ridicat de către acestea şi descărcat pe la
partea lor posterioară pe un transportor cu bandă, care-l descarcă lateral. Transportorul de descărcare fiind
montat pe şasiul maşinii, lungimea echipamentului este independenta de transportor şi în consecinţă pot i
realizate echipamente mai lungi şi deci adâncimi de şanţuri mai mari. În acelaşi timp descărcarea cupelor
efectuându-se pe la partea posterioară, vitezele cupelor sunt limitate, iar distanţa dintre cupe trebuie să fie
suficient de mare pentru ca să nu existe riscul ca pământul care se descarcă dintr-o cupă să nu ajungă prin
cădere liberă în cupa următoare, ci să cadă pe transportor. La unele modele, pentru creşterea productivităţii s-
au prevăzut echipamente de construcţie specială, cu descărcare forţată a cupelor pe la partea din faţă,
lanţurile port-cupe putând avea în acest caz viteze mult mai mari.
La excavatoarele cu cadru vertical, descărcarea cupelor se face pe la partea din faţă a acestora, ceea ce
permite aşezarea mai deasă a cupelor, precum şi viteze mai mari ale acestora. În acest caz însă, transportorul
de descărcare este montat în gabaritul echipamentului ceea ce limitează adâncimea şanţurilor săpate.
 64

Reglarea adâncimii şanţului se obţine în ambele cazuri prin coborârea sau ridicarea echipamentului de
lucru, i e cu un troliu cu cablu, fie cu cilindrii hidraulici.
Pentru săparea unor şanţuri cu profile transversale trapezoidale, pe excavatoarele cu cadru înclinat se
montează echipamente de lucru speciale, prevăzute suplimentar i e cu şnecuri înclinate sau orizontale, i e cu
cuţite laterale înclinate sau lanţuri cu dinţi.
Toate mecanismele excavatoarelor cu lanţuri port-cupe, ca şi acelor cu lanţuri port-racleţi sunt acţionate
de la un singur motor cu ardere internă, prin intermediul unor transmisii mecanice sau mecanico-hidraulice. În
toate cazurile, mecanismul de deplasare a excavatorului în timpul lucrului este prevăzut cu un mare număr de
viteze, care să permită săparea şanţurilor de diferite adâncimi fără micşorarea productivităţii maşinii. Din
această cauză, la majoritatea modelelor se prevede acţionarea hidraulică a acestui mecanism. Tot hidraulic
pot fi acţionate mecanismul de ridicare a echipamentului de lucru si uneori, şi cel de acţionare a
transportorului de descărcare. Acţionarea lanţurilor port-cupe se face, de obicei, prin transmisii mecanice.

A.3. Excavatoare cu rotor port-cupe:

Excavatoarele cu roată port-cupe sunt destinate săpării şanţurilor de diferite lăţimi de 0,6... 1,5 m şi adâncimi
de 1,3.. .2,6 m.
Fig. 16 Excavatoare cu săpare longitudinala cu
roataportcupe cu echipament de lucru in
consola:
1) motor; 2) senile; 3) roata; 4) cupa; 5.15) cadre; 6
transportor de descarcare; 7) nivelator;
8) cilindru de ridicare; 9) lanturi de ridicare;
10) roti cu pneuri; 11. 12) transmisii cu lanturi;
13) coroana cu bolturi; 14) freze laterale

Fig. 17 Excavator cu roata portcupe cu

echipament de lucru sprijinit la partea
posterioara. Semnificatia reperelor este aceeasi
ca la fig. 8.15

Excavatorul în ansamblu este alcătuit din: maşina de bază (de regulă pe şenile) şi echipamentul de lucru, care
poate i prins în consolă sau este prevăzut cu roţi suplimentare de sprijin la partea posterioară.
În primul caz, excavatorul are o mai bună manevrabilitate, dar pentru asigurarea stabilităţii maşinii este
necesară deplasarea motorului mult spre partea din faţă şi contragreutăţi suplimentare.
În cazul al doilea, manevrabilitatea maşinii în timpul săpării este mai redusă, dar stabilitatea este foarte
bună.
La aceste excavatoare procesul săpării se realizează prin rotirea roţii port-cupe în planul vertical în timp ce
maşina se deplasează. Pământul săpat de cupe este ridicat de către acestea şi descărcat pe transportorul de
descărcare care îl aruncă lateral în afara gabaritului şanţului.
Datorită faptului că transportorul de descărcare este montat în interiorul rotii port-cupe, adâncimea de
săpare maximă este limitată la 2,5...2,6 m. Descărcarea cupelor pe la partea lor anterioară şi parţial şi pe la
partea interioară, permite aşezarea deasă a acestora pe roată şi viteze tangenţiale mai mari ale cupelor, ceea
ce asigură productivităţi mai mari decât la excavatoarele cu lanţ cu descărcare pe la partea posterioară.
Şi la aceste excavatoare acţionarea tuturor mecanismelor se face de la motorul termic principal al maşinii, fie
prin transmisii mecanice, fie mecanico-hidraulice, fie diesel-electrice.

B. Excavatoarele cu săpare transversală:

 65

B.1. Construcţie şi funcţionare:

Excavatorul cu săpare transversală (vezi fig.18) este alcătuit din:
• platformă de bază (care se deplasează pe roţi metalice pe şine de cale ferată),
• echipamentul de lucru,
• echipamentul de descărcare,
• echipamentul de deplasare,
• motorul (motoarele) de acţionare a diferitelor mecanisme

Fig. 18 Schema de ansamblu a unui excavator cu sapare transversala: 1) platforma pe roti metalice; 2) lanturi
portcupe; 3) brat auxiliar; 4) tronson principal al cadrului echipamentului de lucru; 5) mecanism de ridicare a
transportorului; 6) transportor; 7) tronson exterior (nivelator); 8) cabina; 9) cadru; 10) mecanism de ridicare a
echipamentului de lucru; 11) tronson intermediar

Platforma excavatorului se sprijină fie pe roţi metalice şi şine, fie pe şenile. La partea dinspre taluz a
platformei este prins articulat cadrul echipamentului de lucru. Acest cadru poate fi alcătuit din unul, două sau
trei tronsoane. În afară de aceste tronsoane, mai există încă unul, în prelungirea primelor trei, montat chiar pe
platformă. Cadrul echipamentului de lucru susţine două lanţuri de care sunt prinse cupele. Pe porţiunea
dinspre taluz lanţurile sunt ghidate, cadrul este susţinut de cabluri şi capătă diverse înclinaţii, după
necesitate. Tronsonul principal al cadrului determină înclinarea taluzului. Nivelatorul are rolul de a asigura
nivelarea părţii inferioare a săpăturii, în cazul săpării sub nivelul bazei de sprijin.
Tronsonul intermediar (vezi fig. 18) asigură săparea unor brazde paralele din aceeaşi poziţie a şinelor, sau
joacă rolul de nivelator, în cazul săpării deasupra nivelului bazei de sprijin. Tronsonul montat pe platformă, în
cazul în care are capătul inferior mobil în plan vertical, permite săparea unor brazde paralele sub nivelul de
sprijin al maşinii.
Numărul mecanismelor de acţionare ale acestor excavatoare depinde de complexitatea maşinii. La
excavatoarele mici, cu productivitatea 18...20m3/h sunt prevăzute numai mecanismele de acţionare a
lanţurilor port - cupe, de deplasare şi de ridicare a echipamentului de lucru. În acest caz maşina este
prevăzută cu un singur motor şi cu transmisie mecanică sau mecanico -hidraulică. Excavatoarele de
productivitate mijlocie sau mare sunt prevăzute şi cu transportor de descărcare laterală. În acest caz, pe
lângă mecanismele arătate, mai sunt necesare şi mecanismele de acţionare a transportorului, precum şi cel de
ridicare sau coborâre a lui. De asemenea sunt necesare o serie de mecanisme auxiliare. Distanţele dintre
diferitele mecanisme fiind mari, devine avantajoasă adoptarea schemei de acţionare cu mai multe motoare
electrice.
Executarea săpării cu aceste excavatoare se realizează prin deplasarea excavatorului în lungul taluzului şi prin
mişcarea lanţurilor port -cupe în plan perpendicular pe direcţia de deplasare a maşinii. La majoritatea
excavatoarelor cu săpare transversală, săparea se efectuează prin deplasarea cupelor către corpul
excavatorului. Pământul săpat este ridicat de către cupe şi descărcat într-un buncăr sau pe un transportor cu
bandă. Existenţa ghidajului pe partea inferioară a tronsonului al cadrului asigură executarea săpării după
înclinarea impusă fără neregularităţi. Pentru a împiedica pierderi de pământ din cupele pline, în timpul
deplasării acestora în lungul tronsonului interior al cadrului, sub acesta se prevede un jgheab din tablă.
Descărcarea pământului din cupe se face gravitaţional, pe la partea din spate a cupelor, în momentul în care
cupa ocoleşte roţile motoarelor superioare. La unele modele, pentru a curăţa interiorul cupei de pământul care
s-ar putea lipi, se prevede un cuţit special fixat pe cadrul suport.
Avansul echipamentului de lucru înspre abataj se poate realiza fie dând o mişcare radială pe verticală
echipamentului de lucru, fie una paralelă. Săparea radială poate fi aplicată la începutul exploatării carierei şi în
cazurile în care nu este necesară o amestecare a materialului săpat. Săparea paralelă se aplică în carierele de
 66

argilă pentru fabricile de cărămidă, unde caracteristicile argilei diferă în adâncime şi la nivelarea taluzelor în
rambleu sau debleu.

C. Excavatoare cu săpare radială:

C.1. Construcţie şi funcţionare:

Comparativ cu alte maşini de săpat, dezvoltarea lor s-a făcut pe două direcţii: crearea de modele mari de
mare productivitate şi construirea unor modele uşoare şi mobile de dimensiuni şi productivităţi mai reduse.
Construcţia unor asemenea excavatoare este alcătuită din următoarele părţi principale:
• Rotorul port - cupe
• Cadrul echipamentului de lucru cu transportorul de preluare a materialului săpat
• Transportorul de descărcare
• Şenilele de deplasare.
Fig. 19 Schema constructiva a unui excavator
cu sapare radiala:
1) rotor portcupe;
2) brat;
3) transportor de preluare;
4) transportor de descarcare;
5) platforma rotativa;
6) senile

Rotorul port - cupe este alcătuit din: corpul rotorului, cupele şi butucul rotorului.
Corpul rotorului este format dintr - o carcasă dublă stelată confecţionată din corniere sudate de butuc şi
rigidizate cu ajutorul cornierelor. Înspre partea motorului, carcasa este acoperită cu tablă de oţel. La unele
construcţii, corpul rotorului este împărţit într-un număr de camere egal cu numărul de cupe. Aceste camere se
îngustează către butuc. Ele dirijează în acelaşi timp pământul săpat lateral către transportorul de preluare.
Rotoarele cu camere despărţitoare nu dau rezultate satisfăcătoare în cazul în care lucrează în pământuri
lipicioase. Din această cauză în ultimul timp au apărut rotoarele fără camere despărţitoare. Cupele, pentru
cazurile în care sunt destinate lucrului în pământuri nelipicioase, sunt executate din tablă de oţel. Cupele
destinate lucrului în pământuri lipicioase au fundul executat din lanţuri de oţel. Partea tăietoare a cupelor are
forma de arc de cerc sau trapez şi este prevăzută în majoritatea cazurilor cu dinţi.

Cadrul echipamentului de lucru este alcătuit dintr - o grindă spaţială cu zăbrele, care susţine atât rotorul şi
mecanismul de acţionare al acestuia, cât şi transportorul de preluare. Capătul interior al cadrului este fie prins
articulat direct de construcţia metalică a platformei rotative, fie este montat pe un cărucior, care permite
deplasarea longitudinală a echipamentului de lucru.
În timpul săpării, cupele montate pe rotor se deplasează în plan vertical, în timp ce întregul echipament de
lucru împreună cu platforma superioară a excavatorului se roteşte în plan orizontal. Pământul săpat şi ridicat
de cupe este descărcat cu ajutorul unui transportor, a unui jgheab sau a unui disc alimentator pe
transportorul de preluare şi mai departe pe transportorul de descărcare.
La majoritatea acestor excavatoare, transportorul de preluare este aşezat paralel cu rotorul.
În ultimul timp au fost construite excavatoare cu rotor la care descărcarea cupelor se face frontal pe un
transportor, a cărui axă longitudinală se află în prelungirea axei longitudinale a rotorului.
Descărcarea frontală prezintă o serie de avantaje cum ar fi: posibilitatea de mărire a turaţiei rotorului;
micşorarea distanţei dintre cupe cu 20.. .25%; mărirea productivităţii excavatorului cu 54% la acelaşi diametru
al rotorului; permite executarea cadrului echipamentului de lucrude secţiune transversală mai redusă şi de
greutate mai mică.
Excavatoarele moderne cu rotor cu săpare radială, au următoarele caracteristici tehnice principale:
• diametrul rotorului = 1,6.. .16,5m
• nr. de descărcări pe minut = 30.. .130
• capacitatea unei cupe = 16.. .2400 l
• productivitate teoretică = 80.. .8000m3/h
• greutatea maximă = 3000 to
 67

• înălţimea de săpare = 5.. .70m

C. 2. Mecanisme ale excavatoarelor cu săpare radială:

Excavatoarele cu rotor cu săpare radială fac parte din categoria celor mai complexe maşini de săpat cu
acţiune continuă. Distanţele mari dintre diferitele părţi componente ale maşinii, care trebuie acţionate în
timpul lucrului şi consumul mare de energie, impun adoptarea unei scheme cinematice cu motoare electrice
individuale pentru fiecare mecanism şi amplasarea acestora cât mai aproape de partea pe care o antrenează.
Astfel mecanismul de acţionare a rotorului port - cupe,compus dintr-un motor electric şi un reductor, se află
montat la capătul exterior al cadrului echipamentului de lucru. În aceeaşi porţiune se află şi mecanismul de
acţionare al transportorului auxiliar alimentator. Mecanismul de antrenare a transportorului de preluare este
montat pe cadrul platformei superioare rotative a excavatorului, iar mecanismul de acţionare a
transportorului de descărcare - la capătul exterior al cadrului acestuia. Mecanismul de rotire a platformei
superioare, de rotire a transportorului de descărcare, de ridicare a echipamentului de lucru şi de ridicare a
transportorului de descărcare sunt montate pe platforma superioară rotativă a excavatorului. Pe cadrul
inferior al excavatorului sunt montate mecanismele de acţionare individuală a fiecărei şenile.

3.2. ÎNCĂRCĂTOARE FRONTALE CU O CUPĂ:

3.2.1. Domeniul de utilizare:
Domeniul de utilizare a încărcătoarelor frontale este foarte diversiicat funcţie de categoriile de lucrări şi
tehnologia de mecanizare (în care este introdus).
Încărcătoarele frontale cu o cupă sunt destinate lucrărilor de încărcare -descărcare a pământului, materialelor
granulare şi pulverulente, minereurilor şi produselor carbonifere. De asemenea, aceste maşini mai sunt
utilizate şi pentru unele lucrări de săpare la suprafaţă pe o adâncime de maxim 15cm.
Dintre cele mai variate categorii de lucrări unde se folosesc încărcătoarele se specifică următoarele:
construcţii de locuinţe şi social-culturale, construcţii industriale, construcţii hidrotehnice, hidroenergetice,
miniere, canale navigabile, cariere şi balastiere.

3.3.2. Caracteristici constructive:

Particularităţile constructive ale încărcătoarelor frontale încadrează aceste utilaje în soluţii tehnice din cele
mai diferite. Având în vedere posibilităţile de grupare a soluţiilor constructive se deosebesc următoarele
- sistemul de deplasare cu organele de deplasare diferite (roţi cu pneuri sau şenile)
- amplasarea motorului de acţionare
- realizarea direcţiei de deplasare a maşinii
- realizarea tracţiunii prin organele de rulare

a b

Fig. 20 Sistemul de deplasare la un incarcator frontal: a) senile; b) roti cu pneuri

a b
Fig. 21 Amplasarea motorului: a) in fata; b) in spate

Realizarea directiei poate fi realizata : a) cu rotile fata; b) cu rotile spate; c) cu toate rotile; d) cu sasiu
articulat; e) prin derapare pe pneuri; f) prin derapare pe senile; g) independent pe fiecare senila
 68

Fig. 23 Realizarea tractiuniiprin roti motoare: a) roti motoare in fata; b) roti motoare in spate;
c) toate rotile motoare

3.2.3. Caracteristici funcţionale:

Prin caracteristici funcţionale se înţelege totalitatea performanţelor mecanice ale utilajului care asigură
atingerea parametrilor tehnologici. În consecinţă, realizarea parametrilor funcţionali la nivelul de performanţă
cerut, într-un anumit interval de timp, evidenţiază capacitatea utilajului de a fi apt pentru obţinerea
parametrilor tehnologici în frontul de lucru.
Astfel parametrii funcţionali caracteristici sunt:
- turaţia de regim şi puterea motorului de acţionare
- viteza de basculare(rotire) a cupei în faza de încărcare-descărcare
- viteza de rotire a braţului între poziţii extreme
- viteza de deplasare a utilajului între punctele de lucru
- forţa maximă de tracţiune în aliniament şi viraj pe plan orizontal la limita de aderenţă. Realizarea şi
menţinerea acestui parametru în timpul exploatării constituie un indicator în asupra modului de funcţionare a
sistemului de acţionare şi deplasare a utilajului
- presiunea, debitul şi temperatura uleiului hidraulic pentru diverse puncte ale sistemului de acţionare

3.2.4. Caracteristici tehnologice şi de exploatare:

Prin caracteristici tehnologice se înţelege totalitatea parametrilor funcţionali şi constructivi care determină în
mod direct parametrii utilajului în frontul de lucru. Aceştia sunt:
• lăţimea cupei;
• capacitatea cupei standard;
• durata ciclului;
• productivitatea tehnică şi de exploatare;
• consumul de combustibili şi lubrifianţi.

3.2.5. Echipamentul de lucru:

Echipamentul de lucru al încărcătoarelor frontale cu o cupă se compune în principal din:
• cupă
• braţ
• sistem de basculare a cupei.

Fig. 24 Parametrii constructivi pentru un incarcator frontal pe pneuri

Cupa este o construcţie metalică compusă dint-un perete inferior plan cu muchie tăietoare, cu un
perete posterior curb şi doi pereţi laterali prevăzuţi cu muchii tăietoare în partea anterioară la contactul cu
 69

frontul de lucru. În mod obişnuit, cupele de încărcător sunt prevăzuţi şi cu dinţi de înfigere în material
amplasaţi la peretele inferior al cupei, iar la extremitatea superioară a peretelui posterior curb este prevăzut,
în prelungire un element de protecţie numit cozoroc, în scopul împiedicării deversării materialului încărcat
spre spate.

Braţul încărcătorului frontal este o construcţie metalică compusă din două bare proilate,de secţiune
simplă sau compusă,aşezate simetric faţă de planul median al utilajului. Ele sunt solidarizate printr-o bară
transversală de legătură.
Braţul este articulat la un capăt de şasiul utilajului, iar la celălalt capăt are prevăzută cupa.
Pe braţ este montat mecanismul de basculare a cupei şi tijele cilindrilor hidraulici de acţionare. Având
în vedere întregul ciclu de lucru al utilajului,în procesul de încărcare - descărcare, braţul trebuie să asigure, prin
forma şi dimensiunile sale următoarele condiţii:
a) să aibă rezistenţă şi stabilitate corespunzătoare;
b) să asigure realizarea parametrilor tehnologici şi funcţionali în operaţiile de încărcare - descărcare;
c) să permită realizarea unei construcţii compacte şi rigide.
Sistemul de basculare a cupei este alcătuit din bare de transmitere a mişcării, balansier şi element de
acţionare (care de regulă este un cilindru hidraulic).Se realizează în mod uzual în două variante constructive
de mecanism paralelogram şi antiparalelogram.
Funcţiunile pe care trebuie să le îndeplinească sistemul de basculare a cupei sunt:
• asigurarea transmiterii corespunzătoare a mişcării pentru bascularea cupei în price poziţie a braţului
şi la parametrii tehnologici impuşi;
• asigurarea transmiterii eforturilor necesare cupei în etapele de încărcare, descărcare, săpare;
• realizarea parametrilor cinematici astfel încât cupa să păstreze o poziţie dată de la începutul şi până
la sfârşitul cursei de ridicare a braţului.

Fig. 25 Sisteme constructive de alcătuire a echipamentului de incarcator: 1) cupa; 2) lama; 3) cozoroc; 4) brat;
5) cilindru hidraulic pentru ridicare brat; 6) cilindru hidraulic pentru basculare cupa; 7) tija basculare cupa; 8)
tija de legatura; 9) sasiu auxiliar de prindere a bratului;
10) balansier; 11) dinte cupa; 12) cutit de baza) 13) cutit lateral; 14) articulatie de prindere a cupei la brat; 15)
articulatie de prindere a bratului la sasiu

BULDOEXCAVATORUL:
 70

Domeniul de utilizare:
Buldoexcavatorul a fost proiectat şi construit pentru a fi utilizat în principal pentru următoarele funcţii:
- încărcare
- excavare
- nivelare.
Prin instalarea unor ataşamente suplimentare utilajul poate fi folosit pentrualte operaţii:
- manevrarea materialelor (cu ajutorul cupei 4IN1)
- dezăpezire
- demolări
- pentru săparea sau curăţarea şanţurilor.
Caracteristici:
- operare simplă şi usoară.
- servodirecţie asistată prevăzută cu supapa de prioritate.
- cutie de viteze in patru trepte si transmisie cu convertizor hidraulic ; shimbarea sensului de deplasare
realizandu-se cu ajutorul unei manete aflate sub volan.
- comenzile încărcătorului se realizează cu ajutorul unei servo manete care asigură şi mişcări combinate care
pot fi realizate proporţional şi continuu.
- comenzile excavatorului prin intermediul unei manete mecanice care asigura si mişcări combinate care pot i
realizate proporţional şi continuu. La cerere excavatorul poate fi controlat cu ajutorul a doua servo manete.
- instrumente vizibile din cele doua pozitii de operare (incarcator sau excavator).
- frânare controlata.
- mentenanţa usoară cu intervale simpliicate.

Date tehnice:
• dimensiuni standard
Caracteristici tehnice ale
buldoexcavatorului WB93R-5:
Greutate totală:
• Greutate minimă = 7300 kg
• Greutate maximă = 8350
Cupe standard:
• capacitate cupă frontală = 1,03
mc
• capacitate cupă excavator =
0,19 mc

Motor:
• Motor Diesel Komatsu tip S4D104E-3
• Puterea maximă (220 rot/min EEC80/1269) 74KW
• Moment maxim motor (1500 rot/min EEC801/1269) 398 Nm

Caracteristici tehnice ale buldoexcavatorului WB93R-5:

Greutate totală:
• Greutate minimă = 7300 kg
• Greutate maximă = 8350
Cupe standard:
• capacitate cupă frontală = 1,03 mc
• capacitate cupă excavator = 0,19 mc
Motor:
• Motor Diesel Komatsu tip S4D104E-3
• Puterea maximă (220 rot/min EEC80/1269) 74KW
• Moment maxim motor (1500 rot/min EEC801/1269) 398 Nm
Sistemul electric:
 71

• Alternator 12V
• Putere electrică maxim consumată 95 A
• Împământarea minus
• Bateria 160A -12V
• Demarorul 3,0 Kw
• Viteza maximă corespunzătoare treptei de viteză:

Treapta de viteză 1a 2a 3a 4a R1 R2 R3 R4
Km/h 6 10 23 40 6 10 23 40

ÎNCĂRCĂTORUL FRONTAL:
Părţile componente:
1. Cupa incarcatorului
2. Cilindru rotire cupa
3. Brat ridicare cupa
4. Cabina
5. Rezervorul de ulei hidraulic
6. Axa spate
7. Rezervor motorina
8 Cilindru ridicare
9. Axa fata
10. Cilindru cupa excavator
legendă:
right = dreapta, forward = înainte;
left = stânga

CAP. IV. UTILAJE ŞI ECHIPAMENTE PENTRU AFÂNAT, ÎMPRĂŞTIAT ŞI NIVELAT

PĂMÂNTUL

4.1. BULDOZERE ŞI SCARIFICATOARE:

Buldozerul este alcătuit dintr-un tractor pe şenile sau pe pneuri, pe care este montat echipamentul de lucru.
Echipamentul de lucru este constituit dintr-o lamă susţinută de un cadru care este acţionată de cilindrii
hidraulici sau de cabluri, în cazul tipurilor mai vechi.
Buldozerele – sunt utilaje folosite la constructia
mecanizata a drumurilor forestiere.
Organul de lucru este o lama (1), prevazuta la partea
inferioara cu cutitul de taiere (2) a pamantului.
Lama este fixate pe rama ( 3), montata pe tractorul (4),
fiind comandata printr-un sistem de actionare hidraulic.
Lama de buldozer poate fi fixata pe cadru in diferite feluri
:
- Rigid , in care caz poate executa miscarea de ridicare-
coborare odata cu cadrul;
- Inclinabila in plan orizontal;
- Inclinabila atat in plan orizontal cat si vertical.
Lama dreaptă perpendiculară pe direcţia de mers constituie echipamentul propriu-zis de buldozer; lama
articulată în ax, cu posibilitatea de variere a unghiului fiecăreia din cele două jumătăţi faţă de direcţia de
mers, de la un unghi ascuţit până la unul obtuz, constituie echipamentul de varidozer; când lama este
orientabilă în plan orizontal, putându-se modifica unghiul acesteia faţă de direcţia de mers (cu până la 25°),
 72

echipamentul se numeşte angledozer; posibilitatea de rotire a lamei în plan vertical (unul din capetele lamei
ridicându-se pe o înălţime de 23 ... 95 cm), caracterizează echipamentul de tiltdozer.
Săparea cu buldozerul presupune înfigerea lamei în pământ şi apoi prin împingere, tăierea unui strat de
pământ a cărui grosime variază între 10...20 cm. în faţalamei se formează o „prismă" de pământ care este
deplasată prin împingere la locul de depozitare sau dacă pământul trebuie împrăştiat, cuţitul lamei se
menţine ridicat (la o înălţime „h" dată) faţă de suprafaţa solului. Distanţa de transport a pământului cu
buldozerul pe şenile este cuprinsă frecvent între 5 ... 100 m. şi cu cel pe pneuri, între 5 ... 200 m, ţinând cont de
faptul că în timpul transportului o parte din pământ se pierde pe la extremităţile laterale ale lamei.
Buldozerul are o utilizare complexă, fie ca utilaj independent, fie ca utilaj de completare într-o sistemă de
maşini, la următoarele lucrări:
a) săparea pamatului:
- din gropi de împrumut laterale pentru executarea rambleelor de 1,5 ... 2,5
m înălţime;
- pentru executarea debleelor de 1,5 ... 2,5 m adâncime cu deplasarea pământului în depozite (pe distanţe sub
100 m);
- pe terenuri cu declivităţi;
- pentru realizarea gropilor de fundaţii (în spaţii largi).
b) nivelarea:
- umpluturilor în straturi uniforme şi a terenurilor ondulate;
- curăţirea şi defrişarea terenurilor naturale, inclusiv decaparea stratului vegetal;
- terenului la platforme, sau la cota inferioară a gropilor de fundaţii sau de împrumut;
- pământului descărcat de excavator sau de mijloace de transport.
c) executarea umpluturilor:
- generale;
- pentru acoperirea gropilor de fundaţii şi a conductelor aşezare în tranşee.
d) deplasarea pământului:
- săpat şi de alte utilaje, cu formarea depozitelor;
- la locul de încărcare sau din depozite provizorii.
e) formarea grămezilor (de regulă cu înălţimi mai mici decât 2,5 m şi pante sub 20%).
Săparea cu formarea prismei de pământ în faţa lamei foloseşte cea 30% din durata totală a ciclului de lucru a
buldozerului, consumând cea mai mare parte din energia necesară efectuării unui ciclu. Pentru evitarea
suprasolicitării motorului ca şi pentru sporirea productivităţii, se utilizează următoarele procedee de săpare cu
buldozerul, a pământului:
- în pantă - creşte forţa de tracţiune a buldozerului, scade rezistenţa la deplasare a utilajului şi a prismei de
pământ etc;
- în trepte cu variante de tăiere: în formă de pană, dinţi de ferăstrău şi dreptunghiulară. Rezistenţa de
deplasare creşte progresiv pe măsura formării prismei de pământ în faţa lamei; o reducere a acestei
rezistente şi deci o creştere a productivităţii se poate obţine aplicând procedeul de săpare în formă de pană
sau dinţi de ferăstrău având timpul de tăiere de 60% şi respectiv 70% din timpul necesar tăierii
dreptunghiulare.
În funcţie de caracterul lucrărilor, de condiţiile de lucru, de dimensiunile frontului de lucru etc, distingem
tehnologii de umplere a şanţurilor, nivelare, defrişare, scoaterea buturugilor, scarificare, împrăştierea
pământului cu buldozere.

Scheme tehnologice de săpare

Schema tehnologică eliptică se foloseşte când sunt de executat mai multe ramblee şi deblee succesive;
buldozerul sapă şi transportă jumătate din pământ într-unul din ramblee. cealaltă jumătate transportând-o la
întoarcere în rambleul anterior.
în cazul schemei tehnologice de lucru în suveică zig-zag, buldozerul sapă fâşii paralele (1,3,5 ...) şi deplasează
pământul perpendicular pe frontul de lucru, efectuând cursa utilă. După descărcarea lamei, utilajul efectuează
un viraj (rotire pe loc), cu un unghi ascuţit faţă de direcţia cursei utile şi, prin mersul înapoi, execută cursa în
gol; după un nou viraj, cu acelaşi unghi, reia săparea şi deplasarea pământului de la locul de încărcare.
Schema tehnologică de lucru în zig-zag cu depozitarea laterală a pământului săpat, buldozerul având o
deplasare paralelă cu latura scurtă a gropii de fundaţie, se foloseşte în cazul săpării gropilor de fundaţii cu
adâncimea de până la 1,50 m.

Scheme tehnologice de umplere a şanţurilor

 73

Aceste scheme tehnologice depind, în principal, de tipul buldozerului şi lăţimea şanţurilor. Pentru şanţurile
înguste, când, de regulă, depozitul de pământ se află în imediata apropiere, se recomandă adoptarea
tehnologiei fâşiilor longitudinale, folosind angledozere şi a fâşiilor transversale, utilizând buldozere cu lamă
standard.
Pentru cazul şanţurilor largi, la care depozitul de pământ este mai mare şi amplasat la o oarecare distanţă
faţă de şanţ, se recomandă:
- tehnologia fâşiilor paralele; buldozerul se deplasează, la cursa activă, înclinat sau perpendicular faţă de axul
longitudinal al şanţului;
- tehnologia fâşiilor încrucişate; buldozerul se deplasează după două direcţii oblice încrucişate (alternative) pe
şanţ. Este o variantă superioară a primei, deoarece conduce la o creştere a productivităţii, prin micşorarea
distanţei parcurse de buldozer.

Scheme tehnologice de nivelare

Nivelarea se execută prin curse circulare succesive ale buldozerului, pământul tăiat (pe dâmburi), adunându-se
în faţa lamei care-l deplasează în vederea umplerii gropilor. Toate cursele cu excepţia cursei a cincea se
execută prin deplasarea înainte, cu viteză mică. A cincea cursă se execută prin deplasarea buldozerului înapoi
cu viteza a doua. Cursele se execută astfel încât lama să se suprapună pe precedenta sa urmă, cel puţin cu 30
cm.
Tehnologia de nivelare cu buldozerul se recomandă pentru profilarea definitivă la cotele din proiect a
terenurilor care nu prezintă pante mai mari de 30%.

4.1.1. Generalităţi. Clasificare. Domeniu de utilizare:

Buldozerul este o maşină de construcţii alcătuită dintr-un organ de lucru tip lamă, montat la partea din faţă a
unui tractor pe roţi cu pneuri sau pe şenile.

Fig. 26
Vedere de ansamblu a buldozerului
A-3600L de 360 CP

Fig. 27
Vedere de ansamblu a
buldozerului S-651 LS de 65CP,
prevazut si cu echipament auxiliar
de scarificator

Fig. 28
Vedere de ansablu a buldozerului
S-1800 LS de 180 CP, precazut si
cu
echipament auxiliar de scarificator
 74

Fig. 29 Buldozer D65 EX-15E0 cu cabină

şi cu compartiment ROPS
Elemente componenete:
1. Lamă
2. Cilindru de înclinare
3. Cilindru de ridicare
4. Cabină
5. Apărătoare ROPS
6. Talpă şenilă
7. Roată dinţată
8. Cadru şenilă
9. Treaptă
10. Cadru
11. Roată de ghidare

12. Compartimentul ROPS; AFaţă; BSpate; CStânga ;DDreapta

Buldozerul este destinat în principal săpării pământurilor, la adâncimi de 100...300 mm, şi transportul
pământului săpat la distanţe relativ scurte. Ele sunt utilizate la lucrări de nivelare a terenurilor, la
repartizarea uniformă a pământului descărcat din mijloace de transport, la astuparea şanţurilor, la curăţirea
zăpezii etc.
Buldozerele pot fi utilizate ca utilaje principale pentru:
• executarea rambleelor cu înălţimea până la 1,5m, din gropi de împrumut laterale;
• săparea pământului în profile mixte, cu împingere în zona de umplutură pentru compactare;
• săparea şi îndepărtarea stratului vegetal;
• decopertarea zăcămintelor;
• executarea teraselor pe coaste de deal;
• amenajarea terenului de fundaţie sub ramblee prin trepte de înfrăţire, când înclinarea versantului nu
depăşeşte 40%;
Buldozerele pot i utilizate şi ca utilaje de completare pentru mecanizarea unor lucrări:
• umplerea şanţurilor de canalizare, de reţele electrice şi a gropilor de fundaţii;
• strângerea în grămezi a materialelor de construcţii la centrale de beton, în balastiere, la lucrări de drumuri
etc;
• îndepărtarea pământului rezultat la lucrări de hidromecanizare;
• deplasarea pământului din depozitele provizorii, executate cu alte utilaje, în depozite deinitive;
• amenajarea căilor de acces, la intrările pe ramblee şi la ieşirile din demblee, pentru mijloacele de transport
etc.
Scarificatorul este alcătuit dint-un echipament de lucru cu 1. ..5 dinţi, montat la partea posterioară a unui
tractor pe şenile.
Scariicatorul poate fi utilizat şi ca echipament auxiliar pe o altă maşină de construcţii (buldozer, autogreder
etc). El este destinat în principal la afânarea pământurilor tari şi foarte tari şi a rocilor relativ slabe, care nu
pot i săpate direct. Poate fi utilizat de asemenea la scoaterea din pământ a unor bolovani, sau la înlăturarea
unor îmbrăcăminţi rutiere vechi.

4.1.2. Construcţia şi funcţionarea buldozerelor:

Buldozerul în ansamblu este alcătuit în principal din tractorul de bază şi echipamentul de lucru. Echipamentul
de lucru la rândul lui este compus din lamă (fixă sau orientabilă) şi cadru. Partea posterioară a cadrului
echipamentului de lucru este montată articulat la şasiul tractorului, la buldozerele pe pneuri sau la cadrul
şenilelor. Partea anterioară a echipamentului de lucru poate i ridicată sau coborâtă cu ajutorul a doi cilindrii
hidraulici cu dublă acţiune.
 75

Pentru simplificarea construcţiei, la buldozerele pe şenile de puteri mici sub 65 CP, cilindrii de ridicare sunt
fixaţi articulat la cadrul şenilelor. La buldozerele de putere mai mare, cilindrii de ridicare sunt fixaţi
de regulă la partea din faţă a motorului, la distanţa maximă de articulaţia de prindere a cadrului
echipamentului de tractor, ceea ce duce la micşorarea forţelor necesare în cilindri. În cazul în care buldozerul
este destinat unor lucrări de demolări sau doborârii copacilor, cilindrii hidraulici sunt amplasaţi mai în spate şi
acţionează echipamentul de lucru prin intermediul unor tije şi pârghii auxiliare.
Acţionarea hidraulică a mecanismului de manevrare a echipamentului de lucru se face de la motorul
tractorului de bază.

4.1.3. Construcţia şi funcţionarea scarificatoarelor:

La buldozerele cu lamă fixă, cadrul echipamentului de lucru este alcătuit din două grinzi longitudinale
paralele, la extremităţile cărora este ixată lama în poziţie perpendiculară pe direcţia de lucru a maşinii.
La buldozerele cu lamă orientabilă, cadrul echipamentului de lucru este alcătuit dintr-o singură grindă de
formă specială, prevăzută la partea centrală anterioară cu un cap sferic, care pătrunde într-un lagăr sferic,
fixat în partea centrală posterioară a lamei. Două cadre auxiliare (furci împingătoare) asigura fixarea lamei fie
în poziţie perpendiculară pe direcţia de lucru, fie sub un unghi de 60°...65° în ambele părţi faţă de axa
longitudinală a maşinii.
La buldozerele cu lamă orientabilă modii carea poziţiei lamei se face de regulă manual, prin schimbarea
punctelor de prindere a celor două furci împingătoare la cadrul echipamentului.
La unele buldozere sunt prevăzuţi cilindri hidraulici auxiliari de modificare a unghiului de săpare a lamei,
precum şi cilindri pentru înclinarea verticală transversală a întregului echipament de lucru, ceea ce asigură o
mai mare mobilitate a echipamentului de lucru şi permite realizarea unor lucrări de calitate în diferite condiţii
de lucru.
Aşa cum s-a mai menţionat, scarificatorul se compune din maşina de bază (de regulă un tractor) şi
echipamentul de scarificare, montat articulat la parte posterioară a acesteia. Prinderea cadrului
echipamentului la tractor prin două articulaţii coaxiale este mai simplă, dar unghiul de săpare (scarificare) al
dintelui este variabil funcţie de adâncimea de pătrundere a acestuia. Prinderea printr-un mecanism
paralelogram este ceva mai complicată, dar menţine constant unghiul de săpare indiferent de poziţia dintelui
pe verticală. Dinţii pot fi executaţi în diferite variante, în funcţie de condiţiile concrete de lucru. Astfel, dinţii
cu înclinare puternică sunt utilizaţi la afânarea pământurilor tari şi a rocilor slabe, până la adâncimi de 800
mm. Dinţii drepţi sunt utilizaţi la afânarea diferitelor pământuri, în majoritatea cazurilor dinţii sunt prinşi
articulat la cadrul echipamentului, fapt care permite rotirea acestora în plan orizontal, în cazul întâlnirii unui
obstacol.
Manevrarea pe verticală a echipamentului de scarificator se face cu unul sau doi cilindrii hidraulici, acţionaţi
de la motorul termic al maşinii de bază.

Scarificator hidraulic aplicabil la buldozele D65EXşiD65WX.:

Fig. 30 Schema constructiva a buldozerului S-1500 LS, prevăzut si cu echipament de scarificator
1) cilindru hidraulic; 2) articulaţie 3) traversă; 4) corp brăzdar 5) vârf brăzdar; 6) suport
 76

4.2. AUTOGREDERELE:
4.2.1.Domeniul de utilizare:
Autogrederele sunt maşini de săpat şi transportat pământ cu organ de lucru tip lamă. Spre deosebire de
buldozere, autogrederele se caracterizează printr-o mare manevrabilitate a echipamentului de lucru. Astfel,
lama este orientabilă în plan orizontal, vertical, cât şi deplasabilă pe laterală. De asemenea, pe acelaşi suport
al lamei se pot folosi echipamente suplimentare pentru săpat şanţuri, taluzări, distribuirea agregatelor şi
mixturii asfaltice pentru lucrări de drumuri.
Datorită posibilităţilor de realizare a unor performanţe superioare şi eficiente în frontul de lucru aceste maşini
sunt utilizate la următoarele lucrări:
• nivelarea şi formarea patului drumurilor;
• nivelarea taluzelor din ramblee şi deblee;
• executarea de umpluturi cu înălţimea până la un metru şi a unor săpături cu adâncimea până la 0,7 m;
• nivelarea taluzurilor la canale şi diguri;
• nivelarea platformelor şi taluzurilor teraselor în vederea combaterii eroziunii solului;
• scarificarea unor pământuri tari în vederea amenajării lor;
• profilarea şi nivelarea coronamentului drumurilor agricole şi a digurilor.

4.2.2. Caracteristici constructive: Fig. 31 Schema constructiva a unui autogreder

Un autogreder se compune din

următoarele părţi principale:
• cadrul principal - 1
• cadrul de tracţiune - 2
• echipamentul de greder - 3
• echipamentul de scarificator - 4
• cabina – 5

Şasiul constituie structura metalică de rezistenţă pe care se fixează motorul termic, punţile faţă şi spate,
cadrul principal şi de tracţiune (port -lamă). Cadrul principal este legat de puntea faţă printr-o articulaţie, iar
în partea din spate este rezemat rigid pe ansamblul de rulare.
Echipamentul de lucru este alcătuit din lamă, console de prindere a lamei, cercul de rotire şi cadrul
echipamentului de lucru. Acesta este prins la partea anterioară de cadrul principal printr-o articulaţie sferică,
iar la partea posterioară este suspendat de cilindrii hidraulici de manevrare pe verticală şi orizontală.
Cele mai multe autogredere sunt dotate şi cu echipamente auxiliare de scarificare şi lamă de buldozer.
După soluţia constructivă sistemele de deplasare ale autogrederelor sunt cu două sau trei punţi, De aici a
rezultat şi principalul criteriu de clasificare a autogrederelor notat simbolic AxBxC, unde:
- A = numărul de punţi de direcţie
- B = numărul de punţi motoare
- C = numărul total de punţi
Astfel, există autogredere cu două punţi, din care una este de direcţie iar cealaltă motoare în formula (1x1x2),
sau ambele punţi motoare şi de direcţie în formula (2x2x2).
Autogrederele cu trei punţi pot avea o singură punte de direcţie şi două punţi motoare în formula (1x2x3), o
punte de direcţie şi toate trei motoare în formula (1x3x3) sau toate punţile motoare şi de direcţie în formula
(3x3x3).
Se apreciază că autogrederele cu două punţi sunt mai simple constructiv, iar cele cu trei punţi mai stabile în
timpul lucrului.
Funcţie de masă şi putere instalată, autogrederele se împart în mai multe categorii constructive şi funcţionale
astfel:
Nr. crt. Tipul Masa maşinii (Kg) Puterea instalată (8CP)
1 Uşor 7000 - 9000 63
2. Mediu 9000 - 12000 63-100
3. Greu 12000 - 18000 100-200
4. Foarte greu >18000 >200
 77

Autogrederele în formula (1x2x3) au punţile din spate legate de cadrul principal prin intermediul unui balansier
care realizează o mai bună adaptare la deplasarea în terenuri neregulate şi asigură o mai bună aderenţă la
roţile motoare.
La autogrederele grele cadrul principal este articulat în plan orizontal, asigurând o mai bună mobilitate în
frontul de lucru.
Se remarcă faptul că prin renunţarea la cadrul principal şi echipamentul de autogreder, partea din spate poate
fi utilizată ca maşină de bază pentru alte echipamente de lucru în virtutea principiului agregatizării maşinilor
şi utilajelor de construcţii.
Principalii parametrii constructivi globali ai autogrederelor sunt:
• Parametrii de gabarit (dimensiuni şi masa totală);
• Ecartamentul roţilor faţă/spate;
• Ampatamentul faţă/spate (distanţa D din figura de mai sus);
• Ampatamentul punţii spate (distanţa 2E din figura de mai sus);
• Înălţimea maximă a lamei deasupra bazei de sprijin;
• Garda la sol.

4.2.3. Caracteristici funcţionale şi tehnologice:

Parametrii funcţionali caracterizează nivelul de calitate şi asigurarea realizării tehnologiilor în frontul de lucru.
La autogredere parametrii funcţionali şi tehnologici sunt:
• Viteza de lucru şi deplasare (între punctele de lucru)
• Unghiul de pendulare a balansierului
• Unghiul de înclinare a roţilor faţă
• Razele de întoarcere/dreapta
• Lungimea lamei de nivelare
• Distanţa maximă de glisare a lamei pe laterală
• Unghiul de rotire al lamei în plan orizontal
• Unghiul de tăiere al lamei
• Forţa de tracţiune standard
• Panta maximă pentru lucru
• Unghiul de răsturnare transversală
• Unghiul de răsturnare longitudinală spre faţă/spate
• Productivitatea tehnică şi de exploatare pentru diverse tehnologii de mecanizare şi tipuri de lucrări
• Consum specific de combustibil
• Parametrii hidraulici ai circuitului de forţă
 78

Fig. 32 Autogreder RD-130 şi RD165C

Legendă: lungime (A); lungime (B);lungime (C);lungime (D);latime (E); înaltime (F); înălţime (G); dist ax frontal -
lamă (H) ;dist. Ax frontal axe spate (I) ;raza de întoarcere greutatea operaţională.

În concepţia şi realizarea modernă a acestor utilaje, se constată următoarele tendinţe de perfecţionare:

- Extinderea domeniului de reglare a lamei;
- Îmbunătăţirea parametrilor geometrici şi de rezistenţă ai lamei;
- Adaptarea unor echipamente suplimentare (buldozer, scarificator, curăţitor de zăpadă);
- Mărirea distanţei dintre lamă şi roţile faţă pentru a diminua efectul de „ copiere" a neregularităţilor
terenului;
- Mărirea puterii motorulu;i
- Mărirea vitezelor de lucru şi de transport;
- Utilizarea pneurilor de joasă presiune pentru sistemul de deplasare;
- Utilizarea acţionării hidrostatice totale;
- Introducerea unor sisteme de reglare automată pentru lamă în vederea menţinerii înclinării lamei
faţă de orizontală şi a reglării nivelului de tăiere.

Principalele părţi componente specifice autogrederelor care se proiectează şi realizează ca sisteme mecanice
în blocuri funcţionale sunt următoarele:
• Sistemul de tracţiune şi deplasare
• Sistemul de acţionare a echipamentului de lucru
• Sistemul de direcţie
• Sistemul de înclinare a roţilor de direcţie (faţă)
O componentă deosebit de importantă pentru îndeplinirea misiunii în procesul de lucru a autogrederului o
constituie şi structura metalică de rezistenţă.

4.3.SCREPERELE :
Sunt utilaje pentru lucrări de pământ, care efectuează procesele de săpare-încărcare, transport şi descărcare.

În principiu, săparea cu screpere se poate executa în terenuri de categoriile I şi II, iar în cele de categorii mai
mari (III, IV) numai după scarificare.
Screperele se clasifică după mai multe criterii:
1. după sistemul de tracţiune:
a) autoscrepere (autopropulsate)
b) screperetractate;
2. după capacitatea cupei: screpere de capacitate mică 3 ... 5 m3, mijlocie 6 ... 12 m3 şi mare peste 12 m3;
 79

3. după modul de încărcare a cupei: screpere cu oblon sau cu elevator. Screperul propriu-zis este alcătuit, în
principal, dintr-o cupă (ladă) susţinută deun cadru şi prevăzută la partea inferioară, pe toată lăţimea cu un
cuţit.
Screperele tractate având capacitatea de până la 6,0 m3 uzual (eficient economic), transportă pământul săpat
până la distanţa de 300 m; cele de 6,0 m3 şi mai mari până la distanţa de 500 m, dacă tractoarele sunt pe
şenile şi până la 1000 m, dacă tractoarele sunt pe pneuri.
Autoscreperele cu capacitate de până la 15,0 m3 transportă pământul săpat la distanţe de 500 ... 2000 m, iar
cele având capacitatea de peste 15,0 m3 la distanţe de 1000 ... 5000 m. '
Screperele tractate şi autotractate sapă pământul sub formă de brazde succesive, grosimea stratului de
pământ săpat - în funcţie de caracteristicile la tăiere a acestuia şi de tipul constructiv al utilajului, variază între
10 ... 25 cm, iar a stratului de pământ descărcat, între 20 ... 30 cm. Umplerea cupei are loc pe distanţe de
aproximativ 8..35 m, iar descărcarea pe distanţe de 15..40 m.

Cu ajutorul screperelor se pot executa lucrări de săpare (debleuri) şi lucrări de umplutură (rambleuri), având
adâncimi, respectiv înălţimi de maximum 6,0 m. Când adâncimea sau înălţimea lucrării depăşeşte 1,5 m se
realizează rampe respectiv pante pentru accesul utilajelor la punctele de săpare şi descărcare.
Screperele se folosesc cu eficienţă la executarea mecanizată a următoarelor lucrări de pământ:
- săpături (deblee), cu transportul pământului în ramblee sau depozite;
- ramblee cu transportul pământului din gropi de împrumut sau din depozite;
- lucrări de compensări la platforme de pământ, prin săparea supraînălţărilor (movilelor) şi umplerea
adânciturilor (gropilor);
- lucrări de decopertare, prin îndepărtarea stratului vegetal şi de steril, la zăcăminte de balast, piatră, nisip,
cărbune ş.a.;
- săpări de tranşee şi gropi de fundaţie de mari dimensiuni, la construcţii industriale şi de locuinţe;
- terasamente de drumuri şi căi ferate.
Săparea pământului cu screpere se recomandă să se execute în linie dreaptă cu tăierea fâşiilor de pământ în
pantă de 8 ... 10%, în trepte de lungime şi adâncime descrescătoare pe măsura avansării săpării sau în şah,
prin tăierea pământului în fâşii distanţate între ele cu aproximativ o jumătate din lăţimea cupei (şi dispuse în
formă de şah.
În timpul săpării apare necesară o forţă de tracţiune sporită faţă de cea din timpul transportului, datorită
rezistenţelor pe care le întâmpină screperul:
W f - rezistenţa la deplasare a screperului cu cupa plină;
W - rezistenta la taiere a pământului;
W n - rezistenţa la umplere a cupei cu pământ;
W p - rezistenţa la deplasare a prismei de pământ;
W fc - rezistenţa datorată frecării cuţitului de pământ. Astfel, fâşia de pământ săpat se deplasează la început
relativ uşor pe partea inferioară a cupei, până atinge peretele din spate; în acel moment ea se frânge şi
continuă să intre în cupă, alunecând pe deasupra fâşiei anterioare. După umplerea zonei inferioare a cupei,
atât în partea din spate cât şi în cea din faţă, pământul săpat nu mai poate intra în cupă decât străpungând
şi ridicând straturile de pământ care se găsesc deja în ea; dacă nu se realizează acest lucru, umplerea cupei nu
mai continuă deşi în interiorul ei mai este loc. în consecinţă, spre sfârşitul umplerii cupei, fâşia de pământ
trebuie să aibă o rezistenţă mai mare pentru a putea pătrunde în cupă fără să se frângă; astfel, este necesară
mărirea grosimii fâşiei, folosirea unei forţe de tracţiune sporite, ori micşorarea fâşiei tăiate.
Schemele tehnologice de deplasare a screperului în timpul lucrului se alcătuiesc în funcţie de:
- amplasarea debleelor în raport cu depozitele de pământ, sau a rambleelor în raport cu gropile de împrumut,
amplasare ce determină distanţa de transport a pământului;
- adâncimea (înălţimea) debleelor, care determină şi modul de realizare a declivităţilor;
- lungimea frontului de lucru şi volumul de pământ.
Se pot adopta două tipuri mari de scheme tehnologice de bază: scheme eliptice şi scheme în opt, fiecare cu
mai multe variante.
Schema tehnologică de deplasare în elipsă se utilizează la executarea rambleelor cu înălţimi de 1,0 ... 1,5 m din
gropile de împrumut laterale, executarea debleelor cu descărcarea lui în depozite, executarea lucrărilor de
compensări pentru platforme industriale etc.
Schema tehnologică de deplasare în spirală se foloseşte la executarea de ramblee largi, când:
- gropile de împrumut sunt situate pe ambele părţi ale acestora;
- există posibilitatea de a descărca pământul perpendicular pe axa longitudinală a rambleului;
- lungimea parcursului de descărcare este egală sau mai mică decât lăţimea rambleului:
- diferenţa de nivel între groapa de împrumut şi rambleu nu depăşeşte 3,0 m.
 80

Schemele eliptice au avantajul că distanţa de transport a pământului poate varia pe măsura deplasării
frontului de lucru. Dezavantajul constă în faptul că screperul execută întoarceri întotdeauna pe aceeaşi parte,
ceea ce provoacă uzura rapidă a unei singure părţi a pieselor ce compun mecanismul de deplasare; pentru a
împiedica uzura inegală a respectivelor piese se recomandă schimbarea periodică a direcţiei de întoarcere a
screperului, (minimum de 2 ori pe schimbul de lucru).
Grupa schemelor tehnologice de deplasare în opt cuprinde şi variantele în zigzag, în suveică zig-zag, în buclă
dublă ş.a.
Schema tehnologică de deplasare în opt se foloseşte pentru compensări de pământ la platforme industriale,
pentru executarea rambleelor înalte (mai mari decât 1.5 m) şi a debleelor adânci, la care sunt necesare căi de
acces speciale pentru screper. Rotirea screperului (în partea din mijloc a optului, respectiv în dreptul rampei)
este de 30° - 40° astfel că rămân anumite porţiuni de pământ care trebuie săpate ulterior. Avantajele acestei
scheme tehnologice de deplasare în comparaţie cu cele eliptice sunt următoarele: în timpul unui ciclu de lucru,
screperul execută două operaţii de încărcare şi două de descărcare a cupei, realizând o economie de timp şi
reducând distanţa de mers în gol pe fluxul de deplasare faţă de schema în spirală (unde pentru o singură
descărcare screperul efectuează două întoarceri); screperul execută viraje mai line, cu întoarceri alternative de
180° pe o parte şi pe cealaltă.
Schema tehnologică de deplasare în zig-zag se utilizează la executarea rambleelor (înalte şi de lungime mare)
din gropi de împrumut amplasate pe ambele părţi ale acestora. Schema de lucru asigură o economie la
întoarceri faţă de schema de lucru în opt, dar necesită mai multe drumuri de acces care trebuie întreţinute
continuu.
Schema tehnologică de deplasare în suveică zig-zag se realizează prin mişcarea transversală de dute-vino cu
deplasarea continuă a frontului de lucru, prin întoarceri cu raze de viraj minime. Se aplică acolo unde rambleul,
şi în special debleul, are lăţimi mari.
Schema tehnologică de deplasare în buclă dublă este indicată la executarea săpăturilor şi umpluturilor la
platforme industriale şi când pământul se transportă pe distanţe mai mari de 200 m. Screperul execută
parcursuri în formă de bucle independente atât la încărcare cât şi la descărcare.

AUTOSCREPERELE:
4.3.1. Domeniul de utilizare. Caracteristici constructive, funcţionale şi tehnologice:
Prin cumularea celor trei operaţiuni tehnologice de săpare, transport şi descărcare în straturi - screperele se
pot folosi cu eficienţă la mecanizarea următoarelor lucrări:
• Executarea săpărilor în deblee cu transportul pământului în rambleu sau în depozit;
• Executarea de ramblee cu transportul pământului din gropi de împrumut sau din depozite;
• Lucrări de compensări, prin săparea movilelor şi umplerea gropilor şi denivelărilor;
• Executarea de platforme pentru aeroporturi, terenuri sportive,combinate industriale;
• Lucrări de decopertare, prin îndepărtarea stratului vegetal şi a stratului de steril, la zăcămintele de balast,
nisip, cărbune;
• Executarea de canale navigabile,de irigaţii, de asanări şi de alimentări cu apă;
• Săparea fundaţiilor de mari dimensiuni la construcţii industriale;
• Executarea de terasamente pentru autostrăzi, drumuri şi căi ferate.
Utilizarea screperelor este eficientă în următoarele cazuri:
• Volumul de săpătură este mare
• Distanţa de transport este relativ redusă de până la 500 m pentru screperele tractate şi respectiv de până la
5000m pentru autoscreper;

• Terenul permite săparea cu screpere, respectiv este de categoria 1- 2 sau dacă este de categoria 3-4 a fost
scarificat în prealabil şi nu prezinta pante longitudinale mai mari de 20% şi pante transversale mai mari de
15%;
• Grosimea stratului tăiat poate fi de 15-20cm, iar a stratului descărcat de 20-30 cm.
Autoscreperele sunt maşini specializate pentru lucrări de terasamente capabile să execute simultan mai
multe operaţii tehnologice în frontul de lucru astfel: săparea, încărcarea, transportul, aşternerea (depunerea)
compactarea parţială şi nivelarea pământului.
Autoscreperele pot lucra bine în pământ argilos, loessoid şi prăfos. De asemenea, se evită folosirea lor în
terenuri dure (ca balasturi, argile grase compacte, pământuri cu bolovani, agregate dure, cioate, buturugi),
terenuri foarte umede sau mocirloase, nisipuri necoezive, terenuri foarte friabile.
 81

Ansamblul performanţelor constructive şi funcţionale care determină caracteristicile tehnologice în frontul de

lucru se caracterizează prin următorii parametri:
• Capacitatea cupei;
• Lăţimea şi adâncimea de tăiere;
• Dimensiunile de gabarit;
• Raza de întoarcere;
• Garda la sol;
• Viteza tehnologică de deplasare;
• Forţa tangenţială de tracţiune;
• Distanţa de transport în ciclul de lucru.
Parametrul care determină ei cienţa utilizării unui anumit autoscreper în frontul de lucru este distanţa
tehnologică de transport care se calculează pe baza criteriului economic. Astfel se determină costul specific
total c al producţiei zilnice de pământ săpat, transportat şi depus, exprimat în lei/m3, calculat atât pentru
autoscreper, cât şi pentru o sistemă de maşini conventionala (excavator, autobasculantă, buldozer) care
realizează acelaşi proces tehnologic.
Adâncimea de săpare a frontului de lucru este limitată la 5-6m, din cauza apariţiei unor pante lungi, iar
lăţimea minimă a tranşeii va trebui să fie cel puţin de două ori lăţimea maximă a utilajului.
Înălţimea de umplutură în frontul de lucru este de 5-6 m cu excepţia rambleelor.

Caracteristici constructive şi funcţionale:

Criteriile de clasiicare a autoscreperelor pot i:
a) după capacitatea cupei astfel:
• capacitate mică până la 6mc
• capacitate mijlocie până la 6-12mc
• capacitate mare peste 15mc
b) după modul de încărcare a cupei, astfel:
• cu încărcare forţată la care umplerea cupei se realizează sub acţiunea brazdei tăiate
• cu elevator la care umplerea cupei se realizează cu ajutorul unui elevator amplasat în faţa cupei
c) după modul de descărcare a cupei se deosebesc:
• cu descărcare liberă în faţă sau în spate
• cu descărcare forţată
• cu descărcare prin bascularea cupei
d) după soluţia constructivă a părţii din faţă a cupei:
• cu oblon
• cu elevator de încărcare
e) după numărul de motoare de acţionare:
• cu un singur motor amplasat în partea din faţă
• cu două motoare amplasate faţă/spate, fiecare acţionând, în principal, câte o punte de tracţiune şi alte
sisteme de forţă şi comandă.

4.3.2 Autoscrepere cu oblon

În figura de mai jos este prezentată schema constructivă a unui autoscreper cu oblon, unde sunt notate şi
caracteristicile geometrice constructive.
 82

Fig. 33 Schema constructiva a unui screper cu oblon

Maşina se caracterizează prin următoarele elemente funcţionale:
- tractorul monoax dotat cu un motor de acţionare atât pentru puntea din faţă cât şi pentru instalaţiile de
forţă şi comandă necesare punerii în funcţiune a maşinii,
- cupa împreună cu oblonul şi cadrul de tracţiune în forma unui gât de lebădă,
- sistemul de direcţie
- sistemul de deplasare şi tracţiune
- sistemul de deplasare a peretelui mobil posterior al cupei.

Fig. 34 Componenta unui autoscreper cu oblon:

1) tractor monoax;
2, 3) cadru de tractiune;
4) cilindri hidraulici pentru coborarea cupei;
5) oblon;
6) cilindri hidraulici pentru ridicarea oblonului;
7) cilindri hidraulici pentru directie; 8) cupa;
9) perete posterior mobil al cupei;
10) cilindri de actionare a peretelui posterior mobil;
11) roti cu pneuri ale sistemului de deplasare si
tractiune.

La autoscreperele cu un singur motor, cel din dotarea tractorului monoax, săparea se realizează fie numai cu
utilajul propriu-zis, fie ajutat prin împingere de către un tractor auxiliar pe şenile. În această situaţie, pentru
ca procesul tehnologic să fie eficient, tractorul împingător trebuie să deservească 6-7 screpere fapt care duce
la creşterea capacităţii de încărcare a cupei cu 20%.

4.3.3. Autoscrepere tandem:

Sunt maşini dotate cu două cupe cuplate şi cu trei punţi motoare. Autoscreperul cu trei axe la început sapă şi
umple cupa din faţă, apoi cea din spate, punţile motoare având un rol determinant în procesul de săpare -
încărcare.

a
Fig. 35 Schema unui autoscreper tandem:
a) cu trei axe;
b) cu patru axe
b
În figura de mai sus este prezentată schema unui autoscreper tandem tip tandem TS14 fabricat de firma
Euclid (Anglia) caracterizat prin acţionarea cu trei motoare (un motor la tractorul monoax şi câte un motor
pentru fiecare cupă), cu repartiţia greutăţii pe cele trei grupuri de rulare astfel: 26% grupul de rulare faţă,
43% grupul din mijloc compus din cele două punţi şi 31% grupul din spate.
Aceste tipuri de maşini sunt eficiente numai la lucrări de volum mare şi cu distanţe de transport cuprinse
între 1000 - 1500m.

4.3.4. Autoscreperele cu elevator:

Aceste maşini se folosesc cu eficienţă economică în cazul distanţelor scurte de transport, sub 500 m, şi nu
necesită tractor împingător.
 83

Lucrează foarte bine în terenuri nisipoase la săpare, încărcare şi nivelarea terenului.

În figura de mai sus este prezentată schema de ansamblu a unui autoscreper cu elevator, unde au fost notate
principalele geometrice constructive.
Autoscreperele cu elevator nu pot lucra în pământuri argiloase umede şi nici în cele care conţin bolovani sau
pietre mai mari de 15cm la modelele mici sau 30 cm la modelele mari. Viteza de deplasare cu săpare a maşinii
este cuprinsă în intervalul 1,5-1,8 km/h, iar grosimea brazdei săpate este de 10-15 cm. De asemenea, viteza
lanţului cu racleţi este cuprinsă în intervalul 1,2-1,4 m/s.

4.3.5. Buldoscrepere amflbii:

Sunt maşini specializate pentru lucrări la terasamente pe cursurile de apă şi sub nivelul apei. Astfel,
buldoscreperele au înlocuit sistemul de maşini compus din draglină autobasculantă şi buldozer utilizat cu
eicienţă scăzută la tehnologiile de săpare sub apă. Domeniul de utilizare a buldoscreperelor poate i
caracterizat prin următoarele:
- excavarea fundaţiei pentru prismele de anrocamente la lucrările de protecţie a malurilor cursurilor de apă
- lucrările de excavare -transport pentru adâncirea albiilor largi de râuri la care draglinele montate pe ambele
maluri nu asigură raza de acţiune până la axa albiei de curgere;
- lucrări pentru decolmatarea lacurilor de acumulare;
- lucrări de întreţinere a cursurilor de apă (decolmatare locală, excavare de insule ş.a);
- extragerea balastului aflat în straturile superficiale aflate sub apă sau la nivelul apei.

CAP. V. UTILAJE SI MAŞINI PENTRU COMPACTAT

5.1. COMPACTOARELE
Se clasifică în patru grupe:
1. pneumatice
2. cu rulouri metalice:
i. nedede
ii. cu maiuri în formă de trunchi de piramidă sudate pe ruloruri
iii. picior de oaie
3. vibrocompactoare
4. mixte.
 84

Compactoarele moderne sunt echipate cu transmisii hidraulice care permit alegerea vitezei optime la mers
înainte şi în marşarier, fără schimbarea frecvenţei de rotaţie a motorului şi a excentricilor.
Cele mai fiabile compactoare se fabrică în S.U.A., U.E. şi în Japonia.

5.2. COMPACTOARELE BOMAG sunt uzinate într-o gamă de 80 de tipuri diferite.

Studiile USACE cu privire la eficienţa compactoarelor pentru BCR arată calitatea superioară a rulourilor BOMAG
. Productivităţile orare ale rulourilor tractate din seria BW (vezi fig de mai jos) pentru compactarea straturilor
afânate de 30cm grosime, de amestec Z3, la şase treceri pe aceeaşi urmă sunt - pentru BW6, BW10,BW15- de
respectiv 230,300 şi 330 mc/h.
Rulouri moderne sunt prezentate în figura 38.

Fig. 38 Vibrocompactoare BOMAG: a) broasca; b) BW75SHpentru taluzuri; c) BW212 cu tractiune pe pneuri

Pentru urmărirea gradului de compactare a umpluturilor firma BOMAG livrează din anul 1984 instalaţii
electronice de tipul BTM. Compactimetrul BTM este legat de doi sensori montaţi pe ruloul vibrant. Parametrii
vibraţiilor măsurate cu sensori se transmit sub formă de impulsuri electrice către un minicalculator montat în
cabină. Datele prelucrate sunt înregistrate pe bandă magnetică şi proiectate pe ecranul displayului sub formă
de semnal în culori, galbene, verzi şi roşii. La pornirea compactorului, ecranul este galben. Pe măsura
compactării argilei, ecranul se colorează în verde şi apoi în roşu. Culoarea roşie corespunde gradului optim de
compactare, marcând încheierea procesului tehnologic.
Sunt de menţionat aici recomandările firmei BOMAG cu privire la tipurile de compactoare adaptate pentru
diferite categorii de pământuri: (1) BW212, BW212D, BW213, BW213D,BW214D, BW217D, pentru pământuri
necoezive sau uşor coezive; (2) BW212PD şi BW213PD, pentru pământuri coezive sau foarte coezive, (3)
BW213A şi BW213AD, pentru nisipuri şi îmbrăcăminţi de asfalt (sunt echipate cu sisteme de stropire cu apă).

5.3.COMPACTOARELE VIBROMAX
Compactoarele pot fi livrate cu sisteme de urmărirea gradului de compactare. În anul 1990 se fabricau 15
modele diferite cu greutăţi proprii de la 2,5 la 15 to.
Compactoarele cu maiuri formează generaţia următoare celei a compac-toarelor cu rulouri picior de oaie.
Procesele de compactare ale celor două tipuri de rulouri - cu maiuri şi picior de oaie - se realizează prin trei
operaţii identice:
1. comprimare
2. amestec
3. şocuri
Rulourile cu maiuri prezintă însă un progres decisiv al acestor procese prin:
• compactarea intensă a pământului fără afânarea stratului superficial şi fără lipirea pământului de maiuri, ca
la rulourile picior de oaie.
• creşterea vitezelor de circulaţie tehnologică ale rulourilor la 10-12 km/h şi inducerea în mortar a vibraţiilor de
înaltă frecvenţă;
 85

• eliminarea fisurilor de pe suprafeţele urmelor maiurilor, fisuri care rămân în urma trecerii rulourilor picior de
oaie.

a c

d
b
Fig. 39 Compactoare cu maiuri: a) maiurile tuloului si presiunea pe strat; b) formarea cuibului de patrundere a
maiului in strat si iesirea din cuib (urma); c) preziuni dezvoltate de compactor in strat la prima si, jos, la
ultima trecere.

Amestecul argilei se produce datorită formei în trunchi de piramidă a maiului. Vibraţia este provocată de 100-
150 de lovituri/secundă aplicată straturilor de umplutură de către maiuri
Generaţia a doua a compactoarelor cu maiuri este
aceea a vibrocompactoarelor de tipul BOMAG BW6S.
Ruloul acestui tip vibrează cu frecvenţe proprii de 20-
40 Hz, iar maiurile produc şocuri care induc în pastă
(fracţiunea sub 0,08 mm) sau în mortar vibraţii de
înaltă frecvenţă (peste 100 Hz).

Compactoarele tractate sunt compuse dint-un rulou prevăzut cu osii care se asamblează pe un cadru metalic
prin intermediul a două lagăre. Ruloul poate avea suprafaţa lisă sau cu proeminenţe, funcţie de destinaţia
lucrărilor de compactare

Fig. 40 Compactor auropropulsat cu rulouri

netede tip R.12.I

Fig. 41 Compactor autopropulsat cu rulouri cu

crampoane "tamping" tip C450 (Hyster)

Fig. 42 Acţionarea unui compactor

autopropulsat cu doua rulouri cu
crampoane.

Compactorul static cu crampoane este cel mai frecvent utilizat la pământurile coezive şi se caracterizează
prin următoarele date tehnice: suprafaţa, numărul, forma, lungimea, dispunerea şi modul de prindere a
crampoanelor pe rulou, forţa de tractare, puterea tractorului.
Principalii parametrii tehnologici la compactare sunt:
 86

• grosimea optimă a stratului de pământ,

• numărul de treceri,
• lăţimea de compactare
• gradul de acoperire
• productivitatea
Forma crampoanelor este variată începând cu trunchiul de con, paralelipipedul, trunchiul de piramidă şi
terminând cu forme alungite, curbate şi neregulate ale corpurilor geometrice anterioare.
Prinderea crampoanelor se realizează în două variante:
• crampoane articulate cu rotire totală
• crampoane fixe
Cele mai utilizate sunt compactoarele cu crampoane fixate de rulou, eficienţa maximă în compactare fiind
confirmată de crampoanele de forma unui trunchi de piramidă alungit, cu suprafaţa de contact netedă
denumită „tamping" 22,27,30,32,.
Utilizarea crampoanelor tip „tamping" este recomandată nu numai datorită formei, dar şi unor avantaje
tehnologice care apar ca deosebit de favorabile în procesul de compactare cum ar i:
- diminuarea rezistenţei la rulare datorită înălţimii mult mai reduse decât la crampoanele clasice tip „ picior de
oaie"
- viteza de lucru a compactorului este mult mau mare decât la soluţiile clasice deoarece ieşirea din pământ a
cramponului nu generează afânarea pământului;
- compactarea se produce prin presare, frământare şi impact
- realizarea unui grad de acoperire ridicat, ceea ce implică un număr mai mic de treceri

CAP. VII. CONFIGURAŢIA CABINEI

7.1. PREZENTARE GENERALĂ

Fig. 44. Comenzi si indicatoare BULDOZER E65EX-
15E0 - utilaj echipat cu cabină
J) Manetă frâna de parcare;
2) Manetă de blocare;
3) Brichetă;
4) Rozetă de control a turaţiei;
5) Manetă pentru direcţie;
6) Comutator de trecere automată în viteză
inferioară;
7) Comutator mod presetat;
8) Comutator pentru faruri;
9) Panou pentru aer condiţionat sau panou pentru
încălzitor;
10) Panou de monitorizare;
11) Comutator pentru lampa din spate;

12) Comutator de selectare a rotaţiei ventilatorului; 13) Comutator de pornire; 14) Comutator de informaţii;
15) Buton anulare alarmă; 16) Pedală de frână; 17) Pedală de decelerare; 18) Manetă de comandă a lamei; 19)
Buton claxon; 20) Manetă de comandă scarificator (dacă există);
21) Comutator lampă de lucru suplimentară (dacă există); 22) Comutator pentru ştergător;
23) Comutator lampă cabină.
 87

Fig. 45 Comenzi si indicatoare BULDOZER E65EX-

15E0 - utilaj echipat cu compartiment:

1) manetă frână de parcare; 2) manetă de blocare

a echipamentului de lucrul; 3) rozetă de control a
turaţiei; 4) manetă pentru direcţie, / înainte-
înapoi, schimbarea vitezei; 5) comutator de
trecere automată în viteză inferioară; 6)
comutator mod presetat; 7) comutator pentru
faruri; 8) panou de monitorizare; 9) comutator
pentru lampa din spate; 10) comutator de
selectare a rotaţiei ventilatorului; 11) comutator
de informaţii; 12) buton anulare alarmă; 13)
comutator de pornire; 14) pedală de frână; 15)
pedală de decelerare; 16) manetă de comandă a
lamei; 17) buton laxon; 18) manetă de comandă
scarificator dacă există

Fig. 46 - 1) Panou de afişare

A (trepte de viteză, turaţie motor);
2) Indicator temperatură ulei transmisie
3) Indicator de temperatură a lichidulu
de răcire a motorului; 4) Indicato
temperatură ulei hidraulic; 5) Indicatoru
nivelului de carburant; 6) Lampă de
avertizare pentru temperatura uleiulu
hidraulic; 7) Lampă de avertizare pentru
temperatura uleiului de transmisie;
8) Lampă de confirmare a funcţionări
ventilatorului; 9) Lampă pentru interva
de înlocuire filtru/ulei; 10) Lampă d
avertizare;
11) Lampă de avertizare pentru temperatura lichiduluide răcire a motorului hidraulic; 12) Lampă de
atenţionare pentru întreţinere; 13) Lampă pilot de preîncălzire motor; 14) Lampa de avertizare pentru
presiunea uleiului de motor; 15) Lampă de atenţionare pentru circuitul de încărcare a bateriei; (16) Panou de
afişare B (informaţii multiple); (17) Lampă pentru separatorul de apă;

Fig. 47 - A) Elemente de atenţionare în

caz de urgenţă;
B) Elemente de atenţionare
C) G rup de contoare; D) Lămpi; E)
Comutatoare
 88

Fig. 48 - 1) indicator de temperatută a lichidului de răcire a

motorului; 2) indicator temperatură ulei transmisie; 3) indicator
temperatură ulei hidraulic; 4) indicatorul nivelului de carburant;
5) lampă pilor de preîncălzire motor; 6) panou de afişare A (afişaj
trepte de viteză, turaţie motor); 7) panou de afişare B (informaţii
multiple)

Indicatorul (1) arată temperatura lichidului de răcire a motorului.

Dacă temperatura este normală în timpul operării, atunci se va aprinde
domeniul verde (B).
Dacă în timpul operării se aprinde domeniul roşu (C), mutaţi rozeta de
control al turaţiei pentru a micşora turaţia motorului la aproximativ
3/4 din cea maximă şi menţineţi astfel până când temperaturra
lichidului de răcire ajunge în domeniul verde (B).
Dacă domeniul roşu (C) se aprinde în timpul operării şi lampa de
avertizare pentru temperatura lichidului de răcire a motorului
clipeşte şi alarma sună, opriţi utilajul, rulaţi motorul la viteză de
ralanti şi aşteptaţi ca temperatura lichidului de răcire să revină în
domeniul verde (B).
Indicatorul (2) arată temperatura uleiului de la orificiul de evacuare al
convertizorului de cuplu.
Dacă temperatura este normală în timpul operării, atunci se va aprinde domeniul verde _(B).
Dacă în timpul operării se luminează domeniul roşu (C), mutaţi rozeta de control al turaţiei pentru a micşora
turaţia motorului la aproximativ 3/4 din cea maximă, reduceţi sarcina şi menţineţi astfel până când
temperatura uleiului ajunge în domeniul verde B.
Dacă domeniul roşu (C) se aprinde în timpul operării ţi lampa de avertizare pentru temperatura uleiului de
transmisie clipeşte şi alarma sună, opriţi utilajul, rulaţi motorul la viteză de ralanti şi aşteptaţi ca
temperatura uleiului să revină în domeniul verde (B).

Indicatorul (3) arată temperatura uleiului hidraulic.

Dacă temperatura este normală în timpul operării, atunci se va
aprinde domeniul verde (B).
Dacă în timpul operării se luminează domeniul roşu (C), mutaţi
rozeta de control al turaţiei pentru a micşora turaţia motorului la
aproximativ 3/4 din cea maximă, reduceţi sarcina şi menţineţi
astfel până temperatura uleiului ajunge în domeniul verde (B).

Indicatorul (4) afişează nivelul carburantului din rezervorul de

carburant. În timpul operării normale trebuie să fie luminat
domeniul verde (B)
Dacă în timpul operării se luminează domeniul roşu (A) adăugaţi
imediat carburant

Această lampă (5) arată că motorul este preîncălzit în anotimpul rece cu ajutorul unui
încălzitor electric. Când comutatorul de pornire este rotit în poziţia ON,controlerul
motorului va detecta temperatura lichidului de răcire şi va porni automat procesul de
preîncălzire a motorului la temperatură scăzută.
 89

Contorul (6) afişează treptele de viteză ale transmisiei şi turaţia motorului.

Direcţia de deplasare (A) şi treapta de viteză (B) sunt afişate în centrul afişajului
corespunzător treptelor de viteză.

(A) F: ÎNAINTE; R: ÎNAPOI; N: Neutru; P: Maneta frânei de parcare în poziţia LOCK; (B) 1: viteza întâi; 2: a 2-a; 3:
a 3-a

Exemplu: FI este afişat pentru direcţia ÎNAINTE viteza întâi q Bara grafică (C) din jurul exteriorului afişajului
arată turaţia motorului. Dacă, în timpul funcţionării, bara trece în domeniul roşu (D), luaţi măsuri pentru a
reduce turaţia motorului. Păstraţi întotdeauna bara în domeniul verde.
Fig. 49 - 1) comutatorul de pornire;
2) comutator de trecere automată în viteză
inferioară; 3) comutator mod presetat; 4)
comutator pentru faruri;
5) comutator pentru lampa din spate; 6)
comutator de selectare a rotaţiei
ventilatorului; 7) comutator de informaţii; 8)
buton anulare alarmă

6.2. LĂMPILE:

6.2.1. Elementele de atenţionare în caz de urgenţă: Au un rol deosebit de important în timpul funcţionării
motorului, indicând locul problemei ivite, lampa de averitzare luminează şi alarma sună intermitent.

Fig. 50 - 1) Lampa de avertizare pentru presiunea uleiului de

motor; 2) Lampă de avertizare pentru temperatura lichidului de
răcire a motorului; 3) Lampă de avertizare pentru temperatura
uleiului de transmisie; 4) Lampă de avertizare pentru temperatura
uleiului hidraulic; 5) Lampă pentru separatorul de apă

Această lampă (1) indică presiunea scăzută a uleiului de motor. Lampa clipeşte, motor
oprit - verificare
 90

Lampa (2) indică o creştere a lichidului de răcire. Când lampa de monitorizare clipeşte,
rulaţi motorul la viteză de ralanti până când se aprinde domeniul verde al temperaturii
lichidului de răcire.

Lampa (3) avertizează operatorul că temperatura uleiului din oriiciul de evacuare al

convertizorului de cuplu a crescut. Dacă lampa clipeşte, rulaţi motorul la viteză de ralanti
până când indicatorul de temperatură a uleiului de transmisie coboară în domeniul verde.
Lampa (4) indică o creştere a temperaturii uleiului hidraulic. Când lampa de monitorizare
clipeşte, opriţi utilajul şi rulaţi motorul la viteză de ralanti până când temperatura uleiului
scade
Această lampă (5) avertizează operatorul că există o creştere a nivelului apei în interiorul
separatorului de apă. Când se aprinde, drenaţi apa din separatorul de apă. Separatorul de
apă formează o singură componentă cu prefiltrul de carburant şi este amplasat în partea
inferioară.

6.2.2. Elemente de atenţionare:

Acestea sunt elemente care trebuie observate în timpul funcţionării motorului. Dacă apare o problemă, este
afişat elementul ce necesită reparaţie imediată. Dacă apar probleme, atunci va clipi locul problemă de pe
lampa de avertizare.

Fig. 51
(1) Lampă de atenţionare pentru circuitul de încărcare a
bateriei
(2) Lampă de atenţionare pentru întreţinere

Această lampă (1) indică o problemă la sistemul de încărcare a bateriei în timp ce

motorul funcţionează. Dacă lampa de monitorizare clipeşte, verificaţi tensiunea
din cureaua V.
Această lampă (2) luminează timp de aproximativ 30 de secunde după ce cheia de
contact este rotită în poziţia ON, dacă a fost atins intervalul de înlocuire pentru
iltru sau ulei.

CABINA MECANICULUI: exemplu pentru EXCAVATOR KOMATSU:

 91

1) Inversor; 2)Volan; 3) Panou

frontal; 4) Comutator lumini s
semalizare; 5) Schimbatorul d
viteze; 6) Sistem de reglare volan; 7
Pedala acceleratiei; 8) Pedala d
frana; 9) Panoul lateral; 10)Maneta
de control a incarcatorului; 11
Frana de mana; 12) Acceleratia d
mana;
13 - Maneta control antebrat si rotire (versiunea standard);
- Maneta control brat si rotire (la cerere); 14) Maneta control brat si cupa; (versiunea standard);
- Maneta control antebrat si cupa (la cerere); 15) Maneta control cala dreapta;16) Maneta
control cala stanga

BORDUL:
PANOUL FRONTAL:

Fig. 52
1) Lampa avertizare nivel scazut de motorina; 2) Lampa
avertizare 4x4 (9) Lampă atentie; 3) Lampa avertizare
blocaj diferential; 4) Lampa avertizare frana de mana; 5)
Lampa avertizare temperatura ulei transmisie; 6) Lampa
avertizare semnalizare stanga;
7) Lampa avertizare semnalizare dreapta; 8) Lampă
avertizare lichid de frana; 9) Lampă atentie; 10) Lampă
avertizare faza lunga; 11) Lampă avertizare faza scurta;

12) Lumini de parcare, de avertizare; (13) Comutator lumini, semnalizare, claxon, stergator geamuri.
1 - LAMPA SEMNALIZARE NIVEL SCAZUT DE MOTORINA
Se aprinde cand in rezervor au mai ramas 17 litri de motorina.

2 - LAMPA SEMNALIZARE 4X4

Se aprinde cand modul 4x4 este activat.

3 - LAMPA SEMNALIZARE BLOCAJ DIFERENTIAL

Se aprinde la apasarea butonului de blocare a diferentialului.

4 - LAMPA AVERTIZARE FRANA DE MANA

Se aprinde cand este trasa frana de mana.

5 - LAMPA AVERTIZARE TEMPERATURA ULEI TRANSMISIE

Se aprinde si declanseaza semnalele sonore atunci cand temperatura uleiului hidraulic
depaseste temperatura maxima permisa.La aprinderea lampii lasati motorul sa functioneze
la circa 1200 rotatii pana la stingerea lampii.
6 - LAMPA AVERTIZARE SEMNALIZARE STANGA
Clipeste cand comutatorul (13) este actionat pentru viraj la stanga.

7 - LAMPA AVERTIZARE SEMNALIZARE DREAPTA

Clipeste cand comutatorul (13) este actionat pentru viraj la dreapta.
8 - LAMPA AVERTIZARE LICHID DE FRANA
Se aprinde cand presiunea lichidului de frana este scazuta sau la scaderea nivelului in
rezervor, datorata pierderilor.
 92

9 - LAMPA ATENTIE
Se aprinde in urmatoarele situatii:
a - pentru circa 3 secunde in timpul verificarii efectuate la fiecare pornire a utliajului.
b - cand temperatura maxima admisa a lichidului de racire este depasita. c - cand presiunea
uleiului este scazuta.
10 - LAMPA AVERTIZARE FAZA LUNGA
Se aprinde cand este actionata din comutatorul (13).
11 - LAMPA AVERTIZARE FAZA SCURTA
Se aprinde cand este actionata din comutatorul (17)

12 - LUMINI DE PARCARE, DE AVERTIZARE

Se aprinde cand luminile de parcare sunt activate din comutatorul (17).(un clic)

13 - COMUTATOR LUMINI, SEMNALIZARE, CLAXON, STERGATOR GEAMURI

Are urmatoarele functii:
A - Semanlizare stanga; B - Semnalizare dreapta C - Claxon; D - Faza
scurta/faza lunga E - Flash faza lunga; F - Stergator parbriz G - Spalator
parbriz

PANOUL LATERAL
1 - Indicator nivel motorina
2 - Indicator temperatura lichid de racire
3 - Contor ore de functionare
4 - Lampa avertizare imbacsire filtru ulei hidraulic
5 - Lampa avertizare incarcare baterie
6 - Lampa avertizare preincalzire
7 - Lampa avertizare temperatura lichid de racire
8 - Lampa avertizare presiune ulei motor
9 - Lampa avertizare imbacsire filtru aer
10 - Lampa avertizare girofar
11 - Alarma
12 - Buton de blocare a comenzilor servo
13 - Buton de control al vitezei bratului excavatorului
14 - Buton de blocare culisanta
15 - Buton de blocare brat
16 - Avarie
17 - Buton faza scurta si lumini de parcare
18 - Buton activare 4x4
19 - Claxon
20 - Buton de blocare al catargului bratului din spate
21 - Buton activare sistem amortizare vibratii
 93

22 - Buton echipament optional

23 - Buton picon manual
24 - Contact pornire
25 - Buton ventilator
26 - Buton aer conditionat

6.3. COMENZILE UTILAJULUI:

Comenzile utilajului. Versiunea de comanda mecanica a excavatorului:

1 - Maneta pentru inversarea direcţiei de mers; 2 - Pedalele de frana; 3 –

Acceleraţia ;4 - Maneta de control al incarcatorului;
5 - Schimbatorul de viteze; 6 - Frana de mana; 7 - Acceleratia de mana; 8 -
Comutatorul de control al blocarii catargului bratului excavatorului 9 -
Comutatorul de control al blocarii anticulisare; al bratului excavatorului; 10 -
Buton de decuplare transmisie;
11 - Buton de blocare al diferentialului; 12 - Buton de control a
deschiderii cupei 4 in 1; 13 - Buton de control al inchiderii cupei 4 in 1; 14 - Buton de control al vitezei de lucru
incarcatorului; 15 - Buton de decuplare transmisie; 16 - Maneta de control al calei stanga; 17 - Maneta de
control al calei dreapta; 18 - Maneta de control spre stanga al cupei excavatorului; 19 - Maneta de control spre
dreapta al cupei excavatorului

6.4. COMENZILE UTILAJULUI:

Comenzile utilajului. Versiunea cu servo-comandă a excavatorului:
 94

1 - Maneta pentru inversarea direcţiei de mers; 2 - Pedalele de frana; 3

– Acceleraţia; 4 - Maneta de control al incarcatorului;
5 - Schimbatorul de viteze; 6 - Frana de mana; 7 - Acceleratia de
mana; 8 - Comutatorul de control al blocarii catargului bratului
excavatorului; 9 - Comutatorul de control al blocarii anticulisare al
bratului excavatorului; 10 - Buton de decuplare transmisie;
11 - Buton de blocare a diferentialului;
12 - Buton de control a deschiderii cupei 4 in 1;
13 - Buton de control al inchiderii cupei 4 in 1; 14 - Buton de control al vitezei de lucru a incarcatorului; 15 -
Buton debreiere;16 - Maneta de control al calei stanga;17 - Maneta de control al calei dreapta;18 - Maneta de
control spre stanga al cupei excavatorului; 19 - Maneta de control spre dreapta al cupei excavatorului; 20 -
Maneta de schimbare a sistemului de control

PEDALELE DE FRÎNĂ:

Utilajul este prevăzut cu doua pedale de frana, ceea ce face posibila intoarcerea utilajului in locuri foarte
stramte, cu multe obstacole; folosind pedala de frana din dreapta este posibila intoarcerea spre dreapta,
folosind pedala de frana din stanga este posibila intoarcerea spre stanga. Cand pedalele (2) sunt folosite
individual, reduceti viteza si coborati cupa cat de jos este posibil. Pedalele trebuie intotdeauna conectate una
cu cealalta, folosind stiftul de conectare (A), atunci cand folositi treptele superioare ale cutiei de viteze si cand
va deplasati pe drumurile publice. IMPORTANT! Cand treapta a-4-a a cutiei de viteze este cuplata, forta de
franare este marita de catre conectarea automata a tractiunii integrale.
Maneta de control al incarcatorului (4) este poziţionat in dreapta
operatorului si controlează ridicarea si coborârea braţului, includerea
si deschiderea cupei in concordanta cu mişcările ortogonale de mai
jos. Daca utilajul este echipat corespunzător, deplasarea manetei in
poziţia E pune braţul in poziţia liber, acesta fiind o poziţie in care
braţul poate urmări neregularitatile terenului.
N – Neutral A - Cupa se include B - Bratul coboara C - Cupa se
deschide D - Bratul de ridica.
Pentru echipamente optionale:
E - Brat liber; F - Reintoarcere la pozitia de incarcare
Daca maneta este manevrata in directii inclinate fata de axa utilajului, sunt obtinute miscari simultane
(combinate) proportionale cu unghiul inclinatiei, acesta insemnand ca doi distribuitori hidraulici
corespunzători fiecare unei singure functii sunt actionati simultan. N - Neutral
A - Bratul coboara - Cupa se inchide B - Bratul coboara - Cupa se deschide C - Bratul se ridica - Cupa se deschide
D - Bratul se ridica - Cupa se inchide.
 95

MANETE DE CONTROL ALE BRATULUI EXCAVATORULUI:

Maneta (18) este poziţionată in stânga operatorului si controlează

antebraţul si rotirea, in timp ce maneta (19) este poziţionată in
dreapat operatorului si controlează bratul si cupa.

EXPLOATAREA MASINILOR SI UTILAJELOR PENTRU CONSTRUCTII

Lucrări de săpare
7.3.Executarea săpăturilor cu excavatoarele dotate cu diferit echipament de lucru (cupă inversă, cupă
dreaptă, draglină, graifer etc.):

Procesul săpării şi rezistenţele la săpare a pământurilor depind atât de caracteristicile fizico-mecanice

ale acestora cât şi de parametrii organului de lucru la săpare. Dintre caracteristicile pământurilor, cele mai
importante, care influenţează procesul săpării şi valorile rezistenţelor la săpare, sunt următoarele:
• compoziţia granulometrică;
• greutatea volumică;
• afânarea;
• frecările interioare şi exterioare;
• coeziunea;
• umiditatea;
• plasticitatea.
Procesul săpării este determinat şi de parametrii organului de lucru la săpare, care la maşinile de
construcţii poate fi în formă de dinte, lamă, cupe de diferite lăţimi. Prin pătrunderea organului de lucru la
săpare în pământ, la început are loc o deformaţie a pământului, iar după aceea se produce desprinderea
brazdei. În funcţie de natura şi de starea pământului în care lucrează, brazda săpată poate avea diferite
forme. Astfel, în cazul pământurilor tari, de umiditate mijlocie sau uscate, fenomenul săpării începe cu
apariţia crăpăturilor şi continua cu desprinderea bucăţilor separate. La pământurile plastice umede brazda ia
forma unei benzi continue, iar la nisipuri are loc o deformare a brazdei în faţa organului de săpare.
 96

Asupra procesului săpării influenţează şi poziţia traiectoriei de săpare. Astfel, în cazul în care
traiectoria cupei este orizontală sau sub un unghi mai mic decât unghiul de taluz natural, în timpul deplasării
cupei, în faţa cupei se formează o prismă de pământ săpat. Marginile acestei prisme ies în afara lăţimii cupei.
Pe măsură ce volumul prismei se măreşte, creşte şi rezistenţa la deplasare a acestuia.
Datorită acestui lucru pământul din cupă este parţial împins spre peretele din spate, iar parţial partea
superioară a prismei se ridică deasupra pământului din cupă, pătrunde în interiorul ei şi o umple.
Procesul de săpare în funcţie de caracteristicile amplasamentului, se poate executa cu buldozere,
autogredere, autoscrepere sau screpere tractate.
Strângerea în grămezi şi readucerea pe amplasament se poate mecaniza cu buldozere sau
autogredere. Încărcarea în mijloacele de transport se poate realiza cu încărcătoare frontale sau cu
excavatoare, iar transportul cu autobasculante, cu dumpere, cu autotrenuri cu remorci, iar la distanţe mai
reduse, cu screpere sau autoscrepere.
Se pot întâlni două situaţii tehnologice:
În prima situaţie stratul vegetal se sapă şi se depozitează în apropierea amplasamentului, urmând ca
la terminarea lucrării (de ex. o lucrare subterană), să fie readus pentru redarea amplasamentului în circuitul
economic (fig.1).

Fig.1 Sapare cu depozitare strat vegetal langa amplasament

În a doua situaţie, stratul vegetal se sapă pe o adâncime de 15.. .20 cm, se strânge în grămezi şi se
încarcă (fig. 2), în vederea transportului în afara amplasamentului la distanţe mai mari, pentru a fertiliza un
alt teren.
 97

Fig. 2 - Săpare strat vegetal cu

transport la distanţă
Decaparea stratului vegetal reprezintă
un proces de mecanizare complexă
pentru care se poate utiliza sistemul
de maşini din figura 3.

Fig. 3 Sistem de masini pentru saparea si transportul vegetal

Scarificarea terenului:
Este operatia de a scormoni suprafața unui teren sau a unei șosele în refacere, pentru a ușura
îndepărtarea pământului, a pietrelor, a resturilor de beton sau asfalt etc. sau pentru a asigura o bună
legătură între materialul nou și cel vechi. Se execută în următoarele situaţii:
• după defrişare în vederea eliminării rădăcinilor rămase.
• pentru afânarea terenurilor tari şi foarte tari în vederea săpării cu screpere, buldozere şi gredere,
• pentru afânarea terenurilor îngheţate în vederea săpării,
• pentru dislocarea pietrelor, bolovanilor şi cioatelor din terenurile mijlocii.

Compactarea terenului:
Este procesul prin care pământul trifazic format din granule solide, aer şi apă îşi micşorează volumul
sub acţiunea unor încărcări de scurtă durată provocate de utilaje speciale, mijloace de transport şi buldozere.
Compactarea este determinată de mai mulţi factori:
 98

Prin compactare se îndepărtează aerul din pământ, în schimb raportul apă-material solid rămâne
constant. De regulă, saturarea pământurilor nu ajunge niciodată la valori de 100% prin compactare.
Scopul principal al compactării îl constituie îmbunătăţirea principalelor caracteristici ale pământurilor:
• forfecarea;
• rezistenţa la compresiune;
• permeabilitatea.
Compactarea barajelor şi digurilor în rambleu se realizează prin acţiune statică sau dinamică. În spaţii
largi, compactarea se efectuează cu rulouri de diferite tipuri. In spaţii limitate sau în apropierea unor
obstacole se utilizează plăci vibrante sau maiuri tip broască.
Compactarea statică se exercită prin greutatea proprie a echipamentului cu distribuţia eforturilor
unitare în umpluturi pe baza legilor tratate în mecanica pământurilor.
Compactarea dinamică este mai complexă şi solicită cunoaşterea unor probleme ale vibraţiei în funcţie
de caracteristicile pământurilor de compactat, pentru evitarea erorilor în alegerea vibrocompactoarelor.

7.3.1. ALEGEREA UTILAJELOR PENTRU LUCRĂRI DE TERASAMENTE

Criterii tehnico - economice de selectare a soluţiilor tehnologice de mecanizare:
În tabelul de mai jos sunt redate tipurile de terenuri asupra cărora se execută lucrări de terasamente şi
utilajele specifice utilizate:
Categoria în cazul în care este săpat cu:
Denumirea şi natura terenului Excavator Buldozer Screper Autogreder
Pietriş şi balast
- până la 70mm I II II II
- peste 70 mm II II II
Nisip I II II II
Pământ vegetal
- fără rădăcini şi pietriş I I I I
- cu rădăcini şi pietriş II I
Argilă
- nisipoasă I II II II
- grasă, tasată, fără pietriş II II II II
- grasă, tasată, cu pietriş III II III III
- grea, compactă III III III III
- grea, compactă cu bolovani III IV
- şistoasă, tare IV
 99

Soluri castanii, cernoziom

- cu umiditate naturală I I I I
- uscat sau cu pietriş I II II II
Piatră spartă II III - -
Pământ nisipos îngheţat scarificat II III - -
Roci stâncoase, stâncă degradată IV - - -

Preselecţia soluţiilor tehnologice de mecanizare se face pe baza următoarelor două criterii tehnice:
- natura lucrărilor de terasamente de executat;
- natura terenului în care urmează să se realizeze lucrările.
Alegerea utilajelor în funcţie de natura lucrărilor:

Excavatoare cu o cupă

Încărcătoare cu o
mai multe cupe
Excavatoare cu

Autogredere
Buldozere

refulante
Screpere
Cu draglină
Cu cupă de
Natura lucrărilor

telescopic
Cu graifer
adâncime

Drăgi
cupă
Cu cupă
dreaptă
Ramblee X X Cu braţ
X - X - - - - X X
Deblee X X X - X - X X - X -
Căi de comunicaţii X X X - - -
X X X X X
Platforme industriale X X X - X - X X - X X
Decopertări X - - - - - X X - - -
Taluzări şi profilări - -
X - - - - -
X - -

Defrişări - - - - - - - X - - -
Nivelări - - - - - - - X X - -
Şanţuri X - X X - X - X - - -
Canale şi bazine X - X X X X X X - X X
Fundaţii de clădiri X - X X X - - X - - X
Extracţie de balast de sub apă X - -
X X - - - - -
X

Din mulţimea soluţiilor tehnologice posibile de adoptat, se selectează în final soluţia optimă pe baza
următoarelor criterii tehnico-economice:
-durata de execuţie;
-costul lucrării;
-consumul de energie;
-consumul de manoperă.

7.3.2. TEHNOLOGII DE LUCRU

a. TEHNOLOGII PENTRU PREGĂTIREA TERENULUI
Pentru asigurarea condiţiilor executării lucrărilor de bază, se execută în primul rând lucrările de pregătire a
terenului, care, în funcţie de condiţiile speciice ale amplasamentului pot include:
• lucrări de defrişare de arbori şi arbuşti;
• scoaterea rădăcinilor;
• scarificarea terenului după defrişare;
• săparea şi transportul pământului vegetal.
a.1. Tehnologii pentru defrişare mecanică:
Pentru doborârea arborilor, buldozerul se apropie de trunchiul acestora cu lama ridicată, exercitând o
apăsare lină, fără şoc, prin mărirea turaţiei. Când arborele s-a aplecat, buldozerul se retrage, coboară lama şi
taie rădăcinile.
 100

Fig. 3 - Doborirea arborilor

Schema tehnologică de deplasare a utilajului pentru executarea defrişării arbuştilor şi tuişurilor este
prezentă în figura de mai jos unde s-au notat:
l e = lăţimea echipamentului care execută defrişarea;
l f = lăţimea fâşiei defrişate care pentru siguranţă este mai redusă decât lăţimea echipamentului prin
suprapunerea a două fâşii alăturate;
s = 10-15 cm, suprapunerea fâşiilor de lucru;
L şi B = lungimea şi lăţimea obiectului de construcţii;
L d şi B d = dimensiunile suprafeţei defrişate care depăşesc dimensiunile obiectului de construcţii cu câte
5.10m
S t = spaţiu tehnologic pentru întoarcerea utilajului.
Pentru defrişare se recomandă sectoare cu o lungime L 1 şi o lăţime L 2
L = 500...1000m ; L 2 = 50...100m

Fig. 4.Schema tehnologica de defrisare a

arbustilor si tufisurilor

a.2. Tehnologii pentru scoaterea buturugilor:

În funcţie de diametrul buturugilor se adoptă una din următoarele tehnologii:
- pentru buturugi cu diametrul sub 10 cm, cu rădăcinile la suprafaţă, prin săpare directă cu buldozerul;
- pentru buturugi cu diametrul de 11...20 cm, prin împingere cu lama buldozerului adâncită în pământ
până la 20 cm;
- pentru buturugi cu diametrul peste 20cm, prin împingeri repetate cu lama buldozerului până se
reuşeşte introducerea lamei sub rădăcini pentru dislocare şi tăierea acestora, sau prin tracţiune directă cu
ajutorul troliului buldozerului.
 101

Fig. 5 - Scoaterea
buturugilor cu troliul
buldozerului

a.3. Tehnologii pentru scariflcarea terenului:

Scarificarea terenului se execută în următoarele situaţii:
• după defrişare în vederea eliminării rădăcinilor rămase;
• pentru afânarea terenurilor tari şi foarte tari în vederea săpării cu screpere, buldozere şi gredere;
• pentru afânarea terenurilor îngheţate în vederea săpării;
• pentru dislocarea pietrelor, bolovanilor şi cioatelor din terenurile mijlocii.
Programarea sectoarelor de lucru se face astfel încât întreaga suprafaţă scarificată pe durata unui
schimb să poată fi şi săpată în cursul schimbului respectiv, pentru că altfel eficienţa operaţiei de afânare este
redusă, apărând dificultăţi la săpare, atât pe timp călduros prin uscare şi formare de bulgări, cât şi pe timp
ploios prin umezire prea puternică şi lipire de organul de săpare.
Pentru scarificatoare care se utilizează două scheme tehnologice de deplasare a utilajului:
• cu deplasare circulară când lăţimea sectorului de lucru este de sub 50 m;
• cu deplasare în zigzag când lăţimea frontului este mai mare.

Fig. 6 -
scheme
tehnologic
e de
scarificare

b. TEHNOLOGII DE SĂPARE CU EXCAVATOARE CU O CUPĂ:

Tipuri de abataje:
 102

Tehnologiile de lucru şi performanţele excavatorului depind în mare măsură de caracteristicile frontului de

lucru (abatajului) în care lucrează. În funcţie de mărimea lăţimii abatajului, în raport cu raza maximă de
săpare a excavatorului, abatajele pot fi:
• abataje înguste , la care lăţimea abatajului Ba este cuprinsă între lăţimea cupei b c şi dublul razei
maxime de săpare R max b c ≤ B a ≤ 2R max
• abataje largi : 2R max ≤ B a ≤ 3R max
• abataje combinate : B a ≥ 3R max
În funcţie de direcţia de deplasare a excavatorului E în raport cu abatajul, respectiv cu direcţia de săpare S,
abatajele pot i:
• abataje laterale - fig. 7
• abataje frontale - fig. 8

Fig. 7 - Clasificarea
abatajelor în funcţie
de lăţime
 103

Fig. 8 - Tipuri de abataje funcţie de direcţia de

deplasare a excavatorului in raport cu taluzul

In funcţie de poziţia faţă de nivelul de circulaţia excavatorului NE, abatajele pot fi:
• abataje în front înalt,deasupra nivelului de circulaţie al excavatorului (fig. 9)
• abataje în front adânc, sub nivelul de circulaţie al excavatorului (fig. 62)
• abataje mixte (fig. 62) care se pot utiliza pentru excavatoarele cu cupă dreaptă, când h s> h i , şi pentru cele
cu cupă de adâncime, când h s< h i

Fig. 9 - Tipuri de abataje

functie de nivelul de
circulatie a excavatorului

Fig. 10 - Tipuri de abataje functie de pozitia reciproca a

nivelului de circulatie a excavatorului si a mijloacelor de
transport

După poziţia căii de circulaţie a excavatorului NE, în raport

cu calea de circulaţie a mijloacelor de transport
tehnologic al pământului NT, abatajele pot fi:
• abataje cu căile de circulaţie situate la acelaşi nivel,
atât la abataje laterale (fig. 10 a) cât şi la abataje frontale
(fig. 10 b);
• abataje cu căile de circulaţie situate la nivele diferite, la
bataje laterale (fig. 10 c) şi frontale (fig. 10 d).

c. TEHNOLOGIA LUCRĂRILOR CU EXCAVATORUL CU CUPĂ DREAPTĂ

În figura 11 sunt prezentate principalele scheme tehnologice de săpare cu aceste excavatoare:

Fig. 11 - Scheme tehnologice de sapare cu

excavatorul cu cupa dreapta
 104

Schema tehnologică cu abataj lateral şi cu căile de circulaţie pentru excavator şi mijlocul de transport la
acelaşi nivel (fig. 11) este cea mai uzuală prezentând avantajul unui flux continuu al mijloacelor de
transport,fără manevre suplimentare şi fără rotirea cupei excavatorului pe deasupra cabinei.
Schema tehnologică cu abataj lateral şi cu calea de circulaţie a mijlocului de transport deasupra nivelului
excavatorului (fig. 11. b), este indicată pentru terenuri cu umiditate mare, permiţând o mai bună întreţinere a
drumului de acces pentru mijloacele de transport.
Schema tehnologică cu abataj frontal îngust şi cu calea de circulaţie a mijlocului de transport deasupra
nivelului excavatorului (fig. 11. c) se recomandă pentru construcţia de canale în terenuri tari. Schema permite
o bună descărcare a cupei cu deplasări minime ale excavatorului, asigurând în acelaşi timp un flux continuu
pentru mijloacele de transport. Înălţimea maximă a debleului care se poate realiza depinde de înălţimea de
descărcare a excavatorului, de înălţimea mijlocului de transport şi de spaţiul de siguranţă.
Schema tehnologică cu abataj frontal larg şi cu calea de circulaţie a mijloacelor de transport la nivelul
excavatorului, (fig. 11. d), se foloseşte numai în cazul abatajelor de adâncime mare care nu permit aducerea
mijlocului de transport în paralel cu excavatorul. Schema conduce la o productivitate mai redusă deoarece
impune rotirea excavatorului cu 150-180° şi manevre ale mijlocului de transport cu spatele.
Schema tehnologică cu abataj frontal foarte larg,de peste două ori raza de săpare maximă a excavatorului
(fig. 11. e), impune o deplasare în zigzag a excavatorului, mijloacele de transport având acces la încărcare în
lungul ambelor taluze ale debleului şi în acest caz excavatorul este obligat să se rotească cu peste 120° pentru
descărcare, iar mijloacele de transport să facă manevre cu spatele la încărcare.

d. TEHNOLOGIA LUCRĂRILOR CU EXCAVATORUL CU CUPĂ DE ADÂNCIME

(CU CUPĂ INVERSĂ):

Fig. 12
- Scheme tehnologice de
sapare cu excavatorul cu
cupa de adincime

Schema tehnologică cu abataj lateral (fig. 12. a) se recomandă pentru terenurile slabe. Schema asigură
realizarea performanţelor maxime ale excavatorului privind raza de săpare Rs raza de descărcare Rd şi
adâncimea de săpare A, precum şi o circulaţie în flux continuu a mijloacelor de transport. Productivitatea este
afectată de unghiul mare de rotire al excavatorului la descărcare.
Schema tehnologică cu abataj frontal (fig. 12. b) se recomandă pentru terenurile tari, fiind schema optimă
pentru săparea fundaţiilor. Asigură realizarea performanţelor maxime ale excavatorului ca posibilităţi de
săpare şi ca productivitate, permiţând o circulaţie în fux continuu a mijloacelor de transport şi un unghi redus
de rotire a excavatorului, de 90° pentru descărcare.
 105

e. TEHNOLOGIA LUCRĂRILOR CU DRAGLINA:

La lucrări cum sunt în principal lucrările executate sub apă, în terenuri uşoare şi mijlocii sau în terenuri
necoezive umede, îmbibate cu apă, la raze de săpare mari, draglinele sunt de neînlocuit.
Schema tehnologică cu abataj lateral (fig. 13. a) se recomandă la executarea umpluturilor din gropi de
împrumut, precum şi la executarea săpăturilor cu descărcarea în depozit. La această schemă rezultă o fâşie
săpată mai mică decât raza de săpare a draglinei.
Schema tehnologică cu abataj frontal (fig. 13. b) asigură o mult mai mare lăţime a fâşiei săpate, până la
dublul razei de săpare, permiţând şi realizarea de taluze mai abrupte care nu pot fi obţinute la abatajul lateral
din cauza pericolului surpării. Pentru creşterea productivităţii, descărcarea în depozit se face cu un unghi mic
de rotire al braţului de 10-30, astfel încât pentru executare a tranşeelor largi şi adânci se execută mai multe
treceri.
Schema tehnologică cu descărcare în mijloacele de transport (fig. 66) se recomandă pentru executarea
canalelor.
Draglinele au un domeniu mai larg de utilizare la executarea canalelor unde materialul săpat se depune
direct în digurile longitudinale ale acestora, la executarea rambleelor din gropi de împrumut şi la extragerea
agregatelor.

Fig. 13 - Scheme tehnologice de sapare cu dragalina

f. TEHNOLOGIA LUCRĂRILOR CU EXCAVATORUL ECHIPAT CU GRAIFĂRUL:

Excavatoarele echipate cu graifer se folosesc în special la executarea următoarelor lucrări:
• executarea de gropi de fundaţii de adâncime discontinui (pahare pentru stâlpi, fundaţii pentru utilaje
tehnologice grele);
• executarea fundaţiilor la castele de apă, turnuri de răcire, coşuri de fum, silozuri de cereale etc;
• săpături în pământuri umede, lipicioase şi sub apă;
• curăţirea tranşeelor pentru conducte magistrale
Schema tehnologică pentru săparea unei gropi de fundaţii se prezintă în fig. 14, unde s-a notat cu Rs raza de
săpare maximă, cu Ra raza de săpare la adâncime maximă, cu As adâncimea de săpare, cu Rd raza de
descărcare şi cu H. înălţimea de descărcare.
 106

Fig. 14 - Scheme tehnologice de sapare cu graifarul

g. TEHNOLOGII DE SĂPARE CU BULDOZERUL:

Buldozerul sapă pământul în straturi de 10...20 cm şi îl împinge în depozitele provizorii cu latura de 40.. .50 cm
şi înălţimea de 2,5.. .3,0 m.
Cele mai eficiente tehnologii de săpare cu buldozerul sunt:
1. Săparea în pantă (fig. 15) care asigură creşterea productivităţii cu 5...10% pentru creşterea pantei cu 1%,
datorită creşterii rezistenţei la deplasare şi creşterii grosimii stratului tăiat şi a volumului din faţa lamei;

Fig. 15 - Săparea in panta cu buldozerul

2. Săparea în trepte (fig. 16) care pentru o lungime de tăiere de 4-5 m, lama buldozerului se înfige de trei ori
consecutiv, la adâncimi descrescânde, adâncimea de tăiere h depinzând de categoria terenului.

Fig.16 - Săparea in trepte cu buldozerul

 107

Pentru reducerea pierderilor de pământ în timpul deplasării se recomandă tehnologia de deplasare în

tranşee (fig. 17), la care prisma de pământ 1 se deplasează între dâmburile 2, formate prin mai multe treceri
succesive ale buldozerului.

Fig. 17 - Deplasarea pământului in tranşee

Principalele scheme tehnologice de săpare cu buldozerul sunt:

a. Schema de săpare directă care se foloseşte pentru săparea tranşeelor şi a debleelor de lăţime egală cu
lama buldozerului, precum şi la amenajarea căilor de acces la intrările pe ramblee şi la ieşirile din deblee.
Buldozerul execută mişcări în linie dreaptă alternative, o cursă activă de săpare şi o cursă în gol de mers înapoi
cu spatele;
b. Săparea în zigzag care se foloseşte la executarea de ramblee, la decopertări şi la execuţia de proile mixte
prin compensare. Buldozerul sapă fâşii paralele deplasând la cursa activă Ca pământul în depozitul D, după
care execută cursa în gol Cg, sub un unghi a faţă de cursa activă;
c. Săparea cu deplasarea laterală care se foloseşte la săparea terenurilor uşoare tăiate în straturi groase, la
săparea în pantă şi la deplasarea pământului din depozitele existente D1 într-un nou depozit D2. Buldozerul
execută o mişcare în buclă închisă, luând în cursa activă ca pământul din depozitul D1, după care execută cursa
în gol cg deplasându-se în flux continuu.

Fig. 18 - Scheme tehnologice d

sapareapamintului cu buldozere

EXECUTAREA SAPATURILOR:

1. ORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCA:

 108

Executantul este obligat sa verifice daca natura terenului corespunde prevederilor din proiect si cand
conducatorul locului de munca constata nepotriviri (pamant cu caracteristici diferite, infiltrații puternice,
suprafețe de alunecare etc.) va anunta seful ierarhic, care va anunta beneficiarul lucrarii pentru a cere
proiectantului schimbarea solutiei.
Inainte de inceperea lucrarilor de sapaturi de orice fel, beneficiarul va preda executantului amplasamentul si
instalatiile subterane existente (fundatii, conducte, cabluri electrice, canale de protectie pentru cabluri de
forta sau telecomunicatii, canale acoperite pentru scurgeri sau pentru protectia unor conducte), pentru a se
putea lua masurile necesare de securitatea muncii.
Cand exista asemenea instalatii subterane, lucrarile de sapatura trebuie sa se execute sub o supraveghere
tehnica permanenta, conducatorul locului de munca luand toate masurile de precautie, si numai dupa
instruirea muncitorilor care executa aceste lucrari, cu privire la metodele de lucru sigure.
Daca in urma sapaturilor sunt descoperite instalatii subterane nesemnalate in prealabil, se va opri lucrul si se
va stabili precis natura instalatiilor subterane si felul cum sunt amplasate, dupa care conducatorul procesului
de munca va lua masuri pentru evitarea avarierii acestor instalatii si pentru eliminarea pericolelor.
Daca la executarea sapaturilor, se detecteaza gaze sau alte substante periculoase, ori se constata lipsa de
oxigen, conducatorul procesului de munca va evacua muncitorii, instiintand coordonatorul de lucrare, care,
pentru continuarea lucrului, va lua masuri de eliminare a cauzelor ce ar putea produce accidente de munca
sau imbolnaviri profesionale.
Sapaturile vor fi executate astfel incat sa fie prevenita prabusirea peretilor sapaturilor. In acest scop, pereții
sapaturilor vor fi :
-sapati in taluz;
-verticali si apoi vor fi consolidati cu sustineri corespunzatoare naturii rocilor si procedeului de sapare
aplicat.
Sapaturile vor fi semnalizate si marcate vizibil si vor fi prevazute cu dispozitive de protectie corespunzatoare
pentru prevenirea caderii in gol atat pe zi cat si pe noapte a mijloacelor de transport, a persoanelor sau
animalelor in conformitate cu prevederile din proiect.
Sapaturile vor fi executate in cel mai scurt timp posibil, dupa care se va executa lucrarea pentru care s-au
facut aceste sapaturi.
La executarea tuturor sapaturilor, manuale sau mecanice, se vor prevedea urmatoarele conditii minime de
protectia muncii:
- nu va fi permisa formarea iesirilor in consola ('cozoroace' sau 'tumbe');
- starea de echilihru a terenului si a sustinerilor va fi tinuta permanent sub supraveghere de catre un
membru al echipei de sapatori;
- vor fi indepartate de pe taluze, bucatile de roca desprinse sau care tind sa se desprinda si sa cada
('copturi') ;
- angajatii vor fi dotati cu echipamentul de protectie necesar executarii lucrarilor in conditii de securitate.
La executarea sapaturilor prin procedee mecanice, se vor lua si urmatoarele masuri:
- se vor pune la dispozitia angajatilor instructiuni de lucru in conditii de securitate a muncii, pentru fiecare
utilaj folosit;
- nu se va permite accesul angajatilor deasupra frontului de lucru, in limitele taluzului natural al rocilor sau
in raza de actiune a utilajelor.
In apropierea locurilor unde se executa sapaturi, in zona prismei de alunecare a terenului, este interzisa
instalarea si circulatia vehiculelor sau a utilajelor, amplasarea troliilor si a altor dispozitive.
Amplasarea utilajelor si a mecanismelor care produc vibratii in functionare, precum si circulatia vehiculelor si a
utilajelor de constructie in zona prismei de alunecare a terenului, in cazul peretilor sprijiniti, este permisa cu
conditia verificarii prealabile prin calcul, a rezistentei sprijinirii si a luarii tuturor masurilor de protectie a
muncii. In calculul efectuat, trebuie sa se tina seama atat de marimea sarcinilor, cat si de solicitarile dinamice.
Viteza de circulatie, a mijloacelor de productie, trebuie sa fie de cel mult 5 km/ora.
Pamantul provenit din sapaturi trebuie asezat la o distanta de cel putin 0,5 m de la marginea peretilor
sapaturii.
Este interzisa asezarea stivelor de materiale de-a lungul marginii de sus a gropii sau a santului, la o distanta
mai mica de 0,75 m de la margine.
Este interzisa saparea manuala a pamantului in galerie (metoda 'tumbelor') sau prin subminare. Daca,
eventual, se formeaza iesinduri in consola, sau daca in timpul saparii taluzelor se descopera bolovani izolati,
muncitorii trebuie evacuati din aceste locuri periculoase, urmand ca iesindurile in consola sa fie daramate si
bolovanii sa fie coborati, cu grija, in fundul gropii, de unde vor fi evacuati.
Conducatorul locului de munca trebuie sa supravegheze starea terenului, cand sunt posibile surpari sau
alunecari ale pamantului. Nu se va incepe lucrul fara o verificare prealabila a terenului. Cand se constata
 109

crapaturi longitudinale, paralele cu marginea sapaturii, se evacueaza muncitorii si utilajele, se consolideaza

terenul si numai dupa aceasta se reincepe lucrul.
Pentru coborarea lucratorilor in gropile sapate pentru fundatii, in santuri late, etc., mai adanci de l m, se vor
folosi scari sau rampe de acces, pentru coborarea lucratorilor in santuri inguste, se vor folosi scari rezemate,
mobile. Numarul de rampe de acces (scari) si locul de amplasare vor fi astfel alese incat sa permita evacuarea
rapida a muncitorilor in caz de pericol. Se interzice coborarea pe spraituri sau pe consolidarile peretilor
sapaturii.
Cand pamantul se arunca din gropile sapate sau din santuri mai adanci de 2 m, pe podine situate la diferite
niveluri, podinele trebuie sa fie bine fixate si rezistente la incarcaturile pe care trebuie sa le suporte. Podinele
trebuiesa aiba o latime de cel putin 0,75 m si sa fie situate la o distanta intre ele, pe verticala, de max. 1,5 m.
La folosirea motopompelor sau electropompelor se vor respecta Normele de securitate a muncii pentru
utilajele respective.
Carcasele motoarelor electrice ale electropompelor se vor lega la pamint. Se vor folosi numai cabluri electrice
in manta de cauciuc si care vor fi asezate astfel incat sa nu poata fi calcate, lovite si sa nu vina in contact cu
piesele in miscare ale mecanismelor sau utilajelor.
Pompele folosite la epuismente vor fi astfel asezate, incat sa nu impiedice circulatia pe schela sau pe
platformele de lucru.
In cazul in care sunt necesare mai multe pompe, se va lasa un spatiu suficient pentru executarea operatiilor
de pornire sau de intretinere a fiecareia.

2.SAPATURA IN TEREN CU PERETI NESPRIJINITI:

Saparea gropilor de fundatie si a santurilor cu adancime redusa, care nu intrece dimensiunile aratate mai jos,
in terenuri cu umiditate naturala si in care nu exista ape freatice, poate fi executata cu pereti verticali fara
consolidari, in urmatoarele terenuri:
- teren usor (nisip, umpluturi etc.) la o adancime maxima de 0,75 m;
- teren mijlociu (se sapa cu cazmaua si, partial, cu tarnacopul) la 1,25 m;
- teren tare (se sapa cu tarnacopul si cazmaua) la 2,0 m;
- teren foarte tare (se lucreaza cu ranga, tarnacopul, spitul, baroase etc., insa fara exploziv), la 2,00 m.
Sapaturile pentru gropi si santuri se pot executa cu peretii nesprijiniti, in taluz, numai daca:
- pamantul are umiditate naturala;
- sapatura nu sta deschisa mult timp;
- panta taluzului realizat prin sapare este mai mica decat panta taluzului natural al terenului.
Inclinarea maxima admisa a taluzurilor sapaturilor si santurilor in terenuri cu umiditate naturali, in cazul in
care nu exista ape subterane este prezentata in tabelul de mai jos:

La o adancime a sapaturii,
Felul terenului
Pana la 3 m Mai mare de 3 m
Unghiul dintre Unghiul dintre
Raportul Raportul
directia taluzului si directia taluzului si
dintreinaltimea dintreinaltimea
proiectia orizontala proiectia orizontala
taluzului siproiectia taluzlui siproiectia
a a
orizontala ataluzului. orizontala ataluzului.
taluzului, in grade. taluzului, in grade.
Teren de
umplutura,nisip, 39 1:1,25 34 1: 1,50
pietris
Nisip argilos 56 1:0,67 45 1:1
Argila Nisipoasa 56 1 :0,67 56 1:0,75
Argile 63 1 :0,50 53 1:0,67
Loess uscat 63 1 :0,50 53 1:0,67
Inclinarea taluzului sapaturilor pentru terenuri argilo-nisipoase si argiloase supraumidificate cu apa provenita
din ploi, topirea zapezii etc. trebuie redusa in comparatie cu valorile indicate in tabelul de mai sus.
Continuarea lucrarilor de sapaturi care se executa cu peretii in taluz (fara sprijiniri) dar care au fost supuse
umidificarii este permisa cu conditia luarii masurilor de evitarea a surparii cum ar fi:
-Intreruperea temporara a lucrarilor pana la uscarea terenului, in cazul in care exista un pericol
evident de desprindere (alunecari) de teren;
-Reducerea locala a inclinarii pantei, acolo unde executarea sapaturilor cu peretii in taluz nu poate fi
amanata;
 110

-Interzicerea deplasarii vehiculelor si utilajelor de constructii in apropierea marginilor superioare ale

taluzurilor.
La lucrarile executate in taluzuri cu inaltimea mai mare de 3m sau cu o inclinare mai abrupta de 1:1, sau in
cazul unei suprafete umede a taluzului cu o inclinare mai mare de 1:2, lucratorii trebuie sa lucreze avand
centuri de siguranta legate de un reazem solid.
In tot timpul cat lucrarile raman descoperite, conducatorul lucrarii va cerceta sistematic starea taluzurilor. In
cazul in care se observa aparitia de crapaturi paralele cu marginea superioara, se vor lua masuri de consolidare
si evitarea surparii, pana la executarea acestor lucrari operatiunile de sapare fiind intrerupte.
Gropile cu pereti in taluz, daca raman descoperite mai mult timp, trebuie cercetate periodic, iar daca se
observa crapaturi paralele cu marginea superioara a gropii, se vor lua masuri de consolidare.

3.SAPATURA IN TEREN CU PERETI SPRIJINITI:

Se interzice saparea fara sprijiniri, in terenuri supraumidificate, nisipoase, nisipoaseargiloase si in cele
constituite din loess.
Daca saparea gropilor de fundatie si a santurilor se face cu pereti mai inclinati fata de orizontala decat
unghiul taluzului natural si, in special, cu pereti verticali, trebuie sa se execute sprijinirea peretilor.
Sprijinirea gropilor sapate pentru fundatii si a santurilor cu o adancime pana la 5 m trebuie sa se execute, de
regula, cu elemente de inventar. Pentru gropi cu o adancime mai mare de 5 m, sprijinirile trebuie facute dupa
proiecte special intocmite si dimensionate, astfel incat sa reziste eventualelor impingeri ale terenului.
Sistemul de sprijinire a peretilor sapaturilor in functie de umiditatea terenurilor si de adancimea gropilor de
fundatie sau a santurilor trebuie executat dupa cum se arata in tabelul de mai jos:

Natura terenului Adancimea sapaturii

Pana la 3 m De la 3 la 5 m Peste 5 m
Terenuri obisnuite cu Sprijiniri orizontale cu Sprijiniri orizontale Sprijinire pe baza de
umiditate normala. interspatii de o scandura. fara interspatii. proiecte.
Terenuri infoiate sau terenuri Sprijinire orizontala. Sprijinire verticala Sprijinire pe baza de
cu umiditate mare sau continua. proiecte.
Toate terenurile cu afluenta Sprijinire cu parplanse care trebuie batute la o Sprijinire pe baza de
mare de ape subterane adancime de cel putin 0,75 m de la fundul sapaturii proiecte.

Cand nu exista piese de sprijinire de inventar, pentru consolidarea peretilor la gropile de fundatii sau la
sanțuri cu o adancime pana la la 5 m, se vor lua urmatoarele masuri:
-Pentru sprijinire se vor folosi dulapi cu grosimea de cel putin 5 cm. si cu latimea de 20-25 cm lipiti de
peretele gropii si presati la fiecare 1,5-2 m cu proptele asezate in aceeiasi sectiune, atat vertical cat si
orizontal;
-Proptelele orizontale se confectioneaza din grinzi de 13-18 cm sau din lemn rotund si se fixeaza pe
ghermele in asa fel incat sa nu se poata deplasa.
-Scandurile verticale ale sprijinirilor trebuie sa iasa din groapa sau din sant, cel putin 15 cm., pentru a
forma un parapet care sa previna caderea materialelor in groapa.
La sprijinirile orizontale, continue, distanta dintre proptelele verticale trebuie sa fie de 1,5 - 2 m, dupa
adancimea gropii si dupa natura si gradul de umiditate a terenului. Distanta pe verticala, intre proptelele
orizontale trebuie sa fie de 0,6-1 m.
Sprijinirile cu palplanse in terenuri umede care aluneca, sau in terenuri fara consistenta (nisipuri), trebuie sa
formeze un perete de sprijin continuu si etans. Palplansele se bat cu cel putin 0,75 m mai jos decat fundul
gropii.
Daca se sapa in apropierea imediata a unor gropi vechi, astupate, la care umplutura. nu s-a tasat complet,
peretii noi trebuie sprijiniti puternic.
Saparea in terenuri saturate cu apa (terenuri curgatoare) trebuie facuta conform proiectelor special
intocmite, in care se vor prevedea metode de consolidare a peretilor si de coborarea artificiala a panzei
freatice, astfel ca lucrarile sa se poata efectua in conditii de securitate.
Sprijinirile cu palplanse in terenuri umede care aluneca sau in terenuri fara consistenta (nisipuri), trebuie sa
formeze un perete de sprijin continuu si etans. Palplansele se bat cu cel putin 0,75 m mai jos decat fundul
gropii.
Demontarea si indepartarea sprijinirilor din gropile de fundatie sau din santuri, inainte de betonare, se pot
face numai atunci cand rocile terenului permit terminarea lucrarilor; aceasta operatie trebuie sa se faca cu
 111

atentie, de jos in sus, pe masura astuparii cu pamant sau a executarii fundatiei, si numai de angajati cu
experienta, supravegheati de conducatorul locului de munca.
Numarul de dulapi care se indeparteaza pe verticala, simultan, nu trebuie sa fie mai mare de trei, iar in cazul
terenurilor infoiate sau curgatoare, numai cate unul.
In timpul indepartarii sprijinirilor este interzisa stationarea muncitorilor in santuri, in gropi, sub mal sau pe
marginea gropii.
Daca demontarea sprijnirilor prezinta pericol pentru muncitori sau pentru constructie (in terenuri nisipoase,
cu pietris, loessuri, in apropierea fundatiilor constructiilor existente etc.), atunci ele trebuie lasate in pamant.
Se permite executarea lucrarilor de sapat in timpul iernii, fara sprijinirea peretilor, insa numai pana la
adancimea de inghet a pamantului. La adancime mai mare, se vor lua masuri pentru sprijinirea peretilor.
Partile nesprijinite ale peretilor vor fi continuu supravegheate si, in cazul cand apare pericolul surparii, se vor
indeparta de indata muncitorii, luand masuri de sprijinire.
Peretii gropilor circulare, cu diametrul pana la 1,50 m, executate cu foreze mecanice, nu trebuie sprijiniti.
Daca se sapa in timpul noptii, locurile de munca, drumurile pentru vehicule si trecerile pentru oameni vor fi
iluminate in mod corespunzator.

4. SAPAREA MECANIZATA A TERENULUI:

La executarea mecanizata a lucrarilor de sapaturi peretii se vor consolida cu panouri prefabricate care se vor
introduce de sus pe masura avansarii lucrarilor. In timpul lucrului se vor lua masuri pentru a nu se deteriora
sprijinirile.
Conducatorul de utilaj este obligat sa observe starea sapaturii si in caz de pericol de surpare, sa indeparteze
utilajul din zona periculoasa, daca prin aceasta nu este pusa in pericol viata mecanicului.
Bucatile mari de roca dislocate vor fi astfel depozitate, incat sa nu impiedice deplasarea rapida a utilajului in
caz de pericol.
In timpul lucrului este interzis accesul oamenilor deasupra frontului de lucru in limitele taluzului natural.
De asemenea este interzis a se sta in raza de actiune a utilajelor.
In timpul functionarii excavatoarelor nu sunt admise lucrari auxiliare pe partea frontului de lucru.
Latimea platformei de lucru trebuie sa asigure posibilitatea deplasarii utilajelor si a mijloacelor de
transport. Inainte de inceperea lucrului se va verifica rezistenta terenului si daca este cazul se va nivela
si compacta terenul.
Inainte de punerea in functiune utilajele se vor verifica daca au fost montate corect, daca partile in miscare
functioneaza corect, daca partile asamblate sunt fixate corect si daca sunt montate toate aparatorile de
protectie.
Trecerea sau stationarea in raza de actiune a excavatorului este interzisa. Este interzisa urcarea pe
excavator, in timpul lucrului a persoanelor straine.
La descarcarea pamantului excavat direct in autovehicule conducerea cupei deasupra autocamionului se va
face prin rotirea acesteia dinspre partea din spate a benei catre partea din fata, oprindu-se la mijlocul benei.
Se va cobori apoi cupa cat permite descarcarea. Este interzisa trecerea cupei pe deasupra cabinei
autocamionului, descarcarea cupei de la inaltime si stationarea pe autovehicul in momentul descarcarii. Este
interzisa stationarea soferului autocamionului in cabina pe parcursul incarcarii.

Cutii de sprijinire “Trench Box” Sisteme de sprijinire “Slide rail” Dispozitive de ghidare si sustinere a
- Se preteaza la lucrari pana la- Se preteaza la lucrari pana lapalplanselor
adancimea de 5 m adancimea de 7.5 m - Se preteaza la lucrari pana la
adancimea de 6m
 112

- Se preteaza la Dispozitive de manipulat tevi

lucrari pana la de beton
adancimea de 3 - Se preteaza la tevi de pana la
m in soluri 950 mm
stabile

Lucrari de sapaturi la constructii:

Sapatura – operatia de indepartare a pamantului in vederea executarii fundatiei unei constructii sau a
dispunerii sub nivelul terenului a unor conducte sau instalatii. Se executa dupa planul de sapatura din
proiectul de executie si are, de regula forme regulate, poligonale sau circulare.
Nu se admite executarea lucrărilor sub cabluri ale liniilor electrice aeriene (LEA), de înaltă şi joasă tensiune, cu
mijloacele de transport. Odată cu predarea amplasamentului se face şi predarea bornelor de control pentru
execuţie şi urmărirea post-execuţie, cu reţeaua de coordanate corespunzătoare.
Efectuarea sapaturilor pentru groapa de fundatie:
La executarea sapaturilor, trebuie avute in vedere urmatoarele:
- Trebuie mentinut echilibrul natural al pamintului in jurul gropii de fundatii sau in jurul fundatiilor pe o
distanta suficienta pentru ca stabilitatea constructiilor invecinate existente sau in curs de executie si a
instalatiilor existente in pamant, sa nu fie influentata.
- Trebuie asigurata mentinerea sau imbunatatirea caracteristicilor pamantului de sub talpa de fundatie.
- Trebuie asiguratã securitatea muncii in timpul lucrarilor.
- Coborirea nivelului apelor subterane pentru a permite executarea corpului fundatiilor in uscat.
- Asigurarea suprafetelor necesare pentru amplasarea si functionarea normala a utilajului de lucru, a
depozitelor de materiale si a instalatiilor auxiliare necesare executarii fundatiilor.
- Verificarea corespondentei dintre situatia reala si proiect din punct de vedere al calitatii terenului, inscrierea
dimensiunilor si a pozitiilor in limitele tolerantelor prescrise.
- Daca caracteristicile terenului nu corespund cu cele avute in vedere la proiectare, masurile ce urmeaza a se
lua se vor stabili impreuna cu proiectantul si numai in scris.
- Inscrierea in registrul de procese-verbale de lucrari ce devin ascunse.
Se tine cont de:
- Operatiile de realizare a fundatiilor, deci si a sapaturilor, devin prin tehnologia de executie, lucrari ascunse
care trebuie tratate cu deosebita atentie intrucit fundatiile reprezinta elemente de rezistenta ale unei
constructii de a caror calitate depinde continuarea si siguranta celorlalte lucrari.
- Metodele actuale de executie ale fundatiilor au un grad ridicat de mecanizare. Vitezele optime de lucru ale
utilajelor se obtin numai in conditii de lucru adecvate, care permit mobilitate maxima utilajelor si vehiculelor.
Prin urmare, trebuie sa se prevada un sistem de drumuri de santier eficace si bine intretinute pentru a se
putea lucra in ritm sustinut in toate anotimpurile.
- Se va acorda o atentie deosebita scurgerii apelor din santier, pentru a crea conditii de lucru in uscat si a evita
patrunderea apelor in zonele de sub viitoarele fundatii si pentru a evita epuismente inutile.
- Trasarea si marcarea clara a tuturor retelelor subterane: electrice, telefonice, gaz, apa si canalizare are o
importanta deosebita.
De asemenea trebuie luate masuri de siguranta prin consultarea organelor de resort, ori de cite ori drumurile
sunt traversate de cabluri aeriene.
- Alegerea utilajului care se potriveste cel mai bine pentru lucrarile respective constituie un factor foarte
important.
- Este obligatoriu ca la excavatiile pentru fundatii sa se asigure stabilitatea malurilor sapaturii. Prabusirea a
peretilor unei transei adanci si inguste poate provoca chiar pierderi umane.
Cum se pregatesc lucrarile
Pentru realizarea in conditii optime a lucrarilor de fundatii executantul trebuie sa primeasca din partea
unitatii de proiectare o serie de date cuprinse in proiectul de executie si anume:
a) Studiul geotehnic in care sa se gaseasca date referitoare la:
- stratificatia terenului;
- grosimea, natura, coeziunea si umiditatea straturilor;
- unghiul de frecare interna;
- cota apelor subterane;
 113

- debitul apelor si coeficientul de permeabilitate;

- presiuni admise pe teren.
b) Detalii de executie a fundatiilor ce cuprind:
- plan general de fundatii;
- planul de sapaturi (umpluturi);
- plan de epuismente (daca este necesar);
- detalii de executie (cofraj si armare) pentru fiecare tip in parte.
Principalele lucrari pregatitoare
- Defrisarea;
-Amenajarea terenului:stringerea in gramezi si transportul in afara zonei de lucru a zapezii (daca e
cazul),;saparea si depozitarea stratului de pamint vegetal;
- Indepartarea apelor de suprafata prin santuri de garda;
-Lucrari de amenajare a platformei de lucru, respectiv aducerea la cota a terenului (cota teren amenajat
(CTA).
- Lucrari de demolari:
- Alte probleme in cazul existentei pe amplasament a unor vestigii arheologice sau a unor fosile vegetale sau
animale vor fi anuntate organele competente care urmeaza sa avizeze asupra continuarii lucrarilor (vezi
Normativ C 169 – 88).
Saparea:
La inceperea lucrarilor de sapaturi, seful punctului de lucru va verifica incheierea lucrarilor pregatitoare. In
functie de datele cuprinse in studiul geotehnic, de solutia de fundare aleasa, de volumul de sapaturi si
umpluturi necesare, proiectantul lucrarii va indica in proiect tipul de sapatura ce urmeaza a fi executat.
Tipurile de sapaturi:
Sãpãturi manuale;
Sãpãturi mecanizate.
Menţinerea taluzelor:
Sãpãturi fãrã sprijiniri;
Sãpãturi cu pereţii drepţi;
Sãpãturi cu taluz;
Sãpãturi cu sprijiniri sau cu ancoraje;
Sãpãturi etanşe;
Sãpãturi neetanşe.

Dimensiunile în plan:
Sãpãturi în spaţii înguste;
Sãpãturi în spaţii largi.
Conform Normativului 169/81, adâncimea sapaturilor manuale nesprijinite in taluz vertical, executate in spatii
inguste este limitatã, din motive de protectia muncii astfel:
Adancime sapatura ; Tip teren / observatii
Maxim 0,75 m= slab coezive;
Maxim 1,25 m = Mijlocii;
Maxim 2,00 m = tari si foarte tari;
peste 2,00 m = taluzele se sprijina pe toata suprafata lor.

La executarea sapaturilor de fundatii se va urmari ca inclinarea nesprijinita a taluzului sa nu depaseasca

valorile maxime admise. Schimbarea cotei de fundare se poate face in timpul executiei numai cu acordul scris
al proiectantului ( Normativ C 169/88 ).

Conditii climatice:
In cazul executarii lucrarilor de sapaturi pe timp friguros, executantul trebuie sa respecte prevederile din
Normativele C16-84 si NE012-99 referitoare la lucrarile de sapaturi si betoane, care prevad:
- protejarea preventiva a pamantului contra inghetului;
- executarea sapaturilor;
- transportul pamantului;
- executarea umpluturilor si compactarea lor.
Respectind aceste prevederi lucrarile de fundatii se pot executa si pe timp friguros, respectiv in perioada 15
noiembrie pana la 15 martie, cand temperatura aerului scade sub + 5oC.
 114

Saparea pamanturilor. Succesiunea generala a activităţilor de execuţie:

Excavarea propriu-zisă
a)Executarea lucrărilor de excavare se face de regulă mecanizat, metodele de lucru manuale fiind aplicate
numai acolo unde folosirea mijloacelor mecanice este nejustificată din punct de vedere tehnico-economic şi de
organizare.
b)Înainte de începerea lucrărilor propriu-zise, se vor executa lucrãri ce constau în amenajarea terenului şi a
platformei de lucru.
c)La executarea săpăturilor pentru fundaţii, trebuie să se aibă în vedere următoarele: menţinerea echilibrului
natural al terenului în jurul gropii de fundaţie sau în jurul fundatiilor existente, pe o distanţă suficientă pentru
a nu pericIita construcţiile şi instalatiile învecinate. Constructorul are obligaţia să urmărească stabilitatea
masiveIor de pământ, ca urmare a influenţei executării lucrărilor de excavare prevăzute în proiect sau acţiunii
utilajelor de nivelare, săpare şi compactare.
- când turnarea betonului în fundaţie nu se face imediat după executarea săpăturii, în terenurile sensibile la
acţiunea apei, săpătura va fi oprită la o cotă mai ridicată decât cota finală, pentru a impiedica modificarea
caracteristicilor flzico-mecanice ale terenului de sub talpa fundaţiei.
Săpăturile de lungimi mari pentru fundaţii se vor organiza astfel încât în orice fază a lucrului‚ fundul săpăturii
să fie înclinat spre unul sau mai multe puncte, pentru asigurarea colectării apelor în timpul execuţiei.
Se va avea în vedere ca lucrările de epuismente să nu producă modificări ale stabilitătii masivelor de pământ
din zona lor de influenţă.
Săpăturile executate cu excavatoare nu trebuie să depăşeascã în nici un caz profilul proiectat al săpăturii. În
acest scop, săpătura se va opri circa 20 – 30 cm deasupra cotei profilului săpăturii‚ diferenţa efectuându-se cu
alte utilaje meanice de finisare (buldozere, gredere) sau manual. Dimensiunile în plan, cotele şi gradul de
planeitate sau prelucrare a suprafeţelor săpăturilor vor asigura conditiile tehnice de securitate a muncii şi
calitate a lucrărilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
În cazul unei umeziri superflciale datorate precipitaţiilor atmosferice neprevăzute, fundul gropii de fundaţie
trebuie lăsat să se zvânte înainte de începerea executării fundaţiei (betonare), iar dacă umezirea este
puternică se va îndepărta stratul de noroi.
În cazul apariţiei pe fundul gropii la cota de fundare a uncr crãpături în teren, măsurile necesare în vederea
fundării, vor fi stabilite de către proiectant.
Turnarea betonului în fundatii se va executa‚ de regulă‚ imediat după atingerea cotei de fundare din proiect
sau a unui strat pentru care proiectantul îşi dă avizul privind posibilitatea de fundare a construcţiei
respective.
Pe parcursul executăni lucrărilor, executantul are obligaţia de a solicita prezenţa geotehnicianului pe şantier,
la atingerea cotei de fundare şi ori de căte ori se constată neconcordanţe între prevederile studiului geotehnic
şi dispunerea straturilor, a caractensticilor terenului. Rezultatele cercetărilor stabilite, precum şi concluziile
asupra acurateţei privind modul de executare a construcţiei şi la studiul geotehnic pentru completarea
acestuia.
Săpăturile cu pereţi în taluz se pot executa în orice fel de teren, cu respectarea următoarelor conditii:
- pămîntul să aibă o umiditate naturală de 12 – 18 % şi să fie asigurate condiţiile ca acesta să nu crească;
- săpătura de fundatie să nu stea deschisă mult timp;
- panta taluzului săpăturii ‚ definită prin tangenta unghiului de înclinare fată de orizontala (tgB =h/b) să fie de
1/3, pentru care factorul de siguranţâ la alunecare are valori cuprinse între 1,18 – 1,35, conform memoriului
justificativ.
Etapele execuţiei săpăturii sunt următoarele:
- defrisarea terenului;
- curăţirea completă a terenului prin încărcarea mecanizată şi evacuarea tuturor materialelor rezultate;
- trasarea construcţiei şi începerea execuţiei sãpãturilor mecanizat aproximativ 95 % şi manual aproximativ 5
% (cu taluz înclinat 1/3);
- sãpãturile se vor opri deasupra cotei finale cu aproximativ 5 cm‚ pentru ca terenul de fundare sã nu sufere
degradãri pânã la începerea betonãrii; acest ultim strat se va excava numai în momentul premergător turnării
betonului de egalizare.
Printr-o analiza tehnico-economica se alege metoda de sapare cea mai economica cu mijloace mecanice,
mijloace manuale cu taluz vertical sau inclinat, in functie de:
-volumul de sapatura;
-natura terenului (tare, mijlociu, usor);
-unghiul de frecare interna a paminturilor;
-mijloacele de care dispune executantul.
 115

Sapaturi cu taluz vertical:

Se pot executa cu mijloace mecanizate, u excavatorul cu cupa intoarsa prin retragere, ultimii 20 cm ai
fundului gropii cat si politura peretilor sapaturii executandu-se cu mijloace manuale.
Pentru volume mici (sub 100 mc) sau cand santierul nu este dotat cu excavatoare, sapatura se poate executa
integral cu mijloace manuale.
Pentru toate cazurile a, b, c, din figura de mai sus, latimea sapaturii executata cu taluz vertical, fara sprijiniri
este egala cu latimea bazei fundatiei B.

Sapaturi cu taluz inclinat:

Se executa cu mijloace mecanizate, cu excavatorul echipat cu cupa inversa din pozitie laterala sau prin
retragere, ca mai sus ultimii 20 cm de sapatura in adancime, executandu-se manual inainte de turnarea
betonului.
In aceasta situatie,fundatia necesitand cofraje laterale, latimea fundului sapaturii este mai mare decat
latimea fundatiei si se determina: Bsapatura = Bfund >= 2 x 0,30 m
Din experienta a rezultat ca 0,80 m, de o parte si de alta a fundatiei, sunt suficienti pentru asigurarea
spatiului necesar cofrajului si lucrului.
Depozitarea pamantului: Indiferent de natura taluzului (vertical sau inclinat) pamantul rezultat din sapatura
si necesar umpluturii, se depoziteaza pe o singura parte a transeei sapate, iar cel in exces se incarca direct in
mijlocul de transport si se evacueaza.
Depozitarea pamantului de-o singura parte a transeii este determinata de posibilitatea crearii spatiului
necesar pentru desfasurarea celorlalte lucrari (depozitare cofraje, turnare beton).
Intre depozitul de pamant si marginea cea mai apropiata a sapaturii se lasa un spatiu de cel putin 0,5 m
determinat de adincimea de sapare.
Volumul pamintului ce se depoziteaza se deduce: V = Vsapatura – V fund pamant depozit
V = volum pamint ce se depoziteaza = volum umplutura pamant depozit
Vsapatura = volumul total al sapaturii
V fund pamant depozit = volumul ocupat de fundatie.
Se va tine seama ca afanarea remanenta dupa sapare este intre 5%- 10%.

Succesiunea activităţilor de execuţie:

Excavaţii pentru gropi de împrumut şi depozite:
Constructorul la expoatarea unei eventuale gropi de împrumut va respecta următoarele reguli:
-crestele taluzelor gropilor de împrumut trebuie să fie la o depărtare mai mare de 10 m de limitele zonei
drumurilor;
-săpăturile în gropile de împrumut pot fi efectuate în continuarea taluzelor de debleu cu conditia ca fundul
săpăturii să fie nivelat la terminarea execuţiei, astfel încât să fie asigurată evacuarea apelor din precipitaţii
iar taluzele sâ fie îngrijit taluzate;
-săpăturile în gropile de împrumut nu vor putea fi realizate sub nivelul practicat al drumului, în profilele de
debleu sau sub cota şanţului de scurgere a apelor în zona de rambleu;
-în albiile majore ale râurilor gropile de împrumut vor fi executate în avalul drumului, amenajând o banchetă
de 4 m lăţime între piciorul taluzului drumului şi goapa de împrumut;
-fundul gropilor de împrumut va avea o pantă;
-săpăturile executate de excavatoare nu trebuie să depâşească în nici un caz profilul proiectat aI săpăturii. În
acest scop săpătura se va opri cu 20-30 cm desupra cotei profilului săpăturii diferenţa efectuându-se cu alte
utilaje mecanice de finisare (buldozere, gredere) sau manual. Dimensiunile în plan, cotele şi gradul de
planeitate sau prelucrare a suprafeţei săpăturilor vor asigura condiţiile tehnologice de securitate a muncii şi
calitatea lucrărilor în conformitate cu legislaţia în vigoare;
-gropile de împrumut şi depozitele să nu compromită stabilitatea masivelor naturale sau antrenarea lor către
ape, să nu prejudicieze aspectul împrejurimilor şi scurgerea apelor;
Execuţia rambleelor:
a)Rambleele se execută din straturi elementare suprapuse orizontale pe întreaga lăţime a platformei şi
lungimea rambleului. În cazul apariţiei de dificultăţi straturile elementare, se pot realiza pe lăţimi inferioare
celei a rambleului, acesta fiind executat din benzi alăturate care împreună acoperă întreaga lăţime a profllului
dintre două benzi alăturate, decalarea apărută în înăltime nu trebuie să depăşeascâ grosimea maximă
impusa.
b)Pământul adus pe platformă se va împrăştia şi nivela pe intreaga lăţime a platformei în grosime optimă de
compactare stabilită urmărindu-se realizarea unui profil longitudinal paralel cu profilul definitiv. Profilul
transversal al flecâru strat elementar trebuie să prezinte pante de minimum 5% pentru asigurarea scurgeri
 116

rapide a apelor datorate precipitaţiilor atmosferice.

c)La baza umpluturilor cu înăltimi mai mari de 3 m se pot folosi blocuri de piatră sau beton având
dimensiunea mai mică de 0,5 m cu respectarea următcarelor măsuri:
-asigurarea tasărilor în timp;
-împănarea golurilor cu pământ;
-realizarea unei umpluturi omogene din pământ de calitate corespunzătoare;
d)Se va ţine seama la punerea în operă de umiditatea optimâ de compactare, efectuându-se determinari ale
umiditătii la sursă.
e)Rambleele se vor compacta mecanic pentru a se realiza grade apropiate de compactare. În acest scop,
înainte de începerea lucrărilor se va realiza pe fiecare tip de pământ câte un tronson de incercare de minim 30
m lungime. Dacă compactarea prescrisă nu poate fi obţinută, grosimea straturilor succesive nu va depăşi 20
cm după compactare.
f)Abaterile limită la gradul de compactare vor fi de 3% sub îmbrăcamintile din beton de ciment şi de 4% la
celelalte îmbrăcăminţi şi se acceptă în maxim 10% din numărul punctelor de verificare.
g)Execuţia lucrărilor trebuie făcută astfel încât după ciliridrare, profilele din proiectul de execuţie să fie
realizate cu toleranţele admisibile.
h)Profilul taluzului va fi obţinut pe metoda rambleului excedentar. Taluzul nu trebuie să prezinte scobituri,
escrescenţe, în afara celor rezultate din dimensiunile blocurilor constituite ale rambleului.
i)Taluzurile rambleelor asezate pe terenul de fundaţie cu capacitatea portantă corespunzătoare vor avea
înclinarea 1 : 1 ‚5 până la înăltimile maxime pe verticală date în următorul tabel:
Natura materialului în rambleu lnăltimea maxirnă Hmax (m)
Argile prãfoase sau argile nisipoase 6,0
Nisipuri argiloase sau praf argilos 7,0

Nisipuri:
j) Pentru rambleele cu înăltimi mai mari de 12 m şi cele situate in albiile majore ale râurilor, văilor şi în bălţile
unde terenul de fundaţie este alcătuit din argile fine şi foarte fine, înclinarea taluzurilor se determină pe baza
unui calcul de stabilitate, al cărui coeficient este de 1,3:1,5.
k)Toleranţele de execuţie pentru suprafaţa platformei şa a taluzurilor sunt următoarele:
- profil platformă fără strat de formă ± 3 cm
-profil platformă cu strat de formă ± 5 cm;
-taluz neacoperit ± 10 cm.
l)Toleranţa pentru ampriza rambleului realizat faţă de proiect este de +50 cm.
m)Rambleele din materiale nisipoase se realizează concomitent, în scopul de a le proteja de eroziune.
Grosimea straturilor elementare este cea favorabilă obţinerii compactării cerute. Straturile vor fi stropite
până la obţinerea unei umectări omogene a masei nisipoase pe întreaga grosime a stratului elementar.
n)Platformele şi taluzele vor fi nivelate admitându-se următoarele toleranţe:
-platformă cu strat de formă ± 3 cm;
-platformă fără strat de formă ± 5 cm;
-taluz de debleu neacoperit ± 1 0 cm;
Execuţia şanţurilor şi rigolelor:
a)Şanţurile şi rigolele se realizează conform proiectului de execuţie, respectându-se secţiunea cotei fundului şi
distanţa de la marginea amprizei.
b)Şanţul sau rigola trebuie să rămână constant paralele cu piciorul taluzului.

h. TEHNOLOGII DE UMPLERE A ŞANŢURILOR:

Schemele tehnologice de umplere a şanţurilor şi a gropilor cu buldozerul depind nu atât de dimensiunile
acestora, cât şi de tipul buldozerului. Astfel, pentru şanţurile înguste, la care de regulă depozitul de pământ
este în imediata apropiere se recomandă:
- Tehnologia fâşiilor longitudinale (fig. 19. a) care se utilizează numai în cazul buldozerelor universale, la care
se poate înclina lama (angledozer).
- Tehnologia fâşiilor transversale (fig. 19. b) pentru cazul general al buldozerelor cu lama standard;
 117

Fig.19 - Scheme tehnologice de umplere a santurilor

inguste

Pentru cazul şanţurilor largi, la care depozitul de pământ este mai mare şi amplasat la o distanţă relativ
mai mare faţă de şanţ se recomandă:
- Tehnologia fâşiilor paralele (fig. 20. a) la care buldozerul se deplasează în zigzag, perpendicular pe şanţ la
cursa activă;
- Tehnologia fâşiilor înclinate (fig. 20. b), la care buldozerul se deplasează în două faze, cursele active fiind
executate înclinate faţă de şanţ;
- Tehnologia fâşiilor încrucişate (fig. 20. c), la care buldozerul se deplasează în două faze, dar în mod mixt, cu
o cursă activă perpendiculară pe şant, tehnologice de umplere a şanţurilor largi
urmată de una înclinată faţă de şanţ.

Fig. 20 – Scheme tehnologice de umplere a santurilor largi

i. SCHEME TEHNOLOGICE DE SĂPARE CU SCREPERE:

Legile de eficienta economica ale screperelor moderne impun:
• Umplerea cupei pe o distanţă maximă de săpare de 33m, într-un timp sub un minut;
• Solicitarea a max. 1 daN forţă de tracţiune pentru încărcarea a 1 kg de pământ;
• Solicitarea suplimentară a maxim 10daN forţă de tracţiune pentru fiecare tonă din greutatea totală a
utilajului, pentru o rampă de 1%.
Se recomandă ca săparea pământului cu screpere să se execute numai în linie dreaptă, în vederea obţinerii
unei productivităţi maxime. Săparea în pantă sporeşte productivitatea, panta optimă fiind de 8-10%. Pentru
respectarea primei legi a screperelor, se recomandă, în funcţie de natura pământului săparea cu grosime
constantă pentru terenuri uşoare, săparea cu grosime descrescătoare pentru terenuri mijlocii sau săparea în
trepte care asigură o reducere a rezistenţelor la săpare şi o mai bună umplere a cupei.
Ordinea de săpare a fâşiilor prezintă de asemenea importanţă din punct de vedere a performanţei.

La săparea în şah, (fig. 21), pământul se

taie în fâşii egale cu lăţimea cuţitului
screperului ls, distanţate între ele la 1/2.

Fig. 21 - Ordinea de sapare a fisiilor cu screpere

În acest mod, lăţimea stratului de pământ săpat pe jumătate din lungimea cursei L se reduce de două ori, de
la l la l /2, permiţând în această zonă mărirea grosimii stratului tăiat.
Atunci când lungimea de săpare este redusă şi nu permite încărcarea completă a screperului, precum şi
atunci când rezistenţele la săpare sunt mari, se recomandă utilizarea de buldozere sau tractoare ajutătoare.
Numărul de screpere ce pot fi deservite de un tractor ajutător depinde de capacitatea screperelui şi distanţa
de transport, aplicându-se scheme tehnologice de lucru în zigzag (fig. 22. a) la care tractorul împingător T
împinge un singur screper S şi scheme în elipsă, la care tractorul împingător B poate deservi succesiv mai
multe screpere S1,S2,S3 etc. (fig. 22. b), traseul de deplasare al tractorului fiind trasat cu linie plină iar al
screperelor cu linie întreruptă.
 118

Fig. 23
Scheme tehnologice de
folosire a tractoarelor
mpingatoare

Folosirea tractoarelor ajutătoare asigură creşterea grosimii stratului de pământ tăiat, permiţând reducerea
timpului de umplere a cupei cu 40.. .50% cu implicaţii majore asupra creşterii productivităţii screperelor.

j. TEHNOLOGII DE SĂPARE CU AUTOGREDERE:

j.1. Scheme tehnologice de săpare:
Autogrederele se recomandă pentru:
• Săparea stratului vegetal de 10.. .30 cm, în terenuri cu pante transversale sub 20%;
• Săparea şanţurilor puţin adânci, de până la 1 m;
• Săparea în taluzurile debleelor cu îndepărtarea pământului pe un front de lucru de 100-600 m;
• Executarea rambleelor cu înălţimea de 0,5 .. .0,6 m, cu săpare din gropi de împrumut sau din şanţuri laterale.
Autogrederele se folosesc în general numai pentru volume relativ mici de lucrări, în terenuri uşoare şi mijlocii.
Pentru săparea şanţurilor se utilizează tehnologia în evantai, care în funcţie de lăţimea şanţurilor, poate fi cu
circulaţia pe o singură parte (fig. 24. a) sau pe ambele părţi (fig. 24. b). Pentru executarea rambleelor se
recomandă tehnologia de săpare în straturi longitudinale din şanţuri (fig. 24. a) sau din gropi de împrumut
(fig. 25. b) şi de deplasarea pământului transversal în rambleu.
Fig.24
Scheme tehnologice de
săparea şanţurilor cu
autogredere

Fig. 25- Scheme tehnologice de executare a rambleelor cu autogredere

CAP. III . COMPETENTE SPECIFICE

CS TEMA 8. INCARCAREA MATERIALELOR IN MIJLOACE DE TRANSPORT

TEHNOLOGII DE ÎNCĂRCARE CU ÎNCĂRCĂTOARE FRONTALE CU O CUPĂ:

În funcţie de condiţiile frontului de lucru şi de capacitatea încărcătorului se pot folosi următoarele scheme
tehnologice de lucru:
• Schema pendulară (fig. 26. a) la care încărcătorul execută deplasări mici, compensate însă prin manevrele
mijlocului de transport la fiecare ciclu de încărcare. Schema se recomandă pentru încărcătoarele pe şenile care
sunt mai puţin manevrabile;
 119

• Schema în V (fig. 26. b) asigură deplasări mai reduse ale încărcătorului find recomandată pentru
încărcătoarele de capacitate redusă, precum şi pentru încărcătoarele pe şenile;
• Schema în X (fig. 26. c) este cea mai utilizată în cazul în care grămada de materiale este orientată
perpendicular pe drumul de circulaţie al mijloacelor de transport;
• Schema de săpare şi nivelare cu descărcare directă (fig. 26. d) se recomandă ori de câte ori condiţiile
frontului de lucru permit circularea mijloacelor de transport paralel cu acesta;
• Schema de săpare şi nivelare cu descărcare prin manevră în V (fig. 26. e) se utilizează când condiţiile
frontului de lucru o impun.

Fig. 26 - Scheme tehnologice de lucru cu incarcatoare

CAP. III . COMPETENTE SPECIFICE

CS TEMA 9. EFECTUAREA LUCRARILOR DECURATIRE, NIVELARE SI AFANARE A TERENURILOR

TEHNOLOGII DE ÎMPRĂŞTIERE A PĂMÂNTULUI CU BULDOZERELE ŞI AUTOGREDERELE:
a) Curăţirea (dezafectarea) terenului:
Procesul tehnologic de curăţire a terenului cuprinde următoarele activităţi:
 Îndepărt a rea crengilor, cioa t elor sa u a rădăcinilor scoa se, precum ş i a piet relor de dim ensiuni m ici a fla t e la
suprafaţa terenului; strângerea materialelor în grămezi cu ajutorul buldozerului, autogrederului sau
echipamentului de defrişat ataşat la tractor; încărcarea materialelor rezultate cu excavatorul în mijloace de
transport şi transportarea la locul de depozitare cu autovehicule;
 Să pa rea ş iei de ba lt ă(dupăt erm ina rea lucrărilor de scurgereşi îndepărtare a apelor
i îndepărt a rea veget a ţ
de suprafaţă) se execută cu excavatoare echipate cu cupe-graifăr, care asigură prinderea vegetaţiei şi
descărcarea în autovehicule;
 Îndepărt a rea deş eurilor de pe a m pla sa m ent se rea lizea ză prin m eca niza re com plexă, cu buldozerul,
excavatorul şi autobasculanta.
 120

Defrişarea mecanizată a terenului:

Constă în scoaterea şi îndepărtarea de pe amplasament a tufişurilor, arbuştilor, arborilor şi resturilor vegetale,
care, lăsate pe locul amplasamentului, prin putrezire ar crea goluri ce pot constitui surse de infiltraţie a apelor
sau pot favoriza tasări neuniforme cu consecinţe grave asupra construcţiilor. Suprafaţa pe care se execută
defrişarea va fi mai mare decât suprafaţa amplasamentului construcţiei, adaugându-se pe ambele direcţii
fâşii adiacente de 4...5m pentru a asigura îndepartarea totală a materialului lemnos de pe amplasament ce
trebuie îndepartat cu tot cu rădăcini, şi pentru asigurarea accesului utilajelor la punctele de lucru.
b) Nivelarea terenului: este obligatorie, se executa dupa defrisare si inainte de desfundare cu mijloace
mecanice. Se urmareste sa nu se deplaseze un volum mare de sol, de aceea se executa in functie de conditiile
geografice si de modul de organizare a terenului. Prin nivelare se urmareste aplatizarea ridicaturilor din
pamant.
Pentru nivelare se folosesc o serie de utilaje şi echipamente de diferite capacităţi in funcţie de mărimea
terenului ce urmează a fi nivelat şi gradul de denivelare. Se pot folosi următoarele echipamente:
- scraperul cu cutie. Niveleaza pamantul, adună deşeurile si afâneaza pământul.
- graderul nivelează pământul în vederea pregătirii, rapid şi cu acurateţe. Lama poate fi poziţonată hidraulic în
orice direcţie. Graderului i se poate ataşa un echipament laser pentru nivelarea de precizie ;
- grebla. Ridicaturile de pământ sunt greblate iar pietrele şi gunoaiele sunt adunate. Niveleaza suprafetele
denivelate şi acoperă gropile.
c) Afânarea terenului:
Afânarea prealabilă a terenurilor este necesară la terenuri a căror categorie de dificultate la săpare este
superioară categoriei specifice mijloacelor de care se dispune.
Afânarea sau scarificarea constă în dislocarea pământului de la suprafaţa terenului, pe adâncimi de 10 ÷ 100
cm şi întoarcerea sau răscolirea lui. Soluţia aleasă trebuie să ţină seama de categoria de teren, volumul de
lucrări şi metoda de săpare aleasă. Funcţie de acestea, se poate realiza cu pluguri trase de tractor,
scarificatoare, ciocane pneumatice de abataj şi explozivi.
d) Săparea şi îndepărtarea (decaparea, decopertarea) stratului vegetal
Executarea acestei activităţi este necesară din considerente tehnologice, caracteristicile fizico-mecanice ale
pământului vegetal fiind improprii utilizării lui în cazul lucrărilor de umplutură sau preluării încărcărilor de la
construcţii, dar este necesară şi din considerente economice, deoarece stratul vegetal reprezintă o valoare
funciară şi necesită reintroducerea lui în circuitul economic.
Se deosebesc două procedee tehnologice de săpare şi îndepărtare a stratului vegetal :
 Săpa rea cu depla sa rea (t ra nsport a rea ) st ra t ului veget a l pent ru form a rea de depozit e în a propierea
amplasamentului. Procesul tehnologic se realizează cu:
- buldozere, când transportul pământului se face pâna la 100m ;
- screpere tractate pentru distanţa de transport de 200÷500m ;
- autoscrepere pentru transport la 1500m.
 Săpa rea st ra t ului veget a l şi st rângerea lui în depozit e provizorii form a t e pe a m pla sa m ent sa u lângă
amplasament, de unde se încarcă în mijloace de transport rutier şi se transportă în zona unde se utilizează.
Utilajele folosite sunt: buldozerele, autogrederele sau încărcătoarele pe pneuri pentru săpare şi strângere în
grămezi, încărcătoarele sau excavatoarele echipate cu cupă de încărcător, cupă dreaptă, pentru încărcarea în
mijloace de transport (autobasculante, dumpere, remorci).
Schemele tehnologice de lucru se alcătuiesc în funcţie de poziţia sectorului de lucru şi de soluţia de depozitare
a stratului vegetal.
Pentru executarea umpluturilor pământul transportat şi descărcat în grămezi trebuie împrăştiat în
straturi, cu o grosime de 20 până la 100cm în funcţie de utilajele ce se vor folosi pentru compactare.
Grosimea stratului de pământ împrăştiat afânat, Ha în cm se determină în funcţie de grosimea stratului
după compactare Hc în cm, de coeficientul de afânare a pământului ka şi de gradul de compactare necesar D în
%.
H = 100ka Hc / D
Pentru împrăştiere se pot folosi buldozere sau autogredere în scheme tehnologice circulare sau în zigzag.

CAP. III . COMPETENȚE SPECIFICE

 121

CS TEMA 10. EFECTUAREA LUCRĂRILOR DE COMPACTARE A TERENURILOR

10.1. TEHNOLOGII DE COMPACTARE:
Compactarea pământului se efectuează în scopul consolidării terenului şi creşterii stabilităţii lui. Prin
activitatea de compactare se obţin următoarele efecte: eliminarea sau reducerea accentuată a tasărilor
ulterioare, creşterea masei volumice, mărirea capacităţii portante, reducerea permeabilităţii şi a sensibilităţii
la umezire etc.
Prin operaţia de compactare trebuie realizat gradul de compactare prestabilit (prescris), aceasta fiind
principalul indice de calitate al compactării. Gradul de compactare realizat depinde de felul utilajului de
compactare, de natura şi umiditatea pământului, de grosimea stratului supus compactării.
După metoda greutăţii volumice relative, gradul de compactare se defineşte ca fiind raportul dintre starea de
îndesare realizată la un moment dat şi starea de îndesare maximă a pământului, posibilă de realizat şi
stabilită, de regulă, prin încercări de laborator.
Se disting trei situaţii tehnologice:
• Compactarea umpluturilor şi a rambleelor în straturi succesive;
• Compactarea de finisare după nivelarea ternului;
• Compactarea patului săpăturilor pentru asigurarea capacităţii portante. Utilajele de compactare
recomandate, în funcţie de natura pământului, cu precizarea numărului minim de treceri şi a grosimii maxime
a stratului, se prezintă astfel:

Natura pamantului Utilajul recomandat Numar Grosime stratului

minim de înainte de compactare în
treceri cm
Pietris, nisip, balast Compactor mixt 4 30
Compactor vibrator 6 20-30
Placa vibratoare 2 35
Natura pamantului Utilajul recomandat Numar Grosime stratului
minim de înainte de compactare în
treceri cm
Argile nisipoase Compactor mixt 4 25
Compactor pe pneuri Compactor 6 20-30
static 6 20
Mai mecanic 2 35
Argile şi argile arse Compactor picior de oaie 15 30
Compactor cu pneuri 4 20
Tractor pe şenile 10 15
Mai mecanic 10 35
Stâncă derocată, balast Placă bătătoare lansată de 6 100-120
macara
Terenuri naturale cu portantă Maiul greu sau supergreu lansat 8 200-400
redusă (pământuri de macara
macroporice sensibile la
înmuiere, nisipuri afânate)
Numărul de treceri necesare în funcţie de natura pământului, greutatea volumică a acestuia şi gradul de
compactare este prezentat în tabel.

Din punct de vedere al compactării se deosebesc trei grupe de pământuri: necoezive (nisip, pietriş, piatră
spartă), slab coezive (pământuri prăfoase şi nisipoase, mâl), coezive şi foarte coezive (pământuri argiloase). În
general, pământurile necoezive se compactează mai uşor ca cele coezive, ajungând mai repede la compactarea
prescrisă.
Principalele metode folosite la compactarea pământului sunt următoarele:
- compactarea prin rulare;
- compactarea prin batere;
- compactarea prin vibrare;
- metode combinate (rulare şi batere, vibrare şi batere).

Compactarea pământului în spaţii largi:

 122

Utilajele de compactare prin rulare realizează compactarea prin presiune statică sau prin vibrare. Ele pot fi
grupate după următoarele criterii principale:
- suprafaţa de acţionare a utilajului: cu feţe netede (lise): cu proeminenţe de tipul celor cu crampoane (picior
de oaie), tamping, segmenţi, grilă; cu pneuri (anvelope); mixte sau combinate (pneuri şi feţe netede, pneuri şi
crampoane);
- modul de deplasare al utilajului, utilaje tractate (remorcate), numite şi tăvălugi; utilaje autopropulsate;
- masa utilajului: masa proprie; masa lestată, adică masa mărită prin lestare cu apă, balast sau prin
adăugarea unei mase suplimentare (ţagle, plăci de fontă).

Compactarea cu utilaje cu feţe netede:

Utilajele folosite sunt: ruloul tractat; utilajul autopropulsat tandem, cu două rulouri şi două osii; utilajul
autopropulsat triplex, cu trei rulouri şi trei osii.
Utilajele de compactat cu feţe netede acţionează prin rulare şi presiune.
Cele tractate (tăvălugii) necesită un front de lucru mai mare şi locuri pentru întoarcere; pot fi cuplate două
sau trei rulouri la un tractor.
Utilajele autopropulsate se pot deplasa înainte şi înapoi; sunt destinate cu precădere lucrărilor rutiere.
Pentru compactarea pământurilor la drumurile interioare de şantier, platforme de lucru, sau chiar în interiorul
halelor industriale, se folosesc frecvent rulourile tandem.
Rulourile trijant se utilizează la executarea umpluturilor la fundaţii, platforme, diguri, drumuri etc. Rulourile
sunt dispuse astfel încât suprafeţele călcate de cele două rulouri din spate să se suprapună parţial peste
suprafaţa călcată de ruloul din faţă.
Ruloul triplex asigură o suprafaţă fără denivelări.
Utilajele de compactat cu feţe netede se folosesc, în general, la compactarea de finisare a umpluturilor, după
compactarea primară realizată cu celelalte utilaje. Ele compactează straturi relativ subţiri de 10 ... 20 cm şi
necesită un număr mare de treceri.
Parametrii tehnologici importanţi la compactarea pământului sunt: greutatea, grosimea stratului de pământ
compactat şi numărul de treceri.
Fiecare strat elementar orizontal se compactează separat şi numai după compactarea completă a stratului
respectiv se procedează la împrăştierea stratului următor.
Pentru realizarea gradului de compactare prescris, fiecare strat se compactează prin trecerea de mai multe
ori a utilajelor pe acelaşi loc.

Compactarea cu utilaje cu crampoane:

Compactoarele cu crampoane acţionează prin rulare, presiune, frământare, având fixate pe rulouri
proeminenţe: crampoane (picior de oaie), tamping (tampoane), segmente (bare), grilă (grătare). Forma
optimă, dedusă teoretic şi confirmată experimental, este a cramponului tamping. Din punct de vedere
constructiv, pot fi: rulou cu crampoane tractat, compactor tandem, autopropulsat, cu un singur rulou cu
crampoane, sau cu ambele rulouri cu crampoane; compactor mixt, având puntea din spate pe pneuri şi un
rulou cu crampon.
Compactorul cu crampoane tamping tandem este un utilaj modern; fiecare rulou este acţionat de un motor
independent şi sunt legate între ele printr-o articulaţie centrală. Comanda dublă şi două posturi de conducere,
amplasate simetric, permit lucrul identic în mers înainte şi înapoi, compactarea efectuându-se fără
întoarcerea utilajului.
Pentru mărirea productivităţii la compactare, tăvălugii se cuplează câte doi, trei, sau chiar mai mulţi, ocupând
poziţii de lucru în serie, în paralel, în triunghi etc.
Realizând o presiune mare, compactoarele cu crampoane sunt indicate pentru compactarea primară (de
adâncime), în special al pământurilor coezive (argile plastice) cu umiditate mare, a celor sub formă de bulgări.
Ele favorizează compactarea în profunzime a stratului şi legătura dintre straturi. Se utilizează pentru
executarea lucrărilor de umpluturi la diguri, baraje, fundaţii de drumuri etc. Compactarea se face în straturi de
grosime mare, 20 - 50 cm şi chiar de 80 cm. Numărul de treceri este de 10 ... 15 ori pentru cei de masă mică şi
medie şi de 5 ... 10 treceri pentru cei de masă mare. În cazul compactării straturilor de grosime mare, se
recomandă ca primele treceri să se realizeze cu compactoare uşoare, iar ultimele treceri, cu compactoare
grele.
Compactoarele cu crampoane au tendinţa de a afâna stratul de la suprafaţă pe o grosime 8a = 4 ... 6 cm; din
acest motiv se lucrează cu sisteme de maşini: compactor cu crampoane pentru compactarea primară şi
compactor neted pentru finisare.

Compactarea cu utilaje pe pneuri:

 123

Compactoarele pe pneuri acţionează prin rulare, presiune, frământare. Profilul adânc al pneurilor este utilizat
pentru compactarea pământului, în timp ce profilul plat, la compactarea îmbrăcăminţilor asfaltice.
Compactoarele pe pneuri pot fi tractate sau autopropulsate: ultimele sunt cele mai răspândite. In scopul
acoperirii întregii lăţimi de lucru, pneurile se dispun decalat, în plan pe cele două osii. Numărul lor poate fi
impar, faţă/spate (3/4; 5/6). dar poate fi şi par.
Compactoarele pe pneuri asigură o repartiţie mai uniformă a presiunilor, menţinând un timp mai îndelungat
presiunile maxime asupra pământului; de aceea necesită un număr mai mic de treceri decât compactoarele cu
rulou neted şi compactează straturi de pământ mai mari: 15 ... 25 cm cele de tip uşor şi mediu şi 30 ... 50 cm
cele de tip greu. Numărul de treceri este de nt = 4 ... 6 pentru pământuri necoezive şi nt = 8 ... 12 pentru
pământuri coezive. Aceste compactoare au o mobilitate mare. efectuează compactarea prin mers înainte-
înapoi, fără întoarceri la capătul sectorului de lucru, compactând toate tipurile de materiale, pământuri
necoezive sau slab coezive, pământuri coezive cu umiditate ridicată.

Compactarea cu utilaje vibratoare:

Utilajele vibratoare acţionează la suprafaţa terenului transmiţându-i acestuia, sub formă de impacturi,
oscilaţiile organului de lucru. De la suprafaţa terenului undele de presiune se transmit în sol şi, ca urmare,
particulele solide ale pământului sunt supuse stării de mişcare oscilatorie şi presiunii, ceea ce determină
deplasarea, respectiv apropierea particulelor, astfel că în final volumul pământului compactat va fi mai mic.
Efectul de vibrare va fi cu atât mai mare cu cât forţele de coeziune sunt mai mici şi cu cât gradul de
neuniformitate al particulelor este mai mare. Prin vibrare se compactează foarte bine: pământurile necoezive,
loessoide, stabilizate, umplutura din piatră spartă, betonul asfaltic.
Compactarea prin vibrare, în comparaţie cu cele cu acţiune statică sau prin batere, asigură o adâncime de
compactare mai mare, iar utilajele au puteri instalate şi mase proprii specifice mai mici.
Utilajele de compactare vibratoare pot fi prevăzute şi cu crampoane sau pot fi combinate cu compactoarele
pe pneuri, rezultând o gamă largă de tipuri de utilaje, tractate sau autopropulsate. Utilajele de compactare
prin vibrare sunt: ruloul vibrator tractat, neted sau cu crampoane, compactorul vibrator tandem, compactorul
mixt autopropulsat cu pneuri-rulou.

Compactarea sectoarelor de lucru, a straturilor elementare şi a fâşiilor de lucru:

Împrăştierea şi udarea pământului se efectuează alternativ cu operaţia de compactare pe perechi de sectoare
de lucru. Tronsoanele de lucru adiacente se suprapun între ele, la compactare cu o lăţime, d = 2,0 ... 3,0 m.
Lungimea sectorului de lucru (L > 100 m) va fi mai redusă în perioadele de însorire puternică sau de ploi astfel
încât să fie împiedicată evaporarea apei din pământ în timpul însoririi sau pătrunderea excesivă a apei în
timpul ploios.
Utilajele de compactare se corelează cu cele de săpare, transport şi împrăştiere; într-o zi pe un sector se
împrăştie un strat orizontal elementar, iar în ziua următoare se compactează.
Urma lăsată de utilaje la o trecere este o fâşie de lucru de lăţime corespunzătoare lăţimii utilajului. La fiecare
trecere utilajul realizează o suprapunere a fâşiilor adiacente pe o lăţime s = 10 ... 25 cm, în funcţie de tipul
utilajului şi de lăţimea de trecere a acestuia. În acest fel se asigură o uniformitate a compactării, deoarece
acoperirea suprafeţei stratului se face în mod succesiv fără a se lăsa zone parţial, sau deloc compactate, care
ulterior ar putea produce deformaţii.
Schemele tehnologice. Schemele de mecanizare se alcătuiesc în funcţie de destinaţia construcţiei, de
dimensiunile frontului de lucru şi de tipul şi de tipul constructiv al utilajului.
Schema de mecanizare circulară se aplică la compactare rambleelor largi care permit întoarcerea convoiului de
utilaje pe lăţimea sa.
Când înălţimea totală a umpluturii este mai mică de 1,5 m, compactarea se începe de la una din marginile
sectorului de lucru spre interior, terminându-se la mijlocul sectorului. Pentru înălţimi mai mari, în vederea
prevenirii unor eventuale accidente, prin răsturnarea compresorului, prima trecere nu se face chiar de la
margine, ci la o distanţă egală cu înălţimea umpluturii faţă de muchia platformei: la trecerile următoare
compresorul se apropie treptat de muchia platformei, după care urmează compactarea părţii centrale.
Schema de mecanizare în zig-zag se aplică la compactarea rambleelor înguste, unde nu se poate efectua
întoarcerea utilajului şi unde este indicată folosirea compactoarelor autopropulsate care efectuează
deplasarea prin mersul înainte-înapoi cu viraje sub un unghi mai mic de 90°. Trecerile încep de la una din
marginile rambleelor şi se termină la cealaltă margine.
Schema de mecanizare mixtă circulară zig-zag realizează compactarea longitudinală a sectorului de la margini
către interior; este indicată la lucrări rutiere unde compactoare autopropulsate efectuează compactarea prin
mersul înainte-înapoi.
 124

La toate schemele de mecanizare trebuie avut în vedere ca, în procesul de compactare efectivă, utilajul să se
deplaseze numai în linie dreaptă, în prima trecere utilajul trebuie să acopere întreaga suprafaţă a stratului
supus compactării, după care operaţia se reia până la efectuarea numărului de treceri stabilit prin proiect.
Compactarea prin batere se realizează prin şocul repetat produs de o masă relativ mare, lăsată să cadă de la
o anumită înălţime.
Principalele utilaje folosite sunt maiurile şi plăcile (bătătoare) grele, suspendate şi acţionate de utilaje de
ridicare (excavatoare cu braţ de macara, macarale pe pneuri sau pe senile, automacarale etc.).
Maiurile sau plăcile bătătoare grele (1... 4 tone) sunt confecţionate din oţel, fontă sau beton armat, au forma
unor blocuri tronconice sau tronco-piramidale cu scopul ca centrul de greutate să fie cât mai jos, pentru a se
asigura o cădere verticală. Suprafaţa de batere (baza) este circulară sau pătrată.
Plăcile bătătoare grele realizate din beton armat, au suprafaţa de contact cu pământul prevăzută cu nişte
came care au rolul de a sfărâma bulgării de pământ şi a transmite şocul în adâncime.
Capacitatea de ridicare a macaralei trebuie să fie mai mare de 1,5 ... 2,0 ori masa maiului sau a plăcii.
Maiurile şi plăcile bătătoare grele sunt utilizate în special pentru lucrări de consolidare a terenurilor de
adâncime sau de suprafaţă şi în mai mică măsură pentru compactarea umpluturilor propriu-zise; se
recomandă pentru pământuri stâncoase (blocuri de piatră, bolovani) şi pentru prafuri nisipoase, argiloase cu
plasticitate redusă.
Domeniul de folosire al compactării prin batere este limitat la spaţii unde nu pot fi folosite utilajele care
lucrează prin rulare, cum sunt fundaţiile adânci ale silozurilor, turnurilor de răcire, compactarea fundului
săpăturilor la construcţii civile etc.
Parametrii tehnologici sunt: înălţimea de cădere (H = 1,5 ... 4,0 m): grosimea stratului de pământ după
compactare (hc = 0,3 ... 1,2 m); numărul de lovituri pe aceeaşi urmă (n = 4 ... 6).
Pentru executarea compactării prin batere cu placa sau maiul acţionat de excavator, pământul se aşează în
straturi şi se nivelează cu buldozerul. Grosimea stratului se stabileşte în funcţie de dimensiunile plăcii sau
maiului, de umiditatea pământului şi regimul de batere (frecvenţa, înălţimea de cădere, numărul de lovituri pe
aceeaşi urmă).
Compactarea se execută până la atingerea refuzului de compactare, care este de 1 ... 2 cm pentru pământuri
coezive şi 0,5 ... 1,0 cm pentru pământuri necoezive.
După stabilirea înălţimii de cădere şi a numărului de lovituri, se execută operaţia de compactare; se face în
fâşii de arc de cerc, după circumferinţa de rotire a braţului de macara, de la marginea taluzului spre axa
rambleului. În vederea asigurării unei compactări uniforme, unghiul de rotire a săgeţii este limitat la 40°... 60°
în fiecare sens, pentru a se putea păstra paralelismul fâşiilor compactate.
Pentru realizarea compactării strat cu strat, urmele plăcii sau maiului greu sunt decalate astfel încât prin
suprapunerea urmelor pe ambele direcţii să se cumuleze numărul necesar de lovituri pe acelaşi loc.
O schemă de mecanizare simplă la compactarea prin batere cu mai suspendat la excavator, pentru un număr
de patru lovituri pe acelaşi loc, este ilustrată în fig. 5.6.13. Excavatorul lucrează prin retragere, cu un pas de
0,5 d (d - diametrul sau latura suprafeţei de batere a maiului).
Metodele de compactare prin batere prezintă şi unele dezavantaje: compactare neuniformă în adâncime;
suprafaţa rămâne denivelată şi necesită o compactare de finisare: producerea de şocuri care dăunează
construcţiilor şi taluzurilor din apropiere.

Compactarea pământului în spaţii înguste:

Atunci când dimensiunile suprafeţei de compactare nu permit circulaţia utilajelor, compactarea se efectuează
astfel:
- prin batere, folosind maiuri mecanice cu explozie, de tip broască, sau maluri electromecanice;
- prin vibrare, folosind maiuri sau plăci compactoare vibratoare.
Maiurile mecanice sunt utilaje cu greutăţi cuprinse între 200 şi 1200 daN, care la explozia unui amestec de
benzină şi aer în corpul maiului provoacă un salt de 15 - 40 mm întregului ansamblu. La maiurile grele de tip
broască, avansul utilajului se obţine prin înclinarea axului faţă de suprafaţa de bază, în timp ce la maiurile
uşoare, avansul este dat de către muncitor, care la fiecare salt îi imprimă o uşoară împingere. Atâtînălţimea
saltului cât şi deplasarea utilajului depind de gradul de compactare al pământului. Pământul foarte afânat
poate produce o amortizare a şocului care poate determina imposibilitatea funcţionării maiului; în aceste
cazuri se recomandă realizarea unei compactări preliminare cu ajutorul mijloacelor de transport şi
împrăştiere.
Malurile electromecanice au greutăţi cuprinse între 30-200 daN. Sunt alcătuite dintr-un cilindru metalic
prevăzut la partea inferioară cu o talpă metalică, curbată. Procesul de lucru se realizează prin transformarea
mişcării de rotaţie a axului maiului într-o mişcare de dute-vino pe verticală, astfel încât în momentul căderii se
obţine o mişcare de înaintare de 0,15 - 0,40 m. Frecvenţa acestor salturi este de câteva ori mai mare decât
 125

cea a maiurilor mecanice şi, de aceea, pe lângă efectul de batere, se produce şi un efect de vibrare, deţinând
astfel o poziţie intermediară între utilajele de batere şi cele de vibrare.
Aceste maiuri compactează straturi de 15 - 50 cm grosime, prin 2-5 treceri succesive, în funcţie de natura
terenului şi greutatea utilajului. Se folosesc la lucrări de volume mici. în tocuri înguste, lângă lucrările de
beton, conducte, la umplerea şanţurilor etc.
Plăcile vibratoare după greutatea proprie, se deosebesc următoarele tipuri: uşoare, mijlocii, grele.
Se compun, în principal, dintr-o placă de bază pe care este fixat un generator de vibraţii. Vibratorul se poate
înclina faţă de talpă, asigurând astfel autodeplasarea plăcii pe distanţe mici. Pentru deplasarea pe distanţe
mari, se folosesc roţile pe pneuri.
Plăcile vibratoare sunt destinate compactării pământurilor necoezive şi slab coezive, cu un conţinut redus de
umiditate, la amenajări de ramblee, platforme sau pentru umpleri de şanţuri, în funcţie de plasticitatea şi
uniformitatea terenului, adâncimea de compactare variază între: 0,1 - 0,2 m la plăcile vibratoare uşoare; 0,2 -
0,4 m la cele mijlocii şi 0,8 - 1,5 m la plăcile vibratoare grele. Viteza de deplasare este cuprinsă între 6 - 10
m/min, iar numărul de treceri, de 4 - 8 pe aceeaşi suprafaţă.
În cazul în care aceste utilaje sunt folosite pentru compactarea terenurilor afânate şi cu denivelări,
randamentul lor este redus. De aceea, se recomandă ca înainte de compactare, fiecare strat să fie nivelat cu
ajutorul buldozerului, operaţie în timpul căreia se realizează şi o compactare a stratului superficial.
Ruloul vibrator condus se foloseşte în cazul compactării în spaţii înguste cu fronturi de lucru de lungime mare
(şanţuri).

Scheme tehnologice de compactare:

Pentru compactarea prin rulare sau prin vibrare executată cu compactoare statice, vibratoare sau mixte,
autopropulsate sau tractate, se folosesc două scheme tehnologice de lucru: schema eliptică sau în zigzag.

Schema eliptică (fig. 28) se aplică la

compactarea rambleelor largi care permit
întoarcerea utilajelor. Compactarea se execută de
la marginile rambleului către centru.

Fig. 27 - Schema tehnologică de compactare

eliptică

Schema în zigzag (fig. 29) se aplică la rambleele

înguste, pe lăţimea cărora nu se poate executa
întoarcerea utilajului. Şi la această schemă
tehnologică compactarea se execută de la margini
către zona centrală a rambleului.

Fig. 28 - Schema tehnologică de compactare în zig

zag.

Pentru ambele scheme se recomandă o lungime a sectorului L de 100 până la 500m, pentru a se putea
păstra umiditatea optimă de compactare.
Atât în perioadele cu precipitaţii abundente, cât şi în cele foarte călduroase sectorul trebuie să fie mai
scurt pentru ca umiditatea pământului să nu prezinte abateri mai mari de ± 2% faţă de umiditatea optimă.
La compactoarele cu picior de oaie întoarcerile grilajului trebuie executate în afara rambleului pentru a nu
se afecta gradul de compactare realizat.
Pentru compactarea cu maiuri mecanice şi cu plăci vibratoare se recomandă schema tehnologică de mai
jos, unde s-a notat cu d diametrul circumscris al utilajului ( fig. 29 ).
 126

Fig.29 Schema tehnologică de compactare cu maiuri

mecanice şi plăci vibratoare

Pentru compactarea cu batere prin plăci bătătoare sau cu maiuri grele lansate din macarale pe şenile se
utilizează schema dm figura 30

Fig. 30 - Schema tehnologică de compactare cu mai greu

Compactarea se execută până la obţinerea refuzului de compactare, respectiv până în momentul când
coborârea suprafeţei terenului după fiecare lovitură este constantă. Refuzul se obţine de obicei după un
număr n de 5 până la 12 lovituri (fig. 84) şi este de regulă de 0,5.. .2,0 cm care se citesc pe repere după fiecare
serie de 1..2 lovituri.
Greutatea maiului se alege astfel încât valoarea minimă a presiunii statice pe pământ să fie de 0,15 daN/cm2
pentru pământurile nisipoase şi de 0,20 daN/ cm2 pentru pământurile argiloase.
Înălţimea de lansare se determină experimental funcţie de natura terenului şi de caracteristicile maiului.
Maiurile de 2,5-5,0t se lansează de la 4-5 m, iar maiurile supergrele de 10t de la 1 5 l a 2 5 m.
Capacitatea de ridicare a macaralei trebuie să fie de 1 , 5 - 2 ori masa netă a maiului, pentru a putea prelua
solicitările dinamice.
După compactarea cu maiul greu este necesară o compactare de finisare prin rulare, deoarece suprafaţa
rămâne denivelată.

TEHNOLOGII DE FINISARE A LUCRĂRILOR DE TERASAMENTE:

După executarea lucrărilor de săpătură sau umplutură este necesară finisarea platformelor obţinute şi a
taluzurilor realizate, prin nivelare şi taluzare. Pentru profilarea definitivă la cotele din proiect la platformele
industriale, a drumurilor, digurilor aeroporturilor, terenurilor sportive, care nu prezintă denivelări mai mari de
30%, se execută nivelarea mecanizată cu buldozerul sau autogrederul.
Pentru mărirea productivităţii, nivelarea se execută prin curse circulare, succesive, conform schemei
tehnologice din figura alăturată. Cursele se execută de la centru către marginea platformei, astfel încât lama
să acopere vechea urmă cu cca 30cm. Toate cursele se execută cu deplasare spre înainte, în afară de cursa a
cincea la care buldozerul se deplasează spre înapoi.
Pentru nivelare, autogrederul efectuează curse circulare, conform schemei tehnologice din figura de mai jos,
de la margini către axul platformei, astfel ca urmele curselor să se acopere succesiv pe minimum 30 cm.
Pentru asigurarea unei suprafeţe plane se recomandă ca ultima trecere să se realizeze cu lama scoasă lateral
 127

Executarea lucrărilor de terasamente se realizează cu ajutorul utilajelor a căror alegere este condiţionată de o
serie de factori, dintre care importanţi sunt: categoria terenului, volumele de lucrări ce trebuie executate şi
perioada de realizare, condiţiile de calitate ce trebuie obţinute (gradul de compactare, abaterile dimensionale),
natura lucrărilor (pregătirea terenului, săpăturii, umpluturii etc) şi eicienţa economică.

Grederele sunt utilaje terasiere care execută lucrări de săpare şi deplasare a pământului, precum şi lucrări de
nivelare, taluzare. După sistemul de tracţiune, grederele se clasifică în autogredere (autopropulsate), gredere
tractate (alcătuite dintr-un saşiu prevăzut cu un ax şi două roţi, remorcate de un tractor).

Autogrederul este un utilaj, de construcții folosit la lucrările de pământ pentru eliminarea stratului
vegetal, formarea patului, profilarea și nivelarea drumului, executarea rambleelor la terenuri plane prin
săparea și deplasarea pământului din gropi de împrumut, formarea și finisarea taluzurilor la ramblee
și dembleuri în terenuri fără obstacole. Se utilizează de asemenea la amestecarea pământurilor cu
diferite materiale de adaos sau cu lianți, precum și la împrăștierea lor, la săparea
șanțurilor de scurgere și scarificări ușoare. Autogrederele se mai folosesc la lucrări de întreținere a drumurilor
și a șanțurilor și la înlăturarea zăpezii de pe căile rutiere.
Autogrederele elevatoare sunt folosite la săparea și deplasarea simultană a pământului pentru încărcare în
mijloace detransport sau pentru depunere în zonele unde este necesar.

Echipamentul principal de lucru al autogrederului este o lamă portcuţit, de lungime mai mare şi înălţime mai
mică decât cea a buldozerului, care se poate misca in toate planurile taind pamantul in straturi de pina la 30
cm. Prin deplasarea masinii pamantul se strange in fata lamei si este deplasat in directia de mers lateral.
La constructia drumurilor forestiere se
foloseste autogrederul D-144.
Partile principale ale acestuia sunt :
Sasiul-1
Puntea din fata-2,
Puntea din spate-3,
Motorul-4,
Transmisia-5,
Organele de lucru-6 si
Scarificatorul-7.

Echipamentele auxiliare pot fi dinții de scarificare și lama frontală de buldozer. Lama centrală poate fi și
echipament de taluzare sau de săpare a șanțurilor, prin schimbarea poziției de lucru. Acționarea
autogrederelor se face cu motoare diesel prin sisteme de acționare mecanice sau hidraulice, de la care
mișcarea se transmite la organele de lucru. Autogrederele sunt prevăzute cu două sau
trei osii cu roți pepneuri, din care una în față, cu roți de direcție și una sau două în spate cu roți motoare. La
unele tipuri, roțile motoare din spate sunt orientabile, fiind și roți de direcție.
Lama grederului poate lua diverse poziţii de lucru faţă de axul şasiului, şi anume:
- se poate roti în jurul axei sale verticale, variindu-se unghiul pe care lama îl face în plan orizontal cu direcţia
de mers (unghi de cuprindere 35° ... 40°);
- se poate roti în jurul unei axe longitudinale, variindu-se înclinarea transversală a lamei sub un unghi de 15° -
20°;
- se poate modifica unghiul de tăiere a lamei faţă de planul de deplasare al muchiei, între 25° şi 85° (valorile
minime sunt indicate la săparea terenurilor slabe);
- se poate translată pe verticală variindu-se simultan grosimea stratului săpat şi înclinarea platformei.
Grederele se folosesc la lucrări de profilarea taluzurilor, rambleelor sau debleelor, nivelarea platformelor şi
întreţinerea drumurilor de pământ, executarea şanţurilor, săparea stratului vegetal în grosime de 10 ... 30 cm,
inclusiv îndepărtarea lui pe distanţe de 10 ... 20 m, împrăştierea materialelor descărcate din alte mijloace de
transport etc.
Lucrările executate cu grederul nu mai necesită operaţii de finisare. Distanţa economică minimă la lucru cu
autogredere este de 50 m. Schemele tehnologice de lucru cu grederele depind de natura lucrărilor executate,
astfel:
 128

- la lucrările de săpare şi nivelare, lama grederului trebuie lăsată cu câţiva cm sub nivelul terenului, astfel
încât să taie părţile mai ridicate iar cu pământul acumulat prin tăiere să umple adânciturile; se recomandă
schema logică de lucru în zig-zag sau eliptică;
- la săparea şanţurilor cu adâncimi de până la 0,8 ... 0,9 m se foloseşte metoda fâşiilor paralele, când grederul
circulă pe o singură parte a şanţului, sau metoda în evantai, când circulă pe ambele părţi ale şanţului;
- la executarea rambleelor este favorabilă deplasarea pământului săpat din şanţuri sau din gropi de împrumut;
- la profilarea taluzului unui rambleu sau debleu, lama grederului trebuie înclinată astfel încât să formeze cu
orizontala un unghi egal cu panta taluzului. Se pot profila ramblee de 2,5 ... 3,0 m înălţime, adaptându-se
favorabil, schema eliptică;
- pentru nivelare este indicat ca autogrederul să efectueze curse circulare. Utilajul se deplasează în lungul
rambleului, începând de la margine către ax, efectuând una sau două treceri succesive; fâşiile nivelate se vor
suprapune pe minimum 30 cm;
- finisarea taluzului rambleelor şi gropilor de împrumut se execută cu autogrederul în două treceri cu lama
scoasă în afară, dacă înălţimea maximă a rambleului Hmax< 1,0 m. Dacă Hmax> 1,0 m. finisarea taluzului se face
în două faze: întâi se nivelează partea inferioară a taluzului, ca pentru Hmax< 1,0 m, apoi se finisează partea lui
superioară cu ajutorul unui taluzor fixat de lama autogrederului care se deplasează de-a lungul
acostamentului.
5. Umpluturile de pământ se realizează la platformele pentru construcţii industriale, la fundaţii de silozuri,
coşuri de fum, la şanţuri pentru conducte ş. a. Lucrările de umpluturi cuprind următoarele activităţi
tehnologice:
- împrăştierea (aşternerea) în straturi uniforme a pământului;
- udarea fiecărui strat în parte sau uscarea lui atunci când este cazul;
- compactarea pământului strat cu strat.
În funcţie de dimensiunile frontului de lucru, se deosebesc: împrăştieri ale pământului în spaţii largi şi în spaţii
înguste sau restrânse. În cazul împrăştierii în spaţii largi, pământul se aduce pe sectorul de lucru cu mijloacele
de transport, se descarcă în depozite provizorii (grămezi) de unde se preia cu buldozere sau autogredere, care
îl împrăştie în straturi uniforme. Grosimea totală a umpluturii se realizează din mai multe straturi aşezate
uniform, nivelate şi compactate fiecare în parte; Acestea se numesc straturi elementare orizontale.
În cazul împrăştierii în spaţii înguste şi restrânse, umpluturile sunt realizate la şanţuri de conducte, la fundaţii
de coşuri de fum.
Este important să se ţină seama de unele reguli pentru executarea umpluturilor :
- înainte de executare a umpluturii se face compactarea pământului natural de sub viitorul rambleu;
- materialul se aşează în umplutură în straturi orizontale pe toată lăţimea rambleului, cu grosimi de 15 - 100
cm.;
- pământul aşezat în umplutură nu trebuie să conţină bulgări şi să fie omogen ca porozitate;
- umiditatea pământului aşezat să fie cât mai aproape de cea optimă.
- când umiditatea pământului este mai mare sau mai mică cu peste 2% faţă de cea optimă, se vor lua una din
măsurile de uscare sau umezire;
- atunci când se constată stări care ar putea determina sau favoriza pierderea stabilităţii săpăturilor (umeziri
locale accentuate, fisuri, curgeri de taluz etc.), pentru evitarea accidentelor, lucrările se vor opri şi se vor lua
măsurile tehnice necesare înlăturării pericolelor existente.
Mărimea umidităţii pământului în momentul compactării are un loc important, influenţând proprietăţi, cum
sunt: capacitatea de compactare, greutate volumică, rezistenţa de tăiere. Prin încercări de laborator şi de
teren s-a determinat umiditatea optimă de compactare (Wopt), la care pământul compactat ajunge la o
greutate volumică maximă în stare uscată, cu un consum redus de energie de compactare. Umiditatea optimă
depinde de natura pământului şi de caracteristicile utilajelor de compactare.
Când umiditatea reală W < Wopt este necesară udarea pământului strat cu strat. Udarea în spaţii largi se
execută mecanizat, prin stropire din mers cu autocisternă sau cu cisternă tractată. Udarea pământului în
spaţii înguste se execută manual cu un furtun sau cu o stropitor.
Dacă umiditatea pământului reală W > Wopt se efectuează uscarea pământului timp de 2 - 3 zile prin
întinderea şi întoarcerea lui de 2 - 3 ori, iar dacă umiditatea este foarte mare se tratează cu var, zgură,
stabilizatori chimice.

CAP. III . COMPETENTE SPECIFICE

 129

CS TEMA 10. MENTENANTA (INTRETINEREA, REVIZIA SI REPARAREA) UTILAJELOR PENTRU LUCRARI DE

TERASAMENTE
CONSERVAREA UTILAJELOR:
Subansamblurile utilajelor sunt supuse uzurii si chiar deteriorarii nu numai in lucru, ci si in perioada de
inactivitate. Uzura consta din ruginirea pieselor componente a diferitelor subansambluri, imbatranirea
cauciucului din care sunt confectionate anvelopele, furtunurile si curelele sub actiunea factorilor
meteorologici.
Pentru a evita la maximum aceste neajunsuri, este necesar a se lua o serie de masuri tehnico-organizatorice
atat inainte de stocare, cat si pe perioada cat masinile sunt stocate.
In funcţie de timpul de pastrare se deosebesc doua forme de pastrare si anume:
- pastrarea de scurta durata, care se aplica la utilajele a caror perioada de stocare este cuprinsa inte 10-60
zile;
- pastrare de lunga durata se aplica la stocarea ce depaseste 60 zile.
In functie de conditiile de pastrare se deosebesc trei metode de pastrare si anume:
- metoda deschisa, cand utilajele se stocheaza pe suporti si suprafete special amenajate;
- metoda acoperita care asigura cele mai bune conditii de pastrare dar necesita existenta unor garaje ,
soproane inchise etc.;
- metoda mixta care cumuleaza avantajele ambelor metode expuse mai inainte, in acest caz utilajele se
pastreaza pe platforme deschise, iar subansamblele si piesele supuse unei deteriorari rapide datorita factorilor
meteorologici se pastreaza in magazii inchise.
Cea mai economica metoda de pastrare este pastrarea combinata.
Inainte de stocare, utilajele se curata de praf, noroi si resturi vegetale si apoi se spala cu apa si
petrol.
Dupa aceste operatii, utilajele se aduc pe patforma de stocare. Din acest moment incep operatiile propriu -
zise de stocare:
- se verifica daca utilajele sunt complete si se completeaza toate lipsurile de piese sau subansamble;
- se evacueaza apa de racire din motoare si se spala instalatiile de racire;
- se scoate uleiul din carterele motoarelor, transmisiilor si din toate partile unde exista uleiuri de ungere; se
spala aceste cartere si se introduce ulei proaspat;
- la motoare se fac in continuare toate operatiile descrise la capitolul 6.7
- se strang toate imbinarile pentru ca pe timpul stocarii sa nu patrunda apa, praful sau alte impuritati intre
suprafetele de imbinare si frecare;
- se greseaza utilajele in toate locurile unde se prevede acest lucru;
- se demonteaza lanturile transmisiilor, se curata, se spala cu petrol, se ung cu unsoare consistenta si dupa
caz se monteaza la loc sau se depoziteaza in magazii;
- se curata de rugina partile nevopsite ale organelor active si se ung cu un strat de unsoare consistenta;
- se demonteaza de pe utiajele ce se vor pastra pe platforme deschise furtunurile de cauciuc de la instalatii,
curelele, cilindrii de forta; se curata, se spala si se depoziteaza in magazii inchise, in rafturi si cu etichete;
- se demonteaza cauciucurile si se curata, se spala cu apa, se pudreaza dupa uscare, cu praf de talc si se
monteaza la loc. Utilajele se vor suspenda astfel, incat sa existe intre cauciucuri si sol min. 100mm.

INTRETINEREA, REVIZIA SI REPARAREA UTILAJELOR:

Sistemul de intretinere tehnica si de reparatii a utilajelor este un sistem planificat si are rolul de a preveni
uzurile si defectiunile premature si de a asigura functionarea pe toata durata de serviciu si la parametri de
lucru optimi ale acestora.
Intretinerile tehnice reprezinta totalitatea operatiilor care se executa zilnic sau periodic, pe toata durata de
serviciu a utilajului folosit cu scopul prevenirii defectiunilor si uzurilor premature si pentru a asigura
functionarea normala a acestora.
In functie de perioadele de timp la care se executa si de complexitate, intretinerile tehnice se clasifica astfel:
- intretineri tehnice zilnice;
- intretineri tehnice periodice;
- revizii tehnice notate.
Intretinerea tehnica zilnica reprezinta un ansamblu de operatii obligatorii de curatare, verificare, strangere a
imbinarilor, reglare, ungere, alimentare si supraveghere a functionarii utilajului care asigura exploatarea
normala pe toata durata unei zile de lucru.
Intretinerile tehnice periodice se caracterizeaza prin curatarea si schimbarea filtrelor, completarea sau
schimbarea uleiului in carterul motorului, precum si verificarea generala a instalatiei electrice.
 130

Revizia tehnica este o intretinere periodica complexa concretizata prin constatari ale starii tehnice fara
demontare a motorului, schimbarea uleiului in transmisii, reglarea sistemelor si mecanismelor, precum si
inlocuirea pieselor uzate, stabilindu-se si termenul cat masina respectiva sau motorul ei mai poate lucra in
conditii normale.
Reparatia curenta Rcl se caracterizează printr-un ansamblu de operaţii care se executa dupa necesitate,
atunci cand starea tehnica a maşinii o impune si consta din operaţii de reglare, reconditionare si inlocuire a
unor ansambluri uzate sau deteriorate, cu scopul repunerii in stare normal de lucru al utilajului.
Reparatia curenta Rc2 este planificata si se caracterizeaza prin demontarea partiala sau totala a utilajului,
constatarea detaliata, inlaturarea defectiunilor, inlocuirea pieselor uzate cu altele noi sau reconditionate,
montarea, reglarea, rodarea si receptia utilajelor, astfel incat sa se asigure functionarea ei normala pana la
reparatia viitoare.
Reparatia capitala RK este planificata si reprezinta totalitatea operatiilor de demontare totala a utilajului,
constatarea detaliata a tuturor pieselor, reconditionarea celor uzate si posibile de reconditionat, restabilirea
jocurilor dintre piesele ce se asambleaza, montarea, reglarea, rodajul si receptia utilajului cu scopul asigurarii
unei durate de functionare intre doua reparatii cat mai apropiate de cea a masinii noi.
Operatiile ce se executa in cadrul intretinerilor tehnice zilnice, periodice si reviziilor tehnice saunt date in
cartile tehnice ale masinii si in normativele de intretineri tehnice si reparatii.
In normativele de intretineri tehnice si reparatii se dau si intervalele dupa care se executa intretinerile tehnice
periodice, reparatiile curente si reparatiile capitale. Aceste intervale se masoara in ore de fucntionare, litri de
combustibil consumati, kilometri echivalenti parcursi si volumul de lucrari executate.
Durata de serviciu a utilajelor folosite poate sa cuprinda unul sau mai multe cicluri d intretineri tehnice si
reparatii.
Ciclul de reparatii reprezinta intervalul din momentul intrarii in exploatare a utilajului nou si prima reparatie
de gradul cel mai mare Rc2 sau reparatie capitala sau intervalul dintre doua reparatii de gradul cel mai mare.
Succesiunea intretinerilor periodice si reparatiilor in cadrul unui ciclu formeaza structura ciclului de reparatie.
Intervalul dintre doua interventii succesive se numeste periodicitatea intretinerilor si reparatiilor.
Marimea ciclurilor de reparatii si a perioadelor dintre intretineri si reparatii din cadrul ciclurilor difera de la o
masina la alta si este data in normativele tehnice de intretineri si reparatii. Aceasta marime se masoara in ore
de functionare sau litri de combustibil consumat, in km echivalenti parcursi.
Executarea intretinerilor din cadrul ciclurilor de reparatii se face pe baza de grafice anuale. Graficele anuale de
intretineri tehnice periodce si reparatii se intocmesc la inceputul fiecarui an pentru ficare utilaj in parte in
functie de programul de productie al fiecarui utilaj.

Întreţinerea şi revizia utilajelor:

Întreţinerea şi revizia periodică a utilajelor trebuie să fie executată de către un agent economic
specializat, cu care detinatorul utilajului a incheiat un contract pentru mentenanta, care dispune de personal
calificat şi instruit în acest scop compus din mecanici, lăcătuşi şi electricieni cu experienta practică în meserie,
constituiţi în echipe conduse de personal de specialitate (tehnicieni, ingineri) sau de catre detinatorul
utilajului, daca dispune de dotarea necesara si de personal calificat.
Pentru efectuarea operaţiilor de întreţinere şi revizie, se consulta prevederile specifice din cartea
tehnica a utilajului (date de catre producator), se determină starea tehnică a utilajului şi, in functie de aceste
criterii, se determina principalele operaţii ce urmează a se efectua. Acestea constau în general din:
-curăţirea utilajului;
-controlul nivelului uleiului;
-verificarea stării de uzură a lagărelor şi a bunei funcţionări a sistemului de ungere;
-ungerea pieselor supuse frecării conform schemei de ungere;
-verificarea uzurii cablurilor şi lanţurilor de tracţiune şi a fixării acestora;
-verificarea funcţionării componentelor de securitate şi reglarea acestora;
-verificarea funcţionării mecanismelor utilajului şi remedierea sau înlocuirea subansamblelor uzate;
-verificarea elementelor de prindere sau manipulare a sarcinii (cupa, graifăr etc.);
-strângerea elementelor de îmbinare, a articulaţiilor, verificarea fixării tampoanelor şi a opritoarelor;
-verificarea funcţionării sistemului electric de forţă, comandă şi semnalizare;
-verificarea rezistenţei de izolaţie, a înfăşurărilor motoarelor electrice faţă de pământ, a rezistenţei prizei de
punere la pământ a echipamentelor electrice;
-verificarea conexiunilor la aparate şi în şirurile de cleme din dulapuri şi cutii de conexiuni;
-verificarea stării căilor de rulare şi a roţilor de rulare;
-verificarea funcţionării şi etanşeităţii circuitelor hidraulice şi pneumatice.
Periodicitatea şi volumul lucrărilor de întreţinere şi revizie se vor stabili în funcţie de prevederile
 131

producatorului din cartea tehnica, complexitatea utilajului, regimul de funcţionare şi condiţiile de mediu în
care lucrează.
Pentru prevenirea avariilor şi accidentelor la executarea lucrărilor de întreţinere şi revizie se vor lua
măsuri corespunzătoare, respectându-se în special următoarele:
-înainte de oprirea unui utilaj, responsabilul cu supravegherea lucrărilor va anunţa masinistul în cauză cât şi
pe cei de pe utilajele învecinate, stabilind şi locul de staţionare; de asemenea, va fi anunţat şi electricianul de
exploatare din locul respectiv de muncă, daca utilajul este cu actionare electrica;
-înainte de începerea lucrărilor, utilajul va fi deplasat la locul de staţionare, se va deconecta de la reţeaua de
alimentare; în cazul în care este necesară prezenţa tensiunii de alimentare se vor lua măsuri speciale de
securitate;
-se vor lua măsuri pentru împiedicarea punerii în funcţiune accidentale a utilajului;
-toate materialele necesare lucrărilor vor fi păstrate numai în cutii bine fixate pe utilaj;
-după terminarea lucrărilor de întreţinere şi revizie, se vor remonta toate carcasele, apărătorile de protecţie,
balustradele etc. şi se va verifica buna funcţionare a mecanismelor, a dispozitivelor de securitate şi
semnalizare, precum şi a aparatelor de comandă;
-repunerea în funcţiune a utilajului se va face numai după finalizarea tuturor lucrărilor şi după coborârea
persoanelor de execuţie a lucrărilor de pe utilaj.

Operațiunile de întreținere curentă generale la utilaje:

A. Lucrări care se execută la începutul programului de lucru:
1. Motorul Diesel:
 Verificarea uleiului în carterul motorului şi
completarea la nivele indicate
 Verificarea nivelului uleiului în compresorul de
aer
 Verificarea întinderii curelelor trapezoidale de
antrenare a ventilatorului compresorului şi
alternatorului
 Verificarea nivelului uleiului în mecanismele
servo şi completarea la nevoie
 Verificarea nivelului lichidului de răcire,
completarea la nevoie
Nivelul uleiului să fie între reperele ce marchează
limita maximă şi minima pe joja
Prin apăsarea cu 2-3 daN pe mijlocul unei ramuri
săgeata să nu depăşească 15-20 mm
Nivelul uleiului să fie intre reperele de pe capacul
rezervorului
Nivelul lichidului să fie între cele două repere
maxim şi minim din rezervorul de antigel

2. Instalaţia hidraulică:
 Verificarea nivelului de ulei hidraulic şi Nivelul uleiului să fie între reperele ce marchează
completarea la nevoie limita maximă şi minimă

 Verificarea stării şi etanşeităţii legăturilor Să nu existe scăpări sau scurgeri de ulei

hidraulice la pompe, motoare hidrostatice, Nu se admit conducte sudate, furtune deteriorate
racorduri, distribuitoare, conducte şi furtune sau conducte aplatizate
Strângerea racordurilor se face când instalaţia nu
este sub presiune

3. Instalaţia pneumatică:
 Verificarea presiunii aerului în rezervoare şi Regulatorul de presiune să asigure regimul optim
etanşeitatea instalaţiei de aer comprimat, în limitele prescrise

4. Instalaţia electrică:
 Verificarea stării şi funcţionării instalaţiei de
iluminare, semnalizare şi lămpi de control
 Verificarea funcţionării pompei cu alcool tehnic
şi ştergătoarelor de parbriz
Lămpile să fie bine fixate, să nu fie sparte, becurile
să nu fie arse, să semnalizeze la comandă
Pompa să asigure umezirea completă a parbrizului
Ştergătoarele să funcţioneze fără întreruperi.

5. Sistemul de rulare:
 Verificarea stării senilelor, jantelor, anvelopelor Jantele să nu prezinte fisuri sau deformări
şi a presiunii aerului în pneuri şi umflarea la Anvelopele să nu prezinte uzuri
presiunea indicată Presiunea în pneuri să fie conform cărţii tehnice
 132

6. Sistemul de conducere si comanda auto:

 Curăţirea geamului de parbriz şi uşi, farurilor,
lămpilor de semnalizare, oglinzilor retrovizoare
 Verificarea nivelului uleiului în mecanismul servo
al directiei şi a jocului volanului
 Verificarea etanşeităţii si a eficacitatii frânelor
Să asigure vizibilitatea pentru conducere şi
semnalizarea manevrelor
Jocul liber al volanului să fie mai mic de 150
Franele să acţioneze progresiv, eficient şi fără
blocări

B. Lucrări care se execută periodic, la intervalele prescrise de producator in cartea utilajului sau (in cazul
in care nu sunt consemnate in cartea tehnica) cel putin saptamanal:
7. Autoşasiul:
 Verificarea fixării şi asigurării scaunului, Scaunul să fie bine fixat în cabină, geamurile în
geamurilor şi broaştelor de închidere a uşilor cheder şi uşile să se închidă cu asigurare la
autodeschidere
 Verificarea stării fixării şi asigurării capacelor şi Să fie în bună stare, bine fixate
buşoanelor, a roţii de rezervă şi a cutiei de scule

8. Sistemul de direcţie:
 Verificarea strângerii piuliţelor crenelate cu În ungătoare se pompează unsoare consistentă
splinturi ale ansamblului mecanismului de
direcţie şi gresarea articulaţiilor
 Gresarea buloanelor şi articulaţiilor punţii faţă În ungătoare se pompează unsoare consistentă

9. Motorul Diesel:
 Verificarea fixării motorului pe şasiu şi a cutiei de
viteze
 Schimbarea uleiului din baia de ulei a filtrului (la
duratele stabilite)
 Verificarea nivelului de ulei în motor
Momentul de strângere conform cărţii tehnice
Dupa schimb, nivelul uleiului să fie peste reperul
de pe capacul inferior
Nivelul de ulei să fie peste marginea inferioară a
jojei dopului de control

10. Transmisia:
 Verificarea nivelului uleiului în cutia de viteze, Nivelul uleiului să fie peste marginea inferioară a
cutia de distribuţie, cutia de distribuţie a jojei de control
pompelor hidraulice
 Controlarea strângerii flanşelor arborilor
cardanici
 Gresarea articulaţiilor cardanice Se gresează până apare unsoare consistentă in
ajustaj

11. Sistemul de frânare:

 Gresarea lagărelor camelor şi pârghiilor de frână În ungătoare se pompează unsoare consistentă
faţă şi spate (la 100 ore)

12. Mecanismele de telescopare, basculare braţ, ridicare sarcină şi rotire platformă:

 Gresarea bolturilor de prindere a cilindrului În ungătoare se pompează unsoare consistentă
hidraulic de ridicare braţ si existent si fixarea
sigurantelor bolturilor (la 100 ore)
 Gresarea rolelor de cablu telescopare a
tronsoanelor de brat (la 100 ore)
 Verificarea nivelului de ulei din reductorul
mecanismului de ridicare, dupa caz (la 100 ore)
 Verificarea aspectului şi fixării capetelor Capetele cablurilor să fie bine fixate
 133

cablurilor de sarcină şi cablurilor de Cablurile să nu prezinte striviri, rupturi de sârme şi

telescopare toroane
 Verificarea mecanismului de frânare pentru Grosimea ferodourilor trebuie sa fie in limitele
mecanismul de ridicare a sarcinii admisibile. Grosimea discurilor de frana trebuie sa fie
 Verificarea nivelului de ulei din reductorul in limitele admise. Nu se admite pe prezenta pe
mecanismului de rotire discurile de frana a lichidului de frana sau a
lubrefiantilor
 Verificarea şi reglarea frânei mecanismului de Cu frâna strânsă trebuie să se realizeze jocuri şi
rotire şi gresarea articulaţiilor frânei momente conform cărţii tehnice

13. Picioarele de calare:

 Ungerea suprafeţelor de alunecare şi Ungerea să se facă uniform distribuită
articulaţiilor bratelor si picioarelor de calare
(100 ore)

14. Instalaţia electrică:

 Verificarea stării prinderii bateriilor de Bornele să fie strânse, capacele curăţate, bateriile
acumulatori şi nivelul electrolitului (100 ore) bine fixate, electrolitul să fie cu 10-15 mm peste
plăci, densitatea electrolitului trebuie sa fie in
limitele admisibile (1,26 kg/l la 20 oC)

15. Instalaţia hidraulică:

 Curăţarea filtrului de ulei hidraulic Să nu aiba depuneri, sa asigure filtrarea uleiului
hidraulic în parametrii proiectaţi

16. Ansamblul autoutilaj:

 Completarea registrului de supraveghere al Se va menţiona cum s-a comportat utilajul in timpul
autoutilajului conform indicaţiilor date în lucrului, starea tehnică a utilajului la terminarea
cartea tehnica lucrului

Repararea utilajelor:
Condiţia de bază pe care trebuie să o satisfacă repararea utilajelor este asigurarea funcţionării în
condiţii de securitate pe toată perioada de utilizare. Asigurarea trasabilitatii la lucrarile de reparatii, pentru
intarirea responsabilitatii executantilor, este esentiala.
Documentaţia tehnică pentru repararea utilajelor se va elabora de către agenții economici specializati.
Proiectantul răspunde de concepţia corectă a soluţiilor constructive, de alegerea materialelor, de calculul de
rezistenţă al tuturor elementelor utilajelor, potrivit condiţiilor de funcţionare date, precum şi de stabilirea
metodelor şi volumului de verificare după reparare.
Reparatorul (firma de reparatii) răspunde de alegerea corectă a procedeelor tehnologice de execuţie şi
de calitatea execuţiei şi a materialelor folosite, în conformitate cu prevederile prescripţiei tehnice aplicabile,
cu prevederile documentaţiei tehnice pentru reparare şi cu instrucţiunile de reparare a utilajelor.
La lucrările de reparaţii ale utilajelor trebuie să fie folosit personal calificat şi instruit anume în acest
scop.
La efectuarea lucrărilor de reparaţii ale utilajelor se vor lua măsuri corespunzătoare pentru prevenirea
avariilor şi accidentelor.
La lucrările de reparare, angajatii reparatorului vor respecta Normele Tehnice de protecţia muncii şi
Normele Tehnice pentru prevenirea şi stingerea incendiilor valabile, din legislatia nationala.
Repararea se execută conform instrucţiunilor date de producător în documentaţia tehnică a utilajului.
Prin reparare se asigură înlăturarea neconformităţilor/defecţiunilor constatate la un utilaj, în scopul aducerii
acesteia la performanţele iniţiale prevăzute de producător în documentaţia tehnică asigurându-se
funcţionarea în condiţii de siguranţă a acestuia.
Componentele de uzură se înlocuiesc la intervalele de timp stabilite prin instrucţiunile date de producător
în documentaţia tehnică de insotire a utilajului sau prin instrucţiunile date în documentaţia tehnică de
verificări şi încercări tehnice în utilizare pentru investigaţii/examinări cu caracter tehnic, indiferent de starea
de uzură din momentul înlocuirii.
Componentele de securitate defecte se înlocuiesc cu altele noi de aceeaşi tipodimensiune, cu prezentarea
declaraţiei de conformitate a producătorului acestora.
 134

Lucrările de reparare (exemple minimale):

a) Inlocuirea motorului Diesel sau schimbarea setului motor;
b) înlocuirea sau modificarea construcţiei metalice, refacerea sau remedierea îmbinărilor sudate ale
elementelor de rezistenţă;
b) transformarea de principiu a modului de acţionare a utilajelor, ca de exemplu trecerea de la acţionare
electrică la acţionare hidraulică şi altele asemănătoare;
c) înlocuirea mecanismelor sau a elementelor lor componente din lanţul cinematic cu alte tipodimensiuni,
care diferă de cele prevăzute în documentaţia tehnică iniţială;
d) modificarea de principiu a schemei electrice, hidraulice sau pneumatice de comanda sau de acţionare;
e) înlocuirea totală a instalaţiei electrice, hidraulice sau pneumatice;
f) înlocuirea sau modificarea componentelor de securitate ale utilajului cu alte tipodimensiuni, care diferă
de cele prevăzute în documentaţia tehnică iniţială;
Documentaţia tehnică preliminară de reparare a utilajului trebuie să conţină cel puţin următoarele:
a) desenul de ansamblu (unde este cazul);
b) breviarul de calcul de rezistenţă al elementelor portante;
c) documentaţiile tehnice pentru subansambluri sau alte dispozitive aferente utilajului ce urmează să se
înlocuiască, după caz;
d) planul de verificări şi încercări care se efectuează pe parcursul lucrărilor de reparare;
e) condiţiile tehnice de încercări pentru atestarea parametrilor (unde este cazul).
În cazul în care pe parcursul efectuării lucrărilor de reparare apar şi alte neconformităţi, care nu au fost
tratate în documentaţia tehnică preliminară de reparare, aceasta se completează cu partea aferentă tratării
acestor neconformităţi.
Dacă producătorul prevede utilizarea utilajului într-un mediu potenţial exploziv, instrucţiunile acesteia
trebuie să prezinte toate informaţiile necesare. În plus, această informaţie trebuie să fie indicată pe maşina
de ridicat şi pe componentele de securitate.
În vederea efectuării verificărilor şi încercărilor tehnice trebuie îndeplinite, cel puţin, următoarele condiţii:
a) toate lucrările de montare să fie complet terminate;
b) construcţia căilor de rulare, a căilor de circulaţie în lungul căii de rulare şi a scărilor de acces la cabină a
personalului de deservire şi la calea de rulare să fie terminată;
c) elementele componente ale utilajului supuse frecării să fie gresate;
d) componentele de securitate, frânele, elementele de prindere şi legare a sarcinii, dispozitivele de
semnalizare, aparatele de comandă şi instalaţia de protecţie împotriva tensiunilor de atingere să fie verificate
şi să corespundă;
e) limitatoarele de sfârşit de cursă să fie montate/reglate în conformitate cu documentaţia tehnică de
însoţire;
f) utilajul să fie prevăzută cel puţin cu următoarele:
1) inscripţionarea sarcinii maxime;
2) panouri de protecţie montate;
3) indicatoare de securitate;
4) inscripţionări de avertizare afişate;
5) instrucţiuni de exploatare inclusiv măsurile ce trebuie luate în caz de avarie, întreruperi şi dereglări ale
utilajului;
g) personalul de deservire şi personalul auxiliar de deservire să fie autorizat sau instruit, după caz;
h) utilajul să fie legată la pământ printr-o instalaţie corespunzătoare (dupa caz, la utilajele cu actionare
electrica).

Dacă sunt îndeplinite cerinţele de mai sus, utilajul se supune următoarelor verificări tehnice:
1) verificarea montării ansamblurilor şi subansamblurilor utilajului conform prevederilor documentaţiei
tehnice de însoţire şi prescripţiilor tehnice aplicabile;
2) verificarea îmbinărilor nedemontabile ale structurii metalice;
3) verificarea integrităţii şi conformităţii constructive a structurii metalice;
4) verificarea amenajărilor care să permită accesul personalului pentru efectuarea lucrărilor de reparare,
întreţinere şi revizie;
5) verificarea respectării gabaritelor de liberă trecere şi a spaţiilor de siguranţă prevăzute;
6) verificarea echipării instalaţiei electrice cu dispozitive de protecţie şi cu inscripţionările necesare;
7) verificarea verticalităţii turnului utilajului;
8) verificarea fixării grinzilor căilor de rulare şi a sistemului de susţinere a acestora;
9) verificarea fixării utilajului pe postamentul de amplasare;
 135

10) verificarea utilajului pentru preîntâmpinarea uzurii şi pericolului de deraiere a ansamblului roţi de
rulare-cale de rulare;
11) verificarea existenţei componentelor de securitate prevăzute în documentaţia tehnică.
Tîrgu Mureș
URS Certificări – Sediul Central

Str. Madách Imre, Nr. 8,

540157 – Tîrgu Mureș, România

T: +4 0744 786 700

F: +4 0365 430 565
E: info@urscertificari.ro

București
URS Certificări – Punct de lucru

Str. Pătlaginei, Nr. 18, et. 3, Sector 3,

031863 – București, România

T: +4 0720 072 910

E: info@urscertificari.ro

Iași
URS Certificări – Punct de lucru

Șos. Moara de Foc, Nr. 35, Biroul 3

700520 – Iași, România

T: +4 0728 994 071

E: info@urscertificari.ro