Sunteți pe pagina 1din 1

Tratat la Harlau -1499

Stefan cel Mare si regale Ioan Albert

Ştefan, pe baza evoluţiei situaţiei politice din centrul şi sud-estul Europei, unde se
crease un bloc al fraţilor jagielloni cu intenţii declarate antiotomane, care căuta să-l
includă şi pe el, ca aliat şi nu ca subordonat, precum şi ca urmare a intensificării
pregătirilor militare otomane şi a ciocnirilor tot mai dese dintre turci şi
veneţieni [92] , care anunţau declanşarea unei confruntări de proporţii, cu toate că
veneţienii făceau tot ce le stătea în putinţă pentru a o evita, s-a hotărât să adere de
jure la alianţa jagiellonă prin încheierea unui tratat de pace cu Polonia. După ce, în
aprilie 1499, se încheie un tratat între Ţara Românească şi Ungaria [93] , iar la 14
ale aceleiaşi luni se realizează un tratat între Polonia, Lituania şi Ungaria [94] ,
solii lui Ştefan cel Mare, Hărman pârcălabul şi Ivanco pitarul, primesc la 16 aprilie
1499, la Cracovia, condiţiile tratatului de pace dintre Moldova şi Polonia, condiţii
ratificate de Ştefan, la 12 iulie acelaşi an, la Hârlâu [95] . Tratatul subscris de
Ştefan este, în acelaşi timp, un tratat de pace şi alianţă, sau după expresia,
deosebit de reuşită, a lui Nicolae Iorga este un “... act de eliberare din vasalitate şi
de reîncepere a cruciatei” [96] . Moldova, de o parte, Polonia şi Lituania, de altă
parte se angajau să pună capăt ostilităţilor, să se abţină de la orice acţiuni
duşmănoase şi să-şi dea concursul reciproc împotriva tuturor adversarilor. Sensul
acestei ultime clauze este lămurit de referinţele actului la o acţiune comună moldo-
ungaro-polonă împotriva Imperiului otoman, la care Ştefan se angaja să participe
cu toate forţele ţării sale, dar, prevăzător, el îşi rezerva dreptul de a aproba
itinerariul pe care avea să-l urmeze oastea polonă în cazul unei mari expediţii
antiotomane, pentru a împiedica repetarea situaţiei din 1497 [97] .