Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Manastirea Slatina
Manastirea Slatina
CUPRINS
ARGUMENT.......................................................................................................2
CONCLUZII......................................................................................................84
BIBLIOGRAFIE...............................................................................................86
1
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
ARGUMENT
2
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
3
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
1
Arhimandrit Ioanichie BĂLAN, Vetre de sihăstrie românească, secolele IV-XX, Ed. Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 22001, p. 74.
4
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
accidentat. În zare, apar culmile tivite cu albastru ale ultimilor șiruri, dinspre
răsărit, ale munților Bistiței.
Zidurile de cetate ale Slatinei se înalță pe tăpșanul izolat între
munții Dealul Mare și Obcina Plaiului, în apropierea a două cursuri de apă, pe
malul stâng al pârâului Suhei Mici, care-și găsește izvorul în masivul
Stânișoarei. Pârâul Suha dă ocol incintei la câteva sute de metri, pe latura de
sud-vest; la nord, zidul este împlântat puternic în coasta stâncoasă a muntelui,
iar la est drumul străjuit de poieni și tivit cu flori, coboară într-o largă livadă de
meri, care se întinde la poalele mănăstirii.
Nu departe de prima poartă, spre stânga, un mic izvor de apă sărată
și ușor sulfuroasă explică denumirea locului „Slatina” (adică sărat), și totodată
prezența sondei de țiței, care a fost ridicată recent în apropierea mănăstirii, pe
drumul spre Găinești”2.
Parcurgând acest drum, mănăstirea Slatina apare de după perdeaua
munților acoperiți cu brazi, ca un falnic castel medieval, ale cărui turle
sclipitoare ating parcă cerul. Trei munți stau de pază în preajma mănăstirii, pe
malul stâng al Suhei Mici, Dealul Mare, pe malul drept, Obcina plaiul bătrân, iar
în mijloc, Surducul, străjuind parcă de veacuri monumentala ctitorie a
Voievodului Lăpușneanu.
2
Corina NICOLESCU, Mănăstirea Slatina, Ed. Meridiane, București, 1967, p. 6.
5
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
3
N. IORGA, Sate și mănăstiri din România, Ed. Librăriei „Pavel Suru”, București, 21985, p. 90.
4
Mihai GHEORGHIU, Mănăstiri din România: Moldova și Bucovina, Ed. Media Print, București, 2005, p. 61.
5
Matei V. CORUGĂ, Gheorghe al II-lea și Grigorie de la Neamț, doi mitropoliți necunoscuți ai Moldovei din
secolul al XVI-lea, în Biserica Ortodoxă Română, anul LXXXIX (1971), nr. 11-12 (noiembrie-decembrie), p.
1240.
6
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
7
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
săvârși el, să nu puie pre altul la domnie, ci pe Petru, poreclit Rareș”. Dacă
această afirmație este reală, atunci ea s-a datorat probabil faptului că în acel
moment existau doi pretendenți la tron. În acest caz, acel „Petru voievod” aflat
în Polonia, care urma să fie arestat de Sigismund I, în urma intervenției lui Petru
Rareș din 1 septembrie 1528, ar putea fi identificat cu viitorul domn Alexandru
Lăpușneanu. Într-o lucrare apărută în Polonia, se arată că viitorul domn
Alexandru Lăpușneanu ar fi venit în această țară înainte de anul 1515. Atunci
când acest pretendent ar fi împlinit 20 de ani, a plecat la Constantinopol cu o
scrisoare de recomandare a lui Sigismund I către sultan, unde ar fi obținut
încrederea turcilor. Întors în Moldova în timpul celei de-a doua domnii a lui
Petru Rareș, el ar fi fost cooptat chiar în sfatul domnesc. Din cauza conflictului
personal pe care l-a avut cu Ștefan Rareș, acest Petru a plecat pentru a doua oară
în Polonia”6.
„În anul 1552 este strivit sub cortul său de la Țuțora, Ștefan Rareș,
cel de-al doilea fiu al lui Petru Rareș, de către partida bogdăneștilor” 7. După
acest tragic eveniment, au reînceput luptele dintre grupările boierești care-și
disputau puterea, fiecare dintre acestea încercând a-și impune propriul
pretendent la cârma țării. Cea mai puternică era partida filopolonă, formată din
numeroși mari boieri, aflați atât în țară, cât și fugari în Polonia, și era grupată în
jurul celui care purta numele de Petru Stolnicul, mai târziu schimbându-și
numele în Alexandru Lăpușneanu. Alta era aceea a adepților familiei
domnitoare, condusă de însăși văduva lui Petru Rareș. A treia grupare, mai puțin
numeroasă, nutre simpatii pentru imperiali și era în legătură cu Castaldo.
Urcat în scaun și susținut de o mare parte a boierilor, Joldea nu a
domnit decât trei zile, fiind înfrânt la Șipote, pe Jijia, de oastea adversarilor
întorși cu ajutor polon. El mergea la Suceava spre a se căsători cu Ruxandra,
fiica lui Petru Rareș, și astfel vroia să-și legitimeze pretenția la tron. Însă fiind
6
Gh. PUNGĂ, Țara Moldovei în vremea lui Alexandru Lăpușneanu, Ed. Universității „Al. I. Cuza, Iași, 1994, p.
37.
7
N. IORGA, Istoria lui Ștefan cel Mare, Ed. Militară, București, 1985, p. 226.
8
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
9
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
Este așadar, foarte probabil vorba de duminică, 11 septembrie 1552, și abia după
aceea au mers la Suceava și a șezut pe tron10.
Cu privire la schimbarea numelui de la Petru Stolnicul la Alexandru
Vodă, Constantin A. Stoide a observat că: „în cele mai multe cazuri,
pretendenții, fii nelegitimi, purtau un nume de boier și își luau la recunoașterea
lor un nume domnesc”11. Astfel pentru Moldova, cazul lui Alexandru
Lăpușneanu este unul dintre cazurile despre care ne vorbește Constantin A.
Stoide.
N. Iorga credea că soția sa, Ruxandra, care descindea din
pretențioasa familie a despoților sârbi, i-ar fi impus „fostului Petru stolnicul
numele lui Alexandru cel Mare”12. Cunoscându-se însă faptul că voievodul și-a
schimbat numele înaintea ocupării tronului și deci și a căsătoriei cu fiica lui
Petru rareș, această ipoteză trebuie respinsă.
Ceea ce mai este de spus, cu privire la schimbarea numelui
domnitorului, este faptul că el este primul voievod al Moldovei care își schimbă
numele de botez. și aceasta, probabil pentru că el amintea de Petru Rareș, domn
neagreat în Polonia. Iar însușirea de către voievod a numelui Alexandru, se pare
că s-a datorat faptului că acet nume amintea de voievodul omonim, supranumit
și „cel Bun”, un adevărat ctitor de țară, care depusese de mai multe ori omagiu
regelui polon13.
Cronicarul Eftimie îl numește chiar „Alexandru cel Bun și cel
Nou”, creionându-i astfel un portret ideal. Veneau de peste tot, din toate locurile
și părțile ca să se îndulcească cu vederea feței lui, a bunătății și blândeții și
frumuseții. Alexandru voievod stătea de vorbă cu toți cu blândețe și bunăvoință
și cuvânta cu măsură aleasă și cu modestie și cu liniște și cu facere de bine. Toți
10
HURMUZAKI-IORGA, Documente referitoare la istoria românilor, vol. XV, part. 1, 1358-1600, București, 1911,
p. 458.
11
Const. A. STOIDE, Contribuții la studiul istoriei Țării Româmești, în Anuarul Institutului de Istorie și
Arheologie din Iași, tomul X, 1973, p. 165.
12
N. IORGA, Istoria românilor, vol. V, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1988, p. 9.
13
Ilie MINEA, Începutul domniei lui Alexandru Lăpușneanu. Discutarea câtorva izvoare, în Cercetări istorice, nr.
1, Iași, 11925, pp. 107-109.
10
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
14
Ioan BOGDAN, Cronicile slavo-române... p. 122.
15
N. GRIGORAȘ, Boierii lui Alexandru Lăpușneanu, în Cercetări istorice, vol. I, 1925, p. 5.
16
M. D. MATEI; Al. ANDRONIC, Cetatea de scaun a Sucevei, Ed. Meridiane, București, 1965, p. 38.
11
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
17
Pr. Prof. Gh. I. MOISESCU; Pr. Prof. Al. FILIPAȘCU; Pr. Prof. Șt. LUPȘA, Istoria Bisericii Române, vol. I, Ed.
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1957, p. 354.
18
Dr. G. Z. PETRESCU, În jurul unei presupuse otrăviri a lui Alexandxru Lăpușneanu, Tiparul „Cultura”,
București, 1928, p. 9.
19
Grigore URECHE, Simion DASCĂLU, Letopisețul Țării Moldovei, Ed. „Scrisul Românesc”, Craiova, 1934, p.
145.
12
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
13
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
temporar din motivele arătate. Din ordinul turcilor Lăpușneanu distruge unele
cetăți din țară, însă distrugerea nu a fost totală, ele putând să fie refăcute mai
târziu, fără prea multe cheltuieli23.
Pe plan extern, voievodul rupe relațiile de prietenie cu polonezii
pentru faptul că ei îl ajutaseră pe Despot Vodă. Cu Țara Românească are relații
de bună prietenie, deoarece domnul acestei țări, Petru cel Tânăr, era nepotul
soției sale Ruxandra. Aceleași bune relații le avea și cu Ardealul, pentru că Ion
Zapolya îi era dator cu urcarea la tron. De asemenea se păstrează bunele relații și
cu Ivan cel Groaznic al Rusiei. La 24 martie 1565 Lăpușneanu recomandă pe fii
săi puterilor apusene ca în cazul în care turcii nu le vor da scaunul țării să poată
apela la sprijinul Franței, Angliei și a dogilor Veneției24.
În 1568 simțindu-și moartea aproape Lăpușneanu cere să fie
călugărit de către mitropolitul Teofan, primind numele de Pahomie. Moartea
voievodului este foarte controversată deoarece cronicarul Ureche și mulți alții
după el susțin că Lăpușneanu ar fi fost ucis de doamna sa la îndemnul boierilor
și al mitropolitului. După relatarea lui Grigore Ureche moartea lui Alexandru
Lăpușneanu este astfel: Alexandru Vodă căzu în boală grea, și-și cunoscu
moartea, a chemat episcopii și boierii și toată curtea, și le-a arătat moștenitor la
tron, pe fiul său Bogdan Vodă, ca să-l pună în locul lui la domnie. Zic unii că și
moartea lui Alexandru Vodă a fost cu înșelăciune, că el mai înainte de moarte,
văzându-se în boala grea ce căzuse și neavând nădejde de a mai fi viu, a lăsat
cuvântul episcopilor, de vor vedea că-i spre moarte, să-l călugărească. Deci
văzându-i ei leșinând și mai mult mort decât viu, după cuvântul lui l-au
călugărit, și i-au pus nume de călugărie Pahomie. Mai apoi, dacă s-au trezit și s-
a văzut călugăr, a zis că de se va scula, va popi și el pre unii. Mai apoi episcopii
și boierii înțelegând acel cuvânt, și mai cu dinadinsu Ruxandra, doamna sa
temându-se de cuvântul acela și știind câtă groază și moarte făcuse mai înainte
23
M. D. MATEI; Al. ANDRONIC, op. cit., pp. 38-39.
24
N. IORGA, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a românilor, vol I, București, 21928, p. 194.
14
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
în boierii săi, temându-se doamna sa să nu pățească și mai rău decât alții, l-au
otrăvit și a murit, și l-a îngropat în mănăstire la Slatina25.
Este însă foarte puțin probabil să-l fi ucis evlavioasa doamnă pe
soțul ei după ce au trăit împreună 13 ani și au avut 13 copii. În lucrarea Trecute
vieți de doamne și domnițe, Constantin Gane zice că Ruxandra era: „o femeie
creștină, înțeleaptă, destoinică și dumnezeiască și la toate bunătățile plecată și
milostivă”26. Această afirmație însă contrazice informația anterioară, însă
Letopisețul Țării Moldovei al lui Grigore Ureche și Simeon Dascălu dar mai ale
nuvela lui Costache Negruzzi l-au pus pe Alexandru Lăpușneanu într-o lumină
cu totul nefavorabilă.
„Pe drept cuvânt poate fi socotit ca și Vlad Țepeș un nedreptățit al
istoriografiei vechi. Lui Lăpușneanu i se imputau mai ales trei lucruri: masacrul
boierilor, că ar fi risipit cetățile Moldovei la ordinul sultanului și că a jurat
credință Poloniei, dar în același timp s-a închinat turcilor. Dacă analizăm însă,
aceste trei lucruri în lumina evenimentelor ce s-au desfășurat în acea epocă în
Moldova, ne dăm seama că ele au fost făcute spre bunul mers al țării”27.
Pe de altă parte Lăpușneanu își iubea poporul, după cum reiese din
cronica lui Azarie: „Dar în acea vreme și acel an a fost multă moarte de boală în
țara Moldovei, iar voievodul a cercetat toate casele în care se păstra aur și le-a
văzut pe toate goale și neavând nimic; voia să împartă poporului ajutoare și
neavând de unde, era supărat și întristat și tânjia”28. Acest eveniment se petrecea
în primul an de domnie și nu putem crede că un domn ce se îngrijea atât de mult
de soarta celor de rând ar fi putut avea un comportament reprobabil așa cum am
fost făcutți să credem.
25
Grigore URECHE, Simion DASCĂLU, op. cit., pp. 149-150.
26
Constantin GANE, Trecute vieți de doamne și domnițe, vol. I, Ed. Universitas, Chișinău, 1991, p. 65.
27
NUȚU Emanuel-Ștefan, op. cit., p. 13.
28
Ioan BOGDAN, Letopisețul lui Azarie..., p. 140.
15
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
29
Gh. PUNGĂ, op. cit., p. 182.
30
N. GRIGORAȘ, I. CAPROȘU, Biserici și mănăstiri vechi din Moldova, Ed. Meridiane, București, 21971, p. 11-13.
31
Gh. PUNGĂ, op. cit., p. 182.
16
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
32
Ibidem, p. 183, apud. N. IORGA, Istoria românilor în chipuri și icoane, București, 1905, p. 108.
33
Ibidem.
34
NUȚU Emanuel-Ștefan, op. cit., p. 16, apud. Petre S. Năsturel, Le mont Athos et les Roumains, Pont. Institutum
Studiorum Orientalium, Roma, 1986, p. 7.
17
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
18
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
19
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
20
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
meargă la Alexandru Vodă, să-i zică să facă mănăstire și, mergând sihastrul la
Alexandru Vodă și îndemnat Alexandru Vodă de sihastru a făcut mănăstirea
Slatina întru acel loc unde a fost paltinul și au adus și capul Sfântului Grigore
Bogoslovul, de stă astăzi la sfânta mănăstire la Slatina, ferecată cu argint și cu
pietre scumpe”41.
Acestă legendă circulă de patru secole printre credincioșii din
împrejurimi, cu unele modificări: troparul Schimbării la Față este cântat de
persoanele Sfintei Treimi într-un tei și nu într-un paltin cum a notat cronicarul
Ioan Neculce. Acest început legendar al mănăstirii Slatina, anume vedenia avută
de pustnicul Pahomie când a auzit aievea glasuri îngerești cântând troparul
Schimbării la Față, este asemănător cu cel al mănăstirii Putna legat de Daniil
Sihastrul42.
Istoricul Meteș Ștefan, în opera sa „Din istoria artei religioase
române”, ne consemnează o relatare a cronicarului Azarie cu privire la
înființarea Mănăstirii Slatina, spunându-ne, astfel, că îndată ce a ajuns la
domnie, Alexandru Lăpușneanu a început să zidească o mănăstire foarte mare și
într-ânsa un lăcaș al lui Dumnezeu, o biserică, așa de împodobită cu frumuseți,
încât, dacă Dumnezeu însuși ar vrea să trăiască într-o zidire făcută de mâini
omenești, în aceasta ar trăi, și au numit-o Slatina43.
Eftimie de Capriana, egumen și cronicar oficial al lui Alexandru
Lăpușneanu notează că Voievodul și-a început construirea ctitoriei sale în 1554,
septembrie, 3, când domnitorul: „s-a ridicat din preaslăvita sa cetate de scaun
Suceava și s-a îndreptat către râul Suha să cerceteze și să aleagă loc pentru
mănăstire și să începă să zidească”. Mergând Alexandru Voievod spre Slatina,
fiind între satele Corlătești și Todirești la mijlocul râului Moldova calul său s-a
împiedicat și a căzut voievodul în apă... Dar domnul Alexandru Voievod a sărit
pe un al doilea cal și a pornit neabătut către locul dorit de dânsul și ca un om
41
Ioan LUNGU; Mihail D. HAVRIS, Mănăstirea Slatina – condica de vizitatori, în Înmuguriri, an 1932, nr. 1, p.
15.
42
NUȚU Emanuel-Ștefan, op. cit., p. 20.
43
Ștefan METEȘ, Din istoria artei religioase române, Tipografia „Progresul”, Cluj, 1929, p. 4.
21
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
cuminte a înțeles că a fost faptă a diavolului și n-a băgat-o în seamă întru nimic,
ci privea cu ochi veseli și mergea bărbătește și cu suflet ușor. Ajungând în acel
loc a văzut și s-a bucurat și i-a plăcut foarte mult și a adus mulțumire lui
Dumnezeu și a dat numele mănăstirii Slatina și a pus pe întâiul cârmuitor și pe
întâiul egumen Iacov, numit Molodeț (adică cel vrednic). Și a întărit sfântul loc
cu sate și metoace și alte rânduieli pentru nevoile locului44.
Pe lângă credința sa fermă și îndemnuri divine pomenite în legende,
un alt motiv care l-a determinat pe Alexandru Lăpușneanu să zidească
mănăstirea Slatina a fost necesitatea continuării tradiției strămoșilor săi care și-
au zidit mănăstiri necropole încâ din timpul vieții. Astfel: Alexandru cel Bun a
zidit Bistrița, Ștefan cel Mare și Sfânt a fost îngropat în ctitoria sa de la Putna,
Petru Rareș la Probota și alții care au lăsat pe pământul Moldovei cele mai
monumentale ctitorii voievodale, borne temporale în memoria ancestrală a
neamului românesc.
„Lucrările de construcție și de înfrumusețare a monumentului au
durat ani de zile. Așa cum se proceda, în genere, la înălțarea unei mănăstiri, mai
întâi s-a zidit biserica. Acest edificiu a fost sfințit la 14 octombrie 1558, când –
după cum spune cronicarul Grigore Ureche – a venit aici Grigorie, mitropolitul
Moldovei, cu un sobor de o sută șaisprezece preoți și diaconi. În legătură cu
etapele de construcție ale monumentului și cu meșterii care l-au înfrumusețat, se
cunosc o serie de dare prețioase, mai numeroase decât pentru ale mănăstiri. În
vremea acestei domnii, în Moldova, frământată de luptele interne și spoliată de
stăpânirea turcească, se făcea resimțită lipsa unor meșteri de calitate. De aceea
domnul face apel la orașul învecinat Bistrița, cu care avusese legături și înainte
de a se fi urcat pe tronul Moldovei. Calitatea lucrului șia materialelor pare a fi
fost o preocupare de bază a ctitorului Slatinei. Într-o scrisoare adresată sfatului
orașului Bistrița la 10 martie 1560, Lăpușneanu cere pietrari buni, deoarece în
Moldova sunt prea puțini. Totodată domnul cere câlți, material folosit pentru
prepararea tencuielilor fine, care urmau să fie pictate. Pentru construirea unei
44
NUȚU Emanuel-Ștefan, op. cit., p. 19, apud. Ioan Bogdan, Cronicile slavo-române..., p. 125.
22
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
fântâni în curtea mănăstirii, au fost chemați meșteri pietrari tot din orașul
Bistrița. la terminarea acestei fântâni, care se găsea între biserică și vechea
trapeză, pe latura de sud a acestei clădiri s-a săpat o pisanie cu stema Moldovei
susținută de doi lei, în care se spune să ea a fost făcută din porunca lui
Alexandru Lăpușneanu și a fiului său Bogdan în anul 1561. Pisania bisericii
purtând data 1582, încadrată în fața de sud a pridvorului, lângă intrare, dă ca
dată de început a construcției anul 1561. De fapt, atât izvoarele scrise cât și
unele inscripții de pe obiectele Slatinei dovedesc că la această dată biserica
exista. Construcția s-a început desigur la 1554, iar data de 1561, menționată în
pisania pusă de egumenul Nil, este legată poate de încheierea anumitor lucrări
din ansamblul mănăstirii. Din unele scrisori adresate de Lăpușeanu orașului
Bistrița, reiese însă că la Slatina s-au făcut unele construcții sau unele amenajări
speciale, care impuneau noi meșteri și materiale.
Dintr-o scrisoare adresată de domn bistrițenilor, în anul 1561, știm
că s-au trimis din Moldova în orașul lor, spre a fi ferecate, carele, care trebuiau
să aducă marmură din Hațeg. Informația atât de prețioasă a acestei scrisori este
pe deplin confirmată de cantitatea neobișnuit de mare de marmură, utilizată la
înfrumusețarea monumentului. O lespede purtând pe ea un basorelief, care
reprezintă un cap de gorgonă, găsită recent printre celelalte plăci care alcătuiau
ghizdurile fântânii, dovedește aducerea marmurii din zona construcțiilor romane
ruinate, din preajma Hațegului și refolosirea ei în noul edificiu din Moldova”45.
La data de 2 decembrie 1564, Alexandru Lăpușneanu cere iarăși, de
la vecinii săi bistrițeni meșteri țiglari: „Vă dăm de știre că am zidit o mănăstire
pe nume Slatina, pe care n-am făcut-o încă perfectă, după hotărârea noastră.
Căci am hotărât să o acoperim cu țigle cum se obișnuiesc în alte părți. și pentru
că meșterii țiglari lipsesc la noi, știind că domniile voastre aveți destui vă rugâm
să binevoiți a ne trimite și nouă astfel de meșteri” 46. El în scrisori îi asigură de
plata bună și de sigurațna întoarcerii acasă, comunicându-le că la Târgu Băii se
45
Corina NICOLESCU, Mănăstirea Slatina, Ed. Meridiane, București, 1967, p. 7-10.
46
HURMUZAKI-IORGA, op. cit., p. 610.
23
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
găsește lut foarte bun pentru fabricarea țiglelor. De aici rezultă că până atunci în
Moldova nu se obișnuiau acoperișurile cu țigle ci se utiliza șindrilă iar în cazuri
extraordinare se utiliza plumbul și arama, pentur biserici mai însemnate.
Zidirea mănăstirii a fost finalizată în timpul celei de-a doua domnii
a ctitorului în 1564. Acum s-au desăvârșit ultimele lucrări din ansamblu
chemându-se meșteri țiglari din Bistrița. pardoselile de cărămidă specială,
măiestrit așezate, alcătuind un adevărat mozaic, carte au apărut în diferitele
corpuri de clădiri recent cercetate, se datoresc poate acestor meșteri.
Odată cu începerea construcției, după sistemul obișnuit evului
mediu, erau gândite și realizate toate obiectele care o înfrumusețau în interior. O
parte din broderiile de cult au fost executate încă din 1556. Epitaful dăruit de
Lăpușneanu Slatinei poartă această dat. În 1557 domnul se interesează de
comenzile făcute aurarului clujean Ștefan, care primise de multă vreme metalul
pentru a lucra argintăria Slatinei. În același timp se consolidează avearea
imobiliară a mănăstirii, care a fost înzestrată cu stae bogate în munți împăduriți,
ce-i aduceau un venit important47.
Cheltuielile au fost însemnate fără îndoială dar, pentru un domn
drept măritor, nici o jertfă nu e prea mare atunci când e vorba de o casă a
Domnului. Domnitorii Moldovei nu erau bogați, precum cei vecini și o
asemenea construcție ducea, de obicei, visteria domnească la ruină. E de
remarcat faptul că în loc de a mări luxul reședințelor voievodale Alexandru
Lăpușneanu a depus averile la picioarele Mântuitorului48.
47
Ibidem, p. 10.
48
NUȚU Emanuel-Ștefan, op. cit., pp. 20-21.
24
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
49
Grigore URECHE, Letopisețul Țării Moldovei, Ed. Litera, Chișinău, 1998, p. 116.
50
NUȚU Emanuel-Ștefan, op. cit., p. 24, apud., Hurmuzaki-Iorga, op. cit., p. 549.
51
Ibidem, apud., Matei V. CORUGA, op. cit., p. 1240.
52
Doctorand Alexandru GĂINĂ, op. cit., p. 665.
25
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
53
NUȚU Emanuel-Ștefan, op. cit., p. 52.
27
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
28
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
vremea lui Ștefan cel Mare, la biserica Sf. Ion din Piatra Neamț, și care, aici, era
reclamată de rigorile geometrice ale arhitecturii renascentiste cu care biserica
trebuia să se armonizeze într-un ansamblu cu expresie unitară. Ca și la
monumentele anterioare, soclul de piatră puternic profilată, contraforții cu
lăcrimarii și ancadramentele păstrează vie amintirea arhitecturii gotice, chiar
dacă organizarea formelor este tipic moldovenească”56.
Multe dintre bisericile mănăstirești, cum e Slatina, au devenit
locașuri de odihnă pentru domnii moldoveni sau marii boieri ai țării, prin
adăugarea unui element arhitectonic nou – camera mormintelor sau gropnița
care era așezată între naos și nartez. De obicei este mai joasă decât restul
bisericii. Al doilea element arhitectonic inedit față de secolul al XV-lea îl
constituie exonartexul, prevăzut cu două uși laterale, una în perete de miazăzi
celalaltă în peretele de miazănoapte.
La Slatina, între pronaos și naos este gropnița, iar în fața
pronaosului este un pridvor închis, boltit în semi-cilindru, întărit cu două arce
duble și prevăzut cu două intrări aflate pe laturile lungi ale clădirii, față în față.
Impresionantă prin claritatea formelor și prin monumentalitatea și silueta ei,
biserica construită din zidărie de piatră brută și amestec de cărămidă, are
fațadele în întregime tencuite. Pe toat lungimea naosului se vede o îngroșare a
zidului care este oprită de două contraforturi iar înauntru, aceste abside laterale
sunt semicirculare. Pridvorul este boltit transforsat cu două dublouri. Sunt două
uși pe pereții din miazăzi și trei mari ferestre gotice ornate.
Pronaosul este împărțit în două printr-un arc transversal cu capetele
și pilaștri angajați. Ferestrele pronaosului nu au ornamentație ca cele de la
pridvor, ci numai mulurile chenarelor gotice, probabil refăcute incorect. Bolțile
sunt simple calote semisferice, rezemate pe largi arcuri longitudinale și pe
nervuri transversale. Naosul cu bolțile cunoscute, moldovenești, este spațios,
fiind prelungit spre altar și spre apus prin largi bolți semicirculare. Turla prezintă
56
Vasile DRĂGUȚ, Arta gotică în România, Editura Meridiane, București, 1979, p. 335.
29
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
o particularitate și naume, aceea că în interior are niște ocnițe oarbe dispuse într-
un rând sub nivelul ferestrelor. Partea corespunzătoare cu compartimentul
mormintelor și care era despărțită de naos cu un perete, scos la începutul
secolului XIX-lea, are acum o boltă transversală îndoită în sus dând forma unei
pânze umflate de vânt. Această parte aproape sigur că a fost refăcută atunci când
s-a scos și zidul57.
„Naosul dă aceeași impresie de spațiu și înălțime ca și pronaosul,
datorită cupolei centrale înălțate pe sistemul obișnuit al arcurilor moldovenești și
prelungiri spre altar și spre apus prin largi bolți semicilindrice. Cadrele celor
două uși de la intrare în pronaos și naos, sunt sculpatate în stil gotic,
asemănându-se cu acelela ale monumentelor anterioare. Soclul de piatră are un
profil de asemenea de tip mai vechi, similar cu cel de la Piatra și Bistrița”58.
Acoperișul, cu o streșină foarte proeminentă, are apele în două
pante, cu câte un turnuleț de lemn la fiecare vârf. Turla octogonală, are patru
fereste cu chenar dreptunghiular. Fiecare latură a turlei este împodobită cu o
firidă dublă. Mai sus vine un rând de trei ocnițe mai mari și un al doilea rând de
alte patru mai mici59.
Pardoseala naosului și a altarului este de marmură din lespezi albe,
îmbinate la centru cu lespezi roșii, probabil într-o anumită măsură restaurată
ulterior. Dimensiunile bisericile sunt: lungimea în exterior 40,80 metri, iar
lățimea 10,30 metri. Înălțimea în interior până la arcul pronaosului este de 10
metri, iar înălțimea exterioară de la bază până la cruce este de 30 de metri. Ușile
de intrare în pridvor sunt simple, fără ancadramente, în arc sau în acoladă. Ușa
de intrare în pronaos este de fier iar portalul are elemente gotice. Între naos și
pronaos este un portal frumos cu baghete încrucișate, ușa fiind de lemn.
Pardoseala din naos datează încă din 1828.
57
NUȚU Emanuel-Ștefan, op. cit, p. 54.
58
Corina NICOLESCU, Mănăstirea Slatina..., p. 19.
59
NUȚU Emanuel-Ștefan, op. cit., p. 54., apud., G. BALȘ, Bisericile și mănăstirile moldovenești din veacul al
XVI-lea, în B.C.M.I., XXI, 1928, pp. 140-152
30
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
31
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
sunt construite din bolovani de râu, amestecați cu piatră de carieră locală, legată
cu un mortar foarte rezistent. Biserica situată în axul porții domină prin
dimensiunile ei toate celelalte clădiri în curte. Altădată corpurile de clădiri, care
se ridicau de-a lungul zidului de incintă la est, la sud și la vest ca și proporții
mult mai mare a vechei trapeze, dădeau desigur un aspect mai echilibrat cu
arcada în plin centru. Altădată astfel de încăperi foloseau pentru adăpostirea
proviziilor necesare corpului de gardă care apăra incinta.
Între primul etaj și parter exista o podină, susținută de grinzi
puternice de lemn. Cea actuală este înălțată, față de construcția originală. Etajul
I, boltit, comunica direct printr-o ușă încadrată de un chenar arcuit, cu drumul de
strajă de pe zidul de sus, care se prelungea până în fața ușii, formând un mic
balcon. Încăperea are trei deschideri (la est, sud și nord), de formă circulară, care
erau folosite pentru apărare. Spre poartă exista un singur meterez îngust. În
dreptul ferestrelor, în grosimea zidului, sunt săpate două trepte, pe care se urcau
apărătorii. Printr-o scară de piatră adâncită în grosimea zidului, se ajunge la
etajul II, acoperit cu o boltă sprijinită pe trompe de unghi. Ferestrele sunt
dispuse simetric, ca la etajul I, cu două metereze spre curte și un balcon liber,
deschis spre est, servind la azvârlit apă sau smoală clocotită.
Zidul de incintă de pe latura sudică s-a păstrat cel mai bine. Aici, cu
ocazia cercetărilor arheologice, s-a constatat însă prezența unei construcții de
mari proporții (lungime 30 metri, lățime 6,20metri), legată cu turnul de sud-vest
și cu zidul împrejmuitor, formată din trei încăperi spațioase. Utilizarea acestei
construcții a încetat în prima jumătate a veacului trecut în urma unui dezastru
din timpul Eteriei. Pe vechile fundații s-a înălțat în anii 1955-1958 o
clădire nouă care încearcă să se integreze arhitecturii medievale. În porțiunea
rămasă între turnul bibliotecii (S-E) și această clădire, unde s-a reconstituit în
parte pe drumul de strajă s-a constatat existența unor fundații aproape păstrate,
32
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
cu latura de 1,30 metri, dispuse la patru metri distanță una de alta. Ele reprezintă
bazele unor stâlpi puternici de piatră, care susține drumul de strajă”61.
În fundul curții, pe latura de vest a incintei, în care a fost tăiată o
poartă în veacul trecut, se înalța inițial o clădire impunătoare, după tradiția
locală „casa domniței Ruxandra”, a cărei înfățișare era desigur similară cu a
celorlalte case cunoscute de la Bistrița, Probota, Zamca sau Moldovița.
„De plan dreptunghiular, formată dintr-un parter și un etaj cu câte
cinci camere, această clădire se întindea spre nord până la axul porții, tăiată
ulterior în zidul incintei, iar la sud se lega organic cu zidul de est al trunului,
comunicând la etaj cu paraclisul, care se află aici, la primul etaj. În urma
cercetărilor arheologice, s-a putut determina cu toată exactitatea planul ei și
unele detalii de construcție. Turnul de sud-vest se aseamănă, ca proporții, cu cel
din colțul opus, numai că a avut o altă destinație. La etajul I se găsește paraclisul
Sfinții Trei Ierarhi, format dintr-un naos pătrat, cu o mică absidă la est, acoperit
cu o semicalotă pe pandativi. Intrarea este încadrată de un chenar de paitră, cu o
cornișă vestind unele înrăuriri ale renașterii transilvănene”62.
Cea de-a doua clădire impunătoare, care atrage atenția de îndată ce
intri în curtea mănăstirii, este vechea trapeză, situată între corpul de construcții
noi de la sud. „Având silueta unei case moldovenești de țară, de mari proporții,
ea a fost inițial cu mult mai spațioasă. Transformările petrecute în arhitectura
mănăstirii, au redus dimensiunile acestei clădiri la jumătate. Inițial, fațada
principală se întindea pe o lungime de 40 de m. Cercetările arheologice, făcute
pe latura de est a casei, au dat la iveală încăperile și beciurile, care se găseau în
această parte și au fost dărâmate după 1821. Intrarea principală era pe latura
nordică, încadrată de un portal de piatră sculptat, care se păstrează până azi la
locul lui. Prin această ușă se intra într-o cameră mică centrală, de unde se
desfăceau, în dreapta și în stânga, două săli spațioase.
61
Corina NICOLESCU, Mănăstirea Slatina..., pp. 14-16.
62
Ibidem, p. 17
33
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
63
Ibidem, pp. 20-21.
64
Ibidem p. 21.
34
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
65
NUȚU Emanuel-Ștefan, op. cit, pp. 56-57.
35
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
66
Corina Nicolescu, Mănăstirea Slatina..., p. 20.
36
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
37
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
39
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
41
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
71
Corina NICOLESCU, Mănăstirea Slatina..., p. 29.
72
Ibidem, pp. 29-30.
42
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
73
Corina NICOLESCU, Argintăria laică și religioasă în Țările Române (sec. XIV-XIX), București, 1968, p. 184.
74
Alexandru ELIAN, op. cit., p. 688.
75
Corina NICOLESCU, Mănăstirea Slatina..., p. 30.
43
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
emeplare ceva mai târzii, din vremea lui vasile Lupu. Candela este lucrarea unui
meșter local.
Tot Mănăstirii Slatina îi aparține o Evanghelie, donată de Matei
Ghica Voievod, în anul 1754 mănăstirii Slatina. Pe ea se află următoarea
inscripție: „Această Evanghelie s-a aferosit de domnia mea la mănăstirea
Slatina, Suceava, unde se prăznuiește Schimbarea la Față a Domnului nostru
Iisus Hristos, pentru a noastră veșnică pomenire, 7262 (1754), iunie. De mine
este ferecată, iar Evanghelia o am luat de la mănăstirea Slatina, după alta în loc
și pentru ca să se știe, am iscălit, Iordache Hrupenschi Spătariu.
Evanghelia este câștigată de egumenul Slatinei, Ghedeon, care
consemnează lucru acesta astfel: „Eu Ghedeon, proin-egumen sfintei mănăstiri
Slatina, am dat răvaș cu rugăminte Măriei Sale lui Matei Ghica voievod, un rând
de veșminte și cărți bisericești și abia s-au câștigat această Sfântă Evanghelie”76.
Și mitropolitul Veniamin Costachi a făcut o serie de danii Sfintei
Mănăstiri Slatina. Informații cu privire la daniile pe care le-a făcut mitropolitul
mănăstirii Slatina, ne sunt date de cercetătorul Gheorghe T. Kirileanu, după
pomelnicul lăsat de Veniamin, în care se află lista obiectelor dăruite de el. Dintre
aceste odoare enumerăm: (limbajul folosit este cel folosit de Gheorghe T.
Kirileanu în expunerea pomelnicului)
- o cruce mare, ferecată cu argint și poleită, făcută de
preasfinția sa la anul 1825 cu toată cheltuiala domniei sale;
- o potir mare cu tacâmul său, însă potirul cu finifturi și scris
pe marginea scaunului așa: din argintul actitoricesc al Domnului nAlexandru
voievod, s-au făcut acum de smeritul Veniamin, mitropolitul Moldaviei; și un
tacâm de văzduhuri de stofă și potirul și steaua și lingurița, poleite;
- două chivote mari, poleite cu aur și cu finifturi împrejur,
făcute de preasfinția sa;
- o Evanghelie mare, moldovenească, ferecată cu argint și
poleită cu aur, de preasfinția sa, din argintul ctitoricesc;
76
NUȚU Emanuel-Ștefan, op. cit, p. 67.
44
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
45
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
77
NUȚU Emanuel-Ștefan, op. cit, pp. 69-73, apud., Gheorghe T. KIRILEANU, în Academia R.P.R., Manuscrise nr.
2671, 2679, apud Constantin TURCU, Știri noi despre Mănăstirea Slatina și mitropolitul Veniamn Costachi, în
Mitropolia Moldovei și Sucevei, anul 1959, nr.3-4, pp. 153-155.
47
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
48
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
Moșiile nu au rămas însă aceleași de-a lungul istoriei unele fiind vândute, iar
altele dte ca plată pentru unele servicii.
Dintre moșiile pe care le deținea mănăstirea Slatina menționăm:
Moșia Băișești – moșie primită de mănăstire încă de la înființare; Moșia
Trușești; Moșia dinspre Stroiești; Moșiile Borghinești și Ciripcăul, Moșia
Berești; Moșia Cioara din ținutul Iași; Moșia Sultanul din ținutul Covurlui;
Moșia Găinești din Ocolul Moldovei, Moșia Suha și Mălini; Moșia Paieghin;
Moșia Moiseni; Moșia Drăceni; Moșia Borca și Soci; Moșia Sabasa; Moșia
Verijani; Moșia Stănilești; Via de la Cotnari; Moșia Braniștea; Muntele Dealul
Omului; Moșia Grințăiașul; Moșia Batca; Moșia Rădășani; Moșia Colincăuți din
Basarabia.
Un alt lucru important de menționat, care dă o importanță foarte
mare Mănăstirii Slatina este faptul că, mănăstirea este necropolă domnească, aici
fiind înmormântată familia domnitorului Alexandru Lăpușneanu. „În partea
dreaptă a pronaosului se află mormântul domniței Teofana, una din fiicele lui
Alexandru Lăpușneanu. Lespedea sa funerară are o frumoasă ornamentație și
inscripția: „Acest mormânt l-a făcut Io Alexandru Voievod, fiicei sale Teofana,
care s-a strămutat la veșnicele lăcașuri în anul 7069(1561)”. Între pronaos și
naos a fost amenajată o încăpere a mormintelor. În prima jumătate a secolului al
XIX-lea, peretele despărțiturilor care separa încăperea mormintelor de naos a
fost demolat pentru lărgirea naosului. După distrugerea camerei mormintelor,
osemintele ctitorilor s-au strămutat în mormântul domniței Teofana.
Lângă peretele sudic, se află mormântul domnitorului Alexandru
Lăpușneanu, deasupra căruia era o lespede cu următoarea inscripție în limba
slavonă: „Acest mormânt este al monahului Pahomie, care s-a strămutat din
viața de aici, le veșnicile lăcașuri, și a fost îngropat aici, în ctitoria lui cea nouă,
în anul 7076 luna mai 5 (1568)”. De-a lungul aceluiași perete se afla mormântul
domniței Teodora, o altă fiică a lui Lăpușneanu. Inscripția în limba slavonă ce se
află pe lespedea funerară a mormântului său conține următoarele cuvinte: „Acest
49
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
mormânt l-a făcut și l-a înfrumusețat Doamna Ruxandra, fiicei sale Teodora,
care s-a strămutat la veșnicile lăcașuri în anul 7073 (1565). Tot aici se afla și
mormântul Doamnei Ruxandra, decedată în anul 1570.
În afara bisericii se mai află și alte morminte. În partea sudică a
bisericii se află încastrată în zid piatra funerară a ieromonahului Nil, al doilea
egumen al mănăstirii; lângă zidul bisericii, la drepta altarului se află locul unde a
fost înmormântat Veniamin Costachi, mitropolitul Moldovei (la 30 decembrie
1886, după sfințirea noii catedrale mitropolitane din Iași, la care Veniamin
Costachi este considerat ctitor, osemintele sale au fost strămutate în Catedrala
din Iași)”79.
De menționat este faptul că „bogățiile acestei mănăstiri, după cum
am mai meționat în lucrare, au fost mult râvnite de domnii care i-au succedat lui
Lăpușneanu. Domnia furtunoasă a acestuia a atras după sine urmări grele și
pentru Slatina. Despot, dușman al domnului, i-a topit argintăria. Candelabrul cel
mare împreună cu alte obiecte prețioase a fost transformat în bani. Iacov, starețul
și sfetnicul lui Lăpușneanu, a fost îngropat de viu, după cum am mai menționat,
de Ion Vodă cel Cumplit, pentru că s-a opus la luarea tezaurului artistic al
mănăstirii. Împrejurările tulburi de la sfârșitul secolului al XVI-lea au adus
sărăcirea Slatinei, care și-a pierdut cea mai mare parte a obiectelor de artă. Cele
câteva lucruri păstrate au suferit probabil stricăciuni, fiindcă ulterior au fost
refăcute. Numai așa se poate explica menționarea restaurării sau returnării lor de
către mitropolitul Teofan, fost stareț la Slatina, în primii ani ai veacului al XVII-
lea. Două decenii mai târziu, în vremea lui Vasile Lupu, un alt mitropolit purtând
același nume, se îngrijește de reconstrucția unor clădiri din cadrul
monumentului. Așa cum reiese dintr-un document din anul 1641, în schimbul
unei siliști a mănăstirii de la Trușești, pe apa Jijiei, Vasile Lupu dă posibilitatea
să se facă, un rând de chilii și să se acopere trapezeria și clisearnița cu șindrilă.
79
http://judetulsuceava.ro/locuri/obiective-turistice/manastiri/manastirea-slatina/.
50
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
La fel și războiul lui Ion Sobieski din 1691 ca și nenumăratele războaie ruso-
turce din veacul al XVIII-lea, pustiesc mănăstirea”80.
81
Constantin St. BILCIURESCU, op. cit., p. 235.
82
NUȚU Emanuel-Ștefan, op. cit, p. 26, apud., Direcția Generală a Arhivei Statului din RSR, Catalogul de
documente din Arhiva Statului Iași, Moldova, vol. I, (1398-1595), București, 1989, doc. 1081, p. 409.
51
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
83
Ibidem, p. 26, apud., Direcția Generală a Arhivei Statului, Catalogul documentelor moldovenești din Arhiva
Istorică Centrală a Statului, vol. II, 1621-1652, București, 1959, doc. 1463, p. 301.
52
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
53
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
54
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
86
NUȚU Emanuel-Ștefan, op. cit, pp. 29-30.
55
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
87
Pr. Ion VICOVAN, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Ed. Trinitas, Iași, 2002, p. 116.
88
Arhimandrit Ioanichie BĂLAN, Patericul Românesc, ce cuprinde viața și cuvintele unor Sfinți și Cuvioși
Părinți ce s-au nevoit în mănăstirile românești (sec. III-XX), Ed. Episcopiei Romanului, Roman, 42001, p. 365.
89
Pr. Dr. Ilie GHEORGHIȚĂ, Un veac de la moartea Mitropolitului Veniamin Costachi, Ed. Mănăstirii Neamț,
1946, p. 28.
56
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
90
Andrei VIZANTI, Veniamin Costachi. Mitropolit al Moldovei și Sucevei. Epoca, viața și operele sale, Iași, 1881,
p. 28.
91
Pr. Dr. Ilie GHEORGHIȚĂ, op. cit., p. 32.
92
Arhimandrit Ioanichie BĂLAN, Patericul Românesc..., p. 365.
57
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
58
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
59
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
60
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
61
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
103
Ibidem, p. 86, apud. C. ANDONE, Bisericile din satele așezate pe valea Ozanei – manuscris, (teză de licență
susținută la Facultatea de Teologie din București, 1939) p. 111.
104
Pr. Dr. Ilie GHEORGHIȚĂ, op. cit., p. 46.
105
C. ERBICEANU, op. cit., p. 62.
106
NUȚU Emanuel-Ștefan, op. cit., p. 95.
62
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
mai mare, Mihai, a fost la Mănăstirea Durău. Sora mea, Ecaterina, a fost dusă la
mănăstire pe când avea doar 11 ani, iar eu și cu încă doi frați mai mari,
Gheorghe și Vasile, am venit la Sihăstira. Până în anul 1935 mi-au murit de
tineri toți frații. Apoi a murit și tata, Alexandru. Mai trăiam eu, ca stareț la
Mănăstirea Sihăstria și mama, acasă, în comuna natală Sulița – Botoșani. În anul
1946 am adus pe mama la Sihăstria, am călugărit-o și am dus-o la Agapia Veche,
unde a trăit până în anul 1968, când s-a dus la Domnul în vârstă de 92 de ani”107.
Părinții săi au fost un exemplu viu de trăire creștină, fiind iubitori
de Dumnezeu, de biserică și de copii. Nu lipseau niciodată de la sfintele slujbe,
făceau milostenie, se rugau mult împreună cu copii, și duceau o viață curată și
bineplăcută lui Hristos. Casa lor era ca o biserică, așa cum povestea și Părintele
Cleopa: „Aveam o cameră toată numai cu icoane. Un fel de paraclis. Acolo ne
rugam. Chiar și la miezul nopții ne sculam și făceam rugăciuni. Nu se auzea
între ei înjurături, beție, desfrâu, judecăți pentru avere și avorturi, ci viața de zi
cu zi curgea lin ca o apă dulce de izvor, căci așa se moștenea din moși strămoși
și așa era tradiția creștină în partea locului”108.
La fel ca și ceilalți frați ai săi, de mic copil Costăchel, căci așa îl
alintau cei din familie, a fost bolnăvicios. Avea doar câteva luni când s-a
îmbolnăvit încât nu mai sugea nici de la pieptul mamei sale. Văzând aceasta,
părinții au spus că va muri și Costăchel așa cum au murit și alți frați ai lui. Dar
mama părintelui Cleopa, punându-și nădejdea în Dumnezeu, s-a dus cu copilul
la Mănăstirea Cozancea. Iată ce ne povestea părintele Cleopa despre această
întâmplare: „Când mama a ajuns la Cozancea, s-a întâlnit cu un părinte numit
Conon Gavrilescu și i-a spus: Ce să fac părinte? Uite, copilul acesta o să moară.
Nu mai vrea să mănânce nimic, nici măcar să sugă puțin lapte. Uite ce slab e!
Dă-l Maicii Domnului și nu va muri! Dar cum să-l dau? Ia un ștergar și o
lumânare și vino în biserică la icoana Maicii Domnului. Mama lui îi povestea că
107
Mânca-v-ar Raiul!. În memoria Părintelui Cleopa, 32002, p. 7.
108
Arhim. Ioanichie BĂLAN, Viața și nevoințele Părintelui Cleopa, Ed. Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași,
1999, p. 2.
63
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
diin clipa când l-a dăruit Maicii Domnului părintele Cleopa a dat semne că ar
vrea să sugă la pieptul ei. Tot atunci, părintele spunea, că un părinte de la
Mănăstirea Cozancea a spus aceste cuvinte: „Acest copil va trăi cel mai mult”109.
Fiind ales de Dumnezeu spre folosul multora, de mic a fost dăruit
cu darul vorbirii și cu o memorie de invidiat. După ce a terminat școala primară
în satul natal, fiind îndemnat și de exemplul fratelui Gheorghe, care era la
Mănăstirea Sihăstria, și a surorii sale Ecaterina, Constantin împreună cu fratele
cel mai mare, Vasile, s-au hotărât să plece și ei la Sihăstria. Intrând în
Mănăstirea Sihăstria, egumen era pe atunci protosinghelul Ioanichie Moroi, iar
fratelui Constantin, viitorul părinte Cleopa, i se dă ascultare la vaci, iar drept
canon i se dă să nu vorbească cu fratele său Vasile timp de trei luni.
În anul 1935-1936 fratele Constantin satisface serviciul militar în
Botoșani. Apoi la 2 august 1937 este tuns în monahism de egumenul schitului,
primind numele de Cleopa. Timp de aproape zece ani, păstorind oile schitului, în
vara anului 1942 a fost ales egumen provizoriu în locul bătrânului stareț, care
era grav bolnav. În anul 1945 este hirotonit diacon și preot și este numit egumen
al Schitului Sihăstria, pe care o povățuiește cinci ani de zile. În anul 1947
Schitul Sihăstria este transformat în mănăstire prin Decret patriarhal, având
peste 70 de viețuitori, iar Protosinghelul Cleopa a fost ridicat la rang de
arhimandrit110.
În anul 1948, la 21 mai părintele Cleopa a săvârșit Sfânta Liturghie
cu un sobor de preoți și a rostit predica zilei, lăudând râvna marilor împărați,
care au dat libertate creștinilor și au construit numeroase biserici. El a mai
adăugat că „Să dea Dumnezeu ca și conducătorii noștri de acum să fie ca Sfinții
Împărați, ca să-i pomenească Biserica în veac”. În acel moment unul dintre
credincioși l-a înregistrat, și nici n-a apucat să-și scoată veșmintele și a venit o
mașină și l-au luat și l-au interogat la Târgu Neamț. După 5 zile în care a fost
109
Mânca-v-ar Raiul!..., p. 10.
110
Arhimandrit Ioanichie BĂLAN, Patericul Mănăstirilor Nemțene, Ed. Trinitas, Iași, 2001, p. 253.
64
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
ținut fără apă și fără mâncare, este eliberat și este sfătuit de un creștin
binefăcător să plece în pustie pentru o perioadă. Astfel s-a retras în Munții
Sihăstriei, la locul numit „Piciorul Cucului”, la șase kilometri mai sus de
mănăstire. Acolo și-a petrecut timpul în rugăciune, citind în fiecare zi Acatistul
Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului. După șase luni petrecute în pustie
revine ca stareț în obștea Mănăstirii Sihăstria111.
După un an de liniște, s-a așternut iarăși întristare peste obștea
Mănăstirii Sihăstria. Era în luna august, anul 1949, când Arhimandritul Cleopa a
fost chemat la Sfânta Patriarhie de către Patriarhul Justinian, care îl aprecia
foarte mult, și a fost rânduit să plece cu un grup de 30 de călugări din obștea
Mănăstirii Sihăstria la Mănăstirea Slatina – Suceava, pentru a înnoi obștea și
viața duhovnicească de acolo. Astfel, alege 30 de părinți, duhovnici, preoți,
monahi și rasofori, printre care și Ieroschimonahul Paisie Olaru. Lasă stareț la
Mănăstirea Sihăstria pe Protosinghelul Ioil Gheorghiu, uicenicul marelui stareț
Ioanichie Moroi. Mănăstirea Slatina, ctitoria lui alexandru Lăpușneanu, care
avea doar șapte bătgrâni în vechea obște, îi aștepta./ începutul a fost mai greu,
dar în câteva luni de zile noua obște s-a acomodat și toate au intrat în normal.
Părintele Cleopa a început înnoirea vieții duhovnicești la Slatina,
punând în bună rânduială sfintele slujbe de zi și de noapte și Sfânta Liturghie. A
rânduit, de asemenea, spovedania săptămânală, școala monahală pentru frați și
viața de obște după modelul Sfântului Teodor Studitul.
Din anul 1950 s-au închinoviat la Slatina și câțiva teologi iscusiți,
carfe îl stimau în mod deosebit pe Părintele Cleopa. Între aceștia amintim pe
Protosinghelul Petroniu Tănase, Ierodiaconul Antonie Plămădeală,
Arhimandritul Dosoftei Morariu, Protosinghelul Gherontie Bălan,
Ieroschimonahul Daniil Tudor și Ieromonahul Arsenie Papacioc. Toți aceștia îl
ajutau pe Părintele Cleopa la buna organizare a acestei mănăstiri voievodale,
111
Arhim. Ioanichie BĂLAN, Viața și nevoințele..., pp. 79-82.
65
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
66
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
67
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
117
Preot Prof. Univ. Dr. Mircea PĂCURARIU, Dicționarul Teologilor Români, Ed. Enciclopedică, București, 2002,
p. 284.
68
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
69
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
118
NUȚU Emanuel-Ștefan, op. cit., pp. 100-101.
119
Artur SILVESTRI, Modelul „Omului Mare”; Zece „Convorbiri de amurg” cu Antonie Plămădeală urmate de
„Douăzeci și opt de scrisori de altădată”, Ed. Carpathia Press, București, 2004, p. 14.
70
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
71
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
catedrala mitropolitană din Iași. Tot aici primește rangul de protosinghel în anul
1946. La Mănăstirea Slatina primește ascultarea de arhondar între 1
noiembrie1935 până pe 1 mai 1941. Este econom al Mănăstirii Cetățuia, între
anii 1941 și 1946, apoi se întoarce la Mănăstirea Slatina121.
S-a dovedit un trăitor foarte smerit, blând și ascultător. Ca
ieromonah săvârșea zilnic Sfânta Liturghie cu cele șapte laude și era unul dintre
duhovnicii căutați atât în obște cât și de pelerinii care cercetau Slatina. Din
septembrie 1949, ieromonahul Emilian a avut bucuria să slujească, să
spovedească și să viețuiască în obștea acum întregită prin venirea părinților de la
Sihăstria, în frunte cu arhimadritul Cleopa Ilie. De acum viața spirituală în
Slatina era mai profundă și mai căutată de monahi și credincioși. Liniștea
spirituală de la Slatina a durat până la măsurile luate de organele de represiune
în toamna lui 1951. Atunci părintele Cleopa a fost nevoit să se retragă în munți,
în locul său ca stareț ajungând părintele Emilian.
Noul stareț a reușit să păstreze unitatea obștii și viața duhovnicească
de la Slatina în fața provocărilor permanente venite dinsre autoritățile
comuniste. În anul 1959, anul prigonirii monahilor din România, Mănăstirea
Slatina urma să fie închisă la cererea autorităților comuniste. Însă, prin
dispoziția mitropolitului Iustin Moisescu, Slatina a fost transformată în azil
pentru maicile bătrâne din Moldova. În aceste împrejurări, părintele Emilian a
rămas în cetatea monahală a lui Lăpușneanu ca duhovnic atât al maicilor care
viețuiau aici, cât și al ucenicilor care îl cercetau permanent122.
A fost caracterizat de maici ca fiind un duhovnic iscusit, smerit,
blând, tăcut, bun liturghisitor, milostiv, iertător, un bun cunoscător și împlinitor
al canoanelor bisericii, un bun administrator și un colaborator desăvârșit în
problemele administrative, duhovnicești și disciplinare. De aceea moartea sa de
121
NUȚU Emanuel-Ștefan, op. cit., pp. 106-107.
122
Adrian Nicolae PETCU, Ieromonahul Emilian Olaru, starețul de la Slatina, în „Ziarul Lumina”, 11 august
2011, http://ziarullumina.ro/memoria-bisericii/ieromonahul-emilian-olaru-staretul-de-la-slatina, 11 august 2011.
72
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
73
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
124
http://ro.orthodoxwiki.org/Petroniu_(T%C4%83nase).
74
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
125
George ENACHE, Trecerea prin veac a părintelui Arsenie Papacioc, ’’Rost’’, nr. 28, iunie 2005,
http://www.rostonline.org/rost/iun2005/papacioc-trecerea-prin-veac.shtml;
75
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
76
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
77
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
78
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
128
Ibidem, pp. 171-172.
80
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
CONCLUZII
81
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
82
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
BIBLIOGRAFIE
Cărți / Reviste
1. BĂLAN, Arhimandrit Ioanichie, Patericul Mănăstirilor Nemțene,
Editura Trinitas, Iași, 2001;
2. IDEM, Patericul Românesc, ce cuprinde viața și cuvintele unor Sfinți
și Cuvioși Părinți ce s-au nevoit în mănăstirile românești (sec. III-XX), Ediția a IV-a, Editura
Episcopiei Romanului, Roman, 2001;
3. IDEM, Vetre de sihăstrie românească, secolele IV-XX, Ediția a II-a,
Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001;
4. IDEM, Viața și nevoințele Părintelui Cleopa, Editura Mitropoliei
Moldovei și Bucovinei, Iași, 1999;
5. BILCIURESCU, Constantin St., Mănăstirile și Bisericile din
România, cu mici notițe istorice și gravuri, Tipografia Cărților Bisericești, 1890;
6. BODOGAE, T., Ajutorele românești la mănăstirile din Sfântul Munte
Athos, Sibiu, 1940;
7. BOGDAN, Ioan, Cronicile slavo-române din sec. 15-16, Editura
Academiei R.P.R., București, 1959;
8. IDEM, Letopisețul lui Azarie, extras din Analele Academiei Române,
Vol. 31, București, 1909;
9. CORUGĂ, Matei V., Gheorghe al II-lea și Grigorie de la Neamț, doi
mitropoliți necunoscuți ai Moldovei din secolul al XVI-lea, în Biserica Ortodoxă Română,
anul LXXXIX (1971), nr. 11-12 (noiembrie-decembrie);
10. DRĂGUȚ, Vasile, Arta gotică în România, Editura Meridiane, București,
1979;
11. ELIAN, Alexandru Inscripțiile medievale ale României. Orașul
București, vol. I, Editura republicii Socialiste România, București, 1965;
83
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
84
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
31. MOISESCU, Pr. Prof. Gh. I.; FILIPAȘCU, Pr. Prof. Al.; LUPȘA, Pr.
Prof. Șt., Istoria Bisericii Române, vol. I, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 1957;
32. NICOLESCU, Corina, Argintăria laică și religioasă în Țările Române (sec.
XIV-XIX), București, 1968;
33. IDEM, Mănăstirea Slatina, Editura Meridiane, București, 1967;
34. NUȚU, Emanuel-Ștefan, Mănăstirea Slatina. Monografie, Editura
Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2004;
35. OANELE, Arhim. Victorin, Viața și nevoința marelui duhovnic și
arhimandrit Cleopa Ilie, în vol. Părintele Cleopa Ilie, Prieten al Sfinților și Duhovnic al
credincioșilor, Editura Trinitas, Iași, 2005;
36. PĂCURARIU, Preot Prof. Univ. Dr. Mircea, Dicționarul Teologilor
Români, Editura Enciclopedică, București, 2002;
37. PETRESCU, Dr. G. Z., În jurul unei presupuse otrăviri a lui
Alexandxru Lăpușneanu, Tiparul „Cultura”, București, 1928;
38. PUNGĂ, Gh., Țara Moldovei în vremea lui Alexandru Lăpușneanu,
Editura Universității „Al. I. Cuza, Iași, 1994;
39. SILVESTRI, Artur, Modelul „Omului Mare”; Zece „Convorbiri de
amurg” cu Antonie Plămădeală urmate de „Douăzeci și opt de scrisori de altădată”, Editura
Carpathia Press, București, 2004;
40. STOIDE, Const. A., Contribuții la studiul istoriei Țării Româmești, în
„Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie din Iași”, tomul X, 1973;
41. AIOANEI, Arhim. Timotei, Legătura mitropolitului Antonie
Plămădeală cu Mănăstirea Slatina din ținututl Fălticenilor, în In Memoriam, 6 decembrie
2010, nr. 54, http://www.ziarulinmemoriam.ro/index.php/arhiva/6-decembrie-2010-numarul-
54/99-legtura-mitropolitului-antonie-plmdeala-cu-mănstirea-slatina-din-ținutul fălticenilor;
42. URECHE, Grigore; DASCĂLU, Simion, Letopisețul Țării Moldovei,
Editura „Scrisul Românesc”, Craiova, 1934;
43. URECHE, Grigore, Letopisețul Țării Moldovei, Editura Litera,
Chișinău, 1998;
44. VĂTĂȘANU, Virgil, Istoria artelor plastice în România, Editura
Meridiane, Vol. I, București, 1968;
45. VICOVAN, Pr. Ion, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura
Trinitas, Iași, 2002;
46. VINTILESCU, Pr. Petre, Din poezia, imnografică din cărțile de ritual
și cântarea bisericească, Editura Pace, București, 1937;
47. VIZANTI, Andrei, Veniamin Costachi. Mitropolit al Moldovei și
Sucevei. Epoca, viața și operele sale, Iași, 1881;
85
MĂĂ NĂĂ STIREĂ SLĂTINĂ – MONOGRĂFIE
Site-uri
49. ENACHE, George, Trecerea prin veac a părintelui Arsenie Papacioc,
’’Rost’’, nr. 28, iunie 2005, http://www.rostonline.org/rost/iun2005/papacioc-trecerea-prin-
veac.shtml;
50. PETCU, Adrian Nicolae, Ieromonahul Emilian Olaru, starețul de la
Slatina, în: Ziarul Lumina, 11 august 2011, http://ziarullumina.ro/memoria-
bisericii/ieromonahul-emilian-olaru-staretul-de-la-slatina, 11 august 2011;
51. http://ro.orthodoxwiki.org/Petroniu_(T%C4%83nase);
52. http://atitudini.com/viata-necenzurata-a-parintelui-arsenie-papacioc-apostolul-
iubirii-al-neamului-romanesc/;
53. http://judetulsuceava.ro/locuri/obiective-turistice/manastiri/manastirea-
slatina/.
86