Bâlciul de la Cărtureşti – afară-i vopsit gardu’ şi-năuntru-i leopardu’

sursa: https://web.archive.org/web/20150218142916/http://www.sophisticart.ro/?

de Ruxandra Stoian, Bucureşti, 16 Februarie 2015

foto: Diana Rădulescu
Timp de o săptămână, lumea culţilor a intrat în fibrilaţii cu noua deschidere a unei librării,
într-o clădire foarte dichisită arhitectural, dar mai ales foarte mare în centrul vechi al
Bucureştiului, mai exact Caruselul Cărtureşti. Are suficient loc, încât datul cu barca în
Cărtureşti a devenit noul sport al oamenilor intelectuali, un fel de Bamboo al elitiştilor.

Oare cum o fi trăit norodu’ fără să atingă o carte atâta timp? Mai existau oare librării,
anticariate, biblioteci până acum?
Ei iată, li s-a dat şansa. Veniţi parcă din anii atrocizanţi ai unei dictaturi în care au citit
numai despre eternul conducător, acum publicul avea informaţia. Care trebuia să
circule… Dar cum să circule când deţinătorii librăriei omit faptul că adaosul comercial e
aberant de mare, pentru o informaţie care pur şi simplu destinde sufletul omului sau îl
face mai inteligent. Deci din start rolul unei librării s-a dus.
- Ah, uite Seneca! Ce drăguţ! Un compendiu, are numai 50 de pagini, costă 30 de
lei…Eh, mai pui preţ pe vorbele măreţe? Clar, nu.
- Ah uite şi Dostoievski, Demonii 80 de lei. Ei hai, uite Umberto Eco, Istoria urâtului, 120
lei.
Publicul era ameţit de colo-colo, veniţi mai mult la pozat cu cărţile din spate sau ascultat
un DJ fin la un pahar de vin. De citit nu prea mergea, unu: pentru ca nu era publicul de
aşa natură, doi: pentru că nu era cazul să citeşti între ‘nşpe mii de oameni înghesuiţi şi
gălăgioşi şi trei: pentru că erau extraordinar de scumpe.
Toata strada Lipscani vuia de marele evenimente în care li se dădea săracilor voie să intre
să atingă şi ei coloanele baroc ale unei clădiri restaurate. Coada era enormă de parcă
venise Brad Pitt să dea mici şi bere gratis. Ne-au lăsat într-un final să intrăm, au dat
coarda la o parte şi am pătruns victorioşi ca-n Rai, în timp ce paznicul ne aducea grav pe
pământ: “Băi intraţi, dar unu’cate unu’, în spatele celuilalt!”

Am mai fost şi eu în librării, mi s-a mai întâmplat odată când eram mai mică… parcă, dar
n-am făcut poze. Pe vremea când citeam şi luam cărţi din anticariate nu erau smartphone-
uri să ştie toţi că mi-am luat un volum de vreun autor căruia abia ar fi putut să-i pronunţe
numele.

Zic ei hai că dacă sunt scumpe cărţile, poate mă combin la produsele aranjate foarte
frumos. Recunosc că mi-aş fi luat cel puţin câteva agende Paperblanks, un ceas, nişte
porcării mici de pus pe birou să le dau cate un bobârnac sau o coroniţă. Dar vai! Aici am
suferit un şoc: o coroniţă costa doar 229 lei şi era din plastic cu o bucată de cârpă peste,
stil vintage. Fiţă!

Mersul la librărie s-a transformat brusc într-un fel de perindare în Dorobanţi: dacă vezi
ceva bun, clar nu ţi-l poti permite, iar dacă ţi-l permiti, e o boarfă ieftină din alt cartier,
rătăcită pe acolo.
Acum doi ani m-au chemat să mă angajez la ei: erau aşa cunoscuţi, librăria frumoasă,
mie-mi plăcea să citesc şi zic hai să vedem. Interviul de angajare a fost în 3 serii de teste
de fapt. Mi-au dat la întrebări, chestionare, teste de cunoştinţe generale, literatură,
cinematografie, filosofie, contabilitate de parcă intram la NASA.

M-am dus la toate 3 interviuri, le-am luat pe toate şi zic bine, acum că am trecut prin
furcile Caudine, care-i faza: ce oferiţi?
- Păi o să ai program 10 ore pe zi, fără weekend liber decât prin rotaţie, iar la
concedii să anunţi din timp că de Crăciun lucrăm.
- Ok. Am măcar un scaun să stau jos în aceste 10 ore?
- Ah nu, trebuie să vorbeşti cu clienţii şi să ştii mereu cărţile să le prezinţi, să ştii
literatură contemporană, să fii cu ea actualizată.
Zic, păi bine şi salariu cât e dacă tot e programu’ ăsta?
-800 de lei.
M-am ridicat.
- Scuză-mă dar dacă vin pe banii ăştia ies în minus cu 1300 de lei. Am chirie de
plătit şi întreţinere şi ar mai trebui să şi mănânc…cred.

Am plecat.
Munca la ei nu e departe de confecţionatul de papuci Nike de către nişte copii din
Bangladesh puşi toţi 100 ca sardinele în conservă, la o masă de 10 persoane.
Şi aici nu e ca şi cum ar fi săraci şi nu ar avea de unde să plătească angajaţii. Din adaosul
ăla de între 100% şi 1000 % şi vânzările pe care le au, sigur se găsea ceva de dat şi altora.
Nici nu e bătaie de joc, e bătaie de batjocură.
Pe de altă parte a fost foarte interesant, mulţi oameni buni, nu neapărat hipsteri, dar
dichisiţi aşa cât să-ţi dai seama că nu-s chiar proşti şi neglijenţi. Sigur au fost şi oameni
faini, care au citit şi altceva în afară de Coelho, de s-au perindat pe acolo. Dar cel mai
mult mi-au plăcut ăia care-şi atingeau barba încet, tacticos şi prelung ca şi cum ar gândi la
traducerea din germană în chineză a tratatului de metalogică al lui Wittgenstein.
Am găsit descrierea asta: „Cărtureşti este mai mult decât o librărie. […]este un sat cu cărţi
(de aici şi numele); este o sumă de idei, un fel de sector 7 al Bucureştiului. O comunitate
pentru cei care functionează după alte reguli.” (Businessmagazin.ro)

La faza cu sector 7 chiar am râs. Cum au pus-o ei ca nuca-n perete. Băieţii de acolo chiar
mai fac ceva amuzant, care critică exact ce fac alte instituţii ca librăria asta, şi anume îşi
bat joc de clienţi, dar cu stil. Să nu se prindă clienţii, dar ei sunt speciali. Doar au luat o
carte lucioasă cu numai 99, 98 lei.

Atfel, lansarea a fost “super ok” ca s-o citez pe una din jurnalistele de la bal, viitorul
nostru cultural din media.

Uite, acum dacă eram acolo aş fi avut un viitor strălucit în literatură şi un salariu gras de
1000 de lei. Ptiu! Ce neşansă!