În pântecele unei mame erau doi copii.

Unul l-a întrebat pe celălalt:

- "Crezi în viaţă după naștere?". Celălalt a răspuns: - "De ce? Desigur! Trebuie să fie ceva după
naștere. Poate că suntem aici să ne pregătim pentru ceea ce vom fi mai târziu."
- "Prostii!", a spus primul. "Nu există viaţă după naștere. Ce fel de viaţă ar fi asta?"

Al doilea a spus:
- "Nu ştiu, dar va fi mai multă lumină decât aici. Poate ne vom plimba cu picioarele şi vom mânca cu
gura noastră. Poate că vom avea alte simţuri pe care nu le putem înţelege acum."

Primul a răspuns:
- "Asta e absurd. Mersul pe jos e imposibil. Şi să mâncăm cu gurile noastre? E ridicol! Cordonul
ombilical ne alimentează cu hrană şi tot ce ne trebuie. Iar cordonul ombilical e atât de scurt, nu am
putea pleca de aici. Deci, viața după naștere este exclusă, logic."

Al doilea a insistat:
- "Ei bine, totuși eu cred că este ceva şi poate că este diferit decât este aici. Poate că nu vom mai
avea nevoie de acest cordon fizic."

Primul a răspuns: - " Prostii. Şi, mai mult, dacă există viaţă, atunci de ce nu s-a mai întors nimeni de
acolo? Nașterea este sfârşitul vieţii, iar în după-naștere, nu există decât întuneric, linişte şi uitare. Nu
ne duce nicăieri."

- "Ei bine, nu ştiu," a spus al doilea, "Dar cu siguranţă ne vom întâlni cu Mama şi ea va avea grijă de
noi."

Primul a răspuns: - "Mama? Tu chiar crezi în Mama? Asta e de râs. Ai văzut-o vreodată? Dacă Mama
există, atunci unde este ea acum?"

Al doilea a spus: - "Ea este peste tot în jurul nostru. Suntem înconjuraţi de ea. Noi suntem de la ea.
Fără ea, lumea asta nu ar fi şi nu ar fi putut exista."

A spus primul: - "Pai nu o vad, deci este logic că nu există."

Dar al doilea a răspuns: - "Uneori, când eşti în tăcere şi te concentrezi şi asculţi, îi poţi percepe
prezenţa, şi îi poţi auzi vocea iubitoare, venind de sus."

Poate că asta a fost una dintre cele mai bune explicaţii ale conceptului de Dumnezeu.