THE RAKE’S PROOGRESS

Igor Stravinski

Neoclasicismul stravinskian îşi are apogeul în opera de trei acte, intitulată The Rake’s
Progress (Cariera unui libertine). Ea evocă o perioadă particulară, parţial prin situaţia scenică
şi acţiune, parţial prin convenţia artistică.
Stravinski a început să lucreze la această operă imediat după ce a terminat Missa, în 1948,
finalizând-o în 1951. Premiera a avut loc la Veneţia, la Teatro La Fenice (sală baroc),
compozitorul alege locaţia dorind un teatru mai mic, deoarece el îşi vedea lucrarea ca o operă
de cameră. Sursa de inspiraţie reprezintă o serie de opt tablouri ale pictorului William Hogarth
intitulate A Rakes’s Progress 1. Povestea celor opt tablouri2 este modificată de libretiştii: H
Auden (a avut doar o întâlnire cu Stravinski, restul problemelor legate de libret au fost
dezbătute prin scrisori) şi Chester Kallman 3 . Cei doi schimbă numele lui Sarah Young – Anne
Trulove, bătrâna primeşte numele Baba the Turk şi adaugă personaje noi: Nick Shadow (cel
ce aduce vestea moştenirii, diavolul), Mother Goose (matroană), Sellem (crainic), Trulove
(tatăl lui Anne) şi creează un libret ce alternează proza cu versul în rimă.
Datorită acţiunii complexe şi figurile personajelor care o concretizează devin complexe.
Eroul Tom Rakewell rezumă trăsături ale diverselor personaje clasice de operă, ca de pildă
1
Stravinski: “Acum cinci ani, la Chicago, la o expoziţie de pictură engleză, am fost impresionat de diversele serii
narative ale lui Hogart, care mi-au apărut ca o succesiune de scene de operă. Puţin după aceea, discutând la Hollywood cu
prietenul şi vecinul meu Aldous Huxley, care trebuia să fie considerat <<naşul>> operei mele, pentru că el a fost acela care
mi l-a propus pe Winston Auden ca libretist, am examinat împreună problemele ridicate de compunerea unei opera în limba
engleză.” .

2
Conţinutul lucrării, terminat în 1733, se poate rezuma astfel: Tom Rakewell, un tânăr virtuos, moşteneşte o mare
avere după moarte tatălui său. Îi promite iubitei sale Sarah Young ca se vor căsători în curând (I). Ajuns bogat aceasta începe
să îşi cheltuie fără sens banii (II). La început drumul îl poartă la un bordel(III). Cu timpul îşi acumulează datorii, este obligat
să fure şi astfel ajunge în închisoare. Sarah îi plăteşte cauţiunea (IV). Pentru a avea bani din nou, Tom se căsătoreşte cu o
femeie învârstă, urâtă dar bogată. Sarah încearcă în zadar să împiedice căsătoria (V). Din nou începe să-şi risipească banii,
pierzându-şi toată averea la jocul de cărţi (VI). Ultimele etape ale decăderii sale sunt închisoarea (VII) şi casa de nebuni
(VIII).

3
Auden: „compunând libretul nostru, Chester Kallman şi eu am păstrat elementele esenţiale ale versiunii lui Hogart
ca moştenirea neaşteptată, risipirea acesteia, căsătoria cu o femeie bătrână şi urâtă, vânzarea la licitaţie a proprietăţii
eroului şi sfârşitului lui la ospiciu de boli mintale. Am adăugat apoi alte trei mituri comice: 1. povestea lui Mefistofel – aici
protagonistul Tom Rakewell îşi ia un servitor numit Shadow (Umbră); 2. o partidă de cărţi cu diavolul, în care acesta pierde
prin încrederea prea mare în sine însuşi; 3. mitul celor trei dorinţe: în operă, prima dorinţă a lui Rakewel este să fie bogat, a
doua, să fie fericit şi a treia, să fie bun. Ele sunt în legătură cu cele trei ispite şi respective cu dorinţa plăcerii, cu aceea a
absolutei libertăţi spirituale în acte gratuite şi cu dorinţa de a deveni salvatorul lumii”.
 2

Don Giovanni, Faust şi Hermann (Dama de pică). Anne, personajul feminin principal,
aminteşte de Donna Anna, Margareta lui Gounod şi de alte eroine din opera romantică. Nick
Shadow, servitorul şi demonul lui Rakewell, este o sinteză între Mefistofel şi Leporello şi are
chiar unele caracteristici ale lui Jago.
Ca şi acţiunea şi personajele, tot aşa şi muzica1 se referă la diferite filoane tradiţionale
care amintesc prin unele aspecte de Don Giovanni şi Cosi fan tutte, de Mozart, în altele de
Gluck, în sfârşit de Rossini, Donizetii şi Verdi. O trăsătură esenţială este constanta
cantabilitate a părţilor vocale, precum şi transparenţa şi sobrietatea părţilor instrumentale,
concepută deseori conform spiritului muzicii de cameră. Stravinski a făcut o orchestraţia
pentru o operă de tip clasic cu două flaute (dublate de un piccolo), doi oboi, (dublate de un
corn englez), două clarinete, două fagoturi, doi corni, două trompete, timpani, clopote,
clavecin şi corzi. Continuitatea operei este oferită prin recitative cu acompaniament de
clavecin., spre deosebire de dialogurile baladelor englezeşti sau singspiel. Recitativele secco
se dezvoltă în recitative acompaniate, arioso, sau în ansambluri libere ceea ce permite o mai
mare flexibilitate. Din punct de vedere ritmic, aceasta este cea mai vie dintre lucrările sale, un
paradox evidenţiat de jocul dintre accentul verbal şi muzical, de structurile de frază
neaşteptate, de ritmurile mixte şi alte procedee utilizate pentru a spulbera uniformitatea
armoniilor tonale, de regulă percepute ca fiind superficiale şi convenţionale.

Opera este împărţită în trei acte, cuprinzând fiecare câte trei scene.
Actul I are ca introducere o scurtă fanfară. Prima scenă se desfăşoară într-o după-amiază
de primăvară, în grădina conacului de la ţară al lui Trulove, tatăl lui Anne, logodnica lui
Rakewell. Într-un idilic Duet (la întrarea lui Trulove devine Terţet) Anne şi Tom preamăresc
natura, primăvara şi dragostea. Partida vocală, bazată pe un cap tematic deosebit de simplu şi
expresiv alternează cu pasaje instrumentale în care răsună gingaşe ecouri mozartiene. În
Recitativul Secco ce urmează, Trulove îi oferă lui Tom un post de contabil. Tom îl refuză şi,
într-un recitativ urmat de arie, mărturiseşte că are dorinţe şi planuri mai ambiţioase: fără
multă trudă, el ar dori ca destinul să îi hărăzească fericirea. Clavecinul indică apariţia lui Nick
Shadow, diavolul. Într-un Recitativ, acesta îl anunţă pe Tom că a moştenit averea unui unchi
necunoscut. Urmează un Cvartet în stilul operelor italiene din sec XIX. Tom îi cere lui
Shadow să rămână în serviciul lui pentru al ajuta în probleme legate de moştenire. Este sfătuit

1
Stravinski: „The Rake’s Progress este în mod hotărât o <<operă>> în adevăratul înţeles al cuvântului, cu arii,
recitative, coruri şi bucăţi de ansamblu. Structura sa muzicală, concepţia revenirii la aceste forme, până şi raporturile
tonalităţilor, urmează linia tradiţiei clasice”
 3

cu prudenţă şi atenţie. Cei doi îndrăgostiţi se despart într-un duios Duettino, amintind de
melodiile vechi englezeşti. Într-un nou Recitativ Tom acceptă ca doar după un an şi o zi să îi
plătească lui Nick serviciile. După un Arioso şi Recitativ cu acompaniament în stil vechi
urmează un Terzettino al despărţirii unde personajele deşi sunt împreună pe scenă fiecare are
propriul monolog. La sfârşit, cu un simplu arpegiu în sol major, susţinut de o bătaie de tobă,
Nick, anunţă publicul : „The Progress of a rake begings” (Cariera unui libertin începe).
Scena a doua se desfăşoară la Londra, în locuinţa lui Mother Goose. Stravinski consideră
că momentul „Lanterloo”1 (Act I, scena 2) este cel mai frumos cadou făcut de poet
compozitorului. Un cor de curtezane şi de tineri beau în sănătatea lui Venus şi a lui Marte.
Într-un Recitativ şi Scenă, Nick îi arată lui Mother Goose cum l-a iniţiat pe Tom în ceea ce
priveşte viciul. Tom răspunde la întrebările lor, dar refuză să vorbească despre tot ce face
referire la dragostea adevărată. Pendula ceasului bate unu iar la semnul lui Nick timpul se dă
înapoi cu o oră. Cu un Recitativ Tom este prezentat prostituatelor, moment urmat de Cavatina
lui Tom, care îşi plânge trădarea sa faţă de dragoste, cerându-i ajutor lui Amor. Prostituatele îl
cer în braţelor lor pe Tom, dar Mother Goose este cea care îl va avea.
Scena a treia se desfăşoară în casa de la ţară a lui Trulove. Este toamnă, iar Anne îşi
exprimă durerea de a nu fi primit veşti de la Tom. În Cabaletta cu care se încheie actul, Anne
îşi cântă dragostea şi hotărârea de a merge să-l caute pe Tom. Motivul mozartian al celor trei
note descendente, citat mai înainte, revine, în noi forme ritmice, conferind vigoare unei
ţesături muzicale în care se realizează o singulară sinteză între elemente aparţinând secolului
XVIII şi între trăsăturile tipice stravinskiene. Scena lui Anne se bazează pe o formă clasică
(recitativ, arie lentă, recitativ scurt şi arie rapidă-cabalettă, cu un motiv tragic în melodie)
construită cu stricteţe după tiparul lui Mozart.
Scena întâi din actul II se desfăşoară la Londra. Ea începe cu o Arie întreruptă de un scurt
Recitativ, unde Tom îşi exprimă dezgustul faţă de viată sa actuală. În Recitativul, Aria şi
Duetul-Final, Nick îl sfătuieşte pe Tom să o ceară în căsătorie pe Baba the Turk, o femeie cu
barbă. Astfel se concretizează cea de-a doua tentaţie la care îl supune pe Tom: să-şi afirme
libertatea absolută printr-un act gratuit şi absurd.
Scena a doua se desfăşoară în faţă casei lui Tom. Din punct de vedere muzical, ea se
subîmparte într-un Recitativ-Arioso al lui Anne, un duet Anne-Tom, un Recitativ al lui Baba
the Turk, un Trio şi un Final. Anne ajunsă la Londra află de nunta lui Tom şi fuge. În

1
The sun is bright, the grass is green: Lanterloo, lanterloo.
The King is courting his young Queen. Lanterloo, my lady.
- Auden & Kallman, The Rake's Progress [libretto] (1951)
 4

apartamentul lui Tom cei doi căsătoriţi se ceartă, el adoarme iar la trezire este întâmpinat de
Nick, care îi aduce o maşină ciudată. Tom povesteşte că a visat o maşină în stare să scape
lumea de sărăcie, transformând piatra în pâine. Nick îl convinge că visul său s-a adeverit şi că
maşina funcţionează.
Actul III începe în camera lui Tom. Mulţimea s-a adunat ca să asiste la licitaţia bunurilor
acestuia, unde apare şi Anne. Vânzarea începe având ca suport muzical o toccată
vertiginoasă. Sellem (rapidele repetiţii ale trompetei sunt unice), crainicul scoate peruca lui
Baba the Turk, şi ea e scoasă la licitaţie. Aceasta se va întoarce în cele din urmă înapoi la circ,
nu înainte de a o ruga pe Anne să-l ajute pe Tom .
Scena a doua se desfăşoară în cimitir, scena ce aminteşte de Don Giovanni. A trecut anul
şi ziua de când Nick s-a angajat să îl servească pe Tom. Nick îşi cere plata, nu vrea bani, ci
sufletul lui Tom. Acesta va trebui să se omoare cu o armă la alegere, dar primeşte o şansă – va
putea să-şi joace sufletul la cărţi. Un Duet (acompaniat la început de sunetul metalic al
clavecinului) descrie partida de cărţi. Asocierea dintre muzică şi forţele demonice este
mijlocită de ritmul pe care îl dobândeşte obsedanta mecanicitate implacabila a unui ostinato
perpetuo. Pe măsură ce jocul se desfăşoară în defavoarea lui Nick, ritmul se potoleşte şi se
destinde. La sfârşit, puterea dragostei lui Anne îl ajută pe Tom să învingă şi să-şi salveze
sufletul. Dar pentru a-şi ispăşi păcatele, el îşi pierde minţile. Ultima scenă se petrece la
ospiciul de alienaţi din Londra - Bedlan. Tom se crede Adonis, Anne vine să-l vadă şi el o ia
drept Venus. Cu un cântec de leagăn nespus de simplu, gingaş şi dulce, Anne îl culcă pe Tom
şi pleacă, jurând credinţă veşnică dragostei lor. Trezindu-se, Tom moare, invocând pe Venus şi
pe Orfeu. Atât în primele cât şi în ultimele scene, alegoria dragostei face referire la Venus şi
Adonis.
Deoarece opera, ca şi Don Giovanni, este o operă giocosa, moartea în ospiciu este urmată
de un epilog în care personajele principale se prezintă în faţa cortinei, îşi scot perucile şi cântă
morala fabulei: "For idle hearts and hands and minds the Devil finds a work to do." ("Pentru
inimile, mâinile şi minţile trândave, găseşte diavolul ceva de făcut." ).

Opera lui Stravinsky este considerată şi neomozartiană - toate scenele sunt evident
organizate în recitative, arii, duete ş.a, chiar într-o manieră a operei seria din secolul al XVIII-
lea. Tonalitatea este tot clasică. Prima scenă unde îndrăgostiţii îşi împărtăşesc iubirea este în
La major (tonalitatea preferată de Mozart pentru a descrie iubirea) la fel şi primele măsuri ale
ultimei scene, în care Tom, aflat la casa de nebuni, îşi aminteşte de iubire. Scena finală a lui
Anne este în Do major, tonalitatea preferată de Mozart pentru a întruchipa puritatea eroinelor.
 5

Ansamblurile sunt de asemenea de tip mozartian. Universalitatea moralităţii face referire la

fabula lui Don Giovanni, care combină Epoca Moralităţii cu ameninţarea senzualităţii si
extravaganţei. O altă importantă sursă de inspiraţie a fost Cosi fan tutte, operă preferată de
Stravinsky pentru forma şi stilul perfect sau pentru faptul că a fost cea mai puţin cunoscută
operă datorită circumstanţelor (operă moralistă). Ambele opere arată cum omul este prins în
mrejele societăţii lucru regăsit şi în The Rake’s Progress. Cosi fan tutte l-a influenţat şi din
punct de vedere moral. I-a plăcut ideea că în teatru se pot folosi convenţii pentru a servi
adevărul şi condiţia umană, se potrivea picturilor si aşa a putut plasa acţiunea în Anglia
secolului XVIII.
Stravinski aduce elemente şi din alte curente muzicale. Preludiul scurt aminteşte de
toccata lui Monteverdi din Orfeu, unele melodii au reminiscenţe din Barocul englez (Purcell),
altele din operele tragedii ale lui Gluck (coruri). Apar fragmente din baladele englezeşti,
dansuri din baletul de curte francez, iar la final o polifonie in stil bachian şi ritm de jazz în
scena bordelului. Elemente din The Beggar’s Opera se găsesc în corurile din scena
bordelului, în duetul „If boys had wings”, în scena finală când Shadow îşi cere „salariul”, în
cântecul lui Anne şi alte momente. În contrast „Vary the song”, moment ce arată latura bună a
lui Tom, nu doar că este parte mozartiană, ci are părţi melodice ale cornului ce sunt din
cvartetul „E nel tuo, nel mio bicchiero” din Cosi. Momente mozartiene se mai găsesc în
cvartetul „I wished but once”, „Dear father Truelove”, „Farewell for now”. Momentul când
Anne vine şi îl caută pe Tom în Londra este zugrăvit într-o pavană şi sarabandă franceză. Deşi
porneşte de la elemente mozartiene în elaborarea operei pe parcursul desfăşurării ei limbajul
muzical se dezvoltă ajungându-se la singspiel şi la simfonismul lui Wagner.
The Rake’s Progress constituie, la un anumit nivel, o încercare de reconstituire ritualică,
fiind însă copleşită de acţiunea prezentă. Tema este apropiată de ideea ciclicităţii în
succesiunea/reînnoirea anotimpurilor, temă ce a motivat aproape toate lucrările pentru scena
ale lui Stravinski, de la The Rite of Spring (Sărbătoare primăverii) până la Persephone
(Persefona). De fiecare dată când apare în scenă Anne Trulove, ordinea naturală se reafirmă
împotriva perversului şi al surrealului, suflătorii sugerând, în momente cheie, eterna
înmugurire şi căderea frunzelor. Aşadar, în fundalul operei The Rake’s Progress se afla mitul
Căderii şi originea anotimpurilor.
Totuşi tema fundamentala în The Rake’s Progress (ca şi în Persefona) se reduce în esenţă
la un motiv creştin. Omul este victima forţelor obscure care îi stau în cale, îl ispitesc, îl
distrug, dar un miraculos gest de dragoste îl poate salva, un gest care face parte din mila
 6

creştină. Această salvare priveşte însă numai mântuirea sufletului. Pentru a satisface legea
justiţiei absolute, omul trebuie să plătească cu pierderea raţiunii şi a vieţii.

Bianca Pătraş
Master II, canto
Bibliografie:
 7

Stephen, Walsh – „The Music of Stravinsky”, Oxford University Press, New York, 1993

Batta, András et. al, - “Opera. Composers. Works. Performeres”, Ullmann Publishing,
Londra, 2009

Ewen, David- “The world of 20th century of music”, Editura Prentice Hall Trade,
Englewood Cliffs, 1970

Roman Vlad – “Stravinski”, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din Republica

Socialistă România, Bucureşti, 1967

www.wikipedia.org