DEZVOLTAREA TURISMULUI ÎN ROMÂNIA

CAPITOLUL I Premisele dezvoltării turismului în România

CAPITOLUL II Organizarea turismului în România
CAPITOLUL III Economia României - cadru de manifestare a turismului
CAPITOLUL IV Baza tehnico-materială turistică
CAPITOLUL V Circulaţia turistică
CAPITOLUL VI Programele Autorităţii Naţionale a Turismului
Concluzii
Bibliografie

1
 CAPITOLUL I

CAPITOLUL I Premisele dezvoltării turismului în România

Vocaţia turistică a României este determinată de varietatea şi complexitatea

reliefului, de bogăţia apelor de suprafaţă sau a celor subterane, de climatul
continental de tranziţie, de vegetaţia şi fauna bogată şi variată, de istoria
multimilenară a poporului român, de ospitalitatea oamenilor. De asemenea poziţia
geografică a României asigură şi funcţia de turism de tranzit; teritoriul său este
traversat de principalele drumuri ce realizează legătura între vestul şi nordul Europei
cu sudul continentului, dar şi cu Orientul Apropiat şi Mijlociu.
România este o ţară carpato-danubiano-pontică, cele trei mari elemente naturale
ale Europei îngemănându-se pe teritoriul României. Este ţară carpatică nu numai
pentru că pe teritoriul său se desfăşoară 2/3 din suprafaţa acestui lanţ montan, ci şi
pentru că relieful ţării (cu excepţia Dobrogei) este un rezultat al evoluţiei Carpaţilor;
este ţară dunăreană deoarece 1075 de km (38%) din lungimea fluviului (inclusiv gura
de vărsare) ce străbate Europa de la vest la est curge şi pe teritoriul României; este
ţară pontică prin cei 247 km de litoral ai Mării Negre. Toate aceste elemente introduc
o diversitate a resurselor turistice: de la crestele montane ale Carpaţilor la canalele
pline de stuf, păsări şi peşti ai Deltei Dunării şi până la plajele cu nisip fin ale Mării
Negre.
Dintre treptele de relief, munţii sunt cei care exercită o atracţie deosebită pentru
turişti. În România munţii ocupă o suprafaţă de circa 66000 kmp, mai mult decât
suprafaţa montană a Austriei. În Carpaţii româneşti se află cel mai lung lanţ vulcanic
din Europa, cel mai lung defileu din Europa şi peste 11 000 peşteri (din care 145 cu
valoare turistică de excepţie), numărul acestora fiind depăşit doar de cele din Franţa.

2
 Hidrografia susţine şi ea în mod revelator vocaţia turistică a României. Cea mai
mare parte a râurilor izvorăsc din Munţii Carpaţi şi se îndreaptă către graniţele ţării,
debuşând în Dunăre. Atât râurile interioare cât şi Dunărea constituie atracţii turistice
de primă mărime. Pe teritoriul României sunt şi peste 4000 de lacuri de origini
diferite, multe dintre ele fiind incluse în circuitul turistic. În sud-estul României se
găseşte Marea Neagră care joacă un rol important în turismul balnear din această
parte a Europei. Reţelei hidrografice de suprafaţă i se adaugă cea subterană deosebit
de bogată şi de valoroasă din punct de vedere turistic. În ţară se găsesc circa 3000 de
izvoare minerale care au jucat rolul primordial în dezvoltarea turismului balnear de
cură românesc.
Poziţionarea României pe paralela de 45° latitudine nordică determină un climat
temperat iar poziţionarea în cadrul continentului determină tipul de tranziţie. Acest tip
de climat - temperat de tranziţie - este favorabil turismului, permiţând o circulaţie
turistică în tot timpul anului.
Strâns legată de relief şi climat este şi marea bogăţie şi diversitate a vegetaţiei şi
faunei: stepă, silvostepă, pădure. O menţiune aparte merită Delta Dunării, ecosistem
unic în Europa.
Vocaţia turistică derivă şi din aportul creator al poporului român, materializat în
prezenţa numeroaselor vestigii ce atestă vechimea milenară a populaţiei în acest
teritoriu şi nivelul ridicat de civilizaţie la care a ajuns în decursul diferitelor etape
istorice. Între aceste vestigii pot fi enumerate: cetăţile dacice, castrele romane,
cetăţile feudale, castelele şi bisericile feudale, muzeele, casele memoriale,
monumentele de arhitectură.
Ceea ce oferă o autenticitate maximă actului turistic sunt obiectivele şi
manifestările etnografice care sunt cu adevărat unice şi care reprezintă comuniunea
dintre poporul român şi teritoriul pe care-l locuieşte[51].
În concluzie putem spune că vocaţia turistică a României se sprijină pe: apele
minerale, termale şi termominerale; peisajul variat (munte-mare); potenţialul

3
speoturistic; climatul favorabil; fondul turistic antropic original; ospitalitatea
poporului român. Resursele turistice naturale
Potenţialul atractiv al cadrului natural. Cea mai mare importanţă la alcătuirea
cumulului general de motivaţii turistice ale României o are relieful. Această pondere
se explică prin: existenţa tuturor formelor majore de relief, răspândirea lor echilibrată,
armonioasa îmbinare a lor, diversitatea şi bogăţia morfologică de detaliu, prezenţa
majorităţii tipurilor de relief (structural, glaciar, vulcanic, carstic, litoral ş.a.). În
cadrul reliefului montan se distinge cel format pe structurile cristaline caracterizat
prin creste semeţe şi abrupturi, cum sunt cele din Munţii Făgăraş, Retezat, Rodna
etc.; cel vulcanic cu platouri, conuri, cratere, cum sunt cele din lanţul vulcanic de pe
latura vestică a Carpaţilor Orientali sau din Munţii Apuseni; relieful structural cu
forme bizare ce exercită o atracţie deosebită pentru turişti, cum sunt Pietrele Doamnei
din Munţii Rarău, Căciula Dorobanţului şi Dochia din masivul Ceahlău, Piatra
Singuratică din masivul Hăşmaşul Mare, Tigăile şi Sfinxul din Munţii Ciucaş, Babele
şi Sfinxul din Masivul Bucegi. O menţiune specială merită relieful carstic ce se
remarcă prin forme spectaculoase, fie că este vorba de carstul subteran sau de cel de
suprafaţă. Deosebit de atractive sunt peşterile care adăpostesc în interior forme
carstice de o mare frumuseţe. Zona cea mai bogată în peşteri din România este cea a
Carpaţilor unde se remarcă masivele: Pădurea Craiului cu peşterile Meziad, Vântului,
Vadu Crişului, Ponoraş; Munţii Bihor cu peşterile Scărişoara, Cetăţile Ponorului,
Urşilor, Focul Viu, Cetatea Rădesei; Munţii Aninei cu peşterile Comarnic, Popovăţ,
Cerbului, Buhui; Munţii Retezat cu Peştera Zeicului şi Peştera cu Corali; Podişul şi
Munţii Mehedinţi cu Peştera lui Epuran, Peştera Izverna, Peştera Cloşani; Munţii
Căpăţânii cu peşterile Polovragi, Muierilor; Munţii Sebeş cu peşterile Şura Mare,
Cioclovina, Tecuri; Munţii Bucegi cu peşterile Ialomiţei, Dâmboviciorei; Munţii
Rodnei cu Peştera
Tăuşoare; Podişul Someşan cu peştera din cariera Cuciulat; Podişul Dobrogei cu
Peştera Liliecilor.

4
 Potenţialul climatico-turistic. Climatul României, temperat de tranziţie, are veri
calde şi uscate (favorabile practicării turismului balnear) şi ierni geroase cu
precipitaţii sub formă de zăpadă ce favorizează practicarea sporturilor de iarnă.
Regiunea montană este favorabilă practicării acestor sporturi datorită climatului
mai aspru, precipitaţiilor bogate (800-1000 mm/an), menţinerii stratului de zăpadă
circa 200 de zile pe an la altitudini de peste 1500 m. Stratul de zăpadă are grosimi
favorabile practicării sporturilor de iarnă 45 luni pe an. Grosimea acestuia creşte
odată cu luna ianuarie şi atinge maximum în prima decadă a lunii februarie şi până
spre sfârşitul lunii martie. Menţinerea stratului de zăpadă şi a calităţilor ei pentru schi
sunt favorizate şi de temperatura aerului care trebuie să se menţină sub 0°C (aşa
numitele zile de iarnă). Tot în zona montană timpul frumos înregistrează 100-120
zile/an favorizând drumeţiile, alpinismul şi expunerile la soare.
În zona litorală, durata de strălucire a soarelui însumează 2000-2200 ore/an
favorizând turismul balnear. Totuşi sezonul estival se reduce pe litoralul românesc al
Mării Negre la 2,5-3 luni pe an, mult mai puţin comparativ cu cele 5 luni pe an la
Marea Mediterană, creând astfel dificultăţi deţinătorilor de structuri turistice în a
atinge pragul profitabilităţii.
Climatul este şi un important factor de cură, climatologia fiind un mijloc
terapeutic eficient în cazul multor afecţiuni. Astfel, în funcţie de altitudine pot să
apară o serie de influenţe asupra organismului: până la atitudinea de 1000 m
organismul se fortifică, între 1000 şi 2000 m apare acţiunea solicitantă, iar la
altitudini mai mari apare stressul deshidratant. Între 1000 şi 2000 m funcţiile
organismului sunt accelerate (respiraţia, circulaţia etc.), aerul rece descongestionează
căile respiratorii, scade hipersecreţia bronhică, iar aerosolii din pădurile de conifere
determină o mare puritate a aerului, respectiv o aeroionizare negativă. Climatul
depresiunilor este şi el favorabil practicării climatoterapiei datorită duratei apreciabile
a calmului atmosferic (depresiunile: Dornelor, Borsec, Bilbor, Giurgeu, Stâna de
Vale). Climatul subteran prezintă valenţe terapeutice de excepţie datorită uniformităţii

5
parametrilor. În vederea valorificării potenţialului climatic subteran au fost amenajate
salinele de la Tg. Ocna, Slănic Prahova, Praid, Ocna Mureş, Turda etc.
În funcţie de influenţele pe care le are asupra organismului, pe teritoriul
României au fost identificate trei tipuri de bioclimate:
Bioclimatul de litoral şi stepă care are un caracter excitant-solicitant asupra
organismului.
Bioclimatul de deal şi depresiune are un caracter sedativ şi de cruţare, neavând
contraindicaţii în tot cursul anului datorită stimulilor climatogeni moderaţi
Bioclimatul de munte este tonifiant, efectul terapeutic fiind dat de puritatea
aerului.
Resursele turistice hidrografice. Apele, atât cele de suprafaţă cât şi cele de adâncime,
constituie o importantă resursă turistică având un rol esenţial în recreare şi în
tratamentul balnear.
În cadrul turismului de week-end, râurile constituie o atracţie datorită „efectului
de margine" pe care-l creează, dar şi posibilităţilor pe care le oferă pentru practicarea
înotului sau a unor sporturi nautice. România dispune de o reţea hidrografică de
suprafaţă bine dezvoltată chiar dacă râurile nu au un debit foarte mare. Cea mai mare
parte a râurilor îşi au izvoarele în regiunea montană pe care o fragmentează,
contribuind astfel la înlesnirea circulaţiei turistice.
Acestor râuri li se adaugă colectorul principal, Dunărea, fluviul care străbate
Europa de la vest la est şi se varsă în Marea Neagră printr-o deltă de mare atracţie
turistică. La intrarea pe teritoriul României, Dunărea creează cel mai lung defileu din
Europa.
Reţeaua hidrografică de suprafaţă este completată de numeroasele lacuri (peste
4000) care exercită o atractivitate sporită faţă de râuri deoarece „efectul de margine"
interferează cu „efectul de insulă". Din punct de vedere turistic, lacurile se clasifică
astfel:
Lacurile destinate turismului recreativ au o evidentă funcţie peisagistică. Dintre
acestea se remarcă cele 170 de lacuri glaciare din Carpaţii româneşti. O atracţie

6
deosebită o exercită singurul lac vulcanic din România: Sf. Ana situat în masivul
Hăşmaşu Mare unde ocupă un vechi crater. Dintre lacurile de baraj natural,
importanţă pentru turism prezintă Lacul Roşu. Tot în turismul recreativ sunt folosite
şi lacurile antropice Porţile de Fier, Vidraru, Vidra, Izvorul Muntelui, Gilău, Tarniţa
etc. Limanurile fluviatile din zona de câmpie au importante valenţe turistice: Snagov,
Căldăruşani, Comana de-a lungul Ialomiţei, Fundeni de-a lungul Dâmboviţei, Amara
şi Balta Albă de-a lungul Buzăului. O importanţă aparte pentru agrement o au lacurile
din partea de NE a capitalei: Străuleşti, Băneasa, Herăstrău, Floreasca, Tei ş.a. O a
doua categorie de lacuri cu importanţă pentru turiştii interesaţi de refacerea capacităţii
fizice o reprezintă lacurile cu valenţe curative. Acestea au ape clorurato-sodice,
uneori iodurate sau sulfatate (cele din Câmpia Română), cu o mineralizare medie (30-
50 g/l). Lacurile cele mai folosite în balneo-turism sunt cele din Câmpia Română
(Balta Albă, Amara, Lacul Sărat) sau de pe litoralul marin (Techirghiol cu apă sărată
sau Mangalia cu apă sulfuroasă) unde efectul terapeutic al băilor de lac este mărit de
bioclimatul excitant. De interes terapeutic se bucură şi lacurile din masivele de sare
din zona deluroasă şi subcarpatică (Sovata, Cojocna, Someşeni, Bazna, Ocna
Sibiului, Slănic Prahova, Ocnele Mari) care prezintă interes atât prin apa sărată cât şi
prin fenomenul de heliotermie care completează calităţile terapeutice ale băilor
(Lacul Ursu de la Sovata unde temperatura apei la suprafaţă este de 20°C iar la
adâncimea de 3 m ajunge la 40-45°C.
O componentă importantă a resurselor turistice hidrografice o constituie Marea
Neagră care oferă largi posibilităţi de recreare şi cură heliomarină. Apa de mare, prin
componenta ei chimică (apă clorurată, sulfurată, magnezică, sodică), salinitate redusă
(17-18mg/l), favorabilă organismului sub aspect terapeutic şi osmoza, contrastul
termic apă-aer prin acţiunea valurilor şi aerosolilor constituie un factor natural care
favorizează thalasoterapia, indicată în diferite afecţiuni. Lipsa valurilor puternice şi a
mareelor permite o valorificare maximă a plajelor, iar salinitatea redusă este
favorabilă practicării sporturilor nautice. Un mare beneficiu în utilizarea turistică a
litoralului Mării Negre îl reprezintă şi plaja care dispune de nisip cuarţos şi calcaros

7
de granulaţie spre medie şi puritate ridicată ca şi poziţia favorabilă care permite
expunerea la soare circa 10 ore pe zi[72].
Apele subterane sunt cantonate, în principal, în arealul montan, mai ales în
aureola mofetică ce înconjoară zona vulcanică din vestul Carpaţilor Orientali (Oaş-
Gutâi-Ţibleş-Călimani-Gurghiu-Harghita), apoi în zona de contact a dealurilor
subcarpatice şi podişurilor cu zona montană (ape clorurate, sodice, bicarbonatate) şi
în zona de câmpie unde specifice sunt apele termominerale, de regulă bicarbonatate.
Aceste ape au un conţinut variat de elemente chimice, în România întâlnindu-se
practic toate tipurile de ape cunoscute pe plan mondial. Aceste ape minerale au fost
cunoscute şi folosite din cele mai îndepărtate timpuri.
Potenţialul turistic biogeografic. Vegetaţia este şi ea un factor de stimulare a
turismului de recreare, odihnă şi agrement. Ea este componenta cea mai vizibilă a
peisajului, imprimându-i acestuia particularităţile care-l individualizează şi care-i
sporesc atractivitatea. Valoarea turistică a vegetaţiei creşte şi prin existenţa unor
plante relicte: nufărul din lacul Peţea care este caracteristic Deltei Nilului, strugurii
ursului pe care-i întâlnim în arealul munţilor Gilău-Muntele Mare, usturoiul sălbatic
întâlnit în Cheile Turzii etc; plante endemice: garofiţa Pietrii Craiului, floarea de colţ
din zona alpină a masivelor Făgăraş, Piatra Craiului, Retezat, Bucegi, Trascău, Cheile
Bicazului etc. de un interes turistic deosebit se bucură vegetaţia mediteraneană din
Banat, îndeosebi pădurile de liliac de care se leagă şi numeroase manifestări
folclorice.
Fauna are din punct de vedere turistic, importanţă cinegetică, estetică şi
ştiinţifică. România este ţara europeană cu cel mai bogat şi variat fond cinegetic şi
piscicol. Din cele circa 3600 specii, unele sunt de mare valoare: ursul brun, cerbul,
râsul, căpriorul, mistreţul, cocoşul de munte, raţa sălbatică, fazanul, cele mai multe
dintre aceste specii fiind localizate în zona montană şi în deltă. Fauna ihtiologică este
şi ea variată, constituind o componentă de potenţial turistic. Resursele turistice
antropice

8
 România dispune de un bogat şi atractiv potenţial antropic, rezultat al istoriei
multimilenare a poporului român în acest spaţiu geografic. Din acest potenţial
antropic trebuie evidenţiate componentele: edificii istorice, edificii religioase, edificii
culturale şi de artă, edificii economice şi nu în ultimul rând folclorul. Ele se adresează
turismului cultural, de recreare prin cunoaştere.
Edificiile istorice se impun prin gama variată şi vechimea apreciabilă (peste
2000 de ani). Între acestea se remarcă:
- cetăţile greceşti Tomis, Histria, Calatis, Enisala, ridicate la ţărmul Mării
Negre începând cu sec. al VII-lea î.Hr. de către coloniştii greci;
- cetăţile dacice din Munţii Orăştiei: Grădiştea Muncelului, Costeşti, Blidari,
Sarmizegetusa;
- castrele romane ridicate în sec. I-III e.n. în Oltenia, Banat, Transilvania şi
vestul Munteniei, de-a lungul drumurilor şi la graniţe. O atracţie deosebită exercită
Sarmizegetusa Ulpia Traiana oraş construit de romani pentru a deveni capitală a
provinciei Dacia.
Perioada medievală a lăsat mărturii concretizate în cetăţi şi castele care oferă
informaţii despre nivelul de dezvoltare socială şi economică pe care le-a atins poporul
român de-a lungul a mai multor secole. Cetăţile au fost construite fie în zona de
graniţă, fie în reşedinţele voievodale. Astăzi se mai păstrează o serie de cetăţi, unele
dintre ele păstrate integral, cele mai multe, însă, aflate în stare avansată de ruinare.
Edificiile religioase, de o mare varietate, datând din perioade istorice diferite
reflectă evoluţia culturii româneşti şi influenţele diferitelor culturi ale lumii cu care a
intrat în contact.
Edificiile religioase care se bucură de cel mai mare succes în rândul turiştilor
sunt mănăstirile care atrag atât prin valoare cultural-artistică dar şi prin frumuseţea
peisajului în care au fost amplasate. Fără îndoială că cele mai valoroase sunt
mănăstirile cu pictură exterioară din Bucovina: Voroneţ, Gura Humorului, Suceviţa,
Moldoviţa, intrate în patrimoniul UNESCO, Putna cu mormântul lui Ştefan cel Mare,
Slatina; mănăstirile Neamţ, Agapia, Bistriţa din Subcarpaţii Moldovei; mănăstirea

9
Sinaia din staţiunea cu acelaşi nume;; mănăstirile Curtea de Argeş, Cozia, Govora,
Hurez, Bistriţa, Dintr-un Lemn, Polovragi, Tismana din Subcarpaţii Getici;
mănăstirea Râmeţi din Apuseni, centru al ortodoxiei transilvane; mănăstirea Sâmbăta
de la poalele Munţilor Făgăraş.
Edificiile culturale sunt de o mare varietate şi valoare, ele fiind un rezultat al
contopirii culturii vest europene cu cea est europeană. Muzeele, foarte numeroase (în
România funcţionează peste 450 de muzee cu profiluri diverse) pot fi grupate după
tematică în:
- muzee istorice: Muzeul de Istorie a României din Bucureşti, Muzeul Unirii din
Alba Iulia, Muzeul de istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, Muzeul de istorie şi
arheologie din Constanţa;
- muzee de artă: Muzeul de artă al României, Muzeul de artă al Bucureştiului,
Muzeul Bruckenthal din Sibiu (cel mai vechi din ţară), Muzeul de artă din Cluj-
Napoca;
- muzee etnografice: Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, Muzeul
etnografic al Transilvaniei din Cluj Napoca;
- muzee de profil: Muzeul ceasurilor din Ploieşti, Muzeul Petrolului din
Ploieşti, Muzeul tiparului din Târgovişte, Muzeul chihlimbarului din Colţi-Buzău,
Muzeul aurului din Brad, Muzeul de geologie din Bucureşti, Muzeul florilor de mină
din Baia Mare.
Acestora li se adaugă aproape 1000 de case memoriale de interes local, naţional
şi internaţional (casa memorială a lui Brâncuşi, Eminescu, Ion Creangă, Liviu
Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Anton Pann), edificiile unor universităţi, biblioteci
(Oradea, Alba Iulia, Biblioteca Naţională din Bucureşti).
Arta şi tradiţia populară prin originalitate, bogăţie, varietate constituie un motiv
de călătorie atât pentru rezidenţii români cât şi pentru nonrezidenţi. Regiunile cu cel
mai mare potenţial turistic etnografic sunt: Ţara Oaşului, locuită de dacii liberi, unde
pot fi admirate sate arhaice şi portul costumelor populare policromice; Ţara
Maramureşului recunoscută pentru civilizaţia lemnului, portul şi cântecele originale,

10
gospodăria unicat prin poarta monumentală, cimitirul vesel de la Săpânţa; Ţara
Năsăudului unde poate fi văzut portul cu păuni, şi pieptare cu ciucuri, şezătorile şi
peţitul fetelor; Ţara Lăpuşului şi Codrului ce are specific pălăriile cu calotă înaltă şi
prelucrarea lemnului; Bihorul este renumit pentru lăzile de zestre de la Budureasa şi
ceramica de la Leleşti şi Vadu Crişului; Ţara Moţilor cu prelucrarea lemnului, tulnice
şi poveştile cu vârcolaci; Ţara Pădurenilor unde pot fi admirate casele cu cămară,
ţesăturile originale; zona etnofolclorică a secuilor renumită pentru ceramica de
Corund şi cojocărit; Mărginimea Sibiului cu portul popular specific oierilor şi tradiţii
legate de transhumanţă; Banatul cu gospodării cu ocol întărit; Oltenia cu centre de
ceramică, cule, căluşul oltenesc; Muntenia cu portul popular al maramelor de
borangic; Bucovina unde costumele populare au cojocul bogat înflorat, iar ceramica
neagră şi roşie de Marginea este vestită în întreaga lume.
Zonarea potenţialului turistic al României. În funcţie de potenţialul turistic,
de caracteristicile acestuia, de apropierea sau deosebirea dintre elementele acestuia,
teritoriul României a fost împărţit în mai multe regiuni[50]:
Munţii Carpaţi, mai puţin spectaculoşi din punct de vedere al altitudinilor se
impun prin peisajul deosebit, climatul tonifiant, vegetaţia de conifere, faună bogată şi
valoroasă din punct de vedere cinegetic, marea bogăţie a apelor subterane
mineralizate. Deşi potenţialul turistic al Carpaţilor este imens, deşi el răspunde
preferinţelor unor segmente largi de consumatori este mai puţin pus în valoare,
existând zone ce dispun de modeste amenajări turistice. Un aspect important ce
caracterizează modul de punere în valoare a potenţialului turistic din zona montană
este concentrarea foarte puternică pe Valea Prahovei şi în masivul Postăvarul unde se
găseşte circa 75% din capacitatea de cazare, 70% din numărul instalaţiilor de
transport pe cablu şi 90% din totalul pârtiilor amenajate. În cadrul Munţilor Carpaţi
se identifică următoarele zone turistice:
- Zona Bucovina, situată în nordul ţării, este una dintre cele mai pitoreşti zone
ale ţării, cu valenţe turistice ce-i conferă statutul de unicat în Europa.

11
 - Zona Maramureş-Lăpuş şi Oaş sunt amplasate în nordul Transilvaniei unde
frumuseţea locurilor este completată de folclorul autentic;
- Zona Valea Bistriţei se desfăşoară de la Vatra Dornei până la confluenţa
Bistriţei cu Siretul, traversând în diagonală Carpaţii Orientali se impune prin peisajele
deosebit de frumoase;
- Zona Mureş-Olt încorporează văile Mureşului şi Oltului şi masivele printre
care acestea se insinuează în Carpaţii Orientali dispune de cele mai numeroase
izvoare minerale;
- Zona Munţilor Banatului situată în sud-vestul ţării se individualizează prin
marea extensiune a reliefului carstic, dar şi prin climatul cu influenţe mediteraneene
care a favorizat apariţia castanilor comestibili şi a pădurilor de liliac..
- Zona Haţeg-Orăştie constituie centrul civilizaţiei dace.
- Zona Munţilor Apuseni, unul dintre cele mai frumoase şi mai misterioase
ţinuturi româneşti.
Tot în aria montană se individualizează o serie de masive montane care prin potenţial
şi amenajări se înscriu ca zone turistice: Rodna, Ceahlău, Ciucaş, Bucegi, Făgăraş,
Parâng, Retezat. Alături de Munţii Carpaţi se înscriu şi alte regiuni turistice:
- Dobrogea şi litoralul, constituie regiunea cea mai vizitată de turişti;
- Transilvania este zona turistică a României care a conservat cel mai bine
edificiile istorice, cele religioase sau cele de artă;
- Moldova este ţinutul din partea estică a României unde resursele turistice
naturale sunt mai puţin importante dar sunt compensate de cele antropice.
- Muntenia şi Oltenia de Nord situate la sud de Carpaţi constituie o zonă cu un
relief colinar, unde apele minerale şi climatul sedativ de cruţare au favorizat apariţia
unor staţiuni balneoclimatice de renume internaţional: Călimăneşti-Căciulata, Băile
Olăneşti, Băile Govora;
- Câmpia Română deşi nu dispune resurse naturale deosebit de atractive nu
acelaşi lucru se poate spune de resursele antropice ce s-au concentrat în marile oraşe;

12
 - Banatul, ţinutul Crişurilor şi Someşului sunt situate în partea de vest a ţării
unde peisajul este cel tipic de câmpie şi dealuri joase. Apele minerale au permis
dezvoltarea unor staţiuni balneo-climatice la Buziaş, Lipova, Călacea, Moneasa,
Tinca, 1 Mai.

13
 CAPITOLUL II ORGANIZAREA TURISMULUI ÎN ROMÂNIA

Activitatea turistică s-a practicat pe teritoriul României cu multe secole în urmă

dar primele organizaţii ce aveau ca scop încurajarea călătoriilor au apărut în a doua
jumătate a secolului al XIX-lea: Societatea română de geografie (1875), Societatea
carpatină Sinaia (1895) ş.a. în anul 1925 a fost înfiinţat Turing Clubul României care
întreţinea legături cu societăţi similare din străinătate fiind reprezentantul României
pe plan european. În paralel cu aceasta au mai funcţionat şi alte asociaţii turistice în
preocupările cărora intrau atât organizarea de excursii cât şi marcări de trasee,
construirea unor echipamente turistice etc.
Primul serviciu public specializat în turism a fost Oficiul Naţional de Turism
înfiinţat în 1926 în subordinea Ministerului Sănătăţii şi care avea ca scop coordonarea
activităţilor staţiunilor balneoclimaterice. Instituţionalizarea turismului se realizează
în 1933 când ONT sub numele de Consilieratul pentru turism devine organism cu
activitate de sine stătătoare pe lângă preşedinţia Consiliului de Miniştri. Printre
obiective se număra şi acela de a atrage vizitatori străini.
Prima lege a turismului a fost adoptată în 1936 Legea pentru organizarea
turismului care stabileşte locul ONT pe lângă Ministerul de Interne şi rolul său în
organizarea şi dezvoltare turismului.
În 1948 odată cu transformările profunde ale societăţii româneşti are loc
naţionalizare tuturor dotărilor turistice care trec în patrimoniul Consiliului Central al
Sindicatelor iar societăţile turistice sunt desfiinţate. Rolul coordonator în activitatea
turistică îi revine Comisiei Centrale a Sindicatelor prin Direcţia pentru Turism şi

14
Excursii iar mai târziu prin Comisia balneo-climaterică şi Comisia sport-turism. Din
1959 coordonarea activităţii turistice este preluată de Oficiul Naţional de Turism
Carpaţi .
Dezvoltarea continuă activităţii turistice în România a impus înfiinţarea în 1971
a Ministerului Turismului, ca organism central specializat al administraţiei de stat.
Din 1990 în România se trece la economia de piaţă şi activitatea turistică trebuia
organizată în conformitate cu noile cerinţe şi cu evoluţia turismului european.
Organismele cu atribuţii în domeniul turismului pot fi grupate în:
- organisme specializate a căror activitate de bază este turismul în toată
complexitatea sa sau numai o latură a turismului;
- organisme generale a căror activitate de bază se desfăşoară în alt domeniu dar
care au implicaţii în turism: comerţ, sănătate, educaţie, transport, sport.
Instituţia abilitată să armonizeze activitate tuturor organismelor implicate în
activitatea turismului este Autoritatea Naţională Pentru Turism din cadrul
Ministerului Transporturilor şi Comerţului.
Pentru ca turismul să beneficieze de o recunoaştere a importanţei sale trebuie să
existe o structură puternică la nivel guvernamental care să reprezinte interesele
sectorului turistic.
Autoritatea centrală în domeniul turismului a cunoscut în ultimii 15 ani o serie
de schimbări organizatorice care au reflectat o anumită inconsecvenţă la nivel de
organizare guvernamentală. Prezentăm în cele ce urmează diferitele forme sub care a
funcţionat această autoritate centrală în
domeniul turismului.
După evenimentele din decembrie 1989, la 20 iulie 1990 se înfiinţează
Ministerul Comerţului şi Turismului care avea în componenţă Departamentul de
Turism cu atribuţii în promovarea politicii în domeniul turismului. În decembrie 1992
acest departament s-a transformat în Ministerul Turismului exercitând funcţiile
statului de reglementare, protecţie şi control al dezvoltării turismului şi de organism
de consultanţă pentru toate autorităţile publice sau private şi agenţi economici privind

15
activităţile turistice din România. În anul 1998 ca urmare a reorganizării structurii
Guvernului României prin H.G.R. nr. 972/23.12.1999, M.T. s-a transformat în
Autoritatea Naţională pentru Turism , (A.N.T), organism care cu mici excepţii avea
aceleaşi atribuţii ca şi Ministerul Turismului. Sub această formă organizatorică A.N.T
a funcţionat până la 4 ianuarie 2001 când s-a reînfiinţat Ministerul Turismului. Doi
ani mai târziu ca urmare, din nou a reorganizării guvernului conform H.G.R.
740/3.07.2003 se înfiinţează Ministerul Transporturilor Construcţiilor şi
Turismului în cadrul cărui funcţiona Direcţia Generală Autorizare şi Control în
Turism şi Direcţia Generală Promovare Turistică, direcţii coordonate de un secretar
de stat. În 2004 conform HGR 412/23.03.2004 se reînfiinţează Autoritatea Naţională
pentru Turism aflată de această dată în subordinea Ministerului Transporturilor,
Construcţiilor şi Turismului. În prezent ANT este în subordinea Ministerului
Intreprinderilor Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale.
Ca organism de specialitate al administraţiei centrale, Autoritatea Naţională
pentru Turism prin structura şi competenţele sale răspunde funcţiilor statului de
coordonare şi reglementare a activităţii turistice. Prin actul de organizare H.G.R.
412/23.03.2004 A.N.T. are ca atribuţii principale:
a) implementează politicile de aplicare a strategiei naţionale în domeniul
turismului;
b) aplică strategiile de dezvoltare a infrastructurilor de turism;
c) fundamentează şi elaborează necesarul de fonduri de la bugetul de stat pentru
domeniul său de activitate;
d) organizează şi realizează activitatea de promovare turistică a României atât pe
piaţa internă, cât şi pe pieţele externe, prin activităţi specifice reprezentanţelor de
promovare turistică din ţară şi din străinătate, înfiinţate cu aprobarea Ministerului
Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului;
e) organizează congrese, colocvii, simpozioane şi alte acţiuni similare, în ţară şi în
străinătate în domeniul turismului;

16
 f) organizează evidenţa, atestarea şi monitorizarea valorificării şi protejării
patrimoniului turistic, conform legii;
g) realizează politica de promovare şi dezvoltare a turismului, pe baza
programelor anuale de marketing şi promovare a turismului şi a Programului de
dezvoltare a produselor turistice;
h) autorizează agenţii economici şi personalul de specialitate din turism,
respectiv licenţiază
agenţii de turism, clasifică structurile de primire turistice, brevetează personalul
de specialitate;
i) efectuează controlul calităţii serviciilor din turism.
Toate aceste atribuţii sunt exercitate prin intermediul compartimentelor din
cadrul direcţiilor A.N.T. conform structurii sale de organizare internă.
Din analiza comparativă a organizării turismului în România şi în stale UE
rezultă o serie de similitudini dar şi unle diferenţe. Atât în România cât şi în
statele uniunii există un organism central care are rolul de a coordona şi
supravegea activitatea turistică pe întreg teritoriul statului. În cele mai multe
state europene (Marea Britanie, Germania, Spania, Italia etc.) există la nivelul
unităţilor administrative (landuri, teritorii, regiuni) un grad ridicat de autonomie
care nu se regăseşte în România. Considerăm că o dată cu înfiinţarea regiunilor
de dezvoltare economică se impune şi acordarea unei mai largi autonomii a
fiecărei regiuni în ceea ce priveşte direcţiile, modalităţile de dezvoltare a
turismului. Este necesară însă înfiinţarea unor direcţii specializate în turism la
nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare care să coordoneze activitatea turistică în
funcţie de potenţialul turistic existent şi de dorinţa investitorilor de a se implica
în acestă activitate.

În ceea ce priveşte forţa de muncă în turism, aceasta se supune

reglementărilor cuprinse în Constituţie, Codul Muncii şi altor legi şi acte cu

17
 caracter normativ. Cadrul legislativ al forţei de muncă în turism este completat
însă şi de o legislaţie specifică acestui domeniu, care urmăreşte reglementarea
unor aspecte privind, în principal, o pregătire corespunzătoare.
Orice persoană are dreptul de a desfăşura o activitate profesională în domeniul
turismului în condiţiile legislaţiei naţionale în vigoare, cu condiţia deţinerii calităţii şi
calificării necesare. Licenţe şi brevete de turism
În scopul protecţiei turiştilor, conform „Hotărârii nr. 238/2001 privind condiţiile
de acordare a licenţei şi brevetului de turism", oferirea, comercializarea şi vânzarea
serviciilor şi a pachetelor turistice pe teritoriul României pot fi realizate numai de
către agenţii economici din turism, autorizaţi de Ministerul Turismului, posesori de
licenţă de turism. Pentru a putea conduce operativ o agenţie de turism, o filială a
acesteia sau o structură de primire turistică persoanele fizice trebuie să deţină, în mod
obligatoriu, brevete de turism. Brevetul de turism se eliberează pentru una din
funcţiile: manager în activitatea de turism, director de agenţie tur operatoare, director
de agenţie de turism detailistă, director de hotel, director de restaurant, cabanier.
Criteriile minime în baza cărora se eliberează brevetele de turism sunt
reglementate prin „Ordinul nr. 170/2001 privind aprobarea Normelor metodologice
privind criteriile şi metodologia pentru eliberarea licenţelor şi brevetelor de turism"
modificat şi completat de ordinul nr. 691/2002 şi vizează, în principal, cetăţenia şi
pregătirea profesională a persoanelor fizice.
Ghizi de turism
Conform „Hotărârii nr. 305/2001 privind atestarea şi utilizarea ghizilor de
turism", agenţii economici cu activitate de turism au obligaţia să utilizeze ghizi
calificaţi, corespunzător specificului activităţilor desfăşurate pentru toate acţiunile
turistice organizate. Hotărârea nr. 631/2003 modifică şi completează Hotărârea
nr.305/2001, oferind o definiţie nouă ghidului de turism. Conform acestei hotărâri,
ghidul de turism este persoana care conduce şi îndrumă un grup de turişti sau
vizitatori, oferind explicaţiile necesare referitoare la locurile vizitate, şi care asigură
desfăşurarea în cele mai bune condiţii a programului turistic contractat.

18
 Profesia de ghid poate fi exercitată de cetăţenii români, de cetăţenii statelor
membre ale Uniunii Europene în vârstă de cel puţin 18 ani împliniţi. Cetăţenii români
pot exercita profesia de ghid de turism dacă posedă un atestat eliberat de Autoritatea
Naţională a Turismului în baza certificatului de calificare obţinut în urma unui curs de
calificare la Centrul Naţional de Învăţământ Turistic (CNIT) sau la alte instituţii
autorizate din România.
Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene şi cei ai statelor membre ale
Spaţiului Economic European pot exercita profesia de ghid de turism în România
dacă posedă un atestat de ghid de turism eliberat de Autoritatea Naţională a
Turismului de în baza documentelor doveditoare ale calificărilor profesionale
obţinute la instituţii autorizate din statele de provenienţă sau în baza documentelor
doveditoare ale experienţei profesionale, emise de aceste state.
Calificarea şi formarea profesională
Conform „Ordinului nr. 103/1995 pentru aprobarea Metodologiei organizării şi
desfăşurării cursurilor de calificare profesională în meseriile de bază din activităţile
hoteliere şi de turism" Institutul Naţional de Formare şi Management pentru Turism
(actualul Centru Naţional de Învăţământ Turistic), precum şi agenţii economici din
turism pot organiza cursuri de calificare profesională în meseriile de bază din turism,
cu respectarea metodologiei acestui ordin.
Meseriile din activitatea hotelieră şi de turism pentru care se pot organiza
cursuri de calificare profesională sunt: agent de turism / ghid de turism, agent de
turism, ghid de turism, contabil / planificator în agenţia de turism, recepţioner hotel,
bucătar / chelner, bucătar, cofetar -patiser, chelner, muncitor de întreţinere
echipament hotelier.
Forţa de muncă din turism are dreptul şi datoria de a dobândi o pregătire
profesională corespunzătoare, iniţială şi continuă.
Printre organismele autorizate să organizeze cursuri de formare profesională se
numără şi TOURISM, HOTEL & RESTAURANT CONSULTING GROUP (THR
CG). THR CG este persoana juridică cu capital privat, care desfăşoară activităţi de

19
formare profesională şi managerială, de evaluare şi certificare de competenţe
profesionale, precum şi de consultanţă, parteneriat şi asistenţă în turism, hotelărie şi
restauraţie.

CAPITOLUL III ECONOMIA ROMÂNIEI - CADRU DE

MANIFESTARE A TURISMULUI
Deceniul al IX-lea al secolului trecut a fost marcat de falimentarea sistemului
economiei de comandă, centralizată fapt ce s-a soldat cu prăbuşirea acestuia şi a
întregului sistem social şi politic care-l susţinea. Perioada care a urmat anului 1989 s-
a caracterizat prin ample procese de trecere la o economie de piaţă, de implementare
a mecanismelor de piaţă specifice economiei concurenţiale. Între 1990-2000 specific
României a fost tendinţa generală de declin economic, cu unele excepţii în care însă
nu s-a realizat o creştere economică viabilă. Indicatorii macroeconomici au fost în cea
mai mare parte la niveluri sub cele ale anului 1989 acest fapt regăsindu-se atât în
standardul de viaţă al populaţiei cât şi în competitivitatea economiei naţionale.
Structura PIB-ului în această perioadă relevă o economie învechită în care sectorul
primar şi cel secundar au o pondere de peste 60% în timp sectorului secundar îi revin

20
sub 30%. În cadrul sectorului terţiar greutatea specifică a turismului românesc este
extrem de redusă (circa 10% împreună cu comerţul). După 2000 se remarcă o scădere
a ponderii turismului în PIB dar estimările pentru anul 2006 indică începutul unei
creşteri susţinute până în 2016.
Tabelul
nr.8

Contribuţia în PIB a turismului (%)

Anul 2001 2002 2003 2004 2005 2006 E 2016 P

Impact direct 1,92 1,92 1,88 1,86 1,85 1,92 2,47
Impact 4,92 4,58 4,71 4,66 4,63 4,81 5,78
direct şi
indirect

Sursa: INS

Factorii necesari depăşirii crizei sunt restructurarea economiei în raport cu

semnalul preţurilor vizând resursele materiale şi financiare, retehnologizarea
capitalului fix şi relansarea creşterii economice. Conform Băncii Mondiale reforma
constituie un program pe termen lung care necesită parcurgerea a patru paşi:
1) stabilizarea macroeconomică şi controlul ei;
2) preţurile şi reforma pieţei;
3) crearea sectorului particular, privatizarea şi restructurarea întreprinderilor;
4) redefinirea rolului statului.
Durata realizării reformei va însemna decenii iar reducerea decalajelor faţă ţările
UE va fi în funcţie de ritmul şi hotărârea guvernelor de a implementa acest program.
Programul de reformă economică urmăreşte realizarea unor obiective majore:

21
 • Accentuarea liberului schimb prin reducerea nivelului de protecţie-subvenţie şi
corelarea acestuia pe sectoare, restricţiile cantitative fiind înlocuite cu sistemele
tarifare. Măsuri de liberalizare a preţurilor şi de eliminare treptată a subvenţiilor la o
serie de produse au fost luate din prima etapă a perioadei de tranziţie şi au fost
eliminate o serie de licenţe de import în conformitate cu cerinţele acordurilor de liber
schimb. Deoarece nu au fost luate măsuri radicale în acest domeniu sau adoptarea lor
cu întârziere a condus la o rămânere în urmă a reformelor economice din România.
Pe viitor sunt vizate o serie de măsuri care să conducă la promovarea competitivităţii
firmelor, eliminarea monopolului distribuţiei din sectorul public, eliminarea
distorsiunilor dintre sectoare, promovarea exportului prin stimularea producţiei.
• Stoparea declinului producţiei în sectoarele economiei, relansarea creşterii
economice şi atingerea stabilizării macroeconomice. Stoparea declinului producţiei a
constituit şi constituie un obiectiv major în cadrul programului de reformă din
România. Primele semne ale stopării declinului producţiei au apărut în 1993 când o
serie de ramuri industriale au obţinut un spor de producţie (metalurgia +0,55%, lemn-
mobilă-hârtie +0,49%, textile-pielărie +0,08%) chiar dacă în condiţii de eficienţă
scăzută. În domeniul turismului sporurile au fost modeste dar constante. 1993 rămâne
anul în care au apărut primele semne ale stabilizării macroeconomice şi ale relansării
creşterii economice. PIB-ul înregistrează pentru prima dată o creştere faţă de anul
anterior:1,5%, creştere care a fost continuată şi în anii următori.
Structura PIB a continuat să rămână neschimbată chiar dacă sectorul terţiar a
marcat o creştere continuă el nu a reuşit să depăşească ca pondere sectoarele primar şi
secundar. Îmbucurătoare este creşterea ponderii turismului în cadrul sectorului terţiar.
Expansiunea sectorului terţiar şi creşterea ponderii acestuia în PIB la peste 50% nu se
poate realiza decât prin restructurarea radicală a primelor două sectoare, prin
creşterea productivităţii sociale, a veniturilor populaţiei şi a consumului populaţiei.
• Privatizarea reprezintă o componentă fundamentală a reformelor din perioada de
tranziţie. Ea constituie atât o descentralizare în sfera deciziilor economice cât şi
recunoaşterea drepturilor de proprietate - sub forma atributelor proprietăţii ca drepturi

22
de posesie, dispoziţie, utilizare şi uzufruct - ca drepturi fundamentale ale indivizilor şi
agenţilor economici împreună cu restrângerea rolului statului şi al implicării acestuia
în economie. În România procesul de privatizare s-a derulat lent, cu sincope,
diferenţiat de la un sector la altul. În 1995 doar 17% din producţia industrială era
realizată de sectorul privat dar deţinea 87% din producţia agricolă şi 47% din servicii.
Populaţia ocupată în sectorul privat reprezenta în acelaşi an 56% din totalul
populaţiei ocupate dar a crescut în 2000 la 80%. Ponderea sectorului privat în
realizarea PIB era de 45% în 1995 şi de 76% în 2000.
Perioada de după 2000 este caracterizată de un proces de dezinflaţie accentuată,
scăderea deficitului contului curent şi creştere economică susţinută.
Exporturile au cunoscut un trend ascendent continuu în perioada 2001-2005. În
anul 2005 acestea au fost cu 2 mld. EUR mai mari decât în 2004 şi cu circa 5 mld.
EUR decât în 2003, creşterea datorându-se în special exportului masiv de produse ale
industriei construcţiilor de maşini şi de produse ale industriei uşoare. Chiar dacă
exporturile au crescut continuu ele nu au reuşit totuşi să depăşească importurile care
au înregistrat rate anuale de creştere mai înalte datorită consumului mare.
Îmbucurător este totuşi faptul că soldul balanţei deşi este negativ este în scădere
continuă.

Tabelul nr. 9

Modificări procentuale faţă de anul anterior a principalilor

indicatori

Indicatori 2001 2002 2003 2004 2005

1. Produsul intern brut -% +5,7 +5,0 +4,9 +6,3 +5,5
2. Contul curent -% din PIB -5,5 -3,4 -5,7 -6,0 -5,4

23
3. Rata şomajului -%9,010,27,67,07,54. Formarea brută de capital fix -%10,18,29,210,512,05. Investiţii străine directe
(mil. EUR)1 3121 1941 5903 0002 5006. Producţia industrială -%8,46,03,15,04,57. Export - mil. euro12 72214 67515
61018 00020 0008. Import - mil. euro16 04517 42719 57023 00026 0009.Soldul balanţei comercial -%-3,3-2,6-2,3-1,7-
1,6

Sursa: HVB BANK

Produsul intern brut a crescut continuu în perioada 2001-2005 cu procente de

peste 5,0% în fiecare an (excepţie face anul 2003) ca urmare a menţinerii la cote
ridicate a activităţii industriale dar mai ales pe baza dezvoltării puternice a serviciilor.
Concluzionând putem spune că se impune o dezvoltare mai rapidă a economiei,
o mai mare eficienţă a exporturilor provenite din sectorul primar şi cel secundar
pentru a putea deveni competitivi în cadrul pieţei comune europene.
Pentru ţările ce trec la economia de piaţă, privatizarea se impune ca o condiţie
esenţială în realizarea unui management performant care să permită întreprinderilor
să obţină o eficienţă sporită. După unii specialişti privatizarea înseamnă o politică
economică ce încurajează cel mai bine dezvoltarea economică şi socială. Proprietatea
privată este singura în măsură să creeze un management eficient, să determine o
creştere economică durabilă şi să alimenteze bugetul statelor. Privatizarea constă, de
fapt, în transferul activelor şi serviciilor publice din proprietatea statului în
proprietatea privată prin vânzarea unor întreprinderi de stat dar şi prin realizarea
serviciilor publice cu contractanţi privaţi.
În România, privatizarea reprezintă un obiectiv politic fundamental (inclusiv
accelerarea acestui proces) transpus în condiţii de transparenţă şi eficienţă sporită de
către principala instituţie responsabilă - Autoritatea pentru Privatizare şi
Administrarea Participaţiilor Statului (APAPS), înfiinţată în anul 2000 prin
Ordonanţa de Urgenţă 296.
În scopul accelerării procesului de privatizare, în Planul de acţiune a fost inclus
şi obiectivul privind „Transferul către anumite ministere a dreptului de administrare

24
şi privatizare a unor societăţi comerciale din portofoliul APAPS". Printre realizări se
numără şi transferul societăţilor comerciale cu profil de turism către Ministerul
Turismului; a fost transferat din portofoliul APAPS în cel al Ministerului Turismului
un număr de 57 societăţi comerciale cu profil de turism.
Privatizarea în turismul românesc. Spre deosebire de Ungaria, Cehia şi
Slovacia, în România, cadrul juridic al privatizării s-a clarificat foarte târziu.
Strategia de privatizare a fost elaborată în luna septembrie 1997 pentru anii 1997 şi
1998 şi a fost reactualizată pentru 1998 (Ordonanţa de urgenţă de privatizare a
unităţilor comerciale).
În anul 1997 s-au privatizat câteva societăţi mici care nu aveau probleme de
proprietate. Privatizarea însă nu a fost realizată de Ministerul Turismului, ci de
Ministerul Privatizării şi a reprezentat soluţia unică pentru redresarea turismului, de
aceasta depinzând, în primul rând, calitatea serviciilor.
Privatizarea trebuie să aibă ca rezultat o creştere a concurenţei care să determine
o calitate ridicată şi tarife competitive. În acest sens, locaţia de gestiune, ca metodă de
privatizare nu a fost de succes în turism. Aceasta trebuia folosită numai la început
când nu existau capitaluri.
Pentru anul 1998, strategia de privatizare a turismului a vizat: tranzacţii la preţul
pieţei; importanta investiţiilor ulterioare mai mari decât preţul propriu-zis; păstrarea
în circuitul turistic.
În cazul societăţilor mici, s-a desfăşurat o privatizare rapidă şi nu neapărat către
investitori strategici. În cazul societăţilor mijlocii şi mari au fost aşteptaţi investitori
strategici şi financiari. La societăţile mici aflate în locaţie de gestiune s-a urmărit
privatizarea prin contracte de leasing imobiliar, acolo unde locatarii au dorit acest
lucru.
Situaţia imobilelor din circuitul turistic revendicate de către foştii proprietari a
fost reglementată prin Ordonanţei de urgenţă nr. 88/1997. În acest sens, Ministerul
Turismului a propus restituirea în natură a activului revendicat ce făcea parte din
capitalul unei societăţi de turism şi era dorit de către fostul proprietar. În condiţiile în

25
care fostul proprietar nu-şi mai dorea activul, acesta nu mai exista fizic sau a fost
privatizat, Ministerul Turismului a propus o formulă de despăgubire.
Strategia de privatizare a turismului pe anul 1998 elaborată de către ministerul
de resort a prevăzut ca societăţile de turism care deţineau cabane de creastă, să ofere
aceste active spre vânzare locatorilor, prin negociere directă sau pe baza contractelor
de leasing imobiliar. Contractul de vânzare-cumpărare a conţinut obligatoriu o clauză
prin care, la dobândirea proprietăţilor, societatea comercială cumpărătoare oferă o
„acţiune de aur" Consiliului Judeţean sau Consiliului Local, după caz. Această
măsură a asigurat păstrarea cabanelor de creastă care sunt obiective strategice în
circuitul turistic. În cazul în care terenul aferent cabanei de creastă nu a fost cuprins
în capitalul social, acest teren este concesionat cumpărătorului pe o perioada de 49
ani.
Modalităţile prin care a fost privatizat turismul românesc au fost următoarele: 1.
vânzarea de active; până la sfârşitul anului 1997 au fost vândute 426 de active în
valoare de 17,6 miliarde lei (au fost vândute complexul Diana din Băile Herculane -
9,3 mld. Lei, complexul Flamingo din Eforie Sud - 1,5 mld. Lei, 31 hoteluri, 7
moteluri, 128 vile; în 1998 au fost selectate pentru vânzare 517 active, din care 48
complexe hoteliere şi de tratament, 41 hoteluri, 8 moteluri,
100 vile); este de remarcat şi faptul că, din 3363 active cuprinse în patrimoniul
societăţilor comerciale în turism, 906 sunt naţionalizate;
2. vânzarea de acţiuni prin metoda MEBO sau combinaţii ale metodei MEBO cu
ofertă publică a fost eficientă în privatizarea societăţilor mici din turism care sunt
lipsite de o bază hotelieră proprie; prin această metodă au fost privatizate 45 unităţi în
1997 şi 57 în 1998;
3. crearea de societăţi mixte îndeosebi în cadrul turismului de lux, de afaceri, în
special în Bucureşti, toate hotelurile din centrul Bucureştiului fiind cuprinse în
societăţi mixte cu participarea capitalului privat străin sau românesc; au fost atrase
importante grupuri din lume care activează în domeniul turismului ca Hilton
Internaţional, Radisson, Accor (Sofitel), Holliday Inn, Meridian, Ramada Inn);

26
 4. locaţia de gestiune care a suscitat cele mai aspre critici, este o formă de
privatizare a administrării; managementul este asigurat de un întreprinzător particular
care plăteşte o locaţie, echivalentul unei chirii, dar proprietar rămâne statul; până în
1999 numai 2,5% din valoarea totală a capitalului social privatizat din turism s-a
vândut unor investitori mai mult sau mai puţin strategici. Gradul de privatizare a
turismului românesc la acel moment a fost cotat la 46%, fiind departe de previziuni şi
deziderate.
În 2001, Ministerul Turismului a preluat decizia de privatizare a societăţilor din
turism de la APAPS. În baza O.U.G. nr. 7/2001, a fost preluat portofoliul de societăţi
comerciale la care statul este acţionar majoritar sau de societăţi la care statul deţine
pachetul de acţiuni de control. Pentru desfăşurarea procesului s-a elaborat un pachet
legislativ care a vizat strategia privind privatizarea societăţilor comerciale din turism
(O.U.G. nr. 52/2001 şi H.G. nr. 441/2001).
Conform „ Bilanţului Primilor Doi Ani de Guvernare ", din cele 57 de societăţi
comerciale, aflate în portofoliul iniţial al Ministerului Turismului, au rămas în
atribuţia sa de privatizare un număr de 45 societăţi comerciale. În anul 2001 au fost
privatizate 17 societăţi. În scopul accelerării

procesului de privatizare SC. NEPTUN-OLIMP SA. şi a SC. MAMAIA SA. au fost

divizate în 32
de noi societăţi pe structura complexelor hoteliere, menţinându-se actuala structură a
acţionariatului în noile societăţi. În anul 2002 schimbarea conceptului privind
transparenţa privatizării prin organizarea de licitaţii cu strigare transmise în direct pe
postul de televiziune PRO TV., pentru privatizarea a 18 societăţi comerciale a avut
efecte benefice asupra procesului de privatizare.
Încasările efective din privatizările efectuate de Ministerul Turismului sunt de
peste 1.400 miliarde de lei. Concomitent cu vânzarea de acţiuni s-a realizat şi
vânzarea de active independente din patrimoniul societăţilor comerciale. Conform
datelor statistice obţinute de la Ministerul Turismului, privatizarea în turism este

27
realizată în proporţie de 93%, raportat la numărul de societăţi şi în proporţie de 88%,
raportat la capitalul social total.
Industria hotelieră s-a dovedit a fi cea mai profitabilă din întreg sectorul turistic
atrăgând investiţii neaşteptat de mari. Astfel, în intervalul 2001-2002 peste 100 de
milioane de dolari au fost investiţi în domeniul hotelier - au fost construite 41 de
hoteluri noi, iar 12 au fost modernizate.
Dintre acestea, majoritatea unităţilor deschise (adică 17) sunt de trei stele, şapte
hoteluri au fost clasificate la patru stele, iar pe litoral a fost inaugurat un hotel de
cinci stele, Scandinavia. Cele 41 de hoteluri totalizează 2.344 locuri de cazare, iar
cele 12 hoteluri modernizate au împreună 2.267 locuri de cazare.
Ca urmare a privatizării şi a investiţiilor, aproape un sfert din numărul de locuri
de cazare din România sunt controlate de către 13 persoane. Cei mai importanţi
investitori sunt SIF Transilvania, Unita Turism, grupul European Drinks şi holdingul
Spring Time.
În anul 2005, în infrastructura de turism din România s-au investit peste 390
milioane de euro, cu circa 10% mai mult ca în 2004, potrivit estimărilor specialiştilor
companiei de consultanţă Peacock Hotels. Bucureştiul rămâne în topul preferinţelor
investitorilor, la care se adaugă Clujul, Timişoara, Arad, Satu Mare şi Baia Mare, dar
şi zona Moldovei. În zona litoralului s-au efectuat cu precădere lucrări de refacere a
proprietăţilor vechi.
În Capitală, investiţiile s-au axat pe construcţia unor capacităţi de cazare care
vor fi clasificate la trei şi patru stele, cu o uşoara tendinţă de creştere pentru hotelurile
de patru stele.
Anul 2004 a fost considerat de specialişti ca fiind anul unui efort investiţional
fără precedent în domeniul hotelier autohton, în proporţie covârşitoare suportate de
capitalul românesc. Preferinţele investitorilor s-au îndreptat spre unităţile de cazare
clasificate la trei, respectiv patru stele. Şi lanţurile internaţionale se arată interesate
tot de acest segment de piaţă, un exemplu în acest sens fiind Golden Tulip, a afiliat
încă 8 hoteluri în România, pe lângă cele patru unităţi din Bucureşti incluse deja în

28
lanţ sau aflate în curs de afiliere. Lanţul hotelier va încerca să promoveze România pe
pieţele externe, oferind clienţilor pachete turistice complete.
NH Hoteles Spania este un alt lanţ hotelier care a intrat pe piaţa autohtonă în
2004. În plus, compania franceză Accor va dezvolta o reţea de hoteluri Ibis, în toate
oraşele importante, în parteneriat cu firma locală Continental.

29
 CAPITOLUL IV BAZA TEHNICO-MATERIALĂ TURISTICĂ
Baza tehnico-materială este reprezentată de reţeaua unităţilor de cazare, o parte
din reţeaua unităţilor de alimentaţie, mijloacele de transport din structura turismului,
instalaţiile de agrement şi cele specifice tratamentului balneo-medical, satele turistice
şi satele de vacanţă.
Componenta cea mai importantă a bazei tehnico-materiale specifice o constituie
reţeaua unităţilor de cazare, deoarece ea răspunde unei necesităţi fundamentale a
turistului: odihna,
înnoptarea. Analizând evoluţia numărului de locuri de cazare se constată că în 1970
acesta era de circa 248 mii şi a crescut continuu până în 1985 când a depăşit valoarea
de 410 mii locuri de cazare. Această creştere s-a datorat în special politicii de
transformare a turismului într-un fenomen de masă, accesibil tuturor categoriilor
sociale. După anul 1985 numărul locurilor de cazare a cunoscut o evoluţie
descendentă ce s-a accentuat după 1990, ajungând ca în 2004 să fie de 275,9 mii
locuri (în creştere totuşi faţă de anul anterior). Anii 2003 şi 2004 marchează începutul
creşterii numărului locurilor de cazare. Numărul locurilor de cazare reprezenta în
2004 93% din locurile de cazare ale anului 1999.
În ceea ce priveşte numărul unităţilor de cazare acesta a avut o
evoluţie mai sinuoasă în perioada 1990-1999, tendinţa fiind cea de
stagnare. Perioada de după 2000 este marcată de o creştere susţinută a
numărului unităţilor de cazare. Acestea au crescut mai rapid decât numărul

30
locurilor de cazare ca urmare a numărului mare de unităţi mici nou construite Se
observă că numărul locurilor de cazare nu a evoluat în aceeaşi direcţie cu numărul
unităţilor de cazare, acestea din urmă s-au adaptat mediului şi cerinţelor pieţii,
devenind mai flexibile.

Sursa: INS; datele pentru 2005 aparţin Peacock Hotels

Figura 16. Evoluţia numărului unităţilor de cazare

Din punct de vedere a tipului de unitate, hotelurile şi motelurile înregistrau în

1995 un număr de 929 unităţi, pentru ca în 1998 să ajungă la 933 unităţi iar în 2004 la
1077 unităţi (27,6% din total). Acest tip de unităţi şi-a crescut ponderea numărului
locurilor de cazare de la 39,3% în 1985 la 58,7% în 1998 şi la 60,2% în 2004.
Numărul hanurilor s-a redus de la 21 câte erau în 1995 la 15 în 2004, iar vilele şi
bungalow-urile au fost reduse de la 1324 la 970 unităţi în aceeaşi perioadă. Numărul
campingurilor, cabanelor şi taberelor a cunoscut şi el o uşoară scădere în timp ce
numărul satelor de vacanţă a rămas neschimbat: unul singur. Pensiunile şi pensiunile
agroturistice sunt tipurile de unităţi de cazare care după 1990 au cunoscut cea mai
accentuată dezvoltare datorită numărului mare de investitori în acest tip de cazare ca
urmare a investiţiilor mai mici şi a unei mai bune adaptabilităţi la schimbările
economice (peste 1300 unităţi în 2004). În Delta Dunării numărul vaselor dormitor a
crescut de la 1 la 13 în aceeaşi perioadă, acestea fiind folosite îndeosebi în cadrul
unui turism de lux (Anexa 3).

Deşi există planuri pentru hoteluri marca "Q ",există în general puţină
standardizare a structurilor de cazare indiferent dacă este vorba de hoteluri, moteluri,

31
bed &breakfast, campinguri sau staţiuni şi concentrarea unităţilor reflectă produsele
turistice tradiţionale româneşti.
Din punct de vedere al nivelului de confort se constată că la nivelul anului 2004
mai mult de o treime din numărul de unităţi de cazare (42,5%) erau incluse în
categoria de confort de 2 stele în creştere faţă de anul 1998 când ponderea acestora
era de (37,7%). Această creştere se datorează în principal trecerii unor unităţi de
cazare la o treaptă superioară de clasificare şi clasificării de noi unităţi. Circa un sfert
din unităţile de cazare (27,1%) erau clasificate în categoria de 1*, în scădere faţă de
anul 1998 când ponderea acestora era de peste 31% (Anexa 6). Această scădere pe
acest palier se datorează în mare parte clasificării unor structuri de cazare la o treaptă
superioară. Ponderea mare a structurilor de cazare cu grad scăzut de confort se
explică prin vechimea relativ mare a unităţilor şi gradul avansat de uzură, prin lipsa
modernizărilor dar şi prin calitatea scăzută a serviciilor. Totuşi ultimii ani au fost
marcaţi de o creştere continuă a numărului de unităţi de cazare clasificate la
categoriile 3* şi 4*(ponderea acestora ajungând la 19,2%faţă de 13% în anul 2003).
La categoria 5 stele România este încă deficitară (0,2%), unităţile de acest gen fiind
în capitală şi aparţinând unor lanţuri hoteliere internaţionale (Anexa 6).
Sectorul ospitalităţii din România este acum aproape în totalitate privatizat cu
majoritatea hotelurilor de pe piaţă de categorie 1 sau 2 stele. În special în Bucureşti,
numărul mic al unităţilor de 4 şi 5 stele arată că, deşi gradul de ocupare este ridicat, şi
preţurile sunt la fel, comparativ cu Budapesta şi Praga. Faţă de potenţialul existent,
mult sporit de apropiata aderare la UE, acest sector arată o dezvoltare rapidă în anii
următori. Tendinţa actuală este de investire în hoteluri de 3 şi 4 stele şi, până în 2009,
se aşteaptă ca Bucureştiul să aibă o capacitate totală de 9.000 de camere faţă

de cele 6.000 cât există în prezent. Sunt în derulare o serie de proiecte: Hotel
Rembrandt -15 camere; Golden Tulip Inn -80 camere; Ibis Parlament -150 camere;
Confort Colentina Hotel -180 camere; Phenicia Hotel -340 camere şi 28 apartamente;
Group Millienium -80 camere

32
 O analiză a unităţilor de cazare din punct de vedere al perioadei de funcţionare
relevă faptul că mai mult de jumătate din numărul locurilor de cazare existente la
nivelul anului 2004 înregistrează o funcţionare sezonieră; situaţie este argumentată de
numărul mare al locurilor de cazare existente în zona litorală ce nu funcţionează decât
în sezon şi ponderea relativ mare a unităţilor uşoare ce nu sunt adaptate să
funcţioneze în sezonul rece: căsuţe, campinguri, bungalowuri, tabere (Anexa 9). Se
observă că sezonul estival aduce cel mai ridicat grad de ocupare, peste 40% în lunile
iulie şi august) în timp ce în lunile de iarnă (decembrie, ianuarie) gradul de ocupare
abia depăşeşte 20%.
Analiza pe cele 9 regiuni de dezvoltare economică a numărului locurilor de
cazare la 1000 locuitori evidenţiază faptul că în nici una dintre aceste regiuni
procentul nu depăşeşte valoarea 50.
Valoarea cea mai ridicată se înregistrează şi în România ca şi în celelalte state
europene în regiunea litorală chiar dacă această regiune are şi un număr mare de
locuitori (locul al II-lea pe ţară). De remarcat este faptul că regiunea care include
capitala are un procent extrem de redus, sub media pe ţară, situaţie rar întâlnită în UE.
Media pe ţară de doar 13%o plasează România în grupa statelor europene cu cea mai
scăzută valoare a numărului de locuri de cazare la 1000 locuitori.
Tabelul nr.10
Concentrarea numărului de paturi în regiunile României

Nr. Crt. Regiunea Locuri/1000

loc
1 NORD-EST 4,6%o
2 SUD-EST 46%o
3 SUD 6,7%o
4 SUD-VEST 6,0%0
5 VEST 10,8%o
6 NOED-VEST 8,9%o
7 CENTRU 13,5%o
8 BUCUREŞTI-ILFOV 5,1 %o

33
9 ROMÂNIA 12,7%o
Sursa: INS
Repartiţia numărului locurilor de cazare pe regiuni relevă faptul că regiunea care
include litoralul deţine aproape jumătate dintre ele, urmată de regiunea Centru care
include cea mai dezvoltată zonă turistică montană. Capitala se plasează pe ultimul loc
ca număr total de locuri de cazare. Regiunile NORD-EST şi SUD dispun şi ele de
puţine locuri de cazare fapt explicat şi de potenţialul turistic mai sărac dar şi de
dezvoltarea economică întârziată a acestor regiuni.
O altă componentă a bazei tehnico-materiale a turismului o reprezintă unităţile
de alimentaţie publică asupra cărora trebuie făcută menţiunea că se adresează
deopotrivă turiştilor cât şi rezidenţilor. Din totalul unităţilor de alimentaţie publică
existente în ţara noastră, circa 35 000, cele

4
20 2 8 8 9 63 17 44 6 2 83 4 5 33 01 21
3
, 6 , 2 , 2 , 5 , , 2 , 4 , 3 , 2 , 2 ,
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Figura 19. Gradul de ocupare în cursul anului 2004

care fac parte din structura turismului (prin locul de amplasare şi structura clienţilor)
reprezintă circa 8,5% (circa 2800 unităţi cu aproape 495000 locuri la mese). Evoluţia
în timp a acestor unităţi a fost caracterizată de o creştere lentă dar continuă. O
caracteristică a unităţilor de alimentaţie publică este că ele au o sezonalitate
accentuată: o treime din locurile la mese sunt amplasate pe terase şi în grădini;
acestora li se adaugă unităţile de alimentaţie publică din hotelurile de pe litoral, din

34
staţiunile balneare de interes local, din zona montană foarte înaltă cu funcţionare
sezonieră.
Din analiza comparativă a reţelei unităţilor de alimentaţie publică şi cea de
cazare rezultă un raport de 1,7/1,0 dacă se au în vedere toate locurile în alimentaţie şi
de 1,2/1,0 dacă se iau în calcul doar locurile din saloane, ceea ce corespunde
normelor internaţionale care recomandă un raport de 1,2-1,5/1,0.
În ceea ce priveşte mijloacelor de agrement din ţara noastră, oferta este modestă,
divertismentul începând să devină abia acum o prioritate pentru organizatorii de
vacanţe. Instalaţiile de agrement sunt concentrate în proporţie de circa 50% pe litoral
unde funcţionează doar în sezonul estival, la care se adaugă cele de pe Valea
Prahovei, Poiana Braşov, Bucureşti şi câteva mari oraşe.
În ultimii ani oferta de agrement a staţiunilor de litoral s-a diversificat, în
componenţa acesteia intrând agrementul terestru de interior şi în aer liber şi
agrementul acvatic cu agrementul de plajă şi cel nautic. Agrementul de interior este
reprezentat de discoteci, săli de jocuri distractive şi de noroc şi baruri de noapte, iar
ca principala funcţie a acestuia este cea de divertisment care se adresează în special
turiştilor tineri. Cu unele excepţii, baza materială este în general bună, beneficiind de
modernizări sau construcţii recente şi dotări de bună calitate, simţindu-se însă lipsa
videotecilor şi a cluburilor cu funcţionalităţi multiple.
O formă superioară de agrement de incintă o constituie hotelul organizat pe
sistem „club de vacanţă " care începe să prindă contur şi în România, hoteluri de
acest gen existând în Jupiter (hotel Capitol), în Venus (hotel Adriana), în Mamaia
complexul hotelier Yaki şi Club.Scandinavia care pun la dispoziţia turiştilor terenuri
de tenis, volei, fotbal, minigolf, cluburi, discoteci, terenuri de joacă pentru copii,
cazinouri.
Agrementul în aer liber este foarte vast, axându-se în special pe activităţile
sportive. În această categorie se încadrează terenurile de sport, parcurile de distracţii,
închirierea de biciclete, plimbările cu trăsura, echitaţie, plimbări cu helicopterul sau
cu avionul şi salturi cu paraşuta. Acest tip de agrement este cel mai bine reprezentat

35
de staţiunea Mamaia, în celelalte staţiuni numărul acestor echipamente fiind redus,
unele sunt vechi (teatrele de vară, parcurile de distracţii).
În staţiunea Mamaia s-a construit parcul de distracţii acvatic Aqua Magic plus
alte 8 baze de agrement nautic, 4 pe malul mării şi 4 pe malul lacului Siutghiol
precum şi o telegondolă care a atras un număr foarte mare de turişti dornici să admire
panorama staţiunii.
În Saturn s-a investit pentru realizarea complexului acvatic din zona hotelurilor
Hora -Balada- Sirena care cuprinde piscine, fântâni arteziene, tobogan acvatic, bar pe
apă , etc.
S-a realizat primul port privat de agrement pentru ambarcaţiuni uşoare din
România, construit la standarde occidentale - Yacht Club - „Europa" din Eforie Nord,
primul aerodrom privat autorizat din România la Tuzla, unde se oferă turiştilor
posibilitatea de a efectua zboruri de agrement şi salturi cu paraşuta. De asemenea
Herghelia Mangalia a fost modernizată în 2004.
Pentru zona montană există 30 de staţiuni unde se pot practica sporturi de iarnă.
Din cele 120 de pârtii existente, doar 30 sunt omologate, 7 sunt dotate cu
echipamente pentru zăpadă artificială şi 13 au nocturnă. Doar câteva dintre pârtiile de
schi sunt echipate cu plase de siguranţă.
Domeniul schiabil actual al României este de câteva sute de ori mai mic decât în
ţările alpine de referinţă ( ex. de 120 de ori mai mic faţă de al Germaniei şi de 510 ori
mai mic faţă de al Franţei). Acesta este prezent în 20 de masive montane ( dintr-un
total de 72) şi respectiv 16 judeţe cu relief muntos ( din totalul de 27). Cea mai mare
parte a domeniului schiabil amenajat se află concentrat într-un singur areal, care
aparţine judeţelor Prahova, Braşov şi Dâmboviţa ( revenindu-i astfel 62.9% din
suprafaţa totală ).
Echiparea tehnică cuprinde 61 de teleferice - telecabine, telescaune şi
teleschiuri, care însumează 65 de km lungime (faţă de cele 3.696 teleferice în Austria,
3.033 în Franţa, 1.534 în Elveţia) şi aproape 80 de km de pârtii amenajate (faţă de
9.500 km în Austria, şi 2.500 în Franţa).

36
 Instalaţiile de deservire a domeniului schiabil sunt dominate de teleschiuri şi
telescaune, ponderea lor cumulată fiind de 86%. În ceea ce priveşte distribuţia
spaţială, aria care cuprinde ofertele turistice de interes naţional şi internaţional
concentrează cele mai multe şi mai moderne teleferice.
Un alt element important care caracterizează calitatea ofertelor pentru sporturile
de iarnă, îl reprezintă existenţa şcolilor de schi şi dotarea lor cu monitori şi calificarea
acestora, precum şi programele oferite. În ţările cu turism de iarnă dezvoltat practic
nu există staţiune pentru sporturi de iarnă care să nu aibă minimum 2-3 şcoli ( pentru
adulţi, începători şi avansaţi; pentru copii; pentru schi acrobatic, etc.) astfel că Franţa
şi Elveţia au peste 200, iar Austria peste 400. În România, numărul acestora este
foarte redus şi nu sunt dotate corespunzător.
Doar 20 de masive montane dispun de o anumită echipare tehnică, iar numai 13
au o dotare mai bună ( Postăvarul, Bucegi, Gârbova, Cindrel, Semenic, Ceahlău,
Muntele Mic, Ţarcu, Făgăraş, Rodnei, etc.).
Pentru practicarea drumeţiilor montane foarte importante sunt traseele montane.
În munţii României există circa 246 de trasee amenajate. O mare parte dintre acestea
nu sunt marcate corespunzător, lipsa marcajelor reprezentând un punct slab pentru
practicarea drumeţiilor montane.
În România există 160 de staţiuni şi localităţi balneare care deţin resurse de
factori minerali de cură ( ceea ce face ca România să fie una dintre cele mai bogate
ţări din lume, sub acest raport), din care 24 de staţiuni balneare sunt de interes
naţional, celelalte având un rol mai redus pe piaţa turistică internă şi europeană.
Acestea sunt localizate îndeosebi în zona montană, litoralul Mării Negre şi zonele
subcarpatice.
Multe dintre aceste staţiuni necesită modernizarea şi dezvoltarearea reţelei de
scurgere a apei, a sistemului de livrare, îmbunătăţirea reţelei de drumuri în acestea,
drumurile de acces.
Cele mai mari staţiuni, incluse în circuitul internaţional, cu un număr total de
locuri cuprins între 2.500 şi 8.500 sunt, în ordine: Băile Felix, Băile Herculane,

37
Călimăneşti-Căciulata, Sovata, Slănic Moldova, Băile Olăneşti, Băile Govora, Vatra
Dornei, Covasna, Buziaş. În multe dintre ele sa modernizat baza de cazare, s-au
construit hoteluri de cură şi complexe sanatoriale moderne, în care serviciile de
cazare, masă, diagnostic şi tratament sunt oferite în cadrul aceleaşi clădiri.
O componentă deosebit de importantă a structurilor de tratament o constituie
aparatura medicală, care influenţează în bună măsură aprecierea turiştilor asupra
serviciilor medicale prestate în staţiunile balneoclimaterice. Nefuncţionarea multor
aparate din cauza pieselor defecte, a lipsei personalului calificat pentru repararea şi
întreţinerea aparaturii conduce pe de o parte la aglomerarea şi degradarea calitativă a
tratamentelor, ca şi la uzura permanentă a aparatelor în funcţiune, suprasolicitate.
În această categorie pot fi incluse: instalaţii de fizioterapie, băi, buvete,
amenajări în saline, săli de gimnastică etc. România dispune de circa 40 baze de
tratament care valorifică bogatul şi valorosul potenţial natural, în care se pot efectua
zilnic circa 100.000 de proceduri.
Agrementul balnear se dezvoltă, în general, în funcţie de cadrul geografic,
profilul staţiunii şi grupele de vârstă care frecventează staţiunea. În staţiunile
destinate turismului internaţional, agrementul cuprinde: ştranduri termale în aer liber,
piscine acoperite, saune, terenuri de sport, spaţii amenajate pentru picnic, bowling,
carusele, pârtii de schi, pârtii pentru săniuţe, telescaun, jocuri mecanice,
cinematografe, biblioteci, muzee, discoteci, săli de spectacole, parcuri, piste pentru
atletism, teren cros, cazinouri. În celelalte staţiuni, agrementul este foarte redus sau
chiar lipseşte.
Analizele întreprinse asupra distribuţiei bazei tehnico-materiale a turismului pun
în evidenţă diferenţieri importante între zone turistice cu potenţial apropiat sau cu
dezvoltare economico-socială asemănătoare. Astfel litoralul dispune de 42% din
totalul locurilor de cazare şi aproape jumătate din instalaţiile de agrement; Valea
Prahovei-Masivul Postăvarul concentrează 52% din instalaţiile de transport pe cablu
şi 7% din capacitatea de cazare în condiţiile în care peste 1/3 din suprafaţa ţării are un
relief montan; se adaugă judeţele Bihor, Harghita şi Vâlcea care deţin 11% din

38
capacitatea de cazare datorită staţiunilor balneo-climaterice. Dacă cele mai multe
locuri de cazare sunt în judeţul Constanţa (circa 120000), cele mai puţine sunt în
judeţul Călăraşi (circa 300).
Trebuie spus că echiparea cu dotări turistice nu reflectă în nici un caz potenţialul
turistic natural ci mai degrabă tendinţele din evoluţia cererii şi unele orientări ale
politicii de investiţii.

CAPITOLUL V CIRCULAŢIA TURISTICĂ

Circulaţia turistică internaţională a României a început să fie înregistrată cu

rigurozitate din anul 1966 şi pe parcursul acestei perioade a reflectat din plin toate
schimbările ce au avut loc în plan economic, social şi politic la nivel mondial. Între
fenomenele care şi-au pus amprenta asupra dinamicii şi structurii circulaţiei turistice
internaţionale se identifică atât unele cu caracter pozitiv (intensificarea procesului de
integrare şi cooperare internaţională, globalizarea şi internaţionalizarea vieţii
economice şi sociale, modernizarea tuturor sectoarelor economiei, dezvoltarea rapidă
a serviciilor) cât şi cele cu un caracter negativ (perioadele de recesiune economică,
extinderea sărăciei şi a şomajului, izbucnirea unor conflicte în Europa sau în Orientul
Mijlociu).
În privinţa sosirilor de turişti străini (incoming) se remarcă existenţa a trei
perioade distincte:
1. Prima perioadă ( între anii 1966-1981) a fost marcată de o creştere foarte
rapidă şi susţinută a numărului de turişti străini sosiţi în ţară. Anul 1981 considerat
anul record al sosirilor a înregistrat o creştere de circa 10 ori faţă de 1966 şi de trei ori
faţă de 1970. Această perioadă se suprapune celei în care s-a desfăşurat procesul de
industrializare a ţării dublat de o intensificare şi diversificare a schimburilor
internaţionale.

39
 2. A doua etapă (între anii 1982-1989) a fost caracterizată de o scădere a
numărului de turişti străini sosiţi în ţară ca urmare a politicii de izolare pe plan
internaţional precum şi a încetinirii ritmurilor de creştere a economiei naţionale.
3. A treia etapă (după anul 1989) este caracterizată de evoluţii contradictorii ce
reflectă de fapt politica inconsecventă a României în plan economic, social şi
internaţional. Astfel, anul 1990 a fost marcat de o creştere a numărului de turişti
străini sosiţi, ca urmare a politicii de deschidere internaţională, a eforturilor de
integrare europeană, a reluării legăturilor cu partenerii tradiţionali europeni. Această
politică, nesusţinută de o bază materială turistică care să corespundă standardelor
internaţionale şi de servicii de calitate a făcut ca numărul turiştilor să cunoască o
scădere continuă până în 1998.
Această evoluţie s-a reflectat şi în locul ocupat de România în rândul ţărilor
receptoare. Astfel, dacă în 1981 România se plasa în rândul primelor 15 ţări turistice
ale lumii (cu o cotă de 2,5% din piaţa turistică mondială) în prezent ea ocupă doar
locul 40 în lume şi 20 în Europa (cu o cotă de doar 0,8% din piaţa mondială).
7000

6000

5000

4000

3000

2000

1000

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

Sursa: INS
Figura 20. Evoluţia sosirilor în perioada 2000-2005 (mii)
Dacă cifrele de mai sus reflectă numărul turiştilor sosiţi la punctele de frontieră,
prin analiza indicatorilor „turişti străini în spaţiile de cazare" sau „încasări din
turismul internaţional" se constată că de fapt involuţia turismului românesc este şi
mai mare, decalajul dintre ţara noastră şi cele cu vocaţie turistică din Europa crescând
tot mai mult. Raportul dintre sosirile de turişti în punctele de frontieră şi turiştii

40
străini în spaţiile de cazare este de 5-6/1 iar încasările din turismul internaţional al
României sunt de ordinul a 400-600 milioane USD (modeste comparativ cu al altor
ţări cu un potenţial turistic apropiat).

Prezintă importanţă distribuţia sosirilor şi înnoptărilor de turişti străini pe zone

turistice pentru cel mai recent an - 2004 (Anexa 11). Turismul urban (zona oraşelor
reşedinţă de judeţ inclusiv municipiul Bucureşti) este forma de turism practicată în
mod preponderent de turiştii străini (71,3%). La aceasta se adaugă şi zona Alte
localităţi cu 9,5%. Zona montană şi de litoral au o pondere destul de mică de 8,5% şi
respectiv 6,1%, iar zona balneară o pondere chiar mai mică de 3,3%. Delta Dunării
are cea mai mică pondere de doar 1,2%.
În cazul înnoptărilor realizate de turiştii străini, zona urbană a reşedinţelor de
judeţ îşi păstrează poziţia dominantă având o pondere de 60,1%. Litoralul are o
pondere de 17,8% mai mare decât în cazul sosirilor, situaţie explicabilă prin
preponderenţa turismului organizat prin intermediul agenţiilor de turism în cazul
turiştilor străini care au un sejur prestabilit. Zona montană, balneară şi
zona alte localităţi îşi menţin ponderi apropiate de ale sosirilor de 8,1%, 5,5%
respectiv 7,6%.
În ceea ce priveşte mijloacele de transport folosite de vizitatori pentru a ajunge
în România se constată că cei mai mulţi folosesc mijloacele rutiere ponderea acestora
crescând de la 72,3% în anul 2000 la 81,8% în 2004. Pe locul al doilea se plasează
transportul aerian care a cunoscut o creştere continuă dar modestă în timp ce
transportul feroviar a scăzut continuu.
Ponderea turiştilor români (pe mijloace de transport) plecaţi în străinătate nu
diferă mult faţă de ponderea turiştilor străini sosiţi. Astfel, pentru perioada analizată
ponderea cea mai însemnată o deţin în continuare mijloacele de transport rutiere în
cadrul mijloacelor de transport folosite (73%-88%), urmate de mijloacele de transport
feroviare (10-22%), aeriene (2-8%) şi navale (1-3%).

41
 Totuşi, se observă că fiecare, la rândul lor, înregistrează oscilaţii în ceea ce
priveşte ponderea pe fiecare an. În anul 1990 transporturile rutiere înregistrează o
pondere de 74%, pentru ca în anii 1991, 1992 să crească până la 82-88%, după care
din 1993 să înregistreze scăderi succesive de până la 75% în 1997. Oscilaţii
aproximativ asemănătoare au înregistrat şi transporturile feroviare: ponderea cea mai
mare o deţineau în 1990, 22%, pentru ca în anii 1991 ş i 1992 să înregistreze o
perioadă de scădere semnificativă ajungând până la 10% în 1999, urmând apoi să
crească cu un procent în perioada 2000-2001 şi, respectiv 4% în 2002.
Pentru mijloacele de transport navale s-au înregistrat ponderi aproximativ
constante (1-3%) în perioada 1990-1995. Mijloacele de transport aeriene au început
să înregistreze o cerere tot mai semnificativă începând cu anul 1995 (5%), comparativ
cu 1990, când numai 1% din români au folosit avionul din totalul mijloacelor de
transport folosite
Ponderea cea mai mare s-a înregistrat în anul 2002, de 9%. Aceste fluctuaţii au
avut la bază o serie de fenomene social-economice, cum ar fi: scăderea puterii de
cumpărare a leului comparativ cu cea a celorlalte monede de circulaţie internaţională
(dolarul, lira sterlină ); evoluţia nivelului de trai al populaţiei, slaba infrastructură a
ţării etc. O importanţă majoră în cadrul ponderii mijloacelor de transport folosite o au
şi agenţiile de turism. În funcţie de preţurile practicate de acestea, de avantajele şi
dezavantajele pe care le oferă fiecare mijloc de transport utilizat, alegerea acestora

42
 influenţează oscilaţiile prezentate anterior.

Sursa: INS

Figura 23. Structura sosirilor după mijlocul de transport folosit

Marea majoritate a sosirilor internaţionale în România provin din Europa (Anexa
13) . Din anul 2000, aproximativ 95% din vizitatorii din fiecare an sunt de pe
continent. Din aceştia, un număr în creştere - 75% conform cifrelor din 2004 -
reprezintă sosiri din cinci ţări cu care România se învecinează: Ucraina, Moldova,
Bulgaria, Ungaria şi Serbia & Muntenegru. Analiza cifrelor privind cazarea arată că
un mare număr din aceste sosiri nu se regăsesc în registrele unităţilor de cazare şi stau
fie la rude sau prieteni fie nu înnoptează în România. Astfel, este foarte dificil să
cuantifici impactul lor asupra economiei.
Dintre ţările UE, cele mai mari pieţe pentru România sunt Germania, Italia,
Franţa, Austria şi Marea Britanie (Anexa 15). În mod îngrijorător, sosirile din ţările
UE arată o scădere in 2004. Aceasta poate fi datorată în parte integrării a 10 noi ţări şi
stimulentelor pentru vizitatori în aceste ţări, cum ar fi liniile aeriene cu preţuri reduse.
În 2004, creşterea a fost condusă de Ungaria, cu 69% creştere în sosiri în România şi
Polonia, unde cifrele au fost superioare cu 22% faţă de 2003.
În afară de Europa, principala piaţă internaţională a României este SUA, care a
arătat o creştere constantă din 2000, până la 111.000 sosiri în 2004, dar şi că turiştii
americani au început să fie conştienţi de faptul că România este mai mult decât o
destinaţie tip Dracula. Numărul de turişti din China va creşte în viitor, de vreme ce
România a primit statutul de destinaţie aprobată în iunie 2004

43
 Analiza structurii vizitatorilor în funcţie de motivul călătoriei relevă faptul că
principalul motiv al călătoriei - 57,6% din totalul intrărilor în România, în 1998 - îl
constituie odihna, recrearea, tratamentul; 26,7% îl deţine tranzitul (explicabil prin
poziţia geografică a României); 3,8% turismul de afaceri (afirmat recent); restul de
circa 12% îl constituie personalul însoţitor de bord şi micul trafic de frontieră. Se
observă de asemeni că structura fluxului receptor în funcţie de motivaţie nu prezintă
modificări majore în timpul celei de-a treia etape. În privinţa plecărilor turiştilor
români în străinătate (flux cunoscut sub numele de outgoing) se remarcă o creştere
spectaculoasă după 1989: 11,3 mil. în 1990 faţă de 898000 în 1989 sau circa 1 mil.
anual în perioada 1985-1989. În perioada 1991-1995 s-a menţinut un nivel relativ
ridicat de plecări în străinătate 9-10 mil. pe an. Această situaţie se explică prin
deschiderea survenită după 1989 în politica internaţională a României, în facilităţile
acordate de guvern potenţialilor turişti şi în receptivitatea ţărilor europene.
Din raportul turişti sosiţi-turişti plecaţi se constată transformarea României din
ţară receptoare în ţară emiţătoare. Noul statut este determinat îndeosebi de cauze
subiective: dorinţa de a pleca peste hotare ca un mod de manifestare a libertăţii,
dorinţa de cunoaştere, de cultură, etc.
După 1995 numărul turiştilor români plecaţi începe să scadă, menţinându-se la
valori cuprinse între 5,7-7 mil. anual, ca urmare a deteriorării condiţiilor de viaţă ale
populaţiei României, de unele restricţii (în principal, în regimul de acordare a vizelor)
impuse de majoritatea ţărilor europene (Anexa 18).
Din analiza indicatorului „destinaţia călătoriei" se remarcă o concentrare
puternică: > 95% din turiştii români au călătorit în 2006 în Europa, în mod deosebit
în ţările riverane. Între ţările de destinaţie a turiştilor români se detaşează Ungaria cu
o pondere de 44,8% (datorită îndeosebi relaţiilor tradiţionale şi comunităţii maghiare
din România) urmată de Iugoslavia cu 22,1%, Bulgaria cu 8,7% şi Turcia cu 9,2%.
Dintre ţările UE cea mai vizitată a fost Germania (2,6% din totalul turiştilor români).

44
 Scopul călătoriei a fost în principal „odihna, recrearea şi tratamentul" (88,9%
din turiştii români în 1998), personalul însoţitor de bord (6,4%), turismul de afaceri
(3,0%) şi micul trafic de frontieră (1,7%). Prin compararea datelor din anii 1991 şi
1998 se remarcă o creştere de circa trei a personalului însoţitor de bord şi de peste
două ori a călătoriilor în scop de afaceri şi personale (acest tip de turism menţinându-
se totuşi la cote foarte coborâte).
Activitatea turistică în România este destul de modestă dacă luăm în calcul
contribuţia de doar 5-6% la încasările în contul curent al balanţei de plăţi.
În timp ce turismul şi călătoriile în România cresc cu o rată impresionantă,
exprimată în vizitatori internaţionali, veniturile din turism ale ţării au rămas în mod
considerabil în urma ţărilor vecine. În 2004, România a încasat venituri din turism de
505 milioane EURO -23% din cele înregistrate în Bulgaria, aproximativ 12% din cele
înregistrate în Ungaria şi Cehia, şi doar 7% din veniturile Croaţiei. Aceasta reflectă
încă o dată faptul că mulţi vizitatori în România nu stau peste noapte sau nu
cheltuiesc cu cazarea în timp ce ei se află totuşi în ţară
Din analiza balanţei de plăţi a turismului internaţional se constată că până în
1985 soldul a fost pozitiv (peste 100 ml USD anual); a urmat o perioadă în care
încasările din turismul internaţional au depăşit cu puţin cheltuielile (2-3 ml USD pe
an) pentru ca începând cu 1995 soldul să fie negativ (peste 100 ml USD anual). Dacă
până în 1989 soldul pozitiv poate fi pus pe seama fluxului redus de turişti străini ce
părăseau România dar şi datorită numărului mare de turişti străini ce proveneau din
fostul bloc comunist, odată cu deschiderea graniţelor tot mai mulţi turişti români au
preferat să-şi petreacă concediile în afara ţării, turiştii străini cheltuind destul de puţin
în România (ca urmare a ofertei de bunuri şi servicii foarte sărace) ceea ce a
contribuit la un deficit al balanţei de plăţi.

45
 7
70 f
1 l
0-
2000 2001 2002 2003 2004
60
0-
50
0-
40
0-
30
0-
20
0-
10
00

Figura 26. Cheltuieli turistice internaţionale (mii. $)

România a înregistrat în primele 11 luni ale lui 2005 ( pentru prima oară în
ultimii 15 ani), un excedent în balanţa de plăţi privind serviciile turistice de 150
milioane euro. Practic, turiştii străini au cheltuit mai mult pe pachetele turistice din
România - 688 milioane euro în timp ce românii au cheltuit 543 milioane euro. Până
acum, ţara noastră era deficitară în ceea ce priveşte nivelul cheltuielilor turistice
efectuate de români în străinătate şi cheltuielile efectuate de străini în România.
Această tendinţă a fost foarte greu de inversat dat fiind faptul că amprenta privind
numărul de turişti străini care vin în România este dată de sezonul estival.

46
 Din această analiză se desprinde un nivel scăzut al circulaţiei turistice
internaţionale a României comparativ cu potenţialul turistic al ţării. Slaba valorificare
a potenţialului turistic natural şi antropic îşi are originea în performanţele slabe ale
economiei româneşti dar şi în lipsa unei strategii în domeniul turismului care să aibă
ca obiectiv ridicarea nivelului calitativ al serviciilor, modernizarea bazei materiale
turistice, realizarea unei politici promoţionale eficiente, extinderea zonei de atragere a
clientelei turistice.
Turismul intern al României a fost marcat de transformările din viaţa economică
şi socială ce s-au concretizat în creşterea sau scăderea numărului turiştilor, în locul
ocupat de turism în consumul populaţiei, în durata sejurului, în locul de petrecere a
vacanţelor. Astfel numărul turiştilor înregistraţi în unităţile de cazare a cunoscut
ritmuri înalte de creştere, de stagnare dar şi de declin. În perioada 1970-1980 tendinţa
generală a circulaţiei turistice interne a fost ascendentă (creştere medie anuală de 6-
7%) ca urmare a investiţiilor masive realizate în baza tehnico-materială turistică dar
şi a unei creşteri a nivelului de trai şi a politicii de stimulare a activităţii turistice. În
perioada 19801989 tendinţa a rămas tot pozitivă dar cu o evoluţie mai lentă (creşterea
circulaţiei turistice a fost de numai 1%) ca urmare a atingerii unui prag de saturare a
cererii (la nivelul anilor 1988-1989 circa jumătate din populaţia României petrecea un
sejur într-o staţiune turistică).
După 1990 circulaţia turistică internă cunoaşte o scădere drastică (peste 10%
pe an) ca urmare a deteriorării condiţiilor de viaţă, a deteriorării bazei tehnico-
materiale turistice, a calităţii tot mai slabe a serviciilor (Anexa 11). Trebuie remarcat
faptul că numărul turiştilor interni este mai mare decât cel înregistrat în statistici dacă
ţinem cont de faptul că un număr de circa 1,0-1,5 milioane de turişti nu au apelat la
servicii de cazare în unităţi omologate, preferând locuinţele particulare, camping-uri
improvizate, reşedinţele proprii secundare al căror număr a cunoscut o creştere
explozivă după 1990.O evoluţie asemănătoare dar cu variaţii de mai mică
amplitudine se remarcă şi în cazul indicatorilor înnoptări şi durata medie a sejurului.

47
 Indicatorul înnoptări în toate tipurile de structuri de cazare relevă faptul că în
perioada 20002004 acesta s-a menţinut în jurul valorii de 15 milioane cu o creştere
mai accentuată în 2001 urmată

48
de o scădere în 2002. Cei mai mulţi dintre români preferă să-şi petreacă concediul
pe litoral şi vremea joacă un rol important în evoluţia acestui indicator

În ceea ce priveşte durata medie a şederii turiştilor în toate structurile de

primire turistică se observă că pentru perioada 2000-2004 aceasta a fost în general
de 3.8 zile (excepţie făcând anul 2001 când a fost de 4.0 zile) (Anexa 19). Pentru
anul 2004 se remarcă o scădere a acestui indicator la 3.5 zile ca urmare a adoptării
şi de către clientela autohtonă a tendinţelor din turismul internaţional de a petrece
vacanţe mai scurte dar mai numeroase şi mai uniform repartizate în cursul anului.
Indicatorul încasări chiar dacă este mai greu de identificat în statisticile
româneşti (încasările din prestaţiile hoteliere sunt cumulate cu cele ale
restaurantelor, unităţi care se adresează şi rezidenţilor) evidenţiază în perioada
1990-1998 o scădere în termeni reali a cheltuielilor populaţiei

II
ndicatorul încasări chiar dacă este mai greu de identificat în statisticile
româneşti (încasările din prestaţiile hoteliere sunt cumulate cu cele ale
restaurantelor, unităţi care se adresează şi rezidenţilor) evidenţiază în perioada
1990-1998 o scădere în termeni reali a cheltuielilor populaţiei pentru vacanţe.
După anul 2000 se constată o creştere continuă a încasărilor din turism de la 410
ml euro la peste 600 ml euro în 2002 şi la peste 750 ml euro în 2004.
În ceea ce priveşte opţiunile de vacanţă ale turiştilor se remarcă o pondere
mare a turismului cultural, spre oraşe, ca urmare a numărului mare de excursii
efectuate de elevi (56% din totalul opţiunilor de vacanţă); litoralul şi zona montană
acaparează fiecare câte 16-17% din turiştii români iar staţiunile balneare numai
12% (Anexa 12). Faţă de această circulaţie turistică generală în cursul anului apar
diferenţieri în funcţie de sezon. În perioada iulie-septembrie 2003 peste 46% dintre
turişti au preferat litoralul, circa 16% Valea Prahovei şi zona Braşov iar 5%
Bucovina şi Moldova. Un studiu realizat de Compania Synovate în anul 2003 a
relevat faptul că cei mai mulţi români merg în vacanţă în luna august. Turiştii care
au mers pe litoral au preferat într-o proporţie covârşitoare (35%) staţiunea Mamaia,

49
urmată de Eforie (14,5%) şi Neptun (10,5%). De remarcat că numărul turiştilor ce
şi-au petrecut vacanţa pe litoral a crescut continuu în ultimii ani: 650 mii în 2002,
700 mii în 2003 circa 900 mii în 2004. Durata sejurului mediu pe litoral a fost în
2004 de 7 zile. În ceea ce priveşte tipul de cazare preferat 38% dintre turiştii ce şi-
au petrecut concediul în lunile mai-iunie au preferat hotelul (faţă de numai 24% în
iulie-septembrie). Ponderea celor care au apelat la agroturism a crescut de la 18%
în mai-iunie la 21% în iulie-septembrie cei care au apelat la vilă sau apartament
închiriat a crescut de la 13% la 21%. Creşterea ponderii celor care au apelat la alte
forme de cazare decât hotelul în perioada iulie-septembrie se datorează faptului că
multe dintre aceste unităţi de cazare funcţionează doar în sezonul estival.
În funcţie de durata călătoriei în anul 1998, 21,5% din turiştii interni au
participat la acţiuni cu durata de o z i (fără înnoptare), 24,8% la programe cu durata
de 1-3 zile şi 53,7% la acţiuni cu durata de minimum 4 zile.

CAPITOLUL VII Programe ale Autorităţii Naţionale pentru Turism

Programul naţional de dezvoltare turistică „Super-schi in Carpati" are în
vedere dezvoltarea şi modernizarea staţiunilor turistice montane pentru schi

50
precum şi înlocuirea instalaţiilor de transport pe cablu învechite care prezintă un
factor de risc în turismul montan, alinierea la standardele europene, asigurarea
siguranţei turiştilor.
Programul include şi diversificarea agrementului în staţiunile de iarnă
(programe apre-schi). Proiectul de lege pentru acest program a fost avizat de
Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor si Locuinţei, Ministerul Industriei
şi Resurselor, Ministerul Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor, Ministerul Administraţiei Publice, Ministerul Dezvoltării
şi Prognozei şi Ministerul Educaţiei si Cercetării.
Efectele programului se vor reflecta în diversificarea ofertei şi creşterea
calităţii serviciilor în turismul montan, sporirea numărului de turişti străini şi
români.
Programul prezintă un deosebit interes ţinând cont de faptul că staţiunile
turistice pentru practicarea sporturilor de iarnă din România necesită investiţii
majore îndeosebi la capitolul instalaţii de transport pe cablu şi amenajarea pârtiilor.
În staţiunile montane de pe Valea Prahovei se impune amenajarea de noi pârtii de
schi ca urmare a creşterii continue a practicanţilor acestui sport şi mai ales dotarea
acestora cu instalaţii de producere a zăpezii artificiale datorită faptului că durata
stratului de zăpadă este destul de scurtă, existând chiar ani în care aceasta este
insuficientă pentru practicarea sporturilor de iarnă
Programul „Croazierepe Dunăre" vizează revigorarea turismului în oraşele-
port dunărene şi are două componente: una care se adresează turiştilor străini atraşi
de Dunărea de jos, iar cealaltă se adresează turiştilor români pentru care se
organizează trasee de week-end din Bucureşti spre Giurgiu, de unde poate fi luat
vaporul până în Deltă.
Programul a fost foarte bine receptat in mediile turistice internaţionale. Având
în vedere creşterea constantă a numărului de opriri al motonavelor de lux în
porturile româneşti, au fost dispuse măsurile necesare pentru crearea tuturor
condiţiilor efectuării unui turism civilizat.

51
 Principalele porturi în lungul Dunării(Orşova, Drobeta Turnu-Severin,
Calafat, Turnu-Măgurele, Giurgiu, Olteniţa, Călăraşi, Brăila, Galaţi, Tulcea,
Sulina) şi obiectivele turistice naturale sau antropice pe care acestea le posedă sunt
principalii beneficiari ai programului „Croaziere pe Dunăre", cu atât mai mult cu
cât, în lipsa acestei iniţiative, localităţile de frontieră, multe dintre ele cu o mare
tradiţie şi o istorie importantă, rămâneau în afara circuitelor turistice care să le
valorifice.
Costul unei croaziere pe Dunăre variază între 500 si 3.000 euro/persoana şi în
acest preţ este inclus: transportul, cazarea şi trei mese pe zi. Excursiile în afara
vaporului sunt opţionale şi se plătesc suplimentar. Navele pornesc din Passau
(Germania) şi se călătoreşte în medie două săptămâni, prin Germania - Austria -
Slovacia - Ungaria - Serbia şi apoi România.
În urma statisticilor înregistrate de „Die Donau" (Asociaţia Internaţională de
Promovare a Turismului Ţărilor Dunărene), în 2004 numărul turiştilor din vestul
Europei veniţi să viziteze Delta Dunării a fost de 70.000 de persoane,
înregistrându-se astfel o evoluţie de două ori mai mare faţă de
anul 2003.
Pentru ca numărul turiştilor să crească ar trebui să se respecte raportul
calitate-preţ, oferta culturală diversificată, peisajele atrăgătoare, siguranţa
turistului, personal calificat şi amabil, infrastructura bună. De asemenea, se au în
vedere măsuri concrete, rapide şi eficiente în vederea oferirii de servicii de acostare
la sol constând în pontoane adecvate, servicii de vamă şi frontieră prompte şi
civilizate, aprovizionarea cu diverse produse şi servicii specifice unor vase de
croazieră.
În condiţiile în care numărul turiştilor străini care vor fi atraşi de aceste
croaziere va creşte, programul turistic „Croaziere pe Dunăre" ar putea deveni unul
dintre cele mai active şi productive din ţară.
Programul „Romania-Tara Vinurilor" are în vedere valorificarea potenţialului
important vini-viticol recunoscut al României prin organizarea de vizite pentru
turişti, în special străini, la podgoriile care îndeplinesc condiţiile necesare.

52
Împreună cu asociaţiile profesionale se va organiza informarea adecvată a
agenţiilor de turism în vederea întocmirii ofertei pentru partenerii străini. În cadrul
unei întâlniri la Primul Ministru cu factorii implicaţi (producători si exportatori de
vinuri, reprezentanţi ai zonelor turistice) se va definitiva strategia de implementare.
Ministerul Turismului va realiza acţiuni speciale de promovare a programului
cu prilejul participării la târguri si expoziţii internaţionale, şi va edita tipărituri şi
alte materiale de informare. Lansarea a avut loc la Târgul Internaţional de Turism
de la Berlin, cea mai importantă manifestare expoziţională internaţională. Cu
sprijinul centrelor vini-viticole se vor organiza acţiuni de prezentare în exterior a
vinurilor româneşti.
Considerăm că acest program este benefic atât turismului românesc cât şi
producătorilor de vinuri din România. Trebuie însă să se ţină cont de faptul că
turiştii nu vin special în România pentru a degusta vinuri şi de aceea acest program
trebuie să fie o completare la sejururile petrecute pe litoral, la vizitele mănăstirilor
din Bucovina, la turismul balneoclimatic sau la cel de afaceri. De aceea cel mai
avantajate vor fi cramele Murfatlar situate în apropierea litoralului, cramele din
Prahova situate în apropierea Bucureştiului sau a Văii Prahovei dar şi cele din
Transilvania unde sosesc mulţi turişti din Germania, Ungaria sau Austria. Totuşi
agenţiile de turism consideră că în acest moment cerea pentru acest program este
foarte redusă, cu mult sub prognoza ministerului de resort. Pentru ca acest program
să reuşească este necesară o promovare agresivă pe pieţele externe dublată de o
creştere, o diversificare şi o individualizare a serviciilor la locul de desfăşurare a
programului. Din aceste considerente putem aprecia că acest program a fost slab
mediatizat, implementat iar rezultatele sunt sub cele scontate.
Efectele programului sunt introducerea în circuitului turistic a noi zone şi
trasee şi mai buna cunoaştere a vinurilor româneşti în străinătate.
Programul „Vacanţă la Ţară" vizează orientarea fluxurilor turistice către
zonele rurale cu tradiţii şi cu infrastructura turistică adecvată prin dezvoltarea
turismului rural. În acest scop, în colaborare cu asociaţiile profesionale, vor fi

53
promovate programe diversificate care includ servicii în zone rurale. O atenţie
specială se va acorda atragerii tineretului prin programe educative.
Efectele programului se vor resimţi în creşterea gradului de utilizare a
pensiunilor rurale care au o dinamică accentuată, diversificarea ofertei turistice cu
preţuri accesibile persoanelor cu venituri mai mici. În acelaşi timp, se oferă
posibilitatea cunoaşterii de către turiştii străini şi români a tradiţiilor autentice ale
satului românesc.
Programul „Vacanţă la Ţară" s-a dezvoltat continuu din 2003 astfel că putem
spune că acesta este cel mai bine implementat dintre toate programele ANT. Un rol
important îl are şi ANTREC care face eforturi deosebite pentru promovare, pentru
respectarea normelor de calitate. De un succes deosebit se bucură acest program în
cadrul ofertei sociale unde o săptămână petrecută într-o pensiune agroturistică de 2
margarete costă în extrasezon 100 RON.
Programul Steagul Albastru (Blue Flag) vizează introducerea în România a
simbolului Steagul Albastru ce constituie recunoaşterea internaţională a calităţii
plajelor litoralului românesc al Mării Negre. Atribuirea simbolului se face în
funcţie de îndeplinirea a 27 criterii referitoare la calitatea apei, echiparea şi
curăţenia plajei, informarea publicului etc. Simbolul este atribuit de o organizaţie
non-guvernamentală internaţională, Fundaţia de Educaţie pentru Mediu (FEE).
Acest program este un simbol al protecţiei mediului la cel mai înalt standard,
plajele şi porturile de agrement care au această distincţie fiind extrem de căutate de
turişti, cu precădere de către cei din Suedia, Norvegia, Danemarca, Marea Britanie,
Franţa şi Germania. Pe termen lung, Programul „Steagul Albastru - Blue Flag" are
rolul de a asigura utilizarea durabilă a resurselor costiere şi de conştientizare a
tuturor privind nevoia de management integrat al zonei costiere.
FEE a acordat ţn anul 2006, în premieră pentru România, distincţia „Steagul
Albastru - Blue Flag" pentru plajele din cinci staţiuni (Mamaia, Eforie Nord,
Neptun, Venus şi Saturn) şi pentru un port turistic din Eforie Nord.
Programe turistice cu caracter social

54
 Se vor continua programele sociale lansate până în prezent: „Litoral pentru
toţi", „1 Mai la mare", „O săptămână de refacere în staţiuni balneare".
Apariţia şi diversificarea acestui tip de programe trebuie să se bucure de
sprijin deoarece asigură accesul unei categorii cât mai mari de persoane la oferta
turistică şi contribuie la creşterea gradului de ocupare a structurilor de cazare în
perioadele de extrasezon, de început sau sfârşit de sezon. Este necesară o cât mai
bună colaborare între hotelieri şi minister pentru a identifica cât mai corect aceste
perioade şi pentru stabilirea unor preţuri competitive.
Programul „1 Mai la mare" are priză îndeosebi în rândul tineretului (elevi şi
studenţi mai ales) care pot participa la deschiderea sezonului pe litoral la preţuri
promoţionale cu ocazia zilelor libere de la începutul lunii mai. În anul 2006 prin
acest program au ajuns pe litoral circa 30 000 turişti.
Programul „Litoral pentru toţi" îşi propune să aducă turiştii mai devreme pe
litoral (mai -prim jumătate a lunii iunie) şi să prelungească sezonul estival până la
15 septembrie. La acest program aplică turiştii cu venituri modeste din întreaga
ţară sau cei care îşi petrec vacanţa în străinătate dar care doresc să meargă şi pe
litoralul românesc. Oferta include o săptămână într-un hotel de 3 stele la 150 RON
sau într-unul de 2 stele la 100 RON.
„O săptămână de refacere în staţiuni balneare" are aceleaşi facilităţi la tarife
ca programul „Litoral pentru toţi" pentru cei care doresc să meargă într-o staţiune
balneoclimaterică în lunile octombrie-noiembrie sau februarie-martie.
Efectele acestor programe sunt crearea unui sistem de turism social şi
îmbunătăţirea utilizării structurilor turistice în tot timpul anului.

55
 CONCLUZII

Cercetarea efectuată ne-a permis să ajungem la o serie de concluzii şi să

propunem unele recomandări.
România este o ţară cu bogate resurse turistice naturale dar şi antropice care-i
permit să dezvolte o gamă diversă de produse turistice care să acopere toate
sezoanele din cursul unui an. Potenţialul turistic valoros a permis dezvoltarea
activităţii turistice de timpuriu iar în deceniile 7 şi 8 România a reprezentat o
destinaţie turistică importantă pentru piaţa zonală,promovând produsele turistice de
litoral, staţiunile balneare, programele culturale şi mănăstirile din nordul Moldovei
şi Bucovina.

56
 Oferta turistică românească nu s-a schimbat de-a lungul timpului devenind
necompetitivă în raport cu exigenţele cererii turistice şi al produselor turistice
similare de piaţa internaţională. Structurile turistice şi îndeosebi oferta de agrement
sunt învechite, necompetitive, seviciile turistice şi programele turistice sunt
realizate stereotip şi de calitate modică iar raportul calitate/preţ este neconcludent.
De aceea în ultimii 20 de ani cererea turistică externă a scăzut şi s-a menţinut la
cote coborâte, România devenind din ţară receptoare de turişti ţară emiţătoare.
Specialiştii de la WTTO sunt însă de acord că în foarte scurt timp aceste
deficienţe se vor estompa şi România va deveni una dintre destinaţiile importante
care va atrage însemnate fluxuri turistice din UE. În politica comunitară nu există
negocieri între ţări în domeniul turismului, nu există contigente ce trebuiesc
respectate, acest sector se va dezvolta liber. Singura restricţie va fi impusă de
competitivitatea destinaţiilor şi pentru ca aceasta să crească trebuie îmbunătăţit
managementul în domeniul turismului.
Pentru ca turismul românesc să devină unul competitiv pe piaţa unică
europeană iar România să atragă importante fluxuri turistice propunem:
1. Stabilirea ca prioritară dezvoltarea turismului în zona montan. În acest scop
programul ANT Focuschi trebuie urgentat şi armonizat cu Proiectul Operaţional
Regional şi Proiectul Operaţional de Dezvoltare Rurală şi a Agriculturii pentru o
utilizare cât mai eficientă a Fondurilor Structurale dar şi a celor venite de la ANT.
Domeniile de acţiune sunt:
- Dezvoltarea de noi staţiuni montane care să asigure o descongestionare a
zonei Valea Prahovei-Postăvarul unde supraaglomerarea tinde să degradeze mediul
şi să-i reducă atractivitatea. Propunem să se acorde prioritate Carpaţilor
Meridionali şi îndeosebi zonei Voinesa-Vidra-Obârşia Lotrului. Opţiunea noastră
se bazează pe următoarele argumente: accesibilitatea şi distanţa relativ mică faţă de
oraşe ca Bucureşti, Craiova, Sibiu, Rm-Vâlcea, Piteşti; existenţa deja a unei
activităţi turistice în staţiunea Voineasa; existenţa unei pârtii de schi la Vidra şi
potenţial mare de extindere; existenţa Lacului Vidra care poate fi folosit atât pentru

57
agrement cât şi pentru concursuri internaţionale; lipsa oricărei surse de poluare;
aeroionizarea puternică.
- Modernizarea structurilor de cazare în toate staţiunile turistice, punându-se
accent pe cele ce se încadrează armonios în peisaj şi care să aibă un confort de 3 şi
4 stele;
- Dezvoltarea mijloacelor de agrement de toate tipurile în zonele montane
Toate aceste direcţii de acţiune vor ţine cont de specificul fiecărui masiv şi de
respectarea legislaţiei cu privire la mediu. Pentru reuşita acestor acţiuni se impune
realizarea parteneriatelor public/privat în care să fie atraşi atât membrii ai
comunităţilor montane dar şi investitori din afara zonelor vizate. Finanţarea se va
asigura prin Fonduri Structurale, fonduri de la ANT, de la autorităţile publice
locale şi fonduri private.
Dezvoltarea turismului rural în zona montană constituie de asemenea o
prioritate a turismului românesc. Civilizaţia rurală cu tradiţiile, folclorul constituie
una dintre atracţiile cele mai populare în rândul turiştilor străini. În plus turismul
rural se pretează foarte bine la campania publicitară axată pe sloganul Numai în
România.
Pentru dezvoltarea turismului rural în pensiuni turistice şi agroturistice
recomandăm promovarea şi de stimulare, prin reintroducerea sau extinderea
următoarelor facilităţi:
- scutirea de la plata impozitului pe venit, respectiv pe profit, pe o perioadă de 10
ani din momentul clasificării pensiunii turistice sau agroturistice;
- punerea la dispoziţie de către autorităţile locale, din terenurile disponibile, în
condiţiile prevăzute de lege, a unor suprafeţe necesare construirii, dezvoltării şi
exploatării de pensiuni turistice şi agroturistice şi de terenuri pe care să fie
amenajate spaţii pentru agrement;
- prezentarea gratuită a ofertei turistice a pensiunilor turistice şi agroturistice;
Un rol important le revin autorităţilor locale şi centrale cărora le recomandăm
să desfăşoare campanii prin care populaţia rurală din satele cu potenţial turistic
ridicat să conştientizeze că turismul reprezintă o alternativă viabilă la prosperitatea

58
economică. Programele de finanţare trebuie să fie adresate îndeosebi locuitorilor
acelor zone şi mai puţin celor care vin din afară şi construiesc pensiuni care au mai
mult rol de reşedinţe secundare şi care nu cunosc tradiţiile şi obiceiurile locale.
2. Acordarea unei largi autonomii în domeniul turismului regiunilor de
dezvoltare economică astfel încât acestea sa-şi stabilească singure priorităţile în
funcţie de potenţialul lor şi de dorinţa comunităţilor locale de a dezvolta o astfel de
activitate economică
3. Oferta turistică din staţiunile balneare trebuie dezvoltată şi modernizată
ţinând cont de potenţialul foarte mare de creştere pe care-l are turismul balnear şi
de resursele deosebit de bogate
de ape minerale pe care le deţine România. Propunerile noastre vizează
modernizarea infrastructurii în staţiunile balneare dar mai ales înnoirea aparaturii
medicale şi de întreţinere. Petrecerea timpului liber în aceste staţiuni trebuie să
reprezinte o prioritate a managerilor societăţilor turistice din staţiuni şi a
oficialităţilor locale.
4. Punerea în valoare a obiectivelor culturale, îndeosebi a celor incluse în
Patrimoniul UNESCO trebuie să se realizeze în colaborare de către Ministerul
Culturii, ANT şi oficialităţile locale. Finanţarea unor astfel de proiecte poate veni
şi din Fondurile Structurale.
5. Dezvoltarea turismului nu poate fi concepută fără litoralul românesc.
Reabilitarea litoralului românesc trebuie făcută în concordanţă cu cerinţele
staţiunilor turistice moderne şi trebuie să cuprindă dezvoltarea unor noi staţiuni şi a
unor noi zone de agrement. În acest scop propunem: iniţierea proiectului "Linie
continuă litoral", care să aibă în vedere ca întreaga coastă a Mării Negre să fie
destinată şi sistematizată sub forma staţiunilor turistice, prin construirea unor
elemente de infrastructură, de noi capacităţi de primire şi de agrement şi
reabilitarea infrastructurii turistice existente.

59
Bibliografie

1. Drucker, F., Peter, Realitatile lumii de mâine, Editura Teora, Bucuresti,

1999.
2. Drucker, F. P.-Managementul strategic, Editura Teora, Bucureşti, 2001,.
3. Dumitriu, C., Management international si relatii economice internationale,
Editura Polirom,
4. Iasi, 2000.
5. Emilian R. (coord.) - Managementul serviciilor, Editura Expert, Bucureşti,
2000
6. Erdeli G., Istrate I. - Amenajări turistice, Ed. Univ. Bucureşti 1996
7. Erdeli G., Istrate I.- Potenţialul turistic al României, Ed. Uninv. din
Bucureşti 1995
8. Florescu, C., Patriche, D., - Prospectareapietei, Editura Stiintifica,
Bucuresti, 1979.
9. Fota C. şi colab. - Politici comerciale, Ed. Arta Grafică, Bucureşti 1993
10.Frangialli F.- La France dans le tourisme mondial, Ed. Economica, Paris,
1991
11.Gazes G. - Turismul internaţional, miraj sau strategie a viitorului, Paris,
1981
12.Gaudrey J.- L economie de services, Edition La Decouverte, Paris 1992
13.Gerald A. Cole - Management- Teorie şi practică, Ed. Ştiinţa, Chişinău,2004

60
14.Glăvan V.- Agroturismul - factor determinant în dezvoltarea economico-
socială a satului românesc, Revista Română de Turism, nr. 4/1995
15.Glăvan V.- Geografia turismului în România, Editura Institutului Eden,
Bucureşti,1996
16.Glăvan V.- Resursele turistice pe Terra, Ed. Economică, Bucureşti, 2000
17.Glăvan V.- Turism rural. Agroturism. Turism durabil. Ecoturism, Editura
Economică,
18.Bucureşti 2006
19.87. Glăvan V.- Potenţialul turistic şi valorificarea sa, Editura Fundaţia
România de Mâine,
20.Bucureşti, 2006
21.88. Harrington, H. J., Harrington, J. S., Management total în firma
secolului 21, Editura Teora,
22.2000.
23.Hofstede, G., Managementul structurilor multiculturale, Editura Economica,
Bucuresti, 1999.
24.Hugues Kirsty - European Competitiveness, Cambridge University press,
1993
25.Hurmuzescu D.- Curs de tehnica turismului, Pan-Europe,1999
26.Ispas Ana şi colab.- Marketing turistic, Ed. Infomarket, Braşov 1999
27.Jaba E.- Statistică, Ed. Economică, Bucureşti 1998
28.Jivan Al.- Managementul serviciilor, Editura de Vest, Timişoara, 1998
29.ICT - Studiu de evaluare a patrimoniului rural şi posibilităţi de integrare în
sistemul turistic european, octombrie 1994
30.Ionescu, Gh., Cazan, E., Negruta, A. L., Modelarea si optimizarea deciziilor
manageriale, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1999.
31.Ioncică M.- Tendinţe de liberalizare în sectorul serviciilor şi implicaţiile
asupra reformei economice, Reforma în România - aspecte economice,
sociale şi juridice, Culegere de comunicări prezentate la Sesiunea Ştiinţifică
din 16-17 mai 1997, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir", Institutul
de Educaţie şi Studii Sindicale al C.N.S.L.R. - Frăţia, Bucureşti, pag. 55

61
32.Istrate I.- Turismul, un fenomen în mişcare, Editura Sport-Turism, Bucureşti
1998
33.Istrate I. şi colab.- Economia turismului şi mediul înconjurător, Ed.
Economică, Bucureşti, 1996
34.Krapf K.- La consomation Touristique, Ediţia franceză, trad. De R. Barteje,
Aix en Provence, 1964
35.Kotler Ph.- Managementul Marketingului, Editura Teora, Bucureşti, 1997
36.Kotler, Ph., Armstron, G., Sounders, J., Wong, V., Principiile marketingului,
Editura Teora,
37.Bucuresti, 1998.

62