Consider ca preocuparile comune sunt principalul motiv pentru

care doi oameni devin prieteni. Daca nu ar exista acestea, cei doi nu s-
ar simti atat de apropiati, iar in consecinta nu ar mai deveni prieteni.
Imi amintesc cu drag de copilaria pe care mi-am petrecut-o alaturi
de cel mai bun prieten al meu. Ne cunoastem inca de la gradinita si nici
macar acum, dupa 14 ani, nu ne-am despartit. Amandoi eram buni la
scoala si de multe ori invatam impreuna, iar pentru ca eram vecini, ne
intalneam foarte des. Noi nu numai ca am crescut impreuna, dar am si
descoperit impreuna multe lucruri.
La inceput nu prea vorbeam, amandoi fiind destul de timizi, dar
datorita lucrurilor pe care am descoperit ca le avem in comun ne-am
apropiat. Imi amintesc cum intr-o zi l-am vazut jucand fotbal cu alti baieti
si eu l-am intrebat daca pot sa joc. Era confuz si m-a intrebat:
-Iti place fotbalul? Nu credeam ca unei fete ii place jocul asta.
Atunci am inceput cu adevarat sa ne apropiem. In fiecare zi
veneam si ne jucam, ca mai apoi sa cadem obositi pe iarba si sa vorbim
ore in sir. Cu fiecare zi pe care o petrecem impreuna, ne amintim cat de
asemanatori suntem, lucru ce face doar sa intareasca si mai mult
prietenia dintre noi. Cred ca daca nu am fi avut atatea lucruri in comun,
prietenia noastra nu ar fi fost atat de stransa si nu ar fi durat atat de
mult.
Oamenii afirma deseori ca prieteniile de durata au loc doar intre
doua fete sau doi baieti, dar eu consider ca este important doar ca cei
doi sa aiba preocupari si pasiuni asemanatoare.