NEUTRALITATEA ÎN RĂZBOIUL TERESTRU

Regulile generale care guvernează statutul de neutralitate în războiul terestru

se fundamentează pe natura raporturilor dintre neutri şi beligeranţi. Neutrii,
conservându-şi libertatea de a continua relaţiile paşnice cu toate statele, au datoria
de a nu acorda asistenţă militară directă nici uneia dintre părţile la conflict
(principiul abţinerii), iar asistenţa militară indirectă o pot acorda, dar fără nici o
discriminare, tuturor beligeranţilor (principiul imparţialităţii). Părţile beligerante
au datoria să respecte inviolabilitatea teritoriului neutru.
Îndatoririle statelor neutre şi ale celor beligerante în războiul terestru
izvorăsc din regulile enunţate – abţinerea şi imparţialitatea şi, respectiv,
inviolabilitatea teritoriului şi asigurarea libertăţii relaţiilor paşnice.

Îndatoririle statelor neutre

Interdicţia de a participa direct la ostilităţi

Prima şi principala îndatorire a statelor neutre, care se naşte în momentul
instituirii stării de beligeranţă, este aceea de a se abţine de la orice participare
directă la ostilităţi alături de vreuna din părţile la conflict. Această obligaţie revine
statului neutru, şi nu resortisanţilor săi.
În virtutea acestei obligaţii statul neutru nu poate:
- să deschidă pe teritoriul său birouri de recrutare pentru forţele armate
aflate în conflict. La declanşarea ostilităţilor, el trebuie să interzică membrilor
forţelor sale armate active să-şi părăsească serviciul pentru a se înrola în armata
unui beligerant şi să-şi recheme militarii care fac serviciu într-o armată a unui stat
care a intrat în război. Persoanele particulare resortisante ale unui stat neutru se pot
angaja însă în forţele armate ale unui stat beligerant, fără ca prin aceasta să se
violeze statutul de neutralitate al statului respectiv. Problema participării voluntare
în armatele unei părţi la un conflict se reglementează de regulă, prin legislaţia
internă a statelor neutre. Acestea pot interzice înrolarea.
Regula conform căreia unui stat neutru îi este interzis să furnizeze direct sau
indirect unei părţi beligerante materiale de război este bine precizată în dreptul
internaţional umanitar.

Asistenţa acordată de cetăţenii statelor neutre părţilor beligerante

Obligaţiile statelor neutre menţionate în paragraful anterior vizează numai
actele cu caracter de stat, neextinzându-se la particulari. Ca atare, un stat neutru nu
este obligat din punct de vedere juridic, să interzică resortisanţilor săi să continue
relaţiile comerciale cu un stat parte la un conflict armat, chiar dacă aceasta implică
furnizarea de material de război. Acestea sunt prevăzute de art. 7 din Convenţia a
V-a din 1907: „O putere neutră nu este datoare să împiedice exportul sau tranzitul
pe seama unuia sau altuia dintre beligeranţi de arme, muniţii şi, în general, de tot
ceea ce poate folosi unei armate sau unei flote”.
Dacă statul neutru nu are răspunderea juridică pentru actele de comerţ ale
resortisanţilor său cu materiale de război, el dispune, în schimb, de dreptul de a
interzice ca acest comerţ să fie discriminatoriu, adică să vizeze toate părţile
beligerante.
Interdicţia acordării de împrumuturi şi credite părţilor la un conflict
vizează, de asemenea, numai actele de stat, nu şi pe cele ale resortisanţilor unui stat
neutru. La fel ca şi în cazul furnizărilor militare, statul poate interzice naţionalilor
săi să acorde împrumuturi şi credite părţilor beligerante, cu condiţia ca aceste
măsuri să fie luate faţă de toate părţile, fără discriminare. Practica internaţională a
urmat aceeaşi linie ca şi în cazul furnizărilor de război.

Îndatoririle statelor beligerante

Inviolabilitatea teritoriului statelor neutre

Îndatoririle statelor beligerante sunt subsumate unui principiu general:
inviolabilitatea teritoriului statelor neutre, şi are mai multe elemente. Conform
primul articol din Convenţia a V-a din 18 octombrie 1907 referitoare la drepturile
şi îndatoririle puterilor şi persoanelor neutre: „Teritoriul Puterilor neutre este
inviolabil”.
Acest principiu are ca elemente componente:
1) interdicţia pentru forţele armate ale statelor beligerante de a pătrunde pe
teritoriul statelor neutre;
2) abţinerea statelor beligerante de a trece prin teritoriul neutrilor convoaie
cu muniţii şi alte materiale.
Conform art. 2 din cea de-a V-a Convenţie de la Haga din 1907 forţele
armate ale statelor beligerante le este interzisă pătrunderea pe teritoriul statelor
neutre precum şi trecerea de convoaie de muniţii şi provizii.
Această interdicţii enunţate în mod expres în articolul 2 din Convenţia a V-a
din 1907 a dat naştere la o serie de controverse mai ales după ce Olanda a permis
Germaniei să tranziteze prin apele sale interioare spre Belgia ocupată convoaie
încărcate cu nisip şi pietriş, precum şi cărbuni, minereuri şi diverse materiale în
timpul primului război mondial. Prin note de protest făcute de Anglia, Franţa şi
Belgia la 12 martie 1917 şi de Anglia (între 10 noiembrie 1915 – 25 ianuarie 1918)
se apreciază că acestea sunt „convoaie de aprovizionare” interzise de articolul 2 din
Convenţia a V-a.

Interdicţia de a instala pe teritoriul neutru staţii radio, telegrafice sau

orice aparat menit a servi drept mijloc de comunicare
Părţilor la un conflict armat le este interzis să instaleze pe teritoriul unui stat
neutru staţii de radio care au scop militar sau să utilizeze astfel de staţii ori alte
aparate pe care le-au înfiinţat înainte de începerea conflictului şi care n-au fost
deschise serviciului de corespondenţă publică. Acestea sunt obiective militare şi ar
expune statul neutru la atacul adversarului. În schimb, ele pot folosi mijloace de
telecomunicaţii ş.a. care sunt fie proprietatea sa, a companiilor sau a particularilor.
 Aşadar, beligeranţii nu au dreptul de a utiliza în mod exclusiv mijloace de
telecomunicaţii în scopuri militare pe teritoriul unui stat neutru, dar le pot folosi pe
cele deschise serviciului public.

Combatanţii internaţi şi răniţii îngrijiţi în statele neutre

Un stat neutru este liber să acorde sau să nu acorde azil sau drept de trecere
pe teritoriul său cetăţenilor şi bunurilor unui stat inamic, însă dacă acordă azil sau
dreptul de trecere el trebuie să procedeze imparţial cu toate părţile la conflict.
Convenţia a V-a din 1907 reglementează patru situaţii:
a) a trupelor care se refugiază pe teritoriul unui stat neutru;
b) a prizonierilor de război sau aduşi de trupele care se refugiază pe
teritoriul neutru;
c) a trecerii prin teritoriul neutru a răniţilor sau bolnavilor aparţinând
armatelor beligerante ,
d) a bolnavilor şi răniţilor internaţi pentru tratamentul într-un stat neutru.

Trupele care se refugiază pe un teritoriu neutru

Statul neutru are dreptul discreţionar de a acorda azil tuturor membrilor

individuali ai forţelor armate ale unui beligerant, precum şi unor corpuri de armată
întregi. În cazul în care le acordă azil statul neutru trebuie să-i dezarmeze şi să-i
interneze imediat pentru a nu mai putea participa din nou la ostilităţi.
Deşi ei nu sunt prizonieri de război ai statului neutru care-i deţin, trebuie
să se supună autorităţii acestuia, pe tot timpul conflictului armat.
Situaţia dezertorilor, care solicită în mod individual azil într-o ţară neutră
este diferită. Ei au un tratament analog prizonierilor de război. Însă dacă se
răzgândesc şi doresc să se alăture imediat forţelor armate ale unui beligerant
inamic, aşa cum s-a întâmplat deseori în timpul primului război mondial, ei pot să
o facă, însă numai individual şi nu în masă.
Prizonierii de război
Regimul lor juridic este reglementat în articolul 13 din Convenţia a V-a din
1907 astfel:
„Puterea neutră care primeşte prizonieri de război evadaţi îi va lăsa în
libertate. Dacă le îngăduie şederea pe teritoriul său, ea poate să le hotărască o
reşedinţă.
Aceeaşi dispoziţie se aplică prizonierilor de război aduşi de trupe care se
refugiază pe teritoriul Puterii neutre”.
Ei pot părăsi liber statul neutru în care au fost aduşi sau pot rămâne pe
teritoriul statului neutru. În acest ultim caz trebuie să se ţină seama că ei sunt totuşi
membri ai forţelor armate ai unui sta beligerant. Ca atare, trebuie puşi în situaţia de
a nu mai participa la ostilităţi. Astfel, ei trebuie dezarmaţi şi supravegheaţi.
Situaţia este similară şi pentru prizonierii de război aduşi de trupele unui
beligerant care se refugiază într-un stat neutru. Ei sunt puşi imediat în libertate. În
cazul în care doresc să rămână pe teritoriul acestui stat, ei vor fi internaţi până la
sfârşitul ostilităţilor sau pot fi schimbaţi cu prizonieri ai celeilalte părţi beligerante
internaţi în acelaşi stat neutru.
Prizonierii de război aduşi pe teritoriul unui stat neutru nu pot fi cedaţi
statului captator, dacă acesta îi cere, întrucât prezenţa lor într-un stat neutru pune
implicit capăt captivităţii.

Bolnavii şi răniţii
Intrarea, trecerea şi şederea bolnavilor şi răniţilor într-o ţară neutră este
reglementată de articolul 14 al celei de-a V-a Convenţii de la Haga din 1907.
O putere neutră are dreptul discreţionar de a primi sau de a nu primi pe
teritoriul său răniţi sau bolnavi ai părţilor la conflict. Deci nu este vorba de o
obligaţie juridică. În situaţia că autorizează trecerea sau şederea pe teritoriul său, ea
trebuie să acorde acelaşi tratament şi răniţilor şi bolnavilor părţii adverse.
Elemente noi au fost aduse acestei reglementări prin articolul 37 al primei
Convenţii de la Geneva din 12 august 1949 pentru ameliorarea soartei răniţilor şi
bolnavilor în forţele armate în campanie care prevede că aeronavele sanitare ale
statelor implicate în conflict pot să zboare deasupra teritoriului statelor neutre, iar
in caz de necesitate să facă o escală, notificând în prealabil statele neutre de
trecerea deasupra teritoriului lor totodată vor asculta de orice somaţie a acesora de
a ateriza. Statele neutre vor putea să pună condiţii sau face restricţii cu privire la
zborul deasupra teritoriului lor, aceste condiţii şi restricţii fiind aplicate în mod
unitar tuturor statelor implicate în conflict.
De asemenea, prin articolul 31 din Protocolul adiţional I la Convenţiile de la
Geneva din 1977, această reglementare a fost completată în sensul că survolarea
teritoriului unui stat neutru de avioane sanitare este subordonată acordului
prealabil. Dacă un astfel de acord nu există „aceste aeronave vor trebui să fie
respectate în timpul întregii durate a zborului lor şi a escalelor eventuale”.