O casă de păpuși

Piesă de teatru de Henrik Ibsen

Henrik Ibsen a fost un mare dramaturg norvegian al secolului al XIX-lea, director

de teatru, şi poet. El este adesea menţionat ca fiind "tatăl" teatrului modern şi este unul
dintre fondatorii modernismului în teatru. Piesele sale au fost considerate scandaloase de
catre multi dintre contemporanii sai, deoarece atunci teatrul european a fost obligat să
modeleze moravurile vietii de familie. Opera lui Ibsen examineaza realităţile care se află
în spatele multor fatade, dezvăluind mai mult decat ar fi fost asteptat. Ibsen apeleaza la o
privire critica si la cercetare libera pentru studierea condiţiilor de viaţă şi a problemelor
de moralitate. Ibsen este adesea cotat ca fiind unul dintre dramaturgii cu adevărat mare în
tradiţia europeană.
Prin activitatea sa literara, prin conceptia si tehnica sa dramatic noua, Ibsen este
fondatorul teatrului modern,un deschizator de drumuri in dramaturgia universala.Opera sa
este expresia majora a realismului norvegian. Ibsen combateformula teatrului “cu
teza”,care combina schematic, fortat, faptele si creaaza personaje si situatii artificial,
optand pentru viata surprinsa in autenticitatea ei, cu intrebarile si problemele asupra
carora te oblige sa te opresti. Personajele create de Ibsen se deosebesc si de cele din
teatrul de intriga : ele traiesc problemele vietii lor, mediteaza asupra relatiei individ-
societate, asupra conditiei umane,a dezacordului existent intre viata sociala si cea
psihologica. Conflictul dramatic este interior,el se declanseaza in constiinta, nu in actiuni
exterioare. Atentia autorului se concentreaza pe dezbaterea morala sustinuta cu tensiune
dramatica .”Conceptia dramatica a lui Ibsen a rasturnat o prejudecata care domnea pana
la el in teatru : anume,se credea ca o piesa este cu atat mai buna,cu cat prezinta ogradatie
mai savanta a elementelor de <<surpriza>>, spre a crea o situatie mai neobisnuita. Ibsen a
demonstrat ca, dimpotriva, cu cat situatia este mai obisnuita, cu atat piesa este mai
interesanta, cu conditia ca aceasta situatie sa fie trecuta printr-o constiinta”(Ovidiu
Dramba).
In teatrul ibsenian apar situatii obisnuite, nu accidentale, autorul urmarind ecoul
acestor trairi in constiinte stapanite de anumite idealuri.Creator al dramei “de idei”, Ibsen
exprima, intr-o scrisoare din 1890, intentia sa permanenta de a “ zugravi oameni,
atmosfera omeneasca si destine omenesti pe baza unor relatii sociale reale si a anumitor
intuitii sociale”. In piesele sale, transfigureaza artistic intamplari, situatii, fapte diverse,
caractere din viata zilnica, din mediul social familial, din observatia atenta a unei
diversitati de tipuri reale, un material concret si viu.Constiinte framantate, traind in
lumina unor valori morale absolute, a unui ideal, personajele teatrului realist ibsenian
sunt complexe, interiorizate, profunde.
In bogata activitate de dramaturg a lui Ibsen, exista mai multe perioade, care
marcheaza evolutia teatrului sau, de la o coloratura romantica, la poemele dramatice si la
marile drame realiste.
Dramele istorice din prima faza a creatiei ibseniene reinvie stravechi legende,
povestiri istorice si readuc in prezent ambianta trecutului, pentru a trezi elanul patriotic in
constiinta contemporanilor. Si in aceste piese ca si in cele inspirate din folclorul
norvegian, sunt evidente atitudinile sale realiste in tratarea personajelor, lipsite de
grandilocventa si idealizarea romantica, precum si in interpretarea miturilor sau a
elementelor supranaturale. Aceasta etapa din activitatea de dramaturg a lui Ibsen fixeaza
unele dominante ale conceptiei sale estetice, si anume : sobrietatea si detasarea in
comunicarea ideilor si a sentimentelor, rigoarea in selectarea faptelor, reflectarea
pasiunilor in actiune, valoarea gestului si a cuvantului simplu, bogat in intelesuri si
sugestii.
Etapa urmatoare din evolutia teatrului ibsenian ,aceea a poemelor
dramatice,cuprinde doua valoroase opera : “Brand” si “Peer Gynt”. Prima se evidentiaza
prin densitatea gandirii, intensitatea dramatica si aspiratiile eroului spre un ideal moral
superior, integritatea caracterului si a vointei sale.Brand, pastor fanatic, crede cu fermitate
in regenrarea morala a poporului, slujind acest tel cu abnegatie. Simbol al vointei
neinduplecate, apologie a sacrificiului de sine in numele unui ideal moral absolute, Brand
este o ipostaza a eului ibsenian,cum insusi o marturiseste : “Brand sunt eu in cele mai
bune moment ale mele”. Este o piesa complexa prin structura, amestec de umor si colorit
folcloric, de fantastic si real, de feerie cu satira si viziune realista. “Peer Gynt” aduce un
erou din aceeasi familie spirituala cu Till Eulenspiegel si baronul Munchhausen. Opusa
lui Brand, prin eroul sau, piesa “Peer Gynt”, este o satira a unei existente lipsite de ideal,
cu aluzii la situatii concrete din Norvegia epocii.
In perioada marilor drame realiste, Ibsen este prezent in mijlocul evenimentelor
sociale ale epocii si isi largeste tematica trecand de la problemele morale ale individului
la cele sociale. Continutul acestor piese, structura morala a personajelor exprima
atitudinea protestatara a lui Ibsen impotriva societatii contemporane lui, a
oportunismului, a conventionalismului social, a minciunii si egoismului. “Niciodata nu
m-am inspirat din ideile altora si nu m-am condus dupa parerile nimanui. Totdeauna am
recurs la propria mea gandire si simtire. Iar ceea ce m-a facut sa scriu cele ce am scris a
fost impresia puternica pe care mi-a produs-o contradictia dintre destinele omului si
organizarile sociale actuale, formate de oameni.Aceasta a fost vocatia mea.”, marturiseste
Ibsen intr-o scrisoare. Dramaturgul are convingerea, care se resimte in psihologia eroilor
sai, ca schimbarea sociala trebuie sa fie precedata de schimbari radicale in caracterul
omului.Piesele “Stalpii societatii”, ,,O casa de papusi (Nora)”, “Strigoii”, “Un dusman
al poporului”, reprezinta realizarile cele mai importante pe linia teatrului realist, Ibsen
devenind unul dintre cei mai valorosi autori dramatic in plan universal.
In “O casa de papusi” actiunea se dezvolta in jurul personajului
central,Nora,nume sub care este cunoscuta piesa, si abordeaza tema emanciparii femeii.
Falsificand semnatura tatalui ei, Nora obtine un imprumut de la Krogstad, pentru a-si
salva sotul, pe Torvald Helmer, grav bolnav. Ea restituie, cu mari eforturi, o parte din
suma,dar Krogstad ii cere sa intervina pe langa sotul ei, numit director al bancii, pentru a
nu fi concediat, in caz contrat, denuntand-o si declansand un scandal public.
Neinduplecat, Helmer nu admite cererea Norei si numeste in postul ramas liber,dupa
concedierea lui Krogstad, pe doamna Linde, o veche prietena a Norei. Helmer afla, printr-
oscrisoare a santajistului Krogstad, cauza zbuciumului Norei, dar nu isi schimba
hotararea. Cand, la staruinta doamnei Linde, iubita de odinioara a lui Krogstad, acesta ii
inapoieaza chitanta si Helmer redevine afectuos, Nora traieste zguduitoarea revelatie a
adevarului ca nu a fost iubita cu adevarat. Drama falsei ei fericiri o transforma pe Nora,
care isi paraseste casa,o casa “cu papusi”,si pe omul conventional, pe Torvald Helmer.
Dincolo de obligatiile de mama si sotie, ea se indreapta de acum inainte spre indatoririle
fata de ea insasi.
 Esenţa piesei este in ultima jumatate a ultimului act, în conversaţia dintre Nora şi
Helmer. Ibsen a afirmat odată că piesa a fost scrisa de dragul acestei scene. Primele trei
acte şi prima parte din cel de-al patrulea sunt de pregătire. Expoziţiunea din primul act,
desfăşurarea istoriei anterioare a Norei, servesc ca pregătire suplimentară. Prin urmare,
atunci când are loc conversaţia memorabilă, publicul are ferm în minte evenimentele
importante din viata personajelor.
Punct de vedere tehnic, această piesă este una dintre cele mai bune lui Ibsen, este
clara, interesanta, unificata. Timpul nu este pierdut pentru a informa ce s-a intamplat
înainte. Suntem curioşi să aflam mai multe, pentru a afla cum va depasi Nora dificultatile
in care se afla. De-a lungul piesei, există un senzatie: totul tinde spre scena finală, totul
este practic o explicaţie pregătitoare.
Piesa a fost uneori criticata pe motiv că era imposibil pentru Nora sa se dezvolte
la un grad atât de anormal în termen de trei zile, atat cat i-a permis autorul.
In galeria de personaje feminine din dramaturgia lui Ibsen, Nora este un personaj
complex original, cu o structura psihologica bogata, interiorizata.Victima unei casatorii
de convenient, ea traieste o zbatere adanca de-a lungul dramei, manifestandu-se ca o
mama devotata, care isi paraseste sotul, meditand asupra drepturilor sale de om. Ca
majoritatea personajelor lui Ibsen, atrasa de himera absolutului, Nora pleaca spre zari ale
caror lumini autorul nu ne lasa sa le intrevedem. Dupa “Strigoii”, piesa cu unele accente
naturaliste, Ibsen creeaza dramele in care interesul se concentreaza asupra psihologiei
unor eroi preocupati de a se realiza pe ei insisi.”Rata salbatica”, “Rosmerholm”,
“Hedda Gabler”,impun mai pregnant pe marele dramaturg realist, prin realizarea lor
artistica si prin dimensiunile morale ale personajelor. Ibsen contribuie la dezvoltarea
dramaturgiei realiste si prin reinnoirea tehnicii dramatice. Maxima concentrare,
restrangerea numarului de personaje, densitatea dialogului, tehnica retrospectivei in
naratiune, rezerva fata de monologul care da tenta declamatoare, finalul adeseori
neconclusiv sau anuntat de atmosfera piesei sunt elemente care exprima aportul lui Ibsen
la modernizarea genului. El anunta sirul marilor dramaturgi : Shaw, Cehov, Pirandello,
Camil Petrescu, care-i sunt, in mare parte, tributari.

Bibliografie:

1.Drimba, Ovidiu, Henrik Ibsen, fondatorul teatrului modern, prefata la Henrik Ibsen,
Teatru, Vol. I-III, E.L.U, 1966
2. Ibsen, Henrik, Teatru, vol. I –III, E.L.U, Bucuresti, 1966