Povestile - un instrument esential in educarea si formarea copilului

Emisiunea Saptamanala de Parenting cu Urania Cremene si Adriana Titieni - Episodul 8

TRANSCRIPT

Adriana

Urania, eu am aflat destul de târziu cât de terapeutică este povestea, deși când eram
mică eram absolut fascinată de povești și am devorat cu o foame incredibilă orice
basm, orice poveste, orice carte care mi-a picat în mână.

Recunosc că atunci când am găsit un preot care în cadrul Liturghiei de duminică spune
poveștile biblice cu har, și am început să mă simt vindecată și mai înțeleaptă când am
plecat de acolo, am realizat cât de mult valorează povestea în viața unui om.

Dacă pleci cu sufletul ușor de undeva, indiferent că e o biserică ortodoxă sau o

moschee sau altceva, cred că poți să pui un bifat pozitiv major în zona respectivă.

Dar noi acum o să vorbim despre povești și despre copii: ce semnifică ele și cum îi pot
ajuta pe copiii noștri.

Urania

Îmi place foarte mult acest subiect, pentru că eu am realizat foarte devreme, începând
și încercând să-i citesc lui Amos povești, cât de mult contează povestea pe care o
citești pentru că la copii există o particularitate foarte interesantă.

Unele industrii hrănesc această particularitate și se îmbogățesc de pe urma ei.

Nu știu câți din cei care ne ascultă știu că industria filmului pentru copii, de exemplu,
este una din cele mai profitabile industrii, o depășește pe cea a filmelor porno, deși
pare-se că acolo sunt mai mulți bani decât într-o cinematografie clasică.

De ce se întâmplă asta? Pentru că un copil poate vedea același film de 100 de ori,
poate asculta aceeasși poveste de 150 de ori, indiferent că este înregistrată sau citită.

Cartea unui copil rămâne alături de el ani de zile, vrea aceeași poveste ani de zile.
Și am stat să înțeleg ce înseamnă această picătură chinezească pe care noi o
însămânțăm zilnic în povestea de seară măcar, în creierul unui copil.

Fiecare poveste vine cu un mesaj, fiecare poveste însămânțează o convingere.

Imaginează-ți să asculți același mesaj ani de zile, în fiecare seară, exact în aceeași
perioadă în care creierul unui copil este în plină formare, este burete.

Și tot ceea ce ascultă în zona poveștii este mai departe dus în realitate, pentru că la
copiii o altă particularitate este că lumea fanteziei și realitatea sunt destul de mult
întrepătrunse.

Și am deschis cărți cum ar fi ”Scufița Roșie” și ”Capra cu Trei Iezi” și m-am îngrozit.
Cred că mulți părinți sunt acum în asentimentul meu.

Le uitasem de mult, dacă mi s-au citit vreodată. N-am înțeles atunci, cum nu înțeleg nici
acum, de ce este nevoie de capete tăiate și așezate în ferestre și sânge pe pereți
pentru a transmite mesaje care țin de încredere și de ascultare până la urmă, care pot fi
transmise cu totul altfel.

Adriana

Cu ce să înlocuim ”Capra cu trei iezi” și ”Scufița Roșie”? Pentru că e nevoie să le

înlocuim. Sunt și alte povești clasice care totuși furnizează informația de care avem
nevoie prin intermediul poveștii, am să te rog să dai câteva contra-titluri.

Și să continuăm cu acest obicei pe care părinții ar fi bine să-l aibă, de a citi povești, de a
povesti lucruri din viața lor.

Urania

Eu când am realizat cam ce se întâmplă cu poveștile și ce transmit ele, am început să

mă întreb care este motivul din spatele acestor povești și ce vor ele să genereze de fapt
în copil, comportamental și prin convingeri.

Toată lumea știe că nu sunt adepta pedepsei și recompensei, că nu susțin deloc

creșterea unui copil prin obediență, ci prin cooperare. Această ascultare față de
autoritate trebuie să vină conștient la un moment dat, nu pur și simplu.

Am înțeles că multe din aceste povești au fost create, scrise, gândite pentru a crește
obediența copilului și ascultarea față de autoritate ”no question asked”.
Și atunci e nevoie să rescriem aceste povești, sau să le aducem într-o altă formă sau să
citim altceva, dacă vrem să creștem altceva în copilul nostru.

Prin pedeapsă, disciplină și obediență s-au crescut oamenii dintotdeauna, nu e nimic

nou în asta. Cei mai mulți dintre noi am fost bătuți, părinții noștri cu atât mai mult și
până ieri, în multe țări, părinții aveau drept de viață și de moarte asupra propriilor copii.

Eu am inventat pentru Amos multe povești, multe contextuale.

De exemplu, când l-am dus la grădiniță, pentru a înțelege cu doi oameni care se
despart doar pentru o perioadă de timp și apoi se readună, am inventat o poveste pe
care am publicat-o de curând, care l-a ajutat să înțeleagă că oamenii când se iubesc își
unesc sufletele. Iar când ei sunt despărțiți fizic sunt mereu împreună, iar eu sunt mereu
cu el, chiar dacă nu sunt lângă el.

Am inventat și i-am scris povești despre curaj, pentru a înțelege că un om curajos nu

este acela care nu are frică, ci acela care se uită la frica lui și trece peste ea. Acela e un
om curajos.

I-am inventat povești despre natură și ciclul naturii, de ce frunzele cad și iar renasc și
asta l-a ajutat să înțeleagă mai bine moartea, așa cum o înțeleg eu, că fiecare înțelege
altfel moartea în funcție de religia pe care o are și de propriile convingeri.

M-am întrebat care-i motivul pentru care întotdeauna în poveștile clasice eroul îl ucide,
îl înlătură pe personajul negativ.

Prâslea îl decapitează pe zmeu după ce îl bagă în pământ până la glezne și lupul este
băgat în groapă și o vrăjitoare este arsă și majordomul din ”Pisicile aristocrate” e trimis
în Timbuctu și tot așa.

De ce nu există rezoluție?

Hai să ne imaginăm împreună, și am făcut acest exercițiu, că zmeul o fură pe Ileana

Cosânzeana și-o duce în acest minunat castel unde stă ferecată, că Făt Frumos se
străduiește să și-o ia înapoi, și că zmeul, încercând să obțină iubirea Ilenei, înțelege că
nu are cum să facă asta și că iubirea nu e ceva ce se obține forțat.

Uite asta ar putea să fie o poveste: zmeul află că a greșit. Și-a dorit ceva ce nu e pentru
el și că Ileana Cosânzeana este liberă să aleagă și că ea îl iubește pe Făt Frumos.

Și zmeul se căiește și o duce pe Ileana la Făt Frumos și le dă jumătate din regatul lui și
se duce în viața lui, să și-o găsească pe zmeoaică, care-i pentru el și care-l iubește. În
felul acesta iubirea-i împărtășită și sunt fericiți și unii și alții.
Adriana

Ce crezi tu că predau poveștile astea clasice copiilor noștri? Pentru că ele au fost
construite în ideea că binele învinge întotdeauna, se subsumează ideii că binele
învinge.

Urania

Binele învinge. Dar ce se întâmplă cu cel care a greșit?

Binele poate învinge și fără uciderea celui care a greșit. Ceea ce vrem să transmitem e
că un om poate greși, se poate așeza pe o cale greșită din cele mai bune intenții.

De ce să nu existe înțelegerea faptului că poți face lucrurile diferit, că poți, în ultimul

ceas să o iei pe altă cale, să alegi binele?

De ce e nevoie ca binele să învingă prin pedepsirea răului?

Sigur că binele poate să învingă, dar există și alte căi prin care să ajungem acolo.

Aceste povești clasice au fost create așa: pentru a-ți asculta părintele. Capra le-a spus
iezilor să nu deschidă iar ei nu au fost ascultători. Cum ar fi putut iedul cel mic să-i
congină pe cei mari?

Cum ar fi fost un discurs care să-i influențeze în bine, sa-i facă să se mute pe calea cea
dreaptă? Cum ar fi putut iezii să facă echipă, cum au făcut purcelușii, o poveste cu
mesaj interesant, în așa fel încât să răzbească răul? Ar fi putut să pună fiecare la bătaie
punctele lui tari.

Dacă ne gândim exact ce fel de mesaj vrem să transmitem și ce fel de convingeri,

găsim poveștile care să ajute la transmiterea acestor mesaje.

Până la urmp asta contează: ce vreau să transmit.

Să-ți dau un alt exemplu personal despre Bambi.

Eu, în general când am citit povești, le-am cam modificat pe toate. Găseam o frază care
nu-mi convenea și o schimbam. Cred că mulți părinți fac treaba asta.

În Bambi ni se povestește cum mama căprioarei este ucisă și Bambi rămâne singur. Și
este luat de tatăl lui și are grijă tatăl lui de el. Foarte fain până aici.
Eu eram într-o perioadă cu Amos în care fugea de lângă mine, cum mulți copii trec
printr-o astfel de perioadă. Trebuia să fiu cu ochii pe el să nu dispară din parc, să nu
iasă de pe trotuar, să nu se arunce în fața mașinilor.

Am schimbat această poveste, mama lui Bambi nemaimurind, ci pur și simplu Bambi s-
a îndepărtat de mama lui și s-a pierdut.

Și am transformat această poveste pentru a-l ajuta pe Amos să înțeleagă ce înseamnă

să te îndepărtezi de cineva, și cum te poți pierde. Și că e bine când cineva are grijă de
tine.

Mama lui Bambi tot timpul îi spunea unde merge, și eu i-am spus mereu lui Amos unde
merg, și de ce plec unde plec. Această poveste adaptată a ajutat ca el să-mi spună
când pleacă de lângă mine și unde pleacă când pleacă.

De aceea nu numai că am transformat povești, dar am inventat povești situaționale,

pentru a înțelege el cum e cu prietenia, cu generozitatea, cu a-ți părea rău când ai făcut
o greșeală, cum să n-o mai repeți, ce să faci diferit data viitoare.

Cam așa cu poveștile. 12.12

Adriana

Când eram mică, mama mi-a citit de zeci de ori o poveste pe care am ajuns s-o urăsc,
se numește ”Ionică mincinosul”. Era despre un băiat care nu avea chef să lucreze dar
voia opinci noi și tatăl îi ascunde o pereche de opinci sub grămada de grâu din pod, pe
care ar fi trebuit s-o vânture și să găsească opincile.

Mesajul clar era că dacă minți nu obții ce vrei. Dar evident că eu am descoperit, copil
fiind, foarte repede că dacă minți obții ce vrei.

Și în mintea mea a cuplat că minciuna te poate salva din anumite situații, deși lecția pe
care vroia ea să mi-o dea e că minciuna nu te poate salva, pentru că are picioare
scurte.

Dar experiența mea de copil m-a învățat că refugiul în imaginație și-n minciună îmi pot
aduce o viață mult mai liniștită.

Nu știu de ce, dar în această perioadă mă întorc în copilărie și în reperele copilăriei.

Maică-mea era persoana pe care o mințeam cel mai des, de multe ori fără motiv.

Adulții semnificativi din viața mea erau alții, erau bunicii mei, pe care nu-i mințeam,
pentru că nu simțeam nevoia. Ei îmi acordau toată libertatea de care aveam nevoie și
chiar dacă aveam 3-4 ani și bântuiam pe ulițele satului, preferam să spun asta, în loc
să-i mint că am stat la nu-știu-ce verișor. Și ei aflau cu groaza-n suflet ulterior că intram
la străini în casă și mâncam la străini în casă.

Cred că e nevoie să fim atenți la ce anume ne-a marcat nouă existența și ce anume
vrem să transmitem copiilor noștri. Pentru că dacă o poveste devine port-drapelul
celorlalte povești s-ar putea ca efectul să fie unul invers celui scontat.

Cum să alegem? Pentru că iată se deschid discuții aproape de analiză personală.

Urania 15:25

M-aș întoarce la ce vreau să transmit copilului.

Dacă ne-am lua timpul de cafea într-o dimineață tihnită, ceea ce părinții nu prea au, dar
la un moment dat există acest moment, și mi-aș face o listă cu ce aș vrea să transmit
copilului meu ca valori, principii, convingeri, cam care-ar fi mesajele pe care le-aș
transmite, și nu într-un mod bu-hu-hu.

Nu ”Dacă nu m-asculți o să mori! O să ajungi măturător de stradă!” Nu la modul ăsta.

Ci despre alegeri, pentru că responsabilitatea asta înseamnă. ”Dacă alegi să faci așa se
poate întâmpla asta, dacă alegi să faci în celălalt mod se poate întâmpla asta”. ”Dacă
alegi așa îți asumi cpnsecințele, și uite care sunt și e mai bine pentru toată lumea dacă
se întâmplă așa.”

Din mare fericire, pe lângă poveștile astea cu Scufița Roșie, babe cloanțe și Capra cu
trei iezi, care pot avea și un mesaj bun, dacă știm să-l spicuim, există o grămadă de
povești frumoase în toate librăriile și nu numai.

Ce am învățat eu să fac este să nu cumpăr nici o carte până nu o citesc eu integral în

librărie. Și pentru că e carte de povești n-o să-ți ia mai mult de 20 de minute.

Și dacă simt că e pe felul meu, pe valorile mele, sunt povești pe care le-aș spune și le-
aș repeta și le-aș citi cu drag de 30 de ori, pentru că e important să-i placă și părintelui
care o tot re-citește, o cumpăr.

Dacă nu, o las acolo și iau alta și o citesc cât am timp. Dacă nu găsesc nici una ies
afară.

Ce mă mai ajută este să întreb părinții cu care simt eu că rezonez, care sunt poveștile
pe care le-au mai cumpărat, și care cred ei că sunt valoroase, și cumpăr, ca și cărțile pe
care le citesc, în urma unei recomandări.
Cam asta cred că ar fi util de făcut.

Adriana 17:32

Eu aș vrea să știu ce își doresc părinții de la povești și dacă selectează, și ce

selectează poveștile pe care le citesc copiilor lor, dacă mai obișnuiesc să mai citească
povești.

Poate că sunt scriitori fabuloși printre părinții care ne ascultă și care nu au fost publicați
niciodată până acum.

Urania

Sunt sigură că sunt mulți părinți scriitori, care inventează povești pentru copiii lor.

Și din fericire, așa cum am înțeles eu, întâlnind mii de părinți în toată țara, mulți dintre ei
citesc copiilor seara. E un moment pe care îl păstrează cu toții.

Ce citesc e o altă întrebare. Unii citesc ce primesc, alții citesc cărți pe care le-au
cumpărat din orice librărie, fără să-și pună întrebarea privind ce mesaj transmit acele
povești, dar tot e bun momentul acela de conexiune între părinte și copil.

Și chiar dacă nu e chiar cea mai fericită poveste, fericită din punctul meu de vedere,
întorcându-mă la mesajul pe care îl transmite, cred că tot e util s-o explicăm. Să
explicăm de ce personajul acela a făcut așa, ce-ar fi putut face diferit etc.

E valabil și pentru desenele animate sau orice fel de eveniment la care asistăm
împreună cu al nostru copil.

Atâta vreme cât noi traducem realitatea prin proprii ochi, îl ajutăm pe copil să-și pună un
filtru, atât cât îl considerăm noi acum a fi unul corect, că știm că aceasta e o altă
întrebare: De unde știu eu că ce transmit eu copilului meu e corect?

Probabil că n-o să știm niciodată, dar sunt lucrurile în care credem astăzi, și dacă
credem astăzi în ele înseamnă că sunt adevărate pentru noi și sunt în familia mea.

Asta este ceea ce transmitem până la urmă.