Profesor Florescu Mircea, Scoala Gimnaziala Nr.

5 Giurgiu

HANDICAPUL DE INTELECT

SPECIFICUL FUNCTIILOR SI PROCESELOR PSIHICE

Preocuparile pentru cunoasterea copilului si evaluarea capacitatilor psihice in scopul

adaptarii unor strategii eficiente pentru optimizarea procesului instructiv - educativ sunt tot mai
intense in ultimul timp.
În tara noastra, o prima definitie a deficientei mintale a fost cea a lui Alexandru Rosea
(1936), dupa care aceasta categorie de «anormalitate» reprezinta o «stare de potentialitate restrânsa
sau o oprire a dezvoltarii cerebrale, în urma careia persoana atinsa este incapabila, la maturitate,
sa se adapteze la mediul sau, la cerintele comunitatii, în asa fel încât sa-si poata mentine existenta,
fara supraveghere si sprijin extern».
Serban Ionescu si Valentina Radu (1973) mentioneaza ca «deficienta mintala este tipul de
deficienta determinata de un complex de factori etiologici, cu actiune defavorabila asupra
creierului în perioada de maturizare a acestuia, având doua consecinte principale: a/ oprirea sau
încetinirea ritmului de evolutie a functiilor cognitive si b/ diminuarea competentei sociale».
Într-o definitie mai recenta, Ioan Drutu (1995) arata ca deficienta mintala reprezinta «o
insuficienta globala si un functionament intelectual semnificativ inferior mediei, care se manifesta
printr-o stagnare, încetinire sau o lipsa de achizitie în dezvoltare, determinate de factori etiologici
- biologici si/sau de mediu - care actioneaza din momentul conceptiei pâna la încheierea maturizarii
si care au consecinte asupra comportamentului adaptativ" .
Sintetizand cele trei definitii de mai sus , putem spune ca deficienta mintala indica o scadere,
o diminuare in functionarea mintala. Ele definesc stari de nedezvoltare, opriri in dezvoltare sau
dezvoltare incompleta a activitatii psihice prin insuficienta cerebrala istalata sub actiunea unor
factori prenatali, perinatali sau postnatali. .Deficientele mintale constituie un complex de
manifestari de o eterogenitate extrema sub aspectul cauzelor, al gradului, al complicatiilor.
Trasatura comuna a tuturor celor cu deficienta mintala consta in incapacitatea de a desfasura
activitatea, in special activitati ce implica in mare masura operatiile de abstractizare, generalizare
sau operatii instructiv - educative la nivelul realizat de indivizi de aceeasi varsta si care au avut
conditii similare de dezvoltare.
In general, dezvoltarea se caracterizeaza prin sindromul de inertie mintala, deficit de
comunicare, disfunctie mentala, vascozitate genetica, rigiditate psihica, rigiditatea conduitei la
care se adauga o suita de tulburari asociate (somatica, neurologica, tulburari ale activitatii psihice
etc.).
Exista grade diferite ale handicapului de intelect, iar clasificarea acestora se realizeaza pe
baza masurarii coeficientului d eintelect, a coeficientului de dezvoltare psihica, a evaluarii
posibilitatilor de adaptare si integrare, de formare a autonomiei personale, de elaborare a
comportamentelor comunicationale si relationale cu cei din jur.
Pe baza acestora s-a ajuns la urmatoarea clasificare:
- intelectul de limita sau liminar - Q.I. - 85-90 si marcheaza granita dintre normalitate si handicap;
- debilitate mintala - handicap mintal usor - lejer - Q.I. - 50-85;
- handicap de intelect moderat - imbecilitate - Q.I. - 20-50;
- handicap mintal sever (profund) - idiot - Q.I. sub 20.

 FUNCTIILE SI PROCESELE PSIHICE IN DEFICIENTA MINTALA

Toate functiile si procesele psihice sunt afectate, intr-un fel sau altul, de existenta
handicapului mintal.
Astfel, in planul sensorial-perceptiv se remarca dificultati de analiza, ceea ce determina
perceperea globala a obiectului sau a imaginii acestuia in detrimentul sesizarii elementelor componente.
Campul perceptiv al acestuia este destul de ingust.
Dificultati si mai mari intampina deficientii mintal in perceperea imaginilor, acestea fiind
descrise nesistematic sau "virusate' de elemente nesemnificative sau straine percepute intr-o situatie
anterioara.
O trasatura definitorie deficientului mintal este caracterul descriptiv al celor percepute, explicatia
fiind totusi prezenta sub forma ei naiva si incarcata de enumerari.
La toti copiii deficienti mintal reprezentarile ce se formeaza sunt lacunare in dublu sens:
atat sub aspectul continutului senzorial-perceptiv cat si al operativitatii specifice.
Gandirea deficientului mintal este deficitara la nivelul proceselor superioare
 putandu-se evidentia anumite trasaturi definitorii:
- gandire concreta, situativa, bazata pe clisee verbale, pe imitarea
mecanica a actiunilor si a limbajului celor din jur;
- lacune majore in achizitia conceptelor abstracte si o slaba
capacitate de discernamant;
- dezordini intelectuale;
- imposibilitatea de realizare de conexiuni, similitudini, opozitii, succesiuni, incluziuni,
operatii de reversibilitate sau ireversibilitate;
- incapacitate de sinteza, de structurare a formelor si a structurilor
partiale in ansambluri;
- rationamente incomplete, care pleaca de la date partiale, subiective, fara semnificatie.

Imaginatia este saraca, neproductiva, intensitatea ei fiind invers proportionala cu gradul de

gravitate a handicapului, mergand pana la absenta ei. La toate formele de deficienta mintala apar
frecvent tulburari ale imaginatiei, sub forma minciunii si a confabulatiei. Minciuna, sub forma ei
patologica (mitomanie).

Memoria - in formele usoare si medii ale deficientei mintale - este considerata ca avand functie
compensatorie, suplinind insuficienta dezvoltare a proceselor cognitive, superioare. La deficientul
mintal, capacitatea de retinere este relativ mare, bazata fiind insa pe o memorare mecanica, lipsita de
suplete si fara posibilitatea de utilizare a datelor stocate in situatii noi.

Atentia deficientului mintal difera de cea a normalului nu atat sub aspectul performantelor, cat
prin modalitatea organizarii.Atentia se manifesta diferit in functie de gravitatea deficientei. Debilul
mintal se caracterizeaza printr-o atentie sporita, lipsita de tenacitate, forma voluntara fiind instabila
si cu aparenta de normalitate, fiind evidente tulburari cantitative ale atentiei precum si incapacitatea
de concentrare a atentiei sub forma fenomenelor de neatentie, inertie, de indiferenta sau falsa
uitare.Chiar in conditiile unei atentii spontane, acestia nu sunt capabili de perseverenta, neputand
urmari obiectele care se deplaseaza in fata lor. Aceasta stare ii conduce la izolare, absenta totala si
nimic nu-i poate sustrage din aceasta autoizolare. Inactivitatea globala a acestora poate fi intrerupta
uneori de accente de impulsivitate violenta sau de crize de tip coleric.
 Limbajul deficientului mintal poarta amprenta caracteristicilor de concretism, rigiditate si inertie
specifice nivelului gandirii. Se poate vorbi despre aparitia intarziata a vorbirii si despre dificultatile
pe care le intampina copilul cu deficienta mintala in folosirea propozitiilor. Dezvoltarea intarziata
a limbajului priveste toate aspectele sale: fonetic, lexical, semantic, gramatical si atrage dupa sine
frecventa mare a tulburarilor limbajului la aceasta categorie de deficienta.Cele mai frecvente
manifestari ale tulburarilor limbajului pe fondul deficientei mintale sunt cele de tipul dislaliei,
disgrafiei si dislexiei.
O alta caracteristica a limbajului copilului deficient mintal se refera la dimensiunea (aspectul
cantitativ) vocabularului acestuia, care pare mai dezvoltat decat cel al copilului normal, desi, din
punct de vedere al instrumentarii si organizarii pe baza de simboluri, capacitatea primului variaza intre
20 - 50% din cea a copilului normal.
La handicapatii mintal, decalajul intre dezvoltarea limbajului si celelalte functii psihice este foarte
evident, din cauza faptului ca posibilitatile de intelegere si de ideatie raman limitate, in timp ce
capacitatea de exprimare inregistreaza progrese. Handicapatii mintal au totusi posibilitatea de a-si
insusi unele formule stereotipe pe care le utilizeaza in conversatii simple.

Din punctul de vedere al afectivitatii, structurile specifice deficientului mintal sunt specifice
psihopatologiei marginale, fiind usor de depistat fenomene de emotivitate crescuta, de puerilism si
infantilism afectiv, sentimente de inferioritate si anxietate accentuate, caracterul exploziv si haotic al
reactiilor in plan afectiv, controlul limitat al acestora. Afectivitatea debilului mintal se caracterizeaza
printr-o mare labilitate, irascibilitate, explozii afective. in starile conflicruale, debilul reactioneaza
diferit, fie prin opozitie exprimata prin descarcari afective violente, fie prin demisie sau dezinteres,
fie prin inhibitie, negativism sau incapatanare. Deficitul de autonomie afectiva este marcat de
nevoia evidenta a debilului de dependenta, de protectie.
In cazul imbecilului (deficientei mintale severe), afectivitatea se evidentiaza prin indiferenta,
inactivitate, apatie, izolare, egoism, uneori manifestari de rautate sau ura fata de cei din jur, alteori
afectiune, atasament exclusiv fata de anumite persoane.
La nivelul idiotiei (deficientei mintale profunde), afectivitatea este extrem de labila, cu crize de
plans nemotivate, accese colerice subite, violenta paroxistica, negativism general, reactii
imprevizibile.
 Procesele psihice enumerate, adică senzaţia, percepţia, reprezentarea, gândirea şi imaginaţia
stau la baza capacităţii de învăţare, la rândul lor găsindu-şi condiţii de dezvoltare – dar şi de
corectare-compensare la handicapaţi – în activitatea conştientă, în învăţarea organizată. Eficienţa
activităţilor de învăţare depinde, însă, în mare măsură, şi de caracteristicile altor procese şi funcţii
psihice, care intră în structura complexă a personalităţii fiecărui şcolar.
Personalitatea deficientului mintal poarta amprenta caracteristicilor functiilor si proceselor
psihice descrise anterior, fiind accentuat caracterul imatur al acesteia, predominand forme disarmonice
ce implica manifestari comportamentale instabile, de genul: frica nejustificata, antipatie sau simpatie
nemotivate, nervozitate, iritabilitate, pasivitate, crize de furie, labilitate afectiva etc. Putem spune
asadar, ca personalitatea deficientului mintal este un sistem decompensat (C. Paunescu, I. Musu,
1997).

Bibliografie:
- Deficienta mintala si organizarea personalitatii- Constantin Paunescu , EDP, Bucuresti,
1977
- Psihopedagogie speciala integrate. Handicapul mintal. Handicapul intelectual - Constantin
Paunescu; Ionel Musu, Ed.Pro Humanitate, Bucuresti, 1997
- Educatia integrate a copiilor cu handicap mintal- Emil Verza, E. Paun, UNICEF, 1998
- Psihopedagogia scolarilor cu handicap mintal- Radu Gheorghe, Ed.Pro Humanitate,
2000