PANAMA PAPERS

1. AFACERI SECRTE PENTRU SPIONI

Decenii la rând, avocații Mossack Fonseca, firma de servicii juridice și consultanță offshore aflată în centrul scandalului
PanamaPapers, a ajutat agenți CIA și alte personaje din lumea spionajului să-și înființeze companii-paravan și să-și
ascundă afacerile în subteranele economiei mondiale.

Potrivit dezvăluirilor International Consortium of Investigative Journalists (ICIJ) și a publicației Süddeutsche Zeitung,
casa de avocatură s-a inspirat din romanele cu James Bond ca să înființeze cât mai multe companii secrete pentru
spionii internaționali.

Firmele spionilor

“Nu poți să te expui, atunci când ești spion” a explicat Loch K. Johnson, profesor la Universitatea din Georgia, referindu-se
la protecția pe care o oferă firmele offshore. Johnson este fost consilier al Comitetului Senatorial pentru Serviciile de
Secrete ale SUA și a petrecut ani de zile studiind companiile-paravan ale CIA.

Printre clienții Mossack Fonseca se numără primul șef al Serviciului de Informații al Arabiei Saudite, Sheikh Kamal Adham,
considerat, în perioada 1960-1979, săgeata CIA în Orientul Mijlociu. Adham a controlat mai multe companii offshore,
implicate ulterior într-un uriaș scandal bancar în Statele Unite. De asemenea, documentele arată că fostul șef al serviciilor
secrete aeriene din Columbia, generalul în rezervă Ricardo Rubianogroot, a deținut acțiuni exact la o companie de aviație
și logistică. În spatele unor companii din Panama s-a ascuns și generalul Emmanuel Ndahiro, devenit ulterior șef al
spionajului președintelui ruandez Paul Kagame.

Clienți cu nume de spioni, scoși din cărțile de ficțiune

“Sugerez ca denumire “World Insurance Services Limited” sau poate “Universal Exports”, după numele companiei folosite
în romanele de început ale seriei James Bond, dar nu știu dacă reușim“ , scria un consultant al Mossack Fonseca în 2010,
în numele unui client care tocmai își crea o companie în Insulele Virgine Britanice. “Universal Exports” e o companie fictivă
folosită de Serviciul Secret Britanic în romanele lui Ian Fleming, creatorul faimosului “Agent 007”.

Documente ulterioare arată că Mossack Fonseca a înregistrat companii cu numele Goldfinger, SkyFall, GoldenEye,
Moonraker, Spectre și Blofeld, după titlurile filmelor și personajelor negative din James Bond. De asemenea, în arhivele
Mossack Fonseca există o corespondență cu un bărbat numit Austin Powers, dar și cu Jack Bauer, pe care un angajat al
Mossack Fonseca l-a introdus în baza de date ca fiind un nume real, și nu un personaj de film, deoarece l-a cunoscut într-
un pub.

Afaceri reale

Farhad Azima, iranian născut în America, este un cunoscut sponsor al politicienilor americani, atât al republicanilor cât și
al democraților. Acesta s-a implicat în strângerea de fonduri pentru campania de realegere a lui Bill Clinton din 1996 cât și
în campania din 1999 a lui Hillary Clinton pentru Senat. Atunci, Azima a fost gazda unui dineu privat, la care intrarea a
costat 2500 de dolari pentru o persoană.

Pe de altă parte, numele său apare în scandalul afacerii “Iran-Contra” ce a avut loc în mandatul președintelui Ronald
Regan. Atunci, SUA au livrat arme Iranului aflat sub embargo, cu scopul de a elibera ostateci americani și de a finanța, cu
banii obținuți, gherilele teroriste din Nicaragua. În 1985, un avion cargo, Boeing 707, ce îi aparținea lui Azima a livrat 23 de
tone de echipament militar, într-o misiune în Teheran. Omul de afaceri nu a recunoscut însă niciodată că ar fi avut
cunoștință de acest zbor.
Documente secrete arată că Farhad Azima a înregistrat prima sa firmă offshore prin intermediul Mossack Fonseca în BVI în
2000. Compania a fost numită ALG (Asia & Pacific) Limited, o filială a companiei sale aviatice Aviation Leasing Group din
SUA, ce deținea o flotă de peste 60 de aeronave.

Abia în 2013, când a primit misiunea să înregistreze o nouă companie legată de omul de afaceri, Mossack Fonseca a făcut
o căutare de rutină și a descoperit articole de presă care relatau despre legăturile lui Azima cu CIA. Angajații Mossack
Fonseca au înțeles din articolele citite că Azima “furniza suport logistic și aerian” unei companii deținute de un fost agent
CIA, care transporta armament în Libia. Un alt articol, cita un reprezentant al FBI care susținea că a fost avertizat de CIA că
Azima nu este “de competența lor”, sugerând astfel că este de neatins.

În acel moment, compania a solicitat reprezentanților lui Azima să le confirme identitatea lui. Din acte rezultă că Mossack
Fonseca nu a primit răspuns. Alte documente confirmă însă că presupusul agent le-a rămas în continuare client.

Hosshang Hosseinpour, un alt personaj a cărui legătură cu CIA este de notorietate, a fost anchetat în 2014 de către
Departamentul de Trezorerie al Statelor Unite, pentru că a mutat zeci de milioane de dolari în conturile unor companii din
Iran, stat aflat sub sancțiuni economice.

Arhiva Mossack Fonseca arată că Azima și Hosshang Hosseinpour apar în documentele unei companii care plănuia să
cumpere un hotel în Georgia în 2011. Hosseinpour a deținut acțiuni în companie pentru scurt timp, începând cu noiembrie
2011. Cu toate acestea, în februarie 2012, administratorii societății au comunicat celor de la Mossack Fonseca că acesta nu
a făcut parte din companie și că procentele sale din societate au fost emise dintr-o “eroare administrativă”.
Compania, Eurasia Hotel Holdings Limited și-a schimbat denumirea în Eurasia Aviation Holdings și a cumpărat în 2012 un
Hawker Beechcraft 400XP corporate jet, pentru suma de 1,6 milioane de dolari.

Central Intelligence Agency / Foto: AFP, Mediafax Foto, Saul Loeb

Azima a declarat jurnaliștilor ICIJ că a folosit compania doar pentru achiziția unei aeronave și că Hosseinpour nu a fost
niciodată implicat. Avionul nu urma să fie folosit pe teritoriul american a mai spus Azima, motiv pentru care nu putea fi
înregistrat în Statele Unite. Opțiunea BVI nu a fost una pentru taxe. “Am declarat toate taxele cunoscute pe pământ”, a mai
spus Azima pentru ICIJ. Hosseinpour nu a putut fi contactat.

O altă conexiune cu CIA, ce reiese din dosarele Mossack Fonseca, este Loftur Johannesson, acum un bătrânel înstărit de
85 de ani din Islanda, cunoscut drept “The Icelander”. Despre Johannesson presa a relatat că a lucrat pentru CIA în anii
’70- ’80, furnizând arme gherilelor anti-comuniste din Afganistan. Cu cecurile încasate de la CIA, The Icelander și-a
cumpărat o casă în Barbados și o plantație viticolă în Franța.

Johannesson apare în dosarele Mossack Fonseca din septembrie 2002, cu mult după ce s-a retras din serviciile secrete. Era
conectat la cel puțin patru companii offshore din BVI și Panama. Prin intermediul acestora, deținea o serie de imobile în
zone foarte scumpe, cum ar fi în spatele catedralei Westminster din Londra sau într-un complex situat pe o plajă din
Barbados, unde o locuință similară se vinde și cu 35 milioane de dolari.

În ianuarie 2015, Johannesson a plătit câteva mii de dolari celor de la Mossack Fonseca pentru serviciile lor.
“Mr. Johannesson este un om de afaceri, ce desfășoară activități în domeniul aviației. Acesta respinge complet insinuările
cum că ar fi lucrat pentru vreun serviciu secret” a declarat jurnaliștilor de la ICIJ, un purtător de cuvânt al acestuia.
Adnan Khashoggi / Foto: AFP, Mediafax Foto, Valery Hache

O altă conexiune cu scandalul “Iran-Contra” este Adnan Khashoggi. Miliardarul saudit, care a dobândit o reputație
mondială din cauza cheltuielilor extravagante, a negociat miliarde de dolari din vânzările de armament către Arabia
Saudită, în anii 1970, și a jucat un rol important pentru guvernul american, în vânzarea de arme către Iran, conform unui
raport al Senatului american din 1992.

Khashoggi apare în dosarele Mossack Fonseca începând cu 1978, când a devenit președintele companiei ISIS Overseas SA,
înregistrată în Panama. Majoritatea afacerilor sale cu Mossack Fonseca, derulate prin cel puțin patru companii offshore,
par să se fi încheiat în anii 2000.

Nu există niciun indiciu, cum că Mossack Fonseca ar fi investigat trecutul lui Khashoggi, nici măcar atunci când Statele
Unite l-au pus sub acuzare, pe motiv că l-ar fi ajutat pe președintele filipinez, Ferdinand Marcos, să devalizeze milioane de
dolari. Khashoggi a fost în final achitat.

Agentul Rocco

Un alt client al Mossack Fonseca a fost miliardarul grec, Sokratis Kokkalis, aflat acum la venerabila vârstă de 76 de ani.
Acesta este cunoscut drept fost ofițer STASI, sub pseudonimul Agentul Rocco. O ancheta a Parlamentului German a scos la
iveală faptul că la începutul anilor ’60, Kokkalis dădea informații în mod regulat despre o mulțime de oameni, pe parcursul
șederii sale în Germania și Rusia. Până în 2010, Kokkalis a fost patronul clubului de fotbal Olympiakos. În prezent, deține
cea mai mare companie de telecomunicații din Grecia, cu afaceri și la București.

Mossack Fonseca a descoperit legătura lui Kokkalis cu spionajul, în februarie 2015, în timp ce verifica background-ul uneia
dintre companiile sale. Kokkalis a refuzat însă să dea vreo explicație și nici nu a vrut să declare care era scopul companiei,
conform documentelor interne ale Mossack Fonseca.

Khashoggi nu a putut fi contactat pentru comentarii. Nici Kokkalis nu a răspuns solicitării, însă în trecut a respins orice
acuzații la adresa sa, susținând că presa duce un război împotriva lui.

În 2005, angajații Mossack Fonseca au aflat cu suprindere că unul dintre clienții lor, înregistrat sub numele de Francisco P.
Sánchez, ar putea fi Francisco Paesa Sánchez, unul din cei mai faimoși agenți secreți ai Spaniei. “Povestea (…) a fost cu
adevărat înfricoșătoare” a scris cel care a descoperit pentru prima dată trecutul lui Paesa. Mossack Fonseca înregistrase
deja șapte companii în care P. Sánchez era director.

Născut în Madrid, înainte de începerea celui de-al doilea război mondial, Paesa a strâns o avere capturând separatiști,
după care a fugit din Spania cu milioane de dolari. În 1998, Paesa și-a înscenat propria moarte. În 2004 a fost însă
descoperit în Luxembourg. Ulterior, el a declarat că știrea morții sale a fost doar o neînțelegere. În decembrie 2005, o
publicație din Spania a publicat un material amplu despre afacerile lui Paesa. Aceata construia și deținea hoteluri,
cazinouri cât și un teren de golf în Maroc. Fără a menționa Mossack Fonseca, articolul lista aceleași șapte companii
înregistrate în BVI.
În octombrie 2005, Mossack Fonseca a decis să încheie colaborarea cu companiile la care P. Sanchez era director. “Suntem
îngrijorați de impactul asupra imaginii Mossfon, dacă apare vreun scandal”, a fost explicația pentru încetarea legăturilor de
afaceri.

“Bărbatul cu Nouă Degete”

O altă căutare pe internet, din martie 2015, a alertat compania cu privire un anume “Claus Mollner”, care le fusese client
timp de aproape 30 de ani. “Claus Möllner este numele pe care Werner Mauss îl folosea mereu pentru a se legitima ”,
menționa un articol.

Mollner sau Mauss era cunoscut drept Agentul 008 sau ”Bărbatul cu Nouă Degete”, datorită faptului că își pierduse vârful
unui deget. Mauss pretinde a fi “primul agent german sub acoperire”. Pe website-ul său, agentul vorbește de rolul pe care
acesta l-a avut în “zdrobirea a 100 de grupări criminale”

Chiar dacă numele real a lui Mauss nu apare niciodată în arhiva Mossack Fonseca, sute de documente detaliază rețeaua sa
de companii din Panama. Cel puțin două dețin afaceri imobiliare în Germania.
Mauss nu a fost implicat personal în nicio companie offshore, le-a spus avocatul său jurnaliștilor de la Suddeutsche Zeitung
și celor de la televiziunea publică din Germania. Toate companiile și fundațiile conectate la el aveau ca scop “securizarea
intereselor financiare ale familie lui Mauss și a plătit mereu taxele aferente, a mai spus avocatul.

Companiile lui Mauss figurează în portofoliul Mossack Fonseca și în anul 2015.

MOSTENIREA TIRIAC DIN PANAMA

Magnatul Ion Țiriac și-a pus toată averea într-o fundație privată din Panama în care este membru și Klaus Mangold,
fostul director executiv al gigantului Daimler, producătorul limuzinelor Mercedes. Avocatul lui Țiriac spune că fundația
este practic testamentul financiar al omului de afaceri.

Ion Țiriac / Foto Mediafax Foto, Alexandru Hojda

Klaus Mangold, 73 de ani, fost CEO Daimler. Colecționează funcții de conducere cu aceeași pasiune cu care strânge trofee
de vânătoare. A condus concernul DaimlerChrysler timp de opt ani, între 1995 și 2003. Mangold a rămas influent în
România și după ce s-a retras de la conducerea Daimler, fiind implicat în consiliul de supraveghere al giganților Metro,
Continental, Swarco sau Alstom, cu investiții masive în Carpați.

Ion Țiriac, om de afaceri, 76 de ani. Este gazda permanentă a lui Klaus Mangold pe domeniul său de vânătoare de la Balc
și merg împreună la întâlniri oficiale. Țiriac a comercializat în România automobilele produse de corporația Daimler,
inclusiv marca Mercedes, încă de la începutul anilor 90. În 2003, afaceristul român l-a cooptat pe executivul german în
consiliul de strategie al unei agenții guvernamentale ca să stimuleze investițiile străine în România.

Pe cei doi antreprenori nu îi leagă doar o veche prietenie. Ambii au apelat la casa de avocatură Mossack Fonseca, aflată în
centrul scandalului global #PanamaPapers. Documentele arată că Mangold și familia Țiriac sunt membri într-o fundație
privată din Panama, fundație care a devenit beneficiarul final al marilor afaceri derulate în România de fostul sportiv.

Fundația offshore care controlează tot

În octombrie 2013, offshore-ul Fieldhurst transferă 6 milioane de euro către firma olandeză Balaclava, conectată în trecut
la mai multe firme din imperiul lui Țiriac. Banii pompați de firma din Insulele Virgine erau un împrumut pe termen scurt,
fără dobândă, cu scadența pe 30 noiembrie 2013.

Angajații casei de avocatură Mossack Fonseca au efectuat, la sfârșitul anului 2009, mai multe modificări în structura de
proprietate a unei firme offshore din Insulele Virgine Britanice (IVB) și, respectiv, într-o fundație privată din Panama.
Până atunci, compania Fieldhurst Limited din IVB își putea schimba, teoretic, proprietarii în orice moment, fiind
înregistrată în 2003 cu acțiuni la purtător, numai că frații Ion și Rodica Țiriac erau încă din 2004 titularii conturilor deschise
de offshore la banca elvețiană UBS. De altfel, sora fostului tenismen figurează în e-mailurile avocaților Mossack Fonseca ca
persoană de contact pentru rezolvarea problemelor birocratice în relația cu băncile.

Pe 29 decembrie 2009, cele 50 de mii de acțiuni la purtător ale offshore-ului Fieldhurst sunt anulate, iar noul asociat unic
în firmă devine o fundație privată din Panama. The Puma Foundation își schimbase statutul cu câteva zile mai înainte.
Astfel, Ion Țiriac figurează ca președinte, iar ca membru este trecut Klaus Mangold, fostul șef al concernului
DaimlerCrysler, corporație cu care Țiriac a colaborat încă din primii ani ai tranziției post-revoluționare.

Ceilalți trei membri ai fundației sunt: Rodica Țiriac – sora afaceristului, fiul acestuia – Ion Alexandru Țiriac și Nicolai
Mîndrilă – avocatul și partenerul tradițional al fostului tenismen.

Acesta din urmă, Nicolai Mîndrilă, a explicat pentru RISE Project scopul pentru care a fost înființată această entitate.
“Puma Foundation este o fundație pentru clauză de moarte. Tot ce înseamnă patrimoniul lui Ion Țiriac se închide în Puma
Foundation. Asta înseamnă că orice tranzacție se închide, în final, în Puma Foundation. Fondator unic al fundației este Ion
Țiriac. Toți ceilalți care apărem acolo, eu, Rodica Țiriac, Klaus Mangold avem aceeași poziție, membri ai consiliului director,
avem atribuții îndeobște după moartea acestuia. Dacă până atunci nu o dizolvă… (n.r.- râde). Acolo se va împărți totul, în
funcție de cum dispune în ultima scrisoare beneficiarul în viață. Dispozițiile fundamentale, inclusiv dreptul de veto, le are
Ion Țiriac.”

“Beneficiarul final”

Rolul de beneficiar final al fundației Puma în toate afacerile lui Ion Țiriac este cunoscut de autoritățile române cel puțin din
anul 2005, atât la nivelul Fiscului, cât și al Băncii Naționale, precum și în băncile comerciale, susține avocatul miliardarului:
“S-au făcut toate raportările. În condițiile în care Banca Ion Țiriac, când era Ion Țiriac acționar în bancă, se închidea tot prin
Puma Foundation, era firesc să dai cine e beneficiarul final, asta înainte de ultima tranzacție din 2015. (…) Toate
companiile lui Țiriac, din Cipru, România, de oriunde în lume, se închid acolo, în Puma Foundation. Relația e directă și
ultimul acționar – cu ghilimelele de rigoare – e Puma Foundation. Asta-i structura. Puma Foundation deține tot ce
înseamnă Țiriac”.

Nici Ion Țiriac, nici Klaus Mangold nu au răspuns întrebărilor RISE Project pe marginea acestui subiect.

“Mulți copii, o singură clauză”

În final, întrebările trimise magnatului au ajuns tot la avocatul său, Nicolai Mîndrilă. O spune chiar el: “Și vedeți, ați trimis
mailul ăla cu soția. N-are nicio soție. Ați scris acolo în mail, cu întrebările. Mi-a trimis secretara lui Țiriac. N-are nicio soție.
Rodica nu e soție, e sora lui Ion Țiriac. Nu este căsătorit. Dacă avea soție, poate atunci se putea pune problema altfel din
punct de vedere al moștenirii. Fiind copii de la mai multe mame, iar el nefiind căsătorit cu niciuna din mamele acestor
copii, d-aia poate că s-a gândit să creeze această fundație cu clauză pentru moarte.”

Spusele avocatului Mîndrilă completează ceea ce Ion Țiriac afirma public încă din toamna anului trecut, anume că se
gândește să-și doneze banii unei fundații: “O să vedeți care este valoarea exactă a averii mele atunci când o să îmi
numărați banii și o să fiu cel mai bogat om din cimitir. Atunci o să vedeți. Când am vândut tot sau când s-a terminat. Sau s-
ar putea să fac altceva. Să las unei fundații tot!”

Succesorii și consiliul director

În Panama, fundațiile private au un regim drastic de confidențialitate și sunt supervizate, de regulă, de către așa numiții
“protectori” care au putere de decizie. La rândul lor, protectorii urmăresc interesul beneficiarilor reali (ex: urmași, rude
etc.), iar aceștia pot fi listați ca într-un testament, în funcție de prioritate: dacă X decedează, atunci fiul/fiica Y devine
beneficiar.

Avocatul familiei, Nicolai Mîndrilă, nu știe dacă există vreun protector al fundației. Spune însă că toți cei enumerați mai sus
– Rodica Țiriac, Klaus Mangold, Ion Ion Țiriac și el însuși – sunt membri în consiliul director al fundației.
La fel, Mîndrilă nu poate comenta nici pe marginea succesiunii efective, dar nu exclude faptul ca moștenitorii imperiului
Țiriac să nu fie neapărat membri în consiliul director actual al fundației.

Omul care reprezintă corporațiile germane

Klaus Mangold, personajul-surpriză din fundația lui Țiriac, face des vizite în România. Săptămâna trecută, el a fost primit
de premierul Dacian Cioloș la Palatul Victoria ca reprezentantul unei delegații de afaceri germane. Mangold a mers la
întâlnire cu doar trei zile înainte de primele dezvăluiri din dosarul #PanamaPapers, cea mai mare scurgere de informații
financiare din istorie.

Premierul Dacian Cioloș s-a întâlnit cu o delegație germană condusă de Klaus Mangold pe 31 martie 2016 / Foto: gov.ro

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al premierului, ne-a declarat că întâlnirea din 31 martie a avut loc la inițiativa unor
reprezentanți ai mediului german de afaceri. “Ei au considerat că domnul Klaus Mangold poate reprezenta interesele lor
comerciale și că poate gestiona întâlnirea. Pe lângă domnul Mangold, la întâlnire au fost prezenți reprezentanți ai Daimler,
Continental, SAP, Schaeffer. S-a discutat despre dezvoltarea afacerilor lor în România, domnul Mangold fiind considerat un
bun cunoscător al mediului de afaceri de aici.”

Patru zile mai târziu, Daimler a inaugurat la Sebeș o nouă fabrică, iar visul declarat al lui Ion Țiriac de a vedea un Mercedes
“made in România” a mai făcut un pas spre realizare. Din fotografiile de grup postate pe site-ul Guvernului lipsește însă
omul de afaceri român, care de această dată n-a participat la eveniment. În trecut, însă, fostul tenismen l-a însoțit pe
Mangold la alte întâlniri cu premierii români.

Relații și interese financiare

The Puma Foundation este implicată, printr-o filieră cipriotă, în grupul Țiriac. Legătura e dovedită de un raport al
UnicreditȚiriacBank din 2014, document care prezintă companiile conectate la holdingul miliardarului.

Numele intermediarului este Abacus (Cyprus) Limited și, pe hârtie, firma aparține unor consultanți din insula
mediteraneană care oferă servicii de tip offshore la nivel global, pe modelul avocaților panamezi de la Mossack Fonseca.
Documentele din Cipru, obținute de RISE Project, arată o structură complicată de proprietate, la nivelul anului 2014 –
perioada pe care o acoperă raportul băncii.

Filiera offshore

Pe scurt, schema arată așa: Abacus (Cipru) Limited deține astfel 99,99 la sută din Țiriac Holdings Limited (Cipru), iar restul
este listat în dreptul filialei austriece UniCredit – ca acționar mărunt. La rândul ei, Țiriac Holdings Limited (Cipru)
controlează Vesanio Trading Limited (Cipru), offshore-ul final din acționariatul băncii UnicreditȚiriac, reprezentat în trecut
de Ion Ion, fiul magnatului.

Filiera offshore mai arată că fundația tandemului Țiriac-Mangold era implicată indirect în a cincea bancă din România.
Vesanio Trading Ltd. (Cipru) renunță la pachetul de 20 la sută din bancă în iunie 2015, când grupul Țiriac iese oficial din
acționariatul băncii la capătul uneia dintre cele mai tranzacții financiare de pe piața autohtonă. Grupul Țiriac cedează, în
total, 45 la sută, adică și participația pe care o controla prin firma olandeză Redrum International. Valoarea tranzacției
vehiculată la acel moment a fost de peste 700 de milioane de euro.

În mai 2015, cu puțin timp înainte de tranzacția cu grupul bancar italian Unicredit, fundația lui Țiriac se lansează rapid, ca
unic asociat, într-o altă companie offshore, Lionpavi Investments din Panama, potrivit documentelor scurse din baza de
date Mossack Fonseca.
Aproape concomitent, holdingul Țiriac renunță și la acțiunile din compania Metro România, cedându-le grupului german în
schimbul a 70 de milioane de euro. Klaus Mangold a fost unul dintre membrii consiliului de supraveghere al grupului-
mamă, Metro AG, până în anul 2013.

UPDATE (9 IUNIE 2016) Ion Țiriac a declarat după publicarea articolului RISE Project: (…) “Fiecare plăteşte taxele acolo
unde face banii. (…) A, dacă faci evaziune fiscală este altceva. În Islanda probabil că nu ai voie să ai conturi în afara ţării. În
România ai voie. Declar cât profit fac şi ăia 16 la sută îi dau la stat”. Potrivit legii, nu doar profitul brut este impozitat în
România cu 16 la sută, ci și câștigurile de capital, adică banii obținuți din vânzarea de acțiuni.

Andreea Paul, deputat PNL, a interpelat ulterior Ministerul Finanțelor cu privire la impozitele pe care statul român le-a
încasat din tranzacția Țiriac – Unicredit, dar și în cazul Dinu Patriciu-KazMunaiGaz, adică vânzarea acțiunilor Petromidia din
anul 2007. Ministerul Finanțelor i-a răspuns că nu poate face public aceste informații din cauza secretului fiscal.

Andreea Paul ne-a spus însă că statul român nu a încasat niciun leu din cele două tranzacții: “România a încasat zero lei din
impozitele pe câștigurile de capital la vânzarea rafinăriei Petromidia către KazMunaiGaz și a participației Țiriac Holdings
către Unicredit, din informațiile pe care le dețin, acestea fiind doar două exemple de eludare a legislației de impunere
fiscală românească prin intermediul paradisurilor fiscale. Concret, este vorba de tranzacții cu active românești făcute prin
companii din Antilele Olandeze și prin Cipru, evitându-se astfel plata taxelor și impozitelor cuvenite românilor, adică la
bugetul țării. (…) La interpelarea parlamentară pe care am depus-o pe marginea acestei teme, Ministerul Finanțelor
Publice a refuzat să recunoască oficial acest adevăr, apelând la argumentul ‘secretului datelor’ cu privire la aceste
informații, dar nu au aplicat același articol din lege când a făcut publică lista datornicilor fiscali la bugetul statului român”.
Deputatul susține că România este obligată să-și revizuiască acordurile de evitare a dublei impuneri cu paradisurile fiscale:
“Multe guverne ale lumii iau in calcul acest lucru după explozia dosarelelor Panama. Comisia Europeană însăși recomandă
azi impozitarea companiilor în țara unde se desfașoară activitatea economică efectivă, dar până la dosarul Panama nu a
existat nicio brumă de intenție serioasă pentru a bloca funcționarea paradisurilor fiscale pe unde se exportau profiturile
din statele membre, iar România nu a facut excepție”.

RISE Project a solicitat Ministerului Finanțelor un răspuns oficial privind impozitarea câștigurilor de capital în cazul
Unicredit și, respectiv, Metro, ambele tranzacții derulate de Ion Țiriac prin companii cipriote. Reprezentanții
ministerului ne-au comunicat: “(…) În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul
de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, personalul din cadrul organului fiscal este obligat să
păstreze secretul asupra informaţiilor de care a luat cunoştinţă ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu (…)”.

Întâlniri cu Putin

Mangold a intrat în consiliul de supraveghere al Metro AG în aceeași zi, 22 mai 2003, cu Wulf Bernotat, un alt executiv
german cu multe funcții de conducere la activ. Pozițiile de CEO și președinte al consiliului de administrație al gigantului
energetic EON rămân cele cu care acesta din urmă este identificat cel mai des. Wulf l-a însoțit pe Mangold în repetate
rânduri la Moscova, unde au avut întâlniri cu Vladimir Putin și Dmitri Medvedev.

Cooperarea pe această axă a culminat în 2005, când Wulf Bernotat a semnat, în prezența lui Putin, acordul dintre E ON,
BASF și Gazprom pentru construirea gazoductului Nord Stream, care leagă Rusia de Germania și aduce anual 22,5 miliarde
de metri cubi de gaz rusesc în Europa.

Tot în 2003, Bernotat a intrat și în consiliul de supraveghere al grupului de asigurări Allianz, care a venit pe piața
românească tot printr-un parteneriat cu Ion Țiriac. Astăzi, Wulf Bernotat este vicepreședinte al consiliului de supraveghere
a asiguratorului.

Interesele tandemului Țiriac-Mangold sunt vizibile și în filialele Allianz din România. Offshore-ul Vesanio Trading Ltd.
(Cipru) a rămas cu o participație importantă în grup după tranzacția cu italienii. În Allianz-Țiriac Asigurări, offshore-ul
cipriot reprezentat de Țiriac-junior deține aproape 45 la sută, și, mai departe, e implicat în fondul grupului de pensii
private.

Cele două activități financiare generează încasări anuale de peste 1 miliard de lei pentru Allianz- Țiriac.

În prezent, Mangold este consul onorific al Federației Ruse în landul german Baden-Württemberg și călătorește frecvent la
Moscova pentru a-și coordona afacerile, după cum declară. (n.n.- în varianta ințială, Klaus Mangold a fost prezentat
consulul onorific al Germaniei în Federația Rusă. Regretăm eroarea.)
Adrian Năstase, flancat de Klaus Mangold (stânga) și de Ion Țiriac, oamenii care trebuiau să stimuleze economia / Foto:
Mediafax Foto, Cătălina Filip

Decorat în România

Klaus Mangold a prins rădăcini și la noi. În noiembrie 2004, Ion Iliescu l-a decorat pe Klaus Mangold. Neamțul tocmai
părăsise atunci consiliul director de la Daimler și a fost cooptat în board-ul Consiliului de Strategie pentru Atragerea
Investitorilor Străini – o structură creată de guvernul Năstase pentru atragerea capitalului extern în economia românească.
Șeful noului consiliu guvernamental era chiar Ion Țiriac.
CHINA MARELE ZID AL CENZURII

Proiectul PanamaPapers a fost interzis în China. Grupurile media au primit instrucțiuni clare cu privire sancțiunile care li
se vor aplica în cazul în care vor publica articole pe site-urile proprii despre implicarea oficialilor locali în paradisurile
fiscale. Subiectul a fost declarat oficial “un atac la adresa Chinei”.

Cenzura pe internet este o practică răspândită în China și se sprijină pe o legislație restrictivă, iar aparatul de stat care
exercită controlul spațiului online este cel mai dezvoltat din lume. „Marele Firewall Chinezesc”, așa cum este numit
sistemul de cenzură, blochează conținutul unor website-uri și monitorizează în același timp accesul cetățenilor la
anumite portaluri. Directivele privind interdicția PanamaPapers au fost obținute și făcute publice în restul lumii de
China Digital Times, o publicație afiliată Universității Berkely. Potrivit publicației amintite, instrucțiunile sună așa:
“Identificați și ștergeți materiale despre Panama Papers. Nu preluați nimic din ce are legătură cu asta, fără excepții.
Orice material de presă preluat din afară care atacă China, odată descoperit pe un website, va fi tratat cu severitate”.

Ministerul de Externe din China a refuzat să dea declarații cu privire la dezvăluirile care leagă liderii chinezi de baza de
date “PanamaPapers”. Cu toate acestea, un editorial în limba engleză al Global Times, o publicație controlată de stat, a
sugerat că această scurgere de informații ar face parte dintr-o campanie de dezinformare gândită de Statele Unite ale
Americii.

Fără urme

Rudele unor membri ai comitetului permanent al Politburo, cel mai înalt for de conducere al Chinei, dețin companii
secrete în paradisuri offshore. Iar secretul a trebuit păstrat cu orice preț.

Timp de luni de zile, în 2012, Gu Kailai, soția unui important politician chinez, s-a temut de un secret care risca să-i
schimbe viața și să-i oprească ascensiunea partenerului ei. Așa că a acționat.

Într-o cameră de hotel din Chongqing, ea a amestecat ceai și otravă pentru șobolani într-un mic recipient, în timp ce Neil
Heywood, un asociat de origine britanică, zăcea amețit de alcool pe un pat de hotel. Apoi i-a turnat acestuia pe gât
amestecul. Angajații hotelului i-au descoperit cadavrul două zile mai târziu.

Gu a recunoscut crima ulterior, iar scandalul a luat amploare. Ea a spus atunci că a fost forțată să ucidă, deoarece
Heywood amenința să dezvăluie un secret important: milioane de dolari din afaceri imobiliare erau ținuți într-un cont
deschis în cealală parte a lumii.

Dacă Heywood ar fi dezvăluit faptul că Gu s-a folosit de o companie din Insulele Britanice Virgine pentru a-și ascunde
proprietatea asupra unei vile din sudul Franței, scandalul ar fi pus în pericol ascensiunea soțului său, Bo Xilai, în Comitetul
Permanent al Politburo – format din mai puțin de 10 oameni care reprezintă vârful puterii din China.

La numai două săptămâni după comiterea acestei crime, acționariatul companiei lui Gu s-a schimbat brusc. Procentele
sale au fost transferate către un alt asociat, încercând probabil să-și ascundă cât mai bine legăturile cu această companie.

Într-un final, Gu și soțul ei au fost încarcerați. Acest caz a inflamat și mai mult ipoteza conform căreia liderii chinezi
folosesc offshore-uri pentru a-și ascunde averea.

#PanamaPapers dezvăluie noi detalii despre holdingurile unor puternice familii din China.

Printre clienții ai Mossack Fonseca se numără Deng Jiagui, cumnatul lui Xi Jinping, chiar șeful statului și cel care a
transformat lupta anticorupție într-un simbol al conducerii sale. Deng Jiagui a cumpărat o companie offshore în 2004 şi
alte două cinci ani mai târziu.

Operațiunile

Nu este clar însă cu ce scop au fost înființate acestea, dar firmele au fost preluate pe filiera Mossack Fonseca, casa de
avocatură din centrul scandalului internațional.
Un alt client important care apare în documentele panameze este fiica lui Li Peng, fost premier al Chinei în perioada 1987-
1998. Li Peng este cunoscut pe plan international pentru că a coordonat represaliile militare sângeroase din Piaţa
Tiananmen în 1989 împotriva protestelor pro-democrație.

Fiica și ginerele lui dețin Cofic Investments, o societate tot din Insulele Virgine Britanice înregistrată în 1994. Conform unor
e-mail-uri interne, avocații lui Li au declarat celor de la Mossack Fonseca că fondurile companiei provin din comerțul cu
echipamente industriale aduse în China din Europa. Documentele mai arată că proprietarii reali ai companiei s-au ascuns
ani de zile în spatele așa-anumitelor acțiuni la purtător, titluri de proprietate fără nume și care permit transferul rapid de la
o persoană la alta. Acestea sunt considerate un vehicul pentru spălare de bani și alte fărădelegi și au fost treptat scoase
din practică de către jurisdicțiile care și-au înăsprit legislațiile cu scopul de a opri fluxul banilor murdari.

Noua generație a asa-numitei nobilimi roșii pare să fi învățat repede mecanismele lumii întunecate a afacerilor-paravan.
Nepoata lui Jia Qinglin, cel care a fost al patrulea membru al Comitetului Permanent până în 2012, a apelat și ea la
serviciile Mossack Fonseca. Jasmine Li Zidan a devenit proprietara Harvest Sun Trading Ltd. încă din 2010, pe când era
studentă în primul an la Universitatea Stanford.

De atunci, Jasmine Li a construit o afacere surpinzător de mare pentru cineva de vârsta ei: a folosit două entități-paravan
înregistrate în Insulele Virgine Britanice pentru a înființa alte două companii în Beijing, cu un capital social de 300.000 de
dolari. Cele două companii offshore erau menite să țină numele familiei sale departe de registrele publice din China.

Documente de identitate din PanamaPapers / În ordinea acelor ceasornicului din stânga sus: Patrick Henri Devillers, Jia
Liqing, Hu Dehua, Deng Jiagui and Li Xiaolin.

Urmașii lui Mao

Alți cinci foști și actuali membri ai Comitetului Permanent au rude care apar în afacerile gestionate de Mossack Fonseca:

Zhang Gaoli, membru actual al Comitetului Permanent. Ginerele său Lee Shing Put a fost acționarul a trei companii
înregistrate în Insulele Virgine Britanice: Zennon Capital Management, Sino Reliance Networks Corporation și Glory Top
Investments Ltd.

Liu Yunshan, membru actual al Politburo. Jia Liqing, nora lui, a fost director și acționar al Ultra Time Investments Ltd., o
companie înregistrată în Insulele Virgine Britanice în 2009.

Zeng Qinghong, fost vice președinte al Chinei în perioada 2002-2007. Fratele său, Zeng Qinghuai, a fost directorul
companiei China Cultural Exchange Association Ltd., înregistrată inițial pe insula Niue și mutată în 2006 în Samoa.
Hu Yaobang, cel care a condus Partidu Comunist Chinez din 1982 până în 1987. Fiul său, Hu Dehua, a fost acționar, director
și beneficiarul efectiv al Fortalent International Holdings Ltd., o companie înregistrată în Insulele Virgine Britanice în 2003.

Mao Zedong, părintele Chinei comuniste și stăpânul ei politici din 1949 până în 1976, când a decedat. Chen Dongsheng,
soțul nepoatei sale, a înregistrat Keen International Limited în Insulele Virgine Britanice în 2011. Chen Dongsheng mai este
directorul unei companii de asigurări și al unei case de licitații.
Legislația internațională cu privire la spălarea banilor obligă intermediarii precum Mossack Fonseca să cerceteze cu atenție
cazurile în care sunt implicați oficiali guvernamentali sau familiile acestora și să se asigure că fondurile companiilor nu
provin din fapte de corupție.

Documentele arată însă că avocații panamezi și-au înregistrat o parte din clienți fără se stabilească dacă au sau nu legături
de familie cu personaje politice.

Spre exemplu, angajații Mossack Fonseca nu au reușit să-l identifice pe Deng Jiagui drept cumnatul lui Xi Jinping,
președintele Chinei, când l-au ajutat să-și înființeze companiile din BVI.

La fel s-a întâmplat și în cazul lui Li Xiaolin, singura fiică a fostului premier Li Peng. Mai mult, Mossack Fonseca nu a
obiectat nici cu privire la folosirea acțiunilor la purtător până în 2009, când în Insulele Virgine Britanice au fost aplicate noi
standarde pentru prevenirea spălării banilor. Ulterior, Li Xiaolin a devenit cunoscută în China nu doar ca fiica unui importat
lider politic, ci și ca “Regina Energiei”, fiind un director de top al sectorul energetic.
ELAN SCHWARTZENBERG, URMELE DIN CARAIBE

Căutat de DNA, Elan Schwartzenberg s-a refugiat în Israel / Foto: MediafaxFoto, Razvan Chiriță

19 milioane de dolari au intrat într-un cont offshore manevrat de Elan Schwartzenberg în Lichtenstein. Banii au venit de
la magnatul media Rupert Murdoch, iar transferul a avut loc în 2000, când afaceristul româno-israelian a vândut o firmă
românească de panotaj ce controla aproximativ 17 la sută din publicitatea stradală.

Documentele #PanamaPapers arată și că Elan Schwartzenberg, acum anchetat pentru corupție, a înființat mai multe
companii offshore la casa de avocatură Mossack Fonseca. Una dintre acestea, susțin procurorii DNA, ar fi intermediat
mita primită de fostul primar Radu Mazăre de la constructorul israelian, Avraham Morgenstern, pentru contractul
privind un cartier de locuințe sociale în Constanța.

Tranzacție discretă în Liechtenstein cu un gigant media

În a doua parte a anilor ‘90, Elan Schwartzenberg a apelat des la serviciile registratarului panamez Mossack Fonseca prin
intermediul căruia a înființat patru firme offshore în Insulele Virgine Britanice. Le-a folosit apoi ca paravane în afacerile
derulate în România.

Atunci, Elan Schwartzenberg, pionier în domeniul publicității stradale la noi, tocmai deschidea o afacere de panotaj în
1997 prin firma Exclusiv Media din Capitală. Totul era controlat din Insulele Virgine Britanice, de offshore-ul Collio
Financial SA (devenit ulterior O.M.E Limited).

#PanamaPapers dezvăluie că firma offshore declarase o subsidiară în România, adică societatea Exclusiv Media SRL care
gestiona 17% din piața locală de publicitate outdoor. Suveica era însă mai complicată: la rândul lui, offshore-ul era
controlat de alte căsuțe poștale, mai puțin 4000 de acțiuni ( 30%) care îi aparțineau oficial lui Elan Schwartzenberg.

TRANZACȚIA După trei ani de activitate, firma-mamă din Insulele Virgine a vândut subsidiara românească Exclusiv Media
cu 19 milioane de dolari. Banii au intrat într-un cont deschis la LGT Bank AG din Liechtenstein, iar compania a fost preluată
de gigantul News Corporation patronat de magnatul media Rupert Murdoch, prin intermediul diviziei sale de publicitate
News Outdoor.

Ulterior, numele firmei românești s-a schimbat, iar Murdoch a vândut mai departe, în 2011, către un grup de investitori
reprezentați de fondul rusesc de investiții, VTB Capital, controlat de Kremlin. Aceștia au intrat în schemă printr-un alt
offshore, de astă dată din Cipru. Mai târziu, în 2014, SRL-ul bucureștean raporta 50 de angajați și înregistra o cifră de
afaceri de 14,5 milioane de lei.

PARTENERII Împreună cu Elan Schwartzenberg, în arhivele Mossack Fonseca, mai figurează încă patru persoane care au
deținut calitatea de directori ai offshore-ului din Insulele Virgine care a demarat afacerea de publicitate outdoor în
România. Cei patru sunt Gilbert Wood, Viorel Bîtu, Vlad Ruță și David Rigoll, iar RISE Project a vorbit cu trei dintre ei.

Directorii companiei offshore care deținea firma de panotaj outdoor luau decizii la București

Americanul Gilbert Prois Wood, 73 ani, a ajuns în România la începutul anilor ‘90 când a deschis o casă de avocatură
specializată în investiții străine făcute de companii multinaționale. Reprezintă acum firma de avocatură Wood, Oltenașu și
Asociații și e membru fondator al Consiliului Investitorilor Străini din România. Website-ul consiliului menționează că în
trecut Gilbert Wood a lucrat pentru consorțiul General Electric în diverse proiecte militare. În 2014, Wood a fost
condamnat în România la 4 luni de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală.

“Nu pot discuta nimic despre clienții noștri. În primul rând nu e conform cu statutul profesiei mele și în al doilea rând este
ilegal.”, spune Gilbert Wood acum, precizând totuși că l-a cunoscut pe Elan Schwartzenberg la sfârșitul anilor ‘90.

Vlad Ruță și el fost director în compania lui Schwartzenberg din Caraibe, explică:“Din ce cunosc eu, Gilbert Wood a fost
consultant. Nu știu funcția pe care a fost el angajat. El n-a făcut, din ce știu, decât să încerce să aducă niște jucători mari
de media din străinătate ca să cumpere compania de aici”.

Viorel Bîtu, alt director al lui Schwartzenberg în offshore-ul din spatele firmei de publicitate, a demisionat din funcție la
începutul anului 2000, înainte de achiziția via Lichtenstein.

Viorel Bîtu a părăsit compania-paravan din cauza unui conflict de interese

Contactat de RISE Project, Viorel Bîtu a negat orice implicare în firma lui Schwartzenberg. E posibil, spune el, ca numele
să-i apară în documentele offshore, dar fără să fi știut. I s-ar mai fi întâmplat asta, susține Bîtu. “Este posibil ca firma la
care lucram atunci să fi realizat un raport de due-dilligence, dar nu am avut legături nici cu Exclusiv Media (România), nici
cu O.M.E. Limited (Insulele Virgine Britanice)”, ne-a declarat Viorel Bîtu. Acesta lucra pentru firma Arthur Andersen, o
multinațională specializată în consultanță financiară și care realizase, într-adevăr, un raport due-dilligence premergător
tranzacției cu Murdoch.
Documentele Mossack Fonseca îl contrazic parțial: Bîtu și-a dat demisia din funcția de director la Collio SA ca să evite
conflictul de interese atât timp cât o altă firmă la care el lucra făcuse due-diligence pentru afacerea cu panouri în care
același Bîtu era implicat direct. Raportul respectiv a fost comandat de cumpărărorul SRL-ului, adică de holdingul
miliardarului Rupert Murdoch.

Elan Schwartzenberg nu a putut fi contactat până la ora publicării materialului.

“MODA OFFSHORE” Vlad Ruță activează de peste 20 de ani în piața de publicitate stradală. Admite că a preluat un
offshore de la Elan Schwartzenberg, dar nu-și amintește exact dacă a deținut acțiuni la firma de panotaj stradal prin
intermediul unei alte căsuțe poștale din Insulele Virgine, Garthmore Management Ltd, înființat tot de Mossack Fonseca în
1997.

Vlad Ruță descrie puțin contextul:“A fost o modă la momentul respectiv. Ca să fiu sincer, în fața oricui pot să spun că nu
înțeleg de ce am avut un offshore, că nu ar fi nicio facilitate în sine. Cred că sunt printre puținii oameni care s-a declarat ca
reprezentant fiscal al offshore-ului în fața autorităților române”.

Publicitatea stradală nu a fost singura legătură pe care Ruță a avut-o cu Elan Schwartzenberg: “Relația mea cu Elan este
una permanentă. Noi am închis orice fel de business acum nu știu câți ani, dar împățim un teren pe care l-am cumpărat
acum și mai mulți ani în Chitila, un teren de 6,7 hectare. Nu e parcelat și am primit adresă acum ceva ani de la DIICOT că e
pus sub sechestru.”

MILIONUL DISPĂRUT Vlad Ruță, fost director în offshore-ul inițial prin Schwartzenberg controla afacerea de panotaj, își
amintește că totul a început prin 1996 și că mai multe persoane erau implicate în afacere: “Știu că atunci când am ajuns
eu în Exclusiv Media, exista un domn care se numea Jonathan Leaver, un englez, care împreună cu Elan m-a convins să
mergem mai sus și a venit cu o investiție. Cum s-a făcut investiția, mă pierdeți aici, pentru că ulterior știu și este foarte clar
în presă, că au fost niște certuri între Elan și Jonathan Leaver. Au fost niște acuzații destul de mari, niște procese și pe aici
prin România” .

În 2000, Elan Schwartzenberg a fost acuzat de înșelăciune chiar de către partenerii săi din Marea Britanie. Ei reclamau că
Schwartzenberg i-a păcălit cu un milion de dolari atunci când le-a promis că va cumpăra niște proprietăți în numele lor,
ceea ce nu s-a mai întâmplat. Înșelătoria s-ar fi derulat prin SRL-ul românesc (Exclusiv Site Development), controlat de
Schwartzenberg printr-un alt offshore (Blue Ribbon Assets Ltd) implicat și în afacerea de panotaj. Procurorul de caz a fost
Victor Ponta, iar dosarul a fost soluționat în favoarea lui Schwartzenberg, după ce englezii și-au retras plângerile..

Vlad Ruță își amintește și că Elan Schwartzenberg l-a avut ca partener în afacerea de publicitate stradală pe Zaharia
Schrotter, soțul creatoarei de modă Irina Schrotter. Acesta a fost în atenția DIICOT pentru evaziune și spălare de bani,
dosarul fiind ulterior închis. Schrotter însă nu mai știe dacă a fost implicat în societatea de panotaj: “ Sincer să fiu, nu știu
dacă eram sau nu eram parte, dar pentru că nu știu, nu vă pot contrazice. Nu am fost acționar în Exclusiv Media niciodată.
Confuzia e posibil să fie făcută pentru că eu am făcut o firmă care funcționa sub sigla și antetul Exclusiv Signs. Am lucrat la
vremea rescpectivă cu firma Exclusiv Media, știu că exista. Am fost furnizor, i-am vândut panouri” , a conchis Schrotter. În
bazele de date comerciale nu există informații despre firma la care se referă Zaharia Schrotter.
Zaharia Schrotter, după ce a fost audiat la DIICOT / Foto: Mediafax Foto, Liviu Untaru

LUKOIL ȘI PHILIP MORRIS, PRINTRE CLIENȚI Unul dintre clienții firmei de panotaj Exclusiv Media a fost corporația
energetică rusească Lukoil.

Vlad Ruță povestește de unde veneau banii: “V-ați uitat vreodată la filmul Dallas? L-ați văzut pe JR? Pentru Lukoil, noi l-am
pus pe JR pe panouri. Altă relație cu Lukoil, decât că le-am luat mulți bani, eu nu știu. Trebuie să rețineți că Lukoil este un
client cum este Philip Morris sau orice alt client. E un client care a plătit pe facturi niște sume. Am luat mulți bani și de la
Philip Morris și de la Lukoil. Panourile au fost foloiste, ulterior, și în campanii electorale ”.
 CEARTĂ PE DIVIDENDE Pentru că firma de publicitate avea nevoie de investiții ca să-și extindă numărul de panouri pe
teritoriul României, parte din acțiunile firmei offshore OME Limited (proprietarul oficial al Exclusiv Media) au fost vândute
către diverse persoane. În 2000, Elan Schawartenberg și partenerii săi negociau deja vânzarea SRL-ului și au decis să nu
mai plătească dividendele către asociații minoritari.

De pildă, un afacerist din Statele Unite, Donald Boulanger, cumpărase anterior o sută de mii de acțiuni la prețul de 5,1
dolari în 1998. În 2001, fusese anunțat că toți acționarii urmează să primească dividende, dar el n-a încasat nimic așa că a
făcut o petiție la Înalta Curte de Justiție din Insulele Virgine Britanice. În aceeași situație se afla și casele de servicii
offshore WD Nominees Limited sau Cristalle Securities Ltd, iar toate aceste informații provin din #PanamaPapers.

“Până la momentul cumpărării companiei, nu s-a făcut nicio plată de dividende. Nu mie, oricum”, spune Vlad Ruță.

Șpaga lui Mazăre, intermediată printr-un offshore Mossack Fonseca

Acum trei zile, procurorii anticorupție au deschis o nouă anchetă pe numele lui Schwartzenberg în dosarul care-l vizează
pe fostul primar al Constanței, Radu Mazăre. Potrivit procurorilor, Schwartzenberg ar fi intermediat mita pe care Mazăre o
acceptase de la constructorul israelian Avraham Morgenstern. Acesta urmărea să căștige licitația publică pentru realizarea
campusului social “Henri Coandă” din Constanța, adică locuințele pentru săraci cu care se lăuda Mazăre în campaniile
electorale.

Radu Mazăre, judecat pentru luare de mita prin intermediul unui offshore / Foto: Mediafax Foto, Alexandru Raita

DNA susține că afaceristul Avraham Morgenstern ar fi transferat, prin intermediul unei companii offshore, o sumă de peste
280.000 de euro în contul firmei Melici Management Inc din Insulele Virgine Britanice. Mai departe, banii ar fi ajuns la
Radu Mazăre și la fratele acestuia, senatorul Alexandru Mazăre. Procurorii menționează că beneficiarul real al firmei Melici
Management Inc este chiar Elan Schwartzenberg.

În arhiva Mossack Fonseca se regăsesc documente legate și de compania Melici Management Inc. Firma offshore a fost
înregistrată în 2 ianuarie 1998 în Insulele Virgine Britanice, în aceeași perioadă cu Blue Ribbon Asstes LTD și Garthmore
Management – alte două căsuțe poștale comandate de Elan Schwartenberg prin intermediul casei de avocatură panameze
și folosite ca paravan în afaceri din România.

Dosarele lui Schwartzenberg

Elan Schwartzenberg a preluat conducerea Realitatea TV, după ce mogulul Sorin Ovidiu Vîntu a intrat la închisoare. După
achiziție, grupul media a intrat în insolvență, iar procurorii au deschis o anchetă. Numele lui apare alături de cel al lui
Codruț Marta, urmărit acum de Interpol, într-un dosar de evaziune fiscală. DNA îi acuză pe ambii că ar fi sprijinit un grup
infracțional care s-a sustras de la plata taxelor pentru 90.000 de tone de motorină. Schwartzenberg este anchetat inclusiv
în dosarul dispariției lui Marta. În 2014, deși procurorii DNA îl căutau prin România, Schwarzenberg a apărut la o
ceremonie din Israel, unde fusese invitat fostul președinte Traian Băsescu.

OMUL CARE A ASCUNS AURUL DIN HUNEDOARA IN INSULELE VIRGINE

Al doilea zăcământ aurifer din România, după Roșia Montană, a intrat în malaxorul global al unui miliardar elvețian
controversat. Afacerea e derulată printr-o firmă offshore din Caraibe, dar #PanamaPapers risipește misterul din jurul
acesteia.

Firma offshore a obținut anul trecut licența de exploatare minieră la Rovina, județul Hunedoara, iar RISE Project a
descoperit acum că magnatul Jean Claude Gandur a fost cel care a înființat-o prin avocații panamezi de la Mossack
Fonseca.

Elvețianul s-a îmbogățit tranzacționând resurse naturale prin cele mai vulnerabile zone ale planetei, în țări precum Nigeria,
Congo, Gabon, Costa de Fildeș sau Irak, afectate grav de războaie și corupție.
Fosta unitate de prelucrare a aurului, mina Barza din Brad, Hunedoara / Foto: RISE Project

Ce se întâmplă la Rovina

Zăcământul de la Rovina, Hunedoara, se desfășoară pe o suprafață 94 de kilometri pătrați și se află la o distanță de

aproximativ 50 km de Roșia Montană.
Geologii estimează că în cele trei perimetre care alcătuiesc exploatarea s-ar găsi o rezervă de aproximativ 180 de tone de
aur și 400 de mii de tone de cupru. Ceea ce înseamnă că, în ansamblu, zăcământul Rovina este mai important economic
decât cel din vecinătate, explică Ștefan Marincea, fostul șef al Institutului Geologic Român. Diferența dintre cele două
proiecte miniere este absolut naturală, ține de compoziția chimică a resursei.

La Rovina se găsește un minereu aur-cupru de tip porphyry copper, adică mai ușor de exploatat prin metoda flotației – o
tehnologie care nu presupune cianurare. Proiectul va decapita totuși trei munți în Hunedoara și va genera un iaz de
decantare.

La Roșia Montană, în schimb, există minereu de aur-argint, metale mai greu de separat.

Cine se pitește prin insule

Compania offshore care a primit anul trecut licența guvernamentală de exploatare la Rovina se numește Samax România
Limited și a fost înregistrată în Insulele Virgine Britanice, în 1999, la solicitarea miliardarului din țara cantoanelor.

Samax-Romania-Extras-2
Document
Pages
Tot în 1999, apăruse legea minelor în România. Era un context favorabil, în premieră după Revoluție, care garanta accesul
investitorilor străini la resursele locale și industria de profil. Printre investitori, și elvețianul Jean Claude Gandur: tocmai
vânduse o exploatare auriferă în Congo și se orienta către Carpați.

De fapt, offshore-ul deschis atunci de Gandur în Insulele Virgine este ultima verigă dintr-o schemă financiară
transfrontalieră care tranzitează Canada și se închide în România. La vedere, proprietarul direct al Samax România Limited
este compania deschisă Carpathian Gold Inc., listată pe bursa din Toronto, Canada.

La început, societatea canadiană era controlată de miliardarul elevețian printr-o altă companie de-a lui, asumată
dintotdeauna, cu sediul operațional în Londra, dar înregistrată efectiv acum 30 de ani tot în Insulele Virgine Britanice
(Addax & Oryx Group). De altfel, aceasta din urmă a achitat taxele anuale pentru offshore-ul Samax Romania Limited în
conturile registratarului panamez Mossack Fonseca.

Cine-i românul din ecuație

În periplul său românesc, Jean Claude Gandur a avut un tovarăș de drum în persoana lui Alexandru Nicolici, fost director
de explorare la minele din Congo pe care miliardarul le-a înlocuit cu cele de aici. Încă de la înființarea Samax România
Limited în Insulele Virgine, Alexandru Nicolici devine unul dintre directorii firmei offshore.

Alexandru Nicolici, directorul Samax România

“Țin minte că am ales casa de avocatura Mossack Fonseca pentru că în România apăruse legea minelor și vroiam să
participăm repede la licitații. Îmi amintesc că i-am ales pe ei (n.r. Mossack Fonseca) pentru că auzisem că pot să înființeze
firme în doar două săptămîni”, își amintește acum Alexandru Nicolici, intervievat de RISE Project.

“În plus, condiția pusă de mine a fost ca firma să fie făcută special pentru România, să fie distinctă de celelalte societăți
din grup. Deci, nu a fost făcută ca să scoatem bani din România, ci ca să atragem bani pentru investiții. Banii au venit în
România, nu au ieșit”, a adăugat Nicolici.

Offshore-ul Samax a obținut primele licențe de explorare în Baia Mare, Maramureș, Oravița și Munții Apuseni. A încheiat
chiar și un parteneriat cu societatea de stat REMIN Baia Mare, în condițiile în care directorul Alexandru Nicolici era demult
familiarizat cu mediul și industria după ce, înainte de 1989, condusese întreprinderea Cuarț Baia Mare care explora
zăcăminte de minereu.

“Am explorat, dar n-am găsit nimic. Gandur a băgat vreo cîteva milioane de euro, după care s-a retras. Probabil s-a plictist
să aștepte”, povestește geologul.
Într-adevăr, Jean Claude Gandur a ieșit din actele Samax România Limited în 2004. În locul lui a intrat Dino Titaro, geologul
firmei canadiene Carpathian Gold Limited, adică cel care, prin fișa postului, evalua afacerea de câțiva ani buni.

Alături de Titaro si băimăreanul Alexandru Nicolici, un alt angajat-cheie al lui Gandur a staționat în offshore-ul Samax până
în 2014, pe post de președinte. Îl cheamă Peter Lehner și a fost director financiar la Addax, corporația-fanion a magnatului
elvețian.

Cum arată schema azi

Concesiunile obținute de firma offshore în România au influențat treptat dinamica afacerii pe piața de capital, atrăgând
investitori grei în compania Carpathian Gold Inc. listată pe bursa din Toronto, Canada.

Printre cei vizibili se numără acum cel mai mare holding aurifer din lume, Barrick Gold Corporation, cu un pachet de 9 la
sută din acțiuni. Altul este Baupost Group cu 15 la sută. Baupost e fondul de investiții al miliardarului american Seth
Klarman, cel care și-a jucat cartea și la Roșia Montană, împreună cu israelianul Beny Steinmetz și americanii John Paulson
și Thomas Kaplan.

O dată cu descoperirile de la Rovina, entitatea canadiană devine mai vizibilă și raportează Bursei că deține în portofoliu
două zăcăminte importante – unul în Brazilia, celălalt în România.

Numai că anul trecut, investiția din Brazilia a fost vândută pentru că acumulase datorii de peste 261 de milioane de dolari.
Cumpărătorul a fost trustul Yamana Gold, printre directorii căreia se regăsește și Dino Titaro, același om care l-a înlocuit pe
elevețianul Gandur în documentele offshore ale afacerii Rovina.

Dino Titaro apare însă peste tot. Inclusiv în compania Ore Leave Capital care a preluat în 2003 și societatea deschisă
Carpathian Gold Limited (Canada), adică proprietarul Samax România Limited (Insulele Virgine Britanice) în portofoliul
căruia se află exploatarea din România. În momentul preluării, miliardarul Jean Claude Gandur se afla încă printre
directorii offshore-lui.

Sonda de foraj din perimetrul Samax Romania / Foto: RISE Project

De ce s-a blocat afacerea

Deocamdată, singura exploatare funcțională e zăcământul descoperit la Rovina, în perimetrul ultimei mine de aur, Barza,
închisă de statul român la cererea Băncii Mondiale în 1996.

Geologul Alexandru Nicolici, vechiul partener al elvețianului Gandur, sintetizează situația: “Noi nu avem nimic acum. Am
băgat cam 100 de milioane în cercetare, dar proiectul (exploatarea Rovina – n.r.) nu este demarat. Am primit licența de
exploatare de la ANRM, dar fără o Hotărâre de Guvern publicată în Monitorul Oficial, licența nu are nicio valoare” . Pe
Nicolici îl irită instabilitatea și schimbările politice din ministere care duc la birocrație, spune el. Chiar și în cazul în care
proiectul de la Rovina ar beneficia de respectiva Hotărâre de Guvern, exploatarea nu ar putea începe fără avizul de mediu.

Ultimul raport financiar al Carpathian Gold Inc, din septembrie anul trecut, arată că fondurile disponibile ale companiei nu
sunt suficiente pentru a finanța proiectul din România. “Corporația continuă să urmărească alternative strategice, inclusiv
o posibilă vânzare sau restructurare financiară”, se arată în raportul companiei către Bursa canadiană.

“Suntem blocați din cauză că nu avem toate aprobările. Specialiști din întreaga lume spun că proiectul e foarte bun,
inclusiv BERD ne-a sugerat că ne va finanța în cazul în care dăm drumul. Au venit și companii românești interesate să intre
în afacere. Le-am spus să cumpere acțiuni de pe Bursa din Toronto, noi n-avem ce face cu 1-2 milioane, cât ar fi fost ei
dispuși să dea. Am investit până acum 100 de milioane de dolari în cercetare“, explică Alexandru Nicolici.

De unde au venit banii

În general, banii au fost pompați prin împrumuturi, o soluție la care au apelat constant și acționarii de la Roșia Montană
Gold Corporation, dar la un nivel mult mai ridicat.

O arată raportările la Fiscul românesc. Sucursala Samax de aici, manevrată via Caraibe-Canada, are un capital social de 20
de mii de euro, dar contabilizează datorii de peste 30 de milioane de euro. Nivelul de îndatorare a crescut constant după
anul 2010. Compania nu a raportat datorii la bănci în țara noastră, iar banii pentru investiții au venit pe filiera offshore ca
împrumuturi interne de la acționari.

Problemele din Brazilia și lipsa aprobărilor finale în România au păstrat cotația acțiunilor Carpathian Gold Limited la un
nivel scăzut în ultimul an, ceea ce a îngreunat și finanțarea proiectului minier local. Prețul acțiunilor pe bursa canadiană s-
a situat în coridorul 0,01 dolari – 0,02 dolari. Un nivel mult mai scăzut decât în cazul Gabriel Resources, compania care
deține proiectul aurifer de la Roșia Montană, listată tot pe bursa din Toronto.

Cine este Jean Claude Gandur

Miliardarul elvețian și-a început cariera de intermediar, pe modelul celebrului Marc Rich*, la casa de tranzacționare
Philipp Brothers din cantonul elvețian Zug. De acolo s-a dus în Africa unde și-a înființat propria casă de comerț, Addax &
Oryx Group, devenită între timp cea mai importantă casă de comerț de pe continentul negru.
Jean Claude Gandur / Foto: AFP, Mediafax Foto, ISSOUF SANOGO

A cucerit repede bunăvoința mai multor lideri africani, iar aceștia i-au acordat diferite favoruri: afaceri cu guvernul Coastei
de Fildeș, decorații primite în Benin, un pașaport diplomatic de Senegal sau o funcție de consul onorific al Republicii Congo
la Geneva, în perioada războiului civil.

Nigeria e țara în care Gandur a dat lovitura. S-a întâmplat în 1998, când a cumpărat acolo patru blocuri petroliere în
condiții extrem de avantajoase. Au existat însă și consecințe: doi foști angajați ai companiei sale au fost condamnați și
amendați în Elveția pentru spălare de bani și deturnarea unor fonduri conectate la dictatorul nigerian, Sani Abacha, un
apropiat al lui elvețianului Gandur.

În perioada în care înregistra societatea Samax Romania Limited în Insulele Virgine Britanice, Jean Claude Gandur cerea
registratorilor de la Mossack Fonseca să înființeze și AXMIN, un alt vehicul offshore prin care magnatul deține astăzi mai
multe zăcăminte de aur în Mali, Senegal, Mozambique și Republica Centrafricană.
În urmă cu doi ani, AXMIN raporta că o groapă care s-a surpat din cauza unei ploi torențiale a ucis 25 de oameni în
perimetrul minei sale de aur din Bangui, Republica Centrafricană. Compania s-a disculpat, motivând că nu a mai avut acces
la mină încă din 2012, când a fost forțată să suspende operațiunile din cauza luptelor. Nu a fost singurul incident de acest
gen.

*Marc Rich a fost un comerciant internațional auto-exilat în Elveția, acuzat că ar fi încălcat mai multe embargouri și
condamnat în Statele Unite pentru comerț ilegal cu Iranul și evaziune fiscală, dar grațiat de Bill Clinton. De numele lui se
leagă ascensiunea mai multor oligarhi ruși.

RETEAUA COMANESCU

Gabriel Comănescu, unul dintre primii zece cei mai bogați români, a făcut avere din fostele platforme Petrom de foraj
marin. Cum a reușit? Simplu: a avut de partea lui un german, om-cheie în managementul OMV Petrom, alături de care a
instituit un parteneriat secret în marea Caraibilor. Neamțul a jucat la dublu timp de doi ani, influențând deciziile OMV
Petrom în interesul afaceristului român și al său personal. Secretul iese la iveală acum, în #PanamaPapers.

Gabriel Comănescu stă de vorba cu muncitorii care urmează să plece, la schimb de echipaj, în Golful Persic, pe platforma
Orizont / Foto: / Mediafax Foto, Crisiti Cimpoes

Banii lui Comănescu – evaluați în revista Forbes la peste 500 de milioane de euro – provin din afaceri petroliere derulate în
România și în spațiul ex-sovietic. Magnatul și-a disimulat interesele financiare într-o rețea complicată de firme offshore,
rețea întinsă din Panama și Insulele Virgine Britanice până în Niue – o mică insulă din Pacificul de Sud, aflată la 2400 de
kilometri de Noua Zeelandă. El a fost sau este asociat în aceste companii cu personaje controversate între care și
sindicalistul Liviu Luca, partener de afaceri al lui Sorin Ovidiu Vântu, trimis în judecată pentru constituire de grup
infracțional organizat, delapidare și spălare de bani.
Una dintre cele șase companii offshore manevrate de Gabriel Comănescu și investigate de RISE Project ascunde pactul
secret care l-a propulsat pe afacerist în topul celor mai importanți jucători din piața petrolului și gazelor din regiunea Mării
Negre. Nota de plată a fost și este decontată de OMV Petrom, precum și de noi toți – în situația în care statul român încă
deține 20 la sută din acțiunile companiei.

Miliardarul algerian

Anul 2004 a fost crucial pentru România. În decembrie, statul a semnat contractul de privatizare al Petrom prin care
compania austriacă OMV a ajuns să dețină 51 la sută din cea mai importantă afacere românească.

Tot în 2004, Gabriel Comănescu a început să opereze Grup Servicii Petroliere (GSP), firmă axată pe servicii de exploatare
de petrol și gaze offshore și care avea să devină piesa de bază a imperiului său de afaceri.

În același an însă, la mii de kilometri distanță, în Panama, avocații Mossack Fonseca (MF) erau ocupați, în secret, cu
înființarea unei alte companii pentru omul de afaceri român.

Pe 16 martie 2004, aceștia au înființat în Insulele Virgine Britanice (IVB) compania Southern International Engineering Ltd.
(SIE Ltd.). Angajații MF au emis imediat două certificate de acțiuni, fiecare conținând un volum de 25 de mii de acțiuni pe
numele unei alte firme, Eurostock AG, din Niue. Tot atunci, avocații din Panama au redactat documente prin care certifică
faptul că jumătate din acțiunile SIE Ltd deținute de Eurostock AG îi revin, de fapt, lui Comănescu, iar cealaltă jumătate unui
miliardar algerian, Issad Rebrab. Practic, MF a creat un sistem de proprietate pe trei nivele: SIE Ltd se afla în proprietatea
Eurostock AG, iar acțiunile emise pentru firma din Niue au revenit celor doi.

Firma din IVB a deschis imediat după înființare conturi la o filială a băncii Garanti Bank din Amsterdam, Olanda. Atât
Rebrab, cât și Comănescu au fost împuterniciți pe conturile bancare. Ironic, împuternicirile sunt întotdeauna semnate de
cetățeni panamezi care în realitate nu au nici cea mai mică putere de decizie, fiind simple unelte care îndeplinesc
formalități birocratice la comanda lui Comănescu sau Rebrab.

Issad Rebrab / Foto: AFP, Mediafax, Foto, HO

Structura stratificată cu acțiuni la purtător creată de avocații din Panama pentru Comănescu garanta discreție absolută
pentru stăpânii SIE Ltd. însă nici avocații și nici românul nu aveau cum să prevadă viitorul și scurgerea de informații
confidențiale numită #PanamaPapers.

La vedere au ieșit întotdeauna câțiva directori de fațadă din Panama. Unul dintre aceștia, Vianca Scott, a decedat în 2005 și
a fost înlocuită în SIE Ltd. de o altă panameză, implicată, pe hârtie, în sute de alte companii.
SIE Ltd era cea de-a șasea firmă înființată, începând cu 1999, de MF pentru Comănescu în Insulele Virgine Britanice.
Celelalte cinci au fost create pe același tipar dar pentru alte afaceri.

Issad Rebrab este, conform revistei Forbes, al nouălea cel mai bogat om de pe continentul african cu o avere estimată în
ianuarie 2016 la peste trei miliarde de dolari. Banii lui Rebrab provin din afaceri în industria alimentară, dar și din industria
oțelului sau din comerțul cu electronice.

Ne-am întâlnit cu Gabriel Comănescu, la sediul firmei lui din Pipera, la marginea Bucureștiului pentru a doua oară, la
câteva zile după ce i-am trimis pe email un set de întrebări referitoare la afacerile SIE Ltd. Afaceristul a ținut să ne
răspundă “prin viu grai”:

“Trebuia să facem o companie de foraj de apă în Algeria. (…) Am făcut o companie mixtă cu el, inclusiv acest vestit BVI
company. Așa a vrut el să facem structura, cu firma din BVI. (…) Nu am mai avut cum să facem tranzacții din cauza prostiei
și birocrației noastre, s-a supărat, a spus că nu suntem serioși”, ne-a declarat Gabriel Comănescu. El a adăugat că dorea să
intre pe piața algeriană de servicii “unde erau bani de bani” dar care era blocată din cauza unui litigiu pe care țara africană
îl avea cu o companie românească de comerț exterior.

Neamțul din interior

La doi ani după înființare, pe 27 aprilie 2006, în SIE Ltd au avut loc schimbări majore. Certificatele inițiale au fost anulate,
fiind emise altele noi. De data aceasta acțiunile au fost atribuite unei fundații din Panama numită Charitable and Goodwill
Foundation și nu firmei din Niue. E practic momentul în care algerianul dispare din afacere.

COMANESCU-SIEFKEN-ACTIUNI
Contents
Contributed by: Paul Radu, CommunistTalk
«
Page Note 1 of 24 0
»
To print the document, click the "Original Document" link to open the original PDF. At this time it is not possible to print
the document with annotations.

Primul certificat, conținînd 12500 de acțiuni, i-a revenit lui Comănescu, iar cel de-al doilea, adică 37500 de acțiuni sau
două treimi din firmă, i-a fost înmânat lui Bruno Harm Siefken. Acesta era la acea dată director pe partea de explorare și
producție al Petrom OMV, poziție pe care a ocupat-o încă din 2004, anul când a fost semnat contractul de privatizare al
Petrom. Neamțul a devenit astfel acționarul principal în firma din Insulele Virgine Britanice. De cealaltă parte, Rebrab a
ieșit cu totul din peisaj. Imediat au fost deschise și noi conturi bancare în filiala elvețiană a băncii Hapoalim dar și la
Garanti Bank în Amsterdam.

Gabriel Comănescu și noul său partener au primit dreptul să gestioneze operațiunile bancare de la aceiași avocați
panamezi.

Siefken a jucat apoi la dublu timp de doi ani. Neamțul a fost în paralel și directorul de producție al OMV Petrom, dar și
partenerul secret al lui Comănescu, noul proprietar al platformelor de foraj.

Neamțul avea în administrare, în cadrul OMV Petrom, zona de est a României, Constanța, unde se aflau și platformele de
foraj marin ale Petrom de la Marea Neagră, platforme aflate acum în posesia lui Comănescu.

Înainte să se alăture OMV, Siefken a lucrat în Rusia unde a fost membru în consiliul de administrație al companiei
Wolgodeminoil din Volgograd. Această firmă a fost înființată în 1992 ca o asociere între Lukoil și compania germană
Wintershall, un partener tradițional al Gazprom.
Bruno Siefken, profil LinkedIn

Bruno Siefken nu a răspuns întrebărilor RISE, însă Gabriel Comănescu a încercat să explice relația cu neamțul: “Pe Siefken
îl cunoșteam mai demult, nu din 2004 când a venit la Petrom, îl cunoșteam cu mult înainte. (…) L-am întâlnit în Rusia când
a lucrat la Daminex, era directorul Daminex care era un joint venture între Wintershall și Gazprom. (…) Siefken avea o
problemă de zile mari. (…) Avea nevoie de o companie ca să-și protejeze averea, că el avea bonusuri și avea tot felul și, ca
orice bărbat, îți pui ceva deoparte. Și omul a venit la mine: <<băi, ajută-mă!>>. (…) Ideea mea era să-i fac compania și să i-
o las lui că doară nu o să stau eu acum să-i administrez averile personale lu’ domnu’ Siefken“.

Pe scurt, Comănescu ne-a explicat că Siefken a avut un conflict domestic și că a fost nevoit să-și ascundă averea, adăugând
că s-a asociat cu neamțul în SIE Ltd doar ca să-l ajute să-și deschidă un cont la bancă.

Dar susține că a rămas împuternicit pe conturile firmei SIE Ltd. dintr-un motiv simplu: băncile nu i-ar fi deschis cont doar
lui Siefken pentru că nu-l cunoșteau. În cele din urmă, Comănescu a admis că s-a folosit și el de firma offshore într-o altă
afacere românească.

Banii din platforme

Practic, la un an după privatizare, OMV Petrom a renunțat la activitățile de foraj marin, aflate în proprietatea Petromar.
Aceasta era o veche subsidiară a Petrom, aflată atunci sub directa coordonare a lui Siefken.

Cele mai importante active ale Petromar erau platformele de foraj cu denumiri mitologice – Atlas, Prometeu, Saturn,
Orizont, Fortuna și Jupiter.

Până la sfârșitul lui 2005, Petromar a vândut către Grup Servicii Petroliere (GSP) cele șase platforme de foraj marin pentru
100 de milioane de dolari. GSP a preluat, la pachet cu platformele, și contractele aflate în derulare cu OMV Petrom, ceea
ce a ajutat compania lui Comănescu să își amortizeze investiția.

Raportul anual pe 2005 al OMV aflat pe site-ul bursei din Viena consemnează laconic tranzacția spunând că platformele au
fost vândute pentru ca firma să se concentreze pe activitățile de explorare și producție.

Gabriel Comănescu ne-a vorbit și el despre tranzacție: “Referitor la platforme, nu este o chestie de noutate, au fost
cumpărate cu un credit sindicalizat aranjat de către Anglo-Romanian Bank Londra, împreună cu BCR-ul care ulterior a
intrat și Credit Suisse. În prima etapă creditul a fost de 100 și ceva de milioane pentru cumpărarea patrimoniului,
paltformelor și inclusiv cu patrimoniul din Iran, alea două din Iran… (…) Eu aveam o înțelegere cu Petrom încă din 2004 că
voi începe să investesc în platforme (…) Bruno Siefken nu răspundea numai de activele de la Petromar (n.r.-platformele
marine), Bruno Siefken răspundea de tot ce însemna est, de la Moldova încolo. Cel care dicta atuncea se numea Herbert
Ladwein cu care eu lucram și mai era directorul financiar îmi scapă numele acuma. (…)”.

Rămasă fără utilaje, OMV Petrom a fost obligată să închirieze platformele de foraj marin chiar de la Comănescu pentru a
exploata hidrocarburi în Marea Neagră. Platforma Prometeu, de pildă, a generat numai în martie 2014 peste 5 milioane de
dolari pentru GSP-ului lui Comănescu. OMV Petrom a făcut în această perioadă cinci plăți către GSP pentru operarea
acestei platforme, plăți care, însumate, ajung la 23.2 de milioane de lei. Contractele au curs însă încă din 2004, din
momentul când OMV-ul a fost privatizat.

Petrom nu a răspuns solicitării RISE Project cu privire la relațiile de afaceri pe care le are cu grupul de firme controlat de
magnatul român.

Platforma petrolieră Orizont din Golful Persic / Foto: Mediafax Foto, Cristi Cimpoes

“L-a dat afară Luca”

Jocul la dublu al lui Bruno Siefken a luat sfârșit în vara lui 2008 când a fost dat afară de la OMV Petrom. Neamțul nu a
rămas însă șomer. A a fost răsplătit pentru serviciile sale cu funcția de vicepreședinte al companiei lui Comănescu,
Upetrom Group din care face parte și GSP. Astfel, neamțul și-a legalizat relația cu magnatul român, devenind partener
oficial.

Întrebat de RISE Project dacă Siefken a fost dat afară din OMV Petrom fiindcă a aprobat plăți în avans către GSP,
Comănescu a spus că avansurile erau ceva normal și că nu doar OMV Petrom le făcea ci și alte companii cu care a lucrat
GSP.

“Poveștile alea că Siefken era director la OMV și a luat bani, asta este o măgărie făcută de Luca (n.r.-Liviu Luca, fostul șef
al Petromservice, actualmente trimis în judecată pentru fraudă), când eu am avut probleme și am refreșat sindicatele,
înțelegi? M-a sunat inclusiv Ruttenstorfer (n.r.-fostul președinte al OMV) că ce fac, de ce dezorganizez sindicatele lui
Luca?” a explicat Comănescu, acuzându-l pe Luca pentru problemele lui Siefken.

“El avea o problemă cu unul dintre tovarășii săi de la Constanța, avea o ură de moarte (…) și trebuia să-l distrugă și pe
Siefken și pe Ladwein pentru că între timp se negocia un minunat contract al lui Luca și Siefken nu vroia să-i facă, să-i
execute lui Luca metehnele (..) iar Siefken a fost dat afară de către Liviu Luca.” a mai adăugat patronul GSP.

Documentele obținute de RISE din PanamaPapers arată însă altceva. Liviu Luca și Comănescu au fost, conform înscrisurilor,
în tot acest timp parteneri de afaceri cu părți egale în alte companii din Insulele Virgine Britanice. Comănescu ne-a spus că
s-ar fi certat cu Luca încă din 2004, după ce anterior îl cooptase pe sindicalist în offshore-uri fiindcă împărțeau aceleași
idealuri. Afaceristul a mai susținut că e vina avocaților panamezi că Luca încă figurează în acte ca partener al său:
“Certificatele alea eu le-am dat la tâmpiții ăia de la Mossack Fonseca, care sunt cretinii ăia și ei nu le-au închis. Eu ce să
fac?” În alte cazuri, însă, schimbările în offshore-urile lui Comănescu au fost efectuate de pe o zi pe alta de către aceiași
avocați din Panama.

În una dintre rarele lui ieșiri publice, Bruno Siefken anunța potențialul enorm al zăcămintelor din perimetrele României. O
spunea apăsat în 2009, când neamțul era deja în conducerea Upetrom, chiar la un forum pentru energie: “Marea Neagra
ar putea deveni o altă Mare a Nordului din punct de vedere al bogățiilor petroliere. Nu este nici o problemă dacă rezervele
uriașe ale Marii Negre vor fi exploatate, ci când se va realiza acest lucru”.

Miza zăcămintelor de hidrocarburi din Marea Neagră este foarte mare pentru România. Petrolul și gazele din platforma
continentală ar putea asigura independența energetică a României față de Rusia, o țară pentru care petrolul și gazele
naturale sunt parte din arsenalul de arme folosit împotriva statelor neobediente.

Ștefan Marincea, fostul director general al Institutului Geologic al României ne-a declarat că rezervele de gaz din cele trei
domuri gazeifere descoperite până acum în Marea Neagră ar putea să ne asigure consumul complet de gaz pentru opt ani
în condiții de exploatare moderată. Tot Marincea ne-a spus că aceste descoperiri pot conduce la identificarea unor alte
resurse.

Comănescu și Siefken continuă sa închirieze OMV Petrom-ului, pe bani grei, platformele de foraj marin care au aparținut
cândva statului român.

RISE Project continuă seria de investigații referitoare la unul dintre cei mai bogați români, Gabriel Comănescu. Secretele
magnatului ies la iveală în documentele PanamaPapers. RISE a descris într-un material anterior (detalii AICI) cum omul
de afaceri, sprijinit de un om cheie din structura de management a OMV-Petrom, a pus mâna pe platformele maritime
ale Petrom.

Rădăcinile averii lui Comănescu sunt însă direct legate și de unul dintre cei mai controversați oameni de afaceri din
România, sindicalistul penal Liviu Luca. Amândoi și-au făcut banii pe seama Petrom însă, în timp ce Comănescu este un
prosper om de afaceri, Luca este cu un picior în pușcărie.
Gabriel Comănescu stă de vorba cu muncitorii care urmează să plece, la schimb de echipaj, în Golful Persic, pe platforma
Orizont / Foto: / Mediafax Foto, Crisiti Cimpoes

Nu mai e Foserco

Cobor din mașină pe macadamul de întâlnire al paralelei 46,27 cu meridianul 26,62, între niște dealuri frumoase care
anunță curbura exterioară a Carpaților. Îmi bag capul într-un hambar ros de ploaie, e plin de gunoaie și resturi de
turbulențe adolescentine, dar nu e nimeni. Peste o cale ferată ruginită, niște muncitori taie ceva într-o hală răpciugoasă, n-
au timp de indicații. Cică gps-urile civile au întotdeauna marja de eroare mai mare decât cele militare, dar nu e o eroare,
aici chiar nu mai e nimic.

Ce-i aia Foserco?, mă întreabă în trecere un domn al muncii. Îl sun pe șeful de sindicat, să-mi văd de treaba mea, îmi râde-
n nas, pfff.

Mă urc pe o movilă de moloz, exact pe punctul în care google indică Foserco SA, mă întind pe vârfuri și încerc să înțeleg de
ce sunt aici… Dacă nu apărea în #PanamaPapers, probabil că n-aș fi auzit niciodată de firma asta, n-aș fi venit niciodată în
Tg. Ocna, un orășel românesc ca oricare altul, sărac și îmbătrânit pe malul Trotușului, în Bacăul secat de industrie.

În afară de niște firme mici, doar salina mai merge aici. Și Dumnezeu, dânsul are 19 puncte de lucru pe trei nivele, din
burta pământului, până-n vârful muntelui.

Dar nu am timp de rugăciune, am venit să văd ce e în partea cealaltă, trei nivele mai jos, să observ ce a mai rămas din
Schela de Foraj Tg. Ocna, cum i-au zis comuniștii în ‘52, când au făcut-o ca să sape după gaze și petrol prin Moldova.
Foserco a făcut parte din strategia energetică națională și deținea mai multe instalații de foraj pentru cercetare cu care
putea descoperi noi zăcăminte de țiței și gaze naturale pe care ulterior să le exploateze Petrom și Romgaz. În zilele bune a
avut sute de angajați.

Astăzi la sediul din Târgu Ocna mai sunt doar portarul cu o haită de câini, femeia de serviciu și un tip cumsecade care
răspunde la telefon. Ultimii angajați au fost disponibilizați în luna martie.

N-a mai rămas mare lucru din această afacere a statului român, privatizată cu succes în timpul lui Radu Vasile și vândută
mai târziu de Gabriel Comănescu, jucător important pe piața locală a petrolului.

Privatizarea

Aventura privată a Foserco a început în 1998, când statul a cedat compania unei firme de apartament din Constanța, RPT
Oil SRL. La acea vreme RPT era deținută la vedere de Gabriel Comănescu și de alți doi oameni de afaceri, Ioan Dancău și
Niculae Lazăr Miclăuș. Ultimul dintre ei, Miclăuș, este și cel care a luat în spațiul firma la acea vreme, pe strada Adamclisi
din Constanța.

Dosarul de privatizare a fost semnat din partea Fondul Proprietății de Stat de Gheorghe Ionescu, tatăl lui „Syda”, soțul
Elenei Băsescu. „Bebe” Ionescu, cum îi zic prietenii, a ajuns ulterior în consiliile de administrație ale mai multor companii
care au fost privatizate, printre care Oil Terminal, Conpet sau Petrom. (Detalii, AICI).

RPT a cumpărat Foserco de la FPS cu un patrimoniu de cel puțin cinci instalații de foraj și mai multe utilaje industriale.

Firma lui Comănescu s-a angajat să investească două milioane de dolari la achiziție și încă cinci în următorii patru ani. Din
cele șapte milioane de dolari, peste două și jumătate trebuiau investite în modernizarea instalațiilor de foraj.

Istoricul afacerii

1998 – RPT Oil cumpără de la stat 421.000 acțiuni (85%) din Foserco.

1999 – RPT Oil face o majorare de capital, în natură, aducând două instalații de foraj. Cota RPT Oile crește astfel la 93 la
sută (peste 1 milion de acțiuni).

2000 – Majoarea anterioară îi permite firmei RPT Oil să vândă către Brington 470.000 din acțiunile Foserco. Din contract
reiese că aceste acțiuni (44% din companie) sunt „libere de sarcini”. Adică sunt acțiunile noi emise la majorarea din anul
anterior, iar nu cele gajate la stat. RPT rămâne la masă doar cu 39% din portofoliul Foserco.

2002 – Expiră termenul până la care Comănescu trebuia să vină cu banii pentru investiții, dar operațiunea nu are loc.
Statul nu execută însă gajul. Comănescu rămâne în continuare la cârma companiei și este păsuit zece ani la Contractul
de privatizare trebuia să se încheie, dar RPT nu respectase toate clauzele și termenele au fost prelungite.

2005 – Upetrom Trading, intrată și ea în acționariatul Foserco, face o majorare de capital cu 4,1 milioane de acțiuni
(79%). RPT Oil ajunge să mai dețină doar 8% din Foserco SA.

Din totalul de 7 milioane de dolari pe care RPT trebuia să le investească în fosta de companie de stat, până în 2002, a
rămas o restanță de aproximativ 1.5 milioane de dolari. Obligația nerespectată a adunat până în 2009 și penalități de
alte 4.5 milioane.

Termenele limită pentru investiții au fost mutate până în 2013.

Statul, prin AVAS, a avut două modalități de a recupera prejudiciul creat de companiile lui Comănescu: fie executa
acțiunile deținute de RPT Oil în Foserco, fie executa sumele neinvestite și penalitățile.
Dacă ar fi ales să recupereze participația RPT în Foserco, atunci statul ar fi fost un acționar minoritar, fără nici o putere,
în Foserco. Abia în 2009, însă, a ales să execute penalitățile și sumele neinvestite, dar judecătorii i-au dat câștig de cauză
lui Comănescu.

Secretele din Caraibi

Acest lucru a fost posibil deoarece, în 1999, la nici un an după privatizare, Comănescu a făcut o mutare secretă pe
eșicherul afacerii Foserco. A înființat, în iulie a acelui an, cu ajutorul avocaților Mossack Fonseca, o companie offshore în
Insulele Virgine Britanice. Denumită Brington Capital Limited, aceasta a deținut alături de RPT Oil acțiuni în cadrul Foserco
SA. O vreme, societatea offshore a avut în posesie 44 la sută din Foserco în timp ce RPT Oil deținea 39 la sută din acțiuni.
Între ele, cele două firme ale lui Comănescu dețineau controlul asupra întreprinderii din Târgu-Ocna. Asociatul secret al lui
Comănescu în firma offshore? Nimeni altul decât Liviu Luca, sindicalistul penal care făcea afaceri în numele lui Sorin Ovidiu
Vîntu. Mai mult, în acționariatul Foserco a intrat și FSLI Petrom, federația sindicală a lui Liviu Luca.

În folderul Brington copiat de pe serverul Mossack Fonseca există un înscris prin care Brington s-a angajat să garanteze
chiar cu acțiunile deținute la Foserco promisiunile pe care le-a făcut RPT Oil la privatizarea întreprinderii. Documentul este
semnat de interpușii panamezi care apar la vedere în companie.

PATRONII SENSIBLU

Probabil că fiecare familie din România a cumpărat, de-a lungul anilor, medicamente de la Sensiblu. Punctele de
comercializare ale grupului de farmacii sunt peste tot, la colț de bloc, în mall-uri, în stații de autobuz, iar fiecare aspirină
vândută a crescut profitul oamenilor din spatele lanțului de farmacii.

Cine sunt, însă, aceștia și cum au construit una dintre cele mai profitabile afaceri din România?

O parte din răspuns se află în PanamaPapers, baza de date scursă din serverele avocaților Mossack Fonseca din
Panama. Documentele obținute de RISE arată cum cei patru șefi de la Sensiblu au folosit paradisurile fiscale ca să mute
sute de milioane de euro în afara țării, bani cu un statut fiscal incert.

Șefii de la Sensiblu

Rețeaua de farmacii este doar partea vizibilă a afacerii. În paralel, vânzările angro către spitale, prin divizia de distribuție
Mediplus Exim, contabilizează un flux bănesc de sute de milioane de euro, bani publici. Structura grupului a fost încă de la
începuturi, la finele anilor ‘90, netransparentă, incluzînd firme de tip offshore din Olanda, Cipru sau Insulele Virgine
Britanice.

Una dintre cele aproape 500 de farmacii Sensiblu

Citești această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima
organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!

Temelia afacerii a fost pusă în anii ‘90 când patru cetățeni străini au înființat grupul ce avea să domine în scurt timp piața
românească de produse farmaceutice:

 Walid Abboud, 48 de ani, cetățean libanez și britanic. Peste 30 firme în România. Are afaceri și în zona
imobiliarelor, unde are mai multe firme de construcții și consultanță, dar este activ și în industria alimentară.
  Roger El Akoury, 47 de ani, libanez. Peste 35 firme în România. Pe lângă afaceri, Roger mai colecționează și
tablouri, pe care le expune pe la muzee din toată țara. Tot el este și promotorul Muzeului pentru Artă Recentă,
instituție de cultură care își propune să fie concurentul Muzeului Național de Artă Contemporană.

 Michel Charles Eid, 46 de ani, libanez. Peste 15 firme în România. A fost cel mai implicat în administrarea
Fundației Sensiblu, un ONG care a atrage milioane de lei anual pentru acțiuni caritabile.

 Ludovic Robert Charles Simon, 45 de ani, francez. Peste 20 de firme în România.

Lipsa de transparență a grupului de firme, dar și modul în care și-au derulat afacerile cei patru a fost adusă în discuție în
mai multe rânduri. În octombrie 2002, de pildă, șeful de atunci al Gărzii Financiare, Neculai Plăiașu, i-a acuzat într-un
comunicat de presă pe șefii Sensiblu că, prin împrumuturi și achiziții de companii la prețuri supraevaluate, au scos profitul
din țară, eludînd plata unor taxe: „Practic, prin acest sistem de cesionare a părților sociale se realizează scoaterea din țară,
fără achitarea unor impozite, a rezultatelor financiare ale diverselor societăți. Totodată acest procedeu poate reprezenta o
formă de spălare a banilor, întrucât au intrat in sistemul bancar românesc de la o firmă din străinătate ce poate fi fantomă
și au ieșit din sistemul bancar românesc ca venituri realizate legal pe teritoriul României de anumite persoane fizice.”

Fostul comisar general al Gărzii nu a putut fi contactat pe marginea acestor acuzații. Detalii, AICI.

Cu doar câteva luni înainte, în august același an, oamenii de afaceri și-au extins rețeaua de firme offshore care le va
permite să ascundă sute de milioane de euro în afara țării. Cei patru au fondat atunci în Insulele Virgine Britanice câte un
offshore de căciulă. Cele patru firme din paradisul fiscal aveau să joace un rol foarte important trei ani mai târziu, când au
fost folosite în tranzacții secrete de peste un sfert de miliard de euro. Celor patru firme din 2002 li s-au adăugat ulterior
altele, înființate tot în insulele din Caraibi. Patronii Sensiblu au ales nume pline de optimism pentru entitățile offshore
între care aveau să curgă milioanele de euro: Suntoucher, Dream Catcher, Future Sun, Smooth Winds. Am identificat în
baza de date a Mossack Fonseca nouă companii care au fost folosite de cei patru în tranzacții ascunse. Cea mai mare
afacere, potrivit contractelor copiate din serverele avocaților panamezi, a avut loc în preajma Crăciunului din 2005, mai
precis pe 21 decembrie. Patronii Sensiblu au executat atunci, la indigo, o serie de contracte de împrumut în valoare totală
de 280 de milioane de euro. Să-l luăm drept exemplu pe Roger El Akoury: 19 decembrie 2005. Akoury a împrumutat firma
Wynding Investments din Insulele Virgine Britanice (IVB) cu 70 de milioane de euro pentru ca această companie „să-și
îndeplinească obligațiile financiare”. Contractul menționează că împrumutul va fi acordat nu mai târziu de sfârșitul lunii
iunie 2006. Documente din PanamaPapers îl indică pe Akoury drept beneficiar al Wynding.

AKOURY-CUMPARA-ACTIUNI
Contents
Contributed by: Paul Radu, CommunistTalk
«
Page Note 1 of 12 0
»
To print the document, click the "Original Document" link to open the original PDF. At this time it is not possible to print
the document with annotations.

Contractele sunt semnate de Akoury sau de către directorii de fațadă din firmele offshore. Libanezul a folosit în acte
inclusiv o adresă de pe bulevardul bucureștean Mircea Eliade, la numărul 3. Vecinii de palier în această clădire, care i-a
aparținut miliardarului Puiu Popoviciu, trimis în judecată pentru o sumă de infracțiuni, au fost nimeni alții decât oamenii
aflați în spatele dezastrului de la RAFO Onești și ei găsiți de RISE în PanamaPapers.
Ceilalți trei șefi de la Sensiblu, Eid, Abboud și francezul Ludovic Simon au executat, simultan, tranzacții în oglindă, folosind
alte firme offshore din colecția Mossack Fonseca. În total, contractele semnate de cei patru în decembrie 2005 se ridică la
suma de 280 de milioane de euro.

p. 2

Toamna lui 2006. Consiliul de administrație al Wynding a consemnat într-o minută că „firma urmează să primească în
septembrie sau octombrie 2006 în contul #6384888 în banca ING din Elveția o sumă de bani reprezentînd dividende”.

În minută a fost din nou invocat împrumutul de 70 de milioane de euro dintre Akoury și Wynding. În baza acestuia, s-a
hotărât ca banii din dividende trebuie vărsați în contul #6384892 deschis tot la ING Elveția, cont personal al lui Akoury. Din
nou, și ceilalți trei au acționat pe același calapod și au făcut aceleași mutări referitoare la dividende. Puteți citi despre
aceasta mai jos, însă, toate aceste hotărâri legate de dividende au fost luate în contextul în care concernul de firme din
care face parte Sensiblu a fost listat pe bursa de la Londra în 2006. În ciuda repetatelor noastre încercări, nici cei patru
acționari și nici purtătorul de cuvânt al grupului de firme nu au răspuns întrebărilor adresate de RISE Project.

Mai este de notat și că schimbul de informații între avocații din Panama și cei patru proprietari s-a făcut atât prin email,
dar și prin poștă, plicurile fiind remise pe adresa companiei Elarom Exim 94 SRL din București. Această firmă a fost
controlată de un personaj controversat, Khalil Chahine, unul dintre actorii din dosarul de corupție Microsoft. Chahine este
foarte bine conectat în cercurile politice de la București. El a fost patron al echipei de fotbal FC Național, este înrudit prin
alianță cu Dumitru Nicolae „Niro”, și el acuzat de DNA pentru fapte de corupție, iar presa a scris că la nunta lui Chahine din
2009 au fost prezenți Victor Ponta, soția, Daciana Sârbu, dar și Elena Udrea, Dorin Cocoș sau Ion Țiriac, între alții. Ion Țiriac
a fost și el servit cu niște offshore-uri de către Mossack Fonseca. Detalii, AICI.

Banii din listarea pe bursa londoneză

În octombrie 2006, afacerea înființată de Eid, Abboud, Ludovic Simon și El Akoury a fost listată pe bursa londoneză. Era
exact anul în care procurorii români au clasat investigația penală declanșată împotriva celor patru acționari. Între timp,
Mediplus Exim, compania de distribuție a medicamentelor, și, respectiv, Sensiblu, lanțul de farmacii, au fost împachetate
într-o nouă structură corporativă ce avea la capătul ei compania A&D Pharma BV, înregistrată în Antilele Olandeze în mai
2006. Unele dintre firmele offshore menționate mai sus au deținut acțiuni în A&D Pharma BV.

Această nouă companie-mamă a ajuns pe bursa londoneză în toamna aceluiași an.

Cei patru proprietari au colectat atunci 136 de milioane de euro de la alți investitori, punând la bătaie o treime din acțiuni.
Acționarii au decis să nu listeze direct acțiunile, ci au apelat la un produs mai sofisticat al pieței de capital: GDR – adică
certificate globale de depozit.

Aceste instrumente bursiere sunt construite pe baza mai multor acțiuni suport ale companiei listate și implică o bancă
depozitară. În cazul A&D Pharma BV, un GDR a fost construit din șase acțiuni. În total, compania din Antilele Olandeze a
scos la vânzare 11 milioane de certificate de depozit, la un preț de 12 euro fiecare. În acest caz, banca depozitară a fost
Citibank.

Înainte de listare, în iulie 2006, aceeași Citibank a jucat un rol cheie în finanțarea A&D Pharma cu alte 100 de milioane de
euro. Banii reprezentau un împrumut sindicalizat contractat de la mai multe bănci locale. Liderul consorțiului bancar a fost
tot Citibank.

Cei patru fondatori au decis brusc delistarea companiei la începutul anului 2011, provocând nemulțumirea unor fonduri
de investiții care plasaseră bani pe bursă. A urmat, rapid, un proces la Amsterdam, în care investitorii nemulțumiți au cerut
blocarea operațiunii, acuzând prețul scăzut pentru răscumpărarea certificatelor, dar și conflicte de interese în afacerile
derulate de conducerea grupului.
În final, cei patru fondatori au răscumpărat certificatele cu 4,5 euro/GDR, adică la un preț de aproape trei ori mai mic
decât cel la care au fost vândute în 2006.

Alte împrumuturi

Caruselul împrumuturilor către firme offshore continuă până în zilele noastre.

De exemplu, tot potrivit documentelor din PanamaPapers, în august 2007, Akoury a folosit din nou Wynding pentru a da
un împrumut. De data aceasta el a creditat Wynding ca să dea împrumut un milion și jumătate de dolari unei firme din
Cipru, YSC Pharma Management and Finance Limited, „pentru investiții”.

Patru ani mai târziu, în 2011, YSC a deschis o subsidiară în România, Vending Zone SRL, o afacere cu automate de snacks-
uri și cafea, care în prezent deține peste 600 de distribuitoare în toată țara, în instituții publice, în gări și spații pietonale.

Conform informațiilor RISE, plățile către firme offshore s-au făcut constant în cadrul grupului din care fac parte farmaciile
Sensiblu.

Din spatele masonului

Tentativa noastră de a obține un punct de vedere de la patronii Sensiblu a fost o aventură în sine.

Am încercat, la început, să luăm legătura cu Roger El Akoury și partenerii săi prin departamentul de comunicare al A&D
Pharma, dar solicitarea a rămas fără nici un răspuns din partea lor. Ne-a sunat din partea lor, chiar a doua zi, Florin
Ghiulbenghian, om de afaceri și mason asumat. Ghiulbenghian l-a invitat pe reporterul RISE la reședința sa, o casă de
patrimoniu, cu pereții tapetați de tablouri și icoane, vizavi de Direcția Națională Anticorupție. Vecinii procurori au fost
vizitați de Ghiulbenghian chiar la începutul acestui an, când acesta a traversat strada pentru câteva denunțuri împotriva
fostului șef SRI, Virgil Măgureanu.

Reporterul RISE a solicitat o întâlnire cu proprietarii Sensiblu, dar Florin Ghiulbenghian a insistat că aceștia nu vor să
discute decât prin intermediul său.

El ne-a povestit că îi știe pe oamenii de afaceri încă de la începutul anilor 2000 și că a fost mandatat să vorbească în
numele lor.
Florin Ghiulbenghian, reprezentantul neoficial al patronilor Sensiblu.

Ghiulbenghian a adăugat că banii, cei 280 de milioane de euro rulați prin firmele înființate de Mossack Fonseca, ar proveni
din listarea pe bursă a A&D Pharma și că motivul unei structuri de firme offshore atât de complexe nu a fost ascunderea
sumelor față de Fiscul din România, ci față de americani, care, după atentatele din 11 septembrie 2001, verificau atent
tranzacțiile cetățenilor arabi: „Această structură financiară a fost aleasă la recomandarea consultantului fiscal din acea
perioadă, pentru a minimiza riscurile de înghețare a fondurilor ca urmare a acțiunilor de după 2001. (n.r. -Erau) cetățeni
arabi, sume mari de bani din operațiuni în țări non-UE”, a spus Ghiulbenghian. RISE Project nu a putut să verifice
veridicitatea acestor afirmații deoarece reprezentanții Sensiblu au refuzat să răspundă direct întrebărilor adresate. De
altfel, ulterior, Ghiulbenghian ne-a transmis altceva:

„Nu au încasat niciodată acești bani și nici nu au cunoștință despre primirea unor astfel de sume în conturile vreunuia
dintre ei. În cazul în care veți publica totuși aceste minciuni, intenționează să acționeze împotriva dumneavoastră cu toate
mijloacele legale”

După ce afaceristul și-a făcut ieșirea din scenă, am fost contactați de avocatul Mihai Rapcea, membru fondator al
organizației Noua Dreaptă. (Detalii, AICI)

Avocatul Rapcea ne-a spus că are un contract de consultanță juridică cu Mediplus, parte din grupul de firme al celor patru
și că a auzit vorbindu-se despre RISE Project la sediul firmei. „Îi știu eu”, a spus avocatul, și ne-a sunat să ne întrebe ce
urma să publicăm.

Am mers la sediul casei de avocatură pe care Rapcea o deține în Centrul Vechi. I-am dat aceleași detalii ca lui
Ghiulbenghian, ne-a spus că îl vede des la muncă pe Walid Abboud și va încerca să ne pună în legătură cu el.

Cu toate acestea, și această încercare de a-i contacta pe patronii Sensiblu a rămas fără succes, iar departamentul de
comunicare al A&D Pharma nu ne-a răspuns la telefon, email sau la mesaje.

SPIONUL CARE A IESIT DIN CASA

Un bancher azer, condamnat în România pentru spionaj economic, a vândut cu 9,2 milioane de lire sterline o
proprietate de lux din Londra chiar în timp ce era trimis în judecată. Unul dintre cumpărătorii interesați a fost co-
fondatorul gigantului Skype, dar tranzacția a căzut, iar vila a ajuns la un rus.

Detaliile tranzacției imobiliare au fost păstrate în arhivele Mossack Fonseca din Panama. RISE Project a stat de vorbă cu
Vadim Benyatov, afaceristul care este acum urmărit internațional după ce a tras sforile unora dintre cele mai
importante privatizări din România.

Vadim Benyatov la ieșirea din Parchetul General București, 27 noiembrie 2006. Foto: Bogdan Baraghin / Mediafax Foto

În ianuarie 2012, avocații Mossack Fonseca din Panama au primit un email de la filiala londoneză, care le solicita să
evalueze un contract de vânzare pentru o luxoasă casă din centrul Londrei. Vânzătorul înstrăina casa cu tot cu offshore-ul
care o deținea în proprietate.

Cumpărătorul interesat era danezul Janus Friis Degnbol, co-fondatorul Skype, cunoscuta aplicație pentru comunicare.

Janus Friis Degnbol, co-fondatorul Skype. Foto: Mathieu Thouvenin (CC BY-NC-ND 2.0)

Contactat de RISE, Degnbol a transmis, prin reprezentanții săi, că nu l-a cunoscut pe Vadim Benyatov și că “nu a mers mai
departe cu achiziția proprietății”. Cu toate acestea, casa a fost vândută ulterior unui alt cumpărător.

CARTIERUL ELITELOR
Urmărit printr-un mandat Interpol emis la data de 5 februarie 2015, Vadim Benyatov ne-a spus telefonic că offshore-ul și
vila din Londra au fost ale lui până la momentul tranzacției, în 2012: “Offshore-ul mi-a aparținut, acum nu mai e al meu. L-
am folosit doar pentru vânzarea clădirii. Am cumpărat casa împreună cu soția mea de la acel moment și am locuit acolo. A
fost o tranzacție privată și nu aș vrea să spun prea multe. E vorba de un cetățean rus”.

Cât despre contractul cu co-fondatorul Skype din arhivele Mossack Foseca, Benyatov susține că Janus Friis a fost “probabil
unul dintre cei care au licitat pentru proprietate”.

Situată în zona de vest a Londrei, la 1,4 kilometri de celebrul Hyde Park și în apropierea palatului Kesington, reședința
familiei regale britanice, fosta casă a lui Benyatov face parte dintr-un ansamblu rezidențial de lux. Toate imobilele sunt
construite în același stil și sunt vopsite în culori pale. Strada nu este intens circulată, iar statutul social al locatarilor este
confirmat și de limuzinele din stradă. Mai exact, strada se află în mijlocul cartierului Notting Hill, cunoscut pentru numărul
mare de miliardari și vedete pe kilometru pătrat. În zonă, locuiesc sau au locuit magnați precum Richard Branson,
proprietarul Virgin Group, personaje din industria modei, precum Stella McCartney, și artiști precum Elton John sau Robbie
Williams. În ultimul deceniu, zona a atras și oligarhi ruși sau bogătași arabi.

Fosta casă a lui Benyatov are trei etaje, la fel ca toate casele din jur, dar se distinge prin ușa roz de la intrare. Unul dintre
vecini ne-a spus că nu știe cum îi cheamă pe proprietari, dar că acolo locuiește sigur o familie de ruși. Îi descrie ca fiind
niște oameni retrași și introvertiți.

Documentele cadastrului londonez arată că Vadim Benyatov a cumpărat clădirea în noiembrie 2009 cu 6,4 milioane de lire
sterline. Trei ani ani târziu, el a obținut un profit consistent. Benyatov a vândut în final clădirea în 2012, pentru 9,2
milioane lire sterline. De această dată, proprietarul a rămas secret. Clădirea este acum deținută de către un offshore
înregistrat în insula Guernsey – un alt paradis fiscal opac. Benyatov ne-a explicat doar că a vândut casa unui cetățean rus,
fără să ofere mai multe detalii.

În Londra, peste 40 de mii de case, vile, PUB-uri sau apartamente au ca proprietari firme înregistrate în paradisuri fiscale.
Un articol publicat recent de cotidianul The Guardian arată că în ultimul an numărul proprietăților din Londra deținute prin
intermediul unor offshore-uri a crescut cu nouă la sută, iar în tot regatul peste 90 de mii de construcții sunt deținute de
firme înregistrate în paradisuri fiscale. Aceste tranzacții au deseori printre beneficiari membrii unor grupări criminale care
aleg companiile offshore ca să-și ascunsă averea și să eludeze plata taxelor. În plus, aceste vehicule comerciale complică
procedurile de recuperare a prejudiciilor, atunci când proprietarii din umbră sunt condamnați penal.

OMUL PRIVATIZĂRILOR STRATEGICE

Vadim Don Benyatov, 50 de ani, a fost implicat în mai multe scandaluri în România: de la privatizările companiilor de
electricitate, la energie ieftină pentru Alro. Procurorii l-au descris în actele de acuzare ca fiind șeful unei rețele de
consultanți din care mai făceau parte bulgarul Stamen Stanchev și cehul Michal Susak, ambii lucrând în cadrul băncii și
condamnați ulterior în dosarul azerului.

Născut în Baku, Azerbaidjan, Vadim Don Benyatov a fost mulți ani director în cadrul Credit Suisse și apoi consultant
specializat în investiții în Europa de Est, în special în domeniul energiei. Una dintre primele apariții publice a lui Benyatov a
fost în 2002 la conferința “Privatizarea Sistemului Energetic” deschisă de către fostul ministru Dan Ioan Popescu, pus
recent sub acuzare în dosarul Rompetrol. Benyatov a încercat atunci să vândă autorităților române oferta băncii pentru
serviciile de consultanță pentru marile privatizări ce urmau în România. Rapid, în decembrie 2002, Credit Suisse First
Boston a câștigat, în consorțiu cu ING Bank, contractul pentru servicii de consultanță financiară pentru privatizarea Petrom
– compania controlată atunci de statul român și subordonată direct ministrului Dan Ioan Popescu.

Benyatov a devenit cunoscut în România după ce a fost arestat, în noiembrie 2006, în dosarul “Privatizărilor Strategice”.
Benyatov a fost urmărit penal pentru spionaj economic în cazul mai multor privatizări precum Petrom, Romgaz, Electrica
sau Romtelecom. El a fost acuzat că a coordonat un grup, din care mai făceau parte fostul ministru economiei de la acel
moment, Codruț Sereș, precum și Stamen Stancev și Michal Susak. Una dintre învinuiri era că a viciat licitația pentru
privatizarea Electrica Muntenia Sud (EMS). Procurorii au arătat că societatea italiană Enel ar fi aflat în avans prețurile
licitate de competitori și a putut astfel să pluseze ca să câștige contractul de privatizare.

Benyatov susține însă că este nevinovat pentru că informațiile legate de licitație ar fi fost publicate de presă: “Au fost niște
acuzații aiuritoare fără nici o bază”.

Fostul bancher mai spune că vânzarea filialei Electrica a fost una dintre cele mai mari privatizări din Europa Centrala și de
Est și că statul român a ieșit în câștig din această afacere.

După ce a fost eliberat în 2007, azerul a plecat la Londra unde a stat opt ani, până în 2015, când a plecat mai departe în
SUA, el fiind și cetățean american. Tot în 2015, el a ajuns să fie căutat internațional după ce a fost condamnat definitiv de
Înalta Curte de Casație și Justiție.

A locuit o vreme în New York, iar acum susține că s-a stabilit undeva pe coasta de Vest a Americii. Benyatov ne-a declarat
că nu are nici o intenție să se întoarcă în România pentru a-și ispăși pedeapsa. De la distanță, el încearcă să scape de
condamnare. Anul acesta a încercat să anuleze sentința printr-o procedură excepțională, dar Înalta Curte i-a respins
solicitarea. Judecătorii nu au menționat în dosar niciun prejudiciu direct creat de Benyatov statului român însă Curtea de
Conturi a consemnat într-un raport publicat în 2013 că Enel nu și-a respectat angajamentele din contractul de privatizare,
adică nu a făcut investiții de peste 400 de milioane de euro. Statul român a deschis și două acțiuni în instanță, la Curtea de
Arbitraj de la Paris, prin care a solicitat daune de peste 1,2 miliarde de euro de la Enel.

Procurorii au mai arătat implicarea lui Vadim Benyatov și în alte privatizări:

  În cazul Romgaz, procurorii susțin că Vadim Benyatov ar fi fost beneficiarul unor informații confidențiale. În
2006, Credit Suisse a câștigat licitația prin care a devenit consultantul statului român în privatizarea a 51 la sută din
acțiunile Romgaz. În acest caz miza pentru Benyatov și bancă a fost onorariul de succes pentru privatizare dar și
accesul la datele despre procesul de vânzare al pachetului de acțiuni. Privatizarea Romgaz nu a mai avut loc, iar
statul a vândut 15 la sută prin bursă.

 Compania Enel ar fi beneficiat de serviciile lui Benyatov în cadrul privatizării furnizorului de energie termică din
Brăila. Italienii de la Enel au câștigat în 2006 contractul de privatizare a CET Brăila, în tandem cu Global Internațional
2000, companie controlată de către Boris Golovin, fost ofițer al al trupelor speciale Spetsnaz din cadrul GRU –
serviciul de spionaj al armatei ruse. Miza în acest caz era construirea unei mega-termocentrale la Brăila. Afacerea
nu s-a mai realizat.

 Tot de spionaj economic este acuzat azerul și în cazul Romtelecom. Mai precis în 2006, Ministerul Comunicațiilor
condus de Nagy Zsolt a contractat Credit Suisse drept consultant pentru vânzarea a 46 la sută din acțiunile
Romtelecom deținute de stat și evaluate atunci la 1 miliard de euro. Contractul de consultanță a fost anulat în 2007.

GHITA DIN PANAMA

2 firme în #PanamaPapers.

3 oameni implicați direct: fratele lui Sebastian Ghiță, avocatul familiei și un fost angajat.

2012-2014, perioada în care cei trei – racordați la contracte guvernamentale de sute de milioane – au activat firmele
offshore.

Anchete DNA în curs.

Acesta-i scorul unei scheme financiare care începe la Ploiești și se termină sub palmierii din America Centrală. Din Ploiești
sunt beneficiarii finali: familia lui Sebastian Ghiță.

Cartelul e format din zeci de companii-ventuză care s-au capitalizat reciproc cu infuzii masive din bugetul național sau
european. Banii circulau în zig-zag, după un algoritm care, la final, colecta profiturile în conturile familiei și ale firmelor
sale fanion, Teamnet și Asesoft. Perioada de glorie a fost guvernarea Victor Ponta, prietenul asumat al mogulului Ghiță.
Fostul deputat PSD, Sebastian Ghiță, participă la audierile reprezentanților SRI, la Palatul Parlamentului, în București,
marți, 24 iunie 2014. Foto: Octav Ganea / Mediafax

CELE DOUĂ COMPANII OFFSHORE

Au fost înregistrate în Ciudad de Panamá, la sediul Mossack Fonseca, și se numesc Tatran Business Inc și Evsenhurt Invest
Corp. Prima avea operațiuni de „holding/consultanță/trading” în România, Guatemala, Costa Rica și Mexic, iar a doua o
administra pe prima.

Inițial au fost “firme de raft”, fiind create în pachete de câte zece și ținute inactive până în momentul vânzării lor efective.
E o practică uzuală în industria offshore, prin care consultanții răspund rapid necesităților de moment ale clienților din
întreaga lume.

Citești această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima
organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!

În cazul Ghiță, necesitatea a apărut în martie 2013, când avocații panamezi au primit un email de la niște parteneri din
Cipru, tot consultanți offshore, care solicitau activarea uneia dintre “firmele de raft” rezervate de ei cu trei ani înainte
(2010). Era vorba despre Tatran Business Inc. Ciprioții care antamaseră compania îi anunțau atunci pe colegii din Panama
să urgenteze procedurile, întrucât firma era „deja vândută” și aveau nevoie de acte pentru client. Și cealaltă căsuță
poștală, Evsenhurt Invest Corp, provine dintr-o “serie de raft” a panamezilor, comandată de aceiași avocați ciprioți în
2008.

Evsenhurt și Tatran sunt legate. O arată o minută din noiembrie 2014 a ședinței acționarilor Tatran Business Inc din care
reiese că prima o deține pe cea de-a doua.

RUSUL DIN CIPRU

Cei care au comandat firmele din Panama, în numele familiei Ghiță,

sunt ciprioții de la firma Consulco, un alt registratar offshore prolific.

Toată corespondența cu panamezii de la Mossack Fonseca se poartă prin consultanții ciprioți, la un moment dat chiar prin
angajatele românce ale Consulco. Firma are birouri în Cipru, România, Bulgaria, Ucraina, Emiratele Arabe Unite, Marea
Britanie și Rusia.

Unul dintre fondatorii Consulco este contabilul rus Dmitri Khenkin (foto stânga), iar firma se laudă cu expertiză vastă pe
piața post-sovietică și cu un număr impresionant de clienți în regiune.

Directorii-paravan băgați de Consulco în offshore-urile panameze ale lui Sebastian Ghiță au fost folosiți, în roluri similare, și
în schema prin care Ivan Malyushin, fost director-adjunct al Departamentului pentru Afaceri Prezidențiale de la Kremlin, și-
a ascuns o firmă offshore cu ajutor registratarilor Consulco și Mossack Fonseca. Detalii, AICI.

Tot din spațiul rusofon, aria de expertiză a Consulco, provine și a doua serie de directori-paravan utilizați în firmele lui
Ghiță. De data asta nu mai sunt cetățeni cipirioți, ci trei rusoaice cu domiciliile în Donețk, Ucraina, zonă separatistă. Cele
trei femei muncesc în Federația Rusă, una-i asistentă medicală.

Pe scurt, registratarul Consulco a oferit servicii complete în schema lui Ghiță din Panama: prin ei s-au plătit facturile pentru
comenzile offshore, au livrat identitățile proxy în firme și, ulterior, s-au ocupat de lichidarea uneia dintre ele.

CEI TREI IMPLICAȚI DIRECT

Sunt din Ploiești toți. Unul este Alexandru Ghiță, fratele mai mic al lui Sebastian. Altul-i Cristian Bâlbâie, fostul lor angajat,
acum interpus în firme-cheie ale platformei Ghiță. Al treilea, Andrei Nicolescu, e avocatul familei și al societăților pe care
familia și le asumă oficial.
Prin intermediul ciprioților de la Consulco, au fost numiți la conducerea offshore-ului Tatran din Panama. Alex Ghiță – ca
director și președinte, Cristian Bâlbâie – director și secretar, Andrei Cristian Nicolescu – director și trezorier.

Numele celor trei apar în arhiva #PanamaPapers atunci când decid dizolvarea companiei Tartran, în noiembrie 2014.
Câteva zile mai târziu, însă, hotărârea de dizolvare este anulată, iar directorii din Ploiești rămân pe motiv că “ar putea fi
găsită o soluție pentru ca firma să stea activă” – arată corespondența cipriotă-panameză.

Alexandru Ghiță și-a secondat fratele mai mare în afacerile familiei. Conduce 2K Telecom, una dintre firmele-fanion ale
grupului, și administrează alte cinci societăți din platformă. În 2015, 2K Telecom și Alexandru Ghiță au intrat în atenția DNA
din cauza unor licitații trucate în cadrul programului “Internet în școala ta”.

Cristian Bâlbâie a lucrat mai mulți ani la 2K Telecom. Acum, a devenit manager de marketing al casei de pariuri
Winmasters, controlată tot de familia Ghiță. FOTO: arhiva personală

George Cristian Bâlbâie a fost angajat în grupul 2K Telecom. Acum este asociat în Necc Telecom și Aego Business
Consulting – ambele din platforma Ghiță. Numele lui Bâlbâie apare și într-o interpelare parlamentară din martie 2015,
adresată lui Sorin Grindeanu – pe atunci ministru al Telecomunicațiilor, acum propunerea PSD pentru funcția de premier.
Interpelarea reclama deturnarea de fonduri publice către firme controlate de Sebastian Ghiță, Aego Business Consulting și
Avitech Co, și îl nominaliza pe Cristian Bâlbâie drept interpus al mogulului. Grindeanu a răspuns că licitațiile au fost făcute
conform legii. În iulie 2016, ele au intrat însă în vizorul DNA. Între timp, Bâlbâie a devenit și manager de marketing al casei
de pariuri Winmasters, controlată tot de familia Ghiță. Detalii, AICI.

Andrei Nicolescu (al doilea din stânga) este avocatul tradițional al familiei Ghiță. FOTO: arhiva personală

Andrei Cristian Nicolescu este avocatul tradițional al familiei și companiilor lui Sebastian Ghiță. În primăvara lui 2014,
reprezentând șapte firme oficial asumate de grupul Ghiță, Nicolaescu a depus o plângere penală împotriva reporterilor
RISE Project, reclamând publicarea unor informații confidențiale de la Fisc. Detalii, AICI. Nicolescu face bani și din
birocrație: o firmă de-a lui, promovată drept „fabrica de documente”, centralizează formulare și reprezintă cetățeni prin
instituții.

Citești această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima
organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!

“POTCOAVE DE CAI MORȚI”

„Nu sunt fratele meu, nu am avut niciodată un angajat pe nume Cristian Bâlbâie, n-am auzit de Tatran Business Inc, nici de
Evsenhurst Corp. Mă îndoiesc ca vreuna dintre ele să aibă legătură cu fratele meu”, declara Sebastian Ghiță în luna mai,
într-o discuție cu reporterii RISE.

„A fost o investigație despre mine la Oficiul de Spălare a Banilor, sunt convins că ar fi găsit așa ceva acolo, în acele
rapoarte și verificări făcute de DNA, DIICOT, Parchet General, ANAF, Antifraudă și cine a mai verificat orice chestiune
legată de mine, nu cred eu că oamenii ăia nu găseau așa ceva. Nici vreun leu sau vreun euro de care eu să fi avut
cunoștință nu a ajuns vreodată în vreo firmă offshore. Din orice paradis fiscal. M-am ferit de așa ceva ca de dracu` încă de
la începutul activității mele economice”, spunea Ghiță.

Sebastian Ghiță a apărut direct ca acționar în offshore-ul cipriot Minasee Holdings, cel indicat în rechizitoriul DNA

În realitate, procurorii îi găsiseră offshore-urile cipriote de cel puțin un an. Rechizitoriul dosarului în care DNA l-a trimis în
judecată pe Ghiță pentru spălare de bani arată că mogulul și-a cedat acțiunile din Asesoft Internațional unei firme din
Cipru deținută tot de el.

„Nu alergați după potcoave de cai morți. Întrebați-l pe Alex și vă va răspunde”, conchidea Ghiță. Dar fratele lui n-a mai
răspuns. Nici ceilalți doi, angajatul Bâlbâie și avocatul Nicolescu, n-au dat detalii despre afacerile din Panama.

ANII DE GLORIE

Guvernul Victor Ponta, mină de aur pentru firmele și prietenii lui Ghiță.

Cei trei, Alexandru Ghiță, Cristian Bâlbâie și Andrei Nicolescu, sunt implicați, din roluri de acționari, administratori sau
reprezentanți legali, în mai multe dintre firmele din rețeaua Ghiță. Între anii 2012-2014, acestea au câștigat, singure sau în
asocieri, sute de contracte cu statul, majoritatea achiziții directe, fără licitație.

Banii provin din bugetul de stat sau programe europene și au intrat în firmele lui Ghiță prin contracte cu opt ministere,
Serviciul de Telecomunicații Speciale, Serviciul Român de Informații, Poliția Română, Banca Națională a României, Camera
Deputaților, Înalta Curte de Casație și Justiție, Agenția Națională de Cadastru și alte zeci de instituții și autorități locale.
 LABIRINTUL

Odată intrați în platforma Ghiță, banii publici au circulat prin alte societăți până când au ajuns la entitățile de bază, intrate
acum în vizorul DNA.

Anul 2013, studiu de caz: Firmele XOR IT și Open Gov câștigă aproape 40 de milioane de lei din contracte publice. Fiecare
trimite câte 8 milioane de lei holdingului Teamnet Internațional, stâlp în imperiul Ghiță. Alte 8 milioane intră în Teamnet
de la NECC Telecom, firmă administrată de Cristian Bâlbâie. Teamnet capitalizează astfel 24 de milioane din care 21,3
milioane de lei se scurg în Insoft Business Development (fondată de Bogdan Diaconu, liderul Partidului România Unită) și
2K Telecom (fratele lui Ghiță) – ambele în vizorul DNA.

În total, firmele firmele implicate în acest circuit au încasat în perioada 2012-2014, peste 360 de milioane de lei de la stat.
Societățile din grupul Ghiță au parafat cel puțin 370 de contracte publice în această perioadă, dintre care aproape 300 au
fost acordate direct, fără licitație.

FRATELE GHIȚĂ

Unul dintre marile tunuri ale grupării din Ploiești a fost momentul în care aceasta a înghițit, într-o asociere cu alte firme,
mai bine de două treimi din bugetul Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS).

Banii de la STS au venit prin firmele 2K Telecom și AccessNet

Internațional, ambele gestionate la vedere de fratele Alex Ghiță (foto stânga). Au fost trei contracte cu STS – unul parafat
în ultimele zile din 2011 și încă două atribuite în noiembrie 2012.

Înainte de a ajunge la frații Ghiță, 2K Telecom a aparținut Iulianei Nicolau, soția afaceristului Octavian Dumitru Nicolau. La
rândul său, soția generalului Marcel Opriș, șeful STS, a lucrat în trecut la o firmă deținută de Iuliana Nicolau. Detalii, AICI.

STS a mai băgat bani în platforma Ghiță și prin contracte încheiate cu alte două companii.

În 2015, 2K Telecom a intrat în vizorul DNA, la pachet cu Avitech Co, firma nominalizată împreună cu angajatul Bâlbâie în
interpelarea parlamentară către Sorin Grindeanu. Procurorii au percheziționat ambele firme suspectate de fraudă cu
fonduri europene în proiectul „Internet în școala ta”, în valoare de 120 de milioane de lei.

STS confirmă valoarea totală a contractelor așa cum a fost publicată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), însă
a ținut să precizeze că 2K Telecom și AccessNet Internațional au primit contractele ca parte a unor asocieri cu alte firme și
că aceste două societăți au încasat concret puțin sub 20 de milioane de lei de la STS: “Informaţia publicată de
dumneavoastră se bazează, probabil, pe valoarea publicată în cadrul anunţului de atribuire sus menţionat, respectiv
155.664.000 lei, dar această valoare este o una estimată, pe o perioadă de patru ani (2012-2015), şi este aferentă
cantităţilor maxime de servicii estimate a fi achiziţionate de la toţi cei 13 operatori economici semnatari ai Acordurilor-
cadru sus menţionate, nu doar de la cei doi operatori economici în cauză (2K Telecom și AccessNet International – n.n.)”.

Răspunsul integral al STS poate fi citit AICI.

SRI, ECHIPAT DE GRUPARE

Avitech CO e unul dintre contractorii istorici ai Serviciului Român de Informații (SRI). În aceeași lună în care 2K Telecom
devenea furnizorul STS, Avitech CO primea, prin atribuire directă, 11 contracte de la SRI. Toate într-o singură zi.
Avitech CO a livrat atunci SRI o gamă largă de aparatură de specialitate, de la detectori de mișcare până la cititoare de
carduri inteligente. Firma din grupul Ghiță a furnizat Serviciului inclusiv o unitate de control al accesului și o centrală
antiefracție.

Apoi, Avitech CO a luat alte 130 de contracte atribuite direct, fără licitație, de la Ministerul Apărării Naționale și Ministerul
Educației. Principalul client din învățământ a fost Universitatea Politehnică din București, la cârma căreia se află Ecaterina
Andronescu, colegă de partid cu Sebastian Ghiță până recent. Fostul ministru al Educației este acum urmărit penal de
procurorii DNA pentru abuz în serviciu cu privire la o serie de achiziții publice.

ȚIRIAC ȘI BANII DE LA UDREA

Elena Udrea și Sebastian Ghiță, pe holurile Parlamentului României. Foto: Agerpres

În iunie 2013, aceeași Avitech CO primește un contract de echipare tehnologică a complexului rezidențial de lux Stejarii.
Sursa: fonduri UE. Fuseseră alocate proiectului imobiliar din Băneasa, cu doi ani înainte, de Ministerul Dezvoltării condus
atunci de Elena Udrea. Avitech CO intră în schemă, fiind angajată de grupul magnatului Ion Țiriac, dezvoltatorul
complexului rezidențial.

Grupul Țiriac primise opt milioane de euro pentru „îmbunătățirea și diversificarea serviciilor turistice prin creșterea
numărului de turiști la nivelul municipiului București”. Ministerul Dezvoltării era ordonator de credite. La câteva luni de la
semnarea acestui contract, Elena Udrea s-a mutat în complexul Stejarii. Acolo locuiește și azi, acolo, de exemplu, și-a
ispășit arestul la domiciliu în dosarul Gala Bute.

Procurorii DNA au demarat, la începutul anului 2015, procedura de urmărire penală in rem pentru această afacere.
Principala acuzație: banii nu au fost folosiți pentru turiști, ci pentru miliardarii care trăiesc în complexul exclusivist.

Deși magnatul Țiriac a negat legăturile cu firma Medusa Hotel Internațional, beneficiarul fondurilor europene date de
Udrea, societatea figurează printre entitățile afiliate Grupului Țiriac într-un raport emis de UniCredit Țiriac Bank.

AFACEREA Ro-NET

Proiectul Ro-NET, vizat în interpelarea parlamentară către Sorin Grindeanu, a intrat în vizorul mai multor autorități.

Aici, a fost implicat direct Aego Business Consulting, SRL-ul deținut pe hârtie de Cristian Bâlbâie, adică de angajatul
familiei Ghița care figurează și-n documentele #PanamaPapers.

Încă din 2013, Curtea de Conturi reclama că un contract obținut de Aego Business Consulting în cadrul proiectul Ro-NET
reprezintă o risipă de bani publici. Auditorii arătau că Ministerul Societății Informaționale a plătit degeaba servicii care,
oricum, intrau în atribuțiile funcționarilor din Minister.
Panică. Acesta este cuvântul care descrie cel mai bine surescitarea care i-a cuprins pe avocații și angajații Mossack Fonseca
când au aflat că documentele confidențiale ale firmei au ajuns în posesia unui consorțiu internațional de jurnaliști din care
a făcut parte și RISE Project, în cadrul proiectului Panama Papers. Firma de avocatură, cu sediul principal în Panama City,
păstrase până în acel moment secretele unora dintre cei mai puternici oameni din lume. Președinți, miniștri, sportivi de
renume, mafioți și o pleiadă de afaceriști controversați utilizaseră ani în șir, în deplină confidențialitate, serviciile casei de
avocatură care le-a creat firme offshore pentru a-și derula afacerile în secret.

Furie este cuvântul care descrie cel mai bine agitația care i-a contaminat imediat și pe clienții avocaților din Panama.
Conform documentelor, unul dintre clienții români i-a luat la înjurături pe reprezentanții biroului Mossack Fonseca din
Elveția.

A new leak from the #PanamaPapers reveals the chaotic scramble by Mossack Fonseca to survive. It also sheds light on
unknown criminal investigations and reveals new findings about the world's global elite. https://t.co/wO1BSkLjt8
pic.twitter.com/Vk5uLxZpax

— ICIJ (@ICIJorg) June 20, 2018

Avocații clienților ale căror nume au început să apară în presă s-au activat imediat. “Este inutil să vă reamintesc că
scurgerea de informații a căror gardian era Mossack Fonseca a adus prejudicii clienților noștri, care v-au acordat
încrederea și au crezut în capacitățile dumneavoastră profesionale”. le-a transmis consultanților din Panama, Marc
Bonnant, avocatul magnatului Beny Steinmetz, pe 21 aprilie 2016, la două săptămâni după declanșarea scandalului
Panama Papers. RISE Project publicase deja două materiale despre Steinmetz și afacerile sale ascunse din România. Unul
despre implicarea sa în preluarea rafinăriei RAFO (LINK) și celălalt despre afacerile imobiliare derulate în secret de israelian
la marginea Bucureștiului (LINK).
Au trecut mai bine de doi ani de atunci și iată că scandalul Panama Papers revine în forță. O nouă scurgere de informații,
1,2 milioane de documente, tot de la Mossack Fonseca a ajuns în posesia publicației germane Suddeutsche Zeitung care a
distribuit din nou datele prin intermediul International Consortium of Investigative Journalists.

RISE Project este și de această dată partenerul pentru România în cadrul Panama Papers 2. Noua scurgere de informații
acoperă intervalul de timp dintre momentul declanșării scandalului inițial, în primăvara lui 2016, și sfârșitul anului trecut,
cu câteva luni înainte ca Mossack Fonseca să se închidă definitiv.

La o lună după apariția investigației globale #PanamaPapers, Mossack Fonseca a făcut un audit intern și a constatat că are
în portofoliu 28.427 de companii offshore active. Dintre aceste doar o treime aveau înregistrate numele beneficiarilor reali
așa că avocații din Panama City au început o febrilă activitate de colectare de informații. Ei au cerut subsidiarelor de pe tot
globul dar și altor firme cu care colaborau să trimită numele beneficiarilor, copii după pașapoartele lor dar și facturi de gaz
sau curent care să conțină numele și adresele personajelor implicate în firme offshore.

Astfel, în noul set de date apar atât nume noi de beneficiari ai firmelor create sau administrate de Mossack Fonseca cât și
informații suplimentare despre persoanele care au apărut deja în articolele RISE Project. Este, de exemplu, cazul lui Beny
Steinmetz, israelianul din spatele Roșia Montană Gold Corporation, care încearcă de ani buni să exploateze aurul din
Apuseni. Steinmetz este principalul investitor dintr-un consorțiu de companii și fonduri de investiții care a dat în judecată
România la Curtea Internațională de Arbitraj din Washington, cerând daune de 4,4 miliarde de dolari pentru că i-a fost
blocată exploatarea minieră de la Roșia Montană. Tot Steinmetz este inculpat în România, într-un dosar privind retrocedări
ilegale de terenuri. Investitorul apare și în Panama Papers 2, în calitate de beneficiar al unor companii implicate în afaceri
românești controversate. Veți putea citi mai multe despre Steinmetz din materialul pe care îl vom publica mâine.

El se află în buna companie a altor afaceriști, bancheri sau chiar fugari care au și ei activități comerciale în România.

Arhiva îl scoate, de pildă, la suprafață pe unul dintre marii beneficiari ai contractelor publice cu spitalele românești.
Interpus al unei grupări influente la București, românul și-a asumat, în Panama, proprietatea unei companii offshore,
implicate în comerț cu aparatură medicală.

Noile documente și e-mailuri mai arată cum avocații panamezi au eșuat în tentativa lor de a obține numele beneficiarului
final al uneia dintre cele mai importante afaceri românești- proiectul pentru exploatarea aurului și cuprului din perimetrul
Rovina, județul Hunedoara.

Schimbul de emailuri dintre avocații din Panama aruncă o nouă lumină și în cazul uneia dintre cele mai mari fraude
bancare din România ultimilor ani.

A doua scurgere de documente interne din interiorul casei de avocatură Mossack Fonseca scoate la iveală panica și
haosul care au marcat începutul sfârșitului pentru firma aflată în centrul scandalului #PanamaPapers.

Pe 9 martie 2016, angajații Mossack Fonseca, o firmă panameză de avocatură care decenii de-a rândul a păstrat secretele
financiare ale celebrităților, oligarhilor și infractorilor din întreaga lume, au aflat o informație care le-a întors lumea pe dos:
cineva copiase un volum uriaș de date din computerele lor.

E-mailuri, contracte, registre bancare – 11,5 milioane de documente dintre cele mai delicate pe care firma le păstra pentru
clienții săi, un volum impresionant de 2,6 terabiți de date – fuseseră scurse.

Dintr-o dată, activitățile ordinare de înființare de companii-paravan în paradisuri fiscale nu au mai reprezentat o prioritate.
În schimb, arată noile documente obținute din interiorul Mossack Fonseca, angajații au început să lucreze frenetic cu un
nou obiectiv: să afle cine sunt, în realitate, clienții lor.
Credits: ICIJ, Arthur Jones/Shutterstock

Ca jucător-cheie în lumea opacă a finanțelor offshore, Mossack Fonseca a ocolit, ani la rândul, regulile care le cer
avocaților și celorlați specialiși în firme-paravan să identifice și să-și verifice clienții, norme gândite pentru a preveni
activitatea infracțională.

De-a lungul săptămânilor și lunilor care au urmat după martie 2016, arată noua scurgere de informații, angajații Mossack
Fonseca au încercat disperați să contacteze bancheri, contabili și avocați – profesioniștii care angajaseră firma panameză
să deschidă offshore-uri pe numele clienților care voiau să rămână anonimi – în efortul de a-și acoperi lacunele din acte.
Intermediarii răspund cu panică și furie.

“CLIENTUL A DISPĂRUT! NU-L MAI POT GĂSI!!!!!!!“, scrie disperată, în martie 2017, Nicole Didi, un consultant financiar
elvețian. Intermediar vechi al Mossack Fonseca, ea se ocupa de 80 de companii înființate de firma panameză.

“Este ridicol. NU PUTEM REVENI după o zi în care le-am cerut acte să le cerem mai multe. ARĂTĂM CA NIȘTE AFURISIȚI
DE AMATORI. O operațiune Micky Mouse“, scrie exasperat și Eliezer Panell, un avocat din Florida care nu mai făcea față
cerințelor tot mai numeroase din partea Mossack Fonseca, trimise uneori la doar o zi distanță între ele. I se cerea să
obțină și să trimită mai departe în Panama documentele care să arate cine sunt beneficiarii reali pentru două offshore-uri
de care se ocupa.

Documentele nou-obținute arată că Mossack Fonseca nu a putut identifica zeci de mii de deținători de companii offshore
pe care le înregistrase în jurisdicții opace, cu fiscalizare redusă. La două luni după ce firma a devenit conștientă de breșa de
securitate, încă nu putea identifica mai bine de 70% din cele 28.500 de companii active pe care le gestiona în Insulele
Virgine Britanice, cea mai lucrativă zonă offshore din aria acoperită de Mossack Fonseca. În aceeași situație se aflau și 75%
din firmele înregistrate de avocații și contabilii panamezi chiar în Panama.
Sediul Mossack Fonseca din Panama City, acolo unde aveau sediul mii de companii înființate de panamezi pentru clienți
din întreaga lume

Faptul că Mossack Fonseca nu știa pentru cine înființează și administrează aceste companii reprezinta un risc major. Casa
de avocatură era expusă la procese și chiar investigații penale pentru eșecul de a respecta legile privind identificarea
clienților, ceea ce ar fi forțat-o să închidă companiile problematice, aruncând în aer afacerile clienților, la pachet cu ale ei.

Standardele privind identificarea clienților s-au înăsprit de-a lungul timpului ca urmare a eforturilor guvernamentale de a
combate finanțarea terorismului și spălarea de bani. Faptul că Mossack Fonseca nu a respectat reglementările
fundamentale la o scară atât de amplă este un fenomen extraordinar, spun experții.

Jack Blum, avocat american specializat în cazuri de evaziune fiscală și spălare de bani explică: „N-ar trebui să fie acceptabil
că o firmă precum aceasta nu știe cine sunt deținătorii reali ai unei companii-paravan, cu atât mai puțin când vorbim de
mii de companii”. Faptul că nu există o situație clară a beneficiarilor reali, continuă avocatul, „arată cât de departe au mers
afacerile offshore pentru a deveni o scamatorie. Mi se pare strigător la cer”.
Această nouă tranșă de documente, care dezvăluie ultimele luni din activitatea Mossack Fonseca, este rezultatul unei a
doua scurgeri majore de informații din interiorul firmei. Prima a fost cea care a stat la baza scandalului „Panama Papers” și
care, în final, a dus la prăbușirea firmei de avocatură

În aprilie 2016, Consorțiul Internațional pentru Jurnalism de Investigație (ICIJ) alături de mai bine de 100 alți parteneri
media, a publicat sute de articole bazate pe documentele interne obținute. Au ieșit la iveală practicile și afacerile firmei de
la sfârșitul anilor 1970 până în 2015.

Investigațiile au dat peste cap scena politică, financiară și legislativă. Printre „anonimii” care au apelat la serviciile
contabililor panamezi se numărau apropiați de-ai lui Vladimir Putin, premierul Islandei, dar și o companie suspectată că
deține banii obținuți ca urmare a unui furt notoriu de aur, petrecut la Londra în 1983.

Premierul Islandei a demisionat ca urmare a publicării investigațiilor care au arătat că el și soția sa erau acționari într-un
offshore care deținea participații în valoare de 4 milioane de dolari în cadrul mai multor bănci islandeze, în timp ce
guvernul pe care-l conducea negocia cu creditorii acestor bănci.

Pakistanezii au protestat în stradă când au aflat cum copiii premierului de atunci dețineau companii offshore pentru a
camufla proprietăți în valoare de milioane de euro pe care le cumpăraseră la Londra.

Poliția a descins în birourile Mossack Fonseca din El Salvador, Peru și Panama City. Până la sfârșitul lui 2016, guverne și
companii din 79 de țări porniseră mai bine de 150 de anchete și investigații financiare cu privire la casa de avocatură
panameză, intermediarii și clienții săi.

Noua scurgere de informații oferă acum o privire în interiorul firmei, arătând ce se întâmpla cu câteva săptămâni înainte
de publicarea primei tranșe de dezvăluiri, dar și consecințele care au venit după, când angajații se chinuiau să-și identifice
clienții, iar aceștia se făceau nevăzuți.
Documentele din această a doua tranșă conțin e-maiuluri, copii de pașapoarte și dosarele unor investigații penale, trecute
prin mâinile contabililor panamezi de la începutul lui 2016 și până la sfârșitul lui 2017, când firma s-a închis.

Informațiile au fost obținute de același cotidian care a primit și prima tranșă de documente, Süddeutsche Zeitung. Ele au
fost puse la dispoziția ICIJ și partenerilor media care au colaborat și la prima serie #PanamaPapers.

O BREȘĂ CÂT PATRU DECENII DE SECRETE

În 1986, Jürgen Mossack, un imigrant german al cărui tată și-a mutat familia în Panama după ce a slujit în Waffen-SS-ul lui
Hitler, și Ramón Fonseca, un romancier și avocat proeminent din Panama, și-au fuzionat casele de avocatură.

Noua firmă, Mossack Fonseca, a dezvoltat o nișă care i-a ajutat pe bogați să-și ascundă averea în jurisdicții offshore. De la
sediul din Panama City, compania și-a extins operațiunile în mai mult de 30 de țări, colaborând îndeaproape cu lanțuri
bancare internaționale, printre care HSBC, UBS și Credit Suisse, precum și cu firme de avocatură din Olanda, Mexic, Statele
Unite și Elveția.

Mossack Fonseca a comunicat rar direct cu beneficiarii finali ai activității sale. Avocații și contabilii panamezi țineau
legătura, în schimb, cu intermediari care se aflau deseori între firmă și persoanele bogate care încercau cu ajutorul lor să
ascundă casele de lux, iahturile și avioanele private, conturile bancare și colecțiile de artă valoroase de procese
imprevizibile, foști soți și inspectori fiscali curioși.

Unii beneficiari ai serviciilor discrete oferite de Mossack Fonseca au folosit companiile-paravan pentru a mitui oficiali
guvernamentali și pentru a ascunde munți de bani.

Situația a permis ca Mossack Fonseca să opereze în mare parte în obscuritate zeci de ani. Apoi, cineva a plecat cu un
volum uriaș de registre dintre cele mai confidențiale, care, în final, și-au croit drum către reporteri.

La începutul lunii martie 2016, apelurile din partea jurnaliștilor ICIJ au început să curgă în birourile Mossack Fonseca și la
intermediari pe care-i folosea în întreaga lume. Odată cu descoperirea breșei de securitate, firma a intrat în modul de
criză.

La o zi după confirmarea breșei, avocatul angajat de Mossack Fonseca a cerut procurorului general din Panama să lanseze
o investigație penală și să „interogheze urgent” jurnaliști din Franța, Danemarca, Australia, Statele Unite și Germania care
au fost în Panama pentru a filma documentare despre ceea ce urma să devină #PanamaPapers. Nu trebuie să li se permită
jurnaliștilor să părăsească Panama sau hotelul Hilton până când nu vor dezvălui cum au obținut documentele de la
Mossack Fonseca, a cerut avocatul. Fără succes însă.

Nicole Didi, consilier elvețian, a fost printre primii care au contactat firma cu privire la anchetele jurnaliștilor.

“Acest jurnalist francez vrea să publice un articol în ziarul Le Monde, care nu este acceptabil pentru mine !!!“, a scris Didi
într-un e-mail care conținea textul galben evidențiat. Coordonatorul serviciului pentru clienți al Mossack Fonseca, Jorge
Cerrud, a încercat să o calmeze pe Didi la telefon, arată înregistrările.

„Voi vorbi cu departamentul nostru de relații publice pentru a vedea cum vă putem ajuta să vă pregătiți în cazul în care
jurnaliștii vă vor contacta din nou”, i-a mai spus Cerrud.

După ce, pe 3 aprilie, a fost publicată investigația Panama Papers, e-mailurile și apelurile telefonice către firma de
avocatură au crescut. Angajații firmei au înroșit adresa de e-mail CrisisCommittee @ mossfon (comitetul de criză – en),
arată înregistrările. Majoritatea e-mailurilor era asemănător celui de mai jos, trimis de Charles Hotton, managing director
al unei filiale din jurisdicția offshore Jersey a lanțului Bank of Singapore, care îi ajută pe bogați să-și protejeze activele:

“URGENT … ce documente / informații BO au fost preluate din fișiere și când“, a scris Hotton, referindu-se la așa-numiții
„beneficial owners” (beneficiarii reali – en.) ai companiilor offshore, al căror scop este tocmai acela de a rămâne secreți.
Cerrud, coordonatorul de relații cu clienții, a încercat să-l liniștească pe Hotton: „Am oprit hack-ul de la a prelua în
continuare informații din sistemul nostru de e-mail din luna martie”.
Uneori, clienți importanți s-au grăbit să demonstreze în fața avocaților Mossack Fonseca că erau, de fapt, clienți.

Președintele ucrainean Petro Poroșenko a făcut demersurile necesare, prin apropiați, pentru a-și menține active firmele
gestionate de Mossack Fonseca. FOTO: MediafaxFOTO

Apropiații președintelui Ucrainei, Petro Poroșenko, au trimis contabililor panamezi o factură de electricitate pentru a
dovedi identitatea lui Poroșenko, după ce autoritățile anti-spălare a banilor din Insulele Virgine Britanice au cerut
confirmarea dreptului de proprietate asupra companiei offshore a lui Poroshenko.

Avocații președintelui Emiratelor Arabe Unite, șeicul Khalifa bin Zayed Al Nahyan, au trimis o scrisoare protejată prin
parolă către Mossack Fonseca despre pașaportul său și despre membrii familiei sale.

O astfel de dovadă îi permitea monarhului să păstreze proprietatățile din Regatul Unit și să le gestioneze în continuare prin
intermediul companiilor offshore.

Printre corespondențe se numară și 17 de e-mailuri cu reprezentanții actorului Jackie Chan, un client Mossack Fonseca
care a furnizat o copie de pașaport și o declarație American Express în încercarea de a-și menține active companiile
offshore.

Mossack Fonseca a corespondat, de asemenea, cu avocații care au ajutat la administrarea companiei din Panama a
superstarului fotbalului argentinian Lionel Messi, care recent a fost găsit vinovat de fraudă fiscală în Spania, ca parte a unei
anchete care nu are legătură cu PanamaPapers.

Alții au reacționat la vestea scurgerii de informații cu neîncredere și furie. Potrivit emailurilor interne ale Mossack Fonseca,
un contabil uruguayan a respins sugestia firmei de avocatură prin care i se cerea să scrie și să antedateze un document
pentru a face să pară că firma deținea de la început informații exacte cu privire la proprietatea asupra unei companii
controlate de familia președintelui Argentinei Mauricio Macri. Ideea a fost abandonată după ce contabilul a transmis
avocaților panamezi că documentul va fi „ușor devoalat de un caligraf expert”.

Un avocat care-l reprezenta pe puternicul președinte al senatului din Nigeria, Bukola Saraki, și pe soția acestuia, au luat un
zbor peste noapte de la Londra în Panama. Iar unul dintre cei mai cunoscuți avocați din Elveția a criticat în termeni duri
compania în numele familiei lui Beny Steinmetz, un magnat minier aflat acum sub investigație în Israel, acuzat de corupție
în Africa.
 „Scurgerea informațiilor pentru care Mossack Fonseca
& Co a fost tutorele a provocat daune clienților noștri, care au greșit atunci când au avut încredere în voi și în abilitățile și
profesionalismul vostru”, a scris avocatul Marc Bonnant.

O purtătoare de cuvânt a lui Steinmetz a declarat pentru ICIJ că acuzațiile de dare de mită sunt neîntemeiate.

Un profesionist în domeniul finanțelor le-a transmis avocaților panamezi că nu și-a dat niciodată permisiunea ca numele
său să fie scris pe documentele companiilor offshore, cu atât mai puțin făcute publice.

„Este o lovitură incredibilă și vă cer să ȘTERGEȚI numele meu din toate fișierele”, a scris Jean-Yves de Louvigny într-un e-
mail către biroul Mossack Fonseca din Luxemburg.„Sunt uimit de faptul că altcineva îmi poate da numele fără
consimțământul meu!”, a continuat. Bancherul și-a văzut numele publicat în articolele PanamaPapers, dar a afirmat că nu
a avut niciodată o implicare cu o companie offshore.

CONTROLUL DAUNELOR

În timpul campaniei de identificare a clienților, Mossack Fonseca încerca să limiteze impactul scurgerii de informații. Casa
panameză de avocatură a transmis clienților și intermediarilor că a instalat un firewall pentru a respinge atacurile pe
calculator și că a introdus un sistem de criptare a e-mailurilor și a documentelor care vizau cea mai sensibilă parte a
industriei offshore – cine și ce deține.

Firma a angajat consultanți de relații cu mass-media pentru a „comunica versiunea noastră a evenimentelor”. De
asemenea, a contactat ceea ce a numit „ambasadorii industriei” pentru a le solicita sprijin public, arată e-mailurile.

Casa de avocatură a atras atenția clienților asupra unei opinii scrisă de Daniel Mitchell, co-fondator al Centrului libertarian
pentru libertate și prosperitate, în publicația „Caribbean News Now”. Mitchell a scris în mod proactiv că „firme precum
Mossack Fonseca sunt doar cele mai recente opțiuni și proxy-uri pentru o campanie mult mai largă, condusă de guvernele
de stânga și diverșii lor aliați și grupuri de interese”.

Mitchell a declarat pentru ICIJ că un angajat al Mossack Fonseca l-a contactat după scurgerea de informații, dar că el „era
deja implicat în chestiune”. Închiderea firmei Mossack Fonseca este „nefericită”, a spus Mitchell.

„Protecția și securitatea informațiilor reprezintă cea mai importantă prioritate a noastră”, le-a transmis Mossack Fonseca
clienților într-un comunicat din mai 2016, după publicarea articolelor din PanamaPapers. „Ne cerem încă o dată scuze
pentru situația dificilă care a fost creată de această încălcare ilegală”.

Clienții nu au fost însă liniștiți de încercările firmei de a controla daunele, arată înregistrările.

“DEFICIENȚE SEMNIFICATIVE”

Firma a primit întrebări din partea autorităților de reglementare și a organelor de drept în săptămânile și lunile de după ce
povestea a izbucnit.
Guvernele au deschis investigații în companii înființate de unele dintre cele mai aglomerate locații de birouri ale lui
Mossack Fonseca, inclusiv Panama, Insulele Virgine Britanice, Samoa, Seychelles și Anguilla.

În aprilie 2016, Autoritatea pentru Servicii Financiare din Seychelles, care reglementează operatori ca Mossack Fonseca
pentru a se asigura că vehiculele offshore nu sunt utilizate în mod abuziv, a cerut firmei să dezvăluie cine deținea unele
dintre cele 5.379 de societăți active pe care le-a încorporat în arhipelag.

Un mod în care Mossack Fonseca a evitat regulile stricte de cunoaștere a clientului a fost să se bazeze pe avocați din afară
pentru a garanta reputația și identitatea proprietarului companiei.

„Aceasta este o zonă gri care se pretează la interpretare”, a scris Josette Roquebert despre dependența firmei față de
anumite terțe părți pentru a garanta reputația și identitatea clienților. Practica „ar putea fi considerată o încălcare” a
legilor din Seychelles, a scris Roquebert.

Un audit efectuat de agenția de infracțiuni financiare din Seychelles a concluzionat că Mossack Fonseca nu a monitorizat
în mod regulat clienții cu grad ridicat de risc și conectați politic și că a încălcat șase legi și reglementări anti-spălare de
bani.

“În general, examinatorii au descoperit deficiențe semnificative în operațiunile Mossack Fonseca Seychelles”, a scris
Phillip Mustache, director al Unității de Informații Financiare a țării, într-o scrisoare adresată firmei.

Clienții firmei au fost, de asemenea, investigați. Autoritățile din India, Spania, Suedia și Argentina au solicitat informații de
la Mossack Fonseca despre contribuabilii care dețineau companii offshore prin intermediul casei de avocatură, arată
înregistrările recent scoase din evidență. Poliția locală a percheziționat biroul Mossack Fonseca din Insulele Virgine
Britanice ca parte a unui caz de dare de mită în Marea Britanie care-l implica pe mogulul nigerian Kolawole Aluko.

“VA DISPĂREA ÎN CELE DIN URMĂ”

La început, Mossack Fonseca a încercat să-și încurajeze clienții să rămână loiali, în ciuda problemelor legale și a relațiilor
publice dezastruoase.

Compania a redus comisioanele și le-a oferit clienților posibilitatea să-și schimbe numele companiei, astfel încât
operațiunile comerciale să poată continua discret.

Alți clienți și-au mutat pur și simplu afacerea la alți furnizori de servicii offshore, din alte paradisuri fiscale precum
Guernsey, în Insulele Canalului, Insulele Virgine Britanice și Cipru.

“COMPANIA DUMNEAVOASTRĂ NU ESTE DE ÎNCREDERE ȘI CREDIBILĂ ———- BYE BYE“, a scris Jeffrey Davies,
intermediar din Luxemburg.

Clienții au început să raporteze că băncile refuzaseră să accepte sau să proceseze plățile către Mossack Fonseca.

În mai 2016, firma și-a anunțat clienții că își închide biroul în Insula Man, teritoriul din Marea Irlandei supus Coroanei
Britanice. Curând au urmat birourile din Jersey și Hong Kong.

Spre sfârșitul anului, Fonseca și Mossack au anunțat că se vor retrage din firma pe care au fondat-o. Un Mossack Fonseca
scheletic urma să rămână deschis pentru câțiva ani mai mult pentru a-și îndeplini obligațiile existente, dar ar „dispărea în
cele din urmă”, anunța un e-mail către clienți.

Noi documente copiate din computerele casei de avocatură Mossack Fonseca din Panama arată că miliardarul israelian
Beny Steinmetz și familia sa sunt beneficiarii finali ai unor afaceri derulate în domeniul imobiliar și minier în România.

O serie de emailuri și acte atașate acestora dezvăluie complexa rețea de companii și fundații pe care omul de afaceri o
folosește pentru a controla investiția sa în aurul de la Roșia Montană, dar și în proiecte imobiliare de milioane de euro
la București.
Ambele investiții ale lui Steinmetz în România sunt subiectul unor dispute aflate pe rolul instanțelor.

Pe de o parte, afacerea de la Roșia Montană, unde Steinmetz deține un pachet consistent de acțiuni, este subiect de litigiu
la Curtea Internațională de Arbitraj de la Washington (ICSID). Proiectul aurului din Apuseni a fost blocat după amplele
proteste de stradă din 2014, iar Steinmetz și ceilalți acționari au solicitat României daune de 4,4 miliarde de dolari pentru
că n-au mai putut să înceapă exploatarea.

În schimb, Steinmetz este judecat în România pentru complicitate la spălare de bani și constituire de grup infracțional
organizat pentru achiziția unor terenuri retrocedate nelegal în preajma Bucureștiului. Documentele Mossack Fonseca
contrazic declarațiile pe care Beny Steinmetz le-a făcut în fața judecătorilor în acest dosar penal.

Așa arată, pe scurt, harta intereselor miliardarului Beny Steinmetz în România

Cele două ipostaze în care se află Steinmetz în raport cu România pun și statul român dar și reprezentanți ai săi în posturi
foarte delicate. Astfel, în timp ce România se apără la ICSID împotriva lui Steinmetz, demnitarul numărul doi din stat, Călin
Popescu Tăriceanu, președintele Senatului este judecat pentru mărturie mincinoasă în cauza penală din România a
aceluiași Steinmetz. Tăriceanu a fost achitat în primă instanță, însă procesul continuă.

Citești această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima
organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!
 UN SIMPLU CONSILIER

Steinmetz deține un imperiu de miliarde de dolari, dar susține că este doar un consilier financiar. El și-a asumat calitatea
de simplu consilier anul trecut, în timpul audierilor din dosarul retrocedării fermei regale Băneasa, în care este acuzat că a
fost beneficiarul final al unei scheme imobiliare, prin intermediul căreia a devenit proprietarul a peste 46 de hectare de
terenuri în Băneasa și Snagov. Terenurile ajunseseră la el, susțin procurorii, în urma unor retrocedări ilegale.

Pe 11 septembrie 2017, Steinmetz a fost audiat într-o ședință secretă a Tribunalului din Petah Tikva, oraș situat la zece
kilometri de Tel Aviv. Audierea o ceruseră procurorii și judecătorii români, pentru că israelianul nu s-a prezentat la proces,
iar mandatul de arestare în lipsă n-a mai fost aprobat.

Omul de afaceri israelian este in mijlocul unei investigații penale internaționale pentru dare de mită.

Omul de afaceri a răspuns întrebărilor adresate de procurorii români prin intermediul unei comisii rogatorii (o procedură
birocratică prin care un procuror sau judecător trimite o serie de întrebări unui inculpat sau suspect prin intermediul
magistraților unui alt stat, unde locuiește persoana respectivă).

“Eu nu administrez, nu decid (…)”, le-a spus Steinmetz, concluzionând: “Asta înseamnă că funcția mea se reduce doar la a
fi consilier”. Steinmetz a insistat astfel să se prezinte drept un specialist financiar fără putere de decizie în marile afaceri în
care este acuzat de ilegalități.

INSERT DECLARATIE DE INCULPAT BENY STIENMETZ

Zoom
CLOSE
Previous for “” Next
p. 1
Loading Loading

Toggle Description INSERT DECLARATIE DE INCULPAT BENY STIENMETZ

Declarația dată de Beny Steinmez pentru procesul penal din România.
Contents
Contributed by: Paul Radu, CommunistTalk
To print the document, click the "Original Document" link to open the original PDF. At this time it is not possible to print
the document with annotations.

Declarația dată de omul de afaceri israelian în cadrul procesului penal din România

Noua scurgere de informații din arhivele Mossack Fonseca arată o altă realitate. Avocații panamezi au început să-i verifice
companiile miliardarului după prima scurgere masivă de informații din aprilie 2016. Au identificat astfel 16 societăți aflate
în proprietatea lui. Treptat, avocații au reușit să afle detalii despre modul în care magnatul își controla imperiul, dar numai
după ce l-au anunțat că îi vor dizolva companiile, dacă nu demonstrează că este cel care le controlează.

Angajații lui Steinmetz au trimis, în final, către Mosack Fonseca o descriere detaliată a fundațiilor din Liechtenstein prin
care miliardarul își controlează afacerile în toată lumea.
Prin intermediul avocaților săi din Israel, Steinmetz a transmis că nu va răspunde întrebărilor RISE Project. “Clientul nostru
nu are de gând să răspundă acuzațiilor defăimătoare prin natura lor și motivate de interese necorespunzătoare”,
menționează scrisoarea trimisă de avocatul Yuval Sasson.

Răspunsul miliardarului Steinmetz la întrebările RISE Project

Zoom
CLOSE
Previous for “” Next
p. 1
Loading Loading
Toggle Description Răspunsul miliardarului Steinmetz la întrebările RISE Project
Răspunsul miliardarului Steinmetz la întrebările RISE Project
Contents
Contributed by: Paul Radu, CommunistTalk
To print the document, click the "Original Document" link to open the original PDF. At this time it is not possible to print
the document with annotations.

Răspunsul miliardarului Steinmetz la întrebările RISE Project

Una dintre fundații, Vessna, deținuse cel puțin până în 2014 compania V.S. Holding, companie implicată afacerea Roșia
Montană.

Vessna, alături de fundația Balda (deținătoare unei mine de diamnate în Siera Leone) sunt proprietatea directă a lui
Steinmetz și a familiei sale. Arhivele Mossack Fonseca conțin mai multe documente care dovedesc că fundațiile îi aparțin și
că le-a folosit pentru a controla mai multe companii offshore.

În arhivele Mossack, în 2002, la doi ani după ce a fost înființată, V.S. Holding avea deja un portofoliu de investiții de peste
67 de milioane de dolari, inclusiv un avion privat care a fost customizat cu logoul Beny Steinmetz Group.

CONEXIUNEA CU GAZPROM

Miliardarul israelian a deținut și un pachet de acțiuni la Gazprom, gigantul energetic al Rusiei, potrivit unor documente din
aprilie 2002 păstrate în arhiva Mossack Fonseca. Atunci, valoarea investiției era evaluată la peste 30 de milioane de dolari,
iar documentele menționează că valoarea acțiunilor Gazrom creșteau și că sugestia consiliului de conducere a fost să le
păstreze pentru profitul generat. Acțiunile erau deținute printr-o altă companie-paravan, aflată în proprietatea V.S.
Holding, iar arhiva avocaților panamezi menționează că offshore-ul fusese înființat special pentru “portofoliul rusesc” al
lui Steinmetz.
Minuta prin care sunt inventariate investițiile V.S. Holding, inclusiv acțiunile Gazprom

În acel moment Steinmetz încă nu intrase în acționariatul Roșia Montană.

Miliardarul și-a extins considerabil “portofoliul românesc” în 2009, când fondul de investiții BSG Capital Market
(V.S.Holding fiind acționar în companie) a achiziționat nouă la sută din acțiunile Gabriel Resources, companie listată pe
bursa canadiană. Guvernul Boc a inclus, în acel an, proiectul aurifer în noul program de guvernare, iar Steinmetz și-a
crescut participația până la 16%.

ISTORICUL COMPANIE BSG CAPITAL MARKETS

Document
Pages

Zoom
CLOSE
Previous for “” Next
p. 1
Loading Loading
p. 2
Loading Loading
p. 3
Loading Loading
Toggle Description ISTORICUL COMPANIE BSG CAPITAL MARKETS
Istoricul companiei BSG Capital Markets
Contents
Contributed by: Paul Radu, CommunistTalk
«
Page Note 1 of 164 0
»
To print the document, click the "Original Document" link to open the original PDF. At this time it is not possible to print
the document with annotations.

Istoricul complet al companiei BSG Capital Markets – companie prin care Steinmetz deține acțiunile la Roșia Montană

Guvernul Ponta a promovat, în toamna anului 2013, un proiect de lege special pentru afacerea Roșia Montană, provocând
însă proteste masive, atât în București, cât și în marile orașe din țară. Legea n-a mai fost aprobată, iar proiectul minier s-a
blocat.

În iulie 2015, Gabriel Resources a deschis procesul la Washington. Reprezentanții companiei care deține proiectul aurului
susțin că statul român prin mai multe angajamente internaționale ar fi garantat că mina din județul Alba va fi operațională,
iar cum asta nu s-a mai întâmplat, au solicitat despăgubiri de 4,4 miliarde de dolari. Până în acest moment, Curtea de
Arbitraj n-a luat o decizie.

Din suma totală, 650 de milioane de euro sunt banii pe care acționarii spun că i-au investit până acum în afacerea Roșia
Montană, blocată în faza de proiect de aproape două decenii. În tot acest timp, compania minieră nu a scos niciun gram
de aur din Munții Apuseni. Asta pentru că n-a primit avizele și autorizațiile necesare.

<span data-mce-type="bookmark" style="display: inline-block; width: 0px; overflow: hidden; line-height: 0;"
class="mce_SELRES_start"></span>

Litigiul internațional produce însă deja efecte în România. Guvernul Dăncilă a suspendat recent procedurea demarată în
urmă cu doi ani pentru includerea Roșiei Montane pe lista obiectivelor protejate de UNESCO. Motivul a fost chiar procesul
intentat de grupul de investitori conduși de Beny Stienmetz. De altfel, înregistrarea în patrimoniul UNESCO a determinat o
divergență instituțională la nivelul guvernului încă din 2016, când Ministerul Finanțelor nu a fost de acord cu demersul
Ministerului Culturii pentru includerea zonei miniere în lista UNESCO. O analiză realizată de casele de avocatură Lalive
(Elveția) și Leaua (România), angajate de statul român în procesul internațional, susține, printre altele, că includerea Roșiei
Montane în lista UNESCO ar crește șansele Gabriel Resources să câștige procesul internațional.

Scrisoarea avocaților care apără România la ICSIS

Document
Pages

Zoom
CLOSE
Previous for “” Next
p. 1
Loading Loading
p. 2
Loading Loading
p. 3
Loading Loading
Toggle Description Scrisoarea avocaților care apără România la ICSIS
Scrisoarea avocaților care apără România la ICSIS
Contents
Contributed by: Paul Radu, CommunistTalk
«
Page Note 1 of 7 0
»
To print the document, click the "Original Document" link to open the original PDF. At this time it is not possible to print
the document with annotations.

Scrisoarea avocaților care apără România în procesul internațional trimisă în decembrie 2016 guvernului României.

AURUL ȘI GALERIILE ROMANE

Una dintre cele mai vechi așezări miniere din Europa – cunoscută, în timpul Imperiului Roman, ca Alburnus Maior – Roșia
Montană are 50 de obiective pe lista depusă la UNESCO.

Întinse pe șapte kilometri, galeriile romane – de unde a fost extras aur în perioada antică – sunt punctul forte al dosarului
UNESCO, dar ele se suprapun cu perimetrul exploatării miniere.
Un miner străbate o galerie dintr-o mină de la Roșia Montană. Foto: Mediafax Foto / Octav Ganea

Concluziile avocaților au fost preluate de fostul premier Cioloș, în decembrie, la finalul ultimei ședințe a cabinetului său.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a comunicat atunci motivele pentru care nu a mai aprobat documentația pentru
înregistrarea obiectivului în patrimoniul UNESCO:

 Guvernul avea, la acel moment, post-alegeri, un mandat limitat

 O astfel de hotărâre putea să pună în pericol procesul de arbitraj de la Washington.

Ministerul Culturii, instituția guvernamentală responsabilă cu protejarea patrimoniului național, a trimis însă dosarul mai
departe la UNESCO. Inițiativa fostului Guvern a fost invocată deja de Gabriel Resources în cadrul disputei juridice.
Compania minieră a transmis public că nu a fost consultată de Ministerul Culturii în această privință.
Argumente similare au fost utilizate de către guvernul Dăncilă pentru a suspenda înregistrarea Roșiei Montane în
patrimoniul internațional al UNESCO.

Citești această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima
organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!

Procesul de la Washington și listarea la UNESCO a zonei miniere au ajuns și pe masa președintelui Senatului. Pe 3 aprilie,
Călin Popescu Tăriceanu a respins cererea fostului ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu de a trimite la tribunalul de
arbitraj din SUA o serie de documente legate de înregistrarea în patrimoniul UNESCO. Fostul ministru s-a referit la decizia
Comisiei UNESCO a Parlamentului României din noiembrie 2010, prin care s-a angajat să susțină includerea zone miniere
pe lista obiectivelor protejate de UNESCO. Șeful Senatului a refuzat să trimită documentele la Washington pentru că n-au
fost solicitate printr-o adresă oficială de către avocații care apără statul român în procesul deschis de Steinmentz&co.

Călin Popescu Tăriceanu așteptă acum recursul dosarului penal în care a fost achitat pe fond pentru acuzația de mărturie
mincinoasă
Șeful Senatului a fost trimis în judecată și achitat în prima instanță în dosarul de mărturie mincinoasă desprins din
investigația penală care l-a dus în fața judecătorilor pe Beny Steinmetz, consultantul politic Tal Silberstien și omul de
afaceri Remus Truică. Procurorii anticorupție l-au acuzat pe Tăriceanu că a mințit atunci când a declarat că nu știa nimic
despre afacerile imobiliare ale grupului finanțat de Steinmetz. Anchetatorii au arătat că tranzacțiile imobiliare legate de
retrocedarea fermei regale Băneasa urmau să fie perfectate la biroul notarial al Ioanei Valmar, soția de la acea vreme a lui
Tăriceanu. Steinmetz este acuzat că a coordonat și finanțat retrocedarea ilegală a două proprietăți, ferma regală Băneasa și
pădurea Fundul Sacului din Snagov, evaluate la peste 135 de milioane de euro. Documentele consultate de RISE din noua
scurgere de informații arată că miliardarul controla direct afacerea printr-o structură de offshore-uri înregistrate cu
ajutorul avocaților de la Mossack Fonseca.

BENEFICIARUL REAL SCOS LA LUMINĂ

În ianuarie 2017, la 10 luni după #PanamaPapers, avocații Mossack Fonseca au primit un e-mail din Amsterdam de la un
angajat al miliardarului Beny Steinmetz. Era un răspuns la nelămuririle panamezilor legate de două articole de presă. Din
mailuri intrate în posesia ICIJ reiese că articolele priveau afacerile sale din Guinea și România. Johan Van Den Brabe,
directorul financiar al corporației Steinmetz a explicat că “Acuzațiile din articolele de presă nu au nici o bază iar
beneficiarul real le-a respins mereu”. El a dezvăluit că magnatul israelian a fost unul dintre beneficiarii reali ai Reciplia LTD,
un offshore cipriot. Compania are un rol central în afacerea imobiliară pentru care Steinmetz este judecat acum în
România.

Un colaborator al lui Beny Steinmetz trimite catre avocații din Panama un e-mail în care il identifică drept bebeficiarul real
al afacerilor imobiliare din România

Documentele din arhiva Mosack Fonseca nu l-au împiedicat pe Steinmetz să declare în dosarul său penal că n-a avut nici o
implicare în afacerea imobiliară din România. A negat că ar fi fost unul dintre beneficiarii Reciplia LTD. La audierea sa din
Israel, judecătorul l-a întrebat cine decidea asupra managementului companiilor Reciplia SRL și Reciplia LTD, adică cea
menționată de colaboratorul său în adresa către Mossack Fonseca. “Nu știu cine a decis în legătură cu asta, așa cum am
explicat mai înainte, nu mă ocup de asta. Funcția mea de consultant este să călătoresc în toată lumea, ca un fel de
ambasador călător. Nu mă ocup de administrație, de management deloc”, a răspuns Steinmetz. Omul de afaceri a mai
declarat că el doar primea niște rapoarte de la Remus Truică și își dădea cu părerea despre potențialul afacerii imobiliare.
Beny Steinmetz a declarat în fața judecătorilor că n-a avut nici un fel de rol de decizie în afacerea terenurilor retrocedate
ilegal în București

Pe de altă parte, corespondența cu Mossack Fonseca este o dovadă directă că omul de afaceri era beneficiar al
retrocedărilor suspecte făcute în numele și în parteneriat cu prințul Paul Lambrino. Informația cuprinsă în cele câteva fraze
a venit după un schimb de mailuri ce a durat aproape un an. A fost o consecință a dezvăluirilor legate de Beny Steinmetz
publicate în România, dar și în presa internațională. După #PanamaPapers, cei de la Mossack Fonseca au încercat să-și
salveze afacerea și au început să-și verifice clienții la sânge, așa cum prevăd normele internaționale privind combaterea
spălări banilor și finanțării terorismului. Astfel că departamentul de investigații al Mossack Fonseca a descoperit că firmele
înregistrate de ei erau implicate în afaceri penale. Rapoartele acestui departament au inclus anchetele jurnalistice legate
de Beny Steinmetz publicate de RISE Project, dar și de către OCCRP.

Rapoartele echipei de investigații a Mossca Fonseca

Document
Pages

Zoom
CLOSE
Previous for “” Next
p. 7
Loading Loading
p. 8
Loading Loading
p. 6
Loading Loading
Toggle Description Rapoartele echipei de investigații a Mossca Fonseca
Rapoartele echipei de investigații a Mossca Fonseca
Contents
Contributed by: Paul Radu, CommunistTalk
«
Page Note 7 of 27 0
»
To print the document, click the "Original Document" link to open the original PDF. At this time it is not possible to print
the document with annotations.

Mossack Fonseca a aflat și din investigațiile RISE Project ce interese avea Steinmetz în România

Analizele Mossack Fonseca au generat o corespondență intensă între directorii companiilor lui Steinmetz și avocații
panamezi. Din această corespondență, dar și din documentele dosarului penal consultate de RISE Project, rezultă că,
pentru afacerea imobiliară din România, Steinmetz a construit o structură offshore complexă. Cu ea a reușit să finanțeze și
să controleze operațiunea imobiliară pentru care este investigat. Pe de o parte el trimitea sume importante de bani care
ajungeau la gruparea Remus Truică-Prințul Paul. Pe de altă parte, informațiile din dosarul său penal arată că orice mișcare
a proprietăților era aprobată prin decizii interne ale Reciplia LTD, companie care deținea un SRL omonim în România, pe
numele căreia erau înregistrate zeci de hectare de terenuri evaluate la peste 135 de milioane de euro.

Citești această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima
organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!

TRASEUL BANILOR

Un raport de analiză depus în dosarul penal din România, dar și o parte din corespondența post #PanamaPapers arată că
Steinmetz avea încredere totală în colaboratorii săi. O bancă din Israel, și ea clientă a Mossack Fonseca, arăta că de fapt
proprietarul în acte al construcției offshore era Tal Silberstein, fost consultant politic al lui Călin Popescu Tăriceanu, dar și
unul dintre colaboratorii apropiați ai lui Steinmetz. Două dintre companiile atribuite consultantului politic poartă nume
desprinse din celebra serie Stăpânul Inelelor: Bilbo Baggins Holdings și Middle Earth Ventures LLC, ambele înregistrate în
Nevis, un cunoscut paradis offshore din Caraibe.

Pe de altă parte, Steinmentz și-a asumat rolul de finanțator principal al retrocedărilor prințului Paul, potrivit înregistrărilor
din dosarul penal. A făcut asta chiar într-o întâlnire față în față cu Paul de România și prințesa Lia. Cu două zile înainte de
Crăciunul din 2011, la 22:30, Steinmetz a intrat în vila prințului Paul de pe strada Phillipide din centrul Capitalei. Întâlnirea
a avut loc pentru că prințul era nemulțumit de cum era plătit pentru terenurile retrocedate. Miliardarul le-a explicat faptul
că nu dorea să se știe că este în spatele afacerii: “Motivaţia noastră aici este că dorim să investim foarte mulţi bani în
afacerea asta, având un low profile”. În finalul discuției Steinmetz i-a explicat prințului Paul și filosofia lui în afaceri:

Benjamin Steinmetz: Ce sugerez eu: îi dați o şansă afacerii pe care o mai

putem avansa. Sunteţi de acord cu asta?
Tal Silbestein : Foarte mult.
Benjamin Steinmetz: Cred că este cea mai bună variantă pentru mine, mă bucur foarte mult că v-am întâlnit faţă-n faţă .
Poate, dacă nu greşesc, ar fi trebuit să apelăm mai repede, înainte de …
Prinţul Paul: Probabil s-ar fi rezolvat mult mai multe lucruri.
Benjamin Steinmetz: Probabil că s-ar fi soluționat mai multe, da ştiți cum e, asta-i viaţa. Şi eu încerc … eu nu investesc
niciodată în ceva ce nu merită.

Sursa: Discuția redată în dosarul penal al lui Beny Steinmetz a fost înregistrată de unul dintre avocații implicați în schema
imobiliară.

Procesul său penal este judecat la Curtea de Apel Brașov o dată la două săptămâni. Până în acest moment nu există o
decizie a magistraților în acest caz.

CUM JOCI AURUL DIN APUSENI PE O MINA DE SCLAVI

Resurse strategice de aur și cupru din România sunt folosite ca monedă de schimb pentru preluarea unei mine africane,
implicată într-un proces internațional de muncă forțată, sclavie și tortură.

Miliardarul indian Stan Bharti (stânga), 65 de ani, s-a născut în India, a studiat ingineria minieră la Moscova și a absolvit
masteratul la Londra. Banii mulți i-a făcut însă la Toronto, după o rețetă proprie aplicată cu succes pe bursa canadiană. În
ultimii ani, Bharti a fost consiliat de celebrul Larry King (dreapta), fostul moderator al canalului CNN. Foto: flickr.com /
Forbes Manhattan

MINA AFRICANĂ

Ofensiva de preluare a exploatării africane este coordonată de magnatul indian Stan Bharti, cel care controlează discret de
aproape doi ani proiectul Rovina din Munții Apuseni, al doilea zăcământ de aur și cupru din Europa.

Ținta preluării este compania canadiană Nevsun Resources, care deține mina Bisha din Eritrea, micul stat cu ieșire la
Marea Roșie.

În urmă cu două luni, Bharti a propus un troc: să cedeze canadienilor o parte din afacerea Rovina, plus bani cash, în
schimbul minei africane.

Oferta finală cumulează 1,2 miliarde de dolari, bani și acțiuni în compania Euro Sun Mining, prin intermediul căreia Bharti
deține proiectul din Carpați.

În tentativa de preluare, indianul este ajutat de miliardarul suedez Lukas Lundin. Acesta pune la bătaie bani și acțiuni în
compania proprie, Lundin Mining, interesată însă de un proiect din Serbia al Nevsun, nu de mina africană. Dacă
operațiunea reușește, Lundin primește dreptul asupra resurselor din țara vecină, iar Bharti rămâne cu exploatarea din
Eritrea și cu proiectul românesc.

Oferta lor a fost refuzată în prima etapă, pe 8 mai 2018, de directorii Nevsun Resources, pe motiv că schimbul nu e
echitabil: “Euro Sun este o companie junior (…) și are dificultăți să atragă banii necesari”.

Managerii Nevsun cred că mișcarea indianului ascunde un interes mai larg: să redirecționeze bani din exploatarea africană,
care-i funcțională, în proiectul Rovina de la noi, deși acesta din urmă n-a fost aprobat încă de autoritățile române. Ba
chiar, în opinia lor, zăcământul românesc ar fi “supraevaluat”.

Stan Bharti (primul din stânga) și Lukas Lundin (primul din dreapta). În ultimii cinci ani, Lundin Mining a tatonat mai multe
proiecte în România, inclusiv un proiect minier din județul Timiș. Foto: twitter.com @KristyRousseau

De partea cealaltă, conducerea Euro Sun susține că, după preluare, va “exploata agresiv” resursele din mina africană, iar
comasarea celor două proiecte minere va reduce riscurile afacerii românești.

Cuvântul “agresiv” are o semnificație aparte la Bisha, Eritrea, unde conducerea minei este acuzată că exploatează și ține
captivi muncitorii locali.

Oamenii fug din Eritrea, dar puțini reușesc cu adevărat să scape. Îi alungă regimul dictatorial, unul dintre cele mai crude
din lume, și programul militar național, dur și fără sfârșit.

Oficial, tinerii sunt mobilizați în armată 18 luni, dar rămân captivi pe viață. Soldații din Eritrea sunt folosiți inclusiv la
muncă forțată. Și cum statul e acționar cu 40 la sută în Mina Bisha, a trimis aici mai mulți tineri militari. Câțiva au reușit
totuși să scape și au povestit ulterior cum erau ținuți cu forța la muncă, deși le expirase termenul pentru mobilizarea
militară. S-au refugiat în Canada și au deschis în 2014 un proces la Curtea Supremă din Columbia Britanică, cea mai vestică
provincie din statul nord-american. Oamenii se luptă de atunci cu Nevsun Resources, compania canadiană care deține 60
la sută din mină, acuzată că a permis sclavia și tortura la filiala africană.

Kesete Tekle Fshazion, unul dintre refugiați, susține că n-a putut să plece din serviciul militar nici măcar după patru ani. A
reușit, spune el, să fugă din mina Bisha abia în 2012. Alți refugiați le-au declarat judecătorilor canadieni că au fost forțați să
muncească la temperaturi de 47 grade Celsius, sub soare, uneori fiind puși să se rostogolească goi în nisipul fierbinte.
Alteori, povestesc martorii, erau legați cu mâinile și picioarele la spate și lăsați cu orele în soarele dogoritor. Această
pedeapsă – metoda de tortură “elicopterul” – îi speria cel mai tare. Erau, practic, obligați să lucreze în mină șase zile pe
săptămână, 12 ore pe zi, cu trezirea la 4 dimineața. Cazați în barăci fără paturi sau curent electric, primeau doar supă de
linte și ceai.

Citești această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima
organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!

Compania canadiană a respins acuzațiile, pasând problema la filiala locală pe care o deține împreună cu statul african.
Procesul se judecă încă. Compania canadiană nu a dorit să comenteze pe marginea acestor acuzații. “Ne continuăm
singuri planul de afaceri și nu credem că ne vom implica în viitor cu Euro Sun sau în România”, au precizat directorii Nevsun
Resources pentru RISE Project. Răspunsul companiei vine după ce, la începutul acestei luni, pe 4 iunie 2018, Euro Sun
Mining își îmbunătățise oferta inițială. O decizie finală n-a fost făcută publică deocamdată de compania-țintă.

Compania Euro Sun n-a răspuns întrebărilor RISE Project până la publicarea articolului. Asistenta personală a miliardarului
indian Stan Bharti ne-a spus că șeful ei este plecat din oraș, dar că i-a trimis întrebările noastre: “Cum compania Euro Sun
se află în mijlocul unei tranzacții M&A (fuziune și achiziție) nu putem furniza niciun comentariu pentru presă”.

<a href="https://www.riseproject.ro/articol/cum-joci-aurul-din-apuseni-pe-o-mina-de-sclavi/#" ><img alt='Harta

proiectelor miniere gestionate de Stan Bharti '
src='https:&#47;&#47;public.tableau.com&#47;static&#47;images&#47;Ha&#47;HartaproiecteminiereStanBharti&#47;Sh
eet1&#47;1_rss.png' style='border: none' /></a>

ACTIVE TOXICE

Mina Bisha, unde se exploatează cupru, aur și zinc, reprezintă cea mai mare sursă de venit pentru statul african în care 80
la sută din populație trăiește din agricultura de subzistență, susține Dan Connell, profesor în cadrul Centrului pentru Studii
Africane din cadrul Universității din Boston. Connell este considerat specialist în problemele cu care se confruntă Eritrea,
despre care a scris mai multe cărți, astfel că s-a apelat la expertiza lui inclusiv în procesul refugiaților. Într-un raport din
2016, Nevsun susține că mina Bisha a generat venituri de peste 2,4 miliarde de dolari de la începerea exploatării, în anul
2010. Mai bine de jumătate din sumă – adică peste 1,2 miliarde de dolari sub formă de taxe, dividende și impozite – s-au
dus în vistieria statului, continuă raportul. Anual, în jur de 8% din Produsul Intern Brut al statului Eritrea este generat de
mina Bisha.

Cu toate acestea, complexul minier este ocolit de investitori.

Lukas Lundin, miliardarul suedez asociat cu Bharti în oferta de preluare, a intrat în acest parteneriat cu condiția clară ca
investiția lui să nu se apropie de Bisha. Compania suedezului „nu vrea să dețină nici măcar pentru o secundă” mina Bisha,
susțin surse anonime din interior, citate de agenția de știri Reuters, pentru că Lundin ar fi devenit extrem de precaut față
de acuzațiile de muncă forțată.

Suedezul traversează un context similar: o altă companie de-a sa, Lundin Petroleum, listată pe bursa de la Stockholm, este
acuzată că a fost complice la crime împotriva umanității în timpul războiului din Sudan, între 1997 și 2003. Deși n-au fost
acuzați oficial, poliția a percheziționat în ianuarie 2018 birourile familiei Lundin din Geneva.

„Lukas e foarte sensibil la așa ceva”, a adăugat o altă sursă citată de Reuters. În schimb, parteneriatul cu Euro Sun
reprezintă a patra ofertă din ultimii doi ani pe care suedezul o face companiei Nevsun pentru a prelua zăcământul de
cupru din Valea Timocului, Serbia. Canadienii de la Nevsun estimează valoarea minei din Serbia la aproape 1,8 miliarde de
dolari.

PROIECTUL ROVINA

În timp ce așteaptă răspunsul final pentru mina africană, indianul Stan Bharti speră să primească unda verde pentru
proiectul din Carpați. În ultimul an, oamenii săi au făcut progrese la București pentru aprobarea licenței de exploatare,
esențială pentru deblocarea proiectului. Au deschis și un birou în centrul orașului, ca să fie cât mai aproape de Palatul
Victoria, de unde așteaptă acum aprobarea finală a licenței.

Proiectul Rovina a fost revitalizat, după ce în urmă cu trei ani rămăsese fără finanțare, din cauza unor probleme ale
companiei-mamă în Brazilia. Atunci, compania se numea Carptahian Gold și gestionase defectuos un alt zăcământ pe
continentul sud-american. Acumulase datorii restante de peste 260 de milioane de dolari, pentru că nu demarase la timp
producția. Tot în 2015, Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM), arbitrul pieței zăcămintelor din România, a
aprobat în prima etapă licența de exploatare, dar ea nu este valabilă până nu este aprobată și de Guvern, apoi publicată în
Monitorul Oficial.

De atunci au trecut trei ani, iar divizia braziliană a fost cedată altui grup minier, în timp ce compania-mamă și-a schimbat
acționarii. Așa a devenit Stan Bharti, în 2016, principalul investitor în Carpathian Gold, schimbându-i apoi numele în Euro
Sun Mining.
“Da, investitorii principali s-au schimbat”, confirmă Alexandru Nicolici, fostul director al Samax România, filiala locală a
Euro Sun. Și adaugă: “Noii investitori au venit și au preluat doar proiectul din România, pe care l-au revitalizat. Suntem din
nou superfinanțați, iar proiectul merge înainte”. Alexandru Nicolici a părăsit conducerea filialei locale la începutul acestui
an, când a ieșit la pensie, dar, spune el, a rămas consilier în companie: “Am făcut ce trebuia și cred eu că am adus cel mai
bun proiect în România”.

Perimetrul Rovina include trei zăcăminte de aur și cupru, amplasate în patrulaterul aurifer din Apuseni, la 50 de kilometri
de Roșia Montană. Resursele sunt estimate la peste 5,4 miliarde de dolari – una dintre cele mai importante afaceri de
după 1989. Spre deosebire de alte proiecte miniere, Roșia Poieni, Roșia Montană sau Certej, statul român nu deține
participații în acest proiect, urmând să încaseze doar taxele aferente exploatării.

Statul estimează astfel că va câștiga 310 de milioane de dolari în cei douăzeci de ani de exploatare. Estimările financiare au
fost inserate în nota de fundamentare pentru aprobarea licenței, proiect de hotărâre intrat în circuitul de avizare la finalul
anului trecut.
Sașa Nicolici, fostul director al Samax România, filiala Euro Sun Mining.

Perimetrul final a fost redus de aproape trei ori, până la 27,6 km pătrați, față de suprafața inițială de explorare – zona în
care compania a avut dreptul să caute resurse. Până acum, proiectul a fost avizat de trei ministere (Mediului, Ape și Păduri
și Economie). Mai are nevoie de avizele altor două ministere (Justiție și Finanțe), ca să ajungă pe masa Guvernului pentru
abrobarea finală.

“Legea spune că nu poți să obții celelalte avize și autorizații până când licența nu există. Trebuie să obții apoi peste 40 de
avize și autorizații, din care cel mai important e avizul de mediu, iar după ce obții certificatul de urbanism și autorizația de
construcție, trebuie să execuți exact ce scrie în acolo”, explică Alexandru Nicolici. Dar n-a vrut să comenteze cât teren din
perimetru a fost deja cumpărat de compania minieră: “Astea sunt probleme interne ale firmei. Oricum, terenurile nu
trebuie să le cumperi pe toate o dată, ci pe măsură ce avansează activitatea”.

Guvernul român a încercat, fără succes, să declare exploatările miniere ca fiind proiecte de utilitate publică, ceea ce le-ar fi
permis corporațiilor să-i exproprieze pe localnicii care nu vor să-și vândă proprietățile .

SCHEMA ȘI CORESPONDENȚA

Stan Bharti a preluat controlul asupra afacerii românești pe 9 mai 2016, la aproape o lună după izbucnirea scandalului
internațional #PanamaPapers. A folosit atunci două companii miniere și o bancă proprie, Forbes & Manhattan, ca să
investească peste 8 milioane de dolari în compania canadiană. În aceeași zi, miliardarul indian a intrat în conducerea Euro
Sun Mining (fosta Carpathian Gold), cooptându-i în consiliul director și pe oamenii săi de încredere. A dobândit astfel
controlul asupra managementului companiei și, mai departe, asupra afacerii cu aur din Apuseni.

Investiția s-a făcut pe bursa canadiană, dar a produs efecte la peste 3 mii de kilometri distanță, în Insulele Virgine
Britanice, paradisul fiscal din Marea Caraibilor. Aici funcționau de peste un deceniu și jumătate companiile-tampon Samax
România Limited și Carpathian Gold Ltd., adică vehiculele offshore care legau zăcămintele românești de compania
canadiană. Prima companie-paravan fusese înființată, la finalul anilor ’90, în birourile Mossack Fonseca, casa de avocatură
implicată în investigația globală #PanamaPapers.

La început, schema offshore a fost gândită de un alt miliardar – elvețianul Jean Claude Gandur, cel care finanțat proiectul
Rovina până în 2004. A ieșit atunci din schemă, pasând afacerea directorilor săi. (DETALII, AICI).

Citești această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima
organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!

Doisprezece ani mai târziu, controlul asupra afacerii a fost preluat de Stan Bharti, care și-a pus directorii să simplifice
structura de proprietate, prin fuziunea celor două vehicule offshore. Procesul de fuziune l-au discutat cu avocații panamezi
prin e-mail, începând cu 19 decembrie 2016. Planul era ca primul offshore, Samax România Limited, să-l absoarbă pe al
doilea, Carpathian Gold Ltd., și să dispară astfel orice legătură cu numele companiei canadiene care eșuase în afacerea
braziliană. Corespondența electronică are și momente hilare.
Onorariile cerute de avocații offshore i-au nemulțumit pe reprezentanții lui Bharti, așa că ambele părți au negociat mai
multe săptămâni pentru doar câteva sute de dolari. “Clientul este profund deranjat de sumele pe care le cereți și dorește
să se mute la un alt agent (…) Lipsa unei explicații în legătură cu onorariile exagerate a făcut clientul să creadă că profitați
de poziția de agent registratar (casele de avocatură și consultanță care înființează și gestionează companii offshore)”, scriu
reprezentanții miliardarului.

Miza era acum de doar 600 de dolari – o reducere suplimentară a comisioanelor pe care avocații offshore le încasau ca să
ocupe de fuziune, în urma căreia să rămână doar Samax România Limited. Panamezii insistă să primească mai multe
informații despre beneficiarii finali ai afacerii și de unde provin banii. Ei tocmai resimțeau din plin efectele unui scandal
global. Dezvăluirile PanamaPapers expuseseră casa de avocatură, iar noile norme o obligau să își verifice mult mai atent
clienții și banii care le traversau conturile offshore. Avocații n-au reușit să obțină numele beneficiarului final al afacerii
miniere.

ALIANȚA CU AHMETOV

Pe 29 decembrie 2017, Stan Bharti a mutat offshore-ul Samax România Limited din Insulele Virgine în Cipru, la Nicosia.

Aici, indianul colabora deja de șapte ani cu specialiști offshore locali care îi gestionau compania Black Iron Limited, pe care
o împărțise aproape doi ani cu Rinat Ahmetov, unul dintre cei mai influenți oligarhi ucraineni. Offshore-ul cipriot
controlează de peste un deceniu perimetrul ucrainean Shymaniveske, bogat în minereu de fier și amplasat la 330 de
kilometri de Kiev.

Bharti a preluat afacerea în 2010 de la Victor Pinchuk, ginerele fostului președinte ucrainean Leonid Kucima (care a condus
statul vecin între 1994 și 2005). Mutarea firmei Samax, compania-tampon care deține direct acțiuni în filiala românească,
la Nicosia, îl ajută pe miliardar ca, la o eventuală vânzare, să nu plătească impozit pe câștig nici în România, nici în Cipru.
Acordul privind evitarea dublei taxări semnat de cele două state în urmă cu peste trei decenii permite companiilor
înregistrate în insula din Mediterană să plătească impozit doar în țara de rezidență fiscală, adică Cipru. Doar că legislația
cipriotă scutește astfel de tranzacții de la taxare.

Fostul președintele Victor Ianukovici și Rinat Ahmetov într-o vizită la stadionul echipei de fotbal antrenate atunci de
românul Mircea Lucescu. Sursa foto: Șahtior Donețk

Lângă perimetrul Shymaniveske, miliardarul Rinat Ahmetov explora un alt zăcământ, împreună cu grupul Mittal, care
deține combinatul siderurgic Sidex Galați.

Așa că Bharti îl cooptează, în 2014, pe oligarhul ucrainean, cedându-i 49 la sută din Black Iron, în schimbul unor promisiuni
de investiții în proiect de peste 500 de milioane de dolari. Banii urmau să intre în companie în mai multe tranșe. Asocierea
celor doi a fost formalizată în Cirpu, în iulie 2014, când Ahmetov își extindea afacerile cu produse metalurgice și la
București. (DETALII, AICI)

Ucraina se confruntase în iarna acelui an cu protestele de stradă care îl alungaseră din țară pe președintele Victor
Ianukovici, printre susținătorii căruia se număra și oligarhul Ahmetov.
Au urmat doi ani în care Ahmetov, cunoscut mai ales ca patronul echipei de fotbal Șahtior Donețk, a pompat 20 de
milioane de dolari în afacerea lui Bharti, până când s-a retras brusc, la începutul anului 2016, pe fondul războiului civil care
împiedicase compania minieră să avanseze cu investiția.

Oligarhul a încasat atunci doar 5,6 milioane de dolari, adică un sfert din ce investise, și a ieșit din Black Iron cu doar câteva
luni înainte ca această companie să se implice în proiectul românesc de la Rovina.

SURORILE PANORAMA

Directoarea filialei BRD care acorda credite preferențiale fără număr pentru clienți VIP ca Remus Truică, Elena Udrea și
Sorin Roșca Stănescu controla, în paralel, un offshore în Panama.

Firma secretă are doi beneficiari: șefa din bancă și sora sa consultantă, adică cea care evalua garanțiile și făcea banii
pierduți.

Surorile sunt cercetate in celebrul dosar al “Bancherilor”, la direcția anti-mafia, dar în niciuna dintre cele 13.000 de
pagini nu apare vreo referire la offshore-ul panamez.

Procurorii au calculat un prejudiciu de peste 130 de milioane de euro pentru grupul francez BRD, ca urmare a
dobânzilor sub nivelul pieței și a împrumuturilor nerambursate acordate pe semnătura directoarei Danei Băjescu.

Nu compania din paradisul fiscal a dat-o de gol, ci apetența pentru panorame exotice pe tot mapamondul – excursii
plătite de clienții băncii care primiseră milioane pe ochi frumoși.
Dosarul privind fraudele din interiorul BRD a fost pornit de procurorii DIICOT în 2013 și se află încă în starea de urmărire
penală. FOTO: MediafaxFoto

Pe 28 august 2008, un bărbat pleacă de la un ghișeu bancar din București cu 653 de mii de euro într-o geantă. Îl cheamă
Cristian Aparaschivei.

Avea atunci 40 de ani, iar căratul banilor cu sacoșa devenise rutină. Timp de o lună și jumătate, până pe 9 octombrie 2008,
Aparaschivei merge periodic la bancă și ridică grămezi de cash.

3 milioane de euro, în total.

Nu erau banii lui, ci ai nașului său de cununie, Remus Truică, fost șef de cabinet al premierului Adrian Năstase, în intervalul
2002-2004.

Truică obținuse un credit de nevoi speciale cu aceeași sumă – 3 milioane de euro – pe care l-a garantat cu terenuri din
Snagov, retrocedate fraudulos și supraevaluate. Apoi, și-a împuternicit finul pe contul bancar respectiv.

Trei ani mai tâziu, în 2011, neplata creditelor îi alertează pe directorii băncii. Nu era singurul împrumut-problemă acordat
grupării Truică.
Altul, în valoare de 1,5 milioane euro, tot in august 2008, a fost contractat direct de Cristian Aparaschivei. Si finul a gajat cu
terenuri din Snagov, retrocedate și supraevaluate pe aceeasi filieră.

Aproape de scadență, când împrumuturile figurau deja ca problematice, iar clienții nu dădeau semne că-și vor achita
datoriile, banca însăși le propune să-și prelungească perioada de rambursare cu încă un an.

Din 2011 până în 2012.

În ideea asta, nașul Truică și finul Aparaschivei prezintă la bancă noi evaluări ale creditelor. Analizele fuseseră întocmite de
o companie (Sigma Business Consult) unde era asociată chiar sora celei care acordase împrumuturile bancare în 2008.

Pe sora-consultantă o cheamă Monica Băcilă. Directoarea de sucursală e Dana Băjescu, șefă la BRD Dorobanți încă de la
înființare.

Cele două mai ascund un secret de familie în America Centrală.

Adică o firmă offshore din Panama pe care Dana Băjescu o deținea împreună cu sora ei, în timp ce aproba credite de zeci
de milioane și pleca în vacanțe de lux cu rudele pe banii clienților băncii.

Azi, creditele sunt anchetate la DIICOT, iar terenurile puse gaj – la DNA.

Tot în Panama se pitesc și beneficiarii direcți ai terenurilor retrocedate fraudulos și ipotecate de Remus Truică. (Detalii,
AICI.)

PERSONAJELE

Dana Băjescu – directoarea sucursalei BRD Dorobanți, unitatea VIP a grupului francez în România. Inculpată în dosarul
creditelor frauduloase, este acuzată de procurori că a acordat împrumuturi în condiții preferențiale unor clienți despre
care știa că sunt paravan pentru afaceriști precum Remus Truică și Vasile Creștin, conștientă totodată că garanțiile depuse
pentru aceste credite sunt supraevaluate. (Sursă foto: Facebook)

___________________________________________________________________________________________________
___
Monica Băcilă – sora Danei Băjescu. A deținut împreună cu aceasta un offshore înființat de Mossack Fonseca în Panama.
Firma din România a Monicăi Băcilă, Sigma Business Consult SRL, a fost una dintre cele care evalua terenurile vizate în
dosarul creditelor frauduloase. Sigma a evaluat terenurile folosite de gruparea Remus Truică pentru a lua credite de
milioane de euro. (Sursă foto: Facebook)

___________________________________________________________________________________________________
___

Remus Truică – beneficiar al schemei de fraudare a BRD prin credite nerambursate. Fostul șef de cabinet al lui Năstase a
obținut peste 40 de milioane de euro de la sucursala bancară condusă de Dana Băjescu. Este inculpat în dosarul
bancherilor, dar și în cel al retrocedării fermei Băneasa – ale cărei terenuri au girat artificial împrumuturile de la
BRD. (Sursă foto: MediafaxFoto)

___________________________________________________________________________________________________
___

Benjamin Steinmetz – magnat de origine israeliană, cunoscut în România în special pentru implicarea în proiectul Roșia
Montană. Este inculpat în dosarul retrocedării fermei Băneasca, unde l-a avut drept intermediar pe Remus Truică.

În martie 2013, procurorii anti-mafia au început urmărirea penală față de mai mulți șefi din BRD și oameni de afaceri,
clienți ai băncii.

Acuzațiile? Constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare și spălare de bani.

Concret, bancherii și afaceriștii puseseră la cale o schemă prin care primii acordau celorlalți credite în condiții
preferențiale: dobânzi mai mici, perioade de rambursare favorabile, garanții echivoce. Bancherii erau răsplăți, printre
altele, cu excursii în toată lumea, iar afaceriștii nu mai rambursau creditele.

Ancheta a devenit tot mai complexă în timp, cazul fiind știut drept „Dosarul Bancherilor”. Rechizitoriile se întind pe 13.000
de pagini. Prejudiciul: 130 de milioane de euro.
Banii, însă, au ajuns în buzunare de foști demnitari, securiști sau moguli media precum Remus Truică, Elena Udrea, Adrian
Sârbu, Sorin Roșca Stănescu etc. Toți au în comun obținerea pe ochi frumoși a unor credite nerambursate, pentru care au
garantat cu proprietăți supraevaluate de 5-6 ori sau cu firme cosmetizate evazionist pentru a părea mai profitabile decât în
realitate.

Nimic n-ar fi fost posibil, arată procurorii, fără complicitatea unor funcționari-cheie din BRD, directori de sucursală și chiar
directori generali. Printre ei și Dana Băjescu, șefa diziviei VIP a băncii.

Până la urmă, DIICOT a pus sub acuzare nu una, ci trei grupări.

Prima e a fraților Creștin, afaceriști misterioși și foarte controversați, dar băgați puternic în imobiliare, energie, alimentație
publică sau transporturi feroviare.

Alta îl are ca personaj central pe fostul general de spionaj comunist Dragoș Diaconescu.

Iar cealaltă grupare era coordonata de Remus Truica, un broker tradițional de interese imobiliare în zona Snagov.

Dana Bajescu, directorul sucursalei BRD Dorobanti, acuzata in Dosarul Bancherilor II, pleaca dupa ce a fost audiata la
sediul DIICOT, in Bucuresti, joi 18 aprilie 2013. LIVIU ADASCALITEI / MEDIAFAX FOTO

METODA ANTECONTRACTUL
Schema cu terenurile supraevaluate, acolo unde este implicată și Monica Băcilă, sora directoarei BRD, era ceva mai
sofisticată decât falsificarea registrelor contabile din firme.

Prima condiție: în acte apar interpuși.

Gruparea identifica terenuri de vânzare, bătea palma cu vânzătorii de bună credință, dar nu semna contracte de vânzare-
cumpărare, ci doar antecontracte. Achita, totuși, suma totală a tranzacției, astfel că vânzătorul încasa toți banii pe teren.
Cumpărătorul, în schimb, rămânea cu un antecontract și cu două procuri – una care-i permitea să vândă terenul în numele
vânzătorului inițial și încă una care-i permitea să ipotecheze terenul.

Astfel, cumpărătorii aveau suficient spațiu pentru ca, după ce achitau valoarea reală, de piață, pe un teren, să-l ipotecheze
pentru o sumă mult mai mare, stabilită de evaluatori racolați de grupare.

Antecontractele, singurele care stipulau valoarea reală a terenurilor, nici nu mai erau incluse în dosarele de creditare –
acolo ajungeau doar evaluările umflate.

La fel, nici proprietarii inițiali ai terenurilor nu erau nevoiți să semneze contractele de credit cu banca, pentru că îi
împuterniciseră deja pe cei implicați în schemă.

UMFLAT ȘI ABANDONAT

Website-ul firmei Sigma Business Consult SRL

Cert e că firma Monicăi Băcilă, sora Danei Băjescu, a reunit, la Snagov, un miliardar israelian, mâna dreaptă a unui fost
premier român și un personaj care semna acte ca „Alteță Regală”.

Altfel spus: Benny Steinmetz, Paul Lambrino autoproclamat „Al României” si omul lor de legătură, Remus Truică.

Cei trei au folosit serviciile companiei de evaluare imobiliară (Sigma Business Consult) deținută de sora șefei BRD, ca să
poată plimba pădurea Băneasa de la stat la prințul Lambrino, apoi la Steinmetz, de unde a sfârșit pe numele unor
interpuși.

Faptele arată așa:

În august 2008, trei parcele de teren extravilan din Snagov erau evaluate de o firmă privată la mai bine de 3 milioane de
euro fiecare. Fiecare avea proprietari diferiți, care nu erau doar vecini, ci și creditori VIP la BRD Dorobanți. Împreună, au
împrumutat 7,5 milioane de euro.

Primul, Remus Truică, a gajat 10.000 de metri pătrați din Snagov pentru 3 milioane de euro. Terenurile erau pe numele
unor interpuși.

Al doilea, finul Cristi Aparaschivei, a împrumutat 1,5 milioane de euro, punând gaj alt teren în Snagov.

Al treilea, Sorin Roșca Stănescu, a ipotecat și el proprietatea vecină pe 3 milioane de euro.

Toate cele trei credite au fost acordate pe 3 ani, însă în condiții speciale, pentru clienți VIP – protocol asumat de BRD
Dorobanți, unitatea dedicată clienților de lux ai băncii.

Citești această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima
organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!

Astfel, Truică, Aparaschivei și Roșca Stănescu nu plăteau rate lunare, ci urmau să ramburseze creditele dintr-o dată, la
scadență. Numai că în 2011, când momentul a venit, cei trei au invocat prăbușirea pieței imobiliare care i-ar fi sărăcit. Fără
bani, au venit cu o alternativă: să dea băncii terenurile puse gaj.

Abia aici a intervenit sora directoarei BRD.

Sigma Business Consult, compania Monicăi Băcilă, a evaluat în mai 2011 toate cele trei terenuri la câte 570.000 de euro
fiecare. Pasul era esențial. Cu o astfel de evaluare, banca era practic forțată să declare creditele neperformante și să le
indexeze pe coloana de pierderi din bilanțul anual al grupului Societe General.

Așa că cei trei clienți premium au rămas cu banii.

Însă chiar și evaluarea făcută de Sigma era prea optimistă, arată procurorii. O altă evaluare făcută la scurt timp arată că
terenurile de la Snagov nu puteau fi folosite deloc ca garanție bancară.

Sursă: Ordonanță de începere a urmării penale a DIICOT din 2013

Nu doar BRD a fost faultată în afacerea cu terenurile din Snagov, ci și statul român. Terenurile gajate la bancă de cei trei,
Truică, Aparaschivei și Roșca-Stănescu, fuseseră retrocedate ilegal și reprezintă, la rândul lor, un prejudiciu uriaș în dosarul
penal de la DNA.

Celebra fermă Băneasa, în suprafață de 47 de hectare, majoritatea pădure, a fost retrocedată nelegal către Paul Lambrino
în 2007. Imediat, prințul a vândut pâmântul lui Benjamin Steinmetz, actor important pe piața imobiliară. În acea perioadă,
miliardarul îl folosea ca intermediar chiar pe Remus Truică, acesta fiind omul din teren care se ocupa de tot, inclusiv de
contactele cu Lambrino.

Tranzacția propriu zisă s-a derulat prin Reciplia SRL, o firmă românească din portofoliul lui Steinmez, administrată de
oamenii săi.

Remus Truică, inginerul schemei prin care terenurile au ajuns la magnatul israelian via Lambrino, a cumpărat câteva
pentru sine, dar le-a pus pe numele unor interpuși. Cu o parte din aceste proprietăți a garantat, de altfel, creditul de 3
milioane de la BRD.

Dosarul DNA privind retrocedarea Fermei Regale Băneasa a fost trimis în judecată în 2016. Paul Lambrino, Remus Truică și
Beny Steinmetz sunt acuzați, printre altele, de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, spălare de
bani, complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită.

Monica Băcilă nu a răspuns întrebărilor transmise de RISE pe marginea acestui subiect.

CU NEAMUL PRIN LUME, PE BANII CLIENȚILOR

Sucursala Dorobanți a fost gândită încă de la înființare, în noiembrie 2004, ca o unitate de elită spre care erau direcționați
clienții VIP ai băncii.

Dar punctul BRD exista din anul 2000 printre cafenelele fițoase din cartierul bucureștean, fiind condus dintotdeauna de
aceeași Dana Băjescu, numită în post la 33 de ani, când unitatea nu avea statut special.

În 2010, Băjescu a făcut obiectul unei investigații interne demarate de grupul bancar francez asupra ramurii din România.
Verificându-i comunicațiile pe e-mailul de serviciu, angajatorul a descoperit patru călătorii de lux în care directoarea a
mers alături de familie pe banii unui client.
DisneyLand Paris. FOTO via site-ul oficial al Biroului pentru Turism al Parisului, en.parisinfo.com.

E vorba despre Planoil SRL, una dintre firmele care luase credite în condiții privilegiate de la sucursala Danei Băjescu.
Clientul i-a achitat cazarea și biletele de avion pentru două călătorii la New York, unde soții Dana si Iulian Băjescu, plus cele
două fiice, au stat cinci nopți la faimosul hotel Waldorf de lângă Central Park.

Firma Planoil i-a mai plătit și o excursie la Disneyland Paris. Pachet complet: doi adulți și patru copii. Plus încă o călătorie în
Australia, tot așa, pentru toată familia.

Practic, Băjeștii au văzut lumea între 2009 și 2011, exact perioada vizată de anchetatori în dosarul creditelor frauduloase.

Auditorii interni ai grupului francez erau interesați, în primul rând, de creditele acordate în beneficiul lui Remus Truică,
fostul șef de cabinet al premierului Adrian Năstase. Într-un schimb de mailuri, Dana Băjescu răspunde ferm că, din
cunoștințele ei, sucursala pe care o conduce nu a acordat credite pentru achiziționarea de terenuri aparținând lui Remus
Truică.

Numai că, arată francezii în raportul lor, Dana Băjescu a mințit pe subiectul Truică, alegând să ignore legătura evidentă
dintre acesta și finul său creditor, dar și cu alți oameni de paie.

Concluziile raportului intern al BRD

Dana Băjescu, în deplină cunoștință de cauză, a propus spre aprobare și a susținut șapte credite pentru persoane fizice
interpuse, implicate într-o schemă financiară, în beneficiul unei alte persoane.

Dana Băjescu a propus spre acordare 7 credite acordate unor persoane fizice, în valoare de 19,1 milioane de euro, fără a
efectua controale suficiente.

Dana Băjescu a efectuat diverse excursii, plătite de anumiți clienți, persoane juridice, ai grupului Dorobanți.

Dana Băjescu și-a folosit influența personală asupra departamentului Risc pentru a evita respectarea anumitor norme
interne.
Dana Băjescu nu a răspuns întrebărilor RISE. Avocatul ei, Bogdan Micu, ne-a transmis că preferă să nu discute cazurile
clienților, însă a adăugat că „există un termen în septembrie”.

Cât privește firma din Panama?

“Nu știu de offshore. E prima oară când aud despre existența unei firme din Panama în legătură cu subiectul.”

NELINIȘTE SUB PALMIERI

Pe 7 iulie 2017, contabilii de la Mossack Fonseca decid că-i prea riscant să păstreze în lista de clienți firma Blaxter
Properties Corp.

Sediul Mossack Fonseca din Panama City. FOTO: MediafaxFoto

De aproape un an încercau să obțină actele beneficiarilor reali ai companiei, după ce scurgerea de informații
#PanamaPapers a cauzat înăsprirea legislației din paradisul fiscal. În calitate de agent registratar, Mossack Fonseca era
obligată acum să știe identitatea patronilor de offshore, sursa averii lor și scopul banilor rulați prin Panama.

Însă oamenii din spatele căsuței poștale au tergiversat permanent procesul.

Corespondența electronică din arhivele Mossack Fonseca îi arată pe clienți cum trag de timp de fiecare dată când le sunt
cerute documente esențiale. Avocatul nu e în oraș, n-au încă toate actele, mai e nevoie de timp.

La un moment dat, panamezii identifică totuși beneficiarii reali prin două copii de pașaport, ambele românești. La celălalt
capăt, în ciuda insistențelor, nimeni nu completează însă formularul care explică proveniența banilor. Mossack Fonseca îi
somează timp de șase luni, după care decide să demisioneze din poziția de agent registrar al firmei Blaxter Properties
Corp, cu tot personalul de fațadă pe care-l furniza, contra cost, drept directori și secretari ai firmei.
Citești această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima
organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!

Numele care apar în copiile de pașaport din arhiva contabililor panamezi sunt cele ale surorilor Dana Băjescu și Monica
Băcilă. Prima – directoarea BRD, cealaltă – consultantă.

Azi, ambele primesc împreună citații în Dosarul Bancherilor, dar la DIICOT e ceață în privința companiei lor offshore din
Panama. L-am întrebat pe procurorul de caz, Adrian Tudoran, dar nu ne-a lămurit:

“Nu pot să vă confirm sau să vă infirm, nu pot să vă spun nimic. (…) Dosarul e în faza de urmărire penală, nu are niciun
termen în septembrie. Nu e terminată urmărirea penală în dosarul ăsta.”

Cronologie Blaxter PP2

Document
Pages

Zoom
CLOSE
Previous for “” Next
p. 1
Loading Loading
p. 2
Loading Loading
p. 3
Loading Loading
Cronologie Blaxter PP2
Contents
Contributed by: Paul Radu, CommunistTalk
«
Page Note 1 of 3 0
»
To print the document, click the "Original Document" link to open the original PDF. At this time it is not possible to print
the document with annotations.

FAMILIA BRD: “SÂNGE APĂ NU SE FACE”

O altă funcție importantă în schemă era cea de director al Agenției Europa din cadrul BRD, alipită sucursalei Dorobanți,
aflată sub bagheta Danei Băjescu.

Directoarea Agenției Europa, în perioada în care s-au acordat creditele frauduloase, era Alice Monac. Ea și Dana Băjescu
au schimbat numeroase e-mailuri ce denotă că erau implicate în schema de fraudare a băncii.

Abia când Băjescu a ajuns să dea cu subsemnata în fața procurorilor antimafia, a ieșit la iveală faptul că cele două colege
de bancă erau și rude prin alianță: Dana Băjescu e căsătorită cu Iulian, fratele lui Alice Monac.
De la stânga la dreapta: Iulian Băjescu, sora sa Alice Monac și fratele Manuel Băjescu. Imediat după ce RISE a contactat-o,
Alice Monac și-a schimbat setările de securitate pentru profilul de Facebook, astfel încât fotografiile ei să nu mai poată fi
accesate.

La trei ani după ce gruparea organizată a fost destructurată, iar cumnatele intrau sub urmărire penală, Manuel, un alt frate
al lui Monac, cumnat deci și cu Băjescu, devenea coordonatorul departamentului IT din BRD. A deținut funcția până acum
trei luni, în aprilie 2018.

TOTI OAMENII LUI PUTIN

Prietenia dintre Vladimir Putin și Serghei Roldugin a început în tinerețe. Putin a devenit liderul suprem al Rusiei,
Roldugin și-a făcut un nume ca violoncelist și dirijor, dar cei doi au rămas apropiați. Roldugin a cântat pentru Putin și
oaspeții săi de rang înalt la reședința oficială a președintelui și a dat interviuri în mass-media încercând să îmblânzească
imaginea dură pe care o are Putin. Documente secrete dezvăluie, însă, partea ascunsă a prieteniei lor.
Vladimir Putin – FOTO: Hepta/Mediafax Foto, ALEKSEY NIKOLSKYI

O investigație a International Consortium of Investigative Journalists, a publicației germane Süddeutsche Zeitung și altor
partneri media scoate la iveală cum Roldugin este jucătorul din umbră al unei reţele clandestine operate de asociații lui
Putin, care a făcut să dispară peste două miliarde de dolari prin bănci şi companii offshore.
Serghei Roldugin este Artist al Poporului în Rusia / Captură YouTube, Mariinsky Theatre

Este posibil ca Roldugin, care a susţinut public că nu este un om de afaceri, să nu fie adevăratul beneficiar al acestor
bogăţii. Conform documentelor, Roldugin acţionează ca o interfață pentru reţeaua loială lui Putin – şi, probabil, pentru
Putin însuşi. Violoncelistul nu a dorit să comenteze. Reporterii Organized Crime and Corruption Reporting Project s-au
întâlnit cu Roldugin la finalul unui concert care a avut loc săptămâna trecută la Moscova. Acesta le-a declarat că are nevoie
de mai mult timp pentru a studia întrebările și a se decide asupra a ceea ce va răspunde.

Aproximativ o sută de tranzacții legate de această rețea sunt descrise în documentele interne ale Mossack Fonseca.
Acestea sunt deosebit de complexe. Plăţile sunt camuflate în diverse moduri. Pe hârtie, acționarii companiilor se schimbă
constant. Documentele sunt antedatate. Drepturile pentru credite de milioane de dolari sunt vândute între companii
offshore pentru un dolar. Rezultatul e mereu același: banii și puterea merg către apropiații lui Putin.

Mossack Fonseca a înregistrat o parte dintre companiile deținute de Roldugin și a administrat holdingurile rețelei din
Insulele Virgine Britanice și alte paradisuri fiscale.

Ani de zile s-au vehiculat informații despre averea secretă a lui Putin. S-a spus că deține câteva offshore-uri, un palat și un
iaht de lux. Numeroase instituții de presă au observat cum persoanele din jurul lui Putin se îmbogățesc. Imaginea de
ansamblu a afacerilor secrete a lui Putin a rămas însă un mister.

Citești această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima
organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!

#PanamaPapers confirmă ceea ce până acum au fost doar zvonuri. Documentele arată cum o rețea de interpuși a dezvoltat
un mecanism complex de entități prin care a circulat această avere ascunsă. Documentele includ email-uri, formulare
bancare, împrumuturi, tranzacții și pașapoarte scanate.

Rețeaua e, practic, tagma oamenilor de încredere a lui Putin, majoritatea fiind prieteni ai președintelui încă dinainte de
căderea Uniunii Sovietice. Roldugin este nașul de botez al fetei celei mari a lui Putin. Alți apropiați sunt Yury Kovalchuk,
un bancher care l-a cunoscut pe Putin pe când acesta era funcţionar municipal, și Arkady Rotenberg, un prieten din
copilărie care a devenit miliardar prin proiectele imobiliare finanțate de stat, conducte de petrol şi altele.

Majoritatea partenerilor și Putin însuși apar conectați la Banca Rossiya din Sankt-Petersburg, pe care guvernul SUA a
identificat-o drept pușculița personală a lui Putin. Din documente rezultă că Banca Rossiya a construit întreaga rețea de
companii offshore înscrise pe numele lui Roldugin sau a asociaților săi și a inițiat tranzacții prin bănci din Rusia, Cipru și
Elveția.

Numele lui Putin nu apare direct în documentele Mossack Fonseca. Înregistrări audio și alte mărturii arată că nici cei mai
apropiați oameni ai lui Putin, când discută despre afacerile lui, nu-i pronunță direct numele, folosind mereu un
pseudonim.
„Este de neconceput ca această rețea să fi existat fără știrea sau susținerea lui Putin”, a declarat Karen Dawisha, analist
politic american care a scris masiv despre regimul lui Putin. „El ia tot ceea ce își dorește“, a mai spus Dawisha, adăugând
„Când ești preşedintele Rusiei, nu trebuie să ai un contract scris. Tu ești legea.”

După ce a primit întrebări detaliate din partea ICIJ şi a partenerilor săi media, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry
Peskov, a denunțat într-o conferinţă de presă articolele viitoare drept „un atac” şi „o serie de născociri” , după cum au
relatat serviciile ruse de ştiri. Peskov a mai declarat că întrebările respective priveau companii offshore și „un număr mare
de oameni de afaceri pe care Putin nu i-a văzut în viaţa lui.”

Legături de prietenie

Arkady Rotenberg, fost instructor de judo, și fratele său Boris Rotenberg sunt printre cei mai vechi prieteni ai lui Putin. Se
cunosc încă din 1960, când mergeau împreună la același club de arte marțiale.

Uniunea Europeană și Guvernul Statelor Unite au emis sancțiuni împotriva celor doi frați în 2014, în contextul invaziei din
Ucraina.

Oficialii americani au explicat că cei doi au strâns o avere enormă în timpul conducerii lui Putin, din contracte cu guvernul
rus, din care șapte miliarde de dolari numai din afaceri ce au ținut de jocurile olimpice de la Sochi.

În 2013, cu un an inaintea aplicării sancțiunilor, una dintre companiile lui Arkady Rotenberg a primit un contract
guvernamental pentru construcția unei viitoare conducte de gaze naturale între Rusia și Europa, cu o valoare de 40
miliarde de dolari. Cam în aceeași perioadă, trei societăți anonime au făcut plăţi substanțiale în reţeaua lui Putin, arată
documentele Mossack Fonseca. Două din companiile din umbră erau controlate de Arkady Rotenberg, potrivit Panama
Papers.

Împrumuturile, de aproape 231 milioane de dolari au mers către o companie din Insulele Virgine Britanice, numită
Sunbarn Limited, deschisă de un manager al băncii Rossiya. Împrumuturile nu au avut nici un program de rambursare.
Arkady Rotenberg a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor.

În cazul lui Sergey Roldugin, Mossack Fonseca a stabilit în mod eronat că el nu ar fi conectat politic, minimalizând rolul
muzicianului în această schemă. Nu există însă vreo îndoială cu privire la relația apropiată dintre el și Putin, multe
publicații numindu-l drept cel mai bun prieten al lui Putin.

Mossack Fonseca şi bancheri din Elveţia par să fi ignorat relațiile apropiate dintre Putin şi Roldugin. În Elveţia, bancile sunt
obligate prin lege să verifice dacă titularii de cont sunt conectați politic, cu scopul de a împiedica utilizarea
necorespunzătoare a contului. Sintagma folosită în acest sens este „persoane expuse politic”, sau PEP.

Arhiva Mossack Fonseca conţine o cerere din 2014 prin care se solicită deschiderea un cont bancar pentru o companie în
numele lui Roldugin. Întrebați dacă acționarul companiei a avut „orice relație PEP sau VIP-uri”. Răspunsul a fost „nu.”
Gazprombank Elveția, banca în cauză, avea obligația de a verifica acest răspuns. Reprezentanții săi au refuzat să facă
comentarii.

Un lac cu bani

Yury Kovalchuk şi Putin și-au îndreptat atenţia către banca Rossiya în 1991, când acționarul principal era încă Partidul
Comunist din Leningrad. La acea vreme, Putin era viceprimar şi persoana responsabilă pentru atragerea investitorilor
străini în parteneriate public-private.

După căderea Uniunii Sovietice, în decembrie 1991, Putin a semnat o serie de documente, dăruind banca unui consorțiu
creat de Kovalchuk şi alţii, conform analistei Dawisha. „Rolul lui Putin a fost să legalizeze ceea ce altfel ar fi fost ilegal”.

Kovalchuk a devenit atunci acţionar majoritar al noii bănci Rossiya. Când guvernul SUA l-a sancţionat în 2014, l-a descris pe
Kovalchuk ca fiind unul dintre „casierii” lui Putin.
La mijlocul anilor 1990, Kovalchuk şi câtiva alți acţionari ai Rossiya deţineau case de vacanță, la câteva ore de mers în afara
Sankt Petersburg, pe malul estic al lacului Komsomolskoye. Putin a cumpărat și el o proprietate aici. Acestă comunitate
închisă a fost numită Ozero, cuvântul rusesc pentru „lac”.

Fişierele Mossack Fonseca arată că aceiași oameni care făceau parte din grupul Ozero au apărut, un deceniu mai târziu, în
banca Rossiya.

Război și pace

La începutul lunii august 2008, trupele ruse au intrat în Georgia pentru ceea ce avea să fie un război de cinci zile. Trupele
au sosit în camioane Kamaz. Putin a fost mult timp un susținător al companiei Kamaz, vizitând fabricile sale şi chiar
conducând un camion Kamaz pentru o demonstrație, ce a beneficiat de expunere media.

Cu cinci luni înainte de invazie, documentele arată că violoncelistul Serghei Roldugin făcuse demersuri pentru a pune
mâna pe o parte din acțiunile Kamaz, o companie ce avusese în 2007 venituri de 3.51 miliarde de dolari.

În martie 2008, documentele Mossack Fonseca arată cum uneia din companiile lui Roldugin i-a fost acordată o
oportunitate secretă de a cumpăra o participație minoritară în Kamaz, prin intermediu unei alte companii, numită
Avtoinvest.

Consilierul lui Putin, Ruben Vardanyan făcea parte din board şi era principalul proprietar al băncii care conducea
Avtoinvest, la rândul său acţionar semnificativ în Kamaz. În 2008, Vardanyan a vrut să câștige o majoritate în acționariatul
Kamaz, potrivit presei, dar avea nevoie de ajutor pentru acest obiectiv.

Guvernul din Republica rusă Tatarstan deținea o parte semnificativă din acţiunile societăţii și trebuia să fie convins să
vândă.

Conform acordului descoperit de jurnaliști în fișierele Mossack Fonseca, Roldugin se angajase să facă lobby pentru
obținerea majorității dorite de Avtoinvest. La schimb, compania lui Roldugin ar fi avut un cuvânt de spus în aprobarea
bugetului și afacerilor Kamaz, inclusiv acela de a selecta viitorii investitori străini.

Roldugin a plătit 1,5 milioane dolari cu această ocazie.

Până la sfârşitul lunii aprilie 2008, Tatarstanul a încheiat un acord ca să-și vândă acțiunile de la Avtoinvest, sub preţul
pieţei, potrivit relatărilor preseid de la acea vreme.

Imediat după, Putin a cedat preşedinţia Rusiei premierului Dmitry Medvedev, un alt apropiat al său, dar afacerile nu au
avut de suferit. În perioada 2008-2012, afacerea Rossya a crescut de la 4 miliarde de dolari la peste 8 miliarde. Kamaz a
fost, de asemenea, în plină expansiune. Compania anunţa că va pompa 1,5 miliarde dolari până în 2012 ca să-și
modernizeze producția și să o dubleze. În paralel, conducerea Kamaz începuse să caute deja un cumpărător străin, care să
achiziționeze un procent de 42 la sută din acțiuni. Criza globală le-a stricat planurile. Colapsul financiar global a lovit și
sectorul auto din Rusia, Kamaz a redus producţia iar Roldugin nu și-a mai exercitat opțiunea de cumpărare a acţiunilor. În
decembrie 2008, producatorul auto german Daimler a cumpărat 10 la sută din companie, pentru care a plătit 250 milioane
dolari bancii de investitii a lui Vardanyan, cea prin care acesta deţinea Avtoinvest.

Înțelegeri ascunse

În septembrie 2009, un angajat al Mossack Fonseca a alarmat conducerea companiei cu privire la o tranzacţie de 103
milioane de dolari, în legătură cu o companie numită Sandalwood Continental Limited. Managerul băncii Rossiya, care
intermedia tranzacţia, dorea ca Mossack Fonseca să o aprobe, însă suma era îngrijorător de mare.

Sandalwood a fost pilonul întregii reţele legate de Putin. Unul dintre rolurile sale părea a fi acela de a împrumuta bani din
Banca Comercială Rusească (RCB) din Cipru, susținută de grupul bancar de stat VTB, controlat de Kremlin. Cele 103
milioane de dolari reprezentau inițial un împrumut pe care Sandalwood îl contractase de la RCB Cipru.
Proprietarul pe hârtie al Sandalwood a fost Oleg Gordin, un om de afaceri mărunt, care avea o procură pentru mai multe
conturi bancare ale lui Roldugin.

În perioada 2009 – 2012, Sandalwood a avut acces la linii de creditare RCB în valoare de aproximativ 800 milioane dolari.

Împrumuturile erau neobişnuite pentru o bancă. Debitorul nu avea afaceri vizibile, iar creditele se aprobau fără nicio
garanție și, aproape întotdeauna, fără stabilirea unui calendar de rambursare.

„Ipoteza că RCB Bank Ltd ar fi un aşa-numit «buzunar» pentru oficialii ruși de rang înalt este cu totul nefondată” a răspuns
Michael Maratheftis, șeful de comunicare al RCB, jurnaliștilor ICIJ.

Sandalwood a funcţionat, deasemenea, ca o verigă într-un lanţ de împrumuturi între companii fantomă. Astfel, una dintre
companiile lui Roldugin a plătit un dolar pentru a primi opt milioane dolari în dobânzi.

Potrivit unei analize a datelor Mossack Fonseca, aproximativ două miliarde de dolari au trecut prin acestă rețea între 2008
și 2013, mare parte din bani traversând conturile Sandalwood Continental.
Apropiații lui Putin folosesc Panama City pentru a-și ascunde afacerile / FOTO: RISE Project

În cazul împrumutului de 103 milioane dolari, Sandalwood Continental luase creditul de la RCB şi dorea să-l investească
mai departe într-o companie cipriotă numită Horwich Trading.

Managerul băncii Rossiya care se ocupa de tranzacţie a dorit ca directorii Mossack Fonseca din Panama să semneze rapid,
în numele Sandalwood Continental, un acord de împrumut cu Horwich Trading.

Jurgen Mossack, co-fondator al companiei Mossack Fonseca, scria într-un e-mail cu privire la această tranzacție: “Cred că
această problemă este una delicată”, arătându-și îngrijorarea cu privire la faptul că “am putea fi martorii unei plăţi de
origine îndoielnică”.

Dar managerul de banca Rossiya le-a explicat că împrumutul a fost gândit pentru a beneficia de avantajele unui tratat
fiscal între Cipru şi Rusia. Pentru a obţine aprobarea, el a furnizat o scrisoare de garanție şi a creat un program regulat de
rambursare pentru împrumut. De altfel, acesta este singurul împrumut luat de la RCB de Sandalwood care a avut un
program de rambursare. Este, de asemenea, singura dată când Mossack Fonseca și-a pus semne de întrebare cu privire la
o tranzacție din această amplă rețea