24 Aparate electrice - Îndrumar de laborator

3. TENSIUNEA TRANZITORIE DE RESTABILIRE

3.1 Scopul lucrării

Studiul fenomenelor tranzitorii ce apar la nivelul contactelor aparatelor de comutaţie

în cazul conectării şi deconectării diferitor tipuri de sarcini întâlnite frecvent în exploatare.

3.1 Generalităţi

Procesele de conectare şi deconectare ale aparatelor de comutaţie din reţelele şi

circuitele electrice apar ca urmare a unor manevre având drept scop dirijarea energiei
electrice, fie ca urmare a unor avarii. Comutaţia în regim normal sau de avarie sunt procese
ce conduc la regimuri tranzitorii caracterizate prin valori ale curenţilor sau tensiunii care pot
diferi substanţial de situaţiile caracteristice regimurilor permanente. Aceste mărimi produc
solicitări electrodinamice, termice, dielectrice, atât pentru aparatele de comutaţie, cât şi
pentru instalaţia electrică.
Reprezentative ca solicitări asupra aparatelor de comutaţie sunt următoarele procese
de comutaţie:
 comutaţia circuitelor inductive care modelează fenomenele ce apar în regim de
scurtcircuit şi tensiunea tranzitorie de restabilire;
 comutaţia circuitelor capacitive care modelează conectarea şi deconectarea bateriilor de
condensatoare.
Solicitările aparatelor de comutaţie depind nu numai de valorile curenţilor şi
tensiunilor întrerupte sau de valorile puterii de scurtcircuit, dar şi de modul de variaţie a
tensiunii care se restabileşte între contactele aparatului la deconectarea unui defect. În
timpul existenţei arcului electric tensiunea între contactele întreruptorului este mică aceasta
atingând valoarea de regim nominal după un scurt interval de timp de la întreruperea
curentului.
Între aceste valori extreme se desfăşoară procesul tranzitoriu de restabilire a tensiunii
între contactele întrerupătorului. Tensiunea tranzitorie de restabilire se prezintă în general
sub forma unor oscilaţii de frecvenţă ridicată având amplitudini care pot să depăşească cu
mult amplitudinea tensiunii de regim.
Dezvoltarea sistemelor energetice caracterizată prin creşterea puterilor unitare ale
grupurilor generatoare şi ale transformatoarelor, concentrarea de puteri foarte mari în
centralele electrice, realizarea liniilor electrice de transport la tensiuni din ce în ce mai înalte
Tensiunea tranzitorie de restabilire 25

a avut drept consecinţe creşterea puterilor de scurtcircuit şi mărirea solicitării aparatelor de

deconectare care trebuie să prezinte o comportare corespunzătoare faţă de parametrii
tensiunii de restabilire. Analiza influenţei parametrilor tensiunii tranzitorii de restabilire
permite stabilirea condiţiilor reale (din reţea) în care funcţionează întreruptoarele şi
perfecţionarea normelor de încercare a întreruptoarelor, a criteriilor de alegere.

3.2 Parametrii tensiunii tranzitorii de restabilire

Tensiunea tranzitorie de restabilire comportă o componentă tranzitorie apreciabilă

suprapusă tensiunii de frecvenţă industrială. Această componentă poate fi periodică,
aperiodică sau o combinaţie a acestora după caracteristicile circuitului şi ale întreruptorului.
Caracteristicile cele mai importante ale tensiunii tranzitorii de restabilire sunt:
valoarea de vârf, viteza de creştere, factorul de oscilaţie şi frecvenţa proprie de oscilaţie.
Parametrii tensiunii de restabilire depind de inductanţa, capacitatea şi rezistenţa reţelei. La
reţelele în cablu, inductanţa este mai redusă şi capacitatea mai mare decât la reţelele aeriene.
Conductoarele reţelelor aeriene de foarte înaltă tensiune sunt plasate la distanţe mai mari
între ele şi faţă de pământ şi ca urmare inductanţa proprie creşte sensibil faţă de cea a
reţelelor de medie sau joasă tensiune. Astfel frecvenţa proprie de oscilaţie a reţelelor de
medie tensiune este de 3…4 kHz faţă de 0,5…1 kHz la reţelele de înaltă tensiune. Buclarea
reţelelor joacă un rol important în stabilirea parametrilor tensiunii oscilante de restabilire
deoarece prin buclare creşte valoarea capacităţii de serviciu şi se micşorează inductivitatea
liniei.
Tensiunea tranzitorie de restabilire cu o singură frecvenţă, figura 3.1., apare în
reţelele cu o structură omogenă la care parametrii lineici R0, L0, C0 se conservă în totalitatea
reţelei. Dacă parametrii lineici nu se conservă în toate punctele reţelei, la deconectarea unui
scurtcircuit reţeaua va oscila pe două sau mai multe frecvenţe proprii.
Expresia simplificată a tensiunii de restabilire cu o singură frecvenţa este de forma:

ur t   2U (1  e t cos et ) ;
1 1
fe   (3.1)
Te 2  te

unde U este valoarea efectivă a tensiunii sursei de alimentare;  - pulsaţia echivalentă a

circuitului deconectat;  - factorul de amortizare.
Factorul de oscilaţie  este definit ca raportul între valoarea de vârf a tensiunii de
restabilire şi valoarea de vârf a tensiunii sursei de alimentare şi are valori reale cuprinse în
limitele 1,3…1,6.
26 Aparate electrice - Îndrumar de laborator

2U

ur(t)
2U

us(t)
t
0
 ttranzitoriu
te 
e

i(t)

Fig. 3.1. Tensiunea tranzitorie de restabilire cu o singură frecvenţă

Parametrii  şi fe ai tensiunii de restabilire joacă un rol decisiv în realizarea unei

întreruperi reuşite de către un întreruptor. Astfel după separarea mecanică a contactelor, în
polul întreruptorului apare un arc electric care se stinge la trecerea prin zero a curentului. În
acest moment, are loc întreruperea electrică şi începe procesul de refacere a rigidităţii
dielectrice în camera de stingere a întreruptorului.
Dacă în fiecare moment tensiunea de străpungere a mediului dielectric este mai
mare decât tensiunea de restabilire, întreruperea este reuşită; în caz contrar are loc
reamorsarea arcului electric în întreruptor, iar întreruperea este nereuşită.
O tensiune de restabilire ce este caracterizată de un factor de oscilaţie  şi o frecvenţă
fe mai mare, constituie o solicitare dielectrică mai importantă. În cazul deconectării unui
regim de scurtcircuit pentru marea majoritate a sistemelor trifazate se poate considera
funcţionarea în regim de sarcină inductivă.
Cu o aproximaţie de câteva grade electrice, întreruperea mecanică pentru cei trei poli
ai unui întreruptor este sincronă în timp ce întreruperea electrică (stingerea arcului electric la
nivelul fiecărui pol) nu este sincronă. Din diagrama fazorială prezentată în figura 3.2. :
Tensiunea tranzitorie de restabilire 27

Ur1

U1

I1

U3 U2

Ur3 Ur2
I23

Fig. 3.2. Diagrama fazorială la deconectarea sarcinilor inductive, neutrul izolat

rezultă următoarele concluzii în ipoteza că polul 1 este polul care întrerupe primul arcul
electric:
 solicitarea dielectrică cea mai mare 1,5 2U 1 apare la polul prin care curentul de
scurtcircuit trece primul prin valoarea zero;
 solicitările dielectrice ale polilor 2, 3 sunt mai reduse 0.5 6U 1 ;
 solicitările termice sunt maxime la nivelul polului 3 pentru care există o prelungire a
timpului de arc faţă de polul 2 cu un unghi de /6;
La deconectarea sarcinilor capacitive în sisteme trifazate cu neutrul conectat la
pământ, diagrama fazorială corespunzătoare tensiunilor de restabilire este prezentată în
figura 3.3:

Ur1

U1

I1 0
I23
Ur3 U3 U2 Ur2

UON

Fig. 3.3. Diagrama fazorială la deconectarea sarcinilor capacitive, neutrul conectat la pământ
28 Aparate electrice - Îndrumar de laborator

şi rezultă următoarele concluzii în ipoteza că polul 1 este polul care întrerupe primul arcul
electric:
 solicitarea dielectrică cea mai mare 2 ,5 2U 1 apare la polul prin care curentul trece
primul prin valoarea zero;
 solicitările dielectrice ale polilor 2, 3 sunt 6U 1 ;
 solicitările termice sunt maxime la nivelul polului 3 pentru care există o prelungire a
timpului de arc faţă de polul 2 cu un unghi de /6 şi cu un unghi de /2 faţă de polul 1.

3.3 Programul lucrării

3.3.1. Studiul tensiunii tranzitorii de restabilire în cazul circuitelor alimentate în c.c.

Pentru studiul tensiunii tranzitorii de restabilire, în cazul circuitelor alimentate în c.c.,

se procedează în felul următor:
 se realizează montajul experimental a cărui schemă electrică este prezentată în figura
3.4;
 se pregăteşte osciloscopul numeric cu memorie TDS 310 pentru a realiza achiziţia
(cuplaj în c.c.) şi memorarea semnalelor de regim tranzitoriu în regim de declanşare
automată după semnalul de intrare; se fixează domeniile de lucru corespunzătoare
fiecărui canal de intrare;
P1 75/600 V
440V

V ~ TCT

0
K
5/10 A

+
+ A
Sursa c.c.
12 V/10 A
R
-
Traductor
de curent
Hall L C D

CH2 CH1 Imprimantă

Osciloscop numeric TDS 310

Fig. 3.4. Montaj experimental pentru determinarea tensiunii tranzitorii de restabilire în c.c.
Tensiunea tranzitorie de restabilire 29

 se conectează pe rând în circuitul de sarcină următoarele tipuri de sarcină : R, R+L,

R+L//C; parametrii circuitului de sarcină se vor determina în fiecare caz cu ajutorul
punţii de măsură RLC;
 se fixează tensiunea de alimentare a bobinei contactorului de c.c., K , la valoarea de 220
V cu ajutorul trusei de curent şi tensiune TCT , apoi se deconectează circuitul;
 se fixează tensiunea sursei de alimentare în c.c. la valoarea de 12 V;
 pentru a obţine formele de undă corespunzătoare curentului şi tensiunii la conectarea
sarcinilor menţionate se pregăteşte mai întâi osciloscopul pentru achiziţie (baza de timp
max. 50 ms) apoi se alimentează bobina contactorului din TCT; formele de undă
achiziţionate se transmit la imprimantă;
 pentru a obţine formele de undă corespunzătoare curentului şi tensiunii tranzitorii la
deconectarea sarcinilor menţionate, mai întâi se alimentează bobina contactorului şi se
reglează cu ajutorul reostatului R curentul prin circuit (valoare recomandată I = 1…2 A,
valoare maximă Imax = 4 A) apoi, se pregăteşte osciloscopul pentru achiziţie (baza de
timp max. 50 ms) şi se comanda de la trusa TCT deconectarea circuitului; formele de
undă achiziţionate se transmit la imprimantă; în acest caz se vor realiza determinări
pentru cel puţin două valori diferite ale rezistenţei R (fără a depăşi curentul Imax);
 în cazul sarcinii de tip R+L se realizează o determinare suplimentară prin conectarea în
paralel cu inductanţa L a diodei D, şi pentru aceleaşi valori ale elementelor de circuit se
achiziţionează formele de undă;
 se determină din analiza formelor de undă valoarea maximă a tensiunii de restabilire şi
momentul când este atinsă, durata regimului tranzitoriu a tensiunii de restabilire,
frecvenţa.

3.3.2. Studiul tensiunii tranzitorii de restabilire în cazul circuitelor alimentate în c.a.

Pentru studiul tensiunii tranzitorii de restabilire, în cazul circuitelor alimentate în c.a.,

se procedează ca la punctul 3.3.1 cu următoarele menţiuni:
 se realizează montajul experimental a cărui schemă electrică este prezentată în figura
3.5.;
 se pregăteşte osciloscopul numeric cu memorie TDS 310 pentru a realiza achiziţia
(cuplaj în c.a.) şi memorarea semnalelor de regim tranzitoriu în regim de declanşare
automată;
 se conectează pe rând în circuitul de sarcină următoarele tipuri de sarcină : R, R+L,
R+C; parametrii circuitului de sarcină se vor determina în fiecare caz cu ajutorul punţii
de măsură RLC;
 se fixează cu ajutorul autotransformatorului ATR8 tensiunea sursei de alimentare la o
30 Aparate electrice - Îndrumar de laborator

valoare cuprinsă între 12 …24 V;

 se determină din analiza formelor de undă valoarea maximă a tensiunii de restabilire şi
momentul când este atinsă, factorul de oscilaţie, durata regimului tranzitoriu a tensiunii
de restabilire, frecvenţa proprie de oscilaţie.
P1 75/600 V
220V

V ~ TCT

0
K
ATR 8 6/75 V 5/10 A

A
220 V
V
R

S1 Traductor Sonda
de curent diferenţială L C
Hall MX9000

CH2 CH1 Imprimantă

Osciloscop numeric TDS 310

Fig. 3.5. Montaj experimental pentru determinarea tensiunii tranzitorii de restabilire în c.a.

3.4 Conţinutul referatului

1. Schemele electrice ale montajelor experimentale.

2. Formele de undă ale tensiunii tranzitorii şi curentului pentru cazurile studiate în cadrul
lucrării.
3. Observaţii şi concluzii privitoare la fiecare caz studiat în funcţie de condiţiile în care s-
au făcut determinările.
4. Pentru fiecare caz , pe graficele obţinute, se vor determina parametrii caracteristici ai
tensiunii tranzitorii de restabilire.
5. Concluzii finale comparative privind problemele studiate în cadrul lucrării.