Nicolae Iorga: "Copiii trebuie crescuti pentru ei, nu pentru parinti.

"
Acest citat pare să aibă o foarte mare aplicabilitate în vremurile
actuale, întrucât se poate observa cu uşurinţă cum părinţii, în marea lor
dragoste faţă de copii lor, uită să se raporteze la profilul copilului sau la
priorităţile sale educaţionale.
Astfel, în multe cazuri, părinţii pornesc în educarea copiilor lor
uitând că şi la rândul lor educaţia a avut un caracter etapizat, arzând
astfel etape esenţiale în dezvoltarea armonioasă a copilului. Părinţii sunt
mânaţi de cele mai multe ori de năzuinţele proprii în procesul
educaţional, fără să mai ţină cont de particularităţile şi înclinaţiile
copilului.
Posibilitatea copilului de a opta sunt limitate la a alege din două
sau mai multe variante prezentate ca fiind bune de către părinte.
Totodată, din dorinţa ca urmaşul său să depăşească condiţia sa, şi
astfel întreaga familie să capete un statut superior, părinţii pot obliga
copilul să înveţe lucruri care sunt nepotrivite pentru stadiul de dezvoltare
la care se află copilul în acel moment. Totodată, părinţii sunt tentaţi să
refuze copiilor lor „plăcerile” pe care ei, la rîndul lor, şi le-au permis în
perioada copilăriei, dar pe care, din prisma unui adult, acum le consideră
inutile.
Pe de altă parte, nu putem să nu luăm în calcul factorul
competitivităţii (dintre părinţi), reflectat cel mai bine în simplele îndemnuri
pe care copilul le primeşte de la toţi cei din jurul său (Să fii cel mai bun
din clasă! Să iei notele cele mai mari! Să ieşi pe primul loc!)
Sloganurile de genul „Important este că ai participat” sunt privite ca
şi variante de consolare, mai ales încondiţiile în care acestea sunt spuse
pe o tonalitate joasă a vocii, în care copilul percepe clar mesajul că a
fost învins. Totodată, nu sunt întâlnite îndemnuri de genul „Fă ceea ce îţi
face plăcere! Citeşte ceea ce doreşti! Învaţă ceea ce crezi că ţi se
potriveşte!”, ceea ce vine să confime faptul că mare parte din
insuccesele copiilor se datorează alegerilor greşite, forţate ale părinţilor.
Exprimările de genul „Când o să fi mare o să imi mulţumeşti!” nu
fac altceva decât să confirme deplin că părintele nu se raportează la
nivelul, dorinţele şi înclinaţiile copilului său, împiedicând astfel
dezvoltarea armonioasă a propriului copil.
Nicolae Iorga subliniază acest pericol întâlnit frecvent în prezent, în
care părinţii, în mod involuntar, conduc actul educaţional exclusiv pentru
atingerea unor idealuri personale.