UNIVERSITATEA “ VALAHIA ” TÂRGOVIŞTE

FACULTATEA DE INGINERIE ELECTRICĂ ,ELECTRONICA SI TEHNOLOGIA

INFORMATICA
DOMENIUL DE STUDII : MASTER
AUDITUL SISTEMELOR ENERGETICE
ANUL I

ETICA ȘI INTEGRITATEA
ACADEMICĂ

Abaterile de la etica academică și sancțiunile prevăzute de

Codul de etica și deontologie profesională al Universității
Valahia din Târgoviște

Conducator proiect :
Conf.Dr.Gheorghe Gheorghiu

Masterand:
Lupu Nicusor

Targoviste
- 2019 –

1
 Cuprins
Capitolul I
Noțiuni generale de etică

Etimologie, definiţii şi delimitări conceptuale..........................................................pag. 3

Istoric şi abordări ale eticii .......................................................................................pag. 3

Rolul şi funcţiile eticii în societate.............................................................................pag. 5

Elemente de Deontologie ...........................................................................................pag. 6

Conceptul de deontologie : etimologie, definiţii, evoluţii..........................................pag. 7

Etica muncii şi morala profesională..........................................................................pag. 8

Problematica deontologiei profesionale....................................................................pag. 12

Repere pentru un cod de deontologie profesională...................................................pag. 13

Capitolul II
Codul de Etică al Universității Valahia din Târgoviște............................................pag. 16

Abaterile de la etica academica prevazute în Codul de etica și deontologie profesională al

Universității Valahia din Târgoviște..........................................................................pag. 19

Sancțiuni prevăzute în Codul de etică și deontologie profesională al Universității Valahia din

Târgoviște....................................................................................................................pag. 22

Capitolul III
Studiu de caz ............................................................................................................... pag. 24

Bibliografie .................................................................................................................. pag. 26

2
 Capitolul I

Etimologie, definiţii şi delimitări conceptuale

Din punct de vedere etimologic, "etica" provine de la cuvintele greceşti:

 ETHOS (Homer) = primordial, patrie, locuinţă, loc de întâlnire, locul natal, obiceiuri,
caracter;
 ETHIKE (Aristotel) = ştiinţa cunoaşterii.
Din "ETHOS" a derivat cuvântul "ETHICOS", cu sensul "din sau pentru morală", utilizat
de greci atunci când discutau despre principiile comportamentului uman.
Pentru început, putem considera etica ca fiind ştiinţa ethosului (a moralei), a binelui/răului
(Socrate, Platon, Cicero), a fericirii, a virtuţii (Aristotel), a plăcerii (Aristip), a idealului social.
Etica a apărut ca ramură distinctă a cunoaşterii, datorită lui Socrate. Ca disciplină
ştiinţifică ea există din timpul lui Aristotel, care a ridicat etica la nivelul "demnităţii ştiinţelor".
Etica este definită ca "ştiinţa care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu legăturile lor de
dezvoltare istorică, cu conţinutul lor de clasă şi cu rolul lor în viaţa socială; totalitatea normelor
de conduită morală corespunzătoare ideologiei unei clase sau societăţi".1
Etica reprezintă forma de cunoaştere şi legitimare în conştiinţă prin intermediul normelor
şi imperativelor morale, a unor acte şi fapte omeneşti.
Deşi înrudite, conceptele de etică şi morală, au origini şi substanţe diferite: etica este
teoria şi ştiinţa moralei, în timp ce morala reprezintă obiectul de studiu al eticii. Denumirea de
etică este de origine greacă în timp ce morala îşi are originea în cuvîntul latin mos-moris
(morav-moravuri), de unde a apărut şi termenul moralis, etimonul modern al termenului
morală.2
Aşadar, putem considera etica drept o ştiinţă a comportamentului, a moravurilor, un
ansamblu de prescripţii concrete sau o teorie asupra moralei. Acesta este şi sensul pe care îl
oferă Wundenburger, care spune că etica reprezintă "ansamblul regulilor de conduită
împărtăşite de către o comunitate anume, reguli care sunt fundamentate pe distincţia între bine
şi rău, în timp ce morala cuprinde un ansamblu de principii de dimensiune universal-
normativă."3

Istoric şi abordări ale eticii

Dacă facem o incursiune în istoria eticii ca filozofie practică, putem constata că toţi
autorii sunt de acord că obiectul eticii îl constituie căutarea unui răspuns la întrebarea „Ce este
binele”? Răspunsurile la o asemenea întrebare a provocat însă, numeroase dispute. Abia în
1 xxxDicţionar
explicativ al limbii române, Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1984, p. 308.
2 Ioan Grigoraş, Probleme de etică, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 1999, p. 3.
3 Jaques J. Wundenburger, Questions d’etique, Presses Universitaires de France, Paris, 1993, p. XIV.

3
secolul XX lucrurile sunt lămurite într-un fel, iar disputele atenuate, căci G. E. Moore
demonstrează într-o lucrare de anvergură, Principia Ethica, că binele nu este capabil de nici o
definiţie. Înţelegem argumentul său (acela că riscul de eroare în căutarea unei definiţii complete
a binelui va fi mai redus) de vreme ce nu contează cum îl denumim, cu condiţia să îl
recunoaştem atunci cînd ne întîlnim cu el.4
De aici, probabil, demersul celor interesaţi de etică de a-şi îndrepta atenţia de la
proprietăţile conceptului de bine spre problema comportamentului fiinţei umane, căutând
răspunsuri la întrebări de genul: Ce este bine?, Ce este rău?, Ce este corect?, Ce este greşit?.
Răspunsurile la asemenea întrebări oferă prilejul de a constata caracterul complex pe care îl
oferă realitatea relaţiilor interumane şi inter-cauzalitatea care domină sfera comportamentului
uman.
Analiza problemelor pe care le pune etica în general, şi etica managerială în particular,
trebuie să aibă ca punct de plecare principalele repere istorice care au contribuit la constituirea
acestei ştiinţe. Evident, reperele istorice sunt marcate de contribuţiile filosofilor la constituirea
principalelor doctrine morale şi prin urmare, a eticii manageriale de astăzi.
Dincolo de amestecul de legendă şi adevăr pe care îl oferă morala brahmanică şi cea
budistă, ale Indiei antice, învăţăturile lui Confucius şi Lao-tse din China secolului VI î.e.n.,
încercăm să luăm ca reper în înţelegerea izvoarelor scrise ale eticii, gîndirea elină care, odată cu
apariţia lui Socrate, face trecerea de la preocuparea spre desluşirea tainelor universului, la
determinarea legilor fundamentale ale conduitei umane.
Dacă Socrate şi-a împărtăşit învăţăturile propriilor săi discipoli sub formă de dialoguri,
Platon este primul care face referire la valorile supreme ale vieţii morale într-o formă scrisă.
Aristotel scrie în Etica Nicomahică că obiectul eticii este studiul binelui sau al virtuţii, arătând
că binele este scopul suprem. Binele suprem despre care vorbeşte Aristotel este scopul absolut,
spre care tinde totul, dar nu un bine abstract, transcendental pe care îl întîlnim în şcoala
platoniciană, ci un bine realizabil în practică, un bine accesibil omului.5
Mult mai tîrziu, în zorii renascentismului italian, Machiavelli realizează în Principele
apologia moralei burgheze, prin machiavelism înţelegându-se o combinaţie între tactica politică
şi norma morală care convine conducătorului, creându-i acestuia condiţii de guvernare de pe
poziţia unui monarh absolut, în termeni moderni de conducător autocrat, totalitar.
Machiavelli oferă în lucrarea sa de căpătâi un tablou fidel epocii în care a trăit arătând că
în conducerea statului dictează interesele şi forţa, şi nicidecum considerentele morale. Deşi
criticabile, o serie de sfaturi transmise în scris monarhilor merită atenţie: „nici un principe nu va
izbuti să dobîndească mai multă preţuire decât acela care va săvârşi fapte măreţe şi care va da
pilde rare despre însuşirile lui”.6
Cu circa un deceniu înainte de a apărea Principele, domnitorul român Neagoe Basarab
oferea prin sfaturile date în Învaţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie un model
al echităţii şi un set de reguli de comportament în vederea asigurării unei conduceri eficiente.
Pentru etica managerială, Învăţăturile lui Neagoe Basarab au o relevanţă extraordinară oferind
precepte cel puţin în următoarele direcţii: conturarea trăsăturilor pozitive şi negative ale

4 G. E. Moore, Principia Ethica, CEU Press, Editura DU Style, Bucureşti, 1997, p. 120.
5 Aristotel, Etica Nicomahică, Editura IRI, Bucureşti, 1998, p. 35;
6 Niccolo Machiavelli, Principele, Editura Mondero, Bucureşti, 1997, p. 78;

4
conducătorului, aspecte legate de ierarhiile manageriale, distribuirea surselor de putere,
rezolvarea şi negocierea conflictelor, etc.
Toate învăţăturile subscriu ideii că un bun conducător ar trebui să fie un promotor
nedisimulat al echităţii, un exemplu pentru supuşii săi.
Mai tîrziu, Kant stabileşte regula de aur a deontologiei: „nu trata o altă persoană aşa cum nu
ai dori să fii tratat tu însuţi”, inspirată din preceptele moralei creştine. Aşa cum rezultă din
Critica raţiunii practice, etica lui Kant este o etică a datoriilor raţionale. Raţiunea trebuie să
domine dorinţa7 iar un act va fi moral, corect dacă se acţionează în virtutea principiilor şi
normelor morale.
În secolul XVII, Spinoza oferă un îndreptar al vieţii morale. Apărută după moartea sa, Etica
vorbeşte despre Dumnezeu, despre natura şi originea sufletului, despre originea şi natura
afectelor, despre sclavia şi libertatea omului.
Spinoza defineşte omenia, binele, răul, modestia, ura, mila, ambiţia, mândria, îngâmfarea,
invidia, umilinţa, frica, lăcomia, ambiţia, toate din dorinţa de a cunoaşte „esenţa” omului:
„Nimic nu ştim sigur că este bun sau rău decât ceea ce ne duce cu adevărat la cunoaştere sau
ceea ce ne poate împiedica să cunoaştem”.8 Aflat în conflict cu autorităţile ecleziastice, Spinoza
afirmă de nenumărate ori că dogmele relevate nu au nici o relevanţă, singura instanţă legitimă a
adevărului fiind raţiunea.

Rolul şi funcţiile eticii în societate

Scopul demersurilor etice îl reprezintă moralitatea.

Misiunea eticii este nu numai de a expune aspectele teoretice ale moralei, ci şi de a constitui un
ghid practic, real, în îndrumarea şi ameliorarea vieţii morale a societăţii.
Rolul eticii este să ajute oamenii şi instituţiile să decidă ce este mai bine să facă, pe ce criterii să aleagă
şi care le sunt motivaţiile morale în acţiunile lor. Unii consideră că etica, ca ştiinţă, nu are utilitate
deoarece aceasta are un caracter normativ vizând conduita oamenilor, neputându-i influenţa, în mod
real la un comportament real.
Cunoscutul filozof pesimist Schopenhauer, considera că nu poţi deveni un om moral prin
simpla cunoaştere a moralei, după cum nu poţi fi un artist doar prin cunoaşterea esteticii, sau poet
prin însuşirea poeziilor. Pentru a arăta că determinarea voinţei nu depinde numai de cunoaştere, el ne
spune: << Velle non discitur>> (a voi nu se învaţă).
Noi credem că etica nu-l face pe om mai bun, îl poate ajuta, cu siguranţă, să se ferească de răul pe
care îl poate face altora sau sieşi. În general, etica urmăreşte a găsi adevărul, a stabili izvoarele
moralei, a expune faptele morale, a analiza simţul etic şi conştiinţa morală, a contura idealul moral, a
separa binele de rău, etc.
Etica este în căutarea suportului raţional a unei poziţii faţă de alta, caută evidenţe obiective în
legătură cu felul în care ar trebui să trăim, ce înseamnă o viaţă cu sens, cum trebuie să-i tratăm pe
semeni.
Acceptarea drepturilor omului ca aspect esenţial al dezvoltării morale, politice şi al
7 Immanuel Kant, Critica raţiunii practice, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972, p. 173;
8 Benedict Spinoza, Etica, Editura Antet, Bucureşti, 2000, p. 157;
5
prosperităţii personale şi comunitare nu reprezintă un consens general între teoreticieni. Marxiştii
de exemplu, le atacă din perspectiva relativistă şi a progresului social. Insistă mai degrabă pe cele
pozitive (dreptul la muncă, la concediu de odihnă plătit) şi operează cu alte categorii de drepturi
universale, după principiul dependenţei drepturilor de dezvoltarea relaţiilor de producţie şi
abolirea proprietăţii private (lichidarea exploatării şi a inegalităţii dintre oameni).
Obiecţia frecventă împotriva cadrului normativ centrat pe drepturile persoanei se referă la faptul
că accentuează egoismul şi lipsa de responsabilitate faţă de alţii. Cu alte cuvinte, se poate presupune
că individualismul promovat de liberalism este neetic. Dar o astfel de obiecţie nu se poate susţine. Este
greşit să consideram că individualismul liberal central pe drepturi este incompatibil cu
responsabilitatea odată ce fiecare drept pe care îl are o persoană este limitat de acelaşi drept pentru altă
persoana. Libertatea oricui are o singura limită: libertatea altei persoane. Problemele centrale ale
moralei sunt următoarele:
 Ce ar trebui să facem (ce ar fi bine, drept, corect, onest)?
 Cum ar trebui să-i judecam pe alţii şi pe noi înşine?
 Cum trebuie să-i tratăm pe alţii şi să admitem să fim trataţi de ceilalţi?
 Ce scopuri sunt demne de a fi urmate în viaţă?
 Care este cel mai bun mod de viaţă?
 Ce fel de persoană ar trebui să fiu?
Ca să concluzionăm, rolul eticii este să ajute oamenii să decidă ce este mai bine să facă, pe ce
criterii să aleagă şi care sunt motivaţiile morale în acţiunile pe care le întreprind.

Elemente de Deontologie
Omul, în cursul evoluţiei sale, a parcurs stadii diverse de configuraţie socială şi
economică, raporturile sale cu natura au îmbrăcat forme variate, după cum procesul de
exploatare a naturii genera o anumită formă de aşezare socială şi, în consecinţă o anumită
structură mentală. Nevoit să-şi ducă viaţa într-o lume ostilă, în care nu numai natura, dar şi
seamănul său era lup pentru el, omul a trebuit să-şi organizeze spaţiul în care trăia, gândirea,
limbajul, munca ajutându-l la aceasta. Gândirea prelogică se transformă în gândire logică,
limbajul poate lua forme abstracte, munca duce la apariţia claselor: vânători, militari, preoţi,
agricultori, fiecare cu normele şi regulile sale în interiorul grupului din care făceau parte.
Descoperirea tehnicilor vânătorii, agriculturii, metalului nu a modificat doar viaţa materială a
omului, ea a îmbogăţit, poate într-o măsură mai mare, spiritualitatea umană. Apartenenţa unui
membru la grup era dată de măsura în care acesta respecta sau nu normele grupului referitoare
la comportament, îmbrăcăminte, obiceiuri, interdicţii şi tabu-uri, de felul în care se conforma la
obiceiurile grupului.
Maturizarea cere ea însăşi o raportare la ceva – la nivelul cerinţelor muncii şi vieţii.
Munca şi viaţa sunt, deci, termenul de referinţă în raport cu care masurăm educaţia, stadiul de
adult sau maturizare. Munca şi viaţa noastră, fiind sisteme deschise, din perspectivă socială şi
chiar individuală, înseamnă că nu ramâne decât o învăţare, o educare şi deci motivare într-un
proces de adecvare permanentă.

6
 Într-un context mai larg, efortul educaţiei, al învăţării la adult, corelat cu celelalte
eforturi ale sale, vizează construirea de către acesta a drumului propriu în viaţă, găsirea fericirii
în activitatea pe care o desfăşoară. Dintr-o astfel de perspectivă, judecata de cunoaştere şi
apreciere, sentimentele şi voinţa de acţiune socială joacă un rol important, deoarece asigură atât
însuşirea noilor cunoştinţe despre muncă şi viaţă, modelul nou de funcţionare a relaţiilor umane,
cât şi interiorizarea a ceea ce este de preţ în relaţiile dintre om-natură-societate, în muncă, în
viaţa cotidiană.
Un rol important în educaţia adulţilor îl joacă, de asemenea, ataşamentul la mijloacele
instituţionale de participare culturală, relevând apartenenţa la comunitatea dată şi perceperea
conflictului dintre valorile grupului şi opusul acestora.

Conceptul de deontologie : etimologie, definiţii, evoluţii

Din punct de vedere etimologic, "deontologie" provine de la cuvintele greceşti: „DEON-

DEONTOS”, care înseamnă, ceea ce trebuie făcut şi „LOGOS”, adică, ştiinţă.
Deontologia, având ca obiect de studiu datoriile, obligaţiile morale, este considerată un studiu
particular al moralei şi moralităţii, în timp ce etica este un studiu general al acesteia.
Deontologia este o ramură a eticii generale a muncii.
Deontologia poate fi definită ca fiind disciplina care include normele de conduită şi
obligaţiile etice ale unei profesii bine definite; un studiu al moralelor profesionale; un
ansamblul de reguli care reglementează o profesiune, conduita celor care o exercită, rapoartele
dinte aceştia şi clienţii lor, dintre ei şi public.
În ultimele decenii ale secolului XX, s-a pledat pentru o "morală profesională", pentru
prescrierea clară a obligaţiilor sau normelor de acţiune, în contextul real al individului
(interacţiuni, conflicte, distorsiuni, evoluţii diferenţiate, etc). Morala este chemată să exprime
prin intermediul normelor, a regulilor şi percepţiilor, condiţiile fundamentale ale diviziunii
sociale a muncii, solidarităţii sociale, etc.
Dileme standard în etica profesională intervin mai ales în situaţii cruciale între starea de fapt a
unei societăţi în care se exercită o profesie şi valorile morale ale acelei profesii.
Cele mai dificile probleme etice survin în cadrul regimurilor totalitare sau autoritare.
Legile sunt legi, dar, multe dintre ele nu sunt drepte. De exemplu, medicii erau obligaţi, în regimul
totalitar românesc, să cheme procuratura atunci când venea o pacientă cu iminenţă de avort. Adesea,
din acest motiv, femeile rămâneau acasă, făceau septicemii şi mureau. Funcţionarii publici erau
supuşii statului; într-un proces cu statul, cetăţeanul era aproape întotdeauna perdant.
Chiar şi în practica curentă a ţărilor cu regimuri democratice există dileme de etică
profesională greu de surclasat (un avocat îşi apără clientul, chiar şi împotriva ideii de dreptate).
Psihologii pot să-i facă pe pacienţi şi mai dependenţi de ei însişi prin terapia pe care le-o aplică, deşi
rolul lor moral este acela de a ajuta pacienţii să revină la autonomie, să poată trăi din nou "pe
picioarele lor".
Singura valoare după care trebuie să se conducă un om de ştiinţă este adevarul.
Trebuie menţionată contribuţia în timp a teologiei în promovarea valorii morale a unui
7
comportament, determinat de consecinţele sale. Esenţa teoriei utilitarismului teologic este
definită de noţiunea “cel mai bine, pentru cel mai mare număr”. Această teori e filozofică
este contrapusă teoriei deontologice dezvoltată, peste ani, de I. Kant care stabileşte regula
de aur a deontologiei: “omul ar trebui să considere legi universale numai acele acţiuni care
vor fi aplicate în mod egal pentru sine ca şi pentru alţii”.

Etica muncii şi morala profesională

Domeniu al Eticii, morala profesională vizeazeză ansamblul ideilor şi sentimentelor, al
convingerilor, atitudinilor şi deprinderilor, al valorilor, normelor şi idealurilor care privesc relaţiile
dintre indivizi cu o ocupaţie creatoare comună, conştiinţa valorizatoare a propriei profesiuni în raport
cu altele.9
Orice profesie este o relaţie între profesionist şi client. Profesioniştilor li se cere să facă ceea ce este
normal şi plătit ca atare de către client (direct sau indirect), adică să-şi facă datoria. Profesioniştii îşi
urmăresc propriul succes (veniturile şi prestigiul profesional). Orientarea pe succes este una de tip
utilitarist.
Etica virtuţii, venită din tradiţia aristotelică, inaugurată de Etica nicomahica, a recăpătat un
important teren în discuţiile actuale.10 Ea încearcă să răspundă, în cazul nostru, la întrebarea: ce fel de
profesionist ar trebui să fiu? Care sunt virtuţile necesare unui politician, profesor, funcţionar public,
ziarist, medic, om de afaceri? Această problemă derivă din faptul că împlinirea profesională este
cotată ca o componentă importantă a împlinirii şi dezvoltării personale (human flourishing).
Împlinirea profesională trece drept una din condiţiile prin care o persoană poate să devină fericită
sau cel puţin utilă, să simtă că are o viaţă cu sens şi să-i crească stima de sine. Profesioniştii îşi
urmăresc deopotrivă succesul financiar propriu şi competenţa. Uneori aceste două valori devin
conflictuale.11 Dacă succesul se poate măsura în bani, uneori o corectă practicare a profesiei
poate să fie în detrimentul succesului. Unii pun mare accent pe idealul profesional şi poate să aibă
succes ca practicieni, dar adesea se poate întâmpla să câştige prost. El se concentrează pe excelenţă
şi pe client şi prea puţin pe bani şi imagine.
T. Airaksinen sintetizează câteva dintre valorile profesionale în modul următor12:
Profesia Valoarea
Jurist Dreptatea
Medic, Sănătatea
asistent
Educator Dezvoltarea persoanei
Psiholog Autonomia
Asistent Bunăstarea (asistarea
social celor cu nevoi speciale)
Contabil Corectitudinea

9 Cozma, C., Elemente de etică şi deontologie, Ed. Univ. "AL. I. Cuza", Iaşi, 1997.
10
McIntyre, Alisdair, After Virtue: A Study in Moral Theology, 1981, în româneşte: Tratat de morală,Traducere de Catrinel Pleşu,
Ed. Humanitas, Bucureşti, 1998,
11
Airaksinen, Timo, op. cit., p. 674,
12
Idem, p. 674,
8
Aceste valori sunt considerate obiective mai ales fiindcă sunt inevitabile, oamenii nu le resping şi se
aşteaptă ca, recurgând la serviciile unei profesii, să le poată atinge.
Conceptele centrale în etica profesională sunt:
 autonomia,
 bunăstarea generală,
 paternalismul,
 drepturi şi acţiune dreaptă.
1. Autonomia
Autonomia semnifică posibilitatea de a alege cursul pe care dorim să îl ia acţiunile noastre, în
baza faptului că avem discernământ, ne cunoaştem interesele şi ştim care ne este binele propriu.
Autonomia personală este un concept de bază în privinţa deciziilor de natură etică.
Uneori termenul folosit în locul celui de autonomie este cel de autoguvernare.
Etimologic cuvântul autonomie înseamnă capacitatea de a fi propriul legiuitor ( în greacă
"nomos" înseamnă lege). Acceptarea autonomiei trebuie să aibă caracter universal: o
recunoaştem tuturor persoanelor. Intervenţia nepermisă a cuiva în planurile noastre de viaţă ne
afectează ca oameni fiindcă ne lezează autonomia. Din acest motiv, regimurile totalitare sau
autoritare, formele de discriminare pe bază de sex, de rasă, de etnie, creează grupuri de excluşi sau
de marginalizaţi, tocmai fiindcă, de obicei, nu li se recunoaşte discernământul oamenilor care nu
deţin puterea normativă (nu sunt subiecţi ai moralei). Binele lor este conceput în afara voinţei lor.
Autonomia presupune anumite grade de libertate negativă: "să fim eliberaţi de" anumite
constrângeri, şi anumite grade de libertate pozitivă: "să fim liberi să" facem anumite lucruri, adică să
avem putinţa să exercităm aceste libertăţi. De exemplu, în principiu nimeni nu obligă o persoană să
meargă la un anumit loc de muncă, dar este posibil ca acel post să fie singura ofertă viabilă din
zona respectivă, iar mutarea în altă zonă să fie aproape imposibilă.
Prin urmare, sintetic, autonomia presupune următoarele:
 Eliberarea sau libertatea faţă de constrângeri. În mod obişnuit suntem constrânşi de nenumăraţi
factori, legea fiind cel mai evident, tot aşa cum o altă limită evidentă o reprezintă şi propriile
noastre capacitaţi intelectuale sau fizice. Condiţia să ne păstrăm autonomia este lipsa
intervenţiei nelegitime, a amestecului forţat în propria viaţă. Autonomia nu se poate exercita
în comunităţi care nu respectă liberul arbitru al fiecărei persoane. În general, autonomia nu
se poate exercita în comunităţile în care drepturile omului se opresc la uşa casei, a instituţiei,
firmei sau a statului.
 Libertatea de a alege. Trebuie să avem la dispoziţie un minimum de condiţii pentru luarea unei
decizii şi mai ales pentru a-i da curs.
 Informaţia şi alegerea în cunoştinţă de cauză. Primii doi factori sunt de ordin extern (lipsa
constrângerilor şi libertatea de a alege) şi nu depind preponderent de noi, de voinţa noastră. De data
aceasta, însă, avem de-a face cu factori interni. Pentru a alege în cunoştinţă de cauză avem nevoie de
un minimum de informaţii. În acelaşi timp, ceea ce dorim trebuie să fie rezonabil. De exemplu,
dacă alegem cariera de funcţionar public, trebuie să ştim care sunt avantajele şi constrângerile
şi, să nu ne aşteptăm, de exemplu, la salariul unui funcţionar public german. Pentru ca alegerea
să fie deplin rezonabilă (ceea ce este un simplu ideal), există câteva condiţii:
- identificarea obiectivelor valoroase,
- capacitatea de a alege priorităţile,
9
- capacitatea de a găsi mijloacele pentru atingerea obiectivelor,
- capacitatea de adaptare a priorităţilor,scopurilor şi mijloacelor la schimbările ce se impun. Această
condiţie a autonomiei poate să fie subminată de lipsa de informaţii, de manipulare, de incapacităţi
proprii, de şansele reduse la educaţie pe care le-a avut o persoană, de boală, suferinţă sau chiar de
epuizare din cauza suprasolicitării.
 Recunoaşterea faptului că orice persoană este valoroasă din punct de vedere moral. Această
condiţie face ca autonomia să capete aspecte etice. Ea reprezintă dimensiunea etică a autonomiei.
Recunoaştem celorlalţi oameni aceleaşi drepturi. Prin urmare, trebuie să ne abţinem de la a le leza
propria autonomie şi să promovăm, pe cât ne stă în putinţă, exercitarea acesteia. Condiţia de
realizarea a unei astfel de atitudini o reprezintă respectul egal pentru fiecare om ca persoană. Astfel,
ne atingem cel mai înalt grad al propriei umanităţi: recunoaşterea egalităţii morale, respectul faţă de
alţii, acţiunea de a-i trata şi ca scop în sine.
2. Bunăstarea generală (binefacerea)
Bunăstarea generală este un concept legat preponderent de grijă, altruism, compasiune.
Profesioniştilor li se cere acest lucru.
Există aşteptări moral legitime ca medicii să răspundă şi unor apeluri ale pacienţilor atunci când
sunt în afara serviciului, ca un poliţist să răspundă la apeluri de urgenţă în afara orelor de program,
ca un manager public sau privat să reacţioneze la cerinţele ivite în afara obligaţiilor sale directe. O
astfel de cerinţă apare explicit pentru medici în Jurământul lui Hipocrate. Ideea centrală este aceea de a
face bine, a acorda grija potrivită şi de a te abţine de la a face rău.
De exemplu, un poliţist nu trebuie să utilizeze violenţa excesivă, un profesor nu trebuie să descurajeze
eforturile elevilor care încearcă să se depăşească, o asistentă medicală nu trebuie să administreze un
tratament nepotrivit pacientului avut în grijă, un jurnalist nu trebuie să dezinformeze. Neglijenţa
profesională este o parte a maleficienţei.
Binefacerea este o componentă necesară bunăstării oamenilor şi trece dincolo de
cerinţele autonomiei. Binefacerea este meritorie pentru că este un comportament dincolo de datorie,
cum ar fi cel făcut de medici pentru pacienţii săraci, care nu-şi pot plăti serviciile medicale, sau
pregătirea suplimentară gratuită pentru elevii cu probleme speciale în educaţie.
În majoritatea profesiilor nu se cere doar să-ţi faci datoria scrisă în fişa postului, ci să-ţi pese de
domeniul şi colectivul în care lucrezi, de renumele firmei sau instituţiei. Astfel de datorii nu pot să fie
stipulate legal, ci doar moral.
Un sacrificiu rezonabil este cerut oricui se angajează în diferite categorii de profesii. Este o
condiţie a altei valori, a eticii profesionale: devotamentul faţă de profesie.13
Dreptatea distributivă este categoria etică prin care putem depăşi problema binefacerii (caracterul
neobligatoriu al asistării celor nevoiaşi) care este mai degrabă personală, subiectivă şi este
invocată mai ales în morala privată.
Dreptatea distributivă vizează împărţirea echitabilă a cheltuielilor şi beneficiilor. În acest
proces sunt cuprinse politicile legate de venituri, taxe şi impozite, educaţie, serviciul public. Scopul
este acela ca oamenii cu venituri mici sau fără venituri, să beneficieze de acces la educaţie, servicii
medicale, protecţia poliţiei, asistenţă juridică.
Mulţi oameni se află în situaţii defavorizate, sunt săraci, aparţin unei rase nedreptăţite istoric fiind
supuşi inegalităţii de şanse. Dreptatea distributivă este menită să corecteze moral şi politic această
13
Appelbaum, David; Lawton, Sarah Verone, op. cit., p. 40,
10
stare de fapt. Cu toate că în faţa normelor şi standardelor morale suntem egali, aceste principii nu
exclud, însă, că în situaţii diferite, ele pot fi înţelese în mod diferit în funcţie de nevoi, efort,
contribuţie socială, echitate.
Termenii utilizaţi în aplicarea egalităţii de şanse sunt cei de acţiune afirmativă, discriminare
pozitivă sau tratament preferenţial. Aceste modalităţi de corectare a nedreptăţii sunt aplicate mai
ales prin asigurarea unor locuri speciale la concursurile pentru diferite forme de învăţământ la care
grupurile marginalizate au avut şi au un acces redus la educaţie, profesii, sau prin locuri de muncă
special destinate în profesii greu accesibile celor nedreptăţiţi istoric prin apartenenţa la o anumită
categorie.
3. Paternalismul
Termenul paternalism are conotaţii în genere negative. El se aplică preponderent relaţiilor de
autoritate şi putere în care supoziţia despre majoritatea oamenilor este aceea că ei nu au suficient
discernământ, pot să fie mai degrabă obiect decât subiect al moralei (nu participă la crearea şi
negocierea principiilor şi normelor, dar trebuie să se supună acestora). Regimul comunist din România
s-a prevalat de acest mod de gândire, restrângând drastic autonomia persoanei şi intervenind dramatic
în libertatea de alegere. Partidul era socotit prin excelenţă "factorul conştient", deci el decidea, prin
reprezentanţii săi, asupra modului de viaţă dezirabil sau chiar obligatoriu, asupra a ceea ce era interzis
sau permis.
Paternalismul a devenit un subiect important de analiză teoretică în lucrarea lui John Stuart
Mill, Despre libertate, apărută în 1859.
Singurul scop în care puterea coercitivă poate să fie exercitată în mod drept asupra unui membru al
unei comunităţi civilizate, împotriva voinţei sale, este acela de a preveni lezarea altor oameni.14
Punctul de vedere paternalist susţine ideea că există situaţii în care oamenii au un discernământ mai
slab, sunt vulnerabili, lipsiţi de putere, nu au mijloace necesare să-şi urmeze scopurile.
Critica individualismului autonomist survine şi din alte perspective contemporane, în
special din cele feministe. Se consideră că etica modernă a luat în considerare ca subiecţi ai moralei doar
adulţii sănătoşi şi în putere, omiţând faptul că, o bună parte din viaţă depindem de îngrijirea altora şi de
protecţia pe care ei ne-o acordă ca să ne dezvoltăm şi să supravieţuim. Din experienţele autorilor
teoriilor morale, a lipsit interesul pentru un tip de practică: cea a îngrijirii copiilor, bătrânilor, a
persoanelor aflate în dificultate.
Paternalismul ca problemă intervine frecvent în etica profesională. Un sens tolerabil al acestuia se
referă la recunoaşterea autorităţii profesionale. De multe ori acceptarea paternalismului vine din faptul că
profesioniştii cu care intrăm în contact nu ne dau informaţii accesibile, ca să putem alege pentru noi înşine
(de exemplu, despre propria boală şi alternativele de tratament). Există chiar tentaţia de a "proteja"
pacienţii sau clienţii de aflarea adevărului pe motiv că acesta le-ar face rău. Astfel de cazuri sunt,
indiferent de bunele lor intenţii, încălcări ale autonomiei.
Paternalismul poate să intervină şi sub forma autorităţii normative.
4. Drepturi şi acţiune dreaptă
Condiţia eticii, în acest context, este pluralismul opiniilor despre ceea ce este obligatoriu,
permis, interzis, dezirabil, despre drepturi, datorii, excepţii, excluderi, îndreptăţiri.
Problema drepturilor intervine în situaţii profesionale în mod contextual. Însă, indiferent de

14
Mill, J. S., Despre libertate, Ed.Humanitas, Bucureşti, 1994. vezi Introducere.

11
contexte, există cadre normative acceptate de tipul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. În
contextul respectării lor se elaborează şi norme pentru practicarea profesiilor care cuprind drepturile
celor afectaţi de ele: drepturile pacienţilor, contribuabililor, clienţilor, elevilor sau ale celor angajaţi în
diverse profesii (de exemplu, drepturi sindicale).
Un drept relevă libertatea de acţiune sau libertatea de a nu fi supus anumitor acte. Drepturile au
forma negativă (ceea ce nu trebuie să facem) sau pozitivă (ceea ce putem să facem).
Principiile enunţate mai sus intervin în contextul tuturor eticilor profesionale. Ele constituie repere
pentru construcţia codurilor etice în sensul principiilor, valorilor şi normelor care se cer respectate în
spiritul coerenţei între democraţie şi etica oricărei profesii exercitate într-un regim democratic.

Problematica deontologiei profesionale

Societatea modernă este alcătuită dintr-o multitudine de societăţi profesionale. Orice
persoană care îmbrăţişează o carieră îşi doreşte să fie recunoscută ca profesionistă a domeniului.
O profesie este o ocupaţie pe care o au mai multe persoane organizate voluntar să îşi câştige
existenţa prin slujirea directă a unui anumit ideal, într-un mod moral permisibil, dincolo de ceea ce le
cere nemijlocit legea, piaţa şi morala comună.15
Sfera Deontologiei poate fi abordată din două unghiuri 16:
1. Dinspre oferta unor principii generale, a unor reguli consacrate ca fundamentale pentru
viaţa morală, şi care conduc la judecăţi şi decizii (ca derivate). Astfel, teoria se dezvoltă
în baza unui comandament superior (de ordin religios sau laic) ori în baza regulilor şi
principiilor moralităţii ca repere (spre exemplu, Decalogul);
2. Prin considerarea, propriu-zis, a praxis-ului cu situaţiile concrete, particulare; deci
dinspre oferta cazuisticii, funcţie de care se pot extrage judecăţi, se iau decizii.
Deontologia profesională este o particularizare a moralei la diversele profesii.
Dintre caracteristicile ideale ale profesiilor amintim17:
a) Profesia presupune o cunoaştere a teoriilor domeniului, deci o pregătire consistentă şi
îndelungată;
b) Standardele de iniţiere, menţinere şi avansare a unei persoane în competenţa
profesională sunt stabilite de către corpul profesional;
c) Cea mai dură măsură de pedepsire pentru delicte profesionale este eliminarea din
comunitatea profesională (retragerea dreptului de practică);
d) Rolul profesiilor este să ducă la satisfacerea unor nevoi sociale, deci practica profesională
este legitimată de către comunitatea care beneficiază de rezultatele ei;
e) Membrii unui grup profesional sunt legaţi printr-un cod etic prin care se stipulează, între
scopurile centrale, şi cel al slujirii altruiste a societăţii;
f) Membrii unei profesii trebuie să aibă relaţii colegiale iar comportamentul fiecărui
membru este monitorizat colegial;

15
Davis, Michael, Is Higher Education a Prerequiste Profession, in International Journal of Applied Philosophy, vol 13:2, 1999,
p. 139.
16 Cozma, C., Operă citată.
17
Gortner, Harold, op. cit., p. 129-130.
12
 g) În cazuri de haos şi catastrofă, membrii unei profesii trebuie să fie pregătiţi să se sacrifice,
inclusiv să îşi rişte viaţa.
Ocuparea unui rol-status într-o societate sau grup socio-profesional, prin respectarea
normelor şi cunoscându-se aceste norme de către ceilalţi membrii ai societăţii, conduce la
formarea stereotipurilor. Printr-un proces de categorizare sunt atribuite unui individ sau grup
(social, socio-profesional, etnic) trăsături şi caracteristici generale ale acelui grup.
Categorizarea, stereotipizarea răspunde nevoii fireşti a omului de a înţelege , controla şi
recunoaşte mediul înconjurător , de a-şi simplifica viaţa , a se adapta în funcţie de circumstanţe
şi de confortul propriu.
În continuarea evoluţiei sale, pe parcursul maturizării cognitive, omul ia cunoştinţă de
norme secundare, legate de activitatea funcţională , rezolvarea sarcinilor, orientarea axiologică,
conduita în diverse medii socio-profesionale.
Legitimitatea sau ilegitimitatea unei norme este dată de gradul în care ea este
instituţionalizată şi recunoscută (juridic sau ca norme de convieţuire socială); caracterul ei legic
poate fi abrogat sau modificat tot într-un cadru instituţional.
Normele elaborate instituţional au valoare legică pentru acţiunile sau conduitele pe care
le prevăd şi pentru comunitatea căreia i se adresează, deci a întregului domeniu de aplicaţie a
lor. Din punct de vedere al producerii, este necesar ca instituţia care emite sau stabileşte norma
să fie ea însăşi o garanţie pentru funcţionarea, aplicarea şi evaluarea normei respective.
Conservarea şi respectarea normei este obţinută prin faptul că instituţia care reprezintă
comunitatea, dar şi un număr suficient de membri ai comunităţii recunosc şi acceptă acea normă
precum şi instituţia care emite norma.
Normele elaborate neinstituţional au o recunoaştere atât legică cât şi răspândire spaţială
mai redusă. Chiar dacă se obiectivează pregnant în viaţa socială , încălcarea sau nerespectarea
lor nu duce la măsuri punitive din partea instituţiilor sociale.

Repere pentru un cod de deontologie profesională

Profesiilor le sunt necesare coduri etice. Pentru ca aceste coduri să aibă autoritate
morală, ele trebuie să aibă consimţământul tacit sau explicit al fiecărui membru. Uneori acest
consimţământ este cerut la intrarea într-o profesie şi în lipsa lui persoana nu este acceptată sau, dacă îi
încalcă principiile cadru, este exclus. Există cazuri în care anumiţi practicanţi ai unei profesii pun un
monopol absolut pe regulile şi codul acesteia, ajungându-se la ceea ce se poate numi "mafie a
prototipului unei profesii".18
Profesioniştii unui domeniu care îşi exercită rolul în mod responsabil, cât mai aproape de aceste
cerinţe, dobândesc un statut recunoscut. Aceasta este proba că ei dau dovadă de ceea ce este socotit
drept profesionalism.
Profesionalismul este socotit o ideologie relevantă pentru cei care lucrează în acelaşi domeniu.
A exercita rolul de a coagula cerinţele comune ale unei profesii, întăreşte identitatea şi creşte

18
Davis, Michael, op. cit., p. 144.
13
stima de sine a membrilor unui grup profesional.
Profesionalismul este caracterizat prin19:
1) Expertiză în exercitarea unei profesii.
2) Credinţa în autonomia deciziilor profesionale şi a exercitării profesiei.
3) Identificarea cu profesia şi cu cei din acelaşi domeniu.
4) Dedicaţia pentru o lungă parte a vieţii faţă de profesia aleasă.
5) Obligaţia morală de a lucra în serviciul clientului, evitând implicarea emoţională excesivă,
arbitrarul şi tratamentul preferenţial nejustificat prin politicile domeniului.
6) Credinţa în capacitatea de autoreglare şi menţinerea colegială a standardelor profesionale.
Problema centrală a relaţiei între client şi profesionist este cea a alocării responsabilităţii şi
autorităţii. La modul ideal, între cei doi se stabileşte un contract. În acest contract, în principiu,
alocarea poate să fie de următoarele feluri:
1. clientul are mai multă responsabilitate şi autoritate;
2. cei doi contractanţi sunt aproximativ egali;
3. responsabilitatea şi autoritatea principală revin profesionistului20.
Prima supoziţie, clientul are mai multă autoritate şi responsabilitate, este derivată din
ideea că profesionistul este angajat de client şi acţionează pentru acesta. Prin urmare, profesionistul
este partizanul scopurilor clientului său (am angajat un avocat, medic, arhitect, profesor, deci acea
persoană nu mai poate să fie neutră şi detaşată, ci ataşată scopurilor mele în calitate de client).
Însă, există, limite ale devotamentului faţă de client sau ale devizei: Clientul nostru, stăpânul
nostru.Profesioniştii au obligaţia "celei de-a treia persoane", care limitează normativ acţiunea
clienţilor. O astfel de abordare se potriveşte mai mult profesiilor în care clientul trebuie apărat (de
exemplu, la avocaţi), dar şi în acest caz profesioniştii trebuie să acţioneze în limite legal permise şi
moral corecte. Profesioniştii nu sunt simplii executanţi ai ordinelor clienţilor, ei au expertiza, au
autoritate epistemică, discernământ profesional. Cu anumite excepţii (urgenţe medicale, de
exemplu), un profesionist îşi poate refuza clientul. Pentru ca profesioniştii să fie responsabili, ei trebuie
să fie liberi moral (autonomi).
A doua supoziţie este cea a egalităţii şi reciprocităţii contractuale. Contractul cuprinde
obligaţii şi drepturi reciproce, prin urmare, autoritatea şi responsabilitatea sunt egal împărţite (acest
model este utilizat în abordările liberale ale libertăţii şi egalităţii de şanse). Dar aplicarea unui astfel de
model, deşi dezirabilă, este dificilă. Între părţi există cel mai adesea inegalitate de negociere, în
sensul diferenţei de cunoaştere, de informaţie. Sunt situaţii în care profesioniştii au mai mult acces la
clienţi decât clienţii la profesionişti (cazurile de monopol profesional sau chiar şi cazul
funcţionarilor publici). Sunt situaţii în care clientul are mai multă putere decât profesionistul.
Există uneori presupunerea că între client şi profesionist se instalează relaţii de prietenie şi grijă.
Relaţia se bazează pe cooperare, încredere reciprocă, parteneriat. Totuşi, relaţia rămâne asimetrică.
Doar una dintre părţi ia grijile celeilalte pe umerii ei (profesionistul). Această grijă este de fapt un
serviciu plătit, nu o gratuitate amicală. Cerinţa prieteniei este adesea distorsionantă. Este suficient ca
cele două parţi să se accepte, nu este nevoie, şi adesea este dăunător, să se implice emoţional.

19
Gortner, Harold, op. cit., p. 130.
20 Bayles, Michael, The Professional-Client Relationships, in Ethical Issues in Professional Life, Ed. Callahan, 1988, p. 113;

14
 A treia supoziţie este cea a responsabilităţii şi autorităţii profesionistului în raport cu ale
clientului. Profesionistul acţionează pentru bunăstarea clientului, are autoritatea profesională ca să
cunoască binele acestuia. Clientul nu are baze pentru un consimţământ deplin, în consecinţă, poate să
fie manipulat din lipsa autodeterminării; clientul nu este suficient de bine informat, nu are experienţă şi
nu poate decide în cunoştinţa de cauză (analog relaţiei părinte-copil).
Valorile democratice ar trebui să fie în centrul oricărui cod etic al celor care lucrează pentru
public sau pentru clienţi. Nesubordonarea este acceptată ca legitimă în cazul în care conflictul este
derivat din motive de încălcare a principiilor de bază ale democraţiei.
Interesul public poate să devină adeseori o simplă lozincă invocată de complezenţa faţă
de valorile acceptate. Uneori, profesioniştii accentuează excesiv asupra componentei de obiectivitate
şi neutralitate politică. Alteori, pur şi simplu nu îşi dau seama că, politica este o cauză importantă a
deciziilor profesionale. În acelaşi context, problema centrală a managerilor din diferite comunităţi
este cum să utilizeze puterea pe care o au, astfel încât, să satisfacă: cerinţele legale, contribuabilii,
clienţii, guvernanţii, etc.
Este binecunoscut codul etic al inginerilor (National Society of Professional Engineers)
în care sunt expuse principiile fundamentale, regulile obligatorii şi obligaţiile profesionale în
practicarea ingineriei.
Nevoia de control asupra exercitării unei profesii conduce la solicitarea, din partea
autorităţilor, a autorizărilor şi acreditărilor profesionale. La rândul lor, profesioniştii participă la
construirea sau influenţarea proiectelor de politici publice. Administratorii publici sunt adeseori la
rândul lor, profesionişti. Dacă lucrează în instituţii guvernamentale, ei sunt puşi uneori în situaţii în
care apare un conflict între loialitate şi valori: ei trebuie simultan să protejeze interesul public, să
urmeze scopurile organizaţiei căreia îi aparţin, să urmeze scopurile propriei profesii. Medicii se
supun conflictelor de interese între nevoile pacienţilor şi finanţarea tratamentelor. Jurnaliştii intră,
uneori, în conflict legat de dorinţa de informare corectă a auditoriului şi grupul de interese care
finanţează publicaţia sau postul respectiv.
În termeni sociologici avem de-a face cu un conflict de roluri. Profesioniştii sunt educaţi să
gândească în termenii ştiinţei lor. De exemplu, un administrator de nivel superior este obişnuit să
gândească în termeni de proceduri, resurse şi logistică aplicate la cazuri particulare ale organizaţiei:
cum să fundamenteze decizii, să stabilească priorităţi, să păstreze stabilitatea organizaţiei, să aibă o
relaţie corectă cu legislaţia21. Primii sunt orientaţi spre domeniul propriu în sensul onestităţii
profesionale, sunt centraţi pe client şi doar secundar pe organizaţia în care lucrează. Organizaţiile cer
loialitate faţă de angajator şi chiar supunere la deciziile acestuia. Profesioniştii sunt educaţi să
manifeste loialitate faţă de cerinţele domeniului lor şi ale comunităţii lor profesionale, dar adesea pot
să facă parte din instituţii în care cele doua loialităţi intră în conflict. În aceste condiţii apare uneori
un refuz al loialităţii şi fenomenul de insubordonare.

21
Gortner, Harold,op. cit., p. 133.
15
 Capitolul II

Codul de Etică
al Universității Valahia din Târgoviște
Universitatea Valahia din Târgovişte este o instituţie ale cărei scopuri, valabile pentru
fiecare membru al său, includ dezvoltarea şi afirmarea profesională, evoluţia cunoaşterii şi
cercetării în condiţiile respectării statului de drept şi a drepturilor omului.
Universitatea Valahia din Târgovişte respectă demnitatea fiecăruia dintre membrii săi
şi promovează integritatea academică.
Codul de etică şi aplicarea sa nu exclud şi nu înlocuiesc drepturile şi obligaţiile legale
care revin membrilor universităţii.
Codul de etică universitară este unul instituţional. Nu se poate substitui codurilor
pentru cercetarea ştiinţifică de profil şi nici nu le suplineşte pe acestea.
Valorile şi principiile promovate şi dezirabile în instituţia noastră sunt: libertatea
academică, autonomia personală, dreptatea şi echitatea, meritul, profesionalismul,
onestitatea şi corectitudinea intelectuală, transparenţa, respectul şi toleranţa,
responsabilitatea, bunăvoinţa şi grija.
1. Libertatea academică
Universitatea este un spaţiu liber de ingerinţe, presiuni şi constrângeri politice,
religioase şi de putere economicã, exceptând constrângerile de naturã ştiinţificã, legalã şi eticã.
Membrii universitãţii sunt protejaţi faţã de cenzurã, manipulãri, persecuţii, în condiţiile
respectãrii standardelor ştiinţifice şi responsabilitãţilor profesionale.
Orice membru al comunitãţii universitare trebuie sã evite lezarea libertãţii celorlalţi, pe
baza respectului pentru diferenţe. În acelaşţi timp, sunt încurajate: abordarea criticã,
parteneriatul intelectual şi cooperarea, indiferent de opiniile politice sau de credinţele
religioase.
2. Autonomia personală
Universitatea promoveazã un mediu propice exercitãrii autonomiei personale.
Universitatea asigură condiţiile necesare în vederea exercitării unui consimţãmânt
informat referitor la programe, concursuri şi oportunitãţi de studiu şi cercetare şi oferă fiecărui
membru al universitãţii posibilitatea de a lua şi aplica decizii în privinţa propriei cariere
academice şi profesionale.
3. Dreptatea şi echitatea
Membrii universitãţii vor fi trataţi drept, corect şi echitabil.
Astfel, nu sunt permise discriminarea sau exploatarea, în mod direct sau indirect.
Universitatea Valahia din Târgovişte promovează principiul potrivit căruia dreptatea se
bazează pe împãrţirea corectã şi echitabilã a puterii şi prevenirea abuzului de putere.
Universitatea adoptã mãsuri ferme pentru nediscriminare şi asigurarea egalităţii de
şanse la studii, angajare şi la programe, pentru eliminarea conflictelor de interese, pentru
prevenirea şi combaterea oricãrei forme de corupţie, favoritism şi nepotism.
16
 4. Meritul
Universitatea Valahia din Târgovişte asigurã recunoaşterea, cultivarea şi
recompensarea meritelor personale şi colective care conduc la împlinirea menirii sale
instituţionale.
Membrii universităţii trebuie să dea dovadă de profesionalism, de loialitate faţã de
instituţie şi membrii comunitãţii academice, creativitate, eficienţă şi performanţă.
5. Profesionalismul
În Universitatea Valahia din Târgovişte se urmăreşte cultivarea unui mediu propice
pentru cercetare şi competitivitate.
În acest scop, sunt promovate programe academice la standarde înalte, capabile sã
conducã la evoluţia cunoaşterii, la formarea specialiştilor competitivi şi la creşterea
prestigiului nostru în cercetare. Astfel, este încurajată şi recompensată orientarea spre calitate
ştiinţificã, pedagogicã, în mod deosebit spre excelenţã, a profesorilor, cercetãtorilor,
studenţilor. Iniţiativa şi curiozitatea ştiinţificã sunt trăsaturi de bază ce trebuie să caracterizeze
membrii comunităţii nostre academice, fiind încurajate şi recompensate eficienţa, calitatea şi
excelenţa profesionalã la nivel managerial şi administrativ. Impostura, amatorismul,
superficialitatea, dezinteresul şi plafonarea vin în contradicţie cu standardele universităţii
noastre.
6. Onestitatea şi corectitudinea intelectuală
Universitatea Valahia din Târgovişte apãrã dreptul la proprietate intelectualã.
Beneficiile şi recompensele vor fi acordate creaţiei intelectuale. Toţi cei care au participat la
diferite stadii ale cercetãrii ale cãrei rezultate devin publice trebuie menţionaţi, în spiritul
onestitãţii profesionale, al recunoaşterii şi recunoştinţei.
Este interzisã orice formã de fraudã intelectualã: plagiatul total sau parţial, copiatul în
cadrul examenelor sau concursurilor, “fabricarea” rezultatelor cercetãrilor, substituirea
lucrãrilor sau a identitãţii persoanelor examinate, preluarea lucrãrilor de la colegi sau
profesori, ca şi tentativele de corupere şi fraudã.
7. Transparenţa
Universitatea Valahia din Târgovişte respectã principiul transparenţei tuturor
categoriilor de informaţii care intereseazã membrii comunitãţii universitare, potenţialii
candidaţi, absolvenţii, instituţiile cu care colaboreazã şi publicul larg, asigurând o informare
consistentã şi corectã.
Astfel, se asigură egalitatea de şanse în competiţie şi accesul echitabil la resursele
universitare. Universitatea interzice ascunderea, falsificarea sau denaturarea informaţiilor la
care au dreptul membrii sãi şi publicul larg.
8. Responsabilitatea profesională şi socială
Universitatea Valahia din Târgovişte încurajeazã implicarea în problemele
profesionale şi publice, colegialitatea şi spiritual civic, responsabilitatea.
Programele şi activitãţile universitare vor fi orientate cãtre nevoile societãţii. Membrii
universităţii trebuie să respecte standardele etice şi profesionale.
Universitatea garantează membrilor săi dreptul de a critica public, întemeiat şi
argumentat încãlcãrile standardelor profesionale şi de calitate, ale drepturilor membrilor
comunitãţii universitare şi colaboratorilor.
17
 Nu sunt permise : dezinformarea, calomnierea, denigrarea publicã a programelor şi
persoanelor din instituţie de cãtre membrii propriei comunitãţi academice.
9. Respectul şi toleranţa
Universitatea Valahia din Târgovişte promoveazã existenţa unei comunitãţi academice
şi rezidenţiale în cadrul cãreia este respectatã demnitatea fiecãruia într-un climat liber de orice
manifestare şi formã de hãrţuire, exploatare, umilire, dispreţ, ameninţare sau intimidare.
Universitatea aderă la valoarea toleranţei faţă de diferenţele între oameni, între opinii,
credinţe şi preferinţe intelectuale. Nu sunt permise manifestãrile misogine, rasiste, şovine,
xenofobe, homofobe şi hãrţuirea sexualã.
10. Bunăvoinţa şi grija
Universitatea Valahia din Târgovişte considerã dezirabile bunãvoinţa şi grija.
Sunt astfel încurajate aprecierea, mândria şi recunoştinţa faţã de cei merituoşi, empatia,
compasiunea, sprijinul faţã de cei aflaţi în nevoie, amabilitatea, politeţea, altruismul,
înţelegerea, solidaritatea, solicitudinea, promptitudinea şi optimismul faţã de toţi membrii
comunitãţii academice. Totodatã, sunt descurajate şi declamate indezirabile comportamentele
care denotã invidie, cinism, vanitate, lipsã de amabilitate, dezinteres.

Prin tradiție, studenții care aderă la mediul academic își asumă responsabilitatea de a învăța și
de a realiza lucrări originale. Cursanții trebuie să prezinte atunci când sunt evaluați doar teme
realizate de ei, care să le reflecte cunostințele și potențialul intelectual, recunoscând în mod explicit
atunci când folosesc cuvintele, ideile sau rezultatele muncii altor persoane.
O conduită onestă, corectă, adecvată din punct de vedere deontologic – al eticii profesionale
specific- serveste nu numai prestigiului Universității, ci si invatamantului romanesc in ansamblu,
supus in ultimele decenii unor critici corozive care au drept consecinta diminuarea cotelor de
incredere, atat in interiorul tarii, cat si in afara ei. O consolidare a eticii si deontologiei in comunitatea
academica este dorita si de catre profesorii Universitatii Valahia din Targoviste, pentru a se bucura
de respectul pe care il merita, de formatori ai noilor generatii de specialisti din Romania. Insa o
asemenea preocupare vine in primul rand in beneficiul studentilor din Universitate.
Plagiatul, copiatul, fabricarea rezultatelor de cercetare sau tentativele de corupere, alaturi de
alte comportamente sau manifestari incorecte, sunt practici inacceptabile in Codul de Etica.
Incalcarea proprietatii intelectuale, a drepturilor de autor si a standardelor academice este
condamnabila si sanctionabila, chiar daca s-a produs involuntar. Respectarea proprietatii intelectuale
este o obligatie profesionala a tuturor membrilor comunitatii academice (studenti, masteranzi,
doctoranzi, personal didactic si personal de cercetare), incalcarea fiind sanctionata cu pedepse care
pot include exmatricularea, demiterea sau intreruperea colaborarii.
Codul de etica si deontologie profesionala a Universitatii Valahia din Targoviste este un
document ce contine notiunile, principiile si regulile specifice domeniului eticii si integritatii
academice. Acesta este structurat in 7 capitole iar ultima editie nr 3 a intrat in vigoare la 29 iunie
2017.
In referat vor fi prezentate abaterile de la etica academica si sanctiunile prevazute de Codul
de etica si deontologie profesionala al Universitatii Valahia din Targoviste, cu prezentarea unui
studiu de caz analizat de catre Comisia de etica al acestei universitati

18
Abaterile de la etica academică prevazute în Codul de etică și
deontologie profesională al Universității Valahia din Târgoviște
Abaterile de la etica se gasesc în art.49 și art.50 din Cod și sunt enumerate pe câteva
secțiuni:
Abateri de la normele de conduită etică:
a) propaganda cu caracter politic desfăşurată în interiorul sau în legătură cu acţiuni ale
Universităţii;
b) desfăşurarea în spaţiul academic a unor activităţi ofensatoare cultelor care funcţionează în mod
legal în România;
c) solicitarea de către membrii comunităţii academice de bani, cadouri sau a altor foloase
materiale, a unor servicii personale, de orice tip, de la persoane care sunt sau urmează să fie în proces
de evaluare, angajare, sau promovare, precum şi oferirea acestora în schimbul indulgenţei sau
favoritismului;
d) traficarea clientelară a examenelor de admitere, a examenelor din sesiuni şi a examenelor de
absolvire sau a concursurilor pentru ocuparea posturilor, ori pentru promovare, inclusiv practicarea
intervenţiilor ierarhice sau colegiale;
e) comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a
calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat;
f) încredinţarea de către orice autor a produselor ştiinţifice publicate către o altă persoană spre a fi
republicate sub alt nume decât cel al autorului / autorilor primari;
g) includerea unor date false în dosarul de angajare ori în dosarul pentru participarea la
concursurile privind ocuparea posturilor didactice / de cercetare ori în documentaţiile elaborate
pentru participarea la competiţiile de granturi şi contracte naţionale / internaţionale;
h) orientarea activităţii de cercetare a studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor în scopul obţinerii
unui folos material sau personal nepatrimonial de către cadrul didactic îndrumător.
i) orice formă de fraudă intelectuală precum: copiatul în cadrul examenelor sau concursurilor,
substituirea lucrărilor sau a identităţii persoanelor examinate.
j) orice manifestare sau comportament cu caracter misogin, naţionalist - şovin, de instigare la ură
rasială sau naţională, orice tratament discriminator pe motiv de orientare sau apartenenţă politică,
convingeri religioase, etnie, handicap sau origine socială, precum şi orice formă de hărţuire;
k) adresarea de injurii şi jigniri celorlalţi membri ai comunităţii academice, indiferent de
raporturile ierarhice;
l) orice alt comportament ce aduce atingere demnităţii sau creează o atmosferă intimidantă, ostilă,
degradantă, umilitoare sau ofensatoare îndreptată împotriva unei persoane sau a unui grup de
personae;
m) abuzul de autoritate la adresa unui membru al comunităţii academice, indiferent de poziţia
ocupată de acesta în cadrul Universităţii (student, cadru didactic, membru al conducerii universităţii,
membru al personalului administrativ);
n) discreditarea în mod injust a ideilor, ipotezelor sau rezultatelor cercetărilor unui coleg;
o) formularea în faţa studenţilor a unor comentarii la adresa pregătirii profesionale, a ţinutei morale
sau a unor aspecte ce ţin de viaţa privată a unui coleg;
p) sfătuirea studenţilor să nu urmeze un curs al unui coleg, din antipatie faţă de acesta;
19
 q) formularea repetată de plângeri sau sesizări vădit neîntemeiate la adresa unui coleg;
r) desfăşurarea de acţiuni menite să ducă la pierderea unor drepturi patrimoniale sau
nepatrimoniale dobândite în mod legal de către Universitate;
s) sfătuirea studenţilor, în cadrul activităţilor didactice, să abandoneze cursurile Universităţii în
favoarea unei alte instituţii de învăţământ;
ş) angajarea în afara universităţii a unor activităţi care afectează în mod semnificativ timpul
consacrat obligaţiilor didactice şi de cercetare în Universitate ale persoanei în cauză;
t) desfăşurarea de acţiuni menite să discrediteze Universitatea sau să afecteze în mod grav
imaginea şi prestigiul acesteia.
ţ) participarea la activităţi didactice şi manifestări ştiinţifice sub influenţa alcoolului, a drogurilor
ori a altor substanţe halucinogene sau îndeplinirea atribuţiilor de serviciu sub influenţa acestora;
u) distrugerea, alterarea sau falsificarea documentelor şi a bazelor de date ale Universităţii, ca şi
utilizarea lor în scopuri ilicite;
v) vânzarea către studenţi de cursuri şi alte materiale destinate însuşirii conţinutului unei discipline
în afara librăriei Universităţii;
w) condiţionarea studenţilor de intrarea la examene sau de promovarea acestora prin cumpărarea
unor lucrări sau cărţi ale cadrelor didactice.
La articolul 50 sunt prevazute abaterile de la normele de conduita etica, in activitatea de
cercetare-dezvoltare:
Abateri de la normele de buna conduita in activitatea stiintifica, in masura in care nu
constituie infractiuni potrivit legii penale, care includ:
a) confecţionarea de rezultate sau date şi prezentarea lor ca date experimentale, ca date obţinute
prin calcule sau simulări numerice pe calculator ori ca date sau rezultate obţinute prin calcule
analitice ori raţionamente deductive;
b) falsificarea de date experimentale, de date obtinute prin calcule sau simulări numerice pe
calculator ori de date sau rezultate obţinute prin calcule analitice ori raţionamente deductive;
c) îngreunarea deliberată, impiedicarea sau sabotarea activităţii de cercetaredezvoltare a altor
persoane, inclusiv prin blocarea nejustificată a accesului la spaţiile de cercetare-dezvoltare, prin
avarierea, distrugerea ori manipularea aparaturii experimentale, a echipamentului, a documentelor, a
programelor de calculator, a datelor în format electronic, a substanţelor organice sau anorganice ori a
materiei vii necesare altor persoane pentru derularea, realizarea sau finalizarea activităţilor de
cercetare-dezvoltare.
Abateri de la normele de buna conduita in activitatea de comunicare, publicare, diseminare
si popularizare stiintifica, in masura in care nu constituie infractiuni potrivit legii penale, care
includ:
a) Plagiatul;
b) Autoplagiatul;
c) Includerea in lista de autori a unei publicatii stiintifice a unuia sau mai multor coautori
care nu au contribuit semnificativ la publicatie ori excluderea unor coautori care au
contribuit semnificativ la publicatie;
d) Includerea in lista de autori a unei publicatii stiintifice a unei persoane fara acordul
acesteia;
e) Publicarea sau diseminarea neautorizata de catre autori a unor rezultate, ipoteze, teorii ori

20
 metode stiintifice nepublicate;
f) Introducerea de informatii false in solicitarile de granturi sau de finantare, in dosarele de
candidatura pentru abilitare, pentru posturi de cadre didactice universitare ori pentru
posturi de cercetare-dezvoltare.
Abateri de la normele de buna conduita in activitatea de evaluare si monitorizare
institutionala a cercetarii-dezvoltarii, de evaluare si monitorizare de proiecte de cercetare-
dezvoltare, in masura in care nu constituie infractiuni potrivit legii penale, ce includ:
a) Nedezvaluirea situatiilor de conflicte de interese in realizarea sau participarea la evaluari;
b) Nerespectarea confidentialitatii in evaluare ;
c) Discriminarea, in cadrul evaluarilor, pe criterii de varsta, etnie, sex, origine sociala,
orientare politica sau religioasa, orientare sexuala sau alte tipuri de discriminare, cu
exceptia masurilor afirmative prevazute de lege.
Abateri de la normele de buna conduita in functiile de conducere in activitatea de cercetare-
dezvoltare, in masura in care nu constituie infractiuni potrivit legii penale, ce includ:
a) abuzul de autoritate pentru a obţine calitatea de autor sau coautor al publicaţiilor
persoanelor din subordine;
b) abuzul de autoritate pentru a obţine salarizare, remunerare sau alte beneficii materiale
din proiectele de cercetare-dezvoltare conduse ori coordonate de persoane din subordine;
c) abuzul de autoritate pentru a obţine calitatea de autor sau coautor al publicatiilor
persoanelor din subordine ori pentru a obţine salarizare, remunerare sau alte beneficii
materiale pentru soţi, afini ori rude pânla gradul al III-lea inclusiv;
d) abuzul de autoritate pentru a impune nejustificat propriile teorii, concepte sau
rezultate asupra persoanelor din subordine;
e) obstrucţionarea activităţii unei comisii de etica, a unei comisii de analiza sau a
Consiliului Naţional de Etică, în cursul unei analize a unor abateri de la buna conduită în
activitatea de cercetare-dezvoltare din subordine;
f) nerespectarea prevederilor şi procedurilor legale destinate respectării normelor de bună
conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare prevazute în Legea 206/2004 actualizată,
în Legea nr. 1/2011 actualizată, în prezentul cod, în codurile de etica pe domenii, în
regulamentele de organizare şi funcţionare a instituţiilor de cercetare-dezvoltare,
respectiv în Carta universitară, dupa caz, inclusiv nepunerea în aplicare a sancţiunilor
stabilite de către comisiile de etică conform art. 11 alin. (6) din Legea 206/2004 sau de
către Consiliul Naţional de Etică, conform art. 326 din Legea nr. 1/2011.
Abaterile de la normele de bună conduită privind respectarea fiinţei şi demnităţii umane,
evitarea suferinţei animalelor şi ocrotirea, refacerea mediului natural şi a echilibrului
ecologic ce sunt detaliate în Codul de etică sau în codurile de etica pe domenii.
Următoarele situaţii pot de asemenea să atragă răspunderea etică prin asociere pentru
abateri de la buna conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare:
a) participarea activă în abateri săvârşite de alţii;
b) cunoaşterea abaterilor săvârşite de alţii şi nesesizarea comisiei de etică sau a
Consiliului Naţional de Etică;
c) coautoratul publicaţiilor conţinând date falsificate sau confecţionate;

21
 d) neîndeplinirea obligaţiilor legale şi contractuale, inclusiv a celor aferente contractului
de mandat sau contractelor de finanţare, în exercitarea funcţiilor de conducere ori de
coordonare a activităţilor de cercetare-dezvoltare.
Datele contradictorii, diferenţele de concepţie experimentală sau de practică, diferenţele
de interpretare a datelor, diferenţele de opinie sunt factori specifici cercetăriidezvoltării şi nu
constituie abateri de la buna conduită.

Sancțiuni prevăzute în Codul de etică și deontologie profesională al

Universității Valahia din Târgoviște

Potrivit Codului aflat in discutie, in cazul abaterilor de la prevederile acestuia, privind buna
conduita etica, in activitatea de cercetare-dezvoltare, Comisia de analiza numita de Comisia de etica
universitara stabileste una sau mai multe sanctiuni prevazute in prezentul Cod, in conformitate cu
Legea 206/2004 si cu Legea Educatiei Nationale nr.1/2011, iar Comisia de Etica aproba sanctiunile
din perspectiva respectarii principiilor legalitatii si proportionalitatii.
Sanctiunile ce se pot aplica personalului didactic si de cercetare si personalului didactic si
de cercetare auxiliar, pentru incalcarea eticii universitare si a bunei conduite in activitatea de
cercetare stiintifica sunt urmatoarele:
a) Avertisment scris;
b) Diminuarea salariului de baza, cumulate, cand este cazul, cu indemnizatia de conducere,
de indrumare si control;
c) Suspendarea, pe o perioada determinata de timp intre 1 an si 10 ani, a dreptului de
inscriere la un concurs pentru ocuparea unei functii didactice superioare ori a unei functii
de conducere, de indrumare si de control, ca membru in comisii de doctorat, de master
sau de licenta sau ca membru in comisii de concurs;
d) Destituirea din functia de conducere din Universitate;
e) Desfacerea disciplinara a contractului de munca;
f) Alte sanctiuni specifice abaterilor de la buna conduita in cercetare-dezvoltare prevazute
in legi special: Legea 206/2004, Legea 1/2011, Legea nr.64/1991 privind brevetele de
inventie, Legea nr 129/1992 privind protectia desenelor si modelelor industriale,
republicata, si in Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe.
Sanctiunile care se pot aplica studentilor si studentilor-doctoranzi pentru incalcarea eticii
universitare si a bunei conduite in activitatea de cercetare stiintifica sunt urmatoarele:
a) Avertisment scris;
b) Refacerea continutului lucrarii de licenta, diploma, disertatie, a tezei de doctorat, doar o
singura data iar, in cazul nepromovarii se exmatriculeaza;
c) Ridicarea totala a bursei pe o perioada de 10-30 de zile;
d) Reducerea bursei pe o perioada de 1-3 luni cu 5-10%;
e) Interzicerea accesului la burse;
f) Interzicerea accesului in caminele studentesti pe o perioada determinata/nedeterminata;
g) Exmatricularea cu drept de reinmatriculare;

22
 h) Exmatricularea fara drept de reinmatriculare, pentru abateri grave.
Sanctiuni de natura sa atraga excluderea din universitate a oricarui membru al comunitatii
academice:
a) Condamnarea prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva pentru o infractiune de
coruptie in legatura cu activitatea desfasurata in Universitate;
b) Plagierea rezultatelor sau publicatiilor altor autori;
c) Introducerea de informatii false in solicitarile de granturi sau de finantare,
d) Comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător
a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat.
Limitarea de drepturi

Potrivit art.55 din Cod, este interzisa ocuparea posturilor didactice si de cercetare de catre
persoane despre care s-a dovedit ca au realizat abateri grave de la buna conduita in cercetarea
stiintifica si activitatea universitara, stabilite conform legii. Se anuleaza concursul pentru un post
didactic sau de cercetare ocupat, iar contractul de munca cu universitatea inceteaza de drept,
indiferent de momentul la care s-a dovedit ca o persoana a realizat abateri grave. Constatarea
abaterilor se face de catre Consiliul National de Etica a Cercetarii Stiintifice, Dezvoltarii Tehnologice
si Inovarii, conform legii.

23
 Capitolul III

Studiu de caz

Soluționarea unei sesizări de plagiat, domeniul istorie, de către Comisia

de Etică a Universității Valahia din Târgoviste
Cazul analizat se refera la acuzatiile de plagiat aduse unei teze de doctorat, domeniul istorie,
sustinuta public la Universitatea Valahia din Targoviste in anul 2009. Asupra aceleeasi persoane au
existat suspiciuni de autoplagiat care privesc o teza de doctorat, domeniul teologie, sustinuta public la
Universitatea din Craiova in anul 2010 , probarea acestora nefiind de competenta comisiei de etica de
la Universitatea din Targoviste.
Comisia de analiza, formata din doi membri desemnati prin decizia Comisiei de Etica a Universitatii,
a realizat o evaluare pe baza documentelor puse la dispozitie de catre Comisia de Etica, si anume:
- Legea 206 din 27 mai 2004 ( actualizata) privind buna conduita in cercetarea stiintifica,
dezvoltare tehnologica si inovare, in special art.2 al acesteia: “ abaterile de la normele de
buna conduita prevazute la art.2 lit.b), in masura in care nu constituie infractiuni conform
legii penale, includ: a) plagiatul; b) autoplagiatul”
Si de articolul 3 al acesteia:
a)plagiatul – expunerea intr-o opera scrisa sau o comunicare orala, inclusiv in format electronic, a
unor texte, expresii, idei, demonstratii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode stiintifice extrase din
opere scrise, inclusiv in format electronic, ale altor autori, fara a mentiona acest lucru si fara a face
trimitere la alte surse originale;
b)autoplagiatul - expunerea intr-o opera scrisa sau o comunicare orala, inclusiv in format electronic,
a unor texte, expresii, idei, demonstratii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode stiintifice extrase
din opere scrise, inclusiv in format electronic, ale aceluiasi sau acelorasi autori, fara a mentiona
acest lucru si fara a face trimitere la alte surse originale;
- Sesizarile de plagiat transmise Ministerului Educatiei si Universitatii Valahia din Targoviste;
- Raportul antiplagiat din aprilie 2018 care arata coeficieni de similitudine de 7,1%, respectiv de
1,4%.
Analiza intreprinsa de comisie a vizat, intr-o prima etapa, verificarea riguroasa a aspectelor
sesizate in documentele inaintate ministerului si universitatii. Intr-o a doua etapa, s-au extins
verificarile si asupra altor capitole si subcapitole din teza de doctorat iar intr-o a treia etapa s-au
efectuat cateva verificari ale surselor utilizate de doctorand, pentru a stabili daca acestea reflecta o
munca autentica si onesta de cercetare.
Evaluarea realizata de comisie a probat tipologia de preluare identica dupa alti autori, fara
citare corespunzatoare:
A.Plagiatul prin parafrazare necorespunzatoare a operelor altor autori;
B.Citarea incorecta a surselor;
C.Plagiatul hybrid: plagiatul “cuvant cu cuvant” si citarea incorecta a surselor ( plagiat de tip copy-
paste).

24
Avand in vedere cele constatate, comisia de experti de la Universitatea Valahia din Targoviste, in
unanimitate , considera ca responsabilitatea pentru cazurile de plagiat probate in cadrul tezei revine
autorului tezei de doctorat. In baza articolului 14, paragraful 1 din Legea 206/2004 comisia propune
interventia in text si rescrierea acestuia conform normelor academice.
Raportul Comisiei de Analiza si Hotararea Comisiei de Etica a Universitatii Valahia din Targoviste
au fost publicate pe site-ul universitatii si au fost inaintate Rectorului universitatii, ele constituind
acte care stau la baza documentului oficial-punct de vedere- propunerea Rectorului universitatii
privind mentinerea sau retragerea titlului de doctor.
Raportul Comisiei de analiza si Hotararea Comisiei de etica poate fi contestat la Consiliul National
de Etica in termen de 15 zile lucratoare de la data comunicarii.
In ceea ce priveste suspiciunea de autoplagiat in cazul tezei de doctorat sustinuta de aceeasi persoana
la Universitatea din Craiova, Comisia de Etica a acestei Universitati a fost in masura sa analizeze si
sa evalueze gravitatea faptei iar aceasta a decis, in unanimitate de voturi, retragerea titlului de doctor
in teologie acordat persoanei cercetate.

Concluzii
Toti membrii comunitatii academice, studenti si cadre didactice, trebuie să fie conștienți de
implicatiile lipsei de onestitate academica asupra reputatiei institutionale si personale. Marile
universitati lupta in mod constant pentru limitarea acestor comportamente prin promovarea unor
politici proprii si prin cultivarea valorilor care individualizeaza mediul academic: onoarea,
increderea, corectitudinea, respectul si responsabilitatea. Promovarea principiilor de integritate
academica si performanta are ca scop formarea unor comportamente si atitudini corecte, pe care
studentii sa le adopte si în viata de zi cu zi, avand în vedere faptul ca universitatile isi instruiesc
cursantii pentru dezvoltarea unor cariere viitoare.
Esecul în realizarea acestor obiective poate avea consecinte pe termen lung asupra indivizilor,
institutiilor de invatamant și chiar a intregii societati. Efectele sociale ale lipsei unor valori autentice
se pot materializa, in mod concret, printr-o serie de urmări: deprecierea calitatii invatamantului,
instalarea unor perceptii negative la nivelul societatii despre ceea ce reprezinta invatamantul
universitar, devalorizarea statutului de cadru didactic universitar, stigmatizarea cercetarii stiintifice,
subaprecierea studiilor doctorale, etc.

25
Bibliografie
Bauman, Z. (2000). Etica postmodernă. Timişoara: Editura Amarcord.
Brăileanu, T. (2001). Idealul de viaţă şi conştiinţa morală. Bucureşti: Editura Eminescu.
Baldrige, L. (1997). Codul manierelor în afaceri. Bucureşti: Business Tech International. (p.
154-182)
Certo, S., C. (2002). Managementul modern:diversitate, calitate, etica şi mediul global.
Bucureşti: Editura Teora. (p.495-527)
Cozma, C. (1997). Elemente de etică şi deontologie. Iaşi: Editura Univ. „Alexandru Ioan Cuza”.
(p. 7-29)
Crăciun, D. (2005). Etica în afaceri. Bucureşti: Editura A.S.E. (p.23-27)
Cozma, C. (1997). Elemente de etică şi deontologie. Iaşi: Editura Univ. „Alexandru Ioan Cuza”.
(p. 88-157)
Codul de Etica si deontologie profesionala al Universitatii Valahia din Targoviste, ed.3/2017
Christians, C.(2001). Etica mass-media. Iaşi: Editura Polirom. (p. 81-95)
Hubermas, J.(2000). Conştiinţa morală şi acţiune comunicativă. Bucureşti: Editura All. (p. 39-
72)
Ionescu, Gh., Gh.(1997). Cultura afacerilor. Modelul american. Bucureşti: Editura Economică.
(p. 379-405)
Tierney, E. (1999). Etica în afaceri. Bucureşti: Editura Rentrop&Straton. (p. 62-76)
Eco, Umberto. (2005). Cinci scrieri morale. Bucureşti: Ed. Humanitas.
Grenier, H. (1995). Marile doctrine morale. Bucureşti: Ed. Humanitas.
Iosifescu, V. (2004). Duplicitate şi educaţie morală. Bucureşti: Aramis.
Miroiu, A.( 1995). Etica aplicată. Bucureşti: Editura Alternative.
Moldovan, A. (1999). Conştiinţa morală şi educaţie morală. Bucureşti: Editura Viaţă şi
Sănătate.
Pietkiewicz, E. (1999). Eticheta managerului. Bucureşti: Editura All Educational.
Popa, M. (2006). Etica afacerilor şi managementul. Cluj-Napoca: Editura Casa Cărţii de Ştiinţă.
Spinoza, B. (2001). Etica. Bucureşti: Editura Antet.
Codul de Etica si deontologie profesionala al Universitatii Valahia din Targoviste, ed.3/2017
Etica si integritate academica, curs universitar 2018, coordonator conf.dr. Ghe Gheorghiu
Regulamentul Comisiei de Etica din Universitatea Valahia din Targoviste
Ţigu, G.(2003). Etica afacerilor în turism. Bucureşti: Editura Uranus. (p.9-20)
Legea 206/2004 cu modificarile si completarile ulterioare
https://www.valahia.ro/images/documente/Rap_Com_Analiza_ses.15365_2018.pdf
https://www.valahia.ro/images/documente/Hot_CE_1_04_04_2018.pdf
Deontologie academica, ghid practic, Emilia Sercan, Ed.Universitatii Bucuresti,2017

26