DOSTOIEVSKI TRIP

de Vladimir Sorokin
Bărbat 1 – Rogojin
Bărbat 2 – Prinţul Mîşkin
Bărbat 3 – Ippolit
Bărbat 4 – Lebedev
Bărbat 5 – Ganea
Femeie 1 – Nastasia F
Femeie 2 – Varia
Dealer-ul -
Chimista –

O cameră cu mobilă simplă. În ea sunt 5 bărbaţi şi două femei. Unii stau pe scaune, alţii în picioare şi alţii
direct pe podea. Ei aşteaptă pe cineva.

BARBAT 1 (uitându-se la ceas): Ce porc! Au trecut deja 17 minute. Ticălosul!

BARBAT 2 : Timpurile sunt din ce în ce mai rele. Dacă, în urmă cu 10 ani, 17 minute întârziere ar fi fost
fatale pentru. un dealer… ceva i s-ar fi întâmplat! Şi ceva foarte neplăcut.

FEMEIA 1 : Ei bine, bine…poate s-apară în orice moment.

BARBAT 3 (jumătate culcat pe podea, îşi pipăie spatele, se-ntinde chinuitor): O, frate!...Am crampe…

BARBAT 4 (se uită încruntat la el): Dar am fost de acord.

BARBAT 3: Bine, bine…

BARBAT 2: Nu mai pot… Nu mai pot aştepta! Încă 5 minute şi mă duc până la colț… Am destul pentru o
doză.

BARBAT 5: Aşteptaţi şi nu vă mai plângeţi atât.

FEMEIE 2: Ce vrei să spui cu “Aşteptaţi! Aşteptaţi!”? ( Ţipete) : Idiotule! Noi toţi suferim din cauza ta!
Pentru că tu eşti un idiot!

BARBAT 5: Ei bine… va veni, jur…

FEMEIE 2: Asta e! Plec! Nicio secundă mai mult!

FEMEIE 1: Mai taci! E deja groaznic şi fără urletele tale.

FEMEIE 2: Nicio secundă! Nicio secundă mai mult! Să vă ia naiba, tâmpiţilor! Ați vrut ceva nou?
Cretinilor! ( Se îndreaptă înspre uşă )

1
FEMEIE 1 ( Îi dă o pereche de palme ): Tăcere!

FEMEIE 2 ( Se aşază pe podea şi începe să plângă )

FEMEIE 1 ( Îi ia mâna şi o sărută uşor ): N-o să ne aducă ceva ce nu merită așteptarea. Îl cunosc pe
nenorocitul ăsta déjà de 7 luni.

BARBAT 5: Tura asta ne aduce ceva de top. Intră ușor, te ia lin. Adică… Ştii… Pentru că e ceva nou. Va fi
cool.

BARBAT 1: Dar tu n-ai încercat încă?! Şi-atunci de unde ştii? Băi, frate!

BARBAT 2: Să te încreyi în cuvinte, în timpurile astea dificile și contradictorii e o prostie.

BARBAT 3: Nu mă panichez, dar trebuie să vă gândiţi – ar trebui să aşteptăm sau, poate, să găsim altă
soluție…

BARBAT 5: Hai… încă un pic să mai aşteptăm… va veni…

BARBAT 4: Îmi pare rău că m-am înhăitat cu tine.

BARBAT 1: La dracu! Nu mai pot aştepta! ( Se ridică )

FEMEIE 2 ( Hohotind ): Mă duc după Genet al meu.

BARBAT 1: Şi eu mă duc după Celine al meu! În oraşul ăsta împuţit, poţi să-l cumperi la orice colţ.

BARBAT 5 ( Le taie calea ): Stai… Haide, am fost de acord… dacă cedaţi acum… totul va eşua…

BARBAT 1: Noi n-am fost de acord să stăm blocaţi aici pentru o eternitate, fără o doză.

FEMEIE 2: Eu aş fi citit deja de mult timp! ( Ei se luptă cu bărbat 5. Bărbat 4 merge încet la ei şi împinge
ferm toată lumea de la uşă. )

BARBAT 4: Nu ştiu de ce toată lumea care e pe Celine, Genet şi Sartre este atât de nervoasă?!

BARBAT 1: Nu e treaba ta, găozarule! ( Sare bărbat4, dar alunecă pe podea, după ce-a primit un pumn în
stomac. )

BARBAT 4 ( Bătându-l pe umăr ): Ăsta e sfatul meu pentru tine – înainte să-ţi explodeze nervii, renunţă la
Celine şi treci pe Faulkner.

BARBAT 1 (Gemând de durere ): Bagă-ţi-l pe Faulkner în cur!

FEMEIE 1 ( Cu dispreţ ): Faulkner! Treci pe Faulkner şi, într-o lună, ajungi retardat ca tine! Ştiţi cum îi
numesc cei din Amsterdam pe oamenii care-I citesc pe Faulkner şi Hemingway? Halterofili. Uitaţi-vă la
halterofilul ăsta!... Fuck! ( Scânceşte ): Lasă-mă să merg să-mi iau o doză! Mă duc şi voi n-aveţi decât să-l
aşteptaţi pe acest nenorocit, şi-o să citiţi până o să vi se-ntoarcă… Dă-mi drumul!

BARBAT 5: Trebuie să fim 7, înţelegi?… Altfel n-o să se întâmple nimic… 7! Nicio persoană mai puţin… e
un lucru colectiv, a5-a generaţie… şi e foarte bine… o să-mi mulţumeşti după aceea!
2
BARBAT 4 ( Îl apucă încet de gulerul cămăşii. ): M-am tot gândit…

FEMEIE 2: Aparent şi el gândeşte!

BARBAT 4: Şi-am decis următorul lucru: dacă omul nu apare aici în 10 minute…

BARBAT 1: În 5 minute! În 4 minute!

FEMEIE 2: Băga-mi-aş picioarele,… în 2 minute!

BARBAT 4: Deci, dacă el nu este aici în 10 minute, atunci vei da tu un rând pentru fiecare dintre noi. Ai
înţeles?

BARBAT 5: Bine…

BARBAT 4: Ai înţeles? Sau n-ai înţeles? Nu te-aud!

BARBAT 5: Am înţeles…

BARBAT 2 ( Cu reproş ): Prieteni! De ce transformăm întâlnirea noastră în ceva nu tocmai plăcut? Ne-am
întâlnit de buna voie ca să zic așa… pentru a obține …ei bine… ştiţi… un “high” colectiv. Deci să trecem
peste… Şi să ne iubim unii pe alţii.

FEMEIE 2: Să ne iubim! Băga-mi-aş… N-am avut o doză de două ore şi el vrea să ne iubim!
BARBAT 2: Iubirea face minuni!
BARBAT 3: Pe ce este el?
FEMEIE 1: E pe Tolstoi.
BARBAT 1 ( cu răutate ): Ce rahat! Doamne fereşte să fii dependent de Tolstoi! ( râde ): Mi se face pielea de
găină numai când mă gândesc la el.

BARBAT 2: Nu ți-a plăcut, prietene?

BARBAT 1: Nu ți-a plăcut?! ( râde ): Cum poate să-ţi placă?!... Tolstoi! Cu vreo 3 ani în urmă amicul meu
şi cu mine, am scos ceva bani şi ne-am relaxat destul de bine în Zurich: la început cu Celine, Klossowski,
Beckett şi după aceea, ca de obicei, ceva mai soft: Flaubert, Maupassant, Stendhal. Şi a doua zi m-am trezit
în Geneva. Dar în Geneva e cu totul altă poveste, nu ca-n Zurich.
( Toată lumea dă din cap a înţelegere.)

BARBAT 1: Nu te poţi aştepta la varietate la Geneva. Mergeam și-i văd pe băieţii ăia negri. Mă duc la
primul – Kafka, Joyce. Al doilea – Kafka, Joyce. Al treilea – Kafka, Joyce, Thomas Mann. ( Toată lumea se
ghemuieşte.) Cum să-mi revin? Nu pot să cred – Kafka, Joyce… Mă duc la ultimul – Kafka, Joyce,…
Tolstoi! Ce este asta? am întrebat. Un lucru minunat, îmi spune el. Aşa că am luat-o. La început – nimic
special. Un fel de Dickens sau Flaubert cu Thackeray, apoi într-adevăr bun, bun, cu-adevărat bun, foarte
puternic, dar la sfârşit… al naibii de teribil sfârşitul! Nenorocit! ( Se ghemuieşte ): Nu m-am simţit atât de
rău nici la Simone de Beauvoir, cum m-am simţit la Tolstoi. Ei bine, aşa că m-am târât afară şi-am cumpărat
Kafka. A fost un pic mai bine. Apoi la aeroport şi la Londra – un cocktail obişnuit – Cervantes cu Huxley –
m-au distrus. Seara, ceva Boccaccio, ceva Gogol şi sunt iarăşi OK.

3
BARBAT 2: Prietene, probabil era ceva contrafăcut.
FEMEIE 1: Originalul, în rusă, este chiar mai rău.
BARBAT 3. Aşa este. Deşi Thomas Mann este şi el un rahat. Am avut dureri de ficat după el.
FEMEIE 1: Combinat cu Daniil Harms.
BARBAT 3: Cu Harms totul intră bine. Chiar şi Gorki.
BARBAT 4: Cine vorbeşte despre Gorki?

BARBAT 3. Eu, și?

BARBAT 4: Nu vorbi despre rahatul ăsta în faţa mea! Am fost pe el timp de 6 luni.
FEMEIE 1. De ce?
BARBAT 4: Nu am avut bani. Aşa că am fost dependent de rahatul ăsta.
FEMEIE 1.: Ai toată simpatia mea.
BARBAT 4: Nu eşti pe Cehov cumva?
FEMEIE 1 ( Se-ntinde agonizator ): Nu. Sunt pe Nabokov. ( Toată lumea se uită la ea.)
FEMEIE 2: Dar lucru ăsta e… foarte scump!
FEMEIE 1: Mi-l pot permite.

BARBAT 2: Și cum îți revii din el?

FEMEIE 1: E mai complicat. Mai întâi o jumătate de Kipling, apoi o jumătate de Proust, iar la sfârşit un sfert
de Joyce.
FEMEIE 2: Ei, Nabokov, bine! Lucru îngrozitor de scump. ( dă din cap ): Cu banii pentru un Nabokov îţi
poţi cumpăra 4 Simone de Beauvoir şi 18 Coelho. Nu mai vorbesc de Sandra Brown…

BARBAT 4: De asta este atât de mare Faulkner. Ştii cum îți revii? Cu Faulkner.
( Toată lumea râde. )
BARBAT 4: Ce-i aşa de nostim?
( Uşa se deschide. Apare dealerul cu un pardesiu rupt şi o valiză mică. )
Dealer ( vorbeşte posac respirând cu greu ): Futu-i mama lui de rahat!... ( pune valiza pe masă, se aşază şi-şi
examinează pardesiul ): Porcii dracului… Nu mai poţi merge normal prin oraş. E o problemă nenorocită
acum.
BARBAT 4: Ce?! Iar un ambuteiaj?
DEALER: Mai rău.
BARBAT 1: Ce ar putea fi mai rău decât un ambuteiaj?
BARBAT 3 ( vine şi atinge valiza ): 24 de ore în puşcărie fără o doză.
4
DEALER ( îl loveşte peste mână ): N-am întârziat niciodată la clienţii mei. Niciodată. Am plecat de acasă, ca
de obicei – la fără un sfert. O mulţime de femei mergeau de-a lungul străzii mele cărând un slogan:
“BĂRBATUL ESTE O BESTIE CU UN CORN ÎNTRE PICIOARE.” Le-am depăşit, trecând după colţ. O
mulţime de bărbaţi au dat buzna spre mine cu un alt slogan: “FEMEIA ESTE UN VAS PENTRU SPERMA
BĂRBATULUI.” N-am mai putut să-i depăşesc şi pe aceştia. La colţ am fost blocat între ei. Şi vedeţi… ( îşi
atinge pardesiul…): Cel mai important lucru e că marfa este în siguranţă… ( Fără grabă deschide valiza.
Toată lumea înconjură masa. Interiorul valizei este luminat cu lumină albastră. )
DEALER: În regulă. Aţi comandat unul colectiv. Am 4 noi. Numărul 1 – Edgar Alan Poe. Ăsta e foarte cool,
dar e complicat să-şi facă efectul. Via Solohov şi Soljeniţîn. ( Toată lumea tresare dezgustată. )
FEMEIE 1: Nici pentru toţi banii din lume.
DEALER: Numărul 2 – Alexander Dumas. Puterea nu este mare, dar e de durată. Deci asta ar trebui să fie
pentru… câţi sunteţi aici?
BARBAT 5: 7.
DEALER ( surprins ): 7?!
BARBAT 5: Da, 7. Ceilalţi… au dificultăţi financiare.
DEALER: Atunci de ce-aţi păstrat tăcerea ca o turmă de oi? 7! Aţi comandat pentru 12 persoane! Dumas
este pentru 12, Rablais este, de fapt, pentru 36. Platonov este pentru 16. 7! Pentru 7 nu am… aici, asta e tot
ce am pentru 7. Dostoievski.
FEMEIE 2: Dostoievski?
BARBAT 3: Dar… ce e asta?
DEALER: E un lucru cool. Una dintre cele mai recente descoperiri ale mele. Şi este uşor să ieşi din el prin
Borges. ( Toată lumea răsuflă uşurată. )
BARBAT 5: Şi care e preţul?
DEALER: Preţ normal.
FEMEIE 2: Poate… ar trebui să cumpărăm ceva ce am încercat deja.
FEMEIE 1: Vei avea o mulţime de timp să fii pe de-alea.
BARBAT 4: Nu suntem aici pentru asta.
BARBAT 1: Dar cine ştie ce este Dostoievski? Poate e acelaşi rahat ca Gorki.
DEALER: Ascultaţi! Eu nu ofer rahaturi clienţilor mei. Vă rog, ţineţi minte asta. Dacă luaţi, bine, dacă nu,
eu plec. Mai am 3 clienţi.
BARBAT 5: Ei, îl luăm sau nu?
DEALER: După ce îl veţi citi, veţi alerga la mine pentru a doua doză. O să-mi fiţi recunoscători.
BARBAT 4: Luăm Dostoievski.
( Toată lumea pune banii în mâna dealerului. )

5
DEALER: Călătorie plăcută!
( Toată lumea e fericită. )
( Toţi cei 7 descind în spaţiul romanului lui Dostoievski “Idiotul” şi devin personaje din roman.
Apare un salon mare, mobilat generos. Nastasia Filipovna, Prinţul Mâşkin, Gania Ivolgin, Varia Ivolgina,
Lebedev şi Ipolit sunt în salon. )
NASTASIA: Vechii mei prieteni, aici de faţă, sunt foarte nerăbdători ca eu să mă căsătoresc. Spune-mi ce
crezi: ar trebui să mă căsătoresc sau nu? Voi face cum spui dumneata.
MÂŞKIN: Cu… cu cine?
NASTASIA: Cu Gavril Ardalionovici Ivolgin.
MÂŞKIN: Nu, să nu te măriţi!
NASTASIA: Aşa să fie, Gania! Ai auzit decizia Prinţului, nu-i aşa? Ei bine, ăsta e şi răspunsul meu. Şi să
terminăm cu această chestiune odată pentru totdeauna!
IPOLIT: Nastasia Filipovna!
LEBEDEV: Nastasia Filipovna!
NASTASIA: Ce s-a-ntâmplat, domnilor? De ce sunteţi aşa supăraţi? Dumnezeule, ce feţe aveţi!
IPOLIT: Dar… aminteşte-ţi, Nastasia Filipovna, ai făcut o promisiune… de bună voie…
LEBEDEV: Nu poţi pune capăt unei chestiuni atât de importante! Nu e serios!
NASTASIA: Domnilor, am vrut să vă spun povestea mea. Chiar asta am făcut. Nu e bună? De ce spui că nu
e serios? Ai auzit ce i-am spus Prinţului: “Voi face aşa cum spui dumneata.” Dacă ar fi spus “Da”, mi-aş fi
dat consimţământul pe loc, dar a spus “Nu” şi am refuzat. A fost viaţa mea în joc; ce putea fi mai serios?
LEBEDEV: Prinţul? Dar Prinţul? De ce Prinţul?
NASTASIA: Prinţul înseamnă mult pentru mine fiindcă el este primul om din viaţa mea în care am cu
adevărat încredere şi care e un prieten loial. A crezut în mine de la început şi cred şi eu în el.
GANIA: Nu-mi rămâne decât să-i mulţumesc Nastasiei Filipovna pentru extraordinara delicateţe… cu care
m-a tratat. Era de aşteptat… bineînţeles… Dar Prinţul… Prinţul în…în privinţa asta…
NASTASIA:…Este interesat de cele 75.000 de ruble, nu-i aşa? Asta ai vrut să spui? Nu tăgădui, ştiu că asta
ai vrut să spui!
VARIA: Cineva să dea afară această creatură fără ruşine!
NASTASIA: Ei mă numesc pe mine creatură fără ruşine! Uite cum mă tratează sora dumitale, Gavril
Ardalionovici!
GANIA ( apucând-o de mână ): Ce-ai făcut?
VARIA: Ce-am făcut? Doar nu te aştepţi să-i cer şi scuze?! (Varia încearcă să-şi retragă mâna, dar Gania o
ţine strâns. Varia îl scuipă brusc în faţă pe fratele ei. )
NASTASIA: Ce domnişoară! Bravo!
6
( Gania încearcă s-o lovească pe sora lui, dar Prinţul îl opreşte, punându-se între ei. )
PRINŢUL: Gata! De ajuns!
GANIA: Doar n-o să-mi stai mereu în cale! ( Îi dă Prinţului o palmă peste faţă. )
PRINŢUL ( zâmbeşte ciudat şi dureros ): Ei bine, nu mă deranjează că m-ai lovit, dar pe ea nu te las s-o
atingi. ( Pauză. ): Cât de ruşine o să-ţi fie de ceea ce-ai făcut!
NASTASIA ( se apropie de Prinţ şi-l priveşte de aproape ): Cred c-am mai văzut faţa lui pe undeva.
( Se aud bătăi în uşă. )
NASTASIA: Iată şi deznodământul! În sfârşit! E 11 şi jumătate.
( Intră Rogojin cu un obiect voluminos învelit într-un ziar. El pune pachetul pe masă. )
NASTASIA: Ce-i asta?
ROGOJIN: 100.000
NASTASIA: El s-a ţinut de cuvânt după tot… ( vine la masă, ridică pachetul, se uită la el şi-l aruncă înapoi
pe masă ): Aici, domnilor, sunt 100.000 de ruble. Aici, în pachetul acesta murdar. În după-amiaza asta, el a
ţipat la mine ca un nebun că o să-mi aducă în seara asta 100.000. Şi-l tot aşteptam să apară. Vedeţi, el a venit
să mă cumpere: la început voia să mă cumpere cu 18.000, apoi a sărit la 40.000 şi la urmă 100.000. Deci,
până la urmă, s-a ţinut de cuvânt! Dumnezeule, ce palid e! ( Se uită la Rogojin. ): Pentru el valorez 100.000
de ruble. Gania dragă, văd că încă eşti supărat pe mine, nu-i aşa? Dar m-ai vrut cu adevărat în familia
dumitale? Pe mine? Târfa lui Rogojin? Ce-a spus Prinţul chiar acum?
PRINŢUL: Nu am spus că eşti târfa lui Rogojin. Nu eşti.
NASTASIA: Şi cum ai putut să te gândeşti să mă iei de nevastă, ştiind că în ajunul căsătoriei dumitale,
generalul îmi dăruieşte un asemenea colier de perle şi eu îl accept? Şi cu Rogojin ce e? Păi, ăsta a vrut să mă
cumpere în propria dumitale casă, de faţă cu mama şi sora dumitale. Şi totuşi, chiar şi după asta, dumneata ai
venit aici să-mi ceri mâna. Şi ai mai adus-o şi pe sora dumitale.
VARIA: O, Doamne! Vreau să ies de-aici… (îşi acoperă faţa cu mâinile.)
NASTASIA: Este adevărat ce-a spus Rogojin despre dumneata? Că eşti în stare să te târăşti în 4 labe până pe
Vasilievski Ostrov pentru 3 ruble?
ROGOJIN: Este.
NASTASIA: Aş fi putut înţelege dacă ai fi fost muritor de foame, dar ştiu că ai un salariu bun! Şi cu toate
astea ţi-ai fi adus în casă o soţie care te urăşte. Pentru că şi tu mă urăşti, ştiu asta! Da, acum m-am convins că
un om ca tine poate omorî pentru bani! Nu, mulţumesc! Mai bine să ajung o femeie de stradă pentru că acolo
mi-e locul! Ori plec cu Rogojin, ori de mâine mă fac spălătoreasă! Pentru că, vezi, eu n-am nimic al meu. Şi-
aşa, cine mă ia de nevastă? Întrebă-l pe Gania! Mă ia el? Nici Lebedev nu m-ar lua.
LEBEDEV: Lebedev poate nu, Nastasia Filipovna. Sunt un om simplu. Dar Prinţul te-ar lua.
NASTASIA: E-adevărat?
MÎŞKIN: E-adevărat.

7
NASTASIA: M-ai lua aşa cum sunt, fără nimic?
MÎŞKIN: Te-aş lua, Nastasia Filipovna.
NASTASIA ( se uită cu atenţie la el ): S-a mai găsit unul! Un binefăcător… Cum crezi că va fi viaţa
dumitale dacă eşti într-adevăr atât de îndrăgostit încât nu te deranjează s-o iei de nevastă pe târfa lui Rogojin
– dumneata, un prinţ?
MÂŞKIN: Mă voi căsători cu o femeie cinstită, nu cu târfa lui Rogojin.
NASTASIA: Eu, o femeie cinstită?
MÂŞKIN: Dumneata.
NASTASIA: O, asta e ceva… ca în romane! Astea, dragul meu Prinţ, sunt nişte baliverne din vremuri apuse.
Acum lumea s-a deşteptat şi bazaconiile astea sunt un nonsens. Şi cum poţi să te gândeşti la însurătoare când
dumneata ai nevoie de o dădacă ?
MÎŞKIN ( agitat ): Eu… nu mă pricep la nimic, nu ştiu nimic, ai dreptate, dar… cred că dumneata îmi vei
face onoarea şi nu eu dumitale. Eu nu sunt nimic, dar dumneata ai suferit şi te-ai purificat trecând printr-o
viaţă de iad. Ăsta e un lucru mare. Eu … te iubesc. Sunt gata să mor pentru dumneata. N-am să permit
nimănui să spună vreun cuvânt rău despre dumneata… Dacă vom fi săraci, am să muncesc, Nastasia
Filipovna…
( Lebedev şi Ipolit râd. )
VARIA: Te rog, du-mă de aici!
MÎŞKIN: Dar poate n-o să fim aşa de săraci, ci foarte bogaţi. Mă tem că nu ştiu cu siguranţă, dar am primit
în Elveţia o scrisoare de la Moscova, de la un domn Salazkin care îmi spune că e posibil să intru în posesia
unei moşteniri foarte mari. Iată scrisoarea.
LEBEDEV: Ai spus că e de la Salazkin? E un om foarte cunoscut în cercul lui. Şi dacă el îţi scie asta, trebuie
să-i dai crezare. Din fericire, îi cunosc scrisul pentru că am făcut de curând nişte afaceri cu el… Lasă-mă să
văd scrisoarea! (Prinţul îi dă scrisoarea.)
IPOLIT: E-ntr-adevăr o moştenire? Asta e o nebunie!
LEBEDEV: E foarte corect! ( Înapoiază scrisoarea Prinţului ): Vei primi fără probleme un milion şi jumătate
pentru că asta e dorinţa incontestabilă a mătuşii dumitale.
IPOLIT: Bine lucrat, Prinţe Mîşkin, ura!
GANIA ( uitându-se în gol ): Şi eu care l-am împrumutat cu 25 de ruble ieri. E fantastic!
VARIA ( lui Gania ): Dar du-mă odată de-aici, te implor!
GANIA: Lasă-mă-n pace!
IPOLIT: Ura! ( tuşeşte oribil, sângele îi iese pe gură )
NASTASIA: Puneţi-l în fotoliu.
MÎŞKIN: Daţi-i nişte apă! ( Ipolit este pus într-un fotoliu mare )
IPOLIT ( respirând cu greu ): Nu… nu apă… daţi-mi şampanie…
8
MÎŞKIN: Nu ai voie să bei şampanie.
IPOLIT: Prinţe,… mai am 2 săptămâni de trăit… asta e ceea ce mi-au spus doctorii… şi ştiu şi singur ce am
voie şi ce n-am. Şampanie! Bine? ( Ipolit este servit cu un pahar de şampanie. ): Prinţe,… aş vrea să vă
felicit. ( Bea, aruncă paharul pe podea. )
NASTASIA: Deci, eu chiar sunt o prinţesă… Final neaşteptat…
GANIA: Prinţe, vino-ţi în fire!
NASTASIA: Nu, Gania! Acum sunt prinţesă şi eu, ai auzit? Prinţul mă vă apăra de-acum înainte. Ce zici, e
avantajos să ai un astfel de soţ, nu-i aşa? Un million şi jumătate şi un prinţ. Şi s-a mai spus că e şi idiot pe de-
asupra. Ce poate fi mai bun? De-acum începe o viaţă nouă pentru mine! E prea târziu pentru tine, Rogojin!
Ia-ţi banii, eu mă mărit cu Prinţul şi sunt mai bogată decât tine!
ROGOJIN ( către Prinţ ).: Las-o baltă!
( Lebedev şi Nastasia râd. )
IPOLIT ( vorbind cu efort ): S-o lase baltă de dragul tău? Uită-te la el… vine şi trânteşte banii pe masă…
mitocanul! Prinţul se căsătoreşte cu ea şi dumneata ai venit aici să te porţi ca un huligan…
ROGOJIN: O iau eu! Mă-nsor cu ea chiar acum, în clipa asta! Îi voi da tot ce am…
IPOLIT: Ar trebui dat afară, beţivul…
ROGOJIN: Las-o în pace, Prinţe! Îi voi da totul! Totul!
NASTASIA: Auzi, Prinţe, cum se tocmeşte un bădăran pentru mireasa dumitale!
MÎŞKIN: E beat. El te iubeşte foarte mult.
NASTASIA: Şi n-o să-ţi fie ruşine, mai târziu, că mireasa dumitale era să fugă cu Rogojin?
MÎŞKIN: Aveai febră. Încă mai ai febră. Vorbeşti ca-ntr-un delir.
NASTASIA: Şi n-o să-ţi fie ruşine când ţi se va spune că soţia ta a fost amanta lui Toţki?
MÎŞKIN: Nu, n-o să-mi fie. Nu de bunăvoie ai trăit cu Toţki.
NASTASIA: Şi n-o să-mi reproşezi niciodată asta?
MÎŞKIN: Niciodată.
NASTASIA: Bine, dar ai grijă, nu vorbi pentru întreaga viaţă.
MÎŞKIN: Nastasia Filipovna, ţi-am mai spus că nu eu, ci dumneata mi-ai făcut o mare onoare. Ai zâmbit la
cuvintele mele şi toţi cei din jur au râs. Poate m-am exprimat caraghios şi poate am părut ridicol… Dar cred
că ştiu ce înseamnă onoarea şi sunt sigur că am spus un lucru adevărat. E cu neputinţă ca viaţa dumitale să
fie cu totul ruinată. Ce importanţă are că Rogojin a venit la dumneata sau că Gavril Ardalionovici a încercat
să te înşele? De ce ne tot aminteşti asta? Îţi repet, puţini oameni ar fi în stare să facă ceea ce-ai făcut
dumneata. Când ţi-am văzut portretul dimineaţă, am simţit că te cunosc demult. Am simţit că mă chemai
demult. Eu… eu… te voi respecta întotdeauna, Nastasia Filipovna.
GANIA ( şoptind ): Un om cult, dar bătut de soartă.

9
VARIA: Hai să plecăm, te implor… te imploră sora ta!
GANIA: Ţi-am spus, lasă-mă-n pace!
NASTASIA: Mulţumesc, prinţe. Nimeni până acum nu mi-a mai vorbit aşa. Toţi încercau să mă cumpere,
dar niciun om cumsecade nu m-a cerut în căsătorie. Gania, cum ţi se pare tot ce mi-a spus Prinţul? Aproape
indecent, nu-i aşa? Rogojin, nu te grăbi să pleci! Poate voi veni cu tine. Unde voiai să mă duci?
ROGOJIN ( perplex ): La … Ekaterinhof.
IPOLIT ( alarmat ): Ce-nseamnă asta,… Nastasia Filipovna? Ai înnebunit?
NASTASIA: Chiar ai crezut asta? Să distrug un copil ca el? Ăsta e un lucru care l-ar putea face Toţki. Lui îi
plac copiii! Să mergem, Rogojin! Pregăteşte banii!
LEBEDEV: Asta e Sodoma! Sodoma!
IPOLIT: Nastasia Filipovna!
MÎŞKIN: Nu! Nu!
NASTASIA: Poate am şi eu mândria mea, aşa târfă neruşinată cum sunt! Mi-ai spus chiar acum că sunt
perfecţiunea întruchipată. Acea perfecţiune alege o viaţă de desfrâu doar pentru a se lăuda că a călcat în
picioare un million şi un titlu. Ce fel de soţie ţi-aş fi după toate astea? Rogojin, ce mai aştepţi? Hai să
mergem!
ROGOJIN: Să mergem! Hei, voi de-acolo… aduceţi vin! Ura!
NASTASIA: Să fie mult vin, simt nevoia să beau. Va fi şi muzică?
ROGOJIN: Da, da. ( apărând-o pe Nastasia ): Nu vă apropiaţi! Ea e a mea! Numai a mea! Regina mea! Ăsta
e sfârşitul!
NASTASIA ( râzând ): Ce ţipi aşa? Sunt încă stăpână aici! Şi dacă vreau, te pot da pe uşă afară. Încă n-am
banii. Dă-mi-i! Întregul pachet. ( Rogojin îi pune banii în mână. ): 100.000 de ruble, nu-i aşa? Ce
dezgustător! Priveşte, Prinţe, logodnica dumitale ia banii ăştia pentru că e o târfă. Şi dumneata voiai să te
însori cu mine. De ce plângi? Ar trebui să râzi. Ai încredere în viitor – totul va trece. Mai bine te răzgândeşti
acum decât mai târziu. N-am fi fost niciodată fericiţi… Mai bine ne despărţim ca prieteni, căci ştii, eu sunt o
visătoare. Crezi că nu te-am visat? Ai dreptate, de mult te visez; încă de pe vremea când trăiam cu Toţki. Mă
gândeam şi visam, gândeam şi visam. Îmi imaginam pe cineva ca dumneata, la fel de blând, cinstit, bun, că
apare deodată şi-mi spune: “Nu e vina ta, Nastenka, eu te ador!” Da, visam atât de mult încât eram la un pas
de nebunie. Şi atunci a apărut Toţki care m-a corupt, dezonorat, batjocorit, insultat şi apoi a plecat. Am vrut
să mă arunc în lac de o mie de ori, dar am fost laşă, n-am avut puterea s-o fac, dar acum… Eşti gata,
Rogojin?
ROGOJIN: Totul e gata! Nu vă apropiaţi!
IPOLIT ( tuşind puternic ): Opriţi… opriţi-o…
LEBEDEV: Îl aşteaptă troicile cu zurgălai! Uitaţi-le pe fereastră, lângă casă.
MÎŞKIN: Nastasia Filipovna!
ROGOJIN: Înapoi! Toată lumea înapoi! Altfel omor pe cineva!

10
NASTASIA ( mergând spre uşă cu pachetul de ruble în mână, se opreşte brusc şi se uită la pachet ): Gania,
am o idée. Mi-ar plăcea să te răsplătesc! Rogojin, e-adevărat că Gania s-ar târî în 4 labe până pe Vasilievski
Ostrov pentru 3 ruble?
ROGOJIN: S-ar târî.
NASTASIA: Atunci, ascultă, Gania. M-ai torturat 3 luni, acum e rândul meu. Vezi pachetul ăsta? Sunt
100.000. Am să arunc pachetul în foc acum. De îndată ce focul îl cuprinde, intră în vâlvătaie, dar fără
mănuşi, cu mâinile goale şi scoate-l afară. Dacă faci asta – banii sunt ai tăi. 100.000 de ruble. Toţi sunt
martori că pachetul va fi al tău. Şi dacă n-o faci – îi voi lăsa să ardă. Nimeni nu îi va atinge! Sunt banii mei!
Nu-i aşa, Rogojin?
ROGOJIN: Ai tăi, bucuria mea! Ai tăi, regina mea!
NASTASIA: Ei bine, daţi-vă la o parte cu toţii! Nu mă împiedicaţi! Lebedev, fă focul!
LEBEDEV: Nastasia Filipovna, nu pot să fac asta!
( Nastasia Filipovna ia cleştele, răscoleşte cărbunii şi aruncă pachetul în foc. )
IPOLIT: Legaţi-o! S-o oprim!
VARIA: Nu, nu ,nu! Gania, fugi!
LEBEDEV ( îngenunchează în faţa Nastasiei ): Doamnă! Regină! Atotputernică! 100.000! 100.000!
Porunceşte-mi mie să intru în foc! Intru eu, îmi bag eu capul albit în flăcări! Am o soţie bolnavă, fără
picioare, 13 copii, tatăl meu a murit săptămâna trecută. Tuturor ne e foame! ( Se târăşte spre foc. )
NASTASIA ( Îl impinge. ) : La o parte! Gania, ce mai stai? Nu-ţi fie ruşine! Du-te şi-i ia! E norocul tău! (
Gania se uită la pachetul arzând cu stupoare. )
ROGOJIN: Asta-i regina noastră! Ăsta e stilul care-mi place mie. Care dintre voi ar putea face o astfel de
ticăloşie?
NASTASIA: Gania, banii vor arde! De ce te codeşti atât? Nu glumesc!
LEBEDEV: Ard! Ard!
IPOLIT: Legaţi-o! Vă implor, legaţi-o!
VARIA: Mă duc să mă omor! Doamne, ce-am făcut să merităm toate astea?
LEBEDEV: Du-te! Du-te, fudul încrezut! Vor arde! Vor arde!
GANIA: Nu, nu , nu!
NASTASIA: Arde! ARde!
ROGOJIN: Te iubesc! Te iubesc, regină!
IPOLIT: Mor! Mor!
VARIA: Ajutaţi-l! Ajutaţi-l!
LEBEDEV: Îi scot eu din foc, cu dinţii. Mă târăsc în genunchi, în mizerie!

11
MÎŞKIN: O, Doamne, ce sărmani sunt aceşti oameni!
LEBEDEV: În genunchi, în mizerie, mă voi târî va un vierme!
NASTASIA: Arde! Totul arde! Totul arde!
IPOLIT: Mor! Voi muri! Voi muri în curând!
ROGOJIN: Te iubesc, regina mea! Te iubesc mai mult ca viaţa însăşi!
VARIA: Te rog ca o soră – ajută-mă!
GANIA: Nu, nu, nu!
NASTASIA: Totul va arde! Va fi ars totul!
ROGOJIN: Regină, te iubesc! O să-mi rup pieptul! O să-ţi dau inima mea!
GANIA: Nu, nu, nu! Să ardă 100.000! Două sute! Trei sute! Un million! Voi avea mai mult! Mai mult!
MÎŞKIN: Ce sărmani sunt! O, Doamne, ce sărmani!
VARIA: Doar dragostea de soră e veşnică! Doar dragostea de soră!
LEBEDEV: Mă târăsc în mizerie, îţi sărut şi-ţi ling picioarele! Voi linge podeaua, voi sări ca un clown, voi fi
umil ca un vierme!
IPOLIT: Nu vă pasă că voi muri în curând! Nemiloşi, oameni fără inimă! Am tuberculoză! Voi muri curând,
mai am de trăit 2 săptămâni!
NASTASIA: Lasă-i pe toţi să ardă! Să ardă toţi banii din lume! Ruble, dolari, franci, mărci, yeni, şilingi!
ROGOJIN: Te iubesc! Te iubesc! Toate femeile lumii sunt în tine! Le simt! Le cunosc! Le vreau!
VARIA: Dragostea de soră, nevinovata, sfânta dragoste de soră! Ea nu poate fi cumpărată sau vândută! E
mai iubitoare decât orice pe lume! E veşnică şi fără sfârşit!
GANIA: Voi avea o mulţime de bani! Voi ridica un castel în vârful muntelui Everest! Acolo unde nu există
decât gheaţă şi nori. Va fi cel mai scump castel din lume! Fundaţia va fi din platină! Pereţii din diamante şi
smaralde! Acoperişul din aur şi rubine. În fiecare dimineaţă voi ieşi pe terasa de jad a castelului meu şi voi
arunca oamenilor pietre preţioase! Şi oamenii se vor prosterna, vor plânge şi vor striga: “Glorie lui Gania
Ivolgin, cel mai bogat om din lume!”
ROGOJIN: Vreau toate femeile din lume! Le simt! Le cunosc şi le iubesc pe fiecare dintre ele! Vreau să le
posed pe toate! Ăsta e scopul vieţii mele. Divinul meu mădular străluceşte în întuneric! Lichidul meu sfânt
fierbe ca lava! Lăsaţi toate femeile să vină la mine! Le voi însămânţa pe toate! Pe toate!
NASTASIA: Voi construi o maşină minunată, perfectă! Ca un gigant de oţel, va merge pe pământ şi va arde!
Asta va face maşina mea! Va merge şi va arde oraşe şi sate! Păduri şi câmpii! Râuri şi munţi!
MÎŞKIN: Am 3.265.150 de nervi în corpul meu. Ataşaţi câte o coardă de vioară la fiecare dintre ei.
3.265.150 de corzi de vioară se vor întinde din corpul meu în lume. Lăsaţi 3.265.150 de copii orfani să atingă
cele 3.265.150 de corzi. Toată durerea lumii! Muzica suferinţei! Aceste mânuţe subţiri ale copiilor! Jucaţi-
vă! Jucaţi-vă cu mine toţi orfanii şi cerşetorii şi sărmanii! Şi lăsaţi durerea voastră să fie durerea mea!

12
VARIA: Voi lansa în aer o navă frumoasă cu numele “Dragoste de soră”. Va fi argintie şi transparentă, ca
lumina, ca aerul şi tare ca un diamant! În ea, eu voi urca spre cer, de-asupra oricărei ticăloşii şi urâţenii a
lumii şi voi striga la lumea întreagă: “Dragi surori! Inocente surori! Veniţi la mine! Vă voi duce departe de
lumea răului într-o lume a bunătăţii şi a luminii!” Iar ele vor veni, voi coborî o scară de argint şi ele vor urca
la mine.
LEBEDEV: Voi deveni un uriaş porc de oţel. Labele mele din faţă vor fi ca labele unei cârtiţe. Voi trăi în
subteran şi doar noaptea voi ieşi afară să devorez mizeria lumii. Noaptea voi devora gropile de gunoi şi voi
bea din canalizare şi-o uriaşă grăsime de plumb se va acumula sub pielea mea de oţel! Şi doar limba mea va
rămâne umană, sensibilă, roz şi umedă! Iar după-amiezile, în timp ce-mi voi digera gunoiul, îmi voi scoate
limba afară şi voi linge cizmele conţilor şi prinţilor, marchizilor şi baronilor.
IPOLIT: Voi păcăli Moartea! Voi angaja cei mai buni oameni de ştiinţă din lume să mă facă Nou! Noul,
Eternul Ipolit! Ooo, asta va fi o întreprindere grandioasă! Voi aduna 165 de institute ştiinţifice sub
supravegherea a 28 de academicieni – premiaţi Nobel! În 2 săptămâni vor da la o parte corpul meu putrezit
şi-i vor face lui Ipolit Terentiev un Nou Corp Etern! Acesta va fi făcut din cel mai durabil material! Va fi
puternic şi tânăr! Iar eu mă voi scula şi voi lua corpul vechi al lui Ipolit Terentiev, cu mâinile mele noi şi
puternice şi, râzând, îl voi arunca în fâlcile bătrâne ale Doamnei Morţi! Iar când va începe să mestece vechiul
corp, cu dinţii ei galbeni, Eu, Tânăr şi Etern, voi râde şi-o voi scuipa în ochi. Voi râde şi-o voi scuipa!
GANIA: Diamante în mâna stângă, smaralde în mâna dreaptă! Stânga – diamante! Dreapta – smaralde! Dar
nu aud strigăte de apreciere ( ascultă atent ): … nu aud nimic! Hei, animalelor, nu vă arunc fasole cu orez, ci
diamante şi smaralde!
NASTASIA: O, Doamne! Ce plăcut e să arzi! Ce frumos e focul care se supune voinţei mele! Să ardă oraşe
şi sate, păduri şi câmpii!
ROGOJIN: Ce plăcut este să însămânţezi ţări întregi şi continente! Veniţi, femei goale, veniţi la mine, vă
iubesc, vă vreau, vă posed!
VANIA: Veniţi, veniţi la mine, surorile mele, cât de inocente, pure şi sublime sunt feţele voastre. Arca
noastră de bunătate şi lumină va pluti spre o altă galaxie. Numai acolo vom găsi odihna şi libertatea. Numai
împreună!
PRINŢUL: Cântaţi, cântaţi la corzile nervilor mei! Cântaţi orfani şi cerşetori, cântaţi sărmani copii, cântaţi
mai tare!
LEBEDEV: O, cât de deliciose sunt gunoaiele devorate sub lună plină! Totul se va potrivi în maţul meu de
oţel! Cât de delicioase sunt cizmele bogătaşilor şi aristocraţilor!
GANIA: Mai tare, mai cu viaţă! De ce nu strigaţi nenorociţilor?! Futu-i! Nu mai am diamante! Dărâmaţi
pereţii de diamante! Avem nevoie de scule! Daţi-mi un ciocan electric!

NASTASIA: Ce mai ardem acum?

VOCE: Rio-de-Janeiro.
NASTASIA: De cât napalm avem nevoie?
VOCE: 24 de mii de tone.
NASTASIA: Cât avem?
13
VOCE: 4 mii de tone.
NASTASIA: Trimiteţi napalm imediat! Napalmul, desigur, este un lux. Nu puteţi avea destul pentru toate
oraşele. Ar fi mai uşor să folosiţi kerosen sau păcură. Dar kerosenul pute aşa de tare, iar păcura scoate atât de
multă funingine…
IPOLIT: Voi alerga peste câmpuri şi livezi, voi sări ca o căprioară!
ROGOJIN: Da, da,… foarte bine,… dar nu toate în acelaşi timp. Astăzi am să mă frec de englezoaice… o,
cât de calme, reci şi ascultătoare sunt ele… Nu lăsaţi irlandezele înainte! O să le-o trag irlandezelor mâine!
Şi daţi de-o parte armencele! Astea s-au băgat întotdeauna în faţă. Nu, nu, nu! Nu sunt o maşină! Poate…
olandezele… Căţele zdrahoance! La o parte!
VARIA: Dragile mele surori! Urcaţi scara în ordine! Ce faceţi? Mi-aţi rupt balustradele! Scara mea de
argint!...
MÎŞKIN: Nu rupeţi corzile mele!... De ce n-aţi învăţat de la profesorii voştri? O coardă nu este un zolitor de
spălat rufe şi un arcuş nu este un băţ. El ar trebui să atingă corzile lin, lin,… lin…
LEBEDEV: Nu pot devora deşeuri radioactive…Haznalele oraşelor, gunoaiele, toaletele soldaţilor – cu
plăcere, dar ce să fac cu deşeurile radioactive?
IPOLIT: Muşchii tăi vor fi elastici şi rezistenţi! Corpul va fi dmirat de toţi! Societatea Tinereţe şi Sănătate!
Între 16 şi 25 de ani!
GANIA: Daţi-mi un ciocan electric!
ROGOJIN: Nu mi se mai scoală! Nu mi se mai scoală! Nu mi se mai scoală! ( cade în genunchi ): Nastasia
Filipovna, te implor! Ajută-mă! Ajută-mă!
NASTASIA: Mi se rupe de asta! Arzătorul meu de ulei s-a înfundat. Am nevoie de o cheie franceză!
VARIA: Reparaţi-mi scara! Nu pot ajunge la surori!
LEBEDEV: Surori… Lesbiene…
MÎŞKIN: Au rupt un million şi jumătate din corzile mele! … Corzile mele!...
IPOLIT: E minunat să fii tânăr şi sănătos!
NASTASIA: O cheie… Cine-mi dă o cheie franceză?
ROGOJIN: Îţi dau eu o cheie, doar… scoală-mi-o! Te implor, tu ai nişte măini atât de delicate!
NASTASIA: Roag-o pe Varia!
ROGOJIN: Varia, te rog ca un frate!
VARIA: Ţi-o scol. Pot s-o fac. Dar cine-mi fixează scara?
MÎŞKIN: Voi fixa orice, doar învăţaţi copiii orfani să cânte corect la vioară!
IPOLIT ( exersând ): În Societatea mea Tinereţe şi Sănătate voi învăţa copiii orice! Dacă trupul tău e sănătos
– e uşor să înveţi să cânţi la un Stradivarius – nu e nimic greu! ( cade )
NASTASIA: Să bem şampanie, domnilor! Poate veţi fi mai fericiţi!
14
IPOLIT: De ce nu mai simt nicio durere?
NASTASIA ( către Rogojin ): Şi acum, la sfârşit, spune-mi o poveste despre orice.
ROGOJIN: Despre ce, mai exact?
NASTASIA: Ei bine, orice despre copilăria dumitale.
BARBAT 1: Locuiam în apropiere de ultima staţie de metrou.
CHIMISTA: Asta e acolo unde sunt plopi morţi cu crengi tăiate?
BARBAT 1: Da.
CHIMISTA: Şi unde e hangarul din cărămizi cu ochi pictaţi pe el?
BĂRBAT 1: Exact!
CHIMISTA: Şi unde pute a transpiraţie şi a urină de la berărie?
BĂRBAT 1: Chiar aşa!
BARBAT 2: Şi unde chiriaşul de la etajul 2 avea elefantism la braţul stâng?
BARBAT 1: Elefantism? Exact. Mă uitam uneori pe geamul lui de la bucătărie. El stătea şi bea lapte. Cu
mâna dreaptă. Stânga o ţinea pe masă. Şi era mare şi albă ca o omidă. Dimineaţa mergeam la şcoală. Cu
metroul. Cu mine călătorea o mulţime de muncitori de la fabrica de pantofi şi de la fabrica de anvelope. În
ziua aceea, muncitorii de la fabrica de anvelope m-au înghesuit cu atâta forţă încât abia puteam sta. Eram
lipit de uşă şi-am început să zgârii vopseaua cu unghia. Voiam să scriu ACDC. Şi-apoi s-a întâmplat ceva cu
mine. Cineva a început să se împingă în mine, şi-a lipit buzele de urechea mea murmurând: „Elfule! Elful
meu!” Şi acest murmur era ca un vis. Cu mâna dreaptă mi-a prins mâna liberă, iar mâna stângă şi-a strecurat-
o în pantalonii mei. Dacă ar fi fost un muncitor aş fi ţipat sau l-aş fi lovit. Dar bărbatul ăla nu mirosea ca un
muncitor. Mirosea ca cineva curat. Iar mâna lui nu era mâna unui muncitor. Mai văzusem mâna asta. Era
mare şi albă ca o omidă. El continua să-mi murmure în ureche: „Elfule, elful meu!” . Şi... dintr-odată... dintr-
odată... Atunci trenul s-a oprit. Toată lumea a ieşit din vagon, dar eu stăteam lângă uşă şi plângeam. Atunci
conductoarea, o femeie grasă, a intrat în vagon şi a spus: „Ieşi afară de-aici!”
BARBAT 2: Eu locuiam la marginea unei păduri împreună cu bunicul. Bunicul a fost pădurar. Îi plăcea să
vâneze. Uneori mă lua şi pe mine la vânătoare de cocoşi sălbatici şi potârnichi. Bunicul mi-a spus că voi fi
un vânător de primă clasă dacă îmi voi dezvolta voinţa. Nu aveam destulă voinţă. Primisem un setter roşcat
pe nume Dick. Dick avea o problemă – nu putea să stea jos. Şi asta a fost vina mea. Bunicul mi-a spus să-l
antrenez pe Dick pentru vânătoare. Câinele era cel mai bun la adulmecat, dar întotdeauna făcea aceeaşi
greşeală: nu stătea culcat ci speria păsările. Bunicul mi-a zis că dacă l-aş bate, ar pricepe. Dar nu l-am putut
bate. De asta mi-a zis bunicul că n-am voinţă. În vara aceea, eu şi bunicul am plecat la vânătoare. Dick a fost
foarte bun, a adulmecat urmele cocoşilor sălbatici şi ne-a condus în faţa unui lan de secară. A intrat în lan.
Capul lui Dick se vedea din când în când în depărtare. Dintr-odată, a început să alerge şi să latre ridicând
cocoşii. Aceştia şi-au luat zborul. Am tras după ei şi unul a căzut. Când ne-am dus să-l recuperăm am dat
peste Dick. Stătea în secară şi mai multe împuşcături îl nimeriseră în cap. Dick tremura uşor şi era pe moarte.
Şi bunicul a spus: „Ăsta e rezultatul lipsei tale de voinţă. Dacă l-ai fi bătut, el n-ar fi stat acum în bătaia
puştii. Dă-ţi jos pantalonii!” Mi-am dat jos pantalonii. „Culcă-te pe Dick!” Aşa am făcut. Bunicul a scos
cureaua de la puşcă şi m-a bătut cu ea. M-a plesnit scurt dar puternic. M-am întins pe corpul cald al lui Dick
şi am plâns.
FEMEIE 1: Şi eu am locuit într-o casă mare şi veche.
15
CHIMISTA: Una din aia care are înăuntru scări galbene şi scârţâitoare?
FEMEIE 1: Da.
CHIMISTA: Cu ferestrele terasei multicolore?
FEMEIE 1: Erau multicolore şi aveau forma frunzelor. De pe terasă puteam vedea o parte din iaz; cel mai
mult îmi plăcea când îl vedeam purpuriu. M-am gândit c-ar fi grozav să înot într-un iaz purpuriu Mi-ar fi
plăcut să fie totul purpuriu: casa, tata, pisica, mama... şi băţul ei de bambus. Mama mă bătea cu acel băţ
pentru că făceam un lucru „rău”. Îmi plăcea să mă ating între picioare noaptea. Şi mama mă bătea cu băţul
peste mâini. Odată, m-a dus la un doctor care s-a uitat la mine şi a spus: „Ceea ce faci este foarte rău. Vei fi
bolnavă când vei fi mare.” Iar eu i-am spus că-mi place foarte mult s-o fac. Atunci el a spus: „De fiecare data
când vrei s-o faci, uită-te la tavan şi dorinţa va dispărea.” Am încercat să mă uit la tavan toată noaptea, dar
mâna se strecura singură în chiloţii mei. Mama m-a pedepsit şi m-a dus în pivniţă. M-am aşezat pe o cutie şi
mă uitam la uşa noastră. Mai era acolo o uşă, a vecinului – era întotdeauna închisă. Dar dintr-odată a scârţâit
şi s-a deschis pe jumătate. Am intrat, am mers de-a lungul scării şi mă pregăteam să-l strig, când, deodată l-
am văzut în camera de zi. Stătea în genunchi în faţa unui tip cu părul roşu. O rochie era pe podea. Tipul
stătea cu spatele şi se uita pe fereastră. Vecinul îi săruta mâna şi-i repeta: „Nu mă crezi? Nu mă crezi, aşa-i?”
Apoi vecinul a început să plângă. Şi plângea aşa de tare încât i-au zburat ochelarii. Plângea şi-i îmbrăţişa
picioarele tipului cu părul roşu. Apoi vecinul l-a lovit pe tip în obraz şi-a ţipat:”Cât timp mă vei mai tortura,
porcule?” Şi-a dat jos pijamaua... Dar tipul roşcat m-a văzut şi a strigat: „De ce stai acolo?” S-a întors şi
vecinul. Era alb ca aluatul şi fără ochelari. Şi ochii lui erau albi. Iar eu m-am scăpat pe mine.
BARBAT 3: Locuiam pe o stradă cu 82 de case.
CHIMISTA: O casă cu 66 de balcoane?
BARBAT 3: Exact.
CHIMISTA: Unde sunt 42 de apartamente?
BARBAT 3: Da.
CHIMISTA: Şi 125 de rezidenţi?
BARBAT 3: 123. Doi au murit deja.
CHIMISTA: În apartamentul 35?
BARBAT 3: 35.
CHIMISTA: Şi sunt 2512 paşi de la uşa ta până la şcoală?
BARBAT 3: 2512 – dar asta doar în timpul săptămânii. Duminica, când mergeam dincolo de şcoală erau
2590 de paşi. A început să-mi placă să număr când m-am îmbolnăvit de poliomielită, la 6 ani. Nu era o boală
dificilă, doar că am făcut febră şi toată partea stângă a corpului mi-a paralizat. Am fost dus imediat la spital.
În timpul nopţii mă legau de pat ca să nu mă întorc pe partea stângă în somn. Mi-aş fi putut sparge nişte vene
importante şi aş fi putut face o cangrenă. Noaptea stăteam în pat legat, iar ziua număram. Număram lucruri,
colţuri de lucruri, cutele de la cearşaf, muşte, firimituri, gresia, medicamentele pe care le primeam. Număram
foarte repede. Într-o jumătate de an eram mai bine şi am început să merg. Dar piciorul meu stâng era mai
scurt şi avea vene albastre peste tot ca şi cum nu mai aveam piele. Când am împlinit 14 ani, părinţii m-au
trimis într-o tabără sportivă ca să+ devin mai puternic. Jucam şah foarte bine. În tabără am purtat pantaloni
lungi tot timpul. Dar un băiat tot mi-a văzut piciorul, când eram la baie, şi-a început să strige: „ Picior
Albastru! Picior Albastru!” M-am apropiat de el şi i-am spus:”Ţine-ţi gura!” El a zis: „De ce?” I-am răspuns:
16
„O să-ţi dau un briceag elveţian.” Şi i-am dat briceagul tatălui meu. Am stat în tabără 2 luni. În timpul acesta
i-am dat băiatului un tricou cu Elvis, un stilou, 18 ţigări, 21 gume de mestecat şi 42 de chifle cu mac. Dar în
ziua plecării, băiatul mi-a scris cu rahat pe geanta mea galbenă: Picior Albastru.
FEMEIE 2: Şi eu am trăit în vila mare a bunicului meu.
CHIMISTA: Unde coborai la râu şi era acolo un dig pentru bărci?
FEMEIE 2: Da.
CHIMISTA: Şi unde era o alee cu palmieri?
FEMEIE 2: Da.
CHIMISTA: Unde era un grădinar cu faţă ca de cal, cu picioare şi mâini scurte?
FEMEIE 2: Exact.
CHIMISTA: Unde era o livadă cu piersici?
FEMEIE 2: Da.
CHIMISTA: Unde era o servitoare grasă şi-un bucătar slab?
FEMEIE 2: Slab ca o aşchie.
CHIMISTA: Şi unde era o colecţie de gândaci adunaţi de bunicul tău în timpul războiului?
FEMEIE 2: Erau 532 de gândaci în colecţia lui. L-am iubit foarte mult pe bunicu. Îi plăcea să se plimbe cu
mine, să se joace şi să-mi citească. Apoi bunicul a paralizat. Şi a fost paralizat 3 ani. Până la moartea lui. N-a
mai putut nici să se mişte, nici să vorbească. Doar gemea. Când părinţii mei erau plecaţi, mă jucam cu
bunicu. Mai întâi îl gâdilam. Dar lui nu-i era frică de gâdilat. După asta îl apăsam pe nări. Şi el respira ca un
peşte, pe gură. Pe urmă am inventat alt joc. Luam un pămătuf de praf şi o bucată de zahăr. Îl loveam pe
bunicul peste stomac şi-i ordonam: „Latră! Latră!” Şi bunicul gemea şi eu îi băgam bucăţica de zahăr în gură.
Uneori îl hrăneam – în locul infirmierei. Şi el întotdeauna plângea. Mânca şi plângea. Când a murit şi eu am
plâns.
BARBAT 4: Eu n-am avut nici bunic, nici bunică, nici tată.
CHIMISTA: Ai avut doar mamă?
BARBAT 4: Doar mamă.
CHIMISTA: Nu era înaltă?
BARBAT 4: Nu era.
CHIMISTA: Avea părul uşor ondulat?
BARBAT 4: Da, uşor ondulat.
CHIMISTA: Şi avea ochelari cu ramă de plastic transparent?
BARBAT 4: Da.
CHIMISTA: Şi-avea un semn din naştere pe obrazul stâng?
17
BARBAT 4: Da.
CHIMISTA: Avea un inel de aur pe degetul inelar de la mâna stângă?
BARBAT 4: Uneori îşi scotea acest inel special. Apoi îl purta iar. N-am înţeles de ce. Mama mea era foarte
bună. Nu m-a pedepsit niciodată. Şi mă ierta pentru orice. Lucra ca soră medicală. Ajungea acasă
întotdeauna seara la ora 8. Când o vedeam, fugeam şi-o îmbrăţişam. Ea spunea: „Vezi, fluturaşul a venit
acasă!” Uneori, o vizitau bărbaţi. S-a întâmplat într-o duminică. Mama mi-a spus: „Du-te şi te joacă în curtea
din spate“, iar eu m-am jucat toată ziua. Când m-am întors mama era ameţită. În realitate, ea nu băuse atât
de mult. Într-o noapte casa de peste drum a luat foc. Mama stătea lângă fereastră şi se uita. Mie mi-era frică
şi i-am spus: „Mami, mi-e frică.” S-a întins în patul meu. Eu tremuram tot. Mama a început să mă mângâie
să mă liniştească. Aşa am adormit. Am început să vin în patul ei în fiecare noapte. Mă simţeam atât de bine
încât lacrimile mi se rostogoleau pe obraji şi ea îmi spunea:” Tu şi cu mine suntem nişte criminali.” Dar ea s-
a îmbolnăvit de apendicită şi a fost dusă în acelaşi spital la care lucra. În timpul intervenţiei chirurgicale a
luat o infecţie hepatică. A murit după 7 luni şi 13 zile. Eu am fost dus la un orfelinat. Când vedeam fluturi,
îmi aduceam întotdeauna aminte de mama. Am început să colecţionez fluturi şi să-i păstrez într-o cutie de
bomboane.
BARBAT 5: Eu şi fratele meu n-am avut nici mamă, nici tată, nici bunică sau bunic.
CHIMISTA: Tatăl tău a murit pe front?
BARBAT 5: Da.
CHIMISTA: Bunica ta a murit în primul an al asediului?
BARBAT 5: Da, atunci a murit.
CHIMISTA: Bunicul a fost omorât de-o bombă?
BARBAT 5: De o bombă.
CHIMISTA: Şi mama a murit de tifos?
BARBAT 5: În spitalul orăşenesc.
BARBAT 3: Şi tu ai plecat singur cu fratele tău?
BARBAT 5: Exact.
BARBAT 4: Eraţi gemeni identici?
BARBAT 5: Ne confundau întotdeauna unul cu celălalt. În al doilea an de asediu eram deja morţi de foame.
Mestecam orice: haine, aşchii de lemn, cizme şi căutam în gunoaie. Ne-a salvat Fish. Ne-a luat în gaşca lui.
Locuiam într-o pivniţă. Aveam două cuptoare şi-o sobă acolo. Făceam chiftele din cadavre şi bunica lui Fish
le schimba în oraş pentru pâine. Spunea că lucrează la un bufet al comitetului de partid. Dimineaţa Fish ne
trezea şi ne trimitea să luăm cururi de morţi. Ne luam ghiozdanele şi plecam să căutăm cadavre. Adesea
oamenii mureau chiar pe străzi. Atunci ne apropiam de câte un cadavru, tăiam o bucată de fund şi-o luam din
loc. Aveam un cuţit şi fratele meu avea un fierăstrău de mână. Fish ne dăduse o cotă – două cururi pe zi. O
singură dată ne-am întors doar cu un fund şi jumătate. Fish ne-a bătut. De-atunci toată lumea ne-a numit „Un
cur şi jumătate”. Noaptea făceam chiftele din cururi. Tăiam carnea şi adăugam lipici astfel încât chiftelele să
nu se desfacă, apoi le săram, le piperam şi le prăjeam în ulei de maşină. Chiftelele arătau minunat! Odată,
fratele meu s-a dus până la casa vecină să ia un ac. Şi nu s-a mai întors. Nu ştiam unde a dispărut. L-am

18
căutat 3 luni. N-a mai fost niciodată găsit.... Uneori am acelaşi vis: fratele meu îmi arată un ac şi-mi spune:
„Sunt 512 cururi în acul ăsta. Nu vom muri.” Apoi mă înţeapă cu acul şi mă trezesc.
( Toată lumea e îngheţată în poziţii ciudate. Intră dealerul şi chimista. )
DEALER: Văd. Acelaşi lucru din nou. Pentru a treia oară.
CHIMISTA ( Vine, se uită atent, împinge Barbatul 1, Barbatul 1 cade, împinge Femeia 1, Femeia 1 cade. ):
Da.
DEALER: E a treia oară. Nu e destul pentru tine? Vrei să-ncerci şi a patra oară? Dar n-o să ne mai rămână
clienţi.
CHIMISTA: Destul! ( începe să fumeze ): Cum spunea şeful meu – faza experimentală s-a terminat. Acum
putem stabili cu fermitate că Dostoievski pur este mortal.
DEALER: Şi ce-ar trebui să facem?
CHIMISTA: Să-l diluăm.
DEALER: Cu ce?
CHIMISTA ( gândindu-se ): Ei bine... Să-ncercăm cu Stephen King. Şi-apoi vom mai vedea.

19