Iulia BOGHIRNEA

METODOLOGIA CERCETĂRII
ŞTIINŢIFICE

1
 Iulia BOGHIRNEA

METODOLOGIA
CERCETĂRII
ŞTIINŢIFICE
curs practic pentru
studenţii şi masteranzii în Drept şi Ştiinţe Administrative

Pitesti, 2018

2
 Prelegerea I
CONCEPTUL DE METODOLOGIE.
PRECIZĂRI TERMINOLOGICE

§ 1. Conceptul de metodologie
Cuvântul „metodă” provine la gr. methodos care însemna
cale, drum, dar şi mod de expunere.
Interesul oamenilor de ştiinţă pentru perfecţionarea metodei
a dus la apariţia ştiinţei despre metodă şi anume metodologia.
Una din condiţiile de existenţă ale unei ştiinţe este stabilirea
metodei de cercetare/de cunoaştere. Astfel, aşa cum opina Tudor
Vianu, “a începe cercetarea ştiinţifică a unui anumit obiect
înseamnă a încheia o convenţie cu propria ta inteligenţă”1 căci,
gândirea științifică nu acționează spontan precum natura ci
acţionează pe bază unor metode de cercetare. Dacă se aplică o
metodologie corespunzătoare aceasta se regăseşte la final în
adevărul descoperit.
Metoda ştiinţifică reprezintă mijlocul raţional necesar
obţinerii de cunoştinţe teoretice adevărate despre domeniul
investigat.
„Mijlocul raţional” este constituit din principii operaţionale
şi din reguli care definesc tehnicile şi care este absolut „necesar”

1
T. VIANU, Metodă şi obiect. Opere, vol. 9, Ed. Minerva, 1980, p. 192. apud.
N. POPA, Teoria generală a dreptului, Ed. All Beck, București, 2005, p. 13.
3
deoarece, în absenţa sa, obţinerea de cunoştinţe adevărate este
întâmplătoare şi aleatorie.
N. Popa defineşte metodologia ca fiind „sistemul
principiilor generale de investigaţie, deduse din sistemul celor mai
generale legi obiective”2.
M. Manolescu în lucrarea sa „Teoria şi practica dreptului”,
defineşte metodologia ca fiind „vorbirea despre metodele sau căile
întrebuinţate de ştiinţă sau de omul de ştiinţă în cercetările sale,
adică ştiinţa călăuzirii pe căile pentru descoperirea adevărului”3.

§ 2. Noţiunea de „metodologie juridică”

Pentru o eficientă cercetare, explicare şi aplicare a

fenomenului juridic este nevoie de o metodologie specifică, în baza
căreia să se realizeze o investigare ştiinţifică a mecanismului
acţiunii sale sociale şi legăturilor sale cu societatea, a funcţiilor lui,
a conţinutului şi a formei sale4.
Întrucât metodele de cercetare ale fenomenului juridic se
deosebesc prin aria lor de aplicare, gradul de abstractizare,
validitate, gradul de precizie pe care îl pot pune la dispoziţie
cercetării ştiinţifice pentru a contribui, în mod concret, la realizarea

2
N. POPA, op.cit, p.14.
3
M. MANOLESCU, Teoria şi practica dreptului, Ed. Fundaţia Regele Mihai I,
Bucureşti, 1944, p. 10.
4
N. POPA, Prelegeri de sociologie juridică, T.U.B., Bucureşti, 1983, p. 67.
4
unor obiectice practice, este necesar a se dezvolta o metodologie
juridică5.
S. Popescu și D. Iliescu definesc metodologia juridică ca
fiind “ansamblul de norme de selecţionare, coordonare şi
apreciere a avantajelor şi dezavantajelor metodelor reprezentând
procedeele necesare demersului ştiinţific în domeniul dreptului”6.
În lucrarea sa Teoria şi practica dreptului, Mircea
Manolescu defineşte metodologia juridică ca fiind „ştiinţa
metodelor juridice, adică ştiinţa despre căile pe care se îndrumează
cercetările omului de ştiinţă juridică pentru aflarea adevărului,
despre obiectul ştiinţei juridice, despre realitatea juridică” sau,
într-o exprimare mai plastică, consideră că metodologia juridică ar
fi „sistemul care organizează legăturile dintre apele adânci -
uneori liniştite, alteori tumultuoase din diferite regnuri juridice,
aflate la atât de deosebite niveluri şi cu mari accidente de teren
între ele” 7.
Nicolae Popa defineşte metodologia juridică ca fiind „acel
sistem al unor factori ce au ca obiect raporturile, legăturile,
relaţiile care se stabilesc între diferite metode de cunoaștere și
cercetare fenomenului juridic8. Autorii explică termenii folosiți

5
S. POPESCU, D. ILIESCU, Probleme actuale ale metodologiei juridice, Ed.
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979, p. 6.
6
S. POPESCU, D. ILIESCU, op.cit.,p. 6.
7
M. MANOLESCU, Teoria şi practica dreptului, op.cit., p. 10.
8
N. POPA, A. RĂDUCANU, Quelque considération sur la notion de la
méthodologie juridique, în Analele Universităţii din Bucureşti, seria Drept, nr. 2
/1983, apud. Nicolae POPA, op.cit, p.15; M-I RĂDULESCU-GRIGORE,
Teoria generală a dreptului, Ed. Universul Juridic, București,. 2014, p. 17.
5
astfel: “factori de o relativă invarianţă, într-un număr suficient de
mare de metode” sunt principiile, normele sau criteriile
metodologice, suma acestor metode formând conţinutul
metodologiei juridice. Aceste raporturi, legături și relaţii între
metode se pot stabili “fie înainte, fie în timpul, fie după încheierea
actului de cercetare ştiinţifică şi reprezintă obiectul metodologiei
juridice”9.
Într-o altă opinie10, la care aderăm, metodologia juridică a
fost definită ca fiind o „activitate ştiinţifică din domeniul dreptului,
ce constă […] în utilizarea unui ansamblu de reguli, metode şi
procedee de cercetare prin care se urmăreşte, după un plan
organizat şi sistematic, cunoaşterea şi explicarea fenomenului
juridic precum şi al tuturor factorilor ce-i influenţează şi
determină evoluţia, în vederea atingerii unor anumite obiective şi
scopuri sociale concrete atât în elaborarea dreptului cât şi în
aplicarea normelor şi a principiilor juridice”.
Ca sistem de principii de investigaţie fundamentate obiectiv,
metodologia juridică este inerentă înţelegerii ştiinţifice a
mecanismului acţiunii sociale a dreptului, a funcţiilor lui, a esenţei,
a conţinutului şi a formelor sale, a legăturilor multiple cu societatea.
Teoria generală a dreptului este disciplină care asigură
unitatea metodologică a investigaţiilor ştiinţifice, „de descoperire a

9
Nicolae POPA, op.cit, p.15.
10
A. CONSTANTIN, Aspecte teoretice privind metodologia cercetării
ştiinţifice în domeniul dreptului - metodele de interpretare a normelor juridice,
în Revista Studii de drept românesc nr. 1-2/2006, p.164.
6
adevărului despre obiectul cercetat”, din cadrul tuturor ramurilor
de drept11.
În legătură cu ideea unei metode de cercetare dominante, în
literatura de specialitate, se consideră relevant un exemplu ca în
faza culegerii materialului faptic, Teoria generală a dreptului poate
şi trebuie să folosească metoda investigaţiei sociologice concrete,
ca metodă fundamentală, pentru ca în altă etapă să aplice analiza
conceptuală şi metoda logică, ca premise a fundamentării
generalizărilor şi abstractizărilor pe care aceasta trebuie să le
realizeze12.
Peter Popoff într-unul din studiile sale13 a făcut o clasificare
a metodelor de cercetare ştiinţifice juridice în două mari grupe:
a.) metodele logice sau abstracte, ce includ: analiza şi
sinteza; formalizarea, modelarea şi cibernetica.
b.) metodele concrete ce includ: metoda sociologică
concretă, metoda comparativă, metoda statisticii
judiciare.
Autorul relevă, în studiul amintit, faptul că aplicarea
metodelor de cercetare abstracte în conexiune cu cele concrete au
ca scop perfecţionarea procesului de elaborare şi aplicare a
dreptului.

11
S. POPESCU, D. ILIESCU, op.cit., p. 7.
12
idem, p. 14.
13
P. POPOFF, Metode moderne ale gândirii socialiste privind argumentarea în
domeniul teoriei statului şi dreptului, raport prezentat la Congresul de filozofie
a dreptului şi filozofie socială, Bruxelles, 1971, traducete realizată de ICJ apud.
S. POPESCU, D. ILIESCU, op.cit., p. 20
7
 N. Popa a identificat în conţinutul metodologiei juridice
patru elemente componente: logica juridică, logica judiciară,
tehnica juridică şi artele juridice.
1. Logica juridică se ocupă cu sursele, adică un mod de
gândire, logic prin excelenţă. În cadrul logicii juridice sunt
cuprinse: mitologia/ ideile, sociologia juridică/ datele şi nomologia/
construcţiile.
2. Logica judiciară are în vedere modul de interpretare şi de
punere în aplicare a normei juridice, pe care trebuie s-o posede
orice practician al dreptului, fie că este avocat, procuror sau
judecător.
3. Artele juridice sunt cele care privesc atât modul de
elaborare a normelor juridice cât şi arta de a judeca.
4. Tehnica juridică este o activitate complexă, ce are reguli
clare, de receptare a comandamentului social de către legiuitor,
redactare şi de formulare a normelor juridice de către acesta
(tehnica legislativă) şi, de asemenea, cuprinde momentul
transpunerii în viaţă a normei juridice elaborată de către legislator.

8
§ 3. Funcţiile metodologiei juridice

Aşadar, vom considera necesar să sintetizăm, din cele

expuse până acum, care sunt sarcinile unei metodologii juridice14 şi
anume:
- studierea şi cunoaşterea fenomenului juridic în dinamica sa
şi mai mult decât atât ştiinţa dreptului trebuie să-şi expună
elaborarea unor judecăţi de predicţie, asupra perspectivei
fenomenului juridic;
- cercetarea împrejurărilor sociale care stau la baza edictării
normelor dreptului şi care orientează întreaga politică legislativă;
- cunoaşterea/cercetarea dreptului impune investigarea sa
obiectivă din punct de vedere al exigenţelor teoriei sistemelor.
Dreptul trebuie să fie privit ca un sistem „care trăieşte prin
fidelitatea faţă de propriile-i norme” şi care se află într-o vie şi
continuă interdependenţă cu părţile sale componente (ramuri,
instituţii, norme);
- investigarea dreptului în manifestarea sa obiectivă;
- să răspundă unor nevoi practice în momentul aplicării
dreptului.

14
N. POPA, Prelegeri de sociologie juridică, T.U.B., Bucureşti, 1983, p. 68.
9
 Prelegerea al II-lea
METODELE DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ

Consideraţii generale privind metoda de cercetare

Neexistând o metodă proprie de cercetare în cazul ştiinţelor
juridice, aceste metode sunt preluate din alte domenii ale
cunoaşterii şi adaptate scopului cercetării juridice. Fiecare dintre
aceste metode este utilizabilă, în mod specific, în cercetarea, analiza
şi interpretarea fenomenului juridic. Dintre aceste metode
enumerăm15: metoda logică, metoda comparativă, metoda istorică,
metoda cercetării sociologice concrete, metoda cantitativă ş.a.

1. Metoda logică
Nevoia argumentării se prezintă ca o condiție sine qua non
în construcţiile teoretice ale dreptului.
Dreptul, ca ştiinţă sistematică, este preponderent o ştiinţă
deductivă. Dobândirea unor cunoștințe prin deducție pleacă de la
premisa că nu se poate dovedi nimic decât pornind de la principii
anterioare16.
În drept, metoda logică reprezintă “o totalitate de procedee şi
operaţiuni specifice, prin care se creează posibilitatea surprinderii

15
I. CETERCHI, M. LUBURICI, Teoria generală a statului şi dreptului,
Bucureşti, 1989, pp. 15-18.
16
Nicolae POPA, op.cit, p.16.
10
structurii şi a dinamicii raporturilor necesare între diferite
componente ale sistemului juridic al unei anumite societăţi”17.
Ştiinţă preponderent sistematică, „dreptul se apropie foarte
mult de matematică”, aşa cum şi Mircea Manolescu demonstrează
în scrierile sale, doar obiectul lor fiind diferit, astfel că dreptul a
fost numit „matematica ştiinţelor sociale”.
Dreptul şi matematica au puncte comune sub aspectul
formei, ce rezultă din necesitatea obligatorie a formulării ipotezelor
şi a probei. De exemplu: legiuitorul obligă pe acela care face o
afirmaţie în faţa instanţei să o dovedească, stabilind reguli ce
alcătuiesc tehnica dovezii.
Însă, considerăm că principiile logicii formale dobândesc pe
tărâmul juridic o expresie specifică, G. Kalimowski definind logica
juridică ca fiind ”studiul gândirii juridice discursive în toată
întinderea acestuia, adică în toate operaţiile ei intelectuale pe care
le efectuează în elaborarea, interpretarea şi aplicarea dreptului”18.
Stricto sensu, „logica juridică priveşte logica normelor”, iar
lato sensu logica juridică are în vedere elementele constructive de
argumentare juridică19. De exemplu: regula de conduită cuprinsă
într-o normă juridică reprezintă, în mod necondiţionat, ceea ce
trebuie sau ceea ce se consideră necesar, ceea ce se permite sau

17
Nicolae POPA, Teoria generală a dreptului, op.cit, p.16.
18
G. KALIMOWSKI, De la spécificité de la logique, citat de Gheorghe MIHAI,
Elemente constructive de argumentare logică, Ed. Academiei, Bucureşti, 1982,
p.24 apud. Nicolae POPA, op.cit, p.17.
19
Nicolae POPA, op.cit, p.17.
11
ceea ce se recomandă a face în planul interacţiunii (a face sau a nu
face ceva).
Aplicarea logicii formale se circumscrie logicii deontice
(deontos - îndatorire, obligaţie), ca logică a obligaţiei şi a
normelor.
Astfel, G.H. von Wright a formulat următoarea schemă
deontică20 a funcţionalităţii normei de drept:
Conţinut:
- o variabilă pentru agentul acţiunii -
Agent (A);
- o variabilă pentru caracterizarea
condiţiilor - Condiţii (C);
- o variabilă pentru caracterizarea
acţiunii - Acţiune (P);
- un factor deontic.
Formă:
Agentului A, în condiţiile C, îi este: Permis,
Interzis, Obligatoriu, Recomandat, Stimulat- să
întreprindă acţiunea P.

Raţionamentele logice utilizate de jurişti sunt aplicate în

următoarele activităţi21:
- elaborarea dreptului;

20
Georg Henrik von WRIGHT, Normă şi acţiune, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1982, apud. Nicolae POPA, op.cit, p.18
21
D. STOIANOVICI, Logica juridică, în trecut şi astăzi, în Studii de drept
românesc nr. 2/1995, p.74.
12
 - interpretarea normelor juridice;
- stabilirea şi calificarea juridică a faptelor;
- aplicarea normelor în funcţie de fapte.
Prin cercetarea ştiinţifică comparativă a principiilor şi
stabilirea caracterelor specifice ale acestora pe calea sintezei se
desprind din ele principii esenţiale, reduse ca număr, care
guvernează, în mod fundamental, o materie sau o instituţie, o
ramură a dreptului sau chiar un sistem juridic în vigoare la un
moment dat22.
Uneori, însă, logica juridică încalcă logica formală. De
exemplu: logica juridică operează principiul conform căruia
„nimeni nu se poate apăra invocând necunoaşterea legii” (nemo
censetur ignorare legem), considerându-se că, din momentul intrării
în vigoare a normei, toţi destinatarii ei sunt prezumaţi că o cunosc
sau, un alt exemplu: legiuitorul, la un moment dat, consideră că
anumite fapte prezintă pericol social, incriminându-le ca infracţiuni,
pentru ca ulterior aceleaşi fapte să fie dezincriminate (de exemplu:
calomnia, insulta, adulterul ş.a).
Aşadar, ştiinţa dreptului trebuie să prezinte şi să analizeze
logic sistemul dreptului şi să excludă inadvertenţele logice sau
contradicţiile interioare, astfel încât acesta să se constituie într-un
ansamblu bine sistematizat şi coerent.

2. Metoda comparativă (comparată sau comparatistă)

22
Ioan SANTAI, Introducere în studiul dreptului, Ed. Bucura, Sibiu, 1995, p. 6.
13
 Această metodă este des folosită şi extrem de prolifică în
procesul de investigare a fenomenului juridic prin abordarea
simultană a aceleiaşi ramuri de drept, instituţii sau norme juridice
existente în diferite societăţi sau sisteme de drept ale diferitelor
state.
Folosirea metodei dreptului comparat este impusă, mai ales,
datorită legăturilor economice şi culturale dintre state, făcând
posibil schimbul de experienţă legislativă al unor instituţii juridice
contemporane, justificând-se, astfel, necesitatea reglementării unor
relaţii sociale, cum ar fi: în materia dreptului comerţului
internaţional, a dreptului concurenţei, a regimului vamal al
frontierei, a protecţiei juridice a drepturilor omului ş.a.
Ştiinţa dreptului comparat a stabilit anumite reguli care
conduc utilizarea metodei comparative în drept23:
a.) Se compară numai ceea ce este comparabil – această
regulă va constata dacă sistemele comparate aparţin aceluiaşi tip
istoric de drept sau unor sisteme de drept diferite, ţinând cont de
conţinutul instituţiilor juridice analizate. De exemplu: instituţia
proprietăţii, familiei, căsătoriei, contractelor civile, pedeapsei ş.a.
Comparaţia va fi relevantă doar sub aspectul stabilirii
diferenţelor în cazul sistemelor de drept antagoniste. Exemplu de
comparaţie contrastantă cu sistemul nostru romano-germanic este
dreptul musulman, în care la baza instituţiei proprietăţii se află

23
V-D. ZLĂTESCU, Drept privat comparat, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997,
p. 43.
14
teoria teocratică, conform căreia proprietatea asupra întregului
pământ aparţine lui Allah şi trimisului său Mahomed, proprietarul
suprem al pământului islamic fiind Califul24 ca
reprezentant/locţiitor al Profetului. Căsătoria este trecută în rândul
tranzacţiilor civile, aceasta fiind un contract între părinţii viitorilor
miri, ce are ca obiect mireasa pe care o dau părinţii săi şi o sumă de
bani (mahr) pe care o dau părinţii mirelui, în vederea „dreptului de
a se bucura de o femeie”, fiind anumite uzanţe specifice privind
desfacerea căsătoriei, repudierea soţiei şi poligamia25.
b.) ceea ce se compară trebuie să se facă în conexiunile lor
reale, adică în contextul social-politic şi cultural în care au apărut.
În această etapă este obligatoriu ca în procesul de comparare să se
plece de la cunoaşterea principiilor de drept ale sistemului
respectiv, considerând fiecare instituţie juridică într-o permanentă
interdependenţă cu celelalte instituţii din cadrul unei ramuri de
drept şi, în acelaşi timp, sunt avute în vedere şi interdependenţele
dintre toate ramurile de drept.
c.) Se vor examina toate izvoarele de drept din sistemele
comparate. Izvoarele dreptului oferă imaginea poziţiei diferite a
formelor de exprimare a dreptului de la un sistem juridic la altul
(legi, uzanţe, precedente judiciare). În cazul în care comparatistul
va vrea să identifice norma aplicabilă el va trebui mai întâi să ţină
seama de „ierarhia izvoarelor, de raporturile de forţă dintre ele, de

24
Monarh/conducătorul unui califat ce poartă acest nume în lumea arabă.
25
Marouf DAOULIBI, La jurisprudence dans le droit islamique¸ Paris, 1941.
15
modul în care se completează reciproc”26. De exemplu: sistemul
romano-germanic se caracterizează prin preponderenţa legii (sistem
legalist), de vreme ce sistemul de drept anglo-saxon se întemeiază
pe precedentul judiciar (sistem jurisprudenţial)27.
d.) Se va ţine seama nu numai de sensul iniţial al normei
juridice, ci şi de evoluţia acesteia în timp, în procesul aplicării ei. În
acest proces, forma iniţială a regulii de drept poate evolua într-o
măsură în care sensul acestei norme poate apărea complet diferit
datorită influenţei tradiţiilor sau stării moravurilor.
Toate aceste patru reguli comparative trebuie să stea la baza
descoperirii unor puncte comune, care să determine ajungerea la o
concluzie cu privire la o identitate de fenomene. Metoda
comparativă are un rol major în procesul de elaborare a normelor
juridice, această metodă procurând legiuitorului resurse şi
informaţii valoroase ce se găsesc în alte sisteme de drept28 sau în
documentele juridice internaţionale29.

26
Victor Dan ZLĂTESCU, Drept privat comparat, Ed. Oscar Print, Bucureşti,
1997, p. 34.
27
V.D. Zlătescu remarca faptul că precedentul judiciar este „mecanismul cel
mai important al acestui sistem, steaua sa polară”.
28
Este evident că nu este şi nu poate fi vorba de o preluare mecanică a vreunui
model şi transpunerea lui în altă ţară, ci studiul experienţei juridice a altor ţări şi
folosirea experienţei lor în măsura în care ea este aplicabilă specificului ţării
respective.
29
Nicolae POPA, op.cit., p.22.
16
 Alături de comparaţie, această metodă mai utilizează, în
mod necesar, şi instrumente ale logicii: clasificări (tipologii
clasificatoare), diviziuni, definiţii, analogii30.

3. Metoda istorică
Metoda istorică este utilizată deseori în cercetarea
fenomenelor juridice deoarece permite o analiză evolutivă, în timp
şi spaţiu, a acestora în succesiunea dezvoltării lor istorice şi în
contextul social-politic dat, precum şi relevarea cauzelor şi
împrejurărilor care au determinat şi au favorizat apariţia,
dezvoltarea sau dispariţia unei instituţii juridice sau a unui tip
istoric de drept31, de exemplu: Legea celor XII Table.
Ideile juridice se pot răspândi de la o etapă la alta, de la un
popor la altul, determinând un proces de „contaminare juridică”. În
acest sens, se vorbeşte despre arii, zone, regiuni sau provincii de
cultură şi civilizaţie juridică - pe orizontala geografiei - şi despre
epoci, stadii, trepte de cultură şi civilizaţie juridică - pe verticala
istoriei. „Ideea dreptului străbate de la un capăt la altul istoria”
iar „orice jurisconsult trebuie să fie istoric şi fiecare istoric trebuie
să fie jurisconsult”, spune marele nostru istoric Xenopol32, deoarece
pentru cunoaşterea sistemelor de drept sunt extrem de utile
concluziile istoricului, aşa cum istoricul trebuie să se aplece asupra
30
Ibidem, p.19.
31
I. SANTAI, Introducere în studiul dreptului, Ed. Bucura, Sibiu, 1995, p. 7.
32
„Tout jurisconsulte doit entre historien et tout historien doit entre
jurisconsult”. A-D. XENOPOL, L'histoire de mes idées, în Xenopoliana, 2003
citat preluat din N. POPA, Teoria generală a dreptului, op.cit., p.22.
17
documentului juridic. Pentru aceasta una din metodele aplicate este
metoda inferenţei33 prin care se urmăreşte să se stabilească
adevăruri individuale (încă necunoscute), prin intermediul
adevărurilor individuale dinainte cunoscute. Aceasta este logica
succesiunii ca logică a istoriei, spune A.D. Xenopol.
Metoda deducţiei (care pleacă de la o premisă generală) şi
cea a inducţiei (se ajunge la idei generale plecând de la adevăruri
particulare) au mai mică aplicabilitate în istorie unde se găsesc
numai ca adevăruri individuale, descoperite în timp.
„Apelând la istorie, susține N. Popa, dreptul îşi află
condiţiile care îi pot descifra ascendenţa; cunoscând fenomenele
suprapuse de drept, istoria îşi procură statornice modalităţi de
atestare documentară”34. Teoria dreptului distinge din ansamblul
faptelor evenimente şi procese concret-istorice, esenţialul de
neesenţial, ceea ce este caracteristic de ceea ce este întâmplător,
surprinzând, în acelaşi timp, tendinţa de dezvoltare a dreptului35.

4. Metoda sociologică
Profesorul francez Maurice Hauriou remarca faptul că
„puţină sociologie te îndepărtează de drept, iar multă sociologie te
readuce la el”.

33
Operaţie logică de trecere de la un enunţ la altul şi în care ultimul enunţ este
dedus din primul.
34
N. POPA, Teoria generală a dreptului, op.cit., 2005, p.23.
35
M.LUBURICI, Teoria generală a dreptului, Ed. Universităţii Dimitrie
Camtemir, Bucureşti, 1996, p. 13.
18
 Metoda cercetării sociologice concrete permite efectuarea
unor investigaţii directe prin intermediul anchetelor sociologice (de
exemplu: sistemul observaţiei, descrierii, interviului, sondajului de
opinie, chestionarului) efectuate pe probleme legate de fenomenele
juridice. De exemplu: documentări solicitate de organele
legiuitoare; investigaţii cu caracter de expertiză legală; investigaţii
privind modul de administrare a justiţiei; investigaţii privind
desfăşurarea procesului de reintegrare socială a persoanelor care au
săvârşit infracţiuni, motivaţia divorţurilor, cauzele delincvenţei
juvenile ş.a. Prin metodele care îi sunt specifice, sociologia juridică
intervine în următoarele domenii: cel al creării dreptului, domeniul
cunoaşterii legilor de către cetăţeni, domeniul cercetării cauzelor
concrete ale încălcării dreptului ş.a.
Vom analiza câteva exemple de anchete sociologice, astfel:
a. Observaţia
Observația reprezintă examinarea, sistematică şi complexă,
pe bază de percepţie.
Prin această metodă de investigaţie de culegere a datelor,
studierea faptelor şi a proceselor sociale se extind şi asupra
mediului înconjurător, a locului de muncă şi a factorilor culturali,
nelimitându-se doar la a cerceta comportamentul individului.
Observaţia poate fi efectuată de un anchetator sau de către
un grup/echipă de anchetatori.

19
 b. Chestionarul
În sens formal, chestionarul este o succesiune de „întrebări
aranjate mai mult sau mai puţin riguros”36. În literatura de
sociologie generală, chestionarul a fost definit ca fiind „o
succesiune logică şi psihologică de întrebări scrise sau de imagini
grafice cu funcţie de stimuli în raport cu ipotezele cercetării, care
prin administrarea de către operatorii de anchetă sau prin
autoadministrare, determină din partea celui anchetat un
comportament verbal sau nonverbal, ce urmează a fi înregistrat în
scris”37.
c. Interviul
În literatura de specialitate, interviul a fost definit ca fiind
„o tehnică de cooperare verbală între două persoane -
anchetatorul şi anchetatul (sau cercetătorul şi grupul studiat) -
tehnică ce permite anchetatorului să culeagă anumite date de la cel
anchetat, cu privire la un obiect precis” (o temă de cercetare)38.
d. Tehnicile sociometrice
Tehnicile sociometrice sunt procedee experimentale şi
matematice au rolul de a determina şi de a studia cantitativ
(intensitatea şi întinderea fluxurilor) structura latentă a grupurilor
mici la nivel afectiv, psihilogic ş.a.

36
N. POPA, I. MIHĂILESCU, M. EREMIA, Sociologie juridică, Ed.
Universităţii Bucureşti, 2000, p. 55.
37
S. CHELCEA, Chestionarul în investigaţia sociologică, Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1975, p. 140.
38
A. BRIMO, Les metodes des sciences sociales, Paris, Ed. Monchrestien,
1972, p. 208.
20
 În opinia lui J.L. Moreno testul sociometric este „un
instrument care studiază structurile sociale în lumina atracţiilor şi a
repulsiilor care se manifestă în sânul grupului”39
După ce testul sociometric a fost administrat se va trece la
elaborarea matricei sociometrice.
Rezultatele acestor anchete sociologice permit descoperirea
unor informaţii şi formularea unor concluzii cu privire la eficienţa
socială a instituţiilor juridice şi a normelor existente sau a celor care
se impun, ce pot avea un rol important în orientarea activităţii de
elaborare şi aplicare a normelor juridice.
Legiuitorul şi magistratul nu pot face abstracţie de faptele ce
se petrec în viaţa socială, izolându-se la „adăpostul” tehnicii
juridice deoarece regulile de drept produc numeroase consecinţe
juridice asupra fiecărui om. De aceea, aceştia trebuie extragă
concluzii din viaţa socială (să acorde o mare însemnătate aspectelor
sociologice ale dreptului), adică să legifereze şi să interpreteze sau
aplice legea în concordanţă cu ceea ce este util şi necesar pentru
societate.
Sociologul şi juristul D. Gusti spunea că „opera legislativă
trebuie să se inspire dintr-o cunoştinţă profundă şi exactă a
trebuinţelor sociale şi naţionale şi dintr-o perspicacitate clară a
sesizării relelor reale şi, numai după ce aceste operaţii ar fi fost

39
J.L. MORENO, Statistic of Social Configuration,Sociometry, 1938, p. 53.

21
terminate, să se construiască prin imaginaţia constructivă a
descoperirii, leacurile legale corespunzătoare“40.
Cele două ştiinţe, sociologie şi drept, s-au întâlnit în perioada
apariţiei Codului civil francez (1804), moment în care s-a constatat
o „întârziere culturală” a legilor faţă de faptele sociale concrete, nou
apărute, deoarece dreptul nu mai reuşea să dea soluţii acestora,
începând să-şi arate, astfel, limitele. Încercându-se să se depăşească
„criza dreptului” sau „declinul dreptului”, şcoala exegezei este
supusă criticilor, fie de către Fr. Gény prin teoria „liberei cercetări
juridice”, fie a „liberului drept” a lui Kantorowicz.
Astfel, cu ajutorul sociologiei, interpretarea dreptului a
depăşit limitele, până atunci sacre ale normei juridice, cercetându-
se mediul social care influenţează/ configurează dreptul.
În timp, s-a conturat tot mai mult aportul sociologiei
juridice41 ca ramură a sociologiei.
Sociologia juridică s-a constituit ca ramură a sociologiei
generale spre finalul sec. al XIX-lea, D. Anzilotti fiind acela care a
întrebuinţat această sintagmă în anul 1892 în lucrarea sa „La
filosofia del dirritto e la sociologia”.
În anul 1913, E. Erlich, profesor de drept roman la
Universitatea din Cernăuţi, adept al şcolii liberului drept, în cartea
sa „Baza sociologiei dreptului”, este de părere că trebuie să se facă
o cercetare mai amplă a realităţii juridice, pe vertical şi în

40
Dimitrie GUSTI, Modele etice. Profiluri şi medalioane etice. Personalitatea
socială, în Opere, vol.III, op.cit., p. 368.
41
Nicolae POPA, Prelegeri de sociologie juridică, T.U.B., Bucureşti, 1983, p.
78.
22
adâncime, în acest sens punând bazele teoriei şi metodei „dreptului
viu” 42.

5. Metoda cantitativă

Metoda cantitativă este utilizată în cercetarea juridică pentru

analizarea unor fenomene juridice comensurabile, ce ar putea duce
la formularea unor observaţii şi concluzii mai rapide privind
cauzele şi tendinţele în modul de manifestare a acestor fenomene şi,
în mod corespunzător, formularea de propuneri orientative pentru
politica legislativă43. De exemplu: rata fenomenului infracţional şi
repartizarea acestuia.
În concluzie, trebuie să facem două menţiuni:

42
E. Erlich a fost cel care a pus bazele teoriei şi metodei „dreptului viu”,
surprinzând, prin monografiile întreprinse într-un număr de sate româneşti, varii
aspecte privitoare la „obiceiurile juridice locale încă în vigoare” în acele
timpuri. Studierea „dreptului viu” are o utilitate incontestabilă şi indispensabilă
pentru ştiinţa şi teoria dreptului, pentru crearea legislaţiei, pentru jurisprudenţă.
Astfel, crearea normelor juridice de către legiuitor trebuie să aibă ca fundament
cercetările ştiinţifice ale faptelor sociale empirice (experimentale). Judecătorii,
ca să poată lua o decizie într-o anumită chestiune, trebuie să recurgă, uneori, la
experţi ş.a.

43
Informatica juridică, ca ramură a ciberneticii, ocupă un loc tot mai important
în tehnica de calcul prin modul de prelucrare a datelor şi de analiză a acestora. A
se vedea S. GUŢU, Sisteme informatice în administraţie, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1984, pp. 5-6.
23
 - metodele de cercetare a dreptului nu trebuie înţelese
separat, ci în interdependenţa şi complementaritatea lor44;
- teoria dreptului înţelege să aplice principiul general potrivit
căruia practica este singurul criteriu de verificare a oricărei ipoteze
şi teorii.
Aşadar, concluziile la care teoria dreptului ar ajunge sunt
confruntate cu experienţa oferită de practică.

44
Sofia POPESCU, D. ILIESCU, Probleme actuale ale metodologiei juridice,
Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979.
24
 Prelegerea a III-a
CONCEPTUL DE DOCUMENTARE
ŞI IMPORTANŢA SA

§ 1. Definiţia conceptului de documentare ştiinţifică

Dictionarul explicativ al limbii romane45 defineşte verbul „a
documenta” ca fiind a informa amănunţit şi temeinic (pe bază de
documente); a dovedi, a susţine ceva pe bază de documente.
În accepţiunea curentă, “a documenta” se explică ca fiind „a
depista, a colecţiona, conserva şi pune la dispoziţia consumatorilor
de informaţii surse de cunoştinţe dobândite anterior problemei ce
intra în sfera de interesa acestora, fixate în documente de orice
gen”46.
Documentarea presupune, așadar, o analiză metodică și
temeinică a informației în formă materializată, fixată pe un suport
material.
Studenții de la specializările Drept și Științe administrative,
încă din primul an de facultate, trebuie să conceapă și să redacteze
referate pentru activitățile de la seminar, de studiat monografii,
cursuri, tratate și articole din reviste de specialitate dar și să
cerceteze legislația și jurisprudența în materie.

45
*******Dictionarul explicativ al limbii romane, Editura Univers
Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 313.
46
Ș. DEACONU, Medodologie juridică, ed. a 3-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti,
2013, p. 40.
25
 De aceea, este important ca viitorii juriști să se deprindă cu
abilitatea de a se documenta și de a cerceta instituțiile juridice încă
din facultate47.
În consecință, după ce se stabilește care este tema de
cercetare cu exactitate, chestiunea esențială ce trebuie rezolvată
este:
 unde să caute?
 cum să caute?
 care este modalitatea de prezentare a
materialului elaborat?
În activitatea de documentare sunt:
I. Prima etapă este identificarea bibliografiei în materie.
II. A doua etapă o reprezintă utilizarea unui limbaj juridic,
specializat, comun pentru juriști, în studiul
materialelor identificate.

I. Identificarea bibliografiei
În vederea pregătirii unei lucrări știintifice bine
documentate studentul/masterandul, de la Drept sau Administratie
publică, are la dispoziție un vast material bibliografic ce poate fi
împrumutat spre studiu acasă sau poate fi consultat în cadrul
bibliotecilor precum: Biblioteca Universității din Pitești48,

47
R. ROMI, Méthodologie de la recherche en droit, Ed. Litec, Paris, 2006, pp.
14-15 citat de Ș. Deaconu, op.cit. , p. 41.
48
http://tinread.upit.ro/opac
26
Biblioteca Județeană Argeș49, Biblioteca Alianței Franceze din
Pitești, dar și bibliotecile care se află în București: Biblioteca
Facultății de Drept din București, Biblioteca Centrală
Universitară50, Biblioteca Academiei Române51, Biblioteca
Națională52. De asemenea, există bibliotecile institutelor culturale
care sunt deschise pe lângă ambasade.
Trebuie reținut faptul că în cursurile studenților, având un
scop strict pedagogic, nu sunt tratate probleme de actualitate sau
sunt tratate pe scurt. Însă, unele aspecte ale unor chestiuni
discutabile sau controversate se găsesc numai în articolele ce sunt
publicate în reviste de specialitate, ce se gasesc atât în format tipărit
cât și în format on line.
Vom enumera principalele reviste de specialitate române si
străine pe care studenții / masteranzii le pot studia:
Reviste din ţara noastră
- Revista Dreptul (http://ujr.revistadreptul.ro/)
- Revista de Drept Public
- Revista Studii si Cercetari Juridice (http://www.rscj.ro/)
- Curierul Judiciar (http://www.curieruljudiciar.ro/)
- Curierul Fiscal
- Revista Română de Drept Privat
- Revista Română de Jurisprudență

49
http://bjarges.adisan.ro/opac
50
http://cacheprod.bcub.ro/webopac/Vubis.csp
51
http://aleph23.biblacad.ro:8991/F
52
http://alephnew.bibnat.ro:8991/F
27
- Revista Română de Executare Silită
- Pandectele Române
- Revista Română de Dreptul Muncii
- Revista de Drept Penal
- Revista Romana de Arbitraj
- Revista de Drept bancar si financiar
- Buletinul Casatiei
- Analele Universitatii din București
- Revista Română de Drept International
- Revista Română de Drept al Afacerilor
- Noua Revistă pentru Drepturile Omului
- Revista Română de Drept European
- Revista de Administraţie Publică și Politici Sociale
- Revista Transilvană de Științe Administrative
- Revista Română de Administrație Publică Locală
- Revista Română de Știinte Administrative
- Romanian Journal of Comparative
- Revista Studii Juridice și Administrative www.jlas.upit.ro

Reviste străine
- Revue Recueil Dalloz
- Revue Trimestrielle de Droit Civil
- Revue de Science Criminelle et de Droit Penal

28
 Legislația folosită trebuie verificată, dacă mai este sau nu în
vigoare, întrucât unele carți sau articole de specialitate, ediții mai
vechi, pot conține comentariile unor articole care nu mai sunt în
vigoare sau au suferit modificari, completari sau republicări.
De aceea, verificarea legislației întrebuințate trebuie făcută, în
mod obligatoriu și permanent, cu ajutorul site-ului Monitorului
Oficial al României53, pentru legislația internă, și cu ajutorul site-
ului Jurnalului Oficial al Uniunii Europene54 pentru legislația
unională.

II. Vocabularul juridic

Pentru desprinderea înțelesului normelor juridice pentru
analiza procesului de interpretare a dreptului este necesar nivelul
logico-lingvistic al analizei55.
Vocabularul juridic conține în structura sa ansamblul
termenilor care aparțin exclusiv limbajului specializat (uzucapiune,
erede s.a.) dar și termeni care aparțin, în același timp, și limbajului
comun (principiu, lege, martor s.a.)
Studenții din anul I își pot însuși acest limbaj, într-un mod
corect, cu ajutorul dicționarelor juridice publicate (de ex.: Dictionar
de administrație publică, Ed. C.H. Beck, București, 2011, Dicționar
de drept civil, Ed. Hamangiu, București, 2007 ș.a.).

53
http://www.expert-monitor.ro/LexMonitor/Demo/index.jsp
54
https://eur-lex.europa.eu/oj/direct-access.html?locale=ro
55
S. POPESCU, D. ILIESCU, Probleme actuale ale metodologiei juridice, Ed.
Științifică și Enciclopedică, București, 1979, p. 19.
29
 Un dicționar de referință în domeniul juridic este cel scris de
reputatul profesor francez Gerard Cornu intitulat Vocabulaire
juridique, Editura PUF, Paris, 2014.
Studenții numai prin studiu zilnic si susținut își fixează, se
familiarizează şi îşi dezvoltă abilitatea de a utiliza, în mod corect,
clar și precis, terminologia juridică.
S. Deaconu susține că “în cadrul procesului de studiere sunt
implicate majoritatea proceselor cognitive, voliționale și afective.
Memoria, percepțiile, reprezentările, gândirea, atenția și imaginația
joacă un rol important în tot acest proces de învățare”56.
Studiile juridice au ca scop însuşirea raţionamentului juridic
şi învăţarea utilizării acestuia, iar nu reţinerea “pe de rost” (cuvânt
cu cuvânt) a frazelor.

56
S. DEACONU, op.cit.,p. 46.
30
 Prelegerea a IV-a
CERCETAREA MATERIALULUI
BIBLIOGRAFIC

I. Identificarea surselor bibliografice

U. Eco susține că “o teză studiază un obiect, prevalându-se

de anumite instrumente”57, adică alte cărți.
Categorii de surse documentare
S. Deaconu arată, în cartea sa intitulată Metodologie
juridică58, faptul că în biblioteci sunt multe tipuri de surse de
documentare şi anume:
1. Surse primare - legislaţie şi colecțiile de jurisprudenţă;
2. Surse secundare - care derivă din explicarea, expunerea
sau prelucrarea surselor primare sub formă de: articole din
reviste, referate, sinteze documentare, ghiduri bibliografice ş.a
3. Surse terţiare - care derivă din explicarea, expunerea sau
prelucrarea documentelor secundare sub formă de: bibliografii,
culegeri de traduceri, microformate ş.a.
Ultimele două forme de surse sunt o prelucrare critică a
surselor primare pentru a veni în ajutorul cercetătorului de a găsi
şi înţelege, cu uşurinţă, sursele primare. Însă doar cercetarea

57
U. ECO, op.cit., p. 79.
58
S. DEACONU, Metodologie juridică. Curs practic pentru studenţi, Ed.
Hamangiu, 2013, p. 51
31
 surselor primare îi asigură acestuia o reuşită în documentarea
corectă.
Dacă este vorba de traduceri ale legislaţiei sau jurisprudenţei
altei ţări, în contextul unei teme care trebuie tratată comparativ,
este bine ca studentul să cunoască limba străină în care s-a scris
documentul, în original, pentru a înţelege în mod exact textul
legislativ sau jurisprudenţial.
U. Eco este de părere că „o traducere nu este o sursă: este o
proteză, precum placa dentară sau ochelarii, un mijloc pentru a
atinge în mod limitat ceva ce nu se află la îndemâna mea”59.

II. Organizarea cataloagelor în bibliotecă

Catalogul reprezintă o listă/ un registru/ un sistem de fişe
după anumite criterii: după nume sau după titluri de cărţi.
În fiecare bibliotecă există cataloage alfabetice, pentru a ne
facilita accesul rapid la sursele bibliografice. Aceste cataloage
sunt:
- pe subiecte;
- pe autori.
În ceea ce priveşte catalogul alfabetic pe subiecte este
trebuie să fie consultat după cuvinte cheie din titlul temei de licenţă
sau de disertaţie sau, după animite teme care ar trebui abordate, în
mod necesar, în acea teză.

59
U. ECO, op.cit., p. 86.
32
 Este de reţinut faptul că foarte rar (sau în mod excepţional)
veti putea găsi în catalog un titlu al unei monografii sau al unui
articol cu titlul identic cu al temei propuse spre cercetare şi oricât
aţi căuta nu veti găsi.
De aceea, este necesar să căutaţi informaţiile bibliografice
după cuvintele cheie ale temei alese.
De exemplu: dacă trebuie să studiem tema instituţiei
Prefectului, vom căuta după acest subiect.
În ceea ce priveşte catalogul alfabetic pe autori, le este
foarte facil doar acelora care ştiu deja ce vor şi este mult mai sigur
decât catalogul pe subiecte, care nu rămâne la interpretarea
bibliotecarului60.
Există şi situaţii când din catalog nu se obţin informaţiile
căutate, şi atunci trebuie să se pornească de la o bază elementară:
dicţionarele juridice şi codurile adnotate sau comentate. De
exemplu: pentru o temă de licenţă din Dreptul civil, în orice
bibliotecă de drept există volumul Noul cod civil. Comentariu pe
articole, autori coordonatori: Flavius-Antoniu Baias, Eugen
Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2014, care la fiecare comentariu al fiecărui articol (din
codul civil) are o amplă listă bibliografică de unde studentul se
poate inspira.
O altă pistă de lucru se deschide atunci când studentul
găseşte un articol sau un capitol într-o carte despre tema lui de

60
U. ECO, op.cit., p. 93.
33
cercetare, care este însoţit de o bibliografie. Această trebuie scrisă
toată, într-un carneţel/agendă, pentru a avea o deschidere, o „bază
de plecare”61 spre a găsi alte surse/ materiale bibliografice, pentru
ca studentul să-şi dea seama ce cărţi sunt considerate importante
pentru autor.
Ulterior, studiind si aceste trimiteri bibliografice, se va putea
face o „verificare încrucişată a bibliografiilor pentru a stabili
operele cel mai des citate”62.

61
idem, p. 97.
62
U. ECO, op.cit., p. 97.
34
 Prelegerea a V-a
DOCUMENTAREA JURIDICĂ
ÎN BIBLIOTECĂ ÎN FORME CLASICE
(legislaţie, doctrina, jurisprudenţa)

U. Eco în cartea sa „Cum să faci o teză de licenţă” spune:

„un cercetător bun este capabil să intre într-o bibliotecă fără a
avea nici cea mai mică idee despre un subiect şi să iasă de acolo
ştiind ceva mai mult”63.
Cât priveşte alegerea temei de cercetare din lista temelor
propuse de cadrele didactice cu drept de coordonare, înainte de a
lua o decizie finală împreună cu profesorul coordonator al lucrării
ştiinţifice, este util ca studentul/ masterandul să răsfoiască câteva
surse care să îl inspire, pentru a-şi atinge obiectivul final al
cercetării ştiinţifice.
Primul pas care trebuie studiat în bibliotecă este modul de
funcţionare a acesteia, pentru ca fiecare să se decidă în consecinţă.
Pentru procurarea informaţiilor necesare documentării,
studentul/masterandul are la îndemână două modalităţi de
documentare:
- documentarea în formă clasică – în biblioteci - prin „Hard-
copy Publication”, adică materiale tipărite: cărţi, tratate,

63
U. ECO, Cum se face o teză de licenţă, Ed. Polirom, Bucureşti, 2006, p. 91.
35
 monografii, articole de specialitate, jurisprudenţă, legislaţie
ş.a.
- documentarea în formă modernă – on line - prin Internet,
baze de date, biblioteci virtuale ş.a.
În bibliotecă există un catalog în format scris, alfabetic, după
autori (care este întodeauna mai sigur), ce îi este util numai
studentului/masterandului care are deja întocmită o bibliografie
sau ştie ce autori consacraţi au scris în domeniul temei tezei
alese spre cercetare.
Cercetătorul care se duce la o bibliotecă spre a-şi face o
bibliografie poate căuta în catalogul de subiecte sau într-o bază
de date de la un computer conectat la reţea (de obicei, este
folosit programul Tinread) după anumite filtre: autori, subiecte,
limba documentului ş.a.

Etape obligatorii de documentare

Studentul/masterandul trebuie, pentru a-şi atinge scopul, să
urmeze următoarele etape obligatorii de documentare:
1. etapa de informare, ce se realizează cu ajutorul
cataloagelor alfabetice sau pe materii/domenii;
2. etapa de culegere a surselor, ce se realizează prin fişare
bibliografică;
3. etapa studierii surselor, ce se realizează prin studiul
elementelor esenţiale ale fiecărei surse şi anume:
- cuprins;

36
 - prefaţă şi postfaţă;
- bibliografie;
- editura care a publicat materialul;
- metoda pe care autorul a folosit-o in
cercetarea sa;
- contribuţia autorului raportat la celelalte surse
bibliografice, ş.a.

Împrumutul interbibliotecar
Bibliotecile universitare şi nu numai pot face schimb
interbibliotecar, adică acele titluri care nu se gasesc in cadrul unei
biblioteci poate fi cerut în copie sau împrumutat de la o altă
bibliotecă din ţară şi din străinătate.
De pildă, Biblioteca Universităţii din Piteşti64, în baza cardului
de acces în bibliotecă al utilizatorului, identifică titlul solicitat în
colecţiile altor biblioteci şi transmite cererea de împrumut, prin
completarea formularelor de împrumut interbibliotecar65.
Însă, pentru publicaţiile recente, studentul/masterandul poate să
facă cerere de împrumut interbibliotecar însă este de dorit să
solicite conducerii instituţiei să facă propuneri de achiziţie pentru
textele/titlurile importante.

64
Sediul Central Biblioteca Universităţii din Pitesti, Str. Târgu din Vale, Nr.1,
Loc. Pitesti, jud. Arges
65
http://cat-biblioteca.upit.ro/bibl/Pagina%20WEB/Site_nou/imprumut.htm

37
 Prelegerea a VI-a
DOCUMENTAREA JURIDICĂ
ÎN BIBLIOTECĂ ÎN FORME MODERNE
(Internet, Legalis, Jurindex, ROLiNeST)

Odată cu apariția Internetului s-a dezvoltat tehnica de

documentare cu ajutorul bazelor de date electronice.
Baza de date juridice este o bancă în care sunt regrupate
textele, după diferite metode, de jurisprudență, de doctrină, de legi
și alte reglementări, care oferă practicienilor sau cercetătorilor
informații în domeniul lor de muncă sau de cercetare, pe care le
poate consulta, imprima sau păstra un exemplar pe hârtie.66
Astfel, pentru o informare rapidă, după anumite cuvinte-
cheie, putem căuta, într-un program informatic, date despre o
lucrare, lucrarea in extenso, anumite spețe sau un anumit act
normativ, după caz.
Aceste programe informatice, pentru a înlesni căutarea
utilizatorului, trebuie să fi actualizate permenent cu date de
actualitate iar criteriile de căutare și de activare ar trebui să fie
facile67.

66
F-J. PANSIER, Méthodologie du droit, ed. a 6-a, Ed. Lexis-Nexis, Paris,
2013, p. 59.
67
S. DEACONU, op.cit., pp.56- 57.
38
 Astfel, în situația în care un student sau un masterand are de
studiat o temă de cercetare are la îndemână următoarele programe68:

a.) LEGALIS este o bibliotecă on line (virtuală) care

conține69:
- doctrină completă de specialitate structurate pe module
tematice din domeniul Dreptului civil, Dreptului penal,
Dreptului comercial, Dreptului UE, CEDO ș.a.
- reviste de specialitate, cu articole in format integral, Curierul
Judiciar si Curierul fiscal.
- acte normative în vigoare, actualizate la zi. Pot fi accesibile
și acte normative de o importanță deosebită din perioada
1895-1989;
- jurisprudență națională și europeană, selectată și comentată
de reputați specialiști în drept.
Această bibliotecă virtuală a fost creată de către Editura C.H.
Beck iar accesarea acesteia se face gratuit din cadrul Bibliotecii
Universității din Pitești sau, contra cost, pe bază de abonament
contractat personal.

b) JURINDEX- este o bibliotecă virtuală de jurisprudență

care se află sub patronajul Consiliului Superior al Magistraturii70.

68
Noi vom face trimitere la cateva dintre acestea.
69
https://www.legalis.ro/
70
http://www.jurisprudenta.org/

39
Acest program informatic oferă accesul, gratuit și integral, în
format electronic, la hotărârile judecătorești pronunțat de instanțele
judecătorești naționale: judecătorii, Tribunale și Curțile de Apel.
Acesta este destinat atât specialiștilor și justițiabililor cât și
studenților și masteranzilor de la facultățile de Drept din țară, să
aibă posibilitatea de accesare liberă a jurisprudenței instanțelor
judecătorești întrucât facilitează documentarea rapidă relativ la
practica judiciară a unei instanțe, într-un anumit domeniu.

c) ROLiNeST- este un catalog on-line colectiv71 care

include bazele de date ale celor mai importante biblioteci din țară,
pentru împrumut bibliotecar;

d) RESURSE CU ACCES DESCHIS

Utilizatorilor le este permis să citească, să descarce, să
copieze sau să tipărească conținutul integral acestor resurs din
anumite baze de date: Directory of Open Access Journal (DOAJ)72,
Directory of Open Access Book (DOAB)73, Repertoriul depozitelor
in acces deschis (ROAD) ș.a.

71
http://rolinest.edu.ro/
72
www. doaj.org
73
www.doabooks.org
40
 e.) ALTE SITE-URI UTILE
“Instituțiile au înțeles că site-ul lor este vitrina muncii lor”74
iar avantajul acestor site-ul este caracterul lor gratuit.

f.) MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

Pentru studenții și masterazii facultăților de drept, poarta de

intrare spre normele juridice oficiale, este site-ul Monitorului
Oficial al României http://www.monitoruloficial.ro/

g.) Site-urile oficiale ale autorităților publice ale

României precum:
- site-ul Camerei Deputaților (gratuit): www.cdep.ro;
- site-ul Senatului (gratuit): www.senat.ro;
- site-ul Guvernului (gratuit): http://www.guv.ro/

h.) Site-urile jurisdicțiilor:

- site-ul Curții Constituționale a României (gratuit) în care
sunt publicate deciziile Curții Constituționale în integralitatea lor,
rapoartele Congreselor Curților Constituționale Europene ș.a.:
https://www.ccr.ro
- site-ul Înaltei Curți de Casație Justiție a României (gratuit):
http://www.scj.ro/

74
F-J. PANSIER, op.cit., p. 75
41
 i.) Site-urile profesionale interne:
- Uniunea Notarilor din Romania-
http://www.uniuneanotarilor.ro/
- Uniunea Națională a Barourilor din Romania-
http://www.unbr.ro/
- Uniunea Juriștilor din Romania, care are în principal,
două componente: activitatea publicistică și organizarea de
manifestări juridice; http://www.ujrdreptul.ro/
- Uniunea Judecatorilor din Romania- http://www.unjr.ro/
- site-ul Juridice.ro – prin care Societatea de Științe Juridice
promovează în lumea juridică deviza “construirii unei societăți
bazate pe cunoaștere”. Este un site profesional revista online
RNSJ, “pentru recunoașterea activității publicistice a
avocaților ca modalitate de îndeplinire a obligației de
pregătire profesională continua”75
https://www.juridice.ro/despre-noi
- Site-ul Avocatnet.ro - site care are ca scop explicarea
legislației https://avocatnet.ro/-

j.) Site-urile profesionale europene și

internaționale

75
a fost acreditată de către Institutul Național pentru Pregătirea și
Perfecționarea Avocaților (INPPA).
42
 - Asociația Judecătorilor Administrativi
Europeni (Association of European Administrative Judges - AEAJ);
https://www.aeaj.org;
- Asociația Judecătorilor și a Procurorilor
Europeni (European Judges and Prosecutors Association - EJPA);
http://www.amue-ejpa.org/
- Asociația Internațională a Judecătorilor (International
Association of Judges - IAJ, în special secțiunea europeană);
http://www.iaj-uim.org/
- Asociația Magistraților Europeni pentru Democrație și
Libertăți (Magistrats européens pour la démocratie et les libertés -
MEDEL)- http://www.medelnet.org/

43
 Prelegerea a VII-a
PLANUL DE LUCRU

U. Eco afirmă că “Dacă ai titlul, proiectul e ca și făcut”76.

După ce s-a stabilit în mod cert și sigur titlul temei de
cercetare, unul din primele lucruri pe care trebuie să le facă
studentul/masterandul încă de la început este, ca în baza
bibliografiei găsite, să întocmească un plan de lucru provizoriu,
“într-o primă variantă”77, care să cuprindă “osatura lucrării”78 adică
o schiță a împărțirii lucrării în capitole, ca teme importante, ce
trebuie abordate în mod indispensabil.
Această tehnică de abordare a lucrului are avantajele că:
- studentul clarifică ceea ce are de făcut;
- studentul îi poate propune profesorului coordonator un
proiect de plan coerent;
- studentul își stucturează ideile.
Este de la sine înțeles că pe măsură ce studiul înaintează,
acest plan să sufere modificări și ajustări în funcție de materialul
bibliografic găsit și de legătura logică dintre idei sau poate ca tot
acest plan “să ia o formă cu totul diferită”79.
Planul de lucru cuprinde: titlul, cuprinsul și introducerea.

76
U. ECO, op.cit., p. 163.
77
M. RĂDULESCU, Metodologia cercetării științifice. Elaborarea lucrărilor
de licență, masterat, doctorat, Ed. Didactic și Pedagogică, București, 2006, p.
82.
78
M. RĂDULESCU, op.cit., p. 83.
79
U. ECO, op.cit., p. 161.
44
 Așadar, întocmirea acestui plan provizoriu are drept scop nu
numai să orienteze studentul cercetător în constituirea conținutului
tezei, dar să și obțină acceptarea coordonării acesteia de către
conducătorul științific.
Guy Jucquois (1996, p.21) citat de M. Rădulescu în cartea
sa80 susține ideea de planificare a activității care, în opinia sa
“Oricare ar fi propriul ritm de muncă, să știți că numai prin
îndelungă perseverență, prin tenacitate, prin descurajări, prin
încercări multă vreme neproductive, pe scurt prin efort, lucrarea va
avansa și va fi de calitate…Fixati-vă un program, prevedeți
activități de deconectare și timp de destindere. Se povestește că
Edison lăuda virtuțile transpirației mai degrabă decât pe cele ale
inspirației”.
În consecință, cercetătorul trebuie selecteze, pe perioade de
timp, capitolele sau subdiviziunile planului provizoriu și să
preconizeze data încheierii fiecăruia dintre acestea.
Dacă informațiile găsite reclamă o rearanjare a proiectului de
plan pentru cursivitatea logică a expunerii ideilor, acesta trebuie
adaptat/rescris continuu, “pe măsură ce lucrarea înaintează”81, la
final generându-se un alt cuprins.
Curpinsul reprezintă împărțirea tezei pe capitole, subcapitole
și sub sub-capitole.

80
M. RĂDULESCU, op.cit., p. 82.
81
U. ECO, op.cit., p. 166.
45
 Organizarea logică, a lucrării de licență sau a lucrării de
disertație, trebuie să fie reflectată în cuprinsul acesteia
Informațiile obținute în urma documentarii trebuie corelate și
aranjate pe capitolele care reprezintă structura lucrarii.
U. Eco recomandă studentului/ masterandului să se înceapă
a se întocmi și redacta lucrarea cu partea sau capitolul despre care
crede ca are cele mai multe informații.

46
 Prelegerea a VIII-a
CERINŢELE REDACTĂRII UNEI LUCRĂRI
DE LICENŢĂ/ DISERTAŢIE

1. Modalitatea de redactare
Studentul/masterandul prin elaborarea tezei de licență
trebuie să demonstreze o ipoteză pe care a gândit-o la început, iar
nu pentru a-și demonstra omnisciența82 despre subiectul respectiv.
Pentru început trebuie precizat că această scriere nu se
adresează doar conducătorului știintific ci unui public larg, întrucât
aceasta va fi citită și evaluată de mai mulți specialiști în domeniu,
membri ai comisiei de evaluare, și dupa arhivare chiar de de
cercetători care nu sunt în domeniul respectiv.
U. Eco sugerează studenților/ masteranzilor câteva idei
despre elaborarea tezei, astfel în opinia sa trebuie83:
- mai întâi să se definească termeni folosiți, atunci când sunt
introduși în text pentru prima dată;
- să se nu folosească fraze lungi.
- să înceapă, “cu curaj” cu acel capitol pentru care are cea mai
bună documentare științifică;
- se va folosi un limbaj juridic corect, clar, univoc;

82
U. ECO, op.cit., p. 213.
83
ibidem, pp. 213-219.
47
 - se poate folosi pronumele personal la persoana
I, plural, “noi”, întrucât se consideră că ceea ce se scrie în
lucrare „ar putea fi împărtățit de cititori” sau se pot folosi
expresii impersonale, ca de exemplu: “trebuie spus că”, “se
consideră că”, “prin urmare” ș.a.
- să meargă constant la consultațiile stabilite de către
coordonator, pentru a-i citi pasaje/ secțiuni/capitole și pentru
a verifica dacă se înțelege mesajul textului.

2. Modalitatea de citare
Mircea Eliade84 afirma că “un citat prețuiește [în conștiința
cititorului] în măsura în care este scurt, dens și strălucitor”.
Citatele trebuie limitate la 8-10 rânduri de text, iar prima
obligație este să fie preluat textul între ghilimele, cu exactitate și
indicarea precisă a sursei lui printr-o referință bibliografică85.
Atunci când este citat un autor străin, textul trebuie să fie
redat în limba originală, sub condițiile amintite mai sus.
Citatele trebuie alese cu grijă, să fie relevante, astfel încât
acestea să susțină propriile argumente. De reținut este faptul că nu
trebuie folosite doar pentru a se arăta că s-a citit cartea86.

84
S. CHELCEA, Cum să redactăm o lucrare de licență, o teză de doctorat, un
articol științific în domeniul științelor socio-umane., ed. a 3-a, revizuită,
București, Ed. Comunicare.ro, 2005, p. 38 citat de M. RĂDULESCU, op.cit., p.
114.
85
M. RĂDULESCU, op.cit., p. 114.
86
G. GRAFF, C.BIRKENSTEIN, Manual pentru scriere academică, Ed.
Paralela 45, 2015, Pitești, p. 53.
48
 Un citat trebuie încadrat între afirmațiile introductive
(anumite șabloane pentru introducerea citatelor) și explicarea
citatelor, adică clarificarea motivelor care au dus la folosirea
acestora (quotation sandwich).
G. Graff, C.Birkenstein, în cartea lor “Manual pentru scriere
academică”, propun câteva modele /șabloane pentru introducerea
citatelor si pentru explicarea citatelor87.

a. Șabloane pentru introducerea citatelor

X spune.”...........................”
După cum afirmă renumitul jurist X ”...........................”
Potrivit lui X ”...........................”
X însuși scie ”...........................”
În cartea ei ”...........................”, X pretinde că
”...........................”
Din punctul de vedere al lui X ”...........................”
X este de acord când Y scrie ”...........................”

b. Șabloane pentru explicarea citatelor

Cu alte cuvinte, X crede că ………………………
Făcând acest comentariu X ne îndeamnă să………………
Punctul de vedere al lui X este că…………………..
Esența argumentației lui X este că………………………

87
idem, p. 55.
49
 De asemenea, autorii au realizat o listă a verbelor pentru
introducerea rezumatelor și a citatelor, pe care o redam în cele ce
urmează88:
Verbe utile pentru a face o afirmație:
argumenteaază insistă
susține observă
crede reamintește
afirmă semnalează
evidențiază sugerează

Verbe utile pentru a exprima un acord:

admite glorifică
acceptă laudă
coroborează reafirmă
nu neagă sprijnă
probează verifică

Verbe utile pentru a face o recomandări:

susține roagă
impune pledează
solicită recomandă
încurajează încurajează
sfătuiește avertizează

88
idem, p. 50.
50
 3. Notele de subsol (indicațiile bibliografice)
U. Eco clarifică într-un colaj de reguli, modalitatea de
trimitere la sursa citatului.
Astfel, notele de subsol se folosesc89:
- la introducerea unui citat de consolidare sau de a da
amploare unei idei expuse/ afirmare;
- la adăugarea unor alte indicații bibliografice - de exemplu:
despre acest subiect a se vedea și articolul/ cartea ș.a
- la traducerea un citat din limba originală a autorului în
limba în care se scrie teza;
- ca o recunoștință față de autorul din opera căruia s-a extras
o frază sau o idee.
- pentru a indica sursa citatului;
Notele de subsol care indică sursa bibliografică au o ordine
obligatorie:
 pentru cărți: numele autorului(lor), titlul lucrării
(cartea), editura, anul, pagina sau adresa de
Internet completă;
 pentru articole: numele autorului(lor), titlul
articolului, Revista, numărul, anul, pagina sau
adresa de internet completă.

4. Structura lucrării de licenţă/disertaţie

89
U. Eco, op.cit., pp. 237-240.
51
 Conform Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea
examenului de licenţă/disertație postat pe site-ul Facultății de
Științe Economice și Administrative din cadrul Universității din
Pitesti s-a elaborat un model standard de redactare a tuturor
lucrarilor de licență sau de disertație90 privind: structura, reguli de
redactare, anexe ș.a.

O să preluam tale quale din Metodologie pentru a nu omite

vreo regulă obligatorie de redactare.
Lucrarea de licenţă/disertaţie este structurată pe capitole şi
include următoarele elemente obligatorii:
a. Copertă – informaţiile care trebuie să apară pe coperta
lucrării de licenţă/disertaţie sunt prezentate în Anexa 2;
b. Pagina de titlu – informaţiile care trebuie să apară în
pagina de titlu a lucrării de licenţă/disertaţie sunt prezentate în
Anexa 3;
c. Declaraţie standard – lucrarea de licenţă/disertaţie va
conţine o declaraţie pe propria răspundere a absolventului, datată
şi semnată în original, din care să rezulte că lucrarea îi aparţine,
nu a mai fost niciodată prezentată şi nu este plagiată;
d. Cuprins – lucrarea de licenţă/disertaţie va avea un
cuprins care să conţină cel puţin titlurile tuturor capitolelor însoţite
de numărul paginii la care începe fiecare;

90
https://www.upit.ro/_document/11104/ghid_lucrare_licenta.pdf - site
consultat in data de 12 ianuarie 2018, ora 12,10.
52
 e. Lista figurilor şi lista tabelelor – în cazul în care lucrarea
de licenţă/disertaţie conţine figuri (imagini, grafice) şi/sau tabele,
acestea vor fi prezentate, imediat după cuprins, sub forma unor
liste (separat pentru figuri şi tabele) care conţin numele fiecărui
element şi numărul paginii la care se află acesta);
f. Introducere – aceasta va conţine motivaţia alegerii temei,
gradul de noutate a temei, obiectivele generale ale lucrării,
metodologia folosită. Introducerea nu se numerotează ca şi capitol;
g. Capitole – lucrarea de licenţă/disertaţie va conţine între 2
şi 3 capitole numerotate crescător, fiecare putând să aibă, în
partea finală, o secţiune de concluzii, care să sintetizeze
informaţiile şi/sau rezultatele prezentate în cadrul acelui capitol.
Lucrarea de licenţă/disertaţie trebuie să conţină:
- o parte teoretică în care sunt prezentate conceptele, teoriile
şi modelele relevante pe care se fundamentează elaborarea
temei în speţă. Datele trebuie să fie actualizate. Partea
teoretică trebuie să fie relevantă pentru partea practică, să
reprezinte suportul acesteia. (Această parte poate să conţină
1÷2 capitole);
- o parte practică/aplicativă prezintă contribuţiile autorului
lucrării.
Contribuţiile se pot concretiza într-o cercetare cantitativă
sau calitativă empirică, un proiect, un studiu de fezabilitate,
prezentarea unui model, studiu experimental, studiu de caz şi
analiza lui, s.a., în funcţie de specificul domeniului. Contribuţiile

53
candidatului trebuie să aibă o pondere de cel puţin o treime din
lucrare. (Această parte poate să conţină 1÷2 capitole)
h. Concluziile lucrării – în această parte a lucrării de
licenţă/disertaţie se regăsesc cele mai importante concluzii din
lucrare, opinia personală privind rezultatele obţinute în lucrare,
precum şi potenţiale direcţii viitoare de cercetare legate de tema
abordată. Concluziile lucrării nu se numerotează ca şi capitol;
i. Anexe (dacă este cazul) – acestea apar într-o secţiune
separată, care nu se numerotează ca şi capitol. Fiecare anexă se va
menţiona cel puţin o dată în textul lucrării. Anexele se numerotează
crescător (Anexa 1, Anexa 2, etc);
j. Bibliografie – acesta este ultima parte a lucrării şi va
conţine lista tuturor surselor de informaţie utilizate de către
absolvent pentru redactarea lucrării de licenţă/disertaţie.
Bibliografia nu se va numerota ca şi capitol al lucrării.

5. Reguli de redactare a lucrării de licenţă/disertaţie

Formatul întregii lucrări este A4, numărul de pagini fiind
între 40 şi 50, cu următoarele elemente:
a. Marginile paginii – se vor utiliza următoarele valori
pentru parginile paginii (Page Setup -> Margins):
 stânga: 3 cm;
 dreapta: 2 cm
 sus: 2 cm
 jos: 2 cm

54
 b. Spaţiere între rânduri - textul va respecta o spaţiere între
rânduri de o linie (Format->Paragraph->Line spacing-> Single);
c. Alinierea textului în cadrul paragrafelor - textul din
cadrul paragrafelor normale va fi aliniat între marginile din stânga
şi dreapta (justified). Primul rând al fiecărui paragraf va avea o
indentare de 1,5 cm (Format-> Paragraph-> Indentation-> Left).
Excepţie fac titlurile capitolelor, care pot fi aliniate centrat, precum
şi etichetele tabelelor şi figurilor (a se vedea explicaţiile de mai
jos);
d. Font – fontul utilizat pentru redactare va fi Times New
Roman, cu dimensiunea de 12 puncte, utilizând diacriticele
specifice limbii în care este redactată lucrarea (ă, ş, ţ, î, â -pentru
limba română);
e. Numerotarea paginilor - numerotarea paginilor se face
începând cu pagina de titlu, până la ultima pagină a lucrării, dar
numărul paginii apare doar începând cu Introducerea. Numărul de
pagină se inserează în subsolul paginii, centrat.
f. Tabele – tabelele se numerotează cu 2 cifre, prima
reprezentând numărul capitolului, iar cea de a doua reprezentând
numărul tabelului din capitolul respectiv. Fiecare tabel are număr
şi titlu, care se menţionează deasupra tabelului, aliniat la marginea
din dreapta.
Dacă este cazul, sursa datelor se precizează sub tabel,
aliniat între marginile din stânga şi dreapta (justified), indicând în

55
mod obligatoriu numele autorului(lor), lucrarea (cartea), editura,
anul, pagina sau adresa de Internet completă;
g. Figuri - figurile (aici sunt incluse imagini, grafice,
capturi de ecran) se numerotează cu 2 cifre, prima reprezentând
numărul capitolului, iar cea de a doua fiind numărul figurii din
capitolul respectiv; fiecare figură are număr şi titlu, care se
menţionează sub figură, centrat; dacă este cazul, sursa figurii se
indică pe rândul imediat următor, justified, indicând numele
autorului(lor), lucrarea (cartea), editura, anul, pagina sau adresa
de Internet completă;
h. Note de subsol - în situaţia în care se citează sau se
doreşte explicarea unor termeni se vor introduce note de subsol
(Footnotes) pentru a se indica sursa(ele). Acestea se numerotează
unitar pentru toată lucrarea.
i. Menţionarea autorilor în text (cu nota de subsol
aferentă) - se face prin indicarea prenumelui şi a numelui
acestora;
j. Bibliografia - se structurează pe următoarele paliere:
materiale tipărite (cărţi şi capitole în cărţi, articole şi lucrări
conferinţe tipărite) şi surse electronice (articole şi lucrări
conferinţe disponibile on line, site-uri consultate). Aceste liste
bibliografice se vor ordona alfabetic. Bibliografia trebuie să
conţină minim 20 de titluri bibliografice din care cel puţin jumătate
să fie reprezentate de lucrări ştiinţifice din ultimii 3 ani.

56
 BIBLIOGRAFIE GENERALĂ

 A. BRIMO, Les metodes des sciences sociales, Paris, Ed.

Monchrestien, 1972
 I.. CETERCHI, M. LUBURICI, Teoria generală a statului
şi dreptului, Bucureşti, 1989
 S. CHELCEA, Chestionarul în investigaţia sociologică, Ed.
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975
 Ș. DEACONU, Medodologie juridică, ed. a 3-a, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2013
 G. GRAFF, C.BIRKENSTEIN, Manual pentru scriere
academică, Ed. Paralela 45,2015, Pitești
 Momcilo LUBURICI, Teoria generală a dreptului, Ed.
Universităţii Dimitrie Camtemir, Bucureşti, 1996
 Mircea MANOLESCU, Teoria şi practica dreptului, Ed.
Fundaţia Regele Mihai I, Bucureşti, 1944
 J.L. MORENO, Statistic of Social Configuration,Sociometry,
1938
 F-J. PANSIER, Méthodologie du droit, ed. a 6-a, Ed. Lexis-
Nexis, Paris, 2013,
 N. POPA, Prelegeri de sociologie juridică, T.U.B.,
Bucureşti, 1983
 N. POPA, Teoria generală a dreptului, ed. a 2-a, Ed. All
Beck, București, 2005
 N. POPA, I. MIHĂILESCU, M. EREMIA, Sociologie
juridică, Ed. Universităţii Bucureşti, 2000
 S. POPESCU, D. ILIESCU, Probleme actuale ale
metodologiei juridice, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1979
 M. RĂDULESCU, Metodologia cercetării științifice.
Elaborarea lucrărilor de licență, masterat, doctorat, Ed.
Didactic și Pedagogică, București, 2006

57
 M-I RĂDULESCU-GRIGORE, Teoria generală a dreptului,
Ed. Universul Juridic, București,. 2014
 Ioan SANTAI, Introducere în studiul dreptului, Ed. Bucura,
Sibiu, 1995
 Victor Dan ZLĂTESCU, Drept privat comparat, Ed. Oscar
Print, Bucureşti, 1997

 A. CONSTANTIN, Aspecte teoretice privind metodologia

cercetării ştiinţifice în domeniul dreptului - metodele de
interpretare a normelor juridice, în Revista Studii de drept
românesc nr. 1-2/2006
 ********Dictionarul explicativ al limbii romane, Editura
Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998

58