VIATA LUI MOHAMED

Mahomed = este întemeietorul religiei islamice și este considerat, de către musulmani, a fi un mesager și
un profet al lui Dumnezeu, ultimul profet într-o serie de profeți islamici, așa cum se spune în Coran.

Etimologia numelui

În limba arabă numele Muhammad înseamnă "cel demn de laudă" .Forma "Mahomed" este și ea corectă
în limba română; este cea mai uzuală si există si alte forme învechite ale acestui nume, precum
Mahomet.

VIATA

Tatăl: `Abd Allah ibn `Abd al-Muttalib

Mama: Aminah bint Wahb

Dintre toți întemeietorii de religii universale, Mahomed este singurul căruia i se cunoaște, în linii mari,
biografia.

El s-a născut în Mekka în anul 570, într-o vreme în care creștinismul nu era încă pe deplin stabilit în
Europa. În primii cinci ani a fost marcat de moartea părinților săi. Întucât tatăl său a murit înainte de a se
naște, unchiul său, Abu Talib, din respectatul trib Quraiș, a fost cel care l-a luat în grijă. Odată ce
Muhammad a crescut, a devenit recunoscut pentru sinceritatea, generozitatea și dreptatea lui, până
într-acolo încât era solicitat de oameni pentru abilitatea sa de a arbitra conflicte. Reputația sa și
principiile sale morale au condus la căsătoria sa, la vârsta de 25 de ani, cu Khadija, o văduvă pe care a
ajutat-o cu afacerea ei. Astfel, el devenea un cetățean important și de încredere al Mekkăi. Istoricii îl
descriu ca fiind calm și meditativ.

Nu se prea cunosc amănunte ale vieții lui Mohamed dinaintea primelor revelații, către anul 610. Potrivit
tradiției, ele au fost precedate de lungi perioade de "retragere spirituală" (tahannut) în peșteri și în alte
locuri însingurate.

Cu toate că, în timpul lui Mahomed, este puțin probabil ca religia Arabiei Centrale să fi fost modificată
de influențe iudeo-creștine, prin evreii (prezenți într-un mare număr la Iatrib - viitoarea Medina) si
creștinii (prezenți la Mecca, majoritatea de condiție foarte umilă, probabil sclavi abmisieni și insuficient
instruiți), Profetul a avut contact cu elemente iudeo-creștine.

PRIMA REVELATIE:

La 40 de ani, Mahomed are o revelație descrisă în felul următor: pe când dormea în peștera în care își
petrecea recluziunea lui anuală, îngerul Gabriel a venit la el, ținând o carte deschisă în mâini și i-a
poruncit "Rostește acestea!". Cum Mahomed refuza să citească din carte, Îngerul i-a apăsat "cartea pe
nări și pe buze", aproape sufocându-l. Când, a patra oară îngerul i-a spus: "Rostește!", Mahomed l-a
întrebat "Ce trebuie să rostesc?". Îngerul i-a răspuns atunci: "Rostește (adică: predică!) în numele
Domnului care te-a făcut! Care a făcut omul dintr-un cheag de sânge. Propăvăduiește, căci Domnul tău
este cel mai darnic, el l-a luminat pe om cu ajutorul penei de scris și l-a învațat pe om ceea ce nu
știa"(90: 1-5) Mahomed a început să citească cu voce tare și îngerul s-a depărtat de dânsul. "Apoi m-am
trezit și eram ca și cum cineva ar fi scris în inima mea". Autenticitatea acestor experiențe pare
neîndoielnică. "Dictarea" Coranului a fost deseori însoțită de convulsii puternice, de accese de febră sau
de răcirea trupului.

Muhammad începe sa predice, întâi în familie și printre cunoștințe, apoi publicului larg. La început el
este ignorat de majoritatea oamenilor, iar mai apoi ridiculizat. Totuși, el reușeste să atragă din ce în ce
mai mulți oameni la noua sa religie. Cu fiecare an care trecea, noi capitole erau revelate din Coran. Pe
măsură ce numărul celor ce îl urmau creștea, Muhammad devine o amenințare la adresa conducătorilor
societații sale și este persecutat, alături de cei care îl urmau. Un timp s-a bucurat de protecția unchiului
sau Abu Talib, dar după moartea acestuia Muhammad este nevoit să își părăsească orașul natal și să
meargă cu un grup de musulmani devotați în orașul Yatrib în 622, unde fusese invitat de două triburi
rivale, care acceptaseră să-l recunoască drept conducător spiritual și se așteptau ca el să le arbitreze
disputele. Acest eveniment se numește Hejira și marchează începutul anului Islamic. Hejira înseamnă în
arabă "emigrare". Numele orașului este schimbat în Medina ('Orașul' (în arabă), ca prescurtare de la
numele complet de 'Orașul Profetului' (al Madinat al-Nabi)).

Muhammad devine conducătorul orașului și în scurt timp Medina devine capitala primului stat islamic.
Acest stat este imediat atacat de vecinii mai puternici din Mecca, însă Muhammad reușește să câștige
câteva bătălii importante Badr și Uhud, asigurând securitatea statului său. Acesta continuă să se extindă
și în cele din urmă Muhammad cucerește Mecca fără vărsare de sânge in 630. În tot acest timp, versete
din Coran continuă să îi fie revelate, acestea fiind o parte așternute în scris, iar o alta memorate de către
companionii Profetului.

Muhammad a murit la 63 de ani, pe data de 8 iunie 632. La moartea sa, în peninsula arabică exista un
factor de coeziune ce pentru prima dată în istorie, va duce, în deceniile și secolele următoare, la o
veritabilă unificare a acesteia (și nu numai) într-un stat islamic. Chiar din timpul vieții Profetului s-a putut
realiza o unificare religioasă în peninsulă, deși unificarea politică s-a făcut doar mai târziu, în timpul
primului calif, Abu Bakr. Impedimentul unificarii totale a fost dijma (zeciuiala, zakat-ul) percepută de
agenții ( 'ummal) Profetului pentru finanțarea continuării razboaielor de cucerire, în afara peninsulei).

Se poate spune că Mahomed a fost un om al timpului și locului în care s-a născut (de aceea biografia lui
șochează atât de mult persoanele trăitoare în secolul 21 și care nu sunt educate în morala islamică), însă
în același timp și-a depăsit în anumite privințe epoca, așa cum arată anumite reforme pe care le-a
introdus cu religia lui în societatea tribală a Arabiei secolului al 7-lea.