Referat privind copiii supradotati

Partea a treia a cartii Copiii supradotati sau precocitatea jenanta, autor Jean-
Charles Terrassier, numita Ce pot face si ce trebuie sa faca adultii, cuprinde
capitole care contin sfaturi pentru parinti, sfaturi pentru profesori, orientari ale
sistemului educativ si notiuni legate de avansul scolar.

Tema principala a cartii este stanjeneala reciproca dintre copilul supradotat si

mediu.

Capitolul I, intitulat Ce pot face parintii, debuteaza cu o descriere a parintilor

copiilor supradotati ca fiind hiperprotectori, hiperexigenti sau beti de admiratie, pe
cand ar trebui sa se preocupe, in principal, de dezvoltarea potentialului copiilor lor.

Copiii supradotati au un limbaj care se dezvolta foarte rapid, atat cantitativ cat si
calitativ, au reflexii si pun intrebari surprinzatoare pentru varsta lor. Sunt cazuri in
care ei prezinta retard de limbaj, dupa cum demonstreaza R.C.Cox intr-un studiu
facut pe 456 copii supradotati din care 6,6% n-au vorbit pana la 2 ani. Exemplu ar
fi Einstein, care n-a vorbit pana la varsta de 3 ani. Pana la 3 ani testele pot evalua
cu greu potentialul intelectual al copiilor. Parintii care isi pun intrebari privind
copiii lor precoce au nevoie de un psiholog bine informat (sunt putini cei care se
ocupa de copiii supradotati), de o evaluare obiectiva pe domenii si de sfaturi
pedagogice pentru a invata cum sa nu faca rau copilului.

Se considera ca precocitatea este o dimensiune a personalitatii care trebuie

recunoscuta si luata in considerare in educatia copiilor. Unii psihologi nu dezvaluie
gradul de precocitate relevat de teste, deoarece exista parinti care nu vor sa supuna
copilul la cerinte scolare tot mai presante (10-20%). Restul de parinti se comporta
potrivit nevoii de cunoastere suplimentara a copilului.

S. si Th. Engelmann au pus la punct metoda educatiei precoce cu titlul “Cum sa

oferiti copiilor vostri o inteligenta superioara” si propune o planificare foarte
detaliata a exercitiilor propuse a fi realizate in primii 5 ani de viata. Se stie ca
numeroase genii ale civilizatiei noastre au fost influentate de educatia scolara
accelerata in care interventia exigenta si neobosita a tatalui, facuta in conditii
particulare, a fost decisiva. Mentionam pe Blaise Pascal, matematician si filosof
1
francez, Goethe, poet si naturalist german, Norbert Wiener, inventatorul
ciberneticii etc. S-au inregistrat cazuri in care unii copii au ajuns la dezechilibre in
urma supunerii la tratamente care au depasit posibilitatile lor emotionale si
intelectuale, considera Engelmann.

Legatura afectiva cu parintii are o importanta deosebita pentru copii influentand

pozitiv dezvoltarea lor. Atunci cand au o relatie profunda cu parintii lor,
functionarea intelectuala este amplificata, cum au aratat Bolby si Spitz in studiile
lor.

Se recomanda sa nu le fie satisfacute toate dorintele copiilor. In acest fel ei vor fi

supusi unor perturbari care, impreuna cu perioadele de frustrare asociate, le va
trezi niste reactii menite sa duca la un nou echilibru - avand un nivel superior - prin
construirea de noi structuri, care vor include perturbarile anterioare. Frecventa si
dificultatea situatiilor perturbatoare trebuie adaptata stadiului evolutiv al copilului.
Copilul trebuie sa ajunga la o imagine pozitiva si realista asupra sa si sa aiba
capacitatea de a relationa fructuos cu mediul.

S. si Th. Engelmann recomanda cateva atitudini pentru parinti, demne de luat in

seama:

 sa aiba in vedere importanta limbajului;

 sa incerce sa inteleaga ce sens acorda copilul unui concept;
 sa-i ofere explicatii simple si scurte;
 sa-l invete un singur lucru la un moment dat;
 sa nu-l minta;
 sa-i ceara lucruri in mod autoritar, spunand: eu vreau, fara sa explice rational
motivul;
 sa-si recunoasca propria limita, atunci cand nu stie raspunsul la o intrebare;
 sa asigure copilului suficient timp liber pentru joaca, observatie, gandire;
 sa-l ghideze in dezvoltarea pe plan fizic, social, intelectual;
 sa-i dea incredere in el insusi.

Intotdeauna trebuie tinut cont de diversitatea copiilor, mai cu seama cand au

precocitatea ca punct comun.

Se intampla ca mamele anxioase sa faca eroarea educativa grava numita

capriciu recompensat, in mod repetat. Impunerea de catre copil a propriei voi,

2
duce, in timp, la sentimente de culpabilitate, iar o imaturitate intretinuta indelung,
determina o structura perversa la maturitate.

Pentru evolutia potrivita a copilului supradotat, e necesar ca parintii sa inteleaga si

sa accepte disincronia acestuia, atat interna cat si sociala.Conceptul de disincronie
introdus de Terrasier se referă la faptul că tinerii precoci intelectual prezintă o serie
de caracteristici de dezvoltare specifice, constând într-o heterogenitate în timp
între dezvoltarea intelectuală, afectivă, psihomotorie şi grafomotorie. A ignora
decalajul între maturitatea intelectuală, pe de o parte, şi maturitatea afectiv-
emoţională, sociala, pe de altă parte, înseamnă a-i expune pe copiii supradotaţi nu
doar la riscuri educative, ci şi la desocializare. ( Jigău, M. 1994).

Se pare că fenomenul disincroniei (între planul intelectual şi cel afectiv, de pildă)

se manifestă mai pregnant – şi este, deci, mai uşor observabil - la niveluri ale
supradotării extrem de înalte (coeficient intelectual peste 150), aceşti copii având
tendinţa de a se izola şi de a deveni agresivi, pentru ca cei mai mari sau mai mici
nu-i acceptă, fie pentru că sunt imaturi fizic, fie pentru că sunt prea inteligenţi faţă
de nivelul grupului de vârstă caruia ii apartin.

Pentru reusita si integrarea scolara pozitiva, in conditiile unui avans scolar,

copilul supradotat are nevoie de o ambianta scolara potrivita, conferita deopotriva
de atitudinea colegilor cat si a profesorilor. Trebuie indeplinite anumite conditii
obiective pentru ca el sa functioneze corespunzator, iar parintii cauta locul unde
gasesc intelegere pentru copilul lor deosebit.

Parintii copiilor precoce se confrunta frecvent cu problema urmatoare: copiii lor,

de 4-5 ani, aflati in gradinita, se intereseaza de litere, recunosc cuvinte in reclamele
de la televizor si doresc sa invete sa citeasca. In ultimii ani recomandearea a fost ca
parintii sa nu se amestece in invatarea scolara. In plus, s-au eliminate temele pentru
acasa. Astfel, parintii sunt invitati sa-i lase pe copii sa se joace, sa-si dezvolte
miscarile, sa socializeze, sa deprinda limbajul oral pentru comunicare, fara sa
intervina in probleme de educatie. Cu toate astea, unele mame ii invata pe copiii
lor sa citeasca acasa, pentru acei copii motivati si receptivi, parintii fiind excelenti
formatori. Modul acesta de invatare individuala va evita inadaptarea copilului
special. Se pune problema ce stil cognitiv se va adopta si alegerea metodei de
lectura: silabica, globala, naturala, mixta. Avansul scolar adaptat la potentialul

3
copilului nu e periculos, iar copiii precoce traiesc descoperirea lecturii ca pe un joc
la fel de interesant ca o constructie Lego sau completarea unui puzzle. Accesul
precoce la lectura este in armonie cu dezvoltarea intelectuala precoce. Directoarea
scolii bilingve din Paris, Rachel Cohen, unde invatarea literelor incepe in sectiunea
a doua, propune o metoda in 3 faze: faza globala, apoi analiza, apoi sinteza,
considerand ca scopul nu e doar sa invete copiii sa citeasca, ci constituie o
activitate foarte profitabila pentru dezvoltarea intelectuala a acestora.

Pentru copiii de peste 6 ani, D. Kinkaid recomanda parintilor urmatoarele:

 sa-si arate interesul pentru lecturile copilului, sa-l incurajeze sa aiba si sa

utilizeze fisa de biblioteca;
 sa incurajeze originalitatea indemnandu-l sa creeze proiecte, jocuri, jucarii
folosind materiale diverse;
 sa-l incurajeze sa puna intrebari si sa gaseasca surse de informare el insusi,
fara a mai astepta toate raspunsurile de la parinte;
 sa stimuleze gandirea creativa si rezolvarea de probleme prin metoda
incercare/eroare;
 sa-i induca obisnuinta de a munci, prin respectarea unui program de lucru;
 sa-l duca la expozitii si manifestari interesante;
 sa incurajeze experientele diverse, hobbie-uri, multe activitati;
 sa-i asigure timp liber pentru intelegerea lumii inconjuratoare;
 sa fie un tovaras veritabil pentru copil, sa exploreze si sa se gandeasca
impreuna.

Umorul, atunci cand nu este prea ironic sau caustic, poate fi considerat o forma de
comunicare privilegiata pentru copilul supradotat, el putand sa exprime multe in
acest fel.

Uneori parintii copiilor supradotati au un sentiment de izolare legat de

comunicarea cu dascalii. Dezamagirea parintilor se rasfrange asupra copiilor, care
incep sa devalorizeze scoala. Unii copii supradotati, mai ales baietii, pot fi
inadaptati sistemului de invatamant obisnuit si ajung in situatia de esec scolar.

Atitudinea parintilor copiilor supradotati variaza, Unii au tendinta de a nu lua in

considerare precocitatea copilului, motivand ca nu li se pare potrivit ca acesta sa se
simta superior si astfel il conduc in cativa ani spre esec. Altii privesc anxiosi la

4
drumul greu de parcurs cu acest copil deosebit, iar unii inteleg avantajul pentru
copilul insusi de a avea posibilitati mari, il ajuta in evolutia lui si vad in
capacitatile lui o garantie pentru reusitele profesionale si succesul in viata. Drumul
intre potentialitate si realizare este lung si antreneaza o serie de factori umani si de
mediu.

Capitolul II cuprinde activitati ale profesorilor care au in clase copii supradotati.

Se considera ca doar accelerarea ritmului achizitiilor este insuficenta pentru
acestia. Metoda numita de imbogatire vizeaza un mare numar de informatii si o
sinteza semnificativa a acestora. In paralel se incurajeaza aprofundarea, pentru a
evita superficialitatea din situatiile scolare standard, pe domenii limitate si
corespunzatoare intereselor elevului. Cele 2 metode sunt folosite in Franta ca
mijloace pedagogice esentiale pentru practicarea accelerarii, insa sunt greu de
aplicat la clasele normale, eterogene.

Profesorii se confrunta adesea cu situatia in care elevul supradotat termina sarcina

repede in clasa, moment in care i sa propune o activitate complementara, cum ar fi
sa citeasca o carte care il intereseaza. Uneori copiii supradotati acapareaza discutia
colectiva din clasa, deoarece au idei pline de sens, de exprimat si unii cauta sa-i
descurajeze pe ceilalti sa vorbeasca, etalandu-si cunostintele pe larg. O asemenea
atitudine trebuie temperata cu tact de catre professor, care ii poate da asigurarea
elevului supradotat ca stie ca e capabil sa raspunda, dar il invita sa lase loc si
celorlalti sa se afirme. Copilul supradotat va simti intotdeauna ca profesorul e de
partea lui, atunci cand acesta afiseaza o atitudine favorabila de acceptare, lipsita de
agresivitate.

Un studiu facut de Torrance si Meyer pe 700 elevi chestionati in ceea ce priveste

calitatile pe care le asteapta de la maestrii lor, arata ca:

Cele mai importante calitati sunt:

 sa le placa sa petreaca timp cu elevii lor;

 sa creada ca toti elevii sai sunt persoane importante;
 sa ajute voluntar elevul, cand are nevoie;
 sa-si admita propriile greseli;
 sa aiba incredere in elevii lui.

Calitati foarte importante:

5
  sa aiba simtul umorului;
 sa fie rabdator;
 sa fie mandru de succesele elevilor sai;
 sa fie prietenos si cald;
 sa se exprime clar;
 sa fie delicat;
 sa fie interesat de multe lucruri.

Se pare ca succesul transmiterii informatiilor depinde de aceste calitati umane de

baza pentru relatia pedagogica.

Obiectivele imbogatirii sunt bine descries de Gallagher, care considera ca necesara

dezvoltarea capacitatii de:

1. asociere si punere in relatie a conceptelor;

2. evaluare a faptelor si argumentelor de natura critica;
3. inventarea de idei noi;
4. analizarea problemelor complexe (necesita timp si concentrare);
5. intelegere a situatiilor, epocilor, diverselor popoare - folosind o judecata
mai putin legata de mediul actual.

Se folosesc jocuri de creativitate considerate foarte folositoare. Unul din acestea

este jocul consecintelor, foarte amuzant pentru copii, in care li se cere sa caute
toate consecintele unor situatii, cum ar fi:

 ziua ar dura doar 2 ore;

 toti oamenii ar arata la fel;
 marea ar acoperi tot pamantul;
 oamenii n-ar mai muri niciodata;
 copiii ar sti tot de la nastere;
 oamenii ar avea 10 cm inaltime;
 nu s-ar fi inventat scrisul.

Prin acest exercitiu li se cere copiilor sa se desprinda de mediul lor fizic si social
obisnuit. Daca la inceput unii se apara spunand ca asa ceva nu e posibil, mai apoi
se deschid si vin cu raspunsuri amuzante si pline de sens. Acest joc poate constitui
o baza pentru cunostintele lor ulterioare si integrarea lor in intelegerea echilibrului
intre om si natura.

6
S-au observat cateva domenii de interes ale copiilor supradotati, unele avand o
valoare pedagogica manifesta:

 originea universului si a pamantului;

 astronomia, limitele universului;
 evolutia speciilor si a omului;
 biografia marilor savanti si artisti;
 hazardul si probabilitatile pe parcursul unui joc;
 diversele civilizatii;
 vulcanii, miscarile pamantului si geologia etc.

Este unanim acceptat ca si intre copiii supradotati sunt deosebiri de personalitate,

unii fiind extraverti cu o buna capacitate de actiune si de relatie, un pic impulsivi,
care se preteaza la metoda descoperirii din pedagogie, pe cand altii sunt introverti,
mai profunzi, care isi exprima mai bine potentialul intr-o pedagogie mai abstracta,
in cadrul invatamantului programat, dupa cum observa Eysenck.

In Franta abia dupa anii ’75 s-a luat in seama necesitatea formarii cadrelor
didactice prin programe adaptate pentru copii supradotati.

Evolutia contextului de viata contribuie foarte mult la imbogatirea sau dimpotriva,

la saracirea cognitiva a copiilor, in general.

Trebuie avuta in vedere o diferentiere care respecta ritmul de achizitionare a

fiecarui copil, in parte. In sprijinul acestui demers vin mijloacele electronice de
invatamant individualizat, care vor compensa, in felul lor, carentele sistemului
educativ. Ceea ce le este refuzat in clasa, din varii motive, gasesc la interlocutorul
electronic, care il invita sa inteleaga si sa invete lucruri care depasesc programa
clasei sale. Treptat in tari ca Franta, SUA difuzarea informatiilor autentice catre
copiii supradotati le permite acestora sa se situeze la un nivel mai matur.

Cercetarile psihopedagogice si congresele de psihologie a copilului aduc tot mai in

prim plan situatia delicata a copiilor supradotati.

Capitolul III, denumit Orientari si dezorientari ale sistemului educativ, trateaza

problema mediului potrivit pentru un copil precoce, care sa-i permita o inflorire
globala in toate dimensiunile personalitatii sale, preocupare pentru pedagogi,
psihologi si parinti. Este criticata tendinta conducerii scolilor de a impune

7
uniforma, ca mijloc de inabusire a diversitatii umane si metoda institutiilor de a
creste copiii intr-un mod standardizat in colectivitati, cunoscut fiind faptul ca
educatia primita in primii ani este decisiva pentru evolutia viitoare. Un sistem
educativ rigid, preocupat doar sa normeze spiritele, interesat sa mascheze
diferentele dintre copii, nu poate ajunge la dreptate si echitate. Astfel, atat copiii
obisnuiti cat si cei supradotati ajung sa fie uitati, datorita unei ideologii sau a unei
economii potrivnice dezvoltarii lor. Exista insa si directori de institute de
invatamant, profesori si invatatori care sufera ca nu pot face mai bine si mai mult
pentru copiii cu potential crescut, insa se plang rareori, deoarece nu e la moda sa se
vorbeasca despre aceste lucruri.