Sunteți pe pagina 1din 3

Cele 7 oglinzi eseniene

🔴 Prima oglindă

Reflectă gândurile, emoțiile sau stările interioare într-un anumit moment din viața ta.
Îți arată ce este cu adevărat în interiorul tău, nu ceea ce afișezi prin intermediul unei
măști pe care poate nici nu conștientizezi că o porți de multă vreme.

Astfel dacă cei mai mulți oameni pe care-i întâlnești într- o perioada de timp sunt
bucuroși, fericiți, zâmbitori, luminoși, aceasta este și starea ta interioară.

Dacă cei mai mulți sunt furioși, frustrați, supărați, și te deranjează acest lucru, toate
aceste stări sunt de fapt în profunzimea ființei tale atunci și îți sunt oglindite tocmai
ca să le rezolvi.

Ceea ce te deranjează la ceilalți, sau ceea ce respingi la ceilalți, reprezintă de fapt o


problemă nerezolvată la tine.

🔴 A doua oglindă

Îți arată, la nivel subtil, reflexia propriilor tale percepții și judecăți privind
comportamentul celor din jur. Ea îți indică ce judeci în mintea ta, din frica de a nu
repeta ceva din trecut.

Dacă ai una sau mai multe traume din copilărie, ca de exemplu: rana de respingere,
abandon, umilire, trădare, nedreptate, îi vei judeca pe ceilalți după propriile tale
criterii, împiedicându- te să-ți manifești compasiunea și iubirea necondiționată.

Aceste persoane nu te deranjează prin comportamentul lor, în schimb sunt multe ca


și număr într- o etapă de timp și oglindesc ceea ce judeci și condamni.

Până nu îți conștientizezi rănile și nu te ierți tu pe tine, tiparul de a judeca conștient


sau inconștient rămâne acolo și vei atrage oameni care să-ți reflecte acest lucru.

🔴 A treia oglindă

Reflectă "părțile de suflet" pe care le-ai pierdut pe parcursul vieții atunci când ai avut
de făcut niște alegeri, ori ai permis să- ți fie luate când ai făcut compromisuri. Poate
fi vorba despre puritate, afecțiune, sinceritate, autenticitate, demnitate, respect, pe
care le cauți în viitoarele relații ca să te întregești.

Poate ți s-a întâmplat să întâlnești persoane pe care nu le cunoșteai înainte și față


de care să simți o atracție deosebită, să îți dorești să le fii prin preajmă cât mai mult
pentru că te simțeai bine cu ele. De fapt ele îți oglindesc părți dragi din tine pe care
nu le mai regăsești.

🔴 A patra oglindă

Te ajută să recunoști formele de dependență și de obsesie pe care le ai, care îți


produc blocaje ce te îndepărtează de esența divină din tine.
Așa îți creezi atașamente și depinzi de părerea celor din jur, de anumite relații. I se
mai spune și oglinda celei mai mari iubiri pierdute sau a celei mai mari frici.

Lecția cu care vine această oglindă este faptul că cea mai profundă iubire este
iubirea de sine. Cea mai importantă relație este cea pe care o ai cu sinele tău. Când
te iubești pe tine cu adevărat, îi poți iubi și pe ceilalți necondiționat fără să ai
așteptări de la ei.

Această oglindă îți mai arată și frica cea mai mare pe care o ai și care te sabotează.
Când este activată această frică, în loc să acționezi, vei reacționa și nu mai ești într-
o stare de echilibru.

Atașamentele, dependențele, tiparele comportamentale bazate pe frică, credințele


limitative te împiedică să-ți valorifici adevăratul potențial.

🔴 A cincea oglindă

Este oglinda pe care ți- o pun în față părinții tăi încă din copilărie. Părinții reprezintă
un model pentru copii și copiii preiau de multe ori inconștient comportamentul,
tiparele, prejudecățile și convingerile părinților.

De multe ori ne alegem partenerii având ca etalon părintele de sex opus. Dacă îți
admiri foarte mult părintele de sex opus, îți alegi partenerii să semene cu acesta.
Dacă relația cu părintele de sex opus este defectuoasă, și el manifestă
comportamente care te afectează fizic, mental și emoțional alegi un partener total
opus acestuia.

De fapt alegerile tale sunt limitate de ceea ce gândești și simți față de părinți. Ca să
faci alegeri conștiente și din suflet, e important să descoperi ce ai preluat de la
părinți și te sabotează și apoi să transformi aceste convingeri sau tipare.

De asemenea această oglindă mai subliniază un aspect important și anume că


relația ta cu tatăl arată relația cu Dumnezeu, iar relația cu mama arată relația cu
mama divină.

Vindecându- ți relația cu părinții, vei vindecă relația cu divinitatea sau vindecându- ți


relația cu divinitatea îți vei vindeca relația cu părinții.

🔴 A șasea oglindă

Apare în viața ta în momentele cu cele mai mari provocări și se mai numește și


oglinda "cuceririi nopții negre a sufletului".

Este vorba despre acele momente în care ești față în față cu umbra ta care reflectă
cele mai mari frici și în același timp cele mai mari dorințe cărora nu le permiți să iasă
la suprafață. Din când în când ele răbufnesc și tu reacționezi în moduri atât de
ciudate, încât nici nu poți să ți le explici.

Acceptă- ți umbra, acceptă întunericul din tine și așa te vei întregi. Conștientizează-
ți fricile și dizolvă- le în energia iubirii.
Reamintește- ți că ești un suflet care a coborât pe pământ să experimenteze ce
înseamnă cu adevărat iubirea necondiționată și chiar dacă nu îți iese întotdeauna, ai
încredere că vei primi ghidare divină să revii pe calea cea bună pentru evoluția ta.

🔴 A șaptea oglindă

Reflectă modul în care te percepi tu pe tine și așa te percep și ceilalți. Dacă tu nu te


respecți și stimezi pe tine, nici ceilalți nu te vor respecta pentru că tu le transmiți la
nivel subliminal percepția ta.

Astfel în relațiile cu ceilalți nu vei reuși să stabilești limite sănătoase care să


stimuleze respectul reciproc.

Ca să îți conștientizezi și percepi adevăratele resurse interioare, nu te mai plânge de


ceea ce experimentezi. Binecuvântează fiecare experiență, descoperă lecțiile cu
care a venit, învață- le și aplică- le. Astfel îți vei crește încrederea în tine, te vei stima
și respecta.

Cu siguranță fiecare dintre noi experimentează și lucruri mai puțin plăcute, în schimb
diferența o face atitudinea cu care abordează fiecare aceste situații. Nici o persoană
și nici o situație nu te poate afecta decât în măsura în care tu îi permiți să te
afecteze. Așa că puterea este în interiorul tău, doar asumăți- o.

🔴 Nu lăsa ca praful gândurilor întunecate să-ți afecteze claritatea percepției despre


viață și situațiile pe care le experimentezi.

Acum că ți-am prezentat pe scurt câte ceva despre fiecare oglindă, sper să te fi
ajutat să-ți găsești motivația să urmărești documentarul unde găsești și exemple
concrete din experiența lui Gregg Braden.

✅ Urmărește cu atenție prezentarea fiecare oglinzi și începe să pui în practică.


Descoperă ce îți oglindește fiecare persoană și fiecare relație, care este motivul
pentru care apar diverse persoane în viața ta, ce îți arată și ce simți.
🔴 Și ca să pui mai ușor în practică, urmărește primele 20 minute din documentar ca
să vezi exemplele concrete de manifestare a primelor două oglinzi și apoi
analizează- ți relația cu partenerul sau partenera, cu copiii. Cu siguranță ceea ce se
manifestă în relațiile cu cele mai apropiate persoane, se propagă într- un fel sau altul
și în celelalte relații.
🔴 După ce te joci cu primele două oglinzi, studiază- le și pe celelate în ritmul tău și
analizează cum se manifestă în viața ta.

Terapia prin iertare:

" IARTA-MA (pentru tot ce ti-am gresit cu gandul ,cu vorba ,cu fapta de acum sau altadata) ,TE IERT (pentru tot
ce mi-ai gresit cu gandul ,cu vorba, cu fapta de acum sau alta data), MULTUMESC (ca ai aparut in viata mea si alaturi de
tine am evoluat ,pentru toate clipele traite impreuna ) TE IUBESC (pentru Divinul din tine),MULTUMESC(pentru ca ai
aparut in viata mea si alaturi de tine am evoluat , pentru clipele traite impreuna ) ... MA ELIBEREZ SI TE ELIBEREZ , IMI
DAU VOIE SA FIU , ASA CUM ITI DAU VOIE SA FII. ITI DARUIESC TOATA DRAGOSTEA MEA

S-ar putea să vă placă și